Examen protetica an 1

1. Elementele de morfologie ocluzală. Caracteristica.

Fiecare dinte este alcătuit din coroană și una sau mai multe rădăcini. Coroana este
acoperită cu smalț, iar rădăcină cu un strat de cement. Locul de trecere a coroanei în
rădăcină se numește coletul anatomic al dintelui.

Deosebim coroane anatomică si clinică. Coroana anatomică este numit segmentul

dintelui acoperit de smalț. Coroana clinică este partea extraalveolara a dintelui, ca
regulă ea coincide cu cea anatomică. Raportul mediu dintre lungimea coroanei și
rădăcină, în condiții fiziologice, este de 1:2, ceea ce dă posibilitatea ca dintele să fie
considerat conform legilor fizicii drept o pârghie de gradul I cu punctul de rotație în
regiunea coletului.
Un alt caracter general îl constituie raportul dintre suprafeța radiculară a dinților și
suprafața coronară. Pentru a opune o rezistență necesară forțelor masticatoare,
suprafașa radiculară este mai mare decât cea coronară și acest raport crește spre
distal.

Caracteristic pentru toți dinții este și faptul că suprafețele verticale sânt convexe
asigurând protecția gingiei, deoarece aceste convexități dirijează alunecarea
alimentelor deasupra gingiei, totodată efectuând un ușor masaj stimulând astfel
metabolismul în țesuturile parodontale.

Prin convexitățile proximale dinții realizează între ei puncte, iar la avansarea vârstei –
suprafețe de contact. Rolul biologic și funcțional al acestor caractere este protecția
papilei interdentare și răspândirea presiunilor asupra dinților vecini, și chiar a întregii
arcade dentare, stimușând astfel procesele de metabolism și î, țesuturile dinților ce nu
funcționează. Dacă vom trasa o linie împrejurul coroanei unind convexitățile maxime
de pe toate suprafețele verticale, obținem o circumferință festonată care a primit
denumirea de ecuator anatomic al dintelui. Pe suprafețele vestibulare l este situat la
unirea treimii cervicale cu treimea medie, pe suprafețele orale- în treimea medie, iar
pe cele proximale – în zona punctelor sau a suprafețelor de contact.

Comun pentru toți dinții este că fiecare are o porțiune activă care direct participă la
actul de masticație. Suprafața activă a dinților din apropierea liniei mediane este
orizontal redusă, pe când cea verticală este întinsă, iar spre distal- invers.

Alt caracter morfofuncțional general al dinților constă în particularitatea raportului

dintre porțiunea coronară mediană, care este mai voluminoasă, și porțiunea distală,
care este mai redusă. Totodată această porțiune este și puțin mai înaltă fiind înclinată
distal, conform axului radicula.
Din grupul dinților frontali fac parte incisivii și caninii. La rând cu alte semne
comune pentru acest grup de dinți este nu numai funcția de incisie și sfâșiere a
alimentelor, dar forma și conturul asemănător ale suprafețelor vestibulare. Din acest
punct de vedere desosebim 4 forme ale acestui contur, care corespunde cu ovalul feței
individului și anume: pătrată, dreptunghiulară, ovală, triunghiulară.

Din grupul dinților laterali fac parte premolarii și molarii. Caracteristic din punct de
vedere morfofuncțional pentru acest grup de dinți este nu numai funcția de zdrobire
și fărîmițare a alimentelor, dar și aceea că suprafețele oluzale in sens vestibulo-oral au
un contur mai redus decit conturul ecuatorului dintelui respectiv, ceea ce asigura
protecta parodontului marginal in timpul actului de masticație.

Forma coroanei depinde de funcți de bază pe care o îndeplinește dintele. Incisivii care
îndeplinesc funcția de tăiere a alimentelor au voroană turtită comparată cu o daltă,
caninii care participă la sfâșierea alimentelor au o coroană a cărei margine liberă are
forma unui vârf de suliță. Premolarii participând la zdrobirea bolului alimentar, au un
volum coronar mai mare decât al dinților frontali, iar molarii îndeplinind funcția de
măcinare au cel mai mare volum coronar, și un număr mare de cuspizi, prezentând pe
suprafața ocluzală mai multe șanțuri intercuspidiene.

Dinții se deosebesc între ei și după alte semne, care au deosebită importanță în

protetica dentară la modelarea formei anatomice și la redarea aspectului fizionomic al
protezelor dentare: direcția rădăcinii, unghiurile coroanelor, dinții frontali, curbarea
suprafeței vestibulare, mărimea coroanei, numărul de cuspizi, mărimea și situația lor
pe suprafața ocluzală a dinților laterali.

2. Caracteristica primului grup de stopuri ocluzale.

Cuspizii de sprijin sunt acei cuspizi care în ocluzia de intercuspidare maximă

realizeaza contacte cu fosetele centrale, distale și ambrazurile ocluzale de pe
suprafețele ocluzale, ale dinșilor laterali antagoniști. Cuspizii de sprijini se mai
numesc și cuspizi principali, activi, sau de suport. Prin integritatea lor, participă
efectiv la realizarea stopurilor ocluzale, împiedică migrările dentare și asigură
repartizarea uniforma a fortelor axiale.

Cuspizii de sprijin se împart în 3 grupe, dintre care primele 2 sunt situate la

mandibula, iar a 3 la maxilar.

Din prima grupă fac parte cuspizii vestibulari ai premolarilor și molarilor mandibulari
care, în cazul unei ocluzii ortognate, iau conatct cu fosetele dintre crestele marginale
și cu fosetele centrale de la nivelul antagoniștilor. Fiecare cuspind de sprijin
mandibular, articulând cu foseta corespunzătoare, realizează primul grup de stopuri
ocuzale. Datorită înclinării orale a fețelor ocluzale ale dinților laterali mandibulari,
cuspizii vestibulari se situează mai sus de cei linguali.
3. Caracteristica celui de al doilea grup de stopuri ocluzale.

Cuspizii de sprijin sunt acei cuspizi care în ocluzia de intercuspidare maximă

realizeaza contacte cu fosetele centrale, distale și ambrazurile ocluzale de pe
suprafețele ocluzale, ale dinșilor laterali antagoniști. Cuspizii de sprijini se mai
numesc și cuspizi principali, activi, sau de suport. Prin integritatea lor, participă
efectiv la realizarea stopurilor ocluzale, împiedică migrările dentare și asigură
repartizarea uniforma a fortelor axiale.

Cuspizii de sprijin se împart în 3 grupe, dintre care primele 2 sunt situate la

mandibula, iar a 3 la maxilar.

A doua grupa de cuspizi de sprijin este reprezentată de marginile libere ale incisivilor
și caninilor mandibulari. Acestea stabilesc in intercuspidare maximă, contacte cu
zona supracingulară a feței palatinale a frontalilor maxilari și cu crestele marginale de
la acest nivel. Se stabilesc astfel stopuri ocluzale din grupa a 2. Stopurile ocluzale
reprezinta contactele dento-dentare, ce se stabilesc cînd cele 2 arcade dentare se
întâlnesc in intercuspidare maximă.

4. Caracteristica celui de al treilea grup de stopuri ocluzale.

Cuspizii de sprijin sunt acei cuspizi care în ocluzia de intercuspidare maximă

realizeaza contacte cu fosetele centrale, distale și ambrazurile ocluzale de pe
suprafețele ocluzale, ale dinșilor laterali antagoniști. Cuspizii de sprijini se mai
numesc și cuspizi principali, activi, sau de suport. Prin integritatea lor, participă
efectiv la realizarea stopurilor ocluzale, împiedică migrările dentare și asigură
repartizarea uniforma a fortelor axiale.

Cuspizii de sprijin se împart în 3 grupe, dintre care primele 2 sunt situate la

mandibula, iar a 3 la maxilar.

A treia grupa de cuspizi de sprijin este reprezentată de cusăizii palatinali ai molarilor

și premolarilor maxilari. În intercuspidare maximă, aceștia realizează stopuri ocluzale
din grupa a 3, prin contactarea fosetelor ocluzale și a fosetelor dintre crestele
marginale ale antagoniștilor mandibulari. Datorită înclinării în afara fețelor ocluzale
ale dinților laterali maxilari, cuspizii palatinali sunt mai coborâți.

Într-o ocluzie normală, fiecare cuspid activ contactează stabil foseta antagonistă
corespunzătoare, realizând cele 3 grupe de stopuri ocluzale.
5. Caracteristica contactelor dentare funcţionale.

În poziția de intercuspidare maximă, intre elementele morfologice de la nivelul

suprafețelor ocluzaleale dinților antagoniști, se stabilesc rapoarte dento-dentare
caracteristice fiecarei zone.

Între dinții din zonele laterale ale arcadelor dentare se stabilesc 2 tipuri de rapoarte
funcționale:

✓ Contactul tripodic apare în cazul dinților cu cuspizi mai rotunjiți, volumul

cuspizilor fiind mai mare decât spațiul oferit de fosă. Astfel, vârful cuspidului
nu mai ajunge în fundul fosei, el face contact cu pereții fosei în 3 puncte. Acest
tip de contact este cel mai funcțional.
✓ Contactul vârf cuspid – planșeu fosetă apare la arcadele ai căror dinți prezintă
cuspizi cu vârfuri ascuțite, fosele antagoniste fiind deschise larg. Acest gen de
contact este lejer, ușor instabil. Contactele dintre cuspizii de sprijin și zonele
receptoare antagoniste au loc în 3 variante de contacte:
1. cuspizi -fosete centrale
2. cuspizi-fosete marginale
3. cuspizi-ambrazuri ocluzale

Contactele cuspizi-fosete centrale sunt contacte tripodice. Contactele cuspizi-fosete

marginale se întâlnesc la un nr mic de pacienți (10-15%) și sunt realizate în fosetele
marginale meziale și distale.

Contactele cuspizi-ambrazură apar la 85-90% din arcadele dentare naturale.

Dinții din zona frontală a arcadelor dentare pot stabili 2 tipuri de rapoarte funcționale:

✓ Raportul psalidodont caracterizat prin depășirea atât în plan vertical

(overbite) cât și în plan sagital (overjet) a dinților frontali mandibulari de
către cei maxilari. Mărimea depășirii verticale este deobicei, de la 1-3mm. Se
considera un overbite normal, o acoperire de 1/3 până la ½ din înălțimea feței
vestibulare a frontalilor mandibulari. Depășirile mai mari realizează ocluziile
adânci. Acestea pot fi “ acoperite” când între fețele vestibulare ale frontalilor
mandibulari și fețele palatinale ale frontalilor maxilari există un contact
strâns și “ în acoperiș” când gradul mare de overbite se asociază cu un overjet
pronunțat.
✓ Raportul labiodont se caracterizeza prin intilnirea cap la cap a marginilor
incizale ale frontalilor maxilari și mandibulari în poziția de intercuspidare
maximă.
6. Caracteristica contactelor dentare nefuncţionale.

1.Vârf cuspid – versant fosă :deraparea mandibulei

2. Versant cuspid – versant fosă: deraparea mandibulei
3. Vârf cuspid-vîrf cuspid: instabil, eficiență masticatorie redusă; se poate produce
rănirea mucoasei jugale;
4. în suprafață- în urma uzurii accentuate a dinților, relieful feței ocluzale se
transformaă în suprafața plană , zonele de contact interdentar se măresc, suprafețele
se potrivesc perfect; stabil, nefuncționale datorită efortului suplimentar de triturare a
alimentelor; suprasolicitarea ocluzala e favorizata si de marimea suprafetei, deoarece
prin micsorarea înălțimii coronare se apropie de ecuatorul anatomic.
5. reducerea nr de contacte ocluzale prin : inocluzie Sagitala- anomalie clasa II
Angle, stopurile ocluzale nu se realizeaza prin contacte dento-dentare; între frontalii
superiori și inferiori e un spațiu sagital.
Ocluzia deschisa-reprezinta lipsa stopurilor ocluzale II, cu inocluzie extinsa la nivelul
zonei laterale, uneori DVO e menținut de contactele ultimilor molari.

7. Caracteristica poziţiilor fundamentale mandibulo-craniene.

Mandibula este singurul os mobil al capului. Articulația temporo-mandibulară

conferă mandibulei un grad relativ mare de mobilitate, dând posibilitate acesteia sa
stabilească în cele 3 planuri , variate poziții față de maxilar. Marea variabilitate a
pozițiilor pe care le ia mandibula față de maxilar în timpul funcțiilor aparatului dento-
maxilar, realizează un ciclu cu o diagramă ce variază in functie de particularitățile
morfo-funcționale individuale. Din dinamica acestei succesiuni de poziții mandibulo-
maxilare, interesează în mod special, unele poziții, numite fundamentale, diagnostice
sau de referință, capabile sa dea indicații majore pentru evaluarea stării de sănătate a
aparatului dento-maxilar:

1. poziția de postură a mandibulei

2. relația centrica
3. relatia de ocluzie dentara

8. Caracteristica relaţiilor de postură mandibulară.

În stare de repaus, datorită unei relaxări musculare echilibrate și sub influența

gravității, mandibula se deplasează în jos oprindu-se la o anumită distanță fața de
maxilă. Asemenea relaxare musculară este considerată drept o relaxare relativa,
deoarece mușchii își păstrează tonusul funcțional necesar pentru menținerea
mandibulei în această poziție. Acest fenomen de poziționare a mandibulei a fost
apreciat ca poziție de rapaus fiziologic relativ sau de postura a mandibulei. În așa
relații mandibulo-craniene între arcadele dentare exista un spațiu de inocluzie numit
spațiul de inocluzie fiziologic care este individual și variază de la 1-6mm, iar in
mediu constituie 2-3 mm. Prin urmare, prin relația de postură subînțelegem starea de
echilibru dintre mușchii ridicători și coborîtori ai mandibulei când ei se găsesc într-o
stare de relaxare fiziologică relativă care se evidențiază la nivelul arcadelor dentare
printr-un spațiu de inocluzie individualizat, egal in mediu cu 2-3 mm. V Burlui
determină aceasta poziționare a mandibulei “ suma rapoartelor mandibulo-craniene
atunci , când mandibula se află în poziție posturală față de craniu sub efectul
echilibrului tonic a musculaturii manducatoare antigravific” . Dacă relația de postură,
fiind individualizată, este considerată drept o poziție constantă a mandibulei, care
după Thomson se stabilește în mediu la 3 luni după naștere, atunci spațiul interocluzal
fiziologic pe parcursul vieții este supus diferitor modificări. In unele cazuri,

9. Relaţiile de ocluzie. Caracteristica.

În rapoartele mandibulo-craniene e necesar de a deosebi 2 corelații fundamentale:

Relatia centrică - raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează

față de maxilă în așa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele
articulare o poziție de retruzie neforțată față de baza pantei tuberculului articular,
indiferent de prezența sau absența dinților. Această relație mandibulo-craniană, fiind
echilibrată de toate componentele sistemului stomatognat în cele 3 planuri, crează un
raport intermaxilar care asigură o dimensiune verticală optimă a etajului inferior a
feței, denumită și dimensiune fiziologică. Din această poziție încep toate mișcările
mandibulare și tot aici ele se finalizează. Importanța: Relația centrică servește ca
mijloc de determinare a poziției de ocluzie centrică a mandibulei în restaurările
protetice ale arcadelor dentare.

Ocluzia centrică - este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre

arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea
acestui contact mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior,
mișcând condilii articulari cu cca 0,1-1,5mm. Ocluzia centrică, fiind statică, poate fi
definită ca un raport dintre arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical,
când mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și maxilă. Aceasta
asigură poziționarea anterioară a condililor în fosele articulare, la baza pantei
tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar manifestat de contracția
bilaterală uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de
deglutiție. Prin urmare, pentru ocluzia centrică sunt caracteristice semnele: dentar,
articular, muscular și faringo-glandular.

Însă în stare de repaos, datorită unei relaxări musculare echilibrate și sub influiența
gravității, mandibula se deplasează în jos oprindu-se la o anumită distanță față de
maxilă. Acest fenomen a fost denumit poziție de repaus fiziologic relativ sau de
postură a mandibulei. În așa relații mandibulo-craniene între arcadele dentare există
spațiu denumit spațiu de inocluzie fiziologic, care variază între 1-6mm, media fiind
2-3mm. Din punct de vedere fiziologic relația de postură acționează favorabil asupra
mușchilor mobilizatori ai mandibulei (ei se relaxează) și asupra parodonțiului
(presiunile mari permanente influiențează negativ asupra lui).

10. Relaţia centrică. Metode de determinare. Importanta practică.

Relația centrică - raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează

față de maxilă în așa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele
articulare o poziție de retruzie neforțată față de baza pantei tuberculului articular,
indiferent de prezența sau absența dinților. Această relație mandibulo-craniană, fiind
echilibrată de toate componentele sistemului stomatognat în cele 3 planuri, crează un
raport intermaxilar care asigură o dimensiune verticală optimă a etajului inferior a
feței, denumită și dimensiune fiziologică. Din această poziție încep toate mișcările
mandibulare și tot aici ele se finalizează. Importanța: Relația centrică servește ca
mijloc de determinare a poziției de ocluzie centrică a mandibulei în restaurările
protetice ale arcadelor dentare.

Atunci cind sunt contacte dento-dentare suficiente se pot folosi urmatoarele tehnici:

1. Tehnica Lauritzen-Barrelle (conducere unimanuala) se bazeaza pe permisa

teoretica ca relatia centrica este o pozitie stabilita osos si ligamentar.
2. Tehnica Ramjord(conducere bimanuala) se bazeaza pe aceeasi permisa
teoretica ca metoda anterioara, fiind insa o tehnica de determinare bimanuala.
3. Tehnica Dawson. Aceatsa tehnica pleaca de la permisa teoretica ca pozitia de
relatie centrica este o pozitie pasiva, determinata osos si ligamentar. Este o
tehnica bimanuala ce se efectueaza cu pacientul in pozitie de decubit dorsal.
4. Tehnica Jig-ului anterior. Jig-ul anterior, dispozitiv imaginat de Lucia, este un
mini plan de rasina acrilica, autopolimerizabila fixat pe incisivii centrali
superiori. Prezenta Jig-ului in zona frontala forteaza mandibula sa se
pozitioneze cu condilii cit mai posterior si superior in cavitattile glenoide.
5. Tehnica obstacolului ocluzal frontal consta in intreruperea intre dintii frontali a
unui nr progresiv mai mare de folii( Lere) din material plastic de 0,1 grosime.
In acest fel se suspenda contactele ocluzale in zona laterala,realizindu-se (prin
intermediul lerei) numai contacte la nivelul incisivilor centrali.
6. Tehnica de inscriere grafica intraorala. Urmareste determinarea relatiei centrice
prin inscrierea unghiului gotic (simfizar).

Relatia centrica este folosita pentru analiza ocluzala si reabilitarea prin protezare a
arcadelor dentare. Determinarea relatiei centrice in scopul transferului pe articulator
este o manevra indispensabila pentru realizarea unor constructii protetice, care sa se
integreze functional in sistemul stomatognat. Pozitionarea mandibulei in relatie
centrica este necesara in urmatoarele situatii:
 - La orice examen clinic stomatologic
- Pentru realizarea unei proteze, cind nu se poate realiza pozitia de
intercuspidare maxima
- Lucru pe articulator
- In tratamentul de corectare a disarmoniei ocluzale
- Pentru adaptarea intraorala a restaurarilor odontale si protetice.

11. Caracteristica elementelor aparatului ocluzal.

12. Metode expres de determinare a stării ocluzale.

13. Metoda unimanuală, bimanuală de determinare a RC.

Tehnica Lauritzen-Barrelle (conducere unimanuala) se bazeaza pe permisa teoretica

ca relatia centrica este o pozitie stabilita osos si ligamentar. Pacientul este asezat in
fotoliu, cu capul sprijinit pe tetiera. Medicul se aseaza in dreapta si in fata
pacientului, prinde mentonul acestuia cu miina dreapta, avind indexul indoit sub
menton si policele pe mentonier. Se indica pacientului sa execute miscari de inchidere
si deschidere de amplitudine din ce in ce mai mica, timp in care se executa o presiune
digitala spre posterior. In momentul in care se obtine primul contact dento-dentar, se
mentine aceasta pozitie si se controleaza reperele relatiei centrice. Daca acestea sunt
corecte, se repeta determinarea si daca se obtin aceleasi rezultate, se poate trece
inregistrarea relatiei centrice.

Tehnica Ramjord (conducere bimanuala) se bazeaza pe aceeasi permisa teoretica ca

metoda anterioara, fiind insa o tehnica de determinare bimanuala.Pacientul este
asezat in fotoliu, cu capul sprijinit pe tetiera. Medicul se aseaza in dreapta si fata lui,
plaseaza indexul miinii drepte indoit sub menton, iar policele aceleasi miini, pe fata
anterioara a incisivilor mandibulari. Mandibula este impinsa postero-superior,
realizind concomitent miscarei de inchidere si deschidere, cu amplitudine redusa,
pentru a plasa condilii in axa sarniera. In timpul efectarii miscarii de inchidere,
pacientul va pozitiona virful limbii in 1/3 medie a palatului dur. In momentul in care
se sesizeaza ca deschiderea si inchiderea se fac in limita rotatiei pure condiliene, se
trece miina stinga peste capul pacientului si se prinde arcada dentara maxilara plasind
policele si indexul cu pulpa pe fata ocluzala a premolarilor. Pacientul este gidat sa
inchida gura pina la stabilirea primului contact dento-dentare, timp in care se retrag
degetele miine stingi.
14.Tehnici de înregistrarea a RC: mediile de marcare.

Inregistrarea RC se face cu ajutorul mediilor de marcare din care fac parte: hirtia de
articulatie, ceara de ocluzie, spray-ul de coluzie, rasinile de ocluzie.

1. Hirtia de articulatie este o banda de hirtie pe care este depus un pigment, cu

care se noteaza contactele dento-dentare, ce se realizeaza in anumite pozitii
mandibulo-maxilare. Se foloseste in grosimi ce variaza intre 0,1-0,2 mm, ca
benzi lungi de 8-10 cm si late de 1,5-2 cm, role de 1-2 m sau sub forma de
hemiarcada sau arcada.
2. Ceara de oclizie sunt benzi de ceara de culoare inchisa de 3 – 4 cm lungime si
2 cm latime si o grosime de 0,3 mm. Se aplica banda de ceara pe o
hemiaracada si se face pozitionarea mandibulei in relatie centrica. In banda de
ceara se vor obtine impresiunile antagonistilor, evidentiindu-se corectitudinea
rapoartelor de ocluzie sau prezenta unor contacte ocluzele premature.
3. Spray-ul de ocluzie. Se utilizeaza un spray care se pulverizeaza pe suprafetele
ocluzale ale dintilor o substanta coloranta. In zonele in care se realizeaza
contactele dento-dentare culoare se sterege.
4. Rasinile de ocluzie- sunt rasini ce se aplica in stare plastica pe o hemiarcada
sau arcada. Prin realizarea ocluziei centrce si priza rasinii se evidentiaza
rapoartele dentare interacadice. Cu ajutorul acestei inregistrari se poate face
pozitionarea modelelor de gips in cazul transferarii realtiei centrice.

15.Tehnici de înregistrare interocluzale. Materiale.

16.Caracterizaţi raportul RC - IM.

17.Caracterizaţi ocluzia de obişnuinţă-ocluzia de necesitate.

Ocluzia de ncesitate - atunci cind realizarea IM este impiedicata de prezenta unui

obstacol ocluzal, cum sunt obturatiile sau protezele unidentare prea inalte, se
declanseaza la nivelul mm mobilizatori ai mandibulei, contractii reflexe de evitare a
bxtacolului ocluzal.Se produce o deviatie a mandibulei ce va duce la stabilirea unor
contacte dentare antagoniste multiple, dar nu maxime, realizate din necesitatea de a
evita contactele ocluzale anormale. Acest raport de ocluzie impus de dizarmonie
ocluzala, poarta numele de ocluzie de necesitate. Daca obstacolul ocluzal este
eliminat la timp mandibula revine la traiectorie ei normala, si va putea sa realizeze
IM optima.
Ocluzia habituala – atunci cind ocluzia de necesitate este acceptata de organism,
aparatul dento-maxilar adaptandu0se la aceasta situatie, fara sa apara manifestari
patologice la nivelul componentelor sale, aceasta ocluzie devine ocluzie de obisnuinta
sau habituala.
Ocluzia traumatica - atunci cind dizarmonia ocluzala depaseste potentilul adaptiv al
aparatului dentomaxilar si apar manifestari patologice la diverse nivele, se contureaza
o entitate clinica numita olcuzie traumatica.
18. Morfologia funcţională a arcadelor dentare. Curbele ocluzale.

Arcadele dentare prezintă un sistem de organe strâns legate morfologic și funcțional.

Arcada dentară superioară la ocluzia ortognată are o formă semieliptică, iar cea
inferioară- hiperbolică. Datorită acestui fenomen a. d. Superioară o acoperă pe cea
inferioară în așa mod ca cuspizii vestibulari ai dinților laterali superiori să-i acopere
pe cei inferiori omogeni, iar cei linguali ai a. d.inferioare să-i acopere pe omogenii
arcadei superioare. Unitatea de sistem a a. d. Este asigurată de punctele de contact
interdentare, apofiza alveolară și parodont. Coroanele dinților superiori au o înclinație
vestibulară, iar rădăcinile- orală; la mandibulă- coroanele au înclinație orală, iar
rădăcinle-vestibulară.

Curba de ocluzie sagitală Șpee. Dacă trasăm o linie convențională pe aria ocluzală a
mandibulei, care va trece în zona dinților laterali prin vârfurile cuspizilor vestibulari
sau prin fisura centrală a fiecărui dinte, observăm că ea prezintă o curbă concavă cu
profunzimea maximă la nivelul dinților 36, 46. La maxilă această curbă este respectiv
convexă. Se socoate că centrulcurburii e situat la 3cm posterior de crista Galli. Prima
dată a fost descrisă de savantul Șpee și-i poartă numele. El socotea că centrul ei se
află în orbită și la prelungirea ei, va trece la marginea anterioară a condilului articular
al mandibulei. Crearea acestei curbe la construirea arcadelor dentare artificiale este
necesară pentru asigurarea stabilizării protezelor mobile.

Curba de ocluzie transversală Monson-Willson. Privind suprafața ocluzală a

arcadelor dentare în plan orizontal, observăm că în zonele laterale ea este înclinată,
din cauza înclinării coroanelor dinților superiori spre vestibular, iar a celor inferiori-
spre lingual. Trasând linii imaginare ce unesc cuspizii dinților omogeni de pe
hemiarcadele stângă și dreaptă, căpătăm curba de ocluzie transversală descrisă de M.-
W. Ele se mainumesc curbe de compensare. Datorită lor se menține contactul dintre
cuspizii dinților laterali la mișcarea mandibulei în sens transversal. Rolul lor de
compensare se manifestă la crearea arcadelor artificiale a protezelor mobile.

Ariile ocluzale. Deosebim arie ocluzală a arcadei dentare superioare și a celei

inferioare, care sunt formate din succesiunea suprafețelor ocluzale ale fiecărui dinte
în parte. În regiunea frontală prezintă o linie egală cu lățimea marginii incizale a dț.
Frontali,treptat se lărgește spre posterior, atingând dimensiunile maxime în regiunea
d. 16, 26. La mandibulă aria ocluzală este mai mică, dimensiunile maxime fiind în
regiunea d. 36, 46. Ariile ocluzale potfi întrerupte de diasteme, treme, leziuni
coronare, edentații parțiale. Pot avea diferite dimensiuni; pot fi naturale, artificiale,
mixte, iar la edentația totală- absente.

Planul de ocluzie. Dacă trasăm o linie ce unește cuspizii vestibulari ai d.34, 44 cu cei
distali-vestibulari ai d. 38, 48, obținem un plan care în zona frontală trece pe
marginea incisivală a d.11,21 , primind denumirea de plan de ocluzie. Aria ocluzală
este un plan real, iar planul de ocluzie este un plan imaginar. Fiecare dinte se află într-
un anumit raport față de planul de ocluzie, datorită curbelor sagitală și transversală.
Determinarea planului de ocluzie este necesară pentru a servi la montarea dinților
artificiali în protezele mobile, din care cauză a primit denumirea de plan protetic.

19. Caracteristica conducerii mişcării mandibulare de propulsie. Fenomenul

Christiansen.

