Mini-dicționar de termeni specifici domeniului logopediei

1. Afonemie = pronunțarea eliptica, fie prin absența unui sunet sau a mai multor sunete , ceea ce
determină o vorbire incorectă, știrbită de înțeles semantic side expresivitate

2. Agramatism = tulburare de vorbire si scris in care nu mai sunt respectateregulile gramaticale

si in consecinta, exprimarea devine incorecta. Este frecventa in oligofrenie, encefalopatii
cronice post – traumatice; agramatismuleste cauzat de leziuni ale scoartei cerebrale

3. Alalia = lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare avorbirii sau afazie
congenitala; audimutitate. Persoanele dispun de auz normalsi de dezvoltare intelectuala
comuna, deci nu pot fi incadrate in sindromuldebilitatii mintale. Alalia se datoreaza unor
disfunctii ale zonelor corticale alevorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta. In
terapia logopedicaeste posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.

4. Afazia = tulburare in mecanismul psihic al vorbirii si consta in imposibilitateade a exprima

sau de a intelege cuvintele spuse sau scrise. Afazia este unsindrm neuropsihic ce consta in
tulburarea sau pierderea functiilor psihice,orale sau grafice. Este insotita de tulburari
intelectuale corespunzator unor leziuni cerebrale localizate.

5. Balbismul(bâlbâiala)= tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara laadulti, rezultata din
defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine intermitenta a pronuntiei.

6. Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite

7. Bradifemie = tulburare de ritm a vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolilepsihice in care

exista o inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ,ea fiind expresia verbala a
bradipsihiei
8. Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai alesin realizarea
unei conduite

9. Bradilalia= vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avandca forma extrema
bradifazia

10. Comunicare= Procesul în cadrul căreia o persoană face schimb de idei, cunotiine,
sentimente, prin mijloace verbale sau nonverbale, cu o altă persoană
11. Dizartria= reprezintă o afecțiune care presupune o tulburare a vorbirii, aparuta ca rezultat al
slabirii muschilor implicati in vorbire. Aceasta slăbire a mușchilor implicati in actul vorbirii
este cauzată, de obicei, de afecțiuni neurologice.

12. Dislalia -consta in abaterea de la pronunția obisnuită, neputinta emiterii unor sunete sau a
silabelor, ori omiterea lor, inlocuirea, substituirea, inversarea sau deformarea. In formele
grave, asemenea fenomene se pot produce si la nivelul cuvintelor.

13. Dislexia este o tulburare de invatare care implica dificultati de citire din cauza problemelor
de identificare a sunetelor si a modului in care acestea se raporteaza la litere si cuvinte
(decodare). Numita si dizabilitate de citire, dislexia afecteaza zonele creierului care
proceseaza limbajul.

14. Ecolalia este în definiție o repetarea în ecou a unor cuvinte sau fraze, pe care copilul sau
adultul cu TSA le-a auzit și le-a înmagazinat în trecut.

15. Foniatria este o ramura a otorinolaringologiei, care se ocupa de diagnosticul si tratamentul

tulburarilor vocii. Este vorba atat de boli acute cat si cronice, care afecteaza corzile vocale.

16. Glosolalia - Limbaj neinteligibil în unele boli mintale, alcătuit din silabe și cuvinte fără sens.
– Din fr. glossolalie.

17. Grafie , Mod de redare în scris a cuvintelor; scriere. Fel specific de a scrie al cuiva; scris.

18. Rinolalia se caracterizează prin tulburarea rezonanţei sunetelor şi a voci. Rinolalia se produce
prin mişcări asincronice ale organelor de articulare

19. Logonevroza este o tulburare complexă a cărei manifestare principală, bâlbâiala, influenţează
întregul comportament al individului, punându-şi adânc pecetea asupra dezvoltării
personalităţii.
20. Întârzierea în apariția și dezvoltarea limbajului sau retardul de limbaj- este un blocaj al
ritmului evoluţiei limbajului, care se abate de la normal.

21. Mutismul- reprezintă o tulburare “psihogenă” de vorbire, adică o nevroză “pur funcţională”,
trecându-se peste faptul că nevroza apare pe un organ, aparat sau sistem care au compensat
un deficit funcţional – consecutive unei leziuni sau după o suprasolicitare, afectând funcţia,
în anumite condiţii, ca o leziune.