UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA Științe Economice

DEPARTAMENT Contabilitate şi Informatică Economică

Tema:Premisele apariției statului și dreptului

Conducător ştiinţific: Alexandru Cuznețov

Autorul: Ambrosi Andreea

CHIŞINĂU-2021
 II. CUPRINS

I.Introducere
1)Actualitatea și importanța temei
2)Scopul și obiectivele propuse în lucrul individual
3)Gradul de investigație a temei (expunerea autorilor și a literaturii în domeniu)

II.Continurul propriu-zis al lucrarii

III.Concluzii

IV.Resurse bibliografice

1.
 III. INTRODUCERE

1)Actualitatea și importanța temei

Statul şi dreptul, ca fenomene sociale ce servesc ca obiect de studiu al Dreptului

Afacerilor prin legităţile lor de apariţie şi dezvoltare, impun o cercetare şi explicare a
originii lor.
Fără a da răspuns la această întrebare: „cum apare statul şi dreptul”, nu putem
continua studierea Dreptului Afacerilor, nu sunt posibile efectuarea anumitor
prognoze referitoare la dezvoltarea acestor două fenomene supuse cercetării.
Este cunoscut faptul că statul şi dreptul apar la o anumită etapă de dezvoltare a
societăţii, în urma dezvoltării calitative a ei, odată cu apariţia proprietăţii private.
Numai când vom înţelege cum, când şi de ce apar aceste două fenomene la o anumită
etapă, de ce n-au existat în societatea prestatală, vom putea explica pe deplin natura şi
esenţa lor, rolul lor în viaţa societăţii contemporane.
Problematica apariţiei statului şi dreptului cunoaşte o istorie îndelungată, respectiv,
menţionăm actualitatea ei prezentă, fapt ce denotă interesul permanent al acestui
domeniu de cercetare.
Cercetarea domeniului apariţiei statului şi dreptului prezintă interes atât teoretic, cât şi
practic.
Acest domeniu determină formarea a noi direcţii de cercetare a diferitor fenomene de
ordin divers ce sunt tangenţiale cu fenomenul stat şi fenomenul drept.

2.
La fel, este necesar de menţionat că apariţia statului şi dreptului nu poate fi legat
numai de trecut. La etapa contemporană de dezvoltare a societăţii la fel evidenţiem
procese de formare a statelor şi sistemelor de drept noi.

2)Scopul și obiectivele propuse în lucrul individual

a) la nivel de cunoaştere şi înţelegere: descrie procesul de apariţie al statului; –

determina premisele apariţiei statului şi dreptului; – defini conceptul de stat; – descrie
unele concepţii privind originea statului şi dreptului; –

b) la nivel de aplicare: determina importanţa apariţiei statului– clasifica teoriile de

apariţie a statului; – stabili legătura între atributele statului şi caracteristicile acestuia;

c) la nivel de integrare: dezvolta teorii despre apariţia statului; – evalua importanţa

apariţiei statului pentru dezvoltarea umanităţii.

3)Gradul de investigație a temei (expunerea autorilor și a literaturii în

domeniu)

Caracteristica unor concepţii privind originea statului şi dreptului

TEORIA CONTRACTULUI SOCIAL Naşterea statului este rezultatul unei înţelegeri

între oameni, a unui contract născut din voinţa oamenilor, a unui „pact de

3.
supunere”. Ca urmare, supuşii promit să asculte, iar regele le promite u minimum de
libertate. (Rousseau)
TEORIA MATERIALISTĂ (CLASIALĂ) Statul este produsul şi manifestarea
antagonismului dintre clase. (Marx)

TEORIA ORGANICĂ (BIOLOGICĂ) Societatea şi statul prezintă în sine un

organism social, format din oameni, analogic organismului uman care este format din
celule. (Bluntskii, Spencer)

TEORIA PSIHILOGICĂ Statul a apărut în rezultatul necesităţilor psihologice ale

oamenilor de a trăi în hotarele unei societăţi organizate, comunicare colectivă.
(L.Petrajiţkii)
TEORIA VIOLENŢEI Statul apare în rezultatul violenţei interne (economice şi
politice) şi externe (cotropirea unui popor de către altul). (E. Dühring, L.
Gumplowicz,K. Kautsky)

