PRINCIPIUL PROMOVĂRII ŞI PROTECŢIEI DREPTURILOR

CONSUMATORULUI

Secţiunea 1. Noţiune şi justificare

Drepturile consumatorilor, asemenea drepturilor omului pentru societăţile politice

democratice1, reprezintă pentru dreptul afacerilor religia sfârşitului de secol XX şi a
începutului de secol XXI.
Tratatul asupra Uniunii Europene, adoptat la Maastricht (Olanda) în 1991 a consacrat
protecţia consumatorilor la rang de politică comunitară.
Atenţia legiuitorului european occidental pentru promovarea şi conservarea dreptului
consumatorului la o protecţie specială, a coborât până la contractele de împrumut de
consumaţie, care nu mai sunt demult reputate ca fiind cămătăreşti2.
În dreptul comunitar, protecţia intereselor consumatorilor a fost direcţionată legislativ
şi administrativ pe următoarele direcţii:
- informarea consumatorilor (etichetarea şi publicitatea);
- tehnicile particulare de contractare (contractele la distanţă, contractele încheiate în
afara spaţiilor comerciale, comerţul electronic şi prohibiţia clauzelor abuzive);
- sănătatea şi securitatea consumatorului (accesul pe piaţă numai al produselor fără
defecte, sigure şi nenocive).
În dreptul nostru, principiul discutat consistă în condiţionarea regularităţii, liceităţii,
validităţii şi a eficienţei conduitei în afaceri, de observarea şi respectarea regulilor sistemului
legal de protecţie a consumatorului.
Acest sistem legal dirijează şi repartizează normele afectate lui în următoarele laturi
complementare3:
- accesul neîngrădit, neconstrâns în vreun fel la produse şi servicii;
- informarea completă şi corectă a consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor oferite pieţei, astfel încât decizia privind achiziţia să fie rezultatul
determinării cât mai exacte a compatibilităţii produsului sau a serviciului cu nevoile, afinitatea
şi disponibilităţile consumatorului;
- anihilarea practicilor abuzive la încheierea, conceperea şi executarea contractului,
care expun pe consumator la discreţia agentului economic;
- recunoaşterea dreptului consumatorului la denunţarea unilaterală a unor contracte
făcute în împrejurări şi condiţii considerate provizorii sau improprii pentru o apreciere matură
asupra achiziţiei;

1
Adrian Năstase, Drepturile omului – religie a sfârşitului de secol, Institutul Român pentru Drepturile Omului,
Bucureşti, 1992.
2
Pe larg, în David Kelly, Ann Holmes, Ruth Hayward, Business Law, fourth ed., Cavendish Publishing Limited,
London, 2002, p. 570-582.
3
Sistematizarea elementelor protecţiei consumatorului comportă diferenţieri de concepţie, care, însă, nu sunt
esenţiale. În dreptul comunitar protecţia consumatorilor este sistematizată într-un tablou al mai multor drepturi
complexe: protecţia intereselor economice, protecţia sănătăţii şi securităţii personale, repararea daunelor;
reprezentare şi participarea la decizii (v. O. Manolache, Drept comunitar, op. cit., p. 192-194). Legea italiană din
1998, recunoaşte ca drepturi fundamentale ale consumatorilor şi utilizatorilor: apărarea sănătăţii; securitatea şi
calitatea produselor şi serviciilor; informarea adecvată şi o publicitate corectă; educaţia consumatorului;
corectitudinea, transparenţa şi echitatea în raporturile contractuale privind bunuri şi servicii; promovarea şi
dezvoltarea asocierii libere, voluntare şi democratice între consumatori şi utilizatori; serviciilor publice conform
standardului de calitate şi de eficienţă.

1
 - recunoaşterea dreptului la reparaţia pagubelor încercate de către consumator datorită
neconformităţii produsului cu caracteristicile enunţate de producători şi de distribuitori,
defectelor de calitate şi periculozităţii produselor sau serviciilor pentru viaţa, sănătatea şi
securitatea consumatorului;
- asigurarea participării consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor care
interesează această calitate a lor.

