Harap-Alb

În orice operă epică,personajele ocupă un loc esenţial intrucat ele asigură desfășurarea acţiunii și sunt purtătoarele
mesajului autorului,dar în lumea basmelor rolul lor devine mai important prin semnificația lor morală şi prin
simbolurile pe care le reprezintă la nivelul viziunii auctoriale a textului. Această lume este populată de o diversitate
de personaje care pot fi reale sau fantastice, iar cele din urmă sunt înzestrate cu puteri supranaturale,ele fiind,din
punctul de vedere al semnificației morale, personaje pozitive și negative, iar ca importanţă, principale, secundare
ori episodice.

În basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb”, există, cum se întâmplă, de obicei, în astfel de creații epice, un personaj
principal, care este şi personajul eponim. Acesta este purtătorul unor însușiri puse în evidenţă de autor prin
acţiune, prin relaţiile sale cu celelalte personaje ale basmului, prin construirea conflictului sau printr-o diversitate
de procedee de caracterizare. Prin intermediul acțiunii, la început este prezentat statutul social al lui Harap-Alb,
care apare în postura unui fecior de crai, fără o identitate anume, și corespunde unui Făt-Frumos din basmele
populare, însă nu are puteri supranaturale și nici însuşiri excepționale, deoarece se poartă firesc, fiind un om
obişnuit, cu calități și defecte: plânge când este dojenit, se mânie și își loveşte calul, se vaită sau se teme, este
îngândurat și nesigur de fiecare dată când e pus în faţa unei noi probe.

În desfăşurarea actiunii, protagonistul parcurge un drum al iniţierii pe măsură ce trece probele la care este supus
de cătreSpân sau de Roșu-împărat şi dobândeşte astfel o serie de calități morale care îi completează profilul și îi
marchează devenirea: învață să fie iertător, cultivă prietenia, este răbdător, tenace, nu cedează în fața greutăților.
Totodată, dovedește capacitate de adaptare și o intuiție remarcabilă asupra a ceea ce va urma, devine precaut,
grijuliu, judecă matur situaţiile în care se află și găseşte soluțiile cele mai potrivite pentru rezolvarea lor.

Dintre trăsăturile caracteristice evidenţiate prin intermediul acţiunii, trăsătura principală este bunătatea
sufletească. Aceasta este înnăscută și eroul rămâne bun în permanență, cu Sfânta Duminică, cu însoțitorii săi, cu
micile vietăți, faţă de toți fiind generos și grijuliu, îi protejează și îi ajută, dar şi primeste, la rândul său, ajutorul
acestora. Deși suferă, dovedește loialitate și credinţă faţă de stăpân și își respectă cuvântul dat. Este cinstit și nu-l
trădează pe Spân, păstrându-și onoarea, integritatea și demnitatea, Harap-Alb are în anumite împrejurări şi unele
defecte: dovedește naivitate, credulitate, care au la bază lipsa de experiență, de maturitate, și nu tine cont de
sfatul tatălui său.

Datorită calităților sale, Harap-Alb este iubit de cei din jur, pe când Spânul este dispreţuit pentru răutatea sa.
Mijloacele de caracterizare a personajului sunt numeroase întrucât, pe lângă antiteză, prezentă în cadrul
conflictului menționat, și pe lângă caracterizarea indirectă, prin acțiune, prin fapte, prin relațiile cu celelalte
personaje, un alt procedeu de evidenţiere a însuşirilor este prezentarea directă a acestora. Doar autorul şi, mai rar,
unele personaje fac referire la personajul principal în cadrul narațiunii, evidențiindu-i trăsăturile sau
caracterizându-i acțiunile:„slab de îngeri”, „mai fricos decât o fe-meie”

Din cele arătate până aici, se observă că acest personaj este construit prin numeroase modalități de caracterizare şi
parcurge un drum al înțelepciunii, deoarece în urma pătaniilor prin care a trecut a dobândit o eficientă lecție de
viaţă. Aşadar, personajul este construit pe baza schemei narative a iniţierii, după modelul personajului din basmele
populare, pe baza antitezei cu personajul.