TULBURĂRI DE ANXIETATE

ABORDAREA PACIENTULUI CU TULBURĂRI DE ANXIETATE

INTRODUCERE
ANXIETATEA
Anxietatea se caracterizează printr-o senzație difuză, neplăcută, vagă, de teamă
sau neliniște, însoțită de simptome vegetative: cefalee, transpirație, palpitații,
tahicardie, disconfort gastric, etc. Este deci constituită din două componente, una
fiziologică și alta psihologică, individul fiind conștient de existența ambelor.
Anxietatea afectează gândirea, percepția și învățarea, putând produce
distorsionarea percepțiilor, scăzând puterea de concentrare, memoria asociativă și
de evocare. Un alt aspect important este efectul său asupra selectivității atenției.
Astfel, o persoană anxioasă va selecta anumite lucruri sau evenimente din jur și va
exagera importanța altora în încercarea de a-și justifica anxietatea ca răspuns la o
situație înfricoșătoare

TULBURĂRILE DE ANXIETATE
Tulburările de anxietate sunt un grup de tulburări mintale ce se caracterizează
prin senzații semnificative de anxietate și frică. Anxietatea este o îngrijorare cu
privire la evenimente viitoare, iar frica este o reacție la evenimente curente. Aceste
senzații pot cauza simptome fizice, precum accelerarea bătăilor inimii sau
tremuratul.
Cauza tulburărilor de anxietate este o combinație dintre factorii genetici și de
mediu. Printre factorii de risc sunt o istorie de abuz asupra copilului, istorie
familială de tulburări mintale, sărăcia etc. Tulburările de anxietate se întâmplă
adesea alături de alte tulburări mintale, precum tulburarea depresivă majoră,
tulburări de personalitate și tulburarea de abuz de substanțe. Alte probleme care ar
putea avea ca rezultat simptome asemănătoare sunt hipertiroidismul, bolile de
inimă, utilizarea de cofeina, alcool sau marijuana, precum și lăsarea anumitor
droguri, printre altele.

STATISTICĂ
Tulburările anxioase sunt foarte des întâlnite; cel puțin una din patru persoane
poate fi afectată de cel puțin una din cele șase tulburări anxioase. Aceste tulburări
au loc mai des la femei decât la bărbați și sunt mai obișnuite la persoanele cu nivel
socioeconomic scăzut. Tulburarea de panică are o prevalență pe parcursul vieții de
1.5-5% și este des comorbidă cu alte tulburări. Din pacienții cu tulburare de panică
91% au cel puțin o altă diagnoză psihiatrică. Un nivel de comorbiditate similar este
raportat la tulburarea de anxietate generalizată, ce are o prevalență pe parcursul
vieții de 5%. Până la 25% din populație poate avea o fobie specifică. Prevalența pe
parcursul vieții a tulburării de anxietate socială este estimată variat între 3 și 13%.
Prevalența pe parcursul vieții a tulburării de stres posttraumatice este de
aproximativ 8%, deși prevalența este mai înaltă în populații specifice, așa ca
veteranii din lupte. Prevalența pe parcursul vieții a tulburării obsesiv-compulsive
este 2-3% (Sadock and Sadock 2003).

PACIENTUL ANXIOS
Toți resimțim anxietatea. Absența completă a acesteia este probabil extrem de
rară, extrem de patologică și poate chiar incompatibilă cu o viață de lungă durată.
Oricine se află acut amenințat ar trebui să resimtă unele elemente de anxietate, atât
psihologic/ emoțional cât și fizic. Activarea sistemului nervos simpatic este un
aspect normal a răspunsului la o amenințare și este un component normal a
pregătirii fizice de a răspunde la sau face față la amenințare. Totuși, anxietatea de
asemenea poate să apară în absența unei amenințări adevărate sau să apară în exces
față de magnitudinea amenințării. La unii oameni, pare să fie prezent mereu. Când
apare neadecvat, excesiv sau necontrolabil și produce o afectare a vieții, anxietatea
este considerată patologică și o tulburare anxioasă este prezentă cel mai probabil.

