Ministerul Educaţiei Naţionale

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVEL 4

TEMA: ,,Caracteristicile costumului popular din Galați-Bacău “

Domeniul: Industrie textilă şi pielărie

Calificarea: Tehnician designer vestimentar

Îndrumător:                                                                            Absolvent:
 

1
 TEMA:

,,Caracteristicile costumului popular din Galați-Bacău “

2
Schița costumului popular din Galați-Bacău

3
 CUPRINS

ARGUMENT
CAPITOLUL I. PORTUL POPULAR
CAPITOLUL II. ALCĂTUIREA COSTUMULUI NAŢIONAL DIN ZONA
GALAŢI-BACĂU
CAPITOLUL III. COSTUMUL NAŢIONAL FEMEIESC DIN ZONA GALAŢI-
BACĂU
CAPITOLUL IV. COSTUMUL NAŢIONAL BĂRBĂTESC DIN ZONA
GALAŢI-BACĂU
CAPITOLUL V. BRODERIILE COSTUMULUI DIN ZONA GALAŢI-BACĂU
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

4
 ARGUMENT

Costumul românesc are rădăcini în istoria neamului românesc. El continuă să se

păstreze şi azi în multe din zonele ţării, dovedind că una din caracteristicile sale este
continuitatea.
O altă caracteristică a costumului românesc este unitatea ce există în structura, în
componenţa sa. Armonios şi logic conceput, în ansambluri unitare, costumul popular
românesc constituie o valoare a culturii naţionale de o mare bogăţie spirituală.
Ia sau cămaşa, poalele, catrinţele, marama, iată costumul femeiesc.
Piesa care acoperă partea de la brâu în jos se deosebeşte de la o regiune la alta.
Cămaşa, iţarii, căciula, iată costumul bărbătesc. Croiul iei şi cămăşii bărbăteşti au fost
aceleaşi din cele mai vechi timpuri.
Croiul simplu, din foi drepte, fără nici o răscroială, foi care se încreţesc la gât, s-a
folosit întotdeauna şi se foloseşte şi astăzi.
Practica îndelungată a croitului simplu, fără pierderea vreunui petec, s-a păstrat veacuri
de-a rândul, din spirit de economie, precum şi ca uşurinţă şi ingeniozitate în tăierea
materialelor.
Ca toate fenomenele de cultură materială, costumul popular este supus unei
continue evoluţii. Legătura sa strânsă cu viaţa socială îl face să apară ca un fenomen în
continuă transformare, adaptându-se condiţiilor mereu schimbate de viaţă.
Am ales aceasta tema: ,, ,,Caracteristicile costumului popular din Galați-Bacău
“pentru a-mi demonstra competenţele tehnice practice şi teoretice pe care le-am dobândit
în anii de studiu în domeniul confecţiilor textile.
În timpul orelor de specialitate, prin succesiunea modulelor studiate mi-am însuşit
cunostinţele care să mă ajute să confecţionez şi să ornamentez diferite produse de
îmbrăcăminte.

