Tulburarea bipolară

Responsabil: A Elenei Vasilica

Specializarea: Psihopedagogie specială
Anul: 2
Grupa: 1
 Tulburarea bipolară

Tulburarea bipolară este o tulburare mintală caracterizată de schimbari extreme de

dispozitie, de la dispozitie înaltă, manifestata prin manie si hipomanie, la dispoziție scăzută,
manifestată prin depresie. Tulburarea bipolară face parte din categoria tulburărilor de dispoziție
și in trecut a fost denumită tulburare maniaco-depresivă.

Conform DSM V, tulburarea bipolară prezintă o categorie de diagnostic ce se întrebuințează

acelor tablouri clinice în care predominate sunt simptomele caracteristice unei tulburari bipolare,
care provoaca disconfort semnificativ clinic sau deficit in domeniile social, profesional sau in
alte arii importante de functionare, dar acestea nu îndeplinesc criteriile complete de diagnostic
pentru niciuna din tulburarile apartinand clasei de diagnostic a tulburărilor bipolare.

Această tulburare reprezintă o tulburare genetică complexă, în care spirit este afectată se
schimbă de la o deosebită încredere în forțele proprii și la manifestă o bună dispoziție, la
depresie severă, reflectată în gândire și comportament.

Tulburarea bipolara este o afectiune cronica recurenta caracterizata prin fluctuatii ale starii de
spirit si ale energiei.

Conform cercetărilor această tulburare afectează mai mult de 1% din populația lumii, indiferent
de naționalitate, origine etnică sau statut socio-economic. “Tulburarea bipolară este una dintre
principalele cauze de dizabilitate în rândul tinerilor, ducând la tulburări cognitive și funcționale
și la creșterea mortalității, în special moartea prin sinucidere. O prevalență ridicată a
comorbidităților psihiatrice și medicale este tipică la persoanele afectate. Diagnosticul precis al
tulburării bipolare este dificil în practica clinică, deoarece debutul este cel mai frecvent un episod
depresiv și arată similar cu depresia unipolară. Mai mult decât atât, în prezent nu există
biomarkeri valabile pentru tulburare. Prin urmare, rolul evaluării clinice rămâne esențial.
Detectarea perioadelor hipomanice și evaluarea longitudinală sunt esențiale pentru a diferenția
tulburarea bipolară de alte afecțiuni. Cunoașterea actuală a strategiilor farmacologice și
psihologice în evoluție în tulburarea bipolară este de cea mai mare importanță “ ( Tadafumi Kato,
2022).

Pe baza cercetării neurobiologice și fiziopatologice în potriva progreselor înregistrate,

tulburarea bipolară nu cuprinde toate datele specifice, până în present. Cercetarea neurobiologică
cuprinde progrese înregistrate care ajută în descoperirea timpurie a tulburării bipolare și produce
detectarea eventualelor ținte terapeutice

Din punct de vedere a simptomalogiei, conform DSM 5, tulburarea bipolară prezintă, pierderea
plăcerii pentru toate sau aproape toate activitatile, lipsa de reactivitate la stimuli de obicei placuti
(nu se simte mai bine, nici măcar temporar, atunci când se întampla ceva pozitiv), Un tip special
de dispozitie depresiva, caracterizat prin deznadejde, disperare și/sau morozitate profunda sau
prin așa-numitul sentiment de vid interior, depresie, care de obicei este mai severa dimineata,
trezire dimineata devreme, agitatie sau lentoare psihomotorie severa, anorexie semnificativa sau
scadere 1n greutat, Sentimente exagerate sau inadecvate de vinovație. pecificatorul "cu elemente
melancolice" se aplica daca aceste caracteristici sunt prezente 1n perioada cea mai severa a
episodului. Capacitatea de a se bucura este aproape total absenta, nu doar diminuată. "Tipul
diferit" de dispozitie caracteristic pentru specificatorul "cu elemente melancolice" este trăit
diferit din punct de vedere calitativ fară de dispozitia dintr-un episod depresiv fara elemente
melancolice.

După cum se poate observa tulburarea bipolară, cuprinde o serie largă de simptome, iar
evoluția bolii diferă de la caz la caz.

