Ce este un biosenzor?

Dispozitiv analitic care foloseste o reactie biologica

sau o molecula biochimica pentru detectarea
analitului si converteste un raspuns biologic intr-un
semnal procesabil si cuantificabil

Test de sarcina

Dispozitiv de monitorizare a glucozei (pentru

pacienții cu diabet zaharat)
Un senzor care integreaza un element biologic cu un
traductor fizico-chimice pentru a produce un semnal
electronic proportional pentru un singur analit care este
apoi transportat la un detector .
Dispozitiv detectie analit care combina un component
biologic cu un detector fizicochimic.
Componenta: - alcatuit din 3 parti
1. un element biologic sensibil – material biologic
ex: tesuturi
microorganisme
celule receptoare
enzime
acizi nucleici
anticorpi
material care imita un produs viu
2. traductor
3. detector- functioneaza intr-un mod
fizicochimic
optic,
piezoelectric
electrochimic,
termometric,
sau magnetic.
Tatal biosenzorului

Profesor Leland C Clark Jnr

1918–2005
 Istoria Biosenzorilor
1916 Primul raport privind imobilizarea de proteine:
sdsorbtia de invertaza pe carbune activat.

1922 Primul electrod de pH din sticla

1956 Clark publica lucrarea sa finala despre electrodul de

oxigen.

1962 Prima descriere a unui biosenzor: un electrod

amperometric pentru glucoza bazat pe enzime (Clark)

1969 Guilbault and Montalvo – Primul biosenzor potentiometric:

ureaza imobilizata pe amoniac pentru a detecta ureea

1970 Bergveld – tranzistor ion selectiv cu efect de camp (ISFET)

1975 Lubbers and Opitz au descris un senzor de fibra optica

pentru a masura dioxidul de carbon.
 History of Biosensors
1987 Biosenzor pentru determinarea glicemiei lansat de
MediSens ExacTech
1990 biosenzor de la BIACore
1992 Biosenzor pentru sange portabil de la -STAT

1996 Lansare glucocard

1998 Biosenzor pentru glucoza de la LifeScan FastTake

1998 Roche Diagnostics prin fuziobarea lui Roche si
Boehringer

Curent Puncte Quantom , nanoparticlue, nanofire, nanotuburi ;

Detector
 Analit
Raspuns
TARGET ANALYTE

Analiza Detectie Manipulare

proba/
Semnal preparare
 Ce vrei sa detecteze?
Molecule Proteine, ADN Glucoza, Vitamine Zahar, ioni metalici

Bacterii

Proteine Glucoza

ADN
Cum recunosc in mod specific analitul?
Mecanism de functionare.

ADN
complementar
Altele:
Antigen

enzime/substrat

APN/ADN sau
APN/ARN

Anticorp ADN
Monitorizarea concentratiei de glucoza la
pacientii cu diabet
alte scopuri medicale
aplicatii legate de mediu- ex. determinarea
pesticidelor din apele contaminate ale raurilor
senzori sensibili la concentratia de bacterii din
aer sau alimente pentru a impiedica activitatile
de bioterorism
Detectia de agenti patogeni
Determinarea nivelului de substante toxice dupa
bioremediere
Detectia si determinarea de organofosfati
 Test de sarcina

Detecteaza proteinei hCG in urina.

Dispozitiv de monitorizare glicemiei (pacientii diabetici)

Monitorizeaza nivelul glucozei din sange.

 Boli infectioase
biosenzor pt. RBS

Biosenzor de tp vechi pentru CO2

din mine
Platforma Biosenzor
Biacore
trebuie să convertească în mărimi electrice
parametri generali ca:
entalpia de reacţie (termistorul),
modificări ale masei depuse (cristal
piezoelectric),
grosimi ale unor straturi transparente
(dispozitive optoelectronice),
concentraţii de substanţe sau ioni
(traductoare ISE).
La senzorii de metabolism - reacţii chimice
între analiţi şi anumiţi receptori enzimatici cu
degajare / absorbţie de căldură.
Nu se măsoară cantitatea analitului, ci variaţia
de temperatură, T.
Entalpiile molare reacţii catalizate de enzime
Enzima-receptor se imobilizează pe sticlă poroasă
pe suprafaţa unui termistor.
Se imersează totul în soluţia de măsurat.
Termistorul joacă rolul traductorului şi furnizează
T.
De aici rezultă numărul de moli de analit, conform
relaţiei:

