TEMA I

TERENUL ŞI INFLUENŢA SA
ASUPRA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ

Col. Adrian APOSTOL

01/04/21
 CUPRINS

I.1 Introducere
I.2 Elemente ale terenului
I.3 Metode de studiere a terenului
I.4 Influenţa terenului asupra acţiunilor de
luptă
I.5 Aprecierea terenului din punct de
vedere militar

01/04/21
 I.1 Introducere

ISTORIC
- acum 6000 de ani, primele elemente de măsurare a terenului (Babilon, Egipt)
- acum 2000 de ani, în Grecia se cunoştea sfericitatea Pământului
- 1617, olandezul Snelius descoperă principiul triangulaţiei
- 1723, apare harta lui Dimitrie Cantemir (cu baza matematică)
- 1855-1857, ofiţeri austrieci - determinări de puncte şi hărţi în Muntenia
- 1859, se înfiinţează Serviciul Topografic Militar

GENERALITĂŢI
Ştiinţa măsurătorilor terestre cuprinde:
- geodezia
- topografia
- fotogrammetria şi teledetecţia
- cartografia

01/04/21
 I.1 Introducere

Topografia – ramură a ştiinţei geodezice care se ocupă cu studiul metodelor

de măsurare a terenului şi reprezentarea acestuia pe o suprafaţă plană sub
formă de hărţi şi planuri
gr. topos – loc graphein - a scrie

Topografia militară – proiecţia militară a ştiinţei topografie care se ocupă cu

studiul tehnicilor şi metodelor necesare cercetării, poziţionării, reprezentării
şi evaluării informaţiilor despre teren în scopul îndeplinirii cu succes a
misiunilor de luptă

Concret, topografia militară se ocupă cu:

- Metodele şi tehnicile de poziţionare, cercetare şi reprezentare a unor obiecte sau
zone terestre
- Interpretarea documentelor şi datelor despre teren în vederea utilizării acestora la
rezolvarea diferitelor situaţii tactice, operative şi strategice
- Orientarea şi deplasarea în teren cu ajutorul documentelor topografice sau prin alte
metode
- Pregătirea documentelor şi datelor topografice în folosul statelor majore şi armelor

01/04/21
 I.1 Introducere

Cunoştinţele oferite de topografia militară conduc la culegerea,

organizarea şi asigurarea informaţiilor referitoare la terenul din zona de
interes

În funcţie de teren se stabilesc:

- obiectivele şi misiunile de luptă
- direcţiile: de marş, de afluire, de defluire, de ofensivă, de urmărire, de interzis, de
tragere, de retragere
- fâşii şi sectoare: de ofensivă, de rupere, de forţare, de apărare, de tragere
- aliniamente: de desfăşurare, de coordonare, de cucerit, de consolidat, de
apărat
- poziţii: de tragere, de apărare, de aşteptare

Aceste elemente dimensionează, modelează şi ordonează dispunerea şi

mişcarea forţelor şi mijloacelor de luptă şi executarea focului.

01/04/21
 I.2 Elemente ale terenului

Terenul – o porţiune din suprafaţa Pamântului cuprinzând toate

neregularităţile suprafeţei terestre şi totalitatea obiectelor naturale şi
artificiale existente pe aceasta.

Elemente ale terenului

- Relief: suprafaţa terestră, fără detalii artificiale sau naturale. Forme de relief
caracteristice: înălţimea (munte, deal, mamelon, movila, colina şi măgura),
depresiunea, creasta, valea, şaua şi şesul (câmpia);
- Hidrografie: apele existente pe suprafaţa terestră, stătătoare sau curgătoare şi
bazinele acestora.
Date principale de cunoscut:
- la ape curgătoare: direcţia şi viteza de curgere, lăţime, adâncime, natura
fundului şi malurilor, existenţă vaduri
- existenţă construcţii anexe: baraje, ecluze, diguri, faruri etc.
- Vegetaţie şi soluri: vegetaţie naturală (păduri, tufişuri, izlazuri) şi artificială
(livezi, vii, culturi, grădini). Tipuri de soluri: pietroase, argiloase, nisipoase,
sărăturoase şi mlăştinoase;

01/04/21
 I.2 Elemente ale terenului

Elemente ale terenului (cont.)

- Reţeaua de comunicaţii, conducte şi conductori care cuprinde:
- infrastructura rutieră, feroviară, aeriană, maritimă, linii de tramvai, de
metrou şi construcţiie aferente (autogări, gări, depouri, staţii, tuneluri,
viaducte, poduri);
-conductele de petrol şi gaze naturale, de termoficare, de apă potabilă,
menajeră, uzată etc şi construcţiile anexe (bazine, rezervoare, staţii de
pompare);
- liniile electrice şi de transmisiuni;
- Centre populate: localităţi urbane şi rurale
- Obiective izolate: elemente unice în zona de interes, de mare importanţă militară
(fântâni izolate, schituri, mănăstiri, copaci izolaţi)

01/04/21
 I.3 Metode de studiere a terenului
Principalele metode de studiere a terenului:
- Observarea sau supravegherea
- Recunoaşterea nemijlocită la faţa locului
- Studiul cu ajutorul hărţilor topografice
- Studiul cu ajutorul fotografiilor aeriene, satelitare şi terestre
- Studiul cu ajutorul monografiilor şi descrierilor

Observarea sau supravegherea se

execută din posturi de observare fixe sau
mobile (pe tancuri, transportoare blindate,
autovehicule) pentru:
- urmărirea schimbărilor produse în dispozitivul
inamic
- identificarea zonelor care nu pot fi lovite prin
trageri indirecte
- determinarea accesibilităţii terenului pe
direcţii a tehnicii de luptă
- determinarea posibilităţii apropierii în ascuns
a trupelor proprii

