Stabilitatea benzinelor, a white-spiritului si a

petrolului

Unele benzine, indeosebi cele de cracare termica, contin o proportie mai

mare de alchene, care, datorita existentei dublei legaturi in molecula, au tendinta
de a se polimeriza si condensa. Totodata, alchenele reactioneaza si la
temperatura normala cu oxigenul din aer, formand peroxizi care au un rol activ
in procesul de polimerizare. Reactia de oxidare este o reactie in lant; o singura
reactie de initiere poate provoca oxidarea unui numar foarte mare de molecule.
Dialchenele se polimerizeaza si se oxideaza mai usor, la temperatura
normala decat monoalchenele.
Substantele rezultate din oxidarea, polimerizarea si condensarea
hidrocarburilor nesaturate din benzine se numesc gume. Gumele sunt substante
lipicioase, asemanatoare cauciucului, nevolatile si putin solubile sau uneori
practic insolubile in benzina. Ele se depun pe piesele motorului (in carburator, in
conductele de alimentare cu benzina, pe supape, in conducta de admisie etc.),
provocand micsorarea debitului de combustibil sau chiar intreruperea lui,
precum si reducerea cantitatii de amestec admis in motor. Depunerile de gume
pe tija supapelor de admisie poate determina arderea acestora.
Formarea gumelor in benzine are loc, in special, in timpul depozitarii,
precum si in timpul transportului si manipularii.
Cu cat contactul dintre benzina si aer are loc pe o suprafata mai mare, cu
atat procesul de formare a gumelor se intensifica. Depozitarea benzinei la
temperaturi joase franeaza procesul de formare a gumelor; cresterea temperaturii
acceleraza acest fenomen.
In procesul de formare a gumelor, factorii activi sunt lumina si apa (apa de
saturatie a hidrocarburilor si vaporii de apa din atmosfera). De asemenea,
formarea gumelor depinde de natura materialului din care sunt confectionate
recipientele de depozitare; cuprul si plumbul favorizeaza formarea gumelor.
Deoarece gumele micsoreaza mult valoarea de utilizare a benzinelor,
continutul acestora trebuie sa fie cat mai mic; in tara noastra se admit maximum
5 mg gume actuale la 100 ml benzina pentru automobile. Dupa cum gumele
exista in carburant sau se formeaza in timp, se deosebesc gume actuale si gume
potentiale.
Prin gume actuale sau gume dizolvate se intelege reziduul obtinut prin
evaporarea totala a substantelor volatile din produsul de analizat, in anumite
conditii.
Gumele potentiale reprezinta totalitatea substanelor nevolatile de
polimerizare si de oxidare, care se obtin din benzina, la incalzire intr-o capsula
de cupru, care are rolul de catalizator de oxidare.
 Practic, gumele potentiale se formeaza in timpul depozitarii indelungate
care creeaza conditii ca gradul de polimerizare al hidrocarburilor nesaturate sa
fie mai înaintat.
La benzinele de distilare primara, de cracare catalitica si de reformare
catalitica, supuse actiunii oxigenului pur sau oxigenului din aer, procesul de
oxidare este lent, din cauza stabilitatii lor chimice, in timp ce la benzinele
provenite de la cracarea termica, oxidarea se produce intr-un ritm mai intens.
Oricare ar fi provenienta unei benzine, procesul de oxidare se accelereaza, dupa
cum s-a aratat, pe masura cresterii concentratiei produselor de oxidare.
Benzinele sunt analizate si apreciate si din acest punct de vedere, adica in
functie de timpul necesar pentru ca absorbtia de oxigen sa atinga o anumita
intensitate, care este numita perioada de inductie.
Prin perioada de inductie se intelege timpul in care o proba de benzina
supusa actiunii oxigenului, in anumite conditii experimentale (aparatura,
temperatura si presiune), in mod practic nu se oxideaza.
Determinarea celor trei caracteristici da indicatii asupra gradului de
stabilitate al benzinei in timpul depozitarii precum si asupra comportarii lor in
timpul utilizarii.

