Drept Penal Special - Conspect

PENAL SPECIAL
INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII (Udroiu, fără Cioclei)
OMORUL (art. 188 C.pen.)
Momentul de la care o persoană este în viață este acela al desprinderii totale a fătului de
corpul mamei, adică momentul în care nou-născutul începe să ducă o viață independentă de cea
a mamei (adică pe la 30 de ani după ce termini inm-ul😊) Momentul final al vieții este acela al
morții cerebrale.
Este posibil ca autorul unui omor să acționeze prin intermediul victimei, plasându-se în
ipoteza autorului mediat (de pildă, o persoană dorind să o ucidă pe alta, îi sugerează că poate
plonja în bazinul cu apă, omițând să îi comunice victimei că în acea zonă, apa era foarte mică.
Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o

infracțiune de omor, constituie infracțiunea de încercare de a determina săvârșirea unei
infracțiuni prevăzute de art. 370 C.Pen. În cazul în care infracțiunea de omor a fost săvârșită sau
a fost realizată o tentativă pedepsibilă, persoana care a exercitat actele de determinare va fi
pedepsită ca instigator la infr. de omor/tentativă la omor. Instigatorul va fi tras la răspundere
pentru instigarela tentativa de omor și în cazul în care autorul se desistă sau împiedică
producerea rezultatului beneficiind de cauza personală de nepedepsire prev. de art. 34 C.pen.
Elementul material se poate realiza și printr-o inacțiune ilicită când există o obligație
legală sau convențională de a acționa (infracțiune omisivă improprie).
Doctrina majoritară: omorul nu poate îmbrăca forma unei infracțiuni continuate (Streti și
Udroiu zic că poate). Este însă posibilă reținerea unei forme continue a omorului în cazul în care
acesta îmbracă forma tentată a unei infracțiuni omisive improprii în care obligația legală sau
convențională de a acționa are caracter de permanență.
Absoarbe natural infracțiunea de vătămare corporală.
Se va reține săvârșirea infracțiunii de omor și atunci când după comiterea din culpă a unui
accident rutier șoferul, constatând că victima este rănită și fără a fi dusă la o unitate
spitalicească va deceda, decide să părăsească locul accidentului și să nu transporte victima la
spital.
În cazul în care moartea victimei nu s-a produs ca urmare a acțiunilor sau inacțiunilor
infractorului, se va reține tentativa la omor dacă acesta a acționat cu intenția de a ucide; altfel,
fapta va constitui infracțiunea de lovire sau alte violențe, ori vătămare corporală.
Se distinge între infracțiunea de omor și cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
în principal, în funcție de următoarele criterii: zona unde au fost aplicate loviturile (vitală sau
nevitală), aptitudinea obiectului cu care au fost aplicate loviturile de a produce moartea;
numărul și intenstitatea loviturilor aplicate; vârsta sau starea de sănătate a victimei.
În caz de aberratio ictus, când din cauza devierii loviturii, nu e ucisă persoana dorită, ci o
altă persoană, Udroiu zice că se reține o singură infracțiune de omor, iar Streti zice că se reține o
tentativă la omor în concurs cu ucidere din culpă.
Se va reține forma consumată a infracțiunii în ipoteza în care totuși victima decedează în

ciuda desistării făptuitorului, respectiv a eforturilor de împiedicare a rezultatului.
OMORUL CALIFICAT (art. 189 C.pen.)
Litera a- premeditarea
-luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un interval de timp acțiunea

agresivă, însă timpul nu este de esența premeditării, ci intensitatea/determinarea cu care
infractorul dorește să pună în aplicare planul criminal (nu este posibilă stabilirea cu valoare de
prinicipiu a limitei minime a intervalului de timp, însă nu poate fi de ordinul minutelor).
- premeditarea nu este condiționată de efectuarea unor acte de pregătire.
- reținerea săvârșirii omorului cu premeditare nu este incompatibilă cu reținerea stării de

provocare.
- nu se poate reține și circumstanța agravanta prev de art 77 lit f C.pen.- starea de

intoxicație preordinată (Streti zice că se poate)
- premeditarea este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți

participanți, cu excepția situației în care participanții au contribuit la realizarea actelor
preparatorii cunoscând scopul acestora, când devine o circumstanță reală.
Litera b- omorul săvârșit din interes material
- mobil special- obținerea de către făptuitor ulterior săvârșirii faptei, în mod direct și pe
cale aparent legală a unei sume de bani sau a altui folos de natură patrimonială.
- dacă omorul este săvârșit de autor cu acest mobil special, nu prezintă importanță dacă
interesul material este personal al autorului omorului sau al unui terț, ori dacă terțul a avut sau
nu cunoștință de fapta autorului.
- folosul material nu poate fi în niciun caz obținut în contextul spațio-temporal al săvârșirii
omorului, adică nu poate consta în deposedarea victimei și împosedarea criminalului în aceleași
împrejurări cu comiterea omorului, întrucât în acest caz s-ar reține doar varianta agravantă de la
art. 189 alin. 1 litera d.
- se poate reține și în cazul infracțiunii deviate săvârșite în modalitatea aberratio ictus sau
error in personam;
- este o circumstanță personală care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu

excepția situației în care toți participanții au acționat în considerarea folosului material sau
cunoscându-l.
Litera c- omorul săvârșit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la

tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
- este absorbită infracțiunea de favorizare a făptuitorului,
- nu prezintă importanță dacă terțul favorizat a avut sau nu cunoștință de comiterea

omorului,
- scopul sustragerii trebuie să fie numai urmărit, nu și realizat efectiv,
- prin sustragerea de la tragerea la răspundere penală se înțelege atît sustragerea de la

urmărire a făptuitorului în cazul infracțiunilor flagrante, de la aducerea cu mandat la organele de
urmărire penală, cât și sustragerea de la activitatea de urmărire penală, de la procedura de
arestare preventivă sau de punere în executare a unui mandat de arestare preventivă emis legal
de JDL/CP sau de instanță, ori sustragerea de la judecata în primă instanță ori în calea ordinară
de atac a apelului etc;

excepția situației în care toți participanții au acționat în considerarea aceluiași scop.
Litera d- omorul săvârșit pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni
- nu prezintă importanță pentru reținerea omorului calificat dacă autorul celeilalte

infracțiuni este însuși autorul omorului sau o altă persoană a cărei activitate infracțională este
înlesnită de autorul omorului,
- dacă atât infracțiunea mijloc, cât și infracțiunea scop este comisă de aceeași persoană,
se va reține existența unui concurs real cu conexitate etiologică,
- pentru reținerea acestei variante agravate, legiuitorul nu impune ca infracțiunea scop să

fi fost efectiv săvârșită, aceasta putând rămâne și în faza actelor de pregătire au a tentativei,
- în sarcina autorului infracțiunii de omor calificat (comis în vederea înlesnirii comiterii

unei infr de către un terț) nu va fi reținută și complicitatea la comiterea infr subsecvente de
către terț, actele de înlesnire/ajutorare fiind incluse în conținutul acestei variante agravate a
omorului,

excepția situației în care toți partcipanții au acționat în considerarea aceluiași scop.
Litera e- omorul săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de
omor sau o tentativă la infracțiunea de omor
- potrivit art 242 LPANCP, în aplicarea dispozițiilor art. 189 alin. 1 lit. e NCP, prin
infracțiune de omor comisă anterior se înțelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârșită
cu intenție directă sau indirectă, cu excepția infracțiunilor prev. la art. 190 și 200 NCP,
-nu are importanță calitatea în care a săvârșit fapta anterioară: autor, complice, instigator
- se va reține această agravantă a omorului chiar dacă subiectul pasiv al tentativei la omor
coincide cu subiectul pasiv al faptei ulterioare de omor, cu condiția ca cele două fapte să fie
comise în baza unor rezoluții infracționale disctincte și la un interval de timp suficient pentru a
se putea individualiza, astfel încât tentativa să nu fie absorbită de fapta consumată.
- În mod tradițional, în doctrină s-a apreciat că nu prezintă importanță dacă pentru primul
omor a intervenit o cauză de înlăturare a răspunderii penale; nu se mai poate vorbi despre
prescripție, întrucât omorul e imprescriptibill în legislația actuală, însă chiar și pt faptele comise
înainte de declararea ca imprescriptibilă a răspunderii penale pt infr. de omor nu poate fi
reținută o astfel de opinie având în vedere jurisprudența Curții Europene potrivit căreia, după
împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale orice constatare a vinovăției unei
persoane contravine exigenței prevăzute de art. 6 parag. 2 referitoare la prezumția de
nevinovăție.
-prin decizia nr. 17/HP/2018. ICCJ a apreciat că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de
omor sau tentativă la infracțiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare
cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracțiune de omor sau o
tentativă la infracțiunea de omor, nu împiedică reținerea elementului circumstanțial agravant
prevăzut în art. 189 alin. 1 lit. e NCP.
- în situația în care pentru acuzația de omor anterioară nu a fost pronunțată o hotărâre

def. la data comiterii unui nou omor, nu este exclusă posibilitatea reținerii acestei variantei
agravante (de pildă, criminalul ucide în aceeași săpămână două persoane, fiind trimis în judecată
în cauze diferite; dacă prima cauză se soluționează mai repede, fiind pronunțată o hot. def. de
condamnare, ulterior în cealaltă cauză se poate reține comiterea omorului calificat); așadar,
omorul anterior poate fi concurent cu omorul calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. e, nefiind
necesar ca în toate cazurile să fie comis în stare de recidivă.
- este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți.
Litera f- omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane

- dacă în urma activității infracționale niciuna dintre victime nu decedează, se va reține
săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 lit f,
-ca excepție, în ipoteza în care, după exercitarea actelor violente asupra a două persoane
în scopul uciderii acestora, în aceeași împrejurare, autorul se desistă și transportă pe una dintre
victime la spital, unde în urma acordării îngrijirilor medicale viața acesteia este salvată, nu se va
reține tentativa la infracțiunea de omor calificat, ci o tentativă la omor simplu față de prima
victimă (asumând că aceasta nu a decedat), în concurs cu infracțiunea contra integrității
corporale consumată cu privire la victima care a fost salvată ca urmare a intervenției autorului.
- tot astfel, dacă doar una dintre cele două victime decedează, se reține concurs între infr.
de omor în concurs cu tentativa la omor,
- atunci când acțiunea îndreptată împotriva a trei sau mai multe persoane, cu intenția
directă sau indirectă de a ucide, are ca rezultat moartea a cel puțin două victime, se va reține o
singură infracțiune de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 lit f, tentativa fiind absorbită în
forma consumată a omorului,
- atunci când acțiunea îndreptată împotriva a trei sau mai multe persoane, cu intenția
directă sau indirectă de a ucide, are ca rezultat moartea doar a uneia dintre victime, se va reține
concurs între infracțiune de tentativa la omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 lit f si infr. de
omor, prev de art 188 C.pen.
- în cazul în care se produce decesul a două sau mai multe persoane nu poate fi reținută și
circumstanța de la art. 77 lit. c, (hmm...Streti zice că poate fi reținută)
- este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au

cunoscut-o sau au prevăzut-o.
Litera g- omorul săvârșit asupra unei femei gravide

- infractorul trebuie să fi știut de starea de graviditate sau trebuia și putea să cunoască
această stare;
- nu se va putea reține această infr. dacă decedează numai fătul,
- în cazul infracțiunii deviate săvârșite în modalitatea aberratio ictus sau error in

personam, nu se va putea reține această agravantă, ci un omor simplu (Streti zice concurs la
aberratio ictus)
- este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au

cunoscut-o.
Litera h- omorul săvârșit prin cruzimi
- utilizarea unor mijloace și procedee feroce care depășesc în intensitate pe cele proprii
acțiunii de ucidere și care cauzează victimei mari suferințe (fizice sau psihice), prelungite în timp,
determinând oroare și revoltă în psihicul celor care iau cunoștință de faptă.
- față de natura reală a circumstanței, de esența noțiunii de cruzimi este doar ferocitatea
autorului, nu și oroarea, neputând fi reținută această infracțiune doar în prezența ororii.
- actele de cruzime trebuie să existe înainte de decesul victimei sau înainte ca făptuitorul
să fi cunoscut decesul victimei; nu prezintă importanță dacă victima a fost conștientă sau nu pe
întreaga perioadă în care autorul a acționat cu ferocitate.
- se poate reține circumstanța agravantă de la art 77 litera b teza a II-a, nu și teza I;
-este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (art. 191 C.pen)
-participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare sau complicitate
materială sau morală, însă este necesar ca și activitatea de ajutorare sau de determinare să fi
fost comisă tot în considerarea cererii victimei suferinde (circumstanță personală);
- caracterul incurabil al bolii poate fi stabilit prin orice mijloc științific de probă (înscrisuri,
tratate de medicină, depoziția unui martor ce are calitatea de doctor etc),
- existența infirmității și caracterul ei grav trebuie să fie atestată medical (de pildă, printr-
o expertiză medicală, printr-o tomografie etc) înainte de comiterea faptei, iar făptuitorul trebuie
să cunoască existența acestei atestări.
-nu prezintă importanță dacă victima este sau nu un membru de familie al infractorului
(neputând fi reținută incidența art. 199 C.pen.)
Latura obiectivă. Elementul material poate consta într-o acțiune sau într-o inacțiune
(când există o obligație legală sau convențională de a acționa).
- eutanasia activă sau pasivă nu trebuie confundată cu sinuciderea asistată medical care
presupune ajutorul dat de către doctor unui bolnav ce intenționează să se sinucidă, prin oferirea
sau indicarea mijloacelor letale; astfel, sinuciderea asistată medical va constitui infracțiunea de
determinare sau înlesnire a sinuciderii, iar nu cea de ucidere la cererea victimei.
Fapta se comite cu intenție directă.

