Bunica, de Otilia Cazimir
Aurelia Panait
Când vântul copacii îndoaie,
Și plouă, și-i frig, și ni-i frică,
Fugim la bunica-n odaie
Noi: două surori și-o pisică
Acolo-i călduț și-i tăcere
Divanul bătrân dintre uși
Cu vechile lui lăicere
Ne-așteaptă cu cărți și păpuși.
Bunica ne iese-nainte
Cu zâmbetul blând de bunică.
”-Ei, care mi-a fost mai cuminte,
Fetițele, ori tu, pisică?”
Bunica, de Elena Farago
În sobă arde focul,
Din sobă scântei mici sar,
Bunica lângă mine
Citește frumos și rar.
Ea are glasul dulce,
Îmi place s-o ascult,
Bunica îmi zâmbește,
O iubesc foarte mult.
Citește, se oprește,
Poate a obosit.
Din mână cartea-i cade.
Bunica a ațipit.
Bunica, de Victor Tulbure
Bunica are ea un fel de chei
Vrăjite și supuse vrerii ei.
La fel cum ceasul îndărăt ți-l dai,
Din iarnă ea te-ntoarce-n luna mai.
Sau vara ți-o aduce înapoi
Chiar dac-afară viscolul e-n toi.
Cu cheia… când cămara i-o descui,
Îți râde iarăși toamna din gutui,
Și teii-și regăsesc în faguri plini
Miresmele furate de albini.
AVEA BUNICA, de 
Avea bunica mea de toate:
Avea o prispă cu mușcate,
Avea fântână, pâine, sare,
Avea putere și răbdare.
Avea credință și iubire
Și-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o căruță,
Și lapte bun de la văcuță.
Avea povești nenumărate
Și cântece nemaicântate,
Și le spunea adeseori
La clacă și la șezători.
Avea o sobă, un vătrai,
Avea și gura mea de rai!...
Nu mai găsesc ce a lăsat,
Căci satul s-a modernizat:
Nu mai zăreşti ca altă dată
La geamuri floarea de mușcată,
Văd atârnate la balcon:
Begonii și rhododendron....
Fântâna e necurățată,
Căci se consumă apă plată.
Văcuțe sunt puține-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Căruţe vezi foarte puţine,
Dar te-întâlneşti cu limuzine.
Nu mai există șezători,
Cu basme și cu ghicitori,
Pe potecuţa spre vecini
Crescut-au spini şi mărăcini
Căci avem facebook și așa
Știm noi a socializa...
Nu mai avem deloc răbdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca dată, să iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!

Bunico, satul de poveste
Azi îl vedem, dar nu mai este...
Bunica – Vasile Romanciuc
Bunicuță, dragă, ești
Școala noastră de povesti.
Și, măcar că niciodată
Nici o notă nu ne pui,
Nu rămâne ne-nvățată
Vreo poveste ce ne-o spui.
Știm că mai demult, dar iată
Când anume – am uitat,
Făt-Frumos și Cosânzeana
S-au născut la noi în sat.
Bună-bunicuța noastră,
Doar un lucru te-am ruga:
Nu ne da nici o vacanță
Cât suntem la școala ta!
Bunicuță dragă, ești
Școala noastră de povesti.
La mulţi ani, bunico!, de Mihai Vîlcu
Toată ziua, ca furnica,
Îi dă zor, cu spor, bunica.
Paşii ei, târâş, în pripă
Nu stau locului o clipă.
Faţa-i blândă e brăzdată
Dar nu-i tristă niciodată,
Şi chiar dacă oboseşte
În ochi soarele-i sclipeşte.
Nu e zi ca să nu-i vie
Nepoţei în ospeţie,
Ca să guste din bucate
De bunica preparate...
Azi e ziua ei şi, iată,
Au venit toţi, laolaltă,
Nepoţel şi nepoţică
Cu drag mare de bunică;
Cu cadouri şi buchete
De garoafe, margarete...
Şi-o dorinţă îngerească –
La mulţii ani să le trăiască!!!