a. Determinarea gumelor actuale

Determinarea gumelor actuale la benzine, white –spirit si petroluri se face

cu ajutorul unei dispozitiv din sticla (fig. 1) care se introduce intr-un cuptor
thermostat la temeperatura de 150°C pentru benzene (si 180°C pentru
petroluri/motorine). Paharul Berzelius cu proba de analizat se introduce in
interiorul acestui dispozitiv de sticla.
In paharul Berzelius curat si uscat, cantarit in prealabil, se introduc 25 ml
produs petrolier si se trece un curent de aer, cu un debit de 50 ± 5 l/min, valoare
care se mentine pana la sfarsitul determinarii.
Dupa terminarea evaporarii produsului, respectiv la aparitia unui reziduu
uscat sau uleios pe fundul si pe peretii paharelor, se mai sufla aer timp de 15
min, apoi se raceste paharul si se cantareste.
Continutul de gume actuale, in mg la 100 ml produs, se calculeaza cu
relatia:
Gume actuale =
in care: m1 este masa paharului curat si uscat, in mg;
m2 – masa paharului cu gume, in mg;
25 – cantitatea de produs petrolier luat in analiza, in ml.
 5

4
2

1
6

Figura1. Instalatie pentru determinarea gumelor actuale

1. compressor aer
2. debitmetru (rotametru)
3. pahar cu proba
4. vas evapoarare
5. cuptor termostatare
6. evacuare aer

O alta metoda de determinare a gumelor actuale (GOST 8489-58) prevede

evaporarea combustibilului de cercetat la o anumita temperatura, folosind un
curent de vapori de apa.

b. Determinarea gumelor potentiale

Determinarea gumelor potentiale se face prin doua metode, una pentru benzine si white-
spirit si alta pentru benzina de aviatie (STAS 314-60).

c. Determinarea perioadei de inductie

Determinarea perioadei de inductie foloseste ca aparatura o bomba de oxidare din otel
special inoxidabil (Fig.77), un manometru, un aparat inregistrator de presiune, un pahar de
sticla in forma speciala (Fig.78) si o baie de apa cu nivel constant (STAS 312-59).
 Fig.77. Bomba pentru determinarea perioadei
de inductie
1. corpul bombei
2. dispozitiv pentru fixarea capacului
3. teu
4. ramificatia teului
5. manerul ventilului
6. tija supapei
7. ventil
8. ramificatia teului
9. capac
10. garnitura de plumb

Fig 78. Pahar de sticla

Se introduc 100 ml din benzina de analizat intr-un pahar, care apoi se introduce in
bomba si se acopera cu o sticla de ceas. Se inchide bomba si se introduce treptat oxigen in
interiorul ei pana la presiunea de 2 kgf/cm2, dupa care se elimina cu atentie oxigenul in
atmosfera. Se repeta operatia de introducere si evacuare a oxigenului. Se introduce din nou
oxigen in bomba pana la presiunea de 7,5 kgf/cm2 si dupa verificarea etanseitatii bombei, intr-
un vas cu apa rece, se reduce presiunea la 7± 0,05kg/cm2.
Bomba astfel pregatita se introduce intr-o baie de apa adusa la fierbere. Temperatura
apei se mentine cu rigurozitate, tot timpul determinarii, la 99 - 101 0C.
Momentul introducerii bombei in baie se considera ca inceputul oxidarii si se noteaza
impreuna cu presiunea initiala din bomba. Presiunea din bomba se noteaza apoi din 5 in 5
min, pana la sfarsitul determinarii. In cazul folosirii unui aparat inregistrator de presiune,
datele respective se iau direct din diagrama, nemaifiind necesara notarea presiunilor.
In momentul scaderii presiunii cu 0,6 kgf/cm2 din valoarea maxima a presiunii atinse in
timpul incalzirii, bomba se scoate din baie, se raceste si se elimina oxigenul.
Pentru a calcula perioada de inductie din datele experimentale, trebuie sa se tina seama
ca, in acest caz, curba de variatie a presiunii din bomba in functie de timp, poate avea doua
aspecte:
 urca pana cand atinge un maxim, la care se mentine un timp oarecare, dupa care incepe
sa coboare;
 coboara putin, apoi ramane constanta catva timp, pentru ca apoi sa coboare continuu.
Primul caz este cel obisnuit, iar al doilea este foarte putin frecvent.
In primul caz se considera ca sfarsit al perioadei de inductie, inceputul scaderii
presiunii, iar in al doilea, inceputul scaderii continue a presiunii.
 Timpul, in minute, de la inceputul oxidarii pana la sfarsitul perioadei de inductie, se
considera ca durata perioadei de oxidare. Durata perioadei de inductie nu coincide cu durata
perioadei de oxidare, ea incepand din momentul in care benzina atinge 100 0C. De aceea,
pentru determinarea perioadei de inductie se scade o anumita valoare din perioada de oxidare
(tabela 26).
In cazul in care perioada de oxidare este mai mare decat 110 min, perioada de inductie
se obtine prin scaderea valorii fixe de 55 min din perioada de oxidare.

