Multe 

dintre asa numitelor "obisnuinte" ,traditii, superstitii ,credinte se pastreaza de dinanta lui
Decebal fiul lui Scorilo, iar si mai multe dintre acestea fiind contemporane ridicarii piramidelor din Egyptul
Antic.
Unele dintre ele si-au gasit explicatia stintiifica .Despre altele va lasam pe Dumneavostra sa le descoperiti
semnificatia sau realitatea.
Vom incerca sa va prezentem citeva dintre locurile sau obiectele benefice sau nefaste, sau cum puteti sa schimbati
destinul prin simpla atentie la detalii.

Astfel nu se pune sita de cernut sau furca de tors pe masã sau pat, cã se bolnãveste torcãtoarea sau cãpiazã oile.
    Acelasi lucru se respectã pentru cãciula bãrbatilor si sarea oilor, iar cojile de nucã nu se pun foc, cã se usucã
nucii, si cele de alune,la fel, fiindcã te dor mãselele. 
De asemeneanu se pun in foc trocile de lapte pentru a nu avea pagubã la vite.
    Nu se doarme in casã nouã, cã moare cineva din ai casei. De aceea, cand se face foc prima oarã intr-o casã nouã
se cheamã "un bãrãntociu"  (cersetor) sã doarmã acolo".
Alãturi de locuri oprite existã si locuri sfinte care pot transmite anumite calitãti magice, benefice.
 Se creeazã astfel o legãturã directã intre obiectul sau fiinta si locul pe care il ocupã acel obiect sau fiintã".
Un asemenea loc este biserica ori crucile de la rãscrucea drumului.

Dacã te asezi pe urma unui bolnav poti sã iei boala, dar aceasta nu din cauza contagiunii boalei, ci prin simpla
contiguitate spatialã.

Tot astfel, dacã vrei sã-i faci rãu unei persoane, n-ai decit sã-i vrãjesti urma inorcand-o cu pajistea in jos sau
uscand-o la fum.

Alte fragmente de spatiu sunt inãrcate de accente magice: morile, casele pãrãsite s.a., constituind asa-numitele
"locuri rele"sau binuite de fiinte demonice.
Astfel ia nastere geografia mitologicã propriu-zisã. Existã situatii cind hotarul satului devine loc de purificare
pentru obste.
 Purificarea satului se face la vremuri de grea cumpãnã, cind mai multi lociutori ai satului, sau animale suferã de
aceeasi boalã, "cu molima, ori ciuma s-a abãtut peste sat". Cauza molimei este pusã pe seama strigoilor de aceea
cãmasa ciumii se mai numeste si cãmasã de strigã. Obstea se face vinovatã de a nu fi intervenit la timp.
Obiceiul acesta, grav, desi nepracticat de mult, este cunoscut bine in toate satele lãpusene.

