Anonim

Anonim
anonim
Cronica notarului anonymus
Notarul regelui Bela
Faptele ungurilor
Bucureşti
2021
Page 2
Faptele ungurilor. Cronica notarului anonymus, notarul regelui Bela
Prefaţă
Una din cele mai comentate cronici medievale este, desigur, Gesta Ungarum (Faptele ungurilor) scrisă
de notarul anonim al regelui Bela al Ungariei, intitulându-se el însusi P. dictus magister. Originalul cronicii
s-a pierdut, dar ea s-a păstrat sub forma unei copii la Biblioteca familiei imperiale din Viena, unde a fost
descope-rită în anul 1746, având cod. lat. nr. 514. Ea a fost publicată pentru prima dată de Johannes Georgius
Schwan-dtner în Scriptores rerum hungaricarum veteres ac genuini, Pars prima, Tyrnavia, 1765, vol. 1, sub
titlul Anonymi Belae regis notarii Historia Hungarica.
La noi, prima traducere în limba română a fost publicată de Mihail Bésan, notar public regional din
Lugos (azi Lugoj), în anul 1899 la Sibii (azi Sibiu) sub titlul Chronicon Anonymi Belae regis Notarii, Gesta
Hungarorum, împreună cu textul latin şi notele lui Laszlo Fejerpataky, membru corespondent al Academiei
Ungare de Ştiinţe. Tiparirea s-a realizat în revista „Transilvania”. Menţionăm că ediţia lui L. Fejerpataky a
fost publicată la Buda în anul 1892, prin comisia oficială de editură a Academiei Ungare de Ştiinţe, sub titlul
Bela Kiraly Nevtelen jegyzojenek konyve. A Magyarok viselt dolgairol (Cronica notarului anonim al regelui
Bela. Faptele ungurilor). Aceasta ediţie cuprinde textul latin reprodus de pe fotocopia manuscrisului aflat
la Viena şi traducerea în ungureşte făcută de L. Fejerpataky. Separat, acesta a publicat şi textul fotocopiat
al manuscrisului de la Viena.
A doua traducere a lui Anonymus în limba română aparţine lui Gh. Popa-Lisseanu, care a publicat-o la
Bucureşti în 1934 în Fontes daco-romanorum, vol. I, sub titlul Anonymi Bele regis notarii Gesta Hunga-
rorum, folosind ca surse, după cum autorul însusi afirmă:
– textul latin din editia lui Lad. Iuhász, Anonymus quondam Bele regis notarius, Budapesta, 1933;
– comentariul textului latin făcut de Laszlo Fejerpataky în ediţia menţionată;
– notele la traducerea efectuată de Pais Dezso, Magyar Anonymus, Budapesta, 1926.
Cronica lui Anonymus a suscitat şi suscită şi în prezent interesul cercetătorilor în ceea ce priveste, în
special, datarea ei, biografia autorului şi integritatea operei.
În ce priveşte datarea, pâna acum s-au emis trei ipoteze, sustinute cu argumente discutabile privind
identitatea regelui Bela, al cărui notar a fost acest P. Magister, existând patru regi Bela: Bela I (1061-1063),
Bela II (1131-1141), Bela III (1173-1196) şi Bela IV (1235-1270).
Deşi la început toţi cercetătorii unguri îl priveau pe Anonymus ca pe un zeu care le-a dezvăluit istoria,
în prezent el este din ce în ce mai dezavuat de către aceştia deoarece evenimentele prezentate de el nu mai
concordă cu actualele pretenţii teritoriale ale ungurilor, care caută să-şi justifice prezenţa în Europa prin
mijloace deloc oneste. Este vorba, în principal, de existenţa românilor în Pannonia şi spatiul intracarpatic
pe care ungurii i-au găsit aici în anul 896 când a început sedentarizarea lor, după lungul pelerinaj din Bas-
chiria până în Pannonia. Prezenţa românilor, numiti blaci sau blasi de Anonymus, este foarte bine conturată
de acesta, astfel încât nu poate exista nici un dubiu. Teoria „vidul de populaţie” lansată de Roesler, conform
căreia Ardealul ar fi fost lipsit de populaţie la venirea ungurilor, este contrazisă de consemnările lui Anony-
mus. Prezenţa în număr foarte mare a blacilor/blasilor, adică a românilor, este confirmată de însuşi faptul
că până în secolul al XI-lea ungurii n-au putut trece de Munţii Apuseni. Una din dovezile prezentate în
cronicile ungureşti ale secolului XIV şi XV este faptul ca Almus (pe numele lui adevarat Almutzes, turc-
cabar de origine, conducatorul celor 3 triburi de turci-cabari şi 7 de unguri în drumul lor din Etelkoz/Atelkuz
spre Pannonia), a fost ucis în Erdeuelu/Ardeal. De către cine? Desigur, de blacii găsiţi de el aici şi cu care a
fost nevoit să se razboiască, rezultatul fiind înfrângerea cabarilor şi a ungurilor şi asasinarea lui Almutzes.
Pentru a-l discredita pe Anonymus cât mai mult, unii cercetători unguri caută să-l îndeparteze pe acesta
de evenimentele pe care le descrie, plasându-l ca notar al regelui Bela IV, ipoteză lansată de Roesler în
Rumanische Studien, Leipzig, 1871 şi însuşită şi de Marczali în Ungarus Geschichtsquellen im Zeitalter der
Arpaden, Berlin, 1882, precum şi de N. Iorga.
Majoritatea cercetătorilor îl plasează pe Anonymus sub Bela III. Or, istoriceşte, nu există dovezi pentru
Page 3
Anonim
a susţine această ipoteză.
Într-o a treia variantă, la care s-a raliat şi Dimitrie Onciul, redactarea cronicii este datată sub Bela II,
dat fiind, spun susţinătorii, simpatia deosebită pentru Bela II şi Geza II, menţionată în Chronicon pictum
Vindobonense/Cronica pictată de la Viena (1358), care a avut ca izvor cronica lui Anonymus. La argumen-
tele susţinătoare ale acestei ipoteze putem adăuga şi eventualitatea ca prin acel P. dictus magister să se
înţeleagă un anume Pousa, Magister Tavemicorum et camerarii regni, menţionat documentar prima dată în
anul 1135.
Este o ipoteză bazată pe calitatea pe care o avea acel Pousa şi care concorda cu titulatura lui P., stabilita
chiar de acesta la începutul prologului cronicii. Dacă ar fi aşa, ar însemna că a fost român, deoarece Pousa
este un nume trac din Kapadokia, nume ce se regăseste în portughezul pousar „a poposi”, în brazilianul-
portughez pouso „loc”, precum şi în onomastica noastră: Pausa, sat în jud. Bihor, Salaj, Vâlcea; Pausa,
antroponim. Dar, având în vedere o serie de neclarităţi în susţinerea acestei ipoteze, nu este exclus ca acel
magister Pousa să fi copiat o cronică mai veche scrisă sub Bela I, acea Pra Gesta pe care o menţionează şi
istoricul ungur Istvan Erdely în teza sa de canditat în ştiinţe, susţinută în anul 1959 şi pe care Pousa a copiat-
o în întregime, posibil cu foarte puţine adaosuri, dar, oricum, fără să completeze finalul.
Numai aşa s-ar explica limitarea descrierii evenimentelor la domnia regelui Andrei I.
Ca urmare se pun o serie de întrebari care nu-şi găsesc un răspuns satisfăcător în cazul când Anonymus
ar fi fost notarul lui Bela II, III sau IV, ceea ce ne conduce la datarea lui sub Bela I.
În prologul cronicii sale Anonymus precizează că prietenul sau N. i-a cerut să scrie genealogia regilor
unguri. Se subînţelege că N. se referea la regii existenţi până în timpul vieţii lui, dar Anonymus precizează
spre sfârşitul prologului că el va scrie începutul genealogiei regilor, exordium genealogie regum. Totuşi,
absolut toţi cercetătorii şi comentatorii afirmă, în mod vădit eronat, că Anonymus şi-a propus să scrie gene-
alogia regilor unguri şi, ca atare, faptul că acesta se opreste la Ştefan cel Sfânt ar însemna că sfârşitul cronicii
s-a pierdut. Iată la ce concluzie eronată poate conduce o gravă neatenţie în studierea cronicii. Or, se constată
că în tot cuprinsul cronicii Anonymus nu depăşeşte perioada de domnie a regelui Andrei I. Aceasta limită se
mai explică şi prin faptul că, de obicei, cronicarii se fereau să descrie evenimentele din timpul vieţii lor,
pentru a nu veni în conflict cu unii din contemporani deţinători ai unor înalte funcţii administrative. Un
exemplu concludent este Simon de Keza, care scrie evenimentele numai până la anul 1290, data la care îşi
încheie cronica şi începe domnia regelui Andrei al III-lea, în timpul căruia a trăit şi despre care nu scrie
nimic.
Prin urmare, se poate trage concluzii că sfârşitul cronicii nu s-a pierdut. O dovadă suplimentară este
însuşi faptul că fiecare pagină are, în general, 34 de rânduri, dar ultima are numai 5, iar fraza cu care se
încheie aceasta este logic determinată şi se încheie cu punct.
Deci, aici este sfârşitul, mai ales că ultimul capitol conţine chiar ceea ce şi-a propus cronicarul în pro-
logul cronicii: începutul genealogiei regilor unguri. Plasarea acesteia în finalul lucrarii este foarte logică,
deoarece, în felul acesta, este menţinută atenţia cititorului până la sfârşitul lecturii. Este şi aceasta o dovada
a înţelepciunii şi talentului scriitoricesc care-l caracterizează pe Anonymus.
Apoi, dacă acesta ar fi fost notarul regelui Bela II, el s-ar fi simţit obligat să menţioneze acest fapt,
pentru a nu se crea confuzii cu privire la regele Bela, I sau II, sub care ar fi scris. Dar, scriind sub Bela I, el
nu se vedea pus în faţa unei asemenea confuzii, nemaiexistând până la el alt rege Bela. Totodată, în tot
cuprinsul cronicii, nu prezintă nici un eveniment din timpul lui Bela I.
Un alt argument pentru susţinerea acestei ipoteze este faptul că în cronică nu se aminteste nimic despre
marea invazie a pecenegilor din anul 1068, terminată cu victoria categorică a ungurilor. Or, este posibil ca
aceştia, care şi-au lăudat atât de puternic toate victoriile, uneori prezentând insuccesele ca fiind victorii, să
fi omis această realizare de excepţie, ştiut fiind că pecenegii au fost cei mai mari duşmani ai ungurilor? Aşa
ceva nu este de crezut, mai ales că Anonymus avea cunoştinţă de existenţa pecenegilor, de care vorbeşte în
cronica sa. Prin urmare, nu există nici un motiv să nu consemneze această victorie. Rezultă că el şi-a scris
Page 4
cronica înainte de anul 1068, adică sub Bela I, când invazia pecenegilor încă nu se produsese. Chiar dacă ar
fi copiat o cronică mai veche (Pra Gesta), Anonymus ar fi amintit de invazia pecenegilor din anul 1068,
dacă şi-ar fi scris cronica după aceasta dată.
O ultimă problemă ce se cere a fi elucidată este funcţia deţinută de Anonymus. Unii l-au considerat a fi
„o înaltă faţă bisericească” de la curtea regală ungară. Această ipoteză o considerăm o eroare, deoarece el
însuşi se proclamă magister, adică notar, care reprezenta o înaltă funcţie la curtea regală, ceea ce implica o
anumită cultură şi competenţa profesională, notarii acelor timpuri având şi atribuţii administrative.
Orcine ar fi fost acel P. magister, el s-a dovedit un om de înaltă cultură, iar opera sa rămâne mai departe
unul din cele mai valoroase izvoare în dovedirea permanenţei şi continuitaţii de locuire a blacilor/ blasilor,
stramosii nostri pe meleagurile Pannoniei, Banatului şi Transilvaniei.
Dificilă problemă a credibilității informațiilor aduse de Notarul Anonim trebuie reluată, renunțînd la
exagerările care au făcut din acest text un tabu. Mai cu seamă, este necesară cercetarea sa în comparație cu
mărturiile arheologice, care nu au fost utilizate de D. Onciul, V. Pîrvan și Gh. I. Brătianu – istoricii români
care au supus acest izvor la o critică amănunțită. Între chestiunile care rămîn a fi lămurite este și cea a
credibilității informațiilor despre „voievodul” bănățean Glad.
Informațiile despre Glad apar în două capitole din Gesta Hungarorum: 11 și 44. Capitolul 11 conține
doar o referire sumară, introdusă în pretinsul discurs al „ducelui din Galiția”1: „Teritoriul însă care se in-
tinde de la fluviul Mor [u] s pînă la fortăreața Urscia l-a ocupat un oarecare duce cu numele Glad, care a
ieșit cu ajutorul cumanilor din fortăreața Vidin, și din ai cărui urmași s-a născut Ohtum (…).”
Relatarea despre Glad din capitolul 44 este, de fapt, prima parte a unei povestiri mai ample despre is-
prăvile căpitanilor Zuard, Cadusa și Boyta, care, după ce l-au înfrînt pe Glad, au plecat mai departe într-o
incursiune în „Grecia”. La rîndul ei, această povestire constituie o digresiune în cadrul narațiunii principale,
căci firul acesteia este întrerupt în prima jumătate a capitolului 44, în momentul poposirii lui Arpad în insula
Csepel, fiind reluat în capitolul 46, după terminarea relatării despre campania celor trei căpitani. Să notăm
ca și relatarea despre conflictul cu ducele ultrasilvan Gelou este tot o digresiune. Notarul Anonim a acordat
campaniei celor trei o importanță secundară, deoarece titlul capitolului este De insula Danubii.
În capitolul 44, se arată cum Arpad a hotărît „să trimită o armată împotriva ducelui Glad care avea
domnie [dominium] de la fluviul Morus pînă la fortăreața Horom”. „Iar în scopul acesta au fost trimiși
Zuardu și Cadusa și Boyta, care, după ce și-au luat rămas bun, au plecat călări și au trecut peste Tisa la
Kenesna și au descălecat lîngă rîul Seztureg. Și nu s-a aflat nici un dușman care să ridice mîna împotriva
lor, fiindcă groază cuprinsese pe toți oamenii din acea țară. Și, plecînd de aici, au ajuns în părțile de la
Beguey2 și aici au rămas timp de două săptămîni, pînă ce toți locuitorii din acea patrie, de la Morisius pînă
la rîul Temes, li s-au supus și au primit pe fiii lor ca ostateci. Apoi, plecînd cu oastea, au venit la rîul Temes,
și și-au așezat tabără lîngă Vadul Nisipurilor3. Și cînd au voit să treacă peste râul Temes, le-a ieșit înainte
Glad, din neamul căruia se trage Ohtum, ducele acelei patrii [dux illus patrie], împreună cu o mare armată
de călăreți și de pedestri, cu ajutorul cumanilor și bulgarilor și blacilor [cum magno exercitu equitum et
peditum adiutorio Cumanorum et Bulgarorum atque Blacorum]. A doua zi, însă, fiindcă nici una dintre cele
două oștiri nu putuse să treacă deloc peste râul Temes care se găsea între ele, Zuardu a însărcinat pe fratele
său Cadusa ca, împreună cu o jumătate din oastea sa, să se scoboare mai jos și, oricum ar putea, să treacă
apa și să înceapă lupta în contra dușmanilor. Cadusa, numaidecît, dînd ascultare poveței fratelui său, a pornit
călare cu o jumătate din oștire și s-a scoborît mai jos în fuga mare. Și, cum grația dumnezeiasca era de partea
lor, trecerea le-a fost ușoară. Și în vreme ce o parte din armata ungurilor era dincolo, împreună cu Cadusa
1
Urmăm traducerea lui Gh. Popa-Lisseanu, Izvoarele Istoriei Romanilor, I, Bucureşti, 1934, p. 83, 110-111. Ediţia critică ȋn
Scriptores Rerum Hungaricarum, ed. J. Szentpetery, Budapest, 1937, (abreviat SRH, in continuare), p. 49 (cap. 11), 89-91 (cap.
44).
2
Bega
3
Foeni (magh. Foveny = ,,nisip”).
Page 5
Anonim
și o jumătate dincoace, împreună cu Zuard, atunci ungurii făcură să răsune trompetele de război și, trecînd
înot peste râu, începură să lupte cu înverșunare. Și fiindcă ajutorul lui Dumnezeu era alături de unguri, le-a
dat o mare victorie, iar dușmanii cădeau înainte-le, ca snopii după secerători. Și în acest război au murit doi
duci ai cumanilor și trei cneji ai bulgarilor [duo duces Cumanorum et tres kenezy Bulgarorum]. Și însuși
Glad, ducele lor, numai luînd-o la fugă, a putut să scape și armata să întreaga s-a topit ca ceară în fața focului
și a pierit de ascuțișul săbiilor. Apoi Zuard și Cadusa și Boyta, plecînd de aici, au venit victorioși spre
hotarele bulgarilor [versus fines Bulgarorum] și și-au așezat tabără lîngă rîul Ponoucea4. Iar du-cele Glad,
luînd-o la fugă, după cum am spus mai sus, a intrat de teamă ungurilor în fortăreața Keuee5. Și, a treia zi,
Zuard și Cadusa, precum și Boyta, din al cărui neam se trage Brucsa, orînduindu-și armata ȋmpotriva
fortăreței Keuee, au început să dea luptă. Văzînd aceasta, ducele lor Glad le-a trimis soli și a ȋnceput să ceară
pace, dăruindu-le de bună voie fortăreață, împreună cu diferite daruri. Apoi, mergînd de aici, au cucerit
fortăreața Ursoua și au locuit în ea timp de o lună și pe Boyta, împreună cu a treia parte din armată și cu fiii
locuitorilor luați ca ostateci, i-au trimis la ducele Arpad”.
Mai departe, se arată cum Arpad a încuviințat ca Zuard și Cadusa să atace Grecia. Drept care, după cum
se spune la începutul capitolului 45, „după trecere de cîteva zile, Zuard și Cadusa, împreună cu ȋntreaga lor
armată, înălțînd steagurile cu insignele lor, au trecut peste apa Dunării și au cucerit fortăreața Borons”, adică
Branicevo.
Din amănunțita descriere aflăm că ungurii au pătruns în Banat venind dintr-o zonă cunoscută prin den-
sitatea de vestigii vechi maghiare: cea din apropierea confluentei Mureș – Tisa. Ei au trecut Tisa ceva mai
la sud, pe la Kanisza și au înaintat prin zona deschisă din vestul Banatului. Obiectivul urmărit nu era ni-
cidecum cucerirea țării lui Glad, ci atacarea Bulgariei și a Imperiului Bizantin.
Calea aleasă era cea mai potrivită; ea a fost folosită și în campaniile antibizantine ale Ungariei din 1129,
1154 și 1182.
Există un detaliu neverosimil în relatare. Dacă ungurii au ajuns pînă la Orșova, de ce nu au trecut
Dunărea pe acolo și s-au întors către vest, spre Branicevo? De fapt, cum anume au ajuns călăreții maghiari
de la Cuvin la Orșova, știind că drumul dintre cele două puncte trece prin Cazane și este greu accesibil?
Sîntem de părere că Orșova nu a fost atacată cu ocazia acestui raid. Atacurile ungurilor erau fulgerătoare
și nu avea sens aceasta deviere de la direcția principală de atac care era, repetăm, teritoriul sud-dunărean.
Considerăm că, de la Cuvin, ungurii au trecut Dunărea pe la Banatska Palanka (Horom) și, de acolo, au
înaintat pe valea Moravei – care era calea cea mai ușoară de acces către interiorul Peninsulei Balcanice.
Notarul Anonim a introdus în relatare cucerirea Orșovei și a cetății Branicevo, fiindcă avea nevoie să
legitimeze stăpînirea Ungariei asupra acestor puncte strategice.
Glad era considerat de Notarul Anonim un conducător independent. Denumit dux, el posedă și do-mi-
nium, la fel ca și Gelou; astfel, el este un egal al lui Arpad, care este intitulat tot dominus. Nu se arată explicit
care era reședința sa. Cetățile de la Cuvin și Orșova sînt amintite doar ca locuri de refugiu în fața ofensivei
ungurilor. Nu se spune nimic despre soarta lui Glad (spre deosebire de Gelou).
Fiindcă este menționat urmașul sau Ahtum, putem considera că Notarul Anonim era încredințat că Glad
și-a păstrat puterea, într-un fel sau altul, după ce a cedat cetățile Cuvin și Orșova.
Credibilitatea relatării despre înfrîngerea lui Glad a fost contestată, la fel ca și a celor despre Menu-
morout și Gelou. Nu vom face aici expunerea întregului istoric al problemei. Amintim doar că argumentul
principal al contestatarilor credibilității este cel al transpunerii în vremea lui Arpad a unor evenimente mai
apropiate de epoca redactării Gestei Hungarorum.
În general, Notarul Anonim a mutat fapte ulterioare în timpul primului duce.
4
Ponyavica, lângă gura Timişului.
5
Cuvin.
Page 6
Bazîndu-se pe izvoare orale (pe tradițiile conservate în mediul nobiliar), precum și pe unele Gesta mai
vechi, care, la rîndul lor, au consemnat asemenea tradiții, opera Notarului Anonim a fost în mod inevitabil
viciată de caracterul defectuos al transmiterii informațiilor pe cale orală. Aproape toate episoadele sînt
atribuite epocii lui Arpad; ele se concentrează în jurul eroului intemetor al Ungariei.
Urmașii lui Arpad pînă la Ștefan I sînt pomeniți foarte sumar, tocmai pentru a sublinia faptul că pro-
tagonistul operei este Arpad. Pentru a-i construi un prestigiu dătător de legitimitate, lui Arpad îi sînt atribuite
toate cuceririle și raidurile victorioase întreprinse de războinicii maghiari, deși acestea au continuat mult
timp după 907.
Un exemplu elocvent este cel al modului în care este pomenită de Gesta Hungarorum catastrofala ȋn-
fraâgere suferită de unguri la Lechfeld (lîngă Augsburg), în 955. Trecem peste minimalizarea gravității
înfrîngerii, care este în spiritul tendinței propagandistice a operei.
Din punctul nostru de vedere, ne interesează datarea bătăliei, pe care Notarul Anonim o plasează „în al
cincilea an al domniei împăratului Conrad” (cap. 55). Or, Conrad a domnit între 911 și 919. Bătălia a fost
datată cu patru decenii mai devreme. Eroarea se afla și în alte cronici6.
Constatăm și unele neconcordante cronologice între diferitele pasaje ale Gestei Hungarorum. În capi-
tolul 50, în care se vorbește despre a doua campanie contra lui Menumorout, se afirmă că în același an s-a
născut Zulta (Zoltan), moștenitorul lui Arpad. Totuși, după încheierea războiului (cap. 51), Zulta se căsă-
torește cu fiica lui Menumorout, cu puțin timp înainte de 907, cînd – zice Notarul Anonim – a murit Arpad
(cap. 53).
Desfășurarea evenimentelor este imposibilă. Ori Zulta s-a născut de fapt cu mult timp mai înainte, ori
războiul a avut loc mai tîrziu.
Astfel, devine evident faptul că nu putem fi siguri că luptele cu Menumorout, Glad și Gelou s-au
petrecut în timpul lui Arpad, adică în primul deceniu al secolului al X-lea.
Anacronismele nu sînt însă atît de grave încît să elimine orice credibilitate a operei. S-a emis părerea
că alianța dintre bulgari, cumani și blaci pomenită în narațiunea despre Glad ar fi o transpunere a unor in-
formații livrești de origine bizantină referitoare la statul Asăneștilor sau a unor date preluate din relatări
despre Cruciadă a III-a din 11897. Totuși, opinia respectivă nu ține seama de posibilitatea că numele Cu-
mani să se refere nu la cumanii veritabili, ci la alta populație tiircică, din secolul al X-lea (kabarii sau pece-
negii) – fapt admis de mai mulți cercetători8.
Pe de altă parte, forma Blaci a numelui romanilor nu este nici ea o dovadă a transpunerii unor surse re-
feritoare la epoca Asăneștilor, cînd, într-adevăr, a existat o alianță vlaho-bulgaro-cumană. Iată de ce. În
lumea latină occidentală, informațiile despre romani au venit prin filiera bizantină; de aceea, în diverse texte
occidentale, de expresie latină, romanii sînt denumiți Blaci, Blachi, Blacki, aceste forme preluînd-o pe cea
bizantina βXaχoi9. Gesta Hungarorum se integrează în mod firesc în această categorie de texte. Termenul
apare, în operă Notarului Anonim, în formele: Blachii (cap. 9), Blacus (cap. 24), Blasii (cap. 25) și (ducem)
6
SRH: I, 109, 307 (Chr. Hung. comp. saec. X/V); II, 64 - 65 (Chr. Monacense), 142 (Chr. Herniei de Mugeln).
7
N. Iorga, Les plus anciennes chroniques hongroises et le passe des Roumains (I), BSH, 9, 1921, 3–4, p. 208; L. Tamas, Romains,
Romans et Roumains dans l’histoire de la Dacie Trajane, Budapest, 1936, p. 252; C. A. Macartney, Studies on the Earliest
Hungarian Historical Sources. III, Budapest, 1940, p. 148; G. Gyorffy, Formation d ’Etats au IX e siecle suivant les „Gesta
Hungarorum”du Notaire Anonyme, in Nouvelles etudes istoriques publiees a l ’occasion du XII Congres International des Sci-
ences Historiques, I, Budapest, 1965, p. 45-46; Idem, Abfassungszeit, Autorschaft und Glaubwurdigkeit der Gesta Hungarorum,
„Acta Antiqua”, Budapest, 20, 1972, p. 215; J. Deer, Byzanz und das abendlandische Herrschertum, Sigmaringen, 1977, p. 421-
423; D. Deletant, Ethno-History or Mytho-Hystory? The Case o f the Chronicler Anonymous, in Idem, Studies in Romanian
History, Bucureşti, 1991, p. 337.
8
G. Gyorffy, Abfassungszeit..., p. 214; K. Mesterhazy, Die landnehmenden ungarischen Stamme, „Acta Archaeologica”, Buda-
pest, 30, 1978, p. 322; V. Spinei, Migraţia ungurilor in spaţiul carpato-dunarean şi contactele lor cu romanii in secolele IX - X,
“Arheologia Moldovei”, 13, 1990, p. 129; V. Ciocaltan, Observaţii referitoare la romanii din Cronica Notarului Anonim al
regelui Bela, Rdl, 40,1987, 5, p. 450.
9
S. Brezeanu, „Romani” şi „Blachi” la Anonymus. Istorie şi ideologie politică, Rdl, 34, 1981, 7, p. 1332;
V. Spinei, op. c it, p. 122-123.
Page 7
Anonim
Blacorum (cap. 26, 44). În cele mai vechi documente referitoare la Transilvania ale cancelariei Ungariei
(din 1222 – 1224), romanii apar tot cu numele de Blaci (și nu încape îndoială că ele vorbesc despre roma-
ni). Formele Blaci, Blachi apar și în documentele care se referă la românii din Croația (chiar pînă în secolul
al XIV-lea)10.
Oricum, nu este de mirare că Notarul Anonim nu a utilizat termenul de Olachi (care l-a înlocuit pe cel
de Blaci abia pe la mijlocul secolului al XIII-lea). Denumirea Olachi, de origine populară, era mai bine
adaptată limbii maghiare. Așadar, folosirea termenului de sorginte bizantină Blachi nu este o dovadă a unei
transpuneri în secolele IX-X a unor informații livrești de origine bizantină referitoare la statul Asăneștilor,
deoarece termenul, în această formă, era oricum utilizat, în mod oficial, în documentele maghiare, în epoca
Notarului Anonim.
Bănuiala că relatarea din capitolele 44 – 45 al Gestei Hungarorum ar fi anacronică nu se întemeiază,
deci, pe nimic sigur. În plus, după cum vom arăta mai jos, campania în Imperiul Bizantin descrisă în capi-
tolul 45 este confirmată de izvoarele bizantine contemporane.
Gh. I. Brătianu presupunea că Notarul Anonim a imaginat relatarea despre războiul contra lui Glad și
contra Imperiului Bizantin, pornind de la date referitoare la campaniile Ungariei din 1129 și 1154, care au
urmat același traseu.
Titlul de „duce al bulgarilor” ar fi introdus ca urmare a confuziei făcute cu titlul de dux, conducător al
themei bizantine a Bulgariei, care există în secolul al XII-lea11.
Observăm însă că Notarul Anonim acorda titlul de duce tuturor inamicilor lui Arpad.
Desigur că amănuntele desfășurării conflictului pot fi preluate din surse ale altor evenimente, ori pur și
simplu imaginate de Notarul Anonim. Nu avem însă de ce să ne îndoim de faptul că Notarul Anonim a
pornit de la o tradiție reală, care amintea luptele ungurilor cu un conducător local, denumit Glad.
Existența lui Glad nu este atestata în alte izvoare narative, în afară operei Notarului Anonim. Ea este
însă confirmată de cîteva toponime care păstrează amintirea acestui personaj. Înainte de a le cita, credem de
cuviință să amintim că, de regulă, în Ungaria medievală, toponimia a păstrat numele conducătorilor din
secolul al X-lea.
Exemplele sînt numeroase; pe baza lor, Gyorgy Gyorffy12 a putut stabili zonele stăpînite de „căpitanii”
menționați în Gesta Hungarorum.
În privința lui Glad, în Banat se cunosc următoarele toponime:
1 ― Galad, mănăstire atestată începînd din 1333 (în Banatul sîrbesc, în apropiere de Kikinda, unde se
afla și locul Pusta-Galad);
2 ― Gladska (ulterior, Galaczka), pîrîu lîngă Arac;
3 ― Valea Gladu, lîngă Vărădia de Mureș;
4 ― Galadua (mai tîrziu, Cladova, com. Păuliș, jud. Arad), atestat astfel din 1308; aici s-a descoperit o
fortificație din secolele X -XI;
5 ― Cladova (com. Bethausen, jud. Timiș, la nord de Lugoj), atestat din 1453;
6 ― Kladovo, pe malul sîrbesc al Dunării, vis-à-vis de Tumu-Severin;
7 ― Schela Cladovei, jud. Mehedinți.
În ciuda asemănării fonetice, se pare că toponimul Gladna nu are nici o legătură cu Glad, el provenind
din slavonul gladinu = „flămînd”. Toponime identice există în mediul sîrbesc. În schimb, denumiri precum
Cladova sau Kladovo nu se cunosc decît în zonă care a putut fi stăpînită de Glad.
10
Vezi S. Dragomir, Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice in evul mediu, Bucureşti, 1959, p. 26, 41-42, 132, 137
11
Gh. I. Brătianu, Le theme de Bulgarie et la chronologie de l 'Anonyme Hongrois, „Acta Historica”, „Societas Academica
Dacoromania”, Munchen, 10, 1972, p. 110-111; Idem, Tradiţia istorică despre intemeierea statelor româneşti, Bucureşti, 1980,
p. 212-213.
12
G. Gyorffy, Uber das Siedlungssystem der landnehmenden Ungarn, „Archeologiai Ertesito”, 97, 1970, 2, p. 191-242.
Page 8
În actul de donație către mănăstirea Sf. Theodor din Berria (emis de papa Honoriu III în 1216), este
menționată o posesiune care fusese primită odinioară de la Clad și Manuel (a quondam Clado et Manuele
monasterio vestro collatis). A fost sesizată asemănarea cu numele lui Glad, dar este greu de spus dacă este
vorba de una și aceeași persoană, fiindcă posesiunea (Toxun), aflată undeva pe Dunăre, nu este localizată.
G. Gyorffy presupunea că acest Clad ar fi un oarecare comite Keled (Cledinus), care apare menționat și la
Kinnamos, în formă Keλαδης.
Una dintre problemele controversate este cea a datării evenimentelor. Hristo Dimitrov, într-un studiu
recent, propune datarea la începutul secolului al X-lea13.
Dacă acordăm credibilitate relatării din capitolul 44 al Gestei Hungarorum, atunci sîntem obligați să o
legăm de cea din capitolul următor, care continua cu campania din Imperiul Bizantin. De aceea, nu putem
admite opinia lui H. Dimitrov, căci în primii ani ai secolului al X-lea (în timpul lui Arpad), nu au existat
atacuri ale ungurilor în Imperiul Bizantin.
Mircea Rusu și L. Mărghitan datează războiul contra lui Glad în 927, pe considerentul ca atunci ar fi
fost înregistrat primul raid al ungurilor în Imperiul Bizantin, citînd în acest sens pe Kedrenos14. De fapt,
pentru anul 927, Kedrenos și Skylitzes spun cu totul altceva: după moartea lui Simeon, turcii (ungurii),
sîrbii, croații și alte neamuri au pus la cale atacarea Bulgariei.
Informația a fost preluată de la Theodor Daphnophates (continuatorul lui Theophanes). Atacul plănuit
nu s-a înfăptuit atunci.
În realitate, primul raid maghiar în Imperiul Bizantin este atestat în aprilie 934. Pînă atunci, ungurii și-
au îndreptat atacurile doar către Europa occidentală, unde au fost consemnate aproape în fiecare an. Faptul
că în 933, la Merseburg, în Turingia, au fost pentru prima oară înfrînți (de către Hernie de Saxonia) i-a
determinat să caute și alte direcții de atac. Raidul din 934 în Imperiul Bizantin este considerat o consecință
directă a înfrîngerii suferite în Occident. Acest prim atac în Imperiul Bizantin a fost înregistrat de toți
cronicarii contemporani (Georgios Monachos, Theophanes Continuatus, Leo Grammaticus, Symeon Mag-
ister), precum și de Kedrenos și Skylitzes. Mai mult, așezarea unui grup de unguri în „Grecia” – de care
vorbește Notarul Anonim în cap. 45 – este confirmată.
După cum a arătat N. A. Oikonomides, acei Tovpkoi care trăiau în bazinul Vardarului în secolele X –
XI nu pot fi decît urmașii ungurilor pătrunși cu prilejul invaziei din 934. Faptul că ei au ajuns pe valea
Vardarului ne determina să presupunem că pătrunderea s-a făcut pe valea Moravei – ceea ce concordă cu
relatarea Notarului Anonim (care arată că trecerea Dunării s-a făcut pe la Branicevo).
Astfel, dacă legăm campania contra lui Glad de atacarea Imperiului Bizantin, nu putem admite decît
datarea în 934, care a fost, de altfel susținută de E. Gluck.
Ofensiva desfășurată de unguri în partea vestică a Banatului nu a fost decît o etapă a unei campanii anti-
bulgare. Un asemenea conflict nu ar fi fost posibil decît după moartea puternicului ţar Simeon, în epoca de
declin militar a ţarului Petru. Această datare explică, de altfel, și alianța bulgaro-bizantină consemnată de
Notarul Anonim. (În timpul lui Petru, Bulgaria și Imperiul Bizantin erau, într-adevăr, aliate). Departe de a
fi un anacronism sau o invenție, alianța bulgaro-bizantină constituie un prețios indiciu asupra veridicității
operei Notarului Anonim.
Dacă datam în 934 campania contra lui Glad, se ridică următoarea problemă: unde stăpînea Glad, în
timpul în care o parte a Banatului era deja ocupată de unguri? Facem această afirmație, deoarece o serie de
descoperiri arheologice arată că ungurii se aflau în Banat deja în prima treime a secolului al X-lea.
În continuare, vom examina aceste vestigii maghiare timpurii. Amplasarea lor poate oferi un răspuns la
întrebarea de mai sus.
13
H. Dimitrov, Bulgaria and the Magyars at the Beginning o f the 10th Century, „Etudes balkaniques”, 22, 1986, 2, p. 71 - 72
14
M. Rusu, op. cit, p. 205 – 206; Idem, Les formations politiques roumains et leur lutte pour l'autonomie, RRH, 21, 1982, 3–4,
p. 364; L. Mărghitan, Banatul in lumina arheologiei, III, Timişoara, 1985, p. 198
Page 9
Anonim
Începem prin a aminti că materialele arheologice maghiare din prima treime a secolului al X-lea pot fi
ușor deosebite de cele mai tîrzii. Prin cercetările începute de Joseph Hampel acum aproape un secol și duse
la bun sfîrșit de Attila Kiss, Mechthild Schulze-Dorrlamm și Csanad Balint15 s-a putut stabili că orizontul
arheologic vechi maghiar este caracterizat de următoarele piese: săbii de proveniență orientală (adeseori
încrustate cu argint), pandantive cu decor palmetiform, scărițe de şa în formă de pară, aplice în formă de
inimă și altele. De obicei, bărbații se înmormîntau cu fragmente din caii lor (capul și picioarele), înhumarea
calului a fost treptat abandonată, astfel că prezența oaselor de cal și a hamașamentului constituie un criteriu
de datare în perioada timpurie (dar nu totdeauna sigur). Obiectele menționate apar, de regulă, în situri data-
bile pînă prin deceniul al patrulea al secolului al X-lea. (Cronologia absolută a fost stabilită pe baza
monedelor depuse în morminte).
Prin urmare, dacă în Banat exista morminte (sau obiecte fără context cunoscut), aparținînd orizontului
vechi maghiar, acestea datează pătrunderea ungurilor în cursul primei treimi a secolului al X-lea. Cu alte
cuvinte, ungurii se aflau deja în Banat, atunci cînd a avut loc conflictul lor cu Glad. Se observă însă că toate
aceste descoperiri maghiare vechi se concentrează numai pe valea Mureșului, la vest de Lipova, precum și
în nord-vestul Banatului, în zonă care, din punct de vedere geografic, este o prelungire a pustei dintre Dunăre
și Tisa.
După cum unele morminte maghiare conțin piese de alte origini (de exemplu, cerceii de tip Kottlach
din mormintele de la Tape), tot așa se constată cum unele obiecte specific maghiare au fost rapid preluate
de populația autohtonă. În necropola de la Șeitin (jud. Arad) s-au descoperit șapte aplice de bronz în formă
de inimă, care aparțin orizontului arheologic vechi maghiar. Ritualul funerar este însă diferit de cel folosit
de unguri.
Mormintele (de inhumație, orientate V-E) nu aveau cai, piese de hamașament sau arme. În schimb,
mormîntul 4 conținea două vase ceramice databile în secolul al X-lea. În plus, scheletul din mormîntul 1
avea mîinile încrucișate pe abdomen – ceea ce ar putea sugera că defunctul era creștin. Iată de ce nu putem
fi de acord cu C. Balint care a inclus mormintele de la Șeitin în repertoriul descoperirilor maghiare. (De
observat că el nu spune nimic despre ritualul funerar, amintind doar obiectele de inventar).
S-a mai afirmat că există descoperiri vechi maghiare și la Orșova: un mormînt din care ar proveni un
denar de la Ludovic II Germanicul datat între 855-875, perforat. Nu se știe nimic altceva despre acel
mormînt. Întrucît de la Orșova nu se cunosc piese specific maghiare, moneda respectivă nu poate fi inclusă
printre vestigiile maghiare vechi. Este adevărat că în unele morminte maghiare din prima jumătate a seco-
lului al X-lea s-au descoperit monede (occidentale și bizantine) perforate (transformate în pandantive), dar
aceasta nu înseamnă că orice monedă din secolele IX- X care este perforată poate fi atribuită în mod obli-
gatoriu războinicilor maghiari.
La Orșova s-au mai descoperit și alte monede, bizantine: una de bronz de la Léon VI (886 – 912), pre-
cum și una de aur de la Vasile I (867 – 886); ultima pare să fi făcut parte dintr-un tezaur, împreună cu
monede mai tîrzii, din a doua jumătate a secolului al X-lea.
Este posibil ca și mormintele de la Deta să aibă altă origine decît cea maghiară. Numărul lor nu este
cunoscut. După unele informații, erau orientate V-E. Inventarul lor este atipic. Deși există un pandantiv și
o aplică de origine maghiară, restul pieselor sînt de origine bizantină și vest-slavă (un cercel de tip Kottlach).
Descoperirile de la Deta pun probleme deosebite asupra cărora nu putem insista aici. Mai amintim doar că
printre obiectele recuperate se numără și o cruce de tip pectoral, precum și o monedă bizantină de bronz de
la Léon VI (886 – 912).
15
A. Kiss, Studien zur Archaologie der Ungarn im 10. und 11. Jh., in vol. Die Bayern und ihre Nachbarn, II (= „Denkschriften
des Osterreichischen Akademie der Wissenschaften. Phil.- Hist Klasse”, 180, 1985), p. 217-379; M. Schulze-Dorrlamm, Unter-
suchungen zur Herkunft der Ungarn und zum Beginn ihrer Landnahme im Karpatenbecken, “Jahrbuch des Romisch-German-
isches Zentralmuseums Mainz”, 35, 1988, 2, p. 373-477; C. Balint, Siidungam im 10. Jahrhundert, Budapest, 1991
Page 10
Nu este exclus ca încă din secolul al X-lea să se fi stabilit contacte culturale și chiar relații de rudenie
între populația românească și noii veniți – ungurii – care s-au așezat în zona de cîmpie a Banatului.
În lumina acestui excurs arheologic, putem conchide că ungurii s-au instalat în colțul nord-vestic al
Banatului încă din prima treime a secolului al X-lea, adică într-o vreme în care Glad încă nu fusese atacat.
Dacă observăm amplasarea toponimelor care au păstrat amintirea lui Glad, constatăm că ele sînt situate în
afară zonei de concentrare a descoperirilor maghiare din apropierea confluentei Mureș-Tisa.
Existența unei locuiri maghiare într-o parte a Banatului, în prima jumătate a secolului al X-lea, este
dovedită și de un prețios izvor: De Administrando Imperio a lui Constantin Porfirogenetul. Descriind în
capitolul 40 teritoriul „Turkiei” (Ungariei), autorul imperial arată că prin acesta trec rîurile Țimicnc, Tovnic.
Moprjcoc, Kpiooc. Este vorba de Timiș, Bega (?), Mureș, Cris, Tisă. În această țară, spune izvorul, „sînt
peste tot așezări turcești”. Opera a fost încheiată în 952, deci ea reflectă situația din prima jumătate a seco-
lului al X-lea.
Descoperirile arheologice arată că ungurii au ocupat colțul de nord-vest al Banatului și valea Tisei pînă
la Dunăre în cursul primei treimi a secolului al X-lea.
Zona avea o importanță deosebită, căci acolo putea fi interceptată sarea din ocnele din Transilvania,
care era transportată pe Mureș. Toponimele atestă, pe de altă parte, stăpînirea lui Glad pe valea Mureșului,
în zona Lipova-Săvârșin, adică în sectorul aflat între Munții Zarandului (la nord) și Dealurile Lipovei (la
sud). În această zonă cu un relief deosebit de cel al pustei nu s-au găsit (pînă în prezent) vestigii maghiare
vechi. Se poate presupune că Glad și-a păstrat puterea asupra acestei zone, pierzînd doar teritoriul de câm-
pie de la vest de Lipova. Sîntem de părere că teritoriul care a rămas sub stăpînirea lui Glad după agresiunea
maghiara din 934 cuprindea toată partea muntoasă a Banatului, precum și regiunea de nord-est (Dealurile
Lipovei).
Alte mărturii arheologice sînt în măsură să aducă informații suplimentare. La Vladimirescu, lîngă Arad
s-a descoperit o fortificație cu val de pămînt, de plan trapezoidal (dimensiuni: 100 x 120 x 160 x 160 m). Ea
suprapune o așezaie neȋntărită, care, pe baza materialului ceramic, se datează în secolul al IX-lea. Este vorba
de ceramică de tip Dridu, similară cu cea descoperită în așezarea din secolul al IX-lea de la Alba Iulia.
De observat că la Vladimirescu lipsește categoria B a ceramicii de tip Dridu (vasele din pastă cenușie
fină, cu decor lustruit). Așezarea ocupă o suprafață de circa trei ori mai mare decît fortificația. Avînd în
vedere încadrarea cronologică a așezării anterioare, fortificația nu se poate data decît începînd din secolul
al X-lea.
La Cladova, com. Păuliș se cercetează de mai multă vreme o fortificație medievală cu val de pămînt.
Potrivit datelor (destul de sumare) publicate pînă în prezent, fortificația prezintă analogii cu cea, ȋnvecinată,
de la Vladimirescu. În prima fază, valul de pămînt a fost construit în tehnică folosită la Vladimirescu. A
intervenit o distrugere, după care valul a fost dezafectat (s-a descoperit o locuință săpată în val, iar în inte-
riorul fortificației a fost folosit drept cimitir). Cum cimitirul se datează (pe baza monedelor) după sfîrșitul
secolului al XI-lea, prima fază a fortificației poate fi datată în secolul al XI-lea, eventual și în secolul al X-
lea51.
O altă fortificație din secolele X-XI a fost depistată la Bulei. Ea suprapune și refolosește un castru
roman. Din puținele informații publicate, reiese că și în acest caz, valul avea structura de bîrne carbonizate.
S-a descoperit ceramică databilă în secolele X-XI (cu decor vălurit). Au apărut și căldări de lut din secole-
le XI-XII, dar pe marginea exterioară a șanțului de apărare – ceea ce înseamnă că ele sînt posterioare ridicării
fortificației.
Toate cele trei situri sînt fortificații de refugiu, nu așezări fortificate. Acest grup de fortificații a fost
construit, după toate probabilitățile, cîndva în secolul al X-lea. Amplasarea sa sugerează că avea misiunea
de a păzi valea Mureșului, într-un sector situat la intrarea în Transilvania. Aceste fortificații se afla în aceeași
zonă unde există trei toponime care transmit numele lui Glad (unul dintre ele fiind chiar fortificația de la
Cladova).
Page 11
Anonim
De aceea, nu este exclus ca ele să fi fost construite în vremea lui Glad, sau în perioada care a urmat.
Știind că Ahtum controla traficul de sare desfășurat pe valea Mureșului, ne punem întrebarea dacă nu cumva
chiar acesta a fost scopul construirii fortificațiilor.
În orice caz, existenta fortificațiilor de la Vladimirescu, Cladova și Bulei într-o zonă separată de cea în
care s-au descoperit morminte maghiare vechi arată că Glad și-a păstrat puterea asupra nord–estului Bana-
tului. Fortificațiile nu au fost atacate în cursul secolului al X-lea. Nici nu este de mirare, căci se știe că atacul
din 934 s-a desfășurat în partea de vest și de sud-vest a Banatului. În acel moment, ungurii nu intenționau
să pătrundă în amonte pe valea Mureșului.
Distrugerea fortificațiilor de la Vladimirescu și Cladova poate fi pusă în legătură cu agresiunea
petrecută în timpul lui Ahtum, pe care noi o datăm în 1003-1004.
Este interesantă observația lui R.R. Heitel, ca în Banat nu s-au descoperit așezări fortificate mari de tip
Burgwall, de genul celor din Transilvania. Această particularitate a micilor fortificații de refugiu din Banat
este legată de o orientare diferită a spațiului bănățean – către sud, nu către sfera de influența moraviană,
caracterizată de marile așezări fortificate.
Nici la Cuvin, nici la Orșova nu s-a identificat vreo fortificație din secolele IX-X – ceea ce nu ȋnseamnă
că nu ar fi putut exista. La Orșova distrugerile moderne fac imposibile investigațiile. Deci, singurele forti-
ficații care pot fi atribuite epocii lui Glad sînt cele de la Vladimirescu, Cladova și Bulei. Niciuna dintre ele
nu poate fi considerată reședința voievodală, din simplul motiv ca ele sînt fortificații de refugiu. Nu știm
unde s-a aflat reședința lui Glad – dacă a existat, într-adevăr, așa ceva. Ne putem gîndi la Orșova, care,
potrivit Notarului Anonim, ar fi fost cucerită de unguri.
Situarea prezumtivei reședințe a lui Glad în partea de sud a Banatului ar fi chiar foarte probabilă, dacă
avem în vedere alt detaliu din Gesta Hungarorum: Glad ar fi „ieșit” din Vidin. Această afirmație nu o putem
înțelege decît ca o referire la legăturile lui Glad cu Bulgaria. Unii cercetători l-au considerat pe Glad un
conducător al unei provincii a Bulgariei16.
Este un punct de vedere exagerat, căci teritoriile nord-dunărene stăpînite de Bulgaria, zonele de mar-
gine, formau un fel de tampon interpus între Bulgăria și vecini.
În aceste zone-tampon, autoritatea centrală era mai mult simbolică.
Interesul esențial al Bulgariei era de a controla traficul de sare provenită din Transilvania. Acest lucru
se putea face doar la vărsarea Mureșului în Tisa, unde Bulgaria, la finele secolului al IX-lea, putea întrerupe
exportul de sare către Moravia. Interiorul Banatului (mai ales partea montană) nu prezenta un interes tot atît
de mare. Este semnificativ faptul că Notarul Anonim nu vorbește de o dominație bulgară propriu-zisă decît
ȋntre Tisa și Dunăre, în zona stăpînită de acel Kean de origine bulgară. În schimb, cînd relatează ofensiva
contra lui Glad, Notarul Anonim arată că Glad se retrăgea în direcția hotarelor Bulgariei, ceea ce înseamnă
că țara lui nu făcea parte din Bulgaria.
Acea „ieșire” din Vidin – „cu ajutorul cumanilor” – sugerează, mai curînd, o desprindere a lui Glad de
sub autoritatea Bulgariei, sau o autonomie17. Ținînd seama de datarea evenimentelor, socotim că acest fapt
era întru totul posibil, în perioada de declin a puterii bulgare care a urmat după moartea lui Simeon (927).
Toponimul Kladovo de vis-à-vis de Turnu Severin poate indica stăpînirea de către Glad și a unei zone
de pe malul drept al Dunării, în zona Porților de Fier.
Cine erau oare acei cumani? Probabil, pecenegii. (Am văzut că Notarul Anonim folosește termenul
anacronic de „cumani” pentru a desemna alte populații turcice). Ajutorul acordat împotriva ungurilor este
explicabil, fiind cunoscută dușmănia dintre pecenegi și unguri. Că Glad s-ar fi desprins de sub autoritatea
16
R. Browning, Byzantium and Bulgaria, A Comparative Study across the Early Medieval Frontier, London, 1975, p. 87; H.
Dimitrov, op.cit., p. 63 - 64.
17
A. Grecu (P. P. Panaitescu), Bulgaria in nordul Dunării ȋn veacurile al IX-X-lea, „Studii şi cercetări de istorie medie”, 1,
1950, 1, p. 229 – 230; D. G. Teodor, Quelques aspects concernant les relations entre Roumains, Byzantins et Bulgares aux IX-
X’s siecles n.e., AHA-Iaşi, 24, 1987, 2, p. 7; S. Brezeanu, op. cit, p. 128.
Page 12
Bulgariei cu sprijinul acelorași pecenegi, nu poate fi exclus, avînd în vedere că diplomația bizantină a ȋn-
cercat în 917 să-i atragă pe pecenegi de partea Imperiului, în conflictul cu Bulgaria.
Notarul Anonim nu spune nimic despre compoziția etnică a populației peste care stăpânea Glad. Blacii
nu sînt neapărat locuitorii Banatului; din felul în care se exprima autorul, reiese că ei erau doar aliați ai lui
Glad. Nu putem ști din care regiune proveneau ei, dar putem fi siguri că este vorba de români.
Nu se poate afirma nimic sigur în privința etimologiei numelui Glad. S-a presupus că ar deriva din
slavul gladu = „foame”. Altă ipoteză are în vedere cuvîntul turcic kaldy = „părăsit”. Ținînd seama de rapor-
turile sale cu spațiul bulgar, este mai probabilă etimologia slavă. Nu este exclus să aibă dreptate cei care
consideră că este o formă coruptă din Vlad(imir).
Se poate conchide că relatarea din capitolul 44 al Gestei Hungarorum este, în linii mari, demnă de ȋn-
credere. Faptul că ungurii au întîmpinat rezistența unui conducător local, pe numele său Glad, care avea
legături cu Bulgaria, este întru totul verosimil.
Ceea ce nu se poate admite este datarea conflictului în vremea lui Arpad.
De asemenea, unele detalii ale desfășurării luptelor sînt probabil inventate de Notarul Anonim.În ediţia
lui Laszlo Fejerpataky şi Mihail Besan, la prezentarea textului latin, apar litere scrise cursive mici, pentru
marcarea „parţilor întregite”, adică a lipsurilor din textul original, astfel cum se precizează în Introducerea
la ediţia lui Mihail Besan. În realitate, nu se pune problema unor lipsuri, ci folosirea de către Anonymus a
unor semne grafice care au aceeaşi valoare fonetică în tot cuprinsul cronicii, sistem folosit în perioada res-
pectivă. El prezinta 26 semne grafice alfabetiforme şi 236 semne grafice mono-, bi- şi trisilabice.
De foarte mare importantă în datarea operei lui Anonymus este şi folosirea chiar la începutul lucrării, în
primul titlu şi primul rând după titlu, a semnului grafic 9, cu valoare us (prolog9, dict9), ce se regăsesc în
pictura tavanului naosului bisericii romano-catolice (la origine – ortodoxă, deoarece are picturi şi inscripţii
în interior) din comuna Ghelinţa, jud Covasna:
– INDUTRI9 „INDUSTRIA"
– SIGISMUND9 „SIGISMUNDUS"
Aceasta biserică a fost renovată pentru prima dată la anul 1297, după preluarea ei de la români de către
secuii veniţi din Valea Târnavelor la mijlocul sec. XIII-lea, şi apoi în anul 1628, conservându-se în interior
picturile originale româneşti ortodoxe, precum şi anumite tradiţii în scriere: ligaturile (sistem grecesc din
secolele III–IV e.n.) precum şi unele grafeme pe care secuii le-au preluat de la românii cu care au convieţuit
în Munţii Bihorului în secolul al XI-lea, înainte de deplasarea lor spre Valea Târnavelor în secolul al XII-
lea (v. şi Chronicon Ungarorum Simonis de Keza, scrisă între anii 1282 şi 1290). Printre aceste grafeme
menţionăm: 9 „us” şi Ҷ „t” (v. DERAҶ „DERAT”, înscris pe peretele de nord al bisericii din Ghelinţa, jud.
Covasna), ultimul grafem având aceeaşi formă şi valoare fonetică în alfabetul secuiesc publicat de Ştefan
Lakatos în anul 1702.
Datorită dificultăţii traducerii, apar multiple erori care compromit grav sensul şi semnificaţia unor cu-
vinte. Astfel, o gravă eroare cu implicaţie istorică apare numai în traducerea lui Gh. Popa-Lisseanu, care-l
copiaza pe Moor, după cum el însuşi ne-o spune (op. cit, pag. 81), se găseste în finalul Cap. IX, unde
menţionează popoarele care locuiau în Pannonia la venirea lui Atila: „...Blachij ac pastores romanorum”,
tradus cu „...blachi adecă păstorii romanilor”, în limba latină, ac nu a însemnat niciodată adică, ci si, ba si,
ba chiar, tot aşa ca si. Această eroare de traducere transforma pe blachi în păstori ai romanilor, în timp ce
Anonymus vorbeste separat de aceşti pastori ai romanilor în raport cu bulgarii, sclavii şi blachii, repetând
în continuare „...căci şi acum romanii pasc din bunurile Ungariei”.
Page 13
Anonim
Incipit prologus in gesta hungarum
P. dictus magister ac quondam bone memorie gloriosissimi bele regis hungarie notarius N. suo dilec-
tissimo amico uiro uenerabili et arte litteralis scientie inbuto, salutem et sue peticionis effectus.
Dum olim in scolari studio simul essemus et in hystoria troiana, quam ego cum summo amore com-
plexus ex libris darethis frigij ceterorumque auctorum, sicut a magistris meis audiueram in unum uolumen
proprio stilo compilaueram, pari uoluntate legeremus, petisti a me ut sicut hystoriam hystoriam troianam
bellaque grecorum scripseram; ita et genealogiam regum hungarie et nobilium suorum qualiter septem
principales persone que hetumoger uocantur de terra scithica descenderunt, uel qualis sit terra scithica et
qualiter sit generatus dux almus, aut quare uocatur almus primus dux hungarie a quo reges hungarorum
originem duxerunt, uel quot regna et reges sibi subiuga-uerunt, aut quare populus de terra scithica egressus
per ydioma alienigenarum hungarij et in sua lingua propria mogerij uocantur tibi scriberem.
Promisi enim me facturum; sed aliis negotiis impeditus, tue peticionis et mee promissionis iam pene
eram oblitus, nisi mihi per litteras tua dilectio debitum reddere monuisset. Memor igitur tue dilectionis
quamuis multis et diuersis huius laboriosi seculi impeditus sim negotiis, facere tamen aggressus sum que
facere iussisti, et secundum tradiciones diuersorum hystoriographorum diuine gratie fultus auxilio optimum
estimans ut ne posteris in ultimam generationem obliuioni tradatur.
Optimus ergo duxi ut uero et simpliciter tibi scriberem, quod legentes possint agnoscere quomodo res
geste essent. Et si tam nobilissima gens hungarie primordia sue generationis, et fortia queque facta sua, ex
falsis fabulis rusticorum uel a garrulo cantu ioculatorum quasi sompniando audiret, ualde indecorum et
satis indecens esset. Ergo potius ammodo, de certa scripturarum explanatione, et aperta hystoriarum inter-
pretatione rerum ueritatem nobiliter percipiat.
Felix igitur hungaria, cui sunt dona data uaria. Omnibus enim horis gaudeat de munere sui litteratoris.
Quia exordium generalogie regum suorum et nobilium habet, de quibus regibus sit laus et honor regi eterno
et sancte marie matri eius per gratiam cuiur reges hungarie et nobiles regnum habeant felici fine hic et in
euum.
AMEN.
Începe prologul în faptele ungurilor