01/04/21
 I.3 Metode de studiere a terenului
Recunoaşterea nemijlocită la faţa locului presupune parcurgerea
anumitor zone pentru culegere informaţii referitoare la elementele
topografice şi la proprietăţile tactice ale terenului şi se face pentru:
- localităţi (interior, intrare, margine)
- drumuri (practicabilitate, stare de întreţinere, caracteristicile construcţiilor
anexe)
- ape (căi de acces, puncte obligate de trecere, vaduri)
- păduri (aspect general, lizieră, interior)

Caracteristici:
- amănunţită dar limitată în spaţiu (completare - cercetarea aeriană)
- rezultatele se reprezintă pe hartă sau schiţe

01/04/21
 I.3 Metode de studiere a terenului

Studiul cu ajutorul hărţilor topografice este cea mai uzitată metodă

şi permite obţinerea din timp a unor cantităţi mari de informaţii.
Caracteristici:
- scara hărţii aleasă convenabil scopului şi eşalonului la care se va utiliza
- se ţine seama de actualitatea hărţii
- studiul să fie completat de alte surse (descrieri, monografii, data statistice)
privind aspecte ale terenului în funcţie de anotimp, climă, natura solului etc.

Studiul cu ajutorul fotografiilor aeriene, satelitare sau terestre

prezintă avantajul actualităţii (relativ) şi permite studiul terenului
ocupat de inamic (amenajări genistice dispunere trupe şi tehnică de
luptă şi dinamicacestora – fotografieri repetate).
Necesită fotointerpretatori bine pregătiţi.

01/04/21
 I.3 Metode de studiere a terenului
Studiul cu ajutorul monografiilor şi descrierilor este folosit când nu sunt
hărţi sau fotografii aeriene sau pentru verificarea, completarea şi precizarea
anumitor date despre potenţialul economic, demografic, tehnico-ştiinţific al
zonei de interes.

01/04/21
 I.4 Influenţa terenului asupra acţiunilor de luptă
CONTRAPANTA
- opusă pantei, îndreptată către trupele
proprii
- nu există vizibilitate directă
- concentrare în ascuns a subunităţilor şi
tehnicii de luptă
- dispunere poziţii armament cu tragere
indirectă şi adăposturi
01/04/21
PANTA
- îndreptată către inamic
- tipuri: line, medii, abrupte şi foarte
abrupte
- se pot instala puncte de observare şi
de tragere, dar trebuie să fie mascate
de observarea inamicului
 TEMA a II-a
FORMA ŞI DIMENSIUNILE
PĂMÂNTULUI

Col. Adrian APOSTOL

01/04/21
 CUPRINS

II.1 Introducere
II.2 Suprafeţe de referinţă
II.3 Puncte, linii, direcţii şi unghiuri
caracteristice pe glob
II.4 Sisteme de coordonate
II.5 Reprezentarea suprafeţei terestre în plan

01/04/21
 II.1 Introducere
Geodezia – studiază forma şi dimensiunile Pământului

Pământul – corp semirigid, structură neomogenă, supus continuu acţiunii

unor forţe interne şi externe care a condus la configuraţia neregulată a
suprafeţei topografice ce prezintă adâncimi şi înălţimi ce variază cu până la
11 km faţă de nivelul mării

Diferenţe de altitudini extreme pe Pământ:

8848 m – Vf. Everest
-11034 (-11022) – Groapa Marianelor (Oceanul Pacific)

01/04/21
 II.2 Suprafeţe de referinţă
Măsurătorile geodezice – se execută pe suprafaţa fizică a Pământului
(definită de formele de relief) iar prelucrarea lor se face pe o suprafaţă
matematică denumită suprafaţă de referinţă

Suprafeţe de referinţă care interesează măsurătorile terestre (fig 1):

- suprafaţa topografică: suprafaţa reală, pe care se execută
măsurătorile, formă neregulată, nu se poate exprima matematic
- geoidul: suprafaţa de nivel mediu a mărilor liniştite, fără valuri,
curenţi sau maree, prelungită pe sub continente (suprafaţă de nivel
“zero”).
- elipsoidul de referinţă: definire matematică, apropiată de geoidul din
natură. Punctele de pe suprafaţa terestră se proiectează pe suprafaţa
matematică a elipsoidului, rezultând fixarea acestor puncte într-un
sistem de coordonate. Acestea din urmă se reprezintă pe planuri şi
hărţi

01/04/21
 II.2 Suprafeţe de referinţă

V N

V N
elipsoid suprafaţa topografică
B
A
H0

b
H0 a

geoid
N’ V’ V’ N’

VV’ – verticala la geoid

NN’ – normala la elipsoid

Fig. 1 Suprafaţa topografică, geoidul, elipsoidul de referinţă

01/04/21
 II.2 Suprafeţe de referinţă
Elipsoidul terestru:
- este suprafaţa ce poate fi definită matematic şi aproximează cel mai bine
geoidul
- este elipsoid de rotaţie (fig. 3)

C – centrul de masă al Terrei

E,E’ – puncte de pe Ecuator
Pn,Ps – Polul Nord / Sud
PnPs – axa polilor
a – semiaxa mare
b – semiaxa mică

Fig. 3 Elipsoidul de referinţă

01/04/21
 II.3 Puncte, linii, direcţii şi unghiuri caracteristice pe glob
Considerând Pământul o PN
sferă se definesc (fig. 4): PN mag