În cazul în care făptuitorul încearcă uciderea victimei în condițiile art. 190 C.pen., însă
aceasta nu decedează, nu se poate reține nici o infracțiune contra sănătății sau integrității
corporale, întrucât există consimțământul victimei.
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (art. 191 C.pen.)
Fapta nu are obiect material.
Participația penală este posibilă în toate formele.
Elementul material constă fie într-o acțiune de determinare, fie într-o acțiune de
înlesnire a sinuciderii.
Determinarea sinuciderii nu trebuie să fie realizată prin acte de constrângere, situație în

care se va reține săvârșirea infracțiunii de omor, întrucât victima nu a avut libertatea de a decide
cu privire la suprimarea vieții.
Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
În ceea ce privește formele agravate, existența discernământului diminuat al

victimei/lipsa discernământului poate fi stabilită cu orice mijloace de probă (acte medicale din
care rezultă bolile psihice de care victima suferea, declarații ale unor martori, exprertiză medico-
legală efectuată anterior în vederea stabilirii dacă este necesară plasarea sub tutelă etc.
În cazul în care, după determinarea la sinucidere și efectuarea de sinucigaș a unor acte

prin care urmărește să își suprime viața, făptuitorul intervine și salvează viața sinucigașului, nu
se poate reține o tentativă la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii și nici cauza
de nepedepsire a tentativei constând în împiedicarea producerii rezultatului, întrucât
infracțiunea s-a consumat deja.
UCIDEREA DIN CULPĂ (art.192)
- coautoratul este posibil în cazul reținerii existenței unei legături subiective bilaterale
anterioare sau concomitente a două sau mai multe persoane prin raportare la acțiunea
nemijlocită care a avut ca urmare decesul victimei,
- în cazul culpei comune a conducătorilor auto care au produs accidentul rutier ce a avut
ca urmare decesul unei sau a mai multor persoane se va reține existența autoratului, iar nu a
coautoratului la infracțiunea de ucidere din culpă, deoarece față de modalitatea de producere a
evenimentului rutier nu poate fi reținută existența unei legături subiective între autori,
- participația improprie este posibilă sub forma instigării sau a complicității.
- pentru a se reține forma de bază a infracțiunii este necesar să nu existe acte normative
care să reglementeze obligația de prudență a autorului; astfel, se va evalua in concreto
respectarea obligației generale de prudență de către făptuitor.
Forma agravată- 192 (2)
- norma completatoare poate consta fie în dispoziții din legislația primară, fie în norme
stipulate în legislația secundară (hotărâri de Guvern, regulmente etc.) în care sunt stabilite reguli
pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activității în funcție de care să se evalueze culpa
profesională.
- nu interesează dacă subiectul activ este sau nu calificat pentru exercitarea profesiei,
meseriei sau activității,
- fapta trebuie săvârșită în timpul exercitării profesiei, meseriei sau activității, cu

nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia,
- fapta să fie urmarea nerespectării dispozițiilor legale, adică între dispozițiile sau
măsurile de prevedere nerespectate și decesul victimei să existe un lanț cauzal.
Cioclei: în ipoteza uciderii din culpă de către un conducător de vehicul care are în sânge o
îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, pentru a se reține uciderea din culpă este necesar
să existe și să fie dovedită o legătură de cauzalitate între încălcarea normei și rezultat, altfel
spus, trebuie dovedit că stare de îmbibație alcoolică a făptuitorul a dus la producerea
accidentului mortal. Într-o speță Curtea Supremă a statuat: Dacă accidentul se datorează culpei
victimei, constatarea unei îmbibații alcoolice în sângele conducătorului este irelevantă sub
aspectul vinovăției pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
INFRACȚIUNI CONTRA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂȚII
LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE (art 193 C.pen.)
- în cazul în care persoana vătămată este un membru de familie, acțiunea penală poate fi
pusă în mișcare și din oficiu, în acest caz putând interveni împăcarea părților (art. 199 alin. 2
C.Pen.); dacă subiectul pasiv este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate
de exercițiu restrânsă, dar care nu este membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în
mișcare și din oficiu, conform art. 157 alin. 4 C.pen., însă împăcarea nu este posibilă.
Obiectul juridic special- integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în
legătură cu acestea.
Obiectul material: corpul persoanei în viață.
Părinții care exercită acte de violență asupra copiilor lor vor fi subiecți activi ai infrațiunii
de violență în familie (care absoarbe infr. de loviri sau alte violențe), care poate fi reținută în
concurs cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C.pen.
În situația în care subiectul activ este o persoană aflată în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, fapta poate îmbrăca o altă încadrare juridică (de pildă, purtarea abuzivă prev. de art.
296 C.Pen.)
Consimțământul victimei la exercitarea de violențe asupra sa constituie o cauză

justificativă.
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage în principiu, reținerea unui concurs de infracțiuni.
Latura obiectivă. Violențele pot fi și psihice, dar trebuie să cauzeze suferințe fizice asupra
corpului unei persoane.
Urmarea imediată constă în suferințele fizice produse prin loviri sau violențe.
Legătura de cauzalitate: dacă fapta se comite prin lovire, legătura de cauzalitate rezultă
din materialitatea faptei, suferința fizică fiind prezumată. Când fapta se comite prin alte
violențe, trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violență și
suferința fizică produsă.
Varianta agravata de la alin. 2 se poate comite cu intentie directa/indirecta sau cu

praeterintenție.
Infracțiunea de loviri sau alte violențe poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de

tulburare a liniștii publice prev. de art. 371 C.pen.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ (art. 194 C.pen.)
- se completeaza cu observatii generale de la art 193
În principiu, consimțământul victimei la exercitarea de violențe asupra sa nu constituie o

cauză justificativă; pot fi reținute cu caracter de excepție și unele situații în care consimțământul
victimei are caracter justificativ, cum ar fi cea în care o persoană decide în mod voluntar să îi
cedeze un rinichi unui prieten pentru care acesta să nu mai apeleze la dializă.
Alin. 1 lit. a- este de esența infirmității să aibă un caracter permanent. Infirmitatea

produce victimei fie un hanidcap fizic (care nu se poate reface pe cale naturală sau chirurgicală),
fie un handicap psihic (de pildă, epilepsie posttraumatică).
Lit. b- se va reține săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală și dacă durata îngrijirilor

medicale necesare pentru vindecarea victimei s-a prelungit peste 90 de zile din cauza aplicării cu
întârziere a tratamentului medical, victima fiind de bună-credință.
Se reține prezenta infracțiune chiar dacă leziunea s-a produs în locul în care victima mai
suferise o fractură, iar în lipsa acesteia durata de vindecare ar fi fost mai mică de 90 de zile.
Lit. d- avortul. Făptuitorul trebuie să fi știut sau să fi prevăzut că victima este însărcinată.
Se va putea reține această variantă agravată și în ipoteza în care făptuitorul urmărește

doar vătămarea fătului, însă în urma acțiunii violente se produce din culpă avortul.
Nu poate fi reținut concursul ideal între infracțiunea de vătămare corporală atunci când
vătămarea corporală are ca urmare praeterintenționată provocarea avortului și cea de
întrerupere a cursului sarcinii care a avut ca urmare vătămarea corporală (art. 201 alin. 3),
deoarece la infr. de vătămare corporală făptuitorul acționează în vederea producerii vătămării
corporale, avortul producându-se din culpă, în vreme ce la infracțiunea prev. de art. 201 alin. 3,
făptuitorul acționează cu intenția întreruperii cursului sarcinii, vătămarea corporală fiind o
urmare praeterintenționată. Cioclei spune că se poate reține concursul atunci când făptuitorul
urmărește producerea avortului (meh).
Cioclei: Prin avort se înțelege stoparea sarcinii în primele 24 de săptămâni. După acest
termen, se folosește termenul de naștere prematură (indiferent de metoda de expulzare a
fătului). Astfel, dacă se provoacă o naștere prematură, nu se reține această consecință de la liter
d, dar se poate constata că a fost pusă în primejdie viața persoanei. (Nu am mai auzit opinia asta
pana acum 😊)
Lit. e- când datorită gravității leziunilor traumatice există pericolul să se producă moartea
persoanei vătămate în lipsa unui tratament medical adecvat.
- dacă leziunile traumatice se agravează producându-se din culpă moartea victimei se va

reține comiterea infracțiunii de LVCM.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între activitatea infracțională și vătămarea

integrității corporale sau a sănătății produsă și trebuie să fie dovedită.
Fapta se comite cu intenție directă/indirectă sau praeterintenție pentru forma tip prev de
art 194 alin. 1 lit a-c, respectiv praeterintenție pentru forma tip prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. d
și e.
Varianta agravată de la alin. 2 se comite doar cu intenție directă. În cazul în care

făptuitorul exercită violențe asupra victimei cu intenție directă sau indirectă în scopul producerii
avortului se va reține concursul de infracțiuni între vătămarea corporală în forma de bază (art.
194 alin. 1) și infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii.
LOVIRI SAU VĂTĂMĂRI CAUZATOARE DE MOARTE (art. 195 C.pen.)
- se va reține coautoratul și atunci când acțunile violente ale făptuitorilor privite indivizibil
au condus împreună la moartea praeterintenționată a victimei.
Stările patologice preexistente ale victimei pot, în unele cazuri, să influențeze decisiv
evoluția acesteia spre deces, chiar dacă violențele exercitate de făptuitor au fost de mică
gravitate. În aceste cazuri, concluziile expertizei medicale sunt extrem de importante, deoarece
permit să se constate existența sau inexistența legăturii de cauzalitate. În practica mai veche
prin mai multe soluții, s-a decis că, dacă raportul de cauzalitate subzistă, fapta va reprezenta
infr. de LVCM, chiar dacă violențele exercitate asupra victimei au fost de mică intensitate, iar
starea de sănătate a acesteia era deja puternic deteriorată. Practica mai nouă a confirmat acest
punct de vedere.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
-dacă nu se poate reține culpa față de rezultatul mai grav (când făptuitorul nu putea și
nici nu trebuia să prevadă rezultatul mai grav) se va reține fie infracțiunea de loviri sau alte
violențe, fie cea de vătămare corporală.
-infracțiunea se consumă în momentul efectuării activității infracționale (data comiterii

acțiunii sau inacțiunii), infracțiunea epuizându-se la data producerii urmării periculoase, adică a
morții victimei.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (art. 196)
La prima formă tip a infracțiunii este necesar ca subiectul activ nemijlocit să fie o
persoană fizică aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în
desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune; aceste cerințe nu trebuie
îndeplinite de instigator sau complice.
La cea de-a doua formă tip a infracțiunii subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană
fizică sau juridică (necircumstanțiat) cu capacitate penală.
În cazul culpei comune a conducătorilor auto a două mașini care au produs accidentul
rutier ce a avut ca urmare vătămarea corporală a uneia sau a mai multor persoane se va reține
existența autoratului, iar nu a coautoratului la infracțiunea de vătămare corporală din culpă,
deoarece față de modalitatea de producere a evenimentului rutier nu poate fi reținută existența
unei legături subiective între autori.
Persoanele care au determinat/înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenție, la săvârșirea

vătămării corporale din culpă, vor fi sancționate pentru instigare/complicitate la infr de loviri sau
alte violențe sau vătămare corporală.
Decizia 8/HP/2018- existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev de art 196
alin.1, nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.
Cioclei: în situații de acest gen, influența băuturilor alcoolice poate fi dovedită prin orice
mijloc de probă, inclusiv cu martori, nefiind necesară prelevarea de sânge.
Dacă se prelevează probe biologice, iar din acestea rezultă o alcoolemie peste 0,80 g, se
va reține concurs de infracțiuni între vătămarea corporală din culpă (art 196 alin. 1 teza a II-a) și
conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și alte substanțe (art. 336 c.pen.)- Cioclei.
Alin. 1- *desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune*- având în

vedere că legiuitorul nu face nicio distincție, pot fi luate în calcul orice alte infracțiuni, cu
condiția ca desfășurarea activității infracționale să se suprapună cu fapta de vătămare. Expresia
folosită de legiuitor (desfășurarea) trebuie înțeleasă într-un sens mai larg decât cel strict tehnic,
legat de momentul consumării infracțiunii. Așadar, ar putea fi incident acest alineat, atât în cazul
unui furt de folsință a unei mașini, când conducătorul lovește o persoană, cât și în cazul
sustragerii mașinii, chiar dacă infracțiunea s-a consumat. Sau de exemplu, autorul unui furt
încearcă să-și asigure scăparea deplasându-se precipitat de la locul faptei și, în aceste condiții,
produce o vătămare din culpă a unei persoane – Cioclei.
Alin. 3- această variantă agravată are natura juridică a unei norme incomplete, norma
completatoare putând consta fie în dispoziții din legislația primară, fie în norme stipulate în
legislația secundară (hotărâri de Guvern, regulamente etc) în care sunt stabilite reguli pentru
exercitarea profesiei, meseriei sau activității în funcție de care să se evalueze culpa profesională.
Totodată, în această variantă poate fi subiect activ și o persoană juridică.
- Nu interesează dacă subiectul activ este sau nu calificat pentru exercitarea profesiei,
meseriei sau activității.
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (art. 197 C.pen.)
Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la integritatea fizică sau
sănătatea minorului, în vreme ce obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare
la creșterea și educarea minorului, relațiile de familie, respectiv conviețuirea socială.
Obiectul material- corpul minorului supus la rele tratamente (când relele tratamente se
obiectivează asupra acestuia)
Dacă făptuitorul nu are calitatea specială cerută de lege, se va reține săvârșirea unei
infracțiuni contra persoanei.
Nu este subiect pasiv al infracțiunii minorul de 16 ani căsătorit, care, dobândind

capacitatea deplină de exercițiu, iese de sub creșterea și educarea părinților; tot astfel, nu este
subiect pasiv minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut în mod anticipat de către instanța de
tutelă capacitatea deplină de exercițiu în condițiile art. 40 C.civ.
Elementul material. Relele tratamente trebuie să aibă caracter de continuitate,

săvârșirea unui singur act conducând la reținerea numai a unei infracțiuni contra vieții,
integrității corporale sau libertății persoanei.
!!! În cazul în care prin rele tratamente aplicate minorului acesta a fost lipsit de libertate,
i-a fost pusă viața în pericol, vătămată integritatea corporală, se va reține concursul ideal între
această infracțiune și tentativă de omor, loviri sau alte violențe, vătămare corporală, lipsire de
libertate în mod ilegal etc. (asta e și practica Curții Supreme); de asemenea, infracțiunea de rele
tratamente aplicate minorului poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de corupție sexuală
sau incest.
La fel zice si S. Bogdan. In schimb Cioclei spune că in cazul omorului, acesta nu poate fi
retinut in concurs ideal cu relele tratamente, intrucat absoarbe aceasta infractiune.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a
minorului (infr. de pericol concret)
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între faptă și urmarea imediată.
Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a produs starea de pericol pentru

dezvoltarea minorului.
Poate fi comisă în formă continuă (de ex, prim omisiunea de a asigura o alimentație
adecvată) sau în formă continuată (când sunt repetate relele tratamente în baza aceleiași
rezoluții infracționale, caz în care se epuizează la data comiterii ultimului act de executare.
ÎNCĂIERAREA (art. 198 C.pen.)
Obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială.
Obiectul material: corpul persoanei victimă a violențelor sau bunurile asupra cărora
acestea s-au răsfrânt.
Subiect activ: o pluralitate de făptuitori care au calitatea de autor- pluralitate naturală.

