Ghid de Implicare-Participare Sociala

GHID DE IMPLICARE/ PARTICIPARE SOCIALĂ
CAPITOLUL I. CADRUL LEGAL AL PARTICIPĂRII PUBLICE ÎN ROMÂNIA
1. Legea nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Participarea publică în România este reglementată prin Legea nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparenţa
decizională în administraţia publică, care stabileşte obligaţiile autorităţilor publice de a asigura informarea şi pariciparea
cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la luarea deciziilor. Autorităţile administraţiei publice centrale (ministere, altele aflate
în subordinea Guvernului, serviciile publice descentralizate ale acestora) şi locale (consiliile judeţene, consiliile locale,
primăriile, instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean) sunt obligate să asigure accesul. În acest text, prin
sintagma autoritate/ instituţie a administraţiei publice, se va înţelege o autoritate sau instituţie a administraţiei publice centrale
sau locale.
Accesul cetăţenilor şi al organizaţiilor legal constituite nu este permis la procesul de elaborare a actelor normative şi la şedinţele
în care sunt prezentate informaţii despre1:
· Siguranţa naţională, apărarea naţională şi ordinea publică, interesele strategice economice şi politice ale României,
deliberările autorităţilor, dacă acestea sunt informaţii clasificate.
· Valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale sau financiare, dacă publicarea
acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale.
· Datele cu caracter personal, potrivit legii.
Autorităţile administraţiei publice sunt obligate : 2
· să informeze cetăţenii despre organizarea şedinţelor publice, prin mijloace de informare accesibile;
· să supună în dezbatere publică proiectele de acte normative;
· să permită accesul cetăţenilor la luarea deciziilor şi la minutele şedinţelor, ulterior şedinţelor publice;
· să asigure participarea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor administrative;
· să asigure participarea cetăţenilor la procesul de elaborare a actelor normative.
Pe lângă obligaţiile enumerate anterior, autorităţile administraţiei publice:
· sunt obligate să informeze, din oficiu, cetăţenii despre problemele de interes public şi proiectele de acte normative ce
vor fi dezbătute în şedinţele publice;
· să consulte cetăţenii şi asociaţiile legal constituite, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
· să asigure participarea cetăţenilor la luarea deciziilor şi la procesul de elaborare a proiectelor de acte normative
conform Legii 52/2003(*republicată*) privind transparenţa decizională în administraţia publică, prin organizarea
ședințelor şi dezbaterilor publice, informarea cetăţenilor cu privire la minutele şedinţelor şi dezbaterilor publice.
Care este procedura de participare la elaborarea actelor normative ?
1. Autoritatea publica este obligată să publice un anunţ despre elaborarea actelor normative: pe site-ul propriu, prin
afişare la sediul propriu într-un loc vizibil şi accesibil cetăţenilor, prin presa locală şi centrală, sau prin trimiterea
proiectelor actelor normative persoanelor care le-au solicitat.
2. Anunţul este publicat înainte cu 30 de zile lucrătoare de avizarea actelor normative de către autorităţile publice. Prin
anunţ, se fac publice data afişării, textul complet al actului normativ, locul şi procedura de trimitere a propunerilor,
sugestiilor, recomandărilor de către cetăţenii interesaţi, nota de fundamentare a actului normativ, o expunere de
1
Legea nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparența decizională în administrația publică*), articolul 6.
2
Legea nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparența decizională în administrația publică*), articolul 3, litera e).
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman
motive, un studiu de impact/ de fezabilitate, perioada de minim 10 zile calendaristice în care se vor primi propunerile,
sugestiile, opiniile în scris de la cetăţeni.
3. Persoanele interesate şi asociaţiile legal constituite au la dispoziţie cel puţin 10 zile calendaristice pentru a trimite, în
scris, autorităţii administraţiei publice respective propuneri, sugestii sau opinii la proiectul de act normativ pe care
autoritatea /instituţia administraţiei publice l-a supus dezbaterii publice. Dezbaterea publică este o întâlnire publică,
organizată de autoritatile şi insitutiile administraţiei publice, la care participa persoanele interesate de agenda întâlnirii,
specialişti ai autorităţii/ instituţia administraţiei publice, reprezentanţi ai asociaţiilor legal constituite, ziaristi şi
iniţiatorii actului normativ ce se va discuta în cadrul acestor întâlniri.
4. Autoritatea administraţiei publice este obligată să organizeze o întâlnire publică, în care să se discute propunerile,
sugestiile, opiniile trimise de cetăţeni şi de organizaţiile legal constituite la proiectul actului normativ, dacă a fost
solicitată o astfel de întâlnire de către cetăţeni sau o organizaţie legal constituită. Procedura de organizare a dezbaterii
publice/ întâlnirile publice va fi publicată pe siteul autorităţii administraţiei publice locale. În fiecare
autoritate/instituţie a administraţiei piblice, există o persoană angajată responsabilă de relaţia cu societatea civilă.
5. Ulterior finalizării dezbaterii publice, autoritatea administraţiei publice este obligată să publice pe site şi la sediu,
minuta dezbaterii publice, recomandările trimise de cetăţeni, versiunile îmbunătăţite ale proiectului de act normativ
supus dezbaterii publice, rapoartele de avizare şi versiunea finală adoptată a actului normativ, în termen de 10 zile.
6. Fiecare autoritate/instituţie a administraţiei publice, are un angajat responsabil de furnizarea informaţiilor de interes
public şi de aplicarea transparentei decizionale. Coordonatele de contact ale responasbilului cu aplicarea legii 52/2003
şi cu furnizarea informaţiilor de interes public sunt postate pe site-ul fiecărei autorităţi/instituţii a administraţiei publice
(numele, adresa de email, număr de telefon).
Cum se publică/ se comunică persoanelor interesate organizarea dezbaterii publice ?
Prin anunţul de deschidere a procedurii de dezbatere publică, adus la cunoştinţa publicului prin modalităţile:
· se publică pe pagina de internet a autorității publice, la secţiunea Transparentă decizională;
· se afişează la sediu, într-un loc vizibil şi în care cetăţenii au acces;
· se trimite, pentru a fi difuzat, în mass media locală şi centrala (ziare, post de radio sau tv, etc);
· se trimite tuturor cetăţenilor sau organizaţiilor legal consitutite care au solicitat în scris acest lucru, pentru un domeniu
de interes;
· prin postarea, în secţiunea “Transparentă decizională” de pe siteul autorităţii/instituţiei administraţiei publice, a
anunţurilor şi informaţiilor despre aplicarea Legii nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparenţa decizională în
administraţia publică.
Participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor este garantată şi asigurată după cum urmează:
 la şedinţele publice, în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, şi conform subiectelor stabilite pe ordinea de zi,
persoanele participante, din proprie iniţiativă sau invitate, îşi vor exprima punctele de vedere. În timpul desfăşurării
şedinţelor publice, persoanele participante sunt obligate să respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a
autorităţii/instituţiei administraţiei publice şi normele de conduită, în caz contrar vor fi avertizate sau evacuate;
 prin trimiterea, în scris, de către persoanele interesate şi asociaţiile legal constituite, a propunerilor, recomandărilor,
sugestiilor faţă de actul normativ în dezbatere publică. Acestea sunt înregistrate de către autoritatea/instituţia
administraţiei publice şi au rol de recomandări, decizia finală aparţinând autorităţii/instituţiei administraţiei publice
care a iniţiat actul normativ;
 prin implicarea în discuţiile purtate pe un forum de discuţii, pe o temă de interes public pentru comunitate, gestionat de
unele autorităţi/instituţii ale administraţiei publice sau de structurile comunitare consultative.
2. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002
privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public.
Accesul la informaţiile de interes public este garantat cetăţenilor și asociatiilor legal constituite, autorităţile şi instituţiile
administraţiei publice fiind obligate să răspundă solicitărilor în termenele stabilite prin Legea nr.544 privind liberul acces la
informaţiile de interes public. Prin informaţie de interes public, se înţelege
“orice informaţie care priveşte activitatea sau rezulta din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice,indiferent de
suportul ori de formă sau de modul de exprimare a informaţiei”.3
Accesul la informaţiile de interes public, asigurat de autorităţile şi instituţiile publice, se realizează prin:
· postarea acestora pe site-ul propriu, la o secţiune specială;
· din oficiu sau la cerere, prin compartimentul de relaţii cu publicul său prin intermediul unei persoane desemnate în
acest scop;
· publicarea, anuală, a buletinului informativ, care conţine informaţii de interes public;
· publicarea, cel puţin anual, a unui raport de activitate, în care sunt menţionate informaţii despre autoritatea/
instituţia publică, respectiv: profilul organizaţional, politici publice (priorităţile instituţiei, obiectivele, rezultatele obţinute,
programele desfăşurate, deficienţe şi propuneri pentru remedierea acestora, rapoartele de audit intern sau extern, bugetul şi
priorităţile pentru perioada următoare), transparența decizională (bugetul, finanţarea nerambursabilă din fonduri europene,
veniturile proprii, programele de investiţii publice, informaţii despre procesul de achiziţii publice, informaţii despre litigiile în
care este implicată instituţia şi despre managementul resurselor umane), relaţia cu comunitatea şi proiectele de acte normative
iniţiate de către instituţie;
· prin afişarea la sediu, într-un loc accesibil publicului, a informaţiilor de interes public, pentru a fi consultate de
persoanele interesate;
· prin publicare, prin mijloacele de informare mass media, sau în Monitorul Oficial al României, sau în publicaţii
proprii;
· prin organizarea unei biblioteci virtuale, cu legislaţia în domeniu;
· prin posibilitatea de a printa anumite informaţii, contra cost;
· prin documentarea, la sediul instituţiei;
· prin organizarea unui compartiment de relaţii cu publicul, care oferă informaţii pe loc, la solicitarea
· verbală, sau în scris, ca urmare a depunerii unei cereri în scris, prin email sau prin poştă, în termenele stabilite în Legea
nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public.
Care sunt informaţiile de interes public pe care autorităţile/instituţiile administraţiei publice sunt obligate să le transmită din
oficiu ? 4
· actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
· structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de functionare, programul de audienţe al autorității sau
instituţiei administraţiei publice;
· numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei administraţiei publice;
· numele şi prenumele funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
3
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, articolul 2, litera b).
4
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, articolul 5 (1).
· coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax,
adresa de email, şi adresa paginii de internet;
· sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
· programele şi strategiile proprii;
· lista cuprinzând documentele de interes public;
· lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate , potrivit legii;
· modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau instituţiei publice în situaţia în care persoana se considera vătămată
în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate;
· contractele de privatizare5 şi contractele de achiziţii publice6.
Orice persoană are dreptul să solicite, verbal şi în scris, și să obțină, verbal sau în scris, de la autoritățile și instituțiile
administraţiei publice, în condițiile legii, informațiile de interes public.
Informaţiile solicitate verbal pot fi oferite pe loc sau, dacă necesita un timp de documentare, într-un termen stabilit prin lege.
Atunci când informaţiile sunt solicitate în scris (prin depunerea unei cereri, prin email sau prin poştă), cererea se înregistrează
de către compartimentul relaţii cu publicul său de către persoana desemnată cu acest scop şi se răspunde, obligatoriu în termen
de:
· 10 zile de la înregistrare, dacă informaţia solicitată a fost identificată în acest termen;
· 30 de zile de la inregistrare, pentru informaţiile de interes public identificate în urma unei analize;
· 5 zile de la înregistrare, se trimite refuzul motivat de a transmite informaţia de interes public solicitată; Informaţiile
exceptate de la accesul liber nu vor fi transmise.
· 10 zile, se anunţă solicitantul că este necesar mai mult de 10 zile pentru a identifica informaţia
solicitată;
· 5 zile de la înregistrare, dacă informaţiile solicitate nu sunt în competentele autorităţii/instituţiei
administraţiei publice, pentru a informa în scris solicitantul şi a trimite cererea acestuia la autoritatea/instituţia administraţiei
publice competentă.
Persoana care a solicitat, verbal sau în scris, informaţii de interes public şi nu le-a primit în termenele stabilite prin
lege, sau nu a primit nici un răspuns, are dreptul să depună, în scris, la conducătorul autorităţii/ instituţiei administraţiei publice,
o reclamaţie administrativă, în termen de 30 de zile. Răspunsul motivat, însoţit, după caz şi de informaţiile solicitate, vor fi
transmise, în scris, solicitantului, în termen de 15 zile de la data înregistrării reclamaţiei.
Pentru a facilita obţinerea informaţiilor de interes public, cererea în scris trebuie să fie adresată autorităţii/ instituţiei
administraţiei publice, informaţia solicitată să fie clar denumită/ formulată pentru a permite identificarea ei şi să cuprindă
numele, prenumele, semnătura solicitantului şi adresa la care acesta doreşte primirea răspunsului. Pe site-ul autorităţii/
instituţiei publice, sunt postate formulare tip de cereri de informaţii de interes public şi de reclamaţie administrativă.
3. Legea nr. 272/ 2004 privind protecţia şi promovaarea drepturilor copilului, Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale.
Structuri comunitare consultative.
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea structurilor comunitare consultative este reglementată prin Legea nr.272/ 2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi prin Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale. Structurile comunitare consultative
se înfiinţează prin hotărâre a consiliului local, pentru a dezvolta o relaţie de lucru, între primar şi consilierii locali şi persoanele
din comunitate, în scopul soluţionării unor probleme locale. Scopul structurilor comunitare consultative este :
5
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, articolul 5 (5).
6
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, articolul 11^1.
· Diminuarea riscului în care se afla o persoană vulnerabilă şi diminuarea efectelor unei vătămări suferite de o
persoană.7
· Implicarea comunităţii locale în procesul de identificare a nevoilor comunităţii locale şi soluţionarea, la nivel local, a
problemelor care privesc copiii.8
· Sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale şi furnizorilor de servicii sociale în soluţionarea nevoilor de
servicii sociale ale comunităţii.9
Acestea sunt alcătuite din membrii din comunitate cu potenţial de lider şi de a influenţa în bine dezvoltarea comunităţii (preot,
profesori, oameni de afaceri, medici, poliţişti, formatori de opinie, etc) şi având ca scopuri:
· Identificarea şi evaluarea nevoilor sociale, individuale sau familiale de risc la nivelul comunităţii.
· Identificarea situaţiilor de risc şi de vulnerabilitate a persoanelor/ grupurilor de persoane care se confrunta sau se pot
confrunta în viitor cu situaţii de risc.
· Găsirea unor soluţii, schiţarea planurilor de intervenţie în situaţiile de risc şi de vulnerabilitate identificate la nivelul
comunităţii.
· Furnizarea serviciilor sociale, în situaţii de risc şi în situaţiile de urgenţă în identificate, stabilirea unor protocoale de
intervenţie şi a persoanelor responsabile.
Aceste structuri îşi desfăşoară activitatea atât în domeniul politicilor publice aplicate la nivelul comunităţii, cât şi al furnizării
serviciilor sociale.
Consultarea publică se realizează prin:
· organizarea unor şedinţe publice, cu ordinea de zi prestabilită şi comunicată publicului;
· întâlniri de urgenţă, atunci când este necesară furnizarea unui serviciu social, în regim de urgenţă, unor categorii de
persoane;
4. Legea 62/2011 (**republicată**) dialogului social **)
O formă de participare publică, de implicare socială, a persoanelor angajate este constituirea şi aderarea la un sindicat, respectiv
dreptul de a face parte dintr-un sindicat şi de a constitui un sindicat.
5.Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi Legea nr. 233/2002
pentru aporbarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Cetăţenii şi organizaţiile legal constituite se pot adresa autorităţilor/ instituţiilor administrației publice locale, pentru
solicitarea de informaţii, atât verbal, cât şi în scris. În scris, prin petiţie, atunci când se doreşte reclamarea, solicitarea de
informaţii, lansarea unor propuneri sau a aduce la cunoştinţa autorităţii/instituţiei publice anumite aspecte negative. Petiţia este
un document scris, adresat de către un cetăţean sau de către o asociaţie legal constituită, unei autorităţi/instituţii ale
administraţiei publice.
Ce conţine petiţia?
1. Datele de identificare. Informaţii despre persoana care scrie petiţia (petiţionar): numele şi prenumele, adresa, numărul şi seria
buletinului/ cărţii de identitate, adresa de email, numărul de telefon.
2. Denumirea instituţiei la care se depune petiţia.
3. Motivul depunerii petiţiei. Ce se solicita prin petiţie? Ce situaţie se reclamă? Ce situaţie se aduce la cunoştinţa instituţiei ?
7
Ghid pentru constituirea si functionarea structurilor comunitare consultative, pg 3, Organizatia World Vision International, www.worldvision.ro
8
Legea nr.272/ 2004 privind protectia si promovaarea drepturilor copilului, articolul 114.
9
Legea nr.292 /2011 a asistentei sociale, articol 6, litera nn)
4. Semnătura persoanei care a scris petiţia.
5. Dată la care se depune petiţia la instituţia respectivă.
Petiţia se scrie pe o foaie de hârtie, se semnează şi se depune la instituţia respectivă.
Fiecare instituţie dispune de un Compartiment pentru relaţii cu publicul, care primeşte şi înregistrează petiţiile depuse de
cetăţeni. Fiecare petiţie primeşte un număr de înregistrare, pentru ziua, luna şi anul în care a fost depusă.
Ulterior depunerii petiţiei, aceasta se înregistrează la instituție; se recomandă păstrarea numărului de înregistrare.
Petiţiile în care nu sunt scrise numele şi prenumele persoanei care o depune, adresa, nu se iau în considerare, şi nu vor primi
răspuns (se clasează).
Petiţia se trimite instituţiei, prin:
1. Depunere direct la compartimentul relaţii cu publicul din instituţia respectivă.
2. Prin fax, la numărul de fax menţionat pe site-ul instituţiei.
3. Prin email, la adresa de email menţionată pe site-ul instituţiei.
După ce a fost depusă şi înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul:
1.Compartimentul relaţii cu publicul transmite petiţia înregistrată la persoană responsabilă de soluţionarea ei.
2.Persoana responsabilă analizează fiecare petiţie şi răspunde în scris petiţionarului.
3. Răspunsul în scris la petiţie se trimite persoanei care a depus petiţia în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei la
instituţie.
Dacă petiţia nu poate fi soluţionată de către instituţia la care a fost depusă, compartimentul relaţii cu publicul o trimite la
instituţia responsabilă în termen de 5 zile de la înregistrare. Petiţionarul va fi informat la ce instituţie a fost trimisă petiţia lui.
Răspunsul în scris la petiţie se trimite petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei la instituţia
responsabilă.
Instituţia la care a fost depusă petiţia este obligată să răspundă în scris, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei,
indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Termenul de 30 de zile poate fi prelungit dacă aspectele sesizate prin petiţie necesită o analiză mai amănunţită:
· cu cel mult 15 zile sau
· cu cel mult 30 de zile, în domeniul energiei şi gazelor naturale.
Răspunsul în scris la petiţie este semnat de conducătorul instituţiei şi de conducătorul compartimentului care a soluţionat-o şi
indica legile pe baza cărora s-a soluţionat petiţia.
Dacă au fost depuse mai multe petiţii cu acelaşi subiect la aceeaşi instituţie, se răspunde la toate cu un singur răspuns. Petiţia se
adresează conducătorului instituţiei respective.
CAPITOLUL II. DEFINIREA TERMENILOR : comunitate, dezvoltare comunitară, participare publică şi socială,
niveluri de participare publică, organizare comunitară.
1. Comunitate, caracteristici şi tipuri de comunitate
Definiţii. Comunitatea se refera la o “Entitate social-umană, ai cărei membri sunt legaţi împreună prin locuirea aceluiaşi
teritoriu şi prin relaţii sociale constante şi tradiţionale (consolidate în timp)” 10.
Comunitatea reprezintă o formă de organizare, delimitată geografic (rural, urban cartier, vecinătate, zona dintr-o
localitate-străzi, etc), formată din locuitori/ persoane care trăiesc în acelaşi mediu de viaţă dar în conditi diferite. În zonele
rurale şi urbane, comunităţile diferă prin stilul de viaţă, modul de obţinere a veniturilor, printr-o serie de caracteristici
individuale. Comunitatea înseamnă “un grup de oameni definiţi geografic şi uniţi prin interese comune” 11. În interiorul fiecărei
comunităţi, exista grupuri diferite de locuitori, după mai multe caracteristici (vârsta, religie, etnie, stare de sănătate, apartenenţa
10
Zamfir, Catalin, Vlasceanu, Lazar (coordonatori), Dictionar de sociologie , Editura Babel, Bucuresti, 1998
la sex sau clasă socială, nivelul şi sursa veniturilor, etc), interese comune, şi o varietate de grupuri şi grupuri vulnerabile,
organizate spontan după anumite caracteristici sau organizate în funcţie de anumite interese (de exemplu, locuitorii de pe
aceeași stradă se pot constitui într-un grup de iniţiativă în scopul obţinerii unor fonduri pentru amenajarea unui spaţiu de joacă
pentru copii, în vecinătatea lor, acesta fiind interesul comun al grupului format din părinţi, bunici, care locuiesc pe strada
respectivă). Aceste grupuri de locuitori ai comunităţii, organizate în funcţie de anumite interese comune, nevoi specifice au un
rol important în observarea modului de viaţă şi a impactului unor situaţii problematice asupra comunităţii, în identificarea unor
soluţii la acestea şi în dialogul cu autorităţile administraţiei publice locale.
O comunitate poate să fie activă, să se implice în solutinarea unor probleme specifice, să îşi îmbunătăţească, prin efort
colectiv, condiţiile de viaţă sau să aştepte ca aceste rezolvări şi îmbunătăţiri să fie relizate de altcineva (de exemplu de primărie,
de guvern, de biserică). Din această perspectivă, comunitatea poate fi dezvoltată sau nedezvoltată. Caracteristicile acestor două
tipuri de comunităţi sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Tabel 1. Comunitate nedezvoltată/ comunitate dezvoltată 12