P. numit magister şi odinioară notar al foarte gloriosului Bela, rege al Ungariei de bună amintire, prea
iubitul sau prieten N., bărbat onorat şi învăţat în ştiinţa artei literare, salutare şi împlinirea cererii sale. Pe
când odinioară, când eram împreuna la studiul şcolar şi în istoria troiană, pe care eu, îmbrăţişând-o cu foarte
mare dragoste din cărţile lui Dares Frigius şi ale altor autori, aşa cum o auzeam de la profesorii mei,
compusesem într-un singur volum, în stilul meu şi o citeam cu egală voinţa, mi-ai cerut, aşa cum scrisesem
istoria troiană şi războaiele grecilor, tot astfel să-ţi scriu genealogia regilor Ungariei şi a nobililor săi, cum
au descins din ţara scitica cele 7 principale persoane care se numesc hetumoger18 sau cum este ţara scitica
şi cum s-a născut ducele Almus sau de ce primul duce al Ungariei se numeşte Almus, de la care s-a tras
originea regilor ungurilor sau câte regate şi regi şi-au subjugat sau de ce poporul plecat din ţara scitica este
numit unguri în graiul străinilor, iar în limbă proprie mogeri. Ţi-am promis, desigur, ca o voi face, dar fiind
împiedicat de alte treburi, era să uit, acum din păcate, de promisiunea mea, dacă nu mi-ai fi amintit prin
scrisoarea ta să-mi achit datoria. Deci, amintindu-mi de dragostea ta, deşi sunt împiedicat de diferitele
treburi ale acestui secol anevoios, totuşi m-am apucat să fac ceea ce mi-ai recomandat să fac şi după tradiţia
diferiţilor istoriografi, sprijinit de ajutorul gratiei divine, socotind să nu fie dat uitării pentru urmaşi până la
ultima generaţie. Deci, am aflat că lucrul cel mai bun este să-ţi scriu adevărat şi simplu, pentru că cititorii
să poată cunoaşte cum s-au petrecut faptele. Şi dacă atât de nobilul neam al Ungariei ar auzi, ca prin vis, de
18
7 triburi.
Page 14
începuturile generaţiei sale şi de toate faptele curajoase ale lor din poveştile false ale ţăranilor sau din
cântarea guraliva a glumeţilor, ar fi foarte nedemn şi destul de ruşinos. Prin urmare, este mult mai bine să
se afle adevărul în mod deosebit din descrierea sigură a scrierilor şi din interpretarea clară a faptelor istorice.
Prin urmare, fericită este Ungaria, căreia i s-au dat diferite daruri. Căci, să se bucure în toate zilele de
serviciul scriitorului ei. Pentru că are începutul genealogiilor regilor săi şi a nobililor, despre care regi să fie
laudă şi onoare eternă regelui şi maicii sale sfânta Maria, prin graţia căreia regii Ungariei şi nobilii să aibă
conducerea cu sfârşit fericit acum şi în vecii vecilor.
AMIN
Page 15
Anonim
Capitolul I.
Despre Sciţia
Scithia igitur maxima terra est que dentumoger dicitur; uersus orientem finis cuius ab aqui-
lonali parte extenditur usque ad nigrum pontum. A tergo autem habet flumen quod dicitur thanais
cu paludibus magnis ubi ultra modum habundanter inueniuntur zobolini ita quod non solum nobiles
et ignobiles uestiuntur inde, uerum etiam bubulcj et subbulci ac opiliones sua decorant ues-
time(n)ta in terra illa. Nam ibi habundat aurum et argentum et inueniuntur in fluminibus terre illius
preciosi lapides et gemme. Ab orientali uero parte uicina scithie fuerunt gentes gog et magog,
quos inclusit magnus alexander. Scithica autem terra multum patula in longitudine et latitudine.
Homines uero qui habitant eam uulgariter dentumoger dicuntur usque in hodiernum diem, et nul-
lius umquam imperatoris potestate subacti fuerunt. Scithici enim sunt antiquiores populi, et est
potestas scithie in oriente, ut supra diximus. Et primus rex scithie fuit magog filius iaphet et gens
illa a magog rege uocata est moger. A cuius etiam progenie regis descendit nominatissimus atque
potentissimus rex athila, qui anno dominice incarnationis cccc.L.i. de terra scithica descendes cum
ualida manu in terram pannonie uenit, et fugatis romanis regnum obtinuit.
Et regalem sibi locum constituit iux(ta) danubium super calidas aquas et omnia antiqua opera
que ibi inuenit renouari precepit, et in circuitu muro fortissimo edificauit, que per linguam hungari-
cum dicitur nunc buduuar, et a theotonicis ecilburgu uocatur. Quid plura? Iter hystorie teneamus.
Longo autem post tempore de progenie eiusdem regis magog descendit vgek pater almi ducis, a
quo reges et duces hungarie originem duxerunt, sicut in sequentibus dicetur. Scithici enim sicut
diximus sunt antiquiores populi de quibus hystoriographi qui gesta romanorum scripserunt sic di-
cunt: quod scithica gens fuissent sapientis-sima et mansueta qui terram nonlaborant, et fere nul-
lum peccatum erat inter eos. Non enim habebant domos artificio paratas sed tantum temptoria de
filtro parata.
Carnes et pisces et lac et mel manducabant et pigmentia multa habebant. Vestiti enim erant
de pellibus zobolorum et aliarum ferarum. Aurum et argentum et gemmas habebant sicut lapides,
quia in fluminibus eiusdem terre inueniebantur.
Non concupiscebant aliena, quia omnes diuites erant, habentes animalia multa et uictualia
suficienter. Non erant enim fornicatores sed solummodo unusquisque suam habebat uxorem.
Postea uero iam dicta gens fatigata in bello, ad tantam crudelitatem peruenit ut quidam dicunt
hystoriographi, quod iracundia ducti humanan manducassent carnem et sanguinem bibissent
hominum. Et credo quod adhuc eos cognoscetis duram gentem fuisse de fructibus eorum.
Scithica enim gens a nullo fuit subiugata. Nam darium regem persarum cum magna turpitudine
scithici fecerunt fugere, et perdidit ibi darius octoginta milia hominum, et sic cum magno timore
fugit in persas. Item scithici cirum regem persarum cum trecentis et XXX. milibus hominum oc-
ciderunt. Item scithici Alexandrum magnum filium phylippi regis et regine olympiadis, qui multa
regna pugnando sibi subiugauerat, ipsum etiam turpiter fuauerunt. Gens namque scithica dura
erat ad sustinendum omnem laborem et erant corpore magni scithici et fortes in bello. Nam nichil
habuissent in mundo, quod perdere timuissent pro illata sibi iniuria. Quando enim scithici uictoriam
habebant, nichil de preda uolebant, ut moderni de posteris suis, sed tantummodo laudem exinde
querebant.
Et absque dario et cyro atque alexandro, nulla gens ausa fuit in mundo in terram illorum in-
trare.
Predicta uero scithica gens dura erat ad pugnandum, et super equos ueloces et capita in
galeis tenebant, et arcu ac sagittis meliores erant super omnes nationes mundi, et sic cognoscen-
tis eos fuisse de posteris eorum. Scithica enim terra quanto a torrida zona remotior est, tanto
Page 16
propagandis generibus salubrior. Et quamuis admodum sit spatiosa tamen multitudinem popu-
lorum in ibi generatorum nec alere sufficiebat, nec capere. Qua propter septem principales per-
sone, qui hetumoger dicti sunt (,) angusta locorum non sufferentes ea maxime deuitare cogitabant.
Tunc hee septem principales persone habito inter se consilio constituerunt, ut ad occupandas sibi
terras quas incolere possent, a natali discederent solo, sicut in consequentibus dicetur.
Aşadar, Sciţia este o ţară foarte mare care se numeşte Dentumoger; spre răsărit hotarul ei se întinde de
la partea nordică până la Marea Neagră, în spate are un fluviu care se numeşte Thanais, cu bălţi mari, unde
se găsesc din belşug peste măsură de mulţi zobolini, astfel că de aici nu numai nobilii şi oamenii de jos se
îmbracă, dar chiar şi văcarii şi porcării şi pastorii îşi împodobesc veşmintele lor în acea ţară. Căci aici abunda
aurul şi argintul şi în fluviile acelei ţări se găsesc şi mărgăritare. Iar în partea răsăriteană, vecină cu Sciţia,
au fost popoarele Gog şi Magog, pe care le-a înconjurat Alexandru cel Mare. Dar ţara scitica este foarte
întinsa în lungime şi lăţime. Iar oamenii care o locuiesc se numesc popular, până în ziua de azi, Dentumoger
şi niciodată n-au fost supuşi puterii vreunui împărat. Căci sciţii sunt un popor mai vechi şi puterea Sciţiei
este spre răsărit, aşa cum am spus mai sus. Şi primul rege al Sciţiei a fost Magog, fiul lui Iafet. Şi acel popor
este numit Mog er de la regele Magog. Chiar şi de la vita acestui rege se trage Attila, cel mai renumit şi mai
puternic rege, care, în anul 451 de la întruparea Domnului, descinzând din ţara scitica, a venit cu o mâna
puternică în ţara Pannoniei şi, după ce a gonit pe romani, a ocupat regatul. Şi şi-a construit o reşedinţă regală
lângă Dunăre, mai sus de Apele Calde19 şi în primul rând a pus să se renoveze toate construcţiile vechi pe
care le-a găsit acolo şi a construit de jur împrejur un zid foarte puternic, care acum este numit în limba
ungară Buduvar, iar la teutonici este numit Ecilburg20. Ce să mai spun? Să urmărim cursul istoriei. Dar,
după un timp îndelungat, din neamul aceluiaşi rege Magog descinde Ugek, tatăl ducelui Almus, de la care
îşi trag originea regii şi ducii Ungariei, după cum se va spune în cele ce urmează. Căci sciţii sunt, după cum
am spus, popoare mai vechi, despre care istoricii care au scris faptele romanilor, spun astfel: că naţiunea
scitică ar fi fost foarte inteligentă şi blânda, care nu a lucrat pământul şi aproape că nu există nicio ticăloşie
între ei. Căci, în realitate, ei nu aveau case lucrate printr-un meşteşug, ci numai corturi lucrate din pânza. Ei
mâncau carne şi peste şi lapte şi miere şi aveau multe farduri. S-au îmbrăcat chiar cu piele de samur şi de
alte animale sălbatice. Aveau aur şi argint şi pietre preţioase aşa cum sunt pietricelele, căci se găseau în
fluviile acelei tari. Nu râvneau la lucruri străine, pentru că toţi erau bogaţi, având multe animale şi alimente
îndeajuns, căci nu erau desfrânaţi, ci fiecare îşi avea doar numai o soţie. Mai târziu însa poporul amintit,
obosit în război, a ajuns la atâta cruzime încât unii istoriografi spun că, mânaţi de mânie, ar fi mâncat carne
de om şi ar fi băut sânge de om. Şi cred, cât îi cunoaşteţi până acum după faptele lor, că a fost un neam
viguros. Căci neamul scitic n-a fost subjugat de niciun popor. Dar pe Darius, regele perşilor, sciţii l-au făcut
să fugă cu mare ruşine şi Darius şi-a pierdut acolo 8.0000 de oameni şi astfel a fugit în Persia cu mare teamă.
De asemenea, sciţii au ucis pe Cirus, regale perşilor cu 33.0000 de oameni. De asemenea, sciţii au gonit cu
ruşine pe însuşi Alexandru cel Mare, fiul regelui Filip şi al reginei Olimpiadă, care subjugase, luptând, multe
regate. Într-adevăr, neamul scitic era aspru în a suporta orice muncă şi sciţii erau de statura mare şi tari în
război. Căci nu avuseseră nimic pe lume ca să se teamă că vor pierde pentru injuria adusă lor. Când însa
sciţii obţineau o victorie, nu voiau nimic din pradă ca cei existenţi din urmaşii lor, ci căutau dintr-asta numai
glorie. Şi, în afară de Darius şi Cirus şi Alexandru, n-a fost auzit niciun neam din lume să intre în ţara lor.
Într-adevăr, neamul scitic menţionat era aspru la luptă şi iute urcat pe cai şi purtau coifuri pe cap şi erau, cu
arcul şi săgeţile, mai presus de toate naţiunile lumii şi, că a fost astfel, o cunoaşteţi de la urmaşii lor. Căci
tara scitica, cu cât este mai departe de zona caldă, cu atât este mai folositoare pentru înmulţirea neamului.
Şi ori cât ar fi întinsa în totalitate, totuşi n-a fost suficient nici să crească, nici să cuprindă mulţimea
popoarelor născute acolo. De aceea, cele 7 persoane principale care se numesc hetumoger, nesuportând
19
Aquae Calidae, a fost o localitate romană antică lângă Buda Veche.
20
Buda.
Page 17
Anonim
îngustimea locurilor, s-au gândit mult să le părăsească. Atunci, aceste 7 persoane principale, ţinând sfat între
ele, au hotărât să ocupe pentru sine ţările pe care să le poată locui, să părăsească pământul natal, aşa cum se
va spune în cele ce urmează.
Capitolul II.
Pentru ce se numesc unguri
Nunc restat dicere quare populus de terra scithica egressus hungari uocantur. Hungari dicti
sunt a castro Hungu, eo quod subiugatis sibi sclauis, VII. principales persone intrantes terram
pannonie diutius ibi moratj sunt. Vnde omnes nationes circumiacentes, uocabant almum filium
vgek ducem de hunguar, et suos milites uocabant hunguaros. Quid plura? His omissis redeamus
ad propositum opus, iterque hystorie teneamus, et ut spiritus sanctus dictauerit inceptum opus
perficiamus.
Rămâne să spunem pentru ce poporul ieşit din ţara scitica este numit unguri. Sunt numiţi unguri de la
fortăreaţa Hungu21, fiindcă, după ce şi-au subjugat pe sclavi, cele şapte persoane principale, intrate fiind în
ţara Pannoniei, au rămas acolo mai mult timp. De unde toate naţiunile din împrejurimi numeau pe Almus,
fiul lui Ugek, duce de Hunguar şi pe soldaţii săi îi numeau hungari. Ce să mai spun? Lăsând la o parte toate
acestea, să ne întoarcem la lucrarea propusă şi să urmăm calea istoriei şi, după cum vă va dicta sfântul duh,
să terminăm lucrul început.
Capitolul III.
Despre Almus, primul duce
Nunc restat dicere quare populus de terra scithica egressus hungari uocantur. Hungari dicti
sunt a castro Hungu, eo quod subiugatis sibi sclauis, VII. principales persone intrantes terram
pannonie diutius ibi moratj sunt. Vnde omnes nationes circumiacentes, uocabant almum filium
vgek ducem de hunguar, et suos milites uocabant hunguaros. Quid plura? His omissis redeamus
ad propositum opus, iterque hystorie teneamus, et ut spiritus sanctus dictauerit inceptum opus
perficiamus.
În anul 819 de la întruparea domnului, Ugek, după cum am spus mai sus, după mult timp, din neamul
regelui Magog era un oarecare duce foarte nobil al Scitiei, care şi-a adus ca soţie în Dentumoger pe fiica
ducelui Eunedubelianus, pe nume Emessu. De la care s-a născut un fiu, care a fost numit Almus. Dar s-a
numit Almus dintr-o întâmplare divină, deoarece mamei acestuia, pe când era gravidă, i-a apărut în vis o
arătare divină în chip de vultur, care, ca şi cum venind la ea, a lăsat-o gravidă. Şi i-a vestit ca din uterul ei
ar fi ieşit un torent şi din pântecele ei s-ar naşte regi glorioşi, dar nu s-ar înmulţi în ţara sa. Dar fiindcă vis
în limba ungară se spune almu şi naşterea aceluia a fost prezisa prin vis, de aceea el însuşi s-a numit Almus.
Sau, poate, de aceea s-a numitalmus, adică sfânt, deoarece din neamul acestuia erau să se nască regi şi duci
sfinţi. Ce este mai departe?
Capitolul IV.
Despre ducele Almus
Dux autem almus postquam natus est in mundum, factum est duci vgek, et suis cognatis
magnum gaudium et fere omnibus primatibus scithie, eo quod pater suus vgek erat de genere
magog regis.
Erat enim ipse almus facie decorus, sed niger et nigros habebat oculos sed magnos, statura
21
Ungu şi Ungar este castrul sau fortareata numită mai târziu Ungvar de lângă fluviul Ung din Slovacia.
Page 18
longus et gracilis. Manus uero habebat grossa et digitos prolixos et erat ipse almus pius, beniuo-
lus, largus, sapiens, bonus miles hylaris dator omnibus illis qui in regno scithice tunc tempore
erant milites.
Cum autem ipse almus peruenisset ad maturam etatem, uelut donum spiritus sancti erat in eo
licet paganus, tamen potentior fuit et sapientior omnibus ducibus scithie. Et omnia negotia regni
eo tempore faciebant consilio et auxilio ipsius. Dux autem almus dum ad maturam etatem iuuen-
tutis peruenisset, duxit sibi uxorem in eadem terra, filiam cuiusdem nobilissimi ducis, de qua genuit
filium nomine arpad quem secundum duxit in pannoniam, vt in sequentibus dicetur.
Dar, după ce ducele Almus s-a născut pe lume, s-a produs o mare bucurie ducelui Ugek şi rudelor sale
şi aproape tuturor fruntaşilor Scitiei, pentru că tatăl său a fost Ugek, din neamul regelui Magog. Căci Almus
însuşi era la fata frumos, dar negru şi avea ochii negri, dar mari, înalt de statură şi svelt: Dar, avea mâini
groase şi degete lungi şi Almus însuşi era credincios, binevoitor, generos, înţelept, bun soldat, vesel,
îndatoritor faţă de toţi aceia care în acel timp erau soldaţi în regatul scitic. Iar când însuşi Almus a ajuns la
vârsta matura, ca şi când harul sfântului duh era în el, deşi păgân, totuşi a fost mai puternic şi mai înţelept
decât toţi regii Scitiei. Şi toate afacerile regatului le îndeplineau în acel timp cu sfatul şi ajutorul lui însuşi.
Dar, când ducele Almus a ajuns la etatea mătură a tinereţii şi-a adus ca soţie în aceeaşi tară pe fiica unui
anume foarte vestit duce, de la care s-a născut fiul cu numele Arpad, pe care l-a dus cu sine în Pannonia, aşa
cum se va spune în cele ce urmează.
Capitolul V.
Despre alegere ducelui Almus
Gens itaque hungarorum fortissima et bellorum laboribus potentissima, ut superius diximus,
de gente scithica, que per ydioma suum proprium dentumoger dicitur (,) duxit originem. Et terra
illa nimis erat plena, ex multitudine populorum in ibi generatorum, ut nec alere suos sufficeret, nec
capere ut supra diximus. Qvapropter tunc, VII. principales persone qui hetumoger uocantur usque
in hodiemum diem, angusta locorum non sufferentes, habito inter se consilio, ut a natali solo
discederent, ad occupandas sibi terras, quas incolere possent, armis et bello querere non ces-
sarunt.
Tunc elegerunt sibi querere terram Pannonie, quam udiuerant fama uolante terram athile regis
esse, de cuius progenie dux almus pater arpad descenderat.
Tunc ipsi VII. principales persone conmuni et uero consilio intellexerunt, quod inceptum iter
perficere non possent, nisi ducem ac precetorem super se habeant. Ergo libera uoluntate et com-
muni consensu, VII. uirorum elegerunt sibi ducem ac preceptorem in filios filiorum suorum usque
ad ultimam generationem Almum filium vgek, et qui de eius generatione descenderent, quia almus
dux filius vgek et qui de generatione eius descenderent, clariores erant genere et potentiores in
bello. Isti enim, VII. principales persone erant uiri nobiles genere, et potentes in bello fide stabiles.
Tunc pari uoluntate almo duci sic dixerunt: Ex hodierna die te nobis ducem ac preceptorem eligi-
mus. Et quo fortuna tua te duxerit, illuc te sequemur. Tunc supra dicti uiri pro almo duce more
paganismo fusis propriis sanguinibus in unam uas ratum fecerunt iuremantum. Et licet pagani
fuissent, fidem tamen iuramenti quam tunc fecerant inter se, usque ab obitum ipsorum se-
ruauerunt tali modo.
Astfel, poporul ungurilor, foarte viguros şi foarte puternic în muncile războaielor, după cum am spus
mai sus, îşi trage originea din neamul scitic, care în propriul său grai se numeşte Dentumoger. Şi ţara aceea
era foarte plină de multitudinea popoarelor înmulţite acolo, încât nu ajungea nici să-i hrănească, nici s-o
ocupe, după cum am spus mai sus. Din această cauză, atunci cele şapte persoane principale, care până în
Page 19
Anonim
ziua de azi se numesc hetumoger, nemaisuferind îngustimea locurilor, după ce au avut între ei un sfat ca să
plece din pământul natal ca să ocupe pentru ei pământuri pe care să le poată locui, n-au întârziat să le caute
cu arme şi război. Atunci au ales să caute tara Pannoniei, pe care o auziseră după zvonul răspândit a fi tara
regelui Athila, din al cărui neam s-ar coborî ducele Almus, tatăl lui Arpad. Atunci însăşi cele şapte persoane
principale au înţeles printr-un sfat unanim şi drept că nu pot termina călătoria începuta dacă nu vor avea
peste ei un duce şi un sfătuitor. De aceea, prin voinţa liberă şi consensul comun al celor şapte bărbaţi şi-au
ales un duce şi un sfătuitor pentru fiii fiilor lor până la ultima generaţie, pe Almus fiul lui Ugek şi cei ce ar
descinde din neamul lui, fiindcă ducele Almus, fiul lui Ugek şi cei ce descinseseră din neamul acestuia erau
mai distinşi ca neam şi mai puternici în război. Căci aceste şapte persoane principale erau bărbaţi nobili de
neam şi puternici în război, statornici în credinţa. Atunci au spus în deplină voinţa ducelui Almus astfel: Din
ziua de azi te alegem pentru noi că duce şi sfătuitor şi unde te va mâna soarta, acolo te vom urma. Atunci
bărbaţii mai sus numiţi, varsâdu-şi propriul sânge după datina păgână într-un vas, au făcut jurământul pentru
ducele Almus. Şi, cu toate că fuseseră păgâni şi-au păstrat până la moartea lor credinţa jurământului pe care
îl făcuseră atunci între ei astfel.
Capitolul VI.
Despre jurământul lor
Primus status iuramenti sic fuit: ut quam diu uita duraret, tam ipsis, quam etiam posteris suis
semper ducem haberent de progenie almi ducis. Secundus status iuramenti sic fuit: ut quicquid
boni per labores eorum acquirere possent, nemo eorum expers fieret. Tercius status iuramenti sic
fuit: ut isti principales persone qui sua libera uoluntate almum sibi dominum elegerant, quod ipsi
et filij eorum nunquam a consilio ducis et honore regni omnino priuarentur. Quartus status iu-
ramenti sic fuit: ut siquis de posteris eorum infidelis fieret contra personam ducalem, et discordiam
faceret interducem et cognatos suos, sanguis nocentis fuderetur, sicut sanguis eorum fuit fusus
in iuramento, quod fecerunt almo duci.
Quintus status iuramenti sic fuit: ut siquis de posteris duci almi et aliarum personarum princi-
palium iuramentj statuta ipsorum infringere uouerit, anathemati subiaceat in perpetuum. Quorum
VII. uirorum nomina hec fuerunt: Almus pater arpad, (1) Eleud pater Zobolsu a que genus saac
descendit, Cundu pater curzan, Ound pater ete, a quo genus calan et colsoy descendit, Tosu
pater lelu, huba, a quo genus zemera descendit. VII-us Tuhutum pater Horca, cuius filij fuerunt
Gyyla et zombor, a quibus genus moglout descendit, ut inferius dicetur. Quid plura? Iter hystorie
teneamus.
Primul punct al jurământului a fost: că atâta timp cât va dura viaţa, atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii
lor, să aibă pentru totdeauna un duce din neamul ducelui Almus. Al doilea punct ai jurământul a fost astfel:
ca orice bunuri ar putea să dobândesca prin munca acestora, niciunul să nu fie lipsit de aceasta. Al treilea
punct ai jurământului a fost astfel: ca aceste principale persoane, care prin libera lor voinţă îşi aleseseră
drept căpetenie pe Almus, ei înşişi şi fiii acestora să nu fie lipsiţi în totul niciodată de la consiliul ducelui şi
onoarea regatului. Al patrulea punct al jurământului a fost astfel: că, dacă cineva dintre urmaşii acestora ar
fi necredincioşi faţă de persoana ducală şi ar produce discordie între duce şi rudele lui, să se scurgă sângele
celui vinovat, după cum s-a vărsat sângele lor la jurământul pe care l-au făcut ducelui Almus. Al cincilea
punct al jurământului a fost astfel: că, dacă cineva dintre urmaşii ducelui Almus şi ai altor persoane
principale arfi voit să încalce jurământul lor, să fie afurisit pentru vecie. Numele celor şapte bărbaţi au fost
acestea: Almus, tatăl lui Arpad, Eleud, tatăl lui Zobolsu, de la care descinde neamul Saac, Cundu, tatăl lui
Curzan, Ound, tatăl lui Ete, de la care descinde neamul lui Călan şi Coisog, Tosu, tatăl lui Lelu, Huba, de la
care se trage neamul lui Zemera, al şaptelea Tuhutum, tatăl lui Horea, ai cărui copii au fost Gyyla şi Zombor,
de la care descinde familia Moglout, cum se va spune mai jos. Ce să mai zic? Să urmăm cursul istoriei.
Page 20
Capitolul VII.
Despre plecarea lor
Anno dominice incarnationis D. CCC. V. XXX. IIII. sicut in annalibus continetur cronicis.Sep-
tem principales persone, qui hetumoger uocantur, egressi sunt de terra Scithia uersus occi-
dentem. Inter quos almus dux filius ugek de genere magog regis uir bone memorie, dominus et
consiliarius eorum, una cum uxore sua et filio suo arpad, et duobus filiis Hulec auunculi sui, scilicet
zuard et cadusa, necnon cum multitudine magna populorum non numerata federatorum de eadem
regione egressus est. Venientes autem dies plurimos per deserta loca, et fluuium etyl super tulbou
sedentes ritu paganismo transnatauerunt, et nunquam uiam civitatis uel habitaculi inuenerunt. Nec
labores hominum comederunt, ut mos erat eorum. Sed carnibus et piscibus uescebantur, donec
in Rusciam, que Susudal uocatur, uenerunt.
Et iuuenes, eorum fere cottidie erant in uenatione. Vnde a die illo usque ad presens hungarij
sunt pre ceteris gentjbus meliores in uenatu. Et sic almus dux cum omnibus suis uenientes terram
intrauerunt ruscie, que uocatur susudal.
În anul 884 al întrupării Domnului, după cum se păstrează în cronicile anuale, cele şapte persoane
principale, care se numesc Hetumoger, au plecat din ţara Scithia spre apus. Între care ducele Almus, fiul lui
Ugek din neamul regelui Magog, bărbat de bună amintire, conducătorul şi sfătuitorul lor, împreuna cu soţia
şi fiul său Arpad şi cu doi fii ai unchiului său dinspre mamă, Hulic, adică Zuard şi Cadusa, au plecat din
aceeaşi regiune, de asemenea cu o mare mulţime nenumărată a popoarelor associate. Dar, venind mai multe
zile prin locurile pustiite şi au trecut înot fluviul Etyl22 şezând pe burdufuri după obiceiul păgân şi nicăieri
n-au găsit calea unui oraş sau locuinţa. Nici n-au mâncat munca oamenilor, după cum era obiceiul lor, ci s-
au hrănit cu carne şi peste, până când au ajuns în Ruscia, care se numeşte Sudal. Şi tinerii lor erau aproape
în fiecare zi la vânătoare. De unde, din acea zi şi până în prezent, ungurii sunt mai buni în vânat decât
celelalte neamuri. Şi astfel ducele Almus, venind cu toţi ai săi, au intrat în Ruscia, care se numeşte Susudal.
Capitolul VIII.
Despre Rutenia
Postquam autem ad partes rutenorum peruenerunt, sine aliqua contradicione usque ad ciui-
tatem Kieu transierunt et dum per ciuitatem Kyeu transissent fluuium deneper transnauigando,
uolerunt regnum rutenorum sibi subiugare.
Tunc duces rutenorum hoc intelligentes timuerunt ualde, eo quod audiuerunt Almum ducem
vgek, de genere athile regis esse, cuj proauj eorum annuatim tributa persoluebant. Attamen dux
de hyeu conuocatis omnibus primatibus suis, habito inter se consilio, elegerunt ut pugnam pro-
mouerunt contra almum ducem, et magis uellent mori in bello, quam amitterent regna propria, et
subiugati essent sine sua sponte duci almo. Statim dux de kieu missis legatis, VII. duces cumano-
rum suos fidelissimos amicos in adiutorium postulauit. Tunc hij VII. duces, quorum nomina hec
fuerunt: Ed, Edum, Etu, Bunger, Ousad, pater ursuur, Boyta, Ketel pater oluptulma, non modica
multitudine equitum insimul coadunata, causa amicicie ducis de Kyeu celerrimo cursu contra al-
mum ducem uenerunt. Et dux de Kyeu cum exercitu suo obuiam processit eis, et adiutorio cu-
manorum armata multitudine contra almum ducem uenire ceperunt. Dux uero almus, cuius adiutor
erat sanctus spiritus armis indutus ordinata acie, super equum suum sedendo,ibat huc et illuc
confortans suos milites, et facto impetu, stetit ante omnes suos et dixit eis, O scithici et conmilito-
nes mei, uirj fortissimi memores, estote initium uiarum uestrarum, quando dixistis, quod terram
22
Volga.
Page 21
Anonim
quam incolere possetis, armis et bello quereretis. Ergo nolite turbari de multitudine ruthenorum et
cumanorum, qui assimilantur nostris canibus. Nam canes statim ut audiunt uerba dominorum
suorum, nonne in timorem uertuntur? Quia uirtus non ualet in multitudine populi, sed in fortitudine
animi. An nescitis quia unus leo multos ceruos in fugam uertit, ut dicit quidam philosophus? Sed
hijs omissis dicam uobis, Quis enim potuit contra stare militibus Scithie? Nonne darium regem
persarum scithici in fugam conuerterunt, et sic cum timore et maxima turpitudine fugiit in persas?
et perdidit ibi octoginta milia hominum. Aut nonne cyrum regem persarum scithici cum trecentis
XXX-ta milibus occiderunt? Aut nonne magnum alexandrum filium philippi et regine olimpiadis, qui
multa regna pugnando sibi subiugauerat, ipsum etiam scithici turpiter fugauerunt? Unde strennue
et fortiter pugnemos contra eos, qui assimilantur nostris canibus, et sic multitudinem eorum time-
amus, ut muscarum multitudinem. Hoc audientes milites almi ducis, multum sunt confortati.
Statimque sonuerunt tubas bellicas per partes, et conmixta est utraque acies hostium,
ceperuntque pugnare acriter inter se. Et interficiebantur plurimi de ruthenis et cumanis. Predicti
uero duces ruthenorum et cumanorum, uidentes suos deficere in bello, in fugam uersi sunt, et pro
salute uite properantes in ciuitatem Kyeu intrauerunt. Almus dux et sui milites persequentes ruthe-
nos et cumanos usque ad ciuitatem Kyeu, et tonsa capita cumanorum almi ducis milites macta-
bant, tamquam crudas curcubitas. Duces uero ruthenorum et cumanorum in ciuitatem ingressi,
uidentes audatiam scithicorum, quam muti remanserunt.
Dar, după ce au ajuns în părţile rutenilor, au trecut până la cetatea Kyeu23 fără altă opunere şi, pe când
treceau prin cetatea Kyeu, plutind peste fluviul Deneper24, au vrut să-şi subjuge regatul rutenilor. Atunci
ducii rutenilor, observând aceasta, s-au temut mult, pentru că auziseră că ducele Almus, fiul lui Ugek, arfi
din neamul regelui Athila, căruia strămoşii lor îi plăteau anual tributuri. Totuşi, ducele de Kyeu, convocând
pe toţi fruntaşii săi, după ce au avut între ei un consiliu, au ales să pornească război contra ducelui Almus şi
au hotărât că e mai bine să moară în război decât să-şi părăsească regatele proprii şi să fie subjugaţi, fără
voia lor, ducelui Almus. Imediat, ducele de Kyeu, după ce a trimis delegaţi, a chemat în ajutor pe cei şapte
duci ai cumanilor, prietenii lor cei mai credincioşi. Atunci, aceşti şapte duci, ale căror nume au fost: Ed,
Edumen, Etu, Bunger, Ousad, tatăl lui Ursuur, Boyta, Ketel, tatăl lui Oluptulma, după ce au adunat în acelaşi
timp nu puţină mulţime de călăreţi, din cauza prieteniei faţă de ducele de Kyeu, în fugă cea mare au venit
împotriva ducelui Almus. Şi ducele de Kyeu le-a ieşit în cale cu armata să şi, cu ajutorul cumanilor, au
început să vină cu mulţime de armata contra ducelui Almus. Dar ducele Almus, al cărui ajutor era Sfântul
Duh, punându-şi armele, după ce şi-a orânduit linia de luptă, suindu-se pe calul său, mergea încoace şi-ncolo
întărindu-şi soldaţii şi, după ce atacul a fost pornit, s-a oprit înaintea tuturor alor săi şi le-a spus:
„O, sciţilor şi tovarăşii mei de arme, cei mai viteji bărbaţi, aduceţi-vă aminte de începutul călătoriilor
noastre, când aţi zis că pământul pe care-l veţi putea locui, îl veţi dobândi cu arme şi război. Aşadar, să nu
vă tulburaţi de mulţimea rutenilor şi cumanilor, care seamănă cu câinii noştri. Căci, câinii, imediat ce aud
cuvintele stăpânilor lor, nu privesc cu teama? Deoarece virtutea nu are putere în mulţimea poporului: ci în
tăria sufletului. Oare nu ştiţi că un leu pune pe fugă mulţi cerbi, după cum spune un filosof? Dar, lăsând la
o parte această, vă voi spune cine de fapt a putut să stea contra soldaţilor Scitiei? Oare n-au pus pe fugă
sciţii pe Darius, regele perşilor şi astfel a fugit în Persia cu teama şi cu foarte mare dezordine? Şi a pierdut
acolo 80.000 de oameni. Sau, oare nu sciţii au ucis pe Cirus, regale perşilor cu 300.000 de oameni? Sau,
oare nu sciţii au fugărit chiar pe însuşi Alexandru cel Mare, fiul regelui Filip şi al reginei Olimpiadă, care
îşi subjugase multe regate prin luptă? De unde, să ne luptăm repede şi cu putere împotriva acestora, care se
aseamănă cu câinii noştri şi astfel să ne temem de mulţimea lor ca de mulţimea muştelor”.
23
Kiev.
24
Nipru.
Page 22
Auzind această, soldaţii ducelui Almus s-au întărit mult. Şi imediat au sunat trompetele de război prin
toate părţile şi s-au amestecat liniile de luptă ale duşmanilor din amândouă părţile şi au început să se lupte
cumplit între ei. Şi foarte mulţi dintre ruteni şi cumani erau omorâţi. Într-adevăr, numiţii duci ai rutenilor şi
cumanilor, văzând pe ai săi că se sfârşesc în război, au luat-o la fugă şi, pentru a-şi salva viaţa, au intrat în
cetatea Kyeu. Ducele Almus şi soldaţii săi, urmărind pe ruteni şi pe cumani până la cetatea Kyeu şi soldaţii
ducelui Almus loveau capetele tunse ale cumanilor ca pe nişte dovleci necopţi. Iar ducii rutenilor şi
cumanilor intraţi în oraş, văzând îndrăzneala sciţilor, rămâneau că muţi.
Capitolul IX.
Despre pacea dintre duce şi ruteni
Dux uero almus et sui milites adepta uictoria, terras ruthenorum sibi subiuga-uerunt, et bona
eorum accipientes, in secunda ebdomada ciuitatem Kyeu ceperunt expugnare. Et dum scalas ad
murum ponere cepissent, uidentes duces cumanorum et ruthenorum audatiam scithicorum
timuerunt ualde.
Et dum hoc intellexissent, quod eis obsistere non ualerent, tunc missis legatis dux de Kyeu et
alij duces ruthenorum necnon cumanorum qui ibi fuerunt rogauerunt almum ducem, et principes
suos, ut pacem facerent cum eis. Cum autem legati uenissent ad almum ducem et cum rogassent,
ut domini eorum de sedibus non expellerentur suis, tunc dux almus inito consilio cum suis, sic
legatos remisit rethenorum, ut duces et primates sui, filios suos in obsides darent, tributumque
annuatim persoluerent decem milia marcarum, et insuper uictum uestitum et alia necessaria. Du-
ces uero ruthenorum licet non sponte tamen hec omnia almo duci concesserunt. Sed rogauerunt
almum ducem, ut dimissa terra galicie, ultra siluam Houos uersus occidentem in terram pannonie
descenderent, que primo athila regis terra fuisset. Et laudabant eis terram pannonie ultra modum
esse bonam. Dicebant enim, quod ibi confluerent nobilissimi fontes aquarum, danubius et tyscia,
et alij nobilissimi fontes bonis piscibus habundantes. Quem terram habitarent sclauij, Bulgarij et
Blachij, ac pastores romanorum. Quia post mortem athila regis terram pannonie romani dicebant
pascua esse, eo quod greges eorum in terra pannonie pascebantur. Et iure terra pannonie pas-
cuaromanorum esse dicebatur, nam et modo romani pascuntur de bonis Hungarie. Quid plura?
Dar ducele Almus şi soldaţii săi, după ce au câştigat victoria şi-au subjugat ţările rutenilor şi, luându-le
bunuriie, în a doua săptămână au început a lua cu asalt cetatea Kyeu. Şi când începură să pună scări la zid,
văzând ducii cumanilor şi ai rutenilor îndrăzneala sciţilor, se temură mult. Şi după ce înţeleseseră că n-arfi
în stare să se opună, atunci, după ce au trimis soli, ducele de Kyeu şi alţi duci ai rutenilor şi, de asemenea,
ai cumanilor care au fost acolo l-au rugat pe ducele Almus şi pe principii săi ca să facă pace cu ei. Iar când
veniseră solii la ducele Almus şi îl rugaseră că stăpânii lor să nu fie alungaţi din aşezările lor, atunci ducele
Almus, prin consiliul ţinut cu ai săi, astfel a trimis înapoi solii rutenilor pentru că ducii şi fruntaşii săi să dea
pe copiii lor ca ostateci şi să plătească un tribut anual de 10.000 de marce şi pe deasupra hrana, îmbrăcăminte
şi alte lucruri necesare. Dar ducii rutenilor, posibil nu de bună voie, totuşi au acordat toate acestea ducelui
Almus. Dar l-au rugat pe ducele Almus că, părăsind tara Galiciei25, să descindă dincolo de pădurea Houos26,
spre apus, în ţara Pannoniei, care, mai înainte, fusese tara regelui Athila. Şi le lăudau tara Pannoniei că este
peste măsură de bună. Căci ziceau că acolo se unesc cele mai vestite izvoare ale apelor, Danubius şi Tyscia27
şi alte izvoare foarte vestite, pline cu peşti buni. Pe care tara o locuiesc sclauii, bulgarii şi blachii, chiar şi
pastorii romanilor. Pentru că, după moartea regelui Athila, romanii spuneau că ţara Pannoniei este păşune,
25
Galiţia.
26
Munţii Havas, situaţi între Galiţia şi Maramureş.
27
Tisa.
Page 23
Anonim
deoarece turmele lor păşteau în ţara Pannoniei. Şi pe drept se spune că ţara Pannoniei este păşunea
romanilor, căci şi acum pasc din bunurile Ungariei. Ce să mai spun?
Capitolul X.
Despre cei şapte duci ai cumanilor
Dux uero almus et sui primates, inito inter se consilio peticioni ducum ruthenorum satisfa-
cientes, pacem cum eis facerunt. Tunc duces ruthenorum scilicet de Kyeu, et Sudal, ut ne de
sedibus suis expellerentur, filios suos in obsides dederunt almo duci, et cum eis miserunt X-cem
milia marcarum, et mille equos cum sellis et frenis more ruthenico ornatis, et centum pueros cu-
manos et XL. camelos ad onera portanda, pelles ermelinas et griseas sine numero, ac alia multa
munera non numerata. Tunc prenominati duces cumanorum scilicet, Ed, Edumen, Etu, Bunger,
pater Borsu, Ousad pater Vrsuuru, Boyta, a quo genus Brucsa descendit, Ketel, pater Oluptulma,
cumuidissent pietatem almi ducis, quam fecit circa ruthenos, pedibus eius prouolutj se sua sponte
duci almo subiugauerunt dicentes. Ex hodierna die nobis te dominum ac preceptorem usque ad
ultimam generationem eligimus. Et quo te fortuna tua duxerit, illuc te sequemur. Hoc etiam, quod
uerbo dixerunt almo duci, fide iuramenti more paganismo firmauerunt. Et eodem modo dux almus
et suj primates eis fide se et iuramento se constrixerunt. Tunc hij VII. duces cumanorum cum
uxoribus et filiis suis necnon cum magna multitudine in pannoniam uenire concesserunt.
Similiter etiam multi de ruthenis almo duci adherentes, secum in panoniam uenerunt, quorum
posteritas usque in hodiernum diem per diuersa loca in Hungaria habitat.
Iar ducele Almus şi fruntaşii săi, prin consiliul ţinut între ei, dând satisfacţie cererii ducilor rutenilor, au
făcut pace cu aceştia. Atunci ducii rutenilor, adică cei din Kyeu şi Susdal ca să nu fie alungaţi din aşezările
lor şi-au dat fiii ca ostatici ducelui Almus şi, împreuna cu aceştia, au trimis 10.000 de marce şi 1.000 de cai
cu şei şi căpestre împodobite după obiceiul rutean şi 100 copii cumani şi 40 de cămile ca să ducă poverile,
piei de hermelina şi viezure fără număr şi alte daruri nenumărate. Atunci, ducii cumanilor numiţi mai înainte,
adică Ed, Edumen, Etu, Bunger, tatăl lui Borsu, Ousada, tatăl lui Ursuuru, Boyta din neamul căruia descinde
Brucsa, Ketel, tatăl lui Oluptulma, când văzură bunătatea ducelui Almus, pe care a făcut-o către ruteni,
aruncându-se la picioarele lui Almus de bună voie, s-au spus ducelui Almus zicând:
„Din această zi te alegem stăpân şi învăţător pentru noi până la ultima generaţie. Şi oriunde te va duce
soarta, acolo te vom urma.”
Chiar şi ceea ce au spus cu cuvântul ducelui Almus au întărit prin credinţă jurământului după obiceiul
păgânesc. Şi, tot astfel ducele Almus şi fruntaşii săi s-au legat prin jurământ. Atunci cei şapte duci ai
cumanilor au admis să vină în Pannonia cu soţiile şi fiii lor, de asemenea cu mare mulţime. Chiar în acest
mod mulţi ruteni alăturându-se ducelui Almus, au venit cu el în Pannonia, ai căror urmaşi locuiesc până în
ziua de azi prin diferite locuri în Ungaria.
Capitolul XI.
Despre cetăţile Lodomer şi Galicia
Tunc almus dux et alij principales persone qui hetumoger dicuntur, nec non duces cumanorum
una cum cognatis et famulis ac famulabus suis egressi sunt de Kyeu, et in ductu ruthenorum
Kyeuyensium uenerunt, usque ad cjuitatem lodomer. Dux uero lodomeriensis et sui primates
obuiam amo duci usque ad confinium regni cum diuersis preciosis muneribus processerunt, et
ciuitatem lodomeriam ultro ei aperuerunt. Et dux almus cum omnibus suis in eodem loco per tres
ebdomadas mansit. In tercia uero ebdomada dux lodomeriensis duos filios suos cum omnibus
filiis iobagionum suorum duci almo in obsides dedit. Et insuper duo milia marcarum argenti et
centum marcas auri cocti, cum pellibus et paliis non numeratis et ccc. equos cum sellis et frenis,
Page 24
et XXV. camelos, et mille boues ad onera portanda, et alia munera non numerata tam duci quam
suis primatibus presentauit. Et in quarta ebdomada dux almus cum suis in galiciam uenit: et ibi
requiei locum sibi et suis elegit. Hoc ducem galicie dux audiuisset, obuiam almo duci cum omnibus
suis nudis pedibus uenit, et diuersa munera ad usum almi ducis presentauit, et aperta porta ciui-
tatis galicie quasi dominum suum proprium hospicio recepit, et unicum filium suum cum ceteris
filiis primatum regni sui in obsidem dedit, et insuper x. farisios optimos, et ccc. equos cum sellis
et frenis, et tria milia marcarum argenti, et cc. marcas auri, et uestes nobilissimas, tam duci quam
omnibus etiam militibus suis condonauit. Dum enim dux almus requiei locum per mensem unum
in galicia habuisset: tunc dux galicie ceterjque consocij suj quorum filij in obsides posti erant sic
almum ducem et suos nobiles rogare ceperunt, ut utra howos uersus occidentem in terra pannonie
descenderent.
Dicebant enim eis sic, quod terra illa nimis bona esset, et ibi confluerent nobilissimi fontes,
quorum nomina hec essent, ut supra disimus, danubius, tyscia, Wag, Morisius, Crisius, Temus, et
ceteri, que etiam primo fuisset terra athile regis. Et mortuo illo preoccupassent romani principes
terram pannonie usque ad Danubium, ubi collocauissent pastores suos. Terram uero que iacet
inter Thisciam et Danubium preoccupauisset sibi Keanus magnus dux bulgarie auus salani ducis,
usque ad confinium ruthenorum et polonorum et fecisset ibi habitare sclauos et bulgaros. Terram
uero que est inter thisciam et siluam igfon, que iacet ad erdeuelu, a fluuio morus usque ad fluuium
zomus, preoccupauisset sibi dux morout, cuius nepos dictus est ab hungaris menumorout, eo
quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes cozar qui dicuntur. Terram uero,
que est a fluuio morus usque ad castrum vrscia, preoccupauissent quidam dux nomine glad de
bundyn castro egressus adiutorio cumanorum ex cuius progenie ohtum fuit natus, quem postea
longo post tempore sancti regis stephani, sunad filius dobuca nepos regis in castro suo iuxta
morisium interfecit. Cuj etiam predictus rex pro bono seruicio suo uxorem et castrum ohtum cum
omnibus apendiciis suis condonauit, sicut enim mos est bonorum suos fideles remunerare, quod
quastrum nunc sunad nuncupatur. Quid ultra?
Atunci ducele Almus şi celelalte persoane principale care se numesc hetumoger şi, de asemenea, ducii
cumanilor, împreuna cu rudele şi familiile şi slugile lor, au plecat din Kyeu şi, sub călăuzirea rutenilor
kievieni, au venit până la cetatea Lodomer. Dar ducele din Lodomer şi fruntaşii săi au ieşit înaintea ducelui
Almus la hotarul regatului cu diferite daruri preţioase şi, din proprie iniţiativă, i-au deschis cetatea Lodomer.
Şi ducele Almus a rămas în acel loc cu toţi ai săi timp de trei săptămâni. Dar, în a treia săptămână, ducele
din Lodomer i-a dat ducelui Almus ca ostateci pe cei doi fii ai săi, împreuna cu toţi fiii iobagilor săi. Şi, pe
deasupra, i-a prezentat, atât ducelui cât şi fruntaşilor săi, două mii de marce de argint şi o sută de marce de
aur topit, cu nenumărate piei şi îmbrăcăminţi nobile şi trei sute de cai cu şei şi hamuri şi douăzeci şi cinci
de cămile şi alte daruri nenumărate. Şi în a patra săptămână, ducele Almus, împreuna cu ai săi, a venit în
Galicia: şi aici şi-a ales loc de odihnă pentru sine şi ai săi. Când a auzit aceasta, ducele Galiciei a venit cu
toţi ai săi desculţi în întâmpinarea ducelui Almus şi a prezentat diferite daruri spre folosul ducelui Almus şi,
deschizând porţile cetăţii Galicia, l-a primit cu ospitalitate ca pe propriul său stăpân şi i-a dat ca ostatec pe
unicul său fiu împreuna cu ceilalţi fii ai fruntaşilor regatului şi i-a dăruit, atât ducelui cât chiar şi tuturor
ostaşilor săi, zece căi de călărie foarte buni şi trei sute de cai cu şei şi trei sute de marce de argint şi două
sute de marce de aursi haine boiereşti. Dar, după ce ducele Almus a avut un loc de odihnă timp de o lună în
Galicia, atunci ducele Galiciei şi ceilalţi tovarăşi ai săi, ai căror fii erau daţi ca ostateci, au început astfel să-
l roage pe ducele Almus şi pe nobilii săi ca să descindă dincolo de Howos spre apus în ţara Pannoniei. Căci
le spuneau astfel, ca ţara aceea ar fi foarte bună şi acolo curg puhoi cele mai vestite izvoare, al căror nume
Page 25
Anonim
ar fi, după cum noi am spus mai sus, Danubius, Tyscia, Wag, Morisius28, Crisius29, Temus30 şi altele, ţara
care fusese chiar mai înainte tara regelui Athila. Şi prin moartea aceluia principii romani au ocupat tara
Pannoniei până la Dunăre, unde şi-au aşezat păstorii lor. Dar ţara care se află între Tisa şi Dunăre a ocupat-
o pentru sine Kean, marele duce al Bulgariei, bunicul ducelui Salanus, până la hotarul rutenilor şi polonezilor
şi a făcut să locuiască acolo pe sclavi şi pe bulgari. Iar ţara care este între Tisa şi pădurea Igfron, care se afla
în Erdeuelu31, de la fluviul Mureş până la fluviul Zomus, o ocupase pentru sine ducele Morout, al cărui
nepot este numit de unguri Menu Morout, fiindcă avea mai multe iubite şi ţara aceea o locuiseră neamurile
care se numesc cozar. Dar ţara care este de la fluviul Morus până la castrul Urscia32 o ocupase un oarecare
duce cu numele Glad33, ieşit din cetatea Budyn34 cu ajutorul cumanilor, din ai cărui urmaşi s-a născut
Ohtum35, pe care, mult mai târziu după aceea, în timpul sfântului rege Ştefan, Sunad, fiul lui Dobuca, nepotul
regelui, l-a omorât în cetatea sa de lângă Mureş, deoarece a fost în toate rasvratit regelui numit mai înainte.
Căruia, chiar regele mai sus numit, pentru bunul său serviciu, i-a dăruit o soţie şi cetatea Ohtum cu toate
anexele sale, după cum este obiceiul bunilor stăpâni să-şi răsplătească pe cei credincioşi, care cetate este
acum numită Sunad36. Ce să mai spun?
Capitolul XII.
Cum au intrat în Pannonia
Dux uero alms et suj primates acquiescentes consiliis ruthenorum, pacem firmissimam cum
eis fecerunt. Duces enim ruthenorum, ut ne de sedibus suis expellerentur filios suos ut supra
diximus in obsides dederunt cum muneribus non numeratis. Tunc dux galicie, duo milia sagittato-
rum et III-a milia rusticorum ante ire precepit, qui eis per siluam houos uiam prepararent usque ad
confinium hung. Et omnia iumenta eorum uictualibus et aliis necessariis onerauit, et pecudes ad
uictum condonauit sine numero. Tunc VII. principales persone, quj hetumoger dicuntur, et hij VII.
duces cumanorum, quorum nomina supra diximus una cum cognatis et famulis ac famulabus con-
silio et auxilio ruthenorum galicie sunt egressi in terram pannonie. Et sic uenientes per siluam
houos ad partes hung descenderunt. Et cum illuc peruenissent, locum quem primo occupauerunt,
Muncas nominauerunt, eo quod cum maximo labore ad terram quam sibi adoptabant peruenerant.
Tunc ibi pro requie laborum suorum XL. dies permaserunt, et terram ultra quam dici potest dilex-
erunt, sclauj uero habitatores terre audientes aduentum eorum timuerunt ualde et sua sponte se
almo duci subiugauerunt, eo quod audiuerant almum ducem de genere athile regis descendisse.
Et licet homines fuissent salani ducis, tamen cum magno honore et timore seruiebant almo duci,
omnia que sunt necessaria ad uictum, sicut decet domino suo offerentes. Et talis tjmor et tremor
irruerat super habitatores terre et adulabantur duci et suis primatibus sicut serui ad suos proprios
dominos. Et laudabant eis fertilitatem terre illius, et narrabant, quomodo mortuo athjla rege mag-
nus keanus preauus ducjs salanj dux de bulgaria egressus, auxilio et consilio imperatoris greco-
rum preoccupauerat terram illam. Qualiter etiam ipsi sclaui de terra bulgarie conductu fuerunt ad
confinium ruthenorum, et qualiter nunc salanus dux eorum se et suos teneret, et quante potestatis
esset circa suos uicinos.
Dar ducele Almus şi fruntaşii săi, fiind liniştiţi de sfatul rutenilor, au făcut cu ei o pace foarte puternică.
Căci ducii rutenilor, ca să nu fie alungaţi din lăcaşurile lor şi-au dat copiii că ostateci, aşa cum am spus mai
sus, împreuna cu daruri nenumărate. Atunci ducele Galiţiei a sfătuit să meargă înainte două mii de arcaşi şi
trei mii de ţărani care să le pregatesca drumul prin pădurea Hovos până la hotarul Hung. Şi au încărcat toate
28
Mureşul.
29
Crişul.
30
Timişul.
31
Ardeal.
32
Orşova
33
Vlad.
34
Vidin.
35
Athum.
36
Morisena.
Page 26
viţele de povara ale acestora cu alimente şi alte lucruri necesare şi le-au dăruit nenumărate vite pentru hrană.
Atunci, cele şapte persoane principale, care se numesc hetumoger şi aceşti şapte duci ai cumanilor, al căror
nume l-am spus mai sus, au plecat din Galiţia în ţara Pannoniei împreuna cu rudele şi supuşii şi slujnicele,
cu sfatul şi ajutorul rutenilor. Şi astfel, venind prin pădurea Hovos, au descins în părţile Hungului. Şi, prin
faptul că au ajuns acolo, locul, pe care l-au ocupat la început, l-au numit Muncas, pentru că au ajuns cu
foarte mare efort în ţara pe care au adoptat-o pentru ei. Atunci au rămas acolo 40 de zile pentru relaxarea
efortului lor şi le-a plăcut tara mai mult decât se poate spune, dar sclavii locuitori ai ţării, auzind de venirea
acestora, s-au temut foarte tare şi s-au supus de bună voie ducelui Almus, deoarece auziseră că ducele Almus
descinde din neamul regului Athila. Şi, chiar dacă fuseseră oamenii lui Salanus, totuşi serveau cu mare
onoare şi teama ducelui Almus toate cele ce sunt necesare pentru hrană, oferindu-se aşa cum se cuvine
stăpânului său. Şi o astfel de teamă şi groaza se năpusti asupra locuitorilor ţării şi se linguşeau pe lângă duce
şi fruntaşii săi, ca şi sclavii la proprii lor stăpâni. Şi le lăudau fertilitatea acelei tari şi povesteau în ce fel,
după moartea regelui Athila, marele Kean, strămoşul ducelui Salanus, duce plecat din Bulgaria, ocupase
acea tară cu ajutorul împăratului grecilor. În ce chip, chiar şi sclavii au fost aduşi din ţara Bulgariei la hotarul
rutenilor şi în ce fel acum Salanus, ducele acestora, îi ţine pe ei şi pe ai lor şi cât de mare putere ar fi asupra
vecinilor săi.
Capitolul XIII.
Despre fortăreaţa Hung
Tvnc dux almus et sui primates audientes talia leciores facti sunt solito, et ad castrum hung
equitauerunt, ut caperent eum. Et dum castro metati essent circa murum, tunc comes eiusdem
castri nomine Loborcy, qui in lingua eorum duca uocabatur, fuga lapsus ad castrum zemlum
properabat.
Quem milites ducis persequentes iuxta quendam fluuium comprehendentes, laqueo sus-
penderunt, in eodem loco. Et a die illo fluuium illum uocauerunt sub nomine eiusdem loborcy. Tunc
dux almus et sui castrum hung sunintrantes, diis immortalibus magnas uictimas fecerunt, et conui-
uia per IIII-or dies celebrauerunt. Quarto autem die inito consilio et accepto iuramento omnium
suorum dux almus ipso uiuente filium suum arpadium ducem ac preceptorem constituit. Et uocatus
est arpad dux hungarie et ab hungu omnes sui milites uocatj sunt hunguarie secundum linguam
alienigenarum, et illa uocatio usque ad presens durat, per totum mundum.
Atunci ducele Almus şi fruntaşii săi, auzind acestea, au fost făcuţi mai bucuroşi în mod obişnuit şi au
călărit la fortăreaţa Hung ca s-o cucerească. Şi, în timp ce-şi aşezau tabără lângă ziduri, atunci comitele
acelei fortăreţe cu numele Loborcy, care în limba lor se spune ducă, pornind în fugă, s-a grăbit spre fortăreaţă
Zemlun. Pe care ostaşii ducelui, urmărindu-l şi prinzâdu-l lângă un oarecare fluviu, l-au spânzurat cu un laţ
în acel loc. Şi din ziua aceea fluviul acela l-au numit cu numele aceluiaşi Laborcy. Atunci ducele Almus şi
ai săi, intrând în fortăreaţa Hung, au făcut mari jertfe de animale pentru zeii cei nemuritori şi au celebrat
prin jertfe timp de patru zile. Dar a patra zi, ţinând sfat şi primind jurământul tuturor alor săi, ducele Almus,
fiind încă în viaţă, l-a numit duce şi sfătuitor pe Arpad, fiul său. Şi a fost numit Arpad duce al Ungariei şi
de la Hungu toţi ostaşii săi au fost numiţi hunguari după limba străinilor şi acea numire durează până în
prezent în toată lumea.
Capitolul XIV.
Despre ducele Arpad
Anno domine incarnationis d. cccc°, iii°, arpad dux missis exercitibus suis totam terram que
inter thisciam et budrug, usque ad vgosam sibi cum omnibus habitatoribus suis preoccupauit, et
castrum borsoa obsedit, et tercio die pugnando apprehendit, muros eius destruxit, et milites salani
Page 27
Anonim
ducis quos ibi inuenit, cathenis ligatos in castrum hung, duci precepit. Et dum ibi per plures dies
habitassent, dux et sui uidentes fertilitatem terre, et habundantiam omnium bestiarum et copiam
piscium de fluminibus thiscie et Budrug, terram ultra quam dici potest dux arpad et sui dilexerunt.
Tandem uero dum hec omnia que acta fuerant dux salanus a suis fuga lapsus audiuisset, manum
leuare ausus non fuit. Sed missis legatis suis more bulgarico ut mos est eorum minarj cepit, et
arpadium ducem hungarie quasi deridendo salutauit, et suos pro riu hunguaros appelauit, et multis
modi mirari cepit, qui essent et unde uenissent qui talia ausi facere fuissent. Et mandauit eis ut
mala facta sua emendarent, et fluuium Budrug nullo modo transire auderent, ut ne ipse ueniens
cum adiutorio grecorum et Bulgarorum, de malo facto eorum eis uicem reddens uix aliquem dimit-
teret, qui ad propria remeans salutis gaudia nuntiaret. Missi uero salani ducis uenientes ad
castrum zemlin, et transito fluuio Budrug secunda die ad ducem arpadium peruenerunt. Tercio
autem die ducem arpadium uerbo domini sui salutauerunt, et mandata eius duci arpadio retule-
runt. Dux autem arpad audita legatione salani superbi ducis, non superbe sed humiliter ei re-
spondit dicens: Licet preauus meus potentissimus rex athila habuerit terram que iacet inter
danubium et thysciam usque ad confinium bulgarorum, quam ipse habet. Attamen ego non propter
aliquem timorem grecoru vel bulgarorum quod eis resistere non ualeam sed propter amiciciam
salani duci uestri, peto de mea iusticia unam perticulam propter pecora mea, scilicet terram usque
ad fluuium louiou et insuper peto ad ipso duce uestro, ut mittat mihi gratia ipsius duas langungulas
plenas aqua danubij et unam sarcinam de herbis sabulorum olpar herbis scythicorum, idest den-
tumoger, et aque danubij si sint meliores aquis thanaydis.
Et data eis legatione diuersis eos muneribus ditauit, et capta beniuolentia eorum, repatriare
precepit.
Tunc dux arpad inito consilio eodem modo misit nuncios suos ad salanus ducem et misit ei:
XII. albos equos, et XII. camelos, et XII. pueros cumanicos, et XII. puellas ruthenicas prudentissi-
mas, et duodecim pelles ermelinas, et XII. zobolos et XII. pallia deaurata. Et missi sunt in legatione
illa de nobilioribus personis: Oundu, pater ethe et alter Ketel, pater oluptulmae. Et tercium miserunt
quendam strennuissimum militem nomine tursol, causa spectaculi qui inspiceret qualitatem terre,
et cicius reuersus nuntiaret domino suo duci arpad.
În anul 903 de la întruparea Domnului, ducele Arpad, trimiţându-şi armatele sale, a ocupat pentru sine
ţara care este între Tisa şi Budrug până la Ugosa împreuna cu toţi locuitorii ei şi a asediat fortăreaţa Borsova
şi a treia zi a cuprins-o luptând, i-a distrus zidurile şi pe ostaşii ducelui Salanus, pe care i-a găsit acolo, a
ordonat să-i ducă legaţi în lanţuri în fortăreaţa Hung. Şi, în timp ce ar fi locuit tuturor animalelor şi marea
mulţime a peştilor din fluviile Tisa şi Budrug, ducele Arpad şi ai săi au apreciat tara mai mult decât se poate
spune. Dar, mai apoi, în timp ce Salanus ar fi auzit de la ai săi, scăpaţi prin fugă, toate cele ce s-au pregătit,
n-a avut curajul să ridice mâna. Dar, trimiţându-şi soli după obiceiul bulgăresc, a început, după cum este
obiceiul lor, să ameninţe şi a salutat oarecum cu derâdere pe ducele Arpad al Ungariei şi pe ai săi, i-a numit
în râs hunguari şi a început să se mire în tot felul cine ar fi şi de unde ar veni acei care ar fi să facă astfel de
acte de îndrăzneală. Şi le-a cerut ca să îndrepte faptele lor rele şi să nu îndrăznească în niciun fel să treacă
fluvial Budrug, că nu cumva, venind el însuşi cu ajutorul grecilor şi bulgarilor, înapoindu-le în schimb din
faptele rele ale acestora, cu greu să lase pe cineva, care, întorcându-se acasă, ar anunţa bucuria salvării sale.
Dar, venind solii ducelui Salanus la fortăreaţa Zemlin şi trecând fluviul Budrug, au ajuns a doua zi la ducele
Arpad. Dar a treia zi salutară pe ducele Arpad în numele stăpânului lor şi au vestit ducelui Arpad
însărcinările acestuia. Dar ducele Arpad, ascultând soliile trufaşului duce Salanus, nu cu fapte, ci umilitor,
i-a răspuns zicând:
„Deşi strămoşul meu, prea puternicul rege Athila, a locuit ţara care se află între Dunăre şi Tisa până la
hotarul bulgarilor, pe care el însuşi o are. Totuşi eu, nu din cauza unei oarecare teamă faţă de greci sau
Page 28
bulgari, că n-aş putea să le rezist, ci din cauza prieteniei ducelui vostru Salanus cer din dreptul meu o
părticică pentru turmele mele, adică pământul până la fluvial Louiou şi pe deasupra cer de la însuşi regele
vostru să-mi trimită din bunăvoinţa aceluiaşi doua butelcuţe cu apa de Dunăre şi o legătură cu ierburi din
prundişurile Olpar pentru a putea proba dacă ierburile prundişurilor Olpar sunt mai dulci decât ierburile
sciţilor, adică ale Dentumoger şi apele Dunării dacă sunt mai bune decât apele Thanaisului.”
Şi după ce le-a dat acestora solie, i-a îmbogăţit pe aceştia cu diferite daruri şi, după ce le-a câştigat
bunăvoinţă, le-a ordonat să se întoarcă în ţara lor. Atunci ducele Arpad, după ce a ţinut consiliu, în acelaşi
fel a trimis solii săi la ducele Salanus şi i-a trimis 12 cai albi şi 12 cămile şi 12 copii cumani şi ducesei 12
fete rutene foarte înţelepte şi 12 piei de ermeline şi 12 de samur şi 12 mantale imperiale aurite. Şi au fost
trimişi în acea solie unii dintre persoanele cele mai nobile: Oundu, tatăl lui Ethe şi al doilea Ketel, tatăl lui
Oluptulma. Şi al treilea au trimis pe un oarecare ostaş foarte harnic cu numele Tursol, în vederea unei
observări, care să cerceteze calitatea pământului şi, întorcându-se mai repede, să informeze pe stăpânului
său, ducele Arpad.
Capitolul XV.
Despre fortăreaţa Camarum
Missi uero arpad ducis oundu pater ethe et ketel pater oluptulma, et turzol miles cumanus
cuius genealogia defecit in semetipso, uenientes fluuium budrug transnatauerunt in illo loco ubi
parous fluuius manans a saturholmu descendit in budrug. Et sic transeuntes fluuium budrug, cum
predictum paruum fluuium transirent quasi leti, tunc per inundationem aquarum, Ketel equo of-
fendente in aquam submersus est, et sociis suis adiuuantibus uix a leto liberatus est. Tunc fluuius
ille per socios Ketel uocatus est per risum ketelpotaca. Et postea dux arpad per gratiam suam
totam terram cum habitatoribus suis non tantum hec, sed etiam maiora hiis condonauit, quia dux
arpad subiugata sibi tota terra pannonie pro fidelissimo seruicio suo eidem ketel dedit terram mag-
nam iuxta danubium ubi fluuius Wag descendit. Vbi postea oluptulma filius ketel castrum con-
struxit, quod camarum nuncupauit. Ad seruicium cuius castri, tam de populo secum ducto quam
etiam a duce aquisito duas partes condonauit. Vbi etiam longo post tempore ipse ketel et filius
suus tulma more pagnismo sepulti sunt. Sed terram illam que nunc Ketelpotaka uocatur, posteritas
eius usque ad tempora andree regis filij caluj ladizlay habuit. Attamen rex andreas de posteris
ketel canbium illum locum duabus de causis, unum quia utilis regibus erat ad uenationes, secun-
dum quia diligebat partes illas habitare uxor sua eo quod propius ad natale solum esset, quia erat
filia ducis ruthenorum, et timebat aduentum imperatoris theotonicorum, ut ne ulterius sanguinem
petri regis hungariam intraret, ut in sequentibus dicetur.
Dar trimişii ducelui Arpad, Oundu, tatăl lui Ethe şi Ketel, tatăl lui Oluptulma şi Turzol, ostaş cuman, a
cărui genealogie s-a sfârşit cu el însuşi, venind la fluviul Budrug, l-a trecut înot în acel loc unde un râu mic
izvorând de la Saturholmu se varsa în Budrug. Şi astfel, traversând râul Budrug, în timp ce treceau oarecum
veseli peste amintitul râu mic, atunci, datorită inundaţiei apelor, Ketel, împiedicându-i-se calul, s-a
scufundat în apă şi a fost scăpat de la moarte, fiind ajutat de asociaţii săi. Atunci acel fluviu a fost numit de
asociaţii lui Ketel, în glumă, „râul lui Ketel". Şi după aceea, ducele Arpad, prin bunăvoinţa sa, a dăruit
aceluiaşi Ketel întregul pământ cu locuitorii lui, de la Saturholmu până la fluviul Tulsuoa. Şi nu numai toate
acestea, ci chiar i-a dăruit altele mai mari decât acestea, deoarece ducele Arpad, după ce şi-a subjugat
întreaga ţară a Pannoniei, i-a dat aceluiaşi Ketel, pentru serviciul său foarte credincios, un pământ întins
lângă Dunăre, unde se varsa fluviul Wag. Unde după aceea, Oluptulma, fiul lui Ketel, a zidit o fortăreaţă,
care s-a numit Camarum. Pentru serviciul acestei fortăreţe, i-a dăruit două părţi, atât din poporul adus cu
sine, cât şi chiar din cel câştigat de duce. Unde chiar după mult timp, au fost înmormântaţi însuşi Ketel şi
fiul său Tulma, după obiceiul păgânesc. Dar acel pământ, care acum se numeşte Ketelpataka, l-au avut
Page 29
Anonim
urmaşii acestuia până în timpul regelui Andrei, fiul lui Ladislau cel Pleşuv. Cu toate acestea, regele Andrei
a luat că schimb acel loc din două motive, unul fiindcă era util regilor pentru vânătoare, al doilea pentru că
îi plăcea ca acele părţi să le locuiască soţia sa, pentru ca să fie mai aproape de locul natal, pentru că era fiica
ducelui rutenilor şi se temea de venirea împăratului teutonilor, că nu cumva să intre în Ungaria spre a
răzbuna sângele regelui Petru, cum se va spune în cele ce urmează.
Capitolul XVI.
Despre Muntele Turzol
Tunc ound et ketel nec non turzol transeuntes siluam iuxta fluuium Budrug equitando, quasi
brauium accipere uolentes. Super equos uelocissimos currentes, super uerticem unius alcioris
montis ascenderunt. Quos turzol miles strennuissimus antecedens cacumen montis primus om-
nium ascendit. Et montem illum a die illo usque nunc montem turzol nominauerunt. Tunc hij tres
domini super uerticem eiusdem montis terram undique perspicientes, quantum humanus oculus
ualet, ultra quam dici potest dilexerunt et in eodem loco paganisimo, occiso equo pinguissimo
magnum aldamas fecerunt. Turzol a sociis accepta licentia, sicut erat uir audax et fidus in armis
cum suis militibus ad ducem arpadium reuersus est ut ei utilitatem illius terre nuntiaret. Quod et
sic factum est. Ound uero et ketel equitantes celerrimo curso egressi de monte turzol tercio die
ducem salanum in castro opar iuxta thysiam inuenerunt. Quem ex parte arpad salutauerunt, et ei
secunda die post ingressum curie sue dona, que secum portauerant presentauerunt, ac mandata
arpad ducis ei retulerunt. Dux salanus uisis muneribus et audita legatione tam suorum quam isto-
rum, letior factus est solito, et missos arpad ducis benigne suscepit, et diuersis donis ditauit. Et
insuper postulata arpad concessit. Decimo autem die Ound, et Ketel accepta licentia a salano
duce repatriare ceperunt. Per quos dux salanus duas lagungulas aqua danubij plenas et unam
sarcinam de herbis melioribus sabulorum olpar, quasi pro risu deridendo, cum diuersis muneribus
duci arpad misit. Et insuper cum habitatoribus suis terram usque ad fluuium Souyoy concessit.
Tunc ound et ketel ad ducem arpad cicius uenientes cum legatis salani ducis ac munera missa
presentauerunt, et terram cum omnibus habitatoribus suis duci arpadio condonatam esse dix-
erunt. Vnde maxima leticia orta est in curia arpad ducis et per III. dies magnum conuiuium cele-
brauerunt. Et tunc roborata pace legatos salani ducis diuersis muneribus ditatos repatriare dimissit
paciferos.
Atunci Ound şi Ketel şi, de asemenea, Turzol, traversând călare pădurea pe lângă fluviul Budrug, voind
a accepta ca pe o bravură alergând călare pe caii cei mai iuţi, au urcat pe vârful unui munte mai înalt. Pe
care, Turzol, ostaş foarte zelos, întrecându-i pe ceilalţi a urcat cel dintâi vârful muntelui. Şi acel munte, din
acea zi şi până acum, l-au numit Muntele Turzol. Atunci aceste trei căpetenii, văzând peste culmea aceluiaşi
munte pământul în toate părţile cât ţinteşte ochiul omenesc, le-a plăcut mai mult decât se poate spune şi în
acel toc, după obiceiul păgân, după ce au omorât cel mai gras cal, au făcut o mare petrecere. Tursol, după
ce a primit îngăduinţa de la asociaţii săi, după cum era un bărbat curajos şi încrezător în sine, s-a întors la
ducele Arpad împreuna cu ostaşii săi, ca să-i anunţe utilitatea celui pământ. Ceea ce s-a şi făcut astfel. Dar
Ound şi Ketel, călărind în goana foarte repede, plecaţi fiind de pe Muntele Turzol, au găsit în a treia zi pe
ducele Salanus în fortăreaţa Olpar, lângă Tisă. Pe care l-au salutat din partea lui Arpad şi, a doua zi după
intrarea în curia sa, i-au prezentat darurile pe care le purtaseră cu sine şi i-au raportat cele încredinţate de
ducele Arpad. Ducele Salanus, după ce a văzut darurile şi a ascultat solia, atât a alor săi, cât şi a acestora, s-
a făcut mai vesel ca de obicei şi a primit cu bunăvoinţă pe trimişii ducelui Arpad şi i-a îmbogăţit cu diferite
daruri. Şi pe deasupra a admis cererile lui Arpad. Dar, în a zecea zi, Ound şi Ketel, după ce şi-au luat rămas
bun de la ducele Salanus, au ajuns a se întoarce acasă. Prin care, ducele Salanus a trimis ducelui Arpad doua
butelcuţe pline cu apa din Dunăre şi o legătură cu ierburi mai bune din prundişurile Olpar, luându-l în râs
Page 30
ca din batjocură, împreuna cu diferite daruri. Şi pe deasupra, i-a cedat pământul până la fluviul Souyoy
împreuna cu locuitorii săi. Atunci Ound şi Ketel, venind mai repede cu solii ducelui Salanus şi au prezentat
darurile trimise şi au spus că pământul cu toţi locuitorii a fost dăruit ducelui Arpad. De unde, o foarte mare
veselie s-a născut la curtea regelui Arpad şi timp de trei zile au participat la un mare ospăţ. Şi atunci, după
ce au întărit pacea, au lăsat să plece acasă pe solii ducelui Salanus aducători de pace, îmbogăţiţi cu diferite
daruri.
Capitolul XVII.
Despre Zerensze
Arpad uero dux et suj nobiles egressi de castro Hung cum magno gaudio ultra montem turzol
castra metati sunt in campo iuxta fluuium tucota, usque ad montem zerenche, et inspicientes suer
montana illa qualitatem illius loci et nominauerunt locum illum amabilem quod interpretatur in lin-
gua eorum zerelmes eo quod multum dilexerunt illum locum, et a die illo usque nunc a zerelmu
locus ille uocatur zerenche. Vbi etiam dux arpad et omnes suj primates cum omni familia sua
labore postposito, factis tuguriis requiei locum sibi elegerunt. Et non paucos ibi dies permanserunt,
donec omnia loca sibi uicina subiugauerunt, scilicet usque ad fluuium Souyou et usque ad castrum
salis. Et ibidem iuxta tocotam et infra siluas dux arpad dedit terras multas diversorum locorum
cum suis habitatoribus edunec et edumernec.
Quas etiam terras posteritas eorum diduina gratia adiuuante, usque nunc habere meruerunt.
Predictus uero turzol per gratiam arpad ducis ad radicem eiusdem montis, ubi brudrug de-
scendit in Tysciam, aquisiutit magnam terram. Et in eodem loco castrum construxit, terram quod
nunc in presenti Hymusuduor nuncupatur.
Dar ducele Arpad şi nobilii săi, ieşiţi din fortăreaţa Hung cu mare bucurie dincolo de Muntele Turzol,
au instalat taberele în câmpul de lângă fluviul Tucota până la Muntele Zerenche şi, cercetând de pe acele
regiuni muntoase calitatea acelui loc şi au numit acel loc „plăcut", care se traduse în limba lor zerelmes,
deoarece le-a plăcut mult acel loc şi, din acea zi şi până acum, de la zerelmu acel loc se numeşte Zerenche.
Acolo, chiar regele Arpad şi toţi fruntaşii săi, cu întreaga lor familie, după ce au lăsat deoparte necazurile,
după ce şi-au făcut colibe şi-au ales loc de odihnă. Şi au rămas acolo nu puţine zile, până când şi-au subjugate
toate locurile învecinate, adică până la fluviul Souyou şi până la fortăreaţă de sare şi tot aici, lângă Tucota
sj mai jos de păduri, ducele Arpad a dat multe pământuri în diferite locuri, împreuna cu locuitorii lor, lui
Edunec şi Edumernec. Chiar aceste pământuri, cu ajutorul milei dumnezeieşti, au meritat să le aibe până
acum. Dar numitul Turzol, prin favoarea ducelui Arpad, la poalele aceluiaşi munte, unde râul Budrug se
varsa în Tisa, a dobândit o mare moşie. Şi în acelaşi loc, a construit o fortăreaţă din pământ, care acum în
prezent se numeşte Hymusuduor.
Capitolul XIX.
Despre ducele bihorean
Et dum ita radicati essent, tunc conmuni consilio et ammonicione omnium incolarum, missus
est borsu, filius Bunger cum ualida manu uersus terram polonorum, qui confinia regni conspiceret
et obstaculis confirmaret usque ad montem turtur, et in loco conuenienti castrum construeret,
caausa custodie regni. Borsu uero accepta licentia egressus felici fortuna collecta multitudine rus-
ticorum iuxta fluuium Buldua castrum construxit, quod uocatum est a populo illo Borsod eo quod
Parum fuerit. Bors uero acceptis filiis incolarum in obsides, et factis metis per montes Turtur, reu-
ersus est ad ducem arpad. Et de reuersione Borsu factum est gaudium magnum in curia ducis.
Dux uero pro beneficio suo Borsum in eodem castro comitem constituit, et totam curam illius partis
sibi condonauit.
Page 31
Anonim
Dar ducele Arpad, după ce au trecut câteva zile, după ce a primit sfatul nobililor săi, a trimis soli în
fortăreaţa Byhor la ducele Menu Morout, cerând de la acesta ca din dreptul strămoşului sau, regele Athila,
să-i cedeze pământul de la fluviul Somes până la hotarul Nyr şi până la Poarta Mezesyna. Şi i-a trimis
darurile sale, după cum la început trimisese ducelui Salanus din Tytul. Şi în acea solie au fosttrimisi doi
militari de ispravă, Usubuu, tatăl lui Zoloucu şi Velec, din al cărui neam descinde episcopul Turda. Căci
aceştia erau de neam foarte nobil, ca şi alţii plecaţi din ţara scitica, ce veniseră după ducele Almus cu mare
mulţime de popoare.
Capitolul XX.
Cum a plecat contra Bihorului
Missi uero arpad ducis vsubuu et veluc fluuium thyscie in portu lucy transnauigauerunt. Et
hinc egressi in castrum Byhor uenientes ducem Menumorout salutauerunt, et donaria que dux
eorum miserat ei presentauerunt. Tandem uero mandata arpad ducis ei referentes, terram, quam
prenominauimus, postulauerunt. Dux autem menumorout eos benigne recipit: et diuersis donis
ditatos tercia die repatriare precepit. Quibus tamen ita respondit, dicens.
Dicite arpadio duci hungarie, domino uestro. Debitores sumus ei ut amicus amico in omnibus
que ei necessaria sunt, quia hospes homo est et in multis indiget. Terram autem, quam petiuit a
nostra gratia, nullatenus concedimus nobis uiuentibus. Hoc etiam indigne tulimus, quod salanus
dux ei concessit maximam terram, aut propter amorem ut dicitur, aut propter timorem quod nega-
tur. Nos autem nec propter amorem nec propter timorem ei condedimus terram, etiam quantum
pugillus capere licet dixerit ius suum esse. Et uerba sua non conturbant animum nostrum, eo quod
mandauerit nobis se descendisse de genere atthile regis qui flagellum dei dicebatur. Qui etiam
uiolenta manu rapuerat terram hanc ab atthauo meo, sed tamen modo per gratiam domini mei
imperatoris constantinopolitani nemo potest auferre de manibus meis.
Et hoc dicto dedit eis licentiam recendendi. Tunc vsubuu et veluc legati ducis arpad cursu
celeriori ad dominum suum properaueruntt. Et uenientes mandata menumorout domino suo duci
arpad retulerunt. Arpad uero dux et sui nobiles hoc audientes iracundia ducti sunt: et statim contra
eum exercitum mittere ordinauerunt. Tunc constituerunt, quod tosu pater lelu et zobolsu filius
eleud a que genus saac descendit, nec non tuhutum pater horca auus geula et zumbor a quibus
genus moglout descendit irent. Qui cum a duce arpadio essent licentiati cum exercitu non modico
egressi sunt et thysciam transnatauerunt in portu ladeo, nemine aduersario contradicente.
Secundo autem die ceperunt equitare iuxta thysciam uersus fluuium zomus et castra metati sunt:
in illo loco, ubi nunc est zobolsu. Et in eodem loco fere omnes habitatores terre, se sua sponte eis
subiugauerunt, et pedibus eorum prouoluti filios suos in obsides dederunt: ut ne aliquid mali pa-
terentur. Nam timebant eos fere omnes gentes, et quidam a facie eorum fugientes uix euaserrunt:
qui uenientes ad menumorout facta eorum nuntiauerunt. Hoc audito talis et tantus irruit super
menumorout, quod manum leuare ausus non fuit. Quia omnes habitatores timebant eos ultra
quam dici potest, eo quod audiuerant almum ducem patrem arpadij a geonere atthile regis de-
scendisse. Vnde nullus credebat se posse uiuere: nisi per gratiam arpad, filij almi ducis et suorum
nobilium. Vnde plurimi se sua sponte subiugabant eis. Bene impleuit deus in almo duce et filio suo
arpad propheciam quam cecinit moyses propheta a filiis israel dicens. Et locus quem calcuerit per
uester, uester erit. Qua a die illo loca que calauerunt almus dux et filius suus arpad, cum suis
nobilibus usque ad presens, posteritates eorum habuerunt et habent.
Dar trimişii ducelui Arpad, Usubuu şi Veluc, au plutit peste fluviul Thyscia în portul Lucy. Şi după ce
au ieşit de aci, sosind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menu Morout şi i-au prezentat darurile pe
care le trimisese ducele lor. Iar mai apoi, comunicându-i solia ducelui Arpad, au cerut pământul pe care l-
Page 32
am numit mai sus. Dar ducele Menu Morout i-a primit cu bunăvoinţă şi, în a treia zi, i-a sfătuit să plece
acasă, îmbogăţiţi cu diferite daruri. Totuşi, le-a răspuns astfel acestora, zicând:
„Spuneţi lui Arpad, ducele Ungariei, sta panul vostru. Îi suntem datori ca prietenul unui prieten cu toate
cele ce îi sunt necesare, pentru că omul este oaspete şi duce lipsa de multe. Dar pământul pe care l-a cerut
de la bunăvoinţa noastră nu-l vom ceda în niciun fel, atâta timp cât vom fi în viaţă. Aceasta am considerat-
o chiar nedemn, pentru că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, ori din cauza dragostei, după
cum se spune, ori din cauza temerii, ceea ce se neagă. Noi, nici din cauza dragostei, nici din cauza temerii
nu-i vom ceda pământ nici cât încape într-un pumn, chiar dacă ar spune că ar fi dreptul său. Şi cuvintele sale
nu ne turbura sufletul nostru, prin aceea că ne-a încredinţat că descinde din neamul regelui Athila, care era
numit biciul lui Dumnezeu. Care, deşi cu o mâna violenta a răpit acest pământ de la strămoşul meu, totuşi
numai prin bunăvoinţa stăpânului meu, împăratul constantinopolitan, nimeni nu poate să-l ia din mâinile
mele”.
Şi aceasta fiind spusa, le-a dat voie de a se duce înapoi. Atunci Usubuu şi Veluc, solii ducelui Arpad,
s-au grăbit în fugă mai iute la stăpânul lor. Şi, sosind, au raportat stăpânului lor, ducele Arpad, însărcinările
lui Menu Morout. Dar ducele Arpad şi nobilii săi, auzind acestea, au fost cuprinşi de mânie şi au poruncit
atunci să trimită o armată împotriva acestuia. Atunci au stabilit să plece Tosu, tatăl lui Lelu şi Zobolsu, fiul
lui Eleud din care descinde neamul lui Saac şi, de asemenea, Tuhutum, tatăl lui Horca, bunicul lui Geula şi
Zumbor, din care descinde neamul lui Moglout. Aceştia, după ce au avut permisiunea de la ducele Arpad,
au plecat cu o armată mică şi au trecut înot în vadul Ladeo, neîmpotrivindu-se niciun adversar. Dar a doua
zi au început să călătorească pe lângă Tisa spre fluviul Somes şi şi-au aşezat taberele în acel loc unde este
acum Zobolsu. Şi, în acelaşi loc, aproape toţi locuitorii pământului li s-au supus de bunăvoie şi s-au aruncat
la picioarele lor şi şi-au dat copiii că ostateci ca să nu păţească ceva rău. Căci se temeau de ei aproape toate
neamurile şi unii şi-au salvat viaţa fugind din faţa lor; care, sosind la Menu Morout, i-au anunţat faptele lor.
Auzind această, s-a năpustit asupra lui Menu Morout o astfel şi atât de mare spaimă încât n-a mai avut
curajul să ridice mâna. Căci toţi locuitorii se temeau de ei mai mult decât se poate spune, fiindcă auziseră
de ducele Almus, tatăl lui Arpad, descinzând din neamul lui Athila. De unde, nimeni nu credea că ar putea
trăi decât prin bunăvoinţa lui Arpad, fiul ducelui Almus şi a nobililor săi. De unde, cei mai mulţi li s-au
supus de bună voie. Bine a împlinit Dumnezeu în ducele Almus şi în fiul său Arpad profeţia pe care profetul
Moise a cântat-o faţă de fiii lui Israel, spunându-i:
„Şi locul pe care-l va călca piciorul vostru, al vostru va fi”.
Fiindcă, din acea zi, locul pe care a călcat ducele Almus şi fiul său Arpad, împreuna cu nobilii săi, l-au
avut şi-l au urmaşii lor.
Capitolul XXI.
Despre Zobolsu
Tunc zobolsu uir sapientissimus considerans quendam locum iuxta thysciam et cum uidisset
qualitatem loci, intellexit esse munitissimum ad castrum faciendum. Communi ergo consilio soci-
orum suorum congregatione facta ciuium fecit fossatam magnam et castrum fortissimum edificauit
de terra. Quod nunc castrum zobolsu nuncupatur. Tunc Zobolsu et socij suj de incolis terre ad
castrum illud multos ordinauerunt seruientes, qui nunc ciuiles uocantur. Et dimissis ibi militibus
sub quodam nobilissimo milite nomine eculsu se longius ire preparauerunt. Tunc zobolsu et socij
suj totum exercitum in duas partes diuiserunt, ut una pars iret iuxta fluuium zomus et altera parss
per partes nir. Zobolsu et thosu pater Lelu cum medietate exercitus egressi sunt per crepidinem
thyscie suiugando sibi gentes, et uenerunt uersus fluuium zomus ad illum locum qui nunc dicitur
saruuar. Et in eodem loco infra paludes thosu pater lelu congregata multitudine populi fossatam
magnam fecit, et castrum munitissimum de terra construxit, quod primo castrum thosu nominatum
fuit: nunc uero saruuar uocatur. Et acceptis filiis incolarum in obsides, castrum militibus plenum
Page 33
Anonim
dimisserunt. Tunc thosu per peticionem ne populi domino suo duci arpad subiugati, fecit stare
forum, inter nir et thysciam. Cui etiam foro nomen suum imposuit, quod usque nunc forum thosu
nuncupatur. Post uero zobolsu et thosu hinc egressi usque ad castrum zotmar peruenerunt. Et
castrum per tres dies pugnando obsidentes uictoriam adeptj sunt. Et quarto die castrum intrantes
milites ducis menumorout quos ibi apprehendere potuerunt cathenis ferreis obligatos in teterrima
carceris inferiora miserunt, et filios incolarum in obsides acceperunt. Et castrum militibus plenum
dimiserunt. Ipsi uero ad portas mezesinas ire ceperunt.
Atunci Zobolsu, un bărbat foarte înţelept, cercetând un oarecare loc de lângă Tisa şi pe când vedea
calitatea locului, a înţeles că este foarte întărit pentru a construi o fortăreaţă. Deci, cu sfatul comun al
asociaţilor săi, după ce a făcut o reuniune a cetăţenilor, a făcut un sunt mare şi a construit o fortăreaţă foarte
puternică din pământ. Care acum se numeşte fortăreaţa Zobolsu. Atunci Zobolsu şi asociaţii săi au organizat,
dintre locuitorii pământului, mulţi slujitori la acea fortăreaţă, care acum se numesc cetăţeni. Şi după ce au
lăsat acolo ostaşi sub un ostaş foarte nobil cu numele Eculsu, s-au pregătit să meargă mai departe. Atunci
Zobolsu şi asociaţii săi au împărţit întreaga armată în două părţi, pentru că o parte să meargă lângă râul
Somes şi cealaltă parte în părţile Nirului. Zobolsu şi Thosu, tatăl lui Lelu, au plecat din armată pe marginile
Tisei, subjugându-şi popoarele şi au venit către fluviul Somes la acel loc care acum se numeşte Suruuar. Şi
în acelaşi loc, mai jos de bălţi, Thosu, tatăl lui Lelu, după ce a adunat mulţimea poporului, a făcut un sunt
mare şi a construit o fortăreaţă de pământ, foarte întărâtă, care – la început – a fost numită fortăreaţa lui
Thosu, dar acum se numeşte Saruuar. Şi fiii locuitorilor, fiind primiţi ca ostateci, au părăsit fortăreaţa plină
de ostaşi. Aunci Thosu, la cererea poporului subjugat stăpânului său ducele Arpad, a făcut să se ridice un
târg între Nir şi Tisă. Cărui târg i-a dat numele său, care acum se numeşte târgul lui Thosu. Dar, după aceea,
Zobolsu şi Thosu, plecaţi de aici, au ajuns până la fortăreaţa Zotmar 37 . Şi, luptând trei zile, asediind
fortăreaţă, au câştigat victoria. Şi în a patra zi, intrând în fortăreaţă, pe ostaşii ducelui Menu Morout, pe care
i-au putut prinde acolo, după ce i-au legat cu lanţuri de fier, i-au pus în cea mai detestabila parte de jos a
temniţei şi pe fiii locuitorilor i-au luat ca ostateci. Şi au părăsit fortăreaţa plină de ostaşi. Iar ei au acceptat
să meargă la Porţile Mezesine.
Capitolul XXII.
Despre Nyr
Tvhutum uero et filius suus horca per partes nyr aquitantes, magnum sibi populorum
subiugauerunt, a siluis nyr usque ad umusouer. Et sic ascendentes usque ad zyloc peruenerunt,
contra eos nemine manum leuante: qui dux menumorout et sui non sunt ausi pugnare contra eos,
sed fluuium cris custodire ceperunt. Tunc tuhutum et filius suus horca de ziloc egressi uenerrunt
in partes mesesinas ad zobolsum et thosum. Et cum se ad inuicem uidissent gaudio gauisi sunt
magno, et facto conuiuio unusquisque laudabat se ipsum de sua uictoria.
Mane autem facto zobulsu, thosu et tuhutum, inito consilio constituerunt ut meta regni ducis
arpad esset in porta mezesina. Tunc incole terre iussu eorum portas lapideas edificauerunt, et
clausuram magnam de arboribus per confinium regni fecerunt.
Tunc hij tres pernominati uiri omnia facta sua duci arpad et suis primatibus per fideles nuntios
mandatauerrunt. Quod cum renuntiatum fuisset duci arpad et suis yobagyonibus, gauisi sunt gau-
dio magno ualde. Et more paganismo fecerunt aldumas, et gaudium adnuntiantibus diuersa dona
presentauerunt. Dux uero arpad et suis primates ob hanc causam leticie per totam unam ebb-
domadam sollempniter comedebant, et fere singulis diebus inebriebantur propter euentum tante
leticie. Et hoc audito dux arpad et sui egressi sunt a zeremsu et castra metati sunt iuxta fluuium
37
Satu-Mare.
Page 34
souiou, a thyscia usque fluuium honrat.
Dar Tuhutum şi fiul său Horca, călărind prin părţile Nyrului şi-au subjugat mult poporul, de la pădurile
Nyr până la Umusouer. Şi urcând astfel, au ajuns până la Zyloc, contra lor nimeni n-a ridicat mâna, fiindcă
ducele Menu Morout şi ai săi n-au îndrăznit să lupte contra lor, ei au început să păzească la fluviul Cris.
Atunci Tuhutum şi fiul său Horca, plecaţi din Ziloc, au ajuns în părţile Mezesine la Zobolsu şi Thosu. Şi
când s-au văzut împreuna s-au bucurat cu o mare bucurie şi, după ce au făcut un mare ospăţ, fiecare se lauda
el însuşi cu victoria sa. Însa, după ce s-a făcut ziua, Zobolsu, Thosu şi Tuhutum, după ce au ţinut sfat, au
hotărât ca hotarul regatului ducelui Arpad să fie la Poarta Mezesina. Atunci locuitorii ţării au construit, la
ordinul lor, porţi de piatră şi au făcut şi îngrăditura mare de copaci la marginea regatului. Atunci, aceşti trei
bărbaţi amintiţi mai înainte au încredinţat toate faptele lor ducelui Arpad şi fruntaşilor săi prin soli
credincioşi. Deoarece aceasta a fost raportată ducelui Arpad şi iobagilor săi, s-au bucuratfoarte tare cu o
mare bucurie. Şi după obiceiul păgân au făcut petrecere şi au prezentat diferite daruri celor care le-au adus
bucuria. Dar ducele Arpad şi fruntaşii săi, din acest motiv de bucurie, au mâncat în mod solemn o săptămână
întreaga şi se înbatau aproape în fiecare zi pentru încheierea unei bucurii atât de mari. Şi auzind această
Arpad şi ai săi, au plecat din Zeremsu şi au trasat hotarele unor castre lângă fluviul Souiou, de la Tisa până
la fluviul Honrat.
Capitolul XXIII.
Despre victoria lui Thosu, Zobolsu şi Tuhutum
Thosu et zobolsu nec non tuhutum cum uidissent, quod deus dedit eis uictoriam magnam, et
subiugauerunt domino suo fere plures nationes illius terre. Tunc exal-tati sunt nimis: super habi-
tatores illius terre. Et dum ibi nullus inuentes esset eis, plures dies ibi manserunt, donec confinia
regni firmauerunt obstaculis firmissimis.
Când Thosu, Zobolsu şi, de asemenea, Tuhutum, au văzut că Dumnezeu le-a dat o mare victorie şi
subjugaseră stăpânului lor aproape multe popoare din acea tară, atunci s-au ridicat foarte mult asupra
locuitorilor acestei ţări. Şi, în timp ce nu s-a găsit nimeni acolo, au rămas mai multe zile acolo, până când
au întărit hotarele regatului cu obstacole foarte puternice.
Capitolul XXIV.
Despre ţara foarte păduroasă
Et dum ibi diutius morarentur, tunc tuhutum pater horca sicut erat uir astutus dum cepisset
audire ab incolis, bonitatem terre ultra siluane, ubi gelou quidam blacus dominium tenebat. Cepit
ad hoc hanelare quod si posse esset, per gratiam ducis arpad domini sui terram ultra siluanam
sibi et suis posteris acquireret. Quod et sic factum fuit postea. Nam terram ultra siluanam posteri-
tas tuhutum usque ad tempus sancti regis stephani habuerunt: et diucius habuissent, si minor gyla
cum duobus filiis suis biuia et bucna christiani esse, uoluissent et semper contrarie sancto regni
non fecissent, ut in sequentibus dicetur.
Şi, în timp ce au rămas acolo mai mult timp, atunci Tuhutum tatăl lui Horca, după cum era un bărbat
şiret, în timp ce apucă să audă de la locuitori bunătatea pământului foarte păduros, unde un oarecare blac
Gelou deţinea stăpânirea, a apucat să râvnească la aceasta, cât ar fi să poată, prin bunăvoinţa ducelui Arpad,
stăpânul său, să câştige pentru sine şi urmaşii săi tara foarte păduroasa. Ceea ce s-a şi înfăptuit astfel după
aceea. Căci tara foarte păduroasa au stăpânit-o urmaşii lui Tuhutum până în timpul sfântului rege Ştefan şi
ar fi stăpânit-o şi mai departe, dacă Gyla cel Mic ar fi voit să fie creştin împreuna cu cei doi fii ai săi, Biuia
şi Bucna şi dacă n-arfi lucrat totdeauna împotriva sfântului rege, astfel cum se va spune în cele ce urmează.
Page 35
Anonim
Capitolul XXV.
Despre înţelepciunea lui Tuhutum
Predictus uero tuhutum uir prudentissimus misit quendam uirrum asututm patrem opaforcos
ogmand, ut furtiue ambulans preuideret sibi qualitatem et fertilitatem terre ultra siluane: et quales
essent habitatores eius. Quod si posse esset, bellum cum eis committeret. Nam uolebat tuhutum
per se nomen sibi et terram aquirere.
Ut dicunt nostri ioculatores: omnes locaa sibi aquirebat, et nomen bonum accipiebant. Quid
plura?
Dum pater ogmand speculator tuhutum per circuitum more uulpino, bonitatem et fertilitatem
terre et habitatores eius inspexisset, quantum humanus uisus ualet. Vltra quam dici potest dilexit,
et celerrimo cursu ad dominum suum reuersus est. Qui cum uenisset: domino suo de bonitate
illius terre multa dixit. Quod terra illa irrigaretur optimis fluuiis, quorum nomina et utilitates seriatim
dixit.
Et quod in arenis eorum aurum colligerent, et aurum terre illius optimvm esset. Et ut ibi fodere-
tur sal et salgenia, et habitatores terre illius uiliores homines essent tocius mundi. Quia essent
blasij et sclaui, quia alia arma non haberent, nisi arcum et sagittas, et dux eorum geleou minus
esset tenax et non haberet circa se bonos milites, et auderent stare contra audatiam hungarorum,
quia a cumanis et picenatis multas iniurias peterentur.
Dar mai sus-zisul Tuhutum, bărbat foarte înţelept, a trimis un bărbat viclean, pe Ogmand, tatăl lui
Opaforcos pentru că, umblând, să observe calitatea şi fertilitatea ţării foarte păduroase şi ce fel arfi locuitorii
acesteia. Şi dacă ar fi să se poată să poarte război cu aceştia. Căci Tuhutum voia să-şi câştige prin sine nume
şi pământ. Cum spun bufonii noştri: toţi şi-au câştigat ţinuturi şi au primit nume bun. Ce să mai spun? În
timp ce tatăl Ogmand, iscoada lui Tuhutum, examina, pe cale ocolită după obiceiul vulpesc, bunătatea şi
fertilitatea pământului şi pe locuitorii acestuia, cât ţinteşte privirea omenească, i-a plăcut mai mult decât se
poate spune şi s-a întors la stăpânul său în cea mai mare fuga. Care Ogmand, pe când a venit la stăpânul său,
i-a spus multe despre bunătatea acelei tari. Ca acea ţară este udată de cele mai bune fluvii, al căror nume şi
utilitate le-a spus pe rând. Şi că în nisipul acestora se culege aur şi aurul acelei ţări este foarte bun. Şi în ce
fel acolo se extrage sare şi sărături şi că locuitorii acelei ţări sunt mai neînsemnaţi din toată lumea. Pentru
că sunt blasi şi sclavi pentru că n-au alte arme decât arcul şi săgeţile şi ducele acestora Geleou este mai puţin
ferm şi nu are în jurul său ostaşi buni şi n-ar îndrăzni să stea împotriva curajului ungurilor, pentru că suferă
multe vătămări din partea cumanilor şi picenaţilor.
Capitolul XXVI.
Cum s-a mers contra lui Gelu
Tunc Tuhutum audita bonitate terre illius, misit legatos suos ad ducem arpad ut sibi licentiam
daret ultra siluas eundi contra gelou ducem pugnare. Dux uero arpad inito consilio uoluptatem
tuhutum laudauit, et ei licentiam ultra siluas eundi contra gelou pugnare concessit. Hoc dum tuhu-
tum audiuisset a legaato, preparauit se cum suis militibus, et dimissis ibi sociis suis egressus est
ultra siluas uersus orientem contra Gelou ducem blacorum. Gelou uero dux ultra siluanis audiens
aduentum eius, congregauit exercitum suum et cepit uelocissimo cursu equitare obuiam ei ut eum
per portas mezesinas prohiberet. Sed tuhutum uno die siluam pertransiens ad fluujum almas pe-
ruenit.
Tunc uterque exercitus ad inuicem perruenerunt medio fluuio interiacente. Dux uero gelou
uolebat, quod ibi eos prohiberet cum sagittariis suis.
Atunci Tuhutum, după ce a auzit bunătatea acelei ţări şi-a trimis soli la ducele Arpad ca să-i dea voie
Page 36
să meargă dincolo de păduri ca să lupte împotriva ducelui Gelou. Iar ducele Arpad, după ce a început sfatul
a lăudat intenţia lui Tuhutum şi i-a dat voie să lupte împotriva lui Gelou, mergând dincolo de păduri. Când
Tuhutum a auzit aceasta de la sol, s-a pregătit cu ostaşii săi şi după ce a lăsat acolo asociaţii săi a plecat
dincolo de păduri, către răsărit, împotriva lui Gelou, ducele blacilor. Dar Gelou, ducele din Ţara foarte
păduroasa, auzind de venirea acestuia şi-a adunat armata şi a început să călărească în fuga cea mai iute ca
să-l oprească la Porţile Mesesului. Dar Tuhutum a ajuns la fluviul Almaş, traversând pădurea timp de o zi.
Atunci, amândouă armatele au ajuns fata în faţă, între ele fiind fluviul. Iar ducele Gelou voia să-i oprească
acolo cu arcaşii săi.
Capitolul XXVII.
Despre moartea lui Gelu
Mane autem facto tuhutum ante auroram diuisit exercitum suum in duas partes. Et partem
alteram misit parum superius: ut transito fluuio militibus gelou nescientibus pugnam ingrederentur.
Quod sic factum est. Et quia leuem habuerunt transitum utraque acies pariter ad pugnam pe-
ruenerunt. Et pugnatum est inter eos acriter, sed uicti sunt milites ducis gelou, et ex eis multi
interfecti, plures uero capti. Cum gelou dux eorum hoc uidisset, tunc pro defensione uite, cum
paucis fugam cepit.
Qui cum fugeret, properans ad castrum suum iuxta fluuim zomus positum, milites tuhutum
audacu cursu persequentes, ducem geloum iuxta fluuium copus interfecerunt. Tunc habitatores
terre uidentes mortem domini sui, sua propria uoluntate dextram dantes, dominum sibi elegerunt
tuhutum patrem horca. Et in loco illo, qui dicitur esculeu fidem cum iuramentu firmauerunt.
Et a die illo locus ille nuncupatus est esculeu eo quod ibi iurauerunt. Tuhutum uero genuit
horcam, horca genuit geulam et zubor. Geula duas filias, quarum una uocabatur caroldu et altera
saroltu, et sarolt fuit mater sancti regis stephani. Zumbor uero genuit minorem geulam, patrem
bue et bucne tempore cuius sanctus rex stephanus subiugauit sibi terram ultra siluanam. Et ipsum
geulam uinctum in hungariam duxit, et per omnes dies uite sue carceratum tenuit, eo quod in fide
esset uanus, et noluit esse hristianus, et multa contraria faciebat regi stephano quamuis fuisset
ex cognatione matris sue.
Dar, după ce s-a făcut dimineaţă, înainte de zorii zilei, Tuhutum şi-a împărţit armata în două părţi. Şi
cealaltă parte a trimis-o puţin mai sus; pentru că, trecând fluviul, ostaşii lui Gelou neaflând, să intre în luptă.
După cum s-a şi întâmplat. Şi, pentru că au avut o trecere uşoară, ambele linii de bătaie au ajuns în acelaşi
timp la luptă. Şi s-au luptat între ele straşnic, dar ostaşii ducelui Gelou au fost învinşi şi mulţi dintre ei
omorâţi, dar mai mulţi capturaţi. Când ducele Gelou a văzut această, atunci, pentru apărarea vieţii, a luat-o
la fugă cu puţini, care, pe când fugeau, apropiindu-se de fortăreaţă sa, situată lângă fluviul Somes, ostaşii
lui Tuhutum, urmărindu-i în fugă curajoasă, au omorât pe ducele Gelou lângă fluviul Copus. Atunci
locuitorii ţării, văzând moartea stăpânului lor, din propria lor voinţă, dând mâna dreaptă şi-au ales stăpân pe
Tuhutum, tatăl lui Horca. Şi în acel loc, care se numeşte Esculeu, au întărit credinţă prin jurământ. Şi din
acea zi, acest loc este numit Esculeu pentru că acolo au jurat. Dar Tuhutum, din acea zi, a avut în stăpânire
acea tară în pace şi fericire. Iar urmaşii lui l-au stăpânit până în timpurile sfântului rege Ştefan. Iar Tuhutum
a născut pe Horca. Horca l-a născut pe Geula şi Zombor. Geula a născut două fete, din care una s-a numit
Caroldu şi alta Saroltu şi Saroltu a fost mama sfântului rege Ştefan. Dar Zumbor l-a născut pe Geula cel
Mic, tatăl lui Buc şi Bucne, în timpul căruia sfântul rege Ştefan a subjugat Tara foarte păduroasa. Şi pe
însuşi Geula l-a dus în Ungaria înlănţuit şi l-a ţinut pe toate zilele vieţii sale încarcerat, pentru că era fără
credinţă şi n-a voit a fi creştin şi multe împotriviri făcea sfântului rege Ştefan, deşi fusese neamul de sânge
al mamei sale.
Page 37
Anonim
Capitolul XXVIII.
Despre ducele Menu Morout
Tosu uero et zobolsu adepta uictoria reuersi sunt ad ducem arpad, subiugando totum populum
a fluuio zomus usque ad crisium et nullus contra eos ausus fuit manus leuare. Et ipse menumorout
dux eorum magis preparabat uias suas in greciam eundi, quam contra eos ueniendi. Et deinde
egressi descenderunt iuxta quendam fluuium nomine humusouer, et uenerunt usque ad lutum
zerep.
Et deinde egressi uenerunt usque ad zeguholmu et ibi uolebant transire crisium ut contra
menumorout pugnarent, sed uenientes milites menumorout, eis transitum prohibuerunt. Deinde
egressi per diem unum equitantes castra metali sunt iuxta paruos montes. Et hinc juxta fluuium
turu equitantes, usque ad thysciam peruenerunt. Et in portu drugma fluuium thyscie trans-
nauigantes, ubi etiam per gratiam arpad ducis cuidam cumano militi nomine huhot magnam terram
aquisiuerun, quam posteritas eius usque nunc habuerunt.
Iar Thosu şi Zobolsu, după ce au câştigat victoria, s-au întors la ducele Arpad, supunând întregul popor
de la fluviul Somes până la Cris şi niciunul n-a îndrăznit să ridice mâna contra lor. Şi însuşi Menu Morout,
ducele acestora, mai mult îşi pregătea căile ca să meargă în Grecia, decât să vină împotriva lor. Şi, plecaţi
de acolo, au coborât lângă un oarecare fluviu cu numele Humusouer şi au venit până la mocirla Zerep. Şi,
plecaţi de acolo, au venit până la Zeguholmu şi acolo voiau să treacă peste Cris ca să lupte contra lui Menu
Morout, dar, sosind ostaşii lui Menu Morout le-au împiedicat trecerea. Plecaţi de acolo, călărind de-a lungul
unei zile, au aşezat taberele lângă nişte munţi mici. Şi de aici, călărind pe lângă fluviul Turu, au ajuns până
la Tisă. Şi în portul Drugma au traversat fluviul Tisa, unde chiar prin bunăvoinţa ducelui Arpad au câştigat
mult pământ pentru un oarecare ostaş cumin cu numele Huhot, pe care urmaşii acestuia l-au avut până acum.
Capitolul XXIX.
Despre întoarcerea lor
Dum nauigassent fluuium thyscie nuntios suos ad ducem arpadium premiserunt, qui gaudia
salutis nuntiarent. Qui cum, ad ducem arpad uenissent et gaudia ei annuntiassent, quod zobolsu
et tuso cum exercitu suo sani et incolumes reuersi essent, et portum drugma cum omnibus exer-
citibus suis transnauigassent. Hoc cum audiuisset dux arpad, quod thosu et zobolsu cum omnibus
exercitibus suis sani et incolumes reuersi essent, et fluuium thyscie transnauigassent, fecit mag-
num conuiuium et gaudium annuntiantibus diuersa dedit donaria. Tunc thosu et zobolsu cum cu-
riam ducis intrare uellent, dux omnes suos milites obuiam eis promissit, et sic eos cum magno
gaudio recepit. Et sicut mos est bonorum dominorum suos diligere fideles, fere cottidie eos fa-
ciebat ad mensam suam comedere et multa eis dona presentabat. Similiter etiam ipsi duci arpad
diuersa dona ac filios incolarum in obsides ejs positos presentauerunt.
Pe când străbăteau, navigând, fluviul Tisa şi-au trimis înainte solii la ducele Arpad, care să-i anunţe
bucuria salvării. Aceştia, când au venit la ducele Arpad, i-au anunţat bucuria ca Zobolsu şi Tuşo cu armata
lor s-au întors sănătoşi şi nevătămaţi şi au străbătut portul Drugma împreuna cu toate oştirile. Când ducele
Arpad a auzit că Thosu şi Zobolsu s-au întors cu toate oştirile lor, sănătoşi şi nevătămaţi şi au străbătut,
navigând, fluviul Tisa, a făcut un mare ospăţ şi bucurie, a dat diferite daruri vestitorilor. Atunci, Thosu şi
Zobolsu, pe când voiau să intre în curia ducelui, ducele au trimis înainte în întâmpinarea lor pe toţi ostaşii
săi şi astfel i-a primit pe aceştia cu mare bucurie. Şi, după cum este obiceiul stăpânilor buni de a aprecia în
mod deosebit pe credincioşii lor, i-a făcut să se ospăteze la masă să aproape în fiecare zi şi le-a oferit multe
daruri. De asemenea, chiar ei înşişi au prezentat ducelui Arpad diferite daruri şi pe fiii locuitorilor daţi lor
ca ostateci.
Page 38
Capitolul XXX.
Despre ducele Salanus
Postea dux et sui principes egressi sunt de zeremsu et transnauigauerunt fluuium Souyou, in
jllo loco ubi fons honrad descendit. Et castra metatj sunt iuxta fluuium heuyou, usque ad thysciam
et usque ad emeud, et permanserunt ibi per unum mensam. Ibi etiam dux dedit Bungernec patri
borsu terram magnam a fluuio topulucea usque ad fluuium Souyou, que nunc uocatur miscoucy,
et dedit ei castrum, quod dicitur geuru, et illud castrum filius suus Borsu cum suo castro quod
dicitur borsod, unum fecit comitatum.
Dar ducele Arpad, după ce au trecut câteva zile, după ce a ţinut sfat şi nobilii săi au trimis solii lor la
ducele Salanus, care să-i anunţe acestuia victoria lui Thosu şi Bulsuu, precum şi a lui Tuhutum ca pentru o
bucurie şi au cerut de la acesta ţinutul până la fluvial Zogea. Ceea ce s-a şi întâmplat. Căci au fost trimişi
Etu şi Voyta, care, pe când l-au găsit pe ducele Salanus în prundişul Olpar, au anunţat bucuriile încredinţate
şi au cerut de la el ţinutul până la fluviul Zogea. Ducele Salanus, după ce a auzit acestea, s-a repezit cu cea
mai mare teamă şi, lovit de frică, a cedat ducelui Arpad ţinutul cerut de la el până la fluviul Zogeua şi le-a
oferit solilor diferite daruri. Dar, în a şaptea zi, Etu şi Voyta, după ce şi-au luat rămas bun, s-au întors la
stăpânul lor. Pe care ducele Arpad i-a primit cu onoare şi, după ce a auzit solia lor, s-a produs o mare bucurie
la curia ducelui. Şi ducele a început să dea credincioşilor săi locuri şi domenii mari.
Capitolul XXXI.
Despre plecarea din Zeremsu
Postea dux et sui principes egressi sunt de zeremsu et transnauigauerunt fluuium Souyou, in
jllo loco ubi fons honrad descendit. Et castra metatj sunt iuxta fluuium heuyou, usque ad thysciam
et usque ad emeud, et permanserunt ibi per unum mensam. Ibi etiam dux dedit Bungernec patri
borsu terram magnam a fluuio topulucea usque ad fluuium Souyou, que nunc uocatur miscoucy,
et dedit ei castrum, quod dicitur geuru, et illud castrum filius suus Borsu cum suo castro quod
dicitur borsod, unum fecit comitatum.
După aceea, ducii şi principii săi au plecat din Zeremsu şi au străbătut, navigând, fluviul Souyou, în
acel loc unde se varsa izvorul Honrad. Şi au fixat taberele lângă fluvial Heuyou până la Tisa şi până la
Emeud şi au rămas acolo timp de o lună. Chiar acolo, ducele a dat lui Bungernec, tatăl lui Borsu, mult
pământ, de la fluviul Topulucea până la fluvial Souyou, care se numeşte Miscoucy şi i-a dat cetatea care se
numeşte Geuru şi fiul său Borsu a făcut un comitat din acea cetate împreuna cu cetatea sa, care se numeşte
Borsod.
Capitolul XXXII.
Despre fortăreaţa Ursuur şi fluviul Egur
Postea dux arpad et sui nobiles hinc egressi uenientes usque ad fluuium naragy et castra
metati sunt iuxta riuulos aquarum a loco illo, qui nunc dicitur casu. Ubi etiam dedit terram magnam
ousadunec patri ursuur, et ibi postea ursuur filius eius ad caput eiusdem fluminis castrum con-
struxit, quod nunc castrum ursuur nuncupatur. Hinc uero dux arpad et sui egressi uenerunt usque
ad fluuium egur, et ibi paratis tuguriis plures dies permanserunt, et montes illum super quem duci
foliata fecerunt, nominauerunt zenuholmu, et castra eorum fuerunt a fluuio ystoros usque ad
castrum purozlou.
Deinde egressi uenerunt usque ad fluuium zogea et castra metati sunt per crepitudinem ei-
usdem fluminis a thyscia usque ad siluam matra, et subiugauerunt sibi omnes habitatores terre a
Page 39
Anonim
grisio usque ad fluuium zogeua et usque ad siluam zepus. Tunc dux arpad in silua matra dedit
terram magnam edunec et edumernec ubi postea pota nepos eorum castrum construxit, ex
quorum etiam progenie longo post tempore rex samuel descendit, qui pro sua pietate oba uocaba-
tur.
După aceea, ducele Arpad şi nobilii săi, plecaţi de aici şi venind până la fluvial Naragy şi şi-au făcut
taberele lângă pâraiele apelor în acel loc care acum se numeşte Casu. Unde chiar a dat mult pământ lui
Ousadunec, tatăl lui Ursuur şi acolo Ursuur, fiul acestuia, a construit, la capătul aceluiaşi fluviu, o fortăreaţă
care acum este numită Ursuur. Dar ducele Arpad şi ai săi, plecaţi de aici, au venit până la fluviul Egur şi
acolo, după ce au pregătit colibele, au rămas mai multe zile şi pe acel munte, deasupra căruia au făcut ducelui
o colibă din frunze, l-au numit zenuholmu şi taberele acestora au fost de la fluviul Ystoros până la fortăreaţa
Purozlou. După aceea, fiind plecaţi, au ajuns până la fluviul Zogea şi şi-au stabilit taberele pe marginea
aceluias fluviu, de la Thyscia până la pădurea Matra şi şi-au subjugat pe toţi locuitorii pământului, de la Cris
până la fluviul Zogea şi până la pădurea Zepus. Atunci, ducele Arpad a dat mult pământ lui Edunec şi
Edumenec în pădurea Matra, unde, după aceea, a construit o fortăreaţă nepotul lor Potă, din a cărui seminţie
chiar, după mult timp, a descins regele Samuel, care, pentru propriul său respect, se numea Oba.
Capitolul XXXIII.
Despre fortăreaţa Nougrad şi Nitra
In eiusdem temporibus dux arpad, dum se per milites suos uidisset ita sublimmatum et tutum
esse, tunc habito inter se consilio misit multos milites in expedicionem qui subiugarent sibi popu-
lum de gumur et nougrad. Et si fortuna eis faueret, tunc ascenderent uersus fines Boemorum
usque ad castrum nitra. Quibus etiam militibus in expeditionem euntibus principes et ductores
constituit duos filios auunculi sui hulec, zuardum et cadusam, nec non hubam unum de principal-
ibus personis.
Tunc hij tres domini accepta licentia a duce arpad egressi sunt a loco illo qui dicitur paztuh,
equitantes iuxta fluuium hongvn et eundem fluuium transierunt iuxta fluuium Souyou. Et inde
egressi sunt per parts castri gumur, et uenerunt usque ad fluuium caligaperuenerunt. Hinc uero
egredientes per crepitudinem danubij iuerunt, et fluuium Wereuecca transeuntes, castra metati
suntiuxta fluuium ypul. Et quia diuina gratia in eis erat timuit eos omnis homo, et maxime ideo
timebant eos quia audierant ducem arpadium filium almj ducis ex progenie athile regis descen-
disse.
Tunc omnes sclaui habitatores terre qui primo erant salani ducis, propter timorem eorum, se
sua libera sponte subiugauerunt eis, nullo manum subleuante. Et ita cum magno timore et tremore
seruiebant eis: ac si olim domini eorum fuissent. Tunc zuardu et cadusa nec non huba a quo
prudens zemera descendit, cum uidissent populum multum sine bello ipsis subiugatum, fecerunt
magnum conuiuium, et melioribus habitatoribus terre, qui filios suos in obsides dederant, diuersa
dona presentauerunt, et blandis uerbis sub dominium ducis arpad sine bello subiugauerunt, et
ipsos secum in expedicionem duxerunt, filios uero eorum in obsides accipientes, ad ducem arpad
cum diuersis muneribus remiserunt. Vnde dux et sui nobiles leciores facti sunt solito, nuntiis
gaudia ferentibus multa dederunt dona.
În aceleaşi timpuri, ducele Arpad, în timp ce se vedea a fi atât de înălţat şi înţelept prin ostaşii săi,
atunci, după ce au avut un sfat între ei, a trimis într-o companie contra duşmanilor mulţi ostaşi care să-şi
subjuge poporul din fortăreaţa Gumur şi Nougrad. Şi dacă trocul i-ar favoriza, atunci ar urca spre hotarele
boemilor, până la fortareaţa Nitra. Chiar acestor ostaşi plecaţi în campanie contra duşmanilor, a pus ca
principi şi conducători pe doi fii ai unchiului său dinspre mamă, Hulec, pe Zuard şi Cadusa şi, de asemenea,
Page 40
pe Huba, unul dintre persoanele principale. Atunci, aceşti trei stăpâni, după ce şi-au luat rămas bun de la
ducele Arpad, au plecat din acest loc care se numeşte Paztuh, mergând călare pe lângă fluvial Hongun şi au
traversat acelaşi fluviu lângă fluviul Souyou. Şi de aici au plecat prin părţile fortăreţe Gumur şi au ajuns
până la muntele Bulhadu şi de aici, venind prin părţile Nougradului, au ajuns până la fluviul Caliga. Dar,
ieşind de aici, au mers pe malul Dunării şi, traversând fluviul Wereuecca şi-au aşezat taberele lângă fluviul
Ypul. Şi pentru că bunăvoinţa divină era cu ei, orice om se temea de ei şi de aceea se temeau cel mai mult
de ei pentru că auziseră că ducele Arpad, fiul ducelui Almus, se trage din neamul regelui Athila. Atunci, toţi
sclavii locuitori ai ţării, care la început erau ai ducelui Salanus, din cauza fricii acestora, s-au supus lor,
singuri de bună voie, în timp ce nicio mâna nu s-a ridicat împotriva. Şi astfel, cu mare teamă şi groază, i-au
servit: ca şi cum arfi fost de multă vreme stăpânii lor. Atunci Zuardu şi Cadusa şi, de asemenea, Huba, din
care descinde înţeleptul Zemera, când au văzut mult popor subjugat lor, fără război, au făcut un mare ospăţ
şi au prezentat diferite daruri locuitorilor mai valoroşi ai ţării, care îşi dăduseră fiii ca ostateci şi, cu cuvintele
linguşitoare, i-au subjugat fără război, sub stăpânirea ducelui Arpad şi i-au dus cu ei în campanie, dar, pe
fiii acestora, primiţi ca ostateci, i-au trimis înapoi la ducele Arpad cu diferite daruri. De unde, ducele şi
nobilii săi s-au făcut mai veseli ca de obicei, iar celor care au purtat bucuria le-au adus multe daruri.
Capitolul XXXIV.
Despre fluviul Gron şi fortăreaţa Borsu
Interea zuard et cadusa filij hulec, nec non huba et omnis exercitus eorum fluuium ypul iuxta
danubium transierunt. Et alio die transito fluuiu gron castra metatj sunt in campo iuxta quoddam
castellum terreum quod nuncupatur uarod. Et capto illo castro manserunt ibi tres dies expectantes
aduentum Borsu filij Bumger. Quem dux arpad cum magno exercitu miseratin auxilium eorum.
Quarto die cum Borsu ad eos uenisset cum ualide manu timuerunt eos omnes incole terre, et
nullus ausus fuit leuare manus contra eos. Tunc hij IIII-or domini initio inter se consilio per pet-
icionem incolarum sibi fidelium constituerunt, ut tercia pars de exercitu cum incolis terre irent in
siluam zouolon qui facerent in confinio regni municiones fortes tam de lapidibus, quam etiam de
lignis, ut ne aliquando boemi uel polony possent intrare causa furti et rapine in regnum eorum.
Tunc communi consilio hac de causa missus est borsu filius buger cum suis militibus. Et cum
equitarent iuxta fluuium gron, ceruus fuga lapsus, ante eos cacumina montium ascendit. Quem
Borsu celerrimo cursu persecutus ictibus sagittarum in uertice montium interfecit. Et tunc Borsu
cum montes illos in circum aspexisset, in memoriam duxit ut ibi castrum construeret. Et statim
congregata multitudine ciuium in uertice unius altioris montis castrum fortissimum construxit, cui
nominem suum imposuit proprium, ut castrum borsu nuncupatur. Et inde cum exercitibus suis
usque ad siluam zouolun porrexit, et maximam municionem de lapidibus facere precepit, quod
nunc castrum Borsed Zouolun uocatur.
În acest timp, Zuard şi Cadusa, fiii lui Hulec şi, de asemenea, Huba şi întreaga oştire a acestora au
traversat fluviul Ypul lângă Dunăre. Şi în cealaltă zi, după ce au trecut fluvial Gron şi-au aşezat taberele în
câmpul de lângă un oarecare castel din pământ, care se numeşte Varod. Şi, după ce au cucerit acea fortăreaţă,
au rămas acolo trei zile, aşteptând venirea lui Borsu, fiul lui Bumger, pe care ducele Arpad îl trimisese cu
mare armată în ajutorul lor. În a patra zi, pe când Borsu ajungea la ei cu o mâna puternică, toţi locuitorii
ţării se temuseră şi nimeni n-a avut curajul să ridice mâna contra lor. Atunci, aceste patru căpetenii, ţinând
sfat între ele, au stabilit, la cererea locuitorilor credincioşi lor, că a treia parte a oştirii să meargă în pădurea
Zouolon, împreuna cu locuitorii pământului, care să facă la marginea regatului fortificaţii puternice, atât din
pietre, cât şi din lemn, că nu cumva vreodată boemii sau polonii să poată intra în regatul lor, din motivul
furtului sau jafului. Atunci, printr-o consfătuire comună, din această cauză a fost trimis Borsu, fiul lui Buger,
cu ostaşii săi. Şi, în timp ce călătoreau pe lângă fluviul Gron, un cerb scăpat prin fugă a urcat vârfurile
Page 41
Anonim
muntelui înaintea lor, pe care cerb, Borsu, urmărindu-l în fugă cea mai mare, l-a ucis în creştetul munţilor
cu lovituri de săgeţi. Şi atunci Borsu, pe când privea acei munţi împrejur şi-a pus în gând ca să construiască
acolo o fortăreaţă. Şi pe dată, după ce a adunat mulţime de cetăţeni, a construit o fortăreaţă foarte puternică
în vârful unui munte mai înalt, căruia i-a pus propriul său nume, încât se numeşte fortăreaţa Borsu. Şi de
aici s-a extins cu oştirile sale până la pădurea Zouolon şi a ordonat să se facă o fortificaţie foarte mare din
piatră, care acum se numeşte fortăreaţa Borssed-Zouolun.
Capitolul XXXV.
Despre cetatea Nitria
Zvardu et cadusa nec non huba post discessum borsucum omnibus suis egressi de castro,
quod dicitur Warod, ultra siluam tursoc castra metati sunt iuxta fluuium sytua. Altera autem die
miserunt quosdam speculatores uiros, quos sociebant esse audaces, qui transirent fluuium nitra
et uiderent si sine bello possent transmeare usque ad ciuitatem nytra. Qui cum uelocissimo cursu
uenissent usque ad riuulum turmas ubi descendit in riuulum nytra, uiderunt habitatores illius
prouincie sclauos et boemos eis obsistere cum auditorio ducis boemorum. Quia mortuo athila rege
terram que iacet inter wag et gron, a danubio usque ad fluuium moroua dux boemorum sibi pre-
occupauerat et in unum ducatum feceret. Et tunc tempore per gratiam ducis boemorum dux nitri-
ensis factus erat zubur.
Zuardu şi Cadusa şi, de asemenea, Huba, după plecarea lui Borsu cu toate oştirile sale ieşite din
fortăreaţa care se numeşte Warod şi-au stabilit taberele dincolo de pădurea Tursoc, lângă fluviul Sytus. Dar,
în cealaltă zi, au trimis câţiva bărbaţi spioni, pe care îi ştiau a fi curajoşi, care să traverseze fluviul Nitra şi
să vadă dacă pot să străbată fără luptă până la cetatea Nytra. Care spioni, fiindcă veniseră în fugă foarte iute
la râul Turmas, unde se varsa în râul Nytra, au văzut că locuitorii acestei provincii, sclavi şi boemi, li se
împotrivesc cu ajutorul ducelui boemilor. Pentru că, după ce regele Athila a murit, ducele boemilor ocupase
pentru sine ţara care se află între Wag şi Gron, de la Dunăre până la fluviul Moroua şi a constituit un ducat.
Şi atunci, prin bunăvoinţa ducelui boemilor, Zubur a fost făcut ducele Nitriei.
Capitolul XXXVI.
Despre spionii trimişi de duci
Cum autem speculatores illi qui fuerant missi a zuard et cadusa, uidissent sclauos et boemos
eis obsistere non ualentes, miserunt sagittas tribus uicibus super eos, et quosdam ex ipsis ictibus
sagittarum interfecerunt. Hoc cum uidissent sclaui et boemi quos ad custodiam constituerat zubur,
quod isti qui dicuntur hetumoger talibus uterentur armis, timuerunt ualde quia talis armature nun-
quam uisa fuit eis. Statim nuntiauerunt zuburio domino eorum, ceterisque principibus eiusdem
prouintie.
Când, însă, spionii care fuseseră trimişi de Zuard şi Cadusa văzură că sclavii şi boemii au fost capabili
să nu li se supună, au aruncat în trei rânduri săgeţi asupra lor şi au omorât pe câţiva dintre aceştia cu loviturile
săgeţilor. Când au văzut această, sclavii şi boemii, pe care Zubur îi pusese de pază, ca aceştia care se numesc
Hetumoger folosesc astfel de arme, s-au temut foarte tare, pentru că astfel de mod de a fi înarmaţi n-a fost
văzut de ei niciodată. Îndată au anunţat stăpânului lor şi celorlalţi principi din această provincie.
Capitolul XXXVII.
Despre lupta ducilor lui Arpad
Tunc zubur hoc audito cum adiutorio boemorum armata multitudine, obuiam eis uenit pugna-
turus.
Page 42
Et dum uterque exercitus ad fluuium nitra peruenissent, zuardu, cadusa et huba uolebant
transire fluuium. Sed zubur dux nitriensis et sui milites contra eos diutissime certantes nollomodo
eis transitum concedere uolebant. Et cum diu inter se certassent, hungarij ex boemis et sclauis
icttibus sagittarum multos interficiebant. Sed per tres dies nullomodo hungarij propter inunda-
tionem aquarum transitum habuissent, tandem iiii. die boemi et omnes nytrienses sclaui uidentes
audatiam hungarorum, et percussiones sagittarum non sufferentes, fuga lapsi sunt. Et uelocissimo
cursu pro defensione uite in ciuitatem nitriam inclusi sunt cum magno timore. Quos zuardu, cadusa
et huba nec non ceteri milites, persequentes eos usque ad ciuitatem, et ex eis quosdam interfe-
cerunt, et quosdam uulnerauerunt et alios ceperunt. zubur uero dux eorum dum fugiendo contr
eos pugnare uellet, per lancem caduse cecidit, et captas in custodiam traditus est. Ceteri uero in
ciuitatem inclusi, quasi multi remanserunt.
Alio namque die zuard, cadusa et huba armata multitudine exercituum, ceperunt fortiter ex-
pugnare ciuitatem nitriam multis modis. Et dedit eis deus uictoriam magnam, et pugnantes intrau-
erunt eam et fusus est per eos ibi sanguis multorum aduersariorum. Tunc iracundia ducti zuburium
ducem illius prouincie quem nudius tercius ceperant, supra mentem excelsum ducentes laqueo
suspenderunt.
Vnde mons ille a die ille usque nunc, mons zubur nuncupatur. Et propter hoc factum timuerunt
eos omnes homines illius patrie et omnes nobiles filios suos in obsides eis dederunt. Et omnes
nationes illius terre se subiugauerunt sibi usque ad fluuium Wag. Et quia gratia dei antecedebat
eos, non solummodo ipsos subiugauerunt, uerum etiam omnia castra eorum ceperunt, quorum
nomina hec sunt usque modo: Stumtey, Colgoucy, Trusun, Blundus et Bana, et ordinatis custodi-
bus castrorum: iuerunt usque ad fluuium moroa. Et firmatis obstaculis constituerunt terminos regni
hungarorum usque ad Boronam, et usque ad saruuar. Et adepta uictoria reuersi sunt ad ducem
arpad, et omnes infideles illius terre ferreis caathenis ligatos secum duxerunt. Cumque zuard,
cadusa nec non huba ad ducem arpad cum omnibus captiuis suis uenissent sani et incolumes,
factum est gaudium magnum in curia ducis. Dux arpad consilio et peticjone suorum nobilium do-
nauit accepto iuramento infidelium terras in diversis locis predictis infidelibus de partibus nytrie
ductis. Ut ne aliquando infideliores facti, repatriando nocerent sibi fidelibus in confinio nitrie habit-
antibus. Et in eodem gaudio dux arpad hubam fecit comitem nitriensem et aliorum castrorum. Et
dedit ei terram propriam iuxta fluuium sytuua usque ad sil(uam) tursoc.
Atunci Zubur, după ce a auzit aceasta, a venit cu ajutorul boemilor cu multă armată ca să lupte împotriva
lor. Şi în timp ce ambele oştiri au ajuns la fluviul Nitra, Zuardu, Cadusa şi Huba voiau să traverseze fluviul.
Darzubur, ducele Nitriei şi ostaşii săi, luptând contra lor foarte mult timp, nu voiau să le permită trecerea,
sub nicio formă. Şi, în timp ce se luptau între ei mult timp, ungurii au ucis mulţi dintre boemi şi sclavi cu
loviturile săgeţilor. Dar, timp de trei zile, din cauza inundaţiilor apelor, ungurii n-au avut trecere în niciun
fel. În cele din urmă, în a patra zi, boemii şi toţi sclavii din Nitra, văzând îndrăzneala ungurilor şi
nemaiputând suporta loviturile săgeţilor, au dispărut prin fugă. Şi în fugă foarte iute, pentru salvarea vieţii,
s-au închis în cetatea Nitria cu mare teamă. Pe care Zuardu, Cadusa şi Huba şi, de asemenea, ceilalţi ostaşi,
urmărindu-i până la cetate şi vor fi omorât pe câţiva dintre ei şi au rănit pe câţiva şi pe alţii i-au prins.
Darzubur, ducele lor, în timp ce voia să lupte contra lor fugind, a căzut prin lancea lui Cadusa şi, fiind prins,
a fost predat sub pază. Dar, ceilalţi au rămas închişi în cetate, ca şi muţi. Într-adevăr, a doua zi, Zuard,
Cadusa şi Huba, cu mulţimea înarmata a oştirilor, au început să ia cu asalt, vitejeşte, cetatea Nitria în mai
multe feluri. Şi Dumnezeu le-a dat o mare victorie şi, luptând au intrat în ea şi a făcut să curgă acolo, prin
ei, sângele multor duşmani. Atunci, conduşi de furie, pe Zubur, ducele acelei provincii, pe care îl prinseseră
alaltăieri, ducându-l pe un munte înalt, l-au spânzurat în frânghie cu lat. De unde, acel munte, din acea zi
până azi, este numit Muntele Zubur. Şi din cauza acestei fapte, s-au temut de ei toţi oamenii acelei patrii şi
Page 43
Anonim
toţi nobilii le-au dat pe fiii lor ca ostateci. Şi toate neamurile acelui pământ, până la fluviul Wag, i s-au
supus. Şi, deoarece bunăvoinţa lui Dumnezeu îi preceda, au subjugat nu numai pe ei înşişi, dar au luat chiar
toate fortăreţele acestora, ale cărora nume sunt acestea până acum: Stumtey, Colgoucy, Trusun, Blundus şi
Bana şi, după ce au orânduit paznicii fortăreţelor, au mers până la fluviul Moroa. Şi după ce au întărit cu
obstacole, au stabilit hotarele regatului ungurilor până la Borona şi până la Saruuar. Şi, după ce au dobândit
victoria, s-au întors la ducele Arpad şi au adus cu sine pe toţi necredincioşii acelui pământ, legaţi cu lanţuri
de fier. Şi când Zuard, Cadusa şi, de asemenea, Huba au venit sănătoşi şi nevătămaţi la ducele Arpad,
împreuna cu toţi prizonierii lor, s-a făcut mare veselie în curia ducelui. Ducele Arpad, cu sfatul şi prin
rugămintea nobililor săi, după ce au luat jurământul necredincioşilor, a dăruit pământuri în diverse locuri
necredincioşilor amintiţi mai înainte, aduşi din părţile Nytriei. Că nu cumva să nu devină vreodată mai
necredincioşi întorcându-se în patrie, să dăuneze credincioşilor care locuiesc la hotarul Nytriei. Şi, în această
bucurie, ducele Arpad l-a făcut pe Huba comite al Nytriei şi al altor fortăreţe. Şi i-au dat pământ în
proprietate lângă fluviul Sytuua, până la pădurea Tursoc.
Capitolul XXXVIII.
Despre oastea grecilor şi bulgarilor
Interea dux salanus dum intellexisset potentiam et facta hungarorum timuit ut ne aliquando
iracundia ducti eum expellerent de regno suo. Tunc inito consilio suorum misit legatos suos ad
imperatorem grecorum et ducem bulgarorum ut sibi auxilium darent causa pugne contra arpad
ducem hungarorum. Imperator grecorum et dux bulgarorum magnum exercitum salano duci mise-
runt. Qui cum ad ducem salanum peruenissent, in illo loco, qui dicitur tetel, factum est gaudium
magnum in curia ducis. Secundo autem die dux salanus et sui nobiles inito consilio miserunt le-
gatos ad ducem arpad dicendo, ut terram eorum dimitteret, et ad natale solum repatriare inciperet.
Qui cum ad ducem arpad peruenissent, ac mandata salani ducis ei dixissent dux arpad et suis
nobiles egre ferentes, sic per eosdem legatos ducj salano remandauerunt: Terram que inter dan-
ubium et thysciam iacet, et aquam danubij, que a ratispona in greciam descendit pecunia nostra
comparauimus. Tunc tempore quando nouj fuimus, et pro precio et misimus xii. albos equos et
cetera ut supra. Ipse etiam laudans bonitatem terre sue, misit unam sarcinam de herbis sabulorum
olpar, et duas langungulas de aquis danubij. Unde precipimus domine uestro duci salano ut dim-
issa nostra terra, celerimo cursu terram bulgarorum eat, unde preauus suus descenderat mortuo
athila rege atthauo nostro. Sj autem hoc non fecerit, sciat non in proximo tempore contra eum
dimicaturos.
Legati uero hoc audientes, accepta licentia tristi uultu ad ducem salanus properauerunt. Dux
autem arpad et sui nobiles egressi de fluuio zogea cum omni exercitu, castra metati sunt iuxta
montem teteuetlen (Tetétlen, culme in apropierea Szolnok-ului) usque ad thysciam. Deinde
uenientes per crepidinem thyscie usque ad sabulum olpar peruenerunt.
În acest timp, ducele Salanus, când a înţeles puterea şi faptele ungurilor, s-a temut că nu cumva, împinşi
de mânie, să-l alunge din regatul său. Atunci, după ce a ţinut sfat cu ai săi şi-au trimis soli la împăratul
grecilor şi la ducele bulgarilor, ca să-i dea ajutor din cauza războiului contra lui Arpad, ducele ungurilor,
împăratul grecilor şi ducele bulgarilor au trimis o mare armată ducelui Salanus. Care, când a venit la ducele
Salanus, în acel loc care se numeşte Tetel, au făcut mare veselie în curia ducelui. Dar, a doua zi, ducele
Salanus şi nobilii săi, după ce au ţinut sfat, au trimis soli la ducele Arpad ca să spună să părăsească ţara
acestora şi să înceapă a se repatria în pământul natal. Care, când a ajuns la ducele Arpad şi i-a spus solia
ducelui Salanus, ducele Arpad şi nobilii săi, vestind cu greu, prin aceiaşi soli a trimis înapoi răspuns ducelui
Salanus astfel:
„Ţara care se află între Dunăre şi Tisa şi apa Dunării care se varsa de la Ratispona în Grecia am cumpărat
Page 44
cu banii noştri. Atunci, în timpul când eram nou veniţi şi ca preţ i-am trimis 12 cai albi şi altele, că mai sus.
Chiar şi lăudând bunătatea ţării sale, a trimis un balot de iarbă din prundişul Olparsi doua plosce cu apa din
Dunăre. De unde poruncim stăpânului vostru, ducele Salanus, că, după cea părăsit ţara noastră, să meargă
în fugă cea mai mare în ţara bulgarilor, de unde descinsese strămoşul sau, după moartea regelui Athila,
strămoşul nostru. Însa, dacă nu va face aceasta, să ştie că noi vom lupta contra lor în cel mai apropiat timp.”
Dar, solii auzind această, după ce şi-au luat rămas bun, s-au grăbit cu fata tristă la ducele Salanus. Dar
ducele Arpad şi nobilii săi, plecaţi de la fluviul Zogea împreuna cu întreaga armată şi-au aşezat taberele
lângă muntele Teteuetlen până la Tisă. Apoi, venind pe ţărmul Tisei, au ajuns la prundişul Olpar.
Capitolul XXXIX.
Despre plecarea ducelui Salanus contra ducelui Arpad
Dux autem Salanus cum adiutorio grecorum et bulgarorum egressus de Tetel furiata mente
per ammonicionem suorum contra ducem arpad equitare cepit. Et dum uterque exercitus ad in-
uicem prope perrnoctassent neuter eorum dormire per totam noctem ausus fuit, sed equos sella-
tos in manibus tenendo, pernoctauerunt. Mane autem facto ante auroram utraque pars se ad
bellum preparauit. Dux uero arpad cuius adiutor erat deus omnium armis indutus, ordinata acie
fusis lacrimis deum orans, suos confortans milites dicens: O Scithici qui per superbiam bulgarorum
a castro hungu uocati estis hungarij, nolite obliuisci propter timorem grecorum gladios uestros, et
amittatis uestrum bonum nomen. Vnde strennue et fortiter pugnemus contra grecos et bulgaros,
qui assimilantur nostris feminis, et sic tjmeamus multitudinem grecorrum, sicut multitudinem fem-
inarum. Hoc audito milites sui multum sunt confortati: statimque lelu filius tosu tuba cecinit, et
bulsuu filius bogar, eleuato uexillo in prima acie contra grecos pugnaturi uenire ceperunt. Et com-
mixta est utraque acies hostium ad bellum, et ceperunt pugnare acriter inter se. Et dum totus
exercitus ducis arpad accessisset pugnaturus contra grecos, plurimi interficiebantur de grecis et
bulgarijs. Predictus uero dux salanus cum ei uidisset suos deficere in bello, fuga lapsus est, et pro
salute uite albam bulgarie38 properauit. Greci uero et bulgari timore hungarorum percussi, uiam
quam uenerent obliuioni tradiderunt, fuga lapsi pro salute uite thysciam pro paruo fluuio reputantes
transnatare uolebant. Sed quia talis timor et terror irruerat super eos, ut propter timorem hunga-
rorum fere omnes in fluuio thyscie mortui sunt, ita quod aliqui uix remanserunt qui imperatori
eorum mala salutis nuntiarent. Vnde locus ille, ubi greci mortuj fuerunt, a die illo usque nunc portus
grecorum nuncupatur.
Dar ducele Salanus, plecând din Tetel cu ajutorul grecilor şi bulgarilor, la îndemnul alor săi, a început
să calareasa, cu mintea înfuriata, contra ducelui Arpad. Şi când ambele oştiri şi-au petrecut toată noaptea
aproape una de alta, niciunul din aceştia n-au avut îndrăzneala să doarmă toată noaptea, dar au petrecut toată
noaptea ţinând în mâini caii înşeuaţi. Dar, făcându-se dimineaţa, înainte de zori de ziuă, ambele părţi s-au
pregătit de război. Dar ducele Arpad, al cărui ajutor era Dumnezeul tuturor, îmbrăcat cu arme, după ce sia
pus armata în ordine, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi vărsate, întărindu-şi ostaşii, spunând:
„O, scitici, care prin trufia bulgarilor sunteţi numiţi unguri de la fortăreaţa Hungu, să nu voiţi a uita
săbiile voastre din cauza temei grecilor şi să pierdeţi bunul vostru nume. De unde, să luptăm vitejeşte şi cu
putere contra grecilor şi bulgarilor care seamănă cu femeile noastre şi astfel să ne temem de mulţimea
grecilor ca de mulţimea femeilor".
Auzind această, ostaşii săi au fost foarte întăriţi şi pe data Lelu, fiul lui Tosu, a sunat din trompetă şi
Bulsuu, fiul lui Bogar, ridicând stindardul, au început să vină în prima linie spre a lupta contra grecilor. Şi
sau amestecat în lupta ambele linii ale duşmanilor şi au început să lupte aprig între ei şi când întreaga armată
38
Actualul Belgrad
Page 45
Anonim
a ducelui Arpad a ajuns ca să lupte contra grecilor, cei mai mulţi dintre greci şi bulgari au fost omorâţi. Iar
numitul duce Salanus, când a văzut că ai săi slăbesc în luptă, a scăpat cu fuga şi, pentru a-şi salva viaţa, s-a
grăbit spre Alba Bulgariei. Dar grecii şi bulgarii, loviţi de frica ungurilor, au încredinţat uitării drumul pe
care au venit, puşi pe fugă, pentru salvarea vieţii voiau să treacă înot Tisa, socotind-o ca un fluviu mic. Dar,
fiindcă o astfel de teamă şi spaima s-a aruncat asupra lor, încât de frica ungurilor aproape toţi au murit în
fluvial Tisa, astfel încât câţiva au rămas în viaţă, care să anunţe împăratului nenorocirile salvării. De unde,
acel loc, unde grecii au fost omorâţi, din acea zi şi până acum se numeşte Vadul Grecilor.
Capitolul XL.
Despre victoria ducelui Arpad
Dux uero arpad et sui milites adepta uictoria hinc egressi uenerunt usque ad stagnum, quod
dicitur curtueltou39, et manserunt ibi iuxta siluam gemelsen40 xxx.iiii-or diebus. Et jn illo loco dux
et sui nobiles ordinauerunt omnes consuetudinarias leges regni, et ommnia iura eius qualiter se-
ruirent duci et primatibus suis, uel qualiter indicium facerent pro quolibet crimine commisso. Ibi
etiam dux condonauit suis nobilibus secum uenientibus diuersa loca cum omnibus habitatoribus
suis. Et locum illum ubi hec omnia fuerunt ordinata, hungarij secundum suum idioma nominau-
erunt scerij41, eo quod ibi ordinatum fuit totum negotium regni. Et dux locum illum dedit oundunec
patri ete, a thyscia usque ad stagnum Botua, et a curtueltou usque ad sabulum olpar. Postea uero
transactis quibusdam temporibus ethe filius oundu congregata multitudine sclauorum fecit inter
castrum olpar et portum beuldu edificari castrum fortuissimum de terra, quod nominauerunt sclaui
secundum ydioma suum surungrad, id est nigrum castrum.
Iar ducele Arpad şi ostaşii săi, după ce au câştigat victoria, plecaţi fiind de aici, au venit până la baltă
care se numeşte Curtueltou şi au rămas acolo lângă pădurea Gemelsen treizeci şi patru de zile. Şi, în acel
loc, ducele şi nobilii săi au orânduit toate legile consuetudinare ale regatului şi toate drepturile acestuia, în
ce fel să servească ducelui şi fruntaşilor săi sau în ce fel să facă judecată pentru o crimă comisă pretutindeni.
Acolo chiar ducele a dat nobililor săi, veniţi cu el, diferite locuri împreuna cu toţi locuitorii săi. Şi locul
acela, unde toate acestea au fost hotărâte, ungurii l-au numit Scerij după limba lor, deoarece acolo s-au
orânduit toate treburile regatului. Şi ducele a dat acel loc lui Oundunec, tatăl lui Ete, de la Tisa până la baltă
Botua şi de la Curtueltou până la baltă Olpar. Dar, după aceea, după ce au trecut oarecari timpuri, Ethe, fiul
lui Oundu, după ce a strâns o mulţime de sclavi, a făcut să se construiască, între fortăreaţa Olpar şi vadul
Beuldu, o fortăreaţă foarte puternică din pământ pe care sclavii au numit-o, pe limba lor, Surungrad, adică
Fortăreaţa Neagră.
Capitolul XLI.
Despre plecarea lui Arpad
Postea uero dux arpad et sui nobiles hinc egressi uenerunt usque ad titulum subiugando sibi
populum. Deinde egressi uenerunt usque ad portum zoloncamam, et totum populum infra
thysciam et danubium habitantem sub iugum suum constituerunt. Hinc uero uenientes ad partes
Budrug paruenerunt, et iuxta fluuium uoyos castra metati sunt. Et in partibus illis dux dedit terram
magnam cum omnibus habitatoribus suis Tosunec patri lelu, cum auunculo suo culpun patre
Botond. Tunc dux arpad et sui primates inito consilioi constituerunt quod exercitum miterent prop-
ter salanum ducem ultra danubium contra albam Bulgarie. Super quem exercitum constituti sunt
39
Körtvelytó, ȋn dreapta Tisei
40
Gyümölcsény, pădure ȋn dreapta Tisei
41
Szeri, ȋn dreapta Tisei
Page 46
principes et ductores: lelu filius tosu, bulsuu filius Bogat, Botond filius culpun. Qui accepta licentia
a duce arpad equitantes transnauigauerunt danubium nullo contradicente, in illo loco, ubi fluuius
zoua descendit in danubium. Et inde egressi contra albam Bulgarie ciuitatem equitare ceperunt.
Tunc dux Bulgarorum consanguineus salani ducis, cum magno exercitu contra eos pugnaturus
cum adiutorio grecorum accessit. Altera autem die ordinate sunt utreque acies in campo iuxta
ripam danubij.
Statim lelu filius tosu eleuato uexillo suj signi, et Bulsuu filius Bogat tubas bellicas sonando
pugnaturi accesserunt. Et commixte sunt per partes manus utriusque hostis: Et ceperunt pugnare
inter se acriter. Et interfecti sunt de grecis et bulgaris plurimi, et quidam capti sunt ex eis. Uident
ergo dux bulgaris suos deficere in bello fuga lapsus, pro defensione uite albam ciuitatem ingressus
est. Tunc lelu, bulsuu nec non botond adepta uictoria castra metati sunt iuxta danubium parum
inferius in campo. Et omnes captiuos bulgarorum et grecorum ante se ducj fecerunt, quos ferro
ligatos duci arpad remiserunt in hungariam.
Iar după aceea, ducele Arpad şi nobilii săi, plecaţi de aici, au venit până la Titulus subjugându-şi
poporul. Plecaţi după aceea, au venit până la portul Zoloncaman şi întregul popor, mai jos de Tisă şi Dunăre,
l-au pus sub jugul lor. Dar, plecaţi de aici, au ajuns în părţile Budrugului şi şi-au aşezat taberele lângă fluviul
Uoyos. Şi în acele părţi, ducele a dat mult pământ împreuna cu toţi locuitorii săi lui Tosunec, tatăl lui Lelu,
împreuna cu unchiul său după mama, Culpun, tatăl lui Botond. Atunci, ducele Arpad şi fruntaşii săi, după
ce au ţinut sfat, au hotărât să trimită, în partea ducelui Salanus, o armată dincolo de Dunăre, împotriva Albei
Bulgariei. Peste această armată au fost puşi conducători şi şefi: Lelu, fiul lui Tosu, Bulsuu, fiul lui Bogat,
Botond, fiul lui Culpun. Care, luându-şi rămas bun de la ducele Arpad, au traversat Dunărea călărind, fără
nicio împotrivire în acel loc unde fluviul Zoua se varsa în Dunăre. Şi, plecaţi de aici, au început să călărească
împotriva cetăţii Alba Bulgariei. Atunci, ducele bulgarilor, rudă de sânge a ducelui Salanus, a venit în
ajutorul grecilor, cu mare armată, ca să lupte împotriva acestora. Dar, a doua zi, ambele oştiri au fost
orânduite în linie de bătaie, în câmpia de lângă malul Dunării. Pe dată, Lelu, fiul lui Tosu, după ce a ridicat
stindardul cu semnul sau şi Bulsuu, fiul lui Bogat, sunând trompetele de război, au venit ca să lupte. Şi s-au
amestecat prin părţi puterea ambilor duşmani: şi au început să se lupte între ei în mod cumplit. Şi foarte
mulţi dintre greci şi bulgari au fost omorâţi şi unii dintre ei au fost prinşi. Deci, văzând ducele Bulgariei ca
oamenii săi nu mai au putere în război, scăpat prin fugă, pentru apărarea vieţii, a intrat în cetatea Albă.
Munci, Lelu, Bulsuu şi, de asemenea, Botond, după ce au câştigat victoria şi-au aşezat taberele lângă Dunăre,
puţin mai jos în câmpie. Şi au făcut să fie aduşi toţi captivii bulgarilor şi grecilor înaintea sa, pe care i-au
trimis ducelui Arpad, legaţi în fiare, în Ungaria.
Capitolul XLII.
Despre solii ducelui Bulgariei
Secundo autem die dux bulgarie misit nuntios suos cum diuersis donis ad lelu et bulsuu atque
botond et deprecans eos ut paci faueant. Et insuper mandauit quod partem salani ducis auuncili
sui non foueret. Sed arpadio duci hungarie subiugatus fideliter seruiret et annuale uectigal persol-
ueret.
Illi uero paci fauentes proprium filium ducis in pignus accipientes, cum multis bonis rebus
bulgarie discesserunt : et ducem eorum illesum dimiserunt. Deinde egressi usque ad portam Wazil
iuerunt, et ex hing egressi terran racy subiugauerunt, et ducem eius captum in ferro ligatum tenue-
runt. Hinc uero egressi usque ad mare peruenerunt, et omnes nationes illius patrie dominatui
arpad ducis hungarorum potenter et pacifice subiugauerunt. Et ciuitatem spaletensem ceperunt
et totam crouatiam sibi subiugauerunt. Et inde egressi filios nobilium in obsides acceperunt et in
hungariam reuersi sunt ad ducem arpad. Quorum etiam bella et fortia queque facta sua, si scripti
Page 47
Anonim
presentis pagine nun uultis, credite garrulis cantibus ioculatorum, et falsis fabulis rusticorum qui
fortia facta et bella hungarorum usque in hodiernum diem obliuioni non tradunt. Sed quidam dicunt
eos iuisse usque ad constantinopolim, et portam auream constantinopolis botondium cum dolabro
suo incidisse. Sed ego quia in nullo codice hystoriographorum inueni, nisi ex falsis fabulis rusti-
corum audiui, ideo ad persens opus scribere non proposuj.
Dar, a doua zi, ducele Bulgariei şi-a trimis solii cu diferite daruri la Lelu şi Bulsuu şi Botond şi rugându-
i stăruitor ca să facă pace. Şi pe deasupra a încredinţat că nu va păstra partea ducelui Salanus, unchiul său
dinspre mamă. Dar va servi cu credinţa lui Arpad, ducele Ungariei, ca supus şi va plăti un tribut anual. Dar
aceia dorind pacea, primind ca zălog pe propriul fiu al ducelui, au plecat cu multe lucruri bune ale Bulgariei:
şi pe ducele acestora I-au lăsat să plece nevătămat. Apoi, plecaţi, au mers până la portul Wazil şi plecaţi de
aici au subjugat tara Racy şi pe ducele acesteia, prins, l-au ţinut mult timp legat în fiare. Dar, plecaţi de aici,
au ajuns până la mare şi au supus cu putere şi în pace toate naţiile acelei patrii domniei lui Arpad, ducele
ungurilor. Şi au luat cetatea Spaleto şi şi-au subjugat toată Croaţia. Şi plecaţi de aici, au primit ca ostateci
fiii nobililior şi s-au întors în Ungaria la ducele Arpad. Dacă nu susţineţi chiar şi războaiele acestora şi
oarecare fapte curajoase ale lor din scrierile acestei pagini, credeţi din cântecele limbute ale câtaretilorsi din
poveştile false ale ţăranilor, care n-au dat uitării până în ziua de azi faptele curajoase şi războaiele ungurilor.
Dar unii spun că au pătruns până la Constantinopole şi Botondium a tăiat cu barda sa poartă de aur a
Constantinopolelui. Dar eu, pentru că n-am aflat în niciun codice al istoriografilor, am auzit numai din
poveştile false ale ţăranilor, de aceea nu mi-am propus s-o scriu în prezenta lucrare.
Capitolul XLIII.
Despre fortăreaţa Zagrab, Poşaga şi Ulcou
Bulsuu, lelu et botond hinc egressi siluam que dicitur peturgoz, descendentes iuxta fluuium
culpe castra metati sunt. Et transito fluuio illo usque ad fluuium zoua peruenerunt. Et transito zoua
castrum zabrag ceperunt, et hinc equitantes castrum posaga et castrum vlcou ceperunt. Et hinc
egressi danubium in portu greci transnauigantes in curiam ducis arpad peruenerunt. Cumque lelu,
Bulsu et botond ceterjque milites sani et incolumes cum magna uictoria in secundo anno ad ducem
arpad reuersi fuissent, factum est gaudium magnum per totam curiam ducis, et fecerunt
conuiui(u)m magnum et epulabantur cottidie splendide hungarij una cum diuerses nationibus. Et
uicine nationes audientes facinora facta eorum confluebant ad ducem arpad et pura fide subditi
serujebant ej sub magna cura, et plurimi hospites facti sunt domesticj.
Bulsuu, Lelu şi Botond, plecaţi de aici, coborând pădurea care se numeşte Peturgoz şi-au aşezat taberele
lângă fluviul Culpe. Şi după ce au traversat acel fluviu, au ajuns până la fluviul Zoua. Şi, traversând Zoua,
au luat fortăreaţa Zabrag şi de aici, mergând călări, au luat fortăreaţa Poşaga şi fortăreaţa Ulcou. Şi, plecaţi
de aici, au traversat, navigând, Dunărea în portul Greci şi au sosit în curia ducelui Arpad. Şi, deoarece Lelu,
Bulsu şi Botond şi ceilalţi ostaşi s-au întors la ducele Arpad, sănătoşi şi nevătămaţi cu o mare victorie în
anul următor, a fost o mare bucurie în toată curia ducelui şi au făcut mare ospăţ şi ungurii se ospătau zilnic
în mod splendid, împreuna cu celelalte neamuri. Şi auzind neamurile vecine faptele nelegiuite ale acestora,
veneau cu grămada la ducele Arpad şi, supuşi cu bună credinţă, îi serveau acestuia cu mare grijă şi foarte
mulţi oaspeţi s-au făcut de-ai casei.
Capitolul XLIV.
Despre insula Dunării
Post hec uero egressus dux arpad de partibus illis, ubi nunc est castrum budrug et descendit
iuxta danubium usque ad insulam magnam. Et castra metati sunt iuxta insulam, et dux arpad
Page 48
suique nobiles intrantes insulam, uisa fertilitate et ubertate illius loci, ac municionem aquarum
danubij, dilexerunt locum ultra quam dici potest. Et constituerunt ut ducalis esset insula, et un-
usquisque nobilum personarum suam ibi haberet curiam et uillam. Statim dux arpad conductis
artificibus percepit facere egregias domos ducales, et omnes equos suos longitudine dierum fa-
tigatos ibi introductos pascere precepit. Et agasonibus suis magistrum prefecit quendam cu-
manum uirum prudentissimum, nomine sepel. Et propter sepel magistrum agasonum in ibi
morantem, uocata est insula illa nomine sepel usque in hodiernum diem. Dux uero arpad et sui
nobiles perma(n)serunt ibi cum famulis et famulabus suis pacifice et potenter, a mense aprilis
usque ad mense(m) octobris. Et dimissis ibi uxoribus suis communi consilio ab insula exeuntes
constituerunt ut ultra danubium irent, et terram pannonie subiugarent. Et contra carinthinos bellum
promouerent ac in marciam lombardie se uenire prepararent. Et antequam hoc fieret, mitterent
exercitum contra glad ducem, qui dominium habebat a fluuio morus usque ad castrum horom ex
cuius etiam progenie longo tempore descenderet ohtum, quem sunad interfecit. Ad hoc autem
missi sunt zuardu et cadusa atque boyta, qui cum accepta licentia equitarent, tysciam in Kenesna
transnauigauerunt et descensum fecerunt iuxta fluuium seztureg Et nemo aduersarius inuentus
est eis, qui leuaret manus contra eos, quia timor eorum irruerat super omnes homines illius terre.
Ex hinc egressi ad partes beguey peruenerunt, et ibi per duas ebdomadas permanserunt, donec
omnes habitatores illius patrie a morisio usque ad fluuium temes sibi subiugauerunt, et filios eorum
in obsides acceperunt. Deinde amoto exercitiu uenerunt uersus fluuium temes et castra metati
sunt iuxta uadum arenarum. Et cum uellent transire amnem temes uenit obulam eis glad, a cuius
progenie ohtum descendit, dux illius patrie cum magno exercitiu equitum et peditum, adiutorio
cumanorum et bulgarorum atque blacorum. Altera autem die dum utraque acies interiacente fluuio
temes ad inuicem nullatenus transire ualuisset.
Tunc zuardu inuinxit fratri suo caduse ut ut cum dimidia parte exercitus sui descenderet in-
ferius. Et quodlibet modo posset transmeare pugnare contra hostes. Statim cadusa preceptis
fratris suis obediens cum medietate exercitus equitans descendit inferius celerrimo cursu. Et sicut
diuina gratia erat eis preuia: leuem habuit transitum. Et dum una pars exercitus hungarorum cum
cadusa ultra esset, et dimidia pars cum zuard citra esset. Tunc hungarij tubas bellicas sonuerunt,
et fluuium transnatando acriter pugnare ceperunt. Et quia deus sua gratia antecedebat hungaros,
dedit eis uictoriam magnam, et inimici eorum cadebant ante eos, sicut manipuli post messores. Et
in eodem bello mortuj sunt duo duces cumanorum, et tres kenezy bulgarorum. Et ipse glad dux
eorum fuga lapsus euasit, sed omnis exercitus eius liquefacti tamquam cera a fecie ignis, in ore
gladij consumti sunt. Tunc zuard et cadusa atque boyta adepta uictoria hinc egressi uenerunt
uersus fines bulgarorum, et castra metati sunt iuxta fluuium ponoucea. Dux uero glad fuga lapsus
ut supra diximus, propter timorem hungarorum castrum keuee ingressus est. Et tercio die zuardu
et cadusa nec non boyta a quo genus brucsa descendit, ordinato exercitu contra castrum keuee
pugnare ceperunt. Hoc cum glad dux eorum uidisset, missis legatis pacem ab eis petere cepit, et
castrum sua sponte cum diuersis donis condonauit. Hinc euntes castrum ursoua ceperunt, et per
mensem unum ibi habitauerunt et boytam cum tertia parte exercitus ac fillis incolarum in obsides
positis ad ducem arpad remiserunt. Et insuper legatos suos miserunt, ut eis licentiam daret in
greciam eundi, ut totam macedoniam sibi subiugarent, a danubio usque ad nigrum mare.
Nam mens hungarorum tunc tempore nichil aliud optabat, nisi occupare sibi terras, et subiug-
are nationes et bellico uti labore. Quia hungarij tunc tempore ita gaudebant de effusione humani
sanguinis, sicut sanguisuga et nisi ita fecissent, tot bonas terras nosteris suis non dimisissent.
Quid plura? Boyta et legati eorum ad ducem arpat peruenerunt, et res gestas sibi narrauerunt.
Dux uero opus eorum conlaudauit, et zuardu ac caduse licentiam concessit liberam in greciam
eundi, et terram preoccupandi sibi. Et boyte pro suo fidelissimo seruicio dedit terram magnam
Page 49
Anonim
iuxta thysciam nomine torhus. Tunc legati zuard et fratris sui caduse accepta licentia letj ad dom-
inos suos reuersi sunt.
Iar după aceasta, ducele Arpad, plecat din acele părţi, unde azi este fortăreaţa Budrug şi a coborât pe
lângă Dunăre până la insula cea mare. Şi şi-au aşezat taberele lângă insula şi ducele Arpad şi nobilii săi,
intrând în insula, după ce au văzut fertilitatea şi rodnicia acelui loc şi întăritura apelor Dunării, le-a plăcut
locul mai mult decât se poate spune. Şi au hotărât ca insula să fie ducala şi fiecare dintre persoanele nobile
să aibe acolo curia şi conacul său. Pe dată, ducele Arpad, după ce a adus meşteri, a ordonat să se facă locuinţe
deosebite ducale şi a ordonat ca toţi caii lor, obosiţi de-a lungul zilelor, să pască introduşi acolo. Şi pentru
rândaşii lor a pus în frunte ca şef pe un oarecare cuman, bărbat foarte înţelept, pe nume Sepel. Şi, din cauza
lui Sepel şeful rândaşilor rămas acolo, insula a fost numită cu acel nume Sepel până în ziua de azi. Iar ducele
Arpad şi nobilii săi au rămas acolo cu servitorii şi servitoarele lor, în pace şi în forţă, din luna aprilie până
în luna octombrie. Şi, lăsând acolo soţiile lor, au hotărât, printr-un sfat comun, să iasă din insulă, ca să
meargă dincolo de Dunăre şi să subjuge tara Pannoniei. Şi să înceapă războiul contra carinthilor şi să se
pregătească a veni în ţinuturile marţiale ale Lambardiei. Şi înainte să fie aceasta, să trimită armată împotriva
ducelui Glad, care avea stăpânirea de la fluviul Morus42 până la fortăreaţa Horom, din chiar ai cărui urmaşi,
după mult timp, descinsese Ohtum, pe care l-a omorât Sunad. Dar, pentru aceasta, au fost trimişi Zuardu şi
Cadusa şi Boyta, care, după ce şi-au luat rămas bun, în timp ce călăriseră, vor traversa Tisa la Kenesna şi au
coborât lângă fluviul Seztureg. Şi niciun adversar nu s-a dus la ei, care să ridice mâna contra lor, deoarece
teama acestora se abătuse asupra tuturor locuitorilor acelei tari. Şi plecaţi de aici, au ajuns în părţile Beguey
şi acolo au rămas două săptămâni, până când toţi locuitorii acelei patrii, de la Mureş până la fluvial Temes43
şi i-au subjugat şi pe fiii ei i-au luat ca ostateci. Apoi, după ce a plecat oastea, au venit către fluviul Temes
şi şi-au aşezat taberele lângă Vadul Nisipurilor. Şi, pe când voiau să traverseze apa Temes, a venit împotriva
lor Glad, din ai cărui urmaşi descinde Ohtum, ducele acelei patrii, cu o mare oştire de călăreţi şi pedestraşi,
cu ajutorul cumanilor şi bulgarilor şi blacilor. Dar, a doua zi, pe când ambele linii de luptă, între ele fiind
fluviul Timiş, de o parte şi de alta, n-au avut putere să treacă, Zuardu a impus fratelui său Cadusa să coboare
cu jumătate din oastea să mai jos. Şi, în orice mod ar putea străbate, să lupte contra duşmanilor. Pe data
Cadusa, ascultând de ordinele fratelui său, a coborât călărind împreuna cu jumătatea armatei, mai jos, într-
o fugă foarte iute. Şi, după cum graţia divină le era premergătoare, a avut trecerea uşoară. Şi, în timp ce o
parte din oştirea ungurilor era dincolo cu Cadusa şi partea de jumătate era dincoace cu Zuard, atunci ungurii
au sunat trâmbitele de război şi, trecând fluviul înot, au început să lupte aprig. Şi, deoarece Dumneazeu
mergea cu graţia să înaintea ungurilor, le-a dat lor o mare victorie şi duşmanii acestora cădeau înaintea lor,
ca snopii după secerători. Şi în acelaşi război au murit doi duci ai cumanilor şi trei cneji ai bulgarilor. Şi
însuşi Glad, ducele acestora, a reuşit să scape de la pieire prin fugă, dar întreaga oştire a acestuia, topită ca
ceară în faţa focului, a pierit în gura sabiei. Atunci Zuard şi Cadusa şi Boyta, după ce au câştigat victoria,
plecaţi de aici, au venit către hotarele bulgarilor şi şi-au aşezat taberele lângă fluviul Ponoucea. Dar, ducele
Glad, scăpat prin fugă, după cum am spus mai sus, a intrat în fortăreaţa Keuee. Şi, în a treia zi, Zuardu şi
Cadusa şi, de asemenea, Boyta, din care neam descinde Brucsa, după ce şi-au orânduit armata, au început
să lupte contra fortăreţei Keuee. Când a văzut această Glad, ducele acestora, după ce au fost trimişi soli, a
început să ceară pace de la ei şi le-a dăruit, de bună voie, fortăreaţa cu diferite daruri. Plecând de aici, au
luat fortăreaţa Ursoua44 şi au locuit acolo o lună şi au trimis înapoi la ducele Arpad pe Boyta împreuna cu
a treia parte a oştirii şi cu fiii locuitorilor daţi ca ostateci. Şi pe deasupra şi-au trimis solii lor ca să le dea
voie să meargă în Grecia ca să-şi subjuge toată Macedonia, de la Dunăre până la Marea Neagră. Căci mintea
42
Mureş.
43
Timiş.
44
Orşova.
Page 50
ungurilor din acel timp nu poftea nimic altceva decât să ocupe pentru sine pământuri şi să folosească munca
războinică. Pentru că ungurii, în acele timpuri, se bucurau de vărsarea sângelui omenesc în aşa fel ca şi
lipitoarea şi dacă n-ar fi făcut aşa, n-ar fi lăsat urmaşilor lor atâtea pământuri bune. Ce să mai spun? Boyta
şi solii acestora au ajuns la ducele Arpad şi i-au povestit faptele săvârşite. Iar ducele le-a lăudat acţiunea
acestora şi a cedat lui Zuardu şi Cadusa libertatea nestânjenita ca să meargă în Grecia şi să ocupe ţara pentru
sine. Şi lui Boyta, pentru servicul sau foarte credincios, i-a dat mult pământ lângă Tisa, cu numele Torhus.
Atunci, solii lui Zuard şi ai fratelui său Cadusa, după ce au primit învoirea, s-au întors la stăpânii lor.
Capitolul XLV.
Despre cetăţenii bulgarilor şi macedonenilor
Transactis quibusdam diebus zuard et cadusa cum omni exercitu suo, eleuatis uexillis signif-
eris aquam danubij transnauigauerunt, et castrum borons ceperunt, deinde ad castrum scereducy
iuerunt.
Audientes hoc ciues bulgarorum et macedonum, tumerunt ualde a facie eorum. Tunc omnes
incole illius miserunt nuntios suos cum donarris multis, ut terram sibi subiugarent, et filios suos in
obsides traderunt. Zuard et cadusa paci fauentes et dona et obsides eorum accipientes eos quasi
suum proprium populum in pace dimisserunt. Ipsi uero ceperunt ecuitare ultra portam Wacil, et
castrum philippi regis ceperunt, deinde totam terram usque ad cleopatram ciuitatem sibi subiugau-
erunt. Et sub potestate sua habuerunt totam terram a ciuitate durasu usque ad terram rachy. Et
zuardu in eadem terra duxit sibi uxorem, et populus ille qui nunc dicitur sobamogera, mortuo duce
zuard in grecia remansit. Et ideo dictus est soba secundum grecos id est stultus populus, quia
mortuo domino suo uiam non dilexit redire ad patriam suam.
După ce au trecut câteva zile, Zuard şi Cadusa, cu întrega sa armată, rădicând stindardele înstelate, au
traversat navigând apa Dunării şi au luat fortăreaţa Borons, apoi au mers la fortăreaţa Scereducy. Auzind
această cetăţenii bulgarilor şi macedonenilor, s-au temut foarte mult de figura acestora. Atunci toţi locuitorii
acelei ţări au trimis solii lor împreuna cu multe daruri, ca să le subjuge ţara şi să le dea fiii ca ostateci. Zuard
şi Cadusa, doritori de pace şi primind darurile şi ostatecii acestora, le-a dat drumul în pace, ca pe propriul
lor popor. Iar ei înşişi au început să călărească dincolo de poarta Wacil şi au luat fortăreaţa regelui Filip,
apoi şi-au sujugat toată ţara până la cetatea Cleopatra. Şi au avut sub stăpânirea lor toată ţara, de la cetatea
Durasu până la ţară Rachy. Şi Zuardu şi-a luat soţie în acea ţara şi poporul acela, care acum se numeşte
Sobamogera, a rămas în Grecia după moartea ducelui Zuard. Şi de aceea s-a numit soba, adică după greci
popor prost, deoarece, după moartea stăpânului său, n-a preţuit calea de a se întoarce în patria sa.
Capitolul XLVI.
Despre portul Moger
Transactis quibusdam diebus dux arpad et omnes sui primates conmuni consilio et pari con-
sensu ac libera uoluntate, egredientes de insula, castra metati sunt ultra surcusar usque ad
fluuium racus. Et dum uidissent quod undique tuti esent, nec aliquis eis obsistere ualeret, transi-
erunt danubium. Et portum ibi transitum fecerent, portum moger nominauerunt, eo quod vii. Prin-
cipales persone qui hetumoger dicti sunt ibi danubium transnauigauerunt. Transito danubio castra
metati sunt iuxta danubium usque ad aquas calidas superiores. Et hoc autido omnes romani per
terram pannonie habitantes uitam fuga seruauerunt. Secundo autem die dux arpad et omnes sui
primates cum omnibus militibus hungarie intrauerunt in ciuitatem atthile regis. Et uiderunt omnia
palacia regalia quedam destructa usque ad fundamentum quedam non, et ammirabantur ultra
modum omnia illa edificia lapidea. Et facti sunt leti ultra quam dici potest, eo quod capere me-
ruerunt sine bello ciuitatem atthile regis, ex cuius progenie dux arpad descenderat. Et epulabantur
Page 51
Anonim
cottidie cum gaudio magno in palatio attile regis conlateraliter sedendo. Et omnes simphonias
atque dulces sonos cythararum et fistularum cum omnibus iocolatorum habebant ante se. Fercula
pocula portabantur duci et nobilibus in uasis aureis, seruientibus et rusticis in uasis argenteis.
Quia omnia bone aliorum regnorum circumiacentium dederat deus in manus eorum. Et uiuebant
large ac splendide cum omnibus hospitibus ad se uenientibus. Et hospitibus secum commoranti-
bus dux arpad terras et possessiones magnas dabat, et hoc auditio multi hospitum confluebant
ad, eum et ouanter morabantur cum eo. Tunc dux arpad et sui propter leticiam permanserunt in
ciuitate atthile regis per xx-ti dies. Et omnes milites hungarie ante presentiam ducis fere cottidie
super destrarios suos sedendo, cum clipeis et lanceis maximum turnamentum fejebant. Et alij
iuuenes more paganism cum arcubus et sagittis ludebant. Vnde dux arpad ualde letus factus est.
Et omnibus militibus suis diuersa donaria tam in auro quam in argento, cum ceteris possessionibus
donauit. Et in eodem loco cundunec patri curzan dedit terram a ciuitate Atthile regis usque ad
centum montes, et usque ad gyoyg, et filio suo dedit unum castrum ad custodiam populi sui. Tunc
curzan castrum illud sub suo proprio nomine iussit appellari. Quo nomen usque in hodiernum diem
non est obliuioni traditum.
După ce au trecut câteva zile, ducele Arpad şi toţi fruntaşii săi, plecând din insula printr-o consfătuire
comună şi printr-un consens egal şi prin voinţa liberă, au aşezat taberele dincolo de Surcusar până la fluviul
Racus. Şi când au văzut că sunt în siguranţă în toate părţile, nici ca cineva ar avea puterea să se opună, au
trecut Dunărea. Şi portul unde au făcut trecerea îl numiseră Moger, deoarece cele şapte persoane principale,
care sunt numite hetumoger traversaseră acolo Dunărea navingând. După ce Dunărea a fost trecută, au aşezat
taberele lângă Dunăre până la Apelecalde Superioare. Şi, auzind această, toţi romanii, locuitori prin
Pannonia şi-au păstrat viaţa prin fugă. Dar a doua zi, ducele Arpad şi toţi fruntaşii săi, cu toţi ostaşii Ungariei,
au intrat în cetatea regelui Athila. Şi au văzut toate palatele regale, unele distruse până la temelie, altele nu
şi admirau peste măsură toate aceste construcţii de piatră. Şi au devenit veseli, mai mult decât se poate
spune, pentru că au meritat să ia, fără război, cetatea regelui Athila, din al cărui neam descinde ducele Arpad.
Şi se ospătau zilnic, cu mare bucurie în palatul regelui Athila, stând de o parte şi de alta. Şi aveau înaintea
lor toate orchestrele şi sunetele dulci ale chitarelor şi ale fluierelor, cu toate cântecele bufonilor. Tăvile
pentru mâncare şi cupele erau aduse ducelui şi nobililor în vase de aur, iar servitorilor şi ţăranilor în vase de
argint. Pentru că toate bunurile celorlalte regate din jur le dăduse Dumnezeu în mâna lor. Şi îşi trăiau viaţa
din belşug şi în chip strălucit împreuna cu toţi oaspeţii veniţi la ei. Şi ducele Arpad dădea oaspeţilor rămaşi
la el pământuri şi proprietăţi mari şi, auzind această, mulţi dintre oaspeţi veneau grămadă la el şi rămâneau
cu el săltând de bucurie. Atunci, ducele Arpad şi ai săi, din cauza bucuriei, au rămas în cetatea regelui Athila
timp de douăzeci de zile. Şi toţi ostaşii Ungariei, în prezenţa ducelui, aproape în fiecare zi, făceau cu
scuturile şi lăncile lor o foarte mare serbare militară. Şi alţi tineri se jucau cu arcurile şi săgeţile după obiceiul
păgân. De unde, ducele Arpad a devenit foarte bucuros. Şi a dăruit tuturor ostaşilor săi diferite daruri în aur,
ca şi în argint, împreuna cu celelalte proprietăţi. Şi în acelaşi loc a dat lui Cundunec, tatăl lui Curzan,
pământul de la cetatea regelui Athila până la cei o sută de munţi şi până la Gyoyg şi fiului său i-a dat o
fortăreaţă în paza poporului său. Atunci Curzan a poruncit ca acel castru să fie numit cu propriul său nume.
Care nume, până în ziua de azi, n-a fost dat uitării.
Capitolul XLVII.
Despre ţara Pannoniei
Dvx uero arpad xx.i. die, inito consilio egressus est de ecilburgu ut subiugaret sibi terram
pannonie usque ad fluuium droua. Et prima die castra metatus est iuxta danubium uersus centum
montes. Tunc ordinatum est quod dux de exercitu suo unam partem mitteret iuxta danubium uer-
sus castrum borona , cui prefecit principes et ductores duos de principalibus personis, scilicet ete
Page 52
pater eudu et boyta, a quo genus brugsa descendit. Quibus etiam pro suo fidelissimo obsequio
dux arpad donauit munera non minima et eudunec filio ete dedit terram iuxta danubium cum pop-
ulo non numerato. Et in loco illo eudu subuigato populo illius partis, edificauit castrum quod nom-
inauit uulgariter Zecuseu, eo quod sibi sedem et stabilitatem constituit. Et boyte eodem modo
dedit terram magnam uersus saru cum populo non numerato, que usque modo nuncupatur boyta.
Iar ducele Arpad, după ce a ţinut sfat în a 21-a zi, a ieşit din Ecilburg ca să-şi subjuge tara Pannoniei
până la fluviul Droua. Şi, în prima zi, tabăra a fost aşezată lângă Dunăre către cei o sută de Munţi. Atunci
s-a hotărât ca ducele să trimită o parte din armata să lângă Dunăre spre fortăreaţă Borona, căreia i-a pus ca
şefi şi conducători pe doi din principalele persoane, adică Ete, tatăl lui Eudu şi Boyta, de la care descinde
neamul Brugsa. Cărora chiar ducele Arpad le-a dat, pentru supunerea lor foarte credincioasă, daruri nu foarte
mici şi lui Eudunec, fiul lui Ete, i-a dat pământ lângă Dunăre, împreuna cu un popor nenumărat. Şi în acel
loc, Eudu, după ce a subjugat poporul acelei părţi, a construit un castru pe care l-a numit popular Zecuseu
deoarece acolo şi-a aşezat scaunul şi reşedinţa. Şi lui Boyta i-a dat în acelaşi fel mult pământ către Şaru,
împreuna cu un popor nenumărat care, până acum, se numeşte Boyta.
Capitolul XLVIII.
Despre cetatea Bezprem
In secunda parte exercitus missus est vsubu pater zoloucu et cusee, qui iret uersus ciuitatem
bezprem et subiugaret omnes habitatores terre usque ad castrum ferreum. Tunc usubu princeps
et ductor illius exercitus licentiatus a duce, eleuato uexillo egressus est, et castra metatus est iuxta
montem pacoztu. Hinc uero equitantes in campo peytu castra metati sunt, et per tres dies ibi
permanserunt. Quatro autem usque ad castrum bezprem peruenerunt.
Tunc usubu et eusee ordinato exercitu contra romanos milites qui castrum bezprem cus-
todiebant, pugnare acriter ceperunt. Et pugnatum est inter eos per ebdomadam unam. In secunda
autem ebdomada feria iiii-ta, dum utraque pars esercitus labore belli nimis esset fatigata. Tunc
usubu et eusee plures milites romanorum in ore gladij consumpserunt, et quosdam ictibus sagit-
tarum interfecerunt. Reliqui uero romanorum uidentes audaciam hungarorum, dimisso castro
bezprem fuga lapsi sunt: et pro remedio uite in terram theotonicorum properauerunt. Quos usubuu
e eusee usque ad confinium theotonicorum persecuti sunt. Quadam autem die, dum hungarij et
romanij in confinio essent, romanj fugiendo latenter fluuium qui est in confinio pannonie et theo-
tonicorum transnatauerunt. Vnde fluuius ille ab hungaris uocatus loponsu eo quod romani propter
metum hungarorum latenter transnatauerunt.
În cea de a doua parte a oştirii a fost trimis Usubu, tatăl lui Zolocu şi Cusee, care să meargă împotriva
cetăţii Bezprem şi să subjuge pe toţi locuitorii pământului până la Fortăreaţă de Fier. Atunci Usubu, şef şi
conducător al acelei oştiri, îngăduit de duce, după ce şi-a ridicat stindardul, a plecat şi şi-a aşezat tabără
lângă Muntele Pacoztu. Iar de aici, mergând călări şi-au aşezat taberele în câmpia Peytu şi au rămas acolo
timp de trei zile. Dar, în a patra zi, au ajuns până la fortăreaţa Bezprem. Atunci Usubuu şi Eusee, după ce
şi-au ordonat oastea împotriva ostaşilor romani care păzeau fortăreaţa Bezprem, au început să lupte aprig.
Şi s-au luptat între ei o săptămână. Dar în a doua săptămână, în a patra zi de odihnă, pe când cealaltă parte
a oştirii era prea obosită de munca războiului, atunci Usubuu şi Eusee au distrus mai mulţi ostaşi ai romanilor
prin tăişul sabiei şi pe unii i-au omorât cu lovituri de săgeţi. Dar, cei rămaşi dintre români, văzând
îndrăzneala ungurilor, după ce fortăreaţa Bezprem a fost părăsită, au scăpat prin fugă şi pentru apărarea
vieţii s-au grăbit spre ţara teutonilor. Pe care Usubuu şi Eusee i-au urmărit până la hotarul teutonilor. Dar
într-o zi, în timp ce ungurii şi romanii erau la graniţă, romanii fugind într-ascuns, au trecut înot fluvial care
e la hotarul Pannoniei şi teutonilor. De unde, acel fluviu este numit de unguri Loponsu, deoarece romanii l-
Page 53
Anonim
au trecut înot într-ascuns din cauza fricii de unguri.
Capitolul XLIX.
Despre Fortăreaţă de Fier
Et ex hinc usubuu pater zoloncu et eusee pater urcun reuersi, castrum ferreum ceperunt et
filios incolarum in obsides acceperunt. Hinc uero equitantes iuxta fluuium bolotun usque ad thyon
peruenerunt. Et subiugatis sibi gentibus xiiii. die castrum bezprem intrauerunt. Tunc usubuu et
eusee inito consilio nuntios suos cum diuersis muneribus et filiis incolarum in obsides positis, duci
arpad transmiserunt. Et qualiter dedit eis deus uictoriam, et quomodo romani dimisso castro
bezprem ante eos fuga lapsi fluuium loponsu latenter transnatauerunt. Missi uero eorum ducem
arpad in silua turobag arpalice ambulantem inuenerunt, et eum cum diuersis ex parte usubuu et
eusee salutauerunt, et filios incolarum in obsides positos duci presentauerunt. Dux uero arpad
audito hoc lecior factus est solito, et iterum in etiburgu reuersus, magnum fecit conuiuium. Et
legatis gaudia nuntiantibus, munera magna condonauit.
Şi Usubuu, tatăl lui Zoloucu şi Eusee, tatăl lui Urcun, întorşi de aici, au luat Fortăreaţă de Fier şi au
primit pe fiii locuitorilor ca ostateci. Dar, călărind de aici pe lângă fluviul Bolotun, au ajuns până la Thyon.
Şi, după ce şi-au subjugat neamurile, în a patrusprezecea zi au intrat în fortăreaţa Bezprem. Atunci Usubuu
şi Eusee, după ce au ţinut sfat, au trimis ducelui Arpad pe solii săi împreuna cu diferite daruri şi cu fiii
locuitorilor luaţi ca ostateci. Şi în ce chip le-a dat Dumnezeu victoria şi cum romanii, după ce fortăreaţa
Bezprem a fost părăsită, scăpaţi prin fugă din faţa lor, au traversat navigând într-ascuns fluviul Loponsu.
Dar, trimişii lorl-au găsit pe ducele Arpad în pădurea Turobag, plimbânduse cu mândrie şi l-au salutat cu
diferite cuvinte din partea lui Usubuu şi Eusee şi i-au prezentat ducelui pe fii locuitorilor luaţi ca ostateci.
Dar ducele Arpad, după ce a auzit acestea, a devenit mai vesel ca de obicei şi, întorcându-se în Etiburgu, a
făcut mare ospăţ. Şi a dăruit mari daruri solilor aducători de bucurie.
Capitolul L.
Despre devastarea Pannoniei
Tunc dux arpad et suis nobiles cum tercia parte exercitus sui de elciburgu egressi castra me-
tati sunt iuxta campum putej salsi. Et inde equitantes usque ad montem bodoctu peruenerunt. Dux
uero arpad ab orientali parte dedjt eleudunec patri zolsu, siluam magnam que nunc uertus uocatur,
propter clipeos theotonicorum in ibi dimissos. Ad radicem cuius silue iuxta stagnum ferteu Sac
nepos Zobolsu longo post tempore castrum construxit. Quit ultra? Dux autem arpad et sui milites
sic eundo iuxta montem sancti martinj castra metati sunt, et de fonte sabarie tam ipsi quam eorum
animalia biberunt. Et montem ascendentes et uisa puchritu(di)ne terre pannonie, njimis leti facti
sunt. Et inde egressi usque ad rabam et rabuceam uenerunt, sclauorum et pannoniorum gentes
et regna uastauerunt et eorum regiones occupauerunt. Sed et carinthinorum moroanensium fines
crebris incursibus irrupuerunt. Quorum multa milia hominum in ore gladij occiderunt, presidia
subuerterunt, et regiones eorum possiderunt, et usque in hodiernum diem adiuuante domino po-
tenter et pacifice posteritas eorum detinet. Tunc usubuu et eusee pater urcun cum omnj exercitu
eorum sani et incolumes cum magna uictoria reuersi sunt ad ducem arpad. Deus enim, cuius mina
preuia erat, tradidit duci arpad et suis militibus inimicos eorum et per manus suas labores populo-
rum possederunt. Ubi cum radicati fuissent, et fere omnia uiciniora regna sibi subiugassent reuersi
sunt iuxta danubium, uersus siluam causa uenationis, et dimissis militibus ad sua propria dux et
suj nobiles manserunt in eaden silua per x. Dies. Et inde uenerunt in ciuitatem atthile regis, et ad
insulam sepel descenderunt, ubi ducissa et alie mulieres nobilium fuerunt.
Et eodem anno dux arpad genuit filium nomine zulta, et factum est gaudium magnum inter
Page 54
hungaros, et dux et sui nobiles per plurimos dies faciebant conuiuia magna. Iuuenesque eorum
ludebant ante faciem ducis et suorum nobilium sicut agni ouium ante arietes. Transactis autem
quibusdam diebus dux arpad et sui nobiles communi consilio miserunt exercitum contra menu-
morout ducem byhoriensen. Cui exercituj principes et ductores facti sunt usubuu et velec. Qui
egressi sunt de insula equitantes per sabulum et fluuium thyscie in portu beuldu transnauigau-
erunt.
Et inde equitantes iuxta fluuium couroug castra metati sunt, et omnes siculi qui primo erant
populi atthyle regis audita fama usubuu obuiam pacifici uenerunt, et sua sponte filios suos cum
diuersis muneribus in obsides dederunt. Et ante exercitum usubuu in prima acie contra menu-
morout pugnaturj ceperunt. Et statim filios siculorum duci arpad transmiserunt, et ipsi precedenti-
bus siclis una contra menumorout equitare ceperunt. Fluuium cris in ceruino monte
transnatauerunt, et inde equitantes iuxta fluuium tekereu castra metati sunt.
Atunci ducele Arpad şi nobilii săi, plecaţi din Elciburgu cu a treia parte a armatei, siau aşezat taberele
lângă câmpia Fântânii Sărate. Şi plecând călare de aici, au ajuns până la Muntele Bodoctu. Dar, ducele
Arpad a dat, de la partea de răsărit, lui Eleudunec, tatăl lui Zoisu, o mare pădure, care acum se numeşte
Vertus din cauza scuturilor teutonilor părăsite în acel loc. La poalele cărei păduri, lângă baltă Ferteu, Sac,
nepotul lui Zobolsu, după mult timp, a construit o fortăreaţă. Ce să mai spun? Însa ducele Arpad şi ostaşii
săi, mergând pe lângă Muntele Sfântului Martinus şi-au aşezat taberele şi au băut, atât ei cât şi animalele lor
din fântâna Sabaria. Şi, urcând muntele şi, după ce au văzut frumuseţea ţării Pannoniei, s-au bucurat prea
mult. Şi plecaţi de aici, au venit până la Rabă şi Rabucea, au devastat neamurile şi regatele sclavilor şi
panonilor şi au ocupat ţinuturile acestora. Dar au atacat şi hotarele carintienilor moravi prin numeroase
incursiuni. Cărora le-au ucis multe mii de oameni în tăişul sabiei, le-a distrus posturile militare şi le-au luat
în stăpânire ţinuturile şi, până în ziua de azi, cu ajutorul Domnului, urmaşii lor le stăpânesc cu putere şi în
pace. Atunci Usubuu şi Eusee, tatăl lui Urcun, s-au întors la ducele Arpad, cu întrega lor oştire, sănătoşi şi
nevătămaţi, cu o mare victorie. Căci Dumnezeu, căruia primejdia îi era prevăzută, a transmis ducelui Arpad
şi ostaşilor săi pe duşmanii acestora şi, prin mâinile lor, s-au făcut stăpâni pe munca popoarelor. Când, deşi
fuseseră înrădăcinaţi şi îşi subjugaseră aproape toate regatele mai apropiate, s-au întors lângă Dunăre spre
pădure pentru vânătoare şi, după ce ostaşii au fost trimişi la treburile lor, ducele şi nobilii săi au rămas în
insula Sepel, unde s-au aflat soţia ducelui şi alte femei ale nobililor. Şi în acelaşi an, ducele Arpad a născut
un fiu cu numele Zulta45; şi s-a făcut mare bucurie printre unguri. Şi ducele şi nobilii săi timp de mai multe
zile făceau mari ospăţuri. Şi tinerii acestora se jucau în faţa ducelui şi a nobililor săi, ca şi mieii oilor în fata
berbecilor. Dar, după ce au trecut câteva zile, ducele Arpad şi nobilii săi, printr-un sfat comun, au trimis o
oaste contra lui Menu Morout, ducele bihorean. Cărei oştiri i-au fost făcuţi şefi şi conducători Usubuu şi
Velec. Care au plecat din insula călărind prin nisip şi au traversat, navigând, fluvial Tisa, în portul Beuldu.
Şi de aici, călărind pe lângă fluviul Couroug şi-au aşezat taberele şi toţi siculii, care la început erau popoarele
regelui Athila, după ce vestea lui Usubuu a fost auzită, au venit paşnici înaintea lor şi le-au dat de bună voie
pe fiii lor ca ostateci, împreuna cu diferite daruri. Şi au început să lupte înaintea oştirii lui Usubuu, în prima
linie, contra lui Menu Morout. Şi, pe dată, au trimis pe fiii siculilor ducelui Arpad şi, după ce siculii au mers
înainte, au început să călărească împreuna contra lui Menu Morout. Au traversat, navigând, fluviul Cris la
Muntele de Cerb şi de aici, călărind şi-au aşezat taberele lângă fluvial Tekereu.
Capitolul LI.
Despre ducele Menu Morout
Hoc cum addiuisset menumorout quod usubuu et velec nobilissimi milites ducis arpad cum
45
Zoltan.
Page 55
Anonim
ualida manu precedentibus siclis contra eum uenirent. Timuit ultra quam debuit, et contra eos
ausus uenire non fuit, eo quod audiuerat ducem arpadium et suos milites ualidiores esse in bello,
et romanos fugatos esse de pannonia per ipsos, et carinthinorum moroanensium fines deu-
astasse, et multa milia hominum occidisse in ore gladij eorum. Regnumque pannoniorum occu-
passe, et inimicos eorum ante faciem eorum fugisse. Tunc dux menumorout dimissa multitudine
militum in castro byhor, ipse cum uxore et filia sua fugiens a facie eorum, in nemoribus ygfon
habitare cepit. Usubuu et veluc omnisque exercitus eorum leti contra castrum byhor equitare
ceperunt, et castra metati sunt iuxta fluuium iouxas. Tercio autem die ordinatis exercitibus ad
castrum belland egressi sunt. Et e conuerso milites congregati ex diuersis nationibus, contra
usubuu et suos milites pugnare ceperunt.
Sycli et hu(n)garij ictibus sagittarum multos hominum interfecerunt. Vsubuu et velec per balis-
tas c.xxv. milites occiderunt. Et pugnatum est inter eos xii. Dies et de militibus vsbuu xx. Hungarij
et xv. Sjcli interfecti sunt. Terciodecimo die autem cum hungari et sycli fossata castri impleuissent,
et scalas, ad murum ponere uellent milites ducis menumorout, uidentes audatiam hungarorum
ceperunt rogare hos duos principes exercitus, et aperto castro nudis pedibus supplicantes ante
faciem usubuu et velec uenerunt. Quibus usubuu et velec custodiam ponentes, ipsi in castrum
byhor intrauerunt et multa bona illorum militum in ibi inuenerunt. Hoc cum menumorout per nuntios
faga lapsos audiuisset irruit in maximum timorem. Et missit nuntios suos cum diuersis muneribus
ad vsubuu et velec, et rogauit eos ut ipsi paci fauentes ut ipsi legatos suos ad ducem arpad eundi
dimitterent, qui nuntiarent ei quod menumorout qui duci arpad primo per legatos proprios bulgarice
corde superbe mandando, terram cum pugillo se daturum negabat, modo per eosdem nuntios
uictus et prostratus totum regnum et zulte, filio arpad, filiam suam dare non dubitaret. Tunc vsubuu
et velec consilium eius laudauerunt, et cum laegatis suis nuntios miserunt, qui dominum suum
ducem arpadium causa pacis rogarent. Qui cum insulam sepel intrauissent et ducem arpad salu-
tassent, secunda die legati mandata menumorout dixerunt. Dux uero arpad inito consilio suorum
nobilum, mandata menumorout dilexit et laudauit, et dum filiam menumorout eiusdam etatis ut
filius suus Zultus, iam esse audiuisset, peticionem menumorout differre noluit, et filiam suam in
uxorem zulte accepit, cum regno sibi promisso. Et missis legatis ad usubu et ueluc mandauit, et
celebratis nuptiis filiam menumorout filio suo zulte in uxorem acciperent, et filios incolarum in ob-
sides positos secum ducerent, et duci menumorout daret byhor castrum.
Când Menu Morout a auzit aceasta, ca Usubuu şi Velec, cei mai nobili ostaşi ai ducelui Arpad, au venit
împotriva sa cu o mâna puternică, după ce secuii au mers înainte. S-au temut mai mult decât a trebuit şi n-a
existat îndrăzneala să vină împotriva lor, pentru că auziseră că ducele Arpad şi ostaşii săi sunt mai puternici
în război şi ca romanii au fost puşi pe fugă din Pannonia prin aceiaşi şi că au devastat ţinuturile carintienilor
moravieni şi că au ucis mai multe mii de oameni în tăişul sabiei lor. Că au ocupat regatul Pannoniei şi ca
duşmanii lor au fugit dinaintea feţei lor. Atunci ducele Menu Morout, după ce mulţimea ostaşilor a fost
părăsită în castrul Byhor, el însuşi fugind cu soţia şi faţa sa din faţa acestora, au început a locui în pădurea
Ygfon. Usubuu şi Veluc şi întreaga lor oştire au început să călărească veseli împotriva fortăreţei Byhor şi
şi-au aşezat taberele lângă fluviul Iouxas. Iar în a treia zi, după ce oştirile au fost orânduite, au plecat la
fortăreaţa Belland. Şi ostaşii adunaţi de jur împrejur din diferite naţiuni au început să lupte împotriva lui
Usubuu şi a ostaşilor săi. Syclii şi ungurii omorâseră mulţi oameni cu lovituri de săgeţi. Usubuu şi Velec au
ucis 125 ostaşi cu balistele. Şi s-au luptat între ei 12 zile şi dintre ostaşii lui Usubuu şi Velec au fost omorâţi
20 unguri şi 15 secui. Dar, în a 13-a zi, când ungurii şi secuii umpluseră şanţurile fortăreţei şi veniseră să
pună scări la perete, ostaşii ducelui Menu Morout, văzând curajul ungurilor, au început să roage pe aceşti
doi principi ai armatei şi, după ce fortăreaţa a fost deschisă, au venit să se roage, cu picioarele goale, înaintea
feţei lui Usubuu şi Velec. Cărora Usubuu şi Velec, punându-le paza, ei înşişi au intrat în fortăreaţa Byhor şi
Page 56
au găsit acolo multe bunuri ale acelor ostaşi. Când Menu Morout auzise aceasta prin soli scăpaţi prin fugă,
s-a aruncat într-o mare teamă. Şi a trimis solii săi cu diferite daruri la Usubuu şi Velec şi i-a rugat pe aceştia
să favorizeze ei înşişi pacea şi să dea drumul solilor şi să meargă la ducele Arpad, care soli să-i anunţe
acestuia ca Menu Morout, care la început a încredinţat ducelui Arpad, prin solii săi proprii, cu inimă mândra
bulgărească, că refuză să-i dea pământ cât încape într-un pumn, acum, prin aceiaşi soli, învins şi distrus, nu
se îndoieşte să dea întregul regat şi pe fiica sa lui Zulta, fiul lui Arpad. Atunci Usubuu şi Velec au lăudat
sfatul acestuia şi au trimis soli împreuna cu solii săi, care să roage pe stăpânul său, ducele Arpad, pentru
pace. Care, pe când intraseră în insula Sepel şi salutaseră pe ducele Arpad, a doua zi solii au spus cele
încredinţate de Menu Morout. Dar, ducele Arpad, după ce a ţinut sfat cu nobilii săi, a apreciat şi a lăudat
cele încredinţate de Menu Morout şi când auzise acum că fiica lui Menu Morout este de aceeaşi etate ca şi
fiul său Zultus, n-a fost nevoit să amâne cererea lui Menu Morout şi a primit pe fiica sa ca soţie a lui Zulta,
împreuna cu regatul pe care i l-a promis. Şi, după ce a trimis soli la Usubuu şi Velec, le-a dat sarcina că
nunta să fie sărbătorită, să primească pe fiica lui Menu Morout ca soţie pentru fiul său Zulta şi să ducă cu
sine pe fiii locuitorilor daţi ca ostateci şi ducelui Menu Morout să-i dea fortăreaţa Byhor.
Capitolul LII.
Despre Usubuu şi Velec
Usubuu et veluc nec non omnis exercitus preceptis domini sui fauentes filiam menumorout
celebratis nuntiis acceperunt et filios incolarum in obsides positos secum duxerunt. Et ipsum
menumorout in castro byhor dimisserunt. Tunc usubuu et ueluc cum magno honore et gaudio ad
ducem arpad reuersi sunt. Dux uero et sui yobagyones obuiam eis processerunt, et filiam menu-
morout, sicut decet sponsam tanti ducis, honorifice ad ducalem domum duxerunt. Dux uero arpad
et omnes sui primates celebrantes nuptias magna fecerunt conuiuia, et fere cottidie comedebant
nuptialiter cum diuersis milibus circumiacentium regnorum. Et iuuenes eorum ludebant ante fa-
ciem ducis et suorum nobilium. Dux arpad accepto iuramento primatum et militum hungarie, filium
suum zultam ducem cum magno honore eleuari fecit. Tunc dux usubunec patri zoloucu pro suo
fidelissimo seruicio dedit castrum bezprem cum omnibus appendiciis suis. Et veluquio dedit comi-
tatum de zarand. Et sic ceteris nobilibus honores et loca condonauit. Menumorout post istam
causam in secundo anno sine filio mortuus est, et regnum eius totaliter zulte generi suo dimisit in
pace. Post hoc anno dominice incarnations d. Cccc. vii. dux dux arpad migrauit de hec seculo.
Qui honorifice sepultus est supra caput unius parui fluminis qui descendit per alueum lapideum in
ciuitatem atthile regis. Vbi etiam post conuersionem hungarorum edificata est ecclesia que uoca-
tur alba sub honore berate Marie virginis.
Usubuu şi Velec, precum şi întreaga lor oştire, favorizaţi de sfaturile lor, au acceptat pe faţa lui Menu
Morout după ce au sărbătorit nunta şi au dus cu sine pe fiii locuitorilor daţi ca ostateci. Şi pe însuşi Menu
Morout l-au lăsat în fortăreaţa Byhor. Atunci Usubuu şi Velec s-au întors la ducele Arpad cu mare onoare
şi bucurie, iar ducele Arpad şi iobagii săi le-au ieşit înainte şi au dus pe fiica lui Menu Morout cu mare cinste
la casa ducala, după cum se cuvine logodnicii unui duce atât de mare. Iar ducele Arpad şi toţi fruntaşii săi,
sărbătorind nuntă, au făcut un mare ospăţ şi aproape în fiecare zi mâncau ca la nunta împreuna cu diferiţi
ostaşi ai regatelor de prinprejur. Iar tinerii acestora se jucau înaintea feţei ducelui şi a nobililor săi. Ducele
Arpad, după ce a primit jurământul fruntaşilor şi ostaşilor Ungariei, a făcut să fie ridicat fiul său Zulta că
duce, cu mare cinste. Atunci ducele i-a dat lui Usubunek, tatăl lui Zoloucu, pentru serviciul său foarte
credincios, fortăreaţa Bezprem împreuna cu toate accesoriile sale. Şi lui Veluquius i-a dat comitatul de
Zărand Şi astfel a dăruit celorlalţi nobili onoruri şi locuri. După această situaţie, Menu Morout a murit în al
doilea an fără a avea un fiu şi a lăsat în pace regatul său în întregime ginerelui sau Zulta. După aceasta, în
anul 907 de la încarnarea Domunului, ducele Arpad s-a dus din această viaţa lumească. Care a fost îngropat
Page 57
Anonim
cu cinste mai sus de izvorul unui fluviu mic care coboară printr-o albie de piatră în cetatea regelui Athila.
Unde chiar după convertirea religioasă a ungurilor a fost construită o biserică ce se numeşte Albă, în cinstea
fericitei Fecioare Maria.
Capitolul LIII.
Despre succesiunea ducelui Zulta
Et successit ei filius suus zulta similis patri moribus dissimillis natura. Fuit enim dux zulta pa-
rum blesus, et candidus, capillo molli, et flauo, statura mediocri, dux bellicosus, animo fortis, sed
in ciuibus clemens, uoce suaui, sed cupidus imperij. Quem omnes primates et milites hungarie
miro modo diligebant. Transactis quibusdam temporibus, dux zulta cum esset, xiii-cim annorum,
omnes primates regni sui communi consilio et pari uoluntate quosdam rectores regni sub duce
prefecerunt, qui moderamine iuris consuetudinis dissidentium lites contentionesque sopirent. Alios
autem contituerunt nomina hec fuerunt: Lelu filius tosu, bulsuu uir sanguinis filius bogat, bonton
filius culpun. Erant enim isti uiri bellicosi, et fortes in animo, quorum cura nulla fuit alia, nisi domino
suo subiugare gentes et deuastare regna aliorum. Qui accepta licentia a duce zulta cum exercitu
caranthino decreuerunt. Et per forum julij in marchiam lombardie uenerunt, ubi ciuitatem paduam,
cedibus et incendiis et gladio et rapinis magnis creduliter deuastauerunt. Ex hinc intrantes lom-
bardiam multa mala facere ceperunt. Quorum uiolentie ac belluyno furori cum terre incole in unum
augmen conglebate resistere conarentur tunc innumerabilis multitudo lombardorum per hungaros
ictibus sagittarum periit, quam plurimis episcopis et comitibus tricidatis. Tunc lutuardus episcopus
uercelensis ecclesie uir nominatissimus amicus ac fidelissimus consiliarius a secreto, hoc audito,
assumptis secum opibus atque incoparabilibus thesauris quibus ultra quam estimari potest ha-
bundabat. Cum omnibus notis effugere laboraret eorum cruentam ferocitatem, tunc inscius super
hungaros incidit, et mox ab eis captus interficitur, et thesaurum esistimationem humanam
transcendentem quem secum ferebat rapuerunt. Eodemque tempore stephanus frater Waldonis
comitis cum in secessu residens super murum castri in nocturnis aluum purgare uellet, tunc a
quodam hungaro per fenestram cubiculi sui sagitte ictu grauiter uulneratur, de quo uuelnere
eadem nocte extinguitur.
Şi i-a urmat fiul său Zulta, asemenea tatălui său în obiceiuri, neasemenea ca fire. Căci ducele Zulta a
fost puţin bâlbâit şi alb, cu păr moale şi galben, statura mijlocie, duce războinic, cu suflet puternic, dar
indulgent faţă de cetăţeni, cu voce plăcută, dar lacom de autoritate. Pe care toţi fruntaşii şi ostaşii Ungariei
l-au apreciat într-un mod uimitor. După ce a trecut un oarecare timp, când ducele Zulta avea 13 ani, toţi
fruntaşii regatului, prin sfat comun şi voinţa egală, au pus şefi pe câţiva conducători ai regatului, supuşi
ducelui, care prin conducerea dreptului consuetudinar, să potolească certurile şi conflictele celor care nu se
înţeleg. Dar pe alţii i-au stabilit conducători ai oştirii, cu care să pustiasca diferite regate, al căror nume au
fost: Lelu, fiul lui Tosu, Bulsuu, bărbat sângeros, fiul lui Bogat, Bonton, fiul lui Culpan. Căci aceştia erau
bărbaţi războinici şi tari la suflet, cărora nu le-a fost altă grijă decât să subjuge neamuri stăpânului său şi să
devasteze regatele altora. Care, după ce şi-au luat rămas bun de la ducele Zulta, s-au luptat cu armata
carintiana. Şi au venit în marchia Lombardiei prin Forum Iulii, unde au devastat în mod crud cetatea Padua46
prin masacrare şi incendii şi sabie şi mari jafuri. Şi de aici, intrând în Lombardia, au început să facă multe
rele. Când locuitorii ţării au încercat să reziste violenţei şi furiei lor animalice adunaţi într-o îngrămădeală,
atunci o mulţime nenumărată a lombarzilor a pierit prin loviturile săgeţilor ungurilor, fiind măcelăriţi cât
mai mulţi episcopi şi comiţi. Atunci Lutuardus, episcopul bisericii din Vercelle, un bărbat foarte renumit,
odinioară prietenul cel mai intim şi consilierul cel mai credincios în cele secrete al împăratului Carol cel
46
Padova.
Page 58
Mic, auzind această, după ce a luat cu sine operele şi tezaurele Jara seamăn, care erau din belşug mai mult
decât se poate estima, în timp ce se străduia să scape de ferocitatea lor sângeroasa prin toţi cunoscuţii, atunci
a dat pe neaşteptate fără să ştie peste unguri şi, fiind prins de îndată, a fost omorât de aceştia şi au răpit
tezaurul care trece peste o apreciere omenească, pe care îl purta cu sine. În acelaşi timp, Ştefan, fratele
comitetului Waldo, în timp ce vroia să-şi cureţe pântecele noaptea stând în singurătate pe zidul fortăreţe,
atunci a fost rănit grav prin lovitura unei săgeţi, de un ungur oarecare, prin fereastra dormitorului său, de
care rana s-a stins în aceeaşi noapte.
Capitolul LIV.
Despre devastarea Lotaringiei, Alamaniei şi Franciei
Deinde lotoringiam et alemanniam deuastauerunt. Francos quoque orientales in confinio fran-
conie et bauarie multis milibus eorum casis, ictibus sagittarum in turpem fugam conuerterunt. Et
omnia bona eorum accipientes ad ducem zultam in hungariam reuersi sunt.
După aceea au devastat Lotoringia47 şi Alamania. Chiar şi pe francii răsăriteni, mulţi ostaşi ai acestora
fiind dispăruţi la hotarul Franconiei şi Bavariei, i-au întors într-o fugă ruşinoasa prin loviturile săgeţilor Şi,
primind toate bunurile lor, s-au întors în Ungaria, la ducele Zulta.
Capitolul LV.
Despre moartea lui Lelu şi Bulsuu
Postea uero anno v. regnante cuonrado imperatore, lelu, bulsu, botond, incliti quondam et
glorissimi milites zulte ducis hungarie missi a domino suo, partes alemannie irrupuerunt, et multa
bona eorum acceperunt. Sed tandem bauarorum et alemannorum nefandis fraudibus lelu et
bulsuu capti sunt, et iuxta fluuium hin in patibulo suspensi occiduntur. Botondu et alij hungarorum
milites, qui ex eis residuj fuerant uidentes se malo dolo inimicorum coartatos, audaucter et uiriliter
steterunt. Et ab inuicem non sunt alineati, sed alter alteram partem mensuram in periculum prae-
cipue sumpserunt adiuuare et uulneratorum more leonum in media arma fremebundi ruentes in
hostes suos grauissima cede prostrauerunt. Et quamuis erant uicti, tamen uictores suos forcius et
uictoriosius uicerunt, et grauissima cede prostrauerunt. Felix igitur hungarorum embola, multa
periculorum experientia, iam securior et exercitatior de ipsa continua exercitatione preliorum uiri-
bus et potestate prestantior, totam bauariam et alemanniam ac saxoniam, et regnum lathariense
igne et gaudio consumpserunt.
Et erchargenus atque bartoldum duces eorum decollauerunt. Hinc uero egressi franciam et
galliam expugnauerunt, et dum inde uictores reuerterentur, ex insidiis saxonum magna strage
perierunt. Qui autem ex ipsis euaserunt, ad propria redierunt. Sed de morte lelu et bulsuu ali-
orumque suorum militum dux Zulta et sui primates non modicum sunt conturbati, et inimici theo-
tonicorum sunt facti.
Tunc dux zulta et sui milites propter illatum iniuriam inimicorum contra eos inspirare ceperunt,
et quolibet modo possent eis uincere reddere non tacerent. Sed diuina gratia adiuuante, dux zulta
anno dominice incarnationis d. cccc. xxxi. genuit filium quem nominauit Tocsun, pulchris oculis et
magnis, capilli nigri et molles, comam habebat ut leo, ut in sequentibus audietis.
Dar după aceea, în al cincilea an pe când domnea împăratul Cunrad, Lelu, Buslu şi Botond, vestiţi
odinioară şi cei mai glorioşi ostaşi ai lui Zulta, ducele Ungariei, trimişi de stăpânul lor, au invadat părţile
Alamaniei şi au luat multe din bunurile acestora. Dar, în urmă, Lelu şi Busluu au fost prinşi prin înşelăciunile
47
Lotaringia.
Page 59
Anonim
blestemate ale bavarilor şi alamanilor şi au fost ucişi lângă fluviul Hin spânzuraţi în furci patibulare. Botond
şi alţi ostaşi ai ungurilor, care fuseseră rămaşi dintre ei, văzându-se îngrămădiţi de violenta rea a duşmanilor,
au stat curajos şi bărbăteşte. Şi dimpotrivă nu s-au înstrăinat, ci au apucat a se ajuta unul pe celălalt, mai
ales partea rămasă în pericol şi, după obiceiul leilor răniţi, năpustindu-se urlând în mijlocul armelor asupra
duşmanilor, au culcat la pământ cu foarte violent masacru. Şi, deşi erau învinşi, totuşi au învins pe
învingătorii lor mai puternic şi mai victorios şi i-au culcat la pământ cu cel mai violent masacru. Aşadar,
fericită este aceasta încărcătura a navei ungurilor, neobosita experienţa a pericolelor, acum mai sigură şi mai
experimentată din însăşi continua practică a razboialelor cu bărbaţii şi din puterea mai deosebită, au distrus
prin foc şi sabie toată Bavaria şi Alemania şi Saxonia şi regatul latharian. Şi au decapitat pe Erchargenus şi
pe Bertoldus, ducii acestora. Dar, plecaţi de aici, au luat cu asalt Francia şi Gallia şi, când s-au întors de aici
victorioşi, au pierit printr-un mare măcel din cauza capcanelor saxonilor. Dar cei care au reuşit să scape din
acestea s-au întors la casele lor. Dar, de moartea lui Lelu şi Bulsuu şi a celorlalţi ostaşi ai săi, ducele Zulta
şi fruntaşii lui nu puţin s-au tulburat şi au devenit duşmanii teutonilor. Atunci, ducele Zulta şi ostaşii săi au
început să se mişte împotriva acestora, din cauza ofensei provocată de aceştia şi n-au trecut sub tăcere cum
le-ar putea da înapoi soarta. Dar graţia divină fiind ajutătoare, ducele Zulta, în anul întrupării dumnezeieşti
931, a născut un fiu, pe care l-a numit Tocsun, cu ochi frumoşi şi mari, păr negru şi moale, avea coama ca
leul, după cum veţi auzi în cele ce urmează.
Capitolul LVI.
Despre duşmanii regelui Atho
Eodem anno inimici athonis regis theotonicorum in necem euis de testabili facinore machina-
bantur.
Qui cum per se nichil mali ei facere potuissent, auxilium hungarorum rogare ceperunt. Quia
sciebant quod hungarij essent insuportabiles in assuetis bellorum laboribus, et plurimis regni deus
per eos furoris sui flagella propinaset. Tunc illi inimici athonis regis theotonicorum miserunt nun-
cios suos ad zultam ducem uirum bellicosum, et rogauit eum dato auro multo, ut adiutorio hungaro
predictum regem athonem inuaderent. Dux uero zulta iracundia ductus, tam proeorum pace et
precio, quam etiam pro morte lelu et bulsuu gemebundo pectore misit exercitum magnum contra
athonem regem teothonicorum. Quibus principes et ductores fecit Botundium filium culpun et zo-
bolsum filium eleud, nec non ircundium filium eusee. Qui cum egressi essent a duce zulta, rursum
bauariam, alemanniam et saxoniam atque turingiam in gladio percusserunt. Et exinde egressi in
quadragessima transierunt renum fluuium, et regnum latariensem in arcu et sagittis exterminau-
erunt. Vniuersam quoque galliam attrociter affligentes, ecclesias dei crudeliter intrantes spoliau-
erunt. Inde per abrupta senonensium per populos alimonos ferre sibi uiam et gladio apperuerunt.
Superatis ergo illis bellicosissimis gentibus et naturali situ locorum tutissimis, montes senonum
transcederunt et segusam ceperunt ciuitatem. Deinde egressi taurinam ciuitatem opulentissimam
expugnauerunt. Et postquam planam regionem lambardie aspexerunt, totam pene italiam bonis
omnibus affluentem et exuberantem conscitatis cursibus spoliauerunt. Deinde uero botond filius
culpun et urcun filius eusee superatis omnibus gentibus prememoratis, felici uictoria fruentes ad
propria regna reuertuntur. Tunc hoto rex teuthonicorum posuit insidias iuxta renum fluuium, et cum
omni robore regni sui eos inuadens: multos ex eis interfecit. Botond et vrcun ac reliqui exercitum,
magis uolentes mori in bello quam apropriatam sibi uictoriam amitterent. Tunc hostibus pertina-
citer insistunt, et in eodem bello quendam magnum ducem uirum nominatissimum interficiunt. Et
alios grauiter uulneratos in fugam conuertunt, quorum spolia diripiunt. Et exinde ad propria reeunt
regna cum magna uictoria. Et cum Bohond et vrcun in terram pannonie leti reuerterentur, tunc
Bothond longo labore belli fatigatus, miro modo infirmari cepit, ex luce migrauit, et sepultus est
prope fluuium uereucea. Sed istud notum sit omnibus scire uolentibus quod milites hungarorum
Page 60
hec et alia huiusmodi bella usque ad tempora tucsun ducis gesserunt.
În acelaşi an, duşmanii lui Atho regele teutonilor, unelteau la moartea lui printr-o crimă detestabilă.
Care, fiindcă nu putuseră să-i facă niciun rău prin ea, au început să ceară ajutorul ungurilor. Fiindcă ştiau că
ungurii erau de neînvins în muncile obisnute ale războaielor şi că Dumnezeu a oferit prin ei, la multe regate,
bicele furiei sale. Atunci, acei duşmani ai lui Atho, regele teutonilor, au trimis solii la ducele Zulta, bărbat
războinic şi l-au rugat, dându-i mult aur, să atace pe numitul rege Atho, cu ajutor unguresc. Dar ducele
Zulta, mânat de mânie, atâta pentru pacea lor şi pentru bani, cât chiar şi pentru moartea lui Lelu şi Bulsuu,
cu inima gemând, a trimis o oaste mare împotriva lui Atho, regele teutonilor. Cărora le-a pus ca şefi şi
conducători pe Botond, fiul lui Culpun şi pe Zobolsu, fiul lui Eleud, precum şi pe Ircund, fiul lui Eusee.
Care, îndată ce au plecat de la ducele Zulta, au lovit din nou cu sabia Ba varia, Alemania şi Saxonia şi
Turingia. Şi plecaţi de aici în ziua de Păresimi, au traversat râul Ren48 şi au distrus regatul Lotaringiei, cu
arcul şi săgeţile. Lovind violent chiar şi întreaga Gallie, au jefuit, intrând, bisericile lui Dumnezeu în mod
crud. De aici, prin fier şi sabie şi-au deschis drumul prin râpele senonilor, prin popoarele alimini. Prin umare,
după ce acele popoare foarte războinice şi foarte asigurate prin poziţia naturală a locurilor au fost învinse,
au trecut urcând Munţii Senonilorsi au luat cetatea Segusa. Plecaţi de aici, au luat cu asalt Taurina, cetate
foarte bogată. Şi, după ce au cercetat regiunea plană a Lambardiei49, au jefuit pe drumuri stabilite aproape
întrega Italie, îmbelşugată şi abundenţă de toate bunurile. Dar după aceea, Botond, fiul lui Culpun şi Urcun,
fiul lui Eusee, după ce toate neamurile amintite mai înainte au fost supuse, s-au întors în propria lor tara,
bucurându-se încununaţi de victorie. Atunci Hoto, regele teutonilor, a întins o cursă lângă fluviul Ren şi,
atacându-i cu întreaga elită a regatului sau, a omorât pe mulţi dintre ei. Botond şi Urcun şi cei rămaşi din
oştire voind mai mult să moară în război decât să piardă o victorie însuşită lor. Atunci urmăresc cu îndârjire
pe duşmani şi, în acelaşi război, au omorât un oarecare mare duce, bărbat foarte vestit. Şi pe alţii răniţi grav
i-a întors în fugă, ale căror arme, aparţinând duşmanului învins, le-au jefuit. Şi de acolo s-au întors în propria
tara cu o mare victorie. Şi, pe când Botond şi Urcun se întorceau veseli în Ţara Pannoniei, atunci Botond,
obosit de lungă munca a războiului, a apucat să slăbească în chip ciudat, a plecat din viaţă şi a fost îngropat
aproape de fluviul Vereucea. Dar, aceasta să fie cunoscută tuturor celor care vor să ştie că ostaşii ungurilor
au purtat acesta şi alte războaie în acelaşi fel până în timpurile ducelui Tucsun.
Capitolul LVII.
Despre organizarea regatului
Dux uero zulta post reursionem militum suorum fixit metas regni hungarie ex parte grecorum
usque ad portam Wacil, et usque ad terram racy. Ab occidente usque ad mare, ubi est spaletina
ciuitas. Et ex parte theotonicorum usque ad pontem guncil, et in eisdem partibus dedit castrum
construere ruthenis qui cum almo duce auo suo in pannoniam uenerant. Et in eodem confinio ultra
lutum musun collocauit etiam bissenos non paucos habitare pro defensione regni sui ut ne ali-
quando in posterum furibundi theotonici propter iniuriam sibi illatum, fines hungarorum deuastare
possent. Ex parte uero boemorum fixit metas usque ad fluuium moroa, sub tali condicione ut dux
eorum annuatim tributa persolueret duci hungarie. Et eodem modo ex parte polonorum usque ad
montem turtur, sicut primo feceret regni metam borsu filius bunger. Et dum multa et sui milites ita
radicati essent unque hungarij, tunc dux zulta duxit filio tocsun de uxorem de terra cumanorum.
Et ipso uiuente accepit iuramenta suorum nobilium, et filium suum tocsun fecit ducem ac domina-
torem super totum regnum hunarie. Et ipse dux zulta iii°, anno regni sui filij de ergastulo corporis
uiam uniuerse carnis egressus est. Thocsun uero dux cum omnibus primatibus hungarie potenter
48
Rin.
49
Lombardia.
Page 61
Anonim
et pacifice per omnes dies uite sue obtinuit omnia iura regni suj. Et audita pietate ipsius, multi
hospites confluebant ad eum ex diuersis nationibus. Nam de terra bular uenerunt quidam nobilis-
simi domini cum magna multitudine hismahelitarum quorum nomina fuerunt: Billa et Bocsu. Qui-
bus dux per diuersa loca hungarorum condonauit terras, et insuper castrum quod dicitur pest, in
perpetuum concessit. Bylla uero et frater euis Bocsu a quorum progenie ethey descendit, inito
consilio de populo secum ducto duas partes ad seruicium predicti castri concesserunt. Terciam
uero partem suis posteris dimiserunt. Et eodem tempore de eadem regione uenit quidam nobilis-
simus miles nomine Heten, cui etiam dux terras et alias possessiones non modicas condonauit.
Dux uero thocsun genuit filium nomine geysam quintum ducem hungarie. Et in eodem termpore
de terra byssenorum uenit quidam miles de ducali progenie, cuius nomen fuit thonuzoba pater
vrcund a quo descendit genus thomoy. Cui dux thocsun dedit terram habitandi in partibus Kemey
usque ad tysciam, ubi nunc est portus obad . Sed iste thonuzoba uixit usque ad tempora sancti
regis stephani nepotis ducis thocsun.
Et dum beatus rex stephanus uerba uite predicaret et hungaros baptizaret, tunc thonuzoba in
fide uanus noluit esse christianus. Sed cum uxore uiuos ad portum obad est sepultus, ut ne bap-
tizando ipse et uxor sua uiuerent cum christo in eternum; sed vrcun filius suus christjanus factus
uiuit cum christo in perpetuus.
Iar ducele Zulta, după reîntoarcerea ostaşilor săi, a fixat hotarele regatului Ungariei din partea grecilor
până la poarta Wacil şi până la ţară racy. Către apus, până la mare, unde este cetatea Spaletina. Şi din partea
teutonilor până la podul Guncil şi tot în acele părţi a dat rutenilor să construiască o fortăreaţă, care au venit
în Pannonia cu ducele Almus, strămoşul sau. Şi la acelaşi hotar dincolo de mocirla Musun a aşezat să
locuiască chiar şi nu puţini bisseni, pentru apărarea regatului sau, că nu cumva mai târziu, teutonii, înfuriaţi
din cauza ofensei princinuita lor, să poată pustii hotarele ungurilor. Iar din partea boemilor a fixat hotarele
până la fluviul Moroa, sub astfel de condiţie ca ducele acestora să plătească annual tributurile regelui
Ungariei. Şi în acelaşi fel dispare partea polonilor până la Muntele Turtur, după cum făcuse la început
hotarul regatului Borsu, fiul lui Bunger. Şi, în timp ce ducele Zulta şi ostaşii săi au fost astfel înrădăcinaţi
pretutindeni ca unguri, atunci ducele Zulta a adus fiului său Tocsun o soţie din tata cumanilor. Şi el însuşi
fiind în viaţă, a primit jurământul nobililor săi şi pe fiul său Tocsun l-a făcut duce şi conducător absolut
asupra întregului regat al Ungariei. Şi însuşi ducele Zulta, în al treilea an al domniei fiului său a plecat din
închisoarea vieţii pe calea fiinţei veşnice. Iar ducele Tocsun, împreuna cu toţi fruntaşii Ungariei, a păstrat
în toate zilele vieţii sale, în forţă şi pace, toate drepturile ţării sale. Şi, după ce au auzit despre bunătatea
acestuia, mulţi oaspeţi au venit la el în număr mare din diferite naţiuni. Căci din ţara Bular au venit oarecari
stăpâni foarte nobili cu o mulţime mare de ismaeliti al căror nume fuseseră: Billa şi Bocsu. Cărora, ducele
le-a dăruit pământuri din diferite locuri ale ungurilor şi pe deasupra le-a cedat pe veci o fortăreaţă care se
numeşte Pest. Iar Bylla şi fratele său Bocsu, din ai cărui urmaşi se trage Ethey, după ce a ţinut sfat, au cedat
două părţi din poporul adus cu sine, pentru serviciul numitei fortăreţe. Iar a treia parte a lăsat-o urmaşilor
săi. Şi, în acelaşi timp, din aceeaşi regiune a venit un oarecare ostaş foarte nobil cu numele Heten, căruia
chiar ducele i-a dăruit pământuri şi alte posesiuni nu modeste. Iar ducele Tocsun a născut un fiu cu numele
Geysa, al cincilea duce al Ungariei. Şi, în acel timp, din ţara bisenilor a venit un oarecare ostaş, de neam
ducal, al cărui nume a fost Thonuzoba, tatăl lui Urcund, din care descinde neamul Thomoy. Căruia ducele
Thocsun i-a dat pământ ca să-l locuiască în părţile Kemey până la Tisa, unde acum este portul Obăd. Dar
acest Thonuzoba a trăit până în timpul sfântului rege Ştefan, nepotul ducelui Tocsun. Şi, pe când fericitul
rege Ştefan predica vorbele vieţii şi boteza pe unguri, atunci Thonuzoba, deşert în credinţă, n-a vrut să fie
creştin. Dar, trăind cu soţia, a fost înmormântat la portul Obăd, că nu cumva, trebuind să se boteze el însuşi
şi soţia sa, să trăiască în veci cu Christos; dar Urcun, fiul său, făcut creştin, a trăit cu Christos în veci.
Page 62
Lituratura referitoare la Anonymus [până la 1900].
I. În limba latină.
1. Anonymi Belae regis notarii, historia hungarica de septem primis ducibus Hungariae ad usum et
utilitatem publicam ex codice M. S. membranaceo Bibliothecae Augustae, anno superiore primum labente
iterum in lucem data. Cassoviae, anno 1747. Typis, academicis societatis Jesu.
2. Anonymi Belae regis notarii, historia hungarica de septem primis ducibus Hungariae ad usum et
utilitatem publicam, ex codice M. S. membranaceo Bibliothecae Augustae anno superiore primum labente
iterum in lucem data. Anno salutis 1747, mense Aug. Claudiopoli, Typis academicis soc. Jesu.
3. Anonymi Belae regis notarii, Historia hungarica de septem primis ducibus Hungariae, ad usum et
utilitatem publicam ex codice M. S. membranaceo Bibliothecae Augustae anno superiore primum labente
iterum in lucem data. Cassoviae 1772. Typis collegii Academici Societatis Jesu.
4. Bartal Georgius de Belehâza; Commentariorum ad historiam status iurisque publici Hungariae aevi
medii libri XV. Tom. I III. Posonii 1847. Typis Caroli Friderici Wigand.
5. Bartolomaeides Ladislaus: Tractatus historico-philologicus de nomine Tumur et ei similibus, apud
Anonymum Belae régis notarium, obviis, ac loca, imprimis Comitatus Gömöriensis designantibus vocabu-
lis. Leutschoviae 1804. Typis Josephi Caroli Mayer.
6. Bârdossy Joannes: Suppiementum analectorum terrae Scepusiensis. Notationibus, ex veteri ac recen-
tiore Hungarorum historia depromtis. Leutschoviae 1802. Typis Michaelis Podhoranszky de ead.
7. Bolla Martinus: Dissertatio de Valachis qui Transilvaniam inc'olunt: Scripta instar responsionis ad
Libellum supplicem, quem Aug. Imper. Leopoldo II. anno 1791. Natio valachica porrexit.
8., Cornides Daniel: Commentatio de. religione veterana Hungarorum. Edidit, suamque de origine hun-
garicae gentis dissertationem adjecit Christianus Engel. Viennae 1791. Sumptibus Stahelianis 8°.
9. — Vindiciae Anonymi Belae régis notarii. Editae auctae a J. Christiano Engel. Budae 1802. Typis et
sumptibus Regiae universitatis pestanae typographiae.
10. Dankovszky Gregorius; Anonymus Belae regis notarius, Simon de Kéza, et Joannes de Turotz de
Hungarorum natali solo referentes recensiti et illustrati, a Gregorio — literarum graecarum in Reg. Aca-
demia possoniensi professore r. p. Posonii, Typis haeredum Belnayanorum 1826.
11. Desericius Josephus Innocentius : De iniciis ac maioribus Hungarorum commentaria. Budae et Pes-
tini 1748–60.
12. Eder Josephus Carolus: Supplex Libeling Valachorum Transilvaniae iura tribus receptis nationibus
communia postliminio sibi adseri postulantium. Cum notis historicocriticis. Claudiopoli 1791. Typis Mart.
Hochmeister.
13. — Scriptores rerum Transsilvanicarum. Christiani Schesaeri ruinae pannonicae libri quattuor statum
rei publicae et religionis in Ungaria et Transsilvania, temporibus Joannis Sigismundi Zapolya complexi. Ex
editione Wittenberg. Anno 1581. recusi. Cibinii 1797. Typis Mart. Hochmeister.
14. Endlicher Stephanus Ladislaus: Anonymi Belae régis notarii De gestis Hungarorum liber. Textum
ad fidem Codicis membranacei Bibliothecae Cesareae Vindobonensis recensuit, prolegomena et Indices
addidit. . . . Hungarus posoniensis. Viennae 1827. Typis et sumtibus Caroli Gerold. Facs. & mappa.
15. — Rerum hungaricarum monumenta Arpadiana. Sangalli 1849. Scheitlin & Zollikofer.
16. Engel Christian : Disquisito critica, quo in loco nunc adhuc cognito nostra de Hungarorum origine,
et cum aliis gentibus affanitate posita sit? Viennae 1791. Sumptibus Stahelianis.
17. — Commentatio de expeditionibus Traiani ad Danubium, et origine valachorum. Ab ill. societate
scientiarum Goettingensi praemio ab eadem proposito proxime accedere indicata. Cum epistola C. G. Heyne
ad auctorem missa et columnam Traiani illustrante. Vindobonae, 1794. Apud Jos. Camesina.
18. Florianus, Magistri P. Belae régis notarii. Gesta Hungarorum. Historiae Hungaricae fontes domes-
tici. Scriptores vol. II. Quinque-Ecelesiis 1883.
Page 63
Anonim
19. Fuchshofer Damianus: Monasteriologia Regni Hungariae. Wesprimii 1803. Typis et Sumptibus
Michaelis Sammer.
20. — Reeognovit, ad fidem fontium revocavit et auxit Maurus Czinâr pestini 1858—60. Vindobonae
et Strigonii 1869.
21. Grossing Franciscus Rudolphus; Jus publicum Hungariae. Unica complexum dissertatone. Halle
Saxonum 1786. In typographia Helleriana.
22. — Animadversione in ius publicum Hungariae 1786.
23. — Reputatio iuris publici Hungariae. Conspectum iurium ac consvetudinum regni Hungariae gen-
uinae perhibens. Pestini, Budae ac Cassoviae 1790. In biblio. Ign. Ant. de Strohmayer.
24. Haner Georgius Jeremias: De scriptoribus rerum hungaricarum et transilvanicarum, scriptisque eo-
rundem antiquioribus, ordine chronologico digests adversaria saxonis Transsilvani. Viennae 1774. Typis
Joan. Thomae nob. de Trattner.
25. — Opus posthumum. Viennae 1777.
26. Hell Maximilian: De primis Ungarorum sedibus, seu de prima Ungarorum patria. Manuscris.
27. — Dissertatio de ultimo Ungarorum adventu in Pannoniam seu hodiemam Ungariam. Manuscris.
28. — Tabula geographica Ungariae veteris ex historia Anonymi Belae régis notarii 1772. Appendix
ad opus Cornidis.
29. Horanyi Alexius : Memoria Hungarorum et provincialium scripts edits notorum. quam excitat Hung.
Budensis de CC. RR. Scolarum piarum Viennae 1775–77. Impensis Antonii Loewii, bibliopolae
posoniensis.
30. — Nova memoria Hungarorum et provincialium scripts edits notorum quam excitat Hung. Budensis
Cler. Reg. Scholarum piarum pestini 1742. Typis Mathiae Trattner.
31. Kaprinai Stephanus: Hungaria diplomatica temporibus Mathiae de Hunyad régis Hungariae. Vin-
dobonae 1767–71. Typis Joannis Thomae nob. de Trattner.
32. Katona Stephanus: Historia critica primorum Hungariae ducum, ex fide domesticorum et exter-
norum scriptorum concismata in reg. Universitate Budensi historiarum doctore archidioecesis Strigoniensis
presbytero. Pestini 1778. Sumtibus Joannis Michaelis Weigand et Joanis Georgii Koepf bibliopol.
33. — —Examen vetustissimi M. Moraviae situs, cum vindieiis Anonymi Belae notarii, institutum aa.
II. et philosophise doctore, presbytero Strigoniensi. Pestini, Budae et Cassoviae 1786. Sumptibus Joannis
Michaelis Weigand 8° 111.
34. — Historia pragmatica Hungariae. Budae 1782. Typis regiae Universitatis.
35. — Amicum responsum presbyteri Strigoniensis ad hypercriticon Georgii Szklenar aa. II. et philos,
nec non in regio posoniensi archigymnasio humaniorum literarum doctoris senioris. Budae 1788. Typis
regiae Universitatis.
36. — Vetus Moravia, rursus ad suos limites reducta – presbytero Strigo niensi. Budae 1789. Typis
regiae Universitatis.
37. Kercselich Balthasar Adamus: De reanis Dalmatiae, Sclavoniae, notitiae preliminares Studio, la-
bore, ac impensis nobilis honorabilisque viri de Corbavia Zagrabiae 1770,
38. Kereszturi Josephus Aloysius: Tentameli publicum ex historia pragmatica Ungariae, quod in regia
universitate pestiniensi anno 1812 Mense Martio ex institutionibus aa. u. et phil. doctoris, hist. univ. et
pragm. professons p. o. subiverunt Augustinus Källay, Carolus Wlasits, Cristophorus Christen, Jos. Kovacs,
Ludovicus Schedius. Pestini 1812. Typis Mathiae Trattner.
39. — Tentamen publicum ex historia pragmatica Ungariae, quod in regia uni versitate Pestiniensi anno
1813 ex. praelectionibus subiverunt Alb. Wachtier etc. Pestini 1813. Typis Trattnerianis.
40. — Tentamen publicum ex historia pragmatica Ungariae, quod in regia Universitate Pestiniensi anno
1813, ex institutionibus, subiverunt Em. Zaborszky etc. Pestini 1813. Typis Mathiae Trattner.
41. — Dissertationes historico-criticae occasione, tentaminum publicorum vulgatae, quevis Belae ré-
Page 64
gis notarii aetas eiusque de origine, sedibus asiatieis, acmigratione aliisque gentis magyarorum traditiones
adversus novatorum calumnias, et figmenta vindicantur. Pestini 1814. Typis Joan. Thom. Trattner.
42. — Historiae iurisque publici Ungariae amvenitates. Vindobonae 1783. Typis a Baumeisterianis.
43. Kovachich Martinus Georgius: Vestigia Comitiorum apud Hungaros ab exordio regni eorum in
Pannonia usque ad hodiern. diem celebratorum. Budae 1790. Typis regiae Università tis.
44. Kuun Géza Comes: Relationum Hungarorum cum oriente, gentisque orientalis originis historia an-
tiquissima. Claudiopoli 1893 –5.
45. Lambecius Petrus, Hamburgensis : Diarium sancti itineris Cellensis. Vindobonae 1666. Typis
Mathaei Cosmorovy s. caes. maj. typography
46. — Commentariorum de Augustissima Caesarea Vindobonensi lib. I–VII. Opera et studio Adami
Francisci Kollarii, pannonii Neosoliensis, Mariae Theresiae Aug. a consiliis et vindobonensis Bibliothecae
palatini custodis primarii Vindobonae 1766-82.
47. Mâtyâs Florianus: Historiae Hungariae fontes Domestici. Quinque ecclesiis 1883.
48. Nessel Daniel: Sciagraphia, sive prima delineatio et brevis notitia magni corporis historici, hactenus
inediti, brevi tarnen, deo volente edendi, in varia Syntagmata, diversosque tomos ratione diversitatis mate-
riae concinne divisi etc. Vindobonae 1692. Typis Joannis Jacobi Mann.
49. Nova Acta eruditorum, anno 1748 publicata. Lipsiae 1748.
50. Pray Georgius: Annales veteres Hunnorum, A varum et Hungarorum, ab anno ante natum Christum
CCX ad annum Christi 947, deducti ac maximam partem et orientis, occidentisque rerum scriptoribus con-
gesti, opera et studio Societatis Jesu sacerdotis. Vindobonae 1761—66. Sumptibus Hermanni Josephi
Krüchseri. Universitatis bibliopolae.
51. — Dissertationes historico-criticae in annales veteres Hunnorum, Avarimi et Hungarorum auctore,
et Mariae Theresiae Augustae honoribus dicertae ab illustrissimo domino dno Josepho Comite Erdödy de
Monyorokerék. Anno salutis 1774. Vindobonae, Typis Leop. Joan. Kaliwoda, aulae imperialis typographi.
52. — Historia regum Hungariae, cum notitiis praeviis ad cognosccndum veterem regni statum perti-
nentibus opera et studia Georgii Pray abbatis B. M. V. de Tormova et cath. eccl. M. Varadinen. Canonici
conscripta et in très partes divisa Budae, Typis et sumptibus regiae Universitatis pestinae Typographiae
anno 1801.
53. Repraesentatio et humillimae preces Universae in Transsilvania Valachicae nationis se pro regni-
colari natione, qualis fuit, authoritate regia, declarări, seque ad usum omnium iurium civilium, ex quo non
lege, non iure, sed temporum duntaxat iniuria cum initio praesertim superioris saeculi exclusa est, reponi de
genu supplicantis Martio, 1791. Jassy.
54. Sajnovics Joannis: S. J. ungari Tordasiensis e Comitatu Alba-Regalensi Regiae Scientiarum Socie-
tatis Hafniensis et Nidrosiensis socii Demonstratio, idioma ungarorum et lapponum idem esse. Regiae Sci-
entiarum Societatis Danicae praelecta et typis excusa Hafniae anno 1770 récusa. Tyrnaviae, typis coRegii
Academici Societatis Jesu.
55. Schwandtnerus Joannes Georgius: Scriptores rerum hungaricarum veteres, ac genuini, partim pri-
mum ex tenebris eruti, partim antehac quidem editi, nunc vero ex Mss codicibus, et rarissimis editionibus,
bibliothecae Augustae Vindobonensis, ab in numeris mendis vindicati, plurim. variantibus lectionibus et
necessariis, hinc inde qnibusdam notis illustrati : partim etiam ad nostra usque tempora continuati, multîsque
in locis auctiores redditi, antiqnissimis demum incuneali» exornati et cum amplissima praefatione Matthiae
Belii, nec non instructissimo rerum verborumque indice, in nitidissimam hanc formam redacti. Cura et stu-
dio Austriaci Stadelbirchensis. Vindobonae 1746–48. Impensis Joannis Pauli Kraus bibliopolae Vin-
dobonensis.
56. Schwandtnerus Joannes Georgius : Scriptores rerum hungaricarum veteres ac genuini etc. Tyrnaviae
1765. Typis Collegii Academici Societatis Jesu.
57. — Scriptores rerum hungaricarum veteres et genuini etc. Vindobonae. Typis. Joannis Thomae nob.
Page 65
Anonim
de Trattnern, caes. reg. aulae typographi et bibliopolae 1766–68
58. Szeredai Antonius, de Szenthâromsâg: Series antiquorum et recentiorum Episcoporum Transsilva-
niae. A. Carolinae Anno 1790. Typis Episcopalibus.
59. Szirmay Antonius: Hungaria in parabolis, sive Commentarli in adagia et dicteria Hungarorum.
Edidit Georg. Kovachich. Budae 1804. Typis reg. Universitatis.
60. — Editio altera, priore longe auctior et emendacior, Budae 1807.
61. — Notitia historica Comitatus Zempleniensis. Edita et indieibus provisa, industria M. G. Kovachich
Senquiciensis. Budae 1804. Typis regiae universitatis pestanae.
62. — Notitia politica, historica, topographica incliti Comitatus Ugochiensis. Edita et indieibus provisa
industria M. G. Kovachich Senquiciensis. Pestini 1805.
63. Szklenâr Georgius: Vetustissimus magnae Moraviae situs et primus in earn Hungarorum ingressus,
et incursus, quem geograhice, historiée, critice descripsit et retrusit ac plerumque coaevis monumentis illus-
travit. Posonii, Typis Joannis Michaelis Länderer 1784.
64. — Editio secunda correctior. Posonii 1788. Apud Aloisium Doli et Schwaiger bibliop.
65. — Hypercriticon examinis vetustissimi M. Moraviae situs et vindiciarum Anonymi Belae régis
scribae. Posonii 1788. Typis Joannis Michaelis Länderer.
66 Tabulae codicum manu scriptorum praeter graecos et orientales in bibliotheca palatina Vindobonensi
asservatorum. Edidit Academia Caesarea Vindobonensis. Vindobonae venum dat Caroli Geroldi filius.
1864–75.
67. Thunmann Joannes: De Comanis, ab Hunnis piane diverso populo. Acta societatis Jablonovianae.
Anno 1773. Lipsiae 1774.
68. Tomka Szâszky Johannes: Introductio in geographiam Ilungariae antiqui et medii aevi. Quondam e
veteribus monumentis eruta et VI. tabulis illustrata. Posonii 1781. Typis Francisci Patzko Posonii 1750.
69. Thorma Franciscus: Ex praelectionibus Antonii felici.» Lenghel a S. M. in gymnasio pestiensi
Scholarum piarum disputationi publicae expositae dissertationes. Pesthini Typis Eizenbergerianis 1768.
II. În limba germană.

