Sistemul care a umilit Germania

În urma semnării Tratatului de la Versailles cu Germania la 18 iunie 1919, Germania este

considerată principala vinovată a declanșării Primul Război Mondial. Înainte de semnarea
Tratatului, la 7 mai, Germaniei i-au fost prezentați termenii tratatului, mai mult sub formă de
ultimatum, deoarece Germania practic nu mai avea nici un drept.

Tratatul prevedea crearea Ligii Națiunilor, care avea ca scop diminuarea conflictelor dintre
națiuni înainte ca ele să ajungă la război. Din păcate nu toate cele 14 puncte ale lui W.Wilson
au fost respectate, practic marile puteri europene învingătoare au aplicat selectiv aceste
puncte. Principalul obiectiv al acestui Tratat era satisfacerea revendicărilor din partea Franței,
pe lângă asta Germania era obligată să cedeze nenumărate colonii aflate sub dominație
germană. Germania a fost nevoită să achite circa 132 mld mărci de aur în folosul reparațiilor
de război. Pe lângă toate astea, Germania fusese obligată să accepte demobilizarea și
dezarmarea armatei în scopul demilitarizării.

Mai târziu a fost creat un comitet de experți prezidat de Dawes, care a întocmit un plan pentru
soluționarea achitării reparațiilor. ,,Planul Dawes” prevedea ca Germania să achite anual 2.5
miliarde mărci aur provenite din taxe, vămi, căi ferate. El a fost aprobat în 1924 la Conferința
de la Londra. Însă, ulterior la Conferința de la Lausanne, Germania a fost scutită de plata
reparațiilor de război, promovînd o politică de revizuire a sistemului Versailles și
destabilizează relațiile internaționale. Marile puteri europene învingătoare s-au asigurat ca
Germania să fie foarte vulnerabilă din toate punctele de vedere.

Discuțiile începute la Paris în 1919 sunt continuate la Washington în 1921-1922. Principalele

chestiuni se referă la zona Pacificului și la dezarmare. Au fost semnate 3 înțelegeri majore:
Tratatul celor 4 puteri (Marea Britanie, SUA, Franța și Japonia) care prevedea garanții de
inviolabilitate a posesiunilor coloniale în bazinul Oceanului Pacific. Tratatul celor 5 puteri
(Marea Britanie, SUA, Franța, Japonia și Italia), interzicea construirea vaselor mai mari de 35
mii tone și stabilirea raporturilor dintre flotele celor 5 țări. Tratatul celor 9 (cele 5 mari puteri
plus Belgia, Portugalia, Olanda, China) prevedea respectarea independenței și integrității
teritoriale a Chinei. Japonia pierde astfel pozițiile sale preferențiale obținute la Paris și renunță
la Peninsula Shandung, fostă bază militară germană pe teritoriul Chinei. Hotărîrile Conferinței
de la Washington au completat sistemul de tratate de la Versailles, însă nu a fost de lungă
durată, întrucît foarte curînd Japonia începe revizuirea deciziilor Conferinței de la
Washington. În 1931 prin memorandumul ,,Tanaka”, Japonia atacă Manciuria. Liga
Națiunilor a protestat împotriva ocupației cerând retragerea forțelor Nipone. Astfel, focarul de
război devine Japonia, care în 1933 părăsește Societatea Națiunilor. În același an, focarul de
război devine Germania, care urmărea spațiul vital în Europa, iar în urma Conferinței de la
Munchen, este dezmembrată Cehoslovacia, apoi în 1939 este ocupat tot teritoriul. Berlinul
propune Moscovei încheierea unui tratat, pentru ca la 23 august 1939 să fie semnat Pactul
Ribbentrop-Molotov, care prevede pe lîngă angajamentul de neagresiune a celor două țări și
un protocol secret de împărțire a sferelor de influență în Europa de Est.

În concluzie pot spune că acest Sistem a fost creat în mare parte sub influența politică și
strategico-militară a statelor câștigătoare, astfel ignorându-se interesele statelor învinse dar și
a celor nou create. Drept urmare, această structură devenea extrem de vulnerabilă și putea
foarte ușor să fie una din cauzele începerii unui nou război mondial.