Comunitate nedezvoltată Comunitate dezvoltată
Pasivitate, paternalism, apatie, individualism, conflicte Iniţiativa, asumarea responsabilităţii, încredere şi optimism,
O astfel de comunitate este condamnată să rămână la mila cooperare.
celorlalți pentru că nu are mecanisme interne de dezvoltare. Există o cultură a dezvoltării care asigură creşterea
O comunitate care aşteaptă ca problemele să fie rezolvate comunităţii prin eforturile sale. Este o comunitate care nu
de alţii. aşteaptă ci îşi creează oportunităţi, face presiuni pentru
îmbunătăţirea propriei vieţi.
Comunitatea este “o configuraţie specifică de legături sociale, încadrată contextual, spaţial şi temporal. O comunitate poate
avea sens doar dacă membrii acesteia, sau măcar o parte din ei, îşi revendică în mod conştient apartenenţa la un grup, dar nu
şi în cazul în care ea ar fi definită din exterior, fără asentimentul persoanelor interesate”. 13
Principala resursă care determină dezvoltarea/ nedezvoltarea unei comunităţi sunt oamenii din comunitate, modul lor de a
acţiona pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Cum poate fi mobilizată o comunitate pentru a se implica activ, a participa la
creşterea calităţii vieţii, a trece de la comunitate nedezvoltată la comunitate dezvoltată? Prin mobilizarea oamenilor, a
grupurilor existente în comunitate şi a grupurilor vulnerabile şi colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale/
centrale, cu organizaţii/ asociaţii legal constituite.
Din această perspectivă, ghidul de implicare/participare socială a beneficiarilor îşi propune să contribuie la:
 înţelegerea mecanismelor care impulsionează oamenii să se implice, să participe la dezvoltarea comunităţii în care
trăiesc. Participarea la viaţa comunităţii are ca scop implicarea cetățenilor, a locuitorilor comunităţii în procesul de
luare a deciziilor şi de a avea iniţiativa în identificarea unor probleme comune, a soluţiilor, la planificarea,
implementarea şi dezvoltarea unor proiecte de îmbunătăţire a vieţii comunităţii. 14
 prezentarea unor metode de stimulare a implicării/ participării locuitorilor unei comunităţi la dezvoltarea comunităţii,
la acţiuni voluntare comune.
Diferenţe între comunitate şi alte forme de asociere umane
Asocierea este considerată “o formă de organizare socială care are la bază doar interese comune şi se manifestă prin
acţiuni raţionale, schimburi, exprimând interese private. Comunitatea în schimb, este o entitate raţională, capabilă de auto-
11
Suport de curs dezvoltare comunitara, www.ardc.ro
12
13
Stanica, Viorel, Dezvoltare comunitara. Suport de curs, 2012, www.politicipublice.ro
14
organizare, în care relaţiile umane se bazează pe conştiinţa apartenenței tradiţionale, sau subiectiv-afective, neexcluzând însă
influenţele externe.”După J. Mercer, comunitatea este o grupare funcţională de indivizi, care trăiesc într-un anumit spaţiu
geografic la un moment dat, au o cultură comună sau sunt aranjaţi într-o structură socială şi exprimă o conştiinţă a unicităţii
lor, precum şi a identităţii separate de grup”.15
Comunitatea este “o formaţiune socială rezistentă în timp, reunind un număr relativ restrâns de indivizi umani, cu
background cultural şi statusuri sociale asemănătoare, ce locuiesc pe o suprafaţă puţin extinsă, şi între care există relaţii de
cooperare bine stabilite şi persistente, reuşindu-se prin aceasta exercitarea unui control social eficient la nivelul grupului
respectiv”16. Este o definiţie din care se desprind dimensiunile conceptului de comunitate: spaţială, cantitativă, structurală,
relaţională, funcţională şi temporală.
Caracteristicile comunităţii, tipuri de comunităţi:

 arealul geografic bine delimitat, interese comune ale membrilor comunităţii;
 comunitatea de loc sau proximitate locala-totalitatea oamenilor care trăiesc într-un areal geografic determinat şi care
au legături sociale şi psihologice între ei şi cu locul în care trăiesc” 17.
Caracteristici distincte ale comunităţii: context teritorial, valorile şi normele comune (inclusiv reciprocitatea), existenţa unor
legături şi relaţii directe între membri, cotextul de producere a acţiunii colective, control social prin care coeziunea şi
participarea socială sunt posibile.18
Comunitate este “un sistem social în care relaţiile sunt personale, informale, tradiţionale şi sunt bazate pe sentimente (sat,
bloc, cartier, oraş mic, etc). Există o comunitate familială de origine, de obiceiuri, de credinţe, etc. Existenţa unei comunităţi
este însoţită permanent dar şi determinată, de sentimentul apartenenței la această comunitate”. 19
2. Dezvoltarea comunitară este un proces complex, prezentat cu generozitate în literatura de specialitate. În funcţie de
perspectiva teoretică şi aplicativă (proiectele de dezvoltare comunitară), există diferite definiţii.
“Dezvoltarea comunitară este procesul prin care indivizii dintr-o anumită zonă geografică sau dintr-o comunitate delimitată
geografic sau de interese îşi asumă responsabilitatea pentru producerea unor schimbări în comunitate, fără a aştepta ca
guvernul, autorităţile locale sau altcineva să facă acest lucru în locul lor. Aceste schimbări pot consta în oferirea de servicii,
îmbunătăţirea mediului înconjurător, luarea de măsuri în vederea scăderii criminalităţii”20.
Dezvoltarea comunitară este atât “proces (dezvoltarea şi consolidarea capacităţii de a acţiona colectiv), cât şi rezultat (adoptarea
colectivă de măsuri şi rezultatul acţiunii comune pentru dezvoltarea comunităţii)”.
Dezvoltarea comunitară este “procesul prin care o comunitate îşi îmbunătățește condiţiile de viaţă, prin acţiunea voluntară,
conştientă şi planificată a membrilor ei, pe baza capacităţilor proprii de acţiune, a conexiunilor inter şi extracomunitare, a
valorilor comune şi a utilizării resurselor interne şi externe”. 21
Dimensiunile dezvoltării comunitare sunt economice, sociale, spaţiale, culturale şi dezvoltare durabilă.
Dezvoltarea comunitară şi dezvoltarea comunităţii se pot înfăptui şi din exteriorul comunităţii respective, cu intervenţia unor
actori externi comunităţii cu sau fără implicarea comunităţii în aceste proiecte. Dimensiuni ale comunităţii: existența
15
Stanica,Viorel, Dezvoltare comunitara. Suport de curs, 2012, www.politicipublice.ro,
16
Stanica,Viorel, Dezvoltare comunitara. Suport de curs, 2012, www.politicipublice.ro
17
Stanica,Viorel, Dezvoltare comunitara. Suport de curs, 2012, www.politicipublice.ro
18
Săvescu, Tomina, Forme de participare la viaţa comunităţii, complementaritate sau opoziţie?, www.researchegate.net
19
Mobilizare comunitara. Definitii, idei,experiente, crips.ro
20
21
Stanica,Viorel, Dezvoltare comunitara. Suport de curs, www.politicipublice.ro
interacţiunii sociale între indivizi, existenţa unor legături sociale, existenţa unui context teritorial, împărtăşirea de către membrii
comunităţii a unor valori şi interses comune22.
Dezvoltare comunitară un “proces de rezvolvare de probleme, cu etape clare şi necesare pentru atingerea unui obiectiv dorit
pentru prevenirea sau ameliorarea problenelor comunităţii…un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate
controlează şi de adaptează tot mai bine la asspectele specifice ale unei lumi în dinamică”23.
Acţiune comunitară desemnează ” un set clar definit de activităţi proiectate, finanţate şi implementate de către comunitate,
pentru a atinge un scop convenit în comun.”24
3. Participarea
Participarea reprezintă un proces prin care oamenii sunt abilităţi să devină activi şi implicaţi în definirea unor chestiuni care îi
preocupă, în luarea deciziilor privind factorii care le afectează vieţile, în formularea şi implementarea politicilor, în planificarea,
dezvoltarea şi furnizarea serviciilor şi în acţiunea de atingere a schimbării (Sanoff, 2000) 25. Participarea socială este ”acţiunea
de orice tip a indivizilor în comunitatea şi /sau grupurile din care fac parte, acţiune orientată spre producerea unor bunuri sau
servicii colective”.
Forme de participare26:
· participare publică: relaţia cu autorităţile locale, regionale sau naţionale, participarea la dezbaterile publice/consultări
şi adresarea de petiţii/sesizări autorităţilor administraţiei publice;
· participare asociativă (civică), prin apartenenta la organizaţie nonguvernamentala, asociaţie legal constituită;
· participare politică:participarea la vot, apartenenta sau adeziunea faţă de un partid politic;
· participare voluntară: implicare în activităţi neremunerate desfăşurate de o organizaţie nonguvernamentală în folosul
comunităţii;
· voluntariatul informal: acţiuni de ajutor individual direct faţă de vecini, rude, cunoştinţe, prieteni, neremunerate şi
care nu se realizează prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale;
· participare comunitară: acţiuni colective sau individuale, realizate la nivelul vecinătăţilor, cu scopul de a identifica şi
ameliora unele probleme colective;
· forme de protest, legale sau ilegale, situaţie particulară de implicare publică sau politică, de reacţie socială faţă de
problemele sociale.
Participare locală sau comunitară

Definiţii. “Procesul angajării membrilor comunităţii locale în acţiuni care urmăresc satsifacerea unor cerinţe cu caracter
local, preponderent local şi public sau grupal. Este participare în acţiuni comunitare, adică la acţiuni în care “principalii
actori şi beneficiari sunt rezidenţi locali, în care scopurile reprezintă interese ale acestor rezidenţi, iar acţiunea este mai
degrabă publică secat privată”(Kaufman, Wilkinson,1967).27
Participarea publică este „un proces prin care diferite categorii de actori, fie din sfera guvernării, a societăţii civile, din mediul
economic, etc. încearcă să interacţioneze, prin intermediul canalelor de comunicare publică, cu diferite categorii de public,
pentru a identifica nevoile, opiniile sau credinţele acestora, cu scopul declarat de a le asocia sau de a le disocia procesului de
22
23
Mobilizare comunitara. Definitii, idei,experiente, crips.ro
24
Forrester, Simon, Mobilizarea comunităţii în scopul abilitării femeilor şi bărbaţilor vulnerabili. Ghid. Chişinău, Republica Moldova, 2012,
www.docplayer.net
25
Andrei, Marilena, Dezvoltarea comunitara in practica, www.slideshare.net
26
27
Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitară şi regionala, www.researchegate.net
adoptare a unor decizii/politici publice, în vederea creşterii gradului de transparență şi sustenabilitate a deciziilor /politicilor
publice respective”28.
În scopul înţelegerii complexităţii şi dinamicii participării publice, în tabelul de mai jos sunt prezentate diferite definții ale
conceptului.
Tabel 2. Definiţii ale termenului de participare publică (Remus Pricopie)29
Data Autor/sursă Definiție
1979 UNRISD/(Mulgan,2005,p.16) „efortul organizat al unor grupuri „prin
care se urmăreşte să se obțtină „creşterea
controlului asupra resurselor şi
instituțiilor cu atribuţii de reglementare”
1996 (World bank, 1996,p.xi) “un proces prin care publicurile
influenţează şi controlează, alături de alţi
actori sociali, acele iniţiative de
dezvoltare, decizii şi modalităţi de
alocare a resurselor care îi afectează în
mod direct”.
2005 Eva Bevan/ (Mulgan, 2005,p.16) „să simţi cu adevărat că eşti parte a
procesului”.
2005 Gerry Stoker/(Mulgan, 2005,p.16) „eforturile pe care le fac pentru a
influenţa deciziile în politicile publice”
2005 UK DID/ (UN DESA 2007,p 13) „a determina poporul/ publicul să
conştientizeze dreptul lor de a participa şi
de a accesa informaţii legate de procesul
de adoptare a unor politici care le
afectează viaţa de zi cu zi”.
2005 (Rowe şi Frewer,p.253) „implicarea membrilor publicului în
definirea agendei publice, în adoptarea
deciziilor, în formularea politicilor
publice, etc.”
Niveluri de participare publică: informarea, consultarea, contribuţia şi participarea comunităţii.
Niveluri de participare a comunităţii30

1. Informare activă (prin organizarea de întâlniri, prezentări) sau pasivă (distribuirea de materiale informative, filme şi broşuri,
pliante) a comunităţii (a grupurilor din comunitate şi indivizilor, organizaţii şi asociaţii legal constituite) despre planurile şi
activităţile ce vor fi desfăşurate.
2. Consultare: colectarea opiniilor membrilor comunităţii (grupuri, asociaţii) cu privire la elaborarea planurilor şi/ sau
furnizarea serviciilor.
3. Implicarea ocazională a membrilor, a grupurilor, asociaţiilor legal constituite în anumite etape, la planificarea sau furnizarea
serviciilor.
28
Pricopie, Remus, Participarea publică. Comunicare pentru dezvoltare durabilă, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2010,www.elibrary.snspa.ro
29
Pricopie, Remus, Participarea publică. Comunicare pentru dezvoltare durabilă, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2010
30
4. Participarea comunităţii: implicarea comunităţii (cetăţeni, grupuri, asociaţii) la planificarea şi furnizarea serviciilor, la
evaluarea nevoilor, identificarea soluţiilor şi comunicarea cu autorităţile administraţiei publice locale.
Niveluri de participare a comunităţii la procesul de luare a deciziilor , având în vedere interacţiunea dintre autorităţile
administraţiei publice şi cetăţeni31,32:
1.Informarea comunităţii de către autorităţile administraţiei publice despre initiative, acte normative aflate în dezbatere,
concluziile şedinţelor publice,informaţii despre anumite probleme locale şi modalităţi de rezolvare. Este o comunicare
uniderectionala, de la autoritatea administraţiei publice către cetăţeni, comunitate locală.
2. Consultarea: o comunicare în dublu sens între cetăţeni/comunitate şi autoritatea administraţie locale, în care aceştia
reacţionează faţă de infomarea autorităţii administraţiei publice, fie din proprie iniţiativă, fie ca reacţie la invitaţia acesteia faţă
de decizia publică. Reacţia cetăţenilor, este luată în considerare la luarea deciziei finale, deşi decizia finală aparține autorităţii
administraţiei publice, prin care cetățenii oferă opinii, recomandări, soluţii la propunerile autorităţii administraţiei publice faţă
de o problemă de interes comun.
3. Participarea activă a cetăţenilor/ a comunităţii în procesul de luare a deciziilor de către administraţia publică, prin
dezbateri publice, şedinţe publice, allte forme de dialog, autoritatea administraţiei publice şi cetăţenii dezbat împreună
probleme, identifica soluţii şi alternative. Este un dialog între autoritatea administraţiei publice şi cetăţeni.
Diferenţa faţă de alte concepte
Participarea este diferită de consultare şi contribuţia comunităţii. Participarea comunităţii la proiecte de dezvoltare comunitară
înseamnă participarea la identificarea problemelor, la planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor
comunitare”33.
Consultarea comunităţii: “comunitatea îşi spune părerea cu privire la diverse ințiative întreprinse de actori externi (organizaţii
neguvernamentale, agenţii de dezvoltare, guvern) sau interni (primăria sau organizaţii locale), dar nu participă efectiv în
identificarea şi analiza problemelor şi luarea unor decizii cu privire la soluţionarea lor” 34.
Contribuţia comunităţii la un proiect se referă la faptul că în faza de implementare a proiectului , membrii comunităţii îşi pun la
dispoziţie resursele (materiale, forţa de muncă, informaţiile, abilităţile)”. 35
4. Organizare comunitară
Organizarea comunitară este un ”proces democratic, de lungă durată, prin care oamenii sunt aduşi pentru a acţiona în
interesul lor comun. Aceştia identifică probleme şi soluţii, apoi acţionează prin implicarea structurilor de putere existente
pentru că acele soluţii să devină realitate” 36. Este un proces care se desfăşoară în patru etape: identificarea problemei, analiza
problemei, rezolvarea problemei şi crearea unor grupuri de iniţiativă pe termen lung cu scopul de a aborda şi alte probleme în
viitor.
Poate lua diverse forme (organizaţie formată din indivizi sau organizaţie de organizații-ONG-uri, asociaţii de locatari sau
proprietari, sindicate sau grupuri de femei, congregaţii religioase, etc.) şi poate viza comunităţi total diferite (un cartier sau un
sat, imigranţi, persoane cu dizabilităţi, persoane fără adăpost). Organizarea comunitara se derulează în etape: ascultarea
sistematică a cetățenilor pentru a selecta şi prioritiza problemele cu care se confruntă, identificarea potenţialelor soluţii, a
31
Dinga Alexandrina, Participarea publica. Indrumar pentru un trai mai bun, www.maibine.eu
32
Inayeh, Alina, Preda, Oana, Sorescu, Adrian, Florea, Radu, Presadă, Florina, Poiană, Sânziana, Decizia publică în secolul XXI. Ghid practic de implicare a
cetăţeanului în procesul de luare a deciziei publice. Ediţie îmbunătăţită, Centrul de Resurse pentru participare publică, Bucureşti, 2008, www.cere.ong
33
34
35
36
Organizare comunitara în teorie și în practică, sau cum să înclini balanța în favoarea cetățenilor, www. cere.ong
oamenilor şi instituţiilor care le pot aplica în practică, acţiona pentru rezolvarea problemelor prin implicarea acelor oameni şi
instituții identificate ca responsabile, construirea unor grupuri numeroase, sustenabile şi democratice capabile să abordeze
problemele, nevoile comunităţii37.
CAPITOLUL III. MODELE DE PARTICIPARE ŞI IMPLICARE PUBLICĂ (dezvoltarea comunitară, organizarea