TEORIA TEOLOGICĂ Statul este creaţia divinităţii, iar monarhul, şeful statului este
reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. (Sf. Augustin,Sf.Paul)

TEORIA PATRIARHALĂ Statul îşi are originea de la familie. (Aristotel)

TEORIA PATRIMONIALĂ Apare în perioada medievală. Se afirmă că statul a luat

naştere din dreptul de proprietate asupra pământului. (L. Gumplowicz)

TEORIA RASIALĂ Statul se transformă într-un mecanism centralizat excesiv, axat

pe o ierarhie militar-birocratică, în fruntea căreia se află führerul, exponent al
„spiritului naţiunii”. (Nietzsche)

IV.Conținutul propriu-zis al lucrării

Premisele de apariţie a statului caracterizează acele transformări ce s-au manifestat

în societate şi au determinat apariţia statului ca formă de organizare a societăţii.

4.
Deoarece societatea umană este determinată de un ansamblu complex de semne
specifice şi transformările menţionate pot fi de natură diferită, după cum se
evidenţiază în următoarele:
Premisele de apariţie a statului:
-Militare
-Religioase
-Economice
-Sociale

Premisele economice – transformări cu caracter economic ce au determinat apariţia şi

a altor premise de altă natură. Putem vorbi de cele trei mari diviziuni ale muncii:
Cele trei mari diviziuni ale muncii
Prima diviziune a muncii. Separarea agricultorilor de crescătorii de animale.
A doua diviziune a muncii. Formarea distinctă a castei meşteşugarilor.
A treia diviziune a muncii. Formarea tagmei negustorilor
PRIMA DIVIZIUNE A MUNCII. Separarea agricultorilor de crescătorii de animale.
EFECTELE.
Apar cunoştinţe speciale în sfera agriculturii sau crescătorilor de animale.
Trecerea de la epoca de piatră la epoca bronzului şi ulterior la epoca ferului.
Agricultorii duc un mod sedentar (relativ, iniţial) de viaţă.
Ridicarea calităţii uneltelor şi armelor ce servesc ca mijloace de producţie mai
eficiente.
A DOUA DIVIZIUNE A MUNCII. Formarea distinctă a castei meşteşugarilor.
EFECTELE.
Apare posibilitatea acumulării prin activitatea specializată a produselor suficiente
pentru existenţă.
Ridicarea, în rezultat, a productivităţii muncii şi obţinerea unui surplus de producţie.
A TREIA DIVIzIUNE A MUNCII. Formarea tagmei negustorilor. EFECTELE.
Apariţia relaţiilor de comerţ dezvoltate.
Apariţia echivalentului de schimb – banii.
Posibilitatea mai eficientă de acumulare a proprietăţii private.

Rezultatul acestor diviziuni ale muncii, ce au avut loc pe parcursul unei perioade
destul de îndelungate de timp şi într-un mod specific la diferite popoare şi regiuni ale
Terrei, a fost apariţia proprietăţii private, care, la rândul său, a determinat parţial
manifestarea celorlalte premise menţionate.

5.

PREMISELE SOCIALEApariţia unor forme de administrare a societăţii cu caracter

permanent
Apariţia necesităţii protejării unui teritoriu limitat prin anumite hotare.
Apariţia claselor

PREMISELE MILITARE
Formarea unui detaşament militar permanent şi specializat, distinct de ceilalţi membri
ai societăţii.
Apariţia familiei
Creşterea rolului conducătorului militar.
Menţionăm că şi prezenţa premiselor cu caracter social determină, explică
inevitabilitatea apariţiei statului ca formă superioară de organizare a societăţii.

