SANATATEA SERVICIU PUBLIC IN ROMANIA

1. PREZENTARE GENERALĂ

Sistemul românesc de sănătate este unul dintre domeniile rămase în urma

dezvoltării generale a economiei. O simţim fiecare dintre noi, în calitate de pacienti, dar

şi medicii şi asistentele, care aleg să plece în masa în vestul Europei Sănătatea este un

serviciu public, ceea ce implica un grad mare de responsabilitate din partea personalului.

Modele de bună practică în sănătate din regiune sunt Grecia sau Turcia, care au sisteme private
dezvoltate şi de o calitate care a atras înapoi medicii emigranti.

Rezultatele sistemului de sănătate actual sunt cele mai evidente în statistici, unde, cu 80 de euro pe
cap de locuitor, figurăm pe ultimele locuri la consumul de medicamente,dar pe primele la
mortalitate, precum şi la incidenta unor boli grave precum hepatita sau tuberculoza. Cu toate că
plătesc asigurările sociale, românii aleg să se opereze in străinătate sau să plătescă din buzunar o
consultație la privat, ceea ce dovedeşte

increderea redusă pe care o au în sistemul de stat.

Accesul la serviciile de educaţie şi de sănătate este considerat un drept fundamental al

individului, în toate ţările civilizate. Sănătatea pare a fi un nou "segment" în care

problemele tind să se globalizeze. Nu doar românii se confruntă cu greutăti în finantarea

domeniului, ci mai toate țările lumii. Un primat realizat de Organizația pentru Cooperare

şi Dezvoltare Economică arată că, la nivelul multor state, cheltuielile cu sănătatea cresc

intr-un ritm mai ridicat decât ritmul de creştere economică.

Sistemul românesc de asistenţă medicală este deţinut aproape în totalitate de către stat

şi este format dintr-o serie de retele de spitale, policlinici şi alte instituții medicale de

catre Ministerul Sănătăţii şi Familiei prin 42 de Directii Judetene de Sănătate Publică.

Modificarea sistemului după 1989 a insemnat costuri suplimentare, o stare de confuzie

în rândul personalului medical, întârzieri în reglementarea legislativă a atributiilor

părților componente ale sistemului, o circulare disfuncțională a fondurilor, luarea unor

decizii punctuale, pe parcurs, fără a se cunoaşte repercusiunile sociale pe termen lung

ale acestora - toate acestea afectând, în cele din urmă, calitatea şi accesibilitatea

serviciilor medicale oferite beneficiarului.

Deşi procentul de neasigurați nu este foarte mare (între 5 şi 10%), noul model a dus la o

reducere a accesului populaţiei la serviciile medicale, prin existenţa acestui segment care nu poate
beneficia de asistenta medicală, în afara celei de urgenţă. În al doilea

rând, există încă elemente moştenite din vechiul primat care nu şi-au găsit rezolvarea şi
care favorizează reducerea accesului la serviciile medicale sau reducerea calității

acestora: absența asistenţei medicale primare, în unele localități din rural, existenţa

unităților medicale deteriorate şi lipsite de dotarea necesară, salariile reduse ale

personalului medical şi practica încetățenită a plății informale din partea bolnavului,

pentru serviciile primate.

Sanatatea din domeniul public, desi nu i-a fost contestata niciodata importanta in

mod oficial, s-a confruntat intotdeauna cu deficiente serioase la nivelul Romanie. Anul

acesta, bugetul sanatatii abia daca atinge 3% din PIB. Bolnavii cronici sunt din ce in ce

mai amenintati cu sistarea finantarii tratamentelor si procedurilor medicale, medicii se

orienteaza in numar foarte mare spre alte tari, mai decente in remunerarea serviciilor

lor, pacientii cu ceva resurse financiare la dispozitie prefera sa se adreseze clinicilor din

Ungaria, Austria, Germania, Franta, Spania. Comparativ cu situatia altor state din

Uniunea Europeana, situatia Romaniei este de-a dreptul ingrijoratoare. Ungaria dedica

ingrijirii sanatatii cetatenilor sai 7% din PIB, Austria 8%, Germania peste 9%, Franta 10%,

Spania 7%. Finantarea sistemului de sana-tate este o problema majora a oricarui guvern

responsabil. Cheltuielile pentru sanatate pe cap de locuitor, de doar 397 de dolari în

anul 2008, aduc Romania în vecinatatea Cubei, Venezuelei si statului Panama. Ungaria

cheltuieste de trei ori mai mult pentru sanatatea fiecarui cetatean. Reducerea continua

a contributiilor sociale platite la fondul unic de asigurari de sanatate a determinat

subfinantarea cronica, aproape ucigasa, a sistemului. In aceste conditii, dezbaterea

initiativei cetateneşti de fixare a bugetului sanatatii la 6% din PIB nu este numai

prioritara, ci chiar vitala.