Intr-o ocluzie echilibrata, miscarea de protruzie a mandibulei se produce prin

deplasarea dintilor frontali mandibulari pe fetele palatinala ale frontalilor maxilari, de
la locul unde se realizeaza stopurile ocluzale din grupa a II si pina la pozitia cap-la-
cap. Aceasta avansare se insoteste de coborirea mandibulei si de dezocluzia
progresiva a dintilor cuspidati. Astfel, in pozitaia de cap-la-cap a frontalilor, niciun
dinte din zona laterala a arcadelor dentare nu trebuie sa mai aiba contact cu
antagonistii (Fenomenu Christiansen sagital)

20. Caracteristica conducerii mişcării mandibulare de lateralitate (conducerea canină,

antero-laterală, de grup lateral)

21. Ocluzia funcţională. Teoria Jankelson.

Conceptul ocluziei miocentrice. Este un concept sustinut de Jankelson si atribuie un

rol primordial, in stabilirea relatiilor mandibulo-maxilare, sistemului neuromuscular.
Teora lui Jankelson sustine ca:

1. Ocluzia denumita si miocentrica este totodeauna anterioara RC

2. Ocluzia miocentrica se caracterizeaza printr-o stare de echilibru a muschilor
ADM.
3. Contactele cuspizilor de sprijin sunt de tip virf cuspid- fund foseta
4. Triturarea alimentelor se face prin miscari verticale
5. Miscarile de lateralitate se fac fara de ghidaj dentar, miscarea fiind ghidata de
forma si consistenta alimentelor.

22. Criteriile I, II al ocluziei funcţionale după Ene

Scoala romaneasca de stoamtologie (Prof. Lucian Ene) considera ca exista 5 criterii

ale unei ocluzii functionale:

1. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane in relatie centrica(RC) si IM
2. Ghidaj anterior armonizat cu miscarile functionale ale mandibulei si posibilitatile
ATM
3. Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati, cind mandibula face miscarea de protruzie.
4. Dezocluzia dintilor cuspidati de partea nelucratoare, cind mandibula face miscarea
de laterotruzie.
5. Absenta interferentelor de partea lucratoare in miscarea de laterotruzie, indiferent
de tipul de ghidaj.
23. Criteriile III, IV, V al ocluziei funcţionale după Ene
24. Caracteristica fenomenului Thielleman.

25. Disfuncţia mandibulo-craniană, temporo-mandibulară.

Disfunctia sistemuluti stomatognat poate fi produsa de alterarea raporturilor ocluzale,

de patologia ATM, de afectiuni neuro-musculare sau alte modificari primare survenite
la nivelul oricarui element component. Dintii si arcadele dntare reprezinta
componenetele ADM ce sufera cel mai frecvent modificari morfologice ( carii,
abraziuni, edentatii, migrari dentare). In functie de gravitatea lor si de potentialul
adaptiv al organismului, aceste modificari pot pertuba echilibrul ocluzal si in anumite
conditii, datorita rapoartelor de interconditionare, pot produce modificari la nivelul
alto componente(parodontiu, muschi, ATM) instalind stare de difunctie.

26. Indicaţi durata şi numărul contactelor ocluzale în timpul actului de masticaţie şi

deglutiţie pe parcursul a 24 ore după Zonder, Ianckelson. Importanţa practică.

27. Aspecte clinice ale DMC (semne dentare, paradontale, musculare,articulare)

Simptomele clinice articulare:
- durerea articulara,
- cracmentele si crepitatiile
- saltul articular
- subluxatia condililor articulari
- gradul de deschidere a gurii si blocajul articular
Simptome clinice musculare:
- durerea musculara
- spasmul, hipertonusul si hipertrofia musculara
- oboseala musculara
- limitarea miscarilor mandibulare si modificarile traiectoriale
Simptome clinice odontoparodontale
- durerea dentara, cind practic alte cauze ce o pot provoca, nu pot fi
depistate
- abraziunea dentare provocata de o hiperfunctie musculara sau
dezechilibru functional muscular , bruxism, scrisnetul dentar
- durerea parodontala generata, ca si durerea dentara, de o suprasolicitre
functionala ocluzala care depaseste rezistenta substratului de substitutie
- inflamatia parodontala care apare ca o complicatie a traumei ocluzale
secundare, accelerind procesele degenerative in parodont si creind
conditii favorabile de dezvoltare a proceselor inflamatorii
- recesiune parodontala prezentata prin ingrosarea festonului gingival la
nivelul dintilor implicati in ocluzia traumatica
- mobilitatea patologica a dintilor si migrarile dentare
- tulburari de ocluzie statica si dinamica
28. Disfuncţia mandibulo-craniană. Cauzele dentare, articulare, parafuncţiile
ocluzale.

Cauzele articulare:modificarile de presiune dupa marime si directie provoaca

traumatizarea elementelor articulare; totodata este dovedit ca ocluzia dintilor laterali
este un element de mentinere a arportului corect dintre componentele articulare cu rol
de protectie; pieredrea dintilor laterali, ca si diferite modificari de pozitie
mandibulocraniana, blocarea alunecarii arcadei dentare inferioare pe cea
superioaraetc, provoaca un simptomocomplex disfunctional compus.
Cauzele dentare:trauma ocluzala, disfunctiile articulare si musculare, fracturi corono-
radiculare provocate de o trauma ocluzala foarte intensa sau datorate bruxismului;
deschiderea camerei pulpare prin abrazie accentuata; pulpite retrograde cauzate de
leziuni distructive ale parodontiului de sustinere; lezarea traumatica aparodontiului;
hiperestezii dentinare produse prin abrazie dentara.

29. Examenul clinic în DMC. Examenul mişcărilor mandibulare fără contacte dento-
dentare.

Se urmareste urmatoarele etape capabile sa furnizeze date deosebite pentru precizarea

diagnosticului de disfunctie ocluzala:

1. Examenul miscarii de deschidere si inchidere a gurii:furnizeaza date

semnificative in ceea ce priveste in primul rind starea determinantului
muscular si articular al ocluziei.
2. Examenul pozitiei de postura a mandibulei
3. Examenul pozitiei de relatie centrica
4. Examenul pozitiei de IM: se verifica daca ocluzia de IM se face printr-o
miscare ferma, precisa, repetabila
5. Examenul miscarii de protruzie: se apreciaza valoarea determinantului anterior
al ocluziei, masura in care traiectoria incisiva este armonizata cu gradul de
cuspidare al dintilor laterali, cu inclinarea pantei articulare si cu adincimea
curbei sagitale de ocluzie.
6. Examenul miscarilor de laterotruzie: se conduce mandibula din pozitia de IM
pina ce cuspizii vestibulari ai dintilor de pe partea lucratoare ajung pe directia
de cap la cap cu omologii superiori. Se apreciaza tipul de ghidaj
30. Examenul clinic in DMC. Examenul ocluziei.

EXAMENUL OCLUZIEI DENTARE

1.EXAMENUL MIŞCĂRILOR MANDIBULARE (FĂRĂ CONTACTE DENTO

DENTARE)

MIŞCAREA DE DESCHIDERE A GURII

Interesează în primul rând amplitudinea deschiderii gurii, în sensul ca deschiderea

poate să fie exagerată (mai rar), însoţită sau nu de subluxaţii condiliene, dar
tulburările cranio-mandibulare sunt acompaniate cel mai frecvent de limitarea
deschiderii gurii. Cea mai frecventă cauză a limitării deschiderii gurii este
reprezentată de spasmele musculare, adesea dureroase, urmare a solicitării
supraliminare a muşchilor, oboselii acestora.

În al doilea rând trebuie observat traseul descris de punctul interincisiv mandibular

(practic traseul mandibulei) în timpul deschiderii şi închiderii gurii. Pentru a uşura
observaţia se poate introduce şi menţine pe parcursul examenului, o scobitoare din
lemn, în spaţiul interdentar dintre cei doi incisivi centrali mandibulari. În locul unui
traseu strict în plan sagital se pot constata devieri ale mandibulei, mai ales la
începutul sau la sfârşitul mişcării de deschidere/ închidere a gurii. Devierea din planul
sagital are drept cauză hipomobilitatea condilului de partea către care deviază
mandibula.

Examenul mişcării de deschidere şi închidere a gurii poate să evidenţieze şi faptul că

mişcarea respectivă nu este continuă, rectilinie, înregistrându-se o mişcare "în
baionetă", după o linie frânta, în zig-zag.

La mişcarea de deschidere a gurii pot fi depistate prin inspecţie, dar mai ales prin
palpare, excursii asimerice ale celor doi condili, ca şi zgomotele articulare, crepitaţii,
frecături, cracmente. Am amintit mai sus de durerile care pot însoţi mişcarea de
deschidere a gurii, din cauza cărora pacientul îşi poate chiar “susţine” mandibula cu
mâinile, suferinţa putându-i-se citi pe faţă.

Se notează în fişă:
• distanţa până la care se realizează deschiderea maximă a gurii,
măsurată între punctele interincisive la care se adaugă supraacoperirea dinţilor
frontali în plan vertical (overbite). Altfel spus: Deschiderea maximă (mm) = Distanţa
inter-incisiv-centrală + Overbite
• direcţia după care se face mişcarea (rectilinie, cu laterodeviaţie, în baionetă)
• prezenţa unor poziţii dureroase pe traseul de deschidere - închidere a gurii
• dacă există diferenţe între amplitudinea mişcării active (realizată de
pacient) şi pasive (asistată de operator).
CURBURA PO ÎN PLAN SAGITAL ŞI TRANSVERSAL RAPORTURILE
INTERARCADICE ÎN I.M.

RAPORTURI GENERALE

se urmăresc relaţiile ocluzale în cele trei planuri anatomice:

• in plan frontal
∗ frontal - se urmăreşte gradul de supraacoperire (OVERBITE) frontală a dinţilor
inferiori de către cei superiori
∗ lateral - se urmăreşte dacă dinţii laterali stabilesc contactul ocluzal cu antagoniştii,
se găsesc în inocluzie faţă de aceştia (INFRAOCLUZIE) sau depăşesc, prin migrări,
nivelul planului de ocluzie (SUPRAOCLUZIE)

• in plan sagital
∗frontal - se urmăreşte prezenţa contactului sau dinstanţa (OVERBITE) între
marginile incizale ale frontalilor mandibulari şi antagonişti şi reperul (cheia) ANGLE
la canini
∗ lateral - se urmăreşte reperul (cheia) ANGLE la molarii de şase ani

• in plan transversal,
* arcada maxilară o circumscrie pe cea mandibulară (cu un cuspid, în zona laterală).

Stările patologice sunt ocluzia inversă (când interesează cel puţin un sector de arcadă)
ori angrenajul invers (când intresează grupe reduse de dinţi).

CONTACTE OCLUZALE ÎN I.M.

Se verifică dacă pacientul poate închide în I.M. printr-o mişcare fermă, precisă,
repetabilă. Sunetul care rezultă trebuie să fie unic, monotonal. Sunetul poate fi
urmărit şi prin plasarea unui stetoscop pe o proeminenţă osoasă (de ex. malar);
examenul se numeşte GNATOSONIE. Sunetul produs mai poate fi înregistrat şi
analizat oscilometric; examenul poartă numele de SONOOCLUZOGRAMĂ.

Verificarea unicităţii poziţiei de I.M. se face şi cu hârtie de articulaţie (pe dinţii uscaţi
în prealabil): pacientul strânge dinţii întâi încet, apoi repede; de fiecare dată se
utilizează hârtie de articulaţie de altă culoare; marcajele trebuie să corespundă. Se
observă dacă ocluzia este suportată de toţi dinţii sau numai de unul ori câţiva dinţi
(contacte premature in I. M. ). Este foarte important să se observe dacă după
stabilirea primului contact mandibula deviază (alunecă, derapează) spre anterior, spre
dreapta sau spre stânga, fiecare deviere având semnificaţia ei pentru analiza ocluzala.
O atenţie deosebită trebuie acordată examinării dinţilor care sunt în contact prematur,
la care se poate constata:

• mobilitate
• pungi parodontale
• zgomot mat la percutie, eventual fara ca dintele sa fie devital

Contactele ocluzale se marchează şi atunci când pulpa indexului operatorului sprijină

alternativ feţele vestibulare ale unui sector de arcadă, pentru a menţine în ocluzie
dinţii cu mobilitate patologică (FREMITUS). Se percepe astfel un “şoc” la nivelul
contactului prematur, chiar dacă dintele respectiv nu este încă mobil.
Se examinează contactele ocluzale marcate anterior. Ele trebuie să se realizeze între
cuspizi şi fosetele dintre creste marginale sau între cuspizi şi fosete ocluzale
propriuzise, să fie multiple şi distribuite simetric pe dinţii laterali. Contactele ocluzale
foarte strânse (puternice) prezintă marcaje şterse în zona centrală.

Aspectele patologice (care se notează în fişa de tratament) referitoare la poziţia de

I.M. pot fi sistematizate astfel:
• absenţa contactelor ocluzale (mai ales în sectoarele laterale) (de ex. edentaţii
neprotezate, restaurări odontale/protetice în infraocluzie)

• prezenţa unor contacte ocluzale foarte puternice

- la nivelul unor restaurări odontale / protetice înalte, aplicate
recent,
- post ortodontic
- mai rar - post traumatic (de ex. fracturi ale oaselor maxilare, cu deplasare), post
chirurgical (de ex. după intervenţii ortognatice)

• absenţa unei poziţii ferme de I.M. (de ex. postortodontic, post

traumatic, după aplicarea unor gutiere ocluzale de repoziţionare, etc. )

OCLUZIA DUBLĂ (I.M. MULTIPLĂ)

La 1 -3 % dintre subiecţi (Egermark-Eriksson et al., 1979) se găseşte în mod natural o
situaţie cunoscută în literatură sub numele de OCLUZIE DUBLĂ (“dual bite”) în
care există mai multe poziţii de intercuspidare maximă, aflate de obicei la distanţă
relativă mai mare de 2mm şi pe care pacientul le poate atinge cu aceeaşi uşurinţă. Nu
trebuie însă să se confunde această entitate clinică cu glisarea fiziologică a
mandibulei din R.C. în I.M. (long centric)

Etiologia ocluziei “duble” este plurifactorială:

• propulsia mandibulară forţată, cronică, la subiecţi cu anomalie dento
maxilară de clasa a II a ANGLE (“ocluzie de Duminică”)
• nesincronizare între dezvoltarea A.T.M. şi a mandibulei
• eşec terapeutic post protetic ori post ortodontic
• afecţiuni A.T.M. (de ex. fracturi condiliene, artrita reumatoidă)
Tratamentul ocluziei “duble” este diferenţiat:

• la adulţi la care există adaptare funcţională intervenţia este minimă

ori nulă
• la adulţi la care apar probleme funcţionale tratamentul este extensiv,
complex şi asociat (ocluzal, protetic şi chirurgical)
• la copii şi tineri, tratamentul ortodontic dă adesea bune rezultate

SINDROMUL DE INOCLUZIE VERTICALĂ (OCLUZIA DESCHISĂ) este abordat

in extenso în tratatele de ortodonţie şi este caracterizat de etiologie şi metode de
tratament specifice. Interpoziţia obrajilor, buzelor sau a limbii întreţine inocluzia
verticală dar nu este, în cele mai multe cazuri, decât un mecanism adaptativ şi nu
cauza inocluziei. Inocluzia verticală evolutivă care apare în adolescenţă şi la adult are
cel mai probabil drept cauză afecţiuni ale A.T.M. (de ex. hiperplazii condiliene
unilaterale, artrita reumatoidă); diagnosticul diferenţial îl fac examenele paraclinice la
nivelul A.T.M..

EXAMENUL POZIŢIEI DE R.C. ŞI RAPORTUL R.C. - I.M.

Pentru a conduce mandibula în poziţia de relaţie centrică se foloseşte în general una

dintre cele două metode uzuale, unimanuală sau bimanuală. Aici amintim doar câteva
trucuri care ajută la conducerea mandibulei spre poziţia de relaţie centrică. Astfel, se
recomandă pacientului:

• să ducă vârful limbii cât mai posterior în zona palatului moale;

• să ducă maxilarul înainte (!), comandă care pentru orice cunoscător este absurdă,
dar care în practică dă rezultatul dorit, plasarea posterioară a mandibulei;
• plasarea unui rulou de vată între premolari şi muşcarea pe rulou timp de 3-4 min;
• propulsia exagerată a mandibulei, fără contacte dento-dentare şi menţinerea
mandibulei în această poziţie pentru 2-3 min;
• deschiderea parţială a gurii şi menţinerea mandibulei în această poziţie timp de 7-8
min;
• dacă nici una dintre aceste manevre nu reuşeşte să învingă spasmele musculare care
împiedică plasarea mandibulei în poziţia de relaţie centrică, majoritatea autorilor
recomandă să se folosească o gutieră ocluzală. Detaliile de realizare ale unei astfel de
gutiere le vom prezenta ulterior, la partea referitoare la tratamentul disfuncţiei
mandibulo craniene. Gutiera (care are aici rol diagnostic) este purtată de pacient o
perioadă de 24-48 ore; în şedinţa în care se scoate gutiera pacientului nu i se permite
să-şi atingă dinţii, deoarece se redeşteaptă imediat reflexele care au generat poziţia
modificată a mandibulei, ci este ghidat imediat in R.C.. Astfel se poate depista
contactul prematur in R.C., care poate fi sesizat şi de pacient (uneori chiar cu mare
precizie).
• altă modalitate de a poziţiona mandibula în R.C. şi de depistare a contactelor
premature este reprezentată de folosirea platoului retroincizal.
Platoul retroincizal este format dintr-o placă acrilică palatinală extinsă şi pe faţa orală
a dinţilor anteriori maxilari, astfel încât stopurile ocluzale din grupul al doilea sunt
realizate de contactul dintre marginea liberă a dinţilor frontali mandibulari şi platoul
acrilic retroincizal. În acest fel între dinţii laterali cuspidaţi nu există nici un contact,
deci stopurile ocluzale din grupul I şi III nu funcţionează. După purtarea platoului
retroincizal 24-48 de ore, prin desfiinţarea contactelor din zonele laterale unde se
găseste contactul prematur care a determinat poziţia reflex modificată a mandibulei,
se poate ajunge la ştergerea engramei modificate, ceea ce uşurează poziţionarea
mandibulei în R.C.. În continuare, odată obţinută posibilitatea de poziţionare a
mandibulei în R.C., se începe reducerea progresivă din grosimea platoului
retroincizal, ceea ce determină apropierea treptată a dinţilor cuspidaţi. La un moment
dat se stabileşte un prim contact la nivelul dinţilor cuspidaţi, care este chiar contactul
prematur ce a determinat modificarea reflexă a poziţiei mandibulei.

Mandibula se conduce în R.C. (după tehnicile descrise anterior) până la stabilirea

primului contact ocluzal. Se marchează acest contact (contacte), după care pacientul
este invitat să “strângă dinţii” (astfel mandibula alunecă spre poziţia de I.M.). Se
observă direcţia după care se face deplasarea precum şi amplitudinea sa. Pentru
realizarea marcajelor este bine să se utilizeze ceara de ocluzie sau hârtia de articulaţie
de forma arcadei (forma literei "U", potcoavă), iar aceasta sa fie manipulată de un
ajutor, medicul fiind concentrat asupra poziţionării mandibulei în relaţie centrică.

Sunt considerate patologice, necesită intervenţie prin şlefuire selectivă şi se notează

ca atare în fişa de tratament,
• contactele unilaterale în R.C.
• contactele din R.C. care determină o deplasare laterală a mandibulei
• distanţa dintre R.C. şi I.M. mai mare de 2 mm

OBSERVAŢII

Dacă există semne de suferinţa articulară sau musculară ESTE CONTRAINDICATĂ

ŞLEFUIREA SELECTIVĂ A OBSTACOLELOR DIN R.C. deoarece poziţia
determinată nu este fiabilă. Se amendează simptomatologia musculo articulară şi
numai după aceea se realizează şlefuire selectivă în R.C..

EXMENUL MIŞCĂRILOR MANDIBULARE CU CONTACTE DENTO

DENTARE

*1 Din poziţia de I.M. pacientul este rugat (şi eventual, asistat cu mâna dreaptă de
către operator, deoarece există adesea, din partea pacientului, tendinţa involuntară de
a evita obstacolele ocluzale) să facă alternativ propulsie şi lateralitate stângă şi
dreaptă. O mică oglindă de buzunar ţinută de pacient astfel încât să-şi poata urmări
mişcările mandibulei, îl poate ajuta pe acesta să se orienteze kinetic mai bine atunci
când medicul încearcă să obţină mişcări “pure” de propulsie ori lateralitate.
MIŞCAREA DE PROPULSIE
Se cere pacientului să efectueze mişcarea de propulsie cu contacte dento- dentare,
observând dacă acesta poate să execute comanda (uneori pacientul acuză un obstacol
posterior care împiedică efectuarea mişcării = interferenţă în propulsie pe partea
nelucrătoare).

În alte cazuri pacientul execută mişcarea, dar aceasta nu se efectuează strict în plan
sagital, ci este deviată, ceea ce sugerează deasemenea existenţa unui obstacol
posterior care împiedică efectuarea mişcării. În alte cazuri pacientul execută comanda
dar aceasta nu se poate realiza strict în planul sagital, ci este deviată, ceea ce
sugerează existenţa unui obstacol, de obicei o interferenţă pe partea nelucratoare.

Dacă operatorul va obliga mandibula să facă propulsia strict în planul sagital,

pacientul poate sesiza obstacolul, interferenţa, care împiedică mişcarea funcţională.

În alte cazuri se poate constata că mişcarea de propulsie a mandibulei nu se face

rectiliniu, ci este o mişcare în zig-zag, cauza fiind tot o interferenţă (de obicei pe
partea nelucrătoare), mişcarea astfel modificată fiind datorată evitarii obstacolului.

Este necesar să se depisteze cu exactitate dintele sau dinţii care provoacă devierea
mandibulei din planul sagital sau mişcarea acesteia altfel decât rectilliniu. La
examinarea mişcării de propulsie cu contacte dento-dentare trebuie să se urmarească
şi dacă in timpul acestei mişcări se face dezocluzia tuturor dinţilor cuspidaţi, aşa cum
cere cel de-al treilea criteriu al ocluziei funcţionale; altfel ne găsim în prezenţa unei
interferente în propulsie pe partea nelucrătoare. În aceasta etapă se examinează şi
modul în care dinţii anteriori participă la conducerea mişcării de propulsie. Se
plasează hârtia de articulaţie între marginea liberă a dinţilor frontali mandibulari şi
faţa palatinală a omologilor maxilari în poziţia de intercuspidare maximă. Se cere
pacientului să realizeze propulsia mandibulei cu contacte dento-dentare până în
poziţia cap la cap (CCP). După deschiderea gurii se urmăreşte marcajul lăsat de hârtia
de articulaţie pe faţa palatinală a dinţilor frontali maxilari: dacă traseul este marcat pe
un singur incisiv maxilar, înseamnă că este vorba despre o interferenţă în propulsie pe
partea lucrătoare. Dacă aceasta interferenţă durează de mult timp este posibil ca
parodonţiul dintelui respectiv să fi suferit, dintele devenind mobil. În acest caz,
pentru a se putea marca interferenţa este necesară “fixarea” cu degetul a dintelui în
cauză, altfel marcarea va fi eronată, dintele vinovat deplasându-se odată cu mişcarea
şi neînregistrându-se interferenţa. Trebuie acordată toată atenţia şi examinării poziţiei
cap la cap în propulsie, CCP, care trebuie să fie susţinută de marginea liberă a cel
puţin doi incisivi maxilari cu antagoniştii lor.

Examinarea pozitiei CCP poate să evidenţieze diferite situaţii nefuncţionale:

*2 poziţia CCP este susţinută de un singur incisiv maxilar cu antagonistul, sau
antagoniştii săi = contact prematur în propulsie pe partea lucrătoare
*3 în poziţia CCP mai există contact şi (sau numai) la nivelul dinţilor cuspidaţi =
contact prematur în propulsie pe partea nelucrătoare
Lina interincisivă maxilară nu este situată întotdeauna în acelaşi plan cu linia
interincisivă mandibulară; aceasta decalare între cele doua linii nu semnifică neapărat
o situaţie anormală. Ceea ce este important de urmarit în cadrul examinării propulsiei
este ca decalajul dintre cele două linii interincisive existent în poziţia R.C. sau I.M. să
se păstreze şi în poziţia CCP. Facem această precizare pentru că este posibil ca în
poziţia CCP să existe contacte susţinute de cel puţin doi incisivi maxilari, dar aceasta
se realizează în urma unei mişcări aberante a mandibulei pentru evitarea unei
interferenţe sau a unui contact prematur, fapt evidenţiat tocmai de apariţia sau
modificarea decalajului dintre cele doua linii interincisive.

Deşi se consideră că ghidarea mişcării de propulsie de către doi incisivi superiori cu

antagoniştii lor este fiziologică, dacă cei doi incisivi sunt situaţi pe aceeaşi
hemiarcadă şi se înregistrează mobilitate sau fremitus la nivelul lor, este de luat în
considerare şlefuirea selectivă pentru a mări numărul dinţilor de ghidaj.

Se notează în fişă:
*4 dacă mişcarea este posibilă
*5 dacă mişcarea se realizează strict în plan sagital, cu deviaţie laterală, ori după un
traseu accidentat (în baionetă)
*6 dacă există poziţii intermediare dureroase

MIŞCĂRILE DE LATERALITATE

Orice conflict dento-dentar, interferenţă, contact prematur, este resimţit foarte

neplăcut de pacient, ceea ce determină mişcarea reflexă prin care mandibula încearcă
să ocolească obstacolul dento-dentar. Dintre toate aceste contacte neplacute, cel mai
intens sunt resimţite interferenţele în timpul mişcării de lateralitate. Din acest motiv
examinarea mişcării de lateralitate este poate cel mai greu de realizat, deoarece
trebuie ca mandibula să efectueze o deplasare laterală pură, ceea ce, de cele mai
multe ori, nu este posibil decât dacă operatorul ghidează mandibula pacientului,
obligând-o să facă această mişcare. Altfel, pacientul va executa o mişcare modificată,
antero-laterală.

În scopul obţinerii unei mişcări de lateralitate pură, cu contacte dento-dentare se

începe prin poziţionarea mandibulei în relaţie centrică cu contaacte dento-dentare.
Apoi, operatorul manevrează în continuare mandibula ducând-o în lateralitate până în
pozitia cap la cap în lateralitate, CCL. Pe tot parcursul mişcării trebuie să se palpeze
zona condiliană de pe partea lucrătoare, pentru a se constata că acest condil, pivotant,
nu suferă deplasări din cavitatea glenoida. Examinarea mişcării de lateralitate cu
contacte dento-dentare începe prin verificarea posibilităţii pacientului de a face singur
mişcarea pură. Apoi, dacă nu este posibilă, se încearcă manevrarea de către operator a
mandibulei pentru a o obliga la această mişcare pură, situaţie în care se constată
existenţa unei interferenţe reclamate de pacient. Uneori obstacolul, inteferenţa, se
găseşte pe partea opusă sensului în care se deplasează mandibula: interferenţa în
lateralitate pe partea nelucrătoare. Deşi demonstrate a fi cele mai patogene nu toate
interferenţele nelucrătoare trebuiesc eliminate prin şlefuire selectivă; de exemplu, în
anomaliile dento maxilare clasa a II-a Angle cu inocluzie sagitală în sectorul frontal,
interferenţele nelucrătoare se îndepărtează prin adiţie de material de restaurare la
nivelul feţelor palatinale ale caninilor maxilari.

Se examinează ce fel de ghidaj, conducere, susţine mişcarea de propulsie: ghidaj

canin, ghidaj antero-lateral, ghidaj de grup lateral cu sau fără canin.
Dacă ghidajul mişcării este de grup lateral, se urmăreşte (notează) dacă el se
realizează între cuspizii vestibulari sau între cei orali ai dinţilor laterali; în ultimul caz
există autori (Mohl, 1973) care opinează că riscul patogen la nivelul A.T.M. al
bruxismului nocturn este mult mai mare.

