INCRENGATURA ANGIOSPERMATOPHYTA

Cuprinde plante evoluate, lemnoase sau ierboase, anuale şi perene, adaptate atât în mediul
terestru unde predomină cât şi în mediu mlăştinos şi acvatic.Majoritatea sunt plante verzi, autotrofe,
puţine specii sunt saprofite (unele orhidee) sau parazite ( cuscuta, Orobanche, Lathraea).

Caractere generale
Aparatul vegeativ este un corm (rădăcină, tulpina, frunza).
Rădăcina - rădăcinile angiospermelor pot fi rămuroase, pivotante sau fasciculate. Ele au rol de
fixare, nutriţie şi depozitate a substanţelor de rezervă (în funcţie de acest lucru ele pot suferi modificări
adaptative).
Tulpina - la angiosperme, tulpinile pot fi ramificate monopodial sau simpodial. Ele pot creşte
suprateran (la majoritatea) sau subteran (rizomi, bulbi, tuberculi). Principalul rol al tulpinii este de
susţinere precum şi de conducere a substanţelor nutritive. Tulpina mai poate îndeplini şi alte roluri:
 de asimilaţie - când sunt verzi - de ex. la Genista, Ruscus.
 de depozitare a substanţelor de rezervă (la gulie)
Lemnul este format, la majoritatea din vase lungi numite trahee. In tulpinile perene se găsesc şi
formaţiuni secundare care determină creşterea lor în grosime.
Frunzele - au forme şi mărimi diferite, putând fi simple sau compuse, întregi sau divizate,
situate altern sau opus, cu nervaţiune reticulată, paralelă, arcuată. Si ele pot suferi modificări
adaptative.
Inmulţirea - organul caracteristic de reproducere al angiosperemelor este floarea, care a luat
naştere din floarea gimnospermelor străvechi.
Alcătuirea florii - floarea este alcătuită dintr-un receptacul pe care sunt distribuite învelişurile
florale şi elementele de reproducere
Invelişul floral diferenţiat în caliciu şi corolă (diplochlamideu) se numeşte periant sau, popate fi
simplu, format numai dintr-un înveliş fie sepaloid fie petaloid, şi în acest caz se numeşte perigon.
Există şi flori fără înveliş floral, ele se numesc achlamidee. Caliciul poate fi format din sepale libere
(dialisepal) sau unite (gamosepal) şi corola din petale libere (dialipetală) sau unite (gamopetală).
Elementele de reproducere sunt reprezentate de androceu, alcătuit din stamine şi gineceu, alcătuit din
carpele.
Pe receptacul, la numeroase angiosperme se găsesc între elementele florale, glande nectarifere.
Floarea poate fi bisexuată (hermafrodită) când are androceu şi gineceu, sau unisexuată când are
fie numai androceu, fie numai gineceu. Plantele care produc pe acelaşi individ atât flori unisexuate
mascule cât şi flori unisexuate femele se numesc monoice: stejar, carpen, nuc. Plantele la care florile
mascule şi cele femele se află pe indivizi diferiţi se numesc dioice: salcia, plopul.
Florile pot avea simetrie actinomorfă şi zigomorfă. Ele pot fi distribuite pe tulpină solitar, sau pot
fi grupate în inflorescenţe monopodiale (racemoase) - spic, racem, corimb, umbelă, capitul, calatidiu
sau simpodiale (cimoase): monocaziu, dicaziu şi pleiocaziu.
Elementele de reproducere
Androceul este alcătuit din stamine libere sau din una, două, trei sau mai multe mănunchiuri
(nomadelf, diadelf, poliadelf), de stamine unite prin filamentele lor. Staminele pot fi distribuite pe un
ciclu, pe două sau pe mai multe cicluri.
O stamină este alcătuită dintr-un filament care are în vârf o anteră, care are 4 saci polinici (4
microsporangi). In urma diviziunii meiotice a ţesutului sporogen din antere, iau naştere grăuncioarele
de polen (microsporul) învelit de 2 membrane (exina şi intina). In interiorul grăunciorului de polen se
află o celulă vegetativă (microprotalul) şi o celulă mică, generativă (anteridială) ce reprezintă generaţia
gametofitică foarte redusă.
Ginecelul respectiv pistilul, a rezultat dintr-o carpelă sau din unirea mai multor carpele sudate,
alcătuind ovarul. Ovarul se prelungeşte cu un stil, terminat la vârf cu un stigmat. In floare, gineceul

