Tema 3: Principiile Uniunii Europene

1. Obiectivele temei - Să identifice felurile principiilor Dreptului Uniunii Europene;

de studiu: - Să determine conţinutul principiului subsidiarităţii şi
proporţionalităţii;
- Să determine conţinutul principiului securităţii naţionale;
- Să determine conţinutul principiului nediscriminării;
- Să determine conţinutul principiului transparenţei;
- Să determine conţinutul principiului precauţiei;
- Să determine conţinutul principiului respectării drepturilor omului
şi a libertăţilor sale fundamentale.

2. Cuvinte-cheie: State membre UE, tratate instituționale, drepturile omului, pricipii de

drept, convenții UE, izvor juridic, drept UE, etc.

3. Structura temei: 1. Noțíunea, importanța și clasificarea principiilor Dreptului

Uniunii Europene
2. Principii ale dreptului internaţional public;
3. Principiile rezultate din dispoziţiile tratatelor institutive;
4. Principii rezultate din natura comunităților
5. Principiile sistemelor juridice ale statelor membre;
6.Drepturile fundamentale ale omului, privite ca principii de
drept.

1. Noțíunea, importanța și clasificarea principiilor Dreptului Uniunii Europene.

Principiile dreptului sunt acele idei călăuzitoarea care guvernează efectele relațiilor sociale
reglementate de o normă de drept. Analiza principiilor de drept presupune un demers de
cercetare și documentare laborios, de interes pentru fiecare dintre disciplinele juridice. Rolul
principiilor de drept este esențial nu numai prin prisma importanței teoretice, ci și din punct de
vedere practic și jurisprudențial. Astfel, cum norma de drept nu poate fi exhaustivă, situațiile
pentru care nu există o reglementare propriu-zisă urmează a fi analizate și, la nevoie, soluționate
prin prisma principiilor care guvernează ramura de drept sub incidența căreia intră situația în
cauză. Cu referire strictă la principiile Dreptului Uniunii Europene, valoarea principiilor de drept
este chiar mai pregnantă, motivat de faptul că sistemul de Drept al UE este în formare, flexibil și
adaptabil la realitățile istorice și în acord cu dorinta de integrare a statelor membre1.
Principiile dreptului instituţional european au o valoare specială datorită caracterului de
unicitate a Uniunii Europene ca personalitate juridică şi caracterului de originalitate a ordinii

1
http://portal.feaa.uaic.ro/definitivare/licenta/PublishingImages/Pages/default/4AP%20Note%20de%20curs
%20Drept%20european.pdf ( vizitat la 28.10.2019)
juridicii europene. Principiile dreptului instituţional european cuprind ansamblul de reguli
generale care sintetizează experienţa procesului de integrare europeană.
Principiile dreptului instituţional european reprezintă prescripţiile generatoare care
configurează dreptul instituţional al Uniunii Europene şi aplicarea acestuia în cadrul ordinii
juridice europene2.
Principiile dreptului instituţional European asigură unitatea, omogenitatea, coerenţa şi
asociaţionismul diverselor relaţii sociale din cadrul Uniunii Europene. Principiile dreptului
instituţional european-au dezvoltat în rezultatul experienţei de integrare europeană. Utilitatea
principiilor dreptului instituţional european rezidă trasarea liniilor directoare pentru sistemul
instituţiilor Uniunii Europene. Principiile dreptului instituţional European pot fi extrase din
dispoziţiile actelor constitutive, pot fi deduse prin interpretare sau pot fi desprinse din sistemul de
valori comune3.
Principiile Dreptului Uniunii Europene pot fi grupate în următoarele categorii:
1. principii ale dreptului internaţional public;
2. principiile rezultate din dispoziţiile tratatelor institutive;
3. Principii rezultate din natura comunităților
4. principiile sistemelor juridice ale statelor membre;
5. drepturile fundamentale ale omului, privite ca principii de drept.
Trebuie precizat faptul că toate aceste principii sunt trecute prin „filtrul” obiectivelor
comunitare, adică sunt „comunitarizate”, astfel încât, uneori, pot suporta anumite limitări pentru
a fi în conformitate cu dreptul comunitar 4. Astazi, când denumirea comunitar este inlocuită cu
cea de european, urmează să constatăm că principiile Dreptului UE trebuiesc analizate și
interpretate prin prisma scopurilor generale ale activității acestui organism. Tratatul privind
constituirea Comunității Economice Europene nu conţinea referiri de ansamblu cu privire la
principiile generale ale dreptului comunitar, cu excepţia articolului 2885 care fundamentează
responsabilitatea extracontractuală a Comunității Europene pe principiile de drept care sunt
generale și comune tuturor statelor membre. Jurisprudenţa Curții de Justiție a Comunităților
Europene este cea care a consacrat recurgerea la principiile generale ale dreptului european ori
de câte ori este analizată o situație ce intră în sfera sa de competență. În viziunea Tratatului de la
Lisabona, reglementările care vizează principiile Dreptului Uniunii Europene ocupă un loc
important, pornind de la dispozițiile care vizează respectarea principiilor democratice (Titlul II)

2
Cucerescu Vasile. Drept instituţional european: note de curs. Chişinău: Print-Caro,
2013. Pag. 79. 178 p.
3
Cucerescu Vasile. Drept instituţional european: note de curs. Chişinău: Print-Caro, 2013. Pag. 79. 178 p.
4
Augustin Fuerea – „Drept comunitar european. Partea generală”, Editura Allbeck, Bucureşti, 2004, p. 141
5
Vechea numerotare: art. 215.
și până la principiile care guvernează relația Dreptul UE – dreptul statelor membre 6. Față de
clasificarea principiilor Dreptului UE indicată supra, remarcăm că sunt specifice Dreptului UE
acele principii consacrate prin textul tratatelor institutive ale Uniunii Europene, sursă de drept
primar al UE. Condiţia impusă pentru ca aceste principii să fie incluse în sfera principiilor
Dreptului UE este aceea ca principiul să fie apt să intre în ordinea juridică europeană, adică să nu
fie în contradicţie cu valorile care stau la originea tratatelor. Se poate afirma că sursa „naturală” a
principiilor generale de ale Dreptului UE ar trebui să fie principiile generale ale dreptului
internaţional, deoarece Uniunea Europeană este fondată pe baza unor tratate internaţionale.
Ulterior însă, prin prevederile incluse în tratatele institutive, principiile generale ale dreptului
internațional au fost particularizate, adaptate specificului organizării și funcționării Uniunii
Europene.
2. Principii ale dreptului internaţional public;