Dacă mişcarea de lateralitate este condusă de canin sau de canin şi unul sau mai multi
dinţi anteriori - ghidaj canin sau ghidaj antero-lateral, în acelaşi timp existând şi un
contact la nivelul unui dinte cuspidat de pe partea spre care se face mişcarea -
interferenţă în lateralitate pe partea lucrătoare. Depistarea interferenţelor în mişcarea
de lateralitate se poate face destul de uşor cu ajutorul unei benzi subţiri de celuloid.
Tehnica este urmatoarea: se plasează o bandă de celuloid cu un capăt la nivelul unei
perechi de dinti laterali de pe partea opusă celei spre care urmează să se efectueze
deplasarea laterală a mandibulei; mandibula pacientului este plasată în R.C. cu dinţii
în contact strâns; operatorul trage de capatul liber al benzii de celuloid, care nu se
poate scoate dintre dintii strânşi; se trece la efectuarea mişcării de lateralitate spre
partea opusă celei unde este plasată şi ţinută banda de celuloid; dacă nu există
interferenţă la nivelul dinţilor unde este banda de celuloid, aceasta va scăpa imediat
dintre dinţi (s-a produs dezocluzia imediată). Se procedeaza la fel cu alte perechi de
dinţi, atât de pe partea nelucrătoare, cât şi de pe partea lucrătoare. O metodă bazată pe
acelaşi principiu este aceea care foloseşte, în locul benzii de celuloid - şnur dentar
(dental floss), având lungimea de circa 30 cm, care se trece retromolar şi la nivelul
nişei masticatorii dintre canin si primul premolar. Capetele libere sunt menţinute de
operator sub tensiune. Dacă se produce dezocluzia la nivelul tuturor dinţilor laterali,
şnurul - “scapă”; în caz contrar, el rămâne “agăţat” la nivelul interferenţei.
Examinarea mişcării de lateralitate trebuie să intereseze şi sfârşitul acestei mişcări,
poziţia cap la cap în lateralitate, CCL: poziţia in care cuspizii vestibulari ai
premolarilor şi molarilor mandibulari de pe partea lucratoare ajung in dreptul
cuspizilor vestibulari ai premolarilor şi molarillor maxilari omologi.

Trebuie făcută precizarea că a fi "în dreptul" nu este sinonim cu a avea contact; dacă
subiectul respectiv are o conducere de grup lateral, în poziţia CCL, cuspizii
vestibulari ai dinţilor cuspidaţi sunt în contact, în timp ce în cazul conducerii canine
sau al ghidajului antero-lateral, aceiaşi cuspizi vestibulari ai dinţilor cuspidaţi sunt în
aceeaşi poziţie, cei mandibulari în dreptul celor maxilari, fără a fi în contact. Contact
există numai la nivelul dinţilor care au susţinut ghdajul, caninul sau caninul şi unul
sau mai multi incisivi. Dacă în aceste ultime două tipuri de conducere a mişcării de
lateralitate în poziţia CCL există un contact dento-dentar şi între cuspiziii vestibulari
ai premolarilor sau molarilor de pe partea spre care se efectuează mişcarea - contact
prematur în lateralitate pe partea lucrătoare. La sfârşitul mişcării de lateralitate,
raportul dintre cuspizii dinţilor cuspidaţi de pe partea opusă direcţiei spre care s-a
efectuat mişcarea, partea nelucrătoare, este complet diferit faţă de partea lucrătoare -
cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor mandibulari ajung în dreptul
cuspizilor orali, palatinali ai prenolarilor şi molarilor maxilari, fără să aibă contact
dento-dentar. Deci, în poziţia CCL pe partea nelucrătoare nu trebuie să existe contacte
dento-dentare, indiferent de tipul de conducere a mişcării de lateralitate. Dacă pe
această parte există contact dento-dentar - contact prematur în lateralitate, pe partea
nelucrătoare. Indiferent de partea pe care este situat contactul prematur în lateralitate,
acesta trebuie îndepartat prin şlefuire selectivă.

Se notează în fişă:
dacă mişcările sunt posibile şi se realizează simetric
dacă traiectoria după care se mişcă mandibula este una lină, uniformă dacă există
poziţii intermediare dureroase

MIŞCĂRI COMBINATE

Contactele premature şi interferenţele, atât în I.M., R.C., propulsie sau lateralitate

sunt de fapt suprasarcini suportate de dinţii care intră în conflict, ceea ce impune ca
examenul dinţilor să fie completat cu depistarea faţetelor de uzură, zone de abraziune
patologică care intereseaza suprafeţe mici dintr-un versant sau dintr-o pantă
cuspidiană. O atenţie specială trebuie acordată faţetelor de abraziune care nu intră în
contact nici în I.M. nici în R.C.. Pentru ca aceste faţete de uzură să se potrivească, să
se suprapună, este necesar ca mandibula să execute o mişcare combinată antero-
laterală. Această situaţie este întâlnită in cazul bruxismului excentric, iar plasarea
mandibulei în poziţia în care faţetele de uzură se potrivesc, prin mişcarea antero-
laterală, declanşeaza fenomene dureroase care îl deranjau pe pacient şi care l-au
determinat sa solicite examenul medical. Prin apariţia acestor dureri se obţine
diagnosticul de certitudine şi orientarea precisă asupra conflictelor dento-dentare care
trebuiesc desfiinţate.

CONCLUZII

Folosind examenul vizual direct şi marcarea cu hârtie de articulaţie, operatorul

urmăreşte şi reţine (notând în fişă), pentru fiecare din aceste mişcări:
• care sunt dinţii care realizează ghidajul
• dacă există dinţi la care, în cursul acestor mişcări se înregistrează
mobilitate directă ori fremitus
• dacă mişcarea de propulsie ori lateralitate se face după o direcţie
continuă, fără deviaţii ale mandibulei ori, dimpotrivă, sacadată (în baionetă) şi / sau
laterodeviată
31. Examenul clinic DMC. Examenul ATM

EXAMENUL CLINIC AL A.T.M.

a. INSPECŢIA
• asimetrii: de relief; de motilitate.
• cicatrici: post traumatice

Prin tehnicile cunoscute de examinare: inspecţie – palpare – percuţie şi auscultaţie

-postchirurgicale

b. AUSCULTAŢIA
Înregistrarea zgomotelor produse la nivelul A.T.M. se poate realiza cu un stetoscop,
însă auscultaţia simplă asociată cu palparea, pot, în mod obişnuit, să precizeze tipul
zgomotului articular (clic, cracment, crepitaţie) şi momentul cinetic în care acesta
intervine.

Etiologia zgomotelor articulare la nivelul A.T.M. este reprezentată de:

• modificări funcţionale
- nesincronizarea între deplasările condilului şi cele ale discului articular
corespunzător
- hipermotilitate mandibulară

• modificări morfologice:
- fenomene de osteoartroză, asociate de obicei cu crepitaţiile o osteofite la nivelul
suprafeţelor articulare
- modificări de structură ale meniscului articular, asociate de obicei cu cracmente atât
la deschiderea cât şi la închiderea gurii (reciproce)

c. PALPAREA
Palparea reprezintă cea mai semnificativă modalitate de examen clinic la nivelul
A.T.M..

Se palpează bilateral polul lateral (preauricular) şi cel postero lateral (în conductele
auditive externe) al celor doi condili, obţinându-se astfel informaţii (evaluate
comparativ stânga - dreapta) referitoare la:

• modificările morfologice ale celor doi condili mandibulari,

• sensibilitatea regiunii articulare şi la
• modalitatea prin care se realizează mişcările la acest nivel
- simetric - asimetric (deşi simetria perfectă nu se realizează nici fiziologic)
- continuu - sacadat
- lin - cu crepitaţii / cracmente
(Rosenstiel, 2001) propune palparea la nivelul unghiului mandibular (gonion), unde
planul tegumentar este mult mai subţire decât în zona (pre)auriculară pentru
evidenţierea mai bună a zgomotelor (în fapt se percep vibraţiile) la nivelul A.T.M..

d. EXAMENUL INDIRECT AL A.T.M.

Examenul mişcărilor de deschidere, închidere, lateralitate, propulsie şi retropulsie
permit o apreciere globală a factorilor implicaţi în motilitatea mandibulară şi – prin
urmare – a modului în care A.T.M. participă la aceste deplasări.

Elementele care se urmăresc în cursul acestor mişcări sunt reprezentate de:

• direcţia după care se realizează mişcarea
• zgomotele intraarticulare asociate cu un tip de deplasare
• capacitatea de deplasare activă ori pasivă (asistată, condusă de operator)
• diferenţierile ce se stabilesc între excursiile celor doi condili

Trebuie menţionat aici că traseul mişcărilor mandibulare fără contacte dento - dentare
este influenţat de o sumă de factori:
• cele două A.T.M.
• muşchii cu implicare directă în mobilizarea mandibulei
• muşchii cervicali şi dorsali cu rol în stabilirea posturii gâtului şi trunchiului
• sistemul nervos central şi periferic prin intermediul căruia se realizează coordonarea
musculară

32. Examenul clinic DMC. Muschii

EXAMENUL MUŞCHILOR MOBILIZATORI AI MANDIBULEI

Se poate spune că examenul musculaturii începe încă din momentul anamnezei:

însăşi durerea care aduce pacientul la medic este de cele mai multe ori semnul unei
suferinţe musculare.

a. INSPECŢIA
După cum s-a arătat, la inspecţie, se poate observa limitarea sau traseul modificat al
unei mişcări, semne care sunt puse în legătura cu spasme musculare care au produs
limitarea sau trasee anormale ale mişcărilor mandibulare. Tot prin inspecţie se pot
evidenţia:

• hipertrofia maseterină unilaterală, cum se întâmplă la subiecţii cu masticaţie

unilaterală;
• hipertrofia maseterină bilaterală, care poate orienta diagnosticul spre o formă de
bruxism;
• contracţia maseterilor, de către pacient, în timpul conversaţiei (de ex. atunci când se
completează datele anamnestice) sugerează existenţa unei parafuncţii ocluzale;
b. PALPAREA
Cea mai utilă metodă de examinare o reprezintă însă palparea. Prin palpare se
evaluează comparativ stânga - dreapta volumul, consistenţa şi sensibilitatea
musculară locală şi la distantă:

MUŞCHII TEMPORALI
• originea se palpează dinspre posterior spre anterior, de-a lungul liniilor temporale
(linea temporalis superior, linea temporalis inferior) de pe cele două oase parietale,
apoi la nivelul liniilor temporale (linea temporalis) de pe frontal,până la nivelul
apofizelor frontale ale oaselor malare, la 2 cm înafara şi deasupra unghiului extern al
ochiului, prin uşoare mişcări circulare efectuate cu pulpa degetului. Zonele sensibile
la palpare se găsesc de obicei în partea anterioară a muşchiului;
• inserţia (tendonul conjunct al temporalului) se palpează intraoral, cu indexul care
urcă din fosa retromolară, de-a lungul marginii anterioare (creasta temporală) a
apofizei coronoide.

MUŞCHII MASETERI
• porţiunea superficială se poate palpa extraoral, dar metoda optimă este aceea prin
care marginea anterioară a muşchiului se “pensează” între index şi police, cu unul din
degete plasat intraoral, celălalt rămânând aplicat pe tegumentul zonei maseterine.
Pentru partea dreaptă indexul se introduce intraoral, în timp ce pentru m. maseter
stâng, policele este plasat intraoral. Pentru a evidenţia mai bine marginea anterioară a
muşchiului, pacientul este invitat să strângă dinţii. Zonele sensibile sunt adesea
situate în partea antero superioară, în apropierea arcadei zigomatice.
• partea profundă a muşchiului se palpează strict extraoral, imediat inferior faţă de
arcada zigomatică. Dacă se constată sensibilitate la palparea acestei zone este greu să
se afirme în ce măsură originea durerii este musculară ori articulară, deoarece la
majoritatea subiecţilor, mm. maseteri trimit fibre spre capsula A.T.M..

MUŞCHII PTERIGOIDIENI LATERALI

Majoritatea autorilor clasici (Thomas si Okeson, 1987; Wanman si Agerberg, 1986;
Widmalm et al., 1987) era consecventă în a considera mm. pterigoidieni laterali un
adevărat “barometru” al tulburărilor cranio-mandibulare, motiv pentru care palparea
acestor muşchi a fost considerată semnificativă din punct de vedere diagnostic.

Palparea se face cu gura semideschisă, pentru a nu pune în tensiune m. buccinator şi a

”îndepărta” relativ apofiza coronoidă ipsilaterală (în acelaşi scop se poate cere
pacientului să facă lateralitate de partea examinată). Pentru palpare se foloseşte
indexul mâinii drepte atunci când se examinează muşchiul pterigoidian lateral stâng
şi cu indexul stâng atunci când partea examinată este cea dreaptă. Indexul se plasează
în fornixul superior, retrotuberozitar, iar palparea se face spre posterior, superior şi
medial. Cu oarecare aproximaţie, direcţia după care se face palparea este aceeaşi cu
direcţia care se dă acului pentru anestezia nn. alveolari superiori şi posteriori în
tehnica intraorală cunoscută sub denumirea de anestezie “la tuberozitatea maxilară”.
Există însă autori (Johnstone si Templeton, 1980), care, pe baza unor studii
anatomice, contestă fiabilitatea acestei metode de palpare deoarece zona este foarte
“îngustă”, iar muşchiul pterigoidian lateral stâng. este plasat profund, ceea ce face
imposibilă examinarea sa izolată; practic se exercită presiune atât asupra muşchiului
pterigoidian lateral stâng, cât şi a m. pterigoidian medial şi, cu faţa opusă a indexului,
chiar asupra tendonului m. temporal. Mai recent, (Stratmann et al., 2000) ajung la
concluzii similare, conform cărora palparea mm. pterigoidieni laterali să nu mai fie
considerată o procedură standard în diagnosticul T.C.M. datorită dificultăţilor
anatomice ale manevrei şi a numărului mare de “răspunsuri” fals pozitive.

MUŞCHII PTERIGOIDIENI MEDIALI se pot palpa extraoral subangulo-

mandibular. Metoda de elecţie în acest caz o reprezintă palparea intraorală, cu
indexul, începând de pe faţa internă a unghiului mandibulei şi până la nivelul
hamulus -ului pterigoidian.

MUŞCHII SUPRAHIOIDIENI ŞI CERVICALI (STERNOCLEIDOMASTOIDIENI

ŞI TRAPEZI)
Palparea muşchilor gâtului, cefei şi centurii scapulare este şi ea deosebit de
importantă, dar are valoare patognomonică numai atunci când durerile se asociază cu
dureri ale muşchilor mobilizatori ai mandibulei. Palparea se face întotdeauna
bilateral, comparativ.

EXAMINAREA FUNCŢIONALĂ A MUŞCHILOR MASTICATORI

Am arătat anterior că în cazul muşchilor pterigoidieni, greu accesibili palpării, apar
adesea rezultate fals pozitive care au făcut ca însăşi manevra de palpare să fie
contestată; pentru aceste situaţii (Okeson, 2002) propune o serie de mişcări-test
funcţionale.

33. Biomateriale. Metalele şi aliajele. Clasificarea Siabert.

1) Biomateriale. Noțiune.proprietăți

Reprezintă o ramură sau un compartiment al stomatologiei, ştiinţa care se ocupă cu

studierea originii provenienţa, compoziţiei, proprietăţilor şi modificărilor materialelor
în timpul prelucrării acestora.

Proprietățile materialelor dentare:

1. PROPRIETĂȚI FIZICE;
2. PROPRIETĂȚI CHIMCE;
3. PROPRIETĂȚI BIOLOGICE.

Proprietăți fizice:
1. proprietăți optice : luminescența, transparența, opacitatea, culoarea
2. proprietăți termice: temperatura, conductibilitatea termică, dilatarea termică
3. proprietăți electrice: galvanism, conductibilitatea și rezistivitatea electrică
4. proprietăți mecanice: flexibilitatea, tenacitate și fragilitatea, uzura, rezistența,
duritatea, elasticitatea, plasticitatea, vîscozitatea

Proprietăți chimice
1. Coroziunea

Proprietăți biologice
1. Biocompatibilitatea

Proprietăți fizice ( temperature de topire, fierbere,culoare, luciu, efecte optice)

Temperatura de topire – metalele și aliajele pot fi:
1. Ușor fuzibile – se topesc la o temperature scăzută , de exemplu , sodiul la 98 grade
2. Greu fuzibile – se topesc la temperature ridicată , ex Cu la 1083 grade
3. Foarte greu fuzibile , nobiul la 2502 grade
4. Refractare , wolframul la 3377grade

Punctele de fierbere variază, de asemenea, între limite foarte largi, de la 357 0C

pentru mercur (Hg) și 5597 0C pentru wolfram (W Luciul- este o proprietate
specificămetalelor și se observă în special în tăietura proaspătă , ca urmare a
opacității lor și a reflectării razelor luminoase. Luciul se accentuează prin luctruirea
mecanică, dar dispare cu timpul datorită reacțiilor cu atmosfera înconjurătoare cu
excepția metalelor nobile și aliajele inoxidabile și anticorozive.

Culoarea - majoritatea metalelor și aliajelor au în suprafațaproaspăt tăiată culori

puțin differentiate, care variază de la cenușiu-închis la alb stălucitor. Argintul este alb,
magneziul și staniul sunt alb-argintii, zincul prezintă nuanțe spre albastru , fierul și
plumbul sunt cenușii, aurul este gălbui, cuprul roșiatic , iar pulberile metalice tind
spre un cenușiu închis negru.

Proprietăți termice a materialelor dentare (conductibilitatea termică și dilatarea

termică)

Conductibilitatea termică – este proprietatea metalelor de a trasmite căldura .

Cantitatea de căldură care străbate într-o secundă, un strat cu grosimea 1cm ,
suprafața 1cm2 , cînd gradietul termic este de 1 grad Celsius.

În cazul restaurărilor coronare pe dinții vitali trebuie evitată transmiterea variațiilor

termice din cavitatea bucală spre pulpa dentară.Pentru aceasta se utilizează material
cu slaba conductibilitate.
Dilatarea termică - este proprietatea metalelor de a-și mări volumul prin încălzire.
Dilatarea are loc la creșterea temperaturii iar contracția termică la scăderea acesteia.
Dilatarea termică poate fi liniară , în suprafață sau volum. Dilatarea liniară și dilatarea
volumetrică sunt importante pentru materialele de restaurare și pentru prelucrarea lor.

Proprietăți electrice. Galvanismul

Galvanizarea este un proces electrochimic prin care se acoperă suprafața unui metal
[1] cu un alt metal a cărui ioni sunt disociați în soluția electrolitică.
Galvanismul - prezența restaurărilor metalice generează galvanismul. Este rezultatul
diferențelor de potential dintre materialele diferite dispuse pe dinții adiscenți.
Restaurările+saliva= pile electrice

Dacă 2 restaurări de dinți vin în contact direct are loc un scurt circuit . Dacă curentul
electric trece prin pulpa dentară , pacientul acuză durere , iar materialul restaurărilor
se poate coroda.Curenții galvanici depend de compoziția și suprafața retsaurărilor.

Cei mai activi microcurenti creează perechi bimetalice: aur de amalgam; sudura din
otel amalgam; oțel-oțel-lipire.

Proprietăți mecanice (deformări, elasticitate, plasticitate) a biomaterialelor.

Deformări: Schimbarea formei si dimensiunile unui corp parta numele de deformare.

Deformarea poate fi:
- elastica (corpul revine la forma reala dupa incetarea actiunii)
- plastica (corpul nu mai revine la forma initiala dupa incetarea actiunii fortei)

Elasticitate – proprietatea materialului de a reveni la forma iniţială după încetarea

acţiunilor forţelor externe.

Plasticitate - proprietatea materialului de a căpăta forme noi la acţiunea diverselor

forţe.

Proprietăți chimice, coroziune

Coroziunea – reacție chimică între metale și mediul înconjurător, care determină o

modificare vizibilă a materialului și care influențează funcționarea unui component
metalic sau a întregului sistem.
Efecte fizico-chimice ale coroziunii:
1. Coroziune uniformă determină scăderea grosimii metalului.
2. Coroziune localizată poate fi sub formă de plăci sau aciformă.
3. Coroziunea intercristalină – metalul se corodează în profunzime;
4. Coroziunea selective
Biocompatibilitatea materialelor dentare

Biocompatibilitatea – compatibilitatea materialelor și dispozitivelor cu țesuturile și

lichidele organismului.

Materiale dentare cu risc biologic:

- Unele cimenturi dentare care conțin componente acide și pot cauza iritații;
- Acidul fosforic utilizat ca agent de gravaj;
- Mercurul, ai cărui vapori sunt toxici;
- Compușii metalici (Pb sau St), din compoziția elastomerilor;
- Nichelul;
- Particule de siliciu

2) Metale și aliaje metalice. Definiția

Metalele sunt elemente chimice cu proprietăți fizice specifice, precum: luciu

caracteristic, bun conductor de căldură și electricitate, ductil și maleabil, și solid la
temperatură obișnuită (cu excepția mercurului).

Metalele și aliajele sunt corpuri solide cristaline.

Aliajele reprezintă combinații omogene a 2 sau mai multe metale, rezultate prin
dizolvarea metalelor componente între ele în stare topită.

Clasificarea după Siebert 1983:

- aliaje nobile
- semi-nobile
- inobile

Aliaje nobile și proprietățile lor (intervalul de topire, densitate, duritate).

Aur, Platina, Aliaje din aur

- 916 miimi (91,6% Au; 4,7%Ag; 4,7% Cu)
- 900 miimi (90% Au; 4% Ag; 6% Cu)
-750 miimi (75% Au; 3% Ag; 9,7% Cu; 12% Cadmium) temperatura de topire
10644C, duritatea după Brinell 185 MN/m2

Aurul nu ruginește, nu provoacă reacții adverse din partea organismului, se

prelucrează ușor , rezistente la coroziune. Nu poate fi utilizat în stare pură, se aliază
cu Ag, Cu,Pt,Iridiu. Este relativ moale.

Platina este unicul metal care în protetica dentară se utilizează în stare pură la
confecţionarea unor proteze dentare, însă atorită însuşirilor fizice şi tehnologice este
folosit rar (incrustaţii, coroane ştanţate, piese turnate).
Din foi de platină cu grosimea de 0,025 mm se confecţionează cape, pe care se aplică
porţelanul, apoi se efectuează arderea coroanelor din porţelan în cuptoare speciale.
Platina are o culoare asemănătoare cu a argintului şi a oţelului inoxidabil, dar cu o
nuanţă mai albă; are greutatea specifică de 21,5,ntemperatura de topire de 1770°C şi
cea de fierbere de 3710°C.

Duritatea după Brinell constituie 50 kg/cm3 (aproape de 3 ori mai dură decât
aurul), are coeficientul de dilatare liniară de 0,000009; nu se oxidează în timpul
topirii la prezenţa oxigenului, nu este atacată de aczizi şi baze decât la temperaturi
foarte înalte şi în soluţii concentrate.

Aliaje inobile pe bază de Co-Cr și Ni-Cr. Proprietățile lor

Co-Cr sunt inoxidabile şi se aseamănă ta exterior cu oţelurile inoxidabile, însă nu

intră în categoria lor, fiindcă nu conţin sau pot conţine Fe până la 1,5%. Posedând
elasticitate mărită, acest aliaj a fost utilizat în special pentru confecţionarea protezelor
scheletale. Aliajele tip crom-cobalt conţin aproximativ 60% Со şi 30% Cr, precum şi
diferiţi componenţi: Mo, Al, W, Si, Ru, Ga etc.

Culoare albă
Interval de topire: 1305-1370
Temperatura de turnare 1470
Duritate- 550-800Mpa
Rezistența la uzură și tracțiune cresc dacă sunt tratate termic.
Are o biocompactibilitate mare datorită filmului de oxizi care are o interacțiune bună
cu mediul fiziologic.

Cr-NI
Aliajele tip crom-nichel conţin aproximativ 69—81% Ni şi 12— 12% Cr cu adaosuri
de Mo, Al, Si, Be, Cu, Mn, Со, Ti, Ta, Ga, P. Sn. Ingredienţii adăugaţi în diferite
proporţii la aceste aliaje influenţează proprietăţile lor fizico-mecanice. Astfel, cromul
conferă aliajului duritatea necesară şi calităţi anticorozive; prezenţa molibdenului îi
comunică o structură microcristalină, iar nichelul măreşte viscozitatea; siliciul şi
manganul îmbunătăţesc fluiditatea; manganul micşorează temperatura de topire şi
contribuie la înlăturarea gazelor şi legăturilor sulfuroase.

Sunt utilizate în protetica dentară pentru confecţionarea protezelor scheletale,

protezelor fixe dintr-o bucată, atât metalice, cât şi mixte (metaloacrilice şi
metaloceramice).

Aceste aliaje au un coeficient de contracţie mai mic decât al oţelurilor inoxidabile,

fiind totuşi relativ mare —1—2 %, din care cauză la turnarea lor este necesar de
realizat tiparul din material de ambalat, procedeu ce prevede compensarea
contracţiilor.
Aliaje pe bază de fier, pe bază de titan, și pe bază de cupru. Titan
-greutate mica 4,5 g/cm3
- conductibilitate termică foarte redusă
-duritate și rezistență relative mare
- compactibilitate biologic foarte bună la țesuturile organismului uman , în special a
cavității bucale
- punct de topire ridicat 1680-1700 grade
-pasiv față de țesuturile cavității bucale
-nu corodează, formează o peliculă de oxid care-ț protejează

Aliaje pentru utilizarea protezelor fixe ( nobile-nenobile)

Aur, cr-co, cr,ni- coronae și punți titan

Aliaje pentru lucrări metalo-ceramice

Co-CR
Titan

Aliaje pentru proteze parțiale mobilizabile scheletate

Co-Cr- baza, croșete
Ni Cr – la croșete

Turnarea aliajelor , sudura, lipirea, reciclarea aliajelor

Prin turnarea aliajelor se înţelege procesul tehnic de transformare a machetei protezei

dentare sau a unor elemente componente realizate din ceară, polietilenă, acrilat sau
alte materiale care ard în totalitate fără să lase reziduuri în componenta metalică.
Acest proces tehnologic complicat necesită respectarea următoarelor operaţiuni:
realizarea machete canalelor de turnare, realizarea tiparului, prelucrarea termică a
tiparului, topirea şi turnarea aliajului în tipar, dezambalarea şi prelucrarea
componentei metalice.

Sudura - solidarizarea componentelor metalice fără aliaj de lipit

Lipirea - solidarizarea componentelor metalice cu aliaje de lipire

Aliajele de lipire pot fi divizate în aliaje pentru lipirea pieselor confecţionate din
aliaje nobile şi din aliaje inobile. Aceste aliaje trebuie să corespundă următoarelor
cerinţe: proprietăţile fizico-mecanice ale aliajelor de lipit să fie asemănătoare cu cele
ale aliajelor care se lipesc; să aibă temperatura de topire mai mică cu 50— 100°C
decât cea a aliajelor care se supun lipirii; să posede calităţi anticorozive în condiţiile
cavităţii bucale; să aibă un interval de topire scurt; să posede o fluiditate bună; să
formeze lipituri dure (fără porozităţi) şi după culoare să coincidă cu culoarea aliajului
supus solidarizării.
Aliajele de lipire se împart în aliaje dure şi moi.

Aliajele dure au o temperatură de topire mai mare de 500°C şi formează legături cu

duritatea de până la 45 kg/mm2, iar aliajele moi — până la 7 kg/mm2. In protetica
dentară sunt utilizate numai aliajele dure. Din aliajele de lipire nobile amintim aliajele
din aur cu titlul 750 şi aliajul PD-160 din argint şi paladiu

Pentru lipirea otelurilor inoxidabile sunt utilizate aliaje de lipire ce conţin: Ag, Cu,
Zn, Mn, Ni, Cd, Mg şi Be, care au o culoare argintie şi temperatura de topire de 900
—950°C; duritatea după Brinell este de 100— 115 kg/cm2, iar rezistenţa la rupere de
55—65 kg/cm2. Aliajele de lipire sunt comercializate sub diferite denumiri: PSR-37;
PSR-40; Degussa DLV; Cromex, Argodure etc.

34. Clasificarea Craig a aliajelor nenobile pentru m/c.

Clasificarea aliajelor inobile dupã Craig.

Pentru m/c Craig clasifica aliajele in 3 grupe:

- Pe baza de nichel;
- Pe baza de cobalt;
- Pe baza de titan.

Otelurile inoxidabile contin: Fe 64-72% Cr 14-25% Ni 4-19% Mn, Si, C, Ti Ele se

topesc la temperature 1400 grade Celsius. Au denumiri ca: Universal, Bibrox,
Nicrosag, Cromex, Witex, sirma Wipla etc.

Cromul mareste rezistenta otelului la coroziune, nichelul ofera plasticitate, iar

siliciul-fluiditate.

Aliajele crom-cobalt- contin Fe pina la 1.5%

- Aliajele crom-cobalt (60% Cobalt + 30% Crom + Mo, Al, Si, Ga etc.)
- Aliajele crom-nichel (69-81% Nichel + 12% Crom + Mo, Si, Be, Cu, Mn, Co etc.)

