PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Conf. univ. dr. Mihaela IACOB

FABBV, ASE București
mihaela.iacob@fin.ase.ro

Suport 1. Mecanismul prețurilor

Concurența perfectă (concurența pură) este o structură de piață teoretică (utilizată ca bază de
referință, cu care se compară adesea structurile pieței reale) în care sunt îndeplinite următoarele
cinci criterii:
- agenții economici comercializează același tip de bun (identic);
- agenții economici se raportează la prețul de pe piață – în sensul că nu pot controla /
influența prețul de piață al produselor lor;
- cota de piață a fiecărui agent economic este relativ mică;
- cumpărătorii sunt perfect informați cu privire la produsele vândute și la prețul solicitat;
- industria este caracterizată de libertatea de a intra și ieși de pe piață.

Prețul de echilibru presupune egalitatea valorică între cerere și ofertă.

1. Funcția de ofertă

- exprimă relația (direct proporțională)

dintre diferitele prețurile posibile și
cantitățile care s-ar vinde la aceste prețuri
(notate QO):
O
Q =g( p ) , unde funcția g este crescătoare
în raport de preț ( dg /dp>0 ).

Pentru o mai ușoară înțelegere, se folosește

reprezentarea liniară a funcție de ofertă:
Qo = -a + b*p
Deplasarea funcției ofertei spre dreapta / stânga
(creșterea / scăderea ofertei la același preț) este
determinată de modificarea factorilor non-preț care
influențează oferta (tehnologia, condițiile meteo
etc.).

1
 Sursa: http://www.investopedia.com/terms/s/supply-curve.asp

 determinarea ofertei individuale

 Producătorii – comportament rațional – urmăresc realizarea unui obiectiv bine
definit: maximizarea profitului. Funcția de profit a unui producător depinde de
nivelul producției (q):
π (q )= p⋅q−CT = p⋅q−(CV +CF )= p⋅q−ϕ(q )−CF ,
unde p=prețul de vânzare, CV=costul variabil total, exprimat ca o funcție de nivelul producției,
CF=costul fix total.
Condiția de ordin 1: Odată determinată funcția costului total, firma trebuie să decidă cantitatea
care va asigura maximizarea profitului. Nivelul optim al producției (pentru care profitul este
maxim) se obține prin egalarea cu 0 a derivatei profitului în raport cu q. In situația pieței cu
concurență perfectă, prețul reprezintă o variabilă exogenă (este determinat la nivelul de
echilibru), astfel că se obține:
∂ π ∂( p⋅q−ϕ( q)−CF )
= = p−ϕ '(q )=0
∂q ∂q ,
de unde se determină cantitatea optimă q* care asigură egalitatea dintre preț și costul marginal1
p=ϕ'( q¿ )⇔ q¿ =( ϕ ' )−1 ( p ) .
2
d π
2
<0
Condiția de ordin 2: dq
 Prag minim al prețului:
CV +CF
CTM=
P=Cmg>CTM, unde Q . Dacă P = CTM → Pmin

Q=( ϕ ' )−1 ( p ), dacă p ≥p min

Deci, Q=o , dacă p < pmin
 determinarea ofertei totale pentru un produs
însumarea funcțiilor de ofertă individuală.

2. Funcția de cerere

ΔCT
1
Costul marginal reprezintă costul suplimentar generat de creșterea producției cu o unitate( Δq ); pentru variații
∂CT ∂CV
= =ϕ '(q )
foarte mici ale cantității, se calculează ca ∂q ∂q

2
- exprimă relația (invers proporțională) dintre diferitele prețuri posibile (notate p) și cantitățile
care s-ar cumpăra la aceste prețuri (notate QC):
C
Q =f ( p ) , unde funcția f este descrescătoare în raport de preț ( df /dp<0 ).

