Sunteți pe pagina 1din 4

INTRODUCERE IN SOCIOLOGIE

CURS 9
FAMILIA SI CASATORIA

1. Familia - definitii si clasificari


2. Casatoria
2.1. Tipuri de casatorie
2.2. Practici de alegere a partenerului
3. Functii si disfunctii ale familiei
4. Importanta iubirii romantice

1. Familia - definitii si clasificari


Familia poate fi definită din două perspective: sociologică şi juridică.
Definiţia sociologica: "Un grup social constituit pe baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate
şi rudenie, membrii grupului împărtăşind sentimente, aspiraţii şi valori comune." (I. Mihailescu,
Sociologie generala, p. 157).
Definiţia juridică: un grup de persoane în care s-a instituit un set de drepturi şi obligaţii,
reglementat prin norme legale. Aceste norme se referă la modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea
paternităţii, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a
moştenirii etc" (I. Mihailescu, Sociologie generala, p. 157).
Din perspectivă sociologică, familia este un grup primar, cu relaţii informale, directe, în care
regulile sunt stabilite cultural şi transmise din generaţie în generaţie (suferind totuşi modificări datorate
evoluţiei contextului socio-cultural). Este unul din grupurile primare cu cea mai mare încărcătură
normativă.
În ansamblu, familia reprezintă un complex de roluri şi statusuri sociale, învăţate în familia de
origine, a căror îndeplinire este controlată şi sancţionată atât de rude cât şi de comunitatea în care
vieţuieşte individul. Din a doua jumătate a secolului XX, învăţarea acestor roluri a început să fie
sprijinită şi prin intermediul unor instituţii care oferă asistenţă familiei (consilierat familial, asistenţă
socială specializată, publicaţii de specialitate, "şcoala mamelor" etc.).
Se poate distinge între familia nucleară şi familia extinsă. Familia nucleară reprezintă doi
adulţi care locuiesc împreună cu proprii lor copii sau adoptati. Atunci când alte rude locuiesc în aceeaşi
gospodărie sau se află în relaţie apropiată şi continuă, vorbim de familia extinsa (lărgită).

2. Casatoria
Căsătoria este acel mecanism prin care se constituie o familie. Aceasta poate avea două aspecte:
unul legal (luarea deciziei de către ofiţerul stării civile sau alte persoane autorizate şi consemnarea
acesteia într-un act oficial) şi unul religios (confirmarea uniunii conjugale de către un cleric). Căsătoria
legala (civilă) este de data mai recentă. În societăţile contemporane doar aceasta are implicaţii juridice;
mai mult, în majoritatea ţărilor, căsătoria religioasă nici nu se poate oficia daca nu este precedată de
căsătoria civilă. În reglementările juridice şi sociale contemporane, căsătoria are ca scop întemeierea
unei familii; ea are la bază liberul consimţământ al partenerilor, este monogama (cu excepţia unor ţări
islamice), are un caracter solemn şi se bazează pe egalitatea în drepturi a partenerilor.
2.1. Tipuri de casatorie
Există 3 tipuri de căsătorie:
- monogamă - căsătoria cu un singur partener
- poligamă - căsătoria cu mai multi parteneri simultan: poliginia (când un bărbat poate fi
căsătorit cu mai multe femei) şi poliandria (când o femeie poate fi căsătorită cu mai multi bărbaţi).
Poliginia, chiar şi în ţările în care este acceptată, nu este practicată decât de un număr mic de
oameni, din motive economice (în aceste ţări bărbatul trebuie să întreţină familia şi cei care nu au un
statut economic foarte ridicat nu-şi pot permite acest lucru).
- de grup - doi sau mai multi bărbaţi sunt căsătoriţi colectiv cu două sau mai multe femei. Astfel
de comunităţi au apărut la mijlocul sec. al XIX-lea, drept urmare a criticilor aduse vieţii de familie de
către numeroşi gânditori, cum ar fi John Humphrey Noyes. Acesta a fondat in 1848 în SUA
Comunitatea Oneida, în care fiecare bărbat din comunitate era căsătorit cu fiecare femeie şi toţi se
îngrijeau părinteşte de copiii comunităţii. Grupul s-a extins pana la aproximativ 300 de persoane şi a
rezistat cam 30 de ani înainte de a se destrăma. De atunci s-au mai înfiinţat şi multe alte comunităţi,
atât în Anglia, cât şi în alte ţări occidentale. O largă varietate de grupuri comunitare a luat fiinţă în anii
'60, adesea implicând relaţii sexuale libere, în interiorul grupului şi responsabilitatea colectivă pentru
creşterea copiilor. (cf. Anthony Giddens, Sociologie, p.180). Câteva dintre ele există şi astăzi (de
exemplu, kibbutz-urile din Israel).

