Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MARCULESCU CARINA
BALANESCU BRIANA
Clasa aX-a F
Caracteristici
Fanariotismul a fost o structură socială, politică şi culturală în care se puteau integra toţi cei dornici
să accepte şi să respecte un anume sistem de valori, bazat pe ortodoxismul conservator, pe
tradiţionalismul antioccidental şi pe respectarea legăturii de credinţă faţă de Poartă.
Fanariotismul, structură specifică secolului al XVIII-lea, a reprezentat un fenomen extrem de
controversat în istoria românească.
Epoca fanariotă (1711-1821) nu a reprezentat pentru Moldova și pentru Țara Românească o
perioadă simplă.
Se poate afirma ca in acest secol se accentueaza dominatia otomana, guvernarea romaneasca este
integrata in epoca luminilor printr-un program de reforme, boierimea pamanteana concepe un
model politic conform idealurilor nationale, iar apelul la statele crestine (Rusia si Austria), pe fondul
slabirii puterii otomane, redefineste statutul juridic al Tarilor Romane.
Acest regim aspru a durat în ambele ţări până în 1821, iar în evoluţia sa se disting două etape:
• 1711/1716-1770 (de consolidare) când tronul va fi ocupat de familii de origine română
(Mavrocordat, Ghica, Racoviţă şi Calimachi);
• 1770-1821 (de înăsprire a dominaţiei otomane), când tronul va fi ocupat de familii greceşti
(Caragea, Mavrogheni, Şuţu, Ipsilanti).
Principala cauza a instaurarii regimului fanariot a fost neincrederea Portii in boierimea locala, care
participa la luptele antiotomane.
Imperiile Ţarist şi Habsburgic îşi intensifică atacurile împotriva Porţii, iar criza cu care se confruntă
Poarta are repercusiuni asupra caracterului regimului de guvernare din Ţările Române care tinde să
devină unul autoritar, dependent de anturajul sultanului.