U.P.

București
F.I.I.R.
Disciplina: Medicina Muncii
Cursul nr. 1

GENERALITĂȚI PRIVIND MEDICINA MUNCII

Medicina muncii este specialitatea medicală care studiază relația om-muncă, adaptarea

omului la muncă și adaptarea muncii la persoana care o efectuează. Este o specialitate medicala
extrem de vastă, de relație, care înglobează cunoștințe din toate celelalte specialități medicale.
Medicina muncii se ocupă cu prevenția, diagnosticarea și managementul bolilor profesionale și a
celor legate de profesiune, a accidentelor de muncă, precum și cu promovarea sănătății și
productivității muncitorilor.
În occident, medicina muncii este studiată și practicată împreună cu medicina mediului
înconjurător sub denumirea de occupational and environmental medicine
Medicina muncii a fost numită anterior „medicină industrială”, referindu-se strict la
activitățile medicale în cadrul unităților industriale din diferite sectoare (minerit, construcții de
mașini, prelucrarea lemnului etc).
După cel de-Al Doilea Război Mondial, programele de medicină ocupațională au fost
extinse în alte sectoare precum unități bancare, administrative, comerciale și altele similare care nu
pot fi numite industriale. De aceea a fost introdus termenul de medicina muncii sau „ocupațională”.
Astăzi, complexitatea crescândă proceselor industriale moderne necesită o activitate
medicală specifică susținută la locul de muncă, pentru rezolvarea problemelor de expunere la noxe
profesionale extrem de variate, probleme de ergonomie a muncii, de promovare a sănătății
angajaților.
În România, practica de medicina muncii este asigurată de medicii de medicina muncii și la
un nivel mai scăzut de către medicii cu competență în medicină de întreprindere.
Medicul de medicina muncii este format în urma unui program de pregătire postuniversitară
de 4 ani prin rezidențiat, în urma căruia susține examenul de specialitate.
Medicul competent în medicină de întreprindere este un medic cu drept de practică liberă,
care a urmat un curs (de 6 săptămâni) de pregătire în medicina de întreprindere, ceea ce îi conferă
competență limitată în acest domeniu.
Examenele de medicina muncii constau in :
- examen medical la angajare
- control medical periodic
- examen medical pentru supraveghere speciala
- examen medical de adaptare
- examen medical pentru schimbarea locului de munca
- examen medical la reluarea muncii
Medicul de medicina muncii responsabil de sănătatea angajaților de la un anumit loc de
muncă are următoarele îndatoriri:
- să posede pe lângă cunoștințe medicale și științifice solide, bune capacități de comunicare
și relaționare;
- să cunoască procesele tehnologice și operațiunile îndeplinite de către muncitori, să fie
familiarizat cu proprietățile toxice ale materialelor folosite, precum și cu toate riscurile asociate
locului respectiv de muncă;
- să determine aptitudinea fizică și emoțională a unui angajat pentru locul său de muncă;
- să ofere consiliere angajatorului în vederea prevenției bolilor legate de locul de muncă, să
le diagnosticheze la timp și să le semnalizeze organelor competente atunci când acestea apar;
- să posede o bună cunoaștere a legislației în vigoare în domeniul sănătății și securității în
muncă, a metodelor și regulilor de securitate a muncii;
- să respecte confidențialitatea relației medic/pacient, etica profesională și legislația în
domeniu;
- să înțeleagă atât problemele angajatorului, cât și cele ale muncitorilor;
 Bolile asociate muncii includ:
- afecțiuni musculo-scheletice
- stresul și bolile psihice 
- cancerul asociat muncii
- boli de piele 
- boli asociate muncii cauzate de agenți biologici
O „boală asociată muncii” este o boală cauzată sau agravată de factori existenți la locul de
muncă. Aceasta include multe boli care au cauze mai complexe, implicând o combinație de factori
ocupaționali și non ocupaționali.