Pentru o mai ușoară înțelegere, se folosește reprezentarea liniară a funcție de cerere:

Qc = c - d*p

Deplasarea funcției cererii spre dreapta / stânga

(creșterea / scăderea cererii la același preț) se
realizează prin schimbarea preferințelor
consumatorilor, modificarea veniturilor
disponibile pentru consum etc., adică sub
influența altor factori decât prețul.

 determinarea cererii totale pentru un produs

însumarea funcțiilor de cerere individuală.

3
 3. Indicatori de elasticitate

pentru o funcție f(x), elasticitatea funcției în raport cu x se definește ca reprezentând modificarea

relativă a funcției ca urmare a modificării variabilei x cu 1%:
%Δf ( x ) Δf ( x ) Δx f ( x1 )−f ( x 0 ) x 1 −x 0 Δf (x ) x 0
ef /x= = ÷ = ÷ = ⋅
%Δx f ( x0 ) x0 f ( x0 ) x0 Δx f ( x 0 )
 Δx →0 : elasticitatea punctuală
 modificării substanțiale a variabilei x: elasticitatea arc
Δf ( x ) Δx f ( x 1 )−f ( x0 ) x 1− x 0
ef /x= ÷ = ÷
f ( x 0 )+ f ( x 1 ) x 0 + x 1 f ( x 0 )+ f ( x1 ) x 0 + x 1
2 2

3.1. Elasticitatea ofertei

 în funcție de preț

{ {
Δg(p) Δp dg(p) p0
eg/p=¿ ÷ ¿ |p=p⋅ (elasticitate într-un punct ) ¿¿¿¿
g(p0) p0 dp 0 g(p0 )
Deoarece funcția ofertei este crescătoare în raport cu prețul, elasticitatea ofertei în raport cu prețul
este pozitivă, oferta fiind
- elastică, pentru cazul în care eg/p>1
- de elasticitate unitară, pentru cazul în care eg/p=1
- inelastică, pentru cazul în care 0<eg/p<1

3.2. Elasticitatea cererii

 în funcție de preț
 elasticitate directă: în raport cu prețul respectivului bun
Deoarece funcția cererii este descrescătoare în raport cu prețul, elasticitatea cererii în raport cu
prețul este negativă, cererea fiind:
- elastică pentru cazul în care ef/p<-1
- de elasticitate în modul unitară pentru ef/p=-1
- inelastică pentru cazul în care -1<ef/p<0

 elasticitate încrucișată: surprinde relația existentă între două bunuri, se

analizează legătura dintre cererea unui bun și prețul altui bun.
 elasticitatea cererii bunului x față de prețul bunului y

4
 e x / y=
ΔQ C
C
x

Qx 0
÷
Δp y
py
0
( sau
∂ Q Cx p y 0
∂ py
⋅ C
Qx 0 )
 elasticitatea cererii bunului y față de prețul bunului x

( ∂ Q y px 0
)
C C
ΔQ y Δp x
e y / x= C
÷ sau ⋅ C
px ∂ px
Q y0 0 Qy 0

În funcție de valorile acestor elasticități, bunurile x și y pot fi:

- substituibile, dacă ex/y și ey/x sunt pozitive,
- complementare, dacă ex/y și ey/x sunt negative,
- independente (nu există între ele relație de complementaritate sau substituibilitate), dacă e x/y și
ey/x au semne diferite.

 în funcție de venit
ΔQ C ΔV
e C/V = C ÷
Q 0 V0
sau
∂V(
∂ QC V
⋅ C
Q 0 )
În funcție de valoarea elasticității în raport cu venitul, bunurile se clasifică în :
- bunuri inferioare, cu eC/V <0, pentru care cererea scade odată cu creșterea venitului,
- bunuri normale, cu 0<eC/V<1, pentru care cererea crește, dar în proporții mai mici, odată cu
creșterea venitului,
- bunuri al căror consum crește proporțional cu venitul, cu eC/V=1,
- bunuri superioare, cu eC/V >1, pentru care cererea crește în proporții mai mari la creșterea
venitului.

5
 4. Aplicații

1. În vederea unei eventuale modificări a prețului la țigări, firma producătoare studiază piața și
constată următoarea funcție a cererii: Q=150.000 - 1,25p; în prezent prețul practicat este de
54.000 u.m./pachet. Analizați impactul unei creșteri a prețului asupra cantității cerute!

