Povestea lui Harap-Alb - Caracterizarea lui Harap-Alb

Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române. El a contribuit esențial la
dezvoltarea acesteia prin scrierea romanului autobiografic „Amintiri din copilărie”, a poveştilor
şi a povestirilor. Opera „Povestea lui Harap-Alb", publicată în revista „Convorbiri literare" în anul
1877 , este „o sinteză a basmului nostru şi cel mai frumos basm românesc" (Pompiliu
Constantinescu).
Pornind de la modelul basmului popular, Ion Creangă reactualizează „teme şi motive de
circulație universală cu o vechime aproape mitică" (George Călinescu), dar le organizează
conform proprii viziuni.
Personajul principal al basmului, în jurul căruia se construieşte firul epic este mezinul
craiului, Harap-Alb. El reprezintă categoria pozitivului, fiind situat în ipostaze antagonice cu
Spânul și împăratul Roş, simboluri ale maleficului. Personaj fictiv individual eponim, Harap-Alb
este un personaj rotund, surprinzând permanent cititorul. El este erou de bildungsroman şi este
un erou de basm atipic deoarece are atât calități cât și defecte.
Statutul social la începutul basmului este privilegiat, fiind fiul unui crai şi mezinul familiei.
Ca vârstă, poate fi situat la graniţa dintre adolescenţă și maturitate, având încă un caracter
neformat, deschis iniţierii. Pe parcursul basmului îşi schimbă statutul social în episodul fântânii,
când Spânul, prin vicleşug, îi ia locul, dându-i şi un nume ce sintetizează întreaga problematică a
operei.
Statutul moral este pus în lumină prin călătoria iniţiată, având rolul de a transforma
dintr-un boboc un împărat responsabil pentru soarta unei întregi comunități. Toate probele la
care este supus sunt încercări de şlefuire a caracterului său, fiecare putând fi asociată cu o
trăsătură a viitorului împărat. În inițierea sa, există mai multe etape de formare, privite ca lecții.
De exemplu, proba pădurii, a labirintului și cea a fântânii îl învaţă să distingă esenţa de aparență.
De asemenea, la curtea unchiului învață atât lecția răbdării, cât și cea a umilinţei, deoarece
Spânul îi vorbeşte urât, lovindu-l uneori şi silindu-l să doarmă în grajd.
Două secvenţe relevante pentru caracterizarea eroului sunt cele ce pot fi prezentate ca
proba prieteniei și proba iubirii. Proba prieteniei și a toleranței este esențială, dovedind că
Harap-Alb a învățat să distingă esenţa de aparență: cele cinci personaje cu înfăţişări grotești,
care simbolizează defectele umane îl însoțesc spre împăratul Roș, deoarece eroul intuiește că va
avea nevoie de sprijinul lor, în viață neputând reuși de unul singur.
Proba iubirii, cea mai dificilă dintre toate, este trecută cu ajutorul lui Ochilă, Flămânzilă,
Setilă, Păsări-Lǎți-Lungilă, a furnicilor şi a crǎiesei albinelor. Ultima inițiere în moarte se
realizează în final, când Spânul îl ucide şi îl eliberează astfel de jurământ. Fata împăratului Roş îi
redă viața cu ajutorul apei vii și celei moarte (simboluri ale regenerării și ale ciclității), la care se
adaugă smicelele de măr dulce (sugerând dragostea).
 Construcția personajului este pusă în lumină şi prin elemente de structură și compoziție:
mijloace de caracterizare, umanizarea fantasticului, relațiile cu alte personaje şi conflicte. Dintre
acestea, esențiale pentru realizarea portretului sunt modalitățile de caracterizare directă şi
indirectă. În mod direct, se construieşte imaginea lui Harap-Alb din perspectiva altor personaje.
De exemplu, împăratul Verde îl consideră slugă vrednică și credincioasă", pe când Spânul il
numeşte „slugă vicleană".
Caracterizarea indirectă este predominantă, portretul personajului construindu-se
treptat prin acumulare de fapte, atitudini, gesturi sau limbaj. De pildă, în ultima probă la care îl
supune Spânul, aducerea fetei împăratului Roş, Harap-Alb nu se mai plânge, acționând ferm,
ştiind că uneori a cere ajutorul și a îl accepta reprezintă o dovadă de înţelepciune.
În concluzie, Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin însușiri miraculoase, așa cum se
întâmplă de obicei în basme, ci prin trăsăturile sale profund umane. Bunătatea și mila de care dă
dovadă încă de la început îl situează în rândul reprezentanților forțelor binelui. În final, el
dobândește un set de valori morale care, în viziunea autorului, sunt necesare unui om: mila,
credința, generozitatea, prietenia, loialitatea și curajul.

Radu Cristian