comunitară, dialogul civic, grupul cetăţenesc, referendumul local şi mobilizarea comunitară în scopul abilitării).
Recomandări de lucru pentru echipa comunitară integrată.
1.Dezvoltarea comunitară
Atunci când ne gândim să planificăm o intervenţie în comunitate, în calitate de specialişti, este important să diferenţiem între
două concepte 38:
· dezvoltarea comunităţii, considerată un rezultat al demersurilor la nivelul comunităţii prin proiecte din domenii diferite
(dezvoltare locală-prin proiecte de infrastructură şi investiţii, dezvoltarea rurală prin intervenții în agricultură,
dezvoltare locala-prin dezvoltarea de servicii sociale);
şi
· dezvoltarea comunitară, ca proces planificat de intervenţie în comunităţi, desfăşurat în etape, cu scopul de a creşte
capitalul social al comunităţii prin implementarea unor proiecte în domenii diferite (agricultură, infrastructură, servicii
sociale), creşterea capacităţii comunităţii de a-şi planifica dezvoltarea şi de a pune în practică propria viziune de
dezvoltare.
În acord cu tipul de intervenţie în comunitate, specialistul organizează şi planifică procesul la nivelul comunităţii, construind
parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale, cetăţenii, asociaţiile legal constituite şi cu reprezentanţii acestora. În
practică, dezvoltarea comunitară se ghidează după următoarele principii:39
1. Participarea şi implicarea comunităţii pe tot parcursul procesului de dezvoltare comunitară.
2. Valorizarea resurselor locale.
3. Abordarea strategică a nevoilor locale.
4. Dezvoltare durabilă.
5. Promovarea voluntariatului.
6. Respectareaa obiceiurilor şi tradiţiilor locale.
7. Neapartenenţa politică şi/sau religioasă.
8. Responsabilitatea intervenţiei.
9. Transparenţa procesului de dezvoltare comunitară.
10. Respectarea diversităţii şi promovarea egalităţii şanselor.
11. Promovarea parteneriatului.
Dezvoltarea comunitară, ca proces planificat de intervenţie în comunităţi, se desfăşoară în etape, într-o perioadă de timp
îndelungată. În fiecare etapă, cetăţenii se implica, fie sub coordonarea unui specialist, fie organizaţi de un lider din rândul
comunităţii. Etapele procesului de dezvoltare comunitară40:
37
Ghid de implicare comunitară, Implica-te si tu! O inițiativă a seniorilor din sectorul 6 , www.4 change.ro
38
Deac, Vasile Deac, Vasile, Modele de dezvoltare comunitară adaptate comunităţilor rurale din România, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de
Sociologie şi Asistenţă Socială, Scoala Doctorală (teza de doctorat), Bucureşti, 2009, ,www.ruralnet.ro
39
Deac, Vasile, Modele de dezvoltare comunitară adaptate comunităţilor rurale din România, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi
Asistenţă Socială, Scoala Doctorală (teza de doctorat), Bucureşti, 2009, www.ruralnet.ro
1. Evaluarea receptivităţii comunităţii.
2. Identificarea reţelei de relaţii în comunitate.
3. Realizarea profilului comunităţii.
4. Planificarea comunitară.
5. Acţiune comunitară.
6. Planificarea strategică, Implementarea planului strategic.
7. Evaluarea procesului de dezvoltare a comunităţii, din perspectiva profesionistului/ specialistului care
intervine în comunitate, din exteriorul sau din interiorul comunităţii.
Profesionistul/specialistul poate fi agent de dezvoltare comunitară, facilitator comunitar sau un alt specialist instruit în
intervenţii la nivelul comunităţii. În lipsa acestui specialist, care să organizeze, să planifice procesul şi la lucreze cu
comunitatea, un lider din rândul comunităţii poate să Ppreia acest rol, să colaboreze şi să mobilizeze membrii comunităţii
urmând etapele descrise.
Cetăţenii se implică în fiecare etapă a procesului, ca agent activ în soluţionarea unor probleme din comunitate şi în dezvoltarea
unor proiecte pentru comunitate. În Tabelul 3. Metode de lucru, sunt prezentate metodele adecvate de lucru cu comunitatea, în
fiecare etapă a procesului de dezvoltare comunitară.
Tabelul 3. Metode de lucru 41
Nr. Etapele procesului de dezvoltare comunitară Metode adecvate
1 Evaluarea receptivităţii Ancheta, observaţia
2 Identificarea reţelei de relaţii Facilitare
3 Realizarea profilului comunităţii Facilitare, instruire
4 Planificarea comunitară Facilitare, instruire, mentorat
5 Acţiune comunitară Instruire, mentorat, consultanţă
6 Planificarea strategică Mentorat, consultanţă
7 Implementarea planului strategic Consultanţă
8 Evaluarea Ancheta, observaţia
Procesul de dezvoltare comunitară necesităimplicarea unui specialist extern, care să utilizeze metode specifice de mobilizare şi
organizare a cetăţenilor, de implementare a etapelor şi de monitorizare a rezultatelor obţinute. Impactul este semnificativ mai
mare în stimularea schimbării la nivelul comunităţii, atunci când dezvoltarea comunitară este coordonată de un specialist, care
să utilizeze instrumente specifice: 42
· Proiecte comunitare, abordare participativă a rezolvării de probleme în comunitate, prin proiecte care se derulează în
etape (iniţiere, planificarea, implementarea şi evaluarea proiectului).
· Finanţarea, care constă în accesarea unor resurse financiare (granturi, fonduri europene, fonduri puse la dispoziţie de
corporaţii prin programe de Responsabilitatea Socială Corporatistă) puse la dispoziţie cu scopul de a îmbunătăţi viaţa
unei comunităţi.
· Grupul de iniţiativă, ca structură informală constituită cu scopul de a soluţiona o problemă punctuală cu care se
confruntă comunitatea.
40
Deac, Vasile, Modele de dezvoltare comunitară adaptate comunităţilor rurale din România, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă
Socială, Scoala Doctorală (teza de doctorat), Bucureşti, 2009, www.ruralnet.ro
41
42
· Organizaţia comunitară, o structură asociativă formală la nivelul comunităţii, cu scopul de a susţine procesul de
dezvoltare comunitară. În unele comunităţi rurale, urbane sau caracterizate de prezenţa unei minorităţi (etnice, de
exemplu) au fost create, cu sprijinul unor organizaţii nonguvernamentale şi al proiectelor finanţate din fonduri
europene (granturi, alte surse financiare legale), organizaţii comunitare, centre comunitare, grupuri de iniţiativă locale,
care s-au implicat în rezolvarea unor probleme locale şi în dialogul cu autorităţile administraţiei publice locale.
· Centrul de resurse, este o structură comunitară, instituţionalizată, care furnizează resurse sau servicii membrilor
comunităţii (de exemplu, resurse financiare, logistice, specialişti care să iniţieze comunitatea în procesul de dezvoltare
comunitară).
Ce înţelegem prin comunitate, atunci când dorim să stimulăm implicarea, participarea comunităţii la procesul de
dezvoltare comunitară ?
Distingem între comunitate şi grupul ţintă de beneficiari, respectiv beneficiarii de servicii comunitare integrate.
Comunitatea este în sens general formată din locuitorii localităţii, însă beneficiarii de servicii comunitare integrate formează un
grup diferit, caracterizat prin nevoi, vulnerabilităţi şi resurse diferite, probleme specifice faţă de locuitorii localităţii respective.
Astfel, beneficiarii de servicii comunitare integrate se confruntă cu risc de sărăcie, marginalizare şi excluziune socială, se pot
caracteriza prin acces redus la locuri de muncă, din motive de sănătate sau de educaţie (nivel scăzut de şcolarizare, lipsa unei
calificări profesionale, de exemplu). Grupul beneficiarilor de servicii comunitare integrate, la rândul lui, poate fi constitut din
subgupuri în funcţie de situaţii comune sau de problemele cu care se confruntă (de exemplu, persoanele cu vârsta peste 45 de
ani, fără un loc de muncă, cu studii medii, este un subgrup definit de beneficiari de servicii comunitare integrate, aparţinând
comunităţii, pentru care se iniţiază schimbări, măsuri şi acţiuni cu scopul reducerii sărăciei, excluziunii şi marginalizării
sociale). Pentru a fi eficienți în susţinerea dezvoltării comunitare, specialiștii trebuie să cunoască bine specificul comunităţii,
grupurile vulnerabile la nivel local, autorităţile administraţie publice locale şi să mobilizeze membrii comunităţii/ beneficiarii
de servicii comunitare integrate să participe la evaluarea/ identificarea nevoilor comunităţii, la găsirea /generarea unor soluţii, la
comunicarea cu autorităţile administraţiei publice locale în procesul de luare a deciziilor.
Grupul beneficiarilor de servicii comunitare integrate se poate organiza şi mobiliza atât cu intervenţia externă (un
specialist, facilitator comunitar, etc), cât şi cu implicarea unui lider din rândul lor, pentru a iniţia şi a dezvolta proiecte care să
îmbunătăţească condiţiile de viaţă sau să rezolve probleme care au impact negativ asupra locuitorilor.
Dezvoltarea comunitară poate fi abordată din două perspective 43:

· Perspectiva convenţională: decizia de a implementa acţiuni/proiecte/programe în comunitate este luată
fără a implica membrii comunităţii, în exteriorul comunităţii, pentru că se consideră că ei nu ştiu să îşi evalueze
nevoile/priorităţile de dezvoltare/ problemele din comunitate şi să găsească soluţii singuri. Sunt beneficiari pasivi de servicii
dezvoltate fără consultarea lor, şi necesită prezenţa unui specialist extern comunităţii, care discuta cu membrii acesteia pentru a-
i convinge să participe la implementarea proiectului.
· Perspectiva participativă, în care membrii comunităţii au un rol activ în fiecare etapă a procesului
(evaluarea nevoilor, identificarea problemelor şi a soluţiilor, implementarea, comunicarea cu autorităţile administraţiei publice,
evaluarea rezultatelor), gândesc, analizează, planifica, conduc, implementează, monitorizează, evaluează procesul de dezvoltare
comunitară. Participarea cetăţenilor în dezvoltarea comunităţii în care trăiesc motivează implicarea, responsablizarea,
transformarea acestora din cetăţeni pasivi, beneficiari de servicii furnizate de specialişti, în cetăţeni activi, responsabili, care să
se implice în producerea unor schimbări benefice în comunitatea în care trăiesc. Are ca scop mobilizarea cât mai multor
membrii ai comunității, inclusiv a celor marginalizaţi, din grupuri vulnerabile economic şi social la procesul de luare a
deciziilor şi la implementarea acţiunilor în comunitate.
43
Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară, Suport de curs Dezvoltare comunitară, Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară, 2007, www.ardc.ro
Principiile pe care se bazează dezvoltarea comunitară sunt :44
1. Acţiune colectivă, respectiv membrii comunităţii colaborează pentru a preveni şi a gestiona situaţiile de discriminare,
excludere, marginalizare socială, prin identificarea problemelor comune, a nevoilor comune şi soluţiilor.
2. Democraţie, părţile intereste participă şi includ comunitatea în luarea deciziilor.
3. Dezvoltarea capacităţii, a abilitaţilor, cunoştinţelor, capacităţii individuale şi de grup.
Participarea membrilor comunităţii şi a beneficiarilor de servicii comunitare integrate la viaţa comunităţii, implicarea în
soluţionarea unor probleme sau în proiecte de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţa necesită un context favorabil, propice
iniţiativelor şi colaborării între membrii comunităţii, colaborarii cu autorităţile administrației publice locale, participării la
procesul de luare a deciziilor la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, cu alţi parteneri externi (asociaţii, organizaţii
nonguvernamentale, etc.). Referitor la etapele procesului de dezvoltare comunitară, membrii comunităţii/ beneficiarii de servicii
comunitare integrate vor fi implicaţi în fiecare etapă a procesului de dezvoltare comunitară, aceasta fiind şi o modalitate de a
creşte solidaritatea la nivelul comunităţii, de a favoriza coeziunea şi incluziunea celor din grupurile vulnerabile (cu risc crescut
de excluziune, marginalizare socială).
Evaluarea nevoilor şi resurselor comunităţii necesare pentru rezolvarea problemelor 45 se realizează de către specialist/
echipa de specialişti, care va avea şi rolul de a mobiliza comunitatea, de a facilita implicarea membrilor comunităţii în a-şi
cunoaşte, a identifica problemele şi soluţiile şi a participa la implementarea soluţiilor, comunicarea cu autorităţile administraţiei
publice locale sau cu reprezentanţii acestora. În urma realizării acestei evaluări participative, se vor stabili priorităţi şi obiective
de acţiune, prin implicarea persoanelor afectate de o problemă sau de o situaţie în analiza şi identificarea soluţiilor. Membrii
comunităţii sunt încurajaţi sa îşi expună opiniile, să participe la observarea, analiza, identificarea problemelor comunităţii, a
resurselor disponibile şi a soluţiilor. În funcţie de grupul cu care lucrează în comunitate, de caracateristicile comunitatii şi de
resursele disponibile pe plan local, specialiştii vor adapta metodele participative la specificul participanţilor. Identificarea
resurselor disponibile în comunitate şi care pot fi utilizate în proiectele de dezvoltare comunitară se realizează cu contribuţia
comunităţii.
Tipuri de resurse 46:
 Financiare sunt cele care susţin proiectele comunitare, în special în implementare pe termen lung şi pot
fi obţinute din mai multe surse: bugetul local, proiecte obţinute de instituţiile locale (şcoală, primărie), proiecte obţinute de
organizaţiile nonguvernamentale din comunitate, donaţii şi sponsorizări din partea agenţilor economici locali, activitate de
strângere de fonduri .
 Umane-membrii comunităţii, gradul de implicare , motivaţia de a participa, de a soluţiona problemele.
Motivarea poate fi menţinută atât prin încurajări, nonfinanciară. Categorii de factori motivaţionali 47 care trebuie avuţi în vedere:
motivaţia economică (remunerarea, utilizarea resurselor comunităţii), motivare socială (răspunde nevoii de socializare, de
prietenie, de acceptare, de apartenenţa la grup), motivaţia autoîmplinirii (nevoia de a învăţa ceva nou, de a se dezvolta
profesional, de a-şi folosi aptitudinile, de a se implica într-o cauză socială).
 Materiale-echipamente, bunuri pe care comunitatea le deţine şi care sunt necesare pentru îndeplinirea activităţilor.
 Resurse nemateriale: resurse informaţionale (accesul la informaţii, legislaţia, informaţii despre resurse disponibile,
potenţiali sponsori sau donatori), tenologice (cunoştinţele, experienţa şi abilităţile dobândite de membrii comunităţii),
de timp şi capitalul de încredere, relaţiile de colaborare, reputaţia, încrederea colaboratorilor şi a beneficiarilor
proiectelor, sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale).
44
45
46
47
 Imaginea şi reputaţia în comunitate, relaţiile bune de colaborare atât cu autorităţile administraţiei publice locale, cât şi
cu organizaţiile nonguvernamentale locale sunt deosebit de importante şi se construiesc prin activităţi de promovare.
În procesul de dezvoltare comunitară sunt direct implicaţi atât beneficiarii direcţi ai proiectelor comunitare (membrii
comunităţii), cât şi alte părţi interesate de schimbările aduse în comunitate prin proiectele de dezvoltare comunitară.
Identificarea şi analiza factorilor interesaţi de dezvoltarea comunitară se realizează de către specialişti sau/ şi de către grupul de
acţiune din comunitate, şi se referă la următoarele48 :
 Persoanele din autoritățile administraţiei publice care vor lua parte la procesul de luare a deciziei.
· Factorii care pot să influenţeze luarea deciziei (alte instituţii, guvernul, organizaţii internaţionale).
· Cine are beneficii în urma adoptării de către autorităţile administraţiei locale a soluţiei propuse de organizaţie/ grupul
de inițiativă al cetăţenilor ?
· Cine ar fi influenţat negativ în urma adoptării de către autorităţile administraţiei locale a soluţiei propuse de
organizaţie/ grupul de inițiativă al cetăţenilor ?
· Care sunt grupurile de persoane, instituţiile care sunt au legătură cu activitatea organizaţiei? Este posibil să se
anticipeze influența acestora ?
· Care sunt persoanele, grupurile de persoane, asociaţiile sau instituţiile care pot să susţină acţiunile organizaţiei
/grupului de iniţiativă ?
· Care sunt persoanele, grupurile de persoane, asociaţiile sau instituţiile care se pot alătura acţiunilor organizaţiei
/grupului de iniţiativă ?
· Pornind de la aspectele menţionate mai sus, se stabileşte strategia în urma căreia grupul de iniţiativă va avea un sprijin,
o susţinere cât mă mare din partea altor părţi interesate de dezvltarea comunitară.
În opinia autorului Dumitru Sandu, elementul central în dezvoltarea comunitară este participarea membrilor comunităţii
care vor beneficia direct de rezultatele proiectului comunitar/ proiectelor comunitare implementate, în una sau mai multe etape
ale procesului: iniţierea proiectului, organizarea sau impementarea. De asemenea, participarea directă în oricare dintre etape,
motivează şi responsabilizează membrii comunităţii, consolidează apartenenţa la comunitate (sat,oraş, cartier) şi interesul
pentru proiecte viitoare.49 Din această perspectivă, autorul considera dezvoltarea comunitară „o acţiune colectivă de găsire a
unei soluţii la o problemă comună prin acţiuni comune”.50 Părţile interesate şi implicate în dezvoltarea comunitară sunt:
· Un lider.
· Un grup de conducere/ de coordonare.
· Un grup de executanţi ai acţiunii.
· Beneficiarii proiectelor comunitare, membrii comunităţii.
2. Organizarea comunitară
Organizarea comunitară, este un instrument de auto-organizare a membrilor comunităţii în grupuri informale, cu scopul
de a soluţiona unele probleme prezente în comunitate şi de a se implica activ în procesul de luare a deciziilor publice de către
autorităţile administraţiei publice locale. Este necesară prezenţa unui specialist în primele faze ale organizării comunitare,
ulterior cetăţenii pot să lucreze împreună şi să se autoorganizeze cu sprijinul unui lider din rândul comunităţii şi suportul
48
49
Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitară şi regionala, Bucureşti, Martie, 2011, www.researchgate.net
50
Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitară şi regionala, Bucureşti, Martie, 2011, www.researchgate.net
acordat de către specialist să se diminueze. Organizarea comunitară este considerată o formă de participare cetăţenească, prin
care se formează şi se dezvoltă abilitatea cetăţenilor de a participa în mod semnificativ şi de a-şi reprezenta propriile interese în
cadrul noilor sisteme democratice. O serie de probleme au fost rezolvate cu succes datorită organizării comunitare în rândul
membrilor comunităţii : îmbunătăţirea infrastructurii, integrarea persoanelor vârstnice, activităţi pentru tineret,
sistemul medical, dificultăţi specifice persoanelor cu dizabilităţi 51.
Organizarea comunitară este un proces care se derulează în patru etape52:
1. Ascultarea sistematică a cetăţenilor pentru a selecta şi prioritiza problemele cu care se confruntă şi pentru a identifica
potenţiali lideri.
2. Identificarea potenţialelor soluţii, a persoanelor şi instituțiilor care le pot pune în practică.
3. Acţiuni pentru rezolvarea problemelor prin implicarea acelor persoane şi instituţii identificate ca responsabile, prin
negociere, confruntare şi presiune.
4. Construirea unor grupuri numeroase, sustenabile şi democratice capabile să abordeze probleme variate, nevoi şi
dorinţe ale comunităţii.
Ascultarea are rolul de a afla interesele, preocupările şi opiniile cetăţenilor şi de a pune bazele unor relaţii de încredere, de
cooperare şi de sprijin reciproc între membrii comunităţii, dar şi de a-i obişnui să se implice în procesul de luare a deciziilor
publice, de a comunica în relaţia cu autorităţile administraţiei publice locale/ cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei
publice locale. La finalul acestei etape, cetăţenii au identificat o serie de probleme la nivelul comunităţii şi priorităţile de
soluţionare a acestora. Atunci când se cauta soluţii, este necesar să se realizeze o documentare despre modalităţile de a rezolva
problema comunitară, să se cunoască modele de succes aplicate de anterior şi noţiuni de bază despre participarea la procesul de
decizie al autorităţilor administraţiei publice locale, care sunt instituţiile şi autorităţile administraţiei publice la nivel local
(judeţean, local-la nivelul oraşului, comunei, satului) care au autoritatea să se implice în soluţionarea problemelor comunitare
(poliţie, şcoală, spital, primărie, consiliul local/ consiliul judeţean, etc.). În această etapă, se stabileşte planul de acţiune şi se
trece la implemantarea acestuia, atât în ceea ce priveşte dialogul cu autorităţile administraţiei publice locale (întâlniri, discuţii,
participare la dezbateri sau şedinţe , audienţe, etc.), cât şi prin întâlniri între membrii comunităţii, pentru a analiza, monitoriza
acţiunile şi a menţine coeziunea între cetăţenii comunităţii. Implicarea membrilor comunităţii într-o organizaţie comunitară,
dezvolta abilităţile de participare, de identificare a problemelor comunităţii, de analiză şi de selectare a soluţiilor adecvate, de
planificare şi de strângere a resurselor necesare, de cele mai multe ori resurse financiare şi resurse umane, implementării
soluţiilor.
Specificul organizării comunitare este prezentat în Tabelul 4. Organizarea comunitară şi alte forme de intervenţie în comunitate
(program de furnizare de servicii în comunitate, advocacy, dezvoltare comunitară, mişcările şi iniţiativele civice).
Tabelul 4. Organizarea comunitară şi alte forme de intervenţie în comunitate.
Organizare comunitară Program de furnizare Advocacy Dezvoltarea Mişcările şi