Cromul ofera duritate, nichelul mareste viscozitatea, manganul micsoreaza

temperatura de topire.

Din ele se confectioneaza proteze scheletate, proteze fixe, proteze mixte

(metaloacrilice si metaloceramice)
35. Biomateriale. Polimerele şi materialele compozite. Clasificarea William O’brein.

Biomateriale - Reprezintă o ramură sau un compartiment al stomatologiei, ştiinţa

care se ocupă cu studierea originii provenienţa, compoziţiei, proprietăţilor şi
modificărilor materialelor în timpul prelucrării acestora.

Materiale polimerice. Compoziția chimică

Acrilatele utilizate în practica dentară sunt materiale sintetice macromoleculare

obţinute prin polimerizare sau condensare. Au o vastă întrebuinţare în confecţionarea
protezelor dentare fixe şi mobile. Conțin un monomer, și polimer care derive din
eterul acidului metacrilic. Acidul metacrilic împreună cu alcoolul metilic formează
metilmetacrilatul, reprezentat de o singură moleculă (monomolecula de acrilat), şi
este un lichid numit în practică monomer, care este fasonat şi comercializat în
flacoane de sticlă întunecată închise ermetic.

Din monomer, prin procesul de polimerizare a mai multor monomolecule, se obţine

polimetilmetacrilatul sau polimerul. Polimerizarea se efectuează în reactoare speciale
din oţel inoxidabil.

Ca rezultat al polimerizării se formează legături moleculare şi polimerice înalte şi se

deosebesc de ale monomerului numai prin mărimea moleculelor. In procesul
polimerizării nu are loc desprinderea sau eliminarea atomilor şi a moleculelor, deci
polimerul este reprezentat de aceeaşi formulă chimică ca şi monomerul, însă nu este
în stare lichidă, ci în formă de praf. Praful are o granulaţie fină de 0,003—1,1 microni
şi este comercializat în flacoane de sticlă sau sacoşe de polietilenă închise ermetic.
Polimerul şi monomerul, amestecaţi în proporţiile indicate în prospectul acrilatului,
alcătuiesc o masă gomoasă, care prin polimerizare se solidifică formând
macromolecule din câteva zeci sau sute de mii de monomolecule.

Clasificarea materialelor polimerice după structura chimică

- Termopolimerizabile
- Autofotopolimerizabile – fotopolimerizabile

Clasificarea materialelor polimerice după domeniul de utilizare

1. confecționarea bazei protezelor acrilice
2. repararea și căptușirea protezelor acrilice
3. confecționarea de coronae și punți provizorii
4. realizarea pe cale industrial a dinților artificiali
5. confecționarea aparatelor ortodontice
Rășini acrilice simple.Forme de prezentare

Sunt divizate acrilatele în 3 grupe şi în dependenţă de starea lor fizico-chimică:

1) acrilate plastice;
2) acrilate fluide;
3) acrilate elastice.

Acrilatele plastice. Aceste acrilate reprezintă un asortiment vast şi sunt

comercializate în formă de pulbere (polimer) şi lichid (monomer), având diverse
culori. Acrilatele plastice la amestecul monomerului şi polimerului formează o pastă
care în timp devine plastică şi numai în aşa stare poate fi utilizată la realizarea
protezelor dentare.

Acrilatele fluide. Sunt utilizate la confecţionarea protezelor mobilizabile, fiind

introduse în tipar prin metoda de injectare. Aceste acrilate sunt de asemenea elaborate
sub formă de pulbere şi lichid,care fiind amestecate formează o pastă fluidă care
imediat poate fi injectată în tipar.

Acrilatele elastice. După polimerizare aceste materiale devin elastice şi sunt folosite
la confecţionarea protezelor dentare cu straturi duble (suprafaţa superioară din acrilat
obişnuit, iar cea mucozală din material elastic) în scopul unei repartizări judicioase a
presiunilor masticatoare pe suprafaţa câmpului protetic. Suprafaţa mucozală elastică a
protezei are şi rolul de amortizare a şocurilor masticatoare. Regimurile de
polimerizare ale acrilatelor elastice sunt termo- şi autopolimerizabile.

Rășini acrilice autopolimerizabile

Se prezintă sub forma unui sistem bicomponent: pulbere și lichid. Pulberea este
polimerul de metacrilat de metil, iar lichidul este metacrilat de metil, mai având în
componență un activator dimetil-para-toluidină.

Polimerizarea: pulberea se adaugă în lichid la un raport de 3:1. Reacția este inițiat

chimic de activatorul din lichid, când apar radicalii liberi. Radicalii liberi apar de la
peroxidul de benzoil sub acțiunea chimică a dimetilparatoluidiniei.

Răşinile compozite utilizate în stomatologie sunt sisteme trifazice, constituite din:

A) fază organică (continuă);

B) faza anorganică (discontinuă);
C) agenţi de cuplare silanici.

Umplutura anorganică, după tratarea cu un agent de cuplare, este uniform dispersată

în faza organică. Aceasta din urmă conţine monomeri cu două grupări funcţionale,
care prin polimerizare formează o reţea tridimensională în care este înglobată
umplutura anorganică. Polimerizarea reticulară este asigurată de radicali liberi
furnizaţi de sistemul de iniţiere.

După întărire, compozitul este alcătuit dintr-o fază continuă (matricea de polimer
reticular), în care se găseşte faza discontinuă (particule de umplutură) care sunt legate
între ele de agenţi de cuplare (silani hidrolizabili).

Analiza chimică a materialelor compozite dentare cu matrice polimerică și elemente

de ranforsare anorganice

Compozitele clasice cu macroumplutură conţineau particule cu dimensiuni de 15-20

µm. La compozitele actuale s-a ajuns la o dimensiune medie de 20-40 nm. Tendinţa
de a utiliza umpluturi cât mai fine (nanoumpluturi) pentru creşterea rezistenţei la
abraziune şi îmbunătăţirea efectului fizionomic al restaurărilor a dus la scăderea
dimensiunii particulelor până la sub 100 nm prin folosirea silicei pirolitice.

A) Faza organică a răşinilor compozite este constituită din:

a) monomeri de bază;
b) monomeri de diluţie;
c) sistemul de iniţiere;
d) diferiţi aditivi

Monomerii de bază, sunt compuşi dimetacrilici cu masă moleculară mare, contracţie

de polimerizare mică şi capacitate bună de umectare a ţesuturilor dure dentare.

Majoritatea compuşilor dimetacrilici sunt aromatici. Cel mai cunoscut este BIS-
GAMA sau răşina lui Bowen (cel care a sintetizat-o între anii 1958-1962). Ea este de
fapt 2,2 bis(4-(21 hidroxi-31 metacriloiloxipropoxi) fenil)propan.

BIS-GAMA a fost monomerul de bază al primelor compozite comercializate,

persistând încă în compoziţia multor compozite moderne, datorită avantajelor pe care
le prezintă (structură voluminoasă-contracţie mică la polimerizare). Dezavantajele
lui, vâscozitate crescută ca urmare a formării legăturilor de hidrogen dintre grupările
–OH, masa moleculară mare, au dus la elaborarea unor monomeri cu structură
similară. BIS-GAMA, BIS-EMA, BIS- PMA sau complet diferită ca
uretandimetacrilaţi.

Ţinta o reprezintă obţinerea unor monomeri cât mai puri care să posede următoarele
proprietăţi:

a) contracţie minimă la polimerizare;

b) vâscozitate şi volatilitate mică;
c) absorbţie scăzută a apei;
d) toxicitate minimă.
Monomeri de diluţie sunt compuşi:
- monofuncţionari (cu o grupare polimerizabilă);
- difuncţionali (cu 2 grupări polimerizabile);
- trifuncţionali (cu 3 grupări polimerizabile);

Au masă moleculară mică, deci şi vâscozitate scăzută. Ei sunt introduşi în faza

organică pentru a dilua monomerii de bază care au vâscozitate crescută. Aceşti
monomeri participă la reacţii de polimerizare, deci la formarea matricei organice a
polimerului.

Sistemul de iniţiere
Sistemul de iniţiere al reacţiei de polimerizare este reprezentat de substanţe care pun
în libertate radicali liberi. Reacţia de polimerizare se poate desfăşura doar în prezenţa
unui iniţiator. În funcţie de mecanismul de iniţiere se deosebesc trei tipuri de reacţii
de polimerizare: termopolimerizare, autopolimerizare şi fotopolimerizare.
Pentru tehnicile directe de restaurare (cabinet) se iau în considerare doar
autopolimerizarea şi fotopolimerizarea. Compozitele moderne folosesc sistemul de
iniţiere a polimerizării prin radiaţii luminoase (UV, spectrul vizibil, incoerente,
coerente) [6]. Dintre acestea, iniţierea cu radiaţie luminoasă vizibilă prezintă
avantajul adâncimii de penetrare de maxim 2 mm în startul de material, de 3 ori mai
mult decât cele US.

Faza organică a compozitelor cu iniţiere prin radiaţie vizibilă conţine un sistem de

iniţiere specific, frecvent 0,2% camforchinonă şi 0,1% N,N-
dimetillaminoetilmetacrilat. Dicetona absoarbe lumina cu lungimea de undă de
460-500 nm şi trece într-o stare excitată, care reacţionează cu o amină organică,
furnizând radicalii liberi care iniţiază polimerizarea manomerilor.

Laserul este un generator şi amplificator cuantic care lucrează în domeniul optic. În

timp ce un generator cu halogen în spectrul vizibil are o emisie incoerentă,
policromatică şi pluridirecţională, laserul emite coerent, monocromatic şi
unidirecţional.

Penetrabilitatea laserului în răşinile compozite este de 6 mm în 2 minute de expunere,

90% din penetraţie fiind atinsă după un minut.
Generatoarele cu sursă de halogen rămân indicate la scară largă, în situaţiile în care
stratul de răşină nu depăşeşte 1-2 mm şi mai ales în tehnicile directe.

Analiza chimică a materialelor compozite dentare cu matrice polimerică și elemente

de ranforsare anorganice
d) Aditivii sunt compuşi chimici care nu depăşesc 0,5% din faza organică şi au
diverse roluri [7]: inhibitori de polimerizare (păstrarea îndelungată a răşinilor);
stabilizatori UV; pigmenţi şi coloranţi; impurităţi.
B) Faza anorganică

Umpluturile anorganice cel mai des utilizate sunt pe bază de [18]: cuarţ cristalin,
silice coloidală, aluminosilicaţi şi borosilicaţi de Li, Ba, Zr, Sn, fluorură de bariu,
particule sintetizate din fibră de sticlă, triclorură de yterbiu, oxizi.
În funcţie de tipul compozitului, ponderea umpluturii variază în limitele 30-85%
greutate şi 17-55% volum. Caracteristicile umpluturii influenţează decisiv
comportamentul compozitului în mediul oral.

Umplutura anorganică se clasifică, în funcţie de dimensiunea particulelor, în:

- macro-umplutură (clasice sau moderne);
- micro-umplutură 0,01 - 0,1 µm;
- nano-umplutură 10 -100 nm; hibride.

C) Agenţii de cuplare silanici

Proprietăţile fizico-chimice ale răşinilor diacrilice compozite, precum şi rezistenţa în

timp la factorii agresivi din cavitatea orală, sunt asigurate doar dacă legătura dintre
faza organică şi cea anorganică este puternică şi stabilă în timp.

Ca agenţi de cuplare se folosesc frecvent silanii [8, 9], X- Si(OR)3, mai ales 3-
metacriloiloxipropiltrimetoxilan, care au o grupare polimerizabilă (X) şi una sau mai
multe grupe hidrolizabile(R). Prin hidroliză silanii se transformă în silanoli.

La tratarea umpluturii anorganice cu silanoli sau direct cu silani, grupele –OH sau –
OR se leagă într-o oarecare măsură prin legături chimice covalente şi punţi de
hidrogen pe suprafaţa particulelor de umplutură. Acest procedeu se numeşte
silanizare. Umplutura anorganica astfel tratată se dispersează in faza organica. La
polimerizarea compozitului, gruparea metacriloxi participa la reacţie împreuna cu
grupările monomerilor, asigurând legătura chimica de matricea organica.

36. Biomateriale. Ceramica. Varietăţi.

MASELE CERAMICE. Proprietati (caracteristici):

- rezistenta mecanica, la rupere, incovoiere f. b. (mai putin la tractiune, se desprind

usor) ;
- stabilitatea coloristica exceptionala ;
- biocompatibilitate cu tesuturile parodontale ;
- inerte fizico-chimic ;

keramos=argila: materia prima din care se confectioneaza elemente decorative;

keramin=ceramica, portelan = scoica alb sidefie.
Termenul corect ceramica dentara este feldspatica (60-80%); culori diferite:
portelanul este caolinic (50-70%); albicios

Clasificarea maselor ceramice:

1) functie de structura :
- cristaline ;
- necristaline.

2) functie de structura atomica :

- oxidice(cele mai indicate) ;
- silicatice ;
- neoxidice.

3) functie de metoda de ardere :

- arsa in vid : cu parametrii cei mai buni ;
- in prezenta oxigenului : cea industriala.

4) functie de temperatura de ardere :

- la temperatura crescute : 1200-1400oC ;
- la temperaturi medii :1050-1200oC ;
- la temperaturi joase :850-1050oC.

5) dupa forma de prezentare :

- pulberi (frite) ;
- lingouri :prelucrate la rece/cald. 6)dupa procedeul tehnologic :
- arse pe folie metalica ;
- tehnologia mixta ;
- pentru dinti artificiali ;
- mase ceramice moderne(piese protetice total ceramice).

Forma de prezentare:
1) prefabricate :
2) preparabile ;
3) moderne.

1) Prefabricate se prezinta ca :
- dinti artificiali indicati pentru restaurarea fizionomiei la edentatul total si partial ;
unirea nu se realizeaza cu baza protezei in mod corect, se desprind usor, fac zgomot. ;
nu chimic

- implanturile ceramice (mixte) ;

- coroane, fatete, coroane substitutie ceramice (cu caracter istoric).
2) Preparabile: pentru obtinerea coroanelor fizionomice, mixte, punti mixte :sistem
P/L.

Pulberea se obtine in urma fritarii si macinarii Pulberea se aplica in flacoane de sticla

pe care se trece denumirea de masa (opac, smalt, dentina) si un numar simbol pentru
nuantarea coloristica trecut in diagrama coloristica.

O trusa BIODENT contine :

-Masa ceramica (opac)16 flacoane;
-Masa pentru dentina 16 flacoane ;
-Masa pentru smalt 6 flacoane ;
-Glazura 1 flacon ;
-Flacoane cu diferite lichide :lichid universal, cu agentul de cuplare, lichid+coloranti,
pentru izolarea bonturilor « die spacer » ;
-Mase ceramice pentru nuantari coloristice ;
-Mase pentru corectarea culorii ;
-Mase pentru zona gingivala ;
-Masa opac, dentina, smalt ;
-Diagrama de amestec ;
-Godeu ;
-Pensule de diferite marimi.

Componenta lichidiana este reprezentata de apa distilata sau alcool amestecate cu

lianti organici (zaharoza, glucoza, dextroza) cu rolul de a realiza aglutinarea
particulelor. Absenta lor determina curgerea de pe suportul metalic.

3)Moderne :
-Aluminoceramica ;
-Ceramica magnezica ;
-Ceramica turnata(DICOR) ;
-Ceramica presata(IVOCLAR).

Compozitia chimica a ceramicii:

Ceramica:
Feldspat 60-80% ;
Cuart :15-25% ;
Caolin :0,5% 9absent la ceramica moderna ; nu da fluorescenta.)

Portelanul:
Feldspat :20-30% ; Cuart :20-25% ; Caolin:50-70%. cel mai mare;
- este un aluminosilicat de potasiu(ortoza), sodiu(albit), calciu(anortit) cu mici
impuritati de fier si mica.
- fluidifica si omogenizeaza amestecul la temperatura de ardere ;
- dupa ardere confera transluciditate, ramane rigid, nedeformabil ;
Cuartul:
- componenta refractara confera rezistenta mecanica, in timpul arderilor se dilata,
dupa ardere confera luciu.Se prezinta ca forme alotropice : tridimit, cristobalit, cuart.

Caolinul:
- aluminosilicat hidratat de culoare alba, reprezinta componenta plastica a maselor
ceramice, cu rol de liant ;
- prin contractia sa se compenseaza dilatarea termica a cuartului.
- coloristic influenteaza prin opacitate culoarea maselor ceramice.

Fondantii :
-in procent de 2-4% ca fosfat de potasiu, carbonat de sodiu si potasiu, carbonat de
calciu, borax.
-maresc masa produsului ;
-scad temperatura de ardere.

Alte elemente - oxizii metalici

- stabilitatea coloristica a masei ceamice arse ;
- fuzionarea fizico-chimica a masei ceramice de componenta metalica (fier, crom,
cobalt, nichel, aur, argint, indiu, titan, mangan-violet) - culori foarte stabile.

37. Sisteme integral ceramice „Cerestore”, „Cerapearl”, „Dicor”.

Sistemul Dicor
Sistemul se bazeaza pe turnarea din sticla a viitoarei reconstituiri, urmata de
ceramizare si acoperirea cu straturi ceramice pentru obtinerea apectului estetic dorit.

Ceramizarea este procesul prin care structura amorfa a sticlei este transformata intr-o
structura cristalina.

Etape de realizare:
− Pe modelul de lucru, realizat cu bont mobillizabil, se realizeaza o macheta din
ceara, care va reproduce toate detaliile piesei protetice finale.
− Macheta se ambaleaza cu o masa de ambalat specifica
− Ceara este arsa si se obtine tiparul
− In tiparul obtinut se toarna sticla topita
− Piesa obtinuta se raceste pana la temperatura camerei, se dezambaleaza si se
sableaza pentru indepartarea impurutatilor de la suprafata
− In aceasta faza, piesa obtinuta este transparenta si fragila
− Piesa protetica obtinuta este din nou ambalata
− Urmeaza procesul de ceramizare, care se realizeaza prin introducerea
piesei obtinute intr-un cuptor special, unde este mentinuta timp de 6 ore la 10750C.
− Piesa protetica se raceste lent in cuptorul de ceramizare, dupa care este dezambalat
si sablata
Dupa ceramizare numai 45% din material mai râmâne în stare sticloasă, restul de
55% transformandu-sein fază cristalină. Totodată datorită reducerii fazei sticloase
restaurarea devine mai opacă, are o rezistenţă mecanică mai mare şi este mai puţin
rugoasâ decât înainte de ceramizare.

38. Sisteme integral ceramice „Hi-ceram”, „Optec”, „In - ceram”.

MASELE CERAMICE MODERNE

· se ard numai in vacuum ;
· contin oxizi metalici :oxid de siliciu 60%, oxid de aluminiu 19% ;
· in amestec mai putin de 165 oxid de bor, magneziu, potasiu, zirconiu ;
· pentru a creste fluorescenta contin oxizi de uraniu, metale rare(tuliu-dispersius)

Denumiri comerciale

Ceramica clasica :
VITA METALIC CERAMIC(VMC) ;
CERAMCO ;
BIOBOND ;
PERMODENT.

Ceramica moderna:
VITA HIGH CERAM;
VITA IN CERAM
ceramica arsa pe model pentru incrustatii, fatete, mai putin coroane total fizionomice.

Ceramica turnata + presata:

DICOR (C.G.)
CERAPEAL (sistem de ceramica presat)
IMPRESS SISTEM(ceramica presata in tipar)

Obtinerea maselor ceramice

Fritare: componenta de baza se aplica intr-un vas, se topesc si se racesc brusc

rezultand fragmente”frita ceramica” ce se macina rezultand pulberi fine.

Rolul fritarii :
· scade intervalul de uscare a maselor ceramice ;
· scade valorile de contractie ale maselor ceramice(opac, dentina, smalt) ;
· previne descompunerea maselor pe perioada depozitarii ;
· se initiaza reactii chimice combinative intre masele ceramice.
Arderea propriu-zisa a maselor ceramice are loc in cuptoare complet automatizate cu
autonomie si control a celor doi parametrii (temperatura de ardere si timpul de ardere)

Reguli pentru ceramizare :

· inaintea arderii se realizeaza in usa cuptorului preuscarea masei ceramice, arderea
are loc in mijlocul cuptorului, temperatura se ridica lent pentru ca arderea sa se
produca in intervalul de inmuiere (sinterizare) ;
· racirea lenta in cuptor cu usa cuptorului deschisa.

Etapele arderii :
a) preuscarea masei ceramice cu rol de evaporare a componentei lichidiene si arderea
fara reziduuri a liantilor organici rezultand un alb imatur ;
b) arderea propriu-zisa pentru ceramicile cu punct de fuzionare jos : 950-1050oC ; are
loc topirea superficiala a particulelor cu aglutinarea lor si sinterizarea propriu-
zisa=arderea pana la incandescenta a particulelor ;

« SINTER »=cenusa incandescenta.

Etape de ardere in tehnologia mixta :

1) ardere grund : capa metalica se conditioneaza (sablare, degresare, aplicare sau nu

de bonding sau oxidare) ;masa grundului se aplica in strat uniform 0,2-0,3 si se arde
in vid la 960oC 6 minute ;

Rolul grundului (opac): acopera metalul pentru a nu transpare prin masele ulterior
aplicate si pregateste adeziunea ceramicii pe model ;

2) arderea masei dentina + smalt. Se aplica cu pensula prin vibrare manuala si

absorbtie a excesului de lichid (sugativa), modelaj sumar in exces (volum mai mare
cu 30- 40%)pentru a compensa contractia dupa ardere ;

Arderea are loc in cuptor dupa o preuscare in usa cuptorului 5 minute si arderea are
loc la 960oC, 6-7 minute in vid si racire lenta.
Rezulta o piesa protetica cu o culoare imatura adaptata pe model, apoi in cavitatea
bucala (cervical, ocluzal, proximal)

3) etapa de glazurare: masa de glazura care dupa ardere va genera o suprafata

impenetrabila la lichidul bucal si neaderenta ;

Arderea are loc la o temperatura de 900-960oC , timp de trei minute , in prezenta

oxigenului si cu racire lenta.Poate fi autoglazurare si supraglazurare.
Ideal piesa protetica dupa cele trei etape : corectarea culorii – a patra ardere
Numarul arderilor mai mult de 3-4 diminueaza proprietatile mecanice ale maselor
ceramice.
Arderea ceramicilor moderne :
· timpul de ardere mult mai lung ;
· are loc numai invid ;
· sint indicate in special pentru piesele total fizionomice.

Caracteristici:
· aluminoceramica: 2 etape de ardere –pentru obtinerea miezului ceramic(ce
inlocuiesc metalul la tehnica mixta); temperatura de ardere :950-1050oC cu
preuscare, preardere. Urmeaza arderea in vid 5 minute, racire lenta.Pe miezul ceramic
se aplica masele ceramice conventionale.

· ceramica magnezica :pentru coroane total fizionomice ;este foarte translucida ; se

glazureaza su in interior pentru a creste rezistenta mecanica.

· ceramica turnata DICOR: se prelucreaza. Amprenta; model de lucru, macheta

miezului ceramic, ambalare, tipar, se toarna ceramica DICOR (este o sticla,
vitroceramica) ; la 1360oC rezulta miezul ceramic, se dezambaleaza si miezul este ars
la 1075oC timp de 10 ore (miez ceramic ramforsat). Se aplica apoi masele ceramice
conventionale.

·VITAINCERAM pentru incrustatii, coroane fizionomice, punti fizionomice

ceramice. Model de lucru, izolare cu lac izolator DIESPACER duplicarea modelului
de lucru, rezultand model duplicat din mase de ambalat termorezistenta. Se
modeleaza incrustatia pe modelul duplicat, arderea la 1120oC timp de 2 ore ; timp de
1100oC timp de 4 ore.

Rezulta o capa din aluminoceramica foarte rezistenta pe care se aplica masele

ceramice conventionale.

Proprietatile maselor ceramice :

· proprietatile fizice : valori ale densitatii mici : 2,42g/cm3 pentru ceramica presata si
2,95g/cm3 pentru aluminoceramica dupa ardere.

· duritatea : valori crescute :400-460 U.K. comparativ cu 20 U.K. pentru acrilat ; 380
pentru aliajele Cr-Co ; 343 pentru smalt.

· porozitatea : dupa ardere poroase.Cele arse in vid sunt cel mai putin poroase.

· proprietati termice:nu conduc caldura, nici electricitatea; contractia are valori mari
dupa ardere:30-40%.

· proprietati optice:sunt izotrope, stabile coloristic. Ceramica turnata DICOR,

magnezica ; cele mai translucide ;
· proprietati mecanice : rezistenta la rupere, incovoiere are valori mari ; rezistenta
mica la tractiune.

· proprietati chimice ; materiale inerte neatacate de agenti chimici ; singurul acid cu

care se realizeaza gravarea este acidul fluorhidric.Inainte de glazurare piesa ceramica
se curata cu acid fluorhidric.

· biologic :foarte bine tolerate : coroane, punti, implanturi (cele zirconice, pe baza de
calciu)

Prin restaurare integral ceramică se înţelege acel tip de restaurare protetică care se
elaborează exclusiv din ceramică, fara o infrastructură metalică. Un sistem integral
ceramic (SIC) include totalitatea tehnicilor şi procedeelor clinice şi de laborator prin
care se realizează restaurări integral ceramice.

Din punct de vedere clinic este necesara prepararea unui bont cu un prag orizontal lat
de 1mm.

Din punct de vedere tehnologic, exista mai multe procedee de realizare a restaurarilor
integral ceramice:

A) Tehnici aditive
1. depunere de straturi succesive de ceramică (tehnica stratifîcării) Sisteme: Optec
HSP (Jeneric/Pentron, SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera,
Germania)
2.turnare Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply,
Germania/SUA),
3. infiltrare şi sinterizare Sistem: InCeram (Vita, Germania)
4. injectare (presare) la temperatura scazuta sau înalta Sisteme: IPS Empress (Ivoclar,
Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron,
SUA), Cerapress (Schmidseder, Germania).

B) Tehnici substractive
strunjire (frezaj) Sisteme: Cerec InLab (Sirona, Cermania), Everest (Kavo), Procera
(Nobel-Biocare), Lava (3M Espe), Cercon (Degudent) etc.

Sistemele aditive
1. Tehnica stratificarii
Masele ceramice se pot depune:
− pe un model duplicat realizat dintr-un material refractar tratat termic in
prealabil. Piesa protetica este modelata si sinterizata direct pe model, iar in final este
separata de acesta prin sablare.
− pe folii din aliaje nobile ( Au, Pt ) care se muleaza pe bont si peste care se va
depune si sinteriza in straturi masa ceramica. Aceste folii pot fi lasate pe loc sau se
pot indeparta.
− pe un nucleu ceramic, obtinut anterior prin turnare, injectare, strunjire, Permite cel
mai bun control asupra morfologiei şi aspectului final al restaurării.

2. Realizarea piesei protetice prin infiltrare si sinterizare

Reprezentativ pentru aceasta tehnologie este sistemul In-Ceram. Principiul sistemului
consta in realizarea intr-o prima faza a unei cape ceramice care se infiltreaza ulterior
cu o sticla de alumino-silicat. Nucleul asfel obtinut se placheaza cu mase ceramice
pana la obtinerea efectului cromatic dorit.

Până în prezent se cunosc mai multe variante ale sistemului In-Ceram:

− In-Ceram Alumina - foloseşte pentru realizarea nucleului o ceramicâ cu conţinut

crescut de oxizi de aluminiu (85%). Nucleul din oxid de aluminiu poate fi folosit
pentru coroane de înveliş (atât în zona frontală cât şi m cea laterală), inlay-uri, onlay-
uri şi pentru proteze partiale fixe reduse cu două elemente de agregare şi un
intermediar (breşă unidentarâ) în zona frontalâ.

− In-Ceram Spinell - diferă de In-Ceram Alumina prin adăugarea m compoziţia masei

ceramice a unei cantităţi de MgAl2O4 (spinell, un oxid natural de Mg si Al). Acesta
permite obţinerea de restaurâri cu aspect estetic mai bun, însă cu o rezistenţă
mecanica mai scazută decât cele realizate cu In-Ceram Alumina. Proprietăţile
fizionomice bune se obţin cu nucleele (capele) din Spinell, mai ales la realizarea
coroanelor integral ceramice din zona frontală.

