Seminar 1 Drept procesual penal I.

Materiale pentru dezbatere practică

Principii fundamentale, reguli de procedură şi norme de organizare şi

competenţă în materia procedurii penale, rezultate din Constituţia României şi din
Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. (exemplificativ)
Legătura dreptului procesual penal cu dreptul constitutional
Legătura dreptului procesual penal cu dreptul international public
Izvoare ale dreptului procesual penal

Constituţia României:
Art. 1.(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului
român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -
legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie.

TITLUL II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Art. 15. Universalitatea (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile
consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale
mai favorabile.

Art. 23. Libertatea individuală (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt
inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în
cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30
de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un
termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi
nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de
îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea
preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice
menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac
prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o
înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea
se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele
acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie,
sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana
este considerată nevinovată.

1
 (12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul
legii.

Art. 27 Inviolabilitatea domiciliului (1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile.

Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără
învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele
situaţii: a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; b) înlăturarea
unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) apărarea
securităţii naţionale sau a ordinii publice; d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele
prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor
flagrante.

Art. 53. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (1)
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se
impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei
publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea
consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie
aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Art. 57. Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. Cetăţenii români, cetăţenii străini

şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără
să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Art. 124. Înfăptuirea justiţiei (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Art. 126. Instanţele judecătoreşti (1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii
de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Art. 131. Rolul Ministerului Public (1) În activitatea judiciară, Ministerul Public
reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi
libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în
condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează
activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

CEDO

2
 Art. 5 Dreptul la libertate şi la siguranţă 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi
la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi
potrivit căilor legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal
competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei
hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei
obligaţii prevăzute de lege ;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare
competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau
când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau
să fugă după săvârşirea acesteia ;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub
supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii
competente ;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o
boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul
împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de
expulzare ori de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o
limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse
împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)
din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat
împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un
termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată
unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să
introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra
legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.

Art. 6 Dreptul la un proces echitabil 1. Orice persoană are dreptul la judecarea

cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă
independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi
obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală
îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala
de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi
a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate
democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o
impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări
speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce
vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul :
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod
amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa ;
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;

3
 c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de
mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din
oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ;
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea
martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ;
e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită
la audiere.

Legătura dreptului procesual penal cu dreptul penal.

Art. 602. Termenii explicaţi în Codul penal. Termenii sau expresiile al căror înţeles este anume explicat în
Codul penal au acelaşi înţeles şi în Codul de procedură penală.

Art. 172-187 Cod penal, completat cu deciziile Curţii Constituţionale, stabileşte definiţii
ale unor termeni şi expresii.
În materia infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei, (rt. 266-284 CP), efectul acestor
prevederi se răsfrânge şi asupra dreptului procesual penal:
-omisiunea sesizării : are legătură cu obligaţia persoanelor cu funcţii de conducere sau
control, a persoanelor care exercită un serviciu de interes public, de a sesiza de îndată organul
d eurmărire penală şi de a lua măsuri pentru conservarea probelor, atunci când constată
săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul lor. (art. 291 CPP)
-inducerea în eroare a organelor judiciare : are legătură cu modurile de sesizare a organelor
judiciare –plângere, denunţ, plângere prealabilă (art. 289, 290, 295 CPP).
-favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, mărturia
mincinoasă, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri –au legătură cu instituţia
măsurilor preventive, cu loialitatea administrării probelor, cu îndeplinirea atribuţiilor de către
organele judiciare, cu cu aprecierea probelor,
-cercetarea abuzivă : are legătură cu loialitatea administrării probelor, cu principiul aflării
adevărului, cu principiul legalităţii.
-tortura : are legătură cu loialitatea administrării probelor, cu principiul aflării adevărului,
cu principiul legalităţii.
-represiunea nedreaptă: are legătură cu loialitatea şi buna credinţă a procurorului şi
instanţelor, cu incompatibilitatea acestora, cu principiile aflării adevărului şi procesului
echitabil;
-asistenţa şi reprezentarea neloială: are legătură cu asigurarea dreptului la apărare, cu
exercitarea drepturilor personale şi ale clientului de către avocat

Aplicarea legii procesuale penale în timp şi spaţiu

Art. 13. Aplicarea legii procesuale penale în timp şi spaţiu. (1) Legea procesuală penală se aplică în
procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din
vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.
(2) Legea procesuală penală română se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse pe teritoriul României,
cu excepţiile prevăzute de lege.