1. Briebrecher Rudolf: Der gegenwärtige Stand der Frage über die Herkunft der Romänen. Programm
des ev. Gymnasiums zu Hermannstadt 1896.
2. Büdinger Max: Oesterreichische Geschichte bis zum Ausgange des 13. Jahrhunderts. Leipzig 1858.
Druck und Verlag von B. G. Taubner.
3. Cassel Selig: Magyarische Alterthümer. Berlin. Verlag von Veit und Comp. 1848,
4. Czoemig Karl Freiherr: Etnographie der oesterreichischen Monarchie. Wien 1857. Aus der kais. kön.
Hof und Staatsdruckerei. Uber die Glaubwürdigkeit der Nachrichten des Anonymus Belae, namentlich in
Betreff der Einwanderung der Ungern in ihr heutiges Gebiet und der dort angetroffenen Völker.
5. Dümmler Emst: Geschichte des ostfränkischen Reiches. Berlin 1862–5. Verlag von Duncker und
Humbold. (Jahrbücher der Deutschen Geschichte).
6. Eder Jos. Karl: Gebuehrliche Nothwehr gegen die Ausfälle des Recensenten in der Jenaer Allg. Litt.
Zeit. (Siebenbürg. Quartalsehrift 1798).
7. Engel Christian: Geschichte des ungrischen Reiches und seiner Nebenländer. Halle 1797–1804.
8. — Geschichte des Königreichs Ungern. Tübingen 1811. J. G. Cotta’sche Buchhandlung.
9. — Geschichte des ungrischen Reiches. Wien 1813–14. Comesinsche Buchhandlung.
10. Fessler, J. A.: Die Geschichten der Ungern und ihrer Landsassen. Leipzig 1815 – 25 Bei J. F.
Gleditsch.
11. Gatterer Joh. Christ.: Versuch einer allgemeinen Weltgeschichte. Göttingen 1792 Im Verlag Van-
denhoeck und Ruprecht.
12. Gebhardi Ludw. Albrecht: Geschichte des Reiches Hungarn und der damit verbundenen Staaten.
Page 66
Leipzig 1778. Bei Weidmanns Erben und Reich.
13. Griselini Franz. Versuch einer polit, und natürl. Geschichte des Ternes varer Banats. Wien 1780.
14. Grossing Francise Rudolf: Ungarisches allgemeines Staats-und Regiments-Recht aus dem
lateinischen übersetzt von einem Freunde dessen, was Recht ist. 1786.
15. Gustermann Anton Wilhelm: Die Ausbildung der Verfassung des Königreiches Ungern, aus der
Geschichte und aus den Gesetzen dieses Reiches dargestellt. Wien 1811. Im Verlage bei Anton Doll.
16. Heinmann Ludwig: Zur Kritik ungarischer Geschichtsquellen im Zeitalter der Arpaden. 1888.
17. Hilferding A. Geschichte der Serben und Bulgaren. Aus dem russischen von I. E. Schmaller. Bau-
tzen 1856–64.
18. Hunfalvy Paul: Die Rumänen und ihre Ansprüche. Wien und Teschen 1883 Verlag von Karl Pro-
chaska.
19. — Jos. Lad. Pie’s „Der nationale Kampf gegen das Ungarische Staatsrecht“. Wien und Teschen
1883. Karl Prochaska.
20. — Wie die Rumänen Geschichte schreiben. Ungarische Revue 1885.
21. — Neuere Erscheinungen der rumänischen Geschichtsschreibung. Wien und Teschen 1886. Verlag
von Karl Prochaska.
22. Jung Iulius: Roemer und Romanen in den Donauländern. Innsbruck 1877. Verlag der Wagner’schen
Universitätsbuchhandlung.
23. Karamsin Nicolaus : Geschichte des russischen Reiches, übersetzt von Fr. Hauenschild, Riga 1820.
bei C. I. G. Hartmann.
24. Klaiö Alois: Slavonien vom X bis zum XIII Jahrhundert. Agram 1882.
25. Kollär Adam Franc.: Welches ist der Comitate oder Gespanschaften, wieviel derselben waren im
13. Jahrhunderte und wie war ihre damalige Militairund Ci vii Verfassung? Wien 1771.
26. Krajner Emerich: Die ursprüngliche Staatsverfassung Ungarns seit der Gründung des Königthums
bis zum Jahre 1382. Wien 1872. Druck und Verlag von Carl Gerold’s Sohn in Wien.
27. Lorenz Ottokar: Deutschlands Geschichtsquellen im Mittelalter seit der Mitte des 13. Jahrhunderts.
Berlin 1886. Verlag von Wilhelm Hertz.
28. Mailäth Joh. Graf: Magyarische Gedichte übersetzt. Stuttgart und Tübingen 1825. In der I. G.
Cotta’schen Buchhandlung.
29. — Geschichte der Magyaren. Regensburg 1852.
30. Maniu Vas.: Zur Geschichtsforschung über die Romanen. Historisch-kritische und etnologische
Studien von V. Maniu, Seeretair der historischen Section der Akademie der Wissenschaften zu Bukarest.
Deutsch von P. Brosteanu. Reschitza 1884. Buchdruckerei Simeon Pocrean.
31. Marczali Heinrich: Ungarns Geschichtsquellen im Zeitalter der Arpaden. Berlin 1882. Verlag von
Wilhelm Hertz.
32. Palacky Franz: Geschichte von Böhmen.
33. Palkovies Georg: Ein paar Worte über die Schrift: Abkunft der Magyaren. Dargethan von Schlözer
in seinem Nestor. Pressburg 1827.
34. Piß Jos. Lad: Über die Abstammung der Rumänen. Leipzig 1880. Verlag von Duncker und Hum-
bolt.
35. — Der nationale Kampf gegen das ungarische Staatsrecht. Ein Beitrag zur Kritik der älteren ungar-
ischen Geschichte. Leipzig 1882. Verlag von Duncker und Humbolt.
36. — Zur rumänisch-ungarischen Streitfrage. Skizzen zur ältesten Geschichte der Rumänen, Ungarn
und Slaven. Verlag von Duncker und Humbolt.
37. Potthast August: Wegweiser durch die Geschichtswerke des europäischen Mittelalters von 375–
1500. Berlin 1862. Hugo Kastner. – Verbesserte und vermehrte Auflage. Berlin 1895-6. W. Weber.
38. Rademacher Otto: Zur Kritik ungarischer Gescbiehtsquellen. Forschungen zur deutschen Geschi-
Page 67
Anonim
chte XXV. Herausgegeben von der historischen Commission bei der kön. bayerischen Akademie der Wis-
senschaften. Göttingen 1885.
39. Roesler Robert: Romänische Studien, Untersuchungen Zur älteren Geschichte Romäniens. Leipszig
1871. Verlag von Duncker und Humbolt.
40. Rösler Eduard: Zur Kritik älterer ungarischen Geschichte. Troppau. Druck von Alfred Trassier
1860.
41. Rühl Franz: Zu den Quellen des anonymen Notars des Königs Bela. Herausgegeben von der histor-
ischen Commission bei der kön. bayerischen Akademie der Wissenschaften. Göttingen 1883.
42. Schlözer August Ludwig: Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. Göttingen 1795. Im Van-
deroek-Ruprechtsehen Verlage.
43. — Nestor. Russische Annalen in ihrer slavonischen Grundsprache: verglichen von Schreibfeiern
und Interpolationen gereinigt, erklärt und übersetzt. Göttingen 1802 –9. Bei Heinrich Dieterich.
44. Schwartner Martin: Statistik des Königreichs Ungern. Pest 1798. Gedruckt bey Matthias Trattner.
45. Semler Johann Salomon: Die allgemeine Geschichte von Russland. Halle 1765. Joh. Justinus
Gebauer.
46. Spittler L. J. Entwurf der Geschichte der europäischen Staaten. Berlin 1793. Bey August Mylius.
47. Sultzer Franz Joseph: Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist: der Walachey, Moldau, und
Bessarabiens, im Zusammenhänge mit der Geschichte des übrigen Daciens, als ein Versuch einer allge-
meinen dacischen Geschichte mit kritischer Freyheit entworfen. Wien. Bey Rudolf Gräffer.
48. Thunmann Johann: Untersuchungen über die Geschichte der oestlichen europaeisehen Voelker.
Leipzig 1774. Bei Siegmund Lebrecht Crusius.
49. Wattenbach W. Deutsche Gescbiehtsquellen im Mittelalter bis zur Mitte des dreizehnten Jahrhun-
dertes. Berlin 1894. Verlag von Wilhelm Hertz.
III. În limba maghiară.