1
poate ocupa o poziţie superioară, semiinferioară sau inferioară. In interior acesta adăposteşte mai multe
ovule, prinse de peretele său (placentaţie) în moduri diferite: placentaţie parietală (pe peretele
ovarului), axilară (pe axul ovarului) şi centrală (pe o masă globulară sau în centrul ovarului). La
majoritatea angiospermelor, ovulul este acoperit cu 2 integumente, care lasă o deschidere micropilară.
Sub integument se află nucela (macrosporange). Dintr-o celulă a nucelei situată sub micropil, prin
meioză ia naştere macrosporul care în urma germinării formează sacul embrionar (macroprotalul) care
are 8 nuclei din care rezultă 7 celule :
 3 spre micropil - dintre care una centrală - oosfera- înconjurată de 2 sinergide
 3 antipode - la polul opus
 nucleul secundar al sacului embrionar, rezultat din unirea a doi nuclei deci este 2n
Deci sacul embrionar prin conţinutul său reprezintă generaţia gametofitică femeiască, mult
redusă, inclusă în nucelă (macrosporange).
Polenizarea se poate realiza direct sau indirect, prin intermediul vântului (anemofil), şi prin
intermediul insectelor (entomofil).
Fecundarea: un grăuncior de polen ajunge pe stigmat unde germinează, formând un tub polinic,
în vârful căruia înaintează celula vegetativă, urmată de celula generatoare, care prin diviziune dă
naştere la doi gameţi numite spermatii. Tubul polinic străbate ţesutul stigmatului, stilul, micropilul
ovulului, ţesutul nucelar, pănă ajunge în sacul embrionar. Celula vegetativă dispare, iar cei doi nuclei
spermatici se comportă în felul următor: o spermatie se uneşte cu oosfera şi rezultă zigotul 2n, care va
deveni embrion cu 1 sau 2 cotiledoane iar cel de-al doilea nucleu spermatic se uneşte cu nucleul
secundar al sacului embrionar (2n) şi rezultă zigotul accesoriu (3n) din care, prin diviziuni succesive
va rezulta endospermul secundar, bogat în substanţe nutritive.
Deci, la angiospereme întâlnim fecundaţia dublă. După fecundare, din ovulul fecundat rezultă
sămânţa, iar din peretele ovarului, fructul. Fructul poate fi cărnos (bacă, drupă, poamă) sau uscat
(cariopsă, achenă, samară, păstaie, silcvă, capsulă). Prin germinarea seminţei se formează o nouă
plantă.
Gametofitul mascul=grăuncior de polen cu 2 celule: una vegetativă şi una generatoare a 2
spermatii. Gametofitul femel începe cu macrosporul care formează sacul embrionar cu cei 8 nuclei.
Originea şi evoluţia angiospermelor
Angiospermele s-au desprins dintr-un grup de gimnosperme străvechi, în urma unor modificări
morfo-anatomice impuse de schimbările climei ce au avut loc începând din mezozoic, apoi în
jurasic.Modificările s-au referit la corpul vegetativ cât şi la elementele de reproducere, florile. Datorită
plasticităţii ecologice, angiospermele au reuşit să cucerească în scurt timp pământul.
Există o ipoteză confrom căreia angispermele au provenit din gimnosperme din clasa
Chlamidosperme şi alta conform căreia ele ar proveni din gimnosperme de tipul Benettitales, care au
dat naştere la policarpice (Magnolia) din care au evoluat apoi toate angiospermele.
Răspândire şi clasificare.
Se consideră că există cam 10 000 genuri cu aproximativ 300 000 specii. Cele mai multe se
găsesc răspândite în zona tropicală 175 000 specii şi subtropicală 85 000 specii, iar în zonele temperate
şi reci sunt cam 30 000 specii. Formează păduri în zonele tropicale, păduri cu frunze căzătoare în
zonele temperate, stepe, pajişti, tundre cu arbuşti etc.
Clasificarea In 2 clase:
Clasa Dicotiledonatae
 Subclasa Polycarpicae
 Subclasa Amentifere
 Subclasa Rosidae
 Subclasa Dileniidae
 Subclasa Caryophyllidae
 Subclasa Asteridae
Clasa Monocotiledonate: Subclasele: Alismidae, Liliidae, Arecidae