− In-Ceram Zirconia - constă m înglobarea în matricea nucleului (capei) a 30% oxid

de zirconiu şi 70% oxid de aluminiu, cu scopul îmbunătăţirii parametrilor mecanici ai
restaurării. Conţinutul de oxid de zirconiu al nucleului (capei) induce o anumitâ
opacitate acestuia. De aceea nucleele din In-Ceram Zirconia au o serie de limite
pentru restaurârile protetice unde predomină cerinţele estetice majore. Rezistenţa
mecanică crescută consecutiv utilizârii oxidului de zirconiu, indică această ceramică
în special la unele nuclee ale protezelor partiale fixe reduse din zona de sprijin. în
ultimii ani a fost testată posibilitatea realizării restaurarilor adezive din In-Ceram
Zirconia m zona frontală la breşe unidentare. Cele 3 tehnici menţionate (Alumina,
Spinell şi Zirconia) folosesc ceramici cu o compoziţie diferită, însă prezintă aceleaşi
etape tehnologice.

Proprietăţile mecanice, biologice şi estetice ale materialelor utilizate în sistemul In-

Ceram au făcut ca la ora actuală sâ fie cel mai apreciat sistem integral ceramic.

Etape clinico-tehnice de realizare:

- Se realizeaza un model duplicat dintr-o masa de ambalat poroasa, special
conceputa pentru acest sistem
- Se depune o suspensie din oxid de aluminiu, bine omogenizata in prealabil
- Apa este absorbita in modelul poros, ramanad un strat cu o vascozitate crescuta,
care poate fi modelat
- Modelul cu masa ceramica depusa eate introdus intr-un cuptor special (Inceramat) şi
sinterizat la 1120°C timp de 2 ore pentru a se elimina apa şi a fuziona particulele de
alumină. După o uscare de 30 minute, acest nucleu (infrastructură) este încălzit până
la 1200C m decurs de 6 ore. Timpul de încălzire crescut este necesar pentru a se evita
apariţia fisurilor datorate coeficienţilor diferiţi de dilatare termică ai gipsului şi a
oxidului de aluminiu care pot induce tensiuni în masa nucleului. La 120°C modelul
de gips se contractă sufîcient pentru a se evita pericolul fracturării în decursul
următoarei etape de încălzire rapidă până la 1120°C.

- Masa ceramica obtinuta se modeleaza cu o freza diamantata pana la obtinerea

formei dorite, trecându-se apoi la etapa de infiltrare a structurii poroase de alumină cu
sticla de aluminosilicat de lantan. Infiltrarea se face prin depunrea capei obtinute pe o
folie de aur sau de platina, pe care se afla o suspensie de sticla de aluminosilicat de
lantan. Apoi tot ansamblul (folie+cape) se introduce in cuptorul Inceramat şi se
sinterizează la 1100°C timp de patru ore. In cursul acestor etape sticla se infiltrează
prin capilaritate in spaţiile dintre particulele de oxid de aluminiu, rezultând o
structură foarte compactă dupâ ardere. Excesul de sticlă se îndepărteazâ cu o freză
diamantată.

Dupa obtinerea nucleului ceramic, acesta se individualizeaza morfologic si estetic

prin depunerea de mase ceramice prin tehnica stratificarii.

3. Realizarea piesei protetice prin injectare

Sistemul de realizare a coroanelor integral ceramice prin injectare (presare) este
asemanator cu cel prin care se obtin coroanele turnate. Intr-o prima faza se modeleaza
o macheta din ceara, dupa care se obtine un tipar prin tehnica cerii pierdute, iar in
acest tipar se injecteaza o masa ceramica aflata intr-o stare plastica.

In functie de temperatura de plastifiere a ceramicii se disting doua tipuri de sisteme:

− sisteme cu temperatura inalta de injectare – IPS Empress
− sisteme cu temperatura scazuta de injectare – Cerestore

Cele mai râspândite sisteme sunt: IPS Empress, e.Max (Ivoclar/ Liechtenstein), Optec
OPC (Jeneric/SUA), Finesse (Dentsply), Cerapress (Schmeidseder/ Germania) şi
Cerestore (Johnson&Johnson/SUA).
39. Sistemul şi tehnica integral ceramică „Empress”.

Sistemul IPS Empress 2, e.Max

Principiul acestui sistem consta in realizarea unei machete din ceara, urmata de
obtinerea unui tipar prin tehnica cerii pierdute in care se injecteaza ceramica
plastifiata cu un continut inalt de leucit (silicat de potasiu si aluminiu), care ii da o
rezistenta crescuta. Ca urmare a acestui proces se obtine o capa ceramica, care in
continuare se individualizeaza fie prin depunerea de straturi ceramice, fie prin
pictarea unor coloranti speciali pe suprafata capei.

Etapele de realizare consta in realizarea machetei, obtinerea tiparului si injectarea

masei ceramice in tipar. Pentru turnare sunt folosite lingouri ceramice special
concepute, care sunt prefabricate in mai multe nuante. Acestea se aleg in functie de
culoarea bontului preparat.

Macheta nucleului se realizează din ceară, iar apoi cu tijele de injectare fixate se
ataşeazâ la un dispozitiv cilindric de centrare a machetelor, parte componentă a
setului de ambalare (chiuvetă, material de ambalare şi dispozitiv de centrare a
machetelor).

Acest dispozitiv prezintă aceleaşi dimensiuni cu cele ale lingoului de ceramică şi a

tijei de turnare. Intr-o singură chiuvetă nu se ambalează mai mult de trei machete
pentru dinţi frontali şi două pentru dinţi laterali (în funcţie de volumul restaurării).
Pentru ca tiparul să poată rezista la presiunea de 3,5-4 bari şi la temperatura de
1100°C dezvoltate în timpul injectării, firma Ivoclar a conceput un material special de
ambalat.

După priza materialului de ambalat se introduce tiparul într-un cuptor de preîncălzire

şi se creşte temperatura cu aproximativ 3-6°C pe minut pânâ la 850°C. Se menţine
tiparul la aceastâ temperatură timp de aprozimativ 90 minute în vederea eliminării
cerii şi preîncalzirii.

Tiparul astfel obţinut este pregătit pentru injectare si se aleg lingourile de ceramicâ
feldspatică. Acest ansamblu introduce în cuptorul de injectare . In incinta cuptorului
de injectare temperatura este crescută cu aproximativ 60°C pe minut până la 1100°C.
Aceastâ temperatură se menţine constantă pe parcursul întregului proces de injectare.
După aproximativ 20 minute de la atingerea temperaturii de 1100°C,*(timp necesar
plastifîerii ceramicii), se începe procesul de injectare propriu-zis la o presiune de 4
bari.

După dezambalarea nucleului ceramic prin sablare cu Al2O3 şi secţionarea tijei de

injectare infrastructura se pregăteşte pentru arderea straturilor de ceramică Empress
pentru placare.
Aceasta se face după cum am mai menţionat în două moduri:
- prin colorare (pictare) şi individualizare . In cazul in care se urmareste folosirea
acestei tehnici, macheta din ceara se modeleaza la dimensiunile finale pe care le va
avea restaurarea protetica, individualizarea realizandu-se prin pictarea suprafetei
acesteia cu diferiti pigmenti realizati de producator. Aceasta tehnica se utilizeaza cand
se urmareste obtinerea unei rezistente maxime in primul rand, considerentele estetice
fiind pe planul doi.

- prin depunerea de straturi succesive (stratificare). In acest caz, macheta din ceara va
avea dimensiunile unei cape, fiind necesara lasarea unui spatiu pentru straturile de
ceramica care vor fi aplicate ulterior. In acest caz, efectul estetic este maxim, insa
rezistenta restaurarii este mai redusa.

In prezent, firma a dezvoltat sisteme integral ceramice care se pot realiza atat prin
presare cat si ca sisteme CAD/CAM, bazate pe ceramica intarita cu oxid de zirconiu.

40. Biomateriale. Materialele amprentare alginate: Kromopan, Elastic, Yupen.

Destinaţie. Tehnici de amprentare.

HIDROCOLOIZII IREVERSIBILI (ALGINATELE) acidul alginic prin derivatii sai

saruri pentru compozitia materialelor de amprentare (saruri de potasiu, sodiu);

Clasificare:
dupa timpul de priza:
· clasa I - rapide;
· clasa II - normale.

dupa utilizare:
· clasa A - amprentare inlay + coroane;
· clasa B - amprente preliminare (edentatia partiala, edentatia totala);
· clasa C - amprenta anatomica, de studiu.

Alginatele sunt cele mai dese materiale folosite in cabinetul stomatologic.

Forma de prezentare:
- pulbere/lichid;
· pulberea: sarurile acidului alginic puternic hidrofile;
· lichidul: apa/ apa distilata.

Prin amestecul lor rezulta o solutie (sol) care prin gelificare rezulta un gel cu
proprietati imuabile.
Forma de livrare:
pulbere in pungi, cutii metalice, plastic ermetic inchise.

Compozitie:
- pulberea: alginat de potasiu 10-12%;
- sulfat de calciu:10-12%. aditivi: fosfatul trisodic;
- fluorura de sodiu:0,5-2%;
- masa de umplutura:74-78% (talc, carbonat de clciu, pamant diatomeic);
- pulberi, silicat, glicoli, aromatizanti, apa, apa distilata.

Reactia de priza: alginatul de sodiu + sulfatul de calciu®alginatul de calciu + sulfatul

de sodiu

Reprezinta reactante ale pulberii.

Principalele elemente:

Rolul elementelor componente:

- sulfatul de calciu: rezistenta si stabilitatea gelului;
- fosfatul trisodic: inhibitor al gelificarii;
- masa inerta: determina dispersia pulberii in apa(pamantul diatomeic); confera
rezistenta materialului si rigiditatea.
- talcul, carbonatul de magneziu: scade aderenta, creste vascozitatea, influenteaza
granulatia, fluajul, rezistenta.
- luorura de sodiu: scade aderenta materialului determinand usurinta in demularea
amprentelor;
- indicatorii (Ortoprint) isi schimba culoarea cand rezulta gelul de la alb la roz.

Dozarea extemporanee: cu linguri speciale din material plastic:1 lingura = 15g +

50cm3 apa;

Dozarea ochiometrica: pentru maxilar:2 linguri; pentru mandibula 1,5 linguri.

Se adauga apa progresiv prin tehnica saturatiei progresive, se spatuleaza in bol de

cauciuc.(alginate clasa II- 1 minut; alginate clasa I - 30-40 secunde) Se obtine o pasta
vascoasa ce se aplica totdeauna in portamprente cu retentii (gauri, leucoplast) Timpul
de priza 4 minute. Inainte de preparare se recomanda agitarea pulberii pentru
omogenizarea ei.

Proprietatile materialelor elastice alginice:

- au inlocuit materialele rigide in etapa de amprentare;
- plasticitate si fidelitate foarte bune in faza plastica;
- pierd apa in mediu uscat prin fenomenul de sinereza;
- solubilitatea in apa este scazuta la cele alcalino-pamantoase si crescuta la cele
alcaline.(se adauga neutralizanti - sulfat de magneziu; sulfat de potasiu); se pastreaza
in locuri uscate.
- rezistenta la compresiune este superioara hidrocoloizilor reversibili;3,4-7,8kgF/cm 2
inscriindu-se in recomandarile ADA (sa nu fie sub 3kgF/cm 2)
- rezistenta la rupere:350-600g/cm 2;
- flexibilitatea la 1000g/cm 2 este de 10-20%;
- timpul de gelificare 3 minute -clasa I; 3-5 minute - clasa II.; este influentat de
temperatura, apa, tehnica de spatulare, mediul ambiant.
- timpul de priza este incetinit (prelungit) de fosfatul trisidic care reactioneaza cu
fosfatul de calciu rezultand fosfatul de calciu si sulfatul de sodiu; rezulta un gel cu
retea tridimensionala alcatuita din lanturi de alginat legate de ionii de calciu iar in
ochiurile retelei se gasesc particule de alginat nereactionat, cantitate crescuta de apa,
produsi secundari.

Indicatii:
· amprente anatomice pentru modele documentare;
· amprente preliminare pentru edentatul partial si total;
· amprente pentru antagonisti;
· amprente functionale (numai proteza partial acrilica);
· amprente in ortodontie;
· amprente in tehnologia coroanelor si puntilor (injection type in amprenta combinata
cu hidrocoloizi reversibili - SUA).

Recomandari practice:
· respectarea proportiei P/L 15g/ 50 cm 3 apa;
· dozarea si tehnica spatularii, timpul de spatulare 1 minut;
· aplicarea in portamprente retentive si in strat uniform 3-4 mm;
· pentru cresterea fidelitatii se indica clatitul cavitatii bucale si modelarea sub jet de
apa a suprafetei amprentei;
· dezinsertia: dupa pierderea succiunii, dezinsertia se realizeaza ferm intr-un singur ax
pentru a impiedica deformarile;
· la aplicare pe campul protetic presiunile vor fi blande;
· igienizarea amprentei cu ajutorul unui jet de apa;
· conditionarea amprentei cu solutii de gips pentru neutralizarea aciditatii remanente;
· dezinfectia amprentei cu hipoclorit de sodiu 1%; se realizeaza imersia 10 minute;
· turnare model imediat, in 15 minute;
· se conserva amprentele in mediu umed;
· nu se introduc amprentele in bolul cu apa; mai buine se aplica rulouri umede;
· demularea amprentei se realizeaza la 30-60 minute dupa priza initiala a gipsului;
mai tarziu de 10 ore alginatul absoarbe apa din gips.

AMPRENTA COMBINATA H. R. cu H.I.R. indicata in tehnologia coroanelor si

puntilor in urma combinarii celor doua materiale rezultand un material cu o fidelitate
crescuta asemanator cu elastomerii de sinteza.
Se toarna modelul rapid;

Tehnica de lucru:
- agar-agarul se plastifiaza la 1000 C, se mentine la 60-700 C timp de 10 minute;
- se prepara alginatul ce se aplica in lingura standard; agar-agarul se aplica cu seringa
pe bont; peste el se va insera alginatul din lingura standard; se mentine pe camp 3-4
minute pentru gelificare dupa care se dezinsera rezultand o amprenta foarte buna,
urmand a se turna un model din gipsuri dure, extradure.

Avantaje:
· simplifica tehnologia de amprentare cu agar-agar cu sisteme speciale;
· gipsul modelelor este mai compatibil cu agar-agarul;
· timpul de priza este scurtat la 3-5 minute;
· tehnica este relativ comoda (SUA tehnologia incrustatiilor).

41. Biomateriale. Materiale amprentare siliconice: Optosil, Xantopren, Zeta-Plus.

Destinaţie. Tehnici de amprentare.

ELASTOMERII SILICONICI - au fost sintetizati ca o reactie la dezavantajele

elastomerilor polisulfurici(deformarile remanente, mirosul neplacut, timpul de priza
crescut, patare haine, protectie).

Forma de prezentare:
Siliconi de condensare (reactia de condensare) si aditie (reactia de aditie)

Sistem: pasta-lichid (genI); pasta-pasta (gen. Moderne). In: tuburi metalice; flacoane.
Livrarea se realizeaza in consistente: chitoasa; medie;fluida.

Denumiri comerciale:
Siliconi chitosi: Optosil (Bayer), Coltoflex (Coltene); Silaplast (Detax); Zafo
(ketenbach).
Siliconi cu vascozitate medie
Siliconi cu vascozitate scazuta (fluizi): Xantopren verde (Bayer); Coltex M (Coltene)
Lastic 55; Sta Seal (Detax). Xantopren bleu (Bayer); Coltex fine Silasoft; Sicaform.

Elastomerii siliconi de condensare

Substanta de baza este un xiloxan ce rezulta in urma combinarii unor substante
organice cu siliciu; masa anorganica: (35-37%) ca umplutura pentru cei medii,
semifluizi 75% pentru cei chitosi.

Silicea , bioxidul de titan le confera vascozitate, rigiditate.

Catalizatorul; suspensie de ortosilicat de etil; octoat de staniu; oxid de crom, oxid de
paladiu cu rol de captator de hidrogen.
Intre gruparile HO- are loc o reactie de reticulare rezultand un cauciuc sintetic si
produsi secundari (volatili- alcool)
Reactia de priza: octoat de staniu polidimetil xiloxan + ortosilicat de etil Þ cauciuc
siliconic + produsi secundari.

Elastomerii siliconi de aditie rezulta in urma unei reactii de poliaditie; acid

cloroplatinic polivinil xiloxanul + xiloxan Þ silicon de aditie (alcool)

Forma de prezentare: pasta-pasta; consistente: medie frecvent semifluizi. !!!!!Grad de

redare foarte exact. Denumiri comerciale: Exaflex (Fuji - Japan); Provil; President
(Coltene); Permagum (Espe); Imprint (3M); Reprosil (De Trey).

Dozarea /Prepararea: Extemporaneum: hartie cerata 1/1; placute.

Tehnica spatularii: miscari circulare, energice 45-60 secunde rezultan o pasta
vascoasa ce se aplica intr-un conformator rigid.

Siliconii de aditie chitosi: (Optosil) se aplica in linguri dozatoare speciale, se

realizeaza orificii in masa siliconului chitos, se aplica catalizatorul si se malaxeaza
manual pana rezulta o pasta vascoasa ce se aplica in portamprente rezultand amprente
primare.

Siliconii de aditie semifluizi: (Xantopren) se prepara pe placuta, se aplica in seringa,

injectati in zona subgingivala si suprafata bontului. Sistemul automixing silicon de
aditie in cartuse speciale ce se ataseaza la un pistol.

42. Indicaţii generale şi locale către tratamentul protetic.

Indicatii:
◦ Prezenta LOC a dinților ca urmare a cariei dentare netratate
◦ Lipsa dinților pe arcada
◦ Prezenta dinților parodontopati cu importantă protetica pe arcada
◦ Prezenta unor disfuncții a articulației temporomandibulară
◦ Aspect inestetic a dinților anteriori
◦ Prezenta dizarmoniilor ocluzale ce afectează funcțiile de masticatie fonatie.
◦ Prezenta unui grad aavansat de abraziune sau eroziune a dinților.

Contraindicații:
- igiena orală deficitara
- afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor
- in tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport pe dinții stilp se optează
pentru proteze mobile sau lucrări pe implanturi
- alergii la metale și aliajele lor (nichel,crom)
43. Pregătirea preprotetică şi proprotetică către tratamentul protetic.

Pregatirea preprotetica - pregatirea generala a organismului poarta un caracter

individual si va depinde de afectiunile generale care sint considerate ca
contraindicatii in tratamentul protetic- maladii infectioase, accese cardiovascular sau
care pot influenta planificarea si realizarea acestui tratament (epilepsia,diabetul
zaharat, alergii), tratament antiinflamator al parodontului marginal, extractia
radacinilor dentare ce nu pot fi supuse tratamentului conservativ sau folosite la cel
protetic.

Pregatirea proprotetica - Aceasta metoda include masuri speciale terapeutice,

chirurgicale, ortopedice, ortodontice si mixte, care succeda masurile preprotetice,
fiind realizate in dependenta de planul trtamentului protetic individual si includerea
pregatirii psihice a pacientului.

Etapele tratamentului preprotetic:

1. Pregatirea psihica a pacientului;
2. Reabilitarea orala;
3. Pregatiri preprotetice ale dintilor stalpi;
4. Pregatiri preprotetice ale parodontiului dintilor stalpi;
5. Pregatiri preprotetice la nivelul mucoasei crestei edentate;
6. Pregatiri preprotetice la nivelul osului bresei edentate.

Asanarea cavitatii bucale in cadrul tratamentului preprotetic

a. Calmarea durerilor provocate de: carii profunde, pulpite, parodontite apicale acute
b. Extractia resturilor radiculare si a dintilor nerecuperabili
c. Indepartarea lucrarilor protetice fracturate sau descimentate.
d. Indepartarea obturatiilor coronare mobile sau a celor debordante.

Situatii care impun extirparea pulpara in scop protetic:

1. Cand se alege ca element de agregare:coroana de substitutie, onlay cu pivot sau
DCR;
2. In situatia lipsei de paralelism a dintilor stalpi;
3. Dinti stalpi cu leziuni carioase profunde;
4. Dinti cu usoara mobilitate;

44. Particularităţile tabloului clinic a LOC. Complicaţii locale şi locoregionale.

Tabloul clinic al LOC este alcatuit din simptome subiective si obiective.

Pe primul plan adeseori va aparea durerea. Aceasta durere va aparea mai frecvent in
prezenta cariilor sau traumelor.
Pe plan secundar apar tulburari fizionomice, acest simptom poate fi si in cazul lipsei
substantei tesuturilor dure dentare, mai ales in sectorul frontal.
Un alt simptom este dereglarea psihoemotionala.

Tot aceste dereglari pot fi si in cazul modificarilor de structura a dintilor, pozitie a

dintelui in arcada. LOC sunt adesea si cauza tulburarilor functiei de incizie,
masticatie iar in caz de dereglari masive a structurii tesuturilor dure a dintilor frontali
provoaca dereglari fonetice. Simptomele obective LOC care afecteaza structura prin
diferite distrofii au un aspect cretos al smaltului sau/si alte modificari de culoare.

Complicatii locale: avansarea in suprafata poate afecta sistemul de sustinere a

dintelui cu aparitia gingivitei localizate si pungilor parodontale, poate determina
afectarea complexului pulpo-dentinar si poate determina apiritia proceselor
infectioase periapical.

Complicatii loco regionale: avansarea in suprafata a leziunii poate duce la migrarile

dintilor, poate provoca dizarmonii ocluzale ce in timp pot duce la disfunctia
articulatiei temporomandibulare, pot afecta functiile de masticatie fonatie fizionomie.

Tabloul clinic este variat și constă din simptome subiective și obiective:

Subiective:
- durerea (depinde de gradul de afectare a organului pulpar);
- tulburări fizionomice (mai mult în leziuni a grupului frontal);
- tulburări fonetice (în cazul uneidistrucții masive a coroanelor dinților frontali);
- tulburări de masticație (din cauza durerii sau a suprasolicitării unui grup prin
preluarea funcției grupului afectat)

Obiective:
- aspect cretos și modificări de culoare a coroanei;
- lipsa de substanță dentară dură (smalț, dentină);
- absența punctului de contact;
- în caz că lipsa de substanță se află la nivelul stopurilor
ocluzale, dinții antagoniștivor avea tendința să se deplaseze în sens vertical - ceea ce
va conduce la un dezechilibru static și dinamic în întregul sistem stomatognat (os,
mușchi, articulație);

mai pot fi afectați: pulpa (pulpită acută/cronică), parodonțiul apical (acut sau cronic,
infectat pe cale pulpară, osoasă sau parodontală), parodonțiul marginal (acut sau
cronic, infectat de flora microbiană din leziunea coronară sau prin traumatism direct);

la nivelul ATM pot apărea crepitații, dureri, salt articular, degenerări ale
menisculuidatorită traumatismelor cronice iar la nivelul mușchilor mobilizatori pot
apărea oboseala musculară, spasm, dezechilibru tonic ș.a. care pot duce la modificări
derelații mandibulo-craniene și apariția unor relații excentrice.
45. Indicatii si principiul profilactic de tratament a LOC cu microproteze.

Principiul profilactic - încă din etapa de concepere a planului de tratament se va avea

în vedere realizarea unei profilaxii locale şi generale. Din punctul de vedere al acestei
lucrări cea mai importantă este profilaxia locală care impune efectuarea unei
profilaxii primare - prevenirea cariei dentare, a parodontopatiilor şi a disfuncţiilor
sistemului stomatognat.

46. Clasificarea I.Postolachi a barierelor de protectie in tesuturile dentare.

47. Obiectivele principiului curativ in tratamentul protetic a LOC.

Principiul curativ - conceperea şi realizarea aparatelor

gnatoprotetice conjuncte trebuie să restabilească integritatea
m o r f o f u n c ţ i o n a l ă corectă a arcadelor dentare în condiţiile unui
echilibru perfect al sistemului stomatognat.

Realizarea morfologică prin modelaj corect trebuie să

s u b s t i t u i e f o r m a n a t u r a l ă î n condiţii de individualizare atât a
elementelor d e a g r e g a r e c â t ş i a i n t e r m e d i a r i l o r c e înlocuiesc
unităţile dentare lipsă.

48. Principiul biologic cu cele doua aspecte a tratamentului protetic a LOC.

Principiul biologic - urmăreşte realizarea unei multitudini de probleme cum sunt:

biocompatibilitatea materialului din care este executată proteza, integrarea designului
acesteia în spaţiul protetic potenţial, stimularea mecanismelor biologice
compensatorii capabile să limiteze degringolada morfologică şi funcţională produsă
la nivelul sistemului stomatognat prin edentaţie.

Principiul biologic are următoarele obiective:

- rezistenta dintelui
- rapoarte ocluzale armonioase
- margini cervicale corect conturate
- conservarea structurii dentare

Principiile biologice aplicate în preparatia dentară

Pentru realizarea unei preparatii dentare, este nevoie de:

- un sacrificiu de substantă dentară, cât mai mic, folosind procedee chirurgicale
- pe tot parcursul preparării, trebuie protejate
țesuturile moi, dintii vecini si pulpa dentară
Preparea trebuie să fie adecvată fiecărei preparatii, altfel rezultă o restauratie cu
margini cervicale incorecte, cu un contur deficitar iar igiena orala devine dificilă, iar
restaurea are un prognostic rezervat, pe termen lung.

49. Cerintele rapoartelor dintre microproteze si dinte la realizarea principiului

biomecanic in tratamentul protetic a LOC.

Principiul biomecanic - îndeplinirea funcţiilor sistemului stomatognat devine posibilă

prin realizarea dinamicii mandibulare cu şi fără contact dentar. Alături de arcada
restantă aparatul gnatoprotetic conjunct va suporta solicitări variate ca direcţie, sens,
punct de aplicare şi intensitate.

50. Indicati si caracterizati factorii ce asigura retentia microprotezelor opuninduse

dezinsertiei.

Retentia unei proteze fixe este conditionata de urmatorii factori:

• Intensitatea fortelor care tind sa desprinda restaurarea

• Geometria bontului:
- paralelismul sau gradul de convergenta ocluzala ai peretilor axiali opozanti;
- marimea suprafetei bontului;
- numarul posibilelor axe de insertie;
- zonele de ciment aflate sub influenta fortelor de forfecare;
- concentrarea de stress la interfata bont-ciment-restaurare.

• Rugozitatea suprafetei bontului

• Rugozitatea suprafetei interne a restaurarii
• Materialul din care este confectionata restaurarea
• Tipul fixarii
• Grosimea stratului de ciment

51. Indicati si caracterizati factorii ce asigura stabilitatea microprotezelor.

Stabilitatea previne dislocarea unei restaur[ri prin efectul de pivotare sau torsionare
generat de solicit[ri apicale, oblice sau orizontale. Acestea iau nastere in tipul
masticatiei si parafunctiilor.

In prezenta unor rapoarte ocluzale normale, forta masticatorie este distribuita uniform
la nivelul tuturor dintilor. Cea mai mare parte a acestor solicitiri este transmisa in axul
lung al dintilor laterali. Conformarea ocluzala corecta a protezelor fixe repartizeaza si
directioneaza favorabil solicitarile dinsilor stalpi. Practicarea unui obicei vicios
(bruxism, fumarea pipei) da nastere unor forte oblice considerabile. Priin urmare,
restaurarile trebuie pe langa solicitarilor normale axiale si acestor forte oblice.
Forma e stabilitate se obtine prin conformarea peretilor bontului astfel incat sa se
opuna dislocarii restaurarilor. In conditii normale cele mai puternice forte se exercita
in sens apicalsi dau nastere unei forte de compresiune in stratul de ciment.
Compresiunea conduce mai rar la esecuri dect forfecarea. Intrucat directia (linia de
actiune) a fortelor trece in interiorul perimetrului coroanei, aceasta nu va bascula
deoarece bontul va suporta toate solicitarile.

Dislocarea unei restaurari cimentate se realizeaza ptin efectul de parghie, care

genereaza tensiune si forfecare in pelicula de cement. Efectul de prghie este unul din
cele mai frecvente cauze aledescimentarii restauratiilor. El apare atunci cand directia
fortelor trece in afara structurilor de sprijiin ale dnitelui.

Stabilitate mai
mare------------------------------------------------------------------------
>stabilitatemai mici

Forte de dislocare Obiceiuri vicioase-------------------->interferente

excentrice----------------------->Ghidaj anterior

Convergenta ocluzala Minima------------------------------------>6°------------------------------------

a peretilor axiali ai >exagerata
bontului
Diametrul bontului Mic
(premolsri)-------------------------------------------------------------------------
>mare (molari)

Inaltimea bontului Inalt-------------------------------------------

>mediu---------------------------------------->scurt

Tipul de restaurare Coroana de invelis----------------------->coroana

partiala-------------------------------->onlay

Tipul cimentului Silicofosfat-------------->FOZ------------>CIS------------>PCZ----

52. Caracteristica factorilor ce asigura realizarea principiului homeostazic in

tratamentul LOC cu microproteze.