- axa polilor: axa imaginară, de

P P’
rotaţie
A
- polii geografici: locurile unde
axa polilor înţeapă globul G
- planul ecuatorului pământesc:
perpendicular pe axa polilor,
trece prin centrul de masă O O
- meridianul origine (G): planul E E’
meridian care trece prin
Greenwich (M.Britanie)
- paralele: intersecţiile planurilor
paralele cu planul ecuatorului
- meridiane: intersecţiile
planurilor meridianelor cu globul
- orice punct de pe glob are
PS mag
poziţia cunoscută dacă se
cunosc paralela şi meridianul PS
Fig. 4 Puncte şi linii caracteristice pe glob
01/04/21
 II.3 Puncte, linii, direcţii şi unghiuri caracteristice pe glob
Numerotare paralele şi
meridiane (fig. 5)
- paralele: de la ecuator spre nord şi
spre sud [90° S, 90° N]
- meridiane: de la meridianul origine
spre est [180° V, 180° E]

Direcţii importante
- direcţia nordului geografic
- direcţia nordului magnetic

În activităţile practice se
impune cunoaşterea orientării
direcţiilor terestre şi a distanţei
dintre diferite puncte de pe glob
- navigaţie maritimă şi aeriană
- executare trageri de artilerie sau
lansări de rachete
- legare geodezică între continente
prin tehnici satelitare

01/04/21 Fig. 5 Globul terestru (www.esa.int)

II.3 Puncte, linii, direcţii şi unghiuri caracteristice pe glob

Unghiuri caracteristice:
- azimutul unei direcţii terestre: unghiul orizontal, cu vârful în
punctul de staţie, măsurat în sensul direct al acelor de ceasornic de
la meridianul locului până la direcţia spre punctul de legătură
azimutală. În funcţie de direcţia origine deosebim:
-azimut geografic (A): unghiul cu vârful în punctul de staţie,
măsurat în plan orizontal, în sens orar, de la direcţia nordului
geografic până la direcţia spre punctul de legătură azimutală
[0° - 360°] sau [0g - 400g]
-azimut magnetic (Am): unghiul cu vârful în punctul de staţie,
măsurat în plan orizontal, în sens orar, de la direcţia nordului
magnetic până la direcţia spre punctul de legătură azimutală
[0° - 360°] sau [0g - 400g]

01/04/21
 II.3 Puncte, linii, direcţii şi unghiuri caracteristice pe glob
Unghiuri caracteristice:
- declinaţia magnetică (D): unghiul format într-un punct de pe glob de meridianul
geografic şi cel magnetic; poate fi exprimată ca diferenţa dintre azimutul geografic şi cel
magnetic. Poate avea valori pozitive (declinaţie estică) şi negative (declinaţie vestică).
Relaţia dintre declinaţia magnetică, azimutul geografic şi cel magnetic este (fig. 6):
A = Am + D

Fig. 6 Declinaţia magnetică

01/04/21
 II.4 Sisteme de coordonate

SISTEME GLOBALE DE Z
COORDONATE
meridian
origine PZ
1. Sistemul global geocentric PN
(OXYZ) în care (fig. 7): P(XP,YP,ZP)
- O: centrul de masă al
Pământului şi originea
sistemului
- axa X: intersecţia planului
ecuatorului cu planul ZP
meridianului origine PY Y
O
(Greenwich)
- axa Z: axa polilor geografici P0
PX XP
- axa Y: situată în planul
YP
ecuatorului, perpendiculară X
pe planul XOZ

meridian
ecuator punct P
PS

Fig. 7 Sistemul global geocentric

01/04/21
 II.4 Sisteme de coordonate

SISTEME GLOBALE DE Z
COORDONATE (continuare)
meridian
PZ
origine PN H
2. Sistemul global
elipsoidal (B,L,H) în care P(B,L,H)
(fig. 8):
- O: centrul de masă al Q
Pământului şi originea
sistemului
- B: latitudinea punctului P
O B PY Y
- L: longitudinea punctului
Q0
P
- H: înălţimea punctului P PX L P0
deasupra suprafeţei de
referinţă X

meridian
ecuator punct P
PS

Fig. 8 Sistemul global elipsoidal

01/04/21
 TEMA a III-a
PROIECŢII CARTOGRAFICE
UTILIZATE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN
ALTE STATE

Col. Adrian APOSTOL

01/04/21
 CUPRINS

III.1 Noţiuni privind proiecţiile cartografice

III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
III.3 Proiecţia UTM
III.4 Proiecţia stereografică 1970
III.5 Proiecţii cartografice internaţionale

01/04/21
 III.1 Noţiuni privind proiecţiile cartografice
Cartografia matematică – reprezentarea în plan a punctelor de pe suprafaţa
elipsoidală sau sferică care aproximează Pământului prin utilizarea de
relaţii matematice biunivoce.
Proiectarea presupune apariţia deformărilor: unghiuri, distanţe, arii.
Cel mai important criteriu de clasificare a proiecţiilor cartografice îl constituie
modalitatea în care se realizează transpunerea coordonatelor punctelor de pe
suprafaţa curbă a elipsoidului sau sferei terestre pe o suprafaţă plană.
Din acest punct de vedere, proiecţiile se împart în:
- proiecţii perspective: proiectarea după teoria perspectivei centrale şi a legilor
proiectivităţii. Uzual, se aproximează Pământul cu o sferă iar punctul de vedere este
situat pe unul din diametrele sale. Suprafaţa de proiecţie este un plan perpendicular
pe diametrul suport al punctului de vedere
- proiecţii neperspective: implementarea acestora presupune aplicarea unor condiţii
matematice pentru trecerea de pe suprafaţa curbă pe suprafaţa plană. Aici intervin o
serie de criterii, dintre care cele mai importante din punct de vedere practic sunt:
- natura elementelor geografice care nu se deformează
- tipul suprafeţei pe care se face proiectarea
- poziţia suprafeţei pe care se face proiectarea
- aspectul reţelei de linii caracteristice