O „boală profesională” este o boală cauzată în primul rând de expunerea la locul de muncă

la factori de risc fizici, organizatorici, chimici sau biologici sau la o combinație a acestor factori.
Bolile profesionale sunt de obicei cele enumerate în legislația națională ca rezultând din expunerea
la factori de risc la locul de muncă. Recunoașterea unei boli profesionale poate avea legătură cu
acordarea unei compensații, dacă există o relație cauzală clară între expunerea profesională și boala
respectivă.
Lista europeană a bolilor profesionale include recomandări privind bolile profesionale care
trebuie incluse în listele naționale ale statelor membre. Acest document include, de asemenea,
recomandări privind introducerea de reguli privind compensațiile, prevenirea bolilor profesionale și
colectarea de date statistice.
Documentele de orientare de la nivelul UE și de la nivel național definesc criteriile de
diagnosticare și de expunere pentru recunoașterea unei boli asociate muncii ca boală profesională
inclusă în listă.
Criterii suplimentare se aplică pentru acordarea de compensații, în general legate de gradul
minim al leziunii sau al incapacității de muncă. Multe state membre publică în rapoarte anuale date
privind bolile profesionale recunoscute, de exemplu, rapoarte privind starea sănătății și securității în
muncă.
Multe tipuri de boli, inclusiv cancerul, bolile respiratorii, bolile cardiovasculare, bolile de
piele, afecțiunile musculo-scheletice și problemele de sănătate mintală, pot fi cauzate sau agravate
de condițiile de la locul de muncă.
Deși cauzele fundamentale ale acestor boli pot fi complexe, anumite expuneri la locul de
muncă sunt cunoscute a contribui la dezvoltarea sau progresia unei boli, inclusiv:
- substanțe periculoase, precum agenți chimici și biologici, incluzând agenți cancerigeni
- radiații , incluzând radiații ionizante  și radiații ultraviolete  emise de soare
- factori fizici, incluzând vibrații , zgomot , ridicare manuală  și muncă sedentară
- factori de risc organizatorici și psiho-sociali profesionali, precum turele de muncă și
stresul.
Este important ca riscurile asociate acestor expuneri și combinației dintre acestea și cu
schimbarea modelelor de la locul de muncă să fie monitorizate îndeaproape.

2
 Bunele practici la nivel de companie includ promovarea unei culturi a prevenirii riscurilor și
a unei stări de bine la locul de muncă. Este, de asemenea, vital ca companiile să evalueze și să
gestioneze  riscurile și să respecte ierarhia prevenției.
Alte metode bune de a reduce apariția bolilor asociate muncii sunt utilizarea unei
monitorizări proactive pentru a preveni problemele de sănătate și cultivarea unui loc de muncă mai
sănătos prin activități de promovare a sănătății la locul de muncă .
Identificarea problemelor de sănătate prin supravegherea sănătății
Expunerile specifice adverse la locul de muncă și efectele lor conexe asupra sănătății pot fi
identificate și monitorizate prin depistarea medicală și supravegherea sănătății în muncă , folosind:
- examinări medicale de sănătate personalizate pentru expunerile și condițiile de la locul de
muncă
- teste biologice (inclusiv biomonitorizare ) pentru indicatori specifici de risc.
Programe de supraveghere a sănătății trebuie instituite numai
dacă îmbunătățesc protecția și prevenirea împotriva
riscurilor și îndeplinesc patru criterii: nevoie, relevanță,
valabilitate științifică și eficiență. Acestea sunt în mod
normal organizate de serviciile de sănătate pentru medicina
muncii. Comisia Internațională privind codul de etică al
sănătății în muncă  menționează niște criterii etice pentru
supravegherea sănătății.
Unele directive europene și texte de legislație națională menționează metodologia și
conținutul supravegherii sănătății pentru factori specifici. Trebuie păstrate dosare de evidență, iar
lucrătorii trebuie informați cu privire la rezultate. Cu toate acestea, având în vedere că informațiile
sunt confidențiale, angajatorul este informat numai cu privire la capacitatea lucrătorilor de a lucra și
de măsurile care trebuie luate la locul de muncă.
Cerințele pentru a face disponibile datele privind monitorizarea și supravegherea sănătății și
regulile specifice pentru păstrarea evidențelor sunt, de asemenea, stipulate în directive. De
exemplu, Directiva privind agenții cancerigeni și mutageni stipulează că evidențele trebuie păstrate
pentru o perioadă de 40 de ani.
Boli asociate muncii cauzate de agenți biologici
Agenții biologici sunt cunoscuți că cauzează probleme de sănătate. Potrivit Sondajului
european privind condițiile de muncă 2015 , un procent în creștere de lucrători europeni (13 %, ceea
ce reprezintă de 1,5 ori mai mult decât acum 10 ani) sunt
expuși la agenți infecțioși la locul de muncă.
Agenții biologici includ viruși, bacterii, ciuperci și
paraziți și pot cauza probleme de sănătate fie direct, fie prin
expunerea la alergeni sau toxine asociate.
Expunerea la agenți biologici la locul de muncă
poate avea legătură cu câteva probleme de sănătate,
inclusiv boli infecțioase, cancer și alergii. Unii agenți
biologici pot fi nocivi și pentru făt.
Lucrătorii din anumite sectoare, precum servicii de sănătate și veterinare, agricultură, gestionarea
sistemelor de canalizare și laboratoare, sunt în mod special expuși acestui risc. Acești lucrători pot
lucra direct cu microbi sau pot fi expuși la microbi prin contact cu, de exemplu, lichide corporale
sau cu solul. Dacă sursa expunerii la un agent biologic este cunoscută, este relativ ușor să se prevină
efectele adverse asupra sănătății. Gestionarea riscului de surse de expunere necunoscute este mult
mai dificilă.
Agenții biologici și bolile profesionale: rezultatele unei evaluări a literaturii de specialitate,
ale unui sondaj în rândul experților și ale unei analize a sistemelor de supraveghere: 
Cancerul asociat muncii
Una dintre cele mai mari probleme de sănătate de la locurile de muncă din Europa și din
întreaga lume este cancerul profesional . 

