”Biden-Putin, întîlnire de tatonare“

Interviu cu Armand GOŞU

Armand Goşu este istoric, analist politic pentru spaţiul ex-sovietic, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a
Universităţii din Bucureşti, unde susţine cursurile despre istoria Rusiei şi a URSS. Zilele acestea, la Editura
Polirom, i-a apărut volumul Rusia, o ecuaţie complicată, o incursiune în istoria recentă a Rusiei, mai ales de
cînd Vladimir Putin este preşedinte. Interviul acordat revistei Observator cultural analizează rezultatele
întîlnirii Joe Biden-Vladimir Putin de la Geneva, din 16 iunie 2021.

Presa germană, în special, spune că această întîlnire de la Geneva l-a scos pe Vladimir
Putin din izolarea internaţională. Se susţine o asemenea opinie?

Președintele unui stat de dimensiunile Rusiei, cu arsenalul nuclear pe care-l deține aceasta, nu
poate fi obiectul unei ermetice izolări internaționale.

Poți să adopți sancțiuni, dar n-o poți izola, e nerealist. Rusia lui Vladimir Putin nu este Albania
lui Enver Hoxha. Nu doar presa germană îi reproșează președintelui Joe Biden invitația la acest
summit, ci și opoziția din Rusia, mai ales opoziția civică, „nesistemică“, adică cea care este
împiedicată să se constituie în opoziție politică, pe care Kremlinul o împinge în afara spațiului
politic și care visează să aducă țara pe drumul către Occident. Atît ziariștii, cît – din păcate – și
unii experți uită adesea că Biden este ales de către cetățenii americani, că este președintele
Statelor Unite, iar în această calitate el răspunde în fața concetățenilor săi. Din punctul lor de
vedere, Rusia nu se află pe lista de priorități. Atunci, ce vor americanii de la Rusia? Americanii
sînt conștienți de faptul că este prerogativa cetățenilor ruși să decidă ce fel de țară vor să
construiască pentru ei și copiii lor.

Ce vrea administrația Biden? O Rusie previzibilă. Pentru asta trebuie să creeze un cadru din
care relațiile americano-ruse, oricît ar fi de antagonice, să nu iasă, ca să nu destabilizeze major
scena internațională. La Geneva, Biden a dorit să stabilească un contact direct cu Vladimir Putin,
în noua lui calitate de președinte. E prima întîlnire, de tatonare. Poate să fie începutul unui
proces de construire a încrederii, de detensionare a relației bilaterale și apoi de relansare a ei.
Ceea ce nu cred că va fi. Dar nu mă grăbesc să trag concluzii. La rîndul său, Vladimir Putin, la
conferința de presă de după summit, a spus că obiectivul a fost stabilirea unui cod de
comportament. Spune Putin: „pravila povedenia“, adică reguli de comportament.

Sună prea general. Ceva concret, în ce constau aceste reguli de comportament? La ce sînt
bune ele?
De pildă, pentru a scădea tensiunea, trebuie mai multă previzibilitate. Ca să cunoști intențiile
celeilalte părți, e nevoie să discuți cu ea. De vreme ce nu există o minimă încredere între cele
două establishmenturi politice pentru a comunica direct, dialogul regulat se poartă prin
reprezentanții diplomatici. Nu întîmplător, primul rezultat al summitului de la Geneva a fost
revenirea, duminică seara, în SUA a ambasadorului rus, Antonov. Cel pe care Moscova l-a retras
„pentru consultări“ după ce președintele Biden a confirmat într-un interviu, devenit celebru, că
Putin este un ucigaș.

A dat Vladimir Putin înapoi cu ceva? Va fi eliberat Aleksei Navalnîi, va avea un alt statut?

Puțin probabil ca Navalnîi să fie eliberat, după Geneva, cu trei luni înainte de alegerile
parlamentare din Rusia. Nici americanii nu și-au făcut nici un fel de iluzii în această privință.
Mesajele de la Washington înaintea summitului au fost foarte clare. Și ele au fost reconfirmate
la conferința de presă de la Geneva, atît de către Biden, cât și, mai ales, de iritarea lui Putin la
întrebările ziariștilor occidentali referitoare la Navalnîi. Administrația de la Washington a afirmat
limpede că represiunea practicată de Putin în politica sa internă, unde se înscrie cazul Navalnîi,
dar și multe alte cazuri, despre care presa internațională nu vorbește, este o problemă în relația
bilaterală americano-rusă. Pentru prima dată, un președinte american afirmă apăsat că există o
relație cauzală: represiunea internă conduce la agresiuni externe. N-ar trebui să ne mire
această atitudine. În fond, Biden este îmbibat de valorile politicii externe americane, care pune
accent pe principiile democratice, care se opune tiraniei și promovează drepturile omului. Dar
este și un om foarte experimentat în politica externă, pragmatic, realist, cu o intimă cunoaștere
a dosarului relației cu Rusia.