de servicii comunitară iniţiativele
civice
Se lucrează cu membrii Membrii comunităţii
comunităţii. primesc serviciile
oferite.
Încurajează membrii comunităţii Persoane care vorbesc
să vorbească pentru ei înşişi. în numele comunităţii.
51
Organizarea comunitară în teorie şi practică sau cum să înclini balanţa puterii în favoarea cetăţeanului, www.cere.ong
52
Organizarea comunitară în teorie şi practică sau cum să înclini balanţa puterii în favoarea cetăţeanului, www.cere.ong
Lucrează cu autorităţile publice. Parteneriate
Adesea utilizează presiunea, între cetăţeni şi
confrunarea cu autorităţile autorităţile
publice, pentru a le rsponsabiliza. publice.
Responsabilizarea autorităţilor
este un scop în sine.
Are scopul de a crea o organizaţie Se centrează
durabilă, bazată pe democratic, adesea pe o
capabilă să se ocupe de probleme singură
diferite. problemă.
Organizarea comunitară prezintă avantajul de a crea o organizaţie locală, al cărei scop este să rezolve problemele cu care se
confrunta comunitatea, de a împuternici membrii comunităţii cu abilităţi de a participa la rezolvarea problemelor pe termen
lung, şi de a se implica în procesul de decizie la nivelul autorităţilor administraţiei publice (prin negociere, confruntare, dialog).
organizaţie locală, comunitară poate fi constituită din cetăţeni, persoane din comunitate, din organizaţii (organizaţii
nonguvernamentale, asociaţii de locatari sau de proprietari, sindicate, congregaţii religioase), grupuri de femei sau grupuri
formate din categorii distincte de cetăţeni (părinţi, persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, etc.) sau locuitorii aceluiaşi
cartier sau stradă, sat.
ECON (2012, Organizarea comunitară în teorie şi practică) defineşte organizarea comunitară astfel:
“Organizarea comunitară este un proces democratic de lungă durată, prin care oamenii sunt aduşi împreună pentru a
acţiona în interesul lor comun. Aceştia identifica probleme şi soluţii, apoi acţionează prin implicarea structurilor de putere
existente pentru că aceste soluţii să devină realitate”.53
Din această perspectivă, organizarea comunitară se desfaşoara în patru etape 54:
1. Identificarea problemei: analizarea contextului local, a specificului comunităţii prin comunicarea directă cu membrii
comunităţii, identificarea unor probleme concrete, punctuale şi rezolvabile, care pot fi prezentate autorităţilor administraţiei
locale şi care afectează un număr mare de cetăţeni.
2. Analiza, respectiv delimitarea problemei care se doreşte rezolvată, utilizând date şi statistici din comunitate. 3.
Rezolvarea problemei: acţiunile întreprinse de membrii comunităţii, cu sprijn extern, pentru a rezolva problema, inclusiv
acţiunile la nivelul instituţiilor administraţiei publice responsabile (negociere, comfruntare, presiune). Se recomandă stabilirea
unui plan de acţiune, ghidându-ne după răspunsul la întrebările:
· Care este problema care se doreşte semnalată, adusă în atenţia autorităţilor/ instituţiilor publice?
· Ce doreşte comunitatea să obţină? Care este soluţia propusă de comunitate/ grupul de iniţiativă pentru a rezolva
problema?
· Care sunt persoanele care pot să susţină soluţia propusă? Care sunt autorităţile publice şi persoanele responsabile de
rezolvarea problemei?
· Care sunt informaţiile, resursele necesare? Cum se obţin resursele lipsa şi cine poate contribui la atragerea acestor
resurse?
· Cine sunt aliaţii comunităţii, care pot susţine soluţia propusă?
· Ce poate să facă, la modul concret, comunitatea pentru a rezolva problema?
53
Ghid de implicare comunitară. Implică-te şi tu! O iniţiativă a seniorilor din sectorul 6, www.4change.ro
54
· Cine, ce si când face ? Stabilirea persoanelor responsabile din grupul de iniţiativă, a responsabilităţilor şi acţiunilor
întreprinse, a termenelor de finalizare.
4.Crearea unor grupuri de iniţiativă, active pe termen lung, care să se implice în rezolvarea altor probleme din comunitate.
Fiecare etapă necesită construirea şi menţinerea unor relaţii de încredere, de respect între membrii comunităţii implicaţi în
rezolvarea problemei, capabili să nu renunţe după rezolvarea unei probleme, ci să funcţioneze ca un grup de iniţiativă la nivel
local.
În procesul de organizare comunitară, se recomandă respectarea principiilor:55
1. Procesul se desfăşoară în comunitate.
2. Responsabilitatea comună a celor implicaţi.
3. Transparenţa.
4. Cultivarea liderilor.
5. Cunoaşterea comunităţii.
3. Dialogul civic, grupul cetățenesc, referendumul local
Dialogul civic56 înseamnă o serie de discuţii publice, cu scopul de a ajunge la un consens în ceea ce priveşte obiectivele unei
acţiuni comunitare, la o decizie comună asumată de cetăţeni. De obicei, discuţiile sunt facilitate de un specialist, dar pot fi
faciliatate şi de un membru al comunităţii. Participanţii, membrii ai comunităţii, îşi expun opiniile şi planifica acţiunile
următoare, discuţiile la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale. Atunci când un subiect întruneşte următoarele cerinţe,
este adecvat pentru dialog civic:
· Membrii comunităţii cunosc subiectul şi sunt interesaţi de acesta.
· Subiectul nu este înţeles suficient şi lipseşte un acord despre ce acţiuni sunt necesare în comunitate.
· Subiectul necesita acţiuni concrete pentru a fi rezolvat.
Principalele etape ale dialogului civic sunt:
1. Sensibilizarea: familiarizarea membrilor comunităţii cu subiectul discuţiei, cointeresarea în rezolvarea situaţiei. Poate fi
precedată de informarea comunităţii despre subiectul respectiv şi efectele adoptării unei soluţii la problema respectivă.
2. Cunoaşterea aprofundată a subiectului şi obţinerea unui consens asupra soluţiilor de rezolvare a problemei supuse
dialogului (dialog şi decizie): furnizarea unor informaţii mai amănunţite despre subiect şi soluţiile existente, consultări cu
membrii comunităţii, aflarea opiniilor şi negocierea soluţiilor considerate cele mai adecvate pentru rezolvarea problemei.
3.Implementarea acţiunii colective pentru a rezolva problema, a soluţiilor stabilite în etapa anterioară, sub forma unui
parteneriat public-privat, acţiuni de cooperare cu mai mulţi factori interesaţi, reglementarea prin contracte sau acorduri între
părţi.
Formele dialogului civic în comunitate, prin care autorităţile administraţiei publice locale şi membrii comunit atii au
posibilitatea să analizeze şi să găsească soluţii la problemele locale:
· Consultări şi dezbateri pentru publicul larg, iniţiate şi organizate de autorităţile administraţie publice locale, cu o teamă
anunţată, atunci când acestea doresc să iniţieze modificări legislative sau hotărâri de consilii locale, în scopul
soluţionării unor probleme prioritare.
· Organizarea unor consilii consultative tematice, cu reprezentanţii unui public restrâns, pentru a analiza un anumit
aspect/ domeniu/ temă specifică. Autorităţile administraţie publice iniţiază un dialog cu aceste consilii consultative
tematice atunci când intenţionează să modifice unele reglementări legislative în domeniul de specialitate respectiv. De
exemplu, Consiliul Naţional al Vârstnicilor.
55
56
Ghid de consolidare a dialogului civic pentru intervenţii eficiente în beneficiul persoanelor vârstnice, August, 2019, www.4change.ro
· Consultări deschise publicului larg, pentru identificarea unor tematici prioritare de acţiune şi prioritizarea acestora.
După finalizarea acestor consultări, pot avea loc dialoguri focalizate între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni/
grup de cetăţeni.
· Comunicarea între autorităţile administraţiei publice-cetăţeni, în urma depunerii de către cetăţeni a unor cereri, petiţii,
memorii.
Grupul cetăţenesc este un grup reprezentativ format la nivelul comunităţii, constituit din cetățeni care doresc să se implice în
rezolvarea problemelor comunităţii şi în dialogul cu autorităţile/instituţiile administraţiei publice locale pe teme de interes
public. Grupul de iniţiativă locală are ca scop mobilizarea membrilor comunităţii pentru a rezolva probleme sau a îmbunătăţi
condiţiile de viaţă la nivelul comunităţii.
Referendumul local este o procedură legală în care puterea de decizie este transferată de la autorităţile administraţiei publice la
cetăţeni, comunitatea votând în legătură cu unele probleme de interes local. Cetăţenii participa direct la procesul de luare a
deciziilor la nivelul administraţiei locale. Referendumul local este reglementat prin Legea nr. 3/ 2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului.
4. Mobilizarea comunitară în scopul abilitării comunităţii
Mobilizarea comunitară/ comunităţii “este un proces prin care acţiunea este stimulată de comunitatea însăşi sau de alţi factori,
este planificată, efectuată şi evaluata de către membrii, grupurile şi organizaţiile comunităţii în mod principal şi durabil pentru
a îmbunătăţi standardele generale de viaţă în cadrul comunităţii.”57 Mobilizarea comunităţii se derulează în etape şi urmând un
ciclu de evoluţie, prezentat în Figura 1. Ciclul mobilizării în scopul abilitării comunităţii.
Figura 1. Ciclul mobilizării în scopul abilitării comunităţii58
57
Forrester, Simon, Mobilizarea comunităţii în scopul abilitării femeilor şi bărbaţilor vulnerabili.Ghid.Chişinău, Republica Moldova, 2012, www.docplayer.net
58
Forrester, Simon, Ghid pentru mobilizarea comunităţii în scopul abilitării. Republica Moldova, August 2011, www.undp.org
Etapele mobilizării comunităţii în scopul abilitării sunt:
 cercetarea terenului (cunoaşterea actorilor locali);
 conturarea localităţii rurale/ prezentarea comunităţii;
 formarea grupurilor de abilitare;
 identificarea necesitaţilor de dezvoltare şi consolidarea grupului;
 implicare, implementarea proiectului, proiecte şi acţiuni secundare;
 colaborarea cu autoritățile administrației publice locale;
 monitorizarea procesului de învăţare, durabilitate şi abilitare;
 evaluarea şi următoarele etape, colaborarea cu grupurile independente durabile59.
Mobilizarea comunităţii este un proces definit prin faptul că un grup de persoane depăşeşte diferenţele sale, se organizează
şi se implică în viața comunității, prin actiuni comune în folosul rezolvării unor chestiuni locale, care afectează o mare parte
dintre membrii comunității. Scopul mobilizării comunității este abilitarea comunității să participe activ la rezolvarea unor
chestiuni locale, să comunice cu autoritățile administratiei publice şi să se faciliteze procesul participativ de luare a deciziilor.
Se derulează ca un proces prin care se iniţiază un dialog între membrii comunităţii pentru a determina cine, ce, cum şi ce decizii
ia cu privire la probleme şi de a da fiecărei persoane oportunitatea de a participa la procesul decizional care vizează viaţa sa in
comunitate.
Principiile procesului de mobilizare a comunităţii sunt: principiul oportunităţilor egale, principiul competenței, experienţei şi
înţelegerii problemelor din comunitate, principiul respectării dreptului de autorealizare a beneficiarilor, principiul împuternicirii
persoanelor şi comunităţii60.
Mobilizarea socială este procesul prin care se reunesc toţi partenerii sociali interesaţi de creşterea gradului de
conştientizare a unui grup faţă de o problemă comună, de identificare a nevoilor proprii, de oferire de suport în identificarea
resurselor şi a serviciilor necesare pentru găsirea mijloacelor de a se descurca în mod independent, de a prelua controlul asupra
propriei vieţi.
Mobilizarea socială şi comunitară este un proces de creştere a gradului de conştientizare, şi de îmbunătăţire a
capacităţii de rezolvare a problemelor care-i plasează în centru pe cei afectaţi de probleme. Oamenii sunt învăţaţi să înţeleagă,
să acţioneze şi să-şi rezolve problemele urmând o succesiune de paşi, timp în care dobândesc cunoştinţele, abilităţile, valorile şi
convingerile necesare pentru a deveni actori ai propriei schimbări 61.
Prin mobilizare socială şi comunitară, în contextul participării publice a cetăţenilor, se înţelege procesul de conştientizare a
membrilor comunităţii referitor la o problemă existentă în comunitate, la participarea lor la aflarea nevoilor comune şi la
oferirea de sprijin în implicarea lor în rezvolarea problemelor, cu scopul de a prelua controlul asupra rezolvării acestor
probleme.
“Prin intermediul mobilizării comunitare, membrii unei comunităţi devin conştienţi de existenţa unei probleme, iau act de
faptul că această problemă este foarte importantă pentru viaţa lor şi hotărăsc împreună care sunt paşii necesari pentru
rezolvarea ei şi trec la acţiune ( Thompson şi Pertschuk)”62.
Mobilizarea este esenţială în stimularea particparii sociale a membrilor comunităţii, în abilitarea lor să devină un factor activ în
comunitate, în soluţionarea unor probleme locale şi în dialogul cu autorităţile administraţiei publice, folosindu-se de cunoştinţe,
abilităţi şi resurse. Dintre scopurile mobilizării sociale, amintim: 63
· Interes reciproc al partenerilor.
59
60
Ghid de aplicare practică. Mobilizarea comunităţii, Chişinău, 2009, www.mmpsf.gov.md
61
Mobilizare comunitara. Definitii, idei,experiente, sept 2008, crips.ro
62
Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale, Mobilizarea comunitară. Definiţii, idei, experienţe, Septembrie 2008, www.crips.ro
63
· Nevoi comune.
· Participare.
· Parteneriat.
· Încredere şi respect.
· Cunoaştere.
· Atitudini proactive faţă de propria existenţă.
· Sentimentul de proprietate.
· Solidaritate.
· Dialog,
· Creativitate/originalitate.
Mobilizarea socială este un proces care se derulează în mai multe etape. 64
1. Analiza situaţională, cu referire la caracteristicile definitorii ale comunităţii, nevoile şi resursele comunităţii, contextul
specific al comunităţii (economic, istoric, social, cultural, etc.), persoanele care doresc să se implice şi liderii din comunitate,
identificare vulnerabilităţilor şi a punctelor forte, grupurile marginalizate cu dificultăţi de integrare. În urma acestei etape, se
stabileşte strategia, planul de acţiune în beneficiul persoanelor vulnerabile din comunitate. Pentru evaluarea şi analiza
comunităţii, se recomandă stabilirea unei echipe de specialişti care să realizeze evaluarea şi analiza, conceperea unei grile de
evaluare şi analiza, colectarea şi sinteza datelor despre comunitate şi formularea unor concluzii.
2. Mobilizarea liderilor şi a comunităţii. În această etapă, echipa de specialişti/ specialistul, va purta discuţii cu membrii
comunităţii, va identifica liderii şi va organiza discuţii în comunitate, folosind concluziile din etapa anterioară. Este important
ca şi liderii comunităţii să mobilizeze membrii şi să fie implicati în a organiza întâlniri în comunitate, discuţii despre probleme
şi soluţionarea acestora. Se au în vedere scopurile: informarea comunităţii despre procesul de schimbare din comunitate,
validarea liderilor, stabilirea unui comitet de iniţiativă, obţinerea acordului asupra problemelor specifice identificate, obţinerea
sprijinului, activarea resurselor necesare, angajamentul liderilor în faţa comunităţii şi a comunităţii faţă de implicarea în
rezolvarea problemelor locale.
3. Planificarea activităţilor necesare pentru rezolvarea problemei specifice şi a susţinerii structurii comunitare.
4. Implementarea activităţilor şi monitorizarea rezultatelor.
În urma mobilizării sociale, se vizează obţinerea unor rezultate, respectiv: 65
 Planificarea unor proiecte şi scrierea de propuneri de finanţare, atunci când membrii comunităţii nu deţin informaţiile
necesare şi experienţa de a scrie proiecte.
 Dezvoltarea unor lideri locali responsabili, care să continue mobilizarea membrilor comunităţii.
 Crearea unei organizaţii comunitară, formală şi cu o structură democratică, în scopul reprezentării şi mobilizării
comunităţii şi pentru rezolvarea altor probleme.
 Revitalizarea instituţiilor locale, prin implicare membrilor comunităţii în dialogul cu autorităţile administraţiei publice
locale şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor.
 Crearea de coaliţii, grupuri sau organizaţii care se vor implica, în mod constant, în soluţionarea problemelor din
comunitate.
Abilitarea comunităţii, un scop al mobilizării comunităţii
Abilitarea este procesul prin care “membrii comunităţii până acum “neauziţi”propun şi gestionează implementarea soluţiilor,
promovându-şi astfel drepturile şi împărţind responsabilităţile”66. Abilitarea înseamnă că “persoanele preiau controlul asupra
64
65
66
vieţii lor: stabilind propriile agende, formând deprinderi (sau obţinând recunoaşterea propriilor abilităţi şi cunoştinţe),
dobândind un grad mai mare de încredere în sine, soluţionând problemele şi dezvoltând independenta proprie. Abilitarea este
un proces şi un rezultat”67. “Abilitarea comunităţilor rurale şi a organizaţiilor civile are ca scop asigurarea participării active la
procesul de planificare, implementare şi monitorizare a dezvoltării locale,precum şi sporirea accesului la servicii de calitate şi
la infrastructură îmbunătăţită la nivel comunitar68.
Capitolul IV. Modalităţi de implicare/ participare a beneficiarilor de servicii comunitare integrate în comunitate:
voluntariatul, participarea la procesul decizional al autorităţilor administraţiei publice locale şi la elaborarea de acte normative,
acţiuni de advocacy.
IV.1. Voluntariatul.
Prin voluntariat se înţelege o activitate de utilitate publică, neremunerată, derulată de o persoană, denumită voluntar, în
beneficiul altor persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi, organizată de către o organizaţie gazdă (instituţie publică,
organizaţie neguvernamentală, etc.), în baza contractului de voluntariat încheiat între acestea. Activitatea de voluntariat,
drepturile şi responsabilităţile voluntarului şi ale organizaţiei gazdă, contractul de voluntariat sunt reglementate în România de
Legea nr. 78/ 2014.
Voluntariatul implică 3 părţi: voluntarul (persoana care doreşte să se implice în viaţa comunităţii, fără a primi remuneraţie),
organizaţia gazdă (care organizează şi coordonează activităţile de voluntariat şi relaţia cu beneficiarii acestor activităţi) şi
beneficiarii voluntariatului (persoane fizice, un grup sau o comunitate, caracterizate de nevoi specifice).
Voluntariatul este uneori confundat cu alte activităţi, benevole, pentru care persoana nu este remunerată :
· Ajutorul acordat între vecini, rude, prieteni, la nevoie sau contra unui ajutor reciproc.
· Sprijinul ocazional al unor persoane aflate în nevoie, în situaţii de criză (în caz de boală, accident, deces, handicap,
etc.) sau cu ocazia unor evenimente de viaţă plăcute (nuntă, botez).
· Munca în folosul comunităţii.
· Stagiu de practică de specialitate, practica studenţească, de internship sau stagiu profesional fără a fi plătite. Aceste
tipuri de stagii sunt reglementate prin legi speciale şi nu sunt acţiuni de voluntariat.
Specific voluntariatului este desfăşurarea activităţilor de voluntariat în baza contractului de voluntariat încheiat (cu
respectarea prevederilor Legii nr.78/2014) între voluntar şi o organizaţie gazdă, care este responsabilă de îndrumarea şi
coordonarea voluntarilor, de relaţia cu beneficiarii voluntariatului. Beneficiarii de servicii comunitare integrate pot fi implicaţi
în activităţi de voluntariat în folosul comunităţii în care trăiesc, adaptate nevoilor concrete ale comunităţii şi ale persoanelor
care doresc să devină voluntari. Prin implicarea în activităţi de voluntariat în comunitate, beneficiarii de servicii comunitare
integrate devin parte activă a comunităţii, în rezolvarea unor probleme locale sau în ajutorarea unor persoane sau grupuri
vulnerabile din comunitate, având un rol pozitiv în facilitarea includerii sociale şi a prevenirii marginalizării sociale a acestora.
Voluntariat incluziv “este participarea unei persoane care are o dizabilitate sau orice altă dificultate care limitează opţiunile
de a se implica în voluntariatul “clasic”. Voluntariatul incluziv este definit ca oportunităţile de voluntariat disponibile tuturor
persoanelor, indiferent de vârstă, cultură, gen, orientare sexuală, etnie, religie, statut social, dizabilitate.”69
Beneficiarii de servicii comunitare integrate pot fi implicaţi în una sau mai multe forme de voluntariat :
· voluntariatul intergeraţional, în care voluntarii şi beneficiarii de voluntariat sunt de vârste diferite. Persoanele
aparţinând generaţiilor diferite, se ajută reciproc, socializează, fiind stimulată solidaritatea socială şi interacţiunea
67
68
69
Beldowska, Monika, Pietrowski, Dariusz, Adoptă voluntariatul incluziv!Recomandări privind metodele de lucru cu tinerii voluntari cu oportunităţi reduse,
www.centruldevoluntariat.ro
dintre generaţii. De exemplu, persoane tinere ajută la cumpărături persoane vârstnice sau familile monoparentale din
comunitate sunt ajutate la supravegherea copiilor de către persoane în vârstă/pensionari;
· voluntariatul de familie care constă în implicarea membrilor familiei extinse în aceleaşi activităţi de voluntariat, cu
scopul de a răspunde nevoilor comunităţii. Exemple de activităţi desfăşurate de familie: curăţenie în spaţii publice sau
la persoane vârstnice /cu dizabilităţi, colecta de haine sau alte produse pentru persoanele în nevoie;
· voluntariatul individual, prin implicarea fiecarui voluntar în anumite acțiuni de voluntariat.
· Implicarea în desfășurarea, organizarea sau iniţierea unor evenimente sau acţiuni în folosul comunităţii locale, cum ar
fi ziua comunei, curăţenie într-un parc.
Organizarea activităţilor de voluntariat cu beneficiarii serviciilor comunitare integrate este prezentată detaliat în Ghidul
coordonatorului de voluntari, elaborat în cadrul proiectului. Coordonarea activităţilor de voluntariat este un proces complex,
care se desfăşoară în etape. Mai jos, sunt prezentate pe scurt aceste etape, aşa cum au fost descrie în Ghidul coordonatorului de
voluntari elaborat în cadrul proiectului.
1. Pregătirea organizaţiei pentru implicarea voluntarilor. În acord cu nevoile şi priorităţile organizaţiei gazdă, se vor stabili
activităţile concrete în care vor fi implicaţi voluntarii, fișa de voluntariat, atribuţiile voluntarilor în fiecare activitate, profilul
voluntarului căutat, persoana/ persoanele care va/ vor coordona activităţile de voluntariat, vor fi pregătiţi angajaţii organizaţiei
gazdă pentru a relaţiona cu voluntarii.
2. Recrutarea voluntarilor este etapa în care organizaţia gazdă îşi promovează oportunităţile de voluntariat printr-un anunţ
public, invitând beneficiairi de servicii comunitare integrate să se implice în voluntariat. Are scopul de a atrage cei mai potriviţi
voluntari pentru activităţile de voluntariat desfăşurate. Anunţul se publică pe pagina web şi se afişează în locuri publice.
3 Selecţia voluntarilor constă în a găsi voluntarii potriviţi pentru activităţile organizaţiei şi în a crea activităţi potrivite pentru
voluntarii interesaţi dar care au interese pentru alte activităţi de voluntariat decât cele propuse de organizaţia gazda. În funcţie
de posibilităţile organizaţiei gazdă, selecţia voluntarilor se poate realiza prin metode diferite, din randul persoanelor care au
răspuns favorabil anunţului de voluntariat.
4.Orientarea şi instruirea voluntarilor sunt realizate de coordonatorul de voluntari, de preferat pentru un grup de voluntari.
Voluntarilor le sunt prezentate misiunea, viziunea şi valorile organizaţiei gazdă, activităţile desfăşurate, istoricul organizaţiei,
programele şi beneficiarii cu care lucrează, modalitatea de lucru cu voluntarii, angajaţii şi personalul de conducere,
responsabilităţile menţionate în fişa de voluntariat, cu activităţile specifice desfăşurate de fiecare voluntar. Voluntarii sunt
instruiţi şi cu scopul de a dezvolta unele abilităţi şi cunoştinţe specifice activităţilor de voluntariat, de exemplu drepturile
copilului şi comunicare cu copiii, dacă voluntarul va avea activităţi cu copii, sau organizarea de evenimente, pentru voluntarii
care vor participa la desfăşurarea unor evenimente în comunitate.
5. Motivarea şi recunoaşterea meritelor voluntarilor este responsabilitatea coordonatorului de voluntari. Pentru a motiva eficient
voluntarii, pot fi utilizate: implicarea voluntarilor în activităţile alese de ei, solicitarea opiniilor din partea voluntarilor,
posibilitatea de a avea un anume grad de independență în realizarea sarcinilor, recunoaşterea meritelor şi a rezultatelor
voluntarilor, documentarea succesului prin scrisori de recomandare şi recunoaştere publică.
6. Supervizarea voluntarilor este responsabilitatea coordonatorului de voluntari şi se realizează pe parcursul activităţii (prin
monitorizare) şi la intervale regulate (prin întâlniri cu voluntarii). Monitorizarea activităţii voluntarului se realizează pornind de
la rapoartele de activitate completate de fiecare voluntar, din discuțiile coordontorului de voluntari cu beneficiarii activităţilor
de voluntariat şi prin observarea directă a modului în care voluntarii îşi desfăşoară activitatea.
7. Evaluarea voluntarilor începe odată cu planificare programului de voluntariat şi are ca punct de pornire fișa de voluntariat. Se
utilizează în discuţia de evaluare rapoartele de activitate ale voluntarului, consemnările privind întâlnirile de supervizare şi
monitorizarea activităţii voluntarului.
IV.2. Participarea la procesul decizional al autorităţilor administraţiei publice. Modalităţi de comunicare între
beneficiarii de servicii comunitare integrate şi autorităţile/ instituţiile administraţiei publice
2.1.Participarea la procesul decizional al autorităţilor administraţiei publice locale şi la elaborarea de acte normative.
Proiectele de acte normative iniţiate de autorităţile/instituţiile administraţiei publice locale (consiliul judeţean şi
consiliul local, primăria, poliţia, serviciile de asistenţă socială, altele), şcoala, spitalul local sunt reglementate prin Legea
nr.52/2003 (*republicată) privind transparenţa decizională în administraţia publică*), respectiv iniţiatorul proiectului de
Hotărâre de Consiliul Judeţean/ Local trebuie să respecte prevederile legii (termenele, organizarea participării la elaborarea
proiectelor de acte normative şi la dezbaterile publice/şedinţele publice la luarea deciziei). Atunci când se lucrează cu/ în
comunitate, este important pentru specialişti să observe şi să identifice, atât din interacţiune directă cu beneficiarii de servicii
comunitare integrate, cât şi din discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor/instituţiilor administraţiei publice locale, cât de mult şi
cum anume participă aceştia la viaţa publică (participarea publică, la decizia publică). Există patru niveluri de implicare a
cetăţenilor (beneficiari de servicii comunitare sau nu, societatea civilă) în procesul de luare a deciziilor publice, în funcţie de
intensitatea implicării 70:
1. Informarea cetăţenilor/ societăţii civile de către autorităţile publice (nivel scăzut de implicare) consta în
transmiterea publică a informaţiilor de către autorităţile publice, în acord cu legislaţia în vigoare în România, a informaţiilor
necesare cetăţenilor pentru participarea la elaborarea proiectelor de acte normative şi la procesul de luare a deciziilor de către
autoritatea publică (şedinţele publice, dezbatere, audienţa, etc). Informaţiile sunt transmise de la autorităţile publice către
cetăţeni/ societatea civilă, prin publicarea informaţiilor pe site-ul autorităţii publice, la sediul acesteia sau prin alte modalităţi.
2. Consultarea, la iniţiativa autorităţii publice, prin care solicita cetăţenilor/societăţii civile să îşi exprime opinia,
recomandările, sugestiile faţă de unele probleme de interes local, de proiectele de acte normative în lucru, de iniţiative locale
ale consiliului local/ judeţean, primăriei sau altor autorităţi publice locale sau centrale. Cetăţenii/ societatea civilă au
oportunitatea de a transmite autorităţii publice, în scris, opiniile, recomandările, sugestiile la chestiuni punctuale şi de a–și
exercita dreptul de a participa la viaţa publică.
3. Dialogul între cetăţeni/societatea civilă şi autorităţile publice poate fi iniţiat atât de cetăţeni/ societatea civilă, cât şi
de către autorităţile publice, pornind de la interese comune şi un schimb de opinii între cetăţeni/societatea civilă şi autorităţile
publice. Subiectul dialogului poate fi atât elaborarea unor proiecte de acte normative, rezolvarea unor probleme locale (dialog
de colaborare), cât şi chestiuni generale (dialog general): audieri publice deschise, reuniuni de specialitate între autorităţile
publice şi reprezentanţii societăţii civile/ cetăţenii într-un domeniu specific. Este un nivel de implicare mai ridicat al cetăţenilor
în procesul de luare a deciziei publice, o comunicare în ambele sensuri, între cetăţeni şi autorităţile publice.
4. Parteneriatul este modalitatea de participare intensă a cetăţenilor/societăţii civile, manifestată prin partajarea
responsabilităţilor între autoritățile publice şi cetăţeni/societatea civilă în fiecare etapă a procesului de luare a deciziei publice şi
colaborarea între acestea (de exemplu, stabilirea agendei de lucru, discutarea alternativelor şi soluţiilor, la elaborarea deciziei şi
implementarea, organizarea de forumuri participative, stabilirea de co-organisme de luare a deciziilor.
În Tabelul 5. Matricea de participare civică, sunt prezentate etapele de luare a deciziilor publice (pe axa orizontală, de
la stânga la dreapta) şi nivelurile de participare a societăţii civile (de sus în jos, pe axa verticală, de la nivel scăzut la nivel
ridicat). Autorii71 considera că etapele în procesul de luare a deciziilor publice pot fi aplicate în context european, atât la nivel
local, cât şi la nivel naţional.
70
Nicosevici, Radu, Dragomirescu, Corina, Fit, Simona, Pascal, Despina, Mitrutiu, Mircea, Dialog civic si social prin lobby si advocacy, Editura Eurobit,
Timisoara, 2012, www.old.dialogsocial.gov.ro
71
Nicosevici, Radu, Dragomirescu, Corina, Fit, Simona, Pascal, Despina, Mitrutiu, Mircea, Dialog civic si social prin lobby si advocacy, pg.21-22, Editura
Eurobit, Timisoara, 2012, www.old.dialogsocial.gov.ro
Matricea este utilă specialiştilor care lucrează cu comunitatea, cu grupurile vulnerabile sau cu grupurile de cetăţeni şi
asociaţiilor legal constituite, în relaţia cu autorităţile publice la identificarea nivelurilor de implicare a beneficiarilor de servicii
comunitare integrate/ comunităţii/ societăţii civile în procesul de luare a deciziei publice, evaluarea participării beneficiarilor de
servicii comunitare integrate/ comunităţii/ societăţii civile la luarea unei decizii publice, pe o problemă locală, de către
autorităţile publice şi la stimularea participării beneficiarilor de servicii comunitare integrate/ comunităţii la procesul de luare a
deciziilor publice.
Tabelul 5. Matricea de participare civică72
Niveluri de Etape în procesul de luare a deciziei publice

