Facultatea de Istorie și Ştiinţe politice

Masterat: Antropologie și Istorie Europeană

Anul I
 Dintre artele grafice, iconografia a ocupat un loc de seamă în istoria Rusiei. Pe
lângă picturile murale timpurii de la Novgorod, putem spune că icoana a fost, încă din secolul
paisprezece, principala modalitate de redare a imaginarului religios și a expresiei populare.
Mai târziu, când pictura murală este subordonată iconografiei, icoana devine unicul simbol al
credinţei. Din perspectiva deosebitei sale valori și a sursei bizantine din care se trage, icoana
rusească vine în succesiunea unei tradiţii artistice impresionante, iar evoluţia acesteia oferă
exemple inegalabile de măiestrie artistică. Prin frumuseţea ornamentală, unicitatea
compoziţiei, stricteţea genurilor, caracterul ideatic și profunzimea spirituală a expresiei
religioase pe care o transmite, icoana poate fi comparată cu arta religioasă timpurie din
Europa Occidentală. Este necesară o bună cunoaștere a icoanei rusești ca manifestare artistică,
pentru a înţelege tradiţiile istorice din care a luat naștere pictura, influenţând această artă până
în zilele noastre. Dincolo de această perioadă de la începutul secolului optsprezece și până în
ziua de astăzi, icoana rusească are rădăcini mult mai îndepărtate ca artă artizanală. 1
În 988, Rusia Kieveana a adoptat în mod oficial credinţa ortodoxă, care ajunsese în
Rusia mult mai devreme, mici comunităţi ortodoxe existând dinainte de 980. Creștinismul rus
a preluat numeroase tradiţii culturale din Bizanţ, una dintre ele fiind arta icoanei. Primele
icoane au fost aduse în Rusia din Constantinopol, unde, primii maeștrii ai artei icoanei erau
greci. Icoanele bizantine se disting prin fineţea tehnicii. În unele distingem mareţia fastului
imperial, iar in altele experienţa ascetică monahală. 2
Comoara cea mai de preţ a Rusiei este icoana Maicii Domnului din Vladimir. A fost
adusă în Rusia din Bizanţ, la începutul secolului al XII-lea și se crede că este una din cele trei
reprezentări ale Maicii Domnului, pictate de catre Sfântul Apostol Luca. Acest tip de
icoana Dulcea sărutare – a interesat în mod deosebit lumea slavă fiind unul din cele mai
cunoscute tipuri de icoană aici. Cunoscută pentru puterile sale făcătoare de minuni, ea scapă

1
http://www.cartier.md/upload/File/icoane_album.pdf.
2
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/iconografia-rusa-118108.html.
din mai multe incendii şi năvăliri ale tătarilor. Compoziţia a fost repetată de mii de ori de-a
lungul veacurilor.3
Ca meșteșug, iconografia rusă a format adevărate talente, care și-au folosit fie propria
creativitate, fie au adaptat noi modele și stiluri. Aceste talente și-au găsit imediat discipoli,
stabilind și dezvoltând școli de meșteșugari care au răspândit stilul și maniera acestora de a
picta icoane. Principalul motiv pentru care aceștia au avut succes a fost acela că nu s-au dezis
de tradiţie, ci au executat cu mai multă măiestrie un model moștenit.
Pictorii iconari bizantini au apărut în Rusia începând cu sec. al XI-lea, picturile fiind
murale la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Kiev și la Catedrala Sfânta Sofia din
Novgorod.
Iconograful începea lucrul asupra unei icoane numai cu binecuvântarea duhovnicului.
În timp ce picta, iconograful petrecea în rugăciune şi în post aspru. Pentru început se alegea
lemnul – o scândură dreaptă şi netedă, de obicei de tei. Scândura nu trebuia să aibă nici un
nod, oricât de mic, în caz contrar peste câţiva ani lemnul putea să crape şi să distrugă icoana.
