CARACTERIZARE ION

Romanul ,,Ion,, , apărut în anul 1920, se încadrează în categoria

romanului realist-obiectiv, deoarece autorul mizează pe obiectivitate,
acțiunea este ancorată ăn actualitatea vieții, înfățișând diverse aspecte
sociale, personajele fiind tipice, iar forma abordată este una echilibrată,
punându-se accent pe exactitatea exprimării. De aceea și viziunea despre
lume este una obiectivă, întrucât naratorul este omniprezent și
omniscient, iar relatarea întâmplăriloe se face la persoana a III a, fără
vreo implicare afectivă.
Personajele, ca element esențial al structurii unui roman realist-
obiectiv, participă la acțiune și se încadrează în anumite tipologii,
stabilind între ele anumite relații și fiind purtătoarele mesajului
autorului. Acestea sunt prezentate în mod realist, cu defectele și calitățile
lor, devenind individualități complexe și verosimile.
Un astfel de personaj tipic este Ion, personajul principal și eponim al
romanului, căruia scriitorul îi construiește un portret complec al cărui
însușiri sunt puse în evidență printr-o serie de elemente ale textului: prin
temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea relațiilor
pe care personajul le are cu ceilalți sau printr-o diversitate de procedee
de caracterizare.
Prin intermediul acțiunii, încă de la începutul primului plan narativ, se
poate constata că Ion se află în centrul întâmplărilor, statutul său fiind
cel de țăran sărac, dar harnic, care dorește să-și depășească această
condiție prin orice mijloc. Ion iubește nespus de mult pământul și, de
aceea, din punct de vedere psihologic, trăiește obsesia îmbogățirii, dar
această dorință se lovește de cealaltă iubire, cea pentru Florica, o fată tot
săracă, față de care nutrește o pasiune sfâșietoare. Moral, personajul
parcurge un traseu epic puternic tensionat, tocmai din cauza acestei
pendulări între cele două iubiri. În final, Ion apare în postura de victimă
din cauza acestei inconsecvențe si a incapacității sale de a-și gestiona
sentimentele.
După cum se poate observa, însușirile acestui personaj sunt puse în
relație cu una dintre temele romanului, și anume lupta țăranului pentru
pământ într-o societate în care singura măsură a valorii omului este
averea. De aceea, trăsătura primcipală a eroului este dorința de a avea
pământ, pusă în evidență de-a lungul întregii acțiuni.
Primul plan narativ îl are în centrul întâmplărilor chiar pe Ion, al cărui
statut social este acela de țăran harnic, dar sărac, care o iubește pe
Florica, dar se căsătorește cu Ana, fata lui Vasile Baciu, unul dintre
avuții satului, crezând că astfel va scăpa de sărăcie. Ion este prezent și în
al doilea plan narativ, în care își dezvăluie însușirile prin relațiile pe care
le stabilește cu familia învățătorului Herdelea, cu preotul Belciug și cu
alte personaje aparținând intelectualității ardelene. Față de aceștia el se
dovedește politicos și supus, fapt care atrage simpatia lor.
Pe parcursul întregii acțiuni îi sunt evidențiate și alte însușiri. Ion se
dovedește mândru, demn, tenace, inteligent, harnic și întreprinzător prin
tot ceea ce face, fiind bântuit de himera pământului pe care începe să-l
simtă ca pe o ființă dragă, ademenitor ca o țărancă voinică și frumoasă a
cărei îmbrățișare strivește oasele. Însă în această goană după avere, după
pământ, calitățile i se transformă în defecte, parcurgând un profund și
ireversibil proces de dezumanizare. Frumusețea caracterului se
degradează permanent, căci, după ce o seduce pe Ana, iar aceasta
rămâne gravidă, îl amenință pe Vasile Baciu, o jigniește și o bate pe Ana
atâta vreme cît nu intră în posesia pământului. Însă, după ce își atinge
scopul devenind posesorul întregii averi ale lui Vasile Baciu, gândul său
se întoarce la Florica, pe care o iubește la fel de puternic ca la început.
Tot atât de profundă ca și dragostea pentru pământ este și dragostea
pentru Florica, ceea ce îi va grăbi sfârșitul. Tocmai prin această oscilație
între cele două femei și prin setea lui devoratoare de înavuțire, prin
oscilația dintre cele două glasuri- cel al pământului și cel al iubirii- Liviu
Rebreanu creează prin Ion, din punct de vedere psihologic, un personaj
tragic, din cauza conflictului interior puternic pe care îl trăiește.
Unele dintre însușirile personajului sunt puse în lumină și prin
conflictele care stau la baza acțiunii. Față de Vasile Baciu și față de
George Bulbuc, Ion își manifestă adversitatea încă de la început, iar pe
parcursul acțiunii aceasta ia forme extreme, deoarece devine
amenințător, violent și apelează la șantaj, același comportament avîndu-l
și cu Ana, cu care se căsătorește din interes.
Pentru a-i prezenta în mod direct unele însușiri, Rebreanu îi face lui Ion
o scurtă fișă din care aflăm că era băiatul lui Alexandru Glanetașu și al
Zenobiei. Așa cum precizează direct autorul, Ion era ,,iute și harnic ca
mă-sa. Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi
era drag ca ochii din cap.,,. Este anticipată astfel trăsătura dominantă a
personajului- pasiunea pentru pământ, dorința de a se îmbogăți, care este
justificată atât prin instinctul atavic de posesiune a pământului, cât și de
convingerea sa că fiind bogat nu va mai fi nevoit să îndure jignirile lui
Vasile Baciu și George Bulbuc.
Dintre toate aceste aspecte menționate până aici referitoare la
personajul principal, putem constata că pentru reliefarea trăsăturii sale
dominante, sunt semnificative episoadele din capitolele
intitulate ,,Zvârcolirea,, și ,,Sărutarea,, prin care autorul pune în lumină
atitudinea lui Ion în fața pământului când exclamă înfiorat: ,,Cât pământ,
Doamne!,, sau când se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi
buzele cu voluptate de pământul ud. Ambele episoade evidențiază nu
numai dorința de posesie a pământului, ci și zbuciumul sufletesc al
personajului, fascinația pe care o exercită pământul asupra sa. La acestea
se pot adăuga și scenele în care Ion face presiuni, fie asupra Anei, fie
asupra lui Vasile Baciu.
Prin Ion, Liviu Rebreanu realizează un personaj tipic, reprezentând
întreaga țărănime săracă, măcinată de dorința de a alunga cu orice preț
sărăcia. Astfel se poate explica și afirmația lui G. Călinescu, potrivit
căreia ,,toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion,,. Deși personaj tipic prin
scopul urmărit, Ion este atipic prin mijloacele folosite pentru a realiza
ceea ce și-a propus, precum și zbuciumul interior devorator între glasul
pământului și glasul iubirii, acțiunea finalizându-se prin moartea sa.
În concluzie, având în vedere toate aceste aspecte referitoare la
particularitățile personajului, constatăm că imaginea sa este în deplină
concordanță cu tema romanului, întrunind totodată particularitățile unui
personaj tipic care se comportă însă atipic. De remarcat sunt și
complexitatea lui și veridicitatea cu care este prezentat în lumini și
umbre, întruchipând atât calități cât și defecte, manifestate în cadrul unui
puternic conflict interior.