2
 CLASA DICOTILEDONATAE

Cuprinde aproximativ 220 000 specii de plante lemnoase şi ierboase, grupate în aprox. 300 de
familii, răspândite pe tot globul.
Rădăcina majorităţii dicotiledonatelor se dezvoltă din radicula embrionară, putând fi pivotantă sau
rămuroasă.La unii reprezentanţi, (Nympheaceae) rădăcina principală dispare de timpuriu, putând fi
înlocuită cu rădcini adventive. Tulpinile sunt lemnoase sau ierboase, prevăzute cu cilindrul central în
care fasciculele libero -lemnoase sunt dispuse concentric.Creşterea în grosime se face pe baza celor 2
ţesuturi, cambiu şi felogen, localizate în cilindrul central şi în scoarţă.
Frunzele, foarte diverse ca formă. in general sunt peţiolate, întregi, lobate şi cu nervaţiune penată
sau reticulată.
Florile au de obicei 2 învelişuri florale, şi sunt pe tipul 5 sau 4 mai rar 2.Principalul caracter al
acestor plante este faptul că embrionul posedă două cotiledoane.Numai excepţional se poate întâlni un
singur cotiledon, atunci când se reduce unul din cele 2 cotiledoane.

SUBCLASA MAGNOLIIDAE ( POLYCARPICAE)

Cuprinde cele mai primitive angiosperme.Caracterele de primitivitate se referă la următoarele

caracteristici:
 elementele florale sunt în număr mare şi de obicei numărul lor este inconstant
 elementele florale sunt aranjate spirociclic pe un receptacul alungit
 învelişul floral este simplu sau dublu, de obicei dialipetal sau dialisepal
 gineceul este (cu rare excepţii) format din multe carpele (policarp), libere (apocarp)
Fructele pot fi de diferite tipuri : folicule, achene, capsule, bace, drupe.
Polenizarea este cel mai adesea entomogamă, rareori anemogamă.
In baza caracterelor anatomo-morfologice, biochimice şi serologice, magnoliidele sunt considerate
un important centru genetic de unde au derivat celelalte grupe de angiosperme.

ORDINUL MAGNOLIALES
Cuprinde plante lemnoase, arborescente cu vase lemnoase de tip primitiv. Frunzele sunt simple,
întregi sau lobate, dispuse altern.Florile sunt de obicei mari, cu structură primitivă, cu toate elementele
componente (caliciu, corolă, carpele, stamine) dispuse spirociclic.
Familia Magnoliaceae - cuprinde arbori sau arbuşti răspândiţi în regiunile tropicale, dar frecvent
cultivaţi şi în regiuni temperate.Frunze simple, mari, dispuse altern, stipelate.Florile sunt mari,
actinomorfe, situate terminal. Cel mai adesea învelişul floral nu este diferenţiat în caliciu şi corolă
(perogon). Prezintă stamine numeroase şi gineceul format din numeroase carpele libere dispuse pe un
receptacul conic, alungit. Fructul este foliculă, capsulă, bacă.
Formula florală
P ∞ A∞ G∞
Reprezentanţi: Magnolia stellata, Magnolia grandiflora, Magnolia acuminata. Speciile
menţionate sunt răspândite în regiunile tropical şi subtropicale din America de Sud, America de Nord,
Indonezia, Filipine, dar datorită florilor mari şi spectaculoase de diferite culori, magnoliile se cultivă în
zonele temperate în parcuri şi grădini, ca plante ornamentale.
Familia Lauraceae - cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze întregi, alterne, cel mai adesea persistente
şi bogate în uleiuri volatile, răspândite în regiunile tropicale, subtropicale şi mediteraneene. Florile
sunt mici, unisexuate sau bisexuate şi pe tipul 3, cu dispoziţie cicilică, ceea ce le deosebeşte de
celelalte magnoliide, fiind mai evoluate. Polenizare entomofilă. Fructele sunt bace sau drupe.