Un studiu recent al Centrului francez pentru cercetarea economica si aplicatiile sale

demonstreaza ca valoarea adaugata in fiecare an la PIB-ul national prin ameliorarea

starii de sanatate a cetatenilor si prin cresterea sperantei de viata sanatoasa este

impresionanta, ridicandu-se la 50% din cresterea PIB-ului. Cercetatorii Hall si Jones au

propus chiar un model matematic de optimizare a cheltuielilor pentru sanatate.

Conform acestui model, nivelul optim al cheltuielilor de sanatate este atins atunci cand

beneficiul marginal al unei vieti salvate este egal cu costul marginal al unei vieti salvate.

Analiza si perspectivele serviciilor de sanatate si asistenta sociala

In vederea realizarii analizei evolutiei serviciilor de sanatate si asistenta sociala se vor

alege ca indicatori si numarul de paturi din unitatile sanitare si PIB-ul.

2. SANATATE PUBLICA IN ROMANIA

România avea în anul 1990 un sistem medical exclusiv public, puternic centralizat,

sustinut financiar de catre bugetul de stat si coordonat de catre Ministerul Sanatatii si

inspectoratele sale sanitare judetene. Serviciile erau oferite populatiei, oficial în mod

gratuit, însa subfinantarea grava a sistemului o lunga perioada de timp a dus la scaderea

calitatii serviciilor oferite si transferul unei parti a costului acestora catre populatie.

Multe dintre policlinici si spitale functionau în cladiri deteriorate, fara dotare tehnica

corespunzatoare, medicamentele românesti si materialele sanitare nu acopereau

cererea din unitatile sanitare, iar medicamentele din import, noi si eficiente, erau

inaccesibile pentru majoritatea populatiei. Astfel, o parte din costurile tratamentelor

erau transferate, direct sau indirect, catre beneficiar, inclusiv prin platile informale catre

personalul medical, limitând astfel accesul unor segmente din populatie la serviciile

medicale.

Calitatea redusa a serviciilor si lipsurile din sistem, datorate bugetului redus, impuneau

luarea unor decizii, în sensul îmbunatatirii asistentei medicale publice în România.

Trecerea la un model bazat pe asigurari de sanatate a fost evaluata de catre decidenti, la

momentul respectiv, drept solutia optima pentru multe dintre problemele sistemului.

Drept urmare, principiile de organizare, finantare si oferire

catre populatie a serviciilor sistemului sanitar public au fost modificate, începând cu

anul 1996, din punct de vedere legislativ, iar din punctul de vedere al transformarilor

efective, începând cu anul 1999.

Serviciile medicale sunt, astfel, în prezent, acordate în baza contributiei la fondul de

asigurari de sanatate (6,5 % din salariul brut al angajatului si 7% din partea

angajatorului).

Asiguratul beneficiaza, pe baza acestei contributii, în mod gratuit de un pachet de

servicii definite drept vitale si reglementate legislativ. Asistenta medicala primara este,

in prezent, oferita de catre medicul de familie, dorindu-se o accentuare a rolului

serviciilor primare, ca prim filtru de rezolvare a problemelor. Accesul la asistenta

ambulatorie si cea spitaliceasca (în afara urgentelor) si accesul la medicamentele

compensate si gratuite se face prin medical de familie. Medicii nu mai au statutul de

salariati ai statului, ci devin furnizorii de servicii medicale care încheie un contract cu

Casa de asigurari de sanatate, noua coordonatoare a sistemului. Personalul medical

mediu este angajat de catre acesti furnizori de servicii (medici si spitale). Ministerul

sanatatii isi mentine doar rolul de finantare si coordonare a programelor nationale de

sanatate publica.

De asemenea, noul model a dus la o reducere a accesului populatiei la serviciile

medicale, prin aparitia unor persoane care nu pot beneficia de asistenta medicala (in

afara celei de urgenta, minimale) neavând asigurare de sanatate. Dupa 1990, au fost

realizate si modificari în sens pozitiv, în oferirea asistentei medicale. Unele dintre

policlinicile si spitalele din sectorul public ofera astazi servicii imbunatatite si

diversificate fata de acum 13 ani, iar pe piata exista medicamente noi si eficiente,

inclusiv din import. Exista, de asemenea, un sistem privat de acordare a serviciilor

medicale, adiacent celui public si o retea extinsa de farmacii private. În acelasi timp, in

contextul saracirii populatiei, un segment larg al acesteia, desi asigurat, nu isi permite

costul tratamentelor, accesarea serviciilor spitalicesti performante aflate în afara

localitatii de resedinta sau apelarea la serviciile sistemulul privat, ca alternativa la

sistemul public.