3
 Se estimează că, în 2015, acesta a stat la baza a 53 % din totalul deceselor asociate
muncii  înregistrate în UE și în alte țări dezvoltate.
Potrivit Foii de parcurs privind agenții cancerigeni din
2016, UE înregistrează în fiecare an aproximativ 120 000
de cazuri de cancer profesional ca urmare a expunerii la
agenți cancerigeni la locul de muncă, ducând la
aproximativ 80 000 de decese anual.
Cu toate acestea, radiațiile, stresul și alți factori asociați
organizării muncii și condițiilor de lucru au fost raportați
ca având legătură cu cancerul asociat muncii. În plus,
dovezi noi sugerează că expunerea profesională la disruptori endocrini (de exemplu, anumite
pesticide) sau nanomateriale poate, de asemenea, cauza cancer.
Aceste statistici alarmante au dus la adoptarea de măsuri. În 2017, Comisia Europeană s-a angajat
să protejeze lucrătorii de cancerul profesional printr-o inițiativă privind securitatea și sănătatea în
muncă . Acest lucru s-a obținut parțial prin revizuirea Directivei privind agenții cancerigeni și
mutageni , care stabilește limite de expunere pentru substanțe chimice cancerigene frecvente la
locurile de muncă europene.
Sisteme de alertă și de santinelă în materie de sănătate și securitate în muncă
Modelul bolilor recunoscute pentru care vor fi acordate compensații nu reflectă situația reală
de la locurile de muncă.
În cadrul unui atelier de lucru EU-OSHA privind povara bolilor asociate muncii s-a raportat
că, în ciuda obligațiilor de raportare și a listelor deschise de boli profesionale, deseori nu există
implementat un sistem pentru a identifica, aborda și răspunde în mod activ la potențiale raportări de
cazuri de boli asociate muncii. Sistemele de santinelă pot ajuta la depășirea acestei probleme prin
gruparea de rapoarte de la un număr mare de medici „santinelă” informați și instruiți sau de la alți
experți instruiți (de exemplu,
asistente în medicina muncii).
Monitorizarea rapoartelor privind
bolile asociate muncii care sunt
considerate semne de avertizare
timpurii poate ajuta la identificarea
situațiilor sau a locurilor de muncă
unde gestionarea securității și
sănătății în muncă trebuie
îmbunătățită. EU-OSHA a publicat
cercetări privind sisteme de alertă și
de santinelă pentru a capta semnele
timpurii ale bolilor asociate muncii:
Readaptarea și revenirea la locul de muncă
Forța de lucru europeană îmbătrânește, iar vârsta de pensionare crește în multe state membre
și se estimează că numeroși lucrători vor avea o viață profesională mai îndelungată.
Acest lucru înseamnă, de asemenea, că mai mulți lucrători se vor îmbolnăvi și, astfel,
politici bune de revenire în câmpul muncii vor fi importante pentru a menține durabile locurile de
muncă.
Revenirea la locul de muncă după o absență din cauza unei boli pe termen mediu spre lung
este un proces complex. Acesta implică o serie de etape și o acțiune combinată din partea unor
profesii diferite care nu sunt în mod necesar obișnuite să coopereze. Locul de muncă trebuie să fie
în centrul atenției sistemelor de revenire la locul de muncă. Prin urmare, EU-OSHA a comandat
efectuarea unei cercetări privind politicile și sistemele de readaptare și revenire la locul de muncă ,
care reunește bune practici de pe întreg teritoriul Europei.
Aproximativ 1,6 milioane de persoane de vârstă activă sunt diagnosticate anual cu cancer în
Europa.