Autorii trebuie să fie împărțiți în două tabere de cel puțin două persoane fiecare, chiar
dacă nu au fost toți identificați. În sarcina autorilor nu poate fi reținută circumstanța agravantă
prev. de art. 77 alin. 1 lit a C.pen. Dacă însă alături de autor la comiterea infracțiunii participă
doi sau mai mulți complici concomitenți, poate fi reținută circumstanța agravantă legală
prevăzută de art. 77 alin. 1 lit. a C.pen.
Chiar dacă instigarea sau complicitatea vizează mai mulți autori, se va reține participația
la o infracțiune de încăierare și nu concurs.
Infracțiunea de loviri și alte violențe (art. 193 C.pen.) este absorbită în conținutul
infracțiunii de încăierare.
Urmarea imediată: atingerea integrității corporale sau sănătății persoanelor implicate în

încăierare (caz în care trebuie dovedită legătura de cauzalitate), dar și starea de pericol pentru
buna defășurare a conviețuirii sociale.
Varianta agravată- alin. 2
- participanții la încăierare vor răspunde penal pentru forma mai gravă a inracțiunii, cu
excepția participantului a cărei integrare corproală sau sănătate a fost vătămată, care va
răspunde numai pentru forma de bază a infracțiunii.
- in situația în care din probele administrate rezultă că un anumit participant a comis

vătămarea corporală, atunci acesta va fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de
vătămare corporală prev. de art. 194 C.pen.care va fi reținută în concurs cu infracțiunea de
încăierare în forma de bază prev. de art. 198 alin. 1 C.pen.
Varianta agravată- alin. 3

- se va reține această variantă agravată și în cazul în care în cursul încăierării s-a produs
atât vătămarea corporală a unei sau mai multor persoane, cât și decesul unei sau mai multor
persoane.
VIOLENȚA ÎN FAMILIE (art. 199 C.pen.)
Obiectul juridic principal- viața/integritatea fizică/sănătatea membrului de familie, iar

obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale privind buna conviețuire în cadrul familiei.
Conform opiniiei lui Udroiu, prin membru de familie se înțelege și verii primari între ei,
unchii sau mătușile față de nepoți- numai în cazul în care este fratele sau sora părintelui.
Este necesar ca făptuitorul să cunoască la momentul comiterii faptei calitatea de membru

de familie a victimei, în caz contrar, circumstanța personală de individualizare nu poate fi
reținută în sarcina acestuia, care va răspunde numai pentru infracțiunea efectiv comisă.
Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat (dacă participanții au

calitatea de membru de familie), instigare sau complicitate (dacă acestia nu au calitatea de
membru de familie, răspund pentru instigare/complicitate la infracțiunile la care face trimitere
art. 199, asta dacă nu au cunoscut sau prevăzut circumstanța personală de individualizare).
În situația în care doar instigatorul sau complicele are calitatea de membru de familie, nu
și autorul, instigatorul și complicele vor răspunde pentru o participație penală la fapta autorului,
iar nu la infracțiunea mai gravă de violențe în familie.
Se va reține săvârșirea infracțiunii de violențe în familie, iar nu infracțiunea de uciderea

sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, în cazul în care mama își ucide/vatămă
corporal copilul în primele 24 de ore după naștere, iar din raportul de expertiză medico-legală
psihiatrică nu rezultă existența unei tulburări psihice a mamei, discernământul critic fiind păstrat
în acel moment.
Dacă e incident un caz de error in personam, se va retine infractiunea efectiv comisă (ex-
omor, vătămare corporală). Dacă făptuitorul crede că săvârșește o faptă împotriva unui membru
de familie, însă în realitate victima era o persoană care nu avea această calitate,nu se va retine
violența in familie.
Dacă infractorul a urmărit moartea unui membru de familie, dar din cauza devierii
loviturii, ucide o altă persoană, Udroiu zice că se retine infractiunea la care face trimitere art.
199, Streti zice că se retine concurs.
Decizie nr. 11/RIL/2019- pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe săvârșită asupra
unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. 1 C.pen., atunci când
acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea
procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile și nu ca efect al
împăcării.
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI
LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL (art 205 C.pen)
Obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la protejarea libertății fizice a persoanei
În principiu, infracțiunea nu are obiect material, cu excepția unor variante agravate, când
obiectul material este corpul persoanei lipsite de libertate.
Lipsirea de libertate poate fi totală sau parțială( ex: dacă cel care a sechestrat o persoană
a fost, la rândul său, sechestrat și astfel nu a mai putut elibera victima, în pofida voinței sale, nu
va răspunde pentru perioada de sechestrare ulterioară privării sale de libertate. Trebuie
subliniat însă că, pentru a fi parțial exonerat de răspundere, autorul trebuie să dovedească
faptul că a dorit să elibereze victima, dar nu a avut această posibilitate.
Răpirea prespune o faptă comisivă, neputând fi comisă prin omisiune. În ipoteza comiterii
faptei prin forma asimilată a răpirii unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința
ori de a se apăra, nu se poate reține și circ. agravantă de la art. 77 lit. e C.pen.
În cazul reținerii sau arestării preventive sau la domiciliu a unei persoane, știind că este
nevinovată, se va reține comiterea infracțiunii de represiune nedreaptă (art. 283 alin. 2).
Urmarea imediată: lipsirea persoanei vătămate de libertatea de mișcare, chiar și pentru

un interval scurt de timp.
Legătua de cauzalitate: trebuie să existe între activitatea infracțională a făptuitorului și

urmarea produsă și trebuie dovedită.
Latură subiectivă: intenție directă/indirectă sau praeterintenție în cazul formelor

agravate.
Forme agravate:
1. comiterea faptei de o persoană înarmată
- fie să aibă asupra lor o armă propriu-zisă, fie să săvârșească fapta utilizaînd o armă
asimilată; în ipoteza în care numai instigatorul sau complicele a fost înarmat, nu se va reține
varianta agravată a infracțiunii nici în sarcina autorului, și nici în sarcina participantului, această
împrejurare urmând a fi avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
- potrivit art 179 alin. 2 C.pen., sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea
fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac,
-este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au

2. lipsirea de libertate a unui minor
- făptuitorul trebuie să fi cunoscut starea de minoritate,
- nu prezintă importanță faptul că la momentul epuizării infracțiunii persoana vătămată

devenise major,
- este o circumstanță reală, care se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au

cunoscut-o sau au prevăzut-o,
3. lipsirea de libertate are ca urmare punerea în pericol a sănătății sau vieții persoanei
vătămate
- dacă sănătatea sau integritatea corporală a victimei a fost afectată, lipsirea de libertate
va fi reținută în concurs cu infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. 2
C.pen., respectiv cu vătămarea coprorală prev. de art. 194 alin. 1 lit. a-d C.pen., fiind absorbită
doar forma prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. e C.pen.
- este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au

4. fapta a avut ca urmare praeterintenționată moartea victimei
- având în vedere dispozițiile art. 36 alin. 3 c.pen., în ipoteza în care are loc o tentativă la
infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal, urmată de moartea praeterintenționată a
victimei, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată prevăzută de
art. 205 alin. 4 C.pen.
Lipsirea de libertate este o infracțiune continuă permanentă, care se epuizează în

momentul în care ia sfârșit privarea nelegală de libertate sau intervine decesul persoanei private
de libertate.
Poate fi comisă în formă continuată.
Se va reține concursul între lipsirea de libertate și rele tratamente aplicate minorului în

cazul prăintelui sau persoanei în grija căreia se află minorul care abuzează de autoritatea sa și
care, contrar intereselor minorului, exercită acte de lipsire de libertate împotriva acestuia, cu
intenția de a-i produce suferințe, vătămări fizice sau morale și care au pus în primejdie gravă
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morala a minorului.
AMENINȚAREA
Obiectul juridic special: relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei fizice.
Infracțiunea nu are obiect material.
-În cazul în care autorul amenințării este părintele aflat în exercitarea în limite rezonabile
a dr. la educație, se poate reține cauza justificativă prev. de art. 21 alin. 1 C.pen.
-participația e posibilă în toate formele, cu precizarea că nu e posibil coautoratul atunci

când fapta este săvârșită prin viu grai ( infr. instantanee cu autor exclusiv).
-subiect pasiv poate fi doar o persoană fizică.
-pluralitatea de subiecți pasivi atrage de regulă reținerea unui concurs de infracțiuni.
-acțiunea de intimidare trebuie să fie susceptibilă de a produce o stare de temere pentru

persoana amenințată; analiza se va realiza in concreto față de natura și modalitatea de comitere
a faptei, persoana făptuitorului ori a victimei; nu este necesar ca această stare de temere să se
producă efectiv.
-răul cu care se amenință trebuie să fie injust și iminent sau să se producă în viitorul
apropiat,
- se va reține cauza justificativă prev. de art. 21 C.pen., dacă amenințarea (inclusiv cu uzul
de armă) este realizată de un organ de poliție, pentru a putea proceda la identificarea unei
persoane care încearcă să se sustragă sau pentru a prinde un infractor care încerca să fugă de la
locul faptei.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanei amenințate

(infr. de pericol abstract).
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.
ȘANTAJUL (art. 207 C.pen.)
Obiectul juridic principal: relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei

fizice; obiectul juridic secundar: relațiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea
persoanei, patrimoniul, onoarea sau demnitatea acesteia etc.
În principiu, infr. nu are obiect material; ca excepție, poate fi corpul persoanei sau bunul
dat (în cazul în care există un obiect juridic secundar).
-în cazul variantei agravante, folosul material patrimonial dobândit în mod injust, nu
constituie obiectul material al infracțiunii, ci consecința infracțiunii, constituind totodată și
prejudiciul încercat de persoana vătămată cu care aceasta se poate constitui parte civilă în
procesul penal.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică în viață.

- pluralitatea de subiecți pasivi atrage, în principiu, reținerea unei pluralități de
infracțiuni, chiar dacă toate persoanele sunt constrânse pentru obținerea unui folos unic; ca
excepție, nu este însă exclusă posibilitatea reținerii formei continuate a infracțiunii în cazul în
care există o pluralitate de acțiuni de șantaj, realizate la diferite intervale de timp, în baza
aceleiași rezoluții infracționale, ori a unității naturale colective când acțiunea unică este realizată
față de mai multe persoane vătămate în aceleași împrejurări spațio-temporale.
În cazul în care șantajul este comis prin amenințare, va absorbi infracțiunea prev. de art.
206 C.pen., iar dacă este comis prin violență va absorbi forma de bază a infracțiunii de loviri sau
alte violențe prev. de art. 193 alin. 1 C.pen.
Șantajul comis prin constrângere în scopul determinării unei persoane să nu sesizeze

organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații
mincinoase ori să nu prezinte probe are o incriminare specială în materia infracțiunilor contra
justiției constituind cumai infracțiunea de influențare a declarațiilor (art. 272 C.pen.).
În ipoteza în care persoana vătămată este constrânsă să comită o infracțiune, făptuitorul

nu va răspunde pentru șantaj, ci pentru instigarea la acea infracțiune.
Pentru existența infracțiunii este suficient ca actele de constrângere să creeze o stare de

temere persoanei vătămate, nefiind necesar ca aceasta să dea, să facă, să nu facă sau să sufere
ceva.
În cazul în care persoana vătămată cedează constrângerii exercitate de făptuitor, trebuie

să existe un interval de timp între exercitarea constrângerii și activitatea victimei de a da, a face,
a nu face sau a suferi ceva; spre deosebire de tâlhărie (infracțiune contra patrimoniului), în cazul
infracțiunii de șantaj în varianta agravată prin care se urmărește obținerea unui folos
patrimonial (infracțiune contra libertății) pericolul este viitor, fiind necesar să existe o perioadă
de timp între constrângere și predarea bunului cerut.
Desigur, cele două infracțiuni se deosebesc și prin aceea că obiectul juridic principal al
tâlhăriei îl constituie patrimoniul persoanei, în timp ce obiectul juridic principal al șantajului este
libertatea morală a acesteia.
Totodată, din punct de vedere al consumării faptei, șantajul se finalizează în momentul

creării stării de pericol, neavând relevanță dacă făptuitorul a mai obținut sau nu folosul urmprit.
În cazul tâlhăriei, consumarea faptei este în directă legătură cu obținerea bunului de către
făptuitor.
În cazul în care prin amințare sau violențe i se cere unei perosane să întrețină un act
sexual de orice natură cu făptuitorul, iar în aceeași împrejurare aceasta cedează presiunii la care
este supusă, se va reține comiterea infracțiunii de viol/agresiune sexuală, iar nu aceea de șantaj;
în cazul în care solicitarea vizează întreținerea în viitor a unui act sexual, se va reține numai
săvârșirea infr. de șantaj.
Urmarea imediată: starea de pericol creată la adresa libertății psihice a victimei;

încălcarea libertății psihice produce o temere cu privire la existența unui pericol viitor, iar nu
iminent.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re, fiind o infracțiune de pericol.
Fapta se comite numai cu intenție directă ( Cioclei zice că și cu intenție indirectă). Intenția
este calificată prin scopul urmărit: obținerea pentru sine sau pentru altul, în mod injust, a unui
folos nepatrimonial, indiferent dacă acesta este just sau injust.
Referior la varianta asimilată, darea în vileag a faptelor compromițătoare poate avea loc
față de terțe persoane (nu neapărat în spațiul public) și se poate realiza prin orice mijloace
(presă, site-uri de internet, comunicarea către diverse instituții sau autorități etc.
În cazul în care în aceeași împrejurare șantajul este comis atât prin acte de constrângere,
cât și prin amenințarea cu darea în vileag se va reține o singură infracțiune de șantaj (u.n.c.), iar
nu concurs de infracțiuni.
HĂRȚUIREA (art. 208 C.pen.)
- infracțiune cu conținuturi alternative.
- acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la data consumării infracțiunii, iar nu de la
momentul epuizării acesteia.
Obiectul juridic principal: relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei

fizice;
Subiect activ poate fi și o persoană juridică.
- participația penală este posibilă în toate formele.
Subiect pasiv: orice persoană fizică.
- atât infr. prev. de art. 208 alin. 1 C.pen., cât și infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 2
C.pen. sunt infracțiuni de obicei, fiind necesară întrunirea cerinței unității de subiect pasiv,
astfel că numai actele efectuate împotriva aceluiași subiect pasiv vor fi evaluate la reținerea
caracterului repetat al faptei.
1. Infr. prev. de art. 208 alin. 1 C.pen.