3
  Laurus nobilis - dafin (laur) arbore mediteraneean de circa 10 m înălţime, cu flori unisexuate, de
la care se folosesc frunzele aromate, folosite în arta culinară, precum şi fructele sale, folosite în
medicină.
 Cinnamomum camphora - arborele de camfor - originar din sudul Chinei şi Japoniei, arbore
înalt cu frunze sempervirescente.Toate părţile plantei conţin uleuri eterice folosite în medicină.
 Cinnamomum zeylanicum - arborele de scorţişoară din Sri Lanka - din ramurile căruia se obţine
un produs aromat, apreciat în întreaga lume.

ORDINUL PIPERALES
Cuprinde plante ierbacee şi lemnoase, răspândite în zonele tropicale.Prezintă o strucutură
caracteristică a tulpinii, cu fasciculele libero-lemnoase împrăştiate, structură apropiată de a
monocotiledonatelor.Florile uni sau bisexuate, grupate în cime sau spice dense, în general nude,lipsite
de periant.Fructele sunt bace cu pericarp subţire.
Familia Piperaceae - prezintă o deosebită importanţă economică
 Piper nigrum - piperul negru -o liană din insulele sud-est asiatice, azi cultivată şi în alte
regiuni tropicale, de la care se valorifică fructele, folosite drept condiment.
 Peperomia caperata - cultivată în apartamente

ORDINUL ARISTOLOCHIALES
Cuprinde plante ierbacee sau lemnoase (liane) răspândite în majoriate în regiunile calde.Frunzele
sunt simple, cordate, nestipelate, dispuse altern. Florile sunt actinomorfe sau zigomorfe, pe tipul 3.
Fructele sunt bace sau capsule. In general plantele cuprinse în acest ordin sunt toxice.
 Aristolochia clematitis - mărul lupului - Plantă perenă, ierboasă cu rizomi, cu frunze
alterne, glabre, cu baza cordată şi marginea întreagă. Flori galbene.Polenizarea se face prin diptere care
sunt reţinute în tubul corolei datorită unor peri rigizi aflaţi în interiorul perigonului. Planta are un miros
greu, caracteristic.Buruiană mai ales pe cernoziomuri levigate, în vii şi ruderală.
 Asarum europaeum - pochivnic, piperul lupului - creşte prin păduri de foioase

ORDINUL RANALES
Cuprinde plante ierbacee, rar lemnoase.Florile sunt hermafrodite, cu învelişul floral format din
piese libere, dispuse ciclic. Androceul este format din numeroase stamine iar gineceul din numeroase
carpele libere (gineceu apocarp).Speciile din acest ordin se caracterizează prin prezenţa alcaloizilor.
Polenizarea este entomofilă.
Familia Ranunculaceae - cuprinde plante ierbacee, rar lemnoase, anuale, bianuale sau
perene.De obicei, rădăcina primară lipseşte, fiind înlocuită de rădăcini adventive, formate pe tulpini
subterane (rizomi sau bulbi).Frunzele sunt foarte variate; alterne, peţiolate, întregi, lobate sau palmat
lobate. Florile sunt pe tipul 5, rareori, 4, dispuse în inflorescenţe cimoase, rareori solitare. Ele au
simetrie actinomorfă sau zigomorfă (mai rar).Periantul poate fi simplu sau dublu.Gineceul este
policarp, apocarp iar androceul format din numeroase stamine. Fructul este polifoliculă sau polinuculă,
foarte rar bacă (Actaea). Polenizarea este entomofilă, anemofilă.Plantele din această familie sunt foarte
bogate în alcaloizi şi glicozizi, din care cauză foarte multe sunt toxice iar multe au întrebuinţări
medicinale.
 Pulsatilla montana - dediţei - are floarea nutantă, cu perigonul format din 6 tepale violete.
infloreşte primăvara creşte în locuri ierboase din câmpie şi zona colinară. Este toxică.
 Adonis vernalis - ruşcuţa de primăvară - este o specie perenă, ierboasă, cu flori mari cu 5-8
sepale şi 10 -20 petale galbene.Nuculele sunt păroase. Creşte în pajişti, pe coaste însorite.Pentru
animale specia este toxică mai ales în perioada înfloritului.
 Adonis aestivalis - cocoşei de câmp - este o plantă anuală, cu flori mici, cu 5 sepale, şi 6-8
sepale roşii.Este o specie segetală în cultuir de cereale păioase.

