Nu era cine ţine socoteală Că întârzii, Adame, de la şcoală, Că lecţia s-o spui fără greşeală, Că, Evă, încă nu te-ai pieptănat Şi te găseşte prânzul tot în pat. Arghezi amestecă registrul înalt, solemn, al textului biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii precum: Dumnezeu, Adam, Eva, puterea dumnezeiască, a zămisli, stihii, porunci, Prea Sfinţiei Sale, Domnul, o a pârât – cu registrul familiar şi oral – evidenţiat prin cuvinte si expresii ca: urându-i-se, i-a ieşit, niţeluş scuipat, să nu te miri, cată, zbanghiu, scăpătat, nu-i vorbă, l-a nimerit, au cutreierat, s-au luat de mâini, li se julea si nasul prin urzici. Mănâncă din pomul interzis şi, prinşi asupra faptului, nu-şi recunosc vinovăţia, ci folosesc pâra pentru a scăpa de pedeapsă: Adam pe Eva lui o a pârât, Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici-unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă. În concluzie, Arghezi se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi pentru uzul – lui Miţu şi Baruţu. În a doua poezie din ciclu – Porunca – Arghezi descrie traiul fericit pe care prima pereche îl duce în rai. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi, jucându-se cu gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are lecţii de făcut, Eva poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există taţi, mame, dădace, profesoare, dascăli, care să-i sâcâie: Este evident că, privite astfel, scenele biblice îşi pierd solemnitatea sacră din Vechiul Testament, se desacralizează deci, păstrându-şi doar funcţia moralizatoare, exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai furat, ai minţit, eşti pedepsit! A treia poezie a ciclului – Pedeapsa – prezintă secvenţa biblică a alungării lui Adam şi a Evei din rai. Supărat, ca un tată pe copiii cei răi, Dumnezeu îi pedepseşte: Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună. Totul era de glumă şi de joacă Şi aşteptai doar pomii să se coacă. Inspirându-se din Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul de poezii Tablouri biblice (Versuri de abecedar) o viziune personală, originală, a modului cum Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. În ceea ce priveşte mijloacele artistice, pe lângă cele semnalate deja, originală este combinaţia registrelor stilistice.