Apoi în scândură se dăltuia o adâncitură ca un „leagăn” pentru icoană. În această adâncitură
iconograful punea mai multe straturi de gled (substanţă care izolează pictura de suport,
asigurând o mai bună aderare şi durabilitate a acesteia), apoi peste un strat de clei de peşte şi
cretă se lipea pânza. După uscare, aceste straturi formau un suport dur care se şlefuia cu grija
pentru a oferi pictorului o suprafaţă netedă de lucru. Apoi scândurele se aureau – pe suprafaţa
ştearsă bine cu usturoi se puneau fâşii foarte subţiri de aur. În vopsele se adăuga gălbenuş de
ou sau smoală aurie, în aşa fel icoanei i se adăuga lumină. Pe icoană se aşterneau mai întâi
culori închise, iar apoi mai deschise.4
Câteva caracteristici ale picturii iconografice rusești timpurii, pot fi explicate prin
originile sale bizantine. Primele icoane au fost aduse în Rusia din Constantinopol, unde,
primii maeștrii ai artei icoanei erau greci. Icoanele bizantine se disting prin fineţea tehnicii. În
unele distingem mareţia fastului imperial, iar în altele experienţa ascetică monahală.5
Deşi receptive la îmfluenţele bizantine, icoanele ruse prezintă caracteristici distincte şi
aici amintim de tonuri plate, luminoase şi vii, alungirea proporţiilor, sinozitatea liniei precum
şi simplitate şi sobrietate.
Procesul de perfecţionare a modelului a dus la transpunerea în forme naţionale a
originalului străin și, pe lângă aceasta, la o nouă expresie spirituală a formei îmbunătăţite,

3
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/iconografia-rusa-118108.html.
4
http://www.cartier.md/upload/File/icoane_album.pdf.
5
Ibidem.
datorată, în egală măsură, notei personale. Dar orice nouă contribuţie, fiind specific rusească,
era și ușor acceptabilă. Fenomenele artistice din Rusia au fost poate mai puţin sofisticate, dar
zonele în care acestea s-au dezvoltat sunt foarte îndepărtate, incluzând regiuni de la
Novgorod, Pskov, Tver, Vologda și tot nordul, pe lângă Suzdal și Moscova: o tendinţă
civilizatoare care s-a extins în toată Rusia moscovită, regiunea cea mai avansată din Câmpia
Europei de Est. Atât din punct de vedere religios, alegerea sau crearea temei sau subiectului și
a compoziţiei acesteia, cât și din punctul de vedere al vieţii materiale, al tipologiilor, decorul,
clădirile, peisajele, hainele și robele și tot ceea ce ţine de iconografie.6
Asadar icoana rusească a început prin a imita modelele greceşti, dar aceste modele nu
erau întotdeauna accesibile (de exemplu, la Novgorod) şi, din acest motiv, a început să se
schimbe: stilul grecesc, sau stilul pur bizantin, a fost înlocuit de cel greco-oriental, acesta din
urmă de cel greco-italian, pentru ca în final şi acesta să fie înlocuit de stilul neogrec. Astfel,
icoana rusească a supravieţuit prin tradiţie, în principal datorită faptului că s-a păstrat la
nivelul unui meşteşug fără pretenţii de creativitate, adoptând o tradiţie după cealaltă,
respectând fiecare dintre modele.7
În secolele XIII - XIV, tradiţiile pre-mongole au fost păstrate și dezvoltate în câteva
lucrări. O nouă manifestare a acestei perioade a fost apariţia artei primitive ruseti. Lucrările
acestori pictori sunt naive, însă spontaneitatea expresiei, strălucirea culorilor și simplitatea
copilarească, sunt captivante. Acesta reprezintă începutul școlii rusești de pictura
iconografică. Spre deosebire de şcolile artistice ale Europei răsăritene şcoala rusească a avut
avantajul că a putut să se dezvolte multe veacuri fără întrerupere. Iconografia rusă a fost
creată de un popor ce şi-a făurit un stat naţional propriu şi puternic, luptând în special cu
popoare necreştine lucru care s-a şi reflectat printr-o tradiţie naţională foarte expresivă
delimitându-se uşor de cultura europeană.8
Şcolile de pictura bisericească locale din ţările slave s-au afirmat în Rusia mai ales la
Novgorod și la Pskov, apoi la Moscova începând de la mijlocul veacului al XIV-lea. În mod
cert ele au fost puternic receptive la influenţele bizantine. Cronicile ne-au păstrat amintirea
unor artiști greci veniţi să lucreze la Novgorod și la Moscova. În 1338, "grecul Isaia și
prietenii sși" au pictat frescele din biserica Intrării în Ierusalim de la Novgorod, astăzi
disparută, iar în 1344 alţi meșteri greci au zugrăvit vechea catedrală a Adormirii de la
Moscova.
6
http://www.cartier.md/upload/File/icoane_album.pdf.
7
http://www.evz.ro/detalii/stiri/lumina-din-icoane-886488.html.
8
Mihail, V., Alpoatov, „Istoria Artei” – Arta lumii vechi şi a evului mediu vol. I, Editura Meridiane,
Bucureşti,1962 pag. 374.