Principiul homeostatic - se va avea în vedere realizarea unor aparate gnatoprotetice

conjuncte a căror morfologie să fie în acord cu celelalte elemente ale sistemului:
relief ocluzal, curbele ocluzale, înclinarea planului ocluzal, planurile înclinate ale
articulaţiei temporo-mandibulare.
53. Ce include principiul ergonomic in tratamentul LOC cu microproteze.

Ergonomic – amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului;

Înainte de începerea preparaiei este bine să stim:

•să mânuim turbina
•să cunoastem instrumentarul rotativ de tăiere
•să avem în minte modelul adecvat pentru preparatie
•să fim capabili să evaluăm câtă substană dentară am îndepărtat de câta mai este
nevoie
•să orientâm corect freza pe suprafetele dentare
•turbina se va tine cu partea superioara a capului, perpendiculară pe tija frezei,
dar si paralelă la suprafata ocluzală a dintelui ce urmează să fie preparat

Pozitia corectă a medicului si pacientului:

•va trebui să cunoastem pozitiile corecte ale pacientului precum si ale medicului,
la fel de bine, cum stim etapele de pregătire a preparaitilor;
• observatia directă, fără oglinda dentară, este de preferat, dar sunt si zone cum ar fi
suprafetele distale ale molarilor superiori care nu pot fi observate în mod direct
• miscarea capului pacientului, într-o pozitie favorabilă medicului, la dreapta sau la
stânga, pentru a îmbunătăti imaginea dintilor preparati.
• modificarea pozitiei, într-un mod subtil, a medicului pentru a obtine
o imagine cât mai bună;
• cavitatea bucală nu se deschide la maxim pentru a obtine o imagine bună.
• cavitatea bucală trebuie deschisă usor, obrajii se îndepărtează blând, cu oglinda
dentară (în felul acesta nu sunt în tensiune) si pacientul este rugat să facă o miscare
laterală I observăm în mod direct unghiul distolingual in treimea vestibulară a
peretilor distali.
• oglinda ne ajută să vizualizăm o portiune mică a suprafetei distale.
• preparatia dentară, în cazul coroanelor totale, trebuie să înceapă cu zonele
vizibile urmate de celelalte, unde ne ajutăm cu oglinda dentară.

54. Caracterizati factorii din care reese prepararea dintilor prin terapia de acoperire.

55. Tehnica verificarii cerintelor catre coroana de invelis.

Proceduri de evaluare a dintilor preparati

Preparatiile dentare sunt evaluate pe modele (se observă mai bine) dar si în cavitatea
bucală, prin observatie directă sau indirectă cu ajutorul oglinzii dentare.

Dacă sunt mai multe preparatii dentare important este să analizăm dacă ele sunt
paralele între ele si în acest caz va trebui să miscăm oglinda dentară până când
imaginea dintilor stâlpi se suprapune.
Dar cel mai corect si cu o sigurantă maximă, este bine să luăm o amprentă cu un
alginat, turnăm modelul dintilor preparati pe care îi analizăm cu ajutorul
paralelografului. Acest dispozitiv evaluează dacă dintii preparati sunt paraleli si ne
măsoară si înclinatiile dintilor preparati si de unde trebuie să mai reducem sau să mai
adăugam, pentru a realiza paralelismul lor.Medicii tineri trebuie să recurgă la acest
dispozitiv, chiar dacă pare că ne consumă timp, îi scuteste în fazele ulterioare de
greseli.

56. Influenta prepararii asupra tesuturilor dentare. Profilaxia complicatiilor

Preparatia dentară trebuie să fie una corectă, să respecte principiile, să permită

existenta unui spatiu suficient pentru ca restauratia finală să aibă o schemă ocluzală
functională. Se poate modifica schema ocluzală a pacientului prin migrarea dinilor,
fie în sens vertical dar si orizontal care denivelează (sparg) planul de ocluzie. Acest
lucru presupune o analiză atentă a modelelor de studiu, a planului de ocluzie iar dintii
să fie redusi (adică readusi în planul de ocluzie). De multe ori este nevoie de o
reducere substantială din structura dentară pentru a readuce dintii migrati, în planul
de ocluzie. Consecinta va fi o preparatie scurtă care va afecta retentia si rezistenta
viitoarei restauratii. În aceste situatii pentru a mări portiunea coronară recurgem la
mijloace chirurgicale gingivectomii sau gingivoalveoloplastii. De aceea pentru a crea
spatiu este necesar ca tratamentul endodontic să preceadă preparaita dentară. Avem de
ales, fie compromitem un principiu al preparării dentare si anume conservarea
structurilor dentare sau să preferăm o schemă ocluzală compromisă, cu un efect
puternic traumatizant asupra structuriledentomaxilare.

57. Fotopolimerii. Artglass, solidex, sinfony in constructiile metalofotopolimerice.

Indicatii

Majoritate indicaţiilor către aplicarea construcţiilor mixte semifizionomice se referă

la prezenţa dinţilor cu coroane scurte (mici, joase), a ocluziilor adînci, ortognatice cu
acoperire adîncă; prezenţa dinţilor cu coroane subţiri, subdimensionaţi vestibulo-oral,
cu diferite malpoziţii și nu mai puţin cu ţesuturi dure sănătoase.

O deosibită particularitate este crearea pragului la colet de tip „Chanfrain“ rotungit cu

minim sacrificiu de ţesut coronar.
58. Tehnologia tratamentului protetic cu coroane de invelis la confectionarea
coroanelor de invelis fizionomice. Prepararea dintilor sub coroane fizionomice.

Coroanele fizionomice sunt microproteze fixe care acoperă în întregime suprafeţele

dintelui preparat cu scopul restaurării formei anatomice şi a nuanţelor coloristice ale
dintelui natural. Din acest motiv mai sunt cunoscute şi sub numele de coroane
estetice şi coroane «Jacket». Cuvântul «Jacket», de provenienţă engleză, după F.
Prelipceanu şi O. Doroga a fost utilizat pentru a indica că coroanele fizionomice
acoperă bontul dentar în întregime, iar după I. Rîndaşu pentru a indica restaurarea
fizionomică. Tradus din engleză, acest cuvânt are mai multe sensuri: jachetă, veston,
înveliş suprem şi posibil că a fost utilizat pentru a accentua superioritatea fizionomică
a acestor coroane. Prin urmare, coroanele fizionomice sunt confecţionate în întregime
din materiale nemetalice (porţelan, acrilate sau compozite) cu scopul refacerii
aspectului morfofuncţional şi coloristic în special al dinţilor incisivi, canini şi
premolari. Tehnica realizării coroanelor fizionomice depinde de materialul utilizat.

Realizarea unei coroane din porţelan ce ar corespunde atât principiilor

morfofuncţion'ale, cât şi celor fizionomice depinde nu numai de corectitudinea
executării proceselor tehnologice, dar şi de forma bontului preparat, precum şi de
precizia amprentei. Bontul dentar este preparat fără retenţii prin şlefuirea de la nivelul
tuturor suprafeţelor a unui strat uniform al ţesuturilor dentare de 1,5—2,0 mm, egal
cu grosimea pereţilor viitoarei coroane. Bontul dentar preparat va avea o formă
apropiată de cea a cilindrului sau trapezoidală, cu suprafeţele laterale uşor
convergente ocluzal, sub un unghi nu mai mare de 5—8° faţă de ‘axul de inserţie a
dintelui. In zona cervicală a coroanei dentare este preparat un prag circular cu o
lăţime ce depinde de mărimea diametrului dintelui în această zonă şi care constituie
0,3—0,5 mm la dinţii cu un volum mai redus şi 0,8— 1,5 mm la dinţii mai
voluminoşi. Pragul, în dependenţă de starea ţesuturilor dentare cervicale, poate fi
situat supragingival, la nivelul gingiei sau subgingival, conferindu-i-se diverse forme.
Pentru coroanele din porţelan, de exemplu, se recomandă realizarea pragului în unghi
drept.

59. Tehnologia tratamentului protetic cu coroane de invelis fizionomice.

La confecţionarea coroanelor din porţelan deosebim mai multe etape clinico-tehnice.

Clinic: prepararea dintelui; amprentarea, determinarea culorii porţelanului; protecţia

dinţilor cu pulpa vie.

Laborator: confecţionarea modelelor şi poziţionarea lor în simulator; realizarea

matricei din platină pe bontul preparat; depunerea şi arderea straturilor de ceramică;
adaptarea coroanei pe model.

Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală.

Laborator: arderea coroanei din ceramică pentru glazurare.

Clinic: fixarea coroanei în cavitatea bucală. Realizarea unei coroane din porţelan ce
ar corespunde atât principiilor morfofuncţion'ale, cât şi celor fizionomice depinde nu
numai de corectitudinea executării proceselor tehnologice, dar şi de forma bontului
preparat, precum şi de precizia amprentei. Bontul dentar este preparat fără retenţii
prin şlefuirea de la nivelul tuturor suprafeţelor a unui strat uniform al ţesuturilor
dentare de 1,5—2,0 mm, egal cu grosimea pereţilor viitoarei coroane.

Bontul dentar preparat va avea o formă apropiată de cea a cilindrului sau

trapezoidală, cu suprafeţele laterale uşor convergente ocluzal, sub un unghi nu mai
mare de 5—8° faţă de ‘axul de inserţie a dintelui. In zona cervicală a coroanei dentare
este preparat un prag circular cu o lăţime ce depinde de mărimea diametrului dintelui
în această zonă şi care constituie 0,3—0,5 mm la dinţii cu un volum mai redus şi 0,8
— 1,5 mm la dinţii mai voluminoşi. Pragul, în dependenţă de starea ţesuturilor
dentare cervicale, poate fi situat supragingival, la nivelul gingiei sau subgingival,
conferindu-i-se diverse forme.

Pentru coroanele din porţelan, de exemplu, se recomandă realizarea pragului în unghi

drept. Amprenta obţinută trebuie să redea cu exactitate forma bontului dentar
preparat, a pragului cervical şi a muchiei lui externe, iar în caz că este situat la nivelul
gingiei sau subgingival — şi a sulcusului dentogingival. Pentru atingerea acestui scop
este utilizată amprenta cu inel de cupru sau amprentele duble obţinute cu elastomeri
de sinteză, după care se confecţionează modelul cu bont mobilizabil realizat din
materiale dure. Modelarea coroanelor din ceramică şi arderea lor se face pe un suport
metalic realizat din platina pură, deoarece platina suportă temperaturi la care arde
ceramica, având coeficientul de dilatare termică identic cu al ceramicii. Suportul din
platină este confecţionat după forma bontului preparat şi prezintă matricea.

In acest scop sunt utilizate folii de platină cu dimensiuni de 0,025—0,030 mm, din
care se secţionează o bandă trapezoidală, dreptunghiulară, pătrată, triunghiulară, sau
sector de circumferinţă cu dimensiuni de 3—5 mm mai mari decât diametrul şi
înălţimea bontului preparat. Banda secţionată este aplicată pe o suprafaţă proximală a
bontului mobilizabil realizând înfăşurarea bontului spre suprafeţele orală şi
vestibulară până când extremităţile se vor uni la mijlocul ultimei suprafeţe, unde sunt
prinse cu pensă şi se îndoaie de la nivelul de joncţiune sub un unghi de 90°. Cu
foarfecele se taie extremităţile foliei în aşa fel ca una să fie cu 0,5 mm, iar cealaltă cu
1,0 mm mai mare decât nivelul de joncţiune.

Extremitatea mai lungă se întoarce cu 0,5 mm peste cea mai scurtă şi se presează cu
pensa, obţinând astfel un falţ care şi el în continuare se presează la bontul dentar. Cu
ajutorul unui instrument în formă de daltă tocită din sticlă, masă plastică sau lemn se
realizează adaptarea foliei la contururile suprafeţelor bontului dentar prin mişcări de
netezire a foliei pe suprafeţele şi pragul bontului dentar, obţinând în aşa fel un contact
intim al foliei cu bontul dentar. Mişcările se fac atent fără aplicarea unor presiuni prea
mari, pentru a evita perforarea foliei de platină şi uzura suprafeţelor bontului dentar.
Matricea realizată este îndepărtată de pe bont şi tăiată după conturul muchiei externe
a pragului, cu 2,0—2,5 mm mai jos (fig. 140). Matricea din platină poate fi realizată
cu îmbinarea extremităţilor şi crearea falţului pe suprafaţa orală a bontului după
operaţiunile descrise anterior.

A fost propusă confecţionarea ei şi prin metoda de ştanţare. Deşi matricea realizată

prin această metodă redă cu precizie forma bontului preparat, în practică nu a fost
acceptată din motivul că folia de platină aderă intim la suprafaţa bontului şi detaşarea
prezintă mari dificultăţi. Matricea din platină trebuie să corespundă următoarelor
cerinţe: să imită întocmai forma bontului şi a pragului preparat; pentru o stabilizare
mai bună pe bont să fie realizată cu un feston circular de 2,0—2,5 mm mai jos de
muchia externă a pragului cervical; uşor să se detaşeze şi să se reaplice pe bontul
mobilizabil al modelului fără modificări de volum.

Matricea care corespunde acestor cerinţe este supusă unei pre lucrări termice la
temperatura de 1000°C în cuptorul de ars ceramică, pentru degazare şi înlăturare a
tensiunilor interne. După răcire matricea este reaplicată pe bontul dentar, apoi se
efectuează depunerea şi modelarea ceramicii după tehnica descrisă la tema 2.9.

Aplicarea straturilor de ceramică este identică pentru toate produsele comerciallizate

în acest scop şi prevede:
a) depunerea stratului de bază;
b) depunerea stratului de dentină;
c) depunerea stratului de smalţ;
d) depunerea stratului de colet;
e) depunerea stratului incizal.

Aceste straturi sunt aplicate în raport cu forma anatomică a coroanei dintelui pentru a
reda cu exactitate nuanţele coloristice identice cu ale dintelui natural. In general,
tehnologia de prelucrare a produselor din ceramică este unică pentru toate masele
dentoceramice, excepţie făcând regimurile termice de ardere a acestor produse. De
aceea utilizarea unui sau a altui produs este necesar de realizat în concordantă cu
indicaţiile din prospectul anexat la masele dentoceramice. De menţionat că arderea
ceramicii depinde şi de tipul cuptorului utilizat. In acest context remarcăm că
produsele tehnologice descrise în continuare în acest capitol vor îi caracteristice
masei ceramice «Vitadur-N» comercializată de firma Vita (Germania), cu utilizarea
cuptorului Vita Vacumat «S».

După culoarea indicată de către medic se aleg culorile straturilor ce alcătuiesc

culoarea ceramicii solicitate. Stratul de bază, cunoscut şi sub numele de opac (Kern)
sau de nucleu, este aplicat cu scopul formării unui suport rigid, netransparent, pentru
mascarea culorii cementului utilizat la fixare, redarea durităţii corespunzătoare,
precum şi pentru obţinerea ulterioară a culorii, texturii şi semitransparenţei coroanei
artificiale. Pulberea opacului se amestecă cu apă distilată (bidistilată) sau lichid
special, ce intră în componenţa setului de ceramică, pentru a se obţine o pastă de
consistentă cremoasă. Pe patricea din platină, fixată pe bontul mobilizabil, se aplică
prin pensulare stfat cu strat pasta de opac, astfel încât grosimea stratului final să fie
uniformă, de 0,3—0,4 mm. Pe suprafaţa ce prezintă contact cu dinţii antagonişti se
aplică un strat mai voluminos (0,4—0,6 mm) pentru mărirea rezistentei coroanei la
acţiunea presiunilor masticatoare. In timpul depunerii succesive a straturilor de opac
sunt realizate mişcări de vibrare pe extremitatea radiculară a bontului, pentru
condensarea opacului.

Mişcările de vibrare sunt efectuate cu atenţie, uşor, până la apariţia lichidului ce-i
conferă opacului un aspect lucios. Ulterior lichidul se absoarbe cu ajutorul unei pânze
de tifon sau hârtiei de sugativă. Dacă se vor realiza mişcări de vibrare puternice,
stratul de opac va aluneca, formând zone cu grosimi diferite. Aceste operaţiuni sunt
efectuate permanent, pe tot par cursul depunerii succesive a straturilor de opac, până
ce se va obţine grosimea corespunzătoare. De reţinut că absorbţia apei se face cu
atenţie pentru a nu usca definitiv stratul de opac, în cazul când urmează aplicarea
unui nou strat. Uscarea definitivă se face atunci când stratul de opac a atins grosimea
corespunzătoare, apoi se înlătură surplusurile din zona pragului, astfel ca aceasta să
acopere o jumătate de prag, şi cu pensulă din păr fin se netezeşte suprafaţa stratului
de opac.

Matricea cu stratul depus atent se înlătură de pe bontul mobilizabil şi se instalează pe

un suport termorezistent, care se introduce în gura camerei de preîncălzire a
cuptorului, la temperatura de 800°C. După 3—4 minute matricea este instalată pe
suportul de transport din interiorul camerei de preîncălzire şi menţinută iarăşi 3—4
minute. Cu cheia indicatoare se programează temperatura şi timpul la care va fi arsă
ceramica (980qC, timp de 9 minute). Suportul de transport este introdus în interiorul
cuptorului, fiind pusă în acţiune pompa de vid. La atingerea temperaturii finale
pompa automat se deconectează, iar lucrarea mai este menţinută în interiorul
cuptorului fără vacuum 30 de secunde, după care suportul de transport revine în
interiorul camerei de preîncălzire.

Pentru răcirea lentă 'a produsului se instalează cu cheia indicatoare temperatura de

800°C, matricea se menţine în interiorul camerei de preîncălzire până când se va
instala temperatură programată, apoi suportul termorezistent se scoate la temperatura
camerei şi se menţine până la răcirea definitivă. In caz că stratul de opac prezintă
unele fisuri, din nou se aplică un strat foarte subţire şi se arde după tehnica descrisă,
cu excepţia că temperatura finală de ardere se micşorează cu 10° (970°C).

Matricea cu stratul de opac ars este instalată pe bontul mobilizabil care este fixat în
soclul modelului şi ăe aplică următoarele straturi de ceramică (dentină, smalţul,
straturile de colet şi incizal). Pasta de dentină este depusă succesiv peste stratul de
opac prin pensulare, realizând operaţiunile de vibrare şi de absorbţie a apei identice
cu cele descrise anterior. Se depune acest strat succesiv până va ocupa după volum
forma dintelui respectiv. Pentru redarea nuanţelor de culori caracteristice dinţilor
naturali (transparenţă, semitransparenţă şi transluciditate), pasta de dentină din zona
vestibulară este tăiată oblic de la marginea incizală spre ecuator sub un unghi de 160
— 170°, în aşa fel ca să nu se ajungă până la stratul de opac cu cel puţin 0,3—0,4
mm. In zona incizală, conform proiecţiei şanţurilor vestibuläre, prin tăiere se
realizează două fante triunghiulare care împart suprafaţa vestibulară în cei trei lobi. In
zona cervicală, mai sus cu 0,5— 1,0 mm de colet, de asemenea se înlătură dentină
realizând o adâncitură convexă (fig. 142). In fantele triunghiulare se depune stratul de
pastă incisival, peste care se aplică ulterior stratul de smalţ care înlocuieşte ca volum
dentină înlăturată.

Macheta se modelează cu 1,0— 1,2 mm mai înalt decât înălţimea dintelui respectiv.
In adâncitura convexă, realizată în zona cervicală, se depune stratul de pastă de colet,
grosimea căruia variază în dependenţă de aspectul coloristic necesar. Deasupra
acestui strat se mai aplică un strat de dentină, redând astfel volumul corespunzător
necesar. La aplicarea acestor straturi mişcările de vibraţie sunt reduse considerabil
pentru a evita amestecarea straturilor şi obţinerea respectivă a culorii solicitate.

Ulterior din soclul modelului este detaşat bontul împreună cu matricea şi macheta
coroanei, procedură urmată de adăugarea unui strat de dentină de 0,4—0,5 mm
grosime pe ambele suprafeţe proximale. Supradimensionarea volumului coroanei este
necesară pentru compensarea contracţiei ceramicii în timpul arderii. Macheta
viitoarei coroane se netezeşte atent cu o pensulă fină şi se înlătură surplusurile de
ceramică situate mai jos de muchia externă a pragului circular (fig. 143). Matricea cu
macheta modelată este ridicată de pe bont şi aşezată pe suportul termorezistent, care
se introduce în pragul camerei de preîncălzire a cuptorului, la temperatura de 750°.

Uscarea şi preîncălzirea machetei din ceramică sunt realizate după schema utilizată la
arderea stratului de opac. Arderea în vacuum este realizată cu ridicarea temperaturii
de la 750qC până la 940°C, timp de 4—6 minute. După răcirea definitivă a ceramicii
platina se taie cu foarfecele de la nivelul muchiei externe a pragului şi coroana se
aplică pe bontul dentar. Cu ajutorul instrumentelor abrazive diamantate coroana se
adaptează la dinţii vecini şi dinţii antagonişti, accentuându-se relieful
morfofuncţional al suprafeţelor coronare. La această etapă pot fi făcute şi unele
corecturi prin aplicarea straturilor de ceramică urmate de o nouă ardere în cuptor
după aceeaşi schemă. După proba coroanei în cavitatea bucală coroana din porţelan
se arde pentru glazurare. Arderea se efectuează fără vacuum, cu ridicarea temperaturii
de la 750°C până la 940°C, coroana menţi nându-se în cuptor Ia temperatura finală
timp de 3—4 minute.

Dacă este necesar, pe suprafaţa coroanei pot fi obţinute diverse pete, intensităţi
coloristice etc. prin utilizarea coloranţilor (Vitachrom). In acest scop pulberea de
culoare solicitată este amestecată cu lichid, iar pasta obţinută se depune cu pensula
într-un strat subţire în zonele dintelui ce necesită aceste modificări. Ulterior coroana
este arsă fără vacuum, timp de 2—3 minute, la temperatura de 920°. După răcire,
dacă coroana corespunde cerinţelor solicitate, se înlătură din interiorul ei cu un
instrument ascuţit matricea din platină şi coroana este transferată în clinică pentru
fixarea ei în cavitatea bucală. Coroanele din porţelan sunt considerate ca cele mai
utile proteze nu numai din motivul că ele redau nuanţele coloristice solicitate,
transluciditatea şi morfologia corespunzătoare dintelui natural, dar şi prin faptul că
sunt bine tolerate de ţesuturile cavităţii bucale şi nu prezintă modificări de culoare în
timp. Vom remarca însă că coroanele din porţelan nu rezistă presiunilor masticatoare
şi uneori se fracturează datorită fragilităţii şi casabilităţii ceramicii

Coroana fizionomică din acrilat Conceperea şi realizarea coroanelor fizionomice din

acrilat este legată cu evoluţia progreselor ştiinţifice ale anilor 1935— 1940 şi se
remarcă prin utilizarea răşinilor sintetice în domeniul artei dentare. Datorită
proceselor tehnologice simple de confecţionare şi a unui cost de preţ redus, coroana
din acrilat pe parcursul anilor a fost cea mai frecvent folosită în protetica dentară
pentru refacerea aspectului fizionomie al dinţilor afectaţi. Observaţiile clinice
efectuate în acest domeniu au arătat că acrilatele au proprietăţi fizico-mecanice
inferioare şi de aceea culoarea coroanelor este instabilă, iar acrilatele într-un timp
relativ scurt se abrazează. Aceste dezavantaje au adus pe parcursul anilor la diverse
modificări ale acrilatelor cu scopul îmbunătăţirii proprietăţilor fizico-mecanice, în
prezent fiind comercializate diverse asortimente de acrilate. Datorită acestui fapt, şi
tehnica confecţionării coroanelor a suferit modificări.

Actualmente sunt cunoscute două tehnici de confecţionare a coroanelor din acrilat:

tehnica clasică şi tehnica modernă. Ambele tehnici prevăd aceleaşi etape clinice ce
includ: prepararea dinţilor şi obţinerea amprentei; proba coroanei în cavitatea bucală;
fixarea coroanei prin cementare. Vom sublinia că bontul dentar preparat prezintă
aceeaşi formă ca şi cel preparat pentru coroanele din porţelan. Conform însă opi niei
unor autori (E. Gavrilov, V. Kurleandski, L. Ene şi alţii), pentru confecţionarea
coroanelor din acrilat nu este neapărat necesară realizarea pragului circular în zona
coletului, deoarece marginile coronare se pot prelucra şi finisa prin bizotare, pentru a
evita iritarea ţesuturilor marginale ale parodontului. Pentru amprentarea bontului
preparat pot fi utilizate diverse materiale amprentare, apoi este realizat modelul
pentru confecţionarea coroanei prin una din cele două tehnici.

Tehnica clasică de confecţionare a coroanelor din acrilat prevede realizarea

următoarelor operaţiuni: modelarea machetei viitoarei coroane din ceară; ambalarea
machetei coroanei în chiuvetă pentru realizarea tiparului; pregătirea acrilatului şi
introducerea lui prin presare în tipar; polimerizarea acrilatului şi dezambalarea
coroanei din chiuvetă; prelucrarea, finisarea şi lustruirea coroanei. Pentru realizarea
coroanelor după tehnica clasică, modelul poate fi confecţionat cu bonturi fixe sau
mobilizabile. In caz de utilizare a modelului cu bonturi fixe, macheta modelată va fi
secţionată din model împreună cu bontul preparat şi dinţii vecini şi ambalată în
chiuvetă pentru realizarea tiparului. In caz de utilizare a modelului cu bont
mobilizabil, pentru realizarea tiparului, macheta din ceară a coroanei va fi înlăturată
de pe model şi ambalată în chiuvetă. Modelarea machetei este realizată prin una din
metodele cunoscute cu utilizarea cerii incolore sau a celei roze. Nu se recomandă
folosirea cerii intensiv colorată, din motivul că în timpul executării tiparului
substanţele colorante pot fi absorbite de ghipsul tiparului, ce poate aduce la trecerea
lor în acrilat în timpul polimerizării şi ca urmare obţinerea unei culori
necorespunzătoare. Macheta coroanei din ceară trebuie să redea cu precizie
morfologia dintelui fără schimbări de volum, precum şi a raportului cu dinţii vecini şi
antagonişti. In cazul când macheta corespunde acestor cerinţe, ea se ambalează în
chiuvetă şi se schimbă ceara cu acrilat după tehncai cunoscută.

Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat nu prevede modelarea

machetei coroanei din ceară şi nici realizarea tiparului. Această tehnică constă în
modelarea directă a coroanei din acrilat prin depunerea succesivă a straturilor pe
bontul dentar, fiind asemănătoare cu tehnica utilizată la confecţionarea coroanelor din
porţelan. Tehnica modelării coroanei prevede depunerea aceloraşi straturi (bazai, de
dentină, de smalţ, de colet şi incizal), urmate de polimerizarea lor conform
indicaţiilor din prospectul anexat la produsul respectiv. Constatăm că coroanele
confecţionate după tehnica modernă au luciul şi nuanţele coloristice identice dintelui
natural.
60. Tehnologia tratamentului protetic cu coroane mixte (m/c, m/a )

Coroane mixte metalo-ceramice

Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor de înveliş din metalo -

ceramică

Indicaţii:
-terapia leziunilor odontale coronare atât în zona frontală cât și în zona laterală (pe
molari în cazuri particulare);
-dinți frontali și premolari cu leziuni întinse pe care nu se mai poate aplica o coroană
Jacket;
-când prin prepararea feței orale nu se obține suficient spațiu cu antagoniștii;
-dinți oralizați (se șlefuiește mai puțin țesut de pe suprafața orală);
-ocluzie adâncă acoperită;
-incisivi inferiori (la care nu se poate face prag circular);
-element de agregare în punțile dentare;
-componentă a șinilor de imobilizare;
-anomalii de formă, volum, culoare

Contraindicaţii:
-vârsta sub 18-20 de ani (camera pulpară mare);
-adulți la care depulparea prealabilă a dintelui implică o serie de riscuri;
-distrucții prea mari ale coroanei (bontul nu va oferi rezistență și retenție);
-țesuturi dure fragile;
-afecțiuni respiratorii, infecțioase, cardiace etc.
-afecțiuni locale: procese inflamatorii, tumorale, leziuni ale mucoasei;
-leziuni periapicale;

Fazele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor de înveliş din metalo-ceramică

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

centrice;
Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur cu bonturi mobilizabile și
a modelului auxiliar cu dinții antagoniști, secționarea bontului și pregătirea acestuia
pentru modelare, poziționarea modelelor în ocluzie centrică, fixarea modelelor în
simulator, modelarea machetei carcasului metalic, schimbul cerei în aliaj (ambalarea,
turnarea, dezambalarea, prelucrarea), ajustarea pe model;

Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii ceramicii;

Laborator: pregătirea carcasului pentru acoperirea cu ceramică (netezirea, prelucrare

termică, sablare, degrasare), depunerea și arderea stratului opac apoi a straturilor de
ceramică (dentină, smalț, incizal, cervical), prelucrarea (eliminarea surplusurilor,
netezirea);
Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală;
Laborator: glazurarea, dacă este corilet – lustruirea;
Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

Particularităţile preparării dinţilor sub coroane de înveliş din metalo-ceramică

Vestibular – cel puțin 1,5mm (0,3-0,5 metal, 0,2-0,3 opac, 0,8-1 ceramica);
Incizal – cel puțin 2mm (ca să se modeleze o margine incizală din ceramică subțire,
translucidă, cu aspect natural);
Ocluzal – 1,5-2 mm pentru zona ce va fi acoperită cu ceramică; 1,2-1,5mm dacă zona
va fi metalică;
Proximal – cel puțin 1mm, mai mult în zona de contact interdentar (ca să fie spațiu
pentru masa translucidă);
Palatinal – cel puțin 1mm dacă va fi acoperită de ceramică sau 0,5mm dacă va fi
metalică;

Prag – se face prag circular: pe fața vizibilă variațiile pragului drept, pe fața
invizibilă prag chanfrein (rotunjit/excavat);

La nivelul feței vestibulare pragul va avea o lățime mai mare pentru a asigura
rezistență componentelor metalo-ceramice şi un strat suficient de gros de material
ceramic pentru asigurarea unui aspect cât mai natural restaurării. Pragul vestibular va
fi prelungit la nivelul suprafețelor proximale pe o distanță impusă de considerentele
estetice.

Pentru a face economie de țesuturi dure dentare zona terminală a feței orale va avea o
formă de chanfrein. În locul unde se unesc cele două tipuri de preparări se formează o
„aripioară", care va trebui conformată paralel cu suprafața gingivală a feței
vestibulare.

Proba componentei metalice şi determinarea nuanţei coloristice a ceramicii

Se verifică raportul cu zonele cervicală (adaptarea la prag), ocluzală (să fie loc pentru
ceramică sau, dacă este metalică, să contacteze cu antagoniștii) și dinţii adiacenţi (să
fie loc pentru ceramică sau, dacă este metalică, să fie contact).

Complicaţiile posibile în timpul şi după prepararea dinţilor sub coroane M/C.

- temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este
mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai
repede se mărește temperatura dintelui; a se prepara cu pauze și răci cu apă;

- factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
- deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar; a se
controla grosimea de țesut preparat;

- necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea

în timpul deschiderii camerei pulpare;

- lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;

-lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul

îndepărtării gingiei libere.

Proba definitivă a coroanei de înveliş din metalo-ceramică. Individualizarea.

Se verifică raportul cu zonele cervicală (adaptarea la prag), ocluzală (să contacteze cu

antagoniștii în ocluzie centrică și dinamică) și dinţii adiacenţi (să nu fie contact prea
strâns, suprafață prea mare sau spațiu interdentar).

Coroane mixte metalo-acrlice

Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor mixte M/A

Indicaţii:
-LOC în zona frontală și laterală;
-elemente de agregare în punți dentare, șini;
-corectarea anomaliilor de formă, volum, culoare ș.a.;
-pe dinții frontali și premolari când nu este posibilă aplicarea coroanelor Jacket;
-când prin prepararea feței orale nu se poate de obținut suficient spațiu cu
antagoniștii;

Contraindicaţii:
-vârsta sub 20 de ani (camera pulpară voluminoasă);
-distrucții prea avansate a coroanei (coroana nu va avea rezistență mecanică și
retenție);
-dinți cu țesuturi dure fragile;
-procese inflamatorii locale;
-afecșiuni cardio-vasculare, psihice, respiratorii, infecțioase;
-mobilitate de gradul III;
-resorbție osoasă ce depășește 2/3 din înălțimea radiculară;
-tratament endodontic incorect;
-dinți cu rădăcini în perioada de formare.
Fazele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor mixte M/A

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

centrice;

Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și

evidențierea pragului; confecționarea modelului auxiliar; plasarea modelelor în relație
centrică și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice,
schimbul cerei în aliaj (turnarea), prelucrarea componentei metalice (eliminarea
surplusurilor, adaptarea pe model, netezire);

Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;

Laborator: mascarea componentei metalice (Conalor), modelarea machetei

componentei fizionomice pe carcasul metalic, schimbul cerei în acrilat (ambalare,
evacuarea cerei, izolare, introducerea și polimerizarea acrilatului, dezambalarea),
prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezire);

Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea

contactelor funcționale;

Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și

componenta metalică vizibilă;

Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

Particularităţile preparării dinţilor sub coroanele mixte M/A

De pe suprafața vestibulară se șlefuiește mai mult decât de pe celelalte suprafețe, un

strat de aproximativ 2 mm, spațiu necesar pentru componenta metalică (0,3-0,4mm)
și pentru componenta fizionomică (1,5mm); de pe suprafața ocluzală și marginea
incizală se elimină 2mm din grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile
ocluzale;

Pe vestibular se face un prag în unghi drept cu lățimea de 0,8-1,5 mm care continuă și

pe jumătatea vestibulară a fețelor proximale, unde trece în prag chanfrein;

1. Chanfrein: integritate marginală, rezistență structurală.

2. Reducere axială: retenție, stabilitate şi rezistență structurală.
3. Bizou la nivelul cuspidului de sprijin:rezistență structurală.
4. Şlefuire ocluzală: rezistența structurală.
5. Aripioară: conservarea țesuturilor dentare, retenție şi rezistență.
6. Prag drept: rezistență structurală.
7. Bizou gingival: integritate marginală.
Proba componentei metalice constă în verificarea ajustării pe bont, închiderii
marginale, prezenței spațiului suficient pentru componenta fizionomică; Culoarea
acrilatului se alege după cheia de culori la lumina naturală.

Consecutivitatea depunerii straturilor de acrilat prin metoda clasică şi metoda

modernă

Metoda clasică folosește rășinile acrilice (acrilat), cea modernă – rășinile diacrilice
compozite (compozit);

După metoda clasică, este necesară modelarea din ceară a machetei componentei
fizionomice, apoi ambalarea și realizarea tiparului; acrilatul este preparat prin
amestecarea monomerului cu polimerul până la obținerea unei mase omogene, după
care urmează faza de fibre și aluat; când acrilatul are consistența asemănătoare
aluatului, se introduce în tipar, urmând polimerizarea acestuia;

După metoda modernă, nu mai este necesară macheta din ceară, compozitul este
aplicat direct pe componenta metalică; mai întâi, carcasul este acoperit cu un adeziv
(bonding (1), apoi se depun straturile de compozit:

dentină (5) – masa de bază a componentei fizionomice;

colet (6) – în zona cervicală; mai închisă la culoare;

incizal (4) – în treimea incizală/ocluzală; mai deschis la culoare, mai translucent, mai
transparent;

smalț (3) – stratul care acoperă la exterior restaurarea

Complicaţiile la diferite etape clinice de confecţionare a coroanelor mixte M/A

-complicații în timpul amprentării: amprenta nu redă limita preparației, sunt prezente

lipsuri care pe model vor rezulta cu surplusuri ș.a. – modelul nu va reflecta
corespunzător câmpul protetic;

-complicații în timpul ajustării carcasului pe dintele stâlp: carcasul nu se adaptează

intim la prag, este prea voluminos;

-complicații în timpul probei coroanei: nu coincide culoarea, este supradimensionat,

nu are contact cu dinții vecini, cu antagoniștii.hhhh

61. Coroanele provizorii. Indicaţii. Coroanele provizorii prefabricate şi confecţionate

prin tehnica Scutan.

Acrilate folosite: Carbodent?

Metoda Scutan

Înainte de preparare se ia o amprentă siliconică a dinților, apoi se prepară dinții și se

spală bine resturile de țesut dur; acrilatul sau compozitul se aplică pe bont în zona
cervicală și în amprentă, apoi amprenta se aplică pe dinte, adaptând-o intim pe dinții
vecini; după ce a avut loc priza, coroana se înlătură și se prelucrează cu freza,
eliminând surplusurile; ulterior, coroana se cimentează provizoriu pe bont
Tehnica de copiere Scutan este caracterizată de succesiunea următoarelor intervenţii:

• înainte de prepararea bontului, se efectuează amprentarea cu materiale elastice

cu vâscozitate crescută din grupa elastomerilor de sinteză;
• prepararea dintelui, obţinerea bontului dentar;
• bontul este amprentat, să se confecţioneze coroana indicată;
• acrilatul autopolimerizabil, preparat sub formă de pastă, se aşează în interiorul
primei amprente, fără să încorporeze bule de aer (ceea ce reprezintă un accident
frecvent) - coroana apare cu orificii (pori);
• amprenta primară cu acrilat este reaşezată pe câmpul protetic. Între bont şi
interiorul amprentei coroanei care s-a şlefuit, acrilatul este modelat, se obţine o
coroană. Pereţii coroanei prezintă grosimea egală cu ţesuturile îndepărtate prin
şlefuire. Prin această metodă se constată ce cantitate de substanţă coronară a fost
şlefuită;
• îndepărtarea amprentei se realizează după polimerizarea pastei de acrilat;
• coroana este îndepărtată de pe bont pentru prelucrare, după care urmează
cimentarea provizorie;

Deficienţele metodei sunt reprezentate de:

• acţiunea nocivă a monomerului asupra organului pulpar la dinţii vitali;
• reacţia de polimerizare este exotermă, căldura eliberată (40-50 grade), produce
durere la dinţii vitali;
• aşezarea amprentei cu masa acrilică se obţine uşor în aceeaşi poziţie dacă s-a
creat un punct de reper.

62. Tehnologia tratamentului protetic cu coroane coroana parţială 3/4, 4/5, 1/2 şi 7/8
verticale de retenţie şi vinire. p148

Coroanele parţiale 3/4 şi 4/5. Onlay-urile

Coroane de invelis ecuatoriale – o varietate a coroanelor de invelis care acopera

coroana naturala pana la ecuator. Este indicata pe molari, cind tesuturile dure ale
dintelui din zona subecuatoriala nu sint lezale, iar indicatiile clinice nu ne permit
prepararea cuvenita a dintelui fara devitalizare (migrari dentare, atrofia apofizei alv
cu dezgolire radiculara). Particularitatile prepararii constau in slefuirea tes dure pana
la ecuator cu crearea pragului circular. Pot fi confectionate prin metoda de stantare si
prin metoda de turnare.

Coroanele partiale 3/4 si 4/5 sunt varietati de proteze fixe indicate pe dinti frontli si
canini (3/4) si laterali - premolari (4/5) cand suprafata vestibulara a dintelui nu este
lezata. Vor acoperi supr proximale, orala, marginea incizala la d.frontlai sau ocluzala
la laterali. Conditie necesara la confectionarea lor – prezenta dintilor cu coroane
naturale masive si fara lezari a suprafetelor de contact cu dintii vecini. Ele sunt
utilizate ca elem de agregare a puntilor dentare, a sinelor, mai rar ca microproteze
unitare.

Onlay - Incrustațiile extratisulare au fost concepute cu scopul de realizare a unor

lucrări fizionomice din aliaje utilizare atît în cadrul confecționării protezelor
unidentare, cît și ca elemente de agregare pentru punțile dentare. Le pot fi situate pe
toată suprafța dintlui în afară de cea vestibulară.

Incrustația extratisulară cu o singură față ¼ este indicată pentru incisivi și canini,

acoperind numai suprafața orală a lor. Retenția incrustației este realizată prin sistemul
de canale parapulpare (2-4), paralele între ele și în care pătrund crampoanele
incrustației.

Incrustația extratiulară cu două fețe 2/4 este indicată pentru incisivi și canini,
acoperind și o față proximală. Retenția este realizată printr-un sistem mixt de fixare
asigurată de un șanț proximal și 2-3 șanțuri parapulpare de pe fața orală.

Incrustația extratisulară cu trei fețe ¾ este indicată pentru canini și incisivi, acoperind
suprafețele orale și proximale. Retenția e realizată de 3 șanțuri executate pe
suprafețele proximale și incizală.

Incurstația extratisulară cu patru fețe 4/5 este indicată pentru premolari și molari
acoperind suprafețele proximale, orală și ocluzală. Ca si la coroana ¾ retentia este
realizata prin doua santuri proximale unite intre ele printr-un sant ocluzal(transversal)
+ retentii suplimentare.

63. Tehnologia tratamentului protetic cu coroane de substituţie tip Richmond, Ilina-

Markosian.

Tip Ilina-Markosian: este alcătuită din dispozitiv radicular (un pivot cu incrustație
în formă de cub) și dispozitiv coronar (parțial sau total fizionomic) care se
solidarizează între ele.

Etapele clinico-tehnice:

Clinic: prepararea canalului, bontului radicular; se adaptează un pivot standard sau

din sârmă, se modelează macheta incrustației, se încălzește și se introduce pivotul în
canal (pivotul trebuie o extremitate deasupra suprafeței radiculare în formă de buclă);
se scoate pivotul și se verifică modelarea corectă; se amprentează; se determină
relația centrică;

Laborator: se toarnă modelul, macheta se toarnă din metal, se adaptează pe model;

Clinic: proba pivotului; amprentarea cu o lingură standard;

Laborator: se toarnă modele, acestea se ghipsează în ocluzor, se modelează macheta
dispozitivului coronar în dependență de particularitățile ei (metal – se modelează și se
toarnă, după care se solidarizează de capă, acrilat – se modelează și se schimbă în
acrilat, mixt – se modelează porțiunea metalică a componentei coronare, apoi se
toarnă, după care se modelează și componenta fizionomică); urmează prelucrarea și
finisarea;

Clinic: cimentarea coroanei pe dintele preparat.

Tip Richmond este alcătuită din dispozitivul radicular (un pivot care se sudează la
un inel cu capac (inelul se adaptează la colet, capacul acoperă suprafața orizontală a
bontului) și dispozitivul coronar (parțial sau total fizionomic); ambele componente se
sudează sau se toarnă concomitent.
Etapele clinico-tehnice:

Clinic: prepararea canalului, bontului radicular; amprentarea; determinarea relației

centrice;
Laborator: turnarea modelului, confecționarea capei prin metoda ștanțării;

Clinic: proba capei (marginea să pătrundă în sulcus dar să nu fie traumatizant); în

capă se face un orificiu corespunzător direcției canalului radicular; se confecționează
pivotul: se adaprează capa, apoi pivotul se confecționează din sârmă și se introduce în
canal, lăsând o porțiune supraradiculară în formă de buclă; urmează amprentarea;

Laborator: se toarnă modelul și se solidarizează capa cu inelul, apoi se gipsează în

simulator și se modelează macheta dispozitivului coronar în dependență de materialul
din care se va confecționa (metal – se modelează și se toarnă, după care se
solidarizează de capă, acrilat – se modelează și se schimbă în acrilat, mixt – se
modelează porțiunea metalică a componentei coronare, apoi se toarnă, după care se
modelează și componenta fizionomică); urmează prelucrarea și finisarea;
Clinic: cimentarea coroanei pe dintele preparat.

64.Particularităţile tabloului clinic, complicaţiile locale şi locoregionale ale edentaţiei

parţiale.

Tabloul clinic în caz de edentație partiala va fi individual și se va găsi în dependent

de numărul dinților lipsă, de localizarea breșei și rolul dinților pe care l-au îndeplinit
în arcada dentară, starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți, de tipul de
ocluzie, timpul care s-a scurs de la pierderea dinților, factorul etiologic, vîrstă, starea
generală a organismului.
Simptomele edentației parțiale se împart în exobucale și endobucale. În dependență
de localizarea breșelor în arcadele dentare și nr dinților absenți simptomele exobucale
pot lipsi sau avea un grad divers de exprimare. Lipsa a 1-2 dinți laterali sau chiar 1-2
dinți frontale – simptomele exobucale vor lipsi, deoarece în așa cazuri înălțimea 1/3
inferioare a feței nu va fi micșorată, iar țesuturile moi peribucale ăși vor păstra poziția
obișnuită. În caz de breșe întine sau pierderea dimensiunii verticale de ocluzie, aceste
simptome vor surveni.

La lipsa dinților frontali superiori simptomul facial va fi exprimat prin prăbușirea

buzei superioare spre oral. Lipsa dinților laterali – prăbușirea obrajilor – aspect de
”obraji supți”, lipsa acestui grup unilateral – prăbușirea obrazului corespunzător cu
asimetria feței. În caz de pierdere a DVO – micșorarea 1/3 inferioare a feței cu
pronunțarea plicilor nazolabiale și mentonieră, iar comisurile gurii – coborîte.

Simptome endobucale: dereglări de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare;

deintegrarea arcadelor dentare în care apar 2 grupuri de dinți: grupa care funcționează
– dinții care și-au păstrat antagoniștii și participă la actul de masticație; aceasta capătă
calități noi – combinarea celor 2 funcții principale – incizie și masticație, grupa care
nu funcționează.

Treptat apar alte simptome ale suprasolicitării funcționale ale dinților din I grupă:
abraziunea patologică, apariția mobilității patologice din cauza schimbărilor care au
loc în țesuturile parodonțiului; migrarea dinților restanți, dereglări de funcție –
incizie, masticație, deglutiție, fonație; dereglări de funcție a ATM, dereglări
funcționale musculare – parafuncționale, fizionomice, psihice, dureri în diferite zone
ale sistemului stomatognat.

Nr acestor simptome variază de la individ la individ în raport cu particularitățile

edentație.

Examenul endobucal:

Consecutivitate:
Raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea m.orbicular al
buzelor
Dinții
Arcadele dentare
Raportul dintre arcadele dentare
Mucoasa
Apofizele alveolare
65. Clasificara edentaţiei parţiale după Kennedy, Applegate-Kennedy.

Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy

Clasa I – arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșelor bilaterale

terminale, adică mărginită de dinţi numai mezial.

Clasa II – prezenţa obligatorie numai a unei breșe unilaterale, adică mărginită de dinţi
numai mezial.

Clasa III – prezenţa obligatorie a unei breșe intercalate, adică mărginită atît mezial, cît și
distal de dinţi.

Clasa IV - arcadele dentare edentate parţial cu localizarea breșei numai frontal cu

interesarea linii mediene.
Clasificarea lui Kennedy a fost completata de Applegate, astfel:


Clasa V – edentatie subtotala, prezenta a cel mult 3 unitati odontole in zona laterala;

Clasa VI – edentatie subtotala, prezenta a cel mult 3 unitati odontole in zona frontala.

Clasificarea KENNEDY - APPLEGATE (1958)

Aduce elemente de informare clinică clasificării lui Kennedy, subliniind importanţa

pe care o are caninul pe arcadă.

Clasa I-a: este edentatie terminala bilaterala;

Clasa a II-a : este edentatie terminala unilaterala;
Clasa a III-a: edentatie intercalata, dar caninul este incapabil să suporte o lucrare
fixă, edentaţia fiind tratată mobilizabil;
Clasa a IV-a are bresa frontala cu interesarea liniei mediene;
Clasa a V-a este clasa a III-a Kennedy, dar cu absenţa caninului (tratament
mobilizabil);
Clasa a VI-a este clasa III Kennedy redusă, se tratează prin lucrare fixă
Reguli de aplicare ( după Applegate):

- clasificarea se face totdeauna numai după tratamentul preprotetic;

- molarul 3 absent nu se ia în considerare în clasificare;

- molarul 2 absent fără antagonist nu se ia în considerare;

- breşele cele mai posterioare sunt cele care determină clasa de edentaţie; alte
suprafeţe edentate adiţionale se numesc modificări, sau subclase ale clasei de
bază. Kennedy notează aceste modificări cu A pentru breșele suplimentare
localizate în regiunea anterioară a arcadei și cu P cele situate în zonele
posterioare ale arcadei;

- cu excepţia clasei a IV-a, fiecare clasă poate avea mai multe modificări.
ATENȚIE! Multe din lucrările care abordează această temă susțin posibilitatea
existenței a maxim 4 astfel de modificări pentru fiecare din clasele I, II și III,
dar acest fapt nu este real, putând exista mai mult de patru modificări. ?
Clasificarea originală a lui E.Kennedy nu specifică numărul de modificări
posibile.

- întinderea spaţiilor edentate nu se ia în considerare, ci numai numărul

suprafeţelor edentate.

66. Particularităţile simptoamelor subiective în edentaţiile parţiale.

Examenul subiectiv, importanța.

a) Motivația – acuzele principale+ intrebările adăugătoare puse de medic pentru a

evidenția esența motivației, deoarece, ca regulă, pacienții se pling numai de lipsa
dinților ce duc la dereglări de fizionomie, si mai rar la dereglări de deglutiție, fonație,
pacienții nu atrag atenție asupra durerilor în timpul actului de masticație, care pot fi
localizate in anumite segmente dentare, în regiunea ATM, a mușchilor, etc; dereglări
ale TGI, slăbirii organismului, etc.

b) Istoricul actualei maladii – anamneza urmărește scopul de a studia evoluția

maladiei și eficiența tratamentului, dacă a avut loc.

Se obțin date privind termenii apariției edentației și cauzele acestei afecțiuni ( caria
complicate, afecțiunile paradontului, trauma, intervenții chirurgicale, consistența
alimentelor, etc). se ia in considerație si factorul psihologic – ceea ce tine de pacienții
ce solicit confecționarea protezelor asemenea celor precedente sau pacienții tineri cu
edentații.
c) Istoria vieții – locul nașterii, de trai, condiții de viață, alimentare, consistența
alimentelor, masticație rapidă, lentă,masticare unilaterală, bilaterală. Se precizeaza de
care boli a suferit pacientul sau suferă in present; depistarea obiceiurilor vicioase,
tipul de activitate nervoasă.

Examen exobucal:

Se atrage atentia la structura fetei, prezenta sau absenta asimetriei, pozitiei buzelor,
comisurilor bucale, inaltimea etajului inferior.

În dependență de localizarea breșelor în arcadele dentare și nr dinților absenți

simptomele exobucale pot lipsi sau avea un grad divers de exprimare. Lipsa a 1-2
dinți laterali sau chiar 1-2 dinți frontale – simptomele exobucale vor lipsi, deoarece în
așa cazuri înălțimea 1/3 inferioare a feței nu va fi micșorată, iar țesuturile moi
peribucale ăși vor păstra poziția obișnuită. În caz de breșe întine sau pierderea
dimensiunii verticale de ocluzie, aceste simptome vor surveni.

La lipsa dinților frontali superiori simptomul facial va fi exprimat prin prăbușirea

buzei superioare spre oral. Lipsa dinților laterali – prăbușirea obrajilor – aspect de
”obraji supți”, lipsa acestui grup unilateral – prăbușirea obrazului corespunzător cu
asimetria feței. În caz de pierdere a DVO – micșorarea 1/3 inferioare a feței cu
pronunțarea plicilor nazolabiale și mentonieră, iar comisurile gurii – coborîte.

67. Manifestările edentaţiei parţiale la nivelul dinţilor restanţi, a paradontului şi a

apofizelor alveolare.

Caracteristica dimensiunelor spaţiilor edentate şi a apofizei alveolare.

La examenul endobucal se determină starea dinților restanți, a apofizei alveolare în

spațiile edentate și a mucoasei cavității bucale. O atenție deosebită se acordă dinților
ce delimitează breșele.

- Gradul de inclinare a dinților frontali – 5-10o, a dinților laterali – 2-3o, molarii

maxilari – inclinați vestibulodistal, cel mandibulari – lingulomezial. Aceasta asigură
un echilibru morfofuncțional static-dinamic optim față de forțele de presiune. ce
dereglarea integrității arcadei această armonie se destramă – dinții limitrofi si cei fără
antagoniști pot migra.

- Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie – atrofia

mai pronunțată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a
complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si traumatismul
produs la nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.
- După dimensiunea sp. edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de
6 dinți.
- După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-8,0mm, lat –
mai mult de 8,0mm.

68. Complicaţiile locale şi loco-regionale în edentaţiile parţiale.

a) Tulburari masticatorii
Este principala tulburare care se instaleaza, indiferent de forma edentatiei. Daca
sectionarea alimentelor devine dificila in absenta dintilor frontali, iar triturarea in
absenta dintilor laterali, masticatia edentatului partial este fie unilaterala, fie
segmentara. Se reduce astfel capacitatea de prelucrare bucala a alimentelor cu aparitia
tulburarilor digestive de tipul gastritelor, ulcerului gastro-duodenal etc. Aceste
tulburari antreneaza diminuarea resorbtiei substantelor nutritive manifestate prin stari
de anemie si scaderi ponderale.

b) Tulburari fizionamice
Pierderea dintilor frontali atrage dupa sine aspectul neplacut al pacientilor. Acestia
cauta sa isi ascunda edentatia, devin rezervati, jenati, evitand anturajul.

c) Tulburari fonetice
Pierderea dintilor frontali antreneaza grave tulburari fonetice. In special dintii frontali
superiori au un rol determinat in exprimarea sunetelor dentare, prin raportul limbii cu
fetele palatinale ale acestor dinti. Tulburarile fonetice vor fi mai accentuate cand
lipseste intregul grup frontal superior. Pierderea dintilor frontali inferiori antreneaza
de asemeni modificari ale fonatiei, ca si pierderea dintilor laterali, prin modificarea
culoarului coloanei den aer.

d) Modificari ale relatiei ocluzale

Absenta dintilor laterali (premolari si molari) duce la aparitia edentatiilor terminale si
in special cand acestea se instaleaza precoce, se modifica distanta dintre maxilar si
mandibula. Astfel apare oculzia adanca, iar dimensiunea verticala de ocluzie se
reduce.

e) Modificari dento-parodontale
Aparitia edentatiilor uni- si pluridentare favorizeaza migrarile dentare in plan sagital
si vertical, generand dizarmonii ocluzale. Aceste migrari influenteaza starea de
sanatate paqrodontala care este afectata si de suprasolicitarea dintilor restanti, cu atat
mai intens cu cat numarul lor este mai redus.
69. Conceptul principiului curativ la tratamentul cu punţi dentare după Zonder,
Jankelson.

Principiul curativ la tratamentul cu punti dentare prevede restabilirea integritatii

arcadei dentare, refacerea functiilor dreglate si refacerea echilibrului ocluzal.

Zonder şi Janckelson consideră că la actul de masticaţie pe parcursul zilei se

efectuiază contacte dento-dentare circa 600.

La actul de deglutiţie pe parcursul a 24 ore după Zonder şi Janckelson au loc contacte

dento-dentare circa: 2500-3000.

Durata contactelor dento-dentare la actul de masticaţie după Zonder şi Janckelson

este de 0,15s.

Durata contactelor dento-dentare la actul de deglutiţie după Zonder şi Janckelson este

de 1,5s.

Durata contactelor dento-dentare la actul de deglutiţie după Zonder şi Janckelson este

de 10 ori mai mare.

70. Conceptul modern al tratamentului edentaţiei parţiale reduse cu punţi dentare.

Conceptia moderna de tratament protetic al leziunilor organelor si tesuturilor

sistemului stomatognat a sintetizat din medicina generala si stomatologie principiile
globale ce stau la baza oricarui tratament: principiul profilactic si principiul curativ,
actualmente aceste principii au fost completate cu cele biologice, biomecanic
homeostazic si ergonomic.

71. Principiul profilactic de tratament al edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Principiul profilactic in tratamentul protetic prin punti se refera la:

1.Directia corpului de punte - implica cerinta ca fortele ocluzale sa actioneze in

axul radacinii dintilor stalpi pentru a obtine aceasta rezultanta axiala a fortelor
masticatorii corpul de punte trebuie sa fie in linie dreapta intre elementele de
agregare. Doar asa se poate mentine integritatea si starea de sanatate a dintilor stalpi.
Aceasta nu se poate realiza in regiunea frontala .In general se urmareste obtinerea
unor contacte multiple functionale cu dintii antagonisti si o integrare armonioasa in
arcada naturala .