Premisele militare încă o dată confirmă procesul de consolidare inevitabilă a primelor

formaţiuni statale, deoarece contribuie în mod substanţial la formarea şi consolidarea
proprietăţii private.
În procesul de cercetare a apariţiei statului şi dreptului este necesar de evidenţiat
momentul iniţial de apariţie a statului şi dreptului, alţi factori ce ar determina apariţia
acestor fenomene.
Apariţia şi evoluţia dreptului În rezultatul dezvoltării societăţii şi apariţia primelor
formaţiuni statale, un proces asemănător de dezvoltare după dinamică şi calitate îi este
caracteristic şi dreptului.
Dreptul apare concomitent cu statul şi se dezvoltă paralel cu el.

Evidenţiem două căi de formare a normelor juridice:

1. Sunt recunoscute de către puterea statală ca obligatorii o serie de reguli de conduită

vechi, ce au existat anterior în diferite forme de alte norme sociale;
2. Sunt create norme juridice noi, ce reglementează relaţii sociale nou-apărute şi care
nu-şi găsesc, evident, reflectarea în nişte norme anterioare cu caracter nejuridic.

6.
Totuşi, putem evidenţia şi nişte etape de dezvoltare a normelor ce reglementau
relaţiile sociale din societatea prestatală şi care ulterior s-au transformat, în
majoritatea lor, în norme juridice, odată cu dezvoltarea formaţiunilor statale şi sub
influenţa premiselor ce au determinat atât apariţia statului, cât şi a dreptului:
a) Apariţia totemismului de clan;
b) Stabilirea modalităţii de răzbunare. Legea talionului;
c) Stabilirea unui sistem de despăgubiri.

Condiţiile care au dus la apariţia statului şi dreptului s-au conturat încă din societatea
primitivă. Principalul factor care a dus la apariţia acestor condiţii a fost baza
economică a societăţii, adică totalitatea mijloacelor de producţie (unelete de muncă).
Pe atunci uneltele de muncă erau rudimentare şi se aflau în proprietatea colectivă a
societăţii.
Premisele apariției statului:
- premise economice,
- premise sociale,
- premise militare.
Premisele apariției dreptului:
- transformarea obiceiurilor primitive în normele obiceiului juridic. Odată cu
prăbușirea orînduirii primitive unele obiceiuri, care mai înainte exprimau voinţa
intregii ginţi, se schimbă după conţinut. Ele au început să exprime voinţa unor grupuri
sociale. Iar, statul asigură obiceiurile prin constrîngere, adică a început să le susţină
prin forța sa deconstrîngere.
- crearea dreptului de către organele statului (legi, coduri)
- cu timpul devine principala formă de creare a dreptului.
- precedentul juridic sau administrativ în crearea normelor juridice. Un rol esenţial l-
au jucat organele judiciare sau administrative.

Concepţiile cele mai răspîndite care au contribuit mai mult sau mai puțin la cercetarea
statului ca fenomen social se atribuie următoarele:
Teoria contractualistă - se încheie un contract între cetăţeni şi conducător, în baza
căruia conducătorul va proteja drepturile cetăţenilor (J. J. Rousseau, J. Locke, T.
Hobbes).
Teoria violenţei - statul apare ca urmare a caracterului violent din societate, legile sunt
făcute de către cei mai puternici (E. Duhring, K. Kautsky).

7.
Teoria psihologică - cauza apariţiei statului trebuie căutată în psihologia omului.
Potrivit acestei teorii statul apare prin necesităţile psihice ale omului de a se supune.
(Tard, Frezer).
Teoria rasială - statul apare ca urmare existenţei unei rase superioare (F. Nietzsche,
A. Hitler).
Teoria biologică - potrivit acestei teorii statul apare ca urmare a dezvoltării societăţii
şi a intelectualităţii umane (H. Spencer, Borms, Blunschii).
Cuvîntul stat provine de la latinescul ”status” - în traducere înseamnă ceva stabil, ceva
permanent, ceea ce nu coincidea cu sensul său adevărat. Problema definirii statului a
preocupat oamenii de ştiinţă începînd din antichitate. Juriști, politologi, sociologi şi-
au adus contribuţia pentru a clarifica problema, locul şi rolul statului în societate. Dar,
termenul de stat apare pentru prima dată în lucrarea “Principele” a lui Niccolo
Machiavelli. De asemenea, grecii au desemnat statul prin termenul ”polis” sau
”politea”, aceasta din urmă reprezentînd o formă de organizare. Noțiunea de stat este
folosită în mai multe sensuri. În sens larg, prin stat se înțelege organizaorul principal
al activității sociale, care stabilește reguli generale și obligatorii de comportament,
organizează aplicarea sau executarea acestor reguli și, în caz de necesitate,
soluționează litigiile care apar în societate. În sens restrîns, statul reprezintă totalitatea
de autorități publice care asigură guvernarea.