De asemenea, căsătoriile pot fi:


- endogame: în interiorul aceleiaşi comunităţi. Ele au drept scop păstrarea caracteristicilor
grupului (gene, avere, statut) astfel încurajând solidaritatea de grup. Aceste tipuri de căsătorii se pot
realiza de exemplu, în interiorul satului (nu sunt acceptaţi străini) sau chiar în interiorul familiei lărgite
pentru familile regale sau nobiliare (în Evul Mediu de exemplu, era permisă şi chiar aranjată căsătoria
între veri pentru păstrarea titlurilor şi averilor). În societatea contemporană, endogamia a luat forma
căsătoriilor între persoane cu origine socială similară - aceeaşi religie, aceeaşi etnicitate, aceeaşi rasă şi
clasă socială.
- exogame: în afara comunităţii. Ele ajută la dezvoltarea alianţelor utile din afara familiei
nucleu şi încurajează diversitatea culturală şi socială.

2.2. Practici de alegere a partenerului


Metodele concrete pe care o persoană le urmează pentru alegerea unui partener variază
considerabil în lume. După Norman Goodman (în Introducere în sociologie, p. 246), există patru
metode importante pentru a câştiga un partener marital:
- Căsătoria prin rapt (furt, rapire): în societăţile în care numărul femeilor era considerabil mai
mic decât al bărbaţilor, o metodă de a corecta acest dezechilibru era răpirea acestora de la alte societăţi.
O altă explicaţie posibilă este dată de studiile antropologice care arată anumite valenţe magice atribuite
acţiunii de furt (vezi Lucia Neagoe, Lumea întorsă pe dos, pp. 120-130).
- Căsătoria prin cumpărare: cumpărarea implică un "preţ al miresei" sau un "serviciu pentru
mireasă" din partea bărbatului sau o "zestre" din partea femeii sau familiei ei.
- Căsătoria prin aranjament: căsătoria este aranjată de familiile celor doi, uneori chiar de când
sunt copii. În aceste societăţi uniunea maritală este considerată atât de importantă încât nu poate fi
lăsată la alegerea tinerilor, consideraţi imaturi. Pe de altă parte, este vorba şi despre interesul anumitor
familii de a-şi păstra averea şi statutul.
- Căsătoria prin consensul părţilor (curtea conjugală): practică ce recunoaşte deplina
maturitate şi liberul arbitru al celor doi parteneri.

2
3. Functii si disfunctii ale familiei:
Funcţiile familiei - perspectiva functionalistă (Murdock, 1949, Parsons şi Bales,1955):
a. Funcţia de reglementare a activităţii sexuale.
Fiecare societate impune membrilor săi unele restricţii în privinţa activităţilor sexuale. În
general, aceste limitări restrâng activitatea sexuală la sistemul familial şi marital, fie că acesta este
monogam sau poligam. Tabuul incestului este o altă restricţie care vizează familia.
b. Funcţia de înlocuire a membrilor societăţii.
Restricţiile privitoare la sexualitate urmăresc, în mare măsură, asigurarea unui mecanism pentru
înlocuirea membrilor societăţii de la generaţie la generaţie. Nici o societate nu poate supravieţui dacă
nu se reproduce. Limitarea activităţii sexuale la familie asigură o modalitate importantă de a realiza
aceasta.
c. Funcţia de socializare.
Prin familie, societatea se reproduce nu numai biologic, ci şi cultural şi social. Familia transmite
prin socializare, copilului, toată condiţionarea culturală dată de societate.
d. Funcţia plasare socială.
Familia asigură fiecărui individ o identitate socială iniţială. Aceste statute derivate din familie
dau persoanei o situaţie legitimă în societate, o poziţie care influenţează semnificativ experienţele de
viaţă de mai târziu.
e. Funcţia de intimitate.
Familia asigură atât contextele sociale iniţiale, cât şi cele continue, în care sunt satisfăcute
nevoile umane de afecţiune, căldură şi educaţie. Natura intimă a vieţii de familie este deosebit de
potrivită pentru asigurarea sprijinului afectiv necesar.