 Către finele secolului al XIV-lea, iconografia rusă se distinge printr-o schimbare de
orientare, prin care tradiţia iconografică lasă mai mult loc pentru emoţie și expresie. Această
ruptură, pe de o parte, dă viaţă formei, iar pe de alta, schimbă sentimentul religios exprimat
prin icoană. Dogma bizantină este înlocuită de viaţa religioasă care îl aduce pe om mai
aproape de Dumnezeu. În același timp, modelul nu mai este grec, ci rus, iar tiparul
iconografic se îmbogăţește prin categorii secundare și decoruri mai sofisticare: este ca și cum
se trezește, iese din amorţeală, devenind plin de însufleţire și pitoresc.9
La sfarsitul secolului al XIV-lea un nou val de influente bizantine, în vremea
Paleologilor, a traversat întrega Rusie. Reprezentatul cel mai de seama al acestei perioade a
fost Teofan Grecul. Acesta s-a nascut pe la 1330 în capitala Imperiului Bizantin. După ce
pictează mai multe biserici la Constantinopol, la Galata și la Calcedonia, a venit la Novgorod
prin jurul anului 1360 sau 1370. Teofan a lucrat un timp la Novgorod unde cu ajutorul unor
ucenici, în parte recrutaţi pe loc, el a executat în 1378 frescele catedralei Schimbarea la Faţă.
Prin nobletea personajelor cu proporţii zvelte, el se leaga de tradiţia de la Kariye Djami.
Dar, la Novgorod, bucurându-se de mai multa libertate în compoziţie și în execuţie, el
și-a putut da frâu liber temperamentului violent și pasionat. Figurile sale au fost comparate
uneori cu negativele fotografice.10
Prin forţa expresivă a coloritului, ca și prin vigoarea personala a stilului, frescele din
biserica Schimbarea la Faţă din Novgorod se situează la polul opus faţă de acelea din
Peribleptos de la Mistra, aproape contemporane. Teofan a lucrat un timp la Novgorod, apoi a
plecat - cel mai tarziu în 1395 - la Moscova, unde a desfășurat o activitate nu numai de pictor
de fresce, ci si de pictor de icoane și de miniaturist. Din operele aparţinând perioadei
moscovite a lui Teofan nu ne-au rămas decât remarcabilele icoane alcătuind ansamblul Deisis
pe care l-a pictat pentru iconostasul catedralei Buna Vestire.11
Părerile specialiștilor sunt împărţite în ceea ce privește faptul dacă să i se atribuie lui,
sau unuia dintre ucenicii săi cunoscuta icoana "Maica Domnului de la Don", executată la
Novgorod între anii 1370 și 1390 . Icoana "Maica Domnului de la Don", “Donkaia”, este de
tipul “Eleousa”, fiind foarte asemănătoare cu Icoana “Vladimir” a Maicii Domnului şi
exprimînd bucurie, linişte şi tandreţe. Diferenţa dintre ele constă în faptul că, în Icoana
“Donskaia”, Pruncul Iisus are picioarele dezgolite pînă la genunchi şi sprijinite de braţul
Fecioarei Maicisi pe al carui revers se afla o Adormire a Maicii Domnului.

9
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/iconografia-rusa-118108.html.
10
http://www.cartier.md/upload/File/icoane_album.pdf.
11
Ibidem.
 Teofan decora la Moscova, în 1395, biserica Nașterii Fecioarei, fiind ajutat de Simeon
Ciornii, în 1399 catedrala Sfantul Mihail și în 1405 catedrala Bunavestire, cu colaborarea lui
Prohor din Gorodet și a lui Andrei Rubliov însuși. A executat de asemenea picturi profane în
palatul marilor cneji de la Moscova și în cel al lui Vladimir Andreievici, cneazul de
Vladimir.12
Însă, arta icoanelor ruseşti va triumfa odată cu pictorul-călugăr Andrei Rubliov.13
Icoanele lui Andrei Rubliov și cele ale contemporanilor săi reprezintă expresia unui
extraordinar avânt al școlii rusești la începutul secolului al XV-lea. Andrei Rubliov a lăsat
puţine date despre viaţa şi opera sa. Icoanele ce îi sunt atribuite nu au păstrat nici măcar
semnătura sa. Letopiseţele ruseşti păstrează, de asemenea, puţine informaţii despre Andrei
Rubliov. Astfel, se ştie despre Andrei Rubliov că a trăit aproximativ între anii 1370 şi 1430.