1. Balássy Ferentz: A Zámi és oliati apátságok. Ertekezések a torténelmi tudományok köreböl 1881.
2. Bartal György: A magyar vérszerzôdés és a csiki székely krónika. Az Anonymuszrôl adott czikk
folytában. Uj magyar Muzeum 1859.
3. Bartal György : Bela király halhatatlan jegyzôjének, Matyásnak ujabb diadalárôl. Magyar akademiai
értesito 1861. Etnieh Gusztáv Pest.
4. — Bòia király halhatatlan jegyzôjének hajdani szittyáirôl, fôtekintettel macedoniai Nagy Sándor ko-
rára. Pesten 1864, kiadja Heckenast Gusztav.
5. Békesi Emil: Magyar irók az Arppádházi királyok korában. Budapest 1896. Katholikus Szemle.
6. Békey István: Béla király jegyzôjének személye és kora. Budapest 1886. Nyomatott Bagô Márton és
fiainál.
7. Borovszky Samu: A honfoglalás tôrténete. Budapest 1894. Franklin-tarsulat.
8. Budai Ezsaiás: Magyarország historiája a mohácsi veszedelemig. Debreczen 1805. Ny. Csáthy
György.
9. Csetneki Elek: Anonymus az erdélyi olàhokrôl. Egyetemes philologiai közlöny 1881.
10. Dankó Jószef: Györmegyei Sabaria, vagyis pannonhalmi Szent-Märton, torvesi Szent-Mártonnak
születéshelye. Magyar Sion 1867.
11. Dugonics Andras: Etelka, egy igen ritka magyar kisasszony, Világosvărott, Arpád és Zoltán fejedel-
meink ideikben. Pozsonyban és Kassán 1788. Füskuthi Länderer Mihály kôltségével és betüivel.
12. — Jolanka, Etelkának leánya. Pozsonyban és Pesten 1803. Füskuthi Länderer Mihály kôltségével
és betüivel.
13. — Szittyiai tôrténetek. Pozsonyban és Pesten 1806—8. Füskuthi Länderer Mihály kôltségével és
betüivel.
Page 68
14. Enessey György: Béla király névtelen jegyzôje kézirat.
15. Fejér György: Béla királyunk jegyzôjének idejekorárol. Tudományos gyüjtemény 1828.
16. Fejérpataky Laszlo: Tôrténetirás az Arpádok alatt, Figyelô 1877.
17. — Irodalmunk az Arpadok korában. Budapest 1878. Rudnyánszky A. kônyvnyomdájábôl.
18. — Még egyszer Anonymus. Századok Budapesten 1879.
19. — A magyar honfoglalás kutföi. Vasárnapi Ujság 1883.
20. Foltiny János: Nehány hely a Zásty-i apátság alapitô levelébôl s Anonymus kora és kiléte. Századok
1871. Pest.
21. — A Zásty-i apátság XL századik oklevelének taglalata s ismeretlen helyének meghatározása. Kutfô
tanulmány az egri fôegyliázmegye tôrténelmébôl vonatkozással Anonymusra. Eger 1883. Szolcsányi Gyula
bizománya.
22. — Válasz, mikor élt Anonymus? feliratu birálat irojának. Egri egyházmegyei közlöny 1883.
23. Frankl Vilmos: A magyar nemzet bevándorlásának tôrténete. Magyar tudományos Értekezô 1862.
24. Göndöcs Benedek: Pusztaszer és az ezredéves ünnepély. Budapest 1883.
25. Hajnik Imre: Magyar alkotmány és jogtôrténelem. Pest 1872. Kiadja Heckenast Gusztáv.
26. Hammer-Purgstall Jószef: A magyarok eredeti lakfoldérôl. A magyar tudôstársaság évkônyvei.
Budán 1834 8.
27. Havas Sándor: Az O-budai hajdan a bold. Szuz Mariárôl nevezett „Fehéregyház" és Arpád sirja.
Archeologia! Ertesitô 1882.
28. Hornyik János: Pusztaszer, a honalapitô magyar nemzet elsô tôrvényhozási kôzgyülése szinhe-
lyének tôrténete. Pusztaszer térképével s szermonostor romjai két rajzával és 120 darab oklevéllel. Kees-
kemét 1865. Gallia Fülôp bizománya.
29. Horváth István: Béla király névtelen Jegyzôjérôl. Pest 1804.
30. — A szlavinokrôl, azaz: kérkedôkrôl, a trôjai háborutôl elsô Justinianus Császárig. Pest 1844 nyomt.
Petrozai Trattner I. M. és Károlyi István.
31. Humfalvy Pál: A. Magyarok credete. Budapesti szemle 1860.
32. — Reguly Antal hagyományai. Pest 1864. Eggenberger Ferdinand akademiai kônyvárusnál.
33. Hunfalvy Pal: Magyarorszàg ethnographiája, Budapest. A magy. Tud. Akademia kònyvkiadó hi-
vatalában 1876.
34. — A rumun tôrténet irásrôl. Budapesti szemle 1885.
35. Ipolyi Arnold: Magyar Tôrténet-kutfotanulmányok. .Felolvastatott a M. Tud. akademiában 1870.
36. Janesó Benedek: Román politikai és tôrténelmi tanulmányok. 1896. Budapest. Lampel Robert ki-
adása.
37. Jámbor Păi: A magyar irodalom tôrténete. Pest 1864. Kiadja Báth Mór.
38. Jászay I’ál: Aimos a magyar kronikák szerint. Pest 1850.
39. — A magyar nemzet napjai, a legrégibb idôtô'l az arany bulláig, kiadta Tôldy Ferentz. Pest 1855.
Emidi G. bizománya.
40. Jerney János: Keleti utazása a magyarok oshelyének kinyomozása végett. Pesten 1844-5.
41. Kachelmann János: Szepes és Gômôr nevérô'l és Béla király névtelen jegyzôjérôl. Uj magyar
Muzeum 1859.
42. Kandra Kabós: Aba Samu király. Budapest 1891. Ráth Mór.
43. Karácsonyi János: A honfoglalás és Erdély. Katholikos szemle 1896.
44. Kerékgyártô Arpád: Magyarorszàg mivelô'désének tôrténcte. Pest 1859–65. Kiadják Buda Sándor
és Krupinszky Janos.
45. Lethenyei Janos: Anonymus, azaz: Béla királynak névtelen irò deákja, aki ama hét magyaroknak
Szittyábôl Almos hertzeg vezcrlése alatt lött kijôvetelôket megirta. Most pediglen deák nyelvbô'l magyarra
forditotta és a nemes magyar nemzetnek felajánlotta. Pesten, nyomtattatott Trattner Mátyás betüivel 1790.
Page 69
Anonim
46. Mandy István: Magyar Sunád, avagy 1. Béla királynak nevetlen irôdéákja kit osi édcs emlék oszlo-
pául az ô Hét Fô'magyar Vezérekrôl irt Deák Ilistoriájábôl magyarba öltöztetve elö állatott Tekintetes
Nemes Szattlimár vármegye edgy legkissebb Hites Tagja. M. M. I. Debreczenben, nyomtt. Szigethy Mihály
által 1799.
47. Marczali Henrik: Béla király jegyzöje. Kutfô'i tanulmány. Egyetemes philologiai Közlöny. Buda-
pest 1877.
48. — A magyar tôrténet kutföi az Arpádok korában. Budapest 1880. Franklin társulat.
49. — Magyarorszàg tôrténete az Arpádok korában. Budapest 1896.
50. — A kronikák. Budapest 1896 az Atheneum irodalmi és nyomadai r. társulat kiadása
51. Máriássy Béla: A magyar tërvényhozás tôrténelme 1000–1880. Budapest, Gyôr 1884–93. Nyoma-
tott Bartalus Imrénél.
52. Mártonfy Márton: Magyar alkotmánytan és az abban foglalt polgári jogok és kôtelességekrôl. Kassa
1874. „Pannonia“ könyvnyomda.
53. Mátsár István: Hét magyarok, azaz néhai Béla király (Anonymus) nevetlen Irò Deákjának az elsô
Hét magyar vezérekrôl irt Histôriája, melyet magyarra forditott hat lábmértékû bajnoki versekbe szedett
más auctorokbul sok részekben megbôvitett elmés kôlteményekkel felékesitett Kézirat az egri érseki lyceum
konyvtárában.
54. Mátyás Florián: Anonymus idôkorárôl, magy. Tudományos Értesitô 1867.
55. Mitrovics Gyula: Rételpatak s a melegforrás. Tôrténeti emlék a honszerzés napjaiból. Vasárnapi
ujság 1865.
56. Moldován Gergely: A románok eredete. Magyar-román szemle „Ungaria“ 1895.
57. Molnár Aladár: A magyar alkotmány tôrténeti kifejlôdése. Pàpán 1862. A reformált fôtanoda
betüivel.
58. Molnár János Păi: IV. Béla királynak nôtáriussa. Magyar kônyv-ház Pest 1795.
59. Nagy Gábor. Béla király nevetlen irodeákjárôl. Hasznos mulatságok, 1836.
60. Nagy Géza: Adatok a székelyek eredetéhez és egykori lakhelyéhez Sepsi Szentgyôrgy 1883–6.
Jôkai nyomdarészvénytársulat kônyvnyomdája.
61. — A Geisa név kiejtése: II. Gejcsa és Gecse. Turul 1892
62. Nagy Gyula: Szénhalom, hamuhajlok pogánysir. Archeologiai értesitô 1878.
63. Pauer János: Osôk emléke, vagyis: szerette-e a magyar nemzeti tôrténetét? vóltak-e hajdan
évkônyvei? Székesféjérvàrt 1860. Özvegy Számmer Pálné betüivel.
64. Pauler Gyula: A magyarok megtelepedésérôl Századok 1877.
65. — Anonymus kölföldi vonatkozásai. Századok 1883.
66. — Néhány szó hadi viszonyainkról a XI–XIII században. Hadtôrténelmi kôzlemények 1888.
67. — A magyar nemzet tôrténete az Arpádházi királyok alatt. Budapest 1893.
68. — A magyar honfoglalás utjának térképe. A névtelen jegyzô szerint, a honfoglalás korabeli és Ar-
pádkori régészeti leletek feltüntetésével. Ezredéves kiállitás tort, katalogusa 1896.
69. Pesty Frigyes: A hclynevek és a tôrténelem. Ertekezés kiadta a magyar Tudományos akademia
1880.
70. — Magyarország helynevei, törteneti, földrajzi és nyelvészeti tekintetben. Budapest 1888. Kiadta a
magy. tud. Akadémia.
71. Petényi Otto: Arpád sirhelyéuek fôlfedezése. Budapest 1895.
72. Piek Miksa: Régi magyar tôrténetirás a legrégibb kortól 1529-ig. Budapest 1888. Nyomatot Ney-
mayer Edénél.
73. Podhradezky Josef: Béla király névtelen jegyzôjének idejekora és hitelessége. Oklevelek egykoru
és közelkoru kutfök szerint birálta és értelmezte. Budán 1861. Bagô Mártonnál.
74. Pulszky Ferenez: Anonymus Belae regis notarius. Eletképek 1845. Pesten.
Page 70
75. Reguly Antal: Tudôsitás Hell Miksa historiai kéziratainek azon részérôl, mely a magyar-finn kérdést
tárgyalja. Maey. Akademiai Ertesitô 1851.
76. Réso Ensel Sándor: Béla király nôtáriusárôl. Tudományos Gyüjtemény 1832.
77. — Arpád sirja. Budapesti Hirlap 1860. Vasárnápi Ujság 1862.
78. Réthy Laszlo: Anonymus az erdélyi oláhokrôl. Budapest 1880. Knoll Károlynál.
79. Rischel Agost: Ostôrténetünk nehány fontos kérdésérôl Pest 1851.
80. Rohonyi Gyula: A honfoglalás tôrténete. Budapest 1896. Az „Athenaeum“ kiadása.
81. Rónai Horváth Jenô: Magyar hadi kronika. Hadtôrténeti Kôzlemények 1895.
82. Salamon Ferenez: A tôrténelmi viszgálatrôl. Budapesti Szemle 1873.
83. — Budapest tôrténete 1885.
84. Sayous Ede: A magyar tôrténelem kutforrásai. Forditotta ifj. Szinnyey Jôszef. Budapest 1877.
Franklin társulat.
85. Sándor István: A régi s mostani magyar énekrôl s tánezrôl. Gyôr 1801.
86. — Két régi kônyveinkrôl: Anonymus s a Váradi Regestrum. Gyôr 1801.
87. — Béla nôtáriusárôl még egyszer. Gyôr 1801.
88. — Bela Levelessénél elôfordulô tulajdon nevek. Bées 1808.
89. Sebestyén Gyula: A magyar honfoglalás mondai. Budapest 1895.
90. — A székelyek neve s eredete. Ethnografia 1897.
91. — Néprajzi füzetek. Budapest 1897.
92. — Ki volt Anonymus? Budapest 1898. Grill Karôly kônyvkereskedése.
93. Somogyi Ede: Magyar Lexikon. Budapest 1879.
94. Sörös Pongrátz: Adorján erdélyi püspôk s a szebeni prépostság. Magyar Sion 1896.
95. Szabó Demo: Az oláhok eredetérôl és polgári állásukrôl. Gyôr. Nyomatott Sauerwein Gézánál 1865.
96. Szabó István: Anonymus Arpaliceje. Századok 1890.
97. Szabó Károly: Elôd vajda. 1851.
98. — A hét magyar nemzetség. Uj magyar muzeum 1851.
99. — Béla király névtelen jegyzôjének kônyve a magyarok tetteirôl. 1860.
100. — Béla király névtelen jegyzôje és német birálôi. Budapesti szemle 1860.
101. — Biborban született Konstantin császár munkái magyar tôrténeti szempontbôl ismertetve...
Magy. Akademiai értesitô 1860.
102. Szabó Károly: Kézai Simon krônikája. Pest 1862.
103. — A magyar vezérek kora Arpádtôl Szent Istvánig. Pest 1869 kiadja Ráth Mór.
104. Szalay Lászlô: Magyarország tôrténete, Lipcse 1852–62. Geibel, Läufer & Stolp.
105. Széchy Károly: A pannoniai ének. Irodalomtôrténeti kôzlemények 1892.
106. Szinnyei Jôsef: Hogy hangzott a magyar nyelv az Arpádok korában? Budapest 1895, Hornyánszky
Viktor kônyvsajtoja.
107. Szlemenits l’ai: Tôrvényeink tôrténete országunk keletkeztétôl az Arpádok kihaltăig. A niagy.
tudôs társaság evkônyvei 1845. Budán.
108. Tholt Titus: Fehérgyház és Arpád sirjának holfekvése s kutatásaim. Budapest 1868. Rêvai
testvérek bizománya.
109. — Hol van Arpád sirja? Fiiggetlenség 1882.
110. — Az ôbudai „Fehéregyház“ és Arpád sirja. Archaeologiai értesito 1882.
111. Thury Jôsef: Krônikáink és a nemzeti basyomány. Irodalomtôrténeti kôzlemények 1897.
112. Tôldy Ferencz: A magyar kôltészet tôrténete 1853. Heekenast Gusztáv.
113. — Nemzeti tôrténetirásunk kezdetei. Századok 1868.
114. — Anonymus és a Colonnai Guido. Reform 1870.
115. Uhlarik János: Nyelvészeti tanulmány Anonymus „de gestis Hungarorum11 czimü munkája felett.
Page 71
Anonim
116. — Anonymus latinsága. Nyelvészeti tanulmány. Nagyszombat 1889. Nyomatott Winter Sigmond-
nál.
117. Vass Jôsef: Béla király névtelen jegyzôjének kora, ujabb nyomozások alapján. Pest 1865. Kugler
Adolf tulajdona.
118. Vámbéry Armin: A magyarok credete. Ethnologiai tanulmány. Kiadja a magyar tudományos
Akadémia. Budapest 1882.
119. Váradi János: A régi magyar zászlôságrôl vaiò nyomozások. Posonyban 1830. Belnay örököseinek
betüivel.
120. Wekerle Lászlô: Alba Maria mint Arpád sirja holfekvésének meghatározása. Budapest 1885. Pal-
las részvénytársaság.
121. — Arpád sirja az ôbudai Viktoria-téglagyár telkén megtalált Fehér-egyház szentélyében. Budapest
1886. Pallas részvénytársaság.
122. Wenzel Gusztáv: Eszmetôredékek a magyar nemzet hô'smonda tôrtenéttudományi méltatására.
Pest 1850.
123. — Tudôsitás Hell Miksa kéziratai azon részeirol melyek Anonymust s a régi magyar foldiratot
tárgyalják. Magy. Akademiai Értesitô. 1851.
124. A magyar és erdélyi magánjog rendszere. Budán 1863. A kir. magy. egyetemi nyomdábôl.
IV. în limba română.