5
 CAPITOLUL I

PORTUL POPULAR

Folclorul românesc are o tradiţie milenară, iar forţa creatoare a poporului românesc
este viguroasă. Tezaurul tradiţional a exprimat expresia idealurilor lui.
Ca parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei poporului român, portul popular
constituie un document viu care, dăinuind peste veacuri, a transmis generaţiilor mesajul
unei creaţii artistice autentice.
Costumul popular este un preţios document artistic, social şi istoric. Ţărănimea
noastră este înzestrată din fire cu atâta gust şi atâta pricepere încât provoacă şi admiraţia
străinilor.
Pe când bărbatul caută să împodobească cu fel de fel de ornamente încrestate sau
cioplite case, mobile, unelte de lucru - covoarele şi brâiele ţesute pe stative şi îndeosebi
cămăşile şi ştergarele, oferă femeilor familiei prilejul binevenit de a-şi manifesta talentul,
de a-şi arăta gustul, brodându-le cu motive bogate în cele mai vii culori. Se poate spune că
femeia de la ţară transformă acul în pensulă, firul de aţă în acuarelă pentru realizarea unor
cusături de înaltă valoare artistică.
Portul popular românesc ca şi întreaga artă populară (arhitectura, crestăturile în
lemn, ceramică, etc.) s-a născut şi a dăinuit pe teritoriul ţării noastre din cele mai vechi
timpuri. Obârşia broderiilor de pe îmbrăcămintea ţăranilor trebuie căutată în trecutul cel
mai îndepărtat. Faptul că aceste broderii au atins la străbunii noştri culmea dezvoltării,
dovedeşte cât de departe trebuie să fie începutul acestei arte naţionale româneşti.
Cusătura, arta cusutului şi a ţesutului, este o îndeletnicire foarte veche. Împodobirea
cămăşii şi a pieselor de la brâu în jos, a sumanelor, se făcea pe teritoriul ţării noastre încă
din timpul triburilor trace.
Întunericul acoperă însă originea şi evoluţia artei noastre populare, doar ici, colo,
găsim câte o însemnare, care pentru noi românii este punctul de plecare în înţelegerea
dezvoltării broderiilor.
Istoricul Herodot aminteşte de şubele tracilor frumos împodobite. Istoria ne spune
că dacii erau îmbrăcaţi la fel cu ţăranii noştri de la munte.