4
  Ranunculus sceleratus - boglari - specie anuală sau bianuală cu tulpina erectă şi fistuloasă. Flori
mici cu petale galben- deschis, mai mici decât sepalele.Receptaculul este conic.Este o specie hidrofilă,
ce creşte pe marginea bălţilor, pe locuri mocirloase. Este foarte toxic.
 Ranunculus arvensis - piciorul cocoşului de semănături - este o specie anuală cu flori mici, cu
4-8 carpele, din care se formează nucule mari acoperite cu spini.Este o specie segetală.
 Nigella arvensis - negruşca - specie ierboasă cu tulpina glabră, cu tepale albastre. Segetală în
culturile de cereale şi ruderală.
 Caltha laeta - calcea calului - specie ierboasă perenă cu frunze întregi, reniforme.Foliculele se
îngustează brusc într-un rostru. Este specie toxică ce creşte prin locuri mlăştinoase, în bălţi, de-a lungul
apelor.
 Acontium toxicum - omag - este o specie ierboasă, perenă. Plantele sunt viguroase, cu frunze
palmat sectate, cu flori violete. Tepala superioară are aspect de coif înalt.Planta este foarte toxică,
datorită alcaloidului aconitina.Creşte în etajul fagului, molidului şi jneapănului.
 Delphinium consolida - nemţişorul de câmp. Are frunzele de 2-3 ori sectate cu segmente liniare
filiforme.Invelişul flolar este petaloid zigomorf, cu o tepală pintenată.Florile sunt albastru - violaceu.
Specie segetală, răspândită în toată ţara.
 Delphinium orientale - se aseamănă cu specia precedentă dar inflorescenţa este racemoasă. Este
specie segetală în culturile de păioase, mai ales în stepă şi silvostepă.
 Ficaria verna - sălăţica - prezintă rădăcini tuberizate, frunze întregi, prevăzute la baza peţiolului
cu bulbile de forma boabelor de grâu (de unde şi denumirea de grâuşor).Flori galben aurii.Creşte prin
păduri. Primăvara, înainte de înflorire, frunzele se consumă ca salată.
 Clematis vitalba - curpenul - răspândită în păduri de foioase din zoenele de deal şi câmpie.
Florile sunt mici, alb- gălbui, iar fructele, achene, prevăzute cu un rostru alungit, plumos.

Familia Berberidaceae - cuprinde plante lemnoase şi ierboase, cu frunze simple sau compuse,
caduce sau sempervirescente, dispuse altern.Unele specii conţin în organele vegetative alcaloizi.Florile
sun soliare sau grupate în inflorescenţe cimoase.Florile au simetrie actinomorfă, şi sunt pe tipul 3,
ovarul este monocarpelar.Fructul este bacă sau capsulă.
 Berberis vulgaris - dracila - este un arbust lemnos, spinos, cu lemn de culoare galbenă.Florile
sunt galbene grupate în raceme.Creşte în păduri de foioase.Este gazda intermediară pentru Puccinia
graminis (rugina grâului).

