MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT PUBLIC

NOTE DE CURS
DREPTUL FINANCIAR
(Ciclul I)

AUTOR:
CATAN Carolina
dr. în drept, lec. univ.

Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public

din: __________, proces-verbal Nr. ___

CHIŞINĂU – 2021

 CUPRINS
TEMA I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STUDIUL DREPTULUI FINANCIAR
1.2 Aspectele conceptuale ale dreptului financiar
1.2. Necesităţi private, necesităţi publice
1.3. Obiectul dreptului financiar
1.4. Normele dreptului financiar
1.5. Izvoarele dreptului financiar
1.6. Actele şi operaţiunile financiare
1.7. Raporturile juridice financiare
1.8. Relaţiile dreptului financiar cu alte ramuri de drept

TEMA II. TEORIA GENERALĂ A BUGETULUI STATULUI

2.1. Conceptul de buget
2.2. Funcţiile bugetului de stat
2.3. Sistemul bugetar în statele contemporane
2.4. Principiile bugetare
2.5. Natura juridică a bugetului de stat

TEMA III. PROCESUL BUGETULUI DE STAT

3.1. Noţiunea de proces bugetar
3.2. Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare
3.3. Elaborarea bugetului de stat
3.4. Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale
3.5. Promulgarea legii bugetare anuale
3.6. Procedura executării bugetului de stat

TEMA IV. CHELTUIELILE BUGETULUI DE STAT

4.1. Aspecte generale privind cheltuielile bugetare
4.2. Clasificarea cheltuielilor publice şi bugetare
4.3. Cheltuielile bugetare pentru autorităţile publice, pentru apărarea ţării şi a
securităţii naţionale
4.4. Cheltuielile pentru instituţii şi acţiuni social-culturale
4.5. Cheltuielile curente şi investiţiile în sfera social-culturală
4.6. Cheltuielile bugetare pentru domeniul economic şi infrastructura publică

TEMA V. VENITURILE BUGETULUI DE STAT

5.1. Consideraţii generale asupra veniturilor bugetare
5.2. Elementele veniturilor bugetare
5.3. Criteriile de diferenţiere a veniturilor bugetare

TEMA VI. BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

6.1. Caracterizarea generală a asigurărilor sociale de stat
6.2. Casa Naţională de Asigurări Sociale
6.3. Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat
6.4. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat
6.5. Procesul bugetului asigurărilor sociale de stat

 TEMA VII. BUGETELE UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE

7.1. Rolul autonomiei locale sub aspect financiar
7.2. Structura bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
7.3. Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
7.4. Cheltuielile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
7.5. Elaborarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
7.6. Adoptarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
7.7. Executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

TEMA VIII. FONDURILE ASIGURĂRILOR OBLIGATORII DE ASISTENŢĂ

MEDICALĂ
8.1. Caracterizare generală
8.2. Veniturile şi cheltuielile fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală
8.3. Procesul elaborării, adoptării, promulgării şi executării fondurilor asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicală

TEMA IX. DATORIA PUBUCĂ, GARANŢIA DE STAT ŞI RECREDITAREA DE

STAT
9.1. Noţiuni generale privind împrumutul public
9.2. Datoria de stat internă
9.3. Datoria de stat externă
9.4. Garanţiile de stat pentru împrumuturi
9.5. Modificarea şi stingerea datoriei de stat
9.7. Împrumuturile publice angajate de unităţile administrativ-teritoriale

TEMA X. CONTROLUL FINANCIAR

10.1. Noţiuni generale privind organizarea controlului financiar
10.2. Principiile generale şi speciale ale controlului financiar
10.3. Inspecția Financiară
10.4. Curtea de Conturi

 TEMA 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STUDIUL DREPTULUI FINANCIAR

1. Aspecte conceptuale ale dreptului financiar

Finanţele au apărut atunci când, ca urmare a accentuării diviziunii sociale a muncii, a
dezvoltării până la un anumit nivel a relaţiilor marfa-bani, s-a afirmat inegalitatea de avere a apărut
proprietatea privată, societatea s-a scindat în clase.sociale. Ca produs al contradicţiilor dintre aceste
clase a apărut statul.
Apariţia organelor statului (organele puterii de stat administraţia de stat, justiţia, armata
permanentă), adică instituirea forţei publice, a făcut necesară procurarea de mijloace materiale şi
băneşti pentru întreţinerea acestor organe.De aici rezultă că, pentru a întreţine această forţă publică,
era nevoie de contribuţia cetăţenilor prin impozite.
Din acest punct de vedere, putem conchide că finanţele au apărut în perioada descompunerii
comunei primitive, concomitent cu naşterea societăţii sclavagiste, ulterior evoluând în feudalism,
extinzându-se mai pregnant în perioada capitalistă.
Într-adevăr statul, organele de stat simt entităţi nu doar de autoritate publică, ci şi economice,
în sensul că întreţinerea şi funcţionarea lor pretind un consum de valori materiale sau băneşti.
Argumentul istoric se evidenţiază şi în originea expresiilor “finanţe” sau “financiar”, ce
derivă din expresiile latine fiare, finis, financia pecuniara, care înseamnă a încheia o tranzacţie
patrimonială prin plata unei sume de bani.
Un argument în plus al intitulării obiectului de studiu „drept financiar” îl avem în Constituţia
Republicii Moldova din anul 1994, statuând „conceptul de sistem financiar” cu referire generală la
„formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice.

1.2. Necesităţi private, necesităţi publice

În societatea omenească, pe parcursul dezvoltării sale, au apărut o serie de necesităţi.
Acestea sunt, pe de o parte, satisfăcute prin efortul individual al fiecăruia, pe de altă parte, prin
activitatea publică, adică printr-o cooperare a efortului mai multora, sau a tuturora.
Instinctul de conservare şi experienţa proprie umană au creat şi continuă să creeze loturi, de
asemenea necesităţi, pe care le dă în seama colectivităţii, învestite cu putere de a comanda acţiunea
publică pentru satisfacerea acestor nevoi.
Treptat, oamenii au cedat din activitatea lor proprie, din prerogativele iniţiativei individuale,
au lăsat în seama societăţii politice satisfacerea anumitor necesităţi, satisfacerea incompatibilă cu
puterile limitate ale individului izolat.
Deci, în dreptul financiar aceste necesităţi sunt:
a) private;
b) publice;
Necesităţi private sunt cele satisfăcute de fiecare membru al unei comunităţi umane, cu

 maximum de eficienţă (avantaje) şi minimum de sacrificii.Necesităţile publice cer aportul întregii

colectivităţi sau a unei părţi, pentru satisfacerea lor in condiții optime.
Deci, cauza primară care a determinat omenirea a se constitui in asociaţii rămâne aceeaşi:
necesităţile individuale, particulare sau generale şi nu necesităţile speciale ale unei personal
abstracte. Numai mijlocul de satisfacere capătă o formă nouă şi mai perfectă.
Este de retinut că indivizii asociindu-se după cum afirmă Frederiko Hora, nu creează un drept
nou, opus dreptului individual, ci creează o forţă mai mare de realizare.
Asociaţia politică are rolul de a regla, de a dirija, in mod imperativ acţiunea publică, a cărei
manifestare izolată ar face imposibilă viaţa sau perfecţionarea ei. Statul este instituţia învestită cu
această comandă de a dirija satisfacerea unor necesităţi comune, indivizibile şi permanente.

1.3. Obiectul dreptului financiar

Oricât de evidentă este necesitatea fondurilor băneşti pentru întreţinerea şi funcţionarea
organelor de stat, pentru împlinirea necesităţilor publice de sănătate, învăţământ etc. - determinat de
această necesitate si nentru satisfacerea ei, statul trebuie să instituite.Deci,o condiţie esenţială a
actelor şi operaţiunilor financiare este ca acestea să se aplice „intr-un regim de drept publici având
în vedere că, în statele contemporane, alăturat „finanţelor publice”, există şi „finanţe private”.Deci,
cheltuielile publice au evoluat sub mai multe aspecte asemănătoare în statele antice, în cele din evul
mediu şi din perioada contemporană în virtutea asemănării trebuinţelor băneşti de întreţinere a
autorităţilor publice, forţelor armate, de dezvoltare a instituţiilor şi serviciilor publice etc.
Spre deosebire de acestea, veniturile publice au evoluat cu cele mai multe diferenţieri atât de
la un stat la altul, cât şi în cursul timpului, păstrând constant procedeele tradiţionale ale impozitelor
și taxelor, completate în funcţie de necesităţi.
Un alt element structural al obiectului de reglementare financiară îl constituie bugetul de stat,
fiind procedeu şi act de coordonare sau corelare a cheltuielilor cu veniturile, în vederea promovării
şi menţinerii unui anumit echilibru cantitativ bănesc între acestea.
Următorul element al dreptului financiar îl constituie individualizarea financiară a unităţilor
administra tiv- teri to riale, în contextul dezvoltării administraţiei interne a statelor, al adoptării
împărţirilor administrativ-teritoriale şi al învestirii autorităţilor locale cu atribuţii de conducere,
ordine publică etc. Aceste finanţe au evoluat mai mult sau mai puţin distinct de cele centrale de stat,
cu o structură de cheltuieli şi venituri coordonate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale: districte, judeţe, raioane, landuri, oraşe, comune, sate etc.
Împrumuturile de stat interne şi externe s-au dezvoltat ca o componentă structurală a dreptului
financiar contemporan cu particularităţi diferite de ale creditului particular, fiind determinate de
cele mai multe ori de necesitatea completării veniturilor publice ordinare, precum şi uneori de cea a
constituirii unor resurse investiţionale subordonate interesului public.
Finanţele organizaţiilor internaţionale au fost recunoscute în împrejurarea contemporană a
înfiinţării sau constituirii organismelor internaţionale cuprinzând actele şi operaţiunile de formare şi
întrebuinţare a fondurilor băneşti necesare acestor organizaţii, care se disting de structura
financiară. internă a statelor contemporane.
În acest sens, literatura economico-financiară expune următoarele componente structurale ale
sistemului financiar: finanţele întreprinderilor de stat, bugetul administraţiei centrale de stat,
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, asigurările de bunuri, persoane şi răspundere
civilă realizate prin societăţi cu capital de stat, creditul acordat de băncile cu capital de stat şi
împrumuturile contractate de stat.
Însă, din punct de vedere juridic, pe noi ne interesează nu obiectul economic propriu-zis, ci
regimul juridic financiar privit în cadrul dreptului pozitiv. Deci, dreptul pozitiv cuprinde ansamblul

 normelor în vigoare la un moment dat. în fiecare stat este privit - în teoria generală a dreptului - ca
„sistem al dreptului” în structura căruia normele de conduită instituite de către stat sunt grupate în
„instituţii juridice şi ramuri de drept.
În concluzie, menţionăm că dreptul financiar cuprinde ansamblul normelor juridice instituite
conform conceptului Jinanciar contemporan, care reglementează, în regim de drept public,
constituirea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlalte colectivităţi publice,
precum şi controlul financiar de interes public.

1.4. Normele dreptului financiar

1.4.1. Structura logico-juridică a normelor financiare
Din punct de vedere a structurii logico-juridice, normele dreptului financiar cuprind şi ele cele
trei elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza dreptului financiar prevede condiţiile sau împrejurările în care urmează să se aplice
dispoziţiile cuprinse în aceste norme juridice. De exemplu, Legea privind sistemul bugetar şi
procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.1996 prevede, în mod ipotetic, că prin cheltuielile publice
se urmăreşte împlinirea necesităţilor generale pentru învăţământ, sănătate, protecţie socială etc.
Dispoziţia normelor dreptului financiar prevede conduita subiectelor de drept vizate de aceste
norme, fie obligându-i să acţioneze într-un anumit fel, permiţându-le comiterea unor acte sau
operaţiuni de natură financiară. Deci, dispoziţiile cuprinse în normele dreptului financiar pot fi:
onerative, prohibitive şi permisive.
Dispoziţiile onerative sunt cele mai multe dintre normele dreptului financiar. Prin dispoziţii
onerative se reglementează obligaţiile bugetare de repartizare a surselor bugetare conform
destinaţiei, efectuarea controlului preventiv al cheltuielilor etc., de exemplu: în art. 32, alin. 2
din Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.1996 prevede onerativ
ca în termen de 45 de zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor aprobă
repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat conform clasificaţiei bugetare.
În acelaşi timp, unele norme ale dreptului financiar cuprind dispoziţii prohibitive. De
exemplu, în art. 32, alin. 4 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din
24.05.1996 prevede că „nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fără autorizaţia semnată
de Ministrul Finanţelor sau de persoana autorizată de Ministerul Finanţelor”.
Unele dintre normele dreptului financiar cuprind dispoziţii permisive. De exemplu, în art. 41
din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.1996 prevede că
“autorităţile publice pot înainta Ministerului Finanţelor cereri pentru alocaţii adiţionale în decursul
anului bugetar.
Sancţiunile cuprinse în normele dreptului financiar sunt reglementate potrivit interesului de
constituire, conform legislaţiei în vigoare, a fondurilor băneşti ale statului şi a altor colectivităţi
publice.
Pentru simplificarea şi raţionalizarea textului actelor normative, de cele mai multe ori, ipoteza
şi dispoziţiile sunt contopite în textele normative, iar sancţiunile sunt specificate în codurile: penal,
cu privire la contravenţiile administrative, fiscal, al muncii.

1.4.2. Aplicarea în timp şi spaţiu a normelor financiare

Normele juridice financiare sunt instituite potrivit unor criterii de aplicare în timp şi spaţiu,
astfel, ca necesităţile şi interesele statului să fie protejate şi realizate.
Aplicarea în timp a normelor financiare este justificată de anualitatea exerciţiului financiar şi
a bugetului public naţional, fiindun act de autorizare anuală a întregului proces financiar al statului
care cuprinde: sursele anuale de venituri şi destinaţia anuală a cheltuielilor bugetului public
naţional.

 Potrivit acestor necesităţi, reglementarea juridică, financiară cuprinde următoarele norme:

a) norme juridice genrale cu aplicabilitate nedeterminată de timp, de exemplu: privind
cuprinsul bugetului de stat şi procedura elaborării, adoptării, executării şi încheierii tuturor
bugetelor anuale de stat; privind impozitele, taxele şi celelalte venituri ale bugetului de stat,
cuprinse în acte normative referitoare la fiecare, sau la unele dintre aceste venituri, fiind
completate cu cele prlvind constrângerea de stat în domeniul veniturilor bugetare şi executarea
silită a impozitelor, taxelor şi celorlalte venituri neachitate de bună voie; privind cheltuielile
bugetare efectuate cu specificul de finanţare a activităţii instituţiilor publice etc.;
b) norme juridice speciale de adoptare a fiecărui buget anual de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat etc., emise de organul de stat cărora li s-a rezervat această competenţă. Obişnuit
aceste forme sunt cuprinse în legile de adoptare a fiecărui buget anual care se aplică limitat în
fiecare' dintre-anii calendaristici.
Aplicarea în spaţiu a normelor financiare, ca şi cele fiscale, sunt guvernate de principiul
teritorialităţii. în general, principiul teritorialităţii normelor financiare, fiind aplicabil asupra tuturor
actelor şi operaţiunilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova priveşte realizarea surselor anuale
de venituri şi destinaţia anuală a cheltuielilor bugetului public naţional.

1.5. Izvoarele dreptului financi

Actele normative prin care sunt instituite normele dreptului financiar, conform practicii
legislative actuale din statul nostru, sunt: Legile, Acordurile (convenţiile) internaţionale, Hotărârile
Parlamentului, Hotărârile Guvernului, precum şi instrucţiuni, regulamente, norme metodologice ale
Ministerului Finanţelor.
Legile sunt cele mai importante acte normative emise pentru domeniul financiar datorită
competenţei constituţionale atribuite Parlamentului de a reglementa prin legi „formarea,
administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-
teritoriale şi ale instituţiilor publice”.
Acordurile (convenţiile) internaţionale sunt izvor de drept cu condiţia ca Republica Moldova
să fie parte la acest acord şi acesta să fie ratificat de Parlament.Hotărârile Parlamentului sunt acte
normative ce prevăd anumite norme juridice pentru organizarea sistemică a dispoziţiilor generale de
specialitate financiară.
Hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, şi deci sunt acte
normative prin care, în mod obişnuit în domeniul financiar, se instituie norme juridice necesare
pentru executarea dispoziţiilor, generale din legi de specialitate financiară.
Instrucţiunile, regulamentele, normele metodologice ale Ministerului Finanţelor sunt actele
normative, prin care se instituie norme juridice, care dezvoltă şi detaliază cuprinsul dispoziţiilor
generale din legile de specialitate financiară.
Instrucţiuni, regulamente, norme metodologice etc. este condiţionat de aprobarea Ministerului
Justiţiei acestui act şi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea acestor
acte în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nu va oferi caracterul normativ instrucţiunilor,
regulamentelor, normelor metodologice etc. ale Ministerului Finanţelor, fiind atribuită natura
juridică de act administrativ de ordine interioară a organului de specialitate financiară.

1.6. Actele şi operaţiunile financiare

În temeiul şi în aplicarea normelor dreptului financiar se săvârşesc acte şi operaţiuni de natură
specific financiară, în regimul de drept public determinat de interesele şi necesităţile băneşti ale
statului şi ale celorlalte colectivităţi publice.
Actele şi operaţiunile financiare se identifică prin aceea că sunt emise şi săvârşite în scopul
general al formării şi întrebuinţării fondurilor băneşti necesare statului, organelor de stat şi

 instituţiilor publice. Astfel, există acte şi operaţiuni de întocmire şi executare a bugetului de stat,
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi bugetului asigurărilor sociale de stat - inclusiv de
realizare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor acestor bugete - acte şi operaţiuni de împrumut
public, de formare şi întrebuinţare a fondurilor băneşti ale instituţiilor publice.
Actele şi operaţiunile financiare se disting între ele, îndeosebi, din punctul de vedere al
producerii efectelor juridice.
a) Actele financiare fiind acte juridice sunt „manifestări de voinţă făcute în scopul de a
produce anumite efecte juridice, a căror realizare este garantată prin forţa de constrângere
a.statului, în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare".
În acest sens, cele mai multe acte financiare sunt săvârşite de către organele Ministerului
Finanţelor şi de organele financiare din unităţile administrativ-teritoriale, Casei Naţionale de
Asigurări Sociale şi de Casele teritoriale. în acelaşi timp, o însemnată parte a actelor financiare sunt
săvârşite de conducătorii celorlalte ministere şi ale altor organe centrale şi de stat, ai instituţiilor
publice, fiind efectuate în scopul realizării de venituri bugetare şi, preponderent, pentru finanţarea
activităţii curente a acestor ministere, organe şi instituţii publice.
Din punctul de vedere al condiţiilor generale, actele juridice financiare trebuie emise de către
organele competente şi în limitele competenţei legale, cu un conţinut conform dispoziţiilor legale:
în vigoare, în termenele, formele şi procedurile prevăzute de aceste dispoziţii. De asemenea, există
acte financiare cu aplicabilitate limitată la un exerciţiu bugetar şi cu o aplicabilitate nedeterminate
de timp.
b) Operaţiunile financiare .includ - exemplificator - calculul veniturilor şi cheltuielilor
organelor de staţ, şi instituţiilor publice, plata şi încasarea veniturilor publice, de întocmire a
înscrisurilor privind cheltuielile bugetare etc.
Operaţiunile financiare se deosebesc de actele financiare „prin faptul că nu produc prin ele
insele efecte juridice” şi în consecinţă sunt denumite „operaţiuni material-tehnice”. însemnătatea
acestor operaţiuni se apreciază
ca atare prin prisma rolului şi rezultatului lor „material-tehnic” care, în domeniul financiar,
poate "fa denumit tehnic-financiar”.
Prin varietatea lor, operaţiunile financiare sunt reglementate şi se săvârşesc
potrivitumeceşjităţilorpractice tehnico-financiare ale constituirii,şi întrebuinţării fondurilor băneşti
de utilitate publică.

1.7. Raportările juridice financiare

La fel ca în alte domenii de activitate supuse reglementării juridice, în sfera financiară,
raporturile juridice se stabilesc între anumite subiecte de drept, pe bâza normelor juridice de
specialitate, în procesul realizării practice a respectivei reglementări juridice şi deci, apar ca o
realizare a unor norme juridice.
În ansamblul raporturilor juridice, raporturile din sfera financiară; se recunosc prin de natură
publică.
Poziţia autoritară de reprezentant al intereselor financiare de stat a primului subiect participant
este o expresie a regimului juridic de drept public al raporturilor juridice ce se stabilesc în temeiul şi
în aplicarea normelor dreptului financiar.
Conţinutul raporturilor juridice din dreptul financiar este unic şi distinct de al celorlalte
raporturi juridice datorită specificului sau naturii financiare a drepturilor şi obligaţiilor ce revin
subiectelor participante. în acest sens, este evident că drepturile şi obligaţiile privind finanţarea din
bugetul de stat şi bugetele locale, cele privind individualizarea, plata şi încasarea veniturilor
publice, cele privind emisiunea şi circulaţia titlurilor de valoare ale împrumuturilor interne de stat
etc., sunt din domeniul financiar.

 Referitor la obiectul raporturilor juridice ce se stabilesc în temeiul şi în aplicarea normelor

dreptului financiar. Acesta se identifică potrivit concepţiei din teoria generală a dreptului care
susţine că obiectul raportului juridic este acţiunea, bunul material sau valorile vizate de drepturile şi
obligaţiile subiectelor participante.

1.8. Relaţiile dreptului financiar cu alte ramuri de drept

Considerarea dreptului financiar, ca ramură a dreptului este susţinută de faptul că are un
obiect propriu de reglementare, fiind considerat ramură distinctă a dreptului datorită însemnătăţii pe
care o are în susţinerea bănească a activităţii statale sau de interes public.
În cadrul dreptului public din statele contemporane, locul dreptului financiar este apreciat în
parte diferit în literatura franceză de specialitate există opinia că reglementarea financiară este „a
patra ramură a dreptului public, alăturată dreptului constituţional, dreptului administrativ şi
dreptului internaţional public. Privit dintr-un alt punct de vedere, putem afirma că dreptul financiar
este parte componentă a ramurilor dreptului intern.
Relaţia dreptului financiar cu dreptul constituţional este determinată prin prisma importanţei
dreptului constituţional în oricare dintre sistemele de drept din statele contemporane și, derivat,
datorită statuării constituţionale a unor concepte fundamentale pentru domeniul financiar. Aceste
statuări constituţionale au însemnătatea orientării generale concepţionale a cuprinsului normelor
dreptului financiar privind bugetul de stat şi procedura bugetară, bugetul asigurărilor sociale de stat
şi procedura bugetului asigurărilor sociale de stat etc., exprimând relaţia dintre dreptul
constituţional şi dreptul financiar.
Cu dreptul administrativ, dreptul financiar se află într-o relaţie de interferenţă complexă,
datorită faptului că dreptul administrativ, cuprinzând normele referitoare la organizarea şi
funcţionarea tuturor organelor puterii executive, cuprinde şi norme privind conducerea, organizarea
şi funcţionarea organelor financiare de stat care fac parte din administraţia de stat şi constituie
administraţia finanţelor publice. De exemplu, reglementarea contravenţiilor din domeniul financiar
se completează cu dispoziţii generale şi speciale de drept administrativ referitoare la procedura
stabilirii şi sancţionării contravenienţilor. De asemenea, în cadrul acestei interferenţe complexe,
finanţele 1ocale şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale sunt reglementate prin dispoziţii atât
ale Legii privind finanţele publice locale, cât şi ale Legii privind administraţia publică locală,
dispoziţii ce se completează reciproc mai ales, în ceea ce priveşte procedura întocmirii şi aprobării
bugetelor locale.
Cu dreptul fiscal, dreptul financiar are legătură strânsă datorită importanţei sistemului fiscal
asupra formării veniturilor bugetare anuale de stat şi locale. Natura de drept public al legislaţiei
fiscale, se apreciază însă nu autonom, ci în corespundere cu reglementarea cheltuielilor publice ale
bugetului de stat şi local, a împrumuturilor de stat, precum şi în corespundere cu natura de drept
public a acestor compartimente structurale ale dreptului financiar.
Relaţia dreptului financiar cu dreptul internaţional public este evidențiată, mai ales, de
existenţa multor convenţii interstatale determinate de necesităţi şi interese financiare cum sunt, spre
exemplu: convenţiile de împrumuturi externe. Sub aspecte generale, aceste convenţii dovedesc
existenţa unor raporturi financiare între state, raporturi care sunt considerate obiect al unei
subramuri a dreptului financiar internaţional.

 TEMA 2
TEORIA GENERALA A BUGETULUI STATULUI

2.1. Conceptul de buget

Termenul buget îşi găseşte originea în vechea limbă franceză şi anume în expresia bouge şi
bougette prin care se înţelege o pungă din piele sau o pungă cu bani. Termenul a fost preluat în
Anglia odată cu cuceririle normande şi de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificaţia
financiară.
Deşi bugetul este cunoscut şi folosit în toate statele lumii, există totuşi expresii oficiale
diferite. în Spania, de pildă, terminologia oficială este presupuesto sau presupuestos generales
del estado; în Italia bilando sau progetto de bilancio; în Germania, iniţial, s-a folosit expresia
sttasshausaltsptan, însă recent, limbajul oficial şi de specialitate utilizează termenul budget sau
zum budget gohorig ori budgetfahr.
În literatura de specialitate, s-au expus numeroase definiţii, dar din punct de vedere
conceptual s-au evidenţiat două caracterizări fundamentale.
Susţinătorii primei concepţii sunt de părerea că bugetul statului este un program sau plan de
cheltuieli, ce urmează a se efectua, şi de venituri, ce urmează a se realiza într-o perioadă
determinată, fiind aprobat de Parlament.
A doua concepţie exprimată în literatura şi legislaţia financiară susţine că bugetul statului este
un act de stabilire şi autorizare a veniturilor şi cheltuielilor anuale ale statului.

2.2. Funcţiile bugetului de stat

Însemnătatea bugetului de stat în viaţa economică, socială şi politică din fiecare stat
contemporan a promovat evidenţierea urmatoarelor funcţii bugetare.
A) bugetul are funcţie juridică, pentru că, anual, se adoptă pintr-un act cu putere de lege
(Legea bugetară anulaă), dispoiiţiite cuprinse în această lege fiind imperative cu privire la
cuantumul minim al veniturilor şi maximum de cheltuieli.
Deci pe plan juridic, bugetul se caracterizează sub două aspecte:
- este legislativ;
- este previzional,
În doctrina şi legislaţia franceză s-a statornicit ideea că este periculos să laşi Parlamentul să
acţioneze sensibil la dorinţele alegatorilor, deoarece există tentaţia de majorare a cheltuielilor. în
acest sens, se menţionează: „Parlamentul a fost inventat de popoare pentru a limita cheltuielile
puterii executive, nu pentru crearea altora„.
Bugetul este previzional, fundamentat pe proiecte economice, bugetul tinde să prevadă
viitorul, dar din cauza dificultăţilor sunt necesare adaptări. Preveziunea bugetară trebuie sa reflecte
obiectivele, planurile de dezvoltare economică și socială.
B) bugetul are o funcţie politică; indiferent de semnificaţia lui juridică, bugetul a căpătat în
practica parlamentară o imensă valoare politică. Acest lucru se produce, întrucît bugetul reflectă
întregul program politic al guvernului, votarea lui de către Parlament presupunând prezentarea
întregii politici guvernamentale.
Aprobarea, rectificarea sau anularea alocaţiilor bugetare exercită incontestabilă presiune
asupra liniei de conduită a guvernului.
Bugetul are o funcţie politică şi prin influenţa pe care o exercită asupra regimului politic şi
care poate determina natura regimului politic sau stabilitatea acestuia.
Influenţa asupra regimului politic afectează nu numai natura regimului, dar şi stabilitatea
acestuia. Puterea politică şi puterea bugetară au o strânsă legătură. După ce bugetul a fost adoptat de
Parlament, acesta trebuie să fie executat de Guvern ca putere executivă.

10

 În plus , Parlamentului i s-a limitat controlul executării bugetului de stat doar printr-o
informare anuală privind veniturile şi cheltuielile totale efectuate. Deci bugetul contemporan, după
afirmaţia literaturii franceze de specialitate, a restaurat şi consolidat executivul care a devenit o
putere adevărată. Pe de altă parte, efectele sale se extind şi asupra stabilităţii regimului. Situaţia
actuală se exprimă prin următorul silogism: „Guvernul determină şi conduce politica naţiuniiIn
acest sens, „bugetul exprimă opera Guvernului”.
Influenţa asupra stabilităţii regimului politic se explica, prin faptul că bugetul nu a fost nici o
dată neutru în caz de criză politică. Ex.: revoluţia franceză de la 1789 din ameninţare de bancrută.
Din 1776 s-a descoperit incapacitatea guvernului francez de a plăti datoriile războiului. Acest deficit
l-a constrâns pe Regele Franţei să convoace statele generale; regele a afirmat: „fericite deficit, ai
devenit patrimoniu al naţiunii”.
Influenţa asupra politicii regimului se explică prin faptul că bugetul constituie un act
fundamental al politicii economice şi sociale a guvernului, apreciind după dublul aspect cheltuielile
şi încasările. Aceasta din urmă contribuie la precizarea conceptului unui model economic şi social.
C) bugetul are o funcţie financiară, în sensul că presupune determinarea sub formă bănească a
necesarului decheltuit în domeniul public şi evaluarea cât mai corectă a surselor care pot fi de
natură fiscală în marea lor majoritate, şi nefiscală.
D) bugetul are o funcţie publică. Bugetul este un mijloc de satisfacere a nevoilor colective,
fiind un act de conducere statala, emanat dintr-un interes general-public. Statul nu este un agent
economic la fel ca ceilalţi subiecţi ai sferei antreprenoriale. El consumă, dar nu produce, el ia,
dar nu restituie nimic. Bugetul este o prăpastie care se alimentează cu prudenţă şi înţelepciune.
Este „un act de administrare”, „un deviz de administrare.