Se pare că a făcut parte ca laic din Lavra Sfânta Treime (Troiţa de lângă Serghievo) unde a
fost elev al iconarilor de acolo după care se călugăreşte la mănăstire Spaso Andronikov din
Moscova. Este considerat autorul unui minunat manuscris cu miniaturi, cunoscut ca
Evanghelia Hitrovo.14
Rubliov a fost un artist şi un creator unic, nu a continuat fidel modelul sobru bizantin, ci
a impus propria notă, creând noi tipuri religioase, cu mai multă viaţă. Această notă personală
a impus un stil deosebit al picturilor lui Rubliov, recunoscut prin nuanţe mai calde, ce oferă o
anume blândeţe chipurilor înfăţişate. Comparat cu maestrul său, Teofan Grecul, artistul se
impune printr-un simţ aparte al frumosului, dominat de o anumită pace sufletească. Această
trăsătură a fost cel mai bine vizibilă în înfăţişarea îngerilor, care sunt reprezentaţi ca tineri cu
chipul sfios şi senin, cu o delicateţe specific feminină, simboluri ale purităţii şi ne-prihănirii.15
Caracterul şi concepţia luminoasă despre lume şi omul capabil de o dragoste activă, ale
lui Rubliov s-au format într-o perioadă de avânt care a servit la depăşirea credinţei medievale
care susţinea că omul este concupiscent iar lumea este orientată spre „rău”.16
Personalitatea celui mai mare iconar rus nu putea fi uitată de Nikodim Kondakov, care îi
dedică mai multe pagini în recenta lucrare Icoane. Iată câteva aprecieri ale lui Nikodim
Kondakov: „Rubliov a fost un artist şi un creator, în adevăratul sens al cuvîntului. Nu s-a
limitat la designul sobru al bizantinilor, ci i-a adăugat propria notă personală şi, mai presus de
12
http://www.crestinortodox.ro/religie/teofan-grecul-iconarul-celor-nevazute-98774.html.
13
Nikodim, Kondakov „Icoane ” traducere din engleză de George Adam, Editura Sirrocco
Cartier, Bucureşti 2009, pag. 105.
14
Ibidem.
15
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-Icoanele-lui-Andrei-Rubliov*articleID_23501-
articles_details.html.
16
Mihail, V., Alpatov, op. cit. pag. 383.
toate, a creat noi tipuri religioase cu o expresie nouă, arta religioasă căpătînd astfel o nouă
semnificaţie spirituală. Nu a fost un simplu meşteşugar, ci un adevărat artist, iar stilul său
deosebit i-a insuflat mai multă viaţă stilului bizantin, lucru evident în pictura feţei, a mâinilor
şi a corpului, a veşmintelor, precum şi în compoziţia generală a lucrărilor, atît în desen, cît şi
în colorit“. 17
Ca reprezentant al artei bizantine, Andrei Rubliov este considerat discipol şi continuator
al lui Teofan Grecul. Şi pe această direcţie, Rubliov a fost identificat cu un stil aparte, mai
luminos şi blând decît stilul lui Teofan Grecul. În acest sens, diaconul Ioan I. Încă nota în
prefaţa cărţii Icoana Sfintei Treimi a Cuviosului Andrei Rubliov de Ieromonah Gabriel
Bunge: „Temperamente şi vocaţii diferite, Teofan şi Rubliov se află şi stilistic la antipozi.
Dinamismului impetuos şi agitat, severităţii sumbre şi austere a lui Teofan, Andrei Rubliov i-a
contrapus o luminozitate, o delicateţe şi o blândeţe de tip isihast exprimate printr-o graţie, un
echilibru şi o simplitate de tip elin, clasic. Concentrând toate aceste elemente în capodopera
sa, Andrei Rubliov, veritabil poet în culori al Rusiei Medievale, dădea prin opera sa replica
unei frumuseţi melancolice, de inegabilă transparenţă şi incredibilă seninătate, a unei epoci
extrem de sumbre şi dramatice din istoria Rusiei (şi a întregului Est al Europei); oprimată de
interminabilele invazii şi de jugul umilitor al tătarilor, aceasta era măcinată de conflictele
fratricide dintre diferitele cnezate ce vor sucomba irezistibilului elan unificator şi expansionist
al viitoarei Moscove a ţarilor“. 18
În cazul lui Rubliov a fost vorba nu numai de un talent artistic deosebit, ci şi de o
experienţă personală şi de expresia unei noi emoţii religioase ”umilenie” evidente care duce la
apariţia unui număr enorm de copii şi la răspândirea acestora până în zona Novgorod şi
Poskov lucru care a îngreunat foarte mult încercarea de a defini adevăratul stil al lui Rubliov a
fost un artist şi un creator, în adevăratul sens al cuvântului: nu s-a limitat doar la designul
sobru al bizantinilor, ci i-a adăugat propria lui notă personală şi, mai presus de toate, a creat
noi tipărituri religioase cu o expresie nouă, arta religioasă a căpătat astfel o nouă semnificaţie
spirituală. Stilul său deosebit a influenţat chiar viaţa stilului bizantin, lucru evident în pictura
feţei, a mâinilor şi a corpului, a veşmintelor, precum şi în compoziţia generală a lucrărilor atât
în desen cât şi în colorit. Acest stil special este foarte asemănător cu cel al lui Cimabue,
Duccio şi Siense, dar este mai sobru decât stilul acestora, păstrând totodată forţa caracteristică

17
Nikodim, Kondakov „Icoane ” traducere din engleză de George Adam, Editura Sirrocco
Cartier, Bucureşti 2009, pag. 105.