01/04/21
 III.1 Noţiuni privind proiecţiile cartografice
b. Proiecţiile neperspective se clasifică după: natura elementelor
geografice care nu se deformează, tipul suprafeţei pe care se face
proiectarea, poziţia suprafeţei pe care se face proiectarea şi aspectul reţelei
de linii caracteristice

i) Funcţie de natura deformărilor deosebim:

- proiecţii conforme: păstrează unghiurile nedeformate, se deformează
distanţele şi ariile; sunt foarte des utilizate în lucrările geodezice şi cartografice
- proiecţii echivalente: nu deformează ariile, iar unghiurile şi distanţele, în
general, se deformează; măsurătorile geodezice şi topografice nu pot fi
prelucrate direct în planul de proiecţie.
- proiecţii echidistante pe anumite direcţii: distanţele nu se deformează pe
anumite direcţii, de exemplu pe meridiane; se deformează unghiurile, ariile,
precum şi o parte din distanţe.
- proiecţii arbitrare (afilactice): pot deforma atât unghiurile, cât şi ariile şi
distanţele

01/04/21
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
- “proiecţia Gauss”, a fost adoptată oficial în România, pentru lucrări
geodezice şi cartografice, în anul 1951 (elipsoidul Krasovski - 1940), cu
punctul astronomic fundamental la Pulkovo (Sistemul de coordonate
1942). Prin aceasta, România se alinia la “datumul geodezic” şi la
proiecţia cartografică utilizate de către toate ţările participante la Tratatul
de la Varşovia
- bazele proiecţiei - Gauss (1825-1830) iar primele relaţii - Kruger în 1912
- se utilizează fuse de 3° sau 6° din cauza deformărilor liniare şi areale

Sisteme de proiecţie anterioare utilizate în România

- sistemul de proiecţie pseudoconic echivalent Bonne, aplicat din 1873 în
Moldova. Nu deformează suprafeţele -> scop cadastral. Deformează
direcţiile (până la 4°) -> impropriu pentru uz militar. Hărţile întocmite
utilizând acest sistem nu erau nici unitare, nici omogene. Pentru Moldova
şi Muntenia de est (până la Zimnicea) -> elipsoid Bessel. Pentru Muntenia
de Vest şi Oltenia -> elipsoid Clarke
- proiecţia conică conformă Lambert-Cholesky (înainte de primul război
mondial). Hărţile obţinute sunt unitare şi omogene dar cu precizie scăzută
- sistemul stereo 1930 (Roussilhe)
01/04/21
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
România este situată pe două fuse de 6, fiecare având sistemul
propriu de axe de coordonate rectangulare:
- fusul 34 (meridian axial L0=21)
- fusul 35 (meridian axial L0=27)

Sistemul de coordonate (fig. 20):

x – neschimbat
y – (nr. fus – 30) * 1 000 000 + 500 000 + y’

Coordonate punct P:
x = x’ = 6 353 428 m
y = 4 000 000 + 500 000 + y’ =
= 4 500 000 + 130 651 = 4 630 651 m

Coordonate punct M:
x = x’ = 6 523 300 m
y = 4 000 000 + 500 000 + y’ =
= 4 500 000 - 104 744 = 4 395 256 m

Fig. 20 Sistemul de coordonate pentru

01/04/21 fusul 35 în proiecţie Gauss
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
Nomenclatura hărţilor în proiecţie Gauss
Un sistem de nomenclatură alfanumerică permite o legatură imediată între
scară, întinderea trapezului pe elipsoid, coordonatele geografice ale
colţurilor hărţii, nomenclaturile trapezelor vecine etc.
Hărţile topografice, planurile topografice de bază, planurile cadastrale ş.a.
au cadru de tip geografic (variabil de la o foaie de hartă la alta)
Scările hărţilor topografice standard:
- 1:1.000.000
- 1:500.000
- 1:200.000
- 1:100.000
- 1:50.000
-1:25.000

Scările planurilor topografice standard:

- 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 etc.

01/04/21
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
Scara 1:1 000 000
- trapeze de 4° x 6° (fig. 21), deci există 60 fuse în total, fiecare emisferă (N, S) a
fiecărui fus având 22 de zone de 4° (în funcţie de latitudine), numerotate de la A
– V începând de la Ecuator spre pol (A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P,
Q R, S, T, U, V )
1: 1 000 000

1: 500 000 1: 200 000 1: 100 000

1: 50 000

1: 25 000

1: 10 000

Fig. 21 Numerotare trapeze la scara 1:1M 1: 5 000

1: 2 000
01/04/21
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
Scara 1:500 000 (fig. 22)
- trapeze de 2° x 3° (1 f.h. la scara 1: 1M conţine 4 f.h. la scara 1: 500K)
Scara 1:200 000 (fig. 22)
- trapeze de 40’ x 1° (1 f.h. la scara 1: 1M conţine 36 f.h. la scara 1: 200K)
Scara 1:100 000 (fig. 22)
- trapeze de 20’ x 30’ (1 f.h. la scara 1: 1M conţine 144 f.h. la scara 1: 100K)

Fig. 22 Numerotare trapeze la scara 1:500K,

1:200K şi 1:100K
01/04/21
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
Scara 1:50 000 (fig. 23)
- trapeze de 10’ x 15’ (1 f.h. la scara 1: 100K conţine 4 f.h. la scara 1: 50K)
Scara 1:25 000 (fig. 23)
- trapeze de 5’ x 7’30” (1 f.h. la scara 1: 50K conţine 4 f.h. la scara 1: 25K)
Scara 1:10 000 (fig. 23)
- trapeze de 2’30” x 3’45” (1 f.h. la scara 1: 25K conţine 4 f.h. la scara 1: 10K)

