OCHIUL

Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina. Se compune
dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri
nervoase. Ochii simpli nu fac altceva decât să detecteze obiectele din jur care sunt
luminate sau obscure.

Ochii compuși se găsesc la artropode (insecte și animale similare) și sunt formați din mai
mulți ochi simpli care permit formarea unei vederi panoramice în mozaic.
Formarea imaginii
În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru ca
razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea
de refracție depinde în mod direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect
situat la o distanță mai mare necesită mai puțină refracție decât unul situat la o distanță
mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul de refracție are loc în cornee, restul
refracției necesare având loc în cristalin.
LUPA

Lupa este considerată unul dintre cele mai simple aparate optice. Grecii si romanii au
folosit acum 2000 de ani un vas de sticlă umplut cu apă pentru a vedea diferite obiecte
mărite.

Primele lentile de sticlă au început să fie folosite pe la începutul anilor 1000 d.Hr. de
către călugării ce scriau manuscrise. După anii 1200 au apărut ochelarii cu lentile slabe
care corectau hipermetropia. După circa 200 de ani a fost descoperită tehnica fabricării
ochelarilor cu lentile concave, astfel a putut fi corectată și miopia.

Lupa este un instrument optic simplu alcatuit

dintr-o lentila covergenta  cu distanta focala relativ mica de  ordinul centimentrilor (intre
10 si 100 mm). Lupa se foloseste  pentru marirea obiectelor. Se obtine o imagine virtuala,
dreapta si marita  a obiectului. Aceasta se afla intre lentila si focar.
 MICROSCOPUL
Microscopul este un instrument optic care transmite o imagine mărită a unui obiect
observat printr-un sistem de lentile. Cel mai răspândit tip de microscop este microscopul
cu lumină artificială, inventat prin anii 1600. La două secole distanță, în secolul al XIX-
lea, puterile de mărire și de rezoluție a microscoapelor au crescut, lentilele nemaiavând
distorsiuni cromatice și sferice.

Principalele părți componente ale unui microscop optic sunt:

1. Ocularul
2. Turelă rotativă
3. Lentile obiectiv
4. Butoane de reglaj (reglaj grosier)
5. Reglaj fin
6. Platformă
7. Iluminator sau oglindă
8. Diafragma și condensorul
9. Cleme de poziționare
Cel mai simplu microscop este format din două lentile convexe suprapuse, ocular și
obiectiv. Obiectul care trebuie observat este puternic iluminat și privit din transparență.
Lentila convexă a obiectivului produce o imagine a obiectului, care este la rândul ei
mărită de lentila convexă a ocularului. Cele două lentile își însumează puterile de mărire,
ceea ce produce în final o imagine foarte mărită a obiectului respectiv.
TELESCOPUL

Pent
ru sute de ani, telescoapele au fost singurele instrumente
folosite pentru observarea planetelor si a galaxiilor. Chiar si azi navetele cosmice pot
ajunge doar vecinii nostri apropiati din sistemul nostru solar, oamenii de stiinta
continuând sa se bazeze pe telescop în studierea stelelor, nebuloaselor si galaxiilor aflate
la mare distanta.
Majoritatea telescoapelor functioneaza colectând lumina emisa de stele sau reflectata de
suprafata planetelor. Acestea se numesc telescoape optice. Ele folosesc o lentila curba sau
o oglinda sferica sau parabolica pentru a colecta razele de lumina si a le trimite spre o
lentila mica plasata în focar care face posibila observarea obiectului. În cercetarile
astronomice se aseaza lânga focar camere de luat vederi pentru a înregistra imaginile
adunate de telescop. Lumina vizibila adunata de telescop e descompusa în radiatiile
componente cu ajutorul unui spectroscop, în acest fel obtinându-se informatii despre
temperatura obiectului, miscare, compozitie chimica sau prezenta unor câmpuri
magnetice.
 LUNETA

Luneta este un instrument optic alcătuit din mai multe

lentile folosit la observarea obiectelor îndepărtate.
Ca orice instrument optic în care se privește direct, luneta deviază razele de lumină
paralele care sosesc de la obiect, acestea fiind focalizate pe retina ochiului observatorului.
Cu cât această schimbare de direcție (unghi) a razelor paralele prin sistemul lenticular al
lunetei este mai mare, în același raport crește imaginea obiectului vizat în lunetă, și cu cât
densitatea razelor de lumină ajunse pe retină e mai mare, cu atât imaginea va fi mai
luminoasă.
Tipuri de lunete:
1 – Luneta astronomică