Exemple de situaţii tranzitorii:

Art. IX din Legea privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi
a unor legi special, nr 281/26 iunie 2003, M. Of 468/1 iulie 2003.
1. Cauzele aflate în curs de urmărire penală la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi
urmărite de organele de urmărire penală competente potrivit acestei legi. Actele şi lucrările

4
efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân
valabile.
2. Mandatul de arestare preventivă emis de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei
legi îşi produce în continuare efectele şi după această dată.În cazurile în care arestarea
preventivă dispusă de procuror nu a fost supusă controlului instanţei, procurorul, în 24 de ore
de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prezintă dosarul cauzei instanţei căreia i-ar reveni
competenţa sa judece cauza în fond, cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării
preventive, pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care
invinuitul sau inculpatul a fost arestat. Instanţa va proceda potrivit art. 146 sau, după caz, art.
149^1 din Codul de procedură penală.
3. Cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor
continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior
acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau,
după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competenţa,
potrivit prezentei legi.4. Cauzele aflate în curs de judecată la instanţele militare, la data
intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa instanţelor civile, vor continua să fie
judecate de instanţele militare, potrivit legii anterioare.
Art. II din OUG privind modificarea Codului de procedură penală, nr 109/26 10
2003, M. Of. nr 748/26 10 2003 :
,,(1)Ori de câte ori în Codul de procedură penală şi în alte legi cu dispoziţii de procedură
penală termenul de,,instanţă” se referă la percheziţia domiciliară sau la dispunerea arestării
preventive, acesta se înlocuieşte cu termenul de ,,judecător. (2)Ori de câte ori legile special cu
dispoziţii de procedură penală se referă la percheziţia domiciliară şi la arestarea preventivă
dispuse de către procuror, trebuie înţeles că aceste legi speciale se referă la percheziţia
domiciliară şi la arestarea prevebtivă dispuse de către judecător”.
Art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, nr
576/14 decembrie 2004, M. Of. nr 1123/20 decembrie 2004:
,,Cauzele privind recursurile în anulare declarate până la data intrării în vigoare a prezentei
legi vor continua să fie judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor în
vigoare la data declarării recursurilor în anulare”.

Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de

procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care
cuprind dispoziţii procesual penale
Art.2.În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a)
Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu
modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) Codul de procedură penală din 1968
- Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;c)
legea veche - Codul de procedură penală din 1968, precum şi orice dispoziţii cu caracter
procesual penal anterioare intrării în vigoare a prezentei legi;d) legea nouă - Codul de
procedură penală şi dispoziţiile cu caracter procesual penal, astfel cum au fost modificate prin
titlurile II şi III;e) Codul penal din 1968 - Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al
României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997,
cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul II Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii
Articolul 3.Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe
rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.

5
 Articolul 4.(1) Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de
procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân
valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări
efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile
Codului de procedură penală.(3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare
a legii noi, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor legale privind prezenţa
obligatorie a învinuitului sau a inculpatului ori asistarea obligatorie a acestora de către
apărător poate fi invocată până la începerea dezbaterilor.
Articolul 5.(1) Cauzele aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii
noi rămân în competenţa organelor de urmărire penală legal sesizate, urmând a fi soluţionate
potrivit acesteia, cu excepţia cauzelor de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor
militare din cadrul parchetelor competente.(2) Sesizarea instanţei în cauzele prevăzute la alin.
(1) se va face potrivit normelor de competenţă din legea nouă.(3) La judecarea cauzelor şi la
soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care
cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi,
precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participă
procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Articolul 6.(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în
vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează de către
instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.(2) În
situaţia prevăzută la alin. (1), instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de
cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală,
ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente.
Articolul 7.Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început
cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi
instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi.
Articolul 8.Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt
supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea
nouă.
Articolul 9.(1) Sentinţele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la
care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii
noi, sunt supuse apelului. Apelul se judecă de către instanţa competentă conform legii noi,
potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.(2) Cererile de recurs împotriva sentinţelor
prevăzute la alin. (1) depuse anterior intrării în vigoare a legii noi se vor considera cereri de
apel.(3) În cazul prevăzut la alin. (1), termenul de declarare a apelului se calculează potrivit
art. 363 din Codul de procedură penală din 1968.(4) Deciziile pronunţate în apelurile
soluţionate potrivit alin. (1) sunt definitive, în condiţiile art. 552 din Codul de procedură
penală.(5) Sentinţele prin care s-a dispus, potrivit legii vechi, restituirea cauzei procurorului
cu privire la care termenul de declarare a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a
legii noi sunt supuse contestaţiei, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală.(6)
Contestaţia prevăzută la alin. (5) se soluţionează de către judecătorul de cameră preliminară
al instanţei ierarhic superioare celei căreia îi revine, potrivit legii noi, competenţa să judece
cauza în primă instanţă ori, după caz, de către completul competent de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.(7) Cererile de recurs împotriva sentinţelor prevăzute la alin. (5), depuse
anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera contestaţii.(8) Termenul de declarare a
contestaţiei prevăzute la alin. (5) se calculează potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură
penală din 1968.
Articolul 10.(1) Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de
procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea
nouă privitoare la apel.(2) Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a