Disfuncţiile familiei - perspectiva conflictualistă (Collins, 1985, Engels, 1902):


a. Subordonarea femeilor
Friedrich Engels a susţinut că familia a subordonat femeile prin transformarea soţiilor în
proprietatea soţilor. Prin naştere şi prin creşterea copiilor, femeile au fost ţinute în casă în timp ce
bărbaţii erau liberi să organizeze societatea şi să ia deciziile sociale importante.
b. Violenţa în familie
Teoreticienii conflictului observă că în familie are loc o semnificativă creştere a violenţei. Ei se
referă nu numai la nivelul crescând al violenţei în familie, cum ar fi maltratarea soţiei şi a copiilor în
societatea contemporană, ci şi la statisticile care arată că o parte importantă din omucideri in Statele
Unite a fost comisă de membrii familiei.
c. Perpetuarea sistemului bazat pe stratificare
Concepţia funcţionalistă stabileşte rolul familiei în modelarea plasării sociale, fără sa ia în
considerare dorinţa rezultatului. Teoreticienii conflictului sugerează că, prin perpetuarea sistemului
existent, familia înăbuşă schimbările care s-ar putea produce prin mobilitate socială nelimitată.
Familiile din clasa de sus şi cea de mijloc tind să dobândească mai multă educaţie, să obţină slujbe mai
bune, să aibă venituri mai mari, să fie mai sănătoşi şi să trăiască mai mult decât copiii familiilor din
clasa muncitoare.
d. Delegalizarea diferitelor stiluri de viaţă
Predominanţa tradiţionalei familii nucleu tinde să reducă valoarea stilurilor de viaţă şi a
structurilor familiale alternative. Când o societate preferă o familie nucleu, cu soţul autor principal al
deciziilor şi cu soţia îngrijitoare a căminului, alte posibilităţi sunt mai dificile, fie că este cea a femeii
care vrea să amâne căsătoria sau să renunţe la ea pentru o carieră, fie aceea a bărbatului care doreşte să
petreacă mai mult timp cu familia şi mai puţin la slujbă, fie a acelora care aleg un stil sexual diferit.
Pe scurt, teoreticienii conflictului susţin că a defini familia tradiţională drept model pentru toate
nu este cel mai bun interes al societăţii, deoarece ea înăbuşă creativitatea şi schimbarea, nici al

3
individului care poate obţine mai multă fericire în alte tipuri de angajamente.(cf. Norman Goodman,
Introducere în sociologie, pp. 250-252).

4. Importanta iubirii romantice

În societatea noastră contemporană, iubirea romantică este considerată un


criteriu esenţial în luarea deciziei de a se căsători. Ceea ce deosebeşte iubirea
romantică de alte tipuri de iubiri este pasiunea si o formă a grijii (Turner si
Helms, 1988). Pasiunea se referă la "fascinaţia" pe care o au îndrăgostiţii
unul pentru celălalt, atenţia unuia fată de celălalt şi un sentiment de
"exclusivitate" care face ca relaţia lor să aibă prioritate faţă de alte relaţii. De
asemenea, există un element de "dorinţă sexuală", dorinţa intimităţii fizice în
doi. Grija se referă la dorinţa de a da totul celuilalt, de a te sacrifica şi de a-l
proteja pe celălalt.
De ce este iubirea romantică atât de importantă? Ea oferă un sprijin
afectiv important şi ajută la slăbirea legăturilor cu părinţii. Deşi iubirea
reprezintă un produs cultural, celor mai mulţi li se pare un fenomen natural. Ea este un fenomen natural
dar şi cultural în acelaşi timp, pentru că este impregnată de convingeri şi modele de comportament
învăţate prin socializare (dovadă multitudinea de feluri în care este simţită şi manifestată iubirea
romantică în diverse culturi). Aceste convingeri şi modele de comportament sunt transmise cel mai
adesea de familie şi de mass-media (prin filme, cântece, emisiuni gen "Te vreau langa mine",
„Mireasa” etc.).

S-ar putea să vă placă și