Statul reprezintă instituţia cu cel mai înalt grad de organizare şi structurare în

societate.
Sub acest aspect, statul se caracterizează prin trei elemente de bază, care îl deosebesc
de alte forme de organizare a societății, fără de care statul este de neconceput:
teritoriul, populația și puterea publică exclusivă sau suverană.

În continuare vom desfășura fiecare din aceste elemente :

a) Teritoriul
Teritoriul reprezintă dimensiunea materială a statului - întinderea de pămînt, cu limite
precis stabilite, pe care locuiește o anumită populație și asupra căruia se răsfrînge
puterea statului. Elementele principale ale teritoriului sînt: solul, subsolul, spațiul
aerian, spațiul acvatic.

8.
b) Populaţia. Naţiunea. Minoritatea naţională. Grup etnic. Coraportul între categoriile:
,,stat”,,naţiune”. Populația reprezintă dimensiunea demografică, psihologică și
spirituală a statului. Indivizii care locuiesc pe un teritoriu determinat pot fi
categorizați în:
- cetățeni,
- cetățeni străini,
- apatrizi (persoanele fără cetățenie).

c) Autoritatea publică exclusivă (suverană). Suveranitatea. Specificul oricărei puteri

constă în posibilitatea de a-și impune voința altora, de a determina supunerea sau
subordonarea altora.
Puterea publică este suverană. Suveranitatea este caracteristica esențială a statului, a
puterii de stat și presupune că, ”puterea de stat se răsfrînge pe un anumit teritoriu și
asupra unei populații și nu admite ca vre-o altă autoritate să exercite atribuții specifice
puterii statale asupra aceluiași teritoriu și populații aflate pe el”.
Suveranitatea de stat este strîns legată de suveranitatea națională, care apare odată cu
națiunea și reprezintă putertea absolută a poporului, posibilitatea lui de ași determina
caracterul vieții sociale, realizarea dreptului la autodeterminare, ș.a.

Cuvântul „drept” derivă din latinescul directus ceea ce înseamnă linie dreaptă, riglă,
drept. Corespondentul perfect, ideatic al termenului este jus – drept, dreptate, licit. Ca
o definiţie generală, dreptul reprezintă un ansamblu de norme de conduită socială cu
scopul de a organiza viaţa într-o comunitate. În sens strict tehnic, restrâns, dreptul este
privit ca o ştiinţă
– ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii. Ştiinţa care se ocupă cu studiul
acestora se numeşte ştiinţa juridică.

Uzual însă, termenul de drept desemnează mai multe sensuri:

a) dreptul obiectiv – totalitatea normelor juridice, adică a regulilor de convieţuire

socială instituite în societate.
Aceste reguli de comportament impun obligaţii, stabilesc şi garantează drepturi
şi libertăţi, ocrotesc interese, recunosc anumite capacităţi, aptitudini ale
persoanelor şi posibilităţi ale statului de a ocroti aceste drepturi.

9.
În acest sens, dreptul îmbină necesitattea cu libertatea, fiind un factor de
coeziune socială, un motor al coexistenţei şi garantării libertăţilor şi modului de
manifestare socială.

b) dreptul pozitiv – acea parte a dreptului obiectiv aflată în vigoare la un

moment dat. Reprezintă dreptul aplicabil, obligatoriu, dus la îndeplinire la
nevoie prin forţa publică sau forţa coercitivă a statului.

b) dreptul subiectiv – reprezintă facultatea, prerogativele, obligaţiile ce-i revin

unei persoane şi posibilitatea de a-şi apăra împotriva terţilor drepturile lezate.

