Sunteți pe pagina 1din 12

EPOCA FANARIOTA

MARCULESCU CARINA
BALANESCU BRIANA
Clasa aX-a F
Caracteristici

Fanariotismul a fost o structură socială, politică şi culturală în care se puteau integra toţi cei dornici
să accepte şi să respecte un anume sistem de valori, bazat pe ortodoxismul conservator, pe
tradiţionalismul antioccidental şi pe respectarea legăturii de credinţă faţă de Poartă.
Fanariotismul, structură specifică secolului al XVIII-lea, a reprezentat un fenomen extrem de
controversat în istoria românească.
Epoca fanariotă (1711-1821) nu a reprezentat pentru Moldova și pentru Țara Românească o
perioadă simplă.

A fost marcat de:


- domnii scurte, obţinute de la Poartă în urma unor sume importante de bani
- creşterea excesivă a obligaţiilor economice către Imperiul otoman
- dezintegrarea armatei naţionale
- generalizarea corupţiei în administrarea ţării, afirmarea culturii de limbă greacă în defavoarea
limbii române etc.
- un timp al încercercărilor de reformă
- pe plan cultural, domnii fanarioți au facilitat deschiderea spre civilizația occidentală, în special
spre cea franceză
Regimul fanariot a fost instaurat în Moldova în 1711, după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia şi
în 1716 în Ţara Românească, după Ştefan Cantacuzino, începând cu domnitorul Nicolae
Mavrocordat.
Numele regimului provine de la faptul ca domnitorii proveneau adeseori din familiile nobile greceşti
sau de alta origine, care locuiau în Fanar, principalul cartier al grecilor din Constantinopol (Istanbul,
astăzi).
Regimul fanariot a fost înlăturat ca urmare a mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu,
mișcare socială și națională complexă (ianuarie-mai 1821).

Se poate afirma ca in acest secol se accentueaza dominatia otomana, guvernarea romaneasca este
integrata in epoca luminilor printr-un program de reforme, boierimea pamanteana concepe un
model politic conform idealurilor nationale, iar apelul la statele crestine (Rusia si Austria), pe fondul
slabirii puterii otomane, redefineste statutul juridic al Tarilor Romane.

Acest regim aspru a durat în ambele ţări până în 1821, iar în evoluţia sa se disting două etape:
• 1711/1716-1770 (de consolidare) când tronul va fi ocupat de familii de origine română
(Mavrocordat, Ghica, Racoviţă şi Calimachi);
• 1770-1821 (de înăsprire a dominaţiei otomane), când tronul va fi ocupat de familii greceşti
(Caragea, Mavrogheni, Şuţu, Ipsilanti).
Principala cauza a instaurarii regimului fanariot a fost neincrederea Portii in boierimea locala, care
participa la luptele antiotomane.
Imperiile Ţarist şi Habsburgic îşi intensifică atacurile împotriva Porţii, iar criza cu care se confruntă
Poarta are repercusiuni asupra caracterului regimului de guvernare din Ţările Române care tinde să
devină unul autoritar, dependent de anturajul sultanului.

Principalele caracteristici ale acestui regim politic au fost:


➢ grecizarea domniei, Sfatului domnesc, Bisericii, culturii, învăţământului;
➢ restrângerea autonomiei interne;
➢ accentuarea controlului otoman asupra Principatelor;
➢ sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman;
➢ creşterea şi diversificarea dărilor impuse populaţiei (fiscalitatea excesivă);
➢ aplicarea unor reforme interne privind sistemul fiscal, administraţia, învăţământul, situaţia
ţărănimii dependente (desfiinţarea legării de glie);
Epoca fanariota a avut numeroase aspecte negative, care au dus la agravarea continuă a sarcinilor
faţă de Poartă şi implicit, la ştirbirea autonomiei interne:
• domnul este numit direct de sultan, fără să mai poată fi ales de Divan;
• Divanul are în componenţă mulţi greci care fac concurenţă boierilor români;
• sumele pentru cumpărarea domniei sunt fabuloase şi agravează situaţia ţărilor;
• sistemul de vânzare a funcţiilor şi a titlurilor boiereşti;
• obligaţiile în bani cresc enorm (astfel tributul în Moldova era de 260.000 de taleri după 1775, iar
în Ţara Românească de 300.000 de taleri);
• cresc, de asemenea, mukarerul, peşcheşurile şi se introduce geigeaua;
• creşte numărul vitelor şi cantitatea de cereale, luate de turci la preţuri preferenţiale, încât cele
două ţări românesti au devenit „chelerul Imperiului Otoman”;
• deoarece multe războaie ale turcilor cu Rusia şi Austria se desfăşoară pe teritoriul celor două ţări,
la rechiziţiile impuse de turci se adaugă şi distrugerile luptelor şi cheltuielilor făcute cu armatele
în conflict;
• armata este desfiinţată şi redusă la o gardă de arnăuţi, care îl păzeau pe domn (acesta putea fi
foarte uşor mazilit);
• pierderile teritoriale (Banat, Bucovina, Basarabia) accentuează situaţia dificilă a Principatelor;
lipsa dreptului la politică externă.
Pe lângă aspectele negative, regimul dominaţiei fanariote a avut şi unele avantaje:
• numirea în ambele ţări a aceluiaşi domn a dus la pregătirea unirii prin adoptarea aceloraşi măsuri;
• fiind, în general, oameni culţi, domnii fanarioţi au sprijinit dezvoltarea culturii şi au încurajat
pătrunderea culturii franceze, franceza fiind limba diplomaţiei europene;
• unii dintre ei au promovat o serie de reforme prin care au încercat să modernizeze instituţiile
celor două ţări şi să le apropie de cerinţele Europei;
• mulţi dintre fanarioţi au dat dovadă şi de dragoste faţă de ţările pe care le conduceau, chiar dacă
erau reprezentanţi ai turcilor;
• fiind solicitaţi la numeroase tratative de pace, ei au facut cunoscute şi problemele celor două ţări,
uneori în contradicţie cu ceea ce susţinea Poarta.
DOMNIA
• Domnul (voda) detinea puterea in stat.
• Insemnele puterii domnului: cuca, caftanul şi buzduganul
• Puterea sa politica si juridica era aproape absoluta.
• Acesta controla intreaga administratie, centrala si locala deopotriva, era judecator suprem in
orice fel de cauza.
• Domnul avea control nelimitat chiar si asupra domeniului economic pentru ca el fixa preturile
maximale ale produselor vandute pe piata interna si tot el negocia cu imputernicitii otomani
preturile ce urmau sa fie platite pentru zaherea.
• Totodata, domnul putea schimba dupa voie statutele breslelor mestesugaresti sau negustoresti.
• Puterea domnului nu era limitata din interior, ci din plan extern, de catre sultan, prin sistemul de
selectare si mazilire pe care acesta il practica dupa bunul sau plac.
• Una din principalele sarcini ale domnului era de a pastra pacea in tara, caci numai astfel era
posibila mentinerea platii in bani si produse, ce decurgea din regimul suzeranitatii turcesti.
• Daca un domn starnea tulburari, se afla in primejdia de a-si pierde tronul, iar selectia pentru tron
se facea in functie de marimea ofertei concurentilor.
• Cum Ţara Românească era mai bogată decât Moldova, tronul de la Bucureşti era preferat celui de
la Iaşi, iar mutarea din Ţara Românească în Moldova era considerată ca o retrogradare.
Schimbările de domn dintr-o ţară în alta depindeau, însă, şi de schimbările ce se produceau la
Poartă
DOMNIA