18
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-icoanele-lui-Andrei-Rubliov*articleID_23501-
articles_details.html.
tipurilor religioase bizantine, acceptate după trecerea câtorva secole în orientul Grecesc. Toate
aceste lucruri se pot vedea pe chipul Fecioarei, Pruncului, lui Iisus Hristos, ale Îngerilor,
Apostolilor etc. Totodată aceste lucruri se pot observa şi în veşmintele elegante ale
Apostolilor, ce formează pliuri, dar care au, intr-un fel, propria lor expresie, având imprimată
dorinţa artistului de a-şi exprima reverenţa pentru personajul sfânt pe care îl acoperă.19
Icoanele lui Rubliov au într-adevăr nişte trăsături şi un stil aparte care trebuie privit în
esenţă ca o notă personală a artistului. Comparativ cu stilul de desen din zona Novgorod,
simplificat excesiv şi executat într-un mod grosolan şi neglijent, prin Rubliov avem în faţă
desene de un rafinament extraordinar cu veşminte complicate şi chiar ireale. Acestea cu
siguranţă nu aparţin stilului de desen bizantin, însă contemporanii lor aşa l-au considerat şi au
apreciat acest stil de desen sobru grecesc după simplificarea de la Novgorod. Avem de
asemenea şi coloritul bizar al nuanţelor întunecate, în special violet intens şi culoarea palidă şi
delicată a fildeşului de la nivelul feţei şi al pielii. Elemente ce nu pot fi considerate greceşti şi
trebuie puse pe seama originalelor din Veneţia şi Padova însă contemporanii lor au cunoscut
aceste originale numai în interpretarea greco-italiană şi au crezut că erau cu adevărat
greceşti.20
Totodată Andrei Rubliov este primul pictor rus din opera căruia se desprind deosebit
de puternice trăsături naţionale. Adică umanitatea şi sentimentul de demnitate umană nu vine
în special de la artist ci este şi o emanaţie a realităţii înconjurătoare, realitatea confirmând
imaginea omului întruchipat în operele sale. Ea nu putea să fie numai o creaţie a gândirii
pictorului, trebuia sa existe cu adevărat şi în viaţa rusească.21
Nu toate lucrările lui Andrei Rubliov s-au păstrat, însă se ştie că întreaga sa creaţie este
indisolubil legată de Moscova precum şi de oraşele şi mânăstirile din împrejurimi. Cele mai
importante şi autentice picturi murale ale lui Rubliov sunt frescele din catedrala Uspenski din
Vladimir precum şi Sfânta Treime din mânăstirea Troiţa - Serghei.22

Dintre operele sale cea mai reprezentativă este fără dubii „Sfânta Treime” care a fost
creată pentru a împodobi mânăstirea Troiţa din Serghiev. Pe această vestită icoană sunt
înfăţişaţi cei trei îngeri care în preînchipuie pe Dumnezeu când s-a înfăţişat lui Avraam la
stejarul din Mamvri. 23
19
Nikodim Kondakov, op. cit., pag. 105-108.
20
Ibidem.
21
Dimitri S. Lihaciov ”Prerenaşterea rusă” Editura Meridiane, Bucureşti 1975, pag. 181.
22
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-icoanele-lui-Andrei-Rubliov*articleID_23501-
articles_details.html.
23
Mihail ,V., Alpatov, op.. cit., pag. 383-384.