Principiile D.I.P. n-au fost pe deplin codificate, au existat incercari (Charta O.N.U.;
Declaratia adunarii Generale a O.N.U. asupra principiilor de drept international cu privire la
relatiile prietenesti si de colaborare intre state in conformitate cu Charta O.N.U., adoptata prin
Rezolutia 2625 / 1970; Charta Drepturilor si Indatoririlor pentru securitate si Cooperare in
Europa, Paris 1990) Principiile fundamentale ale D.I.P. sunt principii cu un grad maxim de
abstractizare si generalizare cu aplicare universala si avand valoare imperativa, ele aparand
valorile fundamentale ale relatiilor dintre subiectele D.I.P.
Declaratia din 1970 enumera 7 principii fundamentale:
1. Principiul egalitatii suverane a statelor
2. Principiul autodeterminarii
3. Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state
4. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta
5. Principiul rezolvarii prin mijloace pasnice a diferendelor international
6. Principiul cooperarii intre state
7. Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale asumate in Charta
O.N.U.
Actul final de la Helsinki 1975 mai adauga 3 principii:
8. Principiul inviolabilitatii frontierelor
9. Principiul integritatii teritoriale a statelor
10. Principiul respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
1. Principiul egalitatii suverane a statelor. Principiul egalitatii statelor reprezintă o
seama de drepturi si obligatii care revin statelor conform acestui principiu. Aceste drepturi sunt
următoarele:
- dreptul la personalitate juridica internationala a statelor;
- dreptul de a se respecta integritatea teritoriala a statelor si la autoapararea
statelor ;
- dreptul fiecarui stat de a-si hotari singur regimul social, economic si politic;