• Domnul detinea puterea in stat.


• Puterea sa politica si juridica era aproape absoluta.
• Acesta controla intreaga administratie, centrala si locala deopotriva, era judecator suprem in
orice fel de cauza.
• Domnul avea control nelimitat chiar si asupra domeniului economic pentru ca el fixa preturile
maximale ale produselor vandute pe piata interna si tot el negocia cu imputernicitii otomani
preturile ce urmau sa fie platite pentru zaherea.
• Totodata, domnul putea schimba dupa voie statutele breslelor mestesugaresti sau negustoresti.
• Puterea domnului nu era limitata din interior, ci din plan extern, de catre sultan, prin sistemul de
selectare si mazilire pe care acesta il practica dupa bunul sau plac.
• Una din principalele sarcini ale domnului era de a pastra pacea in tara, caci numai astfel era
posibila mentinerea platii in bani si produse, ce decurgea din regimul suzeranitatii turcesti.
• Daca un domn starnea tulburari, se afla in primejdia de a-si pierde tronul, iar selectia pentru tron
se facea in functie de marimea ofertei concurentilor
CONSTANTIN
MAVROCORDAT

• a avut 10 domnii - 4 in Moldova si 6 in Ţara


Românească
• a desfiintat şerbia (1746 - Ţara Românească,
1749 - Moldova)
• a desfiintat darile multiple, introducand una
fixa, care era platibila la patru termene anuale
• functionarii statului erau remunerati
ALEXANDRU
IPSILANTI
• a domnit atat in Ţara Românească (15 septembrie
1774 - februarie 1782 și august 1796 - decembrie
1797), cat si in Moldova (decembrie 1786 - 19
aprilie 1788)
• a promulgat codul de legi intitulat "Pravilniceasca
Condica“ sau „Mica rânduială juridică“,
considerată primul Cod civil din spaţiul
extracarpatic
• a marit numarul instantelor de judecata (patru
„departamenturi”, unul penal şi trei pentru cauze
civile -judecătorii făceau parte dintre boierii
mazili)
• a introdus salarii pentru funcţionari
• a reorganizat invatamantul (Academia
Domneasca)
SCARLAT
CALLIMACHI
• a ocupat scaunul domnesc atat in Moldova (24
august 1806 - 26 octombrie 1806, 4 august
1807 - 13 iunie 1810 și 17 septembrie 1812 -
iunie 1819), cat si in Ţara Românească
(februarie - iunie 1821)
• a elaborat primul cod de legi din Moldova:
"Condicele Callimachi“ în patru volume, în
limba greacă şi avea ca izvoare Codul civil
austriac şi dreptul bizantin, prevederi din
dreptul cutumiar şi din Codul Civil francez
• i-a scutit pe boieri de dări și le-a dat și un
număr de oameni (poslușnici).
• a luat măsuri împotriva ciumei
• a sprijinit Academia Domneasca din Iaşi si pe
cea clericala de la Socola
IOAN GHEORGHE
CARAGEA

• a fost domn in Ţara Românească (1812-1818)


• a dispus realizarea codului de legi intitulat
"Legiuirea Caragea“
• a avut politici fiscale excesive
• a luat măsuri eficiente luate împotriva
epidemiei de ciumă bubonică care a izbucnit în
1813 (Ciuma lui Caragea)

S-ar putea să vă placă și