Rezolvare:

P0=54.000 Q0=82.500
ΔP/ P0 → ΔQ/ Q0
P0 54 . 000
e Q/ P =−1 , 25× =−1, 25× =−0 ,818
Q0 82. 500
Interpretare: La o creștere cu 1% a prețului la țigări, cantitatea cerută va scădea cu 0,818%,
cererea pentru țigări fiind inelastică.
Producătorul se orientează spre piețe cu cerere inelastică, pentru ca, în urma creșterii de preț,
cantitatea cerută dintr-un bun să scadă procentual mai puțin decât creșterea prețului.

2. Dacă prețul bunului X scade cu 15% și cantitatea cerută pentru bunul Y crește cu 10%,
calculați elasticitatea încrucișată arc a cererii în funcție de preț.

Rezolvare:

Q 1−Q 0 Q1 Q1
%ΔQ y = ×100=10 %⇒ ×100=100+10 %=110 %⇒ =1,1
Q0 Q0 Q0
P1 −P0 P1 P1
%ΔP X = ×100=−15 %⇒ ×100=100−15 %=85 %⇒ =0 ,85
P0 P0 P0
Q 1=1,1 ×Q0
P1=0,85 × P 0

Q y −Q y
1 0
0,1× Q y 0

Q y +Q y
1 0
2,1× Q y 0

2 2
eQ = = =−0,5873
P
y
P x −P x
1
−0,15× Px
0 0
x

Px + P x
1 0
1,85× P x 0

2 2

Interpretare: Date fiind două bunuri, pentru a le clasifica în categoria bunurilor substituibile,
e e
complementare sau independente, ar trebui să avem ambele elasticități încrucișate: Q și Q .
y x
Px Py
Pe baza datelor din aplicație, bunurile pot fi fie complementare, fie independente.

6
3. Pe piață cu concurență perfectă a bunului X se manifestă:
cererea Q=1000-10P și oferta Q=-+50P.
Pe această piață, își desface produsele și o firmă caracterizată prin costul fix de 100 și costul
variabil de Q2-Q. Să se determine:
a) funcția individuală de ofertă a acestei firme;
b) prețul de echilibru și cantitatea de echilibru;
c) cantitatea produsă și profitul obținut de această întreprindere?

Rezolvare:

a) Firma F urmărește maximizarea profitului:

π (Q )=P∙ Q− ( Q2−Q+100 )
∂π
=0→ P− (2 Q−1 )=0 → P=2Q−1=Cm=Cost marginal
∂Q

{
P+ 1
, P≥ Pmin
Q= 2
0 , P< Pmin

Determinăm în continuare pragul de rentabilitate, descris de punctul (Qmin , Pmin) – trebuie să

vândă un anumit număr de produse (Qmin ) la prețul Pmin pentru a își acuperi costurile.

Q2−Q+ 100
Pmin=Cm=CTM →2 Q−1= →Qmin=10 → Pmin=19
Q

b) Fiind pe o piață perfectă, prețul se determină de condițiile pieței, la egalitatea dintre cerere și
ofertă.
1000−10 P=−2000+50 P→ P¿ =50→ Q¿ =500
¿ P+1 50+1
c) P ≥ Pmin→Q F = = =25,5
2 2
π=P¿ ∙ Q F −( Q2F −Q F +100 )
π=50 ∙ 25,5−( 25,5 −25,5+100 ) =1275−724,75=550,25
2

Se poate calcula cota de piață a agentului economic (ca raport procentual dintre cifra de afaceri a
agentului economic și cifra de afaceri totală), pentru a verifica respectarea premisei concurenței
perfecte referitoare la cota de piață restrânsă a fiecărui agent economic:
CA F P¿ ∙ Q F QF 25,5
Cota de piață= × 100= ¿ ×100= × 100= × 100=5,1 %
CA T P ∙ QT Q T 500

4. Pe o piață cu concurență perfectă, oferta unui bun este asigurată de 15 întreprinderi de două
tipuri: 5 de tip A și 10 de tip B; costul total al unei întreprinderi este:
CTA=0,4QA2+2QA+90
CTB=0,5QB2+QB+50.
Se cunoaște funcția cererii pentru acest bun: Q= -7,5p+200. Determinați:
a) funcția de ofertă pentru fiecare tip de întreprindere;
b) prețul de echilibru.