2.3. Sistemul bugetar în statele contemporane

În condiţiile în care bugetul de stat este procedeul financiar cel mai important de autorizare şi
corelare a veniturilor şi al cheltuielilor statului, din punct de vedere a organizării bugetare, sunt
evidenţiate anumite particularităţi şi deosebiri mai ales în statele federative fată de cele cu structură
unitară.
În statele unitare naţionale cum sunt Franţa, Italia, Suedia etc.,organizarea bugetară era la
început simplă, deoarece cuprindea numai bugetul de stat şi bugetele locale.Bugetul de stat din
statele unitare naţionale este denumit şi buget ordinar sau general, a avut şi are ca venituri
principale impozitele şi taxele completate, in caz de insuficienţă, cu împrumuturi de stat, iar
cheltuielile acestui buget sunt destinate celor mai importante trebuinţe de învăţământ şi sănătate
publică, întreţinerii organelor centrale; legislativ, executiv, instanţe judecătoreşti, armată etc.
Bugetele locale sau ale unităţilor administrativ-teritnriale din statele unitare naţionale sunt o
componentă a organizării bugetare, având o importanţă primordială pentru autonomia funcţională a
organelor de conducere ale altor unităţi, autonomii în cadrul statelor unitare. Prin aceste bugete
locale sunt finanţate atât întreţinerea autorităţilor publice locale, cât şi instituţii şi acţiuni de
învăţămant public, culturale şi sanitare, modernizarea și dezvoltarea urbanistică etc., pentru care
veniturile bugetare locale sunt insuficiente.
Bugetul public naţional este alcătuit din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Cu acest cuprins bugetul
public naţional este o variantă originală de organizare bugetară prin faptul că, pe lângă bugetul de
stat şi bugetele locale, cuprinde şi bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi fondurile de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală, fiind din punct de vedere organizatoric autonome faţă
de bugetul statului, având natură juridică financiară în regim de drept public.
În statele federative, cum sunt Brazilia, Germania. Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă
şi altele, organizarea bugetară este influenţată de structura federativă cuprinzând: statele, landurile,

11

 cantoanele, provinciile componente etc. In consecinţă, organizarea bugetară federativă este mai
complexă şi cuprinde bugetele federale, bugetele statelor, landurilor etc. componente şi bugetele
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din fiecare dintre statele, landurile etc. componente.
În Germania, organizarea bugetară federativă este reglementată printr-un act normativ
denumit „Constituţie financiară”, în cuprinsul căreia problema principală este cea a „repartiţiei
juste” a fondurilor Băneşti între bugetul federal şi bugetele landurilor membre ale statului federal
german în scopul repartiţiei financiare juste, cheltuielile sunt repartizate în funcţie de competenţa
materială a organelor administrative federale, ale landurilor şi locale.
Datorită acestei repartiţii a fiscalităţii în folosul bugetului federal, centrul federal efectuează
unele redistribuiri ale unor venituri și cheltuieli, în mod „vertical”, între bugetul federal şi bugetele
landurilor aflate în situaţie deficitară. în acelaşi timp, datorită faptului că unele landuri au o
„capacitate fiscală superioară”, pentru acestea s-a instituit obligaţia de a plăti „o contribuţie
destinată repartizării financiare juste”, din care se acordă subvenţii băneşti landurilor care au
venituri proprii insuficiente, realizându-se astfel o redistribuire a fondurilor băneşti între bugetele
landurilor în mod „orizontal”. De exemplu, Bavaria, Wiurtemburg, Rein-Westfalia de Nord alocă o
parte din resursele financiare landurilor mai slab dezvoltate, cum sunt: Saxonia, Şlevig-Golştein etc.
În Statele Unite ale Americiu organizarea bugetară cuprinde bugetul Federal, bugetele statelor
membre şi bugetele locale. Între aceste bugete veniturile şi cheltuielile publice sunt repartizate prin
„ legi de autorizare a veniturilor și cheltuielor bugetare în funcţie de „competenţele statale” ale
organelor de conducere din statele membre şi ale organelor locale denumite „colectivităţi
subordonate”.
Bugetului federal american îi revin cheltuieli pentru apărarea naţională, pentru întreţinerea
organelor puterii publice, pentru sănătate şi altele. Sistemul veniturilor federale cuprinde taxele pe
veniturile persoanelor fizice și ale corporațiilor, acicize asupra unor bunuri de lux, taxe vamale, taxe
de timbru etc. Sistemului bugetar' federal îi revin aproximativ 70% din toate veniturile şi
cheltuielile statului federal american.
Organele federale şi cele de conducere ale statelor membre adopţi frecvent bugete anuale
deficitare, şi pentru acoperirea deficitelor lor bugetare se contractează şi lansează împrumuturi
publice, însă în limitele valorice admise de Constituţia statului federal şi de Constituţiile statelor
membre.

2.4. Principiile bugetare

Întreaga procedură bugetară este generată de anumite principii dintre care, în doctrina
financiară contemporană, surit unanim admise următoarele: anualitatea, unitatea, universalitatea,
echilibrarea bugetului de stat şi publicitatea bugetului de stat. în acord cu doctrina contemporană,
aceste principii sunt consacrate şi în Regulamentul financiar al Comunităţilor Europene.
2.4.1. Anualitatea bugetului statului înseamnă elaborarea acestui buget pentru o perioadă de
timp limitat, la douăsprezece luni consecutive, pentru care se elaborează, se adoptă, se execută şi se
raportează bugetul statului. Este un principiu apreciat din punct de vedere atât tehnico-financiar, cât
şi din cel al autorizării parlamentare, în comparaţie cu procedeele elaborării unor bugete bienale sau
pe mai mulţi ani.
Principiul anualităţii bugetului de stat a mai fost susţinut şi de „raţiunea economică” de a
corespunde ritmului vieţii sociale şi periodicităţii anuale a producţiei agricole.
Cu toată consacrarea principiului anualitâţii bugetului de stat, în unele state din SUA şi in
unele landuri germane s-au adoptat bugete bienale şi miltianuale de elaborare şi încheiere a
bugetelor. În Anglia, s-a recurs, intr-un scop asemănător, la adoptarea unor venituri şi cheltuieli cu
caracter permanent care nu necesitau autorizare anuală.
Principiul anualitâţii bugetului de stat se aplică reglementându-se aşa numitul exerciţiu

12

 bugetar.
Exerciţiul bugetar este, de fapt, perioada de timp reglementată cu datele de început şi de
sfârşit ale executării fiecărui buget de stat. Din acest punct de vedere, practica bugetară din statele
contemporane este diferită. în unele state ca Austria, Belgia, Franţa, Germania, România, Republica
Moldova etc exerciţiul bugetar coincide cu anul calendaristic, în alte state ca Anglia, Canada,
Japonia etc. exerciţiul bugetar începe la 01 aprilie şi se sfârşeşte la 31 martie a anului următor, în
Australia, Italia, Suedia etc. datele de început şi sfârşit ale exerciţiului bugetar sunt 01 iulie şi 30
iunie ale anului următor. Această practică diferită fiind influenţată de tradiții şi de durată dezbaterii
parlamentare a bugetelor anuale.
În Republica Moldova, Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar cuprinde, referitor
la gestiunea bugetară, următoarele dispoziţii:
“La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate conturile
deschise în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual despre executarea
bugetului de stat”.

Reglementarea gestiunii bugetare în strictă concordanţă cu anul calendaristic este raţională,

deoarece cazurile de venituri bugetare restante ca şi de cheltuielile angajate în ultima parte a anului
calendaristic care se încasează şi, respectiv, se efectuează la începutul anului următor intervin şi se
repetă de la un exerciţiu bugetar la altul, afectând puţin executarea bugetelor anuale de stat.
2.4.2. Unitatea bugetară este un principiu care pretinde elaborarea în fiecare an a unui buget
unic de stat, acest principiu apreciindu-se şi el în comparaţie cu oponentul său - procedeul
pluralităţii de bugete.
Principiul unităţii bugetului de stat sau al bugetului de stat unic se consideră consacrat prin
înseşi legile referitoare la contabilitatea ori la finanţele publice, întrucât dispoziţiile acestor legi
folosesc expresia „buget” de stat sau „bugetul” statului, conducând la concluzia că este vorba de
un singur buget şi nu de mai multe bugete.
Cu toate avantajele tehnico-financiare și politice, în foarte multe state contemporane s-a
renunţat la unitatea bugetului de stat şi s-a preferat procedeul pluralităţii bugetare.
Procedeul pluralităţii bugetare se aplică declarându-se bugetul statului ca buget ordinar, sau
general, sau centralr şi admiţându-se, alăturate acestuia, alte bugete: extraordinare, anexe,
extrabugetare, speciale, autonome etc.
Bugetele extraordinare sunt practicate cu caracter temporar pentru situaţii excepţionale,
fiind alăturate bugetului ordinar al statului şi adoptate tot de Parlament odată cu acesta.
Practicarea acestor bugete a început odată cu apariţia cheltuielilor extraordinare'" pentru
înarmare, pentru acoperirea unor pierderi materiale cauzate de calamităţi naturale, alte calamități
deosebite.
Bugetele anexe au fost şi sunt practicate mai frecvent decât bugetele extraordinare, deoarece
corespund unor trebuinţe conjuncturale frecvente, mai ales de sporire a fondurilor băneşti necesare
unor ramuri economice sau de activitate, exploatării unor servicii publice etc.
Categoria sectoarelor, ramurilor şi exploatărilor pentru care se pot crea bugete anexe este
reglementată şi ea diferit de la un stat la altul, cu sau fără limitări ale obiectului de finanţare. Ceea
ce rămâne comun acestor bugete este adoptarea lor în fiecare an de către Parlament, concomitent cu
bugetul statului prin însăşi legea de adoptare a acestui buget.
Avantajul principal al universalităţii bugetului statului este de ordin politic. În împrejurarea în
care bugetul de stat prezentat Parlamentului spre dezbatere şi adoptare este alcătuit din totalitatea
veniturilor şi totalitatea cheltuielilor anuale, acest cuprins complet al Degetului de stat permite
cunoaşterea exactă a politicii regimului.
Dificultatea principală a aplicării principiului universalităţii este atrasă de proporţiile maritale

13

 bugetului brut care, elaborat conform acestui principiu, cuprinde toate veniturile şi toate cheltuielile
bugetare anuale de stat, cu consecinţa de a amplifica şi evidenţa contabilă bugetară.
Dificultăţile tehnico-financiare ale aplicării principiului universalităţii bugetare au promovat,
alăturat procedeului bugetului brut, procedeul bugetului net.Având în vedere avantajele şi
dificultăţile constataţi în practică s-a recurs la procedeul bugetului mixt în care pentru anumite
sectoare sau ramuri de activitate, categorii de acţiuni, instituţii etc., în bugetul anual de stat se
înscriu toate veniturile şi toate cheltuielile, iar pentru celelalte ramuri, instituţii etc se înscriu numai
soldurile nete.
2.4.3. Principiul echilibrării bugetului de stat este considerat „principiu clasic” al doctrinei
financiare.
Deci, în trecut, deficitele bugetare puteau avea consecinţa declarării bancrutei sau
insolvabilităţii statului, iar în prezent ele pot accentua inflaţia ori de câte ori se recurge la emisiuni
monetare pentru acoperirea acestor deficite? "
Concepţia echilibrului bugetar este însă depăşită în prezent, mai ales datorită modificării
raportului dintre economia liberal-capitalistă şi finanţele publice din cele mai dezvoltate state din
punct de vedere economic. Astfel, în unele state cum sunt SUA, deficitele bugetare au crescut şi se
repetă de la un exerciţiu financiar la altul, cu toate că produsul social brut sporeşte de la un an la
altul.
În condiţiile unor concepţii diferite privind echilibrul bugetar şi mai ales a posibilităţilor
diferite de la un stat la altul de a promova acest echilibru, doctrina financiară susţine acţiuni diverse.
Între acestea se remarcă constituirea, în etapele prospere ale ciclului economic, a unor fonduri
băneşti de rezervă, ori de egalizare care să fie utilizate pentru acoperirea deficitelor bugetare
intervenite în etapele de declin economic.
2.4.4. Principiul publicităţii bugetului de stat Are în vedere publicarea acestuia intr-o sursă
oficială de informare in masă pentru a fi adus la cunoştinţa opiniei publice, fiind un act de
administrare a unui regim politic şi a orientărilor de natură financiară preferate de acesta. Astfel,
„legile” se „publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Bugetul de stat, fiind o lege în
sine, implică procedura obligatorie de publicare în Monitorul Oficial. în acest caz, dacă legea
bugetară anuală nu va fi publicată în Monitorul Oficial, ea nu va intra în vigoare, adică nu va
produce efecte juridice.
Publicarea de informaţii cu privire la bugetul de stat constituie o necesitate nu numai pe plan
intern, dar şi pe plan extern. Situaţia financiară a statului, mersul executării bugetului de stat,
evoluţia puterii de cumpărare a monedei naţionale, alăturat de dinamica producţiei industriale şi de
creştere economică, influenţează asupra poziţiei de care se bucură un stat pe piaţa internaţională de
capital.
Pe lângă principiile anualităţii, unităţii, universalităţii, echilibrului bugetar şi publicităţii, în
teoria financiară au fost exprimate şi alte principii, cum sunt specializarea bugetara promovată prin
precizarea provenienţei tuturor veniturilor bugetare şi a destinaţiei specifice a fiecărei categorii de
cheltuieli bugetare, precum şi principiul non-afecţiunii care - aşa cum este prevăzut în
Regulamentul financiar al Comunităţii Europene - pretinde ca veniturile bugetare să fie destinate
tuturor cheltuielilor bugetare şi nu unor cheltuieli particulare.

2.5. Natura juridică a bugetului de stat

Din punct de vedere a naturii juridice, bugetul statului a fost caracterizat diferit în literatura de
specialitate. Cele mai comentate teorii de acest fel sunt cele care susţin fie că bugetul statului este
act-condiţiune de natură administrativă, fie că acest buget este întotdeauna o lege, fie că bugetul
este şi lege, şi act administrativ, sau este un act de planificare financiară.
a)Teoria bugetului de stat act-condiţiune de natură administrativă - a fost exprimată şi

14

 susţinută acordând prioritate determinată faptului că prin bugetele anuale se condiţionează atât
veniturile, cât şi cheltuielile statului, sub aspecte parţial diferite, însă comune actelor
administrative de acest fel.
În ceea ce priveşte veniturile, într-adevăr prin bugetele statelor se stabileşte cuantumul anual
total al. veniturilor acestor bugete, se prevede cuantumul fiecăruia dintre principalele categorii de
venituri bugetare. De asemenea, se specifică impozitele, taxele şi celelalte venituri bugetare de stat
programate a se realiza anual în conformitate cu dispoziţiile din legile şi celelalte acte normative
referitoare la fiecare dintre aceste venituri ale bugetului de stat.
Referitor la cheltuieli, potrivit acestei teorii, bugetul anual al statului este condiţia obţinerii
din trezoreria publică a sumelor de bani destinate cheltuielilor bugetare, pe lângă faptul că prin
acest buget se stabileşte şi se aprobă cuantumul bănesc al fiecăreia dintre cheltuielile programate a
se efectua. De asemenea, se consideră relevantă obligaţia Parlamentului de a vota cheltuielile
publice necesare anuale cum sunt cele de salarii şi alte plăţi într-un cuantum bănesc prestabilit, ce se
efectuează pe baza dispoziţiilor din legile organice, dar pentru unele cheltuieli se lasă agenţilor
administrativi aprecierea utilităţii lor şi decizia de efectuare în cuantumul condiţionat de legile
organice. În temeiul acestui argument, se apreciază că „şi bugetul cheltuielilor este un act-
condiţiune”.
b)Teoria naturii juridice de lege a bugetului statului porneşte de la ideea că „legea este orice
decizie emanată de puterea legislativă”, iar în împrejurarea în care „bugetul statului este o
decizie a legiuitorului, el este o lege propriu-zisă”.
Într-o variantă a acestei teorii se apreciază că "bugetul statului este o lege numai în sens
formal şi nu în sens material”, pentru că el „este elaborat sub formă de lege conform procedurii
legislative.
c)Teoria potrivit căreia bugetul statului are natură juridică atât de lege, cât şi de act
administrativ porneşte de la deosebirea dintre legea formală şi legea materială şi ajunge la
concluzia că „bugetul este lege în părţile lui creatoare de dispoziţii generale şi act administrativ
în părţile lui creatoare de acte individuale şi concrete”.
Analizând definiţia actului administrativ şi comparându-1 cu actul bugetar, ajungem la
concluzia că:
- în primul rând, bugetul de stat, după elaborarea de către Guvern, este predat spre adoptare
Parlamentul în situaţia actului administrativ se poate elabora şi de "alte organe ale administraţiei
statului.
- în al doilea rând, acest program îl face numai Guvernul, în timp ce actul administrativ se
poate elabora şi de alte organe ale administraţiei statului.
- în al treilea rând, programul Guvernului nu se bucură de prezumţia de legalitate, în timp ce
actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.
- în al patrulea rând, un act administrativ se pune direct în executare după ce a fost elaborat,
pe cînd bugetul de stat se execută de la o anumită dată şi anume de la 1 ianuarie a anului viitor.
În concepţia noastră, bugetul este un program care dobândeşte forţa obligatorie prin
intermediul unei legi şi, prin urmare, dacă am ajunge la concluzia că are natura juridică a legii,
atunci trebuie să ne raportăm. La accepţiunea formală a legii și nu la cea materială a legii.

15

 TEMA 3
PROCESUL BUGETULUI DE STAT

3.1. Noţiunea de proces bugetar

Conform dispoziţiilor legale, activitatea bugetară trece prin mai multe etape, şi anume:
elaborarea proiectului bugetului de stat, adoptarea, promulgarea şi executarea bugetului de stat.
Elaborarea proiectului bugetului de stat este prima etapă a procedurii bugetare, care cuprinde
activitatea de determinare a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat.
Adoptarea presupune dezbaterea şi votarea de către Parlament a legii de adoptare a bugetului
de stat
Promulgarea sau remiterea legii bugetare anuale adoptate implică analiza efectuată de
Preşedintele statului a legii bugetare anuale, expunându-şi opinia fie de promulgare a legii de
adoptare a bugetului de stat, fie remiterea acesteia Parlamentului.
Execuţia bugetară constă în realizarea veniturilor la termenele și cuantumul prevăzut (care
reprezintă obligaţii minime) şi efectuarea cheltuielilor conform destinaţiei prevăzute (care
reprezintă obligaţii maxime ce nu pot fi depăşite). Această etapă este cea mai importantă, deoarece
presupune înfăptuirea concretă a previziunilor adoptate de Parlament. încheierea exerciţiului
bugetar presupune, în baza datelor furnizate de evidenţa execuţiei bugetare, o dare de seamă
completă privind modul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar
expirat.

3.2. Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Bugetul de stat al Republicii Moldova este alcătuit constant, potrivit necesităţii de a coordona
veniturile şi cheltuielile anuale, din două părţi: veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare.

16

 A) Partea veniturilor bugetare, în condiţiile instituirii legislaţiei fiscale din statul nostru
asemănător legislaţiilor fiscale din statele europene occidentale, cuprinde: venituri curente fiscale,
ne fiscale, din operaţiunile cu capital şi transferurile.
Veniturile fiscale. în cuprinsul actual al bugetului statului nostru, prima categorie de venituri
este formată din impozitul pe venit, constituind: impozitul pe venit reţinut de întreprinderi, instituții
şi organizaţii; impozitul pe venit calculat de organele fiscale; 25 la sută din salariul persoanelor care
fac serviciu de alternativă; alte impozite pe venit; impozitul pe venitul întreprinderilor, asociaţiilor,
organizaţiilor de stat; impozitul pe venitul întreprinderilor cu investiţii străine şi al întreprinderilor
mixte; impozitul pe venitul persoanelor juridice străine obţinut din activitatea de pe teritoriul
Republicii Moldova; impozitul pe venitul băncilor şi altor instituţii financiare; impozitul pe venitul
activităţii de asigurare etc.
A doua categorie de venituri o constituie impozitele interne pe mărfuri şi servicii, cum sunt:
Taxa pe Valoarea Adăugată la mărfurile produse pe teritoriul Republicii Moldova, la servicii şi la
mărfurile importate; impozitul privat; accizele la diferite produse stabilite conform legislaţiei etc.
A treia categorie de venituri o constituie impozitele asupra comerţului internaţional, cum sunt:
taxa vamală; tariful vamal la tariful vamal la mărfurile şi obiectele importate; încasările consulare;
taxele export.
Veniturile nefiscale. Prima categorie este formată din: venituri din activitatea de
antreprenoriat şi de proprietate, cum sunt dividende aferente cotei de participare a statului în
societăţi pe acţiuni; venitul net al Băncii Naţionale a Moldovei; dobânzile la credite acordate din
bugetul de stat; arenda pentru patrimoniul de stat etc.
A doua categorie de venituri nefiscale o constituie unele taxe şi plăţi administrative, cum sunt:
taxele percepute de poliţia rutieră; taxa pentru eliberarea de paşapoarte, buletine de identitate,
legitimaţii şi certificate; taxa de stat pentru acţiunile examinate de judecătorii şi de alte instanţe
judecătoreşti etc.
A treia categorie de venituri nefiscale o constituie amenzile şi sancţiunile administrative, cum
sunt: amenzile și sancţiunile administrative; amenzile aplicate de poliţia rutieră; amenzile aplicate
de poliţia economică; veniturile provenite de la confiscări, amenzile şi alte sancţiuni aplicate de
Departamentul Vamal etc.
Categoria veniturilor din operaţiunile cu capital, în prezent cuprinde venituri realizate din
vânzarea capitalului fix (vânzarea apartamentelor către cetăţeni, vânzarea patrimoniului de stat,
vânzarea întreprinderilor de stat etc.), veniturile din vânzarea terenurilor şi activelor nemateriale
(vânzarea brevetelor, elementelor know-how, produselor SOFT (complexuri de programare) etc.),
transferurile de capital din surse nestatale.
Transferurile sunt ultimele categorii de venituri bugetare ce includ transferurile de peste
hotare pentru cheltuielile curente şi cheltuielile capitale acordate Republicii Moldova de alte state şi
organizaţii internaţionale în contul bugetului de stat.
B) Partea de cheltuieli ale bugetului statului este formată din trei componente:
• clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare;
• clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare;
• clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare.
Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează aceste cheltuieli în funcţie de obiec-
tivele urmărite de stat, fiind create pe categoriile principale de cheltuieli:
- serviciul de stat cu destinaţie generală ;
- activitatea externă;
- apărarea națională;
- jurisdicţia constituţională;
- - autorităţile judecătoreşti;

17

 - enţinerea ordinii publice şi securitatea naţională;

- învăţământul;
- cercetările ştiinţifice;
- cultura, arta, religia, sportul şi acţiunile pentru tineret;
- ocrotirea sănătăţii;
- asigurarea şi susţinerea socială;
- agricultura, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor;
- protecţia mediului înconjurător şi hidrometeorologia;
- industria şi construcţiile;
- transporturile, gospodăria drumurilor;
- comunicațiile și informatica;
- fondului de locuinţe;
- complexul pentru combustibil şi energie;
- deservirea datoriei de stat (interne şi externe);
- completarea rezervelor de stat;
- alte servicii legale de activitatea economică ;
- cheltuieli neatribuite de la alte grupuri principale;
- excedent;
- deficit.
În Franţa, cheltuielile bugetului de stat sunt grupate intr-un buget funcţional având următoarea
structură:
a) funcţii economice: industrie, energie, agriculturi,transporturi, construcţii etc.;
b) funcţii sociale: educaţie, învăţământ, asistenţă socială etc.;
c) funcţii regaliene: poliţie, justiţie, apărare, relaţii externe, diverse;
d) funcţii tutelare: locuinţe, urbanism, gospodărie comunală etc.
Clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare, care mai este denumită şi Clasificaţie
bugetară după criteriul administrativ, ministerial sau departamental, grupează veniturile după
instituţiile însărcinate cu încasarea lor, iar cheltuielile după instituţiile împuternicite cu efectuarea
lor. În cadrul fiecărei instituţii alocaţiile bugetare sunt efectuate în funcţie de structura
organizatorică a acestora: administraţie centrală, servicii exterioare, corpul vie control. Clasificaţia
bugetară după criteriul organizaţional se face după două criterii:

- ministere, departamente, municipii, raioane şi alţi beneficiari de mijloace bugetare;

- întreprinderi, instituţii, organizaţii, plăţile şi acţiunile finanţate de la buget.
Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare are menirea de a preciza speciile şi subspeciile
de cheltuieli limitativ admise şi finanţate din bugetul statului şi anume:
- cheltuieli curente;
- cheltuieli capitale;
- acordarea de împrumuturi de la buget şi rambursarea lor;
- plata dobânzilor şi rambursarea creditelor contractate de ordonatorii principali de credite;
- procurarea de acţiuni.
Spre deosebire de Republica Moldova, in Germania, planul bugetului general este împărţit
sub aspecte instituţionale după criteriul administrativ sau departamental.
Conform acestei clasificaţii, se consemnează următoarele grupe principale de cheltuieli:
- cheltuieli de personal;
- cheltuieli pentru administraţie, achiziţii militare, servicii de credit;
- cheltuieli pentru reparaţii şi subvenţii pentru scopuri curente;
- măsuri de construcţii;

18

 - alte cheltuieli pentru investiţii şi măsuri de încurajarea investiţiilor;

- cheltuieli de finanţare specială.

3.3. Elaborarea bugetului de stat

3.3.1. Noţiuni generale
În cadrul procesului bugetar conceput ca ansamblu al actelor şi operaţiunilor care se succed
anual şi privesc elaborarea, adoptarea şi executarea bugetului statului, precum şi încheierea
exerciţiului bugetar anual, prima dintre aceste etape se declanşează în cursul anului astfel ca înainte
de sfârşitul fiecărui exerciţiu să se ajungă la adoptarea, de către Parlament, a bugetului elaborat de
organele executive de stat.
Elaborarea proiectului bugetului de stat al Republicii Moldova revine Ministerului de Finanţe
- organ administrativ de specialitate financiară. în Anglia, bugetul este elaborat sub îndrumarea
cancelarului tezaurului, iar în SUA, proiectul bugetului federal este întocmit de un serviciu special -
Biroul bugetar - ce funcţionează pe lângă preşedintele executivului american.
Ca primă etapă a procedurii bugetare de stat, elaborarea proiectului bugetului anual al statului
nostru comportă îndrumări metodologice de specialitate financiară, operaţiuni de estimare şi calcul
al veniturilor şi cheltuielilor bugetare de către toate instituţiile şi organele de stat ce au relaţii cu
bugetul de stat, precum şi stabilirea categoriilor principale de venituri și cheltuieli bugetare anuale
de stat au cu caracter general.

3.3.2 Elaborarea proiectului legii bugetare anuale

Autorităţile publice prezintă Ministerului Finanţelor propunerile proprii de bugete ce includ:
- veniturile şi cheltuielile realizate în anul bugetar precedent;
- veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar curent;
- veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
- veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar viitor;
- justificările cerinţelor referitoare la estimările preliminare de venituri şi cheltuieli distribuite
de Ministerul Finanţelor şi rezultatelor estimate ale programelor incluse în aceste cerinţe.
Veniturile şi cheltuielile ministerelor şi altor organe centrale de stat, ca şi veniturile şi
cheltuielile instituţiilor publice, se calculează cu respectarea normelor speciale de venituri şi
cheltuieli cum sunt cele privind cuantumul legal al salariilor şi celorlalte drepturi băneşti ale
funcţionarilor sau personalului, consumurile de materiale, energie şi combustibil etc, în situaţiile
pentru calculul identic al cheltuielilor admise la finanţare, din bugetul statului.
Aceste liste de investiţii însoţite de proiecte, devize de cost, rapoarte de necesitate etc., se
centralizează de către fiecare minister sau alt organ central, se anexează la bugetele 1or anuale şi se
aprobă urmărindu-se o anumită procedură, care cuprinde:
evaluarea tehnică a fiecărei investiţii sau achiziţii;
- evaluarea financiară a costului total al fiecărei investiţii sau achiziţii;
- estimările cerinţelor de cheltuieli anuale ale fiecărei investitii sau achiziţii;
- estimarea veniturilor anuale sau a cotizaţiilor, dacă acestea există, posibile de a fi colectate
de către Guvern ca rezultat al investiţiei sau al achiziţiei.
Deciziile Ministerului Finanţelor referitoare la partea de venituri şi la partea de cheltuieli ale
bugetului pentru anul bugetar viitor se transmit autorităţilor publice la data stabilită de ministrul
finanţelor.
În temeiul informaţiei primite, autorităţile publice reexaminează propunerile lor de buget şi le
prezintă din nou Ministerului Finanţelor la data stabilită de acesta.
Dacă autorităţile publice nu sunt de acord cu deciziile Ministerului Finanţelor, divergenţele
existente se soluţionează în ultimă instanţă de Guvern.

19

 În urma stabilirii cifrelor de venituri şi cheltuieli ale bugetelor ministerelor şi celorlalte organe
centrale de stat, se întocmeşte sinteza veniturilor şi sinteza cheltuielilor bugetare anuale.
Aceste sinteze sunt utile şi necesare pentru cunoaşterea structurii economice a veniturilor şi
cheltuielilor bugetare din fiecare exerciţiu bugetar, îndeosebi, a proporţiei dintre cheltuielile
bugetare curente şi de capital sau a proporţiei dintre cheltuielile pentru retribuirea muncii şi cele
pentru mărfuri şi servicii.