4
 Cu toate acestea, potrivit
cercetărilor prezentate în
cadrul  unui atelier de lucru EU-
OSHA privind cancerul asociat
muncii, deși există măsuri pentru
afecțiunile musculo-scheletice și
problemele de sănătate asociate
stresului, există mai puține măsuri
de reintegrare și măsuri de revenire
la locul de muncă pentru lucrătorii
afectați de cancer, inclusiv cancerul
asociat muncii.
Din ce în ce mai mulți
supraviețuitori ai luptei cu cancerul se întorc la lucru.
Este important să le fie facilitată readaptarea, atât pentru a promova starea de bine a acestei
categorii vulnerabile, cât și pentru a reduce impactul aferent asupra societății și a economiei. EU-
OSHA a analizat acest aspect și a publicat analize privind readaptarea și revenirea la locul de muncă
după vindecarea cancerului și recomandări pentru întreprinderi.
Femeile și sănătatea și securitatea la locul de muncă
Bărbații și femeile sunt diferiți din punct de vedere biologic (diferențe de sex), iar activitățile
pe care le desfășoară, condițiile de lucru și modul în care sunt tratați de societate nu sunt identice
(diferențe de gen).
Aceste diferențe pot avea implicații asupra pericolelor cu care se confruntă bărbații și
femeile la locul de muncă și asupra modalităților de evaluare și control al acestora.
De aceea, EU-OSHA cercetează și atrage atenția asupra problemelor de SSM cu care se
confruntă femeile la locul de muncă.
Există diferențe care influențează riscurile cu care se confruntă bărbații și, respectiv,
femeile.

Femeile:
- lucrează în sectoare specifice și desfășoară tipuri specifice de activități;
- trebuie să realizeze un echilibru între două seturi de responsabilități – de la serviciu și de
acasă;
- sunt insuficient reprezentate la nivel de supervizare și de conducere;
- sunt diferite de bărbați din punct de vedere fizic, deși numeroase caracteristici variază
mai mult între femei decât între bărbați și femei – de exemplu, forța fizică;
- desfășoară activități profesionale care sunt adesea considerate, în mod eronat, ca fiind sigure și
ușoare.
Deseori, practicile în materie de sănătate și securitate nu țin seama de aceste diferențe.
Mai mult, volumul de lucru și riscurile legate de stres cu care se confruntă femeile la locul
de muncă sunt adesea subestimate. EU-OSHA își propune să scoată în evidență aceste diferențe și
să ajute la îmbunătățirea SSM în domeniile care le afectează cel mai puternic pe femei.

5
 O abordare a SSM adaptată în funcție de gen înseamnă recunoașterea și luarea în considerare
a diferențelor dintre lucrătorii bărbați și femei.
Angajatorii pot:
- să adopte măsuri care să facă munca mai sigură și mai ușoară pentru toți;
- să includă aspectele legate de gen în evaluarea riscurilor;
- să examineze munca realizată efectiv și să evite prezumțiile despre cine este expus
riscurilor și de ce;
- să ofere flexibilitate în ceea ce privește programul de lucru;
- să implice femeile în adoptarea deciziilor în materie de SSM.
Această abordare este benefică pentru toți angajații, nu doar pentru femei.
Riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă
Riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă se numără printre cele mai mari provocări
în materie de securitate și sănătate în muncă. Acestea au un impact semnificativ asupra sănătății
oamenilor, organizațiilor și economiilor naționale.
Aproximativ jumătate din lucrătorii europeni consideră că stresul este un factor uzual la
locul de muncă și că reprezintă cauza a aproape jumătate din totalul zilelor de lucru pierdute.