6
“ Îmbrăcămintea lor era un fel de tunică până la genunchi, strânsă c-o cingătoare peste
mijloc, iţari largi legaţi la gleznă cu sfoară sau vârâţi în opinci, pe deasupra o manta largă,
fără mâneci, încopciată pe umăr. Femeile erau înalte, zvelte, mândre la port, cu o dulce
mlădiere în mişcări şi cu multă blândeţe şi duioşie în chipul lor frumos, în ochii lor mari,
galeşi, umbriţi de gene lungi. Purtau o haină uşoară până-n călcâie, pe deasupra o dulamă
până la genunchi, strânsă la brâu, pe cap o broboadă de in sau de cânepă, mărgele la gât şi
flori în cosiţe”, ne aminteşte Alexandru Vlahuţă.
Mărturii despre originea portului românesc se văd pe Columna lui Traian şi pe
monumentul de la Adamclisi.
Monumentul de piatră de la Adamclisi are metope care înfăţişează pe daci cu cămăşi
la fel croite cum poartă şi azi ţărancele noastre, mai ales cele din Moldova şi Bucovina.
Croiala lungă şi largă a cămăşii, portul iţarilor la bărbaţi şi fustele largi la femei,
cojoacele groase au rămas aceleaşi şi în zilele noastre.
Săpăturile de la Cetatea Sucevei au dezvelit fragmente din broderii din secolul XVI.
Arta broderiei se cultiva intens la curţile voievozilor moldoveni şi munteni, în serviciul ei
punându-se doamna, domniţele şi toate femeile curţii.
Specialişti celebri ca A. Riegel şi M. Hoberland întăresc posibilitatea că arta
populară română îşi are originea din vremuri cu mult mai vechi. Rădăcinile ei par a
pătrunde până în timpurile târzii ale Imperiului roman (ondulaţiile în formă de S şi
motivele în formă de inimă).
Nu vom uita să amintim înrâuririle culturii bizantine, caucaziană, persică şi chiar
turcească.
O mulţime de odoare din secolele XV şi XVI, ce se păstrează cu sfinţenie la
mânăstirile de pe tot cuprinsul ţării, arată înălţimea la care a ajuns arta brodatului.
La expoziţia din 1910 de la Viena, care a oferit un studiu comparativ, broderiile
româneşti prezentate s-au reliefat prin varietatea modelelor, bogăţia desenului, prin
cromatica subtilă, armonia culorilor fiind perfectă.
Imagini ale portului nostru se găsesc în unele fresce şi pe unele porţi ca la Episcopia
de la Râmnicu Vâlcea, pe a cărei poartă de la intrare se vede o fecioară în ie, zăvelci
(şoarţe) şi poale. Picturile pe lemn sau pe sticlă înfăţişează de asemenea elemente ale
costumului românesc. Preţioase sunt şi picturile lui C. Popp de Szatmary, Nicolae
7
Grigorescu, Gh. Tăttarescu, care zugrăvesc ţărani şi ţărănci în costum simplu dar plin de
prospeţime şi pitoresc.
Toate aceste mărturii care s-au păstrat de-a lungul timpurilor sunt adevărate
documente ale originii şi continuităţii românilor pe pământul vechii Dacii.
Costumul confecţionat de ţăranca română este legat de viaţa sa de zi cu zi. El este
conceput nu numai ca obiect de uz practic, dar şi ca o nevoie de frumos, de materializare, a
talentului şi a iubirii pentru natura în care s-a născut. Păstrarea lui a constituit un semn de
protest în calea celor care au exercitat oprimarea socială naţională.
Împodobirea costumului indică direct sursa de inspiraţie a ţărăncii: frunzele şi florile
câmpului, păsările, oamenii, animalele. Ea ştie să le prezinte în aşa fel încât prin liniile
cele mai simple redă esenţialul cu o mare puritate de expresie.
Cusătura pe fir a iilor şi cămăşilor bărbăteşti din întraga ţară se realizează pe fire
numărate, în timp ce broderia se realizează pe bază de desen. Cu ajutorul cusăturii pe fir se
decorează iile şi cămăşile bărbăteşti, unele obiecte de podoabă interioară, pe când broderia
se foloseşte în ornamentarea mintenelor, sumanelor, cojoacelor, etc.
Portul ţăranilor români din Muntenia, Oltenia şi mai ales din Bucovina este bogat
ornamentat. Cămaşa de sărbătoare la femei este încreţită la gât, (cămaşă cu brezărău), ca
pe metopele monumentului de la Adamclisi. Cu timpul, unele tărance, mai mult din spirit
practic, au înlocuit aţa care începea să se rupă după un timp de folosinţă, cu un guleraş mic
de 1 cm. Aşa apare cămaşa cu ciupag. Pe ciupag se brodează un fragment din modelul de
pe altiţă.
Altiţa acoperă umărul. Are două sau trei dungi orizontale. Deasupra dungilor sunt
fie motive geometrice, fie zoo sau avimorfe. Dungile sunt despărţite prin lănţujele de
metal, fir aur sau argint, fluturi, mărgele.
Urmează încreţeala de 5-15 cm, care are un ornament geometric într-o singură
culoare: galbenă, iar pentru tineret roşie. Variate sunt motivele broderiei pe mânecă de jos.
Se disting două tipuri:
a) de-a lungul mânecii trei dungi verticale care au acelaşi model; predomină dunga de la
mijloc, pe când dungile de pe margine sunt mai înguste şi mai simple. Dunga de la mijloc
formează un fel de crac de la care se despart în dreapta şi în stânga, uneori simultan,
alteori alternativ, frunze şi flori.
8
b) dungi costişate, oblice, acelaşi model.
Pe piept şi pe spate cămaşa este brodată cu dungi înguste sau motive desprinse din
ornamentele mânecii.
Cămaşa de toate zilele este puţin brodată.
Bărbaţii şi mai ales flăcăii, au cămăşile brodate la poale, peste umăr şi jos la
mânecă.
Dacă desenele de pe iile femeieşti sunt câteodată viu colorate, au lănţujele din fir de
aur şi argint, fluturi şi mărgele, modelele de pe cămăşile bărbăteşti sunt lucrate mai mult
cu negru, foarte rar este folosit la umplutură puţin roşu sau fir metalic.
Ştergarul cu care-şi învelesc capul femeile bătrâne, ştergarul care se pune ca
ornament în casă, ca şi năframa folosită cu ocazia nunţilor, sunt brodate cu motive
geometrice sau flori stilizate şi de reţinut, desenul se prezenta totdeauna pe două feţe -
astfel că atât pe faţă cât şi pe dos, modelul era acelaşi.
Cojoacele, bundiţele şi bunda sunt brodate cu ornamente din domeniul plantelor mai
mult sau mai puţin stilizate, flori şi frunze împreunate în mănunchiuri sau ghirlande.
În cromatica românească alături de alb, negru, roşu, trinitatea de culori vechi, se
găsesc griuri, galben- portocaliu, verde de diferite nuanţe, albastru ca cerul, albastru de
Voroneţ, albastru închis.
La aplicarea culorilor, ţărancile ţin seama de regulile armoniei, pentru care merită
toată lauda. Motivele nu se restrâng numai la contururi, ci acoperă chiar şi fondul, motivul
apărând din fondul brodat, fiind de o rară frumuseţe.
În ţară se folosesc mai multe tipuri de ornamente: geometrice, fitoforme, zoomorfe,
antropomorfe, simbolice, sociale, iar preferinţele variază de la o zonă la alta atât pentru
motive, cât şi pentru culori.
Mare parte din modelele întrebuinţate s-au conservat neschimbate din generaţie în
generaţie, altele au suferit în decursul vremurilor destule schimbări în formă şi culoare din
cauza femeilor care au dorit să le dea o notă personală. Dar multe, foarte multe din aceste
vechi, bătrâneşti comori de artă, ce se găseau răspândite până în cele mai umile căsuţe de
sub poalele codrilor noştri, au fost distruse de vreme. Foarte multe au fost supuse pieirii şi
numai puţine din ele au înfruntat vitregia vremii.