3.3.3.Aprobarea de către Guvern a proiectului legii bugetare anuale

După definitivarea elaborării proiectului legii bugetare anuale, care cuprinde anexele,
Ministerul Finanţelor îl prezintă Guvernului împreună cu nota explicativă.
Anexele proiectului legii bugetare anuale includ:
- veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
- veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar viitor;
- datele adiţionale, prevăzute dejegea bugetară anuală.
Nota explicativă la proiectul legii bugetare anuale include prognozele indicatorilor
macroeconomici, precum şi următoarele strategii ale Guvernului:
- strategiile de dezvoltare socială şi economică;
- strategiile de politici bugetar-fiscale;
- strategiile datoriei de stat;
- strategiile de sprijin financiar;
- strategiile relaţiilor bugetului de stat cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.
Guvernul examinează proiectul legii bugetare anuale şi nota explicativă înaintea adoptării
hotărârii. La solicitarea Guvernului, Ministerul Finanţelor prezintă informaţii sau explicaţii
adiţionale referitoare la proiectul legii bugetare anuale şi la nota explicativă.
Guvernul stabileşte procedura de apelare de către autorităţile publice a proiectului legii
bugetare anuale şi a notei explicative.
Guvernul decide includerea amendamentelor la proiectul legii bugetare anuale şi la nota
explicativă şi controlează operarea amendamentelor respective de către Ministerul Finanţelor.
După includerea amendamentelor, dacă acestea există, Guvernul aprobă proiectul legii
bugetare anuale.

3.3.4.Elaborare proiectului legii bugetare în unele state contemporane

În Germania, bugetul public parcurge diverse faze prescrise de lege. El începe cu inițiativa de
a face anumite, cheltuieli şi de a percepe anumite încasări, continuă cu adoptarea. sub formă de
lege, fiind supus executării şi se finalizează cu controlul asupra cheltuielilor propriu-zise şi a
descărcării de gestiune.
Prin negocierea cu organele administraţiei la diferite niveluri se ajunge de cele mai multe ori
la o reducere a fondurilor necesare. După verificarea cererilor, Ministerul de Finanţe alcătuieşte
proiectul de buget. După o a doua examinare şi verificare a presupuselor venituri bugetare, se trece
la elaborarea proiectului de buget Ministerul de Finanţe prezintă apoi proiectul legii bugetare
întregului cabinet, unde poate fi: adoptat, rectificat sau stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi
prezentare repetată.
Proiectul bugetar, parcurgând faza executivului, este înmânat spre examinare Consiliului
Federal (Bundesrat), apoi este examinat în „Bundestag”, în prima săptămână de şedinţă după 1
septembrie, însoţit de un raport financiar.
În SUA, proiectul bugetului federal este întocmit de către o comisie specială - Biroul bugetar -
care funcţionează pe lângă preşedintele executivului american.
Proiectul bugetului federal elaborat de această comisie, însuşit de către Preşedintele

20

 republicii, este înaintat de către acesta Congresului, însoţit de un mesaj (raport). Acest mesaj
cuprinde: principiile generale ale politicii interne şi externe a SUA; proiectul de buget pentru anul
bugetar următor; contul de execuţie bugetară pe anul anterior; informaţii privind execuţia bugetului
pe anul în curs.

3.4. Examinaea și adoptarea legii bugetare anuale

3.4.1. Adoptarea legii bugetului in statele dezvoltate
Adoptarea bugetului de stat de către Parlament în multe state este reglementată prin dispoziții
specifice în sensul că implică o anumită procedură de examinare de către comisii financiar-
bugetare a cuprinsului bugetului anual. Apoi, urmată de dezbaterea fie separat în fiecare dintre cele
două camere ale Parlamentului, fie de către cele două camere reunite şi, în final, discutarea pe
articole și votul deschis ori secret al legii bugetare anuale.
Dezbaterea sau „discuţiunea" parlamentară a bugetului de stat, este și ea diferită în multe
state, mai ales. în funcţie de drepturile acordate fiecărei camere pentru votarea acestui buget. În
unele state ca, de exemplu, în Germania, Parlamentului îi rămîn pentru discuţii până la fixarea
bugetului prin legea bugetară, înaintea începerii anului bugetar. În cel mai bun caz trei luni. Acest
termen este încălcat aproape cu regularitate.
În Constituţia financiară germană este prevăzut ca bugetul să fie adoptat înaintea începerii
anului bugetar prin Legea bugetului .
Dacă nu se poate respecta adoptarea in prealabil a bugetului, atunci guvernul federal are
dreptul la un buget de urgenţă.
În a doua şi a treia lectură în plen, Parlamentul german analizează obiectivele propuse de
Guvernul federal privind veniturile şi cheltuielile bugetare.
Analiza bugetară şi luarea deciziei finale de Bundesrat şi Bundestag privind bugetul federal,
se finalizează cu adoptarea bugetului federal şi a anexei la legea bugetară. în caz de divergenţă, se
recurge la o comisie de mediere a divergenţelor pentru a se definitiva cuprinsul Legii bugetare.
În alte state, drepturile camerelor parlamentelor nu sunt egale. Astfel, în Anglia, Camera
Comunelor are drepturi bugetare mai largi decât Camera Lorzilor şi ca atare bugetul pe anul
următor este prezentat mai întâi în Camera Comunelor. Discuţia bugetului în această cameră începe
cu expunerea cancelarului tezaurului în care se precizează orientarea politică generală a guvernului
şi proiectele acestuia de venituri şi cheltuieli publice. Această cameră poate accepta, refuza ori
modifica cifrele de venituri şi cheltuieli propuse de guvern, examinează şi votează fiecare capitol de
cheltuieli publice, pe când Camera Lorzilor primeşte proiectul de buget doar cu o lună înainte de
încheierea sesiunii parlamentare, cu scop numai informativ, deoarece nu are dreptul să modifice
bugetul aprobat de Camera Comunelor care, în cele din urmă, este supus Reginei spre sancţionare şi
cu aceasta dobândeşte natura juridică de lege.
Cu unele deosebiri, în Franţa, Adunarea Naţională are şi ea drepturi prioritare în domeniul
bugetului de stat, iar proiectul de buget ajunge la Senat, numai după prima lui lectură în cadrul
Adunării Naţionale ale cărei opţiuni răman decisive pentru cuprinsul bugetului de stat pe exerciţiul
financiar următor.
Cu deosebiri mai mari privind dreptul bugetar in SUA, proiectul noului buget federal este
propus de către Preşedintele SUA Congresului, întrunit din membrii Camerei reprezentanţilor şi ai
Senatului, apoi acest proiect este discutat mai întâi în Camera reprezentanţilor, rare însă are dreptul
limitat de a modifica veniturile bugetare. Senatul poate să majoreze ori să reducă veniturile şi
cheltuielile bugetare propuse de Preşedintele SUA, precum şi să introducă noi venituri şi cheltuieli
ale statului federal, rămânând ca în cele din urmă noul buget să fie definitivat cu aprobarea de către
Preşedintele SUA a propunerilor celor două camere ale Congresului SUA.
Procedura votului bugetului de stat prezintă şi ea nişte particularităţi. în cele mai multe state

21

 se insistă cu prioritate asupra votului cheltuielilor bugetare sau publice. Deoarece, în ceea ce
priveşte veniturile, prin votul bugeţului se autorizează perceperea impozitelor, taxelor etc.,
prevăzute de legislaţia fiscală, precizându-se şi cuantumul bănesc al veniturilor bugetare necesare
de realizare în noul exerciţiu financiar.

3.4.2. Adoptarea bugetului de stat în Republica Moldova

Procedura examinării şi adoptării bugetului de stat în Republica Moldova diferă de alte ţări,
deoarece, din punct de vedere organizatoric, Parlamentul nostru este unicameral; deosebire de
parlamentele formate din două camere.
Proiectul legii bugetare anuale include anexele şi este însoţit de nota explicativă.
Adiţional la proiectul legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor prezintă calculele
veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Comisia Economie, Buget şi Finanţe, care
prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Concomitent, proiectul legii bugetare
anuale este examinat de Curtea de Conturi, care prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de
acesta.
Pe lângă Comisia de specialitate, proiectul legii bugetare se examinează de toate Comisiile
permanente şi Direcţia juridică a Parlamentului. La data stabilită de Parlament Comisiile
permanente și Direcţia juridică prezintă avizele la proiectul legii bugetare anuale Comsiei
Economie, Buget şi Finanţe.
În bâza avizelor Comisiilor permanente şi avizului Direcţiei juridice, Comisia Economie,
Buget şi Finanţe întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra proiectului legii bugetare anuale
şi le prezintă Parlamentului la data stabilită de acesta.
Examinarea proiectului legii bugetare anuale în Parlament se efectuează în trei lecturi.
Legea bugetară anuală poate fi adoptată şi în două lecturi, dacă toate chestiunile din lecturile
doi şi trei sunt examinate intr-o singură lectură.
A) Examinarea in prima lectură:
În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şi coraportul Comisiei
Economie, Buget şi Finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale şi examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
Parlamentul adopta, în prima lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remite Comisiei
Economie, Buget şi Finanţe pentru pregătirea de examinare în a doua lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi prezentare
repetată a proiectului legii bugetare anuale în prima lectură.
B) Examinarea în a doua lecturi:
În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei Economie, Buget şi Finanţe,
examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor,
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor,
c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire și prezentare
repetată a proiectului legii bugetare anuale în a doua lectură.
C) Examinarea în a treia lectură:
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei Economie, Buget şi Finanţe:
a) examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar,
c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuala.

22

 3.4.3. Douăsprezecimile bugetare

Douăsprezecimile bugetare provizorii sunt bugete ale căror venituri şi cheltuieli reprezintă a
douăsprezecea parte din cele prevăzute şi propuse prin legea bugetară anuală ce nu a putut fi votată
în termenul legal, bugete care sunt examinate de comisiile bugetare, se adoptă de către Parlament şi
se pun în executare potrivit necesităţii de continuitate a executării bugetului de stat. Despre aceste
douăsprezecimi s-a afirmat că ele pot fi părţi corespunzătoare din bugetul viitor, ori că pot fi
considerate ca buget provizoriu cu cuantumuri de venituri şi cheltuieli stabilite ad hoc.
Încredinţarea guvernului să îndrume execuţia bugetară pe baza bugetului din exerciţiul
financiar anterior este procedeul preferat în prezent datorită simplităţii şi operativităţii lui. Acest
procedeu are în vedere că, dacă bugetul statului nu a fost adoptat înainte de expirarea exerciţiului
bugetar, se aplică în continuare bugetul anului precedent, până la adoptarea noului buget.

3.5. Promulgarea legii bugetare anuale

Este firesc ca şeful statului să aibă posibilitatea de a examina legea bugetară anuală, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova, exercitându-şi atribuţiile constituţionale ce îi revin în această
calitate, de a asigura buna funcţionare a autorităţilor publice.
Conform art. 93 alin.(l) din Constituţia Republicii Moldova „Preşedintele Republicii Moldova
promulgă legile”.
Uneori, Preşedintele statului printr-o scrisoare de remitere, poate cere cere Parlamentului
reexaminarea legii bugetare anuale pentru orice motive, începînd cu inacceptabilitatea unor texte și
terminînd cu îndreptarea unor erori materiale. Reexaminarea legii bugetare anuale poate fi cerută de
către șeful statului numai o singură dată și este obligatoriue pentru Parlament. Înacest sens,
trimiterea de căatre Președintele Republicii Mildova a legii bugetare anuale, cu obiecîiile sale, spre
reeaximane Parlamentului înseamnă, de fapt, refuzul șefului statului de a o promulga.

3.6. Procedura executării bugetlui de stat

Executarea bugetului de stat adoptat de Parlament, prin legea bugetară anuală, presupune
realizarea venutilor bugetare stabilite pentru anual in curs și efecuatrea cheltuielilor bugetare pentru
aceeași perioadă.
Primii sunt denumiţi executori de buget (ordonatori de credite), iar a doua categorie de
funcţionari cuprinde contabilii cu atribuţiile specifice executive, această distincţie şi separaţie de
funcţiuni având menirea de a garanta o execuţie conformă a bugetului de stat.
În termen de 10 zile după adoptarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor:
- solicită de la autorităţile publice centrale planurile de finanţare ale acestora, precum şi ale
instituţiilor subordonate;
- întocmeşte repartizări lunare ale veniturilor prevăzute de legea bugetară anuală şi de alte
acte legislative.
În termen de 45 de zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanțelor aprobă
repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat conform Clasificaţiei bugetare. În
anumite situaţii, Ministerul Finanţelor poate aproba alocaţii pentru fiecare program guvernamental,
cu condiţia adoptării fiecărui program de acest fel de Parlament.
Repartizarea lunară se semnează de ministrul Finanţelor sau de o persoană autorizată de
Ministerul Finanţelor, care aprobă cererea de cheltuieli pentru un scop specific.
Nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fară autorizaţia semnată de ministrul
Finanţelor sau de o persoană autorizată de Ministerul Finanţelor.

3.6.2. Executarea de caiâ a bugetului de stat

Operațiunile de trezorerie sunt inevitabile în execuţia bugetului anual de stat, pentru Încasarea

23

 veniturilor bugetare In numerar, pentru eliberarea sumelor de bani necesare cheltuielilor care te
efectuează in numerar, ca şi pentru evidenţa tuturor veniturilor realizate şi a cheltuielilor bugetare
efectuate.
Datorită necesităţii şi importanţei lor, operaţiunile de trezorerie sunt reglementate prin
dispoziţii speciale care, din punct de vedere organizatoric, aplică una dintre următoarele două
variante:
- încredinţarea operaţiunilor de „executare de casă a bugetului statului”- in condiţii de mandat
- unei bănci importante la care se deschid conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului de stat;
- organizarea trezoreriei statului, cu unităţi centrale şi locale, cărora le este rezervată
efectuarea încasărilor şi plăţilor necesare execuţiei bugetului statului, ca şi păstrarea
disponibilităţilor băneşti atât ale organelor de stat centrale şi locale, cât şi ale instituţiilor publice
şi altor subiecte de drept.
Trezoreria de Stat este o unitate structurală a Ministerului Finanţelor, constituită din
Trezoreria Centrală şi Trezoreriile Teritoriale, care exercită executarea de casă a bugetului de stat şi
a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, administrarea mijloacelor valutare, a fondurilor şi
mijloacelor extrabugetare, precum şi a fondurilor cu destinaţie specială.
În general, Trezoreria de Stat asigură următoarele funcţii:
• evidenţa impozitelor, taxelor şi altor venituri, prevăzute d legislaţia în vigoare, care se
încasează în bugetul de stat și bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
• delimitarea veniturilor generale de stat cu înscrierea lor la conturile trezoriale ale bugetelor
respective în baza normativelor stabilite;
• reglementarea decontărilor reciproce între bugetele respective;
• evidenţa veniturilor şi cheltuielilor mijloacelor speciale, fondurilor şi mijloacelor
extrabugetare, mijloacelor valutare ale executorilor de buget (ordonatorilor de credite);
• deservirea instituţiilor publice ale bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale;
• controlul asupra efectuării cheltuielilor de casă ale instituţiilor publice finanţate de la
bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale conform destinaţiei;
• evidenţa surselor financiare interne şi externe atrase pe parcursul anului bugetar în scopul
acoperirii deficitului bugetar;
• prognozarea operativă a încasărilor, cheltuielilor, surselor de finanţare a deficitului bugetar;
• administrarea eficientă a încasărilor la conturile bugetelor respective;
• evidenţa contabilă a executării de casă a bugetului de stat şi bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale, mijloacelor speciale, fondurilor ş i altor mijloace
extrabugetare,mijloacelor valutare;
• controlul asupra respectării legislaţiei Republicii Moldova în procesul executării de casă a
bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, mijloacelor speciale, fondurilor
şi altor mijloace extrabugetare, mijloacelor valutare.

3.6.3. Procedura realizării veniturilor bugetare de stat

Executarea fiecărui buget este primordial condiţionată de realizarea integrală şi la termenele
legale a veniturilor bugetare.
Aceasta reprezintă de altfel şi premisa efectuării cheltuielilor bugetare, pe de o parte, iar pe
de altă parte, se obţine realizarea întocmai a bugetului statului. Având .in vedere importanţa pe care
o are realizarea veniturilor în condiţiile, execuţiei bugetare, această activitate este aplicaţi,
supravegheaţi fi controlată de către Ministerul Finanţelor fi celelalte organe cu atribuţii financiare.
În realizarea conformi a veniturilor bugetare, obligatoriu trebuie respectate următoarele
condiţii reglementate de cadrul normativ financiar.

24

 - nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise in buget şi
încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;
- legea bugetară anuală adoptă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor şi a cotelor acestora,
precum şi a celorlalte venituri ale statului, care urmează să se perceapă;
- este interzisă perceperea sub orice titlu, sub orice denumire, de contribuţii directe sau
indirecte In afara celor stabilite prin lege.

3.6.4. Procedura efectuării cheltuielilor bugetului de stat

În procesul executării bugetului de stat, autorităţile publice pot face cheltuieli pentru diverse
programe guvernamentale, cu condiţia ca aceste alocaţii să corespundă legii bugetare anuale şi să
existe autorizaţia semnată de ministrul Finanţelor sau de o persoană autorizată din Ministerul
Finanţelor.
Alocaţiile incluse în repartizarea lunară pentru utilizări specifice nu pot fi transferate pentru
alte utilizări fără notificarea şi aprobarea ministrului Finanţelor.
La stabilirea cheltuielilor publice se au în vedere următoarele:
a) în domeniul social, utilizarea resurselor financiare ale statului pentru învăţământ,
sănătate, ocrotire socială, cultură, artă, sport, protecţie ecologica şi altele, în condiţiile stabilite
de lege;
b) susţinerea unor programe prioritare de cercetare ştiinţifică;
c) în domeniul economic, facilităţi şi alte mijloace stabilite, potrivit legii, acordarea de
subvenţii, acordarea de investiţii şi a altor acţiuni economice de interes public în limita
alocaţiilor bugetare anuale, aprobate în condiţiile legii;
d) asigurarea cerinţelor de apărare a tării şi a ordinii publice;
e) finanţarea administraţiei centrale de stat şi a altor cheltuieli prevăzute de lege.
Este interzisă acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la emisiunea monetară
sau prin finanţarea directă de către bănci.
Executorii de buget principali (ordonatorii de credite) ai bugetului de stat sunt miniştrii si
conducătorii celorlalte organe centrale de stat.
Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ministerelor şi
celorlalte organe centrale de stat finanţate din bugetul statului sunt după caz: ordonatori, secundari
sau terţiari Âe credite.
Executorii de buget principali (ordonatorii principali de credite) au o dublă calitate:
- de a repartiza alocaţiile bugetare aprobate unităţilor ierarhice inferioare, în raport cu
sarcinile acestora, precum şi,
- aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetul propriu-zis cu respectarea dispoziţiilor
legale.
Ordonatorii principalile credite pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat sunt miniştri şi
conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.
Ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu
respectarea dispoziţiilor legale şi repartizează alocaţiile bugetare aprobate unităţilor ierarhic
inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite.
Ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice împuterniciţi să utilizeze
creditele bugetare ce le-au fost repartizate, numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc,
potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legii.
Indiferent de categoria din care fac parte, ordonatorii de alocaţii sunt responsabili:
- de respectarea dispoziţiilor legale în utilizarea creditelor bugetare;
- de folosirea cu eficienţă a sumelor de bani primite de la bugetul de stat;

25

 - de integritatea bunurilor Încredinţate unităţilor pe care le conduc;

- de ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra
execuţiei bugetare.
În caz de depistare de către Curtea de Conturi, Inspecția Financiară şi alte organe a cazurilor
de utilizare contrar destinaţiei a mijloacelor bugetare de către ordonatorii de credite, precum şi în
cazurile de depistare a surplusurilor de mijloace bugetare şi resurse materiale, ca urmare a
mistificărilor în calculele de apreciere a necesităţilor bugetare şi în evidenţa contabilă, Ministerul
Finanţelor poate reduce cu suma respectivă volumul alocaţiilor aprobate în bugetul ordonatorilor de
credite respectiv. Şi dacă este cazul se transmit organelor de anchetă materiale pentru urmărirea
penală sau organelor competente pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

3.6.5. Virările de alocaţii bugetare

Ministerul Finanţelor poate propune Guvernului, iar Guvernul Parlamentului, efectuarea
oricaror cheltuieli adiţionale, în cazul când legea bugetară anuală nu este adoptată pînă la 31
decembrie şi în situaţii excepţionale (calamităţi naturale sau război).
În cazul când se adoptă legea bugetară anuală, cheltuielile adiţionale suni considerate nule,
dacă n-au fost executate pană la intrarea în vigoare a legii bugetului pe anul în curs. Cele deja
efectuate nu pot fi considerate nule, deoarece legea bugetară anuală adoptată ulterior efectuării
acestor acte şi operaţiuni de executare a alocaţiilor bugetare va avea caracter retroactiv.
Blocarea cheltuielilor se efectuează prin reduceri proporţionale lunare ale tuturor cheltuielilor,
cu excepţia celor de la articolele sau capitolele scutite de blocare prin legea bugetară anuală.
În acest caz, tăcerea Parlamentului este considerată ca o aprobare tacită a puterii
reprezentative în blocarea unor cheltuieli bugetare. Deci, puterea executivă în anumite cazuri în
virtutea principiului legal al echilibrului bugetar poate efectua acte şi operaţiuni fără învestirea
expresă, printr-un act al Parlamentului de a efectua asemenea acţiuni.
În funcţie de evoluţia încasării veniturilor în bugetul de stat, Ministerul Finanţelor poate
modifica, cu 5 zile până la sfârşitul lunii curente, estimările de cheltuieli pentru perioada gestionară
ulterioară, punând la curent autorităţile publice respective.

3.6.6. Rectificarea bugetului de stat

În caz de necesitate, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului, iar Guvernul Parlamentului,
un proiect de rectificare a legii bugetare anuale. Rectificarea include:
• estimări revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii
- estimări revizuite de rambursări ale sumei de principal asupra datoriei de stat;
- repartizarea soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării bugetului în anul
bugetar precedent;
- estimări şi descrieri revizuite, dacă acestea există, la anexele şi nota explicativă ce însoţesc
proiectul rectificării legii bugetare anuale.
Parlamentul examinează modificările propuse de Guvern şi întreprinde una din următoarele
acțiuni:
- respinge modificările pentru cheltuieli adiţionale;
- aprobă modificările pentru cheltuieli adiţionale,
- precum şi propunerile de compensări sub formă de venituri majorate sau cheltuieli reduse;
- aprobă modificările pentru cheltuieli adiţionale, cu modificarea concomitentă a nivelului
deficitului sau a excedentului bugetar.
La sfârşitul fiecărui an bugetar, Ministerul Finanţelor întocmeşte un raport despre executarea
bugetului de stat, care este prezentat Guvernului până la data 01 mai a anului imediat următor
anului de gestiune spre examinare şi aprobare, iar Guvernul, după aprobare, va prezenta până la 01

26

 iunie Parlamentului.

TEMA 4
CHELTUIELILE BUGETULUI DE STAT

4.1. Aspecte generale privind cheltuielile bugetare

În concordanţă cu acest rol, în lucrările franceze de specialitate, cheltuielile publice sunt
individualizate prin trei elemente constitutive:
- întrebuinţarea unei sume de bani;
- de către o persoană juridică, stat, instituţie, comună etc.;
- în vederea satisfacerii unei trebuinţe publice, deci în scop de utilitate publică.
Cheltuielile de interes statal sunt efectuate în scopul întreţinerii sau funcţionării organelor şi
instituţiilor de stat, ca şi al desfăşurării activităţilor de învăţământ, sănătate, protecţie socială şi alte
activităţi care, conform concepţiei publice naţionale, trebuie finanţate de către stat, din fonduri
băneşti a căror formare şi întrebuinţare este decisă de organele de stat.
Drept concepte comunitare privind cheltuielile bugetare sunt evidenţiate următoarele:
- sporirea cheltuielilor pentru învăţământ, sănătate publică, cercetări ştiinţifice, căi de
comunicaţii şi dezvoltare regională, pe baza reducerii altor cheltuieli, evitându-se compromiterea
echilibrului financiar necesar şi întocmindu-se în acest sens „o ordine" de prioritate a cheltuielilor
publice” care să fie consacrată prin „programe financiare multianuale,
- politica cheltuielilor publice să fie concordantă cu politica resurselor financiare în cuprinsul
căreia impozitele să nu compromită economiile băneşti particulare şi nici investiţiile
întreprinderilor, iar investiţiile publice să fie finanţate cu preferinţă din împrumuturi publice pe
termen lung;
- „creşterea cheltuielilor publice este inevitabilă”, însă trebuie subordonată cerinţelor de
„echilibru economic-financiar al comunităţii şi al statelor membre”.

4.2. Clasificarea cheltuielilor publice şi bugetare

Clasificarea cheltuielilor publice şi bugetare sunt unele teoretice, altele oficiale şi legale.
A) Dintre clasificările teoretice ale cheltuielilor publice şi bugetare, cele mai răspândite sunt
cele formulate în temeiul criteriului economic şi al destinaţiei specifice.
Criteriul economic de clasificare a cheltuielilor publice şi bugetare este formulat mai ales din
punctul de vedere al venitului naţional, care este în concordanţă cu criteriul productivităţii.

27

 Din punctul de vedere al venitului naţional, cheltuielile publice şi bugetare se împart în două
grupe:
- cheltuieli ce reprezintă o avansare de venit naţional cum sunt cele pentru construcţia,
dezvoltarea şi modernizarea întreprinderilor, altor unităţi economice producătoare de bunuri
materiale, cărora li se alătură cheltuielile pentru formarea rezervelor materiale de stat,
- cheltuieli ce reprezintă un consum de venit naţional cum sunt cele pentru funcţionarea
organelor de stat legislative, administrative, jurisdicţionale etc., pentru întreţinerea forţelor
armate şi a ordinii publice, precum şi pentru învăţământ, sănătate etc.
Prima dintre aceste categorii de cheltuieli sunt considerate productive, iar cea de a doua
grupează cheltuielile considerate neproductive.
Criteriul destinaţiei specifice este aplicat în mod diferit după cum se urmăreşte înfăţişarea
principalelor categorii de cheltuieli publice şi bugetare, ori a grupelor de cheltuieli corespunzătoare
ramurilor sau domeniilor administraţiei publice, ramurilor activităţii tuturor organelor de stat etc.
Conform criteriului destinaţiei specifice, principalele categorii de cheltuieli din statele
contemporane sunt următoarele:
- cheltuieli pentru sănătate publică, învăţământ şi educaţie, asistenţă publică;
- cheltuieli pentru economia naţională;
- cheltuieli cu caracter administrativ pentru organele de stat, ordinea publică şi forţele
armate.

B) Clasificările oficiale şi legale ale cheltuielilor publice şi bugetare sunt cele instituite prin
acte normative ale organizaţiilor internaţionale şi ale organelor de conducere statală.
Dintre clasificările oficiale este remarcabilă clasificarea funcţională a cheltuielilor publice
reglementată pentru instituţiile . specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi pentru informarea
şi documentarea acestor instituții în relațiile cu statele membre ale organizației mondiale.
Clasificarea legală a cheltuielilor publice din statele contemporane înfăţişează cheltuielile
bugetare şi extrabugetare, aprobate în fiecare stat, de către organele legislative, prin legile bugetare
anuale sau de finanţe, pe grupe de cheltuieli constituite tot.
Indiferent de clasificările teoretice, oficiale şi legale, cheltuielile publice şi bugetare din
statele contemporane evoluează în timp înregistrându-se creşteri diferite ale cuantumurilor băneşti
anuale, având determinări şi proporţii diferite de la un an la altul.

4.3.
Cheltuielile bugetare pentru autorităţile publice, pentru apărarea ţării şi a securităţii
naționalE
A) Cheltuielile, bugetare pentru autoritățile publice
Conform conceptului cuprinderii în această categorie de cheltuieli bugetare a cheltuielilor
privind toate autorităţile publice, din această categorie de cheltuieli sunt finanţate în principal
următoarele organe sau autorităţi:
- preşedinţia statului;
- parlamentul ţării;
- autorităţile judecătoreşti prin bugete distincte ale Curţii Constituţionale, Ministerului
Justiției, Procuraturii şi Curţii Supreme de Justiţie;
- autorităţile executive începând cu Guvernul Republicii Moldova, continuând cu
ministerele şi celelalte organe administrative centrale ale căror cheltuieli sunt prevăzute în
bugetul fiecărui minister şi altui organ administrativ central;
- organele sau autorităţile de ordine publică ale căror cheltuieli sunt finanţate prin bugetele
Ministerului Afacerilor Interne şi al Serviciului de Informaţii şi Securitate.

28

 Necesitatea şi însemnătatea acestei categorii de cheltuieli bugetare pentru autorităţile publice

sunt în general demonstrate de necesitatea şi importanţa organelor sau autorităţilor publice de
conducere statală prezidenţială, legislativă, jurisdicţională, executivă şi de ordine publică.
Cheltuielile curente sunt formate din: salariul funcţiei, sporurile la salariul funcţiei, retribuirea
complementară la salariul funcţiei, ajutorul material etc.
Cheltuielile capitale sunt formate din: investiţiile capitale în construcţia locuinţelor,
construcţia obiectelor social-culturale; reparaţia capitală a clădirilor administrative, a mijloacelor de
transport etc.
B) Cheltuielile bugetare pentru apărarea ţârii
Cheltuielile bugetare pentru apărarea ţării sunt deseori denumite cheltuieli militare, iar
acestea, în doctrina financiară, se împart în cheltuieli militare directe şi indirecte. Cele directe
privesc întreţinerea şi înzestrarea armatei cu armament şi mijloace tehnice specifice, iar cheltuielile
militare indirecte sunt cele atrase de consecinţele conflagraților și au ca obiect restituirea unor
credite contractate pentru pregătirea şi purtarea războaielor, ca şi plata pensiilor acordate invalizilor,
orfanilor şi văduvelor de război.