participare
Stabilirea Elaborare Decizie Implementare Monitorizare Reformular
agendei e
Informare Liber acces la Acces deschis Organizare de Liber acces la Liber acces la Liber acces
informaţii şi liber la campanii de informaţii informaţii la
Cercetare documente advocacy Site pentru Colectare informaţii
Organizare de Site pentru acces la documente
campanii de documente informaţii justificative
conştientizare cheie Alerte e-mail Evaluări
Folosirea Organizare de Întrebări Cercetări
instrumentelor campanii de frecvente
de diseminare conştientizare Ofertare
electronică Organizare de publică
campanii de Proceduri
advocacy
Promovare on-
line
Contribuţii la
cercetare
Consultare Petiţii Audieri Sesiuni Evenimente Mecanisme de Conferinţe
Consultări on- publice şi deschise de Conferinţe colectare de sau
line sau prin paneluri de plen sau de Forumuri feed-back întâlniri
alte tehnici întrebări şi comitet Seminarii Consultări
răspunsuri on-line
Seminarii cu
experţi
Comitete ale
72
Nicosevici, Radu, Dragomirescu, Corina, Fit, Simona, Pascal, Despina, Mitrutiu, Mircea, Dialog civic si social prin lobby si advocacy, pg.21-22,Editura
Eurobit, Timisoara, 2012, www.old.dialogsocial.gov.ro
părţilor
interesate şi
organisme de
consultare
Dialog cu Participarea la Audieri Sesiuni Seminarii de Comitete sau Seminarii
autoritatea publică audieri şi publice şi deschise de creştere a grupuri de sau
forumuri paneluri de plen sau capacităţii lucru forumuri
publice întrebări şi comitet organizaţionale deliberativ
Participarea la răspunsuri Seminarii e
consilii şi Seminarii cu
forumuri experţi
cetăţeneşti Comitete ale
Cultivarea de părţilor
relaţii cheie cu interesate şi
reprezentanţii organisme de
autorităţilor consultare
publice
Parteneriat cu Stabilirea Colaborarea în Luarea Parteneriate Comitete şi Comitete şi
autoritatea publică priorităţilor în elaborarea de deciziilor în strategice grupuri de grupuri de
cadrul proiecte comun lucru lucru
comitetului/
grupului de
lucru
Cadrul legal al participării publice în România (Legea nr.52/2003 (*republicata) privind transparentă decizională în
administraţia publică*) şi Legea nr 544/2001 privnd liberul acces la informaţii publice) permit participarea cetăţenilor la
procesul de luare a deciziilor publice şi dialogul acestora cu autorităţile administraţiei publice locale.
Dialogul social “este un proces public, democratic de implicare, atât a reprezentanţilor societăţii civile cât şi a cetăţenilor, în
procesul de luare a deciziei publice”73, folosind pârghiile specifice74 :
1. Solicitarea de informaţii de interes public, reglementată prin Legea nr.544/2001. Cetăţenii au acces liber şi
neîngrădit la informaţiile de interes public la nivel local, naţional şi internaţional, procedura de acces la aceste informaţii fiind
reglementata de legea nr 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
2. Monitorizarea procesului decizional public, în acord cu regulile transparenței decizionale prevăzute de Legea
nr.52/2003 (*republicată) privind transparența decizională în administraţia publică*). Autorităţile administraţiei publice centrale
(ministerele, alte organe centrale ale administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice
descentralizate ale acestora, autorităţile administrative autonome) şi locale (consiliile judeţene şi locale, primăriile, instituţiile şi
serviciile publice de interes local sau judeţean) au obligaţia “de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte
normative, de a permite accesul la procesul de luare a deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice” (obligaţia de
transparentă, art. 3 din Legea nr.52/2003 (*republicată) privind transparența decizională în administraţia publică*).
73
74
3. Solicitarea proiectelor de acte normative. În scopul asigurării accesului cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor
publice şi la elaborarea proiectelor de acte normative, autorităţile administraţiei publice sunt obligate să publice un anunţ,
respectiv să-i informeze pe cetăţeni cu privire la iniţiere unui proiect de act normativ şi la organizarea unuei dezbateri/ şedinţe
publice de consultare. Procedurile de informare sunt cele prevăzute în Legea Legea nr.52/2003 (*republicată) privind
transparența decizională în administraţia publică*).
Anunţul se publică pe site-ul autorităţii administariei publice, se afişează la sediul propriu într-un loc accesibil cetăţenilor şi este
transmis spre publicare către mass media locală şi centrală. A se consulta informaţiile din capitolul Cadrul legal la participării
publice în România (ce conţine anunţul, documentele ataşate anunţului, etc). De asemenea, autorităţile administraţiei publice
sunt obligate să trimită prin poştă documentele însoţitoare ale anunţului, tuturor cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite care
au solicitat acest lucru în scris: nota de fundamentare, expunerea de motive sau referatul de aprobare privind necesitatea
adoptării actului normativ respectiv, textele complete ale proiectelor de acte normative în cauză, termenele limită, locul, data
limită şi modalitatea de transmitere a propunerilor, sugestiilor către autoritatea administraţiei publice. Este dreptul cetăţenilor şi
al asociaţiilor legal constituite să solicite şi să primească aceste informaţii de la autorităţile administraţiei publice locale şi
centrale.
4. Transmiterea în scris de propuneri, sugestii sau opinii la proiectele de acte normative iniţiate de autoritatea publică.
Legea nr.52/2003 (*republicată) privind transparența decizională în administraţia publică*) stabileşte modalitatea de
transmitere a recomandarilor cetăţenilor către autorităţile administrației publice: cetăţenii şi asociaţiile legal constituite au
dreptul de a transmite în scris opinii, sugestii, recomandări la proiectele de acte normative iniţiate de către autorităţile
administraţiei publice locale, în termen de cel puţin 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului şi a documentelor care îl
însoţesc (nota de fundamentare, expunerea de motive sau referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ
respectiv, textele complete ale proiectelor de acte normative în cauză). Decizia finală aparţine autorităţii administraţiei publice
locale/centrale, care este obligată să analizeze toate opiniile, sugestiile primite de la cetăţeni şi de la asociaţiile legal constituite
şi să motiveze nepreluarea recomandărilor.
5. Solicitarea organizării de dezbateri publice. Asociaţiile legal constituite şi autorităţile administraţiei publice au
dreptul să solicite, în scris, organizarea unei întâlniri publice, pentru dezbaterea publică a proiectului de act normativ iniţiat de o
autoritate a administraţiei publice. Autoritatea administrației publice care a iniţiat proiectul de act normativ este obligată să
organizeze şi să desfăşoare dezbaterile publice solicitate în scris, să publice un anunţ prin care să informeze opinia publică dată,
ora şi locul de desfăşurare a respectivei dezbateri publice. Anunţul se postează pe site-ul autorităţii administraţiei publice, la
sediul acesteia într-un loc accesibil cetăţenilor şi se transmite mijloacelor mass media spre publicare în presă.
Atunci când se doreşte dialogul cu autorităţile administraţiei publice, locale sau centrale, implicarea şi participarea la
procesul de luare a deciziilor publice şi la elaborarea unor proiecte de acte normatice, este important să se cunoască toate
autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, locale şi centrale (adresa, site-ul, obiectul de activitate şi atribuţiile) şi să se
consulte, periodic, site-ul acestora, pentru a afla inițiativele acestora şi modul de rezolvare a unor chestiuni locale. Pe site-urile
autorităţilor administraţiei publice, se publică atât anunţurile, cât şi deciziile (de exemplu, hotărârile consiliului judeţean şi
local, ale primăriei şi ale altor instituţii şi autorităţi ale administraţie publice locale şi centrale). Este primul pas în implicarea şi
participarea socială la viaţa comunităţii: cunoaşterea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice locale (şi centrale):
denumirea, adresa, site-ul şi atribuţiile, a cunoaşte unde şi ce tip de informaţii să se caute pe site-urile acestora (de exemplu,
anunţurile, atribuţiile, modelele de cereri , orarul şi modul de depunere a cererilor, peţiilor, propunerilor de rezvolvare a unor
probleme comunitare, locale, etc.). La fel de importanta este şi cunoaşterea reglementărilor legale şi a drepturilor cetăţenilor de
participare publică.
2.2. Participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de consultare publică