Astfel, "cu mure cu un strigoi veneau vremuri grele. Dacã oamenii nu erau atenti si nu dezgropau strigoile intra
ciuma oi si vite si strinile atacau gospodãriile. De aceea-i bine sã pui porcilor, vitelor, cailor, o zgardã cu nouã
grãunte de cinea.Dupã ce atacau gospodãriile, puteau sã-i atace si pe oameni.
Atunci, intr-o searã de marti, se stringeau sapte vãduve sã facã cãmasa ciumii. In seara aceea trebuia sã toarcã din
fuior, sã urzeascã, sã teasã, sã croiascã, sã coasã, sã o gate in aceeasi noapte tãtã.
Apoi sã o ieie si sã o ducã-ntre hotare, acolo unde se intalnesc trei hotare, la o rãscruce de drumuri si asta pinan
cntatu  La rãscruce babele spuneau asa: "Sfantã Mãrie, Sfanta de tine   
Noi in-astã sarã am pregãtit aceastã cãmesã /Pentru ca ne mor animaleleTie ti-am pregatit camesa /Si tie ti-o lasam/
Sa opresti de pasta hotarele noastre moartea’’.Dupã ce era gata cãmesa veneau bãrbatii si aduceau patru boi negri,
luam cãmasa si-o puneam in car la vedere si inconjurau satu si-apoi lãsau cãmasa la rãscruce de drumuri". ή unele
situatii practica magicã se face si dincolo de hotarul satului. Este vorba de "o intoarcere a faptului" de la vacã.
Este un leac pentru readucerea acasã a manei laptelui si pedepsirea celui care i-a furat mana. Dacã se strica laptele
la vaci si dacã nu se vindecau dupã alte descinece,apoi bãrbatul cãsii lua o cofã nouã pã care a plãtit cind ii s-o cerut
si se ducea pana; la izvoruli unde gãsea pãstrãv. Lua pãstrãvul, ii punea in cofã si trebuia sã treacã peste sapte
ape si sã-i schimbe la fiecare izvor apa pestelui din cofã. Bãrbatul nu are voie sã vorbeascã cu nime nimic. Acasã,
femeia trebuia "sã int retinã" focul pina; se intorcea bãrbatul.Cind ajungea acasã, bãrbatul, fãrã sã zicã nimãnui
nimic, arunca pãstrãvul de viu in foc cerand milã si indurare, darsi pedeapsã pentru cel ce-a furat laptele vacii.
Fost-o de bugãte ori cã o perit vaca celui care o furat laptele".. Se poate vorbi numai dupã ce
a ars pãstrãvul in intregime. Batranii satului pastratorii secretelor noastre spun ca noaptea existã totusi un paznic
bun.Acesta este Omul Noptii. Omul Noptii nu se poate confunda cu Omul Negru,
personaj mitologic apartinand mai multor culture cu toate cã pe alocuri descrierile fizice ale Omului Noptii seamãnã
cu cele ale Omului Negru.
Eliade identificã pe Omul Negru cu Rudra - divinitate vedicã negativã: "El nu are tovarãsi printre zei,nu-i iubeste pe
oameni, pe care ii terorizeazã prin furia sa demonicã si il doboarã cu boli si calamitãti.
 Rudra poartã pãrul despletit , culoarea sa este brun inchis:pintecul lui e negru si spatele rosu.
 E inarmat cu arc si sãgeti, e imbrãcat in piei de animale si bintuie prin munti, domeniul sãu preferat.
 E asociat cu numeroase fãpturi demonice. Literatura postbelicã accentueazã si mai mult caracterul malefic al
zeului. Rudra locuieste in pãduri si jungle: el e numit "Domnul fiarelor sãlbatice". Potrivit Vedelor si Brahmanelor
Rudra-Siva pare o epifanie a puterilor demonice (ori cel putin ambivalentã), populind spatiile sãlbatice si pustii:
el simbolizeazã tot ce este haotic, periculos, imprevizibil;inspirã teamã, dar misterioasa-i magie poate fi epãrta si
in scopuri benefice (el este "vraciul vracilor") . Lãpus Omul Noptii e "un om cu flori pe el, mare, cu copite de cal,
dar bun. El ii ajutã pe oameni sã gãseascã drumul spre casã, le dã leacuri". Numeroase traditii maramuresene
descriu grãdina Fetei Pãdurii "plinã de flori cum nu sunt pe nicãieri", grãdina in care nimeni nu are voie
sã intre si nici sã rupã flori. Interdictia putea fi cãlcatã doar de cel care, la sfatul Omului Noptii "un om cu flori pe
el, din cap pi-n picioare, cu copite de cal si mare cit stejaru" - se imbrãca intr-un riu de haine slujite la bisericã
"nouã ani la r⮤", doar astfel putea sã culeagã flori si chiar sã o sileascã pe Fata Pãdurii sã-i spunã "de ce leac
in bunã fiecare floare". Timpul noptii este timpul vrãjilor si al fãcãturilor.
Pentru cie mai multi este timpul interzis si periculos. Semnul inceperii timpului interzis este rãsãritul lunii, iar al
sfirsitului este cinatul cocosilor. "Despre "cinatul cocosilor" se spune cã

incepe cind cocosii aud "toaca in cer", adicã atunci cind intrã din nou geniile bune localizate in inaltimile cerului
Conform mentalitãtii magice tot ce se intimpla pe timpul noptii poate avea o dublã semnificatie. O semnificatie pe
care am putea-o numi pozitivã, adicã in ordinea fizicã a naturii si alta misticã inlegãturã cu lumea demonilor si a
spiritelor.
Astfel, un sunet auzit in noapte, o miscare a unei crengi, o umbrã mai pronuntatã sau o luminã neobisnuitã, vor fi
interpretate intodeauna in sens mistic , explicatia ramanind pe al 2 lea plan Asa cum diferite momente ale zilei au
calitãti magice precise,tot astfel si zilele sãptãmnii i vor avea rosturile lor.Astfel, nu se scoate  gunoiul din casã
pentru cã uluil mãnancã gãinile.
Luni nu se face piine pentru cã se aruncã focul dupã gospodinã.  Zilele sãptãmniii, desi sunt egale oarecum ca
duratã, am vãzut incit cã sunt inegale din punct de vedere al succesului unei actiuni.Aceastã conceptie magicã
despre un timp neomogen, discontinuu, a stat probabil si la baza calendarului. Calendarul nu este decit o insiruire
de timpuri bune si rele in care sãrbãtorile marcheazã momentele critice ale timpului".         