1. Barițiu G.: Collecțiune de diplome din diplomatariul comitelui Iosif Kemény, care privesc mai ales
pe români (valaelii). Transilvania 1871.
2. (Laurian Treb.) Anonim: Temișana sau scurtă istorie a Banatului Timisan. Bucuresci 1848. Cu
tipariul colegiului național.
3. Maior Petru: Istoria pentru începutul românilor în Dacia, tocmită de Petru Maior de Dicio-Sânmărtin,
protopop și la înnălțatul crăescul consilium locumtenențiale al Ungariei crăesc a cărților revisor la Buda
1812.
4. — Din scrierile lui Petru Maior edate de societatea literarie „Petru Maior“ a junimei române studióse
din Budapesta. Volumul I. Istoria pentru începutul românilor în Dacia. Budapesta și Gherla 1883.
5. Maniu Basiliu: Disertațiune istorico-critică despre originea românilor din Dacia-Traiană. Timișora
1857. Cu typariul Iui M. Hazay și a fiului Guilomu.
6. — Cercetare istorică asupra românilor. Studii istorice-critice si etnologice. Bucuresci 1883.
7. Onciul D.: Teoria lui Roesler. Convorbiri Literare, Bucuresci 1885. v. XIX. pag. 256 sequ.
8. — Anonymus Belae notarius, Enciclopedia Română 1896.
9. Papiu A. Ilarian: Istoria romanilor din Dacia superiore. Viena 1852. Cu literele lui C. Gerold și fiu.
10. Pascuțiu Dionisiu: Originea românilor și latinitatea limbei române. Arad 1881. Cu tipariul lui St.
Gyulai.
11. Șincai Gheorghie din Șinca: Kronica Rumânilor și a mai multor neamuri, încât au fost ele așa de
amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora fără de ale altora nu se pot scrie pre înțeles.
Buda în crăeasca tipografie a universității scientifice unguresci tipărită la anul 1844.
12. — Edițiunea a doua tipărită de ministeriul cultelor și al instrucțiunei publice Bucuresci. Tipografia
Academiei române (Laboratorii români) 1886.
13. Tocilescu Gr. G.: Dacia înainte de Romani. Bucuresci 1880.
14. Xenopol A. D.: Teoria lui Rösler 1885. Iași.
15. — Istoria românilor din Dacia Traiană 1888.
Page 72
Bibliografie după 1900
Surse primare
1. Anonymus, Notary of King Béla: The Deeds of the Hungarians (Edited, Translated and Annotated by
Martyn Rady and László Veszprémy) (2010). In: Rady, Martyn; Veszprémy, László; Bak, János M.
(2010); Anonymus and Master Roger; CEU Press; ISBN 978-9639776951.
2. Master Roger's Epistle to the Sorrowful Lament upon the Destruction of the Kingdom of Hungary by
the Tatars (Translated and Annotated by János M. Bak and Martyn Rady) (2010). In: Rady, Martyn;
Veszprémy, László; Bak, János M. (2010); Anonymus and Master Roger; CEU Press; ISBN 978-
9639776951.
3. The Deeds of Frederick Barbarossa by Otto of Freising and his continuator, Rahewin (Translated
and annotated with an itroduction by Charles Christopher Mierow, with the collaboration of Richard Emery)
(1953). Columbia University Press. ISBN 0-231-13419-3.
4. The Laws of the Medieval Kingdom of Hungary, 1000–1301 (Translated and Edited by János M. Bak,
György Bónis, James Ross Sweeney with an essay on previous editions by Andor Czizmadia, Second
revised edition, In collaboration with Leslie S. Domonkos) (1999). Charles Schlacks, Jr. Publishers. ISBN
88445-29-2.
Bibliografie suplimentară
1. Bak, János M. (1993). "Linguistic pluralism" in Medieval Hungary. In: The Culture of Christendom:
Essays in Medieval History in Memory of Denis L. T. Bethel (Edited by Marc A. Meyer); The Hambledon
Press; ISBN 1-85285-064-7.
2. Berend, Nora (2006). At the Gate of Christendom: Jews, Muslims and "Pagans" in Medieval
Hungary, c. 1000–c. 1300. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-02720-5.
3. Curta, Florin (2006). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500–1250. Cambridge University
Press. ISBN 978-0-521-89452-4.
4. Engel, Pál (2001). The Realm of St Stephen: A History of Medieval Hungary, 895–1526. I.B. Tauris
Publishers. ISBN 1-86064-061-3.
5. Fine, John V. A. (1991). The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late
Twelfth century. The University of Michigan Press. ISBN 0-472-08149-7.
6. Fine, John V. A. (1994). The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century
to the Ottoman Conquest. The University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4.
7. Georgescu, Vlad (1991). The Romanians: A History. Ohio State University Press. ISBN 0-8142-
0511-9.
8. Goldstein, Ivo (1999). Croatia: A History (Translated from the Croatian by Nikolina Jovanović).
McGill-Queen's University Press. ISBN 978-0-7735-2017-2.
9. Kirschbaum, Stanislav J. (2005). A History of Slovakia: The Struggle for Survival. Palgrave. ISBN
1-4039-6929-9.
10. Kontler, László (1999). Millenium in Central Europe: A History of Hungary. Atlantisz Publishing
House. ISBN 963-9165-37-9.
11. Makkai, László (1994). The Hungarians' prehistory, their conquest of Hungary and their raids to
the West to 955 and The foundation of the Hungarian Christian state, 950–1196. In: Sugár, Peter F. (General
Editor); Hanák, Péter (Associate Editor); Frank, Tibor (Editorial Assistant); A History of Hungary; Indiana
University Press; ISBN 0-253-20867-X.
12. Molnár, Miklós (2001). A Concise History of Hungary. Cambridge University Press. ISBN 978-0-
521-66736-4.
Page 73
Anonim
13. Rady, Martyn (2000). Nobility, Land and Service in Medieval Hungary. Palgrave (in association
with School of Slavonic and East European Studies, University College London). ISBN 0-333-80085-0.
14. Reutel, Timothy (2000). The New Cambridge Medieval History: Volume 3, c.900-c.1024.
Cambridge University Press. ISBN 978-0521364478
15. Sedlar, Jean W. (1994). East Central Europe in the Middle Ages, 1000–1500. University of
Washington Press. ISBN 0-295-97290-4.
16. Spiesz, Anton; Caplovic, Dusan; Bolchazy, Ladislaus J. (2006). Illustrated Slovak History: A
Struggle for Sovereignty in Central Europe. Bolchazy-Carducci Publishers. ISBN 978-0-86516-426-0.
17. Spinei, Victor (2003). The Great Migrations in the East and South East of Europe from the Ninth
to the Thirteenth Century(Translated by Dana Bădulescu). ISBN 973-85894-5-2.
18. Alföldi, Andreas. 1924; 1926. Der Untergang der Römerherrschaft in Pannonien. 2 vols. Berlin.
Leipzig.
19. Anghel, Gh. 1987. Alba Iulia. Bucureşti.
20. Anghel, Gheorghe and Horia Ciugudean. Cimitirul feudal-timpuriu de la Blandiana (jud. Alba).
Apulum, 24, 179–196, 1987
21. Armbruster, Adolf. Romanitatea românilor. Istoria unei idei. Bucureşti. 1993
22. Bakó, Geza. The Relations of the Principality of the Banat with the Hungarians and the Petchenegs
in the Tenth Century. In Relations, 241–248. 1975
23. Bálint, Csanád. Südungarn im 10 Jahrhundert. Budapest, 1991
24. Barkóczi, László. A 6th Century Cemetery from Keszthely-Fenékpuszta. AArch, 20, 275. 311,
1968
25. Barkóczi, László. History of Pannonia. In ARP, 85–124, 1980.
26. Barkóczi, László and Salamon Ágnes. Remarks on the 6th Century History of Pannonia. AArch,
23, 139–153, 1971.
27. Barkóczi, László and Salamon Ágnes. Tendenzen der strukturellen und organisatorischen Änder-
ungen pannonischer Siedlungen in 5 Jahrhundert. AR, 21, 147–187, 1984
28. Berend, Nora. At the Gate of Christendom: Jews, Muslims and Pagans. in Medieval Hungary, c.
1000.–c. 1300. Cambridge, 2001
29. Boba, Imre. Transylvania and Hungary. From the Times of Álmos and Árpád to the Times of King
Stephen.. In Forschungen über Siebenbürgen, I, 17–32, 1987
30. Boba, Imre. 1988. Dux Boemorum and the Sclavi Nitrienses in Anonymi Gesta Hungarorum. UAJ,
60, 13, 25, 1988
31. Boba, Imre. In Defence of Anonymus Belae Regis.. In Die ungarische Sprache und Kultur im Do-
nauraum. I. Beziehungen und Wechselwirkungen an der Wende des 18. und 19. Jahrhunderts, 450.458.
Budapest, Wien 1989
32. Boba, Imre. One or two Attilas. In the Gesta of Anonymus Belae Regis?. UAJ, 62, 37, 73. 1990.
33. Boba, Imre. Vlachs in the History of Central Europe. A Problemstellung, 1995
34. Ciocîltan, Virgil. Observations concernant les Roumains dans la chronique du Notaire Anonyme
du roi Bela. TR, 5, 2, 3–14, 1986
35. Cosma, Călin. Vestul şi nord-vestul României în secolele VIII–X d. H. Cluj-Napoca, 2002
36. Curta, Florin. Transylvania around A.D. 1000. In Europe around the year 1000, ed. P. Urbanczyk,
141–165. Warsaw, 2001.
37. Decei, Aurel. Românii din secolul al IX-lea pînă în al XIII-lea în lumina izvoarelor armeneşti. În
idem, Relaţii româno-orientale, 117. Bucureşti, 1978
38. Drăganu, Nicolae. Românii în veacurile IX.XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei. Bucureşti.
1933
39. Horedt, Kurt. Contribuþii la istoria Transilvaniei în secolele IV–XIII. Bucureşti, 1958
Page 74
40. Iorga, Nicolae. Istoria românilor, vol. 3, Ctitorii, ed. V. Spinei. Bucureşti, 1993
41. Pârvan, Vasile. Românii în Cronica Notarului Anonim al Regelui Bela. Cercetare comparativă cu
celelalte cronici ungureşti şi Cronica lui Nestor. (1902), in idem, Studii de istorie medievală şi modernă,
ed. L. Năstasă, 23–64. Bucureşti, 1990.
42. Philippide, Alexandru. Originea românilor, I. Iaşi, 1923
43. Madgearu, Al. The Romanians in the Anonymous Gesta Hungarorum, 2005
44. Madgearu, Al. Gesta Hungarorum despre prima pătrundere a ungurilor ȋn Banat, 1966
45. Pop, Ioan Aurel. Istoria transilvaniei medievale; de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul,
46. Tonciulescu, Paul Lazăr. Cronica Notarului Anonymus. Faptele ungurilor, 1996
47. Popa-Lisseanu, G. Fontes historiae daco-romanorum, vol. 4, Simon de Keza; Cronica ungurilor,
1935
Organizaţii statale româneşti, personalităţi române, elemente toponimice române şi localnicii