 La Galeria Tretiakov, se poate vedea icoana intitulată Ospitalitatea lui Avraam sau
Sfânta Treime. Icoana înfăţişează Trinitatea Cerească – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi
Sfîntul Duh – sub forma a trei îngeri aşezaţi în jurul unei mese. Chipurile asemănătoare se
disting prin coloritul veşmintelor şi prin gesturi. Frumuseţea unică şi misterul acestei icoane
l-au determinat pe părintele şi omul de cultură rus Pavel Florenski să afirme că „există Troiţa
lui Rubliov, deci există Dumnezeu!“.
S-au scris multe pagini în legătură cu originea picturii, trimitere la Geneza Biblică, unde
Dumnezeu i-a apărut lui Avraam sub forma a trei bărbaţi (nu se specifică dacă îngeri);
Avraam i-a invitat să se odihnească şi le-a oferit o masă. Aceşti trei vizitatori au fost
interpretaţi ca personajele divine trinitare. De asemenea, a fost dezbătută identitatea celor trei
îngeri din icoana lui Rubliov: care este Tatăl, care Fiul şi care Sfîntul Duh? Astfel, unele
interpretări l-au identificat pe Dumnezeu Tatăl ca fiind îngerul central, în timp ce altele au
susţinut că îngerul din mijloc este Iisus. S-a afirmat despre chipul îngerului din icoană că ar fi
prea feminin şi nu respectă astfel tradiţia iconografică bizantină.
Simbolismul medieval care umple lucrarea însă este accesibil numai unui experimentat
teolog. Compoziţia este concepută ca un octagon format cu scaunele şi scăunelele pentru
picioare, detaliile arhitectonice şi muntele din partea de sus a icoanei astfel prin octogon (cifra
opt însemna viaţa veşnică) simbolizându-se eternitatea. Masa la care stau îngerii,
simbolizeaza masa pentru jertfă şi cupa jertfa propriu zisă. Picioarele goale de asemenea
subliniază esenţa divină a îngerilor iar toiegele reprezintă viitoarea peregrinare terestră a
unuia dintre ei.
Deşi încă din vechime exista şi în pictura bizantină un chip iconografic asemănător
Rubliov ofera conversaţiei dintre cei trei îngeri o mai mare profunzime spirituală. Îngerul din
centru prefigurează pe Hristos care domină oarecum pe ceilalţi doi, însa prin capul plecat
exprimă umilinţă iar prin mâna întinsă spre cupa cu capul de viţel, aşezată pe masă se face
aluzie la jertfa viitoare. Îngerul din dreapta este tratat mai sever,cu mâna ridicată,
binecuvintează gestul însoţitorului Său. Cel de-al treilea înger, din dreapta, ţine capul plecat
cusmerenie parcă ar asculta discuţia dintre cei doi; întreaga figură exprimând asentimentul
său.24
Eliminând orice element narativ, ilustrativ, reprezentarea episodului din Mamvri devine
aici, redusă la esenţial, o parabolă vie a Treimii. Avantajul dogmatic cel mai preţios al acestei
unice reprezentări a Treimii este acela de a sugera plastic, dincolo de orice alegorism
(porumbel, nor, limbi de foc) plenitudinea ipostatică a realităţii tainice a Duhului Sfant,
24
Mihail, V., Alpatov, op. cit., pag. 384.
precum şi desăvarşita Lui egalitate cu celelalte postasuri Treimice, cu excluderea clară a
oricărui subordinaţianism („arianism”), fie el „filioquist”, fie „iudaizant” ori raţionalist in
inţelegerea misterului Treimic.
Creaţia lui Rubliov nu poate fi explicată numai cu ajutorul picturii vechi ruseşti. Ca
fiecare operă de artă genială ea depăşeşte graniţele timpului în care a apărut. Asemenea
Divinei Comedii a lui Dante, cea mai reprezentativă operă a lui Rubliov „Troiţa”, reuneşte
particularităţile simbolismului medieval cu năzuinţele înalte ale umanismului şi cu simplul
adevăr omenesc.25
Igor Grabar descrie gama de culor a Troiţei astfel: Gama cromatică este construită pe
nuanţarea fină a tonurilor de roz-liliachiu(haina îngerului din stânga), de violet argintiu şi a
unui ton de ruginiu cu transparenţe verzi(himationul îngerului din dreapta) şi de galben auriu
(aripile şi scaunele)
Cercetarea ştiinţifică rusă, care ii mai atribuie lui Rubliov şi paternitatea a trei
excepţionale icoane din cinul „Deisis” al iconostasului pierdut de la Zvenigorod, insistă pe
dimensiunile naţionale ale artei lui Rubliov iar celor doi maeştrii, lui Teofan şi Andrei, li se
datorează definitivarea conceptului iconostasului monumental în cinci registre: în catedrala
Uspenie din Vladimir, icoanele aparţinand cinului „Deisis” şi lucrate de Rubliov măsurau nu
mai puţin de 3 × 1 metri! Creaţie originală rusă, moment de apogeu al artei medievale
ortodoxe, iconostasul era menit să reveleze concentrat intreaga iconomie a mantuirii din
Vechiul Testament şi pană la Judecata de Apoi, fiind in acelaşi timp o magnifică reafirmare a
dimensiunii eshatologice a Liturghiei şi iconografiei ortodoxe.
