Marin Carmina

Teodoreci Alexandra

Muresan Dana Maria

Sociologie şi studiul civilizării (N. Elias)-REFERAT

Norbert Elias (1897-1990) a fost un sociolog considerat tatăl sociologiei

figurative. În timpul vieții sale, el a analizat relația dintre emoție, cunoaștere,
comportament și putere și a studiat dezvoltarea civilizației din Europa de Vest
folosind parametri evolutivi.

Sociologia lui Norbert Elias nu se încadrează în mod explicit, departe de ea,

în teoriile contemporane ale cosmopolitismului, spre deosebire de cea a lui
Ulrich Beck de exemplu, cu care împărtășește o serie de intuiții, chiar formulări.
În aspectul său politic, totuși, ascunde puternice accente cosmopolite, care îl pot
lega pe Elias de tradiția kantiană, dar această tendință este, ca să spunem așa, în
tensiune cu concepția sa destul de descriptivă despre sociologie. Prioritatea sa
este de fapt să înțeleagă societatea actuală, care necesită ca această abordare
istorică să se întoarcă mult în trecut pentru a reconstrui procesele sociale de
lungă durată care au făcut-o posibilă și fac posibilă explicarea diferitelor sale
caracteristici. Pentru Elias, acest obiectiv științific - de a spune lucrurile „așa
cum sunt” - nu trebuie confundat cu apărarea vreunui ideal, chiar dacă acest
lucru implică în special luarea întregii umanități ca cadru de referință.

Dacă există un termen echivoc cu care se asociază sociologia lui Norbert

Elias, acesta este cel de civilizație. Este adevărat că gestul lucrării majore a
sociologiei istorice a lui Elias rezumă cel al lucrării în ansamblu: să gândim
împreună și, în lungul timp al istoriei, evoluția a structurilor psihice, mentale și
afective ale indivizilor și a structurilor sociale și politice ale grupurilor pe care le
formează. Dincolo de aceasta, expresia unui proces de civilizație pune într-
adevăr un anumit număr de probleme, pe care le întâmpină orice încercare de
definire. Dar vom înlătura, fără îndoială, majoritatea ambiguităților, reamintind
aici ce nu este civilizația, în sensul lui Elias. cuvântul „încercare” in lucrarile lui
Elias trebuie înțeles în sensul vechi sau literar al procesului; cu alte cuvinte, nu
este vorba de a aduce istoria în judecată în lumina unei concepții preconcepute
despre civilizație, nici de a pune civilizația în judecată sau a unei civilizati, a
Occidentului Modern, ci bine să studiem un proces. În continuare și, mai presus
de toate, analizele lui Elias contestă în esență postulatul comun conform căruia
civilizația este o etapă atinsă definitiv sau marca distinctivă a anumitor grupuri
umane. Sociologia sa istorică este, de asemenea, configurată, mai larg, împotriva
oricărei concepții substanțialiste a noțiunii așa cum o găsim, de exemplu, în
teoriile lui Oswald Spengler sau Arnold Toynbee. Potrivit lui Elias, civilizația
este în mod clar ireductibilă pentru un set de națiuni sau popoare, precum și
pentru suma realizărilor sau caracteristicilor acestui set, la fel cum nu poate fi
considerată ca un pas făcut de anumite societăți și nu de altele. Că, în lucrarea
omonimă, procesul civilizației privește inițial Europa sau Occidentul modern nu
schimbă această idee centrală. Civilizația nu este nici bună, nici rea, este
concepută ca un proces fără un început, un sfârșit sau un scop - un proces „orb”,
„neplanificat”, în termeni Elias. În ceea ce privește cunoașterea mai precisă a
ceea ce privește acest proces, opera în sine deschide mai multe căi, uneori în
tensiune, alteori complementare. la fel cum nu poate fi considerat un pas făcut
de unele societăți și nu de altele. Că, în lucrarea omonimă, procesul civilizației
privește inițial Europa sau Occidentul modern nu schimbă această idee centrală.
În ceea ce privește cunoașterea mai precisă a ceea ce privește acest proces, opera
în sine deschide mai multe căi, uneori în tensiune, alteori complementare.

Citind ultimele texte ale lui Norbert Elias, se poate obține impresia că
procesul de civilizație desemnează pur și simplu evoluția istorică în sensul cel
mai larg, dar întotdeauna fără conotație pozitivă sau peiorativ, aderarea la
ambiția unei sociologii generalist. Care ar avea omenirea ca cadru de referință  .
Una dintre trăsăturile sale distinctive rezidă într-adevăr în progresul constant al
interdependențelor (economice, politice, militare, culturale etc.) între grupurile
umane și în consecința recompunerii entităților politice în unități din ce în ce
mai cuprinzătoare, o integrare în creștere deja menționată la final a textului din
1939.

Acestea fiind spuse, civilizația se înțelege adesea într-un mod mai restrictiv.
Prin urmare, se referă mai ales la schimbările observabile la nivelul a ceea ce
Norbert Elias numește economia psihică, instinctuală, afectivă sau chiar
emoțională. Transformările în modurile de a se comporta, de a simți și de a
reprezenta lumea ar induce o evoluție a acestei ordini și ar fi ele însele făcute
necesare sau posibile de toate restructurările care afectează, la diferite niveluri,
entitățile sociale și care transformă relațiile sociale în interiorul aceste entități. În
acest sens, geneza statului ocupă un loc central în „dinamica occidentului”, prin
promovarea pacificării relațiilor interumane în interiorul teritoriilor cu granițe
mai stabile.

În ciuda faptului că Norbert Elias este în prezent un reper în sociologie și alte

științe sociale, recunoașterea sa a fost lentă. Abia în ultimii ani ai vieții sale și, în
special, după moartea sa, a devenit un clasic în aceste chestiuni.

Gândirea lui Elias încearcă să depășească dihotomiile dintre diferite concepte

stabilite: colectiv și individual, public și privat sau între psihologie și sociologie.

În cele din urmă, ajunge să recunoască individul prin recunoașterea

„celuilalt”. Ideile sale pun interacțiunea cu colectivul ca fundament al societății.

BIBLIOGRAFIE
Norbert Elias, The Society of Individuals , prefață de Roger Chartier, trad. dintre
toate. de Jeanne Étoré, Paris, Fayard, 1991, p. 205-301.

Norbert Elias, interviuri cu Arend-Jan Heerma van Voss și Abram van Stolk,
Norbert Elias singur , trad. dintre toate. de Jean-Claude Capèle, Paris, Fayard,
1991, p. 54.

Norbert Elias, Angajament și distanțare: contribuții la sociologia cunoașterii ,

prefață de Roger Chartier, trad. dintre toate. de Michèle Hulin, Paris, Fayard,
1993.