Secţiunea 2. Subiecţii, obiectul şi elementele protecţiei

A. Subiecţii.

1. Consumatorul protejat, este o persoană fizică, o asociaţie de persoane fizice care

achiziţionează, utilizează şi consumă produse sau servicii în afara activităţii sale profesionale
(art. 2 din OG nr. 21/1992).
2. Profesionistul care fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori
prestează servicii în cadrul comerţului său ("activităţii sale profesionale").
Deci, agentul economic care înstrăinează un bun care nu-i mai este necesar fondului
său de comerţ, nu are această calitate ca subiect activ al protecţiei consumatorului.
3. Producătorul este:
- fabricantul unui produs finit, al componentei unui produs şi al materiei prime;
- agentul economic care recondiţionează produsul sau agentul economic şi
distribuitorul care aduc o modificare a caracteristicilor produsului;
- importatorul produsului destinat vânzării, leasingului şi unor forme de distribuţie
specifică;
- distribuitorul produselor importate, al căror importator nu se cunoaşte.
4. Distribuitorul, este agentul economic din lanţul de distribuţie.
5. Vânzătorul, este distribuitorul care oferă produsul consumatorului.
6. Prestatorul, este agentul economic care furnizează servicii.

B. Obiectul protecţiei, îl reprezintă produsele noi, folosite sau recondiţionate şi

serviciile comercializate pentru consumator.
Sunt exceptate de la protecţie produsele comercializate ca antichităţi şi cele reparate
sau recondiţionate pentru a fi utilizabile, sub condiţia informării consumatorului asupra
acestor intervenţii.

C. Elementele protecţiei.
1. Calitatea produsului sau a serviciului este reprezentată de un ansamblu de
proprietăţi şi caracteristici care îl fac apt de a-şi realiza destinaţia, prin satisfacerea
necesităţilor explicite sau implicite ale consumatorului.
2. Produs sigur, este acela care, folosit în condiţii normale sau previzibile, potrivit
destinaţiei sale, nu prezintă riscuri sau prezintă riscuri acceptabile şi compatibile cu un înalt
grad de protecţie a consumatorului, în funcţie de unele aspecte ale produsului definite de lege
(caracteristici, ambalare, etichetare, instrucţiuni de folosire etc.).
3. Declaraţia de conformitate, este aceea făcută de către producător sau prestator prin
care se atestă, pe proprie răspundere, conformitatea produsului sau a serviciului cu un
document tehnic normativ.
4. Termenul de garanţie, este limita de timp, socotită de la data achiziţiei produsului
sau a serviciului, până la care producătorul sau prestatorul îşi asumă remedierea sau înlocuirea
achiziţiei, pe cheltuiala sa, pentru deficienţe neimputabile consumatorului.

2
 5. Termenul de valabilitate, este limita de timp, stabilită de producător, până la care
un produs perisabil, în condiţii normale de transport, manipulare, depozitare şi păstrare, îşi
păstrează caracteristicile specifice.
Pentru produsele alimentare, finalul acestui termen reprezintă data limită de consum.
Observăm că acest termen este impus de lege numai pentru produsele perisabile şi că
el implică şi condiţiile în care starea corespunzătoare a produsului poate fi păstrată fără a
periclita sănătatea consumatorului.
6. Data durabilităţii minimale, prevăzută numai pentru produsele alimentare, este
data, stabilită de producător, până la care, în condiţii de depozitare corespunzătoare, produsele
îşi păstrează caracteristicile specifice, şi după care produsele nu devin periculoase (ex: unele
băuturi alcoolice, unele alimente rezultate din fermentaţie sau culturi de bacterii).
7. Durata medie de utilizare prevăzută pentru produsele de folosinţă îndelungată
este intervalul de timp stabilit în documentele tehnice normative (standarde, norme tehnice de
calitate, certificări ale unor instituţii specializate autorizate), declarat de către producător ori
convenit cu acesta cu consumatorul, în cadrul căruia produsul trebuie să-şi menţină
caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare,
depozitare şi de exploatare.
8. Viciul ascuns este deficienţa calitativă a unui produs sau serviciu care nu a fost şi
nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare.
Deşi legea nu defineşte viciul aparent, acesta nu este lipsit de semnificaţie în materia
noastră, căci, în termenul de garanţie, producătorul sau prestatorul răspunde şi pentru acesta.
Viciul aparent este acea deficienţă de calitate sesizabilă la preluare sau în cursul
exploatării, cu o percepţie de nivel comun.

