Studiul 9 Pasaje care se contrazic?

[sâmbătă, 19 noiembrie] Pasaje care se contrazic?

Text de memorat: 

Ioan 5:39

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar

tocmai ele mărturisesc despre Mine”.

Petru ne avertizează: „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere

socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Pavel ne îndeamnă
și el: „Propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra Lui la timp și ne la timp,
mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. Căci va veni
vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă” (2
Timotei 4:2,3). Prin urmare, ar trebui să analizăm nu doar acele pasaje care
pot fi explicate ușor în acord cu convingerile noastre, ci să abordăm și
pasajele care sunt de obicei folosite pentru a da o învățătură diferită de
ceea ce credem noi.

Să urmăm exemplul inspirator al lui Isus. „Hristos Însuşi n-a lăsat nerostit
niciun singur cuvânt din adevăr, dar l-a rostit întotdeauna cu iubire. […] El
n-a fost niciodată aspru, n-a rostit niciodată în mod inutil vreun cuvânt
sever, niciodată n-a provocat unei inimi sensibile o suferinţă nenecesară.
El n-a criticat slăbiciunea omenească” (Ellen G. White, „Hristos, Lumina
lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 353).

De înțeles: 

Pasajele provocatoare folosite de unii ca să justifice noțiunea de

nemurire naturală a sufletului ar trebui să ne întărească propriile
convingeri și să ne ajute să răspundem cu bunăvoință celor care pun
sub semnul întrebării învățătura Bibliei.
Comentariu EGW

O înțelegere corectă a cuvântului Scripturii, a ceea ce „Este scris”, cu

privire la starea celor morți este esențială pentru vremea de acum.
Cuvântul lui Dumnezeu declară că morții nu știu nimic, și ura, și dragostea
lor au pierit. Noi trebuie să mergem la cuvântul sigur al profeției și să
recunoaștem autoritatea lui. Doar dacă avem o bună cunoaștere a
Scripturii, atunci când puterea făcătoare de minuni a lui Satana se va
manifesta în lume, nu vom putea fi amăgiți să numim aceste minuni lucrări
ale lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu declară că, dacă va fi
cu putință, chiar cei aleși vor fi prinși în capcanele amăgirilor lui Satana.
Noi nu trebuie să lăsăm din mână Scriptura. Dacă reușește să te facă să
crezi că în Cuvântul lui Dumnezeu sunt și lucruri care nu sunt inspirate,
Satana va fi gata să-ți prindă în capcană sufletul. Noi nu trebuie să ne
simțim în siguranță, să fim siguri pe noi, însă, în același timp, trebuie să
cunoaștem adevărul . – Review and Herald, 18 decembrie 1888

În timpul acesta sunt prezentate tot felul de amăgiri. Adevărurile cele mai
simple ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt acoperite de o masă de teorii
inventate de oameni. Idei false mortale sunt prezentate ca fiind un adevăr
în fața căruia toți trebuie să se închine. Simplitatea adevăratei evlavii este
îngropată sub tradiție.

Învățătura despre nemurirea naturală a sufletului este una dintre ideile

false prin care vrăjmașul îi înșală pe oameni. Ideea aceasta falsă este
aproape universal răspândită. ... Aceasta este una dintre minciunile
concepute în sinagoga vrăjmașului, care face parte din vinul otrăvitor al
Babilonului. „… Toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei și
împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au
îmbogățit prin risipa desfătării ei.” „Apoi am auzit din cer un alt glas, care
zicea: «Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele
ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!»” – Evanghelizare, p. 247

Subiectul despre starea omului în moarte, faptul că sufletul nu este

nemuritor, de asemenea, trebuie să fie tratat cu o mare grijă, ca nu cumva
introducerea lui să provoace o controversă adâncă și agitată, care va
închide ușa pentru o cercetare ulterioară a adevărului.

Când ne adresăm minții oamenilor este nevoie de o mare înțelepciune,

chiar și când prezentăm dovezile nădejdii care este în noi. … Care este
nădejdea pentru care trebuie să dăm un motiv? Este nădejdea vieții veșnice
prin Isus Hristos. ... Voi insistați prea mult asupra ideilor și doctrinelor
specifice, iar inima celui necredincios nu este sensibilizată. A încerca să-l
impresionați, este ca și când a-i încerca să lovești un fier rece. ...

Avem nevoie continuu de înțelepciune pentru a ști când să vorbim și când

să păstrăm tăcerea. Totuși, când vorbim despre nădejdea vieții veșnice,
suntem întotdeauna în siguranță deplină. Iar când inima este întru totul
sensibilizată și supusă de dragostea lui Isus, se va pune întrebarea:
„Doamne, ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” – Letter 12, 1890

[duminică, 20 noiembrie] Bogatul și Lazăr

1. De ce pasajul din Luca 16:19-31 nu este o descriere literală a vieții

de dincolo?

Luca 16:19-31

„19 „Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi în

fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. 20 La uşa lui, zăcea
un sărac numit Lazăr, plin de bube. 21 Şi dorea mult să se sature cu
firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i
lingeau bubele. 22 Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în
sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. 23 Pe când era el în
Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe
pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui 24 şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi
milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi
să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta’. 25
‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat
lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat,
iar tu eşti chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o
prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo
la noi să nu poată.’ 27 Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să
trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu, 28 căci am cinci fraţi şi să le
adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’. 29
Avraam a răspuns: ‘Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei’. 30 ‘Nu,
părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se
vor pocăi’. 31 Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe
proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi’.””