Prin consultare publică se înţelege “procesul prin care factorii de decizie culeg infomații, sugestii, opinii şi
recomandări venite din partea societăţii civile şi a cetăţenilor, în faza elaborării unei propuneri de politică publică sau a unui
proiect de act normativ. Procesul de consultare publică permite decidenţilor să-şi coordoneze activităţile de aşa maniera încât
să corespundă nevoilor şi dorinţelor cetățenilor.”75 Obligaţiile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice în procesul de
consultare publică, procedurile de acces la informaţii de interes public, de organizare şi desfăşurare a participării cetăţenilor şi
asociaţiilor legal constituite la decizia publică şi de reclamare a nerespectării acestor proceduri din parte autorităţilor şi
instituţiilor administraţiei publice au fost prezentate la secţiunea Cadrul legislativ al participării publice în România.
Participarea cetățenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de consultare publică se realizează efectiv prin:
· Elaborarea şi transmiterea opiniilor, recomandărilor legate de rezolvarea unor chestiuni locale, în scris, către
autorităţile administraţiei publice.
· A lua parte la şedinţele, dezbaterile, consultările publice organizate de către autorităţile administraţiei publice şi a
exprima opinia în cadrul acestora.
· Transmiterea opiniilor, sugestiilor, punctelor de vedere şi a propunerilor, în scris, către autorităţile administraţiei
publice, atunci când acestea iniţiază un proiect de act normativ.
Consultarea publică este un proces care se desfăşoară în mai multe etape76
1.Diseminarea informaţiei, de către autorităţile administraţiei publice: asigurarea accesului cetetenilor la informaţii (prin
publicarea anunţului, a documentelor care însoţesc anunţul, aşa cum au fost prezentate în secţiunea Cadrul legislativ al
participării publice în România) prin diverse mijloace de transmitere: publicarea pe site-ul autorităţii administraţiei publice, la
avizierul acesteia într-un loc de acces al publicului, în mass media, prin centre de informare a cetăţenilor, comunicate şi
conferinţe de presă, anunţuri la radio şi TV, emisiuni de informare a opiniei publice, buletine oficiale ale autorității publice
respective.
2. Colectarea informaţiilor de la cetăţeni de către autorităţile administraţiei publice locale, prin chestionare, sondaje de opinie,
interviuri sau focus grupuri susţinute de specialişti în domeniu, cu scopul aflării opiniei publicului/ cetăţenilor (soluţii, impactul
problemei, etc.) faţă de un subiect de interes pentru autoritatea administraţiei publice.
3.Consultarea publică propriu zisa, respectiv întâlnirea organizată între reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, în
calitate de decidenţi, şi cetăţenii, asociaţiile legal constituţie sau reprezentanţii unor grupuri afectate de problema supusă
rezolvării, în cadrul căreia se discuta şi recomandările cetăţenilor. Modul efectiv de desfăşurare a consultărilor publice,
şedinţelor este reglementat de Legea nr.52/2003 (*republicata) privind transparentă decizională în administraţia publică*)
Există mai multe forme de organizare a consultărilor publice77
· Întâlniri publice, atunci când se cauta soluţii la o problemă/ situaţie, între reprezentanţii autorităţii publice, specialiştii
în domeniu şi reprezentanţii cetăţenilor/societăţii civile afectaţi de problema respectivă.
· Consultări on-line, prin postarea pe site-ul autorităţii administraţiei publice locale a actului normativ, solicitându-se
opinia, recomandările cetăţenilor fie prin email, fie prin forumuri de discuţii online, într-o perioadă de timp stabilită.
Dezavantajul este că cetăţenii nu știu dacă opinia lor a fost luată în considerare sau dacă a fost analizată.
· Dezbateri publice, atunci când există analize, studii, soluţii propuse pentru rezolvaraea unei chestiuni de interes
public, care pot fi puse la dispoziţia participanţilor. Este un dialog iniţiat de către autorităţile administraţiei publice
locale cu profesioniştii în domeniu, cetăţenii şi asociaţiile legal constituite afectate de chestiunea supusă dezbaterii,
pornind de la analizele, studiile efectuate pe tema respectivă..
· Consultări publice structurate, atunci când actul normativ este aproape finalizat şi autoritatea administraţiei publice
doreşte să obţină propuneri anterior transmiterii acestuia către forurile deliberative ale autorităţii publice. În acest
75
76
77
scop, se solicita reprezentanţilor cetăţenilor afectaţi de problema în cauză să propună modificări concrete la forma
existentă a proiectului de act normativ şi să motiveze modificările aduse.
Întâlnirile de dezbatere publică dintre reprezentanţii autorităţii administraţiei publice şi participanţi (cetăţeni, asociaţii legal
constitutite, reprezentanţii unor grupuri de interese, specialişti şi experţi într-un domeniu, reprezentanți ai mediului de afaceri,
etc.) se organizează şi se desfăşoară efectiv conform reglementarilor din Legea nr.52/2003 (*republicată) privind transparența
decizională în administraţia publică* :
Ø La iniţiativa autorităţii administraţiei publice, prin publicarea anunţului, etc.
Ø La solicitarea unei asociaţii legal cosntituită sau a altei autorităţi a administraţiei publice.
· Audierile publice.
Autoritatea administraţiei publice preocupată de soluţionarea unei chestiuni/probleme de interes public, solicită de la cetăţeni să
îşi exprime opiniile, în scris, concis pe un număr limitat de pagini răspunzând la un set de întrebări. În acest scop, sunt
prezentate cetăţenilor motivaţia demersului şi note bibliografice despre subiectul respectiv. O comisie de experţi analizează
opiniile transmise de cetăţeni, elaborează concluzii şi recomandări pentru factorii de decizie, care vor fi prezentate public, într-o
conferinţă de presă. Toate documentele elaborate (motivaţia, notele bibliografice, opiniile cetăţenilor, concluziile şi
recomandările comisiei de experți ) sunt postate pe site-ul autorităţii administraţiei publice iniţiatoare a audierii publice
Procedura de audiere publică78.
Audierea publică ”este un instrument riguros de colectare şi sintetizare a unui număr semnificativ de opinii scrise, pe o
temă specifică, în detaliu documentate…Recomandările formulate către decidenţii publici vizaţi sunt elaborate strict în baza
opiniilor scrise colectate şi asumate de către o comisie de experţi independenţi, neutră şi echidistanta”. Este o oportunitate
pentru cetăţeni/ gruprile de cetăţeni, asociaţiile legal constituite să se implce direct în rezolvarea unor probleme care au impact
direct asupra vieţii lor, de a-şi exprima opinia şi a propune soluţii, de a dialoga direct cu reprezentanţii autorităţilor
adminsitratiei publice şi cu experţi în domeniu.
Audierile publice prezintă o serie de avantaje pentru societatea civilă 79:
· “Oferă posibilitatea grupurilor afectate de proiectul de lege să-şi exprime susţinerea sau amendamentele şi să
argumenteze în mod profesionist opiniile;
· Societatea civilă va fi parte a procesului legislativ şi va accepta mai uşor compromisul;
· Societatea civilă nu-şi va mai putea exprima nemulţumirea faţă de un proiect de lege aprobat, dacă a avut şansa să-şi
exprime punctul de vedere anterior;
· Societatea civilă se va responsabiliza cu privire la procesul legislativ, fără a mai căuta posibilităţi opace de influenţare
a proiectelor de legi.”
De asemenea, avantajele sunt pentru toate părţile care participă la audierile publice (cetăţeni, asociaţiile legal constitutite,
societatea civilă, autorităţile administraţiei publice) 80:
· Acces facil la proiectele de acte normative şi exprimarea opiniilor direct,de către personale interesate, prin email.
· Participarea experţilor în domenii de activitate diverse şi valorificarea recomandărilor acestora în elaborarea
proiectelor de acte normative.
78
79
80
· Opiniile exprimate de persoanele interesate sunt colectate, analizate şi utilizate în elaborarea proiectelor de acte
normative, colectarea şi sintetizarea unui volum ridicat de informaţii de la cetățeni şi de la experţii în domeniu, într-un
timp scurt.
· Participarea mass media, stimularea unor discuţii în spaţiu public pe teme de interes şi cu implicarea experţilor în
domeniile respective.
· Furnizează resurse informaţionale şi documentare cetăţenilor şi experţilor.
· Rapoartele de sinteză a informaţiilor sunt transmise decidenţilor politici şi altor structuri interesate, pe tot parcursul
procesului de elaborare a actelor normative.
· Informaţiile adunate provin din surse diverse : cetăţeni, experţi în domeniu, grupuri de interese afectate de problema
în cauză, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, societatea civilă, asigurând o perspectivă completă asupra
subiectului proiectului de act normativ.
· Rezultatul final al auderii publice este un raport de sinteză, care prezintă opiniile majoritare şi minoritare,
recomandările experţilor.
Participanţii la sesiunile de audieri publice şi responsabilităţile acestora 81 sunt sintetizate în Tabelul 2. Responsabilităţile părţilor
participante la audierile publice.
Tabelul 2. Responsabilităţile părţilor participante la audierile publice
Participant Responsabilităţi
Comisia de Iniţiere a Audierii Organizează audierile publice , elaborează regulamentul de organizare
Publice Alege tema dezbătută, pregăteşte motivaţia alegerii temei
Identifica grupurile de interese afectate de problemă
Invită reprezentanţii grupurilor de interese să participe, ca martori la audierea
publică
Pregăteşte o listă a potenţialilor martori
Identifica experţii şi constituie Comisia de Experţi, le oferă cadrul de lucru
Elaborează procedura de desfăşurare a audierii martorilor
Anunţa public, prin mass media, organizarea audierii publice, tema discutată, data
şi locul de desfășurare, regulamentul de desfăşurare, adresa de unde se pot ridica
materialele supuse dezbaterii, adresa unde se pot înscrie ca martori persoanele
interesate şi unde aceştia îşi pot depune opiniile, în scris
Oferă publicului posibilitatea să îşi exprime opinia despre problema dezbătută
Colectează opiniile pro şi contra, în scris
Decide forma şi structura depoziţiei transmise în scris, desfăşurarea şi moderarea
sesiunii de audiere publică.
Identifică experţii pe subiectul supus audierii, care vor sintetiza informaţiile.
Organizează o conferinţă de presă, ulterior finalizării audierii publice pentru
prezentare araaportului de sinteză, cu recomandările experţilor.
Distribuie factorilor de decizie, martorilor şi mass mediei raportul de sinteză.
Martorii sunt :
Ø orice persoană interesată Se înscriu ca martori şi preiau documentaţia elaborată de Comisia de Iniţiere a
să îşi prezinte opinia faţă Audierii (tema dezbaterii, procedurile de desfăşurare a audierii publice).
de tema audierii publice; Pregătesc depoziţia scris, în acord cu cerinţele stabilite de Comisia de Iniţiere a
81
Ø reprezentanţii grupurilor Audierii şi o depun la adresa indicată
de interese care Se înscriu la audierea publică prin depunerea, în formă scrisă şi sintetică, a
formulează o depoziţie. punctului de vedere, la adresa menţionată de Comisia de Iniţiere a Audierii
Se prezintă la audierea publică la data, locul şi ora stabilite de Comisia de Iniţiere a
Audierii, verifica lista de desfăşurare a audierii publice
În timpul derulării audierii publice, îşi aşteaptă rândul pentru a interveni, prin
depoziţie verbală, în timpul alocat.
Răspunde la întrebările Comisiei de Experţi şi a Comisiei de Iniţiere a Audierii
NU intra în polemici, discuţii în contradictoriu sau în conflict cu publicul, mass
media, membrii comisiilor.
Are dreptul să primească raportul sinteză conceput de Comisia de experţi, ulterior
finalizării audierii publice.
Comisia de Experţi Primeşte depoziţiile scrie depuse de martori şi lista martorilor înscrişi pentru
depoziţiile verbale.
Se prezintă la audiere publică stabilită.
Ascultă şi consemnează depoziţia martorilor, punctele de vedere, le adresează
întrebări de clarificare martorilor
Îşi exprima opinia, emite recomandări, adresează întrebări martorilor în timpul
desfăşurării audieriilor.
Sintetizează informaţiile şi opiniile exprimate în timpul audieiri publice.
Redactează un raport de sinteză, ulterior audierii publice, prelucrând punctele de
vedere, opiniile colectate din mass media după audierea publică, sugestiile şi
recomandările. Anexă la Raportul de sinteză cuprinde toate documentele scrise
depuse de martori.
Transmite raportul de sinteză , semnat, Comisiei de Iniţiere a Audierii, în termenul
şi formatul stabilite.
Mass-media Primeşte un dosar de informare (documentele pregătite de Comisia de Iniţiere a
Audierii Publice, procedurile audierii şi lista martorilor înscrişi cu depoziţia
verbală).
Observator în timpul desfăşurării audierii publice, la invitaţia (printr-un comunicat
de presă) Comisiei de Iniţiere a Audierii Publice.
Consemnează opiniile martorilor, îi intervievează sau îi invită la emisiuni după
audierea publică.
Participă la conferinţa de presă finală, de prezentare a raportului de sinteză al
audierii publice (prin comunicat de presa). Primeşte un exemplar al raportului de
sinteză.
Publicul larg interesat, orice Rol de observator, dacă nu s-a înscris anterior ca martor, după regulile impuse.
cetăţean interesat de subiectul
supus audierii publice, ca
“spectator”.
Etapele desfăşurării audierii publice
1. Pregătirea audierii publice. Comisia de Iniţiere a Audierii publice respective este responsabilă în acesta etapă,
responsabilităţile acesteia sunt enumerate în Tabelul 2. Responsabilităţile părților participante la audierile publice (elaborarea
regulamentului de desfăşurare, a procedurilor, selectarea membrilor Comisiei de Experţi, etc).
2. Anunţarea opiniei publice cu privire la iniţierea audierii publice. Comisia de Iniţiere a Audierii va informa public,
prin mijloacele de comunicare în masă, organizarea audierii publice, tema audierii, dată, locul şi ora de desfăşurare,
regulamentul de desfăşurare, adresa de unde se pot ridica materialele supuse dezbaterii şi unde se pot înscrie persoanele
interesate (ca martori), respectiv adresa unde vor depune depoziţiile scrise. Va invita şi reprezentanţii grupurilor de interse.
3. Înscrierea martorilor, prin depunerea depoziţiilor scrise.
4. Analizarea depoziţiilor scrise trimise, de către Comisia de Experţi.
5. Desfăşurarea propriu zisa a audierii publice, respectând regulamentul şi procedurile elaborate de Comisia de Iniţiere
a Audierii publice. Participanţii la şedinţa de audiere publică sunt martorii, mass media, Comisia de Experţi, publicul larg şi
Comisia de Iniţiere a Audierii publice. Martorii îşi susţin verbal depoziţiile, Comisia de experţi adresează întrebări şi
sintetizează informațiile, respectând înscrirea la cuvânt şi timpul alocat. Mass media şi publicul larg au rol de observatori.
Şedinţa de audiere publică este deschisă de Comisia de Iniţiere, care prezintă Comisia de experţi, procedurile de lucru, da
cuvântul martorilor respectând ordinea de înscriere, modereza discuţiile și închide lucrările audierii publice.
6. Redactarea raportului de sinteză de către Comisia de Experţi, ulterior încheierii audierii publice. Acest raport este
transmis Comisiei de Iniţiere a Audierii Publice, care îl va trimite mass mediei şi participanţilor la audierea publică. Rezultatele
audierii publice.
7. Organizarea conferinţei de presă. Comisia de Iniţiere a Audierii publice organizează o conferinţă de presă (anunţă
public data, locul, ora), în cadrul căreia prezintă raportul de sinteză şi rezultatele audierii publice. Raportul de sinteză se
transmite factorilor de decizie, mass mediei, martorilor participanţi la audierea publică.
4. Evaluarea rezultatului consultării publice. Fiecare consultare publică, indiferent de forma în care este organizată, este urmată
de un raport, din partea autorităţii administraţiei publice iniţiatoare, care cuprinde: sugestiile, opiniile şi recomandările oferite
pe parcursul consultării publice, notele explicative, motivaţia respingerii unor recomandări, minuta întâlnirilor (de consultare
publică sau de dezbatere publică), sinteza modului de derulare a consultării propriu zise. Ulterior finalizării consultării
/dezbaterii publice, minutele, documente însoţitoare ale acesteia, proiectul se vor publica pe site-ul autorităţii administraţiei
publice şi la sediul acesteia. Decizia finală aparţine autorităţii administraţiei publice şi va fi comunicată participanţilor la
procesul de consultare publică, împreună cu modul în care au fost valorificate recomandările primite pe parcurs. După
încheierea procesului de consultare publică, autoritatea administraţiei publice iniţiatoare va redacta şi va transmite public forma
finală a deciziei, în cadrul unui comunicat de presa sau a unei conferinţe de presă, precizând concluziile, recomandările,
modalitatea în care au fost valorificate sugestiile primite, motivarea neintroducerii unor recomandari şi modul în care aceste
informaţii sunt puse la dispoziţia cetăţenilor (prin publicare pe site sau în alte publicaţii, consultare la sediu ).
2.3. Modalităţi de participare activă a cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor.