6
Tratatul de la Lisabona este disponibil în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, deci și în limba română, pe
site-ul legislativ https://eur-lex.europa.eu
 - dreptul de a-si hotari singur legislatia • dreptul de a participa la conferinte
internationale si la organizatii international;
- dreptul de a-si hotari singur politica externa ;
- dreptul la legislatie activa si pasiva.
Iar obligațiile ce revin statelor sunt următoarele:
- de a respecta suveranitatea altor state ;
- de a respecta integritatea teritoriala a altor state;
- de a-si indeplini cu buna-credinta obligatiile internationale asumate.
Strans legate de principiul suveranitatii sunt si principiul integritatii teritoriale a statelor si
principiul inviolabilitatii frontierelor.
Principiul integritatii teritoriale a statelor reprezintă posibilitatea fiecarui stat de a folosi
singur, exclusiv si absolut teritoriul statului. Drepturile representative acestui principiu sunt:
- De a-si organiza administrativ, politic teritoriul dupa bunul sau plac;
- De a stabili regimul juridic al persoanelor aflate pe teritoriul sau;
- Sa-si foloseasca liber bogatiile naturale ale solului si subsolului.
Iar obligatiile:
- De a nu viola teritoriul altui stat;
- De a nu anexa cu forta o parte sa intreg teritoriul altui stat;
- De a nu exercita puterea sa asupra teritoriului altui stat.
Principiul inviolabilitatii teritoriului - completeaza principiul integritatii teritoriale a
statului, interzicand celorlalte state sa atenteze impotriva frontierelor altui stat. Frontierele unui
stat pot fi modificate doar prin acord intervenit intre state, acord realizat pe calea mijloacelor
pasnice, de obicei a tratativelor.
Actul final al Conferintei de la Helsinki din 1975 prevede ca obligatii pentru state de a se
abtine de la orice atentat impotriva frontierelor unui stat, precum si de la orice cerere sau act de
acaparare sau uzurpare a intregului sau a unei parti din teritoriul altui stat.
2. Principiul autodeterminarii. Principiu nou al D.I.P., consacrat dupa cel de-al doilea
Razboi Mondial. E cuprins atat in Charta O.N.U. cat si in Pactele fundamentale privind
Drepturile Omului, 1966 si in Actul final de la Helsinki, 1975. E o continuare a principiului
nationalitatilor, aparut in sec. XIX, proclamat de revolutiile burgheze din 1848. Potrivit lui,
popoarele asuprite au dreptul de a-si hotari singure soarta. Asfel, acestui principiu îi sunt
caracteristice următoarele drepturi:
- Dreptul popoarelor de a-si constitui un stat propriu independent. Caracterul legitim al
acestei lupte;
- Obligatia organizatiilor internationale de a sprijini lupta popoarelor in procesul de
autodeterminare;
- Dreptul popoarelor care lupta pentru autodeterminare ca ele sa fie recunoscute pe plan
international si sa se bucure de protectia dreptului international;
- Dreptul popoarelor care lupta pentru autodeterminare de a participa la conferinte
internationale, la organizatii internationale, de a stabili relatii oficiale cu alte state;
- Dreptul de a-si hotari singure sistemul social, politic pe care vor sa-l imbratiseze;
- Dreptul de a-si folosi bogatiile naturale in mod liber.
Aceste drepturi la au doar popoarele asuprite nu si minoritatile nationale.
3. Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state. Unul din principiile
vechi ale D.I.P. sec. XVII. Presupune dreptul statelor de a-si exercita atributiile suveranitatii lor
fara nici un amestec din afara, precum si obligatia corelativa de a se abtine de la orice act de
natura sa stirbeasca sau sa impiedice suveranitatea altui stat. E o garantie juridica a suveranitatii
statelor si a dreptului popoarelor la autodeterminare. Principiul neinterventiei se aplica si in cazul
conflictelor neinternationale (razboaie civile) iar daca acest principiu e incalcat si un stat tert
intervine intr-un conflict armat neinternational, conflictul armat neinternational se transforma
intr-unul international. In cazul razboiului civil nu exista o codificare oficiala ci una neoficiala,
facuta de Institutul de drept International in 1975, care defineste razboiul civil. Razboiul civil e
considerat a fi un conflict armat cu caracter neinternational, aparut pe teritoriul unui stat si la
care participa fie guvernul existent al statului pe de-o parte si una sau mai multe miscari
insurectionale pe de alta parte care lupta pentru rasturnarea guvernului sau a regimului social,
politic ori economic sau pentru secesiunea sau autonomia unei parti din teritoriul acelui stat, fie
doua sau mai multe grupari armate dintr-o tara, care in lipsa unui guvern isi disputa autoritatea in
stat. Rezulta ca nu poate fi considerat razboi civil o razmerita dintr-o tara, tulburarile locale, nici
conflictele armate intre entitatile politice separate printr-o linie de demarcatie si care au existat
mai mult timp ca state separate si nici lupta popoarelor pentru autodeterminare. Aceasta definitie
a fost preluata din Protocolul de la Geneva din 1977. Se refera la protectia victimelor in cazul
conflictelor armate neinternationale. Codificarea neoficiala capata o acceptiune juridica.
In 1976 Institutul de Drept International a adoptat o rezolutie care face o serie de precizari:
Astfel, obligatiile sunt următoarele: obligatia statelor terte de a se abtine de la acordarea de
ajutor fortelor aflate intrun razboi civil, in special trupe care sa participe la ostilitati; obligatia
statelor terte de a nu tolera pe teritoriul lor de forte militare regulate sau neregulate care sa
participe la ostilitati intr-un razboi civil; obligatia statelor terte de a nu permite furnizarea de
arme sau de alte materiale de razboi combatantilor dintr-un razboi civil; obligatia statelor terte de
a nu acorda ajutor economic sau financiar combatantilor; obligatia statelor terte de a nu permite
uneia din partile aflate intr-un razboi civil sa foloseasca teritoriul sau ca baza militara, de refugiu
sau de aprovizionare; obligatia statelor terte de a nu furniza informatii militare.
Iar drepturile ale tertilor sunt următoarele: sa acorde partilor implicate intr-un razboi civil
ajutor umanitar, sa permita trecerea pe teritoriul sau a unui astfel de ajutor umanitar; în cazuri
autorizate de O.N.U. pot sa acorde ajutor tehnic sau economic nemilitar combatantilor.
4. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta. Pana in 1928 dreptul
international public era un drept al pacii si al razboiului. Dupa 1928 devine doar un drept al
pacii. Acest principiu a fost consacrat prin Pactul General de renuntare la razboi ca instrument al
politicii nationale a statelor, semnat la Paris la 27.08.1928. Pactul General de renuntare la razboi
- Pactul Briand Kellog, Charta O.N.U. adauga in plus aceea ca si amenintarea cu forta e interzisa
in relatiile internationale. Actul final de la Helsinki din 1975 precizeaza si dezvolta acest
principiu. El prevede următoarele obligatii:
- Nici un considerent nu poate fi invocat drept o justificare pentru a recurge la forta sau la
amenintarea cu forta;
- Satele trebuie sa se abtina de la orice act care constituie o amenintare cu forta sau o
folosire a ei direct sau indirect in relatiile cu alt stat;
- Sa se abtina de la orice desfasurare de forte, de la orice manifestare de forta care are ca
obiectiv amenintarea altui stat in scopul de a-i ingradi suveranitatea;
- Sa nu recurga la represalii bazate pe forta;
- Sa nu solutioneze diferendele internationale prin forta.
Prin prisma Actului final de la Helsinki din 1975 rezulta ca prin forta se intelege nu numai
forta armata, ci orice act de constrangere economica sau politica exercitat impotriva altui stat.
Constituie si actiunile militare terestre, maritime sau aeriene sau propaganda de razboi folosita
impotriva altui stat.
Prima incercare de definire a agresiunii in D.I.P. a fost intreprinsa in perioada interbelica si
s-a finalizat in 3 conventii - Londra, 3-5 iul. 1933. Aceste conventii au proclamat principiul
anterioritatii in timp. Este agresor statul care intreprinde primul o actiune in forta. Sunt
considerate agresiuni:
- Declaratiile de razboi facute altui stat;
- Invadarea cu forte terestre, maritime sau aeriene a teritoriului altui stat;
- Atacarea de catre fortele armate terestre, navale, aeriene, cu sau fara declaratia de
razboi, a teritoriului unui stat;
- Blocada navala a coastelor sau porturilor unui stat;
- Sprijinul acordat unor bande armate aflate pe teritoriul unui stat pentru invadarea altui
stat;
- Refuzul statului de a lua masuri impotriva acestor bande in cazul in care statul invadat
cere acest lucru.
Aceste conventii definesc agresiunea doar cu privire la conflictele internationale.
Alte posibilitati de agresiune:
- Bombardarea de catre fortele armate a teritoriului altui stat. • Invadarea (chiar si
provizorie) a teritoriului altui stat sau orice ocupatie militara sau anexare, prin folosirea
fortei, a teritoriului unui stat;
- Folosirea fortelor armate care stationeaza pe teritoriul unui stat, contrar acordului care
exista cu acel stat care a permis stationarea sau prelungirea perioadei de sedere pe acel
teritoriu dupa expirarea acordului;
- Cand un stat pune la dispozitia altui stat o parte din teritoriul sau si admite ca acesta din
urma sa comita un act de agresiune impotriva unui stat tert;
- Trimiterea de bande inarmate sau mercenari pentru a comite acte de violenta indreptate
impotriva altui stat.
1. Principiul rezolvarii prin mijloace pasnice a diferendelor international. Corolarul
principiului nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa îl reprezintă reglementarea paşnică a
diferendelor. Renunţând la folosirea forţei şi la ameninţarea cu forţa, statele s-au angajat prin
Carta ONU să reglementeze diferendele dintre ele prin mijloace paşnice. Ambele principii
constituie pentru toate statele obligaţii fundamentale în conducerea relaţiilor lor internaţionale,
decurgând din obiectivul garantării menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Acest principiu
s-a conturat ca atare în urma prevederilor înscrise în Pactul Ligii Naţiunilor din 1919, în Pactul
Briand Kellogg din 1928, în Actul general asupra reglementării paşnice a diferendelor
internaţiona le semnat la Geneva în 1928, dar în deosebi în Carta ONU din 1945. În 1928, Pactul
Briand Kellogg enunţa în termeni categorici obligaţia statelor „de a soluţiona orice diferende sau
conflicte, indiferent de natura sau originea lor, numai prin mijloace paşnice7.
6 Principiul cooperării între state8. Este un principiu care circumscrie obligatia sau
drept al statelor de a coopera intre ele in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale,
favorizate progresului si stabilitatii economice internationale.