9
 Deşi la început mijloacele tehnice au fost destul de modeste şi materiile prime erau
produsul gospodăriei ţărăneşti, totuşi realizările au fost uimitoare.
Portul popular în general se diferenţiază în funcţie de anotimp, ocazii festive, vârstă,
sex, adaptându-se prin structura sa, ocupaţiilor specifice fiecărei zone. Piesele folosite în
timpul muncilor sunt mai simple, mai puţin ornamentate decât costumul ce se îmbracă la
horă sau mai ales la nunţi, care are ornamentele cele mai frumoase şi bogate în fir metalic,
mărgele, paiete (fluturi) prinse pe cămaşă cu o mărgică.
Costumul femeiesc este compus din cămaşă, poale şi piesa care acoperă partea de la
brâu în jos. Această ultimă piesă se deosebeşte de la regiune la regiune.
Costumul bărbătesc se compune dintr-o cămaşă lungă, în sudul şi estul ţării, şi mai
scurtă în nord şi în vest. Pantalonii sunt lungi şi strâmţi în nord şi sud- vest şi ceva mai
scurţi şi largi în nord- vestul ţării.
Portul naţional e ca o uniformă după care ni se cunoaşte neamul, e un steag al
naţiunii române. Portul nostru e cel mai artistic şi cel mai distins dintre toate porturile
populare.

CAPITOLUL 2

ALCĂTUIREA COSTUMULUI NAŢIONAL DIN ZONA GALAŢI-BACĂU

În această regiune, iile sunt creţe la piepţi, cu altiţe pe umeri, pe care sunt aplicate
mânecile încreţite. În partea de jos mâneca este strânsă pe mână, cu creţuri lucrate în fire
colorate formând un galon, din care porneşte un volan ce cade peste mână.
Din altiţă pornesc trei şiruri de râuri (galoane de broderie îngustă) pe toată lungimea
mânecii.
Spre şes, iile sunt întinse pe piepţi, uneori însă şi încreţite la gât. Mânecile sunt largi,
neîncreţite pe mână; iar în lungimea lor au la fel râuri brodate. La gura cămăşii broderia
este mai îngustă, iar pe piepţi, mâneci şi câteodată şi pe poalele cămăşii modelul de
broderie este mai lat.
Fotele sunt formate din două bucăţi (spate şi faţă) şi alese cu diferite modele în
culori vii, pe întreaga suprafaţă.