2.3.1.Metodele de participare a cetăţenilor la decizia publică82iniţiate de autorităţile administraţie publice sunt de două tipuri.
a) Metode de informare, utilizate de autorităţile publice pentru a implica persoanele interesate în procesul de elaborare
a deciziei publice, prin publicarea anunţurilor de organizare a şedinţelor publice, a dezbaterilor publice, consultare, audieri, la
avizier, pe site-ul propriu sau în mass media locală sau centrală, după caz. Alte modalităţi: transmiterea pe internet a unor
şedinţe, transmiterea direct a informaţiilor către cetăţenii sau asociaţiile legal constituite care au solcitat în scris acest lucru.
b) Metode de consultare si participare activă a cetăţenilor, care pot fi deliberative sau non-deleiberative.
Metodele deliberative se caracterizeaza prin faptul că participanţii au ocazia să dezbată opiniile exprimate şi să participe la un
dialog cu reprezentanţii autorităţii publice, favorizând ajungerea la un consens, obişnuirea cetăţenilor să dialogheze cu
82
Dinga, Alexandrina, Participare publică. Îndrumare pentru un trai mai bun, Iaşi, septembrie, 2014, www.maibine.eu
reprezentanţii autorităţii publice şi să îşi susţină opiniile. Pot fi organizate de autoritatea publica, de organizaţii
neguvernamentale, asociaţii legal constituite sau de un grup de cetăţeni astfel: ateliere de scenarii, ateliere de lucru, seminare,
conferinţe, brainstorming, cafeneaua publică, comisii tripartite, celulă de planificare, dezbatere publică, forumuri deliberative,
grupuri de lucru comune, jurii cetăţeneşti, simpozioane cetetenesti, summitul cetăţenesc.
Metodele nondeliberative sunt acelea prin care autoritatea publică colectează informaţii de la cetăţeni, opinii faţă de o viitoare
decizie pe care intenţionează să o adopte sau faţă de o problemă de interes public, fără să includă şi dezbateri, întâlniri directe
între cetăţeni şi reprezentanţii autorităţii publice iniţiatoare şi nu îşi propune să ajungă la un consens. Participanţii îşi exprima
opinia, fără a avea ocazia să discute, comunicarea fiind unidirecţională. Printre metodele nondeliberative se numără audierile
publice, audierile la sediul autorităţilor/ instituțiilor publice, comitete consultative, sondaje de opinie, forumuri on line, grupul
cetățenesc, metode delphi, ore deschise, preluarea proiectelor de hotărâri de la organizații şi cetăţeni, referendumul local,
sugesii în scris de la cetăţeni.
2.3.2. Metode de participare la decizia publică iniţiate de cetăţeni, acţiuni de tip advocacy.
a) Petiţii şi scrisori.
Campania de trimitere de petiţii sau scrisori constă în a aduna semnături pentru susţinerea rezolvării unei probleme punctuale
din comunitate şi este cu atât mai eficienta cu cât sunt acestea sunt semnate de cât mai multe persoane, de la lideri de opinie,
lideri ai altor organizaţii, persoane celebre/ specialişti foarte cunoscuţi şi mediatizaţi. Petiția/ petiţiile şi scrisoarea/ scrisorile
semnate se depun şi se înregistrează la sediul aurotității administraţiei publice responsabile de soluţionarea problemei în cauză.
Modul de scrierea unei petiţii, de depunere şi de soluţionare a acesteia, au fost prezentate în secţiunea Cadrul legal al
participării publice în România. Important este momentul în care se trimite petiţia/ petiţiile şi scrisoarea/ scrisorile, experiența
în comunicarea cu autorităţile administraţiei publice; petiţiile şi scrisorile semnate de un număr mare de catățeni sau de asociații
legal constituite/ organizaţii au şanse mai mari de succes trimise înainte de campania electorală. Se recomandă iniţierea unei
petiţii on line, pentru a face publică petiţia, a creşte numărul de susţinători şi a aduna cât mai multe semnături, pe lângă petiţia
depusă la sediul autorităţii administraţiei publice.
Petiţia şi scrisorile se trimit în atenţia factorilor de decizie. Se recomandă ca semnatarii petiţiilor/ scrisorilor să
păstreze copii, semnături şi date de contact ale semnatarilor. Scrisorile trimise factorilor de decizie reprezintă o modalitate de a
comunica, în scris, cu factorii de decizie, şi pot fi semnate sau nu de susţinătorii cauzei. Susțintorii cauzei vor trimite cât mai
multe scrisori decidenţilor, direct sau prin emailuri, care vor conţine scrisoarea: prezentarea problemei, efectele negative ale
acesteia asupra unei comunităţi/ semnatarilor scrisorii, dezacordul faţă de implementarea soluţiei propusă de autoritatea
administraţiei publice, informarea unui reprezentant/ factor de decizie despre existenţa problemei şi o soluţie propusă sau se
pot solicita măsuri din partea decidenţilor, semnalarea unor nereguli . Petiţiile şi scrisorile trebuie să fie scurte, clare, să conţină
datele de contact ale semnatarilor şi numele, sau în numele cui se trimite (un grup de acţiune). În scrisoare, se poate solicita o
întâlnire cu decidenţii/ autorităţile administraţiei publice pentru a discuta situaţia semnalată, sau să se mulţumească pentru
rezolvarea unei situaţii, să se admonesteze pentru o decizie anterioară, să se solicite sprijin pentru o campanie de advocacy, să
se comunice poziţia oficială a semnatarilor faţă de o problemă. În campania de scrisori se trimit cât mai multe scrisori, cu
conţinut diferit dar cu acelaşi mesaj, nu una singură, către decidenţi, nu către un singur decident.
Cetăţenii pot să redacteze şi să trimită în atenţia autorităţii/instutuției publice responsabile de rezolvarea unei probleme
şi memorii sau un singur memoriu, semnat de mai mulţi cetăţeni sau susţinători. Memoriul este o expunere detaliată, în scris, a
situaţiei existente/problemei, documentată şi argumentată şi se adresează conducătorului autorităţii/ instituţiei publice
responsabile de rezolvarea problemei, prin care se solicită luarea unor măsuri de soluţionare, sau se aduc la cunoştinţă
reprecursiunile nerezolvării situaţiei respective. Memoriul se înregistrează şi se aşteaptă răspunsul în scris.
b) Campanii de cărţi poştale, telefoane/ sms şi scrisoari, prin mobilizarea membrilor comunităţii şi susţinătorilor
pentru a transmite un mesaj decidenţilor, în momente cheie: înainte de alegeri, înainte de un vot important pentru o cauză,
înainte de votarea bugetului (dacă are legătură cu alocarea financiară), imediat după ce decidenţii au făcut ceva în favoarea sau
în defavoarea cauzei (pentru a felicita/ pentru a trage la răspundere) sau când nu se primeşte niciun răspuns la demersurile
anterioare pentru soluţionarea unei probleme. Campania constă în trimiterea mai multor cărţi poştale semnate de susţinători,
către decidenţii responsabili se rezolvarea problemei în cauză, într-o perioadă scurtă de timp. Mesajele pot fi transmsise şi prin
sms, dar atenţie la formulare să nu depăşească limita de hărţuire a decidenţilor.
Cărţile poştale. Se trimit cărţi poştale, cu imagini şi mesaje relevante pentru susţinerea cauzei, factorilor de decizie. Se scriu pe
verso mesaje pentru decidenţi, se semnează şi se trimit prin poştă. Deşi necesita resurse pentru a le cumpăra, impactul este mai
puternic decât scrisorile sau petiţiile. Cărţile poştale pot fi înlocuite cu desene sugestive. Carti le poştale se trimit în număr
ridicat, cu conţinut diferit dar cu acelaşi mesaj, către decidenţi, nu către un singur decident, sunt semnate şi se menţionează o
adresă de răspuns. Acestea pot fi trimise prin fax, poştă, email decidenţilor politici, nominal, respectiv să numească persoane cu
nume şi funcţia, pentru a responsabiliza, mesajul este scurt, civilizat şi la obiect. Formula de adresare este politicoasă (Stimate
domn/ doamnă x), se prezintă pe scurt situaţia/problema/decizia, efectele negative ale situaţiei, în numele cui se trimite
scriosarea (cetăţenii din cartier, un grup civic local), se prezintă o soluţie şi importanța rezolvării problemei; în incheiere, se
semnează cu numele şi prenumele şi se scrie adresa de contact. În situaţia mai multor semnatari, se întocmeşte un tabel cu
semnatarii scrisorii, datele de contact pentru răspuns, numele persoanei care înaintează scrisoarea/petiţia şi în ce calitate
(reprezenant al grupului civic, al organizaţiei, al grupului de cetăţeni afectați de problemă) .
c) Întâlniri directe cu factorii de decizie (formale şi informale): audienţele, întâlniri cu decidenţii (individuale sau cu
mai mulţi) pe teren, şedinţele de consiliul local/ judeţean, dezbaterea publică.
 Audienţele sunt întâlniri directe, cu o durată determinată de timp între reprezentanţii autorităţilor
administraţiei publice şi cetăţenii/ reprezentanții cetăţenilor sau asociaţiei legal constituite, în cadrul cărora se discută anumite
probleme de interes local sau individual. Consilierii locali, primarii şi persoanele de conducere din autorităţile administraţiei
publice au obligaţia să acorde audienţe cetăţenilor şi reprezentanţilor asociaţiilor legal constituite, programul de audienţe şi
procedura de desfăşurare a audiențelor (înscriere, programarea, timpul alocat) afişându-se pe site-ul şi la avizierul fiecărei
autorităţi/ instituţii publice (primărie, spital, poliţie, şcoala publică, etc.).
Se solicită audiența atunci când: se solicită informaţii despre o problemă care vă preocupa, se sesizează sau se aduce la
cunoştinţa o problemă şi soluţia acesteia, se doreşte cunoaşterea poziţiei/opiniei factorioor de decizie faţă de o problemă sau o
situaţie, ulterior unor demersuri scrise (petiţii, scriosri, cărţi poştale etc.) care nu au avut efect, se depune o petiţie direct după
încheierea audienţei sau se doreşte creşterea impactului unei campanii de petiţii/scrisori/cărţi poştale pe o problemă specifică.
Audienţa este un drept al cetăţeanului, nu o favoare din partea factorilor de decizie. Este necesară pregătirea întâlnirii cu
persoanele decidente, astfel încât impactul să fie cât mai mare: se stabileşte scopul, ce se doreşte să se obţină prin audienţă, cine
va participa la audienţă (o persoană sau mai multe), să se programeze audienţa, despre ce se va discuta şi cât timp este necesar,
pregătirea pentru o posibilă negociere, pregătirea documentaţiei care susţine soluţia sau impactul negativ al problemei (studii,
fotografii, semnături de susţinere, exemple de bună practică pentru soluţionarea problemei). În timpul audienţei, prezentarea
persoanei şi a subiectului de discuţie, motivaţia audienţei, se anunţă dacă se iau notiţe sau concluziile vor fi făcute publice, se
va menţine tema discuţiei, se utilizează argumente raţionale în favoarea cetăţeanului şi se încearcă obţinerea unui acord, o unei
promisiuni de rezolvare a situaţie, după caz. După audienţă, demersurile instituţiei publice pot fi monitorizate.
 Întâlniri de lucru cu decidenţii pe teren,, individuale sau cu mai mulţi, se recomandă atunci când se prezintă
situaţia/problema la locul unde aceasta este prezentă (de exemplu, un parc, o stradă neiluminată, o şcoală care necesită
reparaţii). Este precedată de participarea cetăţenilor/ a reprezentanţilor cetăţenilor la audienţă, de prezentarea problemei la o
audienţă, la şedinţe de consultare publică sau la o şedinţă a consiliului local, context în care reprezentanţii instituţiei publice
sunt invitaţi pe teren, să constate la faţa locului situaţia şi să se discute şi soluţia/ soluţiile propuse de cetăţeni şi de instituţia
publică responsabilă de soluţionarea problemei. Întâlnirea de lucru pe teren se pregăteşte, stabilindu-se scopul, persoanele
invitate şi tema de discuţie, cel mai potrivit moment al vizitei, cine mai participă din partea cetăţenilor şi a altor asociaţii legal
constitutite, presa, etc.Ulterior întâlnirii de lucru, se menţine legătura cu reprezentanţii instituţiei publice care au participat şi se
continuă demersurile de soluţionare a problemei.
 Şedinţele de consiliul local/ judeţean sunt publice, organizate cu respectarea regelementărilor din
Legea nr.52/2003 (*republicată) privind transparența decizională în administraţia publică*. Şedinţele de consiliu local/
judeţean sunt publice şi se anunţă prin afişarea, la avizierul şi pe site-ul autorităţii/ instituţiei administraţiei publice, a unui anunţ
(dată, oră, locul şedinţei, ordinea de zi, participanţii, alte documente), înainte de şedinţă. A se consulta secţiune Cadrul legal al
participării publice în România. Participanții la ședinte pot să se înscrie la cuvânt şi să îşi exprime opinia cu privire la subiectele
discutate, conform ordinii de zi şi regulilor de conduită stabilite de instituţia publică organizatoare. În timpul acestor şedinţe,
cetăţenii au oportunitatea de a-i cunoaşte pe consilierii locali/ judeţeni, de a iniţia comunicarea directă, dialogul direct cu
persoanele responsabile de rezolvarea unor situaţii, de a le invita pe teren şi de a menţine această comunicare şi după încheierea
şedinţei.
d) Dezbatere publică. Cafeneaua publică iniţiată de cetăţeni

Dezbaterea publică se referă la două moduri de organizare (Legea nr.52/2003 (*republicată) privind transparența decizională în
administraţia publică*): iniţiată de autorităţile administraţiei publice şi iniţiată de cetăţeni, asociaţii legal constituite, aşa cum a
fost descrisă anterior, dar şi sub forma cafenelei publice. Organizarea cafenelei publice, ca formă a dezbaterii publice, necesită
resurse din partea iniţiatorilor, care pot fi obţinute prin parteneriate sau implicarea voluntară (de exemplu, spaţiul de desfăşurare
poate fi într-o sală/aulă/amfiteatru dintr-o şcoală, materialele necesare pot fi donate sau sponsorizate de o firmă care astfel îşi
promovează produsele, etc). Cum se derulează dezbaterea de grup de catățenii care participă? Cafeneaua publică este un
eveniment organizat la inițiativa , asociaţilor legal constituite interesate de rezolvarea unei probleme din comunitate, la care
participă părţile interesate de problemă: reprezentanţi ai autorităţilor/instituţiilor administraţiei publice locale, cetăţenii afectați
direct, susţinători ai cetăţenilor, asociaţii sau orgaizații interesate de problemă. Poate fi iniţiată după întâlnirile individuale de la
şedinţele publice, audiențele sau audierile publice iniţiate de autorităţile/instituţiei administraţiei publice, ca o formă de
dezbatere publică organizată într-un spaţiu informal, cu scopul de a continua un dialog cu autorităţile publice pe o problemă
importantă din comunitate, nesoluţionată sau cu scopul de a iniţia consultarea şi participarea cetăţenilor la luarea deciziei.
Participanţii sunt reprezentanții autorității publice, cetăţenii afectaţi de situaţia respectivă sau interesați de ea, reprezentanţii
asociaţiilor legal constitutite, alte părţi interesate. Este important ca participanţii să cunoască subiectul, să deţină experienţa în
domeniu şi să aibă capacitatea de a influenţa decizia.
Ulterior finalizării cafenelei publice, organizatorii redactează concluziile şi ideile şi le trimit, în formă scrisă,
autorităţii/instituţiei publice cu competenţe în soluţionarea problemei dezbătute şi în implementarea măsurilor corespunzătoare
(școală, primărie, poliţie, consiliu local, etc).
f)Evenimente prietenoase în comunitate, cu scopul de a creşte încrederea între membrii comunităţii, organizate de
asociaţii.
g)Sesiunea de responsabilizare este o întâlnire organizată la iniţiativa cetăţenilor, la care participă decidenţii/
reprezentanţii autorităţii administraţiei publice locale/ instituţiei responsabile de rezolvarea unei probleme comune, pentru a
evidenţia impactul negativ al acesteia asupra persoanelor. Scopul este de a obţine un angajament de rezolvare a situaţiei din
partea decidenţilor, atunci când cetăţenii nu mai doresc să discute problema ci doresc să se rezolve. Nu este o masă rotundă sau
o dezbatere, ci un dialog între cetățeni și reprezentanții autorității publice responsabilă de rezolvarea situației. Se desfăşoară
după formatul: cetăţenii adresează întrebări iar reprezentanții răspund doar cu da sau nu. Se recomandă atunci când se dorește
să se puna presiune pe factorii de decizie pentru a lua măsuri, a urgenta ce au început să facă pentru rezolvarea problemei. În
cadrul acestor sesiuni, pot fi depuse petiţii, scrisori semnate de cât mai multe persoane pentru a demonstra susţinerea cauzei.
h) Vizitarea reprezentanţilor autorităţilor administraţie publice sau ai decidenţilor, cu ocazia audiențelor, audierilor
publice sau altor evenimente organizate de acestea la sediul propriu.
i) Organizarea unor evenimente în stradă, cu sau fără invitarea mass mediei: demonstraţii, proteste, mitinguri,
marşuri, alte tipuri de evenimente pentru a face cunoscute problema, faptul că cetățenii sunt preocupaţi de soluţionarea acesteia
şi a atrage atenţia opiniei publice, inclusiv a decidenţilor/persoanelor responsabile de rezolvarea problemei.
Metodele prezentate anterior pot fi utilizate atât singular (o singură metodă, de către un cetățean sau de un grup de cetățeni), cât
şi mai multe, în funcţie de specificul situaţiei/ problemei, de soluţiile propuse de administraţia publică. De asemenea, pot fi
folosite în cadrul unor acţiuni de advocacy sau unei campanii de advocacy.
2.4.Acţiuni şi campanii de advocacy.

a) Definiţii advocacy 83 :
“Advocacy constă în eforturile şi acţiunile organiate care preiau probleme “invizibile”, neglijate, încercând să influenţeze
atitudinea publică şi pe cea politică. Aceste eforturi pornesc de la realitatea lui “ceea ce este” încercând să construiască
realitatea lui “ceea ce ar trebui să fie”. Advocacy rezultă în creşterea accesului oamenilor la luarea deciziilor care le
influenţează existența. Advocacy înseamnă că oamenii preiau din puterea instituţiilor care le afectează viaţa.” (Advocacy for
Social Justice, David Cohen, Roşa de la Vega, Gabrielle Watson).
“O campanie de advocacy este un proces organizat, prin care cetăţeni sau organizaţii îi influenţează, în mod transparent, pe
factorii decizionali (primar, ministru, consilier local, director de şcoală, etc.) să ia sau să renunţe la implementarea unei
decizii cu impact negativ asupra comunităţii pe care o reprezintă”.
Advocacy, aşa cum se desprinde din aceste definiţii, este un proces organizat, coordonat, în care sunt implicaţi activ cetăţenii,
membrii comunităţii afectaţi de o problemă sau de o decizie luată de către autorităţile administraţiei publice locale,
reprezentanții autorităţilor administraţiei publice locale şi alte părţi, în funcţie de specificul problemei, care au consecinţe
negative (asociaţii legal constituite, ong-uri etc.). Despre advocacy se vorbeşte atunci când problema respectivă poate fi
soluţionată de autorităţile administraţiei publice locale, şi grupul de cetăţeni decide să le convingă să gasesca o soluţionare sau
să schimbe decizia de soluţionare propusă/ găsită de către autorităţile administraţiei publice locale. Se caracterizează prin 84 :
· Centrarea pe oameni, pe membrii comunităţii, ajutându-i să îşi conştientizeze forţa de a acţiona împreună, de a
participa la luarea deciziilor publice în chestiuni care le influenţează viaţa.
· Centrarea pe valori este ghidată de realizarea unui interes public legitim.
· Schimbă balanţa puterii, în favoarea cetăţenilor, care pot să influenţeze deciziile luate de autorităţile administraţiei
publice locale sau de companii private şi să îşi câştige mai multă influenţă asupra acestora.
· Influenţarea factorilor decizionali, prin implicarea în procesul de luare a deciziilor care le influenţează viaţa şi în
formularea de propuneri, recomandări către autorităţile administraţiei publice locale sau companiile private. Exemple
de campanii de advocacy: se doreşte convingerea unei companii să îmbunătăţească condiţiile de lucru pentru
persoanele cu dizabilităţi, sau să crească numărul de angajaţi cu dizabilităţi, primăria/consiliul local/judeţean să
asfalteze o stradă, etc.
· Include cât mai mulţi membrii ai comunităţii, acordând atenţie grupurilor/ persoanelor cu risc de marginalizare socială.
b) Etapele procesului de advocacy. În funcţie de problema care se doreşte rezolvată sau de decizia care se doreşte schimbată,
se alege abordarea. Advocacy se desfăşoară sub formă de campanii sau acţiuni, şi este un proces în mai multe etape. În funcţie
de autori, aceste etape sunt delimitate şi denumite diferit, însă ideea de bază este acceași.
Etape organizării unei campanii de advocacy 85
1.Etapa de pregătire sau de design, în care se elaborează un plan strategic, astfel:
83
Presadă, Florina, Popa, Ioana, Ruscea, Ionuţ, Neagu, Iustina,Chiburte, Lavinia Elena, Preda, Oana, Chiriţă, Nicoleta, Boeriu, Silvia, Dobre, Sânziana,
Catuna, Vlad, Manual de advocacy, Bucureşti, 2015, www.cere.ong
84
Catuna, Vlad, Manual de advocacy, Bucureşti,2015, www.cere.ong
1.1. Stabilirea priorităţilor, respectiv elaborarea şi corelarea agendei legislative.
1.2. Selectarea unei priorităţi, prin corelarea inclusiv cu agenda guvernamentală.
1.3. Monitorizarea decidentului public şi a traseului legislativ al deciziei vizate.
1.4. Cercetarea, documentarea problematicii priorităţii selectate.
1.5. Formularea opiniei şi elaborarea documentelor de poziție, chiar cu dezvoltarea de recomandări de politici publice,
reglementări.
1.6.Analiza părţilor implicate interesate de problema selectată.
1.7 . Analiza spectrului politic.
1.8. Stabilirea planului de acţiune şi orizontului de timp de acţiune.
1.9. Elaborarea planului de comunicare.
1.10. Identificarea şi alocarea de resurse specifice.
2. Etapa de derulare sau implementare efectivă a demersurilor sau activităţilor de advocacy, prin lansarea publică a demersului
de advocacy iniţiat, coordonarea şi mobilizarea bazei de sprijin şi lobby sau advocacy direct.
3. Etapa de evaluare post factum cuprinde evaluarea eforturilor de advocacy şi extragerea lecţiilor învăţate şi recunoaşterea
meritelor.
Acţiunile de advocacy pot fi organizate de o persoană, un grup formal sau informal, o organizaţie neguvernamentală sau o
asociaţie legal constituită sau un grup din comunitate (beneficiarii de servicii comunitare integrate), necesitând planificare în
fiecare etapă.
Paşi în organizarea şi planificarea unei campanii de advocacy 86