- prevede două variante alternative ale elementului material al formei de bază a
infracțiunii constând doar în acte comisive:
a) urmărirea unei persoane, în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim
- pentru a se reține caracterul penal al faptei trebuie procedat la o analiză in concreto a

actelor de executare omogene pentru a se determina, față de particularitățile fiecărei cauze,
dacă a fost comis un număr suficient de acte care să releve obișnuința.
b) supravegherea locuinței, locului de muncă ori a altor locuri frecventate de o persoană,

în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim
- supravegherea poate avea loc prin orice mijloace (vizuală, prin intermediul diferitelor
echipamente tehnice etc.); spre deosebire de urmărire, în cazul supravegherii făptuitorul se
plasează într-o anumită locație din care observă activitățile subiectului pasiv;

- în cazul în care sunt realizate ambele modalități alternative ale infracțiunii prevăzute de
art. 208 alin. 1 C.pen., se poate reține întrunirea cerinței caracterului repetat din structura
infracțiunii de obicei, nefiind afectată omogenitatea juridică,
- persoana vătămată trebuie să conștientizeze faptul că este urmărită sau supravegheată,

pentru că numai astfel se produce urmarea imediată a infracțiunii de hărțuire, care este o
infracțiune de pericol concret.
- în situația în care pe lângă supravegherea repetată a locuinței persoanei vătămate

făptuitorul fotografiază, captează ori înregistrează, fără drept, imagini ale persoanei aflate în
locuință se poate reține concursul între infracțiunea de hărțuire și cea de violarea vieții private
(art. 226 C.pen.), dacă persoana a observat că este supravegheată. Dacă nu a observat, se reține
numai comiterea infr. de violarea vieții private.
- poate fi reținută în concurs real cu infracțiunea de hărțuire sexuală.
Urmarea imediată: starea de pericol creată la adresa libertății psihice a victimei.
Legătura de cauzalitate: trebuie dovedită existența acesteia între actele de hărțuire și

starea de temere efectiv creată (infr. de pericol concret). Cioclei zice că e infracțiune de rezultat.
Infracțiunea se poate comite cu intenție directă sau indirectă.
2. Infracțiunea prev. de art. 208 alin. 2 C.pen.
- este necesar ca efectuarea apelurilor sau a comunicărilor să fie repetată, iar conținutul
acestora să nu constea într-o amenințare sau șantaj, caz în care vor fi reținute numai aceste
infracțiuni!!! (infr de hărțuire în această variantă are caracter subsidiar)

- starea de panică este creată fie de frecvența apelurilor telefonice sau a comunicărilor
(de pildă, primirea în mai multe zile consecutive în timpul serii de apeluri telefonice de la același
număr de telefon fără ca apelantul să spună ceva), fie de conținutul lor (primirea de mai multe
ori pe zi a unor sms-uri cu caracter injurios de la același număr de telefon);
Urmarea imediată, legătura de cauzalitate și latura subiectivă ca la cealaltă formă.

- în cazul în care persoana care efectuează apelurile telefonice/comunicările repetate nu
a pevăzut și urmărit/acceptat hărțuirea persoanei vătămate și nici crearea unei stări de temere,
ci rezolvarea altor chestiuni justificate, nu se va putea reține comiterea infr. de hărțuire prev. de
art. 208 alin. 2 C.pen. Ca excepție, este posibilă totuși, în funcție de particularitățile concrete ale
cauzei, reținerea infracțiunii de hărțuire în cazul în care persoana vătămată și-a manifestat în
mod explicit dorința de a nu mai fi contactată/dernajată și, în ciuda acestui aspect, făptuitorul a
continuat să o apeleze/transmită comunicări care prezintă caracterul unor acte de hărțuire.
Tentativa nu e posibilă.
În principiu, fiind o infr. de obicei, hartuirea este incompatibilă cu săvârșirea în formă

continuată (Streti zice că se poate).
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE
(Udroiu și Cioclei)
1. VIOLUL (art. 218 C.pen.)
Obiectul juridic special: relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane
(la fel și la restul infracțiunilor).
Poate exista și un obiect juridic secundar constând în relațiile sociale referitoare la viața,
integritatea fizică sau psihică a persoanei.
Obiectul material: corpul persoanei în viață.
Participația penală la forma tip este posibilă în forma instigării sau a complictății
anterioare. Săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane (coautori sau complicitate
concomitentă) constituie o variantă agravată a violului.
Cioclei zice că nu este posibil coautoratul (hue, hue).
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage, în principiu, reținerea unui concurs de infracțiuni,

însă nu este exclusp comiterea infr în forma unității legale a infracțiunii continuate.
Raport sexual= actul de conjuncție a organului sexual masculin cu cel feminin.
Actul sexual oral sau anal- indferent dacă acestea sunt între persoane de același sex sau
între persoane se sex diferit.
Actele de penetrare vaginală sau anală (nu și orală)- indiferent de modalitatea în care
acestea sunt realizate (de pildă prin introducerea în vagin, respectiv în anus de obiecte, degete,
prin obligarea victimei să întrețină un acts exual cu un animal etc.); nu prezintă importanță dacă
actele de penetrare vaginală sau anală au fost comise de făptuitor sau dacă acesta a obligat
victima să procedeze în acest sens.
În cazul în care cu aceeași ocazie sunt realizate și acte sexuale care nu presupun
penetrarea, întreaga activitate infracțională urmează să constituie infracțiunea de viol, conform
art. 219 alin. 4 C.pen.
Consimțământul victimei, reprezintă o cauză care înlătură tipicitatea obiectivă a faptei.
Eroarea făptuitorului asupra existenței consimțământului, conduce la înlăturarea

tipicității subiective a faptei, iar nu a imputabilității acesteia.
În ipoteza în care violul este comis profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori
de a-și exprima voința, nu se poate reține la individualizarea pedepsei circumstanța agravantă
legală prev. de art. 77 lit. c C.pen.
Se va reține absorbția legală a infracțiunii de amenințare (art. 206 C.pen.), ori după caz a
celei de loviri sau alte violențe (art. 193 C.pen.), nu și infracțiunea de vătămare corporală.
Violul în forma tip sau asimilată comis prin constrângere absoarbe natural infracțiunea de
lipsire de libertate. În ipoteza în care violul este comis de către infractorul care profită de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, nu se poate reține aborbția
infracțiunii de lipsire de libertate.
Dacă violul este comis în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se poate
reține un concurs între viol și coruperea sexuală a minorului.
Urmarea imediată: încălcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui

act sexual.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei; la variantele agravate comise cu

praeterintenție, trebuie dovedită.
Fapta se comite cu intenție directă (Cioclei zice că și cu intenție indirectă).
Variante agravante
a) Violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza
sau în tratamentul făptuitorului
- este necesar ca autorul să aibă efectiv una dintre calitățile enumerate mai sus,
varianta agravată neputând fi reținută în cazul în care autorul pretinde în mod nereal că
deține această calitate, iar apoi are loc actul de penetrare sexuală comis prin
constrângere.
b) Violul comis asupra unei rude în linie dreaptă, frate sau soră
- calitatea specială cerută de lege în raportul dintre autor și victimă are natura juridică
a unei circumstanțe personale de individualizare, care se răsfrânge asupra participanților
(insitigator și complice) dacă au cunoscut sau au prevăzut calitatea specială a autorului. În
cazul coautorilor, trebuie ca ambii să aibă această calitate.
!!! În situația în care numai instigatorul sau complicele are calitatea specială prevăzută
de lege, nu și autorul, acesta din urmă va răspunde pentru comiterea formei de bază a
infracțiunii, iar instigatorul/complicele va răspunde tot pentru o participație penală la
fapta autorului, față de caracterul accesoriu al participației.
c) Violul comis asupra unui minor
- calitatea de minor a victimei constituie o circumstanță personală de individualizare

astfel că făptuitorul trebuie să fi cunoscut la momentul săvârșirii infracțiunii că victima a împlinit
vârsta de 18 ani.
- este o circumstanță reală și se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au

d) Violul comis în scopul producerii de materiale pornografice
e) Violul care a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală
- dacă făptuitorul a acționat cu intenția producerii unei vătămari corporale, se va reține

concurs între viol în forma tip sau asimilată și vătămarea corporală prevăzută de art. 194 alin. 2
C.pen.
f) Violul săvârșit de două sau mai multe persoane împreună
-făptuitorii trebuie să fie coautori, autori succesivi ai faptei sau complici concomitenți.
- nu se poate reține circumstanța agravantă legală a săvârșirii faptei de trei sau mai multe
persoane împreună, prev. de art. 77 lit. a C.pen.
- este circumstanță reală, care se răsfrânge asupra instigatorilor și complicilor anteriori în

măsura în care au cunoscut-o sau prevăzut-o.
g) Violul care a avut ca urmare moartea victimei
Având în vedere dispozițiile art. 36 alin. 3 C.pen., în ipoteza în care are loc o tentativă la
infracțiunea de viol urmată de moartea victimei, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea consumată.
AGRESIUNE SEXUALĂ (se completează cu ce am scris la viol)
- sunt incluse orice acte de natură sexuală care nu sunt incriminate ca viol (trebuie să
existe contact fizic). Ex: obligarea unei persoane să se masturbeze sau să masturbeze o altă
persoană sau animal, sărutarea și atingerea sânilor victimei, sărutarea organului genital etc.
Participația penală la forma tip este posibilă în forma instigării sau a complictății
anterioare. Săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane (coautori sau complicitate
concomitentă) constituie o variantă agravată.
Art. 219 alin. 4- dacă actele de agresiune seuală au fost precedate sau urmate de o
tentativă la viol se va reține existența unui concurs între agresiune sexuală și tentativă la viol,
deoarece absorbția legală operează numai în ipoteza formei consumate a violului.
În cazul în care infracțiunea este comisă față de un minor, termenul de prescripție a

răspunderii penale începe să curgă de la data la care acesta a devenit major; dacă minorul a
decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție a răspunderii penale începe
să curgă de la data decesului.
2. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (art. 220 C.pen.)
Participația penală (proprie sau improprie) este posibilă în toate formele: coautorat,
instigare sau complicitate. În cazul coautoratului, dacă legea impune o anumită calitate a
autorului, este necesar ca toți participanții să aibă această calitate.
NU constituie variantă agravată a infracțiunii comiterea faptei de două sau mai multe
persoane împreună.
Este posibilă reținerea circumstanței agravante legale a comiterii faptei de către un major
cu un minor prev. de art. 77 lit. d C.pen. și în cazul comiterii infr de act sexual cu un minor (de
pildă, în cazul în care un major și un minor în vârstă de 17 ani întrețin în calitate de coautori
raporturi sexuale consimțite cu un minor în vârstă de 13 ani și două luni).
În situația în care vârsta minorului este foarte fragedă și rezultă dintr-o expertiză medico-
legală pshiatrică lipsa posibilității de a-și exprima un consimțământ valabil pentru întreținerea
unui act sexual de orice natură, se va reține săvârșirea infracțiunii de viol în varianta agravată a
comiterii faptei față de un minor.
Nu se va reține calitatea de subiect pasiv a persoanei minore căsătorite cu dispensă de

vârstă, care astfel dobândește deplină capacitate de exercițiu. Tot astfel, nu este subiect pasiv
minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut în mod anticipat de către instanța de tutelă
capacitatea deplină de exercițiu în condițiile art. 40 C.civ.
Între 13 și 15 ani- adică să fi împlinit 13 ani, dar să nu fi ajuns la vârsta de 15 ani.
Nu prezintă importanță dacă actul sexual cu un minor a fost sau nu determinat de

oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect victimei, acest
aspect urmând să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei; fapta este incriminată inclusiv
în situația în care minorul practică prostituția (Cioclei zice ca in cazul asta se retine doar infr de
folosire a prostitutiei infantile)
Această infracțiune poate fi reținută în concurs ideal cu coruperea sexuală a minorilor (de
pildă, actul sexual cu un minor comis de un major în prezența unui minor care nu a împlinit 13
ani).
Urmarea imediată constă în starea de pericol rezultată din încălcarea libertății sexuale a
minorului, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re). Legătura de
cauzalitate trebuie dovedită în situația punerii în pericol a vieții minorului.
Eroarea cu privire la vârsta minorului, înlătură tipicitatea subiectivă a faptei.
Variante agravate
a) Raport sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală
sau anală comis cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
- în cazul în care în aceeași împrejurare sunt comise asupra unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani atât acte de penetrare sexuală, cât și alte acte de natură sexuală se va reține
doar comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor (actele de corupție sexuală fiind absorbite
în mod natural în actul sexual cu un minor).
b) Raport sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală
sau anală comis de un major cu un minor cu vârstă între 15 (inclusiv) și 18 ani, când minorul
este membru de familie al majorului
- absoarbe infracțiunea de incest dacă activitatea constă într-un raport sexual consimțit
între rude în linie directă sau între frați și surori; (Cioclei zice că e concurs- meh)
- în cazul în care minorul a încheiat în mod legal o căsătorie cu făptuitorul, respectarea

dreptului la viață intimă și de familie, face ca în cazul întreținerii unui raport sexual liber
concimțit cu soțul să nu poată reține antijuridicitatea faptei, ca urmare a incidenței dispozițiilor
art. 21 C.pen.
- în cazul în care autorul este un minor care răspunde penal, nu sunt întrunite nici
cerințele acestei agravate, dar nici cele ale formei de bază față de vârsta subiectului pasiv;
totuși, dacă activitatea sexuală constă într-un raport sexual consimțit între rude în linie directă
sau între frați și surori se va putea reține comiterea infracțiunii de incest.
- cauza de nepedepsire de la alin. 5, nu se aplică în cazul acestei variante agravate.
c) cauza de agravare de la alin. 3 lit. b cu calitatea specială a sub. activ
d) raport sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală sau
anală comis de un major cu un minor cu vârstă între 15 și 18 ani, dacă fapta a pus în pericol
viața minorului
- absoarbe infr. de vătămare corporală doar în ceea ce privește urmarea prevăzută de art.
194 alin. 1 lit. e C.pen.
- dacă s-au produs doar celelalte urmări de la art. 194 alin. 1, se reține doar infracțiunea
de vătămare corporală, nu și actul sexual cu un minor (Cioclei zice că e concurs-meh)
- în ipoteza în care în urma actelor de penetrare sexuală rezultă leziuni traumatice care se
agravează producându-se din culpă moartea victimei se va reține concursul între infracțiunea de
act sexual cu un minor și cea de loviri sau vătămări cauzatoare sau, după caz, ucidere din culpă;

e) -scopul producerii de materiale pornografice (tot 15-18 ani)
Actele premergătoare sunt posibile, dar nu sunt, în principiu, incriminate; ca excepție,

fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se
întâlnească, în scopul comiterii unui act sexual dintre cele prevăzute în art. 220 C.pen., inclusiv
atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, constituie
infracțiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzute de art. 222 c.pen; astfel, este
reglementată o situație de excepție în care sunt incriminate autonom actele de pregătire la
comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor; în cazul în care după realizarea actelor de
racolare se comite și actul sexual cu minorul, se va reține existența unui concurs real de
infracțiuni, iar nu absorbția actelor de pregătire în forma consumată a infracțiunii, neputându-se
omite incriminarea autonomă și forma consumată a infracțiunii prevăzute de art. 222 C.pen.
anterior începerii actelor de executare ale infracțiunii prev. de art. 220 C.pen.
În ceea ce privește cauza de nepedepsire de la alin. 5, dacă participanții la infracțiune