SUBCLASA AMENTIFERE

Cuprinde plante în majoritate lemnoase, primitive, majoritatea cu flori unisexuate, fără înveliş
floral, sau acesta este foarte redus.Se caracterizează prin faptul că majoritatea au florile grupate în
amenţi. Cel mai adesea florile mascule sunt grupate în amenţi, iar cele femeieşti în amenţi sau alte
tipuri de inflorescenţe.Androceul este format dint-o stamină sau mai multe iar gineceul este alcătuit din
câteva carpele (puţine) pâna la una.Gineceul poate fi apocarp sau sincarp şi poate avea poziţie
superioară sau inferioară.
ORDINUL URTICALES
Grupează plante lemnoase, rar ierboase, acoprite cu peri aspri. Au frunze stipelate, simple,
uneori compuse, dispuse altern sau opus.Florile sunt în general unisexuate, rar bisexuate, mici, grupate
în inflorescenţe.Florile au periant simplu sau învelişul floral poate lipsi. Androceul are 4-6 stamine,
gineceul 1-2 carpele concrescute, cu ovar superior.Polenizarea este anemofilă.Fructele sunt achene,
samare sau drupe.
Familia Ulmaceae - cuprinde plante lemnoase, cu frunze alterne cu stipele perechi sau simple,
adesea asimetrice, aspru păroase. Florile sunt solitare sau aşezate în fascicule bisexuate sau
unisexuate.Fructele sunt nucule aripate (samare) sau drupe.

5
  Ulmus laevis - arbore din păduri de foioase, adesea cultivat.Infloreşte primăvara foarte
devreme, cu florile femeieşti lung pedunculate
 Ulmus montana, Ulmus campestris - specii frecvente.
 Celtis australis - sâmbovina - cu fructul drupă.
Familia Moraceae - cuprinde în general arbori sau arbuşti, rar plante ierboase.Adesea au latex
bogat în cauciuc. Frunzele sunt simple, întregi sau sectate. Flori unisexuate. Florile femeişti au gineceu
bicarpelar. Fructul poate fi simplu sau compus (când întreaga inflorescenţă devine cărnoasă).
 Morus alba, Morus nigra - dudul alb, dudul negru - frunzele lor constituie hrana de bază
a viermilor de mătase. Lemnul este folosit în tâmplărie, din scoarţă se pot extrage fibre textile iar din
rădăcini se extrage o substanţă colorată galbenă. Fructele cărnoase se numesc soroze (la formarea
fructului participă şi învelişurile florale care îmbracă achenele) şi sunt comestibile.
 Ficus carica - smochin -arbust cu frunze palmat lobate, cu receptacul în formă de pară,
închizând în interior fructul format din numeroase nucule ( fruct = siconă).
 Ficus elastica - arbore ce se cultivă prin sere sau apartamente, originar din India unde
creşte spontan.

Familia Cannabaceae - cuprinde plante ierboase cu glande secretorii puternic

mirositoare.Frunzele sunt simple sau compuse, dispuse altern.Florile sunt pe tipul 5, cele bărbăteşti au
5 tepale şi 5 stamine iar cele femeieşti sunt nude, fiind protejate doar de o bractee persistentă chiar la
maturitatea fructului.Fructul este o nuculă.
 Cannabis sativa - cânepa - este o plantă cu frunze palmat compuse.Exemplarele
masculine înfloresc vara, formând "cânepa de vară", utilizată pentru fibre iar cele femeieşti, formează
"cânepa de toamnă" care produce sămnţă bogată în ulei.Varietatea indica este bogată în substanţa
numită canabină, prezentă mai ales în vârfurile tinere ale exemplarelor femeieşti.Substanţa are
proprietăţi stupefiante, hipnotice, sedative, diuretice.Din această plantă se prepară haşişul, un
stupefiant deosebit de periculos, care duce la dependenţă.
 Cannabis ruderalis - este de talie mai mică, cu fructe mai mici.Seminţele germinează
după iernare,în timp ce la specia tipică ele pot germina imediat după scuturare.Ruderală şi segetală, se
combate greu cu substanţe ierbicide.
 Humulus lupulus - hamei - plantă lemnoasă, cu tulpina volubilă, cu frunze opuse, palmat
fidate. Dioică.Florile femeieşti sunt aşezate câte 2 la baza unei bractei şi formează inflorescenţe cu
aspect de mici conuri, în care se găsesc glande cu substanţe aromatice (humulină şi lupulină).Este o
specie spontană dar se şi cultivă pentru inflorescenţele femeişti, din care se obţine o făină ce se
foloseşte pentru fabricarea berii.