Secţiunea 3. Modalităţile şi mijloacele juridice de protecţie a consumatorului4

1. Dreptul la informare figurează între cele trei drepturi principale ale

consumatorilor, şi el, ca drept complex, şi constă într-o informare, din partea producătorului
sau a prestatorului, completă, corectă şi precisă, asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor oferite, spre a putea adopta o decizie asupra ofertei cât mai
corespunzătoare nevoilor lor, spre a realiza o educaţie în însăşi calitatea lor de consumatori şi
spre a da acestora posibilitatea utilizării complete şi în deplină siguranţă.
Dobândirea unei educaţii ca şi consumator, ca una dintre cele două finalităţi ale
îndeplinirii obligaţiei de informare sau beneficiile trase din dreptul corespunzător acesteia, nu
este o preţiozitate a legii, întrucât consumatorul serveşte piaţa, provocând oferte de calitate, şi
îşi serveşte propriile interese, prin dezvoltarea şi rafinarea gusturilor sale, prin exigenţe de
substanţă, valide, în raport cu oferta pieţei, obligând astfel concurenţa să-şi reevalueze
continuu, în manieră progresistă, calitatea ofertei.
Dreptul consumatorului la informare se realizează prin etichetare, prin predarea
produsului însoţit de cartea tehnică, instrucţiunile de folosire şi de alte asemenea documente,
cu textul obligatoriu şi în limba română, prin afişarea preţurilor şi tarifelor şi prin demonstraţii
de utilizare.
Conţinutul informării din documentele amintite este riguros prezentat de lege, care
enunţă elementele obligatorii ale acesteia (art. 20).
În rezumat, elementele informării consistă în prezentarea datelor de identificare a
produsului şi a producătorului, a elementelor privitoare la cantitate, calitate şi la termenele de

4
Pentru o abordare tehnico-economică, vezi Robert Morar, Sisteme de protecţie a consumatorului, Lumina Lex,
Bucureşti; Vezi şi Carmen Tamara Ungureanu, Drept Internaţional Privat. Protecţia consumatorilor şi
răspunderea pentru produsele nocive, All Beck, Bucureşti, 1999.

3
garanţie, a principalelor caracteristici, inclusiv cele ale compoziţiei, a modurilor de utilizare,
manipulare, păstrare; a contraindicaţiilor; a ţării producătoare.
Produsele de folosinţă îndelungată (complexe şi utilizabile pe o durată medie şi
reparabile sau compatibile cu activităţi de întreţinere), trebuie însoţite şi de certificatul de
garanţie şi, eventual, de declaraţia de conformitate.
Aceleaşi informaţii şi documente, adaptate specificului lor, trebuie furnizate şi pentru
servicii.
Demonstraţiile de utilizare, se fac la cerere, cu ocazia cumpărării şi poartă asupra
modului de utilizare, cu evidenţierea funcţionalităţii produsului.
Aceste demonstraţii sunt obligatorii la lansarea produsului pe piaţă.
Afişarea preţurilor şi tarifelor, trebuie să se facă în mod vizibil, într-o formă
neechivocă, uşor de citit.