1. Definirea a cine sunteţi: un grup informal, grup formal, o persoană; găsiţi un nume pentru acest grup, stabiliţi cine şi câte
persoane fac parte din grup (eventual o listă cu persoanele şi datele de contact), care sunt resursele necesare (umane, financiare,
timp, expertiză) şi cum comunicaţi cu publicul (on line, pagina de Facebook, cum veţi atrage susţinători şi cum vor fi
diseminate acţiunile, cum se face cunoscută cauza şi campania, stabilirea responsabilităţilor pentru fiecare membru al grupului.
2. Analizarea problemei care se doreşte rezolvată/ decizia schimbată. Problema va fi formulată specific, nu la modul general şi
delimitată clar.
3. Stabilirea a ceea ce se doreşte să se obţină, a rezultatului.”Ce se doreşte să se obţină?” Răspunsul la întrebările acestea
ghidează în stabilirea rezultatului dorit: A cui este problema? Câte persoane sunt afectate? Cum sunt afectate? Care sunt
efectele? De cât timp este prezentă problema? Ce se va întâmpla dacă nu este soluţionată? Cine este responsabil de rezolvarea
problemei? Care este instituţia responsabilă de rezolvarea problemei? A întreprins ceva pentru a rezolva, ce anume? Cum ar
putea fi rezolvată problema? Cum a fost rezovata în alte părţi? Există exemple de soluţionare, studii, informaţii care pot fi
utilizate? Există/ care este legislaţia relevantă pentru problemă? Ce alte informaţii mai sunt semnificative?
Campania de advocacy propune o soluţie clară la o problemă, selectată în urma analizării mai multor soluţii şi care va fi
propusă prin campania de advocacy. Soluţiile sunt variate şi analizate în funcţie de resursele necesare, impactul social,
eficiență, implicaţiile și consecinţele soluţiilor asupra grupului/ persoanelor afectate de problemă. Soluţia trebuie să aibă şanse
4. Stabilirea factorilor interesaţi în campania de advocacy, care au un interes faţă de problema respectivă. Țintele. Cine/care
sunt persoanele/factorii de decizie, persoanele nu instituţiile, care pot să vă ofere ceea ce vreţi? Ţintele sunt acele persone care
vor trebui convinse/ determinate să ia decizia şi să rezolve problema. Identificaţi persoanele din instituţiile respective cu nume,
contact, şi persoanele care pot care au o influenţă asupra ținelor (ţinte secundare).
85
Nicosevici, Radu, Dragomirescu, Corina,Fit, Simona, Pascal, Despina, Mitrutiu, Mircea, Dialog civic si social prin lobby si advocacy, Editura Eurobit,
86
Catuna, Vlad, Manual de advocacy, Bucureşti, 2015, www.cere.ong
Aliaţii şi susţinătorii. Cine vă poate ajuta? Aliaţii pot fi atât instituţii, organizaţii, cât şi persoane care pot influenţa rezolvarea
acesteia. Susţinătorii direcţi sunt persoanele direct interesate de rezolvarea problemei şi pot să participe direct la campania de
advocacy/ la acţiunile de advocacy, însă nu deţin o capacitate semnificativă de a acţiona în favoarea soluţiei sau de a influenţa
decizia. Din rândul susţinătorilor, pot să facă parte persoane/ asociaţii care simpatizează cu cauza susţinută de campanie, sau cu
soluţia la problemă, implicându-se ca voluntari, organizatori de evenimente sau semnatari ai unor petiţii, scrisori în favoarea
cauzei. Răspunsul la întrebările următoare, sunt utile în identificarea aliaţilor şi susţinătorilor: Pe cine afectează problema
(persoane, asociaţii, organizaţii nonguvernamentale)? Cine altcineva ar mai beneficia, dacă problema s-ar rezolva ? Cine ar fi
interesat să ajute? Se recomanda atragerea de susţinători şi aliaţi pe întreaga durată a campaniei sau a desfăşurării acţiunilor de
advocacy.
Adversarii. Cine vă poate încurca, pune beţe în roate? Identificare cine sunt, cum pot să infleunteze negativ campania/ acţiunile
de advocacy .
Analiza factorilor interesaţi este utilă în stabilirea strategiei de campanie: identificarea persoanelor şi instituţiilor (țintele, aliaţii,
susţinătorii, adversarii), a impactului fiecăruia dintre aceştia asupra campaniei.
c)Strategia campaniei 87
Pentru a convinge factorii de decizie (ţintele) să adopte decizia de rezolvare a problemei susţinute sau să stopeze
implementarea unei decizii cu impact negativ asupra comunităţii, în campanie/ prin acţiuni de advocacy, este nevoie să se
stabilească strategia adecvată. Analiza SWOT a factorilor interni (cât de cunoscut este grupul de acţiune, cine sunt susţinătorii,
aliaţii, care sunt relaţiile cu mijloacele mass media, resursele sunt suficiente) şi externi (problema este cunoscută în comunitate,
opinia comunităţii despre problema şi soluţiile de rezolvare, factorii de decizie sunt favorabili sau adversari) este recomandată.
 Strengths (Puncte tari)-resurse, abilităţi, ce merge bine.
 Weaknesses (Puncte slabe)-ce lipseşte, ce aspecte pot fi imbuntatatie.
 Opportunities (Oportunităţi)-evenimente, resurse externe care pot influenţa pozitiv campnaia/ acţiunile de advocacy.
 Threats-evenimente sau fapte externe, care pot influenţa negativ campania/ acţiunile de advocacy.
Tipuri de strategii recomandate pentru campaniile de advocacy 88.
1. Strategia de informare şi sensibilizare, recomandată în situaţia în care ţintele (factorii de decizie care pot să rezolve
problema), factorii interesați (susţinătorii, aliaţii, publicul) deţin informaţii insuficiente despre problema respectivă.
Constă în a convinge factorii de decizie că problema există, a-i convinge să adopte soluţia propusă/ o campanie de
informare şi sensibilizare poate să precede campania de advocacy.
2. Strategia de colaborare, se concretizează printr-o atitudine pozitivă faţă de instituţia responsabilă de
rezolvarea problemei/factorii de decizie a susţinătorilor, a aliaţilor şi a inițiatorilor campaniei, un dialog cu factorii interesaţi
pentru a găsi soluţia cea mai bună la problemă. Exemple: a solicita factorilor interesaţi organizarea unui grup de lucru mixt sau
consultări, cu scopul de a cerceta perspectivele soluţiei.
3. Strategia de confruntare.Atunci când factorii de decizie/țintă refuză soluţia propusă la problemă prin
dialog şi negociere, nu recunoasc sau nu vor să accepte că problema este importantă. Înseamnă acţiuni de advocay care să pună
presiune pe autoritatea/ instituţia publică responsabilă de rezolvarea problemei dar care nu întreprinde demersuri de rezolvare .
Riscuri: pierderea susţinătorilor, pierderea credibilităţii, factorii de decizie pot să răspundă şi mai agresiv, să tergiverseze
rezolvarea. Se manifestă prin acţiuni de confruntare, comunicare agresivă, proteste, marşuri, mitinguri în stradă sau la sediul
autorităţii publice respective.
Obiectivele campaniei trebuie să fie realizabile, stabilite în corelaţie cu soluţia dorită şi cu legislaţie în vigoare în domeniul
respectiv.
87
88
Obiectivele generale ale procesului de advocay sunt89:
· Promovarea egalităţii de şanse, toleranţei si incluziunii sociale.
· Redistribuire a puterii în favoarea celor care nu o deţin.
· Responsabilizare a decidenţilor şi a instituțiilor publice.
· Creştere a nivelului de participare publică în luarea deciziilor.
· Întărirea capacităţii societăţii civile de a influenţa deciziile publice.
Bibliografie
1. Achiţei, Angela, Lazăr ,Valentina, Matei, Română, Rigman, Cristina, Ghid de bune practici în advocacy privind expertiza
FOND, Bucureşti, 2015, www.fondromania.org
2. Andrei, Marilena, Dezvoltarea comunitară în practică, www.slideshare.net
3. Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară, Suport de curs Dezvoltare comunitară, 2007, www.ardc.ro
4. Baciu, Cristina, Curs Metode de asistenţă socială-dezvoltare comunitară, www.academiaedu.ro site
5. Beldowska, Monika, Pietrowski,Dariusz, Adoptă voluntariatul incluziv! Recomandări privind metodele de lucru cu tinerii
voluntari cu oportunităţi reduse, www.centruldevoluntariat.ro
6. Bodnar, Alexandru, Autoorganizare. Îndrumar pentru un trai mai bun, Iaşi, Iulie, 2014, www.maibine.eu
7. Bunescu, Cristina, Dobre, Sânziana, Photovoice. O metodă de implicare a publicului în influenţarea deciziilor publice.
Manual de aplicare, CeRe, 2009, www.cere.ong
8. Cătună, Vlad, Borcan, Cristi, Axinte, Alex, Centrul Comunitar Tei, Un centru pentru comunitatea din cartierul Tei Bucureşti,
Bucureşti, 2018, www.cere.ong
9. Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale, Mobilizarea comunitară. Definiţii, idei, experienţe, Septembrie
2008, www.crips.ro
10. Ciurea, Igor, Ghid de activism comunitar comunitar, Chişinău, 2020, www.crpe.ro
11. Cursa celor 30 de ani de educaţie în România rurală, Fundaţia World Vision România, Iunie, 2020, www.worldvision.ro
12. Dinga, Alexandrina, Participare publică. Îndrumare pentru un trai mai bun, Iaşi, septembrie, 2014, www.maibine.eu
13. Forrester, Simon, Ghid pentru mobilizarea comunităţii în scopul abilitării. Republica Moldova, August 2011,
www.undp.org
14. Forrester, Simon, Mobilizarea comunităţii în scopul abilitării femeilor şi bărbaţilor vulnerabili. Ghid. Chişinău, Republica
Moldova, 2012, www.docplayer.net
15. Ghid de aplicare practică. Mobilizarea comunităţii, Chişinău, 2009, www.mmpsf.gov.md
16. Ghidul coordonatorului de voluntari, elaborat în cadrul proiectului.
17. Ghid de implicare comunitară. Implică-te şi tu! O iniţiativă a seniorilor din sectorul 6, www.4change.ro
18. Ghid de consolidare a dialogului civic pentru intervenţii eficiente în beneficiul persoanelor vârstnice, 2019,
www.4change.ro
19. Ghid realizat de Mişcarea Ecologistă din Moldova în cadrul proiectului “Lobby şi advocacy-pentru o guvernantă de mediu
durabilă şi democratică” susţinut de Programul de Granturial Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, www.mem.md
20. Ghid pentru constituirea şi funcţionarea Structurilor Comunitare Consultative, Fundaţia World Vision, www.worldvision.ro
21. Ghid de supravieţuire civică. Un material TAMTAM Grupul “ONG-uri pentru cetăţean”, 2021, www.stareademocratiei.ro
22. Ghidul facilitatorului comunitar, www.learningforchange.net
23. Goraş-Postică, Viorica, Sclifos, Lia, Uzicov, Nina, Educaţie pentru dezvoltarea comunităţii. Curs opţional preuniversitar,
Centrul Educaţional "Pro Didactica", Chişinău, 2005, www.mecc.gov.md
89
Raţă, Nicole, Advocacy şi influenţarea politicilor publice. Un ghid pentru organizaţiile neguvernamentale, Seria Organizaţii non-profit, Programul de
consolidare a societăţii civile din Romania-World Learning, www.fpdl.org
24. Gurgu, Elena, Discurs corporatist şi tehnici de persuasiune.Tehnici şi strategii de advocacy, www.europa2020.spiruharet.ro
25. Inayeh, Alina, Preda, Oana, Sorescu, Adrian, Florea, Radu, Preşadă, Florina, Poiană, Sânziana, Decizia publică în secolul
XXI. Ghid practic de implicare a cetăţeanului în procesul de luare a deciziei publice. Ediţie îmbunătăţită, Centrul de Resurse
pentru participare publică, Bucureşti, 2008, www.cere.ong
26. Jurcan, Mihai Daniel, Instrumente de dialog civic şi social, curricula de instruire elaborată în cadrul proiectului
“Dezvoltarea parteneriatului între ONG-uri şi administraţie pentru promovareaa modalităţilor durabile de transport în interiorul
localităţilor”, www.adrse.ro
27. Manual de bune practici pentru promovarea abordării pro-active a principiilor guvernării transparente, deschise şi
participative, www.ina.gov.ro
28. Metodologie privind constituirea şi funcţionarea Structurii Comunitare Consultative, Fundaţia World Vision,
www.worldvision.ro
29. Nicosevici, Radu, Dragomirescu, Corina, Fit, Simona, Pascal, Despina, Mitrutiu, Mircea, Dialog civic şi social prin lobby şi
advocacy, Editura Eurobit, Timişoara, 2012, www.old.dialogsocial.gov.ro
30. Organizarea comunitară în teorie şi practică sau cum să înclini balanţa puterii în favoarea cetăţeanului, www.cere.ong
31, Palas, Alexandru, Abordări inovatoate în campanii de advocacy. Ghid de advocacy, Bucureşti, 2019, www.cere.ong
32. Petrescu, Claudia (coordonator), Bunăstarea copilului în mediul rural. Cercetare implementată de World Vision România,
Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2020, www.worldvision.ro
33. Preda, Oana, Presadă, Florina, Olteanu Sânziana, Advocacy, metode de intervenţie a organizaţiilor neguvernamentale în
decizia publică, Bucureşti, 2007, www.canbv.ro
34. Presadă, Florina, Popă, Ioana, Ruscea, Ionuţ, Neagu, Iustina, Chiburte, Lavinia Elena, Preda, Oana, Chiriţă, Nicoleta,
Boeriu, Silvia, Dobre, Sânziana, Catuna, Vlad, Manual de advocacy, Bucureşti, 2015, www.cere.ong
35. Pricopie, Remus, Participarea publică. Comunicare pentru dezvoltare durabilă, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2010,
www.elibrary.snspa.ro
36. Resurse pentru campanii de advocacy. Fişe sintetice pe subiecte relevante pentru cine duce o campanie de advocacy.
Centrul de Resurse pentru Participare Publică, 2015, www.cere.ong
37. Raţă, Nicole, Advocacy şi influenţarea politicilor publice. Un ghid pentru organizaţiile neguvernamentale, Seria Organizaţii
non-profit, Programul de consolidare a societăţii civile din Romania-World Learning, www.fpdl.org
38. Răceanu, Andreia, Lobby-modul de curs, www.cdd.comunicare.ro
Resurse pentru campanii de advocacy. Fişe sintetice pe subiecte relevante pentru cine duce o campanie de advocacy. Centrul de
Resurse pentru Participare Publică, 2015, www.cere.ong
39. Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitară şi regionala, Bucureşti, Martie, 2011, www.researchgate.net
40. Săvescu, Tomina, Forme de participare la viaţa comunităţii, complementaritate sau opoziţie? www.researchegate.net
41. Stănică, Viorel, Dezvoltare comunitară, suport de curs, 2012, www.politicipublice.ro
42. Sprijin pentru înfiinţarea şi activarea Structurilor Comunitare Consultative la nivel comunitar, Fundaţia World Vision, 2019,
www.worldvision.ro
43. Saptefraţi, Tatiana, Forme şi metode de participare a cetăţenilor la dezvoltarea durabilă a comunităţilor,
www.dspace.aap.gov.md
44. Vrăşmaş, Ecaterina (coordonator), Dobre, Sânziana, Chiriacescu, Diana, Moraru Andreia, Neagoe, Ana Maria, Vrăşmaş,
Traian, Stanciu, Maria Monica, Manual pentru organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi. Obiective şi tehnici în lobby şi
advocacy în domeniul dizabilităţii în lumina Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, martie,2015,
Asociaţia RENINCO România şi Fundaţia Transilvania Alpha, www.dizabnet.ro
45. Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998.
Legislaţie
1.Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
2.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, Titlul III Regimul general al autonomiei locale,
Titlul V Autorităţile administraţiei publice locale.
3.Legea nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparenţa decizională în administraţia publică.*).
4.Legea nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România.
5.Legea nr. 24 din 27 martie 2000 (**republicată**)privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
6.Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
7.Legea nr. 233/2002 pentru aporbarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a
petiţiilor.
8.Legea nr. 62/2011 (**republicată**) dialogului social **).
9.Legea nr.272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
10.Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale.
11.Hotărârea Guvernului nr.123/ 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul
acces la informaţiile de interes public.
12.Hotărârea Guvernului nr.499/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comitetelor consultative de dialog civic
pentru problemele persoanelor vârstnice, în cadrul prefecturilor.
Resurse on line
1. www.ardc.ro (dezvoltare comunitară).
2. www.cere.ong (participare publică).
3. www.fundatiapact.ro (dezvoltare comunitară, participare publică).
4. www.maibine.eu
5. www.nonformalsepoate.ro (tinerii şi participarea în comunitate, forme ale participării publice, metode de consultare şi
participare publică).
6. www.lobbyadvocacy.ro www.prolobby.ro

Ghid de Implicare-Participare Sociala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid de Implicare-Participare Sociala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHID DE IMPLICARE/ PARTICIPARE SOCIALĂ

CAPITOLUL I. CADRUL LEGAL AL PARTICIPĂRII PUBLICE ÎN ROMÂNIA

1. Legea nr. 52/2003 (*republicată*) privind transparenţa decizională în administraţia publică.

4. Legea 62/2011 (**republicată**) dialogului social **)

1. Comunitate, caracteristici şi tipuri de comunitate

Tabel 1. Comunitate nedezvoltată/ comunitate dezvoltată 12

Caracteristicile comunităţii, tipuri de comunităţi:

Participare locală sau comunitară

Niveluri de participare publică: informarea, consultarea, contribuţia şi participarea comunităţii.

Niveluri de participare a comunităţii30

CAPITOLUL III. MODELE DE PARTICIPARE ŞI IMPLICARE PUBLICĂ (dezvoltarea comunitară, organizarea

Dezvoltarea comunitară poate fi abordată din două perspective 43:

Tabelul 4. Organizarea comunitară şi alte forme de intervenţie în comunitate.

Organizare comunitară Program de furnizare Advocacy Dezvoltarea Mişcările şi

3. Dialogul civic, grupul cetățenesc, referendumul local

Tabelul 5. Matricea de participare civică72

Niveluri de Etape în procesul de luare a deciziei publice

2.2. Participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de consultare publică

Etapele desfăşurării audierii publice

2.3. Modalităţi de participare activă a cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor.

d) Dezbatere publică. Cafeneaua publică iniţiată de cetăţeni

2.4.Acţiuni şi campanii de advocacy.

Paşi în organizarea şi planificarea unei campanii de advocacy 86

S-ar putea să vă placă și

1. Legea nr. 52/2003 (republicată) privind transparenţa decizională în administraţia publică.

4. Legea 62/2011 (republicată) dialogului social **)