6
Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu
prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform
dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.(3) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate
potrivit alin. (1) şi (2) sunt definitive, în condiţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură
penală.(4) Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură
penală, declarate împotriva sentinţelor prin care s-a restituit cauza procurorului, se
soluţionează conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la contestaţie de către judecătorul
de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în fond ori, după caz, de către completul competent de la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie.
Articolul 11.(1) Deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de
procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de
legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în
casaţie.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), termenul de 30 de zile de declarare a recursului
în casaţie curge după cum urmează:a) de la data intrării în vigoare a Codului de procedură
penală, pentru procuror şi pentru părţile cu privire la care legea anterioară nu prevedea
obligaţia comunicării deciziei de apel, precum şi pentru părţile cărora decizia le-a fost
comunicată anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală;b) de la data
comunicării, pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată după data intrării în vigoare a
Codului de procedură penală.(3) Cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1),
depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casaţie.(4)
Soluţionarea recursului în casaţie este supusă dispoziţiilor Codului de procedură penală.(5)
Deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de
procedură penală.
Articolul 12.(1) Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi,
declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în
competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), prin derogare de la dispoziţiile art. 552 alin. (1) din Codul de
procedură penală, hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data soluţionării recursului,
dacă acesta a fost respins ori dacă a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de
recurs.(3) Hotărârile pronunţate în recursul soluţionat potrivit alin. (1) nu pot fi atacate cu
recurs în casaţie.
Articolul 13.Hotărârile rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi nu pot fi
atacate cu recurs în casaţie în condiţiile legii noi.
Articolul 14.(1) Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori
de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală,
se desfăşoară conform legii noi.(2) În cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării
în vigoare a Codului de procedură penală, dispoziţiile art. 5-10 se aplică în mod
corespunzător.
Articolul 15.(1) Plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată,
aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către
instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege.(2) În
cazurile prevăzute la alin. (1), instanţa care admite plângerea şi reţine cauza spre judecare
conform art. 278^1 alin. (8) lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 face în mod
corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală,
cu privire la probele şi actele de urmărire penală. Încheierea este supusă contestaţiei, în
condiţiile legii noi.(3) Soluţiile de netrimitere în judecată cu privire la care termenul de
formulare a plângerii la instanţă nu a expirat la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse
plângerii la judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile prevăzute de art. 340 din Codul
de procedură penală. Plângerea se soluţionează potrivit legii noi.

7
 Articolul 16.(1) Măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a
legii noi continuă şi se menţin pe durata pentru care au fost dispuse, în condiţiile prevăzute de
legea veche. La expirarea acestei durate, măsurile preventive pot fi prelungite ori, după caz,
menţinute, revocate sau înlocuite cu o altă măsură preventivă, în condiţiile legii noi.(2) La
expirarea duratei măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori a obligării de a
nu părăsi ţara, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi, se poate lua
împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă.(3) În
cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, măsura preventivă a
obligării de a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi ţara, aflată în curs de
executare, se menţine până la termenul de judecată acordat în cauză, când instanţa poate lua
împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă.
Articolul 17.(1) Propunerile, cererile sau orice alte cauze privind luarea, prelungirea,
revocarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive, în cursul urmăririi penale, aflate în
curs de soluţionare în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi, se soluţionează de
către judecătorul de drepturi şi libertăţi competent conform legii noi, potrivit regulilor
prevăzute de aceeaşi lege.(2) Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a
legii noi, declarate împotriva încheierilor din cursul urmăririi penale privitoare la măsurile
preventive, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit regulilor prevăzute de
legea veche. Dacă instanţa admite recursul şi casează încheierea, procedează la rejudecarea
cauzei conform legii noi, putând lua oricare dintre măsurile preventive prevăzute de aceasta.
Articolul 18.Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi,
declarate împotriva încheierilor prin care, în cursul judecăţii, s-a dispus luarea, menţinerea,
revocarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive, rămân în competenţa aceleiaşi
instanţe şi se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche. Dacă instanţa admite recursul
şi casează încheierea, procedează la rejudecarea cauzei conform legii noi, putând lua oricare
dintre măsurile preventive prevăzute de aceasta.
Articolul 19.Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise
anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 18^1 din Codul
penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa
dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală.
………………………..