10
 Marama care completează costumul este la fel de bogată şi are aceeaşi ţesătură cu iia
şi fusta, dar cu motive de alesături diferite.
Aproape la toate formele de ii şi cămăşi, partea de jos este croită în clini şi se uneşte
cu partea de sus printr-o cusătură pe linia de talie.
Peste cămaşă sau ie, costumul din aceste regiuni se completează cu catrinţe care
corespund fotelor din alte regiuni.
Catrinţa este ţesută din fire de lână pe urzeală, iar pe bătătură tot din lână sau
bumbac şi are formă dreptunghiulară. Ea se înfăşoară pe corp în aşa fel, încât marginea ei
să cadă pe şold în partea stângă.
Catrinţele sunt simple pentru lucru, sau vărgate pentru zilele de sărbătoare. Catrinţa
vărgată (în dungi) este mult mai frumoasă şi partea din mijloc, care cade în spate, este
simplă, fără dungi şi se numeşte dosul catrinţei.
Aceste dungi sunt ţesute în diferite culori în lung cele mai multe şi mai rar în lăţime.
În regiunea Bacău partea din faţă a catrinţei este acoperită cu alesături în motive
mari, iar câteodată pe poale este conturată de jur împrejur cu un galon lat format din
aceleaşi motive.

11
 CAPITOLUL 3

ALCĂTUIREA COSTUMULUI NAŢIONAL DIN ZONA GALAŢI-BACĂU

Costumul naţional femeiesc din Zona Bacau-Galați are o structură unitară, fiind
constituit în toate satele din aceleaşi elemente:
-cămaşa (ia),
-poalele,
-catrinţa,
-brâul şi bârneaţa,
-pieptarul sau bundiţa,
-opincile,
-hainele groase,
-traista,
-baticul înflorat
-podoabele.
Particularităţile locale sau individuale se evidenţiază la costumul de sărbătoare, într-
o bogăţie de forme şi variante decorative.
Cămaşa este încreţită la gât şi are mâneca croită din gât. Căutând să-şi
împodobească într-un mod cât mai deosebit şi personal cămaşa, femeile au creat un
impresionant număr de modele, dar respectând totodată repartiţia acestora pe cămaşă: pe
mâneci, la gura cămeşii, pe piept.
Altiţa reprezintă decorul din partea de sus a mânecii, în formă dreptunghiulară şi
dimensiuni variabile, lucrat în întregime cu ornamente compacte.
Pentru a sublinia altiţa şi a separa cele două ornamente de bază ale mânecii, s-a
realizat încreţul evidenţiat prin diferite tehnici de lucru, motive ornamentale sau culori.
Cea mai mare parte din mânecă este ocupată de râuri – acele şiruri de ornamente cu
dispunere oblică sau dreaptă.

12
 Pe pieptul cămăşii şi pe spate sunt cusute decoruri simple, în formă de şiruri
verticale. Culorile cele mai des folosite sunt: albul – culoarea curăţeniei şi a nevinovăţiei,
roşul – culoarea vieţii şi a bucuriei, negrul – culoarea întunericului.
Poala este o continuitate a cămăşii. Ea este albă, iar în partea de jos, de jur împrejur
are un ornament asemănător celui de pe cămaşă.
Catrinţa este una din cele mai simple piese de port, formată dintr-o ţesătură dreaptă,
dreptunghiulară, de culoare închisă, cu care femeia îşi înfăşoară trupul de la brâu în jos,
suprapunând capetele în faţă. Şi catrinţa are variante locale: catrinţa neagră, catrinţa
pestriţă, catrinţa cu vrâste, catrinţa cu flori.
Brâul în zona Moldovei este ţesut. Brâul este folosit la fixarea cămăşilor şi
bârneţelor, pentru susţinerea catrinţelor. Brâul este o ţesătură lungă de circa 2 metri, cu o
lăţime de 8 – 12 centimetri, care se înfăşoară de 2 – 3 ori pe după mijloc.
Bârneţele sunt mai lungi (de 3 metri) şi mai înguste (de 3 – 5 centimetri) şi au un
pronunţat rol decorativ.
Încălţămintea caracteristică costumului popular din zona Moldovei este opinca.
Podoabele. Mai este şi astăzi valabilă o credinţă în legătură cu aceste podoabe:
“Cine nu poartă mărgele, pe lumea cealaltă poartă şerpi, iar cine nu poartă cercei, poartă
broaşte. Inel purtăm la mână, că dacă blestemi, să cadă pe inel blestemele, nu pe copii.”
(anonim popular) Pe lângă cercei, mărgele şi inele, în Moldova se mai poartă ca podoabă
de sărbători flori şi panglici în păr.
Bonda înflorată este făcută din două piei de miel, încheiată cu “bunghi” într-o parte
sau pe umăr.
Motivele ornamentale cusute pe cojoacele de sărbătoare sunt foarte variate. Cele mai
vechi sunt motivele abstracte: linia dreaptă, linia subţire (şănătău) şi cea groasă (găitan)
erau folosite la conturarea registrelor ornamentale, semicercul, numit potcoavă, rombul,
etc.
Legate de cultul Soarelui sunt motivele solare foarte răspândite pe pieptarele vechi
din aceastră zonă.
Cel mai mult au fost cusute pe pieptare motive ca: ruja (floarea, înscrisă în cerc cu
şapte sau zece petale; ea este însoţită de crenguţe cu frunze, ilustrând străvechiul motiv al
pomului vieţii), bobocul (cu forme diferite de la cel închis până la floare), panseaua,
13
frunza (motiv prezent pe toate piesele cojocăreşti de sărbătoare, înconjurând florile sau
fiind individualizate la colţurile de pe piepţi), strugurelul.
Prin armonia şi bogăţia ornamentală şi cromatică, dar şi prin măiestria execuţiei,
bondiţele înflorate reprezintă cele mai preţioase piese de podoabă ale costumului popular.
Traista, deşi nu este o componentă propriu-zisă a costumului popular, este totuşi
socotită piesă de port, întrebuinţată atât de femei, cât şi de bărbaţi. Are formă de sac de
dimensiuni variabile, cu baieră pentru agăţat. Traista se face dintr-o ţesătură de lână, care
se îndoaie la mijloc şi se coase pe laturi. Ea are diferite culori şi modele în ţesătură.