Familia Urticaceae - cuprinde plante ierbacee, prevăzute cu peri urticanţi.Nu au latex.Frunzele

întregi, stipelate, dispuse opus sau altern.Inflorescenţe mici, adesea contractate, alcătuite din flori mici,
unisexuate rar bisexuate.Androceul format din pu]ine stamine, ovar bicarpelar. Polenizare anemofilă.
 Urtica dioica - urzica mare- importantă pentru fibrele textile folosite în industrie, plantele
tinere se consumă ca legume, fiind bogate în vitamine (C şi K). De regulă creşte pe terenuri bogate în
azotaţi.

ORDINUL FAGALES
Cuprinde familii de plante lemnoase, arbori şi arbuşti cu frunze caduce sau persistente,simple, cu
poziţie alternă. Fagalele sunt plante unisexuat monoice, rareori bisexuate.Florile mascule sunt dispuse
în dicazii dispuse pe un ax alungit, formând amenţi caracteristici.O floare masculină este formată din
10-2 stamine. O floare femelă este formată din 2-3 (6) carpele, cu poziţie inferioară, uneori însoţite de
un înveliş floral rudimentar. Polenizarea este anemofilă. Fructele sunt nucule, samare, sau achene
prevăzute cu o cupă.

6
 Familia Betulaceae - cuprinde plante lemnoase cu frunze stipelate întregi, penat-lobate, caduce
sau persistente. Florile sunt unisexuate, plantele fiind în marea lor majoritate monoice.Florile
masculine sunt grupate în amenţi, şi au 4 stamine, care uneori prin multiplicare pot deveni numeroase.
Florile femeieşti sunt fără înveliş floral sau acesta este foarte redus, iar ovarul este bicarpelar
inferior.Fructele sunt achene adăpostite într-o cupă.
 Betula verrucosa - mesteacănul alb - arbore cu scoarţă albă, care se exfoliază, creşte în
regiunile de seş şi munte, mai ales pe terenuri despădurite.
 Alnus glutinosa - arinul negru - cu frunzele emarginate, răspândit în regiuni de câmpie şi
deal, formând păduri de luncă.
 Alnus incana - arinul alb, cu frunze acuminate, creşte pe lângă pâraiele de dealuri şi de
munte
 Carpinus betulus - carpen - arbore răspândit în regiunile de deal
 Carpinus orientalis - cărpiniţa- arbust de origine mediteraneană, care creşte în sudul ţării
(Dobrogea, Banat), formând păduri împreună cu alte specii xerofile.
 Corylus avellana - florile mascule sunt grupate în amenţi, pe când cele femele sunt
situate câte 1-2 în vârful unor ramuri scurte.Fructele, achene sunt adăpostite într-o cupă foliacee, sunt
comestibile.Este un arbust răspândit în regiunile de deal şi de munte.
 Corylus colurna - alun turcesc - este un arbore ce creşte spontan numai în pădurile din
Banat.