găsiţi de unguri în Pannonia şi Transilvania la invadarea acestora la anul 896 conform Anonymus:
A. Bălţi
Bototun/Lacul Balaton Cap. XLIX
Botua Cap. XL
Curtueltou Cap. XL
Musun Cap. LVII
Ferteu Cap. L
B. Ducate
Ahtum Cap. XLIV
Gelou Cap. XXIV
Menu Morout Cap. XIX
Salanus Cap.XII
C. INSULE
Sepel Cap. XLIV
D. Localităţi şi cetăţi
Apele Calde Cap. l
Bana Cap. XXXVII cetate
Belland Cap. LI cetate
Bezprem Cap. XLVIII -cetate
Blundus Cap. XXXVII cetate
Borona Cap. XXXVII, XLVI cetate
Borsova Cap. XIV
Buduuar/Buda Cap. l cetate
Castellum Cap. XXXIII cetate
Castrum ferreum/cetatea de fierCap. XLVIII cetate
Castrum salis/cetatea de sare Cap. XVII
Casu Cap. XXXII
Colgouci Cap. XXXVII cetate
Gyoyg/Ghioig Cap. XLVI
Horom Cap. XLIV cetate
Page 75
Anonim
Iaurinum/Geuru Cap. XXXI cetate
Kenezna Cap. XLIV
Nitra/Nitria Cap. XXXIII, XXXV cetate
Nougrad Cap. XXXIII cetate
Olpar Cap. XL cetate
Peytu-Cap.XLVIII
Posaga Cap. XLIII cetate (v. si Posada)
Purozlou-Cap. XXXII
Saruuar-Cap. XXXVII
Stumtey Cap. XXXVII cetate
Sunad-Cap.XI
Surcusar-Cap. XLVI
Thyon Cap.XLIX
Titulus Cap.XLITrusun Cap. XXXIII cetate
Ugosa Cap.XIV
Urscia Cap. XI
Ursoua/Orsova Cap. XLIV cetate
Zarand Cap. LII
Zecuseu Cap. XLVI
Zotmar/Satmar Cap. XXI
Zouolon Cap. XXXIII – cetate
E. Locuitorii pământului şi popoare subjugate