unde ν este numărul de moli de analit,

C este căldura molară a dispozitivului
Dezavantajul principal este schimbul de căldură ce
apare între diversele componente ale
experimentului,
ceea ce va induce erori mari în evaluarea lui T.
Optimizările vizează izolarea calorimetrică a
biosenzorului într-un reactor.
Cu ajutorul traductorilor optici - indica variaţia
unor parametri precum:
coeficient de absorbţie a luminii,
lungime de undă,
indice de refracţie,
grosimi ale unor
straturi transparente.

Principiul de detectare
a albuminei serice cu
un senzor
optoelectronic.
Receptorul a fost imobilizat pe o membrană
de bromocresol transparent.
Curgerea biolichidului purtător de albumină a
determinat captarea ei pe receptori.
Creşterea grosimii stratului de analit se face
între

o sursă de lumină (led)

şi un detector de lumină (fotodiodă).

Curentul prin fotodiodă scade pe măsură ce

creşte grosimea stratului de albumină depus
pe receptor.
Principiul de lucru:

urmăreşte scăderea frecvenţei de rezonanţă a unui

cristal piezoelectric
când se absoarbe un material străin la suprafaţa sa
şi-l comprimă.
Cristalul este acoperit cu un material receptor.
Efectele zgomotului electric au putut fi înlăturate
prin utilizarea de cristale pereche.
Aceşti traductori au fost utilizaţi pentru detectarea:
NOx, COx, H+, microorganisme.
Reacţiile electrochimice se produc la interfaţa
electrod – soluţie,
iar reacţiile biologice cu transfer de electroni se
produc la interfaţa enzimă – soluţie.
Se utilizează potenţiometria, determină variaţia
potenţialului electric al unui electrod receptor în
funcţie de concentraţia ionilor de analit dintr-o
soluţie.
Metoda tradiţională de detecţie a unor ioni într-o
substanţă purtătoare foloseşte ISE (Electrozi ioni
selectivi).
Din punct de vedere electronic ISE poate fi privită
ca o sursă de tensiune electromotoare (de sute de
milivolţi pentru biosenzori) şi cu o impedanţă de
ieşire mare (până la sute de M),
Masa electrică este soluţia,
iar ieşirea sursei este electrodul de referinţă.
Dacă concentraţia ionilor de analit din soluţie
se modifică,
atunci potenţialul electrodului sensibil la
aceşti ioni (receptorul) se modifică după
relaţia lui Nerst.
Ex. în cazul pH-ului o scădere a acestuia cu o
unitate, determină creşterea tensiunii
furnizate cu circa 55mV.
biosenzorii electrochimici folosesc
amperometria.
au loc reacţii chimice de oxido-reducere cu
transfer de electroni în medii electrolitice.
În domeniul biosenzorilor- a însemnat detectarea
unui analit prin măsurarea concentraţiei unui
produs de metabolism, mult mai uşor de
determinat.
Pentru aceasta se folosesc electrozi cu enzime
receptor aşezate în unul sau mai multe straturi.
Pentru măsurarea concentraţiei de glucoză se
foloseşte enzima GOD care accelerează foarte
mult procesul de oxidare al glucozei, în urma
căruia rezultă şi H2O2.
Este mult mai uşor să se măsoară
concentraţia de H2O2,
după care se calculează din reacţie
concentraţia de glucoză.
Curenţii care se stabilesc în aceste straturi
sunt de natura unor curenţi de difuzie.
Curentul, Ilim este proporţional cu
concentraţia substanţei care se determină
mai uşor, ci, (i=H2O2)
în exemplul anterior cu glucoza
Pentru determinarea unui analit,
traductoare folosesc chemoreceptori direct
din lumea vie.
De ex, s-a realizat un receptor de
acetilcolină, utilizând organul electric al
peştelui Torpedo şi un senzor capacitiv.
Când biolichidul purtător conţinea acetilcolină
în concentraţie mărită,
creştea tensiunea electrică furnizată de