Ca și alte aspecte care afectează sănătatea psihică, stresul este deseori înțeles greșit sau
stigmatizat.
Cu toate acestea, atunci când sunt privite la nivel organizațional și nu ca problemă
individuală, riscurile psihosociale și stresul pot fi gestionate în aceeași măsură ca orice alt risc
pentru sănătatea și securitatea în muncă.
Riscurile psihosociale sunt generate de conceperea, organizarea și gestionarea precară a activității,
precum și de un context social necorespunzător la locul de muncă și pot avea efecte negative pe
plan psihologic, fizic sau social, precum stresul la locul de muncă, epuizarea sau depresia.
Printre condițiile de lucru care determină riscuri psihosociale se numără:
- volumul excesiv de muncă;
- cerințele contradictorii și lipsa de claritate privind rolul pe care îl are de îndeplinit
lucrătorul;
- lipsa de implicare în luarea deciziilor care afectează lucrătorul și lipsa de influență asupra
modului de desfășurare a activității;
- schimbările organizatorice gestionate necorespunzător, nesiguranța locului de muncă;
- comunicarea ineficientă, lipsa de sprijin din partea conducerii sau a colegilor;
- hărțuirea psihologică și sexuală, violența din partea terților.
Atunci când se analizează exigențele de la locul de muncă, este important să nu se confunde
riscurile psihosociale, precum volumul de muncă excesiv, cu condițiile în care mediul de lucru, deși
deosebit de stimulator și uneori reprezentând o provocare, este favorabil, lucrătorii fiind bine
pregătiți și motivați să își realizeze cât mai bine sarcinile de serviciu.
Un mediu psihosocial favorabil sporește performanțele și dezvoltarea personală, precum și
bunăstarea psihică și fizică a lucrătorilor.
Lucrătorii sunt confruntați cu stresul când solicitările de la locul de muncă sunt prea mari,
depășindu-le capacitatea de adaptare. 

6
 Pe lângă problemele de sănătate psihică, lucrătorii care se confruntă cu un stres prelungit pot
dezvolta ulterior probleme grave de sănătate fizică, de exemplu afecțiuni cardiovasculare sau
musculo-scheletice.
La nivelul organizației, printre efectele negative se numără performanța economică generală
slabă, creșterea absenteismului, prezenteismul (prezența lucrătorilor la locul de muncă când sunt
bolnavi sau când nu își pot îndeplini în mod eficient sarcinile de serviciu) și înmulţirea vătămărilor
și a accidentelor.
Absențele tind să fie mai lungi decât cele care au la bază alte cauze, stresul la locul de
muncă putând să contribuie și la creșterea ratei de pensionare anticipată. Estimările costurilor
suportate de întreprinderi și de societate din cauza stresului la locul de muncă sunt considerabile,
ridicându-se la miliarde de euro la nivel național.
Printr-o abordare corespunzătoare, riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă pot fi
prevenite și gestionate cu succes, indiferent de mărimea sau tipul întreprinderii.
Ele pot fi abordate în acelaşi mod sistematic și logic ca alte riscuri pentru securitatea și
sănătatea la locul de muncă.
Gestionarea stresului nu reprezintă numai o obligație morală și o investiție bună pentru
angajatori, ci și un imperativ juridic prevăzut de Directiva-cadru 89/391/CEE transpusă prin Legea
319/2006, sprijinit de acordurile-cadru ale partenerilor sociali privind stresul, hărțuirea și violența la
locul de muncă.
În plus, Pactul european pentru sănătate mintală și bunăstare recunoaște problema
exigențelor în schimbare și a presiunii din ce în ce mai mari la locul de muncă și încurajează
angajatorii să pună în aplicare măsuri voluntare suplimentare pentru promovarea bunăstării psihice.
Cu toate că responsabilitatea juridică pentru asigurarea evaluării și controlului adecvat al
riscurilor la locul de muncă revine angajatorilor, este esențial ca și lucrătorii să fie implicați.
Lucrătorii și reprezentanții lor înțeleg cel mai bine problemele care pot apărea la locul lor de muncă.
Implicarea lor va asigura instituirea unor măsuri corespunzătoare și eficiente.
Gestionarea SSM în contextul îmbătrânirii forței de muncă
Lucrătorii în vârstă constituie o parte tot mai mare a forței de muncă. Pe măsură ce durata
vieții profesionale se prelungește, gestionarea SSM pentru lucrătorii în vârstă devine o prioritate.
Creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă și prelungirea vieții profesionale constituie
obiective importante ale politicilor naționale și europene, încă de la sfârșitul anilor '90.