7
file:///C:/Users/Asus/AppData/Local/Temp/Rar$DIa7020.5052/DREPT_INTERNATIONAL_PUBLIC.pdf ( VIZITAT LA
28.10.2019)
8
art.1 p. 3 Carta ONU
 Se datoreaza multiplicarii subiectelor de drept international, accentuarii interdependentelor,
aparitiei de probleme globale acute care solicita cooperarea tuturor statelor si gasirea de solutii
internationale pentru aceasta.
7. Principiul îndeplinirii cu bună – credință de către state a obligațiilor asumate în
conformitate cu Carta ONU91011. Acest principiu nu este doar o norma juridica, ci si una de
morala internationala: statele trebuie sa-si indeplineasca obligatiile care au consimtit in mod
liber. Este un principiu care se aplica atit tratatelor, cit si cutumei. Conditia esentiala pe care
acest principiu o implica este aceea ca obligatiile care trebuie executate cu buna credinta sa fie
licite.
8. Principiul inviolabilității frontierelor1213. Principiul prevede obligatia statelor de a “se
abtine acum si in viitor de la orice atentat impotriva acestor frontiere”, de la “orice cerere sau act
de acaparare si uzurpare a intregului sau a unei parti a teritoriului oricarui stat independent”
Actul final de la Helsinki prevede insa ca frontierele pot fi modificate, in conformitate cu dreptul
international, prin mijloace pasnice si prin acord.
9. Principiul integrității teritoriale14. Prevede obligatia statelor de a se abtine de la orice
actiune incompatibila cu scopurile si principiile Cartei ONU impotriva integritatii teritoriale,
independentei politice sau a unitatii oricarui state participant si in special de la orice asemenea
actiune care constituie o folosire a fortei sau o amenintare cu forta.
Se mai prevede ca nici o astfel de ocupatie sau dobindire nu poate fi recunoscuta ca legala.
10. Principiul respectării dreptului omului și libertăților fundamentale 15.
Initial considerat ca principiu de drept international de ramura si nu principiu fundamental,
deoarece se considera ca se refera doar la materia populatiei, astazi criteriul respectarii
drepturilor omului a devenit o coordonata esentiala a raporturilor interstatale si o conditie pentru
ade16rarea la diferite foruri si forme de cooperare sau integrare.

3. Principii rezultate din dispozițiile tratatelor institutive

Principiul proporționalității. Principiul proporționalității este prezent în dreptul public al

majorității țărilor comunitare. Putem distinge: țări în care consacrarea principiului s a realizat
explicit în constituție și legislație (Portugalia, Elveția etc.), iar pe de altă parte, țări în care nu este
evocat expres în legislație sau jurisprudență. În această din urmă categorie pot fi incluse: Grecia,
Belgia, Luxemburg etc.; țări în care acest principiu se aplică dreptului public în ansamblul său
(ex. Franța și Elveția), iar pe de altă parte țări în care utilizarea sa este limitată la câmpul de
aplicare al dreptului comunitar.17Principiul proporționalității este regăsit și în dreptul Uniunii
Europene, în sensul că legalitatea regulilor comunitare este supusă condiției ca mijloacele

9
Art. 2 p.2 Carta ONU
10
Declaratia din 1970
11
Art.29 al Conventiei de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969
12
Declaratia din 1970
13
Actul final de la Helsinki din 1975
14
Actul final de la Helsinki din 1975
15
Actul final de la Helsinki din 1975
16

17
Balan O., Gîrlea R., Denisenco L. Drept Comunitar. Chișinău, 2005, pag.57
folosite să fie corespunzătoare obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar
pentru a atinge acest obiectiv.18Principiul proporţionalităţii, în accepţiune clasică, presupune că
oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi
echitabilă evaluare a faptelor, pe echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o
selectare coerentă a mijloacelor şi mecanismelor care urmează a fi utilizate în vederea atingerii
unui scop predefinit. Proporţionalitatea, ca şi principiu de bază, este pe larg utilizată în cadrul
relaţiilor internaţionale, inclusiv în aspectul abordării diferitelor subiecte sensibile de pe arena
raporturilor interstatale. În fapt, este inimaginabil ca soluţionarea oricăror chestiuni de natură
juridică în amploarea acestora să nu fie însoţită de aplicarea justă a principiului proporţionalităţii.
Regula proporţionalităţii priveşte chiar şi domeniile complexe, în mod controversat tratate în
cadrul relaţiilor internaţionale actuale şi în doctrina contemporană a dreptului internaţional
public, precum este folosirea armelor nucleare. Dezbaterea referitoare la faptul dacă autorizează
dreptul internaţional folosirea armei nucleare prezintă un context favorabil, în care apare
întrebarea privind aplicabilitatea armei nucleare cu condiţia respectării principiului
proporţionalităţii.19
Principiul subsidiarității. Solicitările de autonomie în cadrul Uniunii Europene au la bază
principiul subsidiarității, principiu care se numără printre conceptele de bază ale comunității
europene. Acest principiu susține că fiecare set de probleme trebuie rezolvat de către autoritatea
competentă de cel mai mic nivel, eliminându-se astfel intervenția necesară a autorităților
superioare. Autoritățile centrale ar trebui să aibă o funcție subsidiară, conform acestui principiu,
ocupându-se doar de problemele care nu pot fi tratate la nivel local.
Acest principiu a fost introdus prin intermediul Tratatului de la Maastricht din 1992 20 și
este conținut și în propunerea pentru un Tratat constituțional al Europei. Subsidiaritatea este
prevazută în cadrul Tratatului de la Nisa în cadrul articolului 5 în urmatoarea formă:
„Comunitatea va acționa în cadrul limitelor de putere conferite prin prezentul tratat și pentru
obiectivele care i-au fost astfel atribuite. În domeniile care nu se află în competența sa exclusivă,
Comunitatea va acționa în conformitate cu principiul subsidiarității, doar dacă obiectivele
respectivei acțiuni nu pot fi îndeplinite suficient de către statele membre. Nici o acțiune a
Comunității nu poate depăși ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele prezentului
Tratat”.21Articolul 9 al Constituției Europene arată că „Conform principiului subsidiarității, în
domeniile care nu se află în competența sa exclusivă Uniunea va acționa doar dacă și în măsura