4.4. Cheltuielile pentru instituţii şi acţiuni social-culturale

A) Necesitatea şi însemnătatea cheltuielilor social-culturale
Cheltuielile social-culturale sunt determinate de necesităţile de instruire sau învăţământ,
asistenţă medicală, cultură şi artă etc., pe care cetăţenii nu le pot satisface în mod individual sau
particular. În consecinţă, aceste trebuinţe se consideră generale, colective sau publice, generatoare a
obligaţiei ce revine autorităţii statale de a organiza satisfacerea lor prin procedeul financiar al
cheltuielilor publice.
B) Ramificările cheltuielilor social-culturale
Categoria “cheltuielilor sociale cuprinde cheltuielile pentru învăţământ şi ştiinţă, cultură şi
artă, ocrotirea sănătăţii, sport şi tineret, protecţia mediului înconjurător.
1) Cheltuielile pentru învăţământ şi ştiinţă sunt destinate, in primul rând, formelor
învăţământului de stat preşcolar, primar, liceal, profesional, superior, masterat şi doctorat. De
asemenea, din aceste cheltuieli sunt finanţate alte instituţii şi acţiuni de învăţământ, precum şi
inspectoratele şcolare.
2) Cheltuielile pentru cultură şi artă sunt destinate funcţionării Ministerului Culturii,
întreţinerii şi înzestrării bibliotecii naţionale, bibliotecilor universitare, muzeelor şi instituţiilor
cultural-artistice subordonate acestui minister.
3) Cheltuielile pentru sănătate asigură întreţinerea şi funcţionarea spitalelor, policlinicilor,
ambulatoriilor şi punctelor felceroobstetricale, serviciilor şi instituţiilor sanitare epidemiologie
de profilaxie, altor instituţii şi servicii din domeniul ocrotirii sănătăţii.
4) Cheltuielile bugetare pentru activitatea sportivă şi de tineret sunt destinate, in primul rând,
organelor centrale administrative de stat cuprinse în structura organizatorică a Ministerului
Educaţiei şi Tineretului, a cărui menire este de a orienta şi sprijini atât activitatea de tineret, cât şi
activitatea sportivă potrivit conceptelor recunoscute în statele contemporane. Necesităţile băneşti
de funcţionare şi înzestrare ale acestor organe sunt satisfăcute prin finanţarea integrală din
bugetul statului a cheltuielilor curente (de personal, pentru materiale şi servicii) şi cheltuielilor
capitale (pentru investiţiile programate).
5) Cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător întreţin funcţionarea "Ministerului
Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvolt Dezvoltării Teritoriului, a cărui menire este de a orienta și
sprijini activitățile de ocrotire și protejare a mediului ambiant potrivit conceptelor și standardelor
din statele contemporane.

29

 4.5. Cheltuielile curente şi investiţiile in sfera social culturală

1) Cheltuielile curente ale instituţiilor social-culturale: unele sunt comune tuturor acestor
instituții, altele specifice sau determinate de activitatea specifică de învăţământ, asistenţă
medicală, acţiuni culturale etc.
2) Cheltuielile de investiţii ale instituţiilor publice social-culturale denumite şi cheltuieli de
capital pot fi de amploare mai mare vizând construcţia unor instituţii sau extinderea şi
dezvoltarea unor instituţii existente, ca şi de amploare mai mică vizând doar îmbunătăţirea
dotării sau înzestrării unor instituţii existente prin achiziţionarea de instalaţii, aparatură de
specialitate şi alte bunuri de întrebuinţare îndelungata care să amelioreze şi să modernizeze
condiţiile de învăţământ, de asistenţă medicală şi de activităţi culturale şi artistice.

4.6. Cheltuielile bugetare pentru domeniul economic şi infrastructura publică

Conform dispoziţiilor referitoare la cheltuielile bugetare din legile privind bugetele statului
nostru din ultimii ani, pentru această sferă de cheltuieli sunt prevăzute cheltuieli cu următoarele
destinşii specifice principale:
• programele prioritare de cercetare ştiinţifică de interes economic;
• agricultura şi silvicultura;
• extinderea şi întreţinerea drumurilor şi podurilor;
• transport, comunicaţii şi aviaţia civilă;
• investiţii la întreprinderile şi societăţile cu capital de stat din toate ramurile şi sectoarele
economice;
• constituirea rezervei de stat de bunuri materiale şi alte acţiuni economice.
Din specificările destinaţiei cheltuielilor pentru domeniul economkrdesprmse din bugetele
acestor ministere şi din specificările Clasificaţiei bugetare este remarcabil că fiecare dintre aceste
cheltuieli grupează un număr diferit de feluri de cheltuieli.
Cheltuielile de capital sau investiţionale sunt recunoscute ca fiind de importanţă deosebită în
toate statele, deoarece, prin construcţia unor noi întreprinderi sau unităţi economice care produc
mărfuri, execută lucrări şi transporturi şi prestează alte servicii, ca şi prin dezvoltarea,
retehnologizarea şi modernizarea întreprinderilor sau unităţilor economice de acest fel existente se
obţin următoarele rezultate proeminente: sporirea produsului social şi creşterea venitului naţional,
sporirea locurilor de muncă şi reducerea şomajului, creşterea şi specializarea bunurilor necesare
consumului şi condiţiilor evoluate de trai ale cetăţenilor, precum şi sporirea surselor de venituri
băneşti ale statului şi cetăţenilor.

30

 TEMA 5
VENITURILE BUGETULUI DE STAT

5.1. Consideraţii generale asupra veniturilor bugetare

Veniturile bugetare au o mare importanţă nu doar ca sume ce alimentează fondurile băneşti ale
statului, clar şi prin influenţa pe care acestea o exercită asupra activităţii economice şi sociale a
ţării.
Sub aspect juridic, statuările constituţionale precizează în mod imperativ că „nici un venit
bugetar nu poate fi prevăzut şi încasat, dacă n-a fost reglementat prin lege. Este interzisă perceperea
sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau indirecte, In afara celor stabilite prin
lege.

5.2. Elementele veniturilor bugetare

Din reglementarea veniturilor bugetare rezultă existenţa unor elemente comune care se
regăsesc în cazul oricărui venit bugetar, fără de care ar fi imposibilă determinarea, urmărirea şi

31

 realizarea lor. Elementele şi trăsăturile în cauză trebuie si fie precizate cu claritate în actele
normative prin care sunt instituite veniturile bugetare. Elementele veniturilor bugetare, fără de care
acestea nu pot fi considerate ca atare, sunt următoarele:
1) Denumirea venitului bugetar stabileşte natura economico-financiară şi juridică a venitului
respectiv: impozit, taxă, încasări, contribuţie etc.
2) Debitorul, plătitorul (suportatorul), subiectul impunerii sau contribuabilul este acea
persoană fizică sau juridică care datorează, potrivit legii, un impozit, o taxă, ori este obligat la
efectuarea unei anumite prelevări la bugetul .
De asemenea, în conformitate cu politica economică şi fiscală a statului, în afara delimitării
persoanelor fizice în rezidenţi şi nerezidenţi după criteriul domiciliului permanent, se folosesc şi
alte criterii de diferenţiere. Astfel, de pe poziţia contribuabilului o importanţă considerabilă o are
clasificarea persoanelor juridice după organizare şi gestionare, după numărul salariaţilor, după tipul
activităţii ş. a..
3) Obiectul impozabil reprezintă veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile specificate
prin dispoziţiile legilor în vigoare. Venitul impozabil se poate constitui sub diferite forme:
veniturile persoanelor fizice, veniturile societăţilor pe acţiuni, veniturile societăţilor cu
răspundere limitată, veniturile agenţilor micului business, veniturile întreprinderilor agricole,
gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri) etc. Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: clădiri, terenuri,
mijloace de transport etc.
4) Baza impozabilă este noţiunea utilizată pentru a desemna suma venitului, valoarea
bunurilor, volumul mărfurilor, valoarea serviciilor prestate asupra cărora se aplică cotele
impozitelor, taxelor, accizelor etc. pentru a se determina volumul obligaţiilor băneşti ale
subiectelor impunerii . În realitate, baza impozabilă este o sumă rezultată după efectuarea
tuturor deducerilor legale şi înlesnirilor prevăzute. Spre exemplu, baza impozabilă pentru
jocurile de noroc este costul licenţei pentru âctivitate în domeniul dat.
5) Cota de impunere este suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile si cu
ajutorul căruia se calculează cuantumul bănesc al fiecărui venit bugetar. Cotele de impunere sunt
diferenţiate în funcţie de natura venitului sau bunului impozabil şi categoriile de plătitori.Sunt
utilizate două categorii de cote de impunere: cote fixe şi cote procentuale.
• Cotele fixe sunt stabilite în sumă egală (fixă), neschimbată pe anumită mărime a venitului
impozabil, a averii ori situaţiei plătitorului.
• Cotele procentuale reprezintă un anumit procent din venitul sau valoarea bunului
impozabil.
6) Unitatea de impunere este unitatea de măsură în care se evaluează obiectul impozabil, spre
exemplu: în cazul venitului - leul, în cazul bunurilor imobiliare - metrul pătrat, în cazul
automobilelor centimetrul cub etc.
7) Perceperea sau încasarea venitului constituie realizarea efectivă a acestuia şi are loc prin
mai multe metode:

• prin metoda plătii directe, de regulă, agenţi economici, în conformitate cu prevederile legii,
au obligaţia să determine baza impozabilă şi să achite singuri, la timp şi integral, impozitul
datorat statului;
• metoda reţinerii şi vărsării constă în aceea că atunci când un agent economic plăteşte
drepturile băneşti unei persoane (salarii, dobânzi, royalty etc). are obliigaţia sa calculeze, să
reţină şi să verse în termenele, stabilite de lege la bugetul statului sumele datorate de aceştia;
• metoda aplicării de timbre fiscale se foloseşte în cazul aplicării acestora pe produsele
accizate.
8) Termenul de plată arată data la care sau până la care un anumit venit trebuia vărsat la

32

 bugetul statului. Termenele de plată ale impozitelor, taxelor şi ale altor venituri bugetare sunt
prevăzute de actele normative în vigoare, ce reglementează aceste venituri.
9) Înlesnirile şi facilităţile acordate contribuabililor. înlesnirile acordate la plata impozitelor şi
taxelor fac parte din măsurile şi politica economică, financiară şi socială adoptate în Republica
Moldova. De regulă, înlesnirile prevăzute de legislaţia în vigoare cuprind: scutiri, deduceri,
amânări, eşalonări la plata impozitelor şi taxelor.
Aceste înlesniri au ca scop stimularea valorificării anumitor resurse materiale, a producţiei
unor mărfuri, sporirea rentabilităţii sau sprijinirea familiei, favorizării persoanelor în vârstă sau cu
capacitate redusă de muncă etc.

5.3. Criteriile de diferenţiere a veniturilor bugetare

Veniturile bugetare, încasate la dispoziţia statului, sunt diferite. Pentru clasificarea lor se
utilizează mai multe criterii. Astfel:
• După sursele de constituire, veniturile bugetare se disting în:
- venituri bugetare care se constituie din impozite, taxe, accize şi taxe vamale;
- venituri bugetare care se constituie din plăţile pentru
- serviciile prestate de instituţiile publice;
- venituri bugetare care se încasează din creşterile de capital;
- amenzile, penalităţile etc.
• Din punctul de vedere al conţinutului economic, veniturile bugetare pot fi clasificate în
două categorii: venituri bugetare care au conţinut fiscal, adică: impozitele, taxa pe valoarea
adăugată, accizele etc.;venituri bugetare care nu au caracter fiscal, spre exemplu: contribuţiile
pentru asigurările sociale de stat, veniturile provenite din operaţiunile cu capital, împrumuturile
de stat, donaţiile ş. a.
• După sursele de provenienţă se deosebesc:
- veniuri bugetare provenite din surse interne;
- venituri bugetare provenite din surse externe (donaţiile, ajutoarele din străinătate ş. a.).
• Din punctul de vedere ăl apartenenţei la verigile sistemului bugetar
- veniturile bugetare se clasifică în trei categorii: venituri care se încasează la bugetul de stai
(impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată, accizele* taxa vamală, impozitul privat etc).
- venituri care revin bugetelor locale (impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul pentru
folosirea resurselor naturale, taxa pentru amenajarea teritoriului etc.);
• După caracterul veni tu rilor buge ţa ri există:
- venituri ordinare - acelea care au caracter permanent, se încasează cu regularitate, cum sunt
spre exemplu: impozitul pe venit, TVA, accizele, impozitul pe bunurile imobile etc.
- venituri extraordinare se încasează în situaţii excepţionale pentru a acoperi cheltuielile
spedficef“ lansarea unui împrumut de stat, emisiunea monetară etc.

TEMA 6
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

6.1. Caracterizarea generală a asigurărilor sociale de stat

6.1.1. Noţiuni generale

33

 Denumirea asigurări sociale a fost generalizată asemanător asigurărilor de bunuri pentru

riscuri de pierdere şi distrugere-neprevăzută.
Atributul „social” din expresia asigurări sociale corespunde, în primul rând, faptului că
fondurile băneşti de asigurări sociale se constituie prin plăţi sau contribuţii băneşti nu numai ale
salariaţilor care primesc ajutoarele băneşti de acest fel, ci şi ale altor subiecte de drept şi anume ale
patronilor şi ale statului. Pe de altă parte, categoria ajutoarelor băneşti de asigurări sociale a fost
extinsă cu motivaţia „socială” şi cuprinde indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, pensii
pentru incapacitate temporară de muncă, pensii pentru depăşirea anumitor vârste şi alte ajutoare cu
motivaţie socială.

6.1.2. Apariţia asigurărilor sociale

Din evoluţia istorică a asigurărilor sociale este remarcabil că primele procedee de asigurare
socială au fost iniţiate de lucrătorii salariaţi din manufacturi şi fabrici. Ca urmare a acestei iniţiative
s-au înfiinţat case de asigurări sociale, ale căror fonduri “băneşti se constituiau la început mâi ales
din cotizaţiile salariaţilor ce se înscriau ca membri şi, apoi şi din contribuţii ale patronilor, respectiv,
ale întreprinderilor şi celorlalte unităţi economice care foloseau munca salariată, cărora în statele
contemporane li s-au adăugat subvenţiile băneşti ale statelor.
Datorită creşterii permanente a cheltuielilor bugetare pentru pensii, printr-o lege din 1924 a
fost înfiinţată o casă a pensiilor şi s-au introdus reţineri din salariile şi soldele funcţionarilor civili şi
militari pentru fondul bănesc care, în funcţie de necesităţi, era completat din bugetul statului.

6.1.3. Sistemul contemporan de asigurări sociale în Republica Moldova

În perioada contemporană, sistemul de asigurări sociale al Republicii Moldova s-a transformat
într-un instrument financiar-public în vederea menţinerii unui trai decent al unor segmente sociale
din statul nostru. În acest context, sistemul public de asigurări sociale naţional se organizează şi
funcţionează, fiind fundamentat pe următoarele principii:
• principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de
asigurări sociale, bazat, pe aceleaşi norme de drept;
• principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public de asigurări sociale
- contribuabili şi beneficiari - un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi
obligaţiile prevăzute de legislaţie;
• principiul solidarităţii sociale inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul
public de asigurări sociale îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru
prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de legislaţie;
• principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii,
obligaţia de a participa la sistemul public de asigurări sociale, drepturile de asigiirări sociale se
exercită corelativ îndeplinirii obligațiilot,
• principiul contributivităţii conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza
contritbuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de asigurări
sociale; drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale
plătite;
• principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuie
pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de asigurări sociale, conform legii;
• principiul autonomiei, potrivit căruia Sistemul public de asigurări sociale se administrează
de sine stătător, în baza legii.
În acest sens, organizarea bugetară a asigurărilor sociale se caracterizează prin următoarele:

• generalitatea acestor asigurări cuprinde întregul personal şi prestatorii de servicii activi, toți

34

 pensionarii, ca şi membrii familiilor tuturor acestora;

• imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi indemnizaţie de asigurări sociale şi garantarea ca
drept personal ce nu poate fi cedat, având în vedere scopul acestor asigurări de a crea condiţii
decente de viață şi de a menţine capacitatea de muncă a persoanelor fizice aflate în activitate.

6.2. Casa Naţională de Asigurări Sociale

6.2.1. Noţiuni generale
Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes naţional, cu
personalitate juridică, ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale.
Această instituţie publică, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanţelor,
gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat, care este format din fonduri de asigurări sociale
plătite de contribuabilii sistemului public de asigurări sociale de stat .
Această instituţie financiar-publică este condusă de un preşedinte desemnat de guvernul
Republicii Moldova. Preşedintele Casei Naţionale este ordonatorul principal de credite pentru
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Activitatea Casei Naţionale este supravegheată de către Consiliul de Administraţie, compus
din 12 persoane. Preşedintele Consiliului de Administraţie este ministrul muncii şi protecţiei
sociale. Consiliul de Administraţie este format din reprezentanţi ai Guvernului, Patronatului,
Sindicatelor şi ai organizațiilor de pensionari, înaintaţi în funcţia de membri ai Consiliului de
Administraţie de către instituţiile şi organizaţiile respective pe principii de proporţionalitate.
Deciziile Consiliului de Administraţie se adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor lui. În cazul
parităţii de voturi, cel al preşedintelui consiliului este decisiv.
Cheltuielile de organizare şi funcţionare a sistemului public d asigurări sociale se suportă din
bugetul asigurărilor sociale de stat
Aceste cheltuieli se stabilesc în proporţie de până la 5% anual raportate la cheltuielile anuale
totale, prevăzute prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

6.2.2. Atribuţiile Casei Naţionale de Asigurări Sociale

În aplicarea conformă a legislaţiei financiar publice de asigurări sociale, Casa Naţională de
Asigurări Sociale este implicată în următoarele:
a) exercită îndrumarea şi controlul privind aplicarea dispoziţiilor legale de către structurile
sale teritoriale, inclusiv de către fondurile de asigurări sociale, precum şi de către persoanele
fizice şi juridice cărora le revin drepturi şi obligaţii financiar-publice în sfera asigurărilor sociale;
b) furnizează datele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea bugetului asigurărilor
sociale de stat;
c) prezintă Guvernului şi partenerilor sociali rapoarte cu privire la modul de administrare şi
gestionare a bugetului asigurărilor sociale de stat;
d) publică anual raportul său de activitate;
e) virează contribuţiile de asigurări sociale şi alte tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare;
f) controlează veridicitatea dărilor de seamă referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat,
corectitudinea utilizării mijloacelor virate la bugetul asigurărilor sociale de stat (prestaţii de
asigurări sociale şi alte plăţi prevăzute de legislaţie);
g) ia măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea eficientă a patrimoniului
sistemului public, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia;
h) ia măsuri pentru protecţia fondurilor de asigurări sociale;
i) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor contribuabililor la sistemul public;
j) asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale la nivel naţional pe baza

35

 codului personal de asigurări sociale;

k) certifică anual stagiul de. cotizare pentru fiecare asigurat;
l) îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de
muncă;
m)furnizează date pentru reactualizarea cuantumului prestaţiilor în sistemul public în timpul
execuţiei bugetare;
n) asigură aplicarea convenţiilor Internaţionale de asigurări sociale la care Republica
Moldova este parte;
o) dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte ţări;
p) organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din domeniul
asigurărilor sociale;
q) asigură introducerea, extinderea, întreţinerea și protecția sistemelor automate de calcul şi
evidenţă;
r) asigură reprezentarea în faţa instanţelor de judecată în litigiile în care este implicată ca
urmare a aplicării legislaţiei din sfera dată;
s) îndeplineşte alte atribuţii ui conformitate cu legea cadru în vigoare.

6.2.3. Casele teritoriale de asigurări sociale

Casa teritorială este structura de bază în sistemul public de asigurări sociale, căreia îi revin, in
limitele competenţei sale, toate activităţile ce ţin de deservirea nemijlocită a populaţiei in acest
domeniu.
Casa teritorială are următoarele atribuţii
a) înaintarea şi argumentarea propunerilor de elaborare a proiectului devizului de cheltuieli
pentru organizarea şi funcționarea în anul bugetar următor a Casei Teritoriale de Asigurări
Sociale in cadrul Casei Naţionale;
b) ţinerea evidenţei In conformitate cu codurile individuale de asigurări sociale ale tuturor
contribuabililor de asigurări totale din teritoriul respectiv;
c) încheierea contractelor de asigurări sociale în conformitate cu prevederile legislaţiei;
d) supravegherea respectării de către contribuabili a prevederilor legislaţiei in vigoare cu
privire la asigurările sociale de stat;
e) achitarea pensiilor, compensaţiilor și îndemnizaţiilor şi efectuarea analizei periodice a
acestui proces în vederea perfecționării lui,
f) organizarea şi desfăşurarea activităţii de perfecţionare profesională a personalului din
teritoriu prin intermediul unor programe respective de instruire;
g) întocmirea dosarelor pe fiecare agent economic şi persoană fizică - contribuabili în bugetul
de asigurări sociale, în baza codului personal de evidenţă individuală;
h) organizarea procesului de colectare şi virare a contribuţiilor de asigurări sociale în baza
codurilor individuale de asigurări sociale şi altor tipuri de contribuţii potrivit dispoziţiilor legale
în vigoare;
i) exercitarea unui control nemijlocit a procesului de acumulare a contribuţiilor de asigurări
sociale;
j) aplicarea sancţiunilor şi amenzilor faţă de agenţii economici şi persoanele fizice debitori ai
Casei Naţionale;
k) certificarea stagiului de cotizare a asiguratului în condiţiile legii;
l) recepţionarea de la întreprinderi şi de la cetăţeni a demersurilor şi documentelor necesare
pentru stabilirea pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor, perfectarea documentelor, stabilirea
dreptului persoanelor asigurate la pensii şi indemnizaţii şi la plata lor;
m)perfectarea documentelor, inclusiv a proiectelor de hotărâri ale consiliului de experţi,

36

 pentru stabilirea pensiilor şi indemnizaţiilor, recalcularea pensiilor şi indemnizaţiilor;

n) exercitarea controlului asupra legitimităţii şi corectitudinii eliberării certificatelor de
concediu medical;
o) desfăşurarea nemijlocită a activităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de
muncă;
p) ţinerea evidenţei pensionarilor ce au nevoie de tratament balneo-sanatorial şi repartizarea
biletelor de tratament balneo-sanatorial;
q) examinarea petiţiilor cetăţenilor în chestiunile ce ţin de stabilirea, plata pensiilor şi
indemnizaţiilor şi darea răspunsurilor respective;
r) asigurarea reprezentării în instanţele judiciare pe litigiile în care este implicată;
s) exercitarea controlului asupra utilizării respective a mijloacelor financiare destinate pentru
plata pensiilor şi indemnizaţiilor de către instituţiile care efectuează nemijlocit plata acestora;
t) exercitarea controlului asupra corectitudinii tranzacţiilor de achitări reciproce dintre agenţii
economici şi Casa Naţională;
u) colaborarea cu organele Serviciului Fiscal de Stat în domeniul ţinerii evidenţei agenţilor
economici şi persoanelor fizice - contribuabili în bugetul asigurărilor sociale de stat;
v) examinarea şi soluţionarea contestaţiilor, sesizărilor şi reclamaţiilor ce-i sunt adresate.

6.3. Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat

Pornind de la dispoziţiile art. 39 şi 41 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale
nr. 489-XIV din 08.07.1999, cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt
reglementate, având următoarea destinaţie:
• pensiile pentru munca desfăşurată până la depăşirea limitei legale de vârstă;
• pensiile ce se acordă pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident de muncă
şi boală profesională, denumită şi pensie de invaliditate;
• pensiile de urmaş ce se acordă copiilor până la o anumită vârstă ai asiguraţilor decedaţi şi
soţiilor acestora în funcţie de vârstă şi de durata căsătoriei cu susţinătorul decedat;
• indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de
accidente în afara muncii, de boli profesionale şi de accidente de muncă. Această formă de
protecţie socială a asiguratului; concretizată printr-o o sumă de bani ce se acordă prin sistemul
public de asigurări sociale pentru o anumită perioadă de incapacitate temporară de muncă.
• prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii ce se acordă în
cuantumul necesar acoperirii diferenţei de salariu celor care în scopul refacerii sănătăţii li se
reduce programul de lucru sau sunt trecuţi temporar în locuri de muncă mai uşoare, ce se acordă
pentru trimiterea la tratament balneo-climateric, pentru carantină în cazuri de boli contagioase şi
alte trebuinţe asemănătoare.
• indemnizaţii de maternitate şi indemnizaţii pentru creşterea copilului sau îngrijirea
copilului bolnav. Indemnizaţia de maternitate este o formă de protecţie socială ce constă dintr-o
sumă de bani acordată prin sistemul public de asigurări sociale femeilor asigurate, precum şi
celor care au încetat plata contribuţiei de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de legislaţia în
această sferă, în caz de naştere a copilului. Indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea
copilului bolnav este o modalitate de sprijin bănesc ce se stabileşte şi îi acordă, prin sistemul
public de asigurări sociale persoanei asigurate pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului
bolnav;
• ajutorul de şomaj este o formă de protecţie socială a persoanei asigurate apte pentru muncă
şi neîncadrate, ce constă dintr-o sumă de bani stabilită şi acordată lunar,
• ajutorul bănesc în caz de deces al salariatul sau al membrilor familiei acestuia constă dintr-
o sumă de bani ce se acordă prin sistemul public de asigurări sociale în cazul încetării din viaţă a

37

 asiguratului sau a pensionarului.

6.4.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat
6.4.1.Noţiuni generale
Conform concepţiei de asigurări sociale de stat adaptată în Republica Moldova prin
extinderea sferei de aplicare' a acestor asigurări şi exonerarea salariaţilor de plata contribuţiei
băneşti, sursă principală de constituire a fondurilor băneşti necesare cheltuielilor acestor asigurări a
devenit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.
• Se includ în fondul de salarii contributiv al fiecărei unităţi debitoare următoarele:
• salariile pentru întregul personal permanent, temporar sau zilier al unităţii debitoare;
• drepturile băneşti pentru concedii legale şi suplimentare;
• salariile cuvenite personalului scos din producţie sau activitate pentru calificare
profesională,
• indemnizaţiile ce se plătesc persoanelor angajate şi celor ce îndeplinesc funcţii de
conducere;
• sporurile de salarii pentru vechime în munca neîntreruptă, pentru condiţii de muncă grele şi
periculoase, pentru activitatea prestată suplimentar peste programul de lucru alte motivaţii
asemănătoare;
• alte drepturi băneşti de natură salariată acordate personalului propriu în condiţiile legale.
Nu se cuprind în fondul de salarii contributiv sumele de bani acordate sau plătite personalului
în alte scopuri decât cel salarial şi anume:
a) prestaţiile de asigurări sociale, cu excepţia ajutorului de şomaj, prestaţiei în cazul
incapacităţii temporare de muncă, pensiei de invaliditate;
b) prestaţiile care se suportă din fondurile angajatorului;
c) drepturile plătite, potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractelor de muncă;
d) diurnele de deplasare şi indemnizaţiile de transfer;
e) drepturile de autor sau cele obţinute în baza unei convenţii civile;
f) alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Natura juridică de obligaţie financiar-bugetară a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat
este susţinută de următoarele argumente:
• este instituită in scop public, ca principal procedeu de formare a fondurilor băneşti anuale
din care se plătesc pensii şi indemnizaţii băneşti de însemnătate deosebită pentru condiţiile de
trai corespunzătoare salariaţilor care îşi pierd capacitatea de muncă;
• este reglementată şi aplicată similar ca şi în legislaţia fiscală, prin dispoziţii care stabilesc
exact calculul fondurilor de salarii asupra cărora se calculează această contribuţie;
• neplata integrală şi la termenele legale ale acestei contribuţii atrage atât aplicarea
majorărilor de întârziere (penalitatea) şi amenzile pentru toate veniturile bugetului public
naţional, cât şi executarea silită a plăţilor neefectuate benevol, indiferent de calitatea subiectelor
debitoare.
Datorită naturii juridice obligaționale, contribuţia pentru asigurările sociale de stat se
realizează în mod operativ cu o certitudine asemănătoare impozitelor şi taxelor bugetului de stat şi
bugetelor locale.

6.4.2.Persoanele asigurate prin sistemul public de asigurări sociale

Sistemul public de asigurări sociale din Republica Moldova prevede două modalități de
asigurare a persoanelor şi anume: asigurare socială obligatorie prin efectul legii și asigurarea socială
pe bază de contract individual.
În sistemul public, sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii:

38

 • persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă:

• persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi obligaţii sunt
asimilate persoanei care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă;
• persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe
economie şi se regăsește în una din situaţiile următoare:
• este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societatea comercială cu care nu s-a
încheiat contract individual de muncă;
• este manager în baza contractului de management;
• este membru al unei asociaţii familiale;
• este autorizată să desfăşoare activitate independentă;
• este angajată într-o instituţie internaţională, dacă este asiguratul acesteia;
• este membru de cooperativă meşteşugărească;
• desfăşoară activitate într-o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat contract individual
de muncă;
• a atins vârsta de 16 ani şi nu întîmpină restricţii în asigurarea obligatorie conform legislaţiei
în vigoare;
• persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe
economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare:
- are proprietate şi/sau este arendaş de terenuri agricole si forestiere;
- desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în
domeniul forestier;
- este membru al unei societăţi agricole sau a altor forme de asociere din agricultură;
• persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii
lunare pe economie şi se regăseşte în două sau mai multe situaţii menţionate mai sus.