Fig. 23 Numerotare trapeze la scara 1:50K,

01/04/21 1:25K şi 1:10K
 III.2 Proiecţia Gauss-Kruger
Pentru atenuarea efectului deformaţiilor, reprezentările cartografice la
scara 1:5.000 şi la scări mai mari decât acestea, se fac pe fuse de 3, în
care deformaţiile nu depăşesc +18cm/km. Utilizarea unor astfel de fuse în
România măreşte numărul sistemelor de axe de coordonate de la 2 la 4
(meridiane axiale 21, 24, 27, 30)
Legătura dintre fuse se face prin “zone de acoperire” care, pentru sectorul
civil al economiei, depăşesc meridianele marginale cu cite 7’30” atât spre
est, cât şi spre vest
Timp de două decenii, proiecţia Gauss a fost utilizată în România, în
sectorul militar şi în sectorul civil. Direcţia Topografică Militară (DTM) a
executat ediţii repetate de hărţi topografice ale ţării, iar Institutul de
Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului
(IGFCOT) a executat planuri topografice de bază 1:5.000, în culori, cu
curbe de nivel, pentru mai mult de jumătate din teritoriul ţării, precum şi
alte produse cartografice, cum sunt planurile topografice de bază 1:2.000,
planuri şi hărţi cadastrale ş.a.
După anul 1970, în sectorul civil din România, această proiecţie a fost
înlocuită cu alta.

01/04/21
 TEMA a IV-a
HARTA ŞI PLANUL TOPOGRAFIC.
DATE ŞI INFORMAŢII DE
ASIGURARE GEOGRAFICĂ

Col. Adrian APOSTOL

01/04/21
 CUPRINS

IV.1 Definiţii
IV.2 Caracteristici
IV.3 Elemente componente ale HTM
IV.4 Produse cartografice analogice şi
digitale standard NATO

01/04/21
 IV.1 Definiţii
Harta topografică – reprezentarea amănunţită, convenabilă, în plan
orizontal, într-o anumită proiecţie cartografică, a suprafeţei terestre
sau a unei părţi din ea, generalizată şi micşorată conform unei
anumite scări de proporţie.

reprezentare amănunţită: pe hartă sunt reprezentate cu precizie mai

multe detalii, realizându-se o imagine expresivă a realităţii din teren.
Detaliile de pe harta topografică se pot utiliza pentru:
-studiul suprafeţei terestre
-efectuarea de măsurători şi calcule necesare materializării la teren a unor
proiecte tehnice şi concepţii de luptă
-indicarea poziţiei obiectivelor
-executarea tragerilor
-orientarea şi deplasarea în teren etc.
reprezentarea în plan: terenul poate fi reprezentat aparent (curbe de
nivel, tente hipsometrice, umbriri) sau real (hărţi topografice în relief din
material plastic, ipsos, ceramică etc.)

01/04/21
 IV.1 Definiţii
reprezentare convenţională: harta topografică conţine reprezentarea
schematică (prin semne convenţionale) a elementelor din teren şi nu
imaginea reală a acestora. Semnele convenţionale sunt însoţite de
inscripţii (denumiri geografice şi caracteristici ale elementelor
reprezentate)
Fotoharta – combinaţia dintre imaginea fotografică a terenului şi
semne convenţionale (curbe de nivel, drumuri, căi ferate etc.) şi
inscripţii (localităţi, valori ale curbelor de nivel etc.)
reprezentarea într-o proiecţie cartografică: suprafaţa curbă a
Pământului se proiectează pe o suprafaţă plană (sau care prin
desfăşurare devine plană - con, cilindru, poliedru etc.)
reprezentare generalizată şi micşorată: pe hartă sunt reprezentate
selectiv detaliile terenului în funcţie de scara hărţii, iar geometria
elementelor reprezentate poate suferi modificări. Lungimea, lăţimea
şi suprafaţa elementelor de pe hartă sunt micşorate cu un anumit
factor de scară.

01/04/21
 IV.1 Definiţii
Scările standard ale HTM (realizate de D.T.M.) în proiecţie Gauss sunt: 1:25K,
1:50K, 1:100K, 1:200K, 1:500K şi 1:1M.
În UTM scările standard sunt 1:25K, 1:50K, 1:100K, 1:200K, 1:250K, 1:500K şi
1:1M.

Plan topografic: reprezentarea unor suprafeţe mici de teren pentru care nu se

ţine cont de curbura Pământului. Sunt folosite, în special, pentru zone cu
aglomerări de detalii cum ar fi: centre populate, platforme industriale, zone
puternic fortificate etc.
Scări standard: 1:15K, 1:10K, 1:5K, 1:2K şi 1:500.
În arhitectură sau construcţii: 1:200, 1:100, 1:50.