d. Determinarea stabilitatii termice a carburantilor

Stabilitatea termica a carburantilor pentru motoare se apreciaza in functie de cantitatea
de reziduu format prin oxidarea in faza lichida a combustibilului la 150 0C timp de 1h (GOST
9144-59).Pentru determinare se foloseste un termostat (Fig.79) cu incalzire electrica, baloane
de sticla termorezistenta (fig.80) cu inchidere etansa, rezistente la o presiune de 10 kgf/cm 2 si
placute de cupru electrolitic cu dimensiunile de 30x8x2 mm.

Fig.79. Aparat (termostat) pentru

determinarea stabilitatii termice
1. motor electric
2. corp cilindric
3. ventilator
4. fereastra de observatie
5. caseta cu patru baloane de sticla
6. fereastra de observatie
7. termometru cu contact
8. termometru obisnuit, pentru control
9. capac
10. difuzor
11. placa de incalzire
12. maneta pentru rotirea casetei
13. becuri electrice

Fig.80. Balon de sticla

Se introduc cate 50 ml din combustibilul de analizat, in doua baloane, impreuna cu cate

o placuta de cupru; apoi baloanele se inchid etans. Se incearca etanseitatea, introducand
baloanele intr-o baie de apa la 95-980C.
Baloanele cu proba se asaza apoi in termostat si se incepe incalzirea. Drept inceput al
determinarii se considera momentul atingerii temperaturii de 150 0C. Dupa 1h se opreste
incalzirea. Baloanele sunt lasate sa se raceasca in termostat timp de 20 min, apoi se scot si se
lasa sa ia temperatura camerei. Combustibilul oxidat se filtreaza, se spala fiecare balon, dupa
golire, cu eter de petrol sau cu izopentan, care se trece peste hartia de filtru, iar reziduul de pe
filtru se spala, de asemenea, cu eter de petrol sau cu izopentan. Hartia de filtru se usuca intr-o
etuva la 105 -1100C si se cantareste; se repeta aceasta operatie pana la masa constanta.
 Stabilitatea termica a combustibilului de cercetat X, in mg reziduu la 100 ml produs
petrolier, se calculeaza cu relatia:
X = 2(m2 –m1)
in care: m1 este masa fiolei cu hartia de filtru curata, in mg;
m2 – masa fiolei cu hartie de filtru reziduu, in mg.

e. Determinarea stabilitatii termice a benzinelor de aviatie etilate

In benzinele de aviatie etilate, depozitate un timp mai indelungat, se constata o
depunere a unor compusi solizi ai plumbului. Pentru caracterizarea acestor benzine din
punctul de vedere al posibilitatii de formare a unor sedimente in timpul depozitarii, s-a
elaborat o metoda de determinare a perioadei de stabilitate (GOST 6667-53).
Intr-un balon de sticla de 100 ml se introduc 25 ml din benzina de analizat. Balonul se
inchide ermetic si se incalzeste la 1000C, intr-un termostat special. Dupa fiecare 30 min se
constat vizual daca s-a format un sediment. Aparitia sedimentului reprezinta sfarsitul
determinarii.
Prin perioada de stabilitate se intelege deci timpul, in ore, in care nu se formeaza nici un
sediment in benzina de aviatie etilata, la oxidarea ei cu oxigenul din aer, la 1000C.