2. Dreptul la o publicitate decentă, corectă şi edificatoare.

Legislaţia privind publicitatea cere oricărei prezentări a unei activităţi, făcută în scopul
promovării vânzării de bunuri şi servicii, să fie decentă, corectă şi să fie elaborată în spiritul
responsabilităţii sociale.
Sunt contrare cerinţelor legii, publicitatea de orice fel pentru anumite produse,
publicitatea înşelătoare, publicitatea subliminală, publicitatea care atentează la demnitatea
umană şi morala publică, la convingeri politice sau religioase şi la imaginea, onoarea,
demnitatea şi viaţa particulară, publicitatea care induce discriminări şi care exploatează
superstiţiile şi credulitatea, publicitatea care prejudiciază securitatea persoanelor, incită la
violenţă sau care încurajează un comportament prejudiciabil pentru mediul înconjurător şi
publicitatea făcută bunurilor sau serviciilor produse sau distribuite în mod ilicit.
Publicitatea de orice fel, este interzisă pentru:
a) Produsele stupefiante şi psihotrope;
b) Medicamentele care se eliberează numai pe bază de prescripţii medicale;
c) Băuturile alcoolice şi produse de tutun, în publicaţii şi la spectacole destinate
minorilor, când se adresează direct minorilor, când se înfăţişează minori consumând aceste
produse sau care prezintă efectele benefice ale consumului lor, care dă o imagine negativă
abstinenţei;
Pentru băuturile alcoolice mai este interzisă publicitatea prin care evidenţierea
conţinutului în alcool urmăreşte stimularea consumului şi care face legătura între alcool şi
conducerea unui vehicul.
Pentru tutun mai este interzisă publicitatea care nu conţine inscripţiile - avertisment cu
textul şi în formatul oficiale.
d) Arme, muniţii, explozivi, metode şi procedee pirotehnice, în alte locuri decât cele
de comercializare;
e) Produsele şi serviciile destinate minorilor, când conţine elemente dăunătoare fizic,
moral, intelectual sau psihic, speculează lipsa de experienţă şi credulitatea minorilor,
afectează relaţiile acestora cu părinţii şi cadrele didactice ori când îi prezintă pe aceştia, în
mod nejustificat, în situaţii periculoase.
Dintre practicile de publicitate repudiate de lege, consumatorul este interesat de
publicitatea înşelătoare, publicitatea subliminală, publicitatea comparativă şi de publicitatea
explicită ori de unele modalităţi ale publicităţii pentru tutun, băuturi alcoolice, substanţe
stupefiante şi psihotrope, arme, muniţii, explozivi, metode şi mijloace pirotehnice şi pentru
produsele şi serviciile destinate minorilor.
Publicitatea înşelătoare sau mincinoasă, este aceea prin care se plasează în eroare
cel căruia îi este destinată sau care o recepţionează, cu consecinţa lezării interesului
consumatorului sau a interesului unui concurent.

4
 Această publicitate poartă, în concepţia legii, asupra caracteristicilor bunurilor sau
serviciilor, dintre care se remarcă rezultatele testelor şi încercărilor şi efectele utilizării lor;
preţului şi a condiţiilor de distribuţie sau de prestare; serviciilor post-achiziţie; potenţialului şi
palmaresului ofertantului; omisiunilor interesate relativ la identificarea şi caracterizarea
bunurilor sau a serviciilor.
Publicitatea subliminală este aceea realizată prin stimuli de o intensitate insuficientă
pentru a conştientiza percepţia ei, care, însă, poate influenţa comportamentul economic. Este
o publicitate rafinată, astfel concepută şi dozată, încât comportamentul economic dorit de
autorul ei să fie obţinut "pe nesimţite", fără o motivaţie propriu-zisă, explicită.
Spre exemplu, în timpul desfăşurării unui test colectiv profesional, un anume fel de
ciocolată sau de vestimentaţie se asociază cu numele câştigătorului care în timpul testului
consumă acea ciocolată şi pare foarte destins.
Publicitatea comparativă este aceea făcută prin identificarea explicită sau implicită a
unui concurent sau a produselor ori a serviciilor acestuia.
Ea este interzisă când: este şi înşelătoare; comparaţia priveşte bunuri sau servicii cu
destinaţii diferite; nu este obiectivă; se creează confuzii între concurenţi, mărci de comerţ,
denumiri comerciale sau alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale unui concurent; este
defăimătoare pentru concurenţi; speculează indicaţiile geografice; marca de comerţ sau
denumirea comercială protejată şi când se încalcă prevederi ale Legii Concurenţei.
Pentru publicitatea comparativă a unei oferte speciale, se cer indicaţii clare privind
durata ofertei, stocul disponibil sau alte condiţii specifice.
Publicitatea explicită este interzisă în anumite condiţii pentru tutun, băuturile
alcoolice, arme muniţii, explozivi, metode şi mijloace pirotehnice şi pentru produsele şi
serviciile destinate minorilor.
Pentru produsele din tutun, se interzice publicitatea explicită difuzată prin radio şi
televiziune, cea plasată pe prima şi pe ultima copertă sau pagină a tipăriturilor presei scrise şi
cea plasată pe bilete de călătorie pentru transportul public.
Pentru băuturile alcoolice, se interzice publicitatea explicită ca şi în ultimele două
ipoteze de la produsele din tutun.

3. Dreptul la un contract util, echitabil şi eficient.

Potrivit reglementării de drept comun în materie (OG nr. 21/1992), consumatorul
trebuie să aibă libertatea deplină de a decide o achiziţie de bunuri sau servicii, fără
constrângeri prin clauze contractuale sau practici comerciale abuzive, prin obţinerea unui
contract de achiziţie util, eficient, echitabil şi executabil în mod benefic pentru el.