După summit, chiar în aceste zile, la Washington se discută despre un nou pachet de sancțiuni
americane ca răspuns la otrăvirea lui Navalnîi, din august 2020. Sînt zeci de pachete de
sancțiuni americane, nu știu ce impact real mai au ele asupra comportamentului lui Putin. Oricît
ar fi de puternică America, Washingtonul nu are la dispoziție prea multe instrumente, pentru că
relația bilaterală este foarte firavă, nu doar politic, ci și cultural, economic, comercial.

În privinţa Ucrainei, Joe Biden a spus că trebuie respectată suveranitatea şi integritatea

teritorială a acestei ţări, dar n-a pronunţat Crimeea. Este Crimeea un subiect închis?

Poziția SUA este clară în chestiunea Crimeea, nu știu dacă ar fi fost nevoie ca Biden s-o repete.
Uneori, afirmarea mecanică a unor poziții pe dosare sensibile poate fi percepută ca un semn de
slăbiciune. Oficial, Washingtonul nu recunoaște anexarea Crimeei și susține integritatea
teritorială a Ucrainei. Aici, Rusia și SUA au poziții diametral opuse, nu se poate face nimic. Au
mai fost cazuri în istorie cînd SUA, vreme de jumătate de secol, nu au recunoscut anexarea
Țărilor Baltice… Asta nu a blocat contactele diplomatice sovieto-americane. La fel și acum,
Occidentul nu recunoaște anexarea Crimeei. Însă, pe subiectul reglementării politice a situației
din Donbass, Occidentul spera ca aceasta să avanseze. Moscova insistă asupra interpretării
rusești a acordurilor de la Minsk, iar Washingtonul, care nu e parte a mecanismului Normandia,
are un spațiu mai mare de manevră.

Există o obsesie a Europei Centrale, a ucrainenilor în cazul nostru, că sînt mereu obiectul
negocierilor dintre marile puteri, că Vestul îi vinde Rusiei. Renunțarea la sancțiunile
americane împotriva companiilor germane în cazul Nord Stream 2, chiar înaintea
summitului de la Geneva, a consolidat această percepție.
La summitul NATO, deci înainte de Geneva, Biden a spus că ușa NATO este deschisă pentru
Ucraina, dar Kievul are de combătut acasă corupția, dacă vrea să primească un NATO
Membership Action Plan. După experiențele mai puțin plăcute cu România și Bulgaria, Occidentul
e mult mai atent la problemele interne și nu se mai mulțumește cu declarații de bune intenții.

Biden a fost ferm, SUA nu vor tolera o agresiune împotriva prietenilor și aliaților lor. Ucraina
este pe radarul american, în curînd președintele Zelensky va vizita Washingtonul, iar liderii de la
Kiev discută cu omologii lor de la Washington cu o frecvență fără precedent. Chiar dacă n-a fost
invitată să adere la NATO, Ucraina devine treptat cel mai important aliat al SUA în regiunea
noastră.

În același timp, administrația Biden, prin renunțarea la sancțiunile împotriva firmelor germane,
a dorit să dea un semnal de ruptură față de administrația Trump, a făcut o reverență în fața
puternicului lobby german la Washington și a încercat să le transmită un semnal aliaților
europeni că ține seama de interesele lor.

Este un semnal și pentru Zelensky că lobby-ul ucrainean în Vest are limitele sale. Și mai e ceva
important de spus aici. S-au auzit cuvinte tari, dramatice, că Nord Stream 2 ar fi un fel de pact
Molotov-Ribbentrop. Sună spectaculos… dar cît corespunde asta realității? Elita ucraineană se
teme de Nord Stream 2 pentru că pierde dividende importante, de miliarde, pe care Rusia i le
plătește pentru tranzitul gazului. De trei decenii, ucrainenii sînt abonați la aceste rente. A
împiedicat tranzitul gazului Rusia să anexeze Crimeea? O împiedică astăzi – după șapte ani de
război nedeclarat împotriva Ucrainei – să-i susțină pe separatiștii din Donbass? Deci conductele
care traversează Ucraina nu sînt un levier suficient de puternic încît să tempereze
comportamentul agresiv al Rusiei.

Pot să înțeleg furia elitei ucrainene, dar nu poți acuza Germania că vrea business as usual cu
Rusia, că se gîndește doar la miliardele din vînzarea mașinilor de lux pe piața moscovită, cînd tu
visezi la miliardele din tranzitul gazului rusesc. Oricum, planurile UE în domeniul energiei o să
facă – nu peste mult timp – din Nord Stream un exponat în Muzeul Tehnicii din Berlin.