01/04/21
 IV.2 Caracteristici
Hărţile şi planurile topografice au următoarele caracteristici:
-elementele reprezentate corespund cu cele din teren ca poziţie iar inscripţiile
reflectă valoarea corectă
-prin micşorarea sau excluderea unor detalii topografice de importanţă mai
mică nu sunt denaturate particularităţile zonei
-sunt clare, expresive şi uşor de citit

Diferenţieri între HT şi PT
HARTA TOPOGRAFICĂ
Redă o suprafaţă mai mare de teren, cu detalii
mai puţine în funcţie de scară
Scara de reprezentare este mai mică (1:25K,
1:50K, ...)
Se ţine cont de curbura Pământului
Punctele de pe suprafaţa terestră se transpun
prin utilizarea unei proiecţii cartografice
PLAN TOPOGRAFIC
Redă o suprafaţă mai mică de teren
cu multe detalii
Scara de reprezentare este mai mare
(1:20K, 1:15K, ... , 1:50)
Nu se ţine cont de curbura suprafeţei
terestre
Transpunerea punctelor se face fără
utilizarea unui sistem de proiecţie

01/04/21
 IV.2 Caracteristici
Există mai multe criterii de clasificare a hărţilor:
-în funcţie de dimensiunea teritoriului cartografiat:
-hărţi mondiale (planigloburi, mapamonduri, planisfere)
-hărţi ale emisferelor (E,V,S,N)
-hărţi ale grupurilor de continente
-hărţi ale oceanelor şi mărilor limitrofe
-hărţi ale unor continente
-hărţi ale unor state
-hărţi cu regiuni dintr-un stat
-în funcţie de scară:
-hărţi la scări mari (1:25K - 1:200K): hărţi topografice
-hărţi la scări medii (1:200K - 1:1M): hărţi topografice de ansamblu
-hărţi la scări mici ( > 1:1M) : hărţi murale, atlase
-în funcţie de conţinut:
-hărţi generale
-hărţi tematice sau speciale:
-fizico-geografice (hipsometrice, morfologice, climatice,
pedologice, hidrologice etc.)
-socio-economice (populaţie, căi de comunicaţie, economice
calitative şi cantitative, politico-administrative, utilizarea terenului)

01/04/21
 IV.2 Caracteristici
-în funcţie de destinaţie:
-hărţi informative
-hărţi ştiinţifice
-hărţi didactice
-hărţi turistice
-hărţi pentru navigaţie
-în funcţie de originalitate:
-minutele topografice (rezultatul dirfect al ridicărilor topografice)
-copiile (reproduceri după minutele topografice la aceeşi scară)
-derivatele (reproduceri după copiile topografice la altă scară, mai mică)
-în funcţie de modul de realizare:
-hărţi analogice
-hărţi în format digital (raster, vector)
-în funcţie de numărul culorilor:
-hărţi monocrome
-hărţi policrome

01/04/21
 IV.3 Elemente componente ale HTM
Elementele hărţii topografice (fig. 1)

Fig. 1 Elementele hărţii topografice

01/04/21
 IV.3 Elemente componente ale HTM
Cadrul hărţilor
1 – cadrul interior (limitează harta propriu-zisă); în interior este trasată reţeaua
kilometrică (2 cm la scara hărţii)
2 – cadrul geografic: sunt marcate, prin segmente, minutele
3 – cadrul exterior (ornamental)
4 – zona de teren reprezentată pe hartă (denumire ţară etc.)
5 – nomenclatura hărţii
6 – caracterul hărţii (nivel de clasificare)
7 – nomenclatura foilor vecine
8 – text copyright (interzicerea multiplicării hărţilor fără acordul autorului)
9 – reprezentarea schematică a elementelor conţinutului hărţii (legenda)
10 – indicaţii privind valorile declinaţiei magnetice şi ale convergenţei
meridianelor
11 – sistemul de coordonate şi sistemul de referinţă al înălţimilor
12 – scara numerică şi grafică a hărţii
13 – scara pantelor
14 – schema frontierelor de stat şi a limitelor de judeţe
15 – indicaţii privind actualitatea hărţii

01/04/21
 IV.3 Elemente componente ale HTM
Elemente matematice
-Reţeaua rectangulară: utilizată pentru identificarea coordonatelor unor elemente
din conţinutul hărţii şi este constituită dintr-o reţea de linii orizontale şi verticale
perpendiculare între ele. Valorile caroiajului kilometric sunt înscrise între cadrul
interior şi cel geografic prin grupe de patru cifre, în apropierea colţurilor foii de
hartă (între acestea se înscriu doar ultimele două cifre – zeci de kilometri)
-Scara hărţii reprezintă raportul dintre o distanţă (d) măsurată pe hartă şi cea
corespunzătoare din teren (D):
d/D = 1/N
Indicaţiile despre scară sunt dispuse în partea de jos a hărţilor şi planurilor
topografice sub următoarele forme: scară numerică, scară naturală şi scară
grafică

scară numerică

scară naturală

scară grafică

01/04/21
 TEMA 5
REPREZENTAREA
DETALIILOR TERENULUI PE
HĂRŢILE TOPOGRAFICE

Col. Adrian APOSTOL

04.01.21
 CUPRINS
5.1 Semne convenţionale

5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor

04.01.21
 5.1 Semne convenţionale
Semne convenţionale – un sistem de notaţii sub formă de simboluri
cu ajutorul cărora se indică pe hărţi poziţia în teren a diferitelor
obiecte şi fenomene, redându-se în acelaşi timp şi caracteristicile
lor calitative şi cantitative.
Forma, dimensiunile şi modul de desenare ale elementelor reprezentate
pe hărţile topografice sunt reglementate în atlase de semne
convenţionale.
Caracteristicile semnelor convenţionale:
- să fie distincte;
- să aibă un aspect uşor de reţinut;
- simplificare grafică cât mai mare;
- să conţină, dacă e cazul, inscripţii şi date cifrice, necesare definirii cu
precizie a detaliilor.
După modul de reprezentare, semnele convenţionale se clasifică astfel:
- semne convenţionale de contur;
- semne convenţionale de scară;
- semne convenţionale explicative.