6.4.3. Contribuabilii sistemului public de asigurări sociale

Contribuabilii sistemului public al asigurărilor sociale sunt persoanele care, conform
legislaţiei financiar-bugetare, se obligă să calculeze şi/sau să achite la bugetul asigurărilor sociale
de stat contribuţiile, penalităţile şi amenzile respective; persoană Care conform legislaţiei financiar-
bugetare, este obligată să rețină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la bugetul
asigurărilor sociale de stat plăţile indicate. Trebuie remarcat faptul că contribuţiile plătite de
persoanele asigurate au fost reglementate cu particularitatea de obligaţii financiar-bugetare, având
deci natură juridică de obligaţie de a plăti bugetului asigurărilor sociale de stat sumele de bani
individualizate ca contribuţii asimilate celor fiscale.
Denumirea financiar-bugetară a acestei obligaţii este justificată de faptul că este reglementată
în contextul financiar-public şi cu scopul realizării practice a veniturilor bugetului asigurărilor
sociale de stat.
În sistemul public sunt contribuabili, după caz:
a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;
b) angajatorii;
c) persoanele juridice asimilate angajatorului - persoanei care desfaşoară activitate în funcţie
electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau Judecătoreşti, pe durata
mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sunt asimilate persoanei care desfaşoară activitate pe
bază de contract individual de muncă;'
d) persoanele care încheie contract de asigurare;
e) persoanele care îşi desfaşoară activitatea în bază de contract individual de muncă, la
angajatorii care nu sunt înregistraţi în calitate de rezidenţi în Republica Moldova.

39

 6.5. Procesul bugetului asigurărilor sociale de stat

6.5.1. Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat
Cuprinzând actele şi operaţiunile de elaborare, aprobare şi executare sau îndeplinire a fiecărui
buget anual al asigurărilor sociale de stat, procedura acestui buget este supusă dispoziţiilor generale
procedurale prevăzute de Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.
1996 şi Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 08.07.1999.
Autonomia actuală a bugetului asigurărilor sociale de stat se dovedeşte valoroasă în
comparaţie cu situaţia anterioară, de concepţie sovietică, conform căreia acest buget era inclus în
bugetul republican cu consecinţele subordonării execuției bugetului asigurărilor sociale de stat faţă
de execuţia bugetului republican ca principală componentă a bugetului unic de stat.
La elaborarea proiectului bugetului anual al asigurărilor sociale de stat se urmăreşte echilibrul
dintre venituri și cheltuieli, prevăzându-se rezerve băneşti îndeosebi pentru indemnizaţiile ce se
acordă în cazuri de incapacitate temporară de muncă atrasă de accidente şi îmbolnăviri profesionale
care se produc neprevăzut.
Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de Casa Naţională
de Asigurări Sociale, coordonat cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale privind evoluţia
veniturilor şi cheltuielilor în anii precedenţi, precum şi "estimarea evoluţiei veniturilor şi
cheltuielilor în anul următor cu influenţele creşterii probabile a preţurilor şi tarifelor.
Guvernul decide includerea amendamentelor. La proiectul legii bugetului asigurărilor sociale
de stat şi la nota explicativă, şi controlează operarea amendamentelor respective de către Casa
Naţională.
Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat include anexele şi este însoţit de nota
explicativă.

6.5.2. Adoptarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat

În baza avizelor Comisiilor permanente şi avizului Direcţiei juridice, Comisia de specialitate
întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de
stat şi le prezintă Parlamentului la data stabilită de acesta.
Examinarea proiectului legii bugetului, asigurărilor sociale de stat în Parlament se efectuează
în trei lecturi.
În fiecare lectura Parlamentul examinează proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat
şi nota explicativă.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat poate fi adoptată şi în doua lecturi daca toate
chestiunile din lecturile doi şi trei sunt examinate într-o singură lectură .
A) Examinarea în prima lectură:
În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului (Casei Naţionale) şi
coraportul Comisiei de specialitate asupra proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi
examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetare a asigurărilor sociale de stat;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
B ) Examinarea în a doua lectură:
În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei de specialitate, examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
c) deficitul sau excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat.
C) Examinarea în a treia lectură:
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei de specialitate:

40

 a) examinează alocaţiile detaliate care vor fi efectuate;

b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar.

6.5.3. Promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat

Este firesc ca şeful statului să aibă posibilitatea de a examina legea bugetului asigurărilor
sociale de stat, adoptată de Parlamentul Republica Moldova, exercitându-şi atribuţiile
constituţionale ce îi revin în această calitate, de a asigura buna funcţionare a autorităţilor publice.
Conform art. 93 alin.(l) din Constituţia Republicii Moldova „Preşedintele Republicii Moldova
promulgă legile”.
Promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat este operaţiunea finală a procedurii
legislative şi ea permite şefului statului să învestească legea cu formulă executorie, obligând
autorităţile Casei Naţionale de Asigurări Sociale să procedeze la executarea prevederilor legii
bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul următor de gestiune.
În cazul adoptării repetate de către Parlament a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, cu
sau fără luarea în Consideraţie a obiecţiilor expuse în scrisoarea de remitere de șeful statului.
Preşedintele Republicii Moldova este obligat a promulga legea bugetului asigurărilor sociale de stat
Ulterior, Decretul cu privire la promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat se publică în
Monitorul Oficial.

6.5.4. Executarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat

Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat constă în realizarea contribuţiei şi a celorlalte
venituri, în corelație necesară cu plata pensiilor, indemnizaţiilor şi ajutoarelor bănești acordate din
acest buget.

A) Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigurări sociale,
transferuri din bugetul de stat și din alte venituri (din dobânzi, majorări de întârziere) prevăzute de
lege.
Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, în cazul asiguraţilor, o
constituie:
a) salariile individuale, realizate lunar, recompensele, inclusiv sporurile şi adaosurile in bani
şi în natură, reglementate prin lege sau contractul colectiv de muncă, pentru asiguraţii angajaţi cu
contract individual de muncă;
b) venitul lunar asigurat, prevăzut in declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare,
care nu poate fi mai mic decât o pătrime din salariul mediu lunar pe economie.
B) Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestaţiilor de
asigurări sociale din sistemul public, cheltuielile aferente organizării şi funcţionării sistemului
public, finanţării unor investiţii proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.
Sistemul cheltuielilor asigurărilor sociale de stat este format din fondurile care au destinaţii
specifice în acest sens, sunt constituite următoarele fonduri:
• fondul de pensii;
• fondul de protecție a familiilor cu copii;
• fondul de asigurare împotriva accidentelor de muncă și bolilor profesionale;
• fondul de indemnizații;
• fondul de recuperare a sănătații.
În caz de necesitate Casa Naţională poate propune Guvernului, iar acesta Parlamentului, un
proiect de rectificare a legii bugetului Asigurărilor sociale de stat. Rectificarea închide:
• estimări revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii şi de deficit sau excedent rezultant;
• repartizarea soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării bugetului în anul

41

 bugetar precedent;
• estimări şi descrieri revizuite, dacă acestea există, la anexele şi nota explicativă ce însoţesc
proiectul rectificării legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

TEMA 7

BUGETELE UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV- TERITORIALE

7.1. Rolul autonomiei locale sub aspect financiar

7.1.1. Noţiuni generale
În toate ţările democratice, o parte importantă a activităţilor economice se desfăşoară sub
responsabilitatea administrativă, financiară şi legală a autorităţilor locale. Gradul de implicare a
administraţiilor publice locale în aceste activităţi diferă în funcţie de tradiţiile istorice, de mediul
economic, social şi politic din fiecare ţară.
Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a
decide şi de a conduce în limitele stabilite de lege o parte semnificativă a treburilor publice, pe
propria lor răspundere şi în interesul populaţiei din zonă.
Necesitatea auto administrării locale tine de mai multe considerente şi anume:
• participarea populaţiei la elaborarea deciziilor în cadrul unei administraţii locale este o
condiţie esenţială pentru democraţie;
• controlul exercitat de locuitorii comunităţii asupra administrării treburilor publice este o
garanţie a creşterii economice a comunităţii.
Autonomia locală este forma modernă de exprimare a distribuirii împuternicirilor între
Guvernul central şi executivele locale. Opţiunea generală pentru descentralizarea responsabilităţilor,
pentru asigurarea serviciilor publice locale către autorităţile locale şi pentru transferul

42

 competenţelor decizionale privind realizarea resurselor necesare în acest scop are la bază serioase
raţiuni de eficienţă economică şi de echitate socială.
Descentralizarea împuternicirilor presupunere funcţiilor şi a prerogativelor deţinute de
Guvernul central între diferite ramuri ale administraţiei publice.
Ea se bazează pe următoarele principii:
• administrarea locală autonomă;
• finanţe publice locale stabile;
• un mecanism clar şi echitabil al transferurilor;
• competenţe şi atribuţii;
• asigurarea şi certitudinea referitor la mărimea bugetului şi a capacităţii financiare.

7.1.2. Autoadministrarea locală

Conceptul autoadministrării are la bază 3 elemente esenţiale:
1) autonomia locală;
2) extinderea corespunzătoare a administrării locale;
3) democraţia locală.
1. Autonomia locală reprezintă un teritoriu în care se formează o comunitate separată, legal
constituită, subordonată statului ce are autoritatea de a decide asupra propriilor probleme de
gestiune, prin intermediul propriilor organe de administrare, în limita competenţelor atribuite.
Autonomia locală se bazează pe următoarele principii:
• existenţa unor organe “proprii de administrare, care reprezintă interesele cetăţenilor
• statul poate percepe impozite şi taxe de la comunitate numai în temeiul legii;
• comunitatea poate întreprinde pe teritoriul său orice activitate, care nu este interzisa prin
lege.
2. Extinderea corespunzătoare a administrării locale presupune existenţa anumitor limite
referitoare la punctul până la care descentralizarea autorităţii poate fi realizată (în practică aceste
limite nu pot fi stabilite cu precizie).
Descentralizarea instrumentelor de politică bugetară poate fi efectuată până la punctul în care
pentru fiecare variabilă există un instrument, în condiţiile în care acest obiectiv nu este puternic
influenţat de alte instrumente. Pe baza sferei de activitate a comunităţilor locale, se pot deduce în
mod necesar raţiuni care să reclame existenţa unui anumit grad de autonomie de natura fiscală la
nivelul comunităţii.
Extinderea sferei de activitate a comunităţilor locale în ţările occidentale, pe termen lung, a
demonstrat că în aceste condiţii totuşi rata de creştere a cheltuielilor bugetare centrale este mai mare
decît rata de creştere a cheltuielilor bugetare locale (primele incluzând însă şi anumite transferuri).
3. Democraţia locală. Autorităţile publice locale, ca organe alese, sunt instituţii ale
democraţiei reprezentative, în care autoadministrarea locală este înfăptuită, de obicei, prin
intermediul consiliului local. Autoadministrarea locală include şi posibilitatea organizării unor
consultări ale cetăţenilor (referendumuri locale).
Principiile menţionate mai sus exprimă valori recunoscute comune care pot fi găsite în
constituţiile democraţiilor europene şti în Carta Autoadministrăm Locale, adoptată de Consiliul
Europei în 1985.

7.1.3. Autonomia financiară

Fundamentul autonomiei locale este autonomia financiară. Descentralizarea financiară
înseamnă delimitarea împuternicirilor între Guvernul central şi autorităţile locale; punerea la
dispoziţia autorităţilor locale a veniturilor necesare pentru exercitarea funcţiilor ce le revin,
stabilitatea financiară a fiecărui teritoriu

43

 Elementele autonomiei financiarei sunt:

• Resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie
proporţionale cu competenţele prevăzute de constituţie sau de lege,
• Cel puţin o parte din resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale
trebuie sa provină din taxele și impozitele locale, al căror nivel acestea au competenţa să-l
stabilească tn limitele legale;
• Sistemele de prelevare pe care se bazează resursele de care dispun autorităţile administraţiei
publice locale trebuie să lîe de natură suficient de diversificată şi evolutivă pentru a le permite să
urmeze practic, pe cât posibil, evoluţia reală a costurilor exercitării competenţelor acestora;
• Unităţile administrativ teritoriale cu o situaţie mai grea financiari necesită instituirea de
proceduri de egalizare (nivelare) financiară sau de măsuri echivalente, destinate să corecteze
efectele repartiţiei inegale a resurselor potenţiale de finanţare, precum şi a sarcinilor fiscale care te
suportă. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să restrângă libertatea de opţiune a
autorităţilor administraţiei publice locale in sfera lor de competenţă;
• Autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate, de o manieră adecvată,
asupra modalităţilor de repartizare a resurselor redistribuite care le revin; Subvenţiile alocate
unităţilor administrativ-teritoriale trebuie, pe cât posibil, să nu fie destinate finanţării unor proiecte
specifice. Alocarea de subvenţii nu trebuie să aducă atingere libertăţii fundamentale a politicilor
autorităţilor administraţiei publice locale in domeniul tor de competenţă;
• Realizarea unei autonomii financiare efective în plan local presupune reducerea rolului
autorităţilor centrale în stabilirea cuantumului şi categoriilor de venituri fiscale şi nefiscale la nivel
local, în utilizarea veniturilor locale (deci în stabilirea priorităţilor privind orientarea şi efectuarea
cheltuielilor) şi în ceea ce priveşte constituie baza legală ce reglementează structura bugetelor şi
procesul bugetar al unităţilor administrativ-teritoriale.

7.2. Structura bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

Structura bugetelor unităților administrativ-teritoriale poate fi privită sub două forme
• după structura ierarhică a acestora (pe nivele);
• după structura internă a fiecărui buget.
La fel, în continuare, legea prevede că bugetele unităţilor administrativ-teritoriale sunt de
două niveluri:
A) bugetele locale, care reprezintă bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), cu
excepţia municipiului Chişinău;
B) bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special şi
bugetul municipal Chişinău.

Însă, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea au structură mai

specifică, fiind constituite din:
• bugetul raional, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare exercitării
funcţiilor ce sunt competenţa raionului conform legislaţiei şi a funcțiilor suplimentare delegate
de Guvern;
• bugetele locale - bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) din componenţa
raionului.
Bugetul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, constituit din:
a) bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, care reprezintă
totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare exercitării funcţiilor ce sunt în competenţa unităţii
teritoriale autonome cu statut juridic special conform legislaţiei şi a funcţiilor suplimentare
delegate de Guvern;

44

 b) bugetele locale - bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) din componenţa

unităţii autonome cu statut juridic special.
Bugetul municipiului Bălţi, constituit din:
a) bugetul municipal, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare exercitării
funcţiilor ce sunt în competenţa municipiului conform legislaţiei şi a funcţiilor suplimentare
delegate de Guvern;
b) bugetele locale - bugetele satelor (comunelor) uin componenţa municipiului Bălţi.
Bugetul municipiului Chişinău, constituit din:
a) bugetul municipal, care reprezintă Jo53îtatea veniturilor şi cheltuielilor necesare exercitării
funcţiilor ce sunt în competenţa municipiului conform legislaţiei şi a funcţiilor suplimentare
delegate de Guvern,
b) bugetele locale - bugetele satelor ^comunelor) şi ale oraşelor din componenţa municipiului
Chişinău.

7.3. Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

7.3.1. Noţiuni generale privind veniturile bugetelor locale
1. Venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ce se constituie din
impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare teritoriu în parte, în conformitate cu Codul Fiscal
şi se virează direct şi integral la bugetele respective.
Conform art. 5, precum şi art. 289 (titlul VI - taxele locale) al Codului Fiscal, sistemul
impozitelor şi taxelor locale include..
- impozitul pe bunurile imobiliare;
- impozitul pentru folosirea resurselor naturale;
- taxele pentru resursele naturale;
- taxa pentru amenajarea teritoriului;
- taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor;
- taxa de plasare (amplasare) a publicităţii;
- taxa de aplicare a simbolicii locale;
- taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
- taxa de piaţă;
- taxa pentru cazare;
- taxa balneară;
- taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale,
orăşeneşti şi săteşti (comunale);
- taxa pentru parcare;
- taxa pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor;
- taxa pentru dispozitivele publicitare.
2. Mijloace speciale. Conform art. 1 al Legii nr. 397-XV 18.03.2003, acestea sunt - veniturile
instituţiei publice obţinute î condiţiile autorizate prin acte normative, de la efectuarea lucrărilor și
prestarea serviciilor contra plată, precum şi din donaţiile sponsorizările şi din alte mijloace
băneşti intrate legal în posesia instituţiei publice.
3. Defalcări, conform normativelor procentuale stabilite prin legea bugetară anuală, de la
veniturile generale de stat. Acestea sunt mijloacele băneşti stabilite de la veniturile generale de
stat, aprobate de către Parlament prin legea bugetară anuală, pentru bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi pentru bugetul municipal Bălţi sau de către
consiliul raional, Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special,
consiliul municipal Bălţi şi consiliul municipal Chişinău pentru bugetele locale. Pentru cele din
urmă, aceste normative sunt stabilite anual de către consiliul raional, Adunarea Populară a

45

 unității teritoriale autonome cu statut juridic special, consiliul municipal Bălţi şi consiliul
municipal Chişinău.
4. Defalcări de la impozitul pe bunurile imobiliare. Conform normativelor procentuale
aprobate de către autoritățile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale
de nivelul al doilea.
5. Transferuri de la bugetul statului, sunt mijloace financiare alocate, conform prevederilor
legale, cu titlu definitiv și în sumă absolută, de la bugetul de stat la bugetele raionale, bugetul
central al unității teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetul municipal Bălți și
municipiul Chișinău sau de la bugetele raionale etc.
6. Fonduri speciale. Conform art. 37 al Legii privind finanţele publice locale, autorităţile
reprezentative deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale pot constitui fonduri speciale
pentru susţinerea unor programe de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Drept surse de constituire a fondurilor speciale pot fi:
• depunerile benevole ale persoanelor juridice şi fizice pentru soluţionarea problemelor de
interes local;
• veniturile provenite din desfăşurarea loteriilor locale, concursurilor și altor masuri
organizate de autorităţile administraţiei publice locale.

7.3.2. Veniturile bugetelor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia

municipiilor Bălţi şi Chişinău)

Astfel, veniturile bugetelor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia

municipiilor Bălţi şi Chişinău) se formează din:
1. încasări directe şi integrale ale următoarelor tipuri de impozite, taxe şi alte venituri:
- veniturile din vânzarea apartamentelor (caselor) către cetățeni;
- veniturile din vânzarea pământului proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale,
conform legislaţiei,
- impozitele şi taxele locale aplicate,t în conformitate cu legislaţia, de către comisiile locale;
- impozitul privat (cnform apartenenţei patrimoniului);
- taxa pentru eliberarea de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea
a licenţelor pentru practicarea anumitor genuri de activitate şi a autorizaţiilor, conform
legislaţiei;
- taxa pentru patenta, de întreprinzător în partea ce revine bugetelor locale;
- încasări din arenda terenurilor şi locaţiunea bunurilor domeniului privat al unităţii
administrativ-teritoriale;
- plata pentru perfectarea actelor notariale de către secretarul consiliului local;
- alte venituri prevăzute de legislaţie.
2. Defalcări de la următoarele tipuri de venituri generale de stat:
- impozitul pe venitul persoanelor juridice din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale
respective;
- impozitul pe venitul persoanelor fizice.
3. Defalcări de la impozitul pe bunurile imobiliare conform normativelor procentuale
aprobate de către autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale
de nivelul al doilea.
4. Transferuri de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi de la
bugetul municipal Bălţi”"
5. Mijloace speciale obţinute din executarea lucrărilor, prestarea serviciilor sau din alte
activităţi desfăşurate contra plată de către instituţiile publice finanţate -de la bugetele locale.

46

 6. Fonduri speciale, ce pot fi instituite având un caracter extraordinar sau investiţional.

7.3.3. Veniturile bugetelor raionale

Veniturile bugetelor raionale se formează din:
1. încasări directe şi integrale ale următoarelor tipuri de impozite, taxe şi alte venituri:
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pentru folosirea resurselor naturale;
- veniturile din operaţiile cu capital, cu excepţia^tranzacţiilor cu acţiunile ce constituie cota
parte a statului,
- impozitul privat (conform apartenenţei patrimoniului);
- plata pentru perfectarea actelor notariale de către secretarul consiliului raional;
- alte venituri prevăzute de legislaţie.
2. Defalcări de la următoarele tipuri de venituri generale de stat:
- impozitul pe venitul persoanelor juridice din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale
respective - cel puţin 50%
- taxa pentru folosirea drumurilor, percepută de la posesorii mijloacelor de transport
înmatriculate în Moldova - cel puţin 50%.
3. Defalcări de la impozitul pe bunurile imobiliare conform normativelor procentuale aprobate
de către consiliul raional.
4. Transferuri de la bugetul de stat.
5. Mijloace speciale.
6. Fonduri speciale.

7.3.4. Veniturile bugetului central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic

special

Veniturile bugetului central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special se formează din;
1. Încasări directe şi integrale ale următoarelor tipuri de impozite, taxe şi alte venituri
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pentru folosirea resurselor naturale;
- veniturile din operaţiile cu capital, cu excepţia tranzacţiilor cu acţiunile ce constituie cota-
parte a statului;
- impozitul privat (conform apartenenţei patrimoniului);
- alte venituri prevăzute de legislaţie.
2. Defalcări de la următoarele tipuri de venituri generale de stat:
- impozitul pe venitul persoanelor juridice din teritoriul unităţii teritoriale autonome cu statut
juridic special - cel puţin 50 %,
- taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi la serviciile prestate pe teritoriul unităţii
teritoriale autonome cu statut juridic special - cel puţin 10%;
3. taxa pentru folosirea drumurilor, percepută de la posesorii mijloacelor de transport
înmatriculate in Republica Moldova - cel puţin 50%;
4. accizele la mărfurile (producţia) supuse accizelor, fabricate pe teritoriul unităţii teritoriale
autonome cu statut juridic special - cel puţin 50%.
5. Defalcări de la impozitul pe bunurile imobiliare conform normativelor procentuale aprobate
de către Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special.
6. Transferuri de la bugetul de stat.
7. Mijloace speciale.
8. Fonduri speciale.

47

 7.3.5. Veniturile bugetului municipal Bălţi şi bugetului municipal Chişinău

Veniturile bugetului municipal Bălţi şi bugetului municipal Chişinău se formează din:
1. Încasări directe şi integrale ale următoarelor tipuri de impozite, taxe şi alte venituri:
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe bunurile imobiliare;
- impozitul pentru folosirea resurselor naturale;
- veniturile din operaţiile cu capital, cu excepţia tranzacţiilor cu acţiunile ce constituie cota-
parte a statului;
- veniturile din vânzarea apartamentelor (caselor) către cetăţeni;.
- veniturile din vânzarea terenurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Chișinău și
municipiul Bălţi, conform legislaţiei;
- impozitele şi taxele locale aplicate. în conformitate cu legislaţia, de către consiliul
municipal;
- impozitul privat (conform aparteneței patrimoniului);
2. încasările din vânzarea bunurilor confiscate (conform apartenenţei patrimoniului)
- taxa pentru eliberarea licenţelor pentru practicare» anumitor genuri de activitate şi a
autorizațiilor, conform legislaţiei;
- taxa pentru patenta de întreprinzător în partea ce revine bugetului municipal respectiv;
- alte venituri prevăzute de legislaţie.
3. Defalcări de la următoarele tipuri de venituri generale de stat:
- impozitul pe venitul persoanelor juridice din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale
respective - cel puţin 50%;
- taxa pentru folosirea drumurilor, percepută de ia posesorii mijloacelor de transport
înmatriculate in Republica Moldova - cel puţin 50%.
4. Transferuri de la bugetul de stat.
5. Mijloace speciale.
6. Fonduri speciale.

7.4. Cheltuielile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

Analizând prevederile art. 1 al Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, stabilim că
alocaţiile sunt mijloace aprobate în bugetele de toate nivelurile pentru efectuarea de cheltuieli, cu
respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, conform art. 8, alin. 2 al Legii, de la bugetele satelor (comunelor), oraşelor
(muntcipiilor, cu excepţia municipiului Bălţi şi Chişinău) sunt finanţate cheltuielile ce ţin de:
1) amenajarea teritoriului şi urbanistică;
2) construcţia şi întreţinerea, în limitele, drumurilor, străzilor, podurilor locale;
3) construcţia, întreţinerea şi exploatarea sistemelor d alimentare cu apă, de canalizare, de
epurare a apei salubrizarea localităţii, gestiona^ şi menajere;
4) acordarea de asistenţă socială populaţiei, inclusiv protecţia tinerei familii şi familiilor cu
mulţi copii, a mamei şi a drepturilor copilului, a persoanelor în etate şi a solitarilor, m partea ce
nu intră în competenţa altor autorftăţif
5) întreţinerea instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură
generală, liceal şi complementar (extraşcolar), altor instituţii de jnyătămant care deservesc
populaţia localităţii respective;
6) întreţinerea instituţiilor de cultură și desfăşurarea activităţilor publice în domeniul culturii
(căminelor şi caselor de cultură, altor aşezăminte de culturalizare);
7) întreţinerea bibliotecilor şi muzeelor;

48

 8) cultura fizică şi sport;

9) apărarea împotriva incendiilor;
10)întreţinerea parcurilor şi a spaţiilor verzi, a cimitirelor;
11)înfăptuirea unor măsuri privind activitatea administrativ-militară conform legislaţiei;
12)executarea hotărârilor judecătoreşti prin £are autoritatea administraţiei publice locale, este
obligată să efectueze anumite plăţi;
13)activitatea autorităţii executive;
14)înţreţinerea altor instituţii şi desfăşurarea altor activităţi atribuite, conform legislaţiei,
autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întâi.
Alineatul 4, art. 8 al aceleiaţi legi stabileşte că de la bugetele raionale sunt finanţate
cheltuielile ce (in de:
1) construcţia şi întreţinerea drumurilor de interes raional;
2) construcţia obiectivelor publice de interes raional;
3) întreţinerea instituţiilor de învăţământ liceal, cu excepţia celor de competenţa unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul Întâi, instituţiilor de învăţământ secundar profesional,
şcolilor-internat, gimnaziilor-internat cu regim special, activitatea metodică în domeniul
Învăţământului, precum şi de alte activități şi instituţii care deservesc populaţia unităţii
administrativ- teritoriale respective;
4) acordarea de asistenţă socială şi întreţinerea instituţiilor din domeniul asistenţei sociale;
5) coordonarea şi desfigurarea activităţilor sportive şi a altor activităţi pentru tineret;
6) Întreţinerea teatrelor, televiziunii publice locale,
7) asigurarea ordinii publice.
8) coordonarea, organizarea şi supravegherea, în limitele competenţei, a activităţilor
administrativ - militare:
9) executarea hotărârilor judecătoreşti prin care autoritatea administraţiei publice locale este
obligată să efectueze anumite plăţi;
10)activitatea autorităţii executive şi a direcţiilor subordonate consiliului raional respectiv,
11)întreţinerea altor instituţii și desfășurarea altor activităţi atribuite, conform legislației,
autoritățile administraţiei publice a raioanelor.
De la bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special sunt finanţate
cheltuielile ce țin de :
1) construcţia şi întreţinerea drumurilor pentru unitatea teritorială autonomă cu statut juridic
special,
2) construcţia obiectivelor publice pentru unitatea teritorii autonomă cu statut juridic special;
3) întreţinerea instituţiilor de învăţământ liceal, cu excepţia celor de competenţa unităţilor
admimstrativ-teritoriale de nivelul întâi, instituţiilor de învăţământ secundar profesional, şcolilor-
internat, gimnaziilor-internat cu regim special, activitatea metodică în domeniul învăţământului,
precum şi de alte activităţi şi instituţii care deservesc populaţia unităţii administrativ- teritoriale
respective;
4) acordarea de asistenţă socială şi întreţinerea instituţiilor din domeniul asistenţei sociale;
5) coordonarea şi desfăşurarea activităţilor sportive şi a altor activităţi pentru tineret;
6) întreţinerea teatrelor, televiziunii publice locale;
7) asigurarea ordinii publice;
8) coordonarea, organizarea şi supravegherea, în limitele competenţei, a activităţilor
administrativ-militare;
9) executarea hotărârilor judecătoreşti prin care autoritatea administraţiei publice locale este
obligată să efectueze anumite plăţi;
10)activitatea autorităţii executive şi a direcţiilor subordonate autorităţii reprezentative şi

49

 deliberative respectivei”
11)întreţinerea altor instituţii şi desfăşurarea altor activităţi atribuite, conform legislaţiei,
unităţi teritoriale autonome cu statut juridic special.
De la bugetul municipal Bălţi şi bugetul municipal Chişinău suntfinanţate cheltuielilece ţinde:
1) amenajarea teritoriului şi urbanistică;
2) construcţia şi întreţinerea, în limitele localităţii, a drumurilor, străzilor şi podurilor,
3) construcţia obiectivelor publice de interes municipal;
4) construcţia, întreţinerea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, de canalizare , de
epurare a apei, salubrizarea localităţii;
5) acordarea de asistenţă socială populaţiei, inclusiv protecţia tinerei familii şi a familiilor cu
mulţi copii a mamei şi a drepturilor copilului, a persoanelor şi a solitarilor,
6) construcţia de locuinţe pentru păturile socialmente vulnerabile ale populaţiei și pentru alte
categorii de locuitori prevăzute de legislaţia în vigoare, exploatarea fondului locativ municipal;
7) întreţinerea instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură
generală, liceal şi complementar (extraşcolar), instituţiilor de învăţămînt secundar profesional,
şcolilor-internat, gimnaziilor-internat cu regim special, activitatea metodică în domeniul
învăţământului, precum şi de alte activităţi şi instituţii care deservesc populaţia unităţii
administrativ-teritoriale respective;
8) întreţinerea instituţiilor de cultură şi desfăşurarea activităţilor publice în domeniul culturii
(căminelor şi caselor de cultură, altor aşezăminte de culturalizare);

7.5.
Elaborarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
7.5.1.Noţiuni generale
Prin „proces bugetar” se înţelege totalitatea actelor și operaţiunilor cu caracter tehnic,
înfăptuite de organe specializate ale statului, in scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii
execuției bugetare.
Conform acestor noţiuni, putem menţiona că procesul bugetar cuprinde următoarele etape
generale;
- elaborarea proiectului de buget;
- examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale;
- execuţia bugetului;
- încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
- controlul bugetar.