18
Fabian G. Drept instituțional comunitar, pag.126
19
DROOGHENBROECK, Van S. La proportionnalité dans le droit de la Convention Européenne des Droits
del'Homme. Bruxelles: Bruylant, 2001. 785 p. ISBN 2-8028-0144-9.
20
Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992
21
Trtatul de la Nisa, a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare: 1 februarie 2003, art.5
în care obiectivele respectivei acțiuni nu pot fi atinse suficient de către statele membre, fie la
nivel central fie la nivel local, dar care pot fi atinse într-o mai buna măsura la nivelul Uniunii”.22
Principiul aplicabilității immediate este un principiu de drept - formulat ca atare de
Curtea de Justitie - prevazut expres in izvoarele de drept comunitar si consta in aceea ca la data
intrarii in vigoare a actului (data publicarii sau data prevazuta expres) dispozitiile sale se aplica
imediat subiectelor avute in vedere. Pe baza principiului efectului direct al dreptului comunitar,
normele acestuia vor putea fi invocate direct in fata instantelor nationale de catre partile aflate in
litigiu, caci in momentul in care un stat devine membru al Uniunii Europene sistemul de drept
este inglobat in ordinea nationala de drept devenind astfel direct aplicabil in sistemul
respectiv.23Deci, dreptul UE se aplica în ordinea juridica interna asa cum a fost adoptat, fara sa
fie necesara asimilarea sau transformarea lui în drept intern. Normele de drept comunitar se
integreaza în dreptul intern al statelor membre, care nu au posibilitatea sa aleaga între conceptia
monista sau dualista, prima fiind obligatorie. Prin hotarârea din 3 aprilie 1968, în cauza Firma
Molkerei24, Curtea de justitie a consacrat conceptia monista, statuând ca "dispozitiile penetreaza
în ordinea juridica interna, fara ajutorul nici unei masuri nationale".25
Principiul aplicabilității directe îşi găseşte confirmarea în dispoz. art. 288 alin.2 TFUE 26,
dar numai în ceea ce priveşte regulamentele, despre care se precizează că sunt de aplicabilitate
directă în toate statele membre.Această acţiune în justiţie face parte din categoria acţiunilor de
plină jurisdicţie, având ca scop constatarea faptului că un stat nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi
reveneau în calitate de membru al Uniunii Europene şi determinarea acestuia de a se conforma
dispoziţiilor tratatelor. Constituind o acţiune care se introduce direct în faţa Curţii de Justiţie, nu
reprezintă însă singura procedură care poate fi utilizată în acest scop, întrucât mai există şi
mijloace de acţiune în faţa instanţelor naţionale în baza principiului supremaţiei dreptului
Uniunii Europene. Spre deosebire însă de aceste posibilităţi, acţiunea pentru neîndeplinirea
obligaţiilor are un rol mai important, întrucât nu trebuie să fie condiţionată de existenţa unui
interes direct, putând fi introdusă de către Comisie fără invocarea principiului efectului direct al
dreptului Uniunii, ci în baza atribuţiei sale de a veghea la respectarea normelor comunmitare de
către statele membre.27 Orice persoană poate înainta Comisiei Europene o plângere formulată
împotriva unui stat membru prin care să denunțe o masură (legislativă, normativă sau
administrativă) sau o practică contrară unei dispozitii sau unui principiu de drept comunitar. Nu
trebuie dovedit interesul de a acționa. Totusi, pentru a fi luată în considerare, plângerea trebuie
22
Tratatul de instituire a Constituției Europene, semnat la 18 iulie 2003, art.9
23
Leicu C. Drep Comunitar. București, 1998, pag.43
24
Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene 28/67 din 3 aprilie 1968.
25
http://www.scritub.com/stiinta/drept/DREPTUL-COMUNITAR14265.php , vizitat la data de 01.10.2018
26
Tratatul privind Funcționării Uniunii Europene, încheiat la Roma la 25.03.1957, art.288, alin.2.
27
Filipescu I. Drept institutional comunitar European. București, 2000, pag.44
sa se refere la o încalcare a dreptului comunitar de catre un stat membru, deci nu poate sa aiba ca
obiect un litigiu de natură privată. 28
Principiul priorității. CJUE a consacrat principiul supremaţiei în hotărârea Costa
împotriva Enel din data de 15 iulie 196429. În această hotărâre, Curtea declară că legislaţia emisă
de instituţiile europene se integrează în sistemele juridice ale statelor membre, care sunt obligate
să o respecte. Dreptul european are atunci supremaţie asupra legislaţiilor naţionale. Astfel, dacă
o regulă naţională este contrară unei dispoziţii europene, autorităţile statelor membre trebuie să
aplice dispoziţia europeană. Dreptul naţional nu este nici anulat şi nici abrogat, însă caracterul
său obligatoriu este suspendat.Curtea a precizat în continuare că supremaţia dreptului european
se aplică tuturor actelor naţionale, indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior
actului european în cauză.Întrucât dreptul european devine superior dreptului naţional, principiul
supremaţiei garantează aşadar o protecţie uniformă a cetăţenilor, prin dreptul european, pe întreg
teritoriul UE.30
Principiul loialității. Acest principiu, consacrat de Tratat şi promovat, de asemenea, de
Curtea de justiţie, denumit şi principiul solidarităţii, este prevăzut la art. 10 CE 31, care dispune că
statele membre vor întreprinde toate măsurile corespunzătoare, indiferent că sunt generale sau
speciale, de a asigura îndeplinirea obligaţiilor, ce rezultă din Tratat ori, din acţiunea întreprinsă
de instituţiile Comunităţii şi că ele facilitează acesteia îndeplinirea misiunilor ei. Ele se vor
abţine de la orice măsură care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului. În acest principiu,
considerat şi el ca derivând din natura dreptului comunitar, se constată că sunt trei obligaţii în
sarcina statelor membre, două pozitive şi una negativă. Obligaţiile pozitive nu au o formă
concretă, ci mai curând una generală; o formă concretă a lor va fi dobândită, cu toate acestea, în
conjuncţie cu obligaţiile şi obiectivele specificate în Tratat ori care se întemeiază pe acesta.32

4. Principii rezultate din natura comunităților.

Principiile rezultate din natura comunităților sun numite și principii constituționale pentru
că ele decurg din necesitatea interpretării tratatelor, a precizării și completării lor. Din această
categorie de principii fac parte următoarele principii:
Principiul preferinței comunitare. Esenţa acestui principiu este că întodeauna dreptul
comunitar primează în faţa dreptului statelor membre ale U.E. 33

