Adam si Eva

(rezumat)

Adam si Eva este un roman de dragoste, cu temei filosofic, plecând de la o teza

filosofica spiritualista: aspiratia de realizare in absolut a fiintei umane trece prin iubire, dar
iubirea autentica nu poate fi dobandita in intr-o singura viata, ci dupa migrarea sufletului prin
sapte vieti succesive. Cuprinsul romanului este astfel alcatuit din evocarea celor 7 vieti prin
care trece personajul principal, Toma Novac.
Inceputul romanului incearca sa dea o explicatie despre urmatoarele 7 capitole si
povestile celor 7 vieti pe care Toma Novac le retraieste intr-o singura rasfulgerare, pe patul
de spital. Aceasta consta in discutiile cu profesorul Tudor Aleman si faptul ca Novac isi
aminteste principiul pe care profesorul il sustine: „A saptea moarte, a unuia si aceluiasi suflet,
dupa ce a ratacit in cautarea termenului complementar, gasindu-l, inseamna cucerirea vietii
eterne si aduce cu sine recapitularea, intr-o clipita, a tuturor celor sapte vieti trecute.”
Fiecare capitol sta sub influenta metapsihozei. Fiecare viata este descrisa in cate un
capitol care incepe cu sfortarea sufletului de a prinde viata, de a lua nastere intr-un nou trup,
odata cu stingerea vechii constiinte si incercarea de a-si gasi un nou destin iminent. Acest
proces este imaginat de Rebreanu ca o calatorie debusolanta, compusa din „inaltari”,
“coborari”, “zigzaguri neintelese”, “spatiu fara inceput si sfarsit”.
Astfel, odata cu renasterea constiintei lui Novac, acesta se reincarneaza in timpuri,
locatii si culturi diferite : pastor in veche Indie, nomarh in Egiptul Antic, scrib in Babilon,
cavaler pe vremea imparatului Tiberiu, calugar in Evul Mediu german, medic in perioada
revolutiei franceze, profesor universitar la Bucuresti.
Toate existentele sunt influetate de perioadele istorico-sociale propriu zise si in special
de intalnirile neprevazute cu iubirea adevarata, ivita ca printr-o strafulgerare, dar pierduta la
fel de repede. Desi personajul principal, si femeile de care se indragosteste sunt infatisate
diferit, insa ramanand un simbol a feminitatii frumusetii ideatice. Eroul nu reuseste sa-si
implineasca dragostea si sfarseste de fiecare data intr-un mod tragic si chinuri odioase,
aruncandu-se orbit in ghearele destinului pentru a ajunge cat mai aproape de femeia iubita,
chiar si pentru o secunda, inainte de a-si da duhul.
Capitolele aduc, fiecare, cate un accent specific, o manifestare aparte a iubirii, in
contexte diferite. In primul capitol, din clipa in care Mahavira o zareste pe Navamalika,
gratioasa fecioara care urmeaza sa fie predata drept ofranda regelui, el este impins ca intr-un
destin orb sa o rapeasca. In urmatorul capitol, Unamonu aseamana iubirea cu eternitatea,
considerand ca fara ea (Isit) “viata lui nu poate avea inteles nici aici, nici in alta lume”. In cel
de-al 3-lea capitol, dragostea este concentrata pe asteptarea de catre tanarul scrib Gungunum,
calauzit timp de 10 ani de speranta regasirii fetei cu ochii albastri, Hamma. Cavalerul Axius
incearca sa-si oprime manifestarea fata de sortita lui, iubirea fiind impratita intre atractie-
respingere fata de aceasta. In capitolul V, personajul principal ajunge sa iubeasca infatisarea
dintr-o icoana, incercand sa aleaga intre a renunta la obiect sau a-l pastra, in ambele situatii
nereusid sa scape de tentatiile Diavolului.
In ultimele doua capitole, personajele sunt influentate de sentimentul “deja-vu”, de
vaga constiinta de a se fi cunoscut in trecut, care ii face pe cele doua jumatati sa se recunoasca
imediat ca facand parte din acelasi intreg, inca de la primul contact vizual. Eroul ajunge totusi
sa-si imparta dragostea cu sortita, in ultima viata, traind cu Ileana pentru o scurta perioada. Ca
si in celelalte vieti, acesta sfarseste tragic.
Sfarsitul romanului readuce in prim plan imaginea lui Novac pe punctul de moarte.
Dupa retrairea vietilor anterioare, personajul inca se confruta cu ideile stiute de la Aleman,
incercand sa realizeze conxiunea intre Ileana si celelalte iubiri din vietile anterioare. Ileana
este, in concluzie, reincarnarea aceleiasi femei pe care o intalnise de-a lungul intregii
existentei spirituale.
Sapte nu este numai numarul existentelor din roman si cel al capitolelor, ci si al
partilor in care sunt structurate capitolele. Moartea personajului are loc intotdeauna la sfarsitul
celui de-al 7-lea pasaj din viata, iar ultima chiar in luna si ziua a 7-a. Chiar si calatoriile si
activitatile personajului sunt puse sub semnul aceluiasi numar divin.

Denisa Toma