Cursul 4 Pregătirea inspecţiei fiscale

Pregătirea inspecţiei fiscale presupune realizarea următoarelor activități :

- selectarea contribuabililor;
- emiterea și comunicarea avizulului de inspecţie fiscală; - stabilirea
echipei de inspecţie fiscală.

A.Selectarea contribuabililor

Selectarea contribuabililor, se fundamentează pe următoarele elemente :

a. informaţiile privind conformarea voluntară a contribuabilului, cuprinse în dosarul
fiscal al acestuia;
b. constatările făcute în urma inspecţiei fiscale precedente;
c. existenţa unei cereri de inspecţie fiscală formulate de către însuşi contribuabilul;
d. existenţa unor indicii semnalate de către alte administraţii fiscale, alte instituţii cu
atribuţii de control sau sesizări făcute de către terţi.
e. contribuabilul prezintă un risc fiscal ridicat specific obiectului său de activitate.

B.Avizul de inspecţie fiscală

Avizul de inspecţie fiscală reprezintă documentul prin care organele de inspecţie

fiscală înştiinţează contribuabilul în legătură cu inspecţia fiscală care urmează să se efectueze
la acesta.
Începerea inspecţiei fiscale se realizează în intervale de timp diferite, de la
comunicarea avizului de inspecţie fiscală, după cum urmează:
- în termen de 30 zile pentru marii contribuabili ;
- în termen de 15 zile pentru ceilalți contribuabili.

C.Stabilirea echipei de inspecţie fiscală

Stabilirea echipei de inspecţie fiscală presupune următoarele: ▪ alegerea membrilor

echipei fiscale, în funcţie de gradul de încărcare al inspectorilor fiscali şi
complexitatea tematicii de
control precum şi de rotaţia acestora;
▪ analiza punctelor slabe, prin studierea dosarului fiscal al contribuabililor;
▪ pregătirea profesională a inspectorilor fiscali, prin analizarea legislaţiei aferente
tematicii de control;
▪ stabilirea momentului şi a duratei controlului, recomandându-se evitarea
controalelor în perioada de vârf de activitate, iar durata controlului să fie cât mai
redusă şi să se rezume strict la verificarea obiectivelor stabilite;
▪ emiterea ordinului de serviciu prin care se mandatează echipa de inspecţie fiscală.
 După studierea componentelor dosarului fiscal organul de inspecţie fiscală va stabili
elementele de risc, pe care le va propune pentru inspecţia fiscală.
În cazul identificării unor constatări deosebite, rezultate din ultima acţiune de
inspecţie fiscală acestea vor fi urmărite şi în inspecţia fiscală pentru care se face
documentarea.
 Cursul 9 Inspecţia economico – financiară

Ministerul Finantelor Publice efectueaza inspectia economico-

financiara la operatorii economici cu privire la:
a)măsurile de realizare a veniturilor, de reducere a cheltuielilor si de
diminuare a arieratelor;
b)respectarea reglementarilor economico-financiare si contabile;
c)fundamentarea si justificarea sumelor acordate de la bugetul general
consolidat pentru subventionarea unor produse sau sustinerea unor activitati;
d)obligatiile catre bugetul general consolidat, cu exceptia celor fiscale,
conform competentelor legale.
Operatorii economici includ: regiile autonome; companiile si societatile
nationale, societatile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-
teritoriala detine o participatie majoritara; institutele nationale de cercetare-
dezvoltare, altele decat cele care functioneaza ca institutii publice; alti operatori
economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea si
justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat.
Inspectia economico-financiara la operatorii economici de regulă,
precedă inspecția fiscală.
Rezultatul inspectiei economico-financiare se consemneaza, in
scris, intr-un raport de inspectie economicofinanciara, in care se prezinta
constatarile inspectiei economicofinanciare din punct de vedere faptic si legal.

Organele de inspectie economico-financiara intocmesc urmatoarele tipuri

de acte de control: raport de inspectie economico-financiara; nota unilaterala;
proces-verbal; raport de urmarire a indeplinirii masurilor dispuse; dispozitia
obligatorie.
 Cursurile 13- 14 Etapele auditului financiar și întocmirea raportului de
audit