îndeplinesc condiția de vârstă, vor putea fi trași la răspundere, fiind vorba de o cauză personală
de nepedepsire.
CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR (art. 221 C.pen.)
- NU are obiect material;
- poate fi subiect activ al infracțiunii și un minor.
- participația penală este posibilă în toate formele.
Prin comiterea de acte de natură sexuală se înțelege săvârșirea de orice acte sau practici
sexuale care nu presupun o penetrare cu caracter sexual (ca la agresiune sexuală).
Determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 13 ani să suporte ori să efectueze un
act de natură sexuală implică instigarea minorului la efectuarea sau suportarea unui astfel de act
(de ex, în cazul în care o persoană se masturbează pe stradă în prezența unui minor ori astfel
încât să fie observat de un minor); actele de determinare nu trebuie să fie realizate prin
constrângere, deoarece în acest caz se va reține infracțiunea mai gravă comisă (de pildă, lipsirea
de libertate a minorului care este astfel constrâns să suporte actele de natură sexuală).
Actul de natură sexuală poate fi efectuat de minor asupra propriului corp sau asupra
corpului altei persoane (de pildă, determinarea minorului să masturbeze un major).
Simpla determinare a minorului atrage consumarea infracțiunii în această modalitate,

nefiind necesar să minorul să fi suportat sau efectuat actul de natură sexuală.
În cazul în care actele de corupere sexuală sunt comise în public, se va reține concursul cu
ultrajul contra bunelor moravuri- art. 375 C.pen.
Urmarea imediată- starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la ocrotirea

libertății sexuale a minorului, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Fapta se poate comite cu intenție directă sau indirectă.
În ceea ce privește forma atenată de la alin. 3, nu este necesar ca și instigatorii sau

complicii să fie majori. Totodată, faptele comise în prezența, iar nu asupra minorului sunt acte
sexuale de orice natură.
INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI ȘI VIEȚII PRIVATE

VIOLAREA DE DOMICILIU (art. 224 alin. 1 C.pen.)
Obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la protecția inviolabilității domiciliului și,

implicit, a libertății individuale și a vieții private a persoanei fizice;
- domiciliul reprezintă o noțiune autonomă, care cuprinde acele spații (locuință, încăpere,
dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea) în care locuiește persoana vătămată și în care
își desfășoară viața privată;
- nu prezintă importanță dacă persoana vătămată deținea imobilul în baza unui titlu legal
sau nu, ori dacă locuința era adecvată sau nu desfășurării vieții private; deopotrivă, este
irelevant dacă viața privată se desfășura cu caracter de permanență sau doar temporar ori
sezonier în locuință, ori dacă locuința se afla în proces de renovare;
- dacă persoana vătămată își desfășura viața privată într-o rulotă, aceasta va fi
considerată domiciliul său,
- nu constituie domiciliu, în senul legii penale, spațiul din cadrul unui loc de deținere chiar
dacă este folosit de cel privat de libertate, însă din punct de vedere procedural poate fi
încuviințată o percheziție domiciliară în cadrul unei celule,
- locul împrejmuit trebuie să țină de o locuință sau dependință, plasându-se într-o

continuitate naturală cu celelalte spații în care se desfășoară viața privată; deopotrivă, nu orice
loc care ține de o locuință sau dependință face obiectul protecției penale oferite de art. 224,
dacă nu este împrejmuit astfel încât să poată fi vizibilă delimitarea sferei private.
Din practica judiciară: ˝Constituie locuință în și aceea în care se efectuează lucrări de

curățenie și zugrăveli. Nelocuirea efectivă nu înseamnă lipsa de folosire în sensul legii, din
moment ce persoana vătămată își zugrăvea apartamentul și efectua lucrări de reparații.˝

Subiect activ: orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală.
- proprietarul sau coproprietarul imobilului poate avea calitatea de subiect activ al

infracțiunii.
Subiect pasiv: orice persoană fizică în folosința căreia se află locuința, încăperea,
dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea și care are dreptul de a permite sau refuza
intrarea sau rămânerea în aceste spații.
- în ipoteza în care în spațiul protejat în care se pătrunde nelegal este locuit de mai multe
persoane, se reține o singură infracțiune cu mai mulți subiecți pasivi, dacă infractorul a avut o
rezoluție infracțională unică, urmărind, în aceleași condiții de loc și de timp și printr-o acțiune
unică, să pătrundă într-un domiciliu în care locuiesc mai multe persoane,
- nu prezintă importanță dacă persoana vătămată deține imobilul în baza unui titlu legal
sau nu.
Elementul material- infracțiune cu conținut alternativ
a) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc
împrejmuit ținând de acestea
- se va reține existența cerinței esențiale ˝fără drept˝ și în cazul în care făptuitorul exercită
abuziv dreptul pe care îl are;
- în cazul existenței unui drept de pătrundere, exercitarea acestui drept nu are natura unei cauze
justificative, ci a unei cauze care înlătură tipicitatea obiectivă a faptei,
- fapta nu este tipică dacă făptuitorul pătrunde într-un imobil locuit de mai multe persoane,
având consimțământul numai al uneia dintre,
- consimțământul pentru pătrunderea în spațiul privat trebuie să fie valabil exprimat; lipsa
consimțământului se prezumă până la proba contrară.
b) refuzul de părăsire a unei locuințe, încăperi, dependințe sau unui loc împrejumuit ținând de
acestea
- refuzul de părăsire trebuie să fie explicit și precedat de o cerere expresă din partea persoanei
care folosește spațiul în sensul părăsirii acestuia (eroarea de fapt va profita făptuitorului);
cererea de a părăsi locuința poate fi făcută nu numai de proprietar, ci și de orice persoană care
o folosește, de membrii familiei ori de oricare altă persoană care locuiește împreună cu aceasta
sau îl reprezintă pe cel care folosește locuința.
Urmarea imediată: producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la

inviolabilitatea domiciliului al persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate: fiind o infracțiune de pericol abstract, legătura de cauzalitate

rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei prevăzute de norma de incriminare.
Fapta se comite cu intenție directă/indirectă, adică trebuie ca făptuitorul să urmărească

sau să accepte încălcarea libertății persoanei vătămate.
Variante agaravate:
a) comiterea faptei de o persoană înarmată
- făptuitorul fie trebuie să aibă asupra sa la momentul comiterii faptei o armă propriu-
zisă, fie să săvârșească fapta prin folosirea unei arme asimilate; în ipoteza în care numai
instigatorul sau complicele anterior/concomitent a fost înarmat, nu se va reține varianta
agravată a infracțiunii nici în sarcina autorului și nici în sarcina participantului, această
împrejurare urmând a fi avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
- simpla deținere a unui obiect ce ar putea fi apt să devină o armă asimilată nu poate
conduce la reținerea variantei agravate a infracțiunii dacă obiectul nu a fost folosit împotriva
persoanei vătămate ori dacă a fost folosit strict pentru distrugerea unor bunuri sau pentru a
asigura pătrunderea prin efracție în domiciliu.
b) comiterea faptei în timpul nopții
- (se completează cu ce am scris la furt calificat)
- persoana care folosește locuința este prezumat că a acționat în condițiile legitimei

apărări pentru a respinge pătrunderea sau încercarea de pătrundere în domiciliu în timpul nopții
(prezumție relativă de îndeplinire a condițiilor generale ale atacului).
c) comiterea faptei prin folosirea de calități mincinoase
- calitatea mincinoasă este acea calitate neadevărată (indiferent dacă este sau nu o
calitate oficială) pe care o persoană o invocă sau o atribuie altei persoane în scopul inducerii sau
menținerii în eroare a persoanei vătămate pentru a intra în domicliu sau pentru a refuza
părăsirea acestuia (de pildă, prezentarea sub calitatea de inspector în construcții pentru a
pătrunde în locuința unei persoane),
- calitatea mincionoasă folosită trebuie să fie aptă să pemită intrarea făptuitorului în

domiciliu sau pentru a refuza părăsirea acestuia,
- se poate reține concursul cu infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de

art. 258 C.pen.
Infracțiunea de violare de domiciliu este o infracțiune continuă, când prezența ilicită în

domiciliu se prelungește în timp, caz în care se epuizează în momentul părăsirii domiciliului.
- poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătorești comisă în forma împiedicării folosirii unei locuințe deținute în baza unei hotărâri
judecătorești.
VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL
- scriu doar diferențele față de violarea de domiciliu.
- noțiunea de sediu profesional nu trebuie să fie interpretată extensiv, ci prin raportare

doar la spațiile în care se desfășoară viața privată societară (aici intră și vestiarul unei echipe de
fotbal, biserica etc.); dacă într-un sediu profesional nu se desfășoară viața privată societară (de
pildă, într-o magazie folosită doar pentru depozitarea unor bunuri ori în depozitul de cauciucuri
uzate al unei vulcanizări) nu se poate reține tipicitatea faptei.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică (avocat, practician în insolvență etc) sau
persoană juridică care are în folosință un anumit spațiu cu titlu de sediu profesional și care are
dreptul de a permite sau de a refuza intrarea sau rămânerea în aceste spații.
- nu se va avea în vedere natura acestui sediu, dacă este sediu principal, sucursală,
agenție sau punct de lucru; de asemenea, poate fi orice imobil.
- nu prezintă importanță dacă persoana vătămată deține sediul profesional în baza unui
titlu legal sau nu.
- fapta nu este tipică în ipoteza în care făptuitorul pătrunde numai pe un teren sau în
orice alt loc împrejmuit ținând de sediul profesional.
- dacă același imobil constituie atât sediul profesional al unei persoane fizice sau juridice,
cât și locuința unei persoane fizice pentru a determina dacă în cauză a fost comisă infracțiunea
de violare de domiciliu sau cea de violare a sediului profesional, trebuie analizată intenția
infractorului la momentul comiterii faptei tipice ( respectiv mai intâi cunoașterea dublei
destinații a imobilului, iar apoi dacă a urmărit pătrunderea în sediul profesional sau în locuință.
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
1. FURTUL (art. 228 alin. 1)
Obiectul juridic: relațiile sociale privitoare la dreptul de proprietate/posesie detenție
Obiectul material: orice bun mobil corporal, aflat în proprietatea/posesia/detenția altuia și

care are o minimă valoare economică. Și înscrisurile prev. la alin. 3 trebuie să aibă o valoare
economică sau o importanță mare pentru cel care îl deține (ex. jurnalul unui pictor celebru). Pot
fi obiect material al furtului și bunurile imobile prin destinație.
Dacă se sustrage un card bancar și e folosit la operațiuni online sau contactless, se va reține
concurs real, cu infracțunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos (art. 250
C.p). Dacă scoate bani la bancomat, pe lagă aceste două infr. se reține și infr de acces ilegal la un
sistem informatic (art. 360 C.pen.), iar între art. 250 și 360 se reține concurs ideal.
Dacă se sustrage un telefon/tabletă/ceas inteligent, pe care făptuitorul îl și folosește, se va

reține concursul cu infr de acces ilegal la un sistem informatic.
Poate fi ob material al furtului și un bun care inițial a fost sustras, dacă e furat de o altă
persoană decât proprietarul/posesorul/detentorul legitim.
Poate fi ob material al furtului și un bun a cărui deținere este interzisă de lege.
Corespondența nu poate fi obiect material al furtului, reținându-se doar infr de violare a

secretului corespondenței. Dacă plicul conține și alte bunuri, se reține concurs.
Dacă furi un cadavru sau cenușa, se reține doar infr. de profanare de cadavre😊
Ca efect al DCC nr. 368/2017, dacă o persoană sustrage, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, la diferite intervale de timp, prin acțiuni infracționale distincte, bunuri din
patrimoniul/posesia/detenția mai multor subiecți pasivi, se va reține săvârșirea unei infracțiuni
continuate.
Dacă sustragerea bunurilor din patrimoniul mai multor persoane se comite printr-o acțiune
unică, chiar realizată prin mai multe acte de executare, în aceeași împrejurare spațio-temporală
și în baza aceleiași rezoluții infracționale, se va reține unitate naturală colectivă.
Luarea se poate realiza atât prin acțiune, cât și prin inacțiune.
Eroarea asupra existenței consimțământului victimei constituie o eroare asupra tipicității,

care înlătură tipicitatea subiectivă a faptei (vinovăția), iar nu imputabilitatea acesteia, deoarece
se va reține că furtul este comis din culpă, iar fapta este incriminată numai atunci când este
comisă cu intenție.
Urmarea imediată: deposedarea posesorului/det. și împosedarea făptuitorului, producându-

se astfel un prejudiciu.
Latura subiectivă: Cioclei- doar cu int. directă, doctrina majoritară- și cu intenție indirectă.
Udroiu: în urma modificării art. 16 alin. 3 lit. a) teza a II-a, ori de câte ori norma de
incriminare prevede necesitatea existenței unui scop special pentru comiterea infracțiunii în
forma de bază sau ca element al variantei agravate a infracțiunii, fapta va fi tipică numai dacă
este comisă cu intenție directă. Prin urmare, după data intrării în vigoare a Legii de modificare a
NCP, furtul se va comite cu intenție directă. (doar proiect de lege!)
Eroarea asupra obiectului sustras sau a posesorului, nu sunt de natură să înlăture tipicitatea
subiectivă a faptei de furt!!!
Desistarea, dar nu și împiedicarea producerii rezultatului, poate fi reținută drept cauză de
nepedepsire a tentativei.
Furtul este consumat, în momentul împosedării făptuitorului; furtul trebuie considerat

consumat, atunci când, în urma acțiunii autorului, proprietarul bunului, dacă s-ar afla la locul
faptei, nu ar mai avea contact vizual cu bunul său.
Dacă după consumarea furtului, făptuitorul distruge bunul, se reține doar furt.
În ipoteza comiterii unei tentative nereușite de furt, iar hotul revine ulterior în baza aceleiași
rezoluții infractionale, se va retine comiterea unei infr de furt in formă continuată.
FURTUL CALIFICAT (art. 229 alin. 1 NCP)
a) Într-un mijloc de transport în comun