Familia Fagaceae - grupează plante lemnoase sub formă de arbori sau arbuşti.Au frunzele
stipelate, întregi, penat lobate, caduce sau persistente, grupate altern.Florile sunt unisexuate, plnatele
monoice.Florile masculine sunt grupate în amenţi, androceul fiind alcătuit din 4-14 stamine. Florile
femeieşti sutn solitare sau grupate, au un periant rudimentar şi gineceu tricarpelar, inferior. Fructele
sunt nucule înconjurate fie la bază, fie în întregime de o cupă, rezultată din proliferarea axului
(receptaculului floral) la care se adaugă foliolele periantului cât şi nişte bractei persistente de la baza
florii. Se cunosc circa 900 de specii de fagacee care, în zonele temperate constituie elementele de bază
din pădurile de foioase.
 Castanea sativa - castanul comestibil - arbore mediteranean, întâlnit şi la noi la Baia -
Mare. fructele sunt închise în cupe sferice prevăzute cu apendici spinoşi, şi este comestibil.
 Quercus - în ţara noastră sunt mai multe specii ce cresc la câmpie şi deal, până la 500-
800 m altitudine.Repartizarea lor altitidinală este caracteristică, determinată în primul rând de
temperatură.
 Quercus robur - stejar - arbore cu frunze penat lobate, foarte scurt peţiolate, cu fructe
(ghindele) lung pedunculate. Creşte în regiunile de câmpie şi de deal, cu apa freatică aproape de
suprafaţa solului, alcătuind stejărişe pure sau în amestec.
 Quercus petraea - gorunul - arbore cu frunze mai lung peţiolate, şi ghinde sesile.
Formează păduri în zona colinară a ţării, alcătuind gorunete pure sau în amestec. Creşte până la limita
inferioară a etajului fagului
 Quercus cerris - cerul - arbore mediteranean, cu frunze coriacee şi lucioase,penat lobate,
cu lobii asuţiţi, mugurii prevăzuţi cu stipele filamentoase iar cupa ghindei cu solzi alungiţi.Creşte în
regiuni de câmpie şi dealuri însorite, formnd păduri numite cerete.
 Quercus frainetto- gârniţa- frunzele lobate (asemănătoare cu ale stejarului), păroase pe
partea dorsală. Creşte cel mai adesea împreună cu cerul
 Quercus pubescens- stejar pufos, tufan- are frunze mici, păroase pe dos, cupa ±
sesilă,formează păduri numai în Dobrogea, în regiuni călduroase, preferă soluri calcaroase.
 Fagus sylvatica - fagul - arbore care populează dealurile din ţara noastră, formând păduri
pure sau în amestec cu alte foioase sau conifere.Fructul, numit popular jir, este închis complet într-o
cupă şi este bogat în ulei.

7
 Importanţa betulaceelor şi fagaceelor
Atât betulaceele cât şi fagaceele furnizează lemn pentru construcţii, mobilă.De asemenea
reprezintă o sursă calorică (combustibil). Scoarţa de arin se foloseşte în gosopodăria casnică.in
industria farmaceutică se valorifică scoarţa ramurilor tinere de stejar din care se extrag taninuri cu
proprietăţi hemostatice, antiseptice, antidiareice.Fructele de alun şi de castan se consumă iar din cele
de fag se poate extrage un ulei ce poate fi folosit în alimentaţie.

ORDINUL JUGLANDALES
Familia Juglandaceae - cuprinde arbori cu frunze nestipelate, imparipenat compuse, dispuse
altern, bogate în substanţe aromatice.Sunt plante unisexuat monoice. Inflorescenţele masculine sunt
amenţi, formate din flori masculine, formate din 4-20 stamine, cu periant simplu sau chiar lipseşte.
Aceşti amenţi se formează pe lujerii din anii precendenţi. Florile femele, sunt dispuse câte 2-4, în
vărful unei ramuri tinere, formate în anul în curs. Au ovarul bicarpelar, inferior, cu 2 stigmate mari.
Fructul este o drupă, parţial dehiscentă, numită popular nucă.
 Juglans regia - nucul - creşte spontan în sud-estul Europei. La noi se cultivă pentru
fructele comestibile, bogate în grăsimi. Importanţă: lemnul este căutat de fabricile de mobilă, nucile se
folosesc în alimentaţie, din ele extrăgându-se un ulei folosit şi la fabricarea săpunului, vopselelor, şi
produselor cosmetice. Frunzele de nuc intră în compoziţia ceaiului antidiareic şi antidiabetic.