CATEGORIILE TULBURĂRII DE ANXIETATE

După cum e specificat în ”Manualul de Diagnostic și Statistică a
Tulburărilor Mintale” (DSM-V), tulburările de anxietate includ:
Tulburări de panică: TP (cu și fără agorafobie): atacuri neprevăzute,
spontane, recurente de frică intensă de a pierde controlul, înnebuni sau muri, cu
simptome ca scurtarea respirației, palpitații, durere sau disconfort precordial,
senzații de sufocare sau de strangulare, tremur și transpirație, precum și îngrijorare
cu privire la noi atacuri și consecințele acestora.
Agorafobia: teama de a se găsi în locuri deschise, singur în afara locuinței sau
într-o mulțime, concomitent denotă frica și/sau evitarea de situații în care pare
dificilă (sau jenantă, sau inaccesibilă) primirea ajutorului în cazurile când pacientul
se simte rău sau în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare
panicii.
 Tulburarea prin anxietate generalizată (TAG): sentimente nervoase
recurente, îngrijorări, excesive legate de circumstanțe, evenimente sau conflicte
reale, asociate cu simptome de oboseală, probleme de concentrare și/sau probleme
cu somnul. Simptomele trebuie să persiste cel puțin 6 luni și să provoace suferință
clinică și funcțională semnificativă.
Fobia specifică: frica anormală, irațională, marcată și persistentă declanșată
de prezența sau anticiparea unui obiect sau a unei situații specifice (de exemplu,
înălțimi).
Fobie socială (Tulburarea anxietății sociale): frica anormală, persistenta și
irațională de una sau mai multe situații sociale sau de performanță, care este
disproporționată în raport cu amenințarea reală (de exemplu întâlniri cu alte
persoane, vorbitul la reuniuni, vizite în locuri publice.).
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC): idei, imagini, ruminații, impulsuri,
gânduri (obsesii) recurente intruzive sau paternuri repetitive de comportament sau
acțiune (compulsiuni, ritualuri) ce sunt străine egoului şi produc anxietate.
Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT): o tulburare produsă de un
eveniment sau situație stresantă extraordinară (ieșit din comun), sau de natură
extrem de amenințătoare, caracterizată prin simptome de anxietate, retrăire prin
flashback-uri şi/sau coșmaruri şi comportament de evitare a amintirilor.
Hipohondria: (frica de a avea sau contracta o boală gravă) nu este clasificată
ca tulburare de anxietate în DSM-IV (dar ca tulburare somatoformă), însă este
inclusă în acest ghid pentru că anxietatea formează un element central al tulburării.
Tulburarea dismorfică corporală (TDC): tulburare caracterizată de
preocuparea privind existența unui defect imaginat al aspectului întregului corp sau
al unei părți a corpului propriu (de exemplu, înfățișarea) şi comportamente
consumatoare de timp, ca privitul în oglindă sau nevoia de a se reasigura.

CONCLUZIE
Retrăită de fiecare dintre noi în diferite situații/evenimente de viață, prevăzute
sau neprevăzute, traumatizante, șocante, anxietatea nu este, în sine, o trăire
patologică! Anxietate normală (fiziologică) este o emoție constructivă, care are ca
rezultat creșterea performanțelor individului, adaptarea la anumite situații,
depășirea unor provocări (prin reacții de tip „fugă“ sau „luptă“). Comparativ cu
aceasta, anxietatea patologică, poate fi invalidantă, în funcție de intensitatea și de
durata manifestării ei în timp și, nu de puține ori, prin stările intense de disconfort,
poate genera comportamente de evitare, interferând astfel cu funcționarea socio-
profesională a individului.
 ETAPELE ÎNGRIJIRII SPITALICEȘTI