7.5.2.Organizarea elaborării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

Procesul de elaborare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în Republica Moldova
mai întâi ia în considerare prevederile politicilor bugetar-fiscale şi monetar-creditare
macroeconomice. Fluxul de informaţie pentru entităţile locale vine de la Ministerul Finanţelor în
perioada iniţială de elaborare bugetară.
Conform Constituţiei Republicii Moldova (art. 109), Legii privind administraţia publică
locală nr. 123-XV din 18 martie 2003 (cu modificările şi completările ulterioare), Legii privind
sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24 mai 1996 şi Legii privind finanţele publice
locale nr. 397-XV din 16 octombrie 2003, toate unităţile administrativ-teritoriale dispun de
autonomie financiară şi, respectiv, au dreptul şi urmează să-şi elaboreze şi să adopte bugetul anual
propriu în limita resurselor financiare disponibile, care se constituie din venituri proprii, defalcări de
la veniturile generale de stat şi transferuri din fondul de susţinere financiară a teritoriilor creat în
componenţa bugetului de stat. Baza legislativă sus-menţionată a creat un fundament coerent şi
unitar, pentru a planifica un buget clar şi transparent la nivelul entităţilor locale.

50

 Planificarea bugetului, precum şi celelalte etape ale procesului bugetar sunt plasate într-un
orar strict indicat de Legea finanţelor publice locale.

7.6. Adoptarea bugetelor imitaţilor administrativ teritoriale

Conform art, 20 al Legii privind finanţele publice locale, autoritatea executivă a unităţii
administrativ-teritoriale de nivelul întâi prezintă, printr-o dispoziţie, cel târziu la data de 15
noiembrie a anului în curs, proiectul bugetului local pe anul următor spre examinare şi aprobare
consiliului local.
Proiectul bugetului local prezentat spre aprobare consiliului locul include:
1) proiectul deciziei consiliului local privind aprobarea bugetului;
2) anexele la proiectul deciziei, în care se vor reflecta:
- veniturile şi cheltuielile prevăzute pentru anul bugetar următor;
- cotele impozitelor şi taxelor locale ce vor fi încasate în buget;
- mijloacele speciale preconizate spre încasare de către fiecare instituţie publică;
- fondurile speciale;
- efectivul limită al statelor de personal din instituţiile publice finanţate de la buget;
3) cuantumul fondului de rezervă;
4) alte date adiţionale elaborării proiectului bugetului;
5) nota explicativă la proiectul bugetului.
După aprobarea bugetului local, autoritatea executivă a unităţii administrativ-teritoriale de
nivelul întâi prezintă la direcţia finanţe respectivă o copie a deciziei privind aprobarea bugetului,
legalizată de secretarul autorităţii reprezentative şi deliberative respective.
În cazul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, procedura de
elaborare şi adoptare nu diferă esenţial de procedura bugetară parcursă de nivelul întâi.Autoritatea
reprezentativă şi deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi a municipiului
Bălti examinează proiectul bugetului, ca şi în cazul examinării bugetelor de nivelul întâi, respectiv
în două lecturi.
Însă, spre deosebire de primul caz, în cel de-al doilea legea stabileşte expres chestiunile ce
trebuie examinate în prima lectură, precum şi în a doua.
În lectura a doua, autoritatea reprezentativă şi deliberativă examinează şi aprobă:
a) structura veniturilor;
b) cheltuielile, structura şi destinaţia lor;
c) balanţa bugetului şi sursele de finanţare;
d) normativele defalcărilor de la veniturile generale de stat la bugetele locale;
e) normativele defalcărilor de la impozitul pe bunurile imobiliare la bugetele locale;
f) transferurile de la bugetul respectiv la bugetele locale;
g) cuantumul fondului de rezervă;
h) fondurile speciale;
i) cheltuielile care vor fi finanţate în mod prioritar;
j) efectivul limită al statelor de personal din instituţii publice finanţate de la bugetul
respectiv;
k) alte date adiţionale elaborării proiectului bugetului;
l) nota explicativă la proiectul bugetului, reprezentativă şi deliberativa a unităţii
administrativ -teritoriale aduce bugetul aprobat in concordanţa cu prevederile legii menţionate.

7.7. Executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

7.7.1.Noţiuni generale
Pornind de la conceptul de delimitare executivă a bugetului public naţional, conducerea

51

 generală a executării bugetului public naţional ţine de competenţa Guvernului Republicii Moldova,
răspunderea privind executarea bugetului de stat revine Ministerului Finanţelor, ca organ de
specialitate, iar executarea bugetelor locale revine organelor de specialitate ale administraţiei
publice locale.
Astfel, prin art. 35 al Legii privind finanţele publice locale este reglementat:
a) responsabilitatea pentru execuţia bugetelor locale revine primarilor satelor (comunelor),
oraşelor (municipiilor);
b) responsabilitatea pentru execuţia bugetului raional revine preşedintelui raionului;
c) responsabilitatea pentru execuţia bugetului central al unităţii teritoriale autonome cu statut
juridic special revine Guvernatorului şi Comitetului executiv al acestei unităţi teritoriale;
d) responsabilitatea pentru execuţia bugetului municipal Bălţi revine primarului municipiului
Bălţi;
e) responsabilitatea pentru execuţia bugetului municipal Chişinău revine primarului general al
municipiului Chişinău.
Respectiv, autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile legislaţiei
în vigoare, sunt responsabile de:

a) corectitudinea şi veridicitatea datelor, indicilor şi altor informaţii în a căror baza a fost

elaborat bugetul respectiv;
b) asigurarea colectării depline şi în termenele stabilite a veniturilor proprii;
c) utilizarea conform destinaţiei a alocaţiilor bugetare aprobate;
d) respectarea termenelor de plată a salariilor către angajaţii instituţiilor publice finanţate de
la buget şi de plată pentru lucrări, servicii şi bunuri materiale contractate m limitele aprobate în
bugetul respectiv.
Din analiza prevederilor legale, putem menţiona că procedura executării bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale este compusă din următoarele etape:
- repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor,
- execuţia părţii de venituri; execuţia de casă a bugetului;
- execuţia părţii de cheltuieli.

7.7.2. Repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor

În termen de până la data de 20 decembrie, autoritatea executivă a unităţii administrativ-
teritoriale aprobă repartizarea pe luni a veniturilor şi cheltuielilor bugetului local conform
clasificaţiei bugetare şi până la data de 25 decembrie îi remite direcţiei finanţe repartizarea pe luni a
veniturilor şi cheltuielilor bugetului local conform clasificaţiei bugetare.
Respectiv, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale de
nivelul al doilea și a bugetului municipal Bălţi, direcţia finanţe efectuează următoarele acţiuni:
a) solicită de la instituţiile publice finanțate de la Bugetele menţionate propuneri de
repartizare pe luni a cheltuielilor aprobate în buget pentru instituţia respectivă şi a veniturilor ei
provenite din executarea lucrărilor, prestarea serviciilor sau desfăşurarea contra, plată a altor
activităţi;
b) întocmeşte repartizarea pe luni a veniturilor prevăzute pentru încasare în bugetele
menţionate;
c) întocmeşte repartizarea pe luni a transferurilor la bugetele locale, prevăzute în aceste
bugete.

7.7.3. Executarea părţii de venituri

La colectarea veniturilor sunt necesare o serie de acte şi operaţiuni:

52

 Identificarea veniturilor şi bunurilor impozabile şi stabilirea obligaţiilor faţă de bufetul

respectiv:
A) calcularea obligaţiei bugetare datorate de subiectele plătitoare;
B) calcularea şi reţinerea obligaţiei bugetare de către terţul plătitor pentru unele venituri
datorate de unele persoane;
C) calcularea obligaţiei bugetare de organele teritoriale fiscale,
D) încasarea veniturilor bugetare:
- prin bănci;
- prin organele teritoriale fiscale;
- prin intermediul instituţiilor sau persoanelor împuternicite.
E) Urmărirea realizării veniturilor bugetare.
Veniturile bugetare ale .unităţilor administrativ-teritoriale se încasează de la contribuabili în
conturile bancare ale trezoreriei teritoriale în felul următor252:
- prin virament în baza dispoziţiei de plată trezorerială întocmită distinct pentru achitarea
fiecărui impozit sau taxe, indicând, în mod obligatoriu, codul fiscal, contul bancar al
trezoreriei teritoriale, codul băncii, contul trezorerial de venituri cu descrierea textuală a plăţii
achitate în rubrica „destinaţia plăţii", conform clasificaţiei bugetare;
- în numerar, prin ordinul de încasare a numerarului;
- impozitele, taxele şi alte plăţi de la persoanele fizicee se încasează prin Aviz de plată în
numerar.
-
7.7.4.Executarea de casă a bugetului
Dacă să ne referim la execuţia de casă a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta
se efectuează prin sistemul trezorerial, reflectându-se în conturi distincte:
a) încasările veniturilor în conformitate cu structura clasificaţiei bugetare;
b) efectuarea de cheltuieli în limita alocaţiilor aprobate şi conform destinaţiei stabilite.

7.7.5.Executarea părţii de cheltuieli

Executarea părţii de cheltuieli a bugetului unităţii administrativ-teritoriale înseamnă
efectuarea cheltuielilor publice în concordanţă deplină cu destinaţiile stabilite.
Cheltuielile din bugetele unităţilor adminiştraţiv-ţeritoriale se efectuează în baza repartizărilor
lunare elaborate şi aprobate în ordinea stabilită, în limita alocaţiilor aprobate fiecărui ordonator de
credite (executor de buget).
Ordonatorul de buget este agentul public al diferitelor administraţii, care, pe lângă funcţiile ce
decurg din apartenenţa la funcţia publică, beneficiază de un statut special, care îl împuterniceşte cu
atribuţii decizionale în domeniul financiar-bugetar.
După funcţiile atribuite, ordonatorii de credite se clasifică pe tipuri, după cum urmează:
1. Ordonatori principali de credite (executori primari de buget) ai bugetelor unităţilor
administrativ- teritoriale, la care se refera: primarii satelor), oraşelor, preşedinţii raioanelor,
Guvernatorul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special ,primarul general al
municipiului Chişinău.
2. Ordonatori secundari de credite fexecutori secundari de buget) pentru bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale sunt: conducătorii înstituţiilor publice finanţate de la bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale cu statut de persoană juridică.
3. Ordonatori terţiari de credite (executori terţiari de buget) pentru bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale: conducătorii instituţiilor publice fără statul de persoană juridică,
împuterniciţi să utilizeze mijloacele Bugetare care le-au fost repartizate"numai pentru
necesităţile unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în

53

 condiţiile stabilite prin dispoziţii legale.

Rezultă din cele relatate mai sus că procesul de repartizare se derulează astfel:
- Repartizarea efectuată de către ordonatorii principali între bugetul propriii şi Bugetele
ordonatorilor subordonaţi;
- Repartizarea efectuată de către ordonatorii secundari a creditelor bugetare aprobate, pe
unitățile subordonate şi a celor cuprinse în bugetul propriu;
- Ordonatorii terţiari utilizează creditele ce le-au fost repartizate.

TEMA 8
FONDURILE ASIGURĂRILOR OBLIGATORII DE ASISTENTĂ MEDICALĂ

8.1. Caracterizare generală

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de sfat de apărare a
intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin contribui rea, din contul primelor de
asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor
condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate. Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă
medicală oferă cetăţenilor Republicii Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale
oportune şi calitative. Asigurarea cetăţenilor străini şi apatrizilor se realizează la trecerea frontierei
de stat a Republicii Moldova, odată cu eliberarea vizei. În acest caz, cetăţenii străini au drepturi şi
obligaţii similare ca şi cetăţenii Republicii Moldova în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă
medicală.

8.2. Veniturile şi cheltuielile fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală

Plătitorul primelor de asigurare este asiguratul - persoană fizică sau juridică - care a încheiat
cu asigurătorul un contract de asigurare obligatorie de asistenă medicală sau care devin asiguraţi
prin efectul legii. în acest sens plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
sunt:
• întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică
de organizare, şi persoanele fizice ce desfăşoară activităţi profesionale şi antreprenoriale. În
această categorie sun încadrate şi autorităţile administraţiei publice centrale sau localeare , care
are obligativitatea de a achita primele de asigurare;

54

 • angajaţii unităţilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare. Din

această categorie fac parte salariaţii încadraţi pentru desfăşurarea unor activităţi sau prestarea
unor servicii permise de cadrul normativ în vigoare, indiferent de termenul de angajare şi forma
de retribuire a muncii;
• categoriile de persoane neangajate pentru care plătitor al primelor de asigurare obligatorie
de asistenţă medicală este Guvernul Republicii Moldova. în această categorie se încadrează:
copii de vârstă preşcolari; elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură
generală; elevii din învăţământul secundar profesional; elevii din învăţământul mediu de
specialitate (colegii) cu frecvenţă la zi; studenţii din învăţământul superior universitar cu
frecvenţă la zi; rezidenţii învăţământului postuniversitar obligatoriu; copii neîncadraţi la
învăţătură până la atingerea vârstei de 18 ani; gravidele, parturientele şi lăuzele; invalizii;
pensionarii; şomerii înregistraţi oficial.
• alte persoane fizice cu domiciliu în Republica Moldova.
• Persoanele asigurate pot fi atât cetăţenii Republicii Moldova, cât şi cetăţenii străini sau
apatrizii aflaţi în Republica Moldova, în interesul cărora au fost plătite prime de asigurare
obligatorii de asistenţă medicală.
• Veniturile fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă prima de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
• Toate cheltuielile legate de acordarea către persoanele asigurate a asistenţei medicale în
volumul prevăzut de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, asigurătorul
le achită trimestrial, conform facturilor prezentate de prestatorii de servicii medicale.

8. 3. Procesul elaborării, adoptării, promulgării şi executării fondurilor asigurărilor

obligatorii de asistenţă medicală

8.3.1. Elaborarea proiectului fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţa medicală

Cuprinzând actele şi operaţiunile de elaborare, aprobare şi executare sau îndeplinire a
fondurilor anuale ale asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, procedura acestui buget este
supusă dispoziţiilor generale procedurale prevăzute de Legea privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar nr. 847-XIII din 24.05.1996. Conform acestui act normativ, elaborarea şi execuţia
fondurilor anuale ale asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală sunt supuse principiilor
anualităţii, realităţii şi echilibrării, la fel ca elaborarea şi execuţia bugetului de stat, şi bugetului
asigurărilor sociale de stat. Aceste extinderi ale principiilor şi normelor asupra fondurilor
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală sunt justificate de faptul că aceste fonduri fac parte din
bugetul public naţional care este autonom faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat
şi bugetele locale.
După ce proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală a fost aprobat
de Guvern, acesta este înaintat Parlamentului spre dezbatere şi adoptare, concomitent la proiectul
bugetului de stat pe acelaşi an următor.
Proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţa medicală include anexele şi este
însoţit de nota explicativă.

8.3.2. Examinarea şi adoptarea proiectului fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă

medicală
Proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală este examinat de
Comisia de specialitate Comisiile parlamentare şi Direcţia juridică a Parlamentului care prezintă
plenului Parlamentului un raport şi avize la data stabilită de acesta.Concomitent, proiectul legii
bugetului asigurărilor sociale este examinat de Curtea de Conturi, care prezintă Parlamentului un

55

 aviz la data stabilită de acesta.

Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală poate fi adoptată şi în două
lecturi, dacă toate chestiunile din lecturile doi şi trei sunt examinate într-o singură lectură.
A)Examinarea în prima lectură:
- în decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şi coraportul Comisiei
ele specialitate asupra proiectului legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi
examinează:
- direcţiile principale ale politicii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind
fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală;
- concepţiile de bază ale proiectului.
- Parlamentul adoptă, în prima lectură, proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală şi îl remite Comisiei de specialitate pentru pregătirea de examinare în a doua
lectură.
- în caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi prezentare
repetată a proiectului legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în prima
lectură.
B)Examinarea în a doua lectură:
- În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea
- Comisiei de specialitate examinează:
- veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
- cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
- deficitul sau excedentul fondurilor asigurărilor obide asistenţă medicală.
C)Examinarea în a treia lectură:
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei de specialitate:
- examinează cheltuielile pentru prestarea serviciilor medicale detaliate care vor fi efectuate;
- stabileşte cheltuielile pentru prestarea serviciilor medicale care vor fi finanţate în mod
prioritar;
- examinează alte detalieri din proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă
medicală. Pînă la 5 decembrie a fiecărui an, Parlamentul adoptă legea fondurilor asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicala, care va fi promulgată de Preşedintele statului, apoi va fi
publicată şi va intra în vigoare la 01 ianuarie a următorului an. Termenul de 5 decembrie are un
caracter de orientare şi nu produce nici un efect juridic, dacă a fost încălcat.

8 3.3. Promulgarea legii fondurilor asigurărilor obligatorii

de asistenţă medicală
Este firesc ca şeful statului să aibă posibilitatea de a examina legea fondurilor asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicală, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, exercitându-şi
atribuţiile constituţionale ce îi revin în această calitate, de a asigura buna funcţionare a autorităţilor
publice, inclusiv cea din sfera sănătăţii publice.
Promulgarea legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală este operaţiunea
finală a procedurii legislative şi ea permite şefului statului să învestească legea cu formulă
executorie, obligând Ministerul Sănătăţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi
prestatorii serviciilor medicale să procedeze la executarea prevederilor legii fondurilor asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicală pe anul următor de gestiune.
În cazul adoptării repetate de către Parlamenta legii fondurilor asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală, cu sau fără luarea în consideraţie a obiecţiilor expuse în scrisoarea de remitere
de şeful statului, Preşedintele Republicii Moldova este obligat a promulga legea fondurilor

56

 asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Ulterior, Decretul cu privire la promulgarea legii

fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală se publică în Monitorul Oficial.

8.3.4. Executarea legii fondurilor asigurărilor obligatorii

de asistenţă medicală
A)Veniturile fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală provin din primele de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală, transferurile (subvenţiile) din bugetul de stat şi din alte
venituri (din dobânzi, majorări de întârziere) prevăzute de lege.
B)Cheltuielile fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală acoperă contravaloarea
prestării serviciilor medicale din sistemul public Contravaloarea acestor servicii se calculează în
baza facturilor care sunt perfectate de prestatorii de servicii medicale, conform condiţiilor stabilite
în contract Factura se perfectează în baza calculaţiei cheltuielilor, conform registrului persoanelor
asigurate care au beneficiat de asistenţă medicală în perioada respectivă.
Eventualul deficit curent al fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală se acoperă
din disponibilităţile fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală din anii precedenţi.
În caz de necesitate, Compania Naţională de Asigurări in Medicină, coordonat cu Ministerul
Sănătății, poate propune Guvernului, iar acesta Parlamentului un proiect de rectificare a legii
fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Rectificarea include:
- estimări revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii şi de deficit sau excedent rezultant,
- repartizarea soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării fondurilor
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în anul financiar precedent, estimări şi descrieri
revizuite, rectificării legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală
Parlamentul examinează modificările propuse de Guvern şi întreprinde una din următoarele
acţiuni:
- respinge modificările pentru cheltuieli adiţionale ale fondurilor asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală;
- aprobă modificările pentru cheltuieli adiţionale ale fondurilor asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală, precum şi propunerile de compensări;
- aprobă modificările pentru cheltuieli adiţionale, cu modificarea concomitentă a nivelului
deficitului sau a excedentului fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

TEMA 9
DATORIA PUBLICĂ, GARANȚIA

DE STAT ŞI RECREDITAREA DE STAT

9.1. Noţiuni generale privind împrumutul public

9.1.1. Aspecte generale
Din punct de vedere terminologic expresia „împrumut public” este sinonimă cu „creditul
public”, iar în sfera acestuia se includ împrumuturile atât de stat, cât şi ale unităţilor administrativ-

57

 teritoriale.
În conformitate cu regulile generale care domină materia contractelor, în cazul oricărui
contract sinalagmatic, fiecare parte se obligă să ofere celeilalte un echivalent pentru prestaţia pe
care o primeşte .
Avantajele împrumuturilor de stat sunt următoarele:
- consolidează patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a întrebuinţării
în folos public a sumelor de bani împrumutate;
- sunt mijloace de încurajare a economiilor băneşti şi de activare a unor capitaluri particulare,
facilitînd plasarea de capital autohton în economia republicii,
- reflectă credibilitatea creditorilor faţă de statul debitor şi economia acestuia, fiind un factor
de stabilitate financiară;
- angajează creditorii in dezvoltarea şi rentabilizarea economiilor statelor debitoare pentru
rambursarea împrumuturilor de stat acordate
Dezavantajele împrumuturilor de stat în statele contemporane sunt următoarele:
- angajează generaţiile viitoare obligându-le să suporte cheltuielile de rambursare contractate
mai ales pe termene îndelungate;
- reduc capitalul particular circulant din economia naţională cu consecinţe de împiedicare a
procesului normal de dezvoltare a producţiei, influenţează creşterea şi micşorarea capacităţii
contributive a cetăţenilor.
Datoriile contractate de societăţile comerciale şi întreprinderile în care statul sau unităţile
administrativ-teritoriale deţin mai mult de 50 la sută din capitalul social nu constituie datorie de stat
sau datorie a unităţii administrativ-teritoriale. Deci, Guvernul nu poartă răspundere pentru datoria
acestor persoane juridice. Trebuie remarcat faptul că aceste contracte de împrumuturi încheiate
urmează a fi înregistrate de Ministerul Finanţelor, sub sancţiunea nulităţii.

9.1.2.Regimul juridic al împrumuturilor şi garanţiilor de stat

Având în vedere importanţa şi consecinţele împrumuturilor publice, în teoria generală a
acestor împrumuturi s-a consacarat şi conceptul că împrumutul de stat se poate contracta numai cu
aprobarea puterii reprezentative. În acest sens, se susţine că aprobarea de către parlament, în statele
contemporane, este o condiţie esenţială pentru valabilitatea împrumutului. Totodată, se susţine că
executivul nu este învestit cu atribuţii pentru emiterea împrumuturilor de stat.
Trebuie menţionat că votul parlamentului este o garanţie politică pentru creditorii statului, în
împrejurările în care veniturile publice ordinare şi permanente nu pot fi completate până la
cuantumul necesar prin alte procedee financiare.
În baza aprobării Parlamentului Republicii Moldova a plafoanelor distincte pentru datoria de
stat internă, datoria de stat externă şi pentru garanţiile de stat, pentru împrumuturi de stat interne şi
externe, Guvernul Republicii Moldova se autorizează să contracteze împrumuturi de stat şi să
acorde garanţii de stat pentru împrumuturi în temeiul contractelor (acordurilor) încheiate şi
administrate de către Ministerul Finanţelor - organ central statal de specialitate financiară al
guvernului republicii.

9.1.3. Înregistrarea și gestionarea datoriei de stat și a garanșiei de stat pentru

împrumuturi

În scopul calculării şi ţinerii evidenţei tuturor obligaţiilor directe şi condiţionale ale Republicii
Moldova, Ministerul Finanţelor este autorizat să instituie şi să țină următoarele registre de stat:
Registrul de stat privind datoria de stat este registru al obligaţiilor directe ale statului,
rezultate din împrumuturile de stat interne şi externe. În Registrul datoriei de stat, care se

58

 reînnoieşte în funcţie de necesităţi, se înregistrează obligaţiile directe ale statului, rezultate din
împrumuturile de stat interne şi externe, informaţia privind dinamica datoriei de stat.
Registrul de stat privind garanţiile de stat este registru al obligaţiunilor condiţionale ale
statului, rezultate din emiterea garanţiilor de stat pentru împrumuturi de stat interne şi externe.
Registrul de stat privind recreditarea de stat înregistrează, în ordine cronologică,
informaţia despre proiectele, programele, activităţile finanţate din surse recreditare, beneficiarii
recreditării, data contractării, data scadenţei, suma agregată (unite, alipite).
Ministerul Finanţelor informează Banca Naţională a Moldovei despre datoria de stat, inclusiv
despre emisiunile de hârtii de valoare de stat în formă fizică, şi garanţiile de stat pentru
împrumuturi.Ministerul Finanţelor, în rapoartele periodice privind executarea bugetului de stat,
prezentate Parlamentului, indică volumul şi conţinutul obligaţiilor directe şi condiţionale ale
statului.

9.2. Datoria de stat internă

9.2.1. Aspecte generale
Datoria de stat internă este parte integrantă a datoriei de stat, reprezentând totalul sumelor
principale ale tuturor obligaţiilor directe neonorate, contractate de Ministerul Finanţelor în numele
Republicii Moldova în monedă naţională.
Instrumente generatoare de datorie de stat internă sunt:
- emisiunea valorilor mobiliarele stat pentru plasare pe piaţa internă;
- împrumuturile de la Banca Naţională a Moldovei şi instituţiile financiare ale Republicii
Moldova;
- alte instrumente generatoare de datorie de stat internă.
Mijloacele în monedă naţională, obţinute din împrumuturile de stat interne, contractate de
Ministerul Finanţelor în limitele plafoanelor stabilite de legea bugetară anuală, se utilizează pentru:
- acoperirea deficitului bugetului de stat;
- stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior;
- acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat;

9.2.2. Valorile mobiliare de stat

Din punct de vedere conceptual, valorile mobiliare de stat este formă a datoriei de stat,
reprezentând un contract de împrumut pe termen, scurt, mediu sau lung cu valoare exprimată în
monedă naţional sau în altă monedă legală,care intervine cu Republica Moldova în calitate de
debitor şi persoane fizice sau juridice în calitate de creditor.Ministerul Finanţelor, în numele
Republicii Moldova, este autorizat să emită valori mobiliare de stat.
Valorile mobiliare de stat se emit în formă de înregistrare în cont sau în formă fizică şi sunt
considerate documente juridice scrise.
Valorile mobiliare de stat în formă de înregistrare în cont sunt valori mobiliare nemateriale, a
căror emisiune se efectuează în formă de înregistrare contabilă. Aceste valori imobiliare de stat a
căror emisiune, evidenţă, precum şi confirmarea dreptului de proprietate asupra lor, se efectuează
printr-o înregistrare în sistemul de înregistrări în cont de către Banca Naţională a Moldovei.
Sistemul de înregistrare în cont este sistemul prin intermediul căruia valorile mobiliare de stat în
formă de înregistrare în cont sunt înregistrate şi menţinute de Banca Naţională a Moldovei în
calitate de agent financiar al statului. Plata sumei principale şi a dobânzii aferente valorilor
mobiliare de stat în formă de înregistrare în cont se efectuează prin intermediul sistemului de
înregistrări în cont a sumelor de bani acumulate din dobânda calculată din suma principală aferentă
valorii mobiliare de stat. Suma principală a valorii mobiliare de stat purtătoare de dobândă
(obligaţiuni de stat) este suma echivalentă cu valoarea nominală a valorii mobiliare de stat

59

 purtătoare de dobândă, ce urmează să fie achitată la scadenţă.

9.2.3. Valorile mobiliare de stat pe termen scurt

Valorile mobiliare de stat se emit pe termen scurt , mediu sau lung. Valorile mobiliare de stat
pe termen mediu și lung (obligaţiunile de stat) pot fi emise în formă de înregistrare sau în formă
fizică.
Valorile mobiliare de stat emise pe termen scurt sunt:
• bunurile de trezorerie - valori mobiliare de stat cu scont emise în formă de înregistrare în
cont, cu scadenţa la 28, 91, 182,273 si 364 de zile,
• bonurile de acoperire a decalajului de casă - valori mobiliare de stat cu scont emise în forma
de înregistrare în cont pe orice termen de până la 365 de zile,în scopul concordării veniturilor şi
cheltuielilor bugetului. Valoarea mobiliară de stat cu scont este valoarea mobiliara care se vinde la
un preţ mai mic decât valoarea nominală. Suma principală a valorii mobiliare de stat cu scont este
suma împrumutată de creditor la data emisiunii valorii mobiliare cu scont, echivalentă cu preţul ei
de vânzare.