- trebuie să se realizeze în timpul folosirii mijlocului de transport
- circ. reală- se răsfrânge asupra tuturor participanților, în măsura în care au cunoscut-o
sau au prevăzut-o.
b) În timpul nopții
- după ce întunericul a luat, in mod real, locul luminii; amurgul nu face parte din noapte,
spre deosebire de zori,
- determinarea concretă se face după criteriul astronomic,
- Kuglay zice că în cazul mall-urilor, iluminate artificial, nu există nicio rațiune pentru
reținerea agravantei si că trebuie văzut de la caz la caz în situatia spatiilor iluminate
artificial.
- este o circ. reală.
c) De către o persoană mascată, deghizată sau travestită
- circ. reală
d) Prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei
chei mincinoase
Efracție= acțiunea constând în forțarea, degradarea sau distrugerea unui dispozitiv de
închidere sau a oricărui obiect sau dispozitiv ce protejează un spațiu închis.
- absoarbe infracțiunea de distrugere,
Cheie mincinoasă= cheia falsă, contrafăcută, multiplicată neautorizat sau orice dispozitiv
care poate fi utilizat pt a acționa asupra unui mecanism de închidere fără a-l distruge.
-ruperea unui sigiliu, nu duce la retinerea furtului calificat.
-este o circ. reală.
e) Prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori supraveghere
- dacă se distruge sistemul, se reține concurs cu infr de distrugere,
- în cazul în care în baza unei legături subiective bilaterale, anterioare sau concomitente, o
persoană procedează la scoaterea din funcțiune a sitemului de alarmă sau de supraveghere,
iar cealaltă comite furtul, se va reține în sarcina ambilor calitatea de coautori. (discutabil)
- în 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie– Completul pentru soluționarea

recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr.6 prin care a stabilit că în interpretarea şi
aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin.(1) raportat la art.229 alin. (1) lit. e) din Codul Penal:
„Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun
întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin.(1) raportat art.
229 alin. (1) lit. e) din Codul Penal.”
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional

- în cazul sediilor profesionale, se aplică doar atunci când a existat o violare a vietii private
societare,
- violarea de domiciliu trebuie realizata in scopul comiterii furtului, altfel se retine concurs,
astfel, rezolutia infr pt furt trebuie să fie anterioara comiterii infr. mijloc.
g) de o persoană care are asupra sa o armă
- adică autorul să aibă asupra sa o armă propriu zisă in sensul art 179 alin. 1 C.pen, iar nu o
armă asimilată,
- in principiu arma nu trebuie să fie vizibila. În caz contrar, trebuie să se stabilească dacă
evidența faptului că infractorul este înarmat a produs o stare de temere sau vreo
constrângere morală pers vătămate.
- circ. reală.
FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ (ART. 230 C.pen.)- var. Atenuată
- infr. cu conținuturi alternative, deci intre alin. 1 și 2 se retine concurs,
-dacă două persoane sustrag un autoturism, in scopul de a-l folosi pe nedrept, nu se va

retine săvârșirea faptei în coautorat, ci va exista un autorat pentru persoane care conduce și
complicitate pt cealalta persoană. (Kuglay zice că e coautorat și eu cred la fel).
- in ipoteza in care infractiunea de folosire fara drept a terminalului de comunicatii are ca

obiect material un bun care constituie, totodata, si un sistem informatic (smartphone),
această infracțiune se va retine in concurs ideal cu infractiunea de acces ilegal la un sistem
informatic.
Furtul urmărit la plângerea prealabilă
- calitatea de membru de familie al persoanei vătămate a unuia dintre particpanți este o

circumstanță personală care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți.
- dacă fătuitorul sustrage din acleași loc mai multe bunuri despre care credea că aparțin unui
membru de familie, iar ulterior se constată că pe lângă bunurile aparținând memebrului de
familie fuseseră sustrase și bunuri ale unor terți, se va reține o singură infracțiune de furt pentru
care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ca efect
al error in objecto.
- referitor la persoana găzduită, dacă există un contract de prestări servicii hoteliere,

acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
TÂLHĂRIA (art. 233 NCP)
Obiect juridic: complex, respectiv obiectul juridic principal- relațiile sociale referitoare la
protecția dreptului de proprietate, a posesiei sau detenției bunurilor, iar obiectul juridic
secundar constă în relațiile sociale referitoare la protecția libertății psihice a persoanei sau cele
referitoare la viața/integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
- în principiu, actele de violență sau amenințare trebuie să fie concomitente sau ulterioare
furtului; nu este exclusă exercitarea violențelor sau a amenințărilor anterior comiterii furtului în
scopul săvârșirii furtului, însă nu trebuie să se scurgă un interval de timp mare,
- dacă actele de violentă/amenintare sunt indreptate impotriva unui functionar public, se

retine concurs ideal intre talharie și ultraj.
Urmarea imediată: împosedarea făptuitorului cu bunul sustras, precum și starea de pericol

cu privire la libertatea psihică a persoanei, sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății
ori a vieții persoanei.
Latura subiectiva: se comite cu intenție directă. Udroiu zice că rezoluția infracțională privind
fapta de furt, trebuie să existe anterior momentului în care începe executarea actelor de
amenințare/violențe.
Se va reține tentativa la tâlhărie atunci când sunt realizate numai actele de constrângere prin
amenințare sau violență în scopul sustragerii bunului, chiar dacă nu se încearcă și realizarea
acestei din urmă infracțiuni, deoarece s-a executat una dintre acțiunile aflate în structura
infracțiunii complexe, aducându-se atngere obiectului juridic secundar.
TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
a) prin folosirea unei arme ori substante explosive, narcotice sau paralizante
- dacă nu folosește arma, dar e la vedere și îi produce o stare de temere victimei, se reține
tentativa
- circ. reală
b) prin simularea de calități oficiale
- prin calitate oficială se înțelege abilitarea legală a unei persoane care exercită o anumită
funcție de a efectua acte ce intră în atribuțiile funcției sale și care pot produce consecințe
juridice;
- agravanta se va reține dacă simularea privește o calitate care, în reprezntarea comună a

unei persoane nespecializate, ar fi aptă să inducă în eroare cu privire la îndeplinirea de a dispune
asupra bunurilor ori de a lua măsuri privative sau restrictive de proprietate.
- dacă simularea nu însoțește acte de esența tâlhăriei, ne vom afla în prezenta infractiunii de
inselaciune calificata sau in prezenta infr de furt, daca remiterea bunului se face doar cu titlu
precar.
- este o circ. reală
c) de o persoana mascata, deghizata sau travestită
-este o circ. reală
d) tâlhăria săvârșită în timpul nopții
- circ reală
e) într-un mijloc de trandport sau asupra unui mijloc de transport
- mijlocul de transport trebuie să fie folosit efectiv la transportul de bunuri sau persoane în
momentul comiterii faptei.
f) prin violare de dimiciliu sau sediu profesional
ABUZUL DE ÎNCREDERE (ART. 238 c.pen)
Obiect juridic special: relațiile sociale referitoare la patrimoniu care implică încrederea în
cadrul raporturilor juridice.
Obiect material: bun mobil aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o
minimă valoare economică (intră aici si energia eletrică sau înscrisurile) sau imobilele prin
destinație. Bunurile mobile pot fi neconsumptibile, dar și consumptibile, cu condiția ca, în acest
ultim caz, deținătorul să nu fi avut dreptul de a dispune de bun.
Banii nu pot fi ob material al acestei infr-> ligiu civil. (Udroiu)

Cioclei: sumele de bani încredințate încredințate cu un alt titlu, nu cu cel de împrumut, pot fi
obiect material. Este cazul sumelor încredințate făptuitorului pentru a fi depuse la bancă.
Tot Cioclei zice că în practică s-a decis că fapta celui care fusese mandatat printr-o clauză de
împuternicire să ridice bani dintr-un cont, de a dispune de acei bani după decesul titularului, nu
reprezintă abuz de încredere, ci litigiu civil.
Deținerea cu orice titlu= raport juridic netranslativ de proprietate, prin care a fost transmisă
detnția bunului și care presupune obligația restituirii. Nu este îndeplinită această condiție atunci
când deținerea materială a unui bun principal este anterioară apariției fructelor acestuia cu
privire la care se realizează o intervenire frauduloasă a titlului, când fapta va constitui un litigiu
civil (ex: fructele bunului primit în arendă nu sunt restituite conform contractului).
!!!Detenția bunului trebuie să fi fost încredințată cu un anumit scop.
Subiect activ poate fi atât comodatarul, cât și mandatarul
În ceea ce privește latura obiectivă constând în acțiunea de însușire sau dispunere, fapta e
tipică chiar dacă detentorul are un drept de retenție.
Dacă distrugi bunul, se reține infr de abuz de încredere (in forma dispunerii pe nedrept de
bun) și infr. de distrugere, in concurs.
În practica judiciară au existat dificultăți de a distinge între abuz de încredere (în forma
folosirii pe nedrept) și infr. de delapidare comisă prin folosirea bunului încredințat în vederea
exercitării atribuțiilor de serviciu de către un funcționar privat, în alte scopuri decât cele pentru
care l-a primit. Dacă bunul primit în depozit de la angajator are ca scop facilitarea activității
făptuitorului, nu se poate reține exercitarea funcției în mod abuziv, ceea ce ar putea duce la
reținerea abuzului de încredere; în schimb, dacă bunul folosit este esențial pentru desfășurarea
activității funcționarului, aceasta neputând fi îndeplinită în absența bunului, atunci fapta de
folosire a bunului în alte scopuri decât cele pentru care a fost încredințat este de delapidare.
Nerestituirea unui bun predat ca urmare a inducerii în eroare, va constitui infracțiunea de
înșelăciune, întrucât în cazul abuzului de încredere predarea este licită.
În cazul în care detentorul refuză să restituie bunul invocând un dr de retenție, deși fapta de
abuz de încredere este tipică, ea este justificată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. 1
NCP referitoare la exercitarea unui drept; trebuie avut în vedere că și eroarea (de drept
extrapenal) asupra antijuridicității poate înlătura caracterul penal al faptei, deoarce în măsura în
care este invincibilă, are natura juridică a unei cauze de neimputabilitate.
Urmarea imediată constă în îngrădirea exercitării în fapt a drepturilor patrimoniale ale unei
persoane, cu privire la bunul mobil.
GESTIUNEA FRAUDULOASĂ (art. 242 Ncp)
Def: Este act de conservare acel act juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui
drept subiectiv civil.
Actul de administrare este acel act juridic prin care se realizează o normală punere în valoare
a unui bun sau a unui patrimoniu.
Obiect juridic: relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului.
Obiect material: universalitate de bunuri mobile sau imobile, consumptibile sau

neconsumptibile; ca excepție, poate constitui obiect material și un singur bun (de pildă, minorul
primește moștenire un teren extravilan de 1000 de hectare care este administrat de părinți).
Nu poate fi subiect avtiv nemijlocit al infracțiunii proprietarul bunului.
Situația premisă: este necesară preexistența unui raport juridic de conservare sau
administrare, raport care de regulă e un contract de mandat.
Gestiunea frauduloasă se deosebeste de abuzul de încredere prin următoarele:
-în cazul gestiunii frauduloase făptuitorul are, în general, îndatorirea de a administra sau
gestiona o universalitate de bunuri aparținând altuia, în vreme ce la abuzul de încredere
făptuitorul deține cu orice titlu un bun sau anumite bunuri individual determinate, având
obligația de a le păstra și restitui,
-în cazul gestiunii frauduloase elementul material constă în orice acțiune sau inacțiune prin
care se produce o pagubă, realizată de administrator sau gestionar cu depășirea atribuțiilor pe
care acesta le avea ori contrar acestor atribuții, în vreme ce la abuzul de încredere elementul
material constă numai în însușirea, dispunerea ori folosirea pe nedrept sau refuzul de a restitui
un bun al altuia.
Urmare imediată: prejudiciul creat prin activitatea infracțională,
Legătura de cauzalitate: trebuie să fie dovedită
Varianta agravată de la alin. 3 are caracter subsidiar, fiind reținută numai dacă fapta nu
constituie o infr. mai gravă.
ÎNSUȘIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FĂPTUITOR (art.243 C.pen)
Obiectul juridic: relațiile sociale cu caracter patrimonial
Obiect material: bunul găsit este bunul mobil ieșit involuntar din posesia sau detenția unei
persoane, care este găsit ulterior de o altă persoană, într-un loc unde în mod obișnuit bunurile
nu sunt lăsate nesupravegheate; este necesar ca găsitorul să nu cunoască persoana căreia îi
aparține bunul găsit;
Nu constituie bun găsit bunul abandonat ori lăsat temporar fără supraveghere de
proprietar, bunul care a fost uitat de proprietar în prezența infractorului care sesizează acest
aspect, bunul uitat de posesor într-un loc unde acesta știe că l-a lăsat și unde se poate întoarce
oricând să îl reia (deoarece persoana vătămată nu a pierdut posesia sau detenția lui).
În ceea ce privește alin. 2, nu este de esența infracțiunii ca, în toate cazurile, și făptuitorul
să fi fost în eroare la momentul primirii bunului mobil; astfel, atât timp cât eroarea nu este
provocată de însăși făptuitor pentru a se reține înșelăciunea, fapta va fi tipică chiar dacă
făptuitorul are reprezentarea că îi este remis un bun din eroare, iar, ulterior, și-l însușește.
(cioclei zice că dacă făptuitorul nu e în eroare se reține furt sau înșelăciune).
Tot pe al 2 se incadrează si situatia în care un bun este luat din eroare de făptuitor
crezând că este al său sau situația unei sume de bani virată din greșeală în contul altei persoane.
Urmarea imediată: producerea unei pagube (valoarea bunului, lipsa de folosință)
Legătura de cauzalitate, rezultă din materialitatea faptei (ex re), deși este o infr. de
rezultat.
Cioclei: nu sunt abandonate bunurile ascunse pentru a fi recuperate ulterior, dar acestea
nu sunt nici pierdute, astfel încât sustragerea unui astfel de bun va reprezenta infracțiunea de
furt.
Câtă vreme făptuitorul este în dubiu cu privire la faptul dacă bunul a fost
ascuns/abandonat/pierdut, dubiul îi va profita, iar organele judiciare au obligația să stabilească
dacă este vorba de un bun abandonat sau pierdut și dacă făptuitorul putea sau nu, să facă
această diferență.
ÎNȘELĂCIUNEA (art. 244 C.pen)

Obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la protecția patromoniului împotriva actelor
de fraudare.
Obiect material: orice bunuri mpbile corporale cu o valoare economică sau un bun
imobil. Este posibil ca obiectul material să lipsească (ex, cazul în care prin inducere în eroare, o
persoană prestează o anumită activitate fizică sau intelectuală, care ar trebui recompensată în
alt mod.
În cazul în care nu există identitate între persoana prejudiciată și cea indusă în eroare,
aceasta din urmă va fi subiectul pasiv secundar al infracțiunii.
Pentru existența infracțiunii, acțiunea de amăgire trebuie să se realizeze în cadrul unor

relații de ordin patrimonial. Tipicitatea infracțiunii nu este realizată atunci când inducerea în
eroare se realizează în cadrul altor relații cum ar fi cele cu autoritatea. Astfel, instanța supremă a
decis că nu reprezintă tentativă la înșelăciune, ci doar infracțiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată, fapta avocatului de a prezenta în instanță chianțe false, ce atestau onorarii
neîncasate, pentru ca instanța să oblige partea adversă la plata acestora.
În cazul în care făptuitorul pe baza unor garanții fictive, a obținut un credit pe care nu l-a
mai rambursat, se reține înșelăciune.
Urmarea imediată constă în crearea unei pagube, iar raportul de cauzalitate trebuie
dovedit.
Latura subiectivă- intenție directă calificată prin scop.
Un fals grosolan executat, cu care se încearcă înșelăciunea, nu va putea constitui

tentativa acestei infracțiuni.
În ceea ce privește forma agravata, mijloacele frauduloase sunt acele procedee care prin
ele însele sunt apte să creeze o deformare a realității, dincolo de abilitatea autorului sau de
naivitatea victimei. Așadar, nu orice calitate invocată, chiar dacă aceasta ar fi mincinoasă, ar
putea duce la încadrarea faptei în această variantă agravată.
DISTRUGEREA (art. 253, 254 și 255 C.pen)
Obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului
Obiectul material: orice bun mobil sau imobil
Legatura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
În cazul distrugerii calificate, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între elementul

material și producerea dezastrului.
Dacă este distrus un înscris oficial, fapta nu va fi tipică în ipoteza în care înscrisul se află în
posesia unei terțe persoane, deoarece cel interesat poate obține oricând o copie de la
autoritatea care a emis actul, cu excepția situației în care terțul este o autoritate publică,
întrucât în acest caz se va reține comiterea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri
oficiale.
În ceea ce privește art 253 al. 4, nu poate fi reținută circumstanța agravantă legală
prevăzută de art. 77 alin. 1 lit. c (săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să
pună în pericol alte persoane ori bunuri) față de conținutul constitutiv al infracțiunii.
Distrugerea calificată se comite cu praeterintenție. Dacă făptuitorul acționează cu

intenție se reține infr de distrugere- art 253 c.pen în concurs cu omor
calificat/vătămare corporală.
Având în vedere art 36 alin 3 C.pen., în ipoteza în care are loc o tentativă la infracțiunea
de distrugere urmată de moartea sau vătămarea corporală praeterintenționată a două sau mai
multe persoane se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată prev. de
art. 254 alin. 1.
TULBURAREA DE POSESIE (art. 256 C.pen)
Obiect juridic: relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului și a posesiei de fapt a

bunurilor imobile, iar obiectul juridic secundar constă în libertatea psihică a persoanei,
integritatea corporală sau sănătatea acesteia.
Obiect material: bunul imobil aflat în posesia unei persoane. Obiect material secundar
poate fi corpul unei persoane. Semnele de hotar NU contituie ob material al infracțiunii.
Proprietarul imobilului poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii în cazul în care bunul
se află în posesia legitimă a altei persoane; dacă posesia terțului nu este legitimă, ci abuzivă,
proprietarul care ocupă terenul deținut de terț nu va comite o faptă tipică de tulburare de
posesie.
Subiect pasiv poate fi persoana care are în posesie de fapt bunul, precum și proprietarul
imobilului în situația în care imobilul este în stăpânirea acestuia.
INFRaCȚIUNI CONTRA AUTORITĂȚII
ULTRAJUL (art. 257 C.pen.)- infr. complexă
Obiectul juridic principal este reprezentat de relațiile sociale privind respectul datorat
autorității de stat. Prin intermediul obiectului juridic secundar sunt protejate alte valori sociale-
libertatea psihică, integritatea fizică și psihică, sănătatea și viața persoanei.
Având în vedere valoarea juridică ocrotită nemijlocit, la infr de ultraj nu există obiect
material principal.
Ultrajul are ca subiect pasiv principal instituția ce exercită puterea de stat (autoritatea
publică), în care își desfășoară activitatea funcționarul public.
Subiectul pasiv secundar trebuie să îndeplinească două condiții:
- să fie funcționar public conf. Art. 175 C.pen.,

- să îndeplinească o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Funcționarii publici la care face referire art 175 alin. 1 lit. a și b teza I C.pen., îndeplinesc o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat. (ex: deputatii, senatorii, judecătorii, procurorii)
În cazul funcționarilor publici asimilați, prevăzuți la alin. 2 al art. 175 C.pen., trebuie văzut
de la caz la caz dacă îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. De exemplu,
notarul public și executorul judecătoresc îndeplinesc o asemenea funcție, dar nu același lucru se
poate spune despre expert sau interpret. (Udroiu zice că și expertii judiciari pot să fie funcționari
in sensul alin. 2).
S-a subliniat în jurisprudența mai veche că nu toate persoanele care activează în cadrul
unei autorități publice pot fi considerate că îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității
de stat, ci numai cele care au competența să emită acte, să dea dispoziții și să ia măsuri cu
caracter obligatoriu, exprimând prin aceasta voința organului de stat din care face parte,
precum și cele care sunt însărcinate cu executarea dispozițiilor și măsurilor luate. Spre ex, nu se
includ în această categorie contabilul instanței, grefierul, secretarul unui birou parlamentar etc.
Totodată, nu pot fi subiecți pasivi ai infr de ultraj: rectorul unei univ. publice, directorul
unei regii autonome cu capital integral sau majoritar de stat, medicul angajat al unei instituții
publice, deoarece aceștia nu îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Dacă la data săvârșirii faptei subiectul pasiv nu mai deținea o funcție implicând exercițiul
autorității de stat, nu se poate reține infracțiunea de ultraj, chiar dacă infracțiunea a fost
săvârșită în leătură cu acte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.
Pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage reținerea unui concurs de infracțiuni,

deoarece autoritatea de stat este protejată prin intermediul protecției acordate fiecărui
reprezentant al său.
Dacă sunt omorâți doi funcționari publici în aceeași împreujurare, se reține o singură
infracțiune de ultraj, raportată la omorul calificat prev de art 189 alin. 1 șit. f).
Prin exercițiul funcției se înțelege o activitate pe care funcționarul o prestează în legătură

cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara lor, dacă interesele unuității o impun.
Funcționarul public, pentru a putea face obiectul ocrotirii speciale acordate prin
intermediul ultrajului, nu trebuie să își depășească atribuțiile legale, să le încalce ori să le
exercite abuziv. Atitudinea provocatoare a funcționarului public înlătură incidența acestor
dispoziții și atrage aplicarea infracțiunilor de drept comun dacă sunt îndeplinite condițiile
textelor incriminatorii.
Atunci când s-au realizat acte materiale ce corespund mai multor infracțiuni la care face
referire cea de utraj, se va reține o unică infracțiune de ultraj, dar înacdraraea juridică va face
trimitere la ambele infarcțiuni absorbite și se va aplica pedeapsa de la infr cea mai gravă. Ex: art.
257 alin. 1 c.pen., rap. la art. 206 și art. 194 alin. 1.
Deși în general varianta de la alin. 2 se referă la infracțiuni contra persoanei sau contra
patrimoniului, referirea nu este limitată la aceste infracțiuni, fiind posibil ca ultrajul să se
realizeze prin intermediul unei infracțiuni în care funcționarul public are doar calitatea de
subiect pasiv secundar. De ex, infracțiunea de ultraj realizat prin inducerea in eroare a
organelor judiciare, prin denuntul fals fata de un functionar public.
În situația în care se săvârșește una dintre infracțiunile prevăzute în alin. 1, dar în
condițiile de la alin. 2, se poate reține o singură infracțiune de ultraj, în încadrarea juridică
menționându-se alin. 1 și 2 cu raportare la infracțiunea de bază.
Alin.2 se referă doar la infracțiuni săvârșite cu intenție sau praeterintenționate!!!
Urmarea imediată: fiind o infr complexă, urmarea imediată principală constă în starea de
pericol creată pentru autoritatea instituției în care își desfășoară activitatea funcționarul public,
iar urmarea imediată constă în atingerea adusă libertății psihice, integrității corporale, sănătății
sau vieții persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re, iar în cazul în care ekementul material corespunde
infracțiunilor de vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, omor, trebuie
stabilită legătura de cauzalitate cu urmarea imediată secundară.
Pentru reținerea infracțiunii de ultraj trebuie ca făptuitorul să cunoască aspectul că

subiectul pasiv este funcționar public, cât și aspectul că acesta se află în exercițiul funcțiunii sau
că actele acestuia au fost îndeplinite în exercițiul funcțiunii.
Dacă infracțiunea la care se face referire se va comite în formă tentată, se va comite în

formă tentată, se va reține infracțiunea de ultraj (în formă consumată) raportată la tentativa
respectivei infracțiuni și nu tentativă la ultraj. Ceea ce înseamnă că infracțiunea de ultraj se
consumă la momentul realizării acțiunii tipice.
UZURPAREA DE CALITĂȚI OFICIALE (art. 258)
Obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorității de stat.
Această infracțiune nu are pbiect material în varianta tip și în cea asimilată. LA varianta
agravată, obiectul material este reprezentat de uniforma sau semnul distinctiv al autorității
publice de care se folosește făptuitorul.
Participația nu esre posibilă în forma coautoratului, deoarece orice partcipant ce
desfășoară acte materiale proprii autoratului va fi autor.
Subiectul pasiv principal al infracțiunii este statul, iar subiecții pasivi secundari sunt
instituțiile unde este exercitată respectiva calitate oficială sau persoana care exercită o astfel de
funcție.
!!!Dacă sunt săvârșite cu prilejul îndeplinirii unui act legat de calitatea oficială și acțiuni
ce realizează conținutul altor infracțiuni se va reține un concurs de infracțiuni (de ex., dacă cel
care se prezintă ca fiind polițist, după întocmirea unui proces-verbal de constatare a unei
contravenții, confiscă un bun de la persoana vătămată, se va reține infracțiunea de uzurpare de
calități oficiale în concurs cu cea de furt sau, după caz, cu cea de înșelăciune).
Rotaru zice că interpretarea ce mai firească pentru alin 2 este cea conform căreia
legiutorul a dorit să sancționeze fapta celor care au avut o astfel de funcție, dar au pierdut-o,
nefiind necesară pentru existența infracțiunii calitatea de funcționar public.
Agravanta de la alin. 3 se poate reține doar dacă uniforma sau semnele distinctive
corespund celor aparținând în realitate unei autorități (se prezintă așa cum sunt descrise într-un
act normativ).
Urmarea imediată a acestei infracțiuni constă în crearea unei stări de pericol pentru
autoritatea statului și a instituției de care este legată calitatea oficială.
Fiind vorba despre o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă ex re.
SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI (art. 259 C. pen.)
Obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la integritatea și siguranța înscrisurilor sau a

documentelor aflate în deținerea sau păstrarea unei autorități publice, inst. publice sau a altei
persoane juridice ce administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
!!!Obiectul material: nu orice înscris aflat în păstrarea sau deținerea unui funcționar
public poate face obicetul acestei infracțiuni, ci doar cele care au legătură cu atribuțiile de
serviciu ale funcționarului public.
Nu pot constitui obiect material al infracțiunii înscrisurile care prezintă o valoare

economică. În privința acestor bunuri sustragerea echivalează cu săvârșirea infracțiunii de furt,
iar distrugerea cu infr prev de art. 253 C.pen. Astfel, această infracțiune nu este o infr complexă
care absoarbe furtul sau distrugerea!!!
Dacă printr-o acțiune unică este sustras în aceeași împrejurare atât un înscris aflat în
păstrarea sau deținerea unei autorități publice, cât și unul care prezintă o valoare economică, se
va reține concursul ideal între infracțiunea de furt și infr prev de art 259.
În cazul în care în aceeași unitate-spațio temporală se comite de aceeași persoană atât

actul de sustragere, cât și actul de distrugere a înscrisului, se va putea reține unitatea naturală
colectivă.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru subiectul pasiv, urmare a sustragerii sau
distrugerii înscrisurilor (infr de pericol abstract)
În ceea ce privește varianta agravată, nu este necesar ca funcționarul public să lucreze