28
Emilian Ciongaru, ”Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar european”, Analele Universităţii “Constantin
Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2010.
29
CJUE nr.6/64 din 15 iulie 1964
30
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al14548 , vizitat la data de 01.10.2018
31
Tratatul de instituire a Constituției Europene, semnat la 18 iulie 2003, art.10
32
Ceban Cristina. Note de curs: Drept comunitar European. Chișinău, 2013, pag.74
33
. Marcu Viorel, Diaconu Nicoleta, Drept comunitar general, pag. 47;
 Deci conform acestui principiu niciodată nu se poate opune unui drept comunitar, un drept
intern indiferent de natura lui.În spiritul acesta se poate conchide şi că acest principiu se aplică
indiferent dacă norma internă a apărut anterior sau posterior normei comunitare. Spre deosbire
de dreptul internaţional, în dreptul comunitar principiul priorităţii nu include totuşi, numai
obligaţia statelor membre de a aduce dreptul lor naţional în concordanţă cu dreptul comunitar, ci
presupune, în afară de aceasta, ca în baza principiului efectului direct- toate autorităţile şi
instanţele statale să lase neaplicat dreptul naţional ce este contrar dreptului comunitar în
procesele ce le judecă chiar ele. Această prioritate este înainte de toate o caracteristică de prim
rang a dreptului comunitar, care n-ar putea exista ca drept decât cu condiţia de a nu putea fi
subjugat de dreptul statelor membre.
Urmărirea îndeplinirii obiectivelor Uniunii Europene impune aplicarea uniformă a
dreptului comunitar, fără de care nu se produce integrarea. În consecinţă, prioritatea dreptului
comunitar nu decurge din vreo ierarhie între autorităţile naţionale şi cele comunitare, care ar fi,
de altfel, contrară bazei construcţiei europene, ci ea se fondează pe faptul că această
reglementare trebuie să prevaleze, altminteri încetează să mai fie comună şi, încetând să mai fie
comună, ea încetează să existe, iar scopurile Uniunii Europene nu mai au sens.
Putem spune că dreptul comunitar îşi afirmă superioritatea în virtutea propriei sale naturi,
această superioritate, deci nu rezultă din vreo concesie din partea dreptului constituţional al
statelor membre.34
Principiul cooperării. Principiul cooperării este înţeles prin prisma faptului că o
comunitate cum este Uniunea Europeană poate să apară, să se dezvolte şi să reziste doar în
ipoteza în care entităţile din sistem trebuie să manifeste constant o cooperare comunitară. Prin
acest principiu sunt vizate relaţiile dintre state şi ordinea juridică comunitară.
Caracteristic unei comunităţii îi este dreptul coordonării, care, presupune depăşirea
nivelului simplei reciprocităţi, în favoarea unui nivel de solidaritate. Ordinea juridică din acest
tip de sistem este, deopotrivă, centralizată şi descentralizată, caracterizându-se, însă, printr-un
înalt nivel de coeziune şi coerenţă, bazat pe un simţ al datoriei, reflectat în loialitate. In vederea
unei mai bune concretizări a esenţei acestui principiu putem spune că este vorba de o coordonare
în sensul că organele statelor comunitare funcţionează deopotrivă ca organe ale statului şi ca
organe ale comunităţii formate de acestea. 35
Principiul autonomiei statelor membre.Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene se
referă la acest principiu în termenii ca ,, în cazul în care punerea în aplicare a unui regulament
comunitar revine autorităţilor naţionale, trebuie admis că, în principiu, această aplicare să se facă

34
http://file.ucdc.ro/cursuri/T_3_n312_Drept_comunitar.pdf.pdf;
35
Fuerea Augustin, Drept comunitar European. Partea general, pag. 76.
cu respectarea formelor şi a procedurilor dreptului naţional"; „atunci când dispoziţiile tratatului
sau ale regulamentelor recunosc puteri statelor membre sau le impun obligaţii în scopul aplicării
dreptului comunitar, problema modului în care exercitarea acestor puteri şi executarea acestor
obligaţii pot fi încredinţate de state unor organe determinate ţine doar de sistemul constituţional
al fiecărui stat ". În aceste condiţii generalizat înţelegem că asta presupune ca statele comunitare
să aplice regulile comunitare în funcţie de propriile instrumente ce le au, adică prin procedurile şi
propriile puteri în timp ce alţi teoreticieni spun că principiul presupune că în cazul în care
comunitatea nu are căi de aplicare a unei anumite reglementări sau decizii această cale să o ofere
statul comunitar prin instituţiile şi pârghiile sale.
Se poate ajunge la situaţia în care statele comunitare sunt în procedura de a desemna mai
multe instituţii care să aplice sau să implementeze o anumită normă comunitară, această
procedură fiind perfect legală în condiţiile în care toate aceste instituţii vor face o aplicare de
acelaşi fel, uniformă. De asemenea, Curtea a stabilit că principiul acesta nu impune aplicarea
soluţiei naţionale cea mai favorabilă, ci stipuleză doar că în cazurile bazate pe dispoziţii de drept
comunitar nu trebuie să se recurgă la mijloace diferite de cele la care s-ar recurge în cazuri
similare ce se bazează pe dispoziţii de drept naţional.36
Principiul egalității. Acest principiu considerat ca derivând din natura dreptului european
presupune, în primul rând, excluderea discriminãrii, adica un tratament egal al partilor în situatii
identice si comparabile. 37
El este prevazut, prin aplicatii, în chiar textele tratatelor comunitare. Astfel, art. 141 al
Consiliului Europei38 interzice discriminarea între sexe prin aplicarea principiului ca femeile si
barbatii trebuie sa primeasca plata egala pentru munca egala, iar art. 12 CE interzice expres
discriminarea pe motive de nationalitate.Alte dispozitii interzic discriminarea în materia liberei
circulatii a marfurilor, persoanelor si capitalului. Principiul egalității se aplica tuturor relatiilor
juridice care pot fistatornicite în cadrul teritoriului comunitar în virtutea locului unde au fost
convenite sau a locului unde îsi produc efectele.
Principiul solidarității.Acest principiu, consacrat de Curtea de Justitie a Uniunii
Europene, este prevazut la art. 10 Consiliul Europei, care dispune ca statele membre vor lua toate
masurile corespunzatoare, indiferent ca sunt generale sau speciale, pentru a asigura îndeplinirea
obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea întreprinsa de institutiileComunitatii si ca ele
faciliteaza acesteia îndeplinirea misiunilor ei. Ele se vor abtine de la orice masura care ar
periclita realizarea obiectivelor Tratatului.