2. Relieful ocluzal si latimea V-O - modul de contact ideal este cel tripodic dar daca
antagonistii au cuspizi cu inclinatie mica (adica fosete larg deschise) se stabileste un
contact vf.cuspid - fund foseta. Contactul in suprafata presupune un angrenaj foarte
strans dar genereaza obstacole in miscare si frecare.
3. Raportul cu creasta edentata - contactul cu creasta trebuie sa favorizeze
autocuratirea si curatirea de aceea fata mucozala a corpului de punte trebuie sa aiba o
lustruire perfecta - contactul acesteia poate fi: in sa, in semisa, tangential, igienic,
punctiform si suspendat

72. Principiul curativ în tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Principiul curativ are ca scop refacerea morfologica a arcadelor dentare, asigura

funcția masticatorie, de incizie, fonetica si fizionomic. Pentru refacerea funcției
masticatorii optima este necesar dea reliefa ocluzal puntea dentară ca sa corespundă
reliefului dinților lipsa si sa restabilească astfel contactele dento-dentare creând astfel
o ocluzie funcțională.

Puntile dentare fixe restabilesc cu mare usurinta funcția fonetica deoarece volumul
acestor piese protetice nu depășește volumul dinților naturali pierduți, astfel se atrage
atenție la modelarea cursuri ocluzale in diferite segmente a arcadei dentare mai ales
in sectorul frontal, restabilind configurația, morfologia fetelor orale ale dinților
frontali, lungimea sau Înălțimea coroanelor, gradul de înclinare a dinților care va
contribui la formarea actului de fonatie.

Restabilirea aspectului fizionomic se atrage atenția la gradul de vizibilitate a dinților

in întregime, la culoarea elementelor componente ale puntii, necesitatea formarii
spatiului dintre dintii vecini( treme, diasteme), modelarea unei morfologia specifice,
individual pacientului, modelarea unei adaosuri de gingie artificiala in caz de lipsa a
țesutului osos.

73. Particularităţile pregătirii cîmpului protetic la tratamentul edentaţiei parţiale cu

punţi dentare.

Indicatii si contraindicatii

Indicații:
- restabilirea integrității arcadelor dentare cu ajutorul punților dentare ;
- sunt recomandate pentru înlocuirea a 1-4 dinți frontal; 1-3 dinți lateral ;
- edentații multiple, intercalate si foarte rar în edentații terminale;
- la dintii cu mobilitate de gradul I si II nedurerosi la presiune verticala sau mobilitate
vestibuloorala (cu construcții protetice fixe).
- tineretea si profesia (artist, lector) permite aplicarea puntilor dentare in lipsa a mai
mult de 4 dinti.

Contraindicații:
a) absolute
- mobilitatea de gr.III;
- pentru coroane masive;
- la copii și adolescenți (oasele maxilare sint in dezvoltare);
- lipsa a mai mult de 5 dinti la nivelul unei singure brese.

b) relative
- diferite afectiuni locale (stomatite);
- dinti endodontic tratative incorect;

Particularitatile pregatirii campului protetic

Pregatirea preprotetica: asanarea cavitatii bucale, tratamentul maladiilor generale;

Pregatirea proprotetica: pregatirea psihica a pacientului, terapeutica, chirurgicala:

1. extractia dintilor si radacinilor,
2. recuperarea chirurgicala a dintilor si radacinilor
3. interventiile chirurgicale la nivelulu parodontului
4. nivelarea apofizei alveolare cu redarea unei forme necesare necesare
5. plastia apofizei alveolare
6. crearea unei alveole artificial
7. transplantarea dentara
8. implantarea aloplastica
9. pegatirea boltei palatine
10. inlaturearea cicatricilor si a surplusurilor fibromucoasei din zona campului
protetic.
11. adincirea vestibulului si a planseului bucal.

74. Principiul biologic în tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Este un principiu fundamental al medicinei si prevede ca orice metoda de tratament

sau interventie sa aiba o influenta pozitiva asupra organelor si tesuturilor s.
stomatognat cit si intregul organism. Acest principiu propune un tratament
ergonomicos al interventiilor de pregatire a cimpului protetic, deoarece se modeleaza
tesuturi vii. Principiul biologic ne impune ca la confectionarea pieselor protetice sa
folosim acele materiale care nar leza substratul organic, sa posede insusiri stabile ca
ulterior sa nu prezinte modificari de volum. Daca tratamentul protetic se aplica in
perioada de dezvoltare tratamentul protetic nu trebuie sa impiedice acest proces
biologic.

75. Principiul biomecanic de integrare a punţilor dentare în substratul biologic.

Miscarile madibulei in cadrul actului de masticatie sint realizate in diferite planuri si

din punct de vedere mecanic pe puntea dentara actioneza diferite forte:
- Forta de apasare
- Forta de tractiune
- Fortele orizontale

Puntile dentare find fixate pe dinti stilpii transmit presiunea masticatorie si alte forte
functionale asupra paradontului, deoarece ele constituie un component al sistemului
stomatognat.
1. Fortele de apasare - actioneaza vertical si in dependeta de extinderea puntii
dentare pot fi suportabile si traumatice pentru paradontiu dintilor stilpi. Acestea
actioneaza asupra corpului de punte fiind preluate de elemetele de agregare si
transmise paradontului. Repatizarea presiunei se exercita pe mijlocul corpului de
punte, egal se transmite prin elementele de agregare dintilor stilpi.

2. Fortele de tractiune - pe dintele stilp la inceputul actiuni fortei de apasare va

aparea forta de tractiune ce actioneaza deametral opus fortei de apasare ce duce la
copresia ligamentelor alveolo dentare in zona 1/3 superioare proximale-distale si 1/3
inferioare proximal mediale a paradontiului si intinderea ligamentelor in celelalte
doua zone. Aceste forte diametral opuse actioneaza pina la momentul produceri
pozitiei de intercuspidare maxima si depind de extinderea corpului de punte si
numarul dintilor stilpi.

3. Fortele orizontale - actioneaza in sens orizontal pe suprafetele ocluzale ale

dintilor laterali si pe cele vestibulare si orale ale dintilor frontali in timpul miscarilor
de masticatie.Acestea actioneaza in doua directii:

a) orizontal sagitale - actioneza in directia antero-posterioara => aplicarea PD in

zona frontala necesita confectionarea corpului de punte in forma de arc. In zonele
laterale se recomanda utilizarea corpului de punte realizat aporpa de linia dreapta
situat intre elementele de agregaare.

b) orizontal transversale - actioneaza in directia vestibulo orala – suprafata ocluzala

a corpului de punte trebuie modelata in concordanta cu a dintilor antagonisti avind un
relief aplatizat cu pantele cuspizilor inclinate intr un unghi mai mic de 20o

76. Principiul homeostazic în tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Prevede conservarea morfofunctionala a sistemului stomatognat pentru un timp

indelungat. Realizarea acestui principiu este posibila doar in cazul cind sunt luati in
consideratie parametrii normali de structura si functie a tuturor componentelor
sistemului stomatognat si a unui examen minutios clinic si paraclinic.
77. Indicaţii şi tehnologia tratamentului protetic cu punţi dentare întreg turnate şi
fizionomice din acrilat şi ceramică.

Puntea dentară din acrilat

Aceste punti sunt total fizionomice fiind confectionate numai din acrilat.

Indicații: edentatiei unidentare sau cind lipsesc cel mult doi dinti in zona frontala a
arcadelor dentare,iar dintii stâlpi permit confecționarea acestor construcții.
Avantaje: însușiri fizionomice bune si o tehnologie simpla de confecționare. Sunt
indicate ca punti provizorii.

Dezavantaje: irita parodontul marginal, își modifica culoarea in condițiile cavități

bucale si se poate produce perforarea,uzura sau fractura acrilatului.

Prepararea dinților va depinde de particularitățile morfologice ale coroanei (incisivi,

canini, premolari), la fel și de arcada dentară (superioară și inferioară). Luînd în
considerație că grosimea coroanei trebuie să fie de 1,5mm, este necesar de a șlefui de
pe toate suprafețele dintelui-stîlp un strat corespunzător. Lungimea bontului trebuie sa
alcătuiască 2/3 din lungimea coroanei clinice a dintelui, iar pe suprafețele axiale să nu
fie puncte retentive.

78. Indicaţii şi tehnologia tratamentului protetic cu punţi dentare mixte metaloacrilice

cu componenţa metalică întreg turnată.

Puntea metaloacrilica este alcătuită din componenta metalică cu grosimea

0,3-0,4mm si componenta acrilica cu grosimea 1,5 mm.

Varietăți:
- semifizionomice caracterizate prin aceea ca partea vestibulara este fațetă cu acrilat
iar cea orală este din aliaj metalic, la prima etapa sint confectionate casete sau
elemente retentive, iar apoi fatetele din acrilat.

- fizionomice unde acrilatul acoperă in întregime componenta metalică, pe toată

suprafața sa sunt elemente retentive reprezentate prin proeminente sau santuri
retentive.

Indicatii: cele fizionomice sunt indicate in zona frontala cind dintii stâlpi au o
înălțime necesară pentru slefuire la o adâncime de 2,0-2,5 mm, cele semifizionomice
au indicatii limitate in restaurarea edentatiei partiala atit pentru zona frontală cit si
pentru cea laterala.
Avantaje: restabilirea aspectului fizionomic si asigurarea unei suficiente retenției
dintre acrilat si metal, cost mai mic.

Dezavantaje: indicații limitate din cauza slefuirii profunde, posibilitatea desprinderi

acrilatului, modificarea culorii si necesitatea refacerii peste 2-3 ani.

Etapele clinico - tehnice:

Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea, determinarea ocluziei centrice,

protecția dinților preparati.

Laborator: confecționarea modelului si fixarea lui in simulator, modelarea machetei

puntii din ceara si înlocuirea cerii cu aliajul corespunzător, prelucrarea componentei
metalice si proba pe model.

Clinic: proba puntii si individualizarea ei, determinarea culorii acrilatului.

Laborator: aplicarea succesiva acrilatului pe componenta metalică (tehnica

moderna); modelarea pe suprafata componentie metalice a machete din ceara,
ambalarea in chiuveta si inlocuirea cerii cu acrilat (tehnica clasica).

Clinic: proba definitiva si cementarea puntii in cavitatea bucala.

Puntea dentară metaloceramica semifizionomica prezintă calitati estetice

satisfăcătoare, suficient de dure, restabileste masticatia si stabilizeaza ocluzia.

Componenta metalică are grosimea 0,2-0,4 mm, este acoperita cu un strat de

ceramica cu grosimea 0,6-1,0 mm pe suprafața vestibulare.ceramica acoperă parțial
componenta metalica- numai suprafața vestibulara.

Indicații: se folosesc in orice forma de edentatie partiala ce poate fi tratată cu proteza

conjuncta, datorita posibilitatilor variate de depunere a portelanului si prepararea
coroanelor conform partic lor clinic.

Exista 3 ipoteze ce explica legătura dintre aliaj si ceramica:

a) legături fizice - ce are la baza atractia dintre doi atomi ce se produce prin
fluctuației spontane ale sarcinii electrice determinata de forțele Van der Wals.

b) legături chimice - are loc prin schimbul reciproc de ioni metalici din ceramica si
ionii metalici a aliajului,formând legături iono-covalente.

c) legături mecanice - pe suprafața aliajului exista retenției mecanice,invizibile între

care se insinuează ceramica
79. Indicaţii şi tehnologia tratamentului protetic cu punţi dentare metalo-ceramice.

Puntea metaloceramica reprezinta forma cea mai moderna de tratament al EP,

prezintă calități estetice satisfăcătoare, suficient de dure, restabileste masticatia si
stabilizeaza ocluzia, dar pot apărea fisuri sau defecte a componentei fizionomie la
aplicarea unor lovituri puternice si nu sunt recomandate tinerilor .Componenta
metalică are grosimea 0,2-0,4 mm, este acoperita cu un strat de ceramica cu grosimea
0,6-1,0 mm pe suprafața vestibulara si 1,5-2 mm la nivelul marginile incizale si
suprafetelor ocluzale.
Indicații: se folosesc in orice forma de edentatie partiala ce poate fi tratată cu proteza
conjuncta, datorita posibilitatilor variate de depunere a portelanului si prepararea
coroanelor conform particularitatilor clinice.

Contraindicatii: volum coronar redus al dintilor-stilpi, determinat de dimensiunea

cervico-incisala sau ocluzala foarte mica, nu se recomanda persoanelor pana la 18 ani
(camera pulpara nu este complet formata).
Varietăți: in dependentă cum este depus stratul de ceramica pe suprafața componentei
metalice - cind ceramica acoperă in întregime componenta metalică si cind ceramica
acoperă parțial componenta metalica (numai suprafața vestibulara sau suprafața
vestibulara si cea ocluzala, sau cind 1/3 cervicala pe fata orală nu este acoperită de
ceramica).

Etapele clinico - tehnice:

Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea, determinarea ocluziei centrice,

protecția dinților preparati.

Laborator: confecționarea modelului si fixarea lui in simulator, modelarea machetei

puntii din ceara si înlocuirea cerii cu aliajul corespunzător, prelucrarea componentei
metalice si proba pe model.

Clinic: proba puntii si individualizarea ei, determinarea culorii ceramicii.

Laborator: aplicarea portelanului si arderea lui.
Clinic: proba definitiva si cementarea puntii in cavitatea bucala.

80. Dezavantajele metaloceramicii şi utilizarea fotopolimerilor în protetica dentară

(Artglass, oxomat, Solidex ş.a.).

?
81. Indicaţii şi tehnologia tratamentului protetic cu punţi dentare adezive

Punţi dentare cu fixare fizico-chimică (adezive)

Puntea fixată fizico-chimica este alcătuită din corp de punte metalic nefizionomic sau
fizionomic si din elementele de agregare in forma de doua prelungiri metalice ce sunt
aplicate la nivelul suprafetelor proximale orientate spre spațiul edentat al celor doi
dinti stilpi și suprafetele orale. Fixarea se obține la nivelul prelungirilor metalice
pentru aceasta țesuturile dentare sunt slefuite la 0,1 - 0,2 mm si gravate chimic cu
acid ortofosforic. Fixarea acestui tip de punte se obține prin îmbinare adezivă cu
utilizarea unui material din grupul rasinelor compozite (evicrol, consise, superflex).

Puntile adezive sunt restaurari protetice fixe care reduc la maximum sacrificiile de
tesuturi dure dentare.

Aceste tipuri de lucrari protetice necesita preparatii superficiale, numai in smalt

(peliculare) ale dintilor stalpi care trebuie sa fie integri.

La prepararea pentru o corona de invelis conventionala se sacrifica aproximativ

40-60% din tesuturile dure dentare coronare, in timp ce pentru o proteza fixa adeziva
sesacrifica 0-10%.

Agregarile adezive presupun proceduri clinice de mare finete si pot fi realizate numai
de practicieni meticulosi, cu experienta. Smaltul dintilor stalpi se macroconditioneaza
si semiconditioneaza. Macroconditonarea reprezinta totalitatea transformarilor
suferite de dintii stalpi sub actiunea instrumentarului rotativ.

Indicatii:

- restaurarea edentatilor reduse de 1 maximum 2dinti;

- imobilizarea dintilor parodontotici;
- contentia rezultatelor dupa tratamente ortodontice si/sau chirurgicale;
- restaurarea diferitelor tipuri de edentatii in dentitia temporara;
- la pacientii varstnici care nu suporta un tratament conventional prin punti fixe sau
este contraindicat datorita unor afectiuni sistemice;
- indicate de unii medici pentru marirea DVO;
- tratament provizoriu sau provizoriu de lunga durata;
- punti clasice la care un element de agregare este adeziv;
- modificarea morfologiei dintilor stalpi pentru aplicarea mijloacelor de mentinere,
spijin sistabilizare ale unei proteze mobile ;
- la pacientii la care trebuie modificat ghidajul canin-se coleaza fata palatinala cu o
placuta orala.
82. Particularităţile preparării dinţilor sub punţi dentare adezive.

Principii general in preparare

Retentia protezei se realizeazà prin adeziunea rásinii compozite pe scheletul metalic

si pe suprafata smaltului,ambele find in prealabil supuse unei gravari acide. La
acestea se asociazà si o serie de elemente biomecanice:

- peretii proximali paraleli;

- o singura axà de insertie;
- realizarea unei incercuiri pâná la 180°,
- rigiditatea scheletulul.

Tehnicile de preparare difera in functie de dinti-dacaá sunt frontali sau laterali.

Dinti frontali:

1. Slefuirea reductionalà a fetei orale pentru asigurarea spatiului interocluzal

2. Crearea axei de insertie in sens incisivo-gingival prin slefuirea suptafetelor
proximale vecine edentatiei astfel incât sà rezulte suprafete neretentive usor
divergente cu realizarea unui chamfrein de 0, 1 mm situat la 1 mm sub creasta
gingivala libera.
3. Prag supracingular ce asigurá un stop vertical.

Dinti laterali:

1. Fetele orale si proximale pot fi acoperite în intregime si pot prezenta o prelungire

si pe fata vestibularà pentru a realiza incercuirea de 180 °
2. Se poate aplica un pinten ce asigura un stop vertical.

Cimentarea (fixarea adezivá, colaj)

Suprafetele dentare slefuite sunt tratate prin gravare acidà cu acid ortofosforic 37 %
timp de 90 de secunde,se apalà cu jet de apa,suprafetele se usuca,se protejeazà
impotriva contaminárii.

Coroanele partiale sunt tratate prin sablare,metalizare, electrocoroziune acidà sau

combinat.

Pentru cimentare se alege o rásinà acrilicà din sistemul Bis -Gma. Pasta acrilicà se
aplicà pe fetele preparatiei si pe cele ale lucrärii,se fixeazà in pozitia corectà,se
indepárteazà surplusul si se mentine sub presiune ocluzalà pâná la priza completà.
83.Punţile dentare Bruklin. Caracteristica. Indicaţii.

84. Clasificarea edentaţiei parţiale după Misch şi Judy la tratamentul protetic pe

implante.

MISCH si JUDY au stabilit 4 categorii principale de os disponibil pentru

implantologie care urmeaza fenomenul de resorbtie naturala. Aceste 4 clase ofera un
mod de abordare sistematizat pentru tratamentul pe implante.

Subclasa A - os disponibil în toate dimensiunile: înaltime mai mare de 10 mm, latime

de cel putin 5 mm, lungime M-D mai mare de 5 mm, înclinarea între corpul
implantului si planul ocluzal nu depaseste 30°, raportul coroana-implant este mai mic
de 1, impune ca înaltimea implantului sa fie mai mare de 12 mm. Este restaurata cel
mai frecvent cu implante surub sau cilindrice.

Subclasa B - pe masura ce osul se resoarbe, latimea osului disponibil se reduce mai

întîi pe seama tablei vestibulare. Osul cortical este mai gros pe fata orala a osului
alveolar. În primii 3 ani de la extractia dintilor latimea se reduce cu 40%. Înaltimea
osoasa este de cel putin 10 mm, latimea este de 2,5-5 mm, lungimea de cel putin 15
mm, înclinarea osoasa este limitata la 20° , raportul coroana-implant este mai mic de
1 (pentru a reduce marimea fortei în solicitarile laterale). Se folosesc în special
implante surub cu diametru mic sau implante lama, sau se transforma creasta în
subclasa A prin aditie (grefare) sau osteoplastie si se folosesc aceleasi implante ca la
subclasa A.

Subclasa C - resorbtia osului apare mai întîi în latimea osului si apoi în înaltime.
Deseori planseul bucal se afla la nivelul coamei crestei. Osul disponibil este deficient
în una sau mai multe dimensiuni: înaltimea mai mica de 8-10 mm, latimea poate fi
mai mica de 2,5 mm, angulatie mai mare de 30°, raportul coroana-implant este mai
mare de 1. Exista 2 subcategorii: creasta cu înaltime inadecvata, C-i, si cu latime
inadecvata, C-l. Se folosesc: tehnici de plastie si aditie si implante surub, sau
implante subperiostale.

Subclasa D - Resorbtia osoasa pe termen lung poate duce la pierderea completa a

osului alveolar, însotita de atrofia osului bazal. Atrofia severa determina: un maxilar
complet neted, cu atrofia spinei nazale anterioare si a palatului pîna la creasta
zigomatico-alveolara, si o mandibula în creion, cu apofizele genii si gaura mentoniera
pe coama crestei, muschii mentali se insera cu partea lor inferioara aproape pe coama
crestei, iar buccinatorul poate aborda milohioidianul peste corpul mandibulei.
Raportul coroana-radacina este mai mare de 5. Se trateaza foarte dificil prin implante;
se recomanda grefe osoase autogene, iar dupa 6 luni, daca grefa a fost acceptata, se
folosesc implante endoosoase sau subperiostale, în functie de clasa obtinuta. Daca
implantul esueaza, pacientul poate deveni un infirm dentar.
85.Indicaţii către punţile dentare pe implante şi cerinţele către suprastructurile
protetice.

Componente:
1) Suprastructura protetica;
2) Infrastructura implantara/mixta.

Agregarea pe implante se poate realiza prin:

Frictiune-cimentare;
Mijloace speciale:
- bare :
- sisteme surub-piulita.

Implantul este un dispozitiv de fixare a suprastructurii protetice prevazut sau nu cu

teaca filetata.

Rolul implantului este de a transforma edentatiile terminale in edentatii laterale.

Designul (principii protetice) privind puntea pe implante:

a) Corpurile de punte sunt modelate cu morfologie naturala;

b) Suprafata orala va fi modelata gal sau usor subdimensionata;
c) Contactul dento-dentar tip cuspid-fosa, ocluzie cu long centric si wide centric,
pentru ca transmitere apresiunilor ocluzale sa fie cat mai fiziologic transmise.

86. Biomecanica punţilor dentare pe implante în edentaţiile terminale, intercalate,

totale.

O punte dentara fixata pe implant este similara cu o punte dentara obisnuita, dar este
sustinuta de implanturi si nu de dinti naturali. In cele mai multe cazuri, cand se
foloseste o punte pe implant, in functie de numarul de dinti lipsa se pot monta unul
pana la cateva implanturi dentare in osul maxilar sau mandibular, apoi coroanele
dentare sunt conectate intre ele pentru a forma o singura piesa.

Particularitati biomecanice in tratamentului implanto-protetic

In general, studiile de biomecanicà urmáresc ráspunsul osului, al dintelui sau

implantului la incarcarea cu o sarcinà mecanicã. Pentru reusita unui tratament
implanto-protetic este necesará implinirea a douà deziderate biomecanice
fundamentale:

- distributia axialà a fortelor asupra implantului si osului;

- obtinerea prin restaurarea proteticà a unei ocluzii functionale.
Consideratiile biomecanice determinà in cadrul unui plan de tratament implanto-
protetic urmätoarele caracteristici:

- topografia implanturilor;
- lungimea implanturilor;
- diametrul implanturilor;
- numarul implanturilor;
- materialul din care va fi confectionatà lucrarea protetica;
- reconstructia ocluzala.

Biomecanica A.D.M. in implantologia oralà este strâns legatà de conceptia si executia

lucrárilor protetice aplicate pe implanturi, urmárindu-se transmiterea fiziologicà a
forfelor la nivelul implanturilor si osului periimplantar.

87. Conceptul ocluziei funcţionale în tratamentul cu punţi dentare pe implante.

Conceptul de ocluzie functionala consta in aprecierea functionalitatii contactelor

dento-dentare. Aceasta apreciere se face dupa criteriul diminuarii fortelor nocive
asupra dintilor, parodontiului, ATM-ului si muschilor mobilizatori a mandibulei.

Ocluzia functionala se apreciaza prin:

- ocluzie dinamica
- ocluzie statica

88. Indicaţii şi tratamentul protetic cu punţi dentare excepţionale.

Puntea cu extensie?

Caracteristic pentru acest tip de punte este situarea elementelor de agregare pe o

singura parte a corpului de punte, deci nu are la ambele extremitati elemente de
agregare.

Deosebim 2 variante:

a) cu extensie meziala cind corpul de punte este situat mezial fata de elementele de
agregare. Nu se recomanda extensia ce are margine incizale in locul suprafetelor
ocluzale,deoarece va acționar ca un plan înclinat nociv.

Indicații:
- absenta incisivului lateral elementele de agregare fiind fixate pe 2 doi dinti stâlpi -
caninul si premolarul.
- absenta primul premolar elementele de agregare fiind fixate pe 2 dinti stâlpi -
premolarul doi si primul molar.

b) cu extensie distala cind corpul de punte este situat distal fata de elementele de
agregare.

Indicații:
- la restabilirea unui singur dinte solidarizat la doua elemente de agregare in edentatie
terminale, cind dintii stâlpi pe care sunt fixate elementel de agregare prezintă
coroana voluminoase cu o foarte buna implantare parodonto- radiculara, cind arcada
antagonista este scurtata sau prezintă o proteza mobilizabila ,

- la restabilirea unui premolar sau molar in extensie la o punte subtotala fixată pe un

număr mare de dinti stilpi

- la pacienți tineri cu edentatii molare unilaterale ce au o hemiarcada opusa întreaga.

89. Echilibrarea ocluzală a punţilor dentare şi consecinţele nerespectării acestei

operaţiuni.

Proba puntii dentare in cavitatea bucal cuprinde următorii indici:

a) inserția puntii pe dintii stilpi: puntea se introduce pe dintii stilpi in axul lor
vertical, doar in unele cazuri cind exista deficienta de paralelism se introduce puntea
oblic intii pe bontul distal apoi pe cel mezial, se slefuieste din bont in cazul in care
apar unele greșeli ce împiedica introducerea puntii pe bont. Aceasta etapa depinde
mult de corectitudinea îndeplinirii manoperalor la etapa clinice si cea de laborator
( espectarea paralelismului in timpul preparării dinților stilpi,t urnarea pieselor si in
timpul lipirii corpului de punte si a elementelor de agregare in cazul pungilor din
doua bucati).
b) examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dinților stilpi
si cu dintii vecini.
c) examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara, cuprinde
controlul spatiului necesar pentru protecția papilei interdentale si se verifica cu
ajutorul sondei in unghi, verificând nișele pentru autocuratire, corijarea se face prin
slefuirea corpului de punte.

d) examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul

suprafetelor ocluzale prin crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea contactelor
premature, prin verificarea contactelor ocluzale in intercuspidare maxima la mișcările
de propulsie, de lateralitate.
Parametrii echilibrării ocluzale:

- vârfurile cuspidiene vestibulare ale premolarilor si molarilor inferiori intra in

contact cu crestele marginale ale premolarilor si molarilor superiori, iar cuspizii
palatinali in contact cu fosele distale ale premolarilor inferiori si fosele centrale ale
molarilor.

- marginea ocluzala a incisivilor si caninilor inferiori formează o linie ce trece pe

virful cuspidului caninului continuinduse distal pina la crestele sagitale ale cuspizilor
vestibulari ai premolarilor si molarilor inferiori. Contactele pe suprafetele palatinale
ale incisivilor si caninilor se fac astfel incit fiecare dinte inferior intilneste 2
antagonisti, inafara de incisivului central inferior.

- examenul mișcării de propulsie reprezintă traiectoria pe care o efectuează

mandibula atunci cind incisivi inferiori aluneca pe suprafetele palatinale ale
incisivilor superiori din pozitia de intercuspidare maxima pina la contactul cap-la-
cap. Contactele se înregistrează cu ajutorul hârtiei de articulatiei. Situația este
considerată normala dacă exista puncte de contact pe suprafața palatinala a incisivilor
superiori si in poziția cap-la-cap cel puțin contactează dintii centrali sau toți patru.

- examenul miscarilor de lateralitate reprezintă traiectoria pe care o efectuează

mandibula atunci cind dintii inferiori aluneca lateral pe suprafetele interne ale
cuspizilor vestibulari ai dinților superiori cit si pe suprafața palatinale a caninului.

90. Enumeraţi complicaţiile tratamentului protetic cu punţi dentare: a) în timpul

tratamentului; b) imediat după cimentarea punţilor; c) tardive.

In timpul: pregatirea cimentului incorect, cu pori; inserarea incorecta, in

supraocluzie, fara adaptare corecta la nivelul coletului.

Dupa fixare: senzatie de disconfort, de presiune; mobilitatea protezei fixe,

decompensarea parodontala, carii si complicatii pulpare la nivelul dintilor stilpi,
perforarea elementelor de agregare, fractura si dezlipirea intermediarilor, fractura sau
desprinderea fatelelor, lipsa de functionalitate a protezei, descimentarea, retractie
gingivala, complicatii periapicale.