Aproape de sfârsitul secolului al XV- lea a apărut noua stea, Dionisie, aparea pe
firmamentul Moscovei. Chiar daca datele biografice ale lui Dionisie nu sunt foarte multe,
informaţiile cu privire la activitatea sa sunt totuși mai numeroase, decât în cazul altor maeștrii
iconari rusi, din vechime. Dionisie s-a nascut în jurul anului 1445, la puţin timp după moartea
lui Andrei Rubliov. A avut trei fii: Teodor și Vladimir, care au fost pictori de icoane, și
Andrei. Arta lui Dionisie este una matură, contemplativă, rafinată și nobilă în același timp.
Dionisie a fost un colorist excepţional, de o rară delicateţe, culorile sale sunt subtile,
transparente, formând armonioase acorduri, în special în scenele statice solemne, ce includ un
mare număr de personaje.26

25
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-icoanele-lui-Andrei-Rubliov*articleID_23501-
articles_details.html.
26
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-icoanele-lui-Andrei-Rubliov*articleID_23501-
articles_details.html.
 Dionisie a intrat în Paterikonul Mănăstirii Sf. Iosif Volokolamsk ca Dionisie cel Înțelept.
Succedându-i și dezvoltând moștenirea lui Andrei Rubliov, Dionisie a creat opere care
reflectă o înflorire a culturii rusești într-o epocă în care statul Rus era unificat.
Pe la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI , anexarea Novgorodului, Pskovului și Tverului
de către Moscova a pus capăt procesului de adunare a pământurilor rusești într-un stat
centralizat. În toamna anului 1480, a avut loc scuturarea jugului Hoardei de Aur. La sfârșitul
sec. al XV-lea, sub Ivan al III-lea, noua poziție a Moscovei drept capitala unui stat european
unificat a făcut necesară renovarea și construirea unor mari catedrale.27
Frescele pictate de Dionisie în biserica Nașterii Domnului, ce aparţinea unei mănăstiri
situate în apropierea Moscovei, l-au impresionat ăn mod deosebit pe ţarul Ivan al III-lea, care
l-a invitat pe Dionisie să lucreze în Moscova.
Datorită reputaţiei sale, Dionisie era foarte solicitat, ajungand să primească comenzi din
întreaga Rusie. În 1481, el și membrii echipei sale au pictat catedrala Adormirii din Moscova. 
În 1482, Dioniosie a pictat pentru aceeași mânăstire,  icoana Maicii Domnului Hodighitria. În
anul următor,  a pictat biserica Mântuitorului din Kremlin. După incendiul din 1547, care a
distrus o mare parte a Moscovei, cronicile spun că pictura acestei biserici ...”a fost o
minunăţie, munca lui Dionisie pictorul-iconar...”. Între 1484 si 1486, din nou lângă Moscova,
Dionisie și ucenicii au pictat mânăstirea Sfantului Iosif din Volokolamsk. În "Viaţa lui Iosif
Volotsky”, autorul vorbește despre aceste fresce: "Pictura mânăstirii a fost realizată de către
cei mai iscusiţi zugravi din pământul rusesc...”. Aceasta reprezintă o marturie evidentă despre
Dionisie și ucenicii săi. Ultima realizare despre care avem marturii în documentele istorice
este datată între 1502-1503 când Dionisie și fiii săi au lucrat la mânăstirea Nașterii Maicii
Domnului de lângă Vologda.28
Pentru Catedrala Paul-Obnorsky, Dionisie a pictat Rastignirea. Cea mai importantă
lucrare a lui Dionisie o reprezintă însă frescele din catedrala Nașterii Maicii Domnului, a
Manastirii Pherapontov (1495-96), situată în nordul Rusiei. El a pictat, de asemenea, icoane
ale sfinţilor cu scene din viaţa lor; acest tip de icoana era foarte răspândit în Rusia: figura
sfantului era realizată în centru inconjurată de către mici reprezentări ale momentelor
semnificative din viaţa sa. În acest sens, o icoană foarte cunoascută a lui Dionisie este cea a
Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei cu scene din viaţa sa.29

27
http://calindragan.wordpress.com/2010/01/27/pictorul-dionisie-cel-in%C8%9Belept-urma%C8%99ul-lui-
andrei-rubliov/.