36
http://file.ucdc.ro/cursuri/T_3_n312_Drept_comunitar.pdf.pdf;
37
http://www.scritub.com/stiinta/drept/PRINCIPIILE-DREPTULUI-EUROPEAN547342.php
38
Consiliul Europei. Art. 2, 10, 12, 141.
 În acest principiu, considerat si el ca derivând din natura dreptului comunitar, se constata
ca sunt trei obligatii în sarcina statelor membre: doua pozitive si una negativa. Prima obligatie
pozitivã este precizata în partea I a art. 10 alin. 1, în sarcina statelor membre, în sensul de a lua
toate masurile corespunzatoare, indiferent ca sunt generale sau speciale, spre a asigura
îndeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea întreprinsa de institutiilor
Comunitatii. Cea de-a doua obligatie pozitivã - prevazuta în partea a doua din alin.1 al art. 10 -
privind facilitarea realizarii sarcinilor comunitare vizeaza îndatorirea statelor membre de a
furniza Comisiei informatiile cerute spre a se verifica daca masurile pe care ele le-au luat sunt
conform dreptului comunitar, adica legislatiei primare sau secundare. Cea de-a treia obligatie -
negativã -consta în aceea ca, potrivit art.10 alin. 2, statele membre trebuie sa se abtina de la orice
masura care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare.
Aceste obiective sunt prevazute la art. 2 CE, dar acest articol contine si mijloacele de
realizare a obiectivelor, prin care, la rândul lor, se face trimitere la activitatile implicate în acest
proces, mentionate la art. 3 si 4.39
Principiul echilibrului instituţional presupune că fiecare instituţie trebuie să acţioneze în
conformitate cu puterile conferite ei prin tratate, astfel încât să nu afecteze de o manieră negativă
atribuţiile celorlalte structuri ale UE.
Echilibrul instituţional reuneşte pe de o parte separarea puterilor şi competenţelor
instituţiilor şi pe de altă parte colaborarea şi cooperarea între aceleaşi instituţii ale Uniunii.
Odată cu Tratatul de la Lisabona clasicul triunghi instituţional, Consiliul, Comisie,
Parlament, trece printr-o amplă reformă.40
Dacă în 1951 Tratatul de la Paris care instituia Comunitatea Europenă a Cărbunelui şi
Oţelului aducea în prim plan Înalta Autoritate (actuala Comisie), iar începând cu anul 1957 şi
Tratatele de la Roma debuta lunga perioadă de prevalenţă a Consiliului, pentru ca ultimele tratate
să crească succesiv puterile Parlamentului European asistăm în prezent, odată cu Tratatul de la
Lisabona, la creşterea exponenţială a acestor puteri. 41
Consiliul Uniunii Europene a fost dezechilibrat însă în chiar funcţionarea lui internă.
Astfel, există Consilii care au un preşedinte permanent (CAGRE şi ECOFIN) şi există Consilii
care au preşedinţie prin rotaţie. Nu a existat la momentul Lisabona voinţă politică pentru
instaurarea unor preşedinţii permanente la toate Consilii de Miniştri, astfel , preşedinţia prin
rotaţie are acum o valoare mai mult simbolică şi conduce la tensiuni între reprezentanţii delegaţi
de state şi reprezentanţii permenenţi ai Uniunii.

39
http://www.scritub.com/stiinta/drept/PRINCIPIILE-DREPTULUI-EUROPEAN547342.php
40
Tratatul de la Lisabona.
41
Tratatul de la Paris.
 Delicateţea noului echilibru instituţional se reflectă cel mai bine în funcţia Înaltului
Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. De relaţiile pe
care acesta le v-a stabili cu instituţiile din jurul său, depinde succesul acestei funcţii.42
Principiul liberei circulații. Libertatea de circulație și de ședere a persoanelor în Uniunea
Europeană reprezintă piatra de temelie a cetățeniei Uniunii, consacrată de Tratatul de la
Maastricht în 1992. Eliminarea treptată a frontierelor interne, în conformitate cu acordurile
Schengen, a fost urmată de adoptarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și
ședere în UE pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. În ciuda importanței acestui
drept, la zece ani de la termenul de aplicare a directivei, persistă obstacole substanțiale în ceea ce
privește punerea sa în aplicare.43
Sensul inițial al conceptului de liberă circulație a persoanelor s-a schimbat în timp. Primele
prevederi în materie, datând din 1957, incluse în Tratatul de instituire a Comunității Economice
Europene (1.1.1, 2.1.5 și 2.1.4), se refereau la libera circulație a lucrătorilor și la libertatea de
stabilire, înțelese ca drepturi ale angajaților sau prestatorilor de servicii. 44
Tratatul de la Maastricht 45a introdus noțiunea de cetățenie a UE, de care beneficiază
automat fiecare cetățean al unui stat membru. Această cetățenie a UE stă la baza dreptului
persoanelor de a circula și a se stabili liber pe teritoriul statelor membre. Tratatul de la Lisabona46
a confirmat acest drept care este, de asemenea, inclus în dispozițiile generale referitoare la
Spațiul de libertate, securitate și justiție.47
Principiul liberei concurențe.Normele europene au fost elaborate astfel încât să le
garanteze întreprinderilor condiții echitabile și egale de concurență. În același timp, ele iau în
considerare aspecte precum inovarea, standardele comune sau dezvoltarea întreprinderilor mici.
Conform normelor europene, întreprinderilor nu li se permite:
• să fixeze prețuri sau să-și distribuie între ele cote de piață
• să facă abuz de poziție dominantă pentru a elimina de pe anumite piețe concurenți de
dimensiuni mai mici
• să fuzioneze dacă astfel ar obține o poziție care le-ar permite să controleze piața .

42
3. http://geopolitics.ro/echilibrul-institutional-in-uniunea-europeana-dupa-adoptarea-tratatului-de-la-lisabona/
43
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/147/libera-circulatie-a-persoanelor ( vizitat la 28.10.2019)
44
Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene.

45
Tratatul de la Maastricht.

46
Tratatul de la Lisabona.

47
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/147/libera-circulatie-a-persoanelor ( vizitat la 28.10.2019)
 În realitate, aceste norme reușesc să împiedice doar un număr mic de fuziuni. Companiile
mari, care desfășoară un volum mare de activități în UE, nu pot fuziona fără aprobarea Comisiei
Europene , chiar dacă nu își au sediul în UE.
Protecție pentru întreprinderile mici.Firmele mari nu se pot folosi de puterea lor de
negociere pentru a le impune furnizorilor sau clienților lor condiții care le-ar putea îngreuna
derularea unor contracte comerciale cu firme concurente. Comisia poate amenda întreprinderile
care recurg la astfel de practici (și chiar face acest lucru), deoarece pot determina o creștere a
prețurilor și/sau reducerea ofertei.
Investigațiile UE nu vizează doar comerțul cu produse, ci și profesiile (medic, avocat etc.)
și serviciile, inclusiv serviciile financiare, precum serviciile bancare cu amănuntul și cardurile de
credit.48
Fără ajutoare nejustificate.Comisia monitorizează și ajutorul pe care guvernele statelor
membre îl acordă întreprinderilor (ajutor de stat), cum ar fi:
• împrumuturile și subvențiile;
• reducerile fiscal;
• furnizarea de produse și servicii la prețuri preferențiale;
• garanțiile de stat care îmbunătățesc ratingul de credit al unei societăți în raport cu
concurenții săi.
Această asistență nu este însă lipsită de riscuri. Ea poate favoriza interesele firmelor care se
sprijină pe o rețea de relații, în detrimentul celor care concurează pe piață bazându-se numai pe
forțele proprii, și toate acestea pe banii contribuabilului. Descurajarea acestor subvenții
nemeritate constituie o modalitate ieftină și eficientă de a asigura condiții echitabile de
concurență și de a promova creșterea economică în Europa.
Norme flexibile. Aceste norme sunt aplicate cu discernământ și flexibilitate. Considerentele
luate întotdeauna în calcul sunt beneficiile pentru consumatori sau eventualele prejudicii care ar
putea fi aduse altor întreprinderi. De exemplu, guvernele pot acorda ajutor întreprinderilor aflate
în dificultate sau întreprinderilor nou-create, dacă acestea au o șansă reală să devină în cele din
urmă profitabile și să salveze astfel sau chiar să creeze locuri de muncă. Nu este însă permisă
ajutorarea întreprinderilor care se află în dificultate, dar care nu au șanse să devină viabile.
Alte posibile excepții de la normele generale vizează:
• companiile care lucrează împreună la elaborarea unui standard tehnic unic, valabil pentru
ansamblul pieței
• societățile mai mici, care cooperează pentru a putea concura mai bine cu firmele mai mari