Rata de ocupare a persoanelor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani de la nivelul UE-28 a

crescut de la 39,9 % în 2003 până la 50,1 % în 2013.
Totuși, aceasta este în continuare inferioară ratei de ocupare a persoanelor cu vârste cuprinse între
22 și 64 de ani. Vârsta medie de ieșire de pe piața muncii a crescut de la 59,9 ani în 2001 la 61,5 ani
în 2010.
Obiectivul Strategiei Europa 2020  în materie de ocupare a forței de muncă – și anume
creșterea ratei de ocupare a populației cu vârsta între 20 și 64 de ani până la 75 % – implică faptul
că cetățenii europeni vor trebui să lucreze o perioadă mai îndelungată.
Schimbările firești aduse de înaintarea în vârstă pot fi atât pozitive, cât și negative

7
 Numeroase însușiri, cum ar fi înțelepciunea, gândirea strategică, percepția
holistică și capacitatea de a delibera, sporesc sau apar pentru prima oară odată cu înaintarea în
vârstă. 
Experiența și expertiza profesională se acumulează, de asemenea, odată cu înaintarea în
vârstă.
Însă anumite capacități funcționale, în principal fizice și senzoriale, se deteriorează ca
urmare a procesului natural de îmbătrânire. Potențialele modificări ale capacităților funcționale
trebuie luate în considerare la evaluarea riscurilor (a se vedea mai jos), iar munca și mediul de lucru
trebuie modificate pentru a face față acestor schimbări.
Modificările capacității funcționale asociate cu înaintarea în vârstă nu sunt uniforme,
deoarece există diferențe individuale legate de stilul de viață, nutriție, condiția fizică, predispoziția
genetică la îmbolnăvire, nivelul educațional, mediul de lucru și alte medii.
Lucrătorii în vârstă nu constituie un grup omogen; pot exista diferențe considerabile
între persoane de aceeași vârstă.
Declinul asociat cu înaintarea în vârstă afectează în principal capacitățile fizice și
senzoriale, care prezintă cea mai mare relevanță în cazul muncii fizice intense.
Tranziția de la industria extractivă și producătoare la servicii la industria bazată pe
cunoaștere, precum și gradul tot mai mare de automatizare și mecanizare a sarcinilor și de utilizare
a echipamentelor electrice au redus necesitatea unei activități fizice intense.
În acest context, devin tot mai apreciate numeroasele competențe și aptitudini asociate
vârstei mai înaintate, precum aptitudinile interpersonale, serviabilitatea și preocuparea față de
calitate.
De asemenea, multe schimbări aduse de înaintarea în vârstă au o relevanță mai mare în
anumite activități profesionale decât în altele.
De exemplu, modificarea simțului echilibrului are implicații pentru pompieri și personalul
de salvare care lucrează în condiții extreme, poartă echipamente grele, ridică și transportă persoane;
reducerea capacității de a aprecia distanțele și viteza obiectelor în mișcare are implicații pentru
șoferii care conduc noaptea, dar nu afectează persoanele care lucrează la birou.
Vârsta este doar unul dintre aspectele ce caracterizează diversitatea forței de muncă.
Evaluarea riscurilor în funcție de vârstă înseamnă luarea în considerare a caracteristicilor asociate
cu vârsta ale diferitelor categorii de vârstă în momentul evaluării riscurilor, inclusiv a eventualelor
schimbări ale capacităților funcționale și ale stării de sănătate.
Printre riscurile care prezintă relevanță mai ales pentru lucrătorii vârstnici se numără:
- volumul de muncă fizică intensă;
- pericolele legate de lucrul în schimburi;
- mediile de lucru cu temperaturi ridicate sau scăzute ori cu nivel mare de zgomot.
Întrucât diferențele dintre persoane cresc odată cu vârsta, nu trebuie emise presupuneri
bazate exclusiv pe vârstă.
Evaluarea riscurilor trebuie să ia în considerare cerințele profesionale în raport cu
capacitățile și starea de sănătate ale fiecărei persoane.
Capacitatea de muncă  reprezintă echilibrul dintre activitatea profesională și resursele
individuale; atunci când cele două se potrivesc, capacitatea de muncă este bună. Principalii factori
care o afectează sunt:
- sănătatea și capacitățile funcționale;
- educația și competența;
- valorile, atitudinile și motivația;
- mediul de lucru și comunitatea profesională;
- conținutul, cerințele și organizarea muncii.
Capacitatea de muncă poate fi măsurată cu ajutorul indicelui capacității de muncă .
Conceptul de capacitate de muncă implică necesitatea ca acțiunile menite să o promoveze să
țină seama de toți acești factori.
Starea de sănătate în etapele mai târzii ale vieții este influențată de grija acordată
sănătății în etapele mai timpurii.