A. Etapele auditului financiar

În desfăşurarea auditului se parcurg următoarele etape: acceptarea mandatului

misiunii, planificarea misiunilor de audit, verificarea (aplicarea procedurilor de fond),
finalizarea misiunilor de audit.
În etapa acceptării mandatului, auditorul statutar analizează cererile de ofertă
din partea clienților, verifică dacă nu-i este afectată independenţa faţă de clientul de
audit şi realizează acordul cu clientul, care prevăd termenii și condițiile misiunii de
audit;
În etapa planificării misiunii, auditorul statutar definitivează metodologia de
abordare a auditului statutar, întocmind planul misiunii de audit şi bugetul de timp
defalcat pe secţiuni;
În etapa realizării misiunii, auditorul statutar va aplica cele mai semnificative
proceduri de audit, sub forma testelor de detaliu şi ale procedurilor analitice de fond .
În etapa finalizării misiunii are loc revizuirea probelor de audit şi a
raţionamentelor semnificative de către partenerul de misiune, în vederea exprimării
opiniei ( raportul de audit ).
În Ghidul privind un audit de calitate aceste etape, presupun parcurgerea
secțiunilor de la A-V:
– Finalizarea misiunilor de audit şi controlul calităţii lucrărilor efectuate
(secţiunea A);
– Planificarea misiunilor de audit (secţiunea B)
– Revizuirea şi evaluarea eficienţei controlului intern din entitatea
auditată (secţiunea C);
– Obiectivele, programele de activitate, procedurile şi testele de audit care
trebuie aplicate pe elemente din Bilanţ şi din Contul de profit şi pierdere – realizarea
misiunii (secţiunile D la V);

B.Întocmirea raportului de audit

Înainte de emiterea raportului de audit, partenerul de misiune, revizuieşte

documentaţia de audit şi discută cu echipa de audit, pentru a fi convins că au fost
obţinute probe de audit suficiente şi adecvate pentru a-şi susţine concluziile, în
vederea exprimării opiniei de audit.
Conform Standardelor Internaţionale de Audit revizuite care au intrat în
vigoare în anul 2018, datorită presiunilor existente pe pieţele financiare internaţionale
privind relevanţa raportului de audit, raportul de audit va avea următoarea
structură :
 1 .Titlul;
2 Destinatarul;
3 Opinia de audit;
4 Baza pentru opinie;
5 Continuitatea activitatii;
6.Aspecte cheie de audit , pentru entităţile cotate sau atunci cand
cere legislaţia specific;
7.Responsabilitatea pentru întocmirea situaţiilor financiare;
8. Responsabilitatea auditorului;
9. Alte responsabilităţi de raportare;
10. Numele partenerului de audit;
11. Semnătura;
12. Adresa;
13. Data.
Reglementările contabile naţionale (OMFP nr. 1802 /2014), cer auditorilor să
se pronunţe şi asupra gradului de conformitate al „raportului administratorilor” cu
„situaţiile financiare” auditate. Tipuri de opinii: opinia fără rezerve; opinia cu
rezerve; opinia contrară; imposibilitatea exprimării unei opinii;

1. Opinia fără rezerve

Este exprimată atunci, când auditorul consideră că situaţiile financiare prezintă
o imagine fidelă (situaţiile financiare prezintă fidel, din toate punctele de vedere
semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară aplicabil ).
Dacă auditorul are de făcut unele observaţii sau recomandări, care sunt utile
celor ce vor utiliza raportul, acestea se înscriu într-un paragraf separat sau într-o anexă
la raport, precizându-se faptul că acestea, nu reprezintă o rezervă.

2.Opinia cu rezerve

O astfel de opinie poate fi formulată atunci când auditorul constată erori,

anomalii sau neregularități, care deși sunt semnificative ( depasesc pragul de
semnificatie ), nu sunt suficient de importante, pentru a aprecia că situațiile financiare
nu oferă o imagine fidelă.
Este formulată atunci, când auditorul consideră că per ansamblu situaţiile
financiare prezintă o imagine fidelă( situaţiile financiare prezintă denaturări
semnificative, individuale sau cumulate, dar nu grave).
3. Opinia contrară

O astfel de opinie poate fi formulată din cauza dezacordurilor dintre conducere

și auditori, dezacorduri care se pot datora, fie atunci când conducerea refuză aplicarea
unor principii, procedee, politici ale contabilității, fie atunci când conducerea refuză
corectarea unor erori foarte semnificative.
 Se exprimă atunci, când auditorul consideră că per ansamblu situaţiile
financiare sunt semnificativ eronate (situaţiile financiare prezintă denaturări
semnificative şi grave, individuale sau cumulate), încât acestea nu prezintă o imagine
fidelă, iar dezacordurile cu conducerea întreprinderii sunt semnificative şi au o
incidenţă importantă asupra bilanţului contabil, care este incomplet, nesincer,
înşelător.

4. Imposibilitatea exprimării unei opinii

O astfel de opinie poate fi formulată atunci când efectul limitării auditului este
atât de semnificativ, încât auditorul nu a putut obține suficiente și adecvate probe de
audit, și în consecință nu poate exprima o opinie de audit.