9.2.4. Valorile mobiliare de stat pe termen mediu şi lung

Acestui compartiment îi sunt specifice împrumuturile de stat pe termen lung, fiind lansate în
economia naţionala prin emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni şi alte titluri valorice de împrumut.
Aceste împrumuturi sunt practicate în forme diverse cu denumiri determinate mai ales de
particularităţile obligațiilor şi celorlalte titluri de credit sau efecte publice utilizate.
Potrivit caracterizărilor teoretice formulate pe baza practicii îndelungate, împrumuturile de
stat de acest fel s-au dezvoltat în virtutea necesităţii de completare şi sporire a surselor publice
destinate necesităţilor publice, însă numai după ce in economia naţională a statelor s-au conturat
următoarele premise:
• existenţa unor capitaluri disponibile;
• dezvoltarea pieţei specifice negocierii titlurilor de credit şi altor titluri mobiliare;
• încrederea oamenilor de afaceri în autorităţile publice;
• dezvoltarea capacităţii statului de a întreţine „serviciul datoriei publice”.
Cele mai utilizate titluri de valoare pentru aceste împrumuturi au fost şi au rămas
obligaţiunile.Pentru emiterea şi vânzarea obligaţiunilor acestor împrumuturi s-au conceptualizat
trei noţiuni;
• valoarea nominală;
• valoarea reală;
. • cursul.
Valoarea nominală a obligaţiunilor împrumuturilor de stat interne este suma de bani,
exprimată în moneda naţională, aleasă ca unitate valorică a împrumutului şi înscrisă pe fiecare
obligaţiune.
Valoarea reală este suma de bani cu care se cumpără o obligaţiune şi care poate fi diferită de
cea nominală (valoarea iniţială imprimată pe obligaţiune), influenţată de situaţia financiară a
statului şi de cea a capitalului de împrumut în economia națională la data emisiunii fiecărui
împrumut.
Cursul obligaţiunilor este preţul exprimat în monedă naţională, preţ care poate fi egal - „al
pari” - mai mic - „sub pari” -şi mai mare -„supra pari”- decât valoarea nominală.
Procedeele de emisiune, denumită şi plasare a împrumuturilor interne de stat pe termen lung
sunt următoarele:
a)vânzarea obligaţiunilor unor bancheri;
b)vânzarea de către stat prin subscripţie publică;

60

 c)vânzarea obligaţiunilor la bursă ,

Vânzarea obligaţiunilor împrumuturilor interne de stat unor bancheri se practică în două
variante:
• vânzarea către câţiva bancheri care cumpără obligaţiunile unui împrumut în proporţii
diferite, potrivit interesului şi disponibilului lor de capital;
• cumpărarea sau preluarea obligaţiunilor unui împrumut de către un grup de bancheri asociaţi
într-un consorţiu.
Varianta emisiunii împrumutului pentru bancherii asociaţi în consorțiu, la rândul ei, se
practică prin două variante:
• cumpărarea de către consorţiul de bancheri a întregului pachet de obligaţiuni ale unui
împrumut;
• prin preluarea de către consorţiu a obligaţiunilor unui împrumut public în condiţii de
comision.
În primul dintre aceste cazuri numărul obligaţiunilor şi veniturile aferente se împart între
bancherii membri ai consorțiului conform convenţiei de organizare a fiecărui consorțiu. În cel de al
doilea caz, consorţiul de bancheri este doar un intermediar care preia obligaţiunile împrumutului, le
plasează pe piață, încasează contravaloarea lor şi din aceste încasări plăteşte statului treptat sumele
de bani ale împrumutului, reţinându-şi comisionul ce i se cuvine pentru vânzarea pe piaţă a
obligaţiunilor împrumutului respectiv.
Vânzarea directă de către stat a obligaţiunilor împrumuturilor prin subscripţie publică este
procedeul de emisiune a cărui practică este condiţionată de existenţa unor disponibilităţi de capital,
pe piaţa internă, în posesia uni număr cît mai mare de cetăţeni. În aceste condiţii, procedeul
subscripţiei publice este cel mai rentabil pentru stat , deoarece:
• sunt evitate cheltuielile de comision;
• vânzarea obligaţiunilor de împrumut de stat la un curs „al pari”.
Pentru reuşita emisiunii împrumuturilor interne de stat prin subscripţia publică se apreciază
necesară o largă publicitate despre condiţiile subscripţiei care, de fapt, este o vânzare a
obligaţiunilor către cetăţeni prin intermediul trezoreriei de stat.
Vânzarea obligaţiunilor de împrumut la bursa de valori s-a răspândit între procedeele de
emisiune a împrumuturilor de stat interne datorită posibilităţii oferite de bursele de valori ca
instituţii organizate în cadrul cărora se negociază, se vând şi se cumpără valori mobiliare.
Operaţiunile de lansare a împrumuturilor interne de stat, indiferent de procedeul ales pentru
vânzarea obligaţiunilor de stat implică, în final, întocmirea unei evidenţe pentru care s-a conceput şi
realizat „cartea datoriei publice” sau „registrul datoriei de stat”.
Partea ce reprezintă rata de rambursare a împrumutului poate fi stabilită fie egal anual pe toată
durata împrumutului, fie progresiv sau regresiv. în acest sens există anuităţi fixe, progresive şi
regresive.
Cu însemnătate de clasificare a împrumuturilor de stat interne pe termen lung, s-au răspândit
mai mult:
• „împrumuturile cu anuităţi terminabile”;
• „împrumuturile cu anuităţi viagere”.
La împrumuturile cu anuităţi terminabile, anuităţile cuprind dobânda anuală aferentă
cuantumului bănesc al fiecărei obligaţiuni şi rata anuală de rambursare a împrumutului de stat,
calculată astfel ca la expirarea termenului prestabilit întregul împrumut să fie rambursat în
împrejurarea contractării acestor împrumuturi pe termene îndelungate de mai multe decenii, plata
anuităţilor reprezintă un efort financiar suportabil pentru statul debitor care plătește din bugetul
anual sume de bani limitate drept cost al datoriei de stat.
La împrumuturile cu anuităţi viagere, după cum rezultă din denumirea lor, anuităţile se

61

 deosebesc prin aceea că rata anuală de rambursare a împrumutului de stat se stabileşte aplicându:se
calculul probabilităţilor de durată medie a vieţii oamenilor. Astfel, pe lângă dobânda anuală datorată
fiecărei obligaţiuni de împrumut, anuitatea viageră cuprinde rata anuală de rambursare a
împrumutului stabilită cu ajutorul acestui calcul al probabilităţilor şi statul debitor este dator să
plătească anuităţile respective pe toată durata vieţii persoanelor fizice care au cumpărat şi posedă
obligaţiunile de împrumut cu anuitatea viageră..

9.2.5. Împrumuturile contractate de la banca centrală şi de la instituțiile financiare

Împrumuturile interne de la băncile autorizate cu emisiunea monedei naţionale se practică tot
în temeiul unor dispoziţii exprese ale legilor de adoptare sau aprobare a bugetelor anuale de stat şi
de cele mai multe ori tot pentru necesităţi financiare de executare a bugetelor de stat.
În cazul instituţiilor financiare din Republica Moldova, legea cadru în această materie nu
reglementează condiţiile de Împrumut între stat şi aceste instituţii. În acest context putem deduce ca
Guvernul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, este autorizat să contracteze împrumuturi de la
instituţiile financiare autohtone in condiţiile generale reglementate de legislaţia civilă a Republicii
Moldova, fiind plătită şi o dobândă.

9.3. Datoria de stat externă

9.3.1. Asgecte generale
Conform dispoziţiilor legii noastre de specialitate, instrumentele generatoare de datorie de stat
externă sunţ:
- valorile mobiliare de stat, reprezentând un contract de împrumut cu valoare exprimată în
orice monedă legală, cu excepţia monedei naţionale;
- împrumuturile de la guvernele altor state, de la agenţiile guvernelor altor state,
- împrumuturile de la instituţii financiare străine organizaţii financiare internaţionale;
- alte împrumuturi bilaterale sau multilaterale.
Mijloacele obţinute de împrumuturile de stat externe se utilizează pentru:
a) acoperirea deficitului bugetar de stat. Mijloacele valutare obţinute din împrumuturile de
stat externe, contractate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova pentru acoperirea
deficitului bugetului de stat, se vând pe piaţa valutară, mijloacele în monedă naţională fiind
transferate în contul Trezoreriei
b) susţinerea balanţei de plăti. Evoluţia datoriei externe rezultă din împrumuturile contractate
de stat şi din împrumuturile garantate de stat se urmăreşte în contextul elaborării şi execuţiei
balanţei de plaţi externe elaborate anual de Ministerul Finanţelor în colaborare cu Banca Naţională
a Moldovei. Despre execuţia curentă a acestei balanţe Guvernul este informat semestrial, iar
execuţia anuală a balanţei de plăţi externe este prezentată de Guvern (reprezentat de Ministerul
Finanţelor) spre aprobare parlamentară;
d) finanţarea proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei.
Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe, contractate de Ministerul Finanţelor în
numele Republicii Moldova pentru finanţarea investiţiilor şi importurilor, fiind utilizate pentru:
- crearea de noi locuri de muncă şi susţinerea întreprinderilor privatizate și de stat în ordinea
priorităţilor economice sociale fixate de Guvern;
- producerea de bunuri şi servicii pentru export sau de bunuri şi servicii ce le înlocuiesc pe
cele import;
- finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructură, inclusiv în infrastructura socială; alte
scopuri stabilite de Guvern;
- importul de materie primă, resurse energetice şi de alte produse. Întru asigurarea securităţii
economice şi energetice a Republicii Moldova sunt contractate împrumuturi de stat externe pentru

62

 necesităţi curente şi/sau excepţionale, fiind achiziţionate anumite produse energetice de interes
strategic, vital pentru republica noastră;
e) onorarea obligaţiilor asumate prin acordarea garanţiilor de stat pentru împrumuturi.
Garanţiile de stat asigură rambursarea integrală sau parţială a sumei principale a împrumutului
garantat de stat și plata dobânzii aferente dacă plata dobânzii este stipulată în contractul (acordul) de
garanţie;
f) serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei contractate anterior. Mijloacele obţinute
din împrumuturile de stat externe mai sunt utilizate şi în condiţiile de micşorare a datoriei de stat
externe prin plata datoriilor care au fost contractate anterior şi asigură ca soldul net al
împrumuturilor noi să nu depăşească plata datoriei de stat externe, reglementat de legea bugetară
anuală;
g) finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi altor
situaţii- extraordinare. Anumite mijloace obţinute din împrumuturile de stat externe, contractate de
Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova, pot fi direcţionate în caz de necesitate la
finanţarea anumitor cheltuieli pentru lichidarea unor cazuri de forţă majoră, ce nu sunt dependente
de acţiunile omului şi nu pot fi prevăzute şi înlăturate prin acțiunile omului,

9.3.2. Distribuirea mijloacelor obţinute din împrumuturile de stat externe pentru

finanţarea investițiilor și importurilor
Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe pentru finanţarea investiţiilor şi
importurilor pot fi distribuite instituţiilor financiare din republică, la propunerea Ministerului
Finanţelor, în temeiul hotărârilor Guvernului. Condiţiile de rambursare a mijloacelor împrumutate
se stabilesc în contractele încheiate între Ministerul Finanţelor şi instituţiile financiare din republică.
în aceste contracte sunt, de asemenea, specificate: rata dobânzii plătită Ministerului Finanţelor,
limitări asupra marjei la rata dobânzii pe care instituţia financiară o poate percepe, valuta în care va
fi calculată şi rambursată suma principală şi plătite dobânzile aferente, precum şi alte angajamente
ale părţilor.
Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe pentru finanţarea investiţiilor şi
importurilor pentru instituţiile finanţate de la buget vor fi gestionate de Ministerul Finanţelor în
condiţiile stabilite prin hotărârile respective ale Guvernului și Parlamentului.
Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe pentru finanțarea proiectelor de
investiții se redistribuie agenților economici prin intermediul instituţiilor financiare.În acest scop:
- agenţii economici prezintă instituţiilor financiare proiectele de investiții, inclusiv business-
planurile şi alte documente necesare;
- instituţiile financiare examinează proiectele de investiţii, inclusiv business-planurile,
capacitatea agenţilor economici de a rambursa mijloacele obţinute, adoptă hotărâri privind
distribuirea mijloacelor şi transferi în baza acestor hotărâri, mijloace agenţilor economici.
Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe pentru finanţarea importurilor se
distribuie (se vând) agenţilor economici de către Ministerul Finanţelor la licitaţie.
Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe se distribuie cu respectarea
următoarelor condiţii:
- aceste mijloace pot fi alocate pe un termen nu mai mare de un an,
- agenţii economici - solicitanţi ai acestor mijloace -prezintă instituţiilor financiare business-
planurile în care indică exact necesarul de produse de import şi destinația acestora.

9.3.3. Creditorul împrumuturilor de stat externe

În ceea ce priveşte creditorul împrumuturilor de stat externe se contractează, în funcţie de
necesităţi şi posibilităţi, de la alte state, de la bănci şi societăţi din alte state şi, în ultimele decenii la

63

 organizaţii financiar-bancare internaţionale, cu preferinţa de la Fondul Monetar Internaţional şi de

la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
De la Fondul Monetar Internaţional, din capitalul social al acestui fond constituit din
subscrierele statelor fondatoare şi membre, se obţin credite în valută convertibilă pentru acoperirea
deficitelor temporare ale balanţelor de plăţi externe şi, prin aceasta, pentru a se ajuta redresarea
circulaţiei monetare şi a puterii de cumpărare a monedei naţionale a statelor debitoare.
De la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, având şi ea capital social
format prin subscrierile statelor fondatoare şi membre, se obţin credite pe termen mijlociu şi lung
pentru investiţii economice şi sociale, mai ales pentru dezvoltarea căilor de comunicaţie, a
transportului şi surselor de energie. În ultimii ani această Bancă Mondială a acordat credite şi pentru
agricultură, învăţământ, sănătate publică şi protecţia mediului înconjurător.
Comparativ, Fondul Monetar Internaţional acordă credite cerute de guvernele Statelor
membre după investigaţia situaţiei monetare şi economice a statelor solicitante efectuata de către
experţii Fondului în funcţie de concluziile investigaţiei, se cere acestor state întocmirea şi
investigației, se cere acestor state întocmirea și investigarea politică a unor programe cu acțiuni de
redresare economică și valutară, care se apreciază prin prisma conceptelor de specialitate ale
Fondului şi în acest sens au valoarea de garanţii pentru rambursarea împrumuturilor respective.

9.4. Garanţiile de stat pentru împrumuturi

9.4.1. Aspecte generale
Garanţia de stat pentru împrumuturi este suma tuturor garanţiilor de stat pentru împrumuturile
acordate de Ministerul Finanţelor in numele Republicii Moldova.
Pentru garanţiile de stat pentru împrumuturi interne în legea bugetară anuală se stabilesc
următoarele limite:
• raportul dintre suma defalcărilor bugetare în fondul de risc şi suma cheltuielilor anuale
prevăzute în bugetul de stat pentru serviciul datoriei de stat;
• garanţiile de stat pentru împrumuturile interne se acordă în limita resurselor fondului de risc
care includ mijloacele bugetare prevăzute în legea bugetară anuali şi defalcărilc agenţilor economici
pentru garanţiile de stat acordate anterior.
Fondul de risc este fondul extrabugetar, creat şi administrat de Ministerul Finanţelor, în care
se acumulează mijloacele destinate executării garanţiilor de stat.
Garanţiile de stat pentru împrumuturi interne și externe alcătuiesc partea integrantă a
garanţiilor de stat pentru împrumuturi, reprezentînd suma tuturor obligaţiilor condiţionale,
contractate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova pentru a plati Instituţiilor
creditoare sumele exprimate în monedă națională sau în valută străină .

9.4.2. Procedura acordării garanţiilor de stat

Ministerul Finanţelor va acorda instituţiei financiare garanție de stat pentru împrumutul
solicitat de agentul economic numai după ce acesta va depune la Ministerul Finanţelor o Cerere care
va include:
a) actul de constituire al solicitantului;
b) certificatul de înregistrare de stat al solicitantului;
c) extras din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor ,
d) bilanţul contabil al solicitantului pentru o perioadă de activitate de cel puţin 2 ani
precedenţi:
e) certificatul privind lipsa datoriilor solicitantului faţă de buget:
f) informaţia privind datoriile solicitantului faţă de creditori;
g) copiile, de pe toate documentele relevante privind proiectele investiționale;

64

 h) planul de afaceri unde se indică destinaţia împrumutului pentru care se solicită garanţia de
stat, prognoza privind venitul şi distribuirea acestuia în perioada de garanţie,
i) proiectul contractului de împrumut pe care îl va încheia cu creditorul, unde se indică
denumirea şi adresă creditorului,condiţiile de creditare, mijloacele de garantare a rambursării
împrumutului, altele decât garanţia de stat;
j) informaţia privind activele care ar putea fi gajate şi folosite pentru achitarea datoriei.

9.4.3. Acordarea garanţiilor de stat

Garanţiile de stat se acordă de Ministerul Finanţelor în temeiul hotărîrii Parlametului , cu
respectarea obligatorie a următoarelor condiţii:
a) Ministerul Finanţelor încheie cu agentul economic contractele care asigură recuperarea
integrală a mijloacelor utilizate pentru rambursarea creditelor garantate de stat şi anume:
• contractul de gaj;
• contractul de cesiune de creanţă;
• contractul de acordare a dreptului de preluare directă a mijloacelor din conturile bancare ale
agentului economic;
• contractul privind dreptul Ministerului Finanţelor de a exercita necondiţionat
controlul asupra conturilor bancare ale agentului economic;

b) acordarea garanţiilor de stat pentru împrumuturi interne nu trebuie să ducă la depăşirea

plafonului angajamentelor Guvernului faţă de sistemul bancar, stabilit conform politicii monetare
creditare pentru perioada respectivă,
c) agentul economic virează plata în fondul de risc în cuantumul şi termenele stabilite.
Garanția de stat încetează in cazul în care:
• obligaţia garantată este pe deplin stinsă;
• termenul garanţiei de stat a expirat;
• mijloacele obţinute din împrumutul garantat de utilizate în scopurile stabilite de contractul
garanţiei de stat;
• a fost încheiat contractul de preluare a obligaţiei garantate cu garanţie de stat sau contractul
de cesiune a creanței garantate cu garanţie de stat, cu excepţia cazului în care menţinerea garanţiei
de stat este permisă de Ministerul Finanțelor în modul stabilit de prevederile contractelor de
garanţie de slăt şi de acordare a garanţiei de stat;
• din vina creditorului, este imposibilă subrogarea statului, in calitate de fidejusor, în
drepturile creditorului față de debitor.

9.4.4. Contractul de garanţie

Ministerul Finanţelor încheie cu agentul economic care solicită garanţie de stat un contract
privind măsurile de asigurare a rambursării împrumutului garantat de stat.
Conform acestui contract, agentul economic îşi asumă faţă de Ministerul Finanţelor
următoarele obligaţii:
a) să nu contracteze datorii suplimentare cu creanţe prioritare împrumutului garantat de stat;
b) să asigure accesul liber la toată informaţia necesară pentru evaluarea situaţiei sale
financiare;
c) să utilizeze toate mijloacele disponibile din conturile sale bancare în scopul stingerii
datoriei pentru împrumutul garantat de stat;
Cererea de plată include suma principală şi dobânda care urmează să fie plătite instituţiei
financiare creditoare de Ministerul Finanţelor, conform contractului de garanţie.
Ministerul Finanţelor transferă instituţiei financiare creditoare suma solicitată dacă pretenţiile

65

 din cererea de plată sunt justificate.

Dacă creditorii au depus cereri de plată, respectând condiţiile stipulate în contractele de
garanţie încheiate, atunci garantul este dator să-şi onoreze obligaţiile, garanţiile de stat pentru
împrumuturi sunt convertite în datorie de stat.

9.5. Modificarea şi stingerea datoriei de stat

9.5.1. Consolidarea împrumuturilor de stat
Procedeul consolidării este aplicabil împrumuturilor de stat atât interne, cât şi externe. În
ambele cazuri, consolidarea împrumuturilor este iniţiată de către statul debitor determinat de
diminuarea posibilităţilor acestui stat de a plăti dobânzile şi ratele de rambursare, în termenele
prestabilite la emisiunea împrumuturilor respective. De asemenea, în ambele cazuri prelungirea
termenelor de rambursare are consecinţa majorării sumei totale a dobînzilor datorate de statul
debitor şi deci sporirea cheltuielilor statului cu aceste împrumuturi de stat. Însă, consolidarea
împrumuturilor de stat externe este condiţionată de accepţiunea creditorilor externi, pe când
consolidarea împrumuturilor de stat interne poate fi legiferată şi deci impusă, cu motivarea cauzelor
sau necesităţilor conjuncturile determinate. În general, consolidarea în acest fel a împrumuturilor de
stat este acceptată de către creditori, deoarece ei profită, în cele din urmă, de sporirea sumei totale a
dobânzilor încasate.

9.5.2. Conversiunea împrumuturilor de stat

Datorită specificului de modificare a unuia dintre elementele împrumutului intern de stat, din
punct de vedere a naturii juridice, conversiunea poate fi caracterizată ca o novaţie a datoriei publice
datorită substituirii unei datorii vechi cu o datorie nouă.
Conversiunea împrumuturilor interne de stat poate fi determinată de dificultăţile financiare ale
statului debitor, însă ea devine aplicabilă şi în cazul scăderii pe piaţa internă a ratei dobânzii ca
urmare a sporirii capitalului disponibil, deci a capitalului de împrumut. În aceste împrejurări s-au
conturat două variante de conversiune:
- conversiunea efectuată în mod autoritar de către stat, care datorită dificultăţilor financiare de
a nu putea plăti întreaga sumă a dobânzilor cuvenite, reduce procentul dobânzii împrumutului de
stat, fără consimţământul deţinătorilor de obligaţiuni sau alte titluri valorice ale împrumutului de
stat intern;
- conversiunea efectuată cu consimţământul deţinătorilor titlurilor valorice ale împrumutului
de stat, în împrejurarea scăderii pe piaţă a ratei dobânzilor ca urmare a sporirii capitalului bănesc
disponibil.

9.5.3. Amortizarea împrumuturilor de stat

Amortizarea împrumuturilor de stat a fost caracterizată în mod tradiţional ca „mijloc de
reducere a datoriei publice care produce o reducere a capitalului împrumutat şi se deosebeşte
conversiune, care constă în reducerea numai a dobânzii cuvenită creditorului. În mod practic,
amortizarea implică operaţiunea de rambursare sau răscumpărare a titlurilor valorice de împrumut,
cu efectul de stingere a datoriei publice.
Ca procedeu de rambursare treptată a împrumutului, amortizarea s-a practicat în variante
diferite pentru aproape fiecare dintre formele împrumutului public. La unele dintre formele
împrumutului public operaţiunea de rambursare este determinată de specificul procedeului de
împrumut, este corespunzătoare acestui specific. Rambursarea împrumuturilor de stat interne pe
termen lung materializate prin obligaţiuni de stat sunt lansate cu specificul de a fi emise cu clauza
de răscumpărare a lor de către stat, începând cu un anumit an şi până la rambursarea întregului
împrumut.

66

 Din punct de vedere a resurselor de amortizare există amortizare efectuată prin cheltuielile de
rambursare a împrumuturilor de stat prevăzute anual în bugetul statului şi rambursarea
împrumuturilor din fondul de risc administrat de Ministerul Finanţelor ale cărui venituri pot fi
impozitele şi taxele, excedente bugetare şi alte venituri.

9.5.4. Mijloacele excepţionale de reducere fi stingere a datoriei

Pentru împrumuturi de stat interne, în teoria datoriei de stat s- | au configurat următoarele
mijloace extraordinare de reducere a datoriei de stat interne diferite de mijloacele tot extraordinare
de stingere a acestei datorii.
Mijloacele extraordinare de reducere a datoriei de stat interne a statelor sunt:
• reducerea procentului dobânzilor;
• reducerea cuantumului ratelor de rambursare;
Mijloacele extraordinare de stingere a datoriei de stat interne sunt:
• bancruta de stat;
• anularea unor împrumuturi în împrejurări de schimbare a regimului politic.
Bancruta de stat este caracterizată ca insolvabilitatea reala a statului debitor.
Diferit de aceasta, bancruta de stat a fost caracterizată şi ca „stare de insolvabilitate voită a
statului” declarată „cu intenţia de a evita îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin”. Această caracterizare a
bancrutei de stat a fost exprimată pornind de la aprecierea că în domeniul datoriei de stat „elementul
esenţial este voinţa statului”.

9.6. Recreditarea
Recreditarea este mecanismul prin care mijloacele financiare obţinute din împrumuturile de
stat interne sau externe pot ft recreditate. pentru finanţarea proiectelor investiţionale, a programelor
sau activităţilor prioritare de stat care vor fi definite în contractele de împrumut de stat interne sau
externe corespunzătoare: Dacă analizăm competenţa, remarcăm că Ministerul Finanţelor este
autorizat să efectueze operațiuni recreditare.
Toate mijloacele financiare obţinute din împrumuturi de recreditate de Ministerul Finanţelor
pentru finanţarea proiectelo investiţionale, programelor sau activităţilor prioritare sunt rambursate
ministerului de beneficiarii recreditării sau de instituţiile financiare, în conformitate cu condiţiile
contractelor de recreditare respective.
Ministerul Finanţelor este împuternicit să perceapă de la beneficiarii recreditării sau de la
instituţiile financiare o plată care va acoperi costurile operaţiunilor de schimb valutar, precum şi alte
riscuri şi costuri legate de primirea, distribuirea şi rambursarea împrumuturilor destinate
recreditării.

9.7. Împrumuturile publice angajate de unităţile administrativ-teritoriale

Împrumuturile publice angajate de unităţile administrativ-teritoriale reprezintă o obligaţie care
urmează a fi onorată din veniturile bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective în
conformitate cu clauzele contractului de împrumut.Împrumut acordat unităţilor administrativ-
teritoriale se consideră mijloace financiare rambursabile, acordate pe un anumit termen (scadenţă),
cu calcularea, de regulă, a unei dobânzi, respectând regimul public legal al acestor împrumuturi.
A) Autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi ale
municipiului Bălţi, în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective, pot
angaja împrumuturi pentru cheltuieli curente, cu scadenţă în acelaşi an bugetar, de la bugetul de
stat, de la instituţiile financiare şi de la alţi creditori atât din ţară, cât şi peste hotare.
B) Autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale atât la nivelul întâi, cât şi la
nivelul al doilea, în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective au

67

 dreptul să contracteze împrumuturi pe termen scurt şi pe termen lung pentru cheltuieli de capital
de la instituţiile financiare şi de la alți creditori atât din ţară, cât şi de peste hotare.

TEMA 10
CONTROLUL FINANCIAR
10.1. Noţiuni generale privind organizarea controlului financiar
Potrivit scopului său, controlul financiar este o activitate de verificare a respectării şi aplicării
conforme a normelor juridice referitoare la formarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti ale statului
şi celorlalte entităţi sau colectivităţi publice. Datorită acestui specific activitatea de control financiar
nu se confundă cu activitatea financiară de formare şi întrebuinţare a fondurilor băneşti de interes
public asupra căreia se exercită şi se efectuează actele şi operaţiunile de control financiar.
Exercitarea controlului financiar fiind necesară asupra activităţii financiare a tuturor organelor
de stat, instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, organele de control financiar sunt
organizate într-o anumită ierarhie şi învestite corespunzător cu atribuţii de control în domeniul
bugetului public naţional şi administrării proprietăţii statului în cazul participării la anumite
activităţi economice, general ori numai local. în acelaşi timp, potrivit interesului public de control
financiar, competenţa organelor- de control financiar este extinsă şi asupra evidenţei Contabile şi
activităţii financiare a altor persoane juridice decât cele de stat.
În fine, trebuie remarcat faptul că controlul financiar componentă a controlului de stat, fiind
un element activitatea economico-financiară a societăţii, o verigă a procesului de dirijare a statului,

68

 având ca obiectiv principal executarea întocmai a legislaţiei.

10.2. Principiile generale şi speciale ale controlului financiar

10.2.1. Principiile generale ale controlului financiar
Controlului financiar, ca parte indispensabilă a activităţii financiare, îi sunt caracteristice
aceleaşi principii care se bazează activitatea sa şi are sunt reglementate de Constituţia Republicii
Moldova şi alte acte legislative.
A) Principiul legalităţii în activitatea financiară se exprimă prin faptul că în procesul de
acumulare, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti este reglementată detaliat de normele
dreptului financiar, respectarea cărora este asigurată prin forţa coercitivă a statului.
Nerespectarea prevederilor actelor legislative şi altor acte normative în procesul de acumulare,
repartizare şi utilizare a resurselor financiare poate atrage după sine instabilitatea relaţiilor
financiare, neasigurarea cu resurse financiare a diferitelor proiecte publice şi alte. urmări
negative.
B) Principiul publicităţii controlului financiar se manifestă prin procedura monitorizării prin
intermediul mass-media a diferitelor proiecte ale actelor financiare, a dărilor de seama primite, a
rezultatelor controalelor şi reviziilor financiare.
C) Principiul dublei autorizări a cheltuielilor bugetare ce se efectuează din bugete au la bază
două autorizări:autorizarea legală şi autorizarea bugetară.
Autorizarea legală are ca bază legea ca act juridic, din care o obligaţie de plată în sarcina
statului, iar autorizarea bugetară este alocaţia prin care se afectează fondurile băneşti necesare
stingerii obligaţiilor de plată. Numai existenţa simultană a celor două autorizări face posibilă
efectuarea cheltuielilor.

10.2.2. Principiile speciale ale controlului financiar

Pe lîngă aceste principii generale mai sunt instituite şi principiile în baza cărora îşi desfăşoară
activitatea de control financiar funcţionarii care efectuează controale sau revizii:
A) Principiul devotamentului funcţionarului care desfăşoară controlul faţă de stat şi
societate, conform căruia angajatul aparatului de control, ca funcţionar public, în activitatea sa
de control, trebuie sa fie devotat statului, societăţii şi să apere interesele acestora, rezultând din
funcţiile de control atribuite.
B) Principiul respectării stricte a disciplinei de stat, reglementată de legislaţia în vigoare,
care înseamnă că conduita angajatului aparatului de control trebuie să corespundă prevederilor
legislaţiei în vigoare, precum şi atribuţiilor legal stabilite.
C) Principiul răspunderii personale a funcţionarului care efectuează controlul la exercitarea
atribuţiilor de serviciu. în acest context, la exercitarea atribuţiilor funcţionale, poarta
răspundere personală funcţionarul care efectuează controlul la exercitarea atribuţiilor de
serviciu pentru corectitudinea şi plenitudinea.
D) Principiul profesionalismului competenței și spiritului de inițiativă.Controlorul-revizor
trebuie să acorde atenție culturii desfăşurării procesului de control, precum și limbajului său,
care trebuie să fie corect şi punctual.
E) Principiul onestităţii controlorului-revizor dictează că controlorul-revizor trebuie să fie
sincer, onest, corect, imparţial, să evite relațiile ce permit prevalarea prejudecăţilor sau
influenţa altor părti asupra obiectivității Controlorul-revizor nu trebuie să accepte cadouri de
orice natură, evitând situaţiile ce ar putea dăuna reputaţiei profesionale.
F) Principiul încrederii în materialele de control înseamnă că toţi utilizatorii materialelor de
control, parvenite de la angajaţii” aparatului de control, trebuie să dispună de garanţii totale
privind autenticitatea şi imparţialitatea informaţiei prezentate.