Ca fenomen aflat în strânsă corelaţie cu viaţa socială, evoluţia dreptului se află în mod
firesc legată de evoluţia omenirii.
Aşadar, se poate afirma că din momentul apariţiei primelor forme de organizare în
familie, gintă, trib apar şi primele forme incipiente, rudimentare ale normelor juridice.
Acestea se transformă treptat în deprinderi, obiceiuri, tradiţii.
Cercetările efectuate de antropologi, sociologi şi istorici arată că pe această primă
treaptă de dezvoltare a societăţii, raporturile membrilor comunităţii erau reglementate
de tabu-uri sau norme tribale de interdicţie.( spre exemplu – ocrotirea pământului, a
conducătorilor, atingerea anumitor plante, etc. )
Aceste reguli seamănă puternic cu regulile restrictive din normele juridice penale
ulterioare.
Apariţia acestor norme este fundamentată pe faptul că reprezintă ,,un prim deziderat al
oricărei ordini” şi că anumite reguli sociale sunt indispensabile unei forme de
organizare socială. Aceste seturi normative se dezvoltă treptat, concomitent cu
schimbările sociale. Hegel spunea ,,Numai după ce oamenii şi-au născocit trebuinţe
multiple şi când dobândirea acestora se împleteşte cu satisfacerea lor, numai atunci se
pot alcătui legi”.
Aşadar urmează o nouă etapă – aceea a normei cutumiare sau dreptul obişnuielnic –
acele reguli nescrise de conduită, repetate în timp, în situaţii similare, ce ajung să
devină ordine pentru o anumită comunitate.
Odată cu apariţia formei organizate, structurale a societăţii – statul – dreptul trece
într-o altă etapă evolutivă.
Unele norme vechi, obiceiuri sunt recunoscute de stat şi devin norme juridice.

10.
Altele sunt edictate de puterea de stat în temeiul guvernării, prin instituire de reguli
gener ale şi obligaţii.
În acest timp, societatea, ca un etern vulcan născocitor de interacţiuni sociale, dă
naştere unor noi reguli sociale ( obişnuielnice, morale, religioase, etc. ), reguli ce nu
se confundă şi nu se contopesc cu cele juridice.
Treptat, dreptul se configurează ca un sistem distinct, structurat, desprins de morală
şi obiceiuri, alcătuit din norme juridice scrise, instituite de stat şi aplicabile, la nevoie,
prin forţa publică.
Dreptul ca entitate apare odată cu constituirea puterii publice, adică în timpul primelor
organizaţii statale.
Aşadar primele ,,monumente legislative” le întâlnim în Orientul antic şi în antichitatea
greco-română

Apar însă importante legiuri în Babilon – Codul lui Hamurabi,

India – Legile lui Manu,
China – Codul lui Mu.

Codul lui Hamurabi – esenţa dreptului mesopotamian a fost edictat cu 2000 de ani
înainte de Hristos. Conţine norme juridice, morale, religioase.
Legile lui Manu – cuprind norme juridice contopite cu norme religioase. Erau
redactate în versuri şi se refereau la castă, la deciziile regale şi tradiţii.
 Legile lui Moise – reprezintă vechiul drept ebraic, în care norma juridică se confundă
cu norma religioasă. Conţin reguli ce se referă la crime, desfăşurarea judecăţii,
pedepse, legitima apărare, circumstanţe atenuante.
Legile lui Solon – reprezintă dreptul atenian şi se referă mai mult la raporturi juridice
civile. Un cod de legi reformist legat de căsătorie, adopţie, calendar, comerţ, circulaţie
monetară.
Dreptul roman – Codul lui Justinian – un adevărat cod cu prevederi legale foarte
variate, cuprinzând întreaga materie de drept public şi privat. Are la bază Legea celor
XII Table
Sintagma statul de drept exprimă dependența reciprocă dintre acele două fenomene
sociale, între stat, care are tendința de a domina şi supune și, drept, care ordonează şi
oprește. Marele jurist francez L. Duguit spunea că ”dreptul fără forţă este neputincios,
dar forţa fără drept este o barbarie”. Statul de drept presupune anume armonizarea,
echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul domniei legii, adică a
supremaţiei ei absolute în scopul asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamantale ale
omului în exercitarea puterii.