În vederea terapiilor cognitiv-comportamentale, este accentuate idea de eficacitate și vigilență

cu privie la schimbările care pot fi rapide și frecvente, schimbări care sunt prezente în
comportamntul pacientului cu tulburare bipolară și să pună în aplicare în viitor noi metode
adaptate în conformitate cu subiectul. “ Problemele interculturale au fost recunoscute din ce în
ce mai mult ca jucând un rol important în înțelegerea psihopatologiei și în crearea de tratamente
care să se potrivească sensibilităților pacienților din medii diferite. În cazul tulburării bipolare,
abordările familiale, trebuie să adapteze exercițiile de comunicare într-un mod sensibil la
normele culturale ale familiilor. ” (Newman, C. F. (2021))

“Tulburarea bipolară este o boală biologică foarte ereditară. Ratele de concordanță pentru
tulburarea bipolară la gemenii monozigoți sunt de aproximativ 65% până la 70% și aproximativ
14% pentru gemenii dizigoți. ” (MDPaul E.KeckJr, 2001). Ereditatea este un domeniu
necunoscut în tulburarea bipolară. Studiile arată că în majoritate, rudele de gradul I cu boli
psihice, sunt mai predestinate tulburărilor de dispoziție familie, ratele prevalenței pe parcursul
vieții a tulburărilor de dispoziție față de rudele de gradul I fără boli psihice. Impactul stresului
vieții, în special la începutul bolii, rămâne, de asemenea, incert. În practica clinică, un istoric
familial al unei tulburări de dispoziție, în special tulburarea bipolară, este o dovadă coroborativă
importantă a prezenței unei tulburări de dispoziție la un pacient care prezintă simptome psihotice.
(MDPaul E.KeckJr, 2001).

Conform unui studiu efectuat de John R Geddes, David J Miklowitz în revista The Lancet,
evoluțiile recente în tratamentul acut și pe termen lung al tulburării bipolare și identificăm căi
viitoare promițătoare către inovarea terapeutică. În general, progresele înregistrate în tratamentul
medicamentos rămân destul de modeste. Medicamentele antipsihotice sunt eficiente în
tratamentul acut al maniei; eficacitatea lor în tratamentul depresiei este variabilă cu cele mai
clare dovezi pentru quetiapină. În ciuda utilizării lor pe scară largă, persistă o incertitudine și
controverse considerabile cu privire la utilizarea medicamentelor antidepresive în gestionarea
episoadelor depresive. Litiul are cele mai puternice dovezi pentru prevenirea recidivelor pe
termen lung; dovezile pentru anticonvulsivante, cum ar fi divalproex și lamotrigină, sunt mai
puțin robuste și există multă incertitudine cu privire la beneficiile pe termen lung ale
antipsihoticelor. S-au înregistrat progrese substanțiale în dezvoltarea și evaluarea intervențiilor
psihosociale adjuvante. Menținerea pe termen lung și, eventual, stabilizarea acută a depresiei pot
fi îmbunătățite prin combinarea tratamentelor psihosociale cu medicamente. Dezvoltarea
tratamentelor viitoare ar trebui să ia în considerare atât mecanismele neurobiologice, cât și cele
psihosociale care stau la baza tulburării. Ar trebui să continuăm să reutilizăm tratamentele și să
recunoaștem rolul serendipității. De asemenea, ar trebui să investigăm combinații optime de
tratamente farmacologice și psihoterapeutice în diferite stadii ale bolii. Clarificarea
mecanismelor prin care diferite tratamente afectează somnul și ritmurile circadiene și relația lor
cu fluctuațiile zilnice ale dispoziției este de natură să ajute la selectarea tratamentului pentru
pacienții individuali. Pentru a fi viabile din punct de vedere economic, protocoalele de
psihoterapie existente trebuie să fie mai scurte și mai eficiente pentru o mai bună scalabilitate și
durabilitate în punerea în aplicare pe scară largă.

Diferențele de gen în tulburarea bipolară sunt importante din punct de vedere clinic.
Caracteristicile clinice și cursul de tulburare bipolară diferă între femei și bărbați. Ciclul
reproductiv feminin are, de asemenea, un impact asupra stării de spirit în moduri substanțiale
care abia încep să fie înțelese. Mai mult decât atât, tratamentul femeilor cu tulburare bipolară în
timpul anilor fertili este complicat și necesită evaluări individualizate ale riscului/beneficiilor.

Dintr-un studiu care vizează estimarea poverii socioeconomice anuale impuse de tulburarea
bipolară asupra societății britanice, costul anual al Serviciului Național de Sănătate (NHS) de
gestionare a tulburării bipolare a fost estimat la 199 de milioane de dolari, din care internările în
spital au reprezentat 35%. Costul anual direct non-sănătate a fost estimat la 86 milioane dolari
anual și costul indirect al societății a fost estimat la 1770 milioane dolari anual. ( Roben Das
Gupta, Julian F. Guest, 2018).