14
15
 CAPITOLUL 4

COSTUMUL NAŢIONAL BĂRBĂTESC DIN ZONA GALAŢI-BACĂU

Costumul naţional bărbătesc este mai sobru decât cel femeiesc.

Caracteristica principală constă în păstrarea formelor străvechi pentru toate
componentele sale.
Costumul naţional bărbătesc din zona Bacau-Galati este constituit din următoarele
elemente:
-cămaşa bărbătească
-iţarii
-cingătorile
-brâiele
-sumanul
-opincile
-traista
-bondiţa
Cămaşa bărbătească este de două tipuri: cămeşoiul sau cămaşa cu fustă.
- Cămeşoiul este lung până la genunchi şi folosit mai mult de bătrâni. El este
despicat la gât, are guler şi este foarte puţin decorat în negru şi roşu.
- Cămaşa cu fustă este mai scurtă, iar fusta este separată şi foarte creaţă. Ca şi la
cămăşile femeieşti, decorul este dispus în registre, pe zone riguros stabilite şi compus din
sisteme ornamentale, între care motivele abstracte sunt dominante, fiind executate cu
multă pricepere într-o cromatică sobră: negru, negru cu galben, maron cu verde, albastru
cu galben şi cu mărgele închise la culoare.
Iţarii reprezintă îmbrăcămintea specifică pentru bărbaţi, de o mare simplitate. Ei
sunt lucraţi din postav şi au diferite lungimi. Sunt încreţiţi pe picior. În brâu sunt strânşi cu
o sfoară.
Cingătorile specifice costumului popular bărbătesc sunt brâiele, bârneţele şi
curelele.

16
 Brâiele sunt mai late (10 – 30 centimetri) şi mai lungi (peste 2 metri) decât cele
femeieşti şi au diferite culori. Ele se poartă peste cămaşă şi se fixează cu bârneţe sau
curele. Cingătorile de lungimea taliei se lucrează din piele de vită cu ornamente ştanţate,
ţesute cu fâşii din piele, diferit colorate sau cu ţinte originale.
Sumanul este lung sau scurt. El se lucrează cu clini la poale, cu o pavă mare sub braţ
şi guler îngust sau mai lat. Acestea sunt realizate din pănură cafenie, cusute cu sarad
negru, dispus în benzi în formă de “zgărdiţe”, repartizate pe liniile de îmbinare a părţilor,
pe margini şi guler.
Opincile, traista şi bondiţa sunt asemănătoare cu cele din portul femeiesc.