Durata descantecului sau a vrãjii diferã functie de foarte multi factori: lungimea discursului, disponibilitatea
sufleteascã a descintecului, o vrajã rea tine intotdeauna mai putin decit una bunã; instumentul necesar, gesturile.
 O actiune magicã trebuie executatã intr-un anume tipam,dar niciodatã nu se dau indicatii asupra cantitãtii timpului
incare trebuie executatã. Se spune de pildã, cutare vrajã trebuie sãvirsita in zorii zilei sau la miezul noptii,
fãrã sã se indice durata ritualului".
  Lumanrea de la botez este bunã de fiecare datã cand copilul este bolnav. Se aprinde putin.
Aceeasi lumanare este bunã in unele descantece "de tomnit vaci".Se pune mãtura, clestele si ciurul pe leagãn cand
mama pleaca, ca sã nu se apropie duhurile rele".

Cu ciurul se aflã hotul. Se impluntã foarfecele tigãnesti descfãcute in ciur.O femeie tine de-o parte pe degete o
ureche a foarfecei si o altã femeie cealaltã parte.Se spun toate bãnuielile pãgubasei. Una dintre femei reprezintã
partea bunã.
Ea spune cã X nu-i hotul, n-a furat, iar cealaltã reprezintã partea rea afirmin cã X, Y sau Z sunt hotii.
In momentul in care ciurul face o miscare puternicã spre dreapta inseamnã cã s-a gãsit hotul.
 Desigur "practica cu ciurul" poate fi consideratã strãmoasa pendului magic cu care si
astãzi opereazã ghicitorii occidentali ca si specialistii in parapsihologie.

Focurile.
Un alt obicei practicat atât primãvara cât si toamna îl constituie focurile, care nu se fãceau la datã fixã, ele fiind
integrate ciclului muncii, având functie de purificare si fertilizare. Copiii erau pusi sã sarã peste foc ca sã fie
sãnãtosi si sã nu aibã pureci.
Focurile se fãceau primãvara când se greblau grãdinile, livezile si curtile sau toamna, când se strângeau resturile
vegetale uscate de pe arãturi.
 
Joile oprite.
Existã obiceiul ca în joile de dupã Pasti si pânã la Duminica Mare sã nu se lucreze la pãmânt,pentru a pãzi
semãnãturile de grindinã, de trãsnet, de secetã, de foc, precum si contra insectelor daunatoare si a pasarilor de
prada.
 
Rusaliile

La 50 de zile dupa Pasti, poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina(diferentieri zonale), Rusaliile.

Acestea sint personaje feminine (cvasi)malefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor*, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos.
Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala
cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita,
in limbaj popular, "luat de Rusalii". Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in
Moldova,Calusarii. 

Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri - rosae - pe morminte;
rusaliile - femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit
credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile. Acest mit - sarbatoare pagina - , a fost suprapusa ulterior
peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica
Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile
romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea
romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie
directa cu pomenirile din cultul mortilor.

 Iele, fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora
nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai
frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice,
avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in
paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea
in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase
(poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu
sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la
picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind
creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou,
culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor
din specia "lingura zinei".Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de
tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare,
nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice. Ielele vin fie in
numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda
le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in
general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in
mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat
pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele
lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din
Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca "ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa
dinsele, il pocesc". Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara
aripi, si se pot  deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind "noua mari si noua tari" intr-o singura noapte, uneori
folosind trasuri cu cai de foc. Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si
nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte
importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de
matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este
in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni.

Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza
fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

 In "Description Moldaviae", Dimitrie Cantemir numea Ielele "nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de
tinerii mai frumosi". Nu se cunoaste originea acestui mit. "Iele" nu este un nume, ci pronumele personal
feminin "ele", rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive
clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale - Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite,
Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele
Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc. In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana,
Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste
nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9
dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele
- Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca - ce trebuie
respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care
lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si "smintiti", la fel ca
oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-
un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc
inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei care au
reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii
considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din
vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine,
din intimplare, le aude cintecul, ramine mut. Poporul a inventat si remedii impotriva acestor actiuni ale
Ielelor, fie preventive - pelinul si usturoiul purtate la briu, in sin ori la palarie - fie medical-exorciste, jocul
caluseresc dansat pe trupul unui bolnav "de Iele" (Calusarii). Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige
un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa
mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in "Anale", vorbeste despre un grup de romani care "cuprinsi  de delir, se napustesc cu sabiile
scoase asupra centurionilor", dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care "le-a dat sminteala si delir".
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza.
Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.