1. Locuitorii pamântului şi popoare subjugate Cap. XXI, XXII, XXIII, XXVIII, XXIX, XXXII,
XXXIII, XLVIII, XLI, L, LIII.
2. Blac, Blas Cap. XXIV, XXV, XLIV
F. Munţi
Bodoctu-Cap. L
Bulhadu-Cap. XXXIII
Centum Montes Cap. XLVI
Cervinus Mons L
Mons Sanctus Martinus L
Pacaztu-Cap. XLVIII
Teteuetlen-XXXVIII
G. Păduri
Gemelsen Cap. XL
Igfon-Cap.XI, LI
Matra-Cap. XXXII
Peturgoz-Cap. XLIII
Turobag-Cap.XLIX
Tursoc-Cap. XXXV
Vertus-Cap. L
Zopus-Cap. XXXII
H. Personalităţi
Page 76
Gelou Cap. XXIV
Glad-Cap.XI
Iula-Cap. XXIV
Kean-Cap.XI
Loborji-Cap. XIII
Menu-Cap.XIX
Morout-Cap.XIX
Salanus-Cap.XI
Turda-Cap. XIX
Veluquius Cap. XIX
I. Poduri
Guncil-Cap. LVII
J. PORTURI
BeulduCap. XL
Drugma-Cap.XXVIII
Obad-Cap. LVII
Zoloncaman Cap. XLI
K. Râuri
Aureus/Aries Cap. XXV
Budrug-Cap.XIV
Caliga-Cap. XXXIII
Cheuee-Cap. XLIV
Couroug-Cap. L
Crisius cap. XI
Culpe-Cap. XLIII
Danubius-Cap.XI
Egur-Cap.XXXIk
Iouxas-Cap. LI
LoponsuCap. XLVIII
Morisius, Morus Cap. XI, XLIV
NaraghiCap. XXXII
Ponoucea Cap. XLIV
Racus-Cap. XLVI
Sabaria-Cap, L
Saru-Cap. XLVI
Seztureg-Cap. XLIV
SouiouCap. XXXI
SytuaCap. XXXV
Tekereu-Cap. L
Temus-Cap.XI
Topulucea-Cap. XXXI
TucotaCap. XVII
Tu rmas Ca p. XXXV
TuruCap. XXVIII
Page 77
Anonim
Tyscia/Tisa Cap. XI
Uoyos/Voios Cap. XLI
Vereuca/Vereucea Cap. XXXII, LVII
YpulCap. XXXII
Ystoros-Cap. XXXII
Zogea-Cap.XXX
Zomus-Cap. XI
L. Puncte toponimice
Budrug-Cap.XLI
Kemey-Cap.LVII
Paztuh-Cap. XXXIII
Porta Mezesyna Cap. XIX
Puteus Salsis Cap. L
Raba-Cap. L
Rabucea-Cap. L
Tetel-Cap. XXXVIII
M. Vaduri
Vadum arenarum/Vadul nisipurilor Cap. XLIV
Page 78
Page 79
Anonim
Page 80
Page 81
Anonim
Page 82
Page 83
Anonim
Page 84
Page 85
Anonim
Page 86
Page 87
Anonim
Page 88
Page 89
Anonim
Page 90
Page 91
Anonim
Page 92
Page 93
Anonim
Page 94
Page 95
Anonim
Page 96
Page 97
Anonim
Page 98
Page 99
Anonim
Page 100
Page 101
Anonim
Page 102
Page 103
Anonim
Page 104
Page 105
Anonim
Page 106
Page 107
Anonim
Page 108
Page 109
Anonim
Page 110
Page 111
Anonim
Page 112
Page 113
Anonim
Page 114
Page 115
Anonim
Page 116
Page 117
Anonim
Page 118
Page 119
Anonim
Page 120
Page 121
Anonim
Page 122
Page 123
Anonim
Page 124
Semne alfabetiforme folosite de Anonymus ȋn Gesta Hungarum
Semne grafice originale folosite de Anonymus ȋn Gesta Hungarum
Page 125
Anonim
Ţări, popoare şi toponime menţionate de Anonymus ȋn Gesta Hungarum
Harta zonei ȋn care au loc evenimentele descrise