7
Rezolvare:

Observație. Suntem pe piața cu concurență perfectă, deci P este același pentru toți agenții
economici.

a) Firma de tip A:

CTA=0,4QA2+2QA+90

π A =P× Q A−( 0,4 ×Q 2A +2 ×Q A + 90 )

δπ
=0⇒ P−( 0,8 ×Q A +2 )=0⇒ P=Cm=0,8 ×Q A +2
δ QA

Determinăm pragul de rentabilitate (Q A , P A ) min min

2
0,4 ×Q A +2 ×Q A + 90
P A =Cm A=CTM A ⇒0,8 ×Q A + 2= min
⇒ Q A =15⇒ P A =0,8 ×15+ 2=14
min

min min
QA min
min min

În consecința, oferta firmei de tip A este:

{
P−2
, dacă P≥ 14
Q A = 0,8
0 , dacă P<14

Firma de tip B:

CTB=0,5QB2+QB+50

π B =P× Q B −( 0,5 ×Q 2B +Q B +50 )

δ πB
=0⇒ P−( Q B+ 1 )=0 ⇒ P=QB +1=Cm
δQ B

Determinăm pragul de rentabilitate (QB , PB ) min min

2
0,5 ×QB +Q B +50
PB =CmB =CTM B ⇒ Q B + 1= ⇒ Q B =10 ⇒ P B =10+1=11
min min

min min
QB min
min min

În consecința, oferta firmei de tip B este:

8
 {
QB = p−1 , dacă P≥ 11
0 , dacă P<11

b) prețul de echilibru este acel preț pentru care oferta globală și cererea globală sunt egale.

Funcția globală a cererii este:

Q=−7,5× P+ 200

Funcția globală a ofertei este

{
5 × 0+ 10× 0 , dacă P<11
( )
Q=5 × Q A +10 ×Q B= 5 ×0+10 × P−1 ,dacă 11 ≤ P< 14
P−2
5× +10 × ( P−1 ) , dacă P ≥ 14
0,8

Discuție:

Cazul 1. P<11 ⇒−7,5× P+ 200=0 ⇒ P ≅ 26,67 ∉ ( 0 ,11 )

¿
Cazul 2. 11 ≤ P<14 ⇒−7,5 × P+ 200=10 × ( P−1 ) ⇒ P =12 ∈ [ 11 , 14 )

P−2
Cazul 3. P>14 ⇒−7,5 × P+200=5 × + 10× ( P−1 ) ⇒ P ≅ 9,36 ∉ ( 14 , ∞ )
0,8

Interpretare: Date fiind prețul de echilibru și prețurile minime ale celor două tipuri de firme, doar
firma B este motivată să producă, ea obținând profit. Pentru firma A, prețul pieței este sub nivelul
costurilor.

Bibliografie
Moșteanu, T. și colectiv. 2005. Prețuri și concurență. Sinteze teoretice și aplicații practice.
București: Editura Universitară
Moșteanu, T. și colectiv. 2000. Prețuri și concurență. București: Editura Didactică și Pedagogică
Moșteanu, T. și colectiv. 1999. Culegere de aplicații practice și studii de caz la disciplina
Prețuri și Concurență, ediția a II-a, revizuită și completată. București: Editura Didactică și
Pedagogică
Pashigian, B.P. 1995. Study Guide to Accompany Price Theory and Applications. McGraw-Hill,
Inc.
http://www.investopedia.com
http://www.columbia.edu/itc/sipa/math/slope_linear.html
https://www.economics.utoronto.ca/osborne/2x3/tutorial/PROMAX.HTM