48
proiecte de dezvoltare regională. https://europa.eu/european-union/topics/competition_ro( vizitat la 28.10.2019)
 • inițiativele în materie de cercetare și inovare.49
Principiul nediscriminării. Nediscriminarea reprezintă o prioritate şi la nivelul viziunii şi
politicilor Uniunii Europene. Reglementarea principiului nediscriminării este realizată printr-o
serie de directive şi prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Întregul sistem
legislativ în materie al UE se află într-o relaţie de sincronizare cu Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului.Două directive, adoptate în anul 2000, vizează nediscriminarea cu privire la
integrarea în domeniul forţei de muncă al cetăţenilor.
Prima dintre acestea, Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, reglementează
interzicerea discriminării pe motive care ţin de orientarea sexuală, credinţa religioasă, vârsta şi
handicapul. Cea de-a doua, Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine etnică, cuprinde prevederi împotriva discriminării bazate pe
apartenenţa la o anumită rasă sau pe originea etnică. A doua directivă extinde aria de acţiune a
principiului nediscriminării în UE, prin faptul că priveşte nu numai accesul la forţa de muncă, ci
şi la sistemul de asistenţă socială şi al asigurărilor sociale, precum şi accesul la bunuri şi servicii.
Un pas înainte faţă de cele două directive, către nediscriminarea în funcţie de sex, îl face
Directiva de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la
bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, din 2004. În anul 2000, a fost adoptată Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care include drepturile omului prevăzute de
constituţiile statelor membre ale UE, de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de tratatele
universale privitoare la drepturile omului. Dacă la adoptarea ei de Comisia Europeană, Carta
avea doar statutul unei declaraţii de principii, nefiind obligatorie, din 2009, după intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta a dobândit statutul de document obligatoriu pentru
statele membre şi pentru instituţiile Uniunii Europene. Legislaţia Uniunii Europene în ceea ce
priveşte drepturile omului este construită pe fundamentul sistemului creat de Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv în materie de nediscriminare şi promovare a egalităţii
de şanse.50
5.Principiile sistemelor juridice ale statelor member51.
Principiile generale deduse din sistemele juridice naţionale au fost deduse de Curtea
de Justiţie dintro analiză de drept comparat.
Principii generale deduse din sistemele juridice naţionale sunt:

49
proiecte de dezvoltare regională. https://europa.eu/european-union/topics/competition_ro( vizitat la 28.10.2019)
50
http://www.tribunainvatamantului.ro/nediscriminarea-principiu-fundamental-in-sistemul-european-al-drepturilor-
omului/
51
https://www.academia.edu/10184227/Izvoarele_nescrise_ale_dreptului_european ( vizitat la 28.10.2019)
 - principiul securităţii juridice; este un principiu fundamental al oricărui sistem
juridic și are un rol important în dreptul comunitar. Potrivit lui, aplicarea legii la o situaţie
specifică trebuie să fie previzibilă. Principiul poate fi descris ca obligaţia ce revine autorităţi lor
publice de a asigura că legea să fie ușor de stabilit de către aceștea cărora li se aplică și ca aceștea
să poată, nu fară temei, să prevadă, existenţa ei,ca și modul în care va fi aplicată și interpretată.
- principiul bunei credinţe; principiul încrederii legitime a fost recunoscut ca
făcând parte din ordinea juridică comunitară. Ca și în cazul principiului drepturilor dobândite și
al securităţii juridice, Curtea a încercat să stabilească un just echilibru între respectarea încrederii
legitime a persoanelor supuse unei autorităţi administrative întro reglementare care le este
aplicabilă și exigenţele nu mai puţin legitime ale flexibilităţii reglementării în special în
domeniul economic. Acest principiu se aplică nu numai in domeniul economic dar și al funcţiei
publice comunitare. 
- principiul proporţionalităţii; acest principiu presupune ca legalitatea regulilor
comunitare să fie supusă condiţiei ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare obiectivului
legitim urmărit de aceste reguli și nu trebuie să depășească, să meargă mai departe decât este
necesar să îl atingă și când existe o posibititate de alegere între măsuri corespunzătoare, în
principiu, trebuie să fie aleasă cea mai puţin oneroasă.
Alte principii generale deduse din sistemele juridice naţionale sunt: principiul
respectării drepturilor câștigate în materie socială; principiul nediscriminarii
după sex; principiul bunei administraţii; principiul îmbogăţirii fără justă cauză; principiul
liberei alegeri a partenerului economic.

6. Drepturile fundamentale ale omului, privite ca principii de drept.

În faţa Curţii de justiţie au fost puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor
fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază
adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general. Numai Tratatul de la Maastricht
prevede în art. 6 că Uniunea europeană se întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei,
respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii
care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate
prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 şi aşa cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale comune
statelor membre . Respectarea acestor drepturi formează o parte integrantă a principiilor generale
de drept apărate de Curtea de justiţie de la Luxembourg. Protecţia acestor drepturi, atât timp cât
sunt inspirate de tradiţii constituţionale comune statelor membre, trebuie să fie asigurată în
cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii. Drepturile fundamentale constituie o parte
integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie
şi, în acest sens, Curtea de justiţie şi Curtea de primă instanţă se inspiră din tradiţiile menţionate
şi din orientările oferite de tratatele internaţionale. În Preambulul AUE s-a făcut referire numai la
promovarea democraţiei pe baza drepturilor fundamentale recunoscute în Constituţia şi în legile
statelor membre, în Convenţia europeană şi în Carta socială europeană pentru protecţia
drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le-au semnat, Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului având o semnificaţie specială în acest sens. La Consiliul
european de la Nisa din 7-11 decembrie 2000, Parlamentul, Consiliul Uniunii Europene şi
Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului52

Bibliografie

52
https://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/081_-_Drept_comunitar_european.pdf
( VIZITAT LA 28.10.2019)