28
http://www.crestinortodox.ro/parinti/dionisie-moscova-118071.html.
29
http://www.crestinortodox.ro/parinti/dionisie-moscova-118071.html.
 Diversele surse istorice care îl menționează pe Dionisie, admiră înțelepciunea și talentul
său. În arta sa, sunt faimoase reprezentările alungite ale persoanelor, mâinile și picioarele
micșorate și delicate, chipurile senine și pline de pace. Desenele sale sunt elegante și pline de
încredere, culorile sunt deschise-transparente, armonia compozițională unică, iar liniile sunt
curgătoare. Imaginile create de el sunt pline de seninătate duhovnicească și reprezintă
Împărăția lui Dumnezeu care stă să vină.30
Data morţii lui Dionisie nu se cunoaste. Se crede că a murit undeva între 1503 și 1508.
Tratatul faimos, "Mesaj catre un iconograf”, despre care se presupune ca a fost scris de către
Sfântul Iosif de Volokolamsk pentru Dionisie, reflectă viziunea isihasta ce reprezintă fundalul
duhovnicesc, aflat în spatele activităţii sale iconografice. "Mesajul” și icoanele, realizate de
către Dionisie și ucenicii săi, sunt identice ca și continut: "... o artă caracterizată de aceeași
fuziune deplina a continuţului dogmatic, rugăciunii launtrice și creaţiei artistice”.31
Mijlocul secolului al XVI-lea a adus o schimbare bruscă pentru iconografiei. Dezbaterile
dogmatice asupra noilor icoane și afirmarea de catre “Sinodul celor o suta de capitole”, a adus
sfârșitul apogeului iconografiei ruse. Chiar dacă Sinodul l-a afirmat pe Andrei Rubliov drept
exemplu de urmat, deja din secolul al XVIII-lea, în vremea lui Petru cel Mare, arta apusenă
avea să influenţeze în mod radical iconografia rusă. Chiar dacă practica cinstirii icoanelor s-a
păstrat, pictura icoanelor, vădea influenţe majore ale artei laice.32
Trei secole de uitare, începând cu perioada lui Petru cel Mare, au îndepărtat poporul rus
de ultima perioadă înfloritoare a acestei manifestări artistice și au distrus un număr mai mare
de icoane decât toate incendiile și dezastrele din Rusia la un loc. Registrele ne spun cât de
bogate în icoane erau cândva catedralele, mănăstirile și casele rusești, făcînd dovadă, în
același timp, de respectul arătat icoanelor vechi și sfinte la Moscova. Prin precizia cu care
sunt redactate, aceste documente permit trasarea dispariţiei icoanelor din bisericile rusești,
începând cu secolul optsprezece.33

30
http://calindragan.wordpress.com/2010/01/27/pictorul-dionisie-cel-in%C8%9Belept-urma%C8%99ul-lui-
andrei-rubliov/.
31
Ibidem.
32
Ibidem.
33
http://www.cartier.md/upload/File/icoane_album.pdf.
1. Lihaciov Dimitri ”Prerenaşterea rusă” , Meridiane, Bucureşti, 1975.
2. Mihail V Alpoatov „Istoria Artei” – Arta lumii vechi şi a evului mediu vol. I,
Meridiane, Bucureşti, 1962.
3. Maria Georgescu „Introducere în cultura bizantină” , Cetatea de Scaun, 2008.
4. Nikodim Kondakov „Icoane ” traducere din engleză de George Adam, Editura
Sirrocco Cartier, Bucureşti, 2009.
5. http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-icoanele-lui-Andrei-
Rubliov*articleID_23501-articles_details.html.
6. http://calindragan.wordpress.com/2010/01/27/pictorul-dionisie-cel-in%C8%9Belept-
urma%C8%99ul-lui-andrei-rubliov/.
7. http://www.cartier.md/upload/File/icoane_album. pdf.
8. http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/iconografia-rusa-118108. html.
9. http://www.evz.ro/detalii/stiri/lumina-din-icoane-886488. html.
Icoana Maicii Domnului din Vladimir
Icoana Maicii Domnului “Donkaia” (”Don”)

Icoana Sfânta Treime a lui Andrei Rubliov