Cine acordă îngrijiri Forma clinică Intervenția

Etapa 1: Asistența Recunoașterea Evaluare
medicală primară tulburărilor anxioase
(medicul de familie,
asistentul medical)
Etapa 2: Asistența Tulburări anxioase ușoare Supravegherea atentă,
medicală primară. CCSM PCC (Psihoterapii
(Centrul Comunitar de cognitiv-
Sănătate Mintală) comportamentale),
exerciții fizice, scurte
intervenții psihologice
Etapa 3: Asistenţa Tulburări anxioase Medicație, PCC,
medicală primară, CCSM moderate sau severe intervenții psihologice,
suport social,
Etapa 4: CCSM, secţii Tulburarea obsesiv- Medicaţie, intervenţii
psihiatrice în spitalele de compulsivă, Tulburarea psihologice complexe,
profil general de Stres Post Traumatic. tratament combinat
Etapa 5: Servicii Tulburările anxioase Medicaţie, tratament
psihiatrice spitaliceşti: rezistente la tratament, cu combinat
secţii psihiatrice în risc suicidar, neglijare
spitale de profil general şi severă a propriei
spitalele de psihiatrie persoane

MANAGEMENTUL ANXIETĂȚII LA NIVEL DE NURSING

Abordarea cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai importante şi
eficiente metode de management al anxietății.
Tehnici cognitive
1. Evaluarea este absolut necesară, ca punct de plecare, dar și pentru urmărirea
evolutivă a anxietății. Se pleacă de la principiul : „ți-e frică de ceea ce nu cunoști”;
De aceea, se cer a fi înregistrate concret, sub formă de tabel, toate modificările ce
apar în starea de anxietate. Se specifică concret situația în care se află pacientul. Se
înregistrează și se evaluează, pe o scală de la 1 la 10, modificările emoționale,
cognitive, corporale (ce a simțit, ce a gândit și cum a fost corporal în situația
generatoare de anxietate – momentul index). Se face o listă cu distorsiunile
cognitive (modalități disfuncționale de gândire) ce apar la pacient; cele mai
importante sunt:
o Generalizarea – „întotdeauna mi se întâmplă la fel”;
o Alb – negru – „nu există situații de mijloc, totul sau nimic”;
o Trebuie să controlez totul – „nimeni nu poate să controleze totul”;
o Minimalizarea altor posibilități.
Principiul de bază este „de felul cum gândești depinde felul în care te simți”:
o Se discută argumente și contraargumente;
o El generează noi alternative;
o Se face o re-evaluare, față de momentul index (de obicei, scorurile sunt
mai bune);
o Se analizează impactul acestei noi viziuni asupra stării generale și
asupra funcționalității pacientului.
2. Motivația pentru schimbare – după principiul „dacă faci tot ceea ce ai făcut,
te vei simți la fel cum te-ai simțit”. Se dau teme concrete, în pași mărunți, cu grad
de dificultate crescândă, pentru a doua zi. Antrenamentul implică o participare
activă a pacientului (de obicei există tendințe la pasivitate – „altul să facă pentru
mine”).
o Tehnici comportamentale;
o Stai împreună cu pacientul într-un mediu liniștit, securizat;
o Menții o atmosferă calmă;
o Vorbești în propoziții scurte, simple, dar cu voce sigură, emanând
încredere, siguranță, înțelegere;
o Înveți pacientul să-și folosească corpul prin exerciții fizice simple, prin
stabilizare (mărimea bazei de susținere);
o Înveți pacientul să se relaxeze (folosind tehnici de respirație: pacientul
anxios respiră repede și superficial – incorect).

 Exerciții de respirație:
 Inspiră scurt (1/3) pe nas!
 Scurtă pauză
 Expiră lung (2/3) pe gură!
 Rar
 Respiră folosind diafragma (și nu din gât)!
 o Înveți pacientul să-și direcționeze atenția spre altceva (fie către exterior,
fie către ceva mental – o amintire, o imagine plăcută);
o Ajuți pacientul să-și structureze ziua, printr-un program bine stabilit
(„când nu faci nimic – faci anxietate”);
Psihoeducaţie
Individuală și familială, oferind informații despre boală, medicație, atitudini
benefice.