17
18
 CAPITOLUL 5

BRODERIILE COSTUMULUI DIN

ZONA GALAŢI-BACĂU

În arta noastră populară, cusăturile şi broderiile româneşti constituie un izvor

nesecat de inspiraţie pentru generaţiile viitoare.
Prin talentul şi îndemânarea sătencelor noastre, broderiile şi ţesăturile româneşti,
lucrate cu multă migală şi pricepere, au fost cunoscute de-a lungul veacurilor şi că ele vor
rămâne ca lucrări de artă de o mare valoare.
Aceste broderii sunt dovezi de mari posibilităţi artistice ale femeilor noastre de la
sate, care, cu multă dibăcie, au folosit izvoadele după tipicul adevăratei noastre arte
populare.
Priceperea şi gustul lor artistic au ştiut să aleagă culorile armonios şi să le prepare
singure, extrăgându-le din diferite plante (rădăcini, tulpini sau flori).
Vopsitul este cunoscut la noi din stăbuni; aproape în fiecare sat erau femei care se
îndeletniceau cu vopsitul în casă.
În satele apropiate oraşelor, această îndeletnicire a început să dispară, deoarece
fabricile produc materiale textile ieftine şi frumos colorate.
În comunele mai îndepărtate de oraşe se mai practică încă vopsitul în casă.
Sătencele noastre care sunt înzestrate cu un simţ artistic dezvoltat şi care au
contribuit în mare măsură la executarea acestor lucrări de artă, formează de multe ori
modelul de broderie din memorie sau din imaginaţie, brodându-l cu acul sau alegându-l în
război.
În unele regiuni din ţară sunt sate care au câte un motiv specific de broderie.
Broderiile româneşti se caracterizează pe regiuni în felul următor:
În regiunile de şes, broderiile sunt foarte variate, motivele fiind combinate din figuri
geometrice sau stilizări inspirate din natură ori din mediul înconjurător. La aceste broderii
se folosesc culori vii, dar întotdeauna armonizate.

19
 Modelele de broderii în regiunile de deal sunt formate din motive mai izolate, cu
distanţe între ele, deci nu sunt compacte. Aceste broderii sunt conturate pe margini cu
modele mici. Coloritul este variat, având mult roşu, galben şi albastru. În aceste regiuni,
broderiile sa mai completează cu fire metalice, mărgele şi paiete.
În regiunile de munte, modelele sunt înscrise în forme geometrice şi de multe ori
inspirate din natură. Broderiile sunt compacte şi lucrate într-o singură culoare sau cel mult
în două. Coloritul, în general, este sobru, predominând roşul, vişiniul şi negrul.
Aceste costume sunt foarte variate şi se deosebesc între ele de la o regiune la alta
după forma lor, după ornamentele, broderiile şi culorile folosite la aceste broderii.
Motivele de broderie sunt conturate cu linii din fire metalice sau cu fire de mătase
într-o culoare deschisă.
Portul şi broderiile româneşti au o caracteristică proprie prin broderiile care
împodobesc cu o artă deosebită iile, prin ţesăturile alese ale fotelor, prin sobrietate, printr-
o armonioasă îmbinare a culorilor, precum şi prin îngrijirea migăloasă a formelor
geometrice folosite în broderii.

20
 BIBLIOGRAFIE

Aurelia Doagă - Cusături româneşti, Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1978.

Natalia - Tăutu Stănescu - Aplicaţii de broderii româneşti, Editura Albatros, Bucureşti,
1972.
Leocadia Ştefănucă - Culegere de cusături populare, Editura Dacia, Bucureşti, 1990.
Internetul
Reviste de specialitate
Musicescu, Maria Ana, Dobjanshi Ana – Broderia Veche Romaneasca – Bucuresti, 1985
Podoleanu, Emilia, Podoleanu Liliana – Cusături populare din zona Argeșului –București,
1983
Smărăndescu, Virginia – Cusături populare românești – București, 1989
Țichindeleanu, Gorea Livia – Cusături artizanale din Transilvania – București, 1976

21