Unii teologi sugerează că pasajul din Luca 16:19-31 ar trebui interpretat

literal, și anume ca o descriere a stării morților. Dar această perspectivă ar
duce la numeroase concluzii nebiblice și ar contrazice multe pasaje pe care
deja le-am analizat. În primul rând, ar trebui să admitem că raiul și iadul
sunt suficient de aproape cât să permită o conversație între locuitorii lor
(Luca 16:23-31). Ar mai trebui să presupunem și că în viața de după
moarte, în timp ce corpul zace în mormânt, rămâne o formă conștientă a
sufletului care are ochi, un deget, o limbă și care simte până și setea (Luca
16:23,24). Dacă aceasta ar fi o descriere a stării omului în moarte, atunci
cu siguranță raiul nu ar fi un loc al bucuriei, fiindcă cei salvați ar putea să
urmărească nesfârșitele chinuri ale celor dragi pierduți și chiar să
dialogheze cu ei (Luca 16:23-31). Cum ar putea o mamă să fie fericită în
rai în timp ce se uită la agonia continuă a iubitului ei copil din iad? Într-un
asemenea context, ar fi practic imposibil de împlinit promisiunea lui
Dumnezeu că nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere (Apocalipsa
21:4).

Din cauza unor astfel de incoerențe, mulți teologi moderni consideră

narațiunea despre Lazăr și omul bogat drept o ilustrație în care nu toate
detaliile pot fi interpretate literal. George E. Ladd, deși nu este adventist,
pare să fie adventist când afirmă că această povestire a fost probabil „o
parabolă cu elemente împrumutate din gândirea iudaică a vremii și nu are
scopul de a transmite nimic despre starea morților” („Eschatology”, în The
New Bible Dictionary, Eedermans, 1962, p. 388). Pilda bogatului
nemilostiv prezintă un contrast izbitor între bine îmbrăcatul „bogat” și „un
sărac numit Lazăr, plin de bube” (Luca 16:19,20). Pasajul transmite că: (1)
statutul și recunoașterea socială din prezent nu reprezintă un criteriu pentru
răsplata viitoare și (2) destinul veșnic al fiecărei persoane este decis în
această viață și nu poate fi schimbat în viața de dincolo (Luca 16:25,26).

Citește Luca 16:31. Ce mesaj ar trebui să ne însușim din cuvintele tari

ale lui Isus cu privire la autoritatea Bibliei și modul în care ne raportăm
la ea?

Luca 16:31
31 Și Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu
vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.” 

Comentariu EGW

În parabola despre omul bogat și săracul Lazăr, Domnul Hristos arată că

destinul veșnic al oamenilor este hotărât în timpul acestei vieți. Harul lui
Dumnezeu îi este oferit fiecărui suflet de-a lungul timpului de probă. Dar,
dacă își risipesc ocaziile, dedicându-se satisfacțiilor egoiste, oamenii se
despart singuri de viața veșnică. După moarte, nu le va mai fi acordat
niciun alt timp de probă. Oamenii așază, prin propria alegere, o prăpastie
de netrecut între ei și Dumnezeu.
Această parabolă prezintă un contrast între bogații care nu s-au încrezut în
Dumnezeu și săracii care au avut încredere în Dumnezeu și au depins de
El. Domnul Hristos arată că va veni timpul când poziția celor două
categorii de oameni va fi inversată. Într-o zi, cei care sunt săraci în privința
bunurilor lumești, dar care se încred în Dumnezeu și sunt răbdători în
suferință, vor fi înălțați mai presus de cei care acum dețin cele mai înalte
poziții pe care le poate oferi lumea, dar care nu și-au încredințat viața în
mâna lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 260 
În această parabolă, Domnul Hristos îi întâmpina pe oameni pe terenul lor.
Mulți dintre cei care ascultau cuvintele Domnului Hristos susțineau
doctrina care spunea că, între moarte și înviere, cel decedat se află într-o
stare de conștiență. Mântuitorul cunoștea ideile lor și Și-a formulat
parabola în așa fel încât să le transmită câteva adevăruri importante,
tocmai prin intermediul acestor păreri preconcepute. El ținea în fața
ascultătorilor Săi o oglindă în care să se poată vedea pe ei înșiși în
adevărata lor relație cu Dumnezeu. Domnul a folosit acea opinie larg
răspândită pentru a le comunica ideea pe care dorea să o evidențieze mai
presus de toate celelalte, și anume că niciun om nu este prețuit pentru
posesiunile lui, deoarece ele îi aparțin doar ca un împrumut din partea
Domnului. Folosirea greșită a acestor daruri îl va așeza mai prejos de cei
mai săraci și mai nenorociți dintre oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu și
se încred în El. – Parabolele Domnului Hristos, p. 263 
În încheierea istoriei omului bogat din parabolă sunt descrise evenimentele
finale din istoria acestui pământ. Bogatul pretindea că este un fiu al lui
Avraam, dar era despărțit de Avraam printr-o prăpastie de netrecut, printr-
un caracter care se formase greșit. Avraam I-a slujit lui Dumnezeu,
urmând Cuvântul Său cu credință și supunere. Dar bogatul a fost nepăsător
față de Dumnezeu și față de nevoile omenirii suferinde. Prăpastia cea mare
dintre el și Avraam era prăpastia neascultării. ... 
Când vocea lui Dumnezeu îi va învia, cei morți vor ieși din mormânt cu
aceleași pofte și pasiuni, aceleași preferințe și aceleași repulsii pe care le-
au cultivat în timpul vieții. Dumnezeu nu face nicio minune pentru a recrea
un om care nu a vrut să fie recreat atunci când i s-au acordat toate ocaziile
și i s-au asigurat toate condițiile favorabile. ... A învăța de la Domnul
Hristos înseamnă a primi harul Lui, care este caracterul Său. Dar cei care
nu prețuiesc și nu folosesc ocaziile valoroase și influențele sfinte care le-au
fost acordate pe pământ nu sunt pregătiți să ia parte la închinarea curată
din cer. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 269–271