69

 G) Principiul independenţei şi obiectivității controlorului -revizor prin care se înţelege că

obligaţiunile controlorului-revizor impun o independenţă deplină a acestuia, în afara oricărei
influenţe, îndeosebi, o influenţă de interese personale sau de presiune externă.
H) Principiul neutralităţii politice a controlorului-revizor înseamnă că angajatul aparatului
de control trebuie să se menţină tn activitatea lui de neutralitatea politică.
I) Principiul evitării conflictelor de interese înseamnă că recomandările date de controlorul-
revizor persoanelor cu funcţie de răspundere ale subiecţilor supuşi controlului nu trebuie să
genereze conflicte de interese să-atragă responsabilităţi sau prerogative, care trebuie să rămână
în competenţa exclusivă a subiectului controlat.
J) Principiul confidenţialităţii - informaţiile obţinute în timpul controlului nu trebuie
divulgate persoanelor terţe nici în scris, nici oral, cu excepţia realizării acestora în scopul de
serviciu şi în cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare. Controlorul-revizor se va abţine de la
comentarii publice asupra rezultatelor controalelor, deciziilor adoptate în baza lor.

10.3. Inspecția Financiară

10.3.1. Organizarea şi funcţionarea Inspecției Financiare
Din punct de vedere a organizării juridice, inspecția este persoană juridică, dispune de
ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova.
Inspecția este condus de directorul general numit în funcţie şi eliberat din aceasta de către
ministrul Finanţelor.
Inspecția are în structura sa doi vicedirectori generali, inclusiv un prim-vicedirector, şefii
structurilor aparatului central şi subdiviziunilor teritoriale, numiţi în funcţie şi eliberaţi din aceasta
de către ministrul Finanțelor, la propunerea directorului general.
În scopul evitării reviziilor repetate, precum şi asigurării cuprinderii în control a tuturor
agenţilor economici statali în cadrul periodicităţii stabilite - adică, instituţiile bugetare o dată în doi
ani, iar ceilalţi agenţi economici o dată în an - Direcțiile Generale Teritoriale şi Direcţia Generală
Organizarea Muncii şi Control Intern, vor ţine o evidenţă strictă a acţiunilor de control pe fiecare-
agent economic.
În funcţie de volumul de lucru, conducerea Inspecției şi Şefii Direcţiilor Generale teritoriale
stabilesc termene diferenţiate ale efectuării controalelor, luând în consideraţie că controalele
activităţii în decurs de un an a întreprinderilor mari se efectuează în termen de o lună. Termenele
maxime de efectuare a controalelor nici înt-un caz nu pot depăşi termenul de trei luni. Prelungirea
termenului efectuării controalelor, dar nu mai mult de trei luni, se dispune de conducerea Inspecției
şi şefii Direcţiilor Generale teritoriale în fiecare caz la prezentarea de către şefii echipelor de control
a unor rapoarte concrete cu indicarea concretă a volumului de lucru efectuat volumului de lucru
neefectuat, cauzele neexecutării în termen și timpului necesar pentru finisarea lucrului.

10.3.2. Desfăşurarea controalelor

Controalele se desfăşoară în următoarea ordine:
1) echipa de revizori, după caz revizorul, se deplasează la obiectul preconizat controlului unde
informează conducerea despre sarcina, perioada şi durata efectuării controlului.
Concomitent, în mod obligatoriu comunică prin telefon şefilor nemijlociţi coordonatele
dislocării lor, se efectuează inventarierea mijloacelor băneşti în casa obiectului supus
controlului;
2) se studiază actele privind fondarea, reorganizarea, înregistrarea de stat ;şi la inspectoratul
fiscal a obiectului spus controlului;
3) se studiază procesele-verbale, actele controalelor şi reviziilor precedente, efectuate pe
parcursul ultimilor doi ani pentru aprecierea gradului de lichidare a neajunsurilor depistate

70

 de reviziile şi controalele precedente;

4) șeful echipei de revizori repartizează forţele de timpul asupra obiectivelor ce vor fi verificate
conform programului de control;
5) se analizează indicii generali şi se verifică documentele primare privind activitatea
economico-financiară obiectului supus controlului;
6) se completează situaţiile, tabelele, alte documente necesar pentru întocmirea procesului-
verbal de control;
7) pentru verificarea disponibilităţii unor bunuri materiale, conducătorul echipei de revizori
cere de la conducătorul obiectului supus controlului şi comisiei de inventariere să efectueze
inventarierea şi să prezinte rezultatele în termenul stabilit;
8) se iau notele explicative de la factorii de decizie şi persoanele gestionare responsabile pentru
încălcările financiar-contabile comise;
9) conducătorul echipei de revizori sau revizorul propune conducerii obiectului supus
controlului să întreprindă în mod operativ acţiuni în vederea lichidării neajunsurilor
depistate, transferării sumelor datorate bugetului şi ameliorării activităţii economico-
financiare.

10.3.3. Întocmirea proceselor-verbale

Colaboratorii Inspecției Financiare, în urma controalelor efectuate întocmesc, după caz,
următoarele documente:
• proces-verbal de revizie;
• proces-verbal tematic de revizie:
• proces-verbal intermediar de revizie;
• proces-verbal de constatarea contravenţiilor administrative;
• notă unilaterală de control.
Procesul verbal conţine trei părţi: partea generală; partea de constatare a neajunsurilor şi
încălcării legislaţiei financiar-contabile; partea de încheiere (concluzii).
A. Partea generală a procesului verbal conţine:
• denumirea deplină a obiectului supus controlului, adresa lui şi enunţurile bancare, codul
fiscal;
• sfera de activitate conform Statutului şi documentelor de constituire;
• numele şi prenumele membrilor echipei de revizori, care au efectuat controlul;
• numărul şi data legitimaţiei prin care echipa de revizori a fost autorizată să efectueze
controlul,
• durata controlului cu menţinerea întreruperilor , absenței motivate a unor membri ai echipei
de revizori
• tematica controlului fi perioada
• prenumele şi ordonatorilor de credite (alocații) în prezența și cu participarea cărora a fost
efectuat controlul, perioada lor de activitate şi funcţia deţinută la obiectul respectiv.
B. În partea de constatare se analizează următoarele aspecte:

• rezultatele analizei activităţii economico-financiare obiectului supus controlului;

• neajunsurile, abaterile fi încălcările actelor legislative şl normative în vigoare, natura lor;
• abuzurile de funcţie ale factorilor de decizie;
• cauzele ce au contribuit la utilizarea iraţională şi risipa mijloacelor materiale si financiare,
ori care au adus la prejudiciu statului și agenţilor economici, condiţiile ce au înlesnit cauzarea
acestora, persoanele responsabile ţi cuantumul prejudiciului cauzat;
• analiza explicaţiilor date de factorii de decizie pe parcursul controlului în legătură cu faptele

71

 ilicite constatate şi argumentarea de către revizori a constatărilor, luându-se In consideraţie

explicaţiile primite.
Partea de constatare conţine următoarele compartimente:
• legalitatea și temeiul creării, înregistrării (reînregistrării) şi funcţionării
obiectului supus controlului (formarea fondului statutar fi modificarea lui);
• realizarea măsurilor preconizate in urma controalelor şi controalelor precedente;
• verificarea situaţiei financiare a obiectului supus controlului (analiza situaţiei financiare,
mărimea și realitatea datoriilor debitoare și creditoare, formarea fondurilor speciale și utilizarea lor,
starea achitării faţă de buget si fondul social al obiectului supus controlului);
• verificarea legalităţii operaţiunilor cu mijloace băneşti în casierie şi în conturile de decontare
şi valutare la bancă;
• verificarea legalităţii consumurilor şi cheltuielilor (corectitudinea determinării şi constatării
consumurilor şi cheltuielilor, respectarea principiilor de constatare şi reflectare în contabilitate a
cheltuielilor);
• asigurarea integrităţii patrimoniului de stat (in procesul activităţii economice şi pe parcursul
încheierii diverselor contracte economice, arendarea de bunuri materiale, acordarea de credite);
• oportunitatea obţinerii şi eficacitatea utilizării subvenţiilor, investiţiilor şi creditelor bancare;
• temeiul alocării mijloacelor bugetare şi creditelor sub garanţia statului şi legalitatea utilizării
lor;
• formarea şi utilizarea fondurilor extrabugetare (la instituţiile finanţate de la buget);
• legalitatea şi raţionalitatea operaţiunilor de import-export (existenţa licenţei de export,
plenitudinea plăţii taxei vamale, repatrierea valutei, raţionalitatea şi eficienţa tranzacţiilor
economice);
• veridicitatea evidenţei contabile şi a dărilor de seamă, starea controlului financiar intern;
C. în partea de încheiere a procesului-verbal se face o generalizare a încălcărilor depistate în
urma efectuării controlului, se descriu motivele ce au contribuit la proasta utilizare a resurselor
financiare şi materiale aflate la dispoziţia obiectului supus controlului, metodele prin care au fost
delapidate bunurile materiale şi mijloacele băneşti, actele normative încălcate, mărimea
prejudiciului cauzat statului (agenţilor economici) şi persoanele responsabile de comiterea
infracţiunilor depistate.
Procesul-verbal se întocmeşte în trei exemplare, din care două exemplare cu documentele
anexate (situaţii, tabele, documente primare, acte, note explicative) necesare pentru argumentarea
constatărilor se prezintă, după caz, direcţiilor generale ale aparatului central sau direcţiilor generale
teritoriale şi se înregistrează în registrele respective, un exemplar se înmânează contra semnătură
conducătorului obiectului supus controlului.La procesul-verbal se anexează situaţii, tabele,
documente, acte, note explicative strict necesare argumentării constatărilor.
La finalizarea controlului, şeful echipei de revizori întocmeşte lista anexelor la procesul-
verbal cu indicarea numărului lor de ordine, este identic cu numărul indicat în textul procesului-
verbal și semnează procesul-verbal.

10.3.4. Valorificarea constatărilor controalelor

Imediat după finalizarea controlului, şeful echipei de revizori completează fişa rezultatelor
controlului şi prezintă procesele verbale în două exemplare cu toate anexele şefului direcţiei
respective a Inspecției Financiare.
Şefii direcţiilor verifică autenticitatea informaţiilor şi legitimitatea proiectelor hotărârilor de
sancţionare, le contrasemnează şi le prezintă conducătorilor respectivi pentru adoptare.
După adoptare, hotărârile de sancţionare se înregistrează înregistrate evidenţa şi se înaintează
contabilităţii pentru a pregăti şi înainta dispoziţii de incaso. Contabilitatea, lunar, informează şefii

72

 direcţiilor respective referitor la sumele încasate la buget pe contul Inspecției - Şefii direcţiilor
periodic verifică starea financiară la agenţii economici şi întreprinde masuri pentru urgentarea
încasărilor respective.

10.3.5. Efectuarea controlului la instituţiile publice

Controlul documentar este un proces de verificare documentară p faptică, la fața locului,
totală sau selectiva, a gestionării mijloacelor financiare pe o anumită perioada de timp, se
efectuează în vederea stabilirii corespunderii activităţii instituţiilor publice s u p u s e c o n t r o l u l u i ,
prevederilor Legislaţiei şi actelor normative în vigoare, abaterilor de la acestea.
Scopurile de bază ale controalelor documentare ale instituţiilor publice sunt:
• controlul executării devizelor şi indicilor de baza;
• controlul utilizării mijloacelor financiare conform destinaţiei;
• verificarea corectitudinii planificării alocaţiilor pentru întreţinerea instituţiilor şi finanţarea
diferitelor acţiuni;
• controlul respectării disciplinei financiare şi a regimului de economie la consumarea
mijloacelor bugetare;
• verificarea asigurării integrităţii mijloacelor băneşti şi a valorilor materiale;
• controlul legitimităţii formării, plenitudinii încasării şi corectitudinii utilizării mijloacelor
extrabugetare;
• verificarea respectării modului stabilit de tinere a evidenţei contabile şi de întocmire a
dărilor de seamă contabile.

10.3.6. Revizia mijloacelor băneşti

Revizia se efectuează de un membru al grupului de revizie în prezenţa casierului contabilului
șef, concomitent se verifică existenţa contractului încheiat cu casierul privind răspunderea
materială. Și scopul principal al reviziei de casă este de a stabili:
• dacă numărul mijloacelor băneşti ţi al altor valori, aflate in casă, corespunde cu suma
disponibilă in ziua controlului;
• dacă lunar se efectuează controale inopinate ale casei;
• dacă la timp se transmit în contabilitate dările de seamă ale casei;
• dacă toate înregistrările sunt confirmate de documente perfecta le corect;
• dacă pe documentele pe venituri de casă este aplicată ştampila „primit” şi pe cele de
cheltuieli „achitat” , cu indicarea datei;
• dacă fiecare document de plată este semnat de beneficiarul plăţii,
• dacă nu sunt corectări în sumă şi date şi dacă corespunde data semnării documentului cu
data plăţii;
Rezultatele inventarierii casei se perfecţionează printr-un proces-verbal aparte semnat de către
casier, contabil-şef, alţi membri ai comisiei de inventariere şi revizor, în care se indică soldurile
reale de bani în numerar, alte documente băneşti ca timbrele, tichete de combustibil, foi de
tratament, cecuri ce urmează â fi înaintate spre plată, valoarea şi soldurile lor conform datelor
evidenţei la momentul reviziei, precum şi surplusurile şi lipsurile.

10.3.7. Controlul stării decontărilor

În cazul controlului stării decontărilor se verifică respectarea disciplinei decontărilor,
autenticitatea şi legitimitatea operaţiunilor legate de formarea sumelor debitoare şi creditoare,
caracterul real al datoriei și corectitudinea anulării ei, perceperea în termen a sumelor debitoare și
stingerea sumelor aferente creditorilor.
De asemenea, o atenţie deosebită este acordată stării de datorie debitoare, dacă nu sunt

73

 eliberate sume în avans, ajutoare financiare, împrumuturi structurilor comerciale etc în cazul
stabilirii încălcărilor sau existenţei sumei debitoare considerabile, care timp îndelungat nu se află în
circulaţie, realitatea acestei datorii se va verifica prin contrapunere.
Controlând situaţia sumelor creditoare, se stabileşte dacă la timp au fost transferate la venitul
bugetului respectiv sumele debitoare nereclamate şi dacă nu sunt cazuri de trecere a sumelor
creditoare cu termenul de prescripţie expirat la stingerea sumelor debitoare ale altor agenţi
economici, sau de transferare a acestor datorii pe conturile persoanelor fizice.

10.3.8. Controlul elaborării şi executării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale

Ministerul Finanţelor şi/sau direcţia finanţe sunt în drept să efectueze controale tematice
privind corectitudinea elaborării și execuției bugetelor unităților administrativ-teritoiale.
Reviziile asupra execuţiei bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale sunt examinate de către
autorităţile reprezentative și deliberative respective, cu adoptarea deciziilor corespunzătoare şi
publicarea lor în mod obligatoriu

10.4. Curtea de Conturi

10. 4.1. Aspecte generale
În condiţiile restructurării și modernizării sistemului financiar din Republica Moldova ,
subordonat cerinţelor economiei de piaţă, a fost înfiinţată Curtea de Conturi.
Curtea de Conturi Intru realizarea controlului financiar urmăreşte anumite scopuri şi anume:
• asigurarea respectării modului de formare, de administrare și de întrebuinţare a resurselor
financiare publice;
• asigurarea utilizării legale, şi „conform destinaţiei a patrimoniului public;
• asigurarea utilizării, în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate, a patrimoniului
public.
După organizarea sa, Curtea de Conturi funcţionează ca o instituţie de control financiar
independentă de puterea legislativă şi executivă, fiind instituţie menită să verifice nu în ultimul rând
şi în modul cel mai exigent conturile de gestiune, întocmite in cadrul execuţiei anuale a bugetului de
stat, pronunţând fie “descărcarea de gestiune”, fie responsabilitatea juridică a contabililor
gestionari. Despre verificarea conturilor de gestiune se afirmă că este un act de jurisdicţie, deoarece
“Curtea de Conturi judecă conturile şi nu pe contabili”, deşi, în cazurile în care se constată
neconformitatea unor conturi de gestiune se pronunţă neregularitatea și responsabilitatea
contabilului vinovat.

10.4.2. Principiile de organizare a activităţii Curţii de Conturi

Din punct de vedere a organizării juridice, Curtea de Conturi este persoană juridică şi are
ştampila sa cu imaginea Stemei de Stat, decide în mod autonom asupra programului său de control,
fiind supuse controlului său financiar organele de stat şi instituţiile publice, întreprinderi cu capital
de stat etc., precum şi este competentă să emită instrucţiuni obligatorii în domeniul său de activitate.
Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra modului de gestionare a
bugetului de stat din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând încălcările comise şi măsurile
întreprinse. Raportul anual al Curţii de Conturi se prezintă Parlamentului până la 15 iulie, de către
Preşedintele Curţii de Conturi într-o şedinţă specială a Parlamentului. Textul raportului anual se
transmite Parlamentului şi se distribuie deputaţilor cu cel puţin 15 zile înaintea şedinţei speciale a
Parlamentului.
Activitatea de control financiar extern al Curții de Conturi se ghidează după următoarele
repere:
•Responsabilitate, deoarece la exercitarea atribuţiilor funcționare poartă răspundere personală

74

 funcţionarul care efectuează controlul;

• Integritate, deoarece la exercitarea atribuţiilor de serviciu corectitudinea şi plenitudinea
constatărilor este factorul decisiv al unui control obiectiv;
• Obiectivitate şi independenţă, prin care se înţelege că obligaţiunile funcţionarului Curţii de
Conturi impun o independenţă deplină a acestuia, in afara oricărei influenţe, îndeosebi, de interese
personale sau de presiune externă. Funcţionarul Curţii de Conturi trebuie nu numai să rămână
independent faţa de subiecţii supus controlului, dar şi să fie obiectiv la tratarea rezultatelor
controalelor,
• Competenţă, deoarece numai în cazul unui funcţionar competent al Curţii de Conturi putem
vorbi de o imparţialitate şi analiză competentă a obiectului Controlat;
• Rigurozitate. Conduita funcționarului Curţii de Conturi trebuie să corespundă prevederilor
legislației în vigoare, precum şi atribuţiilor legal stabilite,
• Perseverenţă. Funcţionarul Curţii de Conturi trebuie să acorde atenţie culturii desfăşurării
procesului de control, precum şi limbajul său, care trebie să fie corect şi punctual.
• Expunere dară a faptelor. Concluziile, opiniile funcționarului curţii trebuie să fie chibzuite şi
să nu fie bazate decât pe dovezi şi fapte documentate şi să nu contravină legislației în vigoare,
• Transparenţa controlului financiar efectuat se manifestă prin procedura monitorizării prin
intermediul Monitorului Oficial a hotărârilor privind rezultatele controalelor financiare efectuate de
funcţionarii Curții de Conturi, fiind prezentate anual Parlamentului.

10.4.3 Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

Curtea de Conturi este alcătuită din 7 membri, dintre care 3 reprezentanţi ai majorităţii
parlamentare şi 4 - reprezentanţi opoziţiei parlamentare. Conducerea Curţii de Conturi este
exercitata de către Preşedintele şi vicepreşedintele Curţii de Conturi.
Preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui
Parlamentului, pentru un mandat de 5 ani, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Preşedintele
Parlamentului propune candidatura pentru funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi după
consultarea obligatorie a fracţiunilor parlamentare legal constituite.

10.4.5. Controlul exercitat de Curtea de Conturi

Noua reglementare juridică privind controlul financiar a fost introdusă în contextul
perfecţionării formelor de control efectuat de Curtea de Conturi.
Curtea de Conturi exercită, în oficiul său sau la faţa locului, controlul rapoartelor financiare
prezentate de către entităţile controlate.
Rapoartele asupra controalelor se examinează de către Curtea de Conturi în prezenţa
persoanelor cu funcţii de răspundere care reprezintă autorităţile administraţiei publice în cauză.
Neprezentarea, fără motive întemeiate, a persoanelor cu funcţii de răspundere la examinarea
rapoartelor nu împiedică adoptarea hotărârii dacă persoanele respective au fost înştiinţate în modul
stabilit.
Curtea de Conturi adoptă hotărâri asupra rapoartelor prezentate. Aceste hotărâri reprezintă
principala modalitate prin care se pun la dispoziţia entităţilor controlate, organelor ierarhic
superioare acesteia şi societăţii, informaţii independente, soluţii şi asigurări referitoare la legalitatea,
conformitatea, justeţea operaţiunilor economico-financiare şi rapoartelor financiare, precum şi la
economicitatea, eficienţa şi eficacitatea utilizării patrimoniului public de către entităţile controlate.
Informaţiile din hotărârile emise de Curte trebuie să fie clare şi bine documentate.
Proiectul de hotărâre se examinează de membrii Curţii de Conturi împreună cu echipa de
control, cu autorii proiectului, precum şi cu reprezentanţii entităţii controlate şi cu alte persoane, la
decizia Preşedintelui Curţii de Conturi.

75

 Controlul ulterior al Curţii de Conturi este reglementat în scopul verificării exactităţii şi

conformităţii contului general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, conturilor anuale de execuţie a
bugetelor unităților administrativ-teritoriale, conturilor anuale de execuţie a bugetelor fondurilor
bănești speciale, ca şi a contului anual al datoriei publice și a situației garanţiilor guvernamentale
acordate pentru credite interne și externe acordate persoanelor juridice.
În exercitarea controlului ulterior ca cerinţă deosebită, se verifică şi necesitatea şi
oportunitatea angajării cheltuielilor bugetare a acordării de subvenţii, a efectuării de transferuri între
bugetele publice, a aprobării viramentelor de alocaţii bugetare şi a acordării de alocaţii
suplimentare.
Controlul ulterior se exercită în oficiul Curţii de Conturi sau la faţa locului, iar în cazul
prezentării spre verificare a unor conturi şi bilanţuri cu documentaţie incompletă, se pretinde
completarea şi refacerea acestora într-un termen stabilit în fiecare caz. Despre verificarea conturilor
se întocmesc rapoarte în care se specifică constatările şi se formulează concluziile verificării,
precum şi, atunci când este necesar, completarea ori refacerea evidenţei contabile.

76

 BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative:
1.Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27 august 1994 // M. Of.
al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994.
2.Codul Fiscal al R. Moldova nr. 1163-XIII din 24.04.1997 // republicat în M. Of. al R. Moldova
din 25.03.2005, ediţie specială.
3. Codul Penal al R. Moldova nr.985 din 18.04.2002 // M. Of. al R. Moldova Nr.128-129 din
13.09.2002.
4. Codul contravenţional nr.218 din 24.10.2008 // M. Of. al R. Moldova Nr.3-6 din 16.01.2009.
5. Legea Republicii Moldova nr.1232 din 15.12.1992 ” Cu privire la bani”. ( M.O, din 1993
nr.3)
6. Legea Republicii Moldova nr. 548 din 12 iulie 1995 „ Cu privire la Banca Naţională a
Moldovei” ( M.O 12 .10.1995 nr. 56-57)
7. Legea Republicii Moldova nr. 550 din 21 iulie 1995 ” Instituţiilor financiare” ( M.O
01.01.1996 nr.1)
8. Legea Republicii Moldova nr.419-XVI din 22.12.2006 „cu privire la datoria publică,garanţi-
ile de stat şi recreditarea de stat” (MO nr.32-35/114 din 09.03.2007).
9. Legea Republicii Moldova nr. 847 din 24 mai 1996 „ privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar” ( M.O 27 martie 1997, nr.19-20)
10. Legea Republicii Moldova nr.261-XVI din 05 decembrie 2008 „ Curţii de Conturi” ( M.O
nr.237-240/864 din 31.12.2008).
11. Legea „ Contabilităţii” nr.113 din 27 aprilie 2007 ( M.O 29 iunie 2007, nr.90-93)
12. Legea Republicii Moldova nr. 61-XVI din 16 martie 2007 „ privind activitatea de audit”
( M.O 10.08.2007, nr. 117-126/530)
13. Legea Republicii Moldova nr. 489-XIV „ privind sistemul public de asigurari sociale”
( M.O nr.1-4 din 06.01.2000)
14. Legea Republicii Moldova „privind finanţele publice locale” ( M.O 19 decembrie 2003)
15. Legea Republicii Moldova nr.1104-XV din 06.06.2002 „ cu privire la Centrul pentru Com-
batrea Crimelor Economice şi Corupţiei ”
16. Hotarîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.189 din 19 iulie 1994 „concepţia
controlului de stat in RepublicaMoldova” ( M.O 22.09.1994)

77

 17. Hotarîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25 .12.1992 „privind aprobarea
Normelor pentru efectuarea operaţiunilor de casă in economia naţională a Republicii
Moldova” ( M.O 11/ 351 din 30.11.1992)
18. Hotarîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1136 din 18 octombrie 2007 „cu privire la
unele măsuri de executare a Legii nr. 419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria
publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat” (MO nr. 175-177 din 09.11.2007)
19. Hotarîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 474 din 28 aprilie 1998 „ Cu privire la apli-
carea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontarilor in nu-
merar”( M.O 09 iulie 1998 nr. 62-63)
20. Hotarîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea structurii, efectivului –
limită şi a regulamentului Serviciului Vamal Nr. 4 din 02.01. 2007. M.O. Nr. 3-5/15 din
12.01.2007.
21. Hotărîrea Guvernului cu privire la reglementarea activităţii Ministerului Finanţelor Nr.
1265. din 14.11.2008. M.O. 208-209/1278 21.11.2008.
22. B.N.M. Hotarîre nr.24/11-02 din 12.07.1996 „Regulamentul privind modul de eliberare a
mijloacelor pentru necesităţile de neamînat” ( M.O nr.64/78 din 07.10 1996)
23. B.N.M. Hotarîre nr.644 din 30 decembrie 2005 „aprobarea Regulamentului cu privire la
debitarea directă.
24. B.N.M. Hotarîre nr.6 din 06 ianuarie 2006 „aprobarea Regulamentului privind suspendarea
operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în mod incontestabil a mijloacelor băneşti din con-
turile bancare.
25. B.N.M. Hotărîre nr. 224 din 30.08.2007 „aprobarea Regulamentului cu privire la clasificarea
activelor şi angajamentelor condiţionale şi formarea reducerilor pentru pierderi la active şi
provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiţionale” ( M.O. nr. 149-152/560 din
21.09.2007).

II. Izvoare doctrinale

1. Mirca Şefan Mineu, Cosmin Costaş ,, Fiscalitatea în Europa” Bucureşti 2006.
2. Alexandru Armeanic ,,Drept financiar” Chişinău 2008.
3. Rada Postolache ,, Drept Financiar”, Bucureşti 2009.
4. Vasile Tabără ,, Finanţele publice şi controlul financiar în administraţia publică locală”, Bu-
cureşti 2009.
5. Maria-Andrada Georgescu ,,Administrarea finanţelor publice şi a bugetului”, Bucureşti
2009.
6. Dan Drosu Şaguna, Mihaiela Tofan ,, Drept financiar şi fiscal european” Bucureşti 2010.
7. I. Gliga „ Drept Financiar Public” , Bucureşti 1994
8. Mircea-Ştefan Minea „ Dreptul Finanţelor Publice”, Cluj-Napoca 1995
9. C. Albuţ „ Drept Finaciar” Iaşi 1995
10. I. Condor „ Drept Fiscal şi Finaciar” Bucureşti 1996
11. I. Gliga „ Drept Financiar” Cluj- Napoca 1996
12. I. Gliga „ Drept Financiar” Bucereşti 1998
13. Gh. Bistriceanu „ Finanţe” Bucureşti 1998
14. Niță Nelu, Drept financiar și fiscal, Iași, 2010.
15. Radu Stancu „ Dreptul Financiar Public” Bucureşti 1998
16. E. Bălan „ Drept Financiar” Bucureşti 1999
17. E. Bălan „ Administrarea finanţelor publice locale” Bucureşti 1999
18. P. Lăzăroiu „ Drept Finaciar-Fiscal” Bucureşti 1999
19. Popa D. Constantin, Drept financiar şi fiscal – curs universitar, Editura Lumina Lex, 2008.

78

 20. D.D. Şaguna „ Drept Financiar şi Fiscal” Bucureşti 2000

21. Tatiana Manole „ Finanţe Publice Locale” Chişinau 2000
22. Const. N. Ciotei „Finanţe” Bucureşti 2000
23. T. Moşteanu „ Finanţe publice”, Bucureşti 2001
24. I. Văcărel „ Finanţe publice”, Bucureşti 2001
25. I. Condor , R. Stancu „ Drept Financiar şi Fiscal Român” Bucureşti 2002
26. T. Manole „ Finanţe Publice Locale” Chişinau 2003
27. Dumitru Moldovan „Doctrinele economice” , Chişinău 2003
28. Emil Bălan „ Drept Financiar” Bucureşti 2003
29. Niculeasa Madalin Irinel, Tratat de drept financiar şi fiscal public, Editura Universul juridic,
Bucureşti, 2011.
30. I. Văcărel „ Finanţe publice”, Bucureşti 2004
31. Angela Secrieru „ Finanţele Publice” Chişinau 2004
32. Ionel Bostan, Ciprian Ciobanu „Drept financiar comunitar”, Iaşi 2004
33. Cristina Oneţ „Dreptul finanţelor publice (partea generală), Bucureşti 2005
34. Dan Drosu Şaguna, Dan Şova „Drept financiar public”, Bucureşti 2007
35. Л.М. Крамаровский « Ревизия и контроль» Москва 1996
36. Н.В. Гуреев « Налоговое право» Москва 1995
37. В.В. Коровкин « Подкотовка к налоговой проверке» Москва1996
38. С. Ч. Пепеляев « Осноы налогового право» Москва1996
39. М. В. Мандрица, Д.Н. Дружинин « Финансовое право»
Ростов-на-Дону 1999
40. Е. Ю. Грачева « Финансовое право» Москва 1999
41. А.А. Тедеев, В.А. Парычина «Финансовое право» 2004
42. Н.И. Химичева « Финансовое право» Москва 2000
43. О.Н. Горбунова « Финансовое право» Москва 2000
44. Н.И.Химичевa, Е.В.Покачалова «Финансовое право» Москва 2005
45. Н.И. Химичева « Финансовое право» Москва 2005
46. Е. Ю. Грачева, Э.Д. Соколов « Финансовое право» Москва 2005
47. Ю.А. Крохина, « Финансовое право России» Москва 2007

79