O mare parte a populatiei din România are, în prezent, un deficit de educatie

sanitara si planning familial, incluzand lipsa constientizarii rolului preventiei si al

obisnuintei de consult medical in cal aparitiei unei probleme, elemente care

demonstreaza rolul redus pe care sistemul de sanatate la acordat programelor de

educatie sanitara si preventie in randul populatiei

Ca urmare, în România se întâlnesc cele mai inalte valori (in context european) als

incidentei bolilor aparatului circulator, TBC-ului si ale altor boli infectioase sau

parazitare. Mortalitatea infantila si materna sunt indicatori relevanti ai problemelor c

acces ale unor mame si copil nou-nascuti la asistenta medicala, ai calitatii reduse a

serviciilor oferite acestora, cât si ai gradului de informare insuficient în privinta

metodelor de prevenire a bolilor si de mentinere a igienei sanitare. În ciuda tendinte

descrescatoare de dupa 1990, rata mortalitatii infantile in Románia este de trei ori m

mare decât media tarilor Uniunii Europene si de doua ori mai mare decât în tarile est

europene. Rata mortalitatii materne, desi de aproximativ cinci ori mai mica în anul 20
fata de 1989, ramâne totusi ridicata, in comparatie cu celelalte tari europene. Înscrie

la medicul de familie, ca prima forma de acces la serviciile medicale.

În prezent, în România accesul la serviciile publice de sanatate se realizeaza pe

principii contributive, prin plata cotizatiei lunare. Copiii, persoanele cu handicap si

veteranii de razboi cu venituri scazute, persoanele dependente de o alta persoana

asigurata si fara venit propriu au acces gratuit la serviciile de sanatate. Acoperirea pr

asigurari de sanatate ridica probleme într-o economie în tranzitie, în care structurile

salariale si-au restrâns dimensiunile. Conditionarea accesului la servicii, prin

introducerea asigurarii de sanatate, a dus la aparitia de segmente ale populatiei care,

prin neasigurare, nu mai pot beneficia decât de serviciul de urgenta.

Dupa o analiza amanuntita a sistemului de sanatate, s-au descoperit atat aspecte

pozitive cat si aspecte negative.

Puncte tari:

• Pregătirea medicilor români care pot face faţa oricărei situații, oricărui sistem medical

din lume;

• Universităţile din România înca mai reuşesc să inspire generaţii întregi de tineri,

• Personalul specializat din cadrul instituţiilor cu atribuții în domeniul sănătăţii (Casa de

Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică);

• Numărul mare de ONG-uri active în domeniul sănătăţii şi în domeniul medico-social

care pot fi utilizate ca resursă, în programe de parteneriat.

Puncte slabe:

• Acoperirea cu servicii la nivelul României, atât din punct de vedere al calității, cât şi din

punct de vedere al acoperirii geografice.

• Lipsa unui sistem unic informatic integrat care să interconecteze toți furnizorii de

servicii medicale, precum şi instituțiile cu atribuții în asigurarea sănătății, care să

permită o mai bună gestionare a fondurilor disponibile şi, în acelaşi timp, să ofere o

modalitate inteligentă" de stocare a datelor care să conducă la o bază care să permită

analize sincronice şi diacronice, pe termen lung, şi prognoze care să crească

adaptabilitatea sistemului la nevoile reale ale populaţiei.

• Slaba motivare a personalului medical care au salarii mici şi nu sunt apreciați la

adevarata lor valoare.

• România are cu aproape o treime mai putin personal medical la 1000 de locuitori faţă

de media UE, având cel mai mic număr de doctori, raportat la numarul de locuitori, din

UE.

Corupţia în rândul personalului medical;

Lipsa, la nivel local, a autonomiei reale, financiare şi manageriale, lipsă care afectează

toate aspectele majore ale activității instituţiilor abilitate în domeniul sănătăţii, de la

organizarea functională, la colectare, finantare, contractare, decontare, informare etc.

• Fondurile reduse pentru medicamente şi prescrierea unor medicamente scumpe au

dus la limitarea accesului unei mari părţi a populatiei la medicamente compensate şi

gratuite asigurate de sistemul de asigurări de sănătate.

• Finanţarea sistemului sanitar continuă să fie neadecvată şi utilizată într-un mod

ineficient. În ciuda unei creşteri a ponderii cheltuielilor totale pentru sănătate din PIB.