11.
Doctrina ”statului de drept” indică diferite niveluri de evoluție ale acestuia: Forma
primară a statului de drept se evidentiaza prin statul polițienesc, în care dreptul este
cel al guvernămîntului, al executivului, care este caracterizat prin inegalitatea părților
raportului juridic, adică numai obligațiile oamenilor sunt reglementate prin lege, nu și
ale administrației.În statul de drept se stabilesc
competenţe clare pentru fiecare autoritate publică, astfel încât substituirea unei
autorităţi în locul alteia să fie exclusă din punct de vedere legal.
Un alt nivel al procesului de edificare a statului de drept este statul legal, în care se
asigură dominația legii, rolul principal revinindu-i parlamentului. Un al treilea nivel al
procesului de edificare a statului de drept și cel mai avansat este statul constituțional,
în care organizarea puterii este reglementată prin constituție, adică presupune
supremația constituției.

Statul de drept se caracterizează prin următoarele trăsături:

● Este fundamentat pe supremația legii; ● Presupune realizarea strictă a legilor de

că tre toți (cetă țeni, funcționari, autorită ți publice, stat, organizații nestatale, etc.); ●
Se prevede ră spunderea reciprocă a statului și cetă țenilor în limitele stabilite de lege;
● Existența unei democrații constituționale reale (inclusiv pluralismul în societate,
participarea la formarea autorită ților publce și la guvernare, consultarea cetă țenilor în
probleme de interes statal major, etc.)
Statul, apărut ca răspuns la anumite cerinţe într-un anumit moment al evoluţiei
sociale, modifică aceste relaţii.
Statul nu mai este constituit pe baza unei asocieri spontane a indivizilor.
Avem de a face aici cu o voinţă de asociere ca rezultat al unui efort reflexiv; el
reprezintă o instituţie menită să funcţioneze în conformitate cu anumite norme şi în
virtutea unei finalităţi distincte; „este forma prin care grupul se unifică, supunându-se
drepului”.
Faptul că statul este titular al puterii nu trebuie să conducă la ideea că ar beneficia de
o putere absolută, deoarece puterea sa este întotdeauna subordonată dreptului.
În sens larg, statul este organizarea politică a societăţii, a unei populaţii în limitele
unui teritoriu istoric, recunoscut de comunitatea internaţională, în care puterea şi
libertatea se înfruntă şi coexistă pentru apărarea valorilor umanităţii.

12.

V. Concluzii

Concluzie: Din cele redate mai sus deduce ca inca de la inceputul vetii pe pamant
dreptul a avut o importanta foarte mare.
Deci in trecut nu era definit ca drept el exista sub forma de obiceiuri, traditii,reguli
mai tarziu evolutia lor au dus la aceia ca era necesar ca acestea sa fie scrise astfel
asigurand securitatea si liniste.
Odata cu evolutia omeniri si dreptul sa dezvoltat au aparut coduri scrise pe care la
mementul de fata sunt considerate bazele dreptului contemporan.
 13.

VI. Resurse bibliografice:

https://sjead.jspiruharet.ro/images/secretariat/sjdea-
2016/3_SINTEZA_TEORIA_GENERALA_A_STATULUI_SI_DREPTULUI__AP_
AN_1.pdf
http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/APARITIA-STATULUI66.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII,

INTERPRETĂRI,
SCHEM Andrei Negru

https://www.academia.edu/20445237/Tema_1._Teoria_drept

Teoria generala a dreptului Gheorghe Avornic

Dreptul afacerilor (Alexandru Cuznețov....etc)

14.