traductorul organic al peştelui,
ceea ce încărca senzorul capacitiv.
măsurători în domeniul 1....100mol/l
concentraţie de acetilcolină în biolichidul
purtător prin tehnici de C-V-metrie.
Altă direcţie de lucru este cuplarea unor celule
receptoare vii cu una sau mai multe fibre
nervoase.
Stimularea unor celule olfactive sau gustative cu
un anumit analit conduce la generarea unui
impuls nervos detectabil către neuronii din fibră.
EX: s-a realizat un senzor pentru determinarea
concentraţiei de aminoacizi,
utilizând drept traductor organul olfactiv din
antenulele crabului Calinectes Sadipus.
Antenulele, legate de o unică fibră nervoasă, au
fost conectate cu o sondă de platină.
Stimularea receptorilor olfactivi cu aminoacidul
L-glutamat, în concentraţia 0,01...1mmol/l, a
creat impulsuri nervoase măsurabile,
cu valori cuprinse între 10-1000V.
s-a obţinut o linearitate bună
Ex: o serie de substanţe ca: acetilcolina,
dopamina, ioni de Na+, Ca+, K+.
Ele participă ca neurotransmiţători la
propagarea impulsului nervos.
transmiterea unui impuls nervos se face pur
electric: prin deplasare de sarcină electrică.
Datorită acestei comportări "electronice" a
sistemului nervos uman, s-a dezvoltat o ramură
nouă în ştiinţele biologice:
neuroelectrofiziologia.
Prin Bio-FET - totalitatea dispozitivelor
biologice ce conţin ca element traductor
activ un tranzistor cu efect de câmp.
Ele pot fi biosenzori (tranzistoarele ISFET,
ENFET)
sau dispozitive de testare şi investigare a
materialelor biologice,
sau dispozitive create în alte scopuri.
Tranzistoarele ISFET (Tranzistoare sensibile la
efectul de Ion Sensitive Field Effect Transistor)
au derivat direct din ISE (electrozii sensibili la
ioni).
constructiv, dispozitivul ISFET este un MOSFET,
pentru care receptorul - un electrod ce sezizează
doar anumiţi ioni (de exemplu de Ca+, K+…) –
este un metal special (Pt, Pd, Ir).
Regiunea porţii este imersată într-o soluţie
biologică cu analit.
O categorie aparte o reprezintă tranzistoarele
MEM-FET (MEMbrane-FET),
electrodul receptor este o membrană organică
depusă în dreptul porţii tranzistorului, şi care
captează selectiv sarcina ionică.
structura şi simbolul ales pentru tranzistorul
ISFET.
Tensiunile aplicate: VS=VSB=0, VG>0 şi VD>0 se
menţin constante.
Când concentraţia ionilor de analit creşte,
se modifică diferenţa de potenţial metal-
semiconductor.
Deci variază VFB şi în consecinţă potenţialul
porţii.
Rezultă o îmbogăţire a canalului în
electroni, iar în final o creştere a curentului
de drenă.
Fluctuaţiile concentraţiei de ioni de analit se
traduc prin fluctuaţii ale curentului ID.
sensibilitate curent-concentraţie de analit cât
mai mare.
este mai favorabil un regim de lucru la tensiuni
VGt mici,
astfel încât să se poată neglija efectul atenuării
mobilităţii sub influenţa câmpului electric
transversal.
Rezultă astfel, o dependenţă logaritmică curent-
concentraţie.
dacă s-ar lucra sub prag, unde ID depinde
exponenţial de VG , prin compunere cu relaţia lui
Nerst ar rezulta o dependenţă polinomială
curent-concentraţie, net superioară funcţiei
logaritmice.
ISFET-urile care determină concentraţia
ionilor de H+ se mai notează prin pH-FET-uri,
ţinând cont că pH=-lg [cH+].
O soluţie apoasă este neutră când pH=7,
Soluţia apoasă este acidă pentru pH<7 şi
bazică pentru pH>7.
Pentru electrolitul complex al organismului
uman neutralitatea are loc de asemenea când
cH+=cOH-, dar aceasta se întâmplă la
temperatura de 370C pentru un pH=6,75.
Sângele are pH=7,36, deci se comportă slab
bazic.