Luneta astronomică este un aparat optic, care are rolul de a mări unghiul sub care se vede
un obiect îndepărtat, astfel încât să se distingă mai multe detalii ale acestuia.
Este un sistem optic afocal (telescopic), având distanța focală infinită.
Luneta este compusă din două elemente optice convergente centrate: obiectivul și
ocularul, astfel montate încât focarul imagine al obiectivului (F) să coincidă cu focarul
obiect (-F) al ocularului.
2 – Lunete cu lentile și telescoape cu oglindă
Pot fi folosite cu scop vizual sau și fotografic.
 O imagine vizuală este realizată prin vizare directă cu ochiul. În astronomie, aceasta se
face numai cu un ocular, deoarece binoclurile nu sunt adecvate pentru depărtări
astronomice. Imaginile astronomice au de aceea o perspectivă redusă.
Există totuși binocluri care sunt folosite de unii astronomi amatori, unele din aceste
ajutând la descoperirea unor comete sau asteroizi.
 APARATUL DE FOTOGRAFIAT 
 Aparatul de fotografiat este un aparat optic cu ajutorul căruia pot fi obținute imagini
reale ale obiectelor. La aparatele clasice, fixarea acestor imagini se făcea pe plăci sau
filme acoperite cu un strat de emulsie fotografică. În urma revoluției digitale, majoritatea
aparatelor de fotografiat transformă informația vizuală în informație digitală, cu ajutorul
unui senzor de imagine.
Părțile principale sunt:

 obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);

 obturatorul;
 camera obscură (rigidă sau pliabilă)
 caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
 vizorul (cu sistem optic independent sau prin obiectiv).

este un aparat optic cu ajutorul căruia pot fi obținute imagini reale ale obiectelor. La
aparatele clasice, fixarea acestor imagini se făcea pe plăci sau filme acoperite cu un strat
de emulsie fotografică. În urma revoluției digitale, majoritatea aparatelor de fotografiat
transformă informația vizuală în informație digitală, cu ajutorul unui senzor de imagine.
Părțile principale sunt:

 obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);

 obturatorul;
 camera obscură (rigidă sau pliabilă)
 caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
 vizorul (cu sistem optic independent sau prin obiectiv).
APARATUL DE PROIECȚIE
Aparatele de proiecţie funcţionează după acelaşi principiu ca şi camerele de luat
vederi, însă, în timp ce la camera de luat vederi fasciculul de lumină porneşte de la
subiect, trece prin obiectiv şi ajunge la film, pe care îl impresionează, la aparatul de
proiecţie fasciculul de lumină trece prin imagine şi prin obiectiv către ecran.

In figura alaturata este reprezentat schematic un aparat de proiecţie de filme. Redarea

filmului se face prin proiecţia de  scurtă durată a unei imagini a

filmului, după care aceasta este transportată mai departe, făcand loc imaginii următoare;
în timpul transportului, fereastra de proiecţie este acoperită. Pentru a avea o rezervă
suficientă de film şi pentru a exista o concordanţă între rola de derulare şi mecanismul de
transport care lucrează sacadat, este necesar ca între rola de transport şi fereastra de
proiecţie să existe o buclă de film. Mecanismul care transportă filmul poate fi realizat
sub formă de braţ cu gheare. Partea de jos a braţului este fixată excentric la un disc care
se roteşte uniform. Prin poziţia de fixare la mijloc, braţul execută mişcările reprezentate
în figura de mai jos.

Ghearele braţului intră în perforaţiile filmului şi trag în jos filmul

exact cu cantitatea de film egală cu înălţimea unei imagini. In timp ce acea imagine se
proiectează pe ecran, braţul revine la poziţia iniţială. Un alt sistem de transport lucrează
cu o cruce de Malta. Crucea este montată în partea inferioară a buclei filmului; pe acelaşi
ax este montat un tambur dinţat, ai cărui dinţi intră în perforaţiile filmului. Crucea este
acţionată de un disc cu mişcare continuă, care pe partea sa plană poartă excentric un
pinten.