Ce mai trebuie spus aici e că Berlinul, prin Nord Stream, a oferit o șansă nesperată Rusiei, că pe
termen scurt proiectul e o eroare pentru Germania, că n-a făcut decît să consolideze
suspiciunile diverselor capitale din Europa Centrală și de Est față de intențiile reale ale elitei
germane. Și că a arătat, o dată în plus, că Germania dă dovadă de o aroganță ostilă, că n-are
înțelegere pentru sensibilitățile vecinilor prinși ca într-un clește între ea și Rusia.

Mulţi comentatori au remarcat o întrebare, în conferinţa de presă, cînd Vladimir Putin a

fost întrebat de ce îi e frică.  Este o întrebare care poate să denote o frică reală sau este
una retorică, care a sunat bine, dar care nu schimbă evoluţia lui Putin?

Nu știu ce fel de frică au avut în vedere ziariștii occidentali care i-au pus întrebarea. Cert este că
Putin se teme, iar comportamentul și deciziile lui sînt subordonate comandamentului cîștigării
alegerilor parlamentare din 19 septembrie. Putin nu-și poate relegitima regimul decît prin
alegeri. Pentru că, în cazul Rusiei, încă este vorba de un regim autoritar electoral, care însă
avansează tot mai mult spre un regim dictatorial. Deci, lui Putin are de ce să-i fie frică. Sondajele
de opinie indică o scădere dramatică a susținerii populației, iar recentele evoluții din Belarus
pot oricînd reprezenta un model pentru populația din Rusia. Singurii stîlpi pe care se mai
sprijină regimul sînt serviciile secrete. Am asistat, în ultimii trei ani, la o bielorusizare a Rusiei, la
preluarea de către Putin a tot mai multe elemente de regim autoritar de la Lukașenko.

Sînt atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Statelor Unite un fapt real? Poate SUA să
riposteze cumva?

Tema securității cibernetice la summit a fost importantă și este astăzi, poate, cel mai sensibil
subiect în relația SUA-Rusia. Biden i-a desenat liniile roșii lui Putin transmițîndu-i o listă cu 16
obiective și, în cazul în care acestea vor fi atacate, SUA vor riposta. Ca Putin să nu poată spune,
mai apoi, că nu a știut.

Biden nu-și face iluzii, i-a dat lui Putin un termen de 3-6 luni, după care o să tragă primele
concluzii. SUA vor coopera unde este posibil (stabilitate strategică, un nou START, controlul
armamentului, Afganistan, Libia, Siria etc.), vor respinge agresiunile rusești (în online, corupție,
criminalitate organizată, vor susține Ucraina, vor fi prezenți în Europa Centrală) și vor apăra
democrația și drepturile omului, chiar la Moscova, în inima Rusiei. Pentru asta au sancțiunile la
îndemînă.

Se poate vorbi despre o alianţă conjuncturală SUA-Rusia doar în privinţa Chinei, care
poate ameninţa economic ambele ţări?

Nu cred că administrația Biden va deschide negocieri pe acest subiect cu Putin. Dacă ar face-o i-
ar crea o poziție de avantaj, pe care Kremlinul va ști s-o exploateze. Amintiți-vă de vara anului
1939. Or, Putin se inspiră din istoria politicii externe a lui Stalin.

China nu va face mișcări bruște menite să arunce Rusia în brațele Americii. Chiar dacă există,
tensiunile sino-ruse sînt mai ușor de aplanat. Scenariul în care Rusia și China se bat pe
resursele Siberiei e mult exagerat. Chinezii sînt deja acolo și le exploatează. Iar direcția
tradițională de expansiune a Chinei nu este îndreptată spre Rusia. Deci, cei care visau la un
tango americano-rus împotriva Chinei mai au de așteptat.

Întîlnirea de la Geneva a avut un învingător şi un învins sau a fost una de tatonare?

Tatonare, fără discuție. La fel cum a fost și summitul de la Geneva din 1986, în aceeași vilă ca și
acum, dintre Gorbaciov și Reagan. Numai că, spre deosebire de atunci, Putin e la apusul carierei
sale politice, pe cînd Gorbaciov abia și-o începea.

Interviu realizat de Ovidiu ŞIMONCA

Joe Biden şi Vladimir Putin, Geneva, 16 iunie 2021

Sursa: https://www.observatorcultural.ro/articol/biden-putin-intilnire-de-tatonare/?
fbclid=IwAR0f53shQ3_KknJqqELo-yD-FXMZRrPAv7ghq4rKKR32xXnMHcax6-Uj8xI