04.01.21
 5.1 Semne convenţionale
1. Semne convenţionale de contur
- se utilizează pentru reprezentarea pe hartă a detaliilor care se pot reda la scara
hărţii (păduri – fig. 1, lacuri, livezi, vii etc.);
- conturul (limitele exterioare) redă poziţia din teren şi configuraţia geometrică,
iar elementele de completare din interior descriu caracteristicile calitative ale
elementului reprezentat;
- lăţimea, lungimea şi suprafaţa unui detaliu reprezentat prin semne
convenţionale de contur pot fi măsurate pe hartă.

Fig. 1 Semne convenţionale de contur

04.01.21
 5.1 Semne convenţionale
2. Semne convenţionale de scară
- se utilizează pentru reprezentarea pe hartă a unor detalii din teren, de dimensiuni
mai mici, care nu pot fi reprezentate la scara hărţii;
- dimensiunile reale ale detaliilor reprezentate prin semne convenţionale de scară nu
pot fi determinate prin măsurare pe hartă;
- indiferent de scară, aceste semne convenţionale redau poziţia reală a elementelor;
- unele semne convenţionale de scară nu-şi schimbă aspectul pe HT, schimbându-şi
doar dimensiunile în funcţie de scara hărţii (fig. 2).

Fig. 2 Semne convenţionale de scară care nu-şi modifică aspectul

04.01.21
 5.1 Semne convenţionale
2. Semne convenţionale de scară (continuare)
- alte semne convenţionale de scară îşi pot schimba înfăţişarea sau pot proveni din
semne convenţionale de contur (fig. 3); de exemplu, unele localităţi la scări mici se
reprezintă prin cercuri;
- în general, poziţia elementului reprezentat este centrul figurii geometrice.

Fig. 3 Semne convenţionale de contur care devin semne convenţionale de scară

04.01.21
 5.1 Semne convenţionale
3. Semne convenţionale explicative
- sunt notări convenţionale care se fac pe hartă pentru a scoate în evidenţă unele
caracteristici ale detaliilor din teren (inscripţii şi cifre);
- sunt utilizate întotdeauna împreună cu alte semne convenţionale, de contur sau de
scară (fig. 4);
- inscripţiile sunt utilizate pentru a indica denumirile geografice (toponimele), precum
şi pentru o caracterizare mai amănunţită a detaliilor reprezentate pe hartă (ex: alături
de semnele convenţionale ale întreprinderilor şi exploatărilor miniere se înscriu
prescurtat şi felul producţiei sau al materialelor extrase);
- semnele convenţionale pentru HT la scările 1:25K, 1:50K 1:100K sunt, în general,
identice ca formă, dar au dimensiuni diferite.

Fig. 4 Combinarea semnelor convenţionale de contur, de scară şi explicative

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor

A. Probleme care se pot rezolva cu ajutorul hărţilor - la cabinet

- indicarea unui punct pe hartă
- măsurarea distanţei între două puncte
- determinarea coordonatelor rectangulare ale unui punct
- determinarea coordonatelor geografice ale unui punct
- determinarea azimutului magnetic
- determinarea cotelor punctelor şi a diferenţelor de nivel între două puncte
- determinarea vizibilităţii între puncte (procedeul grafic)
- determinarea pantei terenului
- determinarea vizibilităţii între puncte (procedeul profilului)
- determinarea zonelor văzute şi nevăzute într-un sector

B. Probleme care se pot rezolva cu ajutorul hărţilor – în teren

- orientarea în teren
- determinarea punctului de staţie
- deplasarea în teren după hartă

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
A.1 Indicarea unui punct pe hartă
- dimensiunea carourilor variază în funcţie de scară (de exemplu, 1 km x 1 km la scara
1:50K

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor

A.2 Măsurarea distanţei între două puncte

- distanţele drepte – rigla (compas)
- distanţele curbe – curbimetru

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
A.3 Determinarea coordonatelor rectangulare ale unui punct

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
A.4 Determinarea coordonatelor geografice ale unui punct

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
A.5 Determinarea azimutului magnetic

Am = θ – (Dm - γ)

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
B.1 Orientarea în teren

- orientarea hărţii = găsirea unei poziţii a hărţii în aşa fel încât direcţiile de pe
hartă să coincidă cu cele din teren şi să aibă acelaşi sens
- orientare aproximativă, se determină prin procedee expeditive, după detalii
corespunzătoare din teren sau cu busolă

a) Orientarea hărţii după detalii din teren

- se efectuează facil în apropierea detaliilor liniare (căi de comunicaţii, diguri, canale
etc.)
- dacă nu există detalii liniare în zonă atunci:
- se identifică pe hartă semnul convenţional al detaliului din teren unde ne aflăm
- se alege un detaliu distinct, vizibil şi mai îndepărtat şi se identifică pe hartă
- se aşează o riglă pe hartă, astfel încât una din margini să treacă prin semnul
convenţional al detaliului unde ne aflăm şi prin semnul convenţional al punctului
ales (reper)
- se ridică harta la înălţimea ochilor, cât mai orizontal şi se roteşte până când
linia de vizare se suprapune pe reperul ales în teren
- se verifică orientarea prin vizarea asupra unui alt reper, reprezentat pe hartă,
menţinându-se orientarea rezultată anterior (fig. 17)

04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
B.1 Orientarea în teren (continuare)
b) Orientarea hărţii cu busola
- se utilizează atunci când terenul este lipsit de repere, nu există vizibilitate sau noaptea
- succesiune operaţii:
- se așează busola cu direcţia N-S pe cadrul interior de est sau vest al hărţii
(astfel direcţia N a busolei va fi şi direcţia N a hărţii)
- se roteşte încet harta, împreună cu busola, până când vârful nordic al acului
magnetic ajunge la valoarea declinaţiei magnetice înscrisă pe hartă (fig. 18)