Referitor la etiologie, infecțiile virale prenatale au fost implicate într-o serie de boli mintale,
inclusiv bipolare. O analiză recentă a lui Barichello și a a investigat asocierile dintre bipolari și
10 agenți infecțioși. Rezultatele între studii au fost în general inconsecvente și nu s-a găsit nicio
asociere pentru virusul Epstein-Barr, virusul herpetic uman 6 sau virusul varicelo-zosterian.
Cinci dintre cele unsprezece studii care investighează citomegalovirusul au descoperit o asociere
între nivelurile de anticorpi și bipolari, în timp ce două studii au descoperit o asociere între
infecția cu gripă maternă și bipolara cu psihoză, 91,92 deși alte studii nu au găsit nicio asociere.
Niciunul dintre aceste studii nu a fost prospectiv sau longitudinal și nu se știe dacă aceste infecții
au avut loc în timpul sarcinii sau ulterior. Prin urmare, dovezile pentru infecția virală maternă ca
factor de risc pentru bipolară rămân slabe, în general.

Cu toate acestea, există dovezi mai puternice pentru o asociere între bipolară și seropozitivitate
pentru infecția cu T. gondii, demonstrată în două meta-analize recente. 15,16 Primul a inclus 11
studii și a demonstrat cote globale crescute de a avea bipolar la cei cu imunoglobulină G (IgG) la
T. gondii, cu un raport de cote de 1,52 (interval de încredere de 95% 1,06-2,18). O a doua meta-
analiză a opt studii a constatat, de asemenea, o asociere semnificativă între seropozitivitatea
bipolară și T. gondii, cu un raport de cote de 1,26 (interval de încredere de 95% 1,08-1,47). Cu
toate acestea, studiile incluse nu au fost prospective și rămâne incert când a avut loc expunerea
la T. gondii. Cu toate acestea, există dovezi preclinice care sugerează o relație între T. gondii și
dezvoltarea bolilor mintale, cu studii care arată schimbări comportamentale la și oameni. În plus,
există dovezi că infecția cu T. gondii provoacă modificări în metabolismul dopaminei care să
conducă la creșterea producției de dopamină,99 similar cu cel sugerat ca un mecanism potențial
pentru episoade maniacale în bipolare. În plus, există dovezi că, în urma infecției cu T. gondii,
răspunsul inflamator local duce la modificarea citokinelor,101, cum ar fi IL-6,102, care au fost
implicate în boli mintale și bipolare în mod specific,103 și pot fi legate de deteriorarea cognitivă
în acest grup de pacienți.

Dovezile privind alte expuneri prenatale, cum ar fi fumatul matern și factorii de stres
psihologic severi, sunt inconsecvente, doar un număr mic de studii investigând acești factori. 50
Complicațiile obstetricale au generat interes ca factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a
bipolarei,104 dar o meta-analiză nu a găsit dovezi semnificative pentru această asociere,17 și
pacienții bipolari au fost mai puțin susceptibili să fi prezentat complicații obstetrice decât cei cu
schizofrenie. O analiză sistematică a lui Marangoni și a a identificat studii prospective care
sugerau prematuritatea extremă (mai puțin de 32 de săptămâni de gestație) conferea un risc
semnificativ de a dezvolta bipolaritate.

Tulburarea bipolară este o afecțiune psihiatrică extrem de recurentă și cronică care scurtează
speranța de viață, provoacă tulburări funcționale și perturbări ale vieții sociale, profesionale și de
familie.
Referințe bibliografice:

Tadafumi K., 2022 Biomarkers in Bipolar Disorders, Chapter Mitochondrial dysfunction in

bipolar disorder Academic Press, Pages 141-156, ,https://doi.org/10.1016/B978-0-12-821398-
8.00014-X

Iain P., 2022, Academic Editor:, Int. J. Mol. Sci., 23(3),; https://doi.org/10.3390/ijms23031844

Newman, C. F. (2021). Bipolar disorder. In A. Wenzel (Ed.), Handbook of cognitive behavioral

therapy: Applications (pp. 207–245). American Psychological Association.
https://doi.org/10.1037/0000219-007

Paul E. Keck, Susan L. McElroy, Lesley M. Arnold, 2001, Bipolar disorder, Medical Clinics of
North America, Volume 85, Issue 3, Pages 645-661, https://doi.org/10.1016/S0025-
7125(05)70334-5

John R Geddes and David J Miklowitz, 2013, Treatment of bipolar disorder, The Lancet, Volume
381, Pages 1672-1682, https://doi.org/10.1016/S0140-6736(13)60857-0

Das Gupta, R., & Guest, J. (2002). Annual cost of bipolar disorder to UK society. British
Journal of Psychiatry, 180(3), 227-233. doi:10.1192/bjp.180.3.227

DSM-5: Manual de diagnostic și clasificare statististică a tulburiirilor mintale. București:

România: Editura Medicala Callisto