IONA

MARIN SORESCU

TITLUL: ”Iona”
Titlul operei este un element de paratextualitate cu valențe anticipative și este alcătuit
dintr-un substantiv propriu, a cărui semnificație este „eu”. Așadar, titlul desemnează un
personaj aflat în permanență în căutarea sinelui. „Iona” este și numele proorocului din Vechiul
Testament, a cărui mit povestește cum acesta, încercând să fugă de Dumnezeu (și prin el, de
propriul destin), a sfârșit înecat în mare.

AUTORUL: Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996,
București) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.

Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai
mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin
preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se
înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al
Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).

Iona este o parabolă dramatică cu un singur personaj scrisă

de dramaturgul și poetul român Marin Sorescu și a fost publicată pentru prima dată
în Luceafărul nr.2 din 18 ianuarie 1968.Drama a fost numită de către autorul însuși
drept tragedie în patru tablouri și face parte, alături de alte două piese ale aceluiași
autor, Paracliserul și Matca, dintr-o trilogie dramatică intitulată Setea muntelui de sare,
publicată într-un volum în 1974. Eroul din Iona este un pescar, solitar, înstrăinat de ai săi, care
își pune problema cunoașterii și a destinului, pentru a descoperi absurdul.
SPECIA LITERARĂ: Tragedie, parabolă dramatică

EDITURA:SCRISUL ROMÂNESC

TEMA: Tema operei este singurătatea, concretizată în societatea modernă în

chipul imposibilității de a interacţiona cu cei din jur. Singurătatea devine o stare
sufletească ce înlesnește procesul regăsirii de sine: „ca orice om foarte singur,
Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi răspunde”. Cu toate acestea,
individul nu cunoaște calea spre împlinirea acestui țel. Aceasta este drama omului
modern.

SUBIECTUL PE SCURT:

În primul tablou al piesei, Iona apare în gura unui chit uriaş, iar autorul nu
oferă explicaţii în legătură cu motivul pentru care personajul se află acolo. Stând
cu spatele înspre gura întunecoasă a peştelui, Iona nu conştientizează situaţia sa,
el fiind preocupat de prinderea peştelui cel mare. Ipostaza iniţială a personajului
este aceea de pescar ghinionist, deoarece acesta nu reuşeşte să prindă peştele cel
mare, ci se amăgeşte pescuind peşti deja prinşi, dintr-un acvariu pe care îl poartă
mereu cu sine. 

Al doilea tablou îl prezintă pe Iona în burta primului peṣte, pescarul

punându-ṣi o serie de întrebări existenţiale în cadrul unui monolog dialogat care
evidenţiază ṣi mai mult sigurătatea ṣi disperarea personajului. Tema morţii ocupă
un loc central în monologul său, Iona întrebându-se: «De ce trebuie să se culce
toţi oamenii la sfârşitul vieţii?». Apoi, găsind un cuţit, personajul se adresează
ameninţător peştelui: «Dacă mă sinucid?», anticipând astfel gestul din final. Spre
sfârşitul acestui tablou, Iona devine tot mai spiritual, meditând asupra posibilităţii
de a-şi construi acolo, în burta peştelui, un refugiu, «un lăcaş de stat cu capul în
mâini în mijlocul sufleteului».”

 Tabloul III se desfăşoară în interiorul peştelui doi care l-a înghitit pe primul.
În acest peste  se află „o mică moară de vânt” , simbol al zădărniciei. Iona
meditează la anumite probleme existenţiale :  viaţa,  conditia umană, ciclicitatea
viaţă-moarte: „daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe
lume ?”.
             Apar două persoane care nu spun nici un cuvânt (pescarul I şi
perscarul II)cu câte o bârnă in spate, pe care o cară fără oprire, surzi şi  muti (mitul
lui Sisif), acestia simbolizand oamenii care îşi duc povara dată de destin , fără să se
frământe să găsească vreo soluţie.

            Începe să spintece burţile peştilor , trecând în interiorul peştelui III.

Finalul tabloului ilustrează o infinitate de ochi care îl privesc simbolizând
nenăscuţii pe care chitul îi poartă în pântec.

            Tabloul IV – Iona se află în gura ultimului peşte. Se simte singur, de

aceea îşi strigă semenii. Apar cei doi pescari cu bârnele în spinare, iar Iona se
întreabă de ce întâlneşte mereu aceeaşi oameni. (Simbol al limitelor omenirii, al
orizontului îngust).

CITATE SEMNIFICATIVE:

"Întuneric."

"-Mi-e dor să văd pe cineva mergând pe drum. Să apară de acolo şi să dispară

pe dincoace. Câţiva paşi prin dreptul meu...

- Când am să ies de aici, am de gând să opresc primul om întâlnit şi să-l

întreb: „Ce mai faci?”"

"(Scoate cuţitul.) Gata, Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la

lumină. "

APRECIERI CRITICE:

Elisabeta Munteanu,
Motive mitice în dramaturgia românească, Editura Minerva, Bucureşti,1982, p.
101

“Iona, prorocul din Biblie, este un Iisus avant la lettre. Amândoi se află într -
o situaţieasemănătoare: petrec trei zile în întunecimea mormântului sau în
pântecul chitului, amândoirenasc, unul pentru a se înălţa la ceruri, altul pentru a
anunţa oraşului Ninive apropiatul apocalips. Iona, pescarul din tragedia lui Marin
Sorescu, se consideră şi el un Dumnezeu, „dar un Dumnezeu care nu mai poate
învia”. I-au reuşit toate minunile şi venirea pe pământ, şi viaţa, şi moartea. Dar din
noul mormânt nu mai poate ieşi. În zadar se avântă în dumnezeire, ca leul lacirc,
în aureola de foc, fiindcă se prăbuşeşte în mijlocul flăcărilor. Este un Iisus care nu
se mai poate salva nici pe sine şi cu atât mai puţin pe ceilalţi. Strigătul lui din
mormânt nu mai ajunge până la oameni: „Oameni buni, învierea se amână!”Piesa
se înscrie ca o metaforă a condiţiei umane: o balenă în interiorul altei balene,
încare se află alta şi un biet om, un prizonier singur, nemaipomenit de singur,
luptând să ajungă lalumină. Drumul lui Iona duce la cunoaşterea de sine, chiar
dacă se realizează prin sfâşierea propriului eu. Gestul său nu înseamnă nici
laşitate, nici sinucidere. Cum între cer şi marea pustienu există decât el singur,
Omul, salvarea nu poate să şi-o găsească decât el, în condiţia lui de om.Piesa are
gravitatea şi simplitatea unei tragedii de destin, construită pe un laimotiv luminos:

speranţa şi încrederea în om.”

IMPRESII DE LECTURĂ:

Lecturarea acestei opere a fost una plăcută și destul de rapidă.M-a

impresionat cum Iona subliniază teleological a scrierii.Astfel,are scopul de a-l
întemeia pe lector prin certitudini descoerite sub forma revelațiilor târzii,dar care
se integreaza perfect în planul ideatic.Fără urmă de îndoială,Marin Sorescu
asigură acestui eseu parabolic un loc privilegiat în literatura destinată scenei.