de Anonymus ȋn Gesta Hungarum
Page 126
Regatul Ungariei la sfârșitul secolului al XI-lea
Page 127
Anonim
Principi şi regi ai Ungariei până la 1500
Nume Domnie Remarci

Dinastia arpadiană
Álmos născut 820
Árpád 895–907 fiul lui Álmos
Interregnum: 907-947: Tarhos, Levente, Zoltan/Zsolt
Fajsz/Falicsi 947–950
Taksony 955–972 fiul lui Zoltan
Géza 972–997 fiul lui Taksony
Ștefan I al Ungariei (Vajk/István) 997–1001 fiul lui Géza
Ștefan I este încoronat ca rege. Este creat oficial Regatul Ungariei.
Ștefan I al Ungariei 1001–1038 fiul lui Géza
Pietro Orseolo 1038–1041, 1044–1046 fiul surorii lui Ștefan I
Sámuel Aba 1041–1044 soțul fiicei lui Géza
Domoslav 1042 împotriva regelui; din familia Árpád
Andrei I 1046–1060 strănepotul lui Taksony
Bela I 1060–1063 fratele lui Andrei I
Solomon 1063–1074 fiul lui Andrei I
Géza I 1074–1077 fiul lui Béla I
Ladislau I cel Sfânt 1077–1095 fiul lui Béla I
Coloman Cărturarul 1095–1116 fiul lui Géza I
Ștefan al II-lea 1116–1131 fiul lui Coloman Cărturarul
Béla al II-lea 1131–1141 nepotul lui Géza I
Géza al II-lea 1141–1162 fiul lui Béla II.
Ștefan al III-lea 1162–1172 fiul lui Géza II.
Ladislau al II-lea 1162–1163 împotriva regelui; fiul lui Béla II.
Ștefan al IV-lea 1163 împotriva regelui; fiul lui Béla II.
Béla al III-lea 1172–1196 fiul lui Géza II.
Emeric (Imre) 1196–1204 fiul lui Béla al III-lea.
Ladislau al III-lea 1204–1205 fiul lui Emeric
Andrei al II-lea 1205–1235 fiul lui Béla III
Béla al IV-lea 1235–1270 fiul lui Andrei al II-lea.
Ștefan al V-lea 1270–1272 fiul lui Béla IV.
Ladislau al IV-lea (Cumanul) 1272–1290 fiul lui Ștefan V.
Andrei al III-lea (Venețianul) 1290–1301 nepotul lui Andrei II., ultimul membru al Casei de Árpád.
„Interregnum” (legitimația lor e discutată ) erau denumiți Regii mici: Máté, Amádé Aba, Roland Borșa, Henrik, Ladislau
Kán al II-lea, Ștefan Babonič, etc.
Venceslau al III-lea 1301–1305 din Dinastia Přemysl, totodată rege al Boemiei și rege titular al Poloniei (1305–1306).
Otto al III-lea de Bavaria 1305–1308 din Casa de Wittelsbach.
Dinastia de Anjou
din Casa de Anjou. În 1301 l-au încoronat, numai din
Carol I Robert de Anjou 1301/1308-1342
1308 a putut să o pună în practică.
fiul lui Carol I Robert de Anjou, din 1370 regele și al Po-
Ludovic I de Anjou 1342–1382
loniei.
fiica lui Ludovic I de Anjou, eventual numai până în
Maria d'Anjou 1382–1395
1387, s-a măritat cu Sigismund de Luxemburg.
Page 128
Carol II cel Scurt 1385–1386 rege în Napole (1381–1386)
Dinastiile de: Luxemburg, Habsburg, Iagello și Hunyadi.
soțul Mariei ;rege al Boemiei (1420–1437), împărat ro-
Sigismund de Luxemburg 1387–1437
man (1433–1437)
Albert de Habsburg 1437–1439 rege al Boemiei și împărat roman (1438-1439)
Interregnum: 1439-1440: Disputat între Vladislav I și Ladislau V; Elisabeta de Luxemburg a fost regentă.
Vladislav III Iagello rege al Poloniei (1434–
1444) și al Ungariei sub numele deVladislav 1440–1444 a murit în Bătălia de la Varna.
I Iagello
Ladislau al V-lea (Postumul) de Habsburg 1440/1444–1457 fiul lui Albert.
Matia Corvin 1458–1490 fiul lui Ioan de Hunedoara
Page 129

Anonim - Cronica Notarului Anonymus. Faptele Ungurilor, 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anonim - Cronica Notarului Anonymus. Faptele Ungurilor, 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Începe prologul în faptele ungurilor

II. În limba germană.

III. În limba maghiară.

IV. în limba română.

Bibliografie după 1900

Organizaţii statale româneşti, personalităţi române, elemente toponimice române şi localnicii

E. Locuitorii pământului şi popoare subjugate

Semne alfabetiforme folosite de Anonymus ȋn Gesta Hungarum

Semne grafice originale folosite de Anonymus ȋn Gesta Hungarum

Ţări, popoare şi toponime menţionate de Anonymus ȋn Gesta Hungarum

Harta zonei ȋn care au loc evenimentele descrise

Regatul Ungariei la sfârșitul secolului al XI-lea

Nume Domnie Remarci

S-ar putea să vă placă și