Fig. 17 Orientarea hărţii după detalii din teren Fig. 18 Orientarea hărţii cu busola
04.01.21
 5.2 Probleme ce se rezolvă cu ajutorul hărţilor
B.3 Deplasarea în teren după hartă

- deplasarea se poate face în diferite situaţii:

- pe drumuri (uzual) sau în afara acestora
- pe teren acoperit sau descoperit
- ziua sau noaptea
- înainte de a începe deplasarea se efectuează un studiu pe hartă al itinerarului,
stabilindu-se, cu ajutorul semnelor convenţionale următoarele date: natura
drumurilor şi caracteristicile acestora, distanţa de parcurs, pantele maxime şi
curbele periculoase, situaţia trecerilor peste ape, posibilităţile de orientare,
mascare şi adăpostire a trupelor şi tehnicii de luptă
- pregătirea şi executarea deplasării se face urmărind indicațiile următoare:
- pe hartă se colorează cu maro itinerarul, se marchează de-a lungul
acestuia şi repere principale pentru orientarea precisă
- se marchează pe hartă câteva repere situate lateral faţă de itinerar (pentru
verificarea menţinerii corecte a itinerarului şi direcţiei de deplasare)
- deplasarea începe din punctul de plecare prin orientarea hărţii şi
determinarea punctului de staţie; se execută deplasarea până la primul punct
de reper de pe itinerar
- în acest punct se verifică dacă s-a ajuns la reperul marcat pe hartă; se
continuă deplasarea din reper în reper până la destinaţie

04.01.21
 TEMA a VI-a
SISTEME INFORMATICE
GEOGRAFICE

Col. Adrian APOSTOL

04.01.21
 CUPRINS

VI.1 Definiţii. Noţiuni generale

VI.2 Date geografice raster şi vector
VI.3 Analiză geografică
VI.4 Modelarea numerică a terenului

04.01.21
 VI.1 Definiţii. Noţiuni generale
Sistem Informatic Geografic (GIS) reprezintă o combinaţie de personal
specializat, date spaţiale (geografice) şi descriptive (atribute), metode de
analiză, echipamente hardware şi software (pentru culegere, stocare,
procesare şi reprezentare a informaţie) toate organizate funcţional în
vederea automatizării, gestionării şi distribuţiei informaţiei folosind o
semantică geografică (fig. 1)

Fig. 1 Componentele SIG

04.01.21
 VI.1 Definiţii. Noţiuni generale
Componenta Hardware
Există o diversitate în ceea ce priveşte tehnica de calcul –utilizatorul poate opta
pentru echipamente de la dimensiuni miniaturizate (palm-notebook) până la
mainframe-urile de câteva zeci de kilograme. Există software GIS pentru fiecare
tip de platformă iar banii sunt principalul factor care reglează tripleta :
performanţă –cost –necesitate.

Se pot distinge trei tipuri de componente hardware:

- cele utilizate pentru culegerea şi introducerea datelor în sistem (digitizor,
scanner, tastatură, mouse, carduri de memorie de la staţii digitale, receptoare
GPS etc.)
- componente hardware de prelucrare şi analiză a datelor (staţie grafică etc.)
- componente ce au drept scop afişarea sub diferite moduri a rezultatelor
prelucrărilor şi analizelor de sistem (monitoare, proiectoare, imprimantele,
ploterele vectoriale sau raster, mesele automate de desen, plotere electrostatice
de înaltă rezoluţie) – fig. 2

04.01.21
 VI.1 Definiţii. Noţiuni generale
Componenta Hardware

Fig. 2 Componente hardware pentru afişarea datelor

04.01.21
 VI.1 Definiţii. Noţiuni generale
Domenii de utilizare a SIG
- urbanism, sistematizare şi administraţie locală (cadastru urban, optimizări transport
urban, amplasarea optimă a noilor obiective, spaţiu locativ, arondări pe diverse
criterii, studii de urbanism, acordarea permiselor de construcţie/demolare,
inventarierea folosinţei terenurilor, organizarea colectării şi depozitării deşeurilor
menajere, organizarea intervenţiilor de urgenţă, evidenţe necesare poliţiei,
pompierilor, circumscripţiilor financiare etc.)
- cadastru (stocare măsurători, editarea planuri şi registre de evidenţă cadastrală,
facilităţi de comunicaţie cu sistemul de taxare a Ministerului Finanţelor, cu alte
organisme publice sau persoane fizice îndreptăţite la date cadastrale etc.)
- protecţia mediului (supravegherea rezervaţiilor naturale, analiza poluării solului,
urmărirea efectelor produse de diverşi agenţi poluanţi, analiza zonelor afectate de
diferiţi poluanţi, analiza zonelor afectate de dezastre naturale etc.)
- agricultură, pedologie, silvicultură şi îmbunătăţiri funciare (cartare pedologică,
cartare silvică, cadastru silvic, supravegherea stării de sănătate a pădurilor,
supravegherea culturilor, proiectarea şi supravegherea sistemelor de irigaţii,
urmărirea eroziunii solului, analiza transportului agricol, analiza stressului vegetal
etc.)
- petrol şi gaze (inventarierea, cartarea şi supravegherea zăcămintelor, proiectare,
întreţinere şi optimizare conducte etc.)
- cartografie (realizarea şi actualizarea de hărţi şi planuri topografice, realizarea şi
actualizarea de hărţi tematice, integrarea în conţinutul hărţilor a datelor de teren,
fotogrammetrice şi satelitare etc.)

04.01.21