8
 Deteriorarea capacităților funcționale poate fi întârziată și minimizată printr-un stil de viață
sănătos, de exemplu prin practicarea regulată a exercițiilor fizice și printr-o alimentație sănătoasă.
Locul de muncă are un rol esențial în promovarea unui stil de viață sănătos și
în sprijinirea activităților care împiedică deteriorarea fizică, contribuind astfel la menținerea
capacității de muncă. 
Promovarea sănătății la locul de muncă cuprinde o multitudine de aspecte, printre care se
numără regimul alimentar și nutriția, consumul de alcool, renunțarea la fumat, posibilitatea de a
face exerciții fizice și de a avea perioade suficiente de recuperare și de somn.
Un sondaj de opinie efectuat de EU-OSHA în 2012 a arătat că marea majoritate a cetățenilor
UE consideră că bunele practici în materie de sănătate și securitate sunt foarte importante pentru
prelungirea vieții profesionale.
Configurarea adecvată a locului de muncă prezintă beneficii pentru toate categoriile de
vârstă, inclusiv pentru lucrătorii vârstnici. Pe măsură ce capacitățile lucrătorilor se schimbă, și
mediul de lucru trebuie modificat pentru a compensa neajunsurile, de exemplu prin:
- reconfigurarea sau rotația sarcinilor;
- pauze scurte mai frecvente;
- organizarea mai bună a muncii în schimburi, de exemplu printr-un sistem de rotație
rapidă a schimburilor (2-3 zile);
- îmbunătățirea iluminatului și a nivelului de zgomot;
- proiectarea ergonomică adecvată a echipamentelor.
Bolile
de durată
pot cauza

probleme de sănătate psihică, excludere socială și ieșirea timpurie de pe piața muncii. Facilitarea

reluării lucrului după o perioadă de boală este esențială pentru sprijinirea lucrătorilor în vârstă.
Tinerii și sănătatea și securitatea la locul de muncă
Statisticile arată că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși la
accidente grave la locul de muncă decât adulții mai în vârstă. Ei pot fi expuși unor condiții de
muncă inadecvate, care să ducă la apariția unor boli profesionale fie chiar din tinerețe, fie mai târziu
în viață.
Fiind nou veniți în câmpul muncii, este posibil ca tinerilor să le lipsească experiența și,
adesea, maturitatea fizică și psihologică. Este posibil ca ei să nu acorde importanța cuvenită
riscurilor cu care se confruntă. Există și alți factori care îi expun pe tineri unor riscuri mai mari,
precum:
- nivelul insuficient de competențe și de formare;
- necunoașterea drepturilor proprii și a obligațiilor angajatorului;
- insuficientă încredere pentru a semnala eventualele probleme;
- nerecunoașterea de către angajatori a protecției suplimentare de care au nevoie lucrătorii
tineri.
Surse:
https://osha.europa.eu/ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Medicina_muncii
http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2016/12/Medicina-muncii.pdf

Test final curs:

9
 1. În ce constă examenele de medicina muncii? 3 pct.
2. Enumerați minim 2 boli asociate muncii? 3 pct.
3. Prin ce sunt identificate și monitorizate expunerile și efectele conexe la locul de muncă? 3
pct.
Notarea pornește la 1.

10