pentru aceeași autoritate publică sau instituție publică ce deține sau păstrează respectivul
înscris, ci este suficient ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să sustragă sau să distrugă un
astfel de înscris.
INFRaCȚIUNI DE CORUPȚIE
LUAREA DE MITĂ (art. 289 C.pen.)
- constituie variantă agravată a infracțiunii de luare de mită săvârșirea faptei de o

persoană care exercită o funcție de demnitate publică, care este judecător sau procuror, organ
de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, sau de
persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire
la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord (art. 7 din Legea nr.
78/2000).
- constituie o incriminare cu caracter special față de abuzul în serviciu.
Obiectul juridic special: relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de

serviciu.
- banii, bunurile sau alte valori necuvenite primite constituie bunuri dobândite prin
săvârșirea infracțiunii, care sunt supuse confiscării speciale; astfel, aceste bunuri sau valori
constituie obiectul mitei, adicp mijlocul de realizare a laturii obiective a infracțiunii, iar nu obiect
material al infracțiunii.
- pt explicații prvind noțiunea de funcționar public- pg 565 Udroiu.
- funcționarul public asimilat (art 175 alin. 2) nu este subiect activ nemijlocit al infracțiunii
atunci când fapta se comite în varianta îndeplinirii sau urgentării îndeplinirii unui act ce intră în
atribuțiile sale se serviciu.
- calitatea de funcționar trebuie să existe la momentul săvârșirii faptei tipice, iar

funcționarul trebuie să aibă competența de a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia sau accelera
îndeplinirea actului pentru care este mituit.
- persoana care dă mită nu are calitatea de instigator sau complice la infracțiunea de

luare de mită, ci va răspunde ca autor al infracțiunii de dare de mită;
- după luarea deciziei de a comite infracțiunea de luare de mită, persoana pe care autorul
infracțiunii o stabilește să fie intermediar între el și mituitor va avea calitatea de complice la
luarea de mită; la fel și la darea di mită;
- în literatura de specialitate s-a ridicat problematica calificării faptei unei persoane care
înlesnește primirea unei sume de bani cu titlu de mită de către un funcționar public, după ce
acesta, în prealabil, a acceptat propunerea primirii acestei sume (adică fapta autorului a fost
deja consumată). Astfel, infracțiunea de luare de mită este una de consumare anticipată în care
pretinderea sau acceptarea mitei, deși au natura unor acte pregătitoare sau a tentativei sunt
incriminate ca formă consumată a infracțiunii. Acest aspect nu exclude consumarea infracțiunii
și la momentul primirii bunului, astfel, acele de complicitate pot fi comise și după momentul
consumării infracțiunii, dacă mituitul comite ulterior acestui moment una sau mai multe dintre
celelalte modalități alternative ale elementului material al infracțiunii; prin urmare, în ipoteza
prezentată, dacă acțiunea intermediarului a urmărit ajutarea mituitului apreciez că se va reține
complicitatea la luarea de mită. (La fel zice si Streti. Rotaru nu e de acord cu această opinie).
- având în vedere noua definiție a funcționarului public prevăzută de art. 175 C.pen., nu
este exclusă ipoteza ca o persoană juridică să fie autor al infracțiunii de luare de mită ( de pildă,
în ipoteza administratorului judiciar dacă este o persoană juridică);
- persoana juridică poate avea calitatea de complice sau instigator la infr. de luare de
mită;
- dacă o persoană ajută atât pe cel care ia mită, cât și pe cel care dă, trebuie verificată
poziția lui subiectivă.
Subiect pasiv: autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de
interes public sau privat în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
Elementul material
- pretinderea presupune solicitarea explicită de către funcționarul public direct sau

indirect (inclusiv prin diferite modalități codificate de exprimare), pentru sine sau pentru altul, a
unor bani sau a altor foloase necuvenite; nu este necesar ca solicitarea să fie satisfăcută;
- primirea presupune remiterea directă sau indirectă, pentru sine sau pentru altul, de
bani sau alte foloase necuvenite din inițiativa mituitorului; în cazul în care anterior primirii
făptuitorul acceptase promisiunea de primire a unor astfel de bunuri, fapta se consumă în
momentul acceptării; infracțiunea își păstrează unitatea naturală și în ipoteza în care primirea
banilor sau valorilor nu are loc uno ictu, ci în rate, neputându-se reține în acest caz din urmă
existența unității legale a infracțiunii continuate;
- acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite presupune acordul expres
sau tacit (dar neîndoielnic) al făptuitorului referitor la oferta de mită făcută de mituitor;
- NCP nu a mai prevăzut ca variantă alternativă nerespingerea promisiunii de bani, astfel

această faptă a fost dezincriminată, în măsura în care nu se reține oo acceptare tacită și
neîndoilenică a promisiunii.
Cerințe esențiale:
a) fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase patrimoniale sau nepatrimoniale
care nu sunt cuvenite în mod legal făptuitorului, pretinse, primite sau acceptate pentru sine sau
pentru altul;
- pot face obiectul luării de mită: bani (inclusiv atunci când sunt remiși sub forma unui
împrumut simulat sau al unor contracte simulate de prestări servicii), bunuri corporale sau
incorporale, alte foloase patrimoniale (de ex., acordarea folosinței gratuite a unei bărci sau
acordarea unei sume de bani cu titlu de împrumut fără dobândă) sau nepatrimoniale (de ex.,
asigurarea prezenței unui înalt demnitar la o recepție etc.);
- nu trebuie ca bunurile sau foloasele să fi fost individualizate explicit de mituitor, fapta

fiind tipică chiar dacă funcționarului nu i-a fost precizat în mod neechivoc în ce constau foloasele
promise, acestea fiind însă determinabile;
- dacă foloasele sunt pretinse, dar nu cu titlu de folos necuvenit, ci cu orice altă
destinație, se va reține comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, iar nu pe cea de luare de mită;
- în general, un folos necuvenit reprezintă un folos care este legal nedatorat și care are
caracter de retribuție, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit,
un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a subiectului activ al unor infracțiuni. Banii
sau foloasele sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act gratuit se
pretinde sau se primește o retribuție, ci și atunci când se primește ceva peste ceea ce
legalmente este datorat sau se acceptă o promisiune care depășește ceea ce se datorează.
(Curtea Constituțională, decizia nr. 297/2017)
- în ipoteza în care fapta constă în pretinderea și/sau primirea (nu și acceptarea de

promisiuni) de favoruri de natură sexuală, nu se va reține comiterea infracțiunii de luare de
mită, ci incriminarea specială de folosire abuzivă a funcției în scop sexual (art. 299 alin. 1).
b) pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite
trebuie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui
act contrar acestor îndatoriri;
- fapta comisă de un funcționar public asimilat prev. de art. 175 alin. 2 C.pen. este tipică
numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
c) pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite
poate fi săvârșită înainte, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, accelerării sau
întârzierii actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, respectiv îndeplinirii actului
contrar acestor îndatoriri;
- potrivit NCP, constituie infracțiune de luare de mită și fapta subiectului activ nemijlocit
care acceptă promisiuni ori care pretinde bani sau alte foloase necuvenite după îndeplinirea
unui act licit în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia.
d) actul licit sau ilicit în legătură cu a cărui îndeplinire, neîndeplinire, accelerare ori
întârziere se pretinde, primește sau acceptă suma de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să
intre în cadrul atribuțiilor de serviciu ale funcționarului.
- atribuțiile de serviciu pot fi prevăzute atât prin dispoziții legislative de nivel primar, cât și
prin cele de nivel secundar;
- fapta este tipică dacă la momentul pretinderii bunurilor sau foloaselor necuvenite
funcționarul public avea în atribuțiile de serviciu îndeplinirea actului în legătură cu care a fost
pretinsă mita, chiar dacă la momentul primirii nu mai îndeplinea aceste atribuții, având în
vedere că infracțiunea este consumată la momentul pretinderii;
- neîndeplinirea acestei cerințe poate conduce la reținerea săvârșirii infracțiunii de

înșelăciune;
- în cazul în care actul pt a cărei îndeplinie, neîndeplinire, accelerare ori întârziere

funcționarul este mituit presupune săvârșirea unei infracțiuni (de pildă, fals material în înscrisuri
oficiale ori falsul intelectual), aceasta va fi reținută în concurs cu luarea de mită; deopotrivă,
luarea de mită poate fi reținută în concurs real cu traficul de influență sau cu favorizarea
făptuitorului;
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite (remise efectiv) sunt supuse confiscării, iar
dacă acestea nu se găsesc, se va dispune confiscarea prin echivalent; (nu doar de la persoana
condamnatului, existând posibilitatea dispunerii și a confiscării extinse.
- în cazul participației penale, de la fiecare participant se va confisca prin echivalent

valoarea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârșirea infracțiunii;
- în cazul de la art. 290 alin. 3, doar dacă bunurile au fost date după efectuarea
denunțului, se restituie persoanei care le-a dat;
- în cazul în care infracțiunea de luare de mită a fost comisă după 22 aprilie 2012, pot fi
supuse confiscării extinse bunurile sau foloasele dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr.
63/2012 chiar dacă acestea se află în proprietatea membrilor familiei condamnatului sau unei
persoane juridice asupra căreia condamnatul deține controlul.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în

cadrul unităților prev. de art. 176 NCP, a persoanelor juridice de drept privat, a autorităților
publice ale statului străin, a unei instanțe internaționale sau organizații internaționale etc;
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (infr. de pericol abstract).
DAREA DE MITĂ
- se completează cu ce am scris la infr. de luare de mită;
Următoarele situații au fost reținute în doctrină (C.Rotaru):

a) dacă intermediarul solicită bani sau alte foloase pentru un funcționar public și îi remite
acestuia după ce intră în posesia lor pentru ca funcționarul să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în legătură cu
îndatoririle de serviciu, în condițiile în care funcționarul nu a avut o înțelegere prealabilă cu
mituitorul, se va reține instigarea la dare de mită;
b) dacă intermediarul solicită bani sau alte foloase pentru un funcționar public și îi remite
acestuia doar o parte după ce intră în posesia lor pentru ca funcționarul să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act în legătură cu îndatoririle de
serviciu, în condițiile în care funcționarul nu a avut o înțelegere prealabilă cu mituitorul în
sarcina sa, se va putea reține instigarea la infracțiunea de dare de mită, urmând ca în sarcina
celui care dă banii sau foloasele să se rețină dare de mită, iar în sarcina funcționarului să se
rețină luare de mită;
c) dacă intermediarul care ar avea posibilitatea să-și exercite influența sau lasă să se
creadă că are influență asupra unui funcționar public identificabil, pretinde bani sau foloase,
promite să-și exercite influența asupra unui funcționar public și reține pentru sine banii sau
foloase materiale, fapta săvârșită reprezintă infracțiunea de trafic de influență;
d) dacă intermediarul care ar avea posibilitatea să-și exercite influența sau lasă să se
creadă că are influență asupra unui funcționar public identificabil pretinde, primește sau acceptă
bani sau foloase pentru sine pretinzând că are influență asupra unui funcționar public, dar dă o
parte din ele funcționarului public ce nu a avut o înțelegere prealabilă cu cel de la care provin
banii sau foloasele, pentru ca funcționarul să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze
sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în legătură cu îndatoririle de serviciu, se va reține în
sarcina acestuia infracțiunea de trafic de influență în concurs cu instigare la infracțiunea de
luare de mită.
Se va reține comiterea unui singure infracțiuni de dare de mită în ipoteza în care oferta
de mită vizează două persoane, cât timp se realizează printr-un act unic ce vatămă interesele
unei singure instituții (dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții ale unicității infracțiunii)
Promisiunea de bani sau foloase reprezintă mai puțin decât oferta, fiind absorbită de
aceasta.
Ceea ce caracterizează oferta este prezentarea banilor sau foloaselor ce constituie

obiectul mitei ori posibilitatea ca aceștia/acestea să fie imediat remise.
În ceea ce privește constrângerea mituitorului, spre deosebire de cauzele de

neimputabilitate generale (constrângere fizică sau constrângere morală), prev. de art. 24-25
C.pen., constrângerea mituitorului presupune condiții de îndeplinire mai largi: se poate realiza
prin orice mijloace și nu numai prin amenințarea cu un pericol grav; nu trebuie să fie irezistibilă.
TRAFIC DE INFLUENȚĂ
- varianta agravantă de la art. 7 din L. 78/2000 se aplică și aici.
- variantă atenuantă: art. 308 C.pen- incriminează fapta de trafic de influență comisă în
legătură cu funcționarii privați.
- se completezează cu cea am scris la infr. de luare de mită;
Subiectul activ: autor poate fi orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală
care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, funcționar
public asimilat sau funcționar privat;
- în cazul în care traficantul de influență este totodată și un funcționar public care are
competențe în legătură cu actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare, întârziere
trafichează influența, se va reține concursul între luarea de mită și traficul de influență;
- este posibil ca aceeași persoană să fie complice atât la trafic de influență, cât și la
cumpărarea de influență dacă acesta sprijină atât actele traficantului de influență, cât și actele
cumpărătorului de influență;
Subiect pasiv: principal este autoritatea publică, inst. publică, inst. sau persoana juridică
de interes public ori privat în cadrul căreia funcționarul public se află în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, iar subiectul pasiv secundar este funcționarul public cu privire la care se pretinde că
există o influență.
Elementul material: traficul de influență se comite numai printr-o acțiune (infr.

comisivă)- pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase
patrimoniale sau nepatrimoniale... de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă
că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să
începlinească...
- așadar nu este tipică fapta dacă aceasta constă în nerespingerea de oferte sau de
promisiuni;
- actul pt a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se trafichează

influența, poate fi legal sau ilegal;
a) Fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase patrimoniale sau
nepatrimoniale, pretinse, primite sau acceptate pentru sine sau pentru altul
b) Făptuitorul trebuie să aibă o influență reală sau să se creadă că are influență asupra
funcționarului public
- influența făptuitorului trebuie să reprezinte motivul determinant al acțiunii

cumpărătorului de influență;
- influența pretinsă poate fi personală sau exercitată prin mijlocirea unui intermediar;
- chiar dacă infulența nu este reală, efectivă, simpla pretindere, în mod credibil, a
existenței unei astfel de influențe poate avea valențe infracționale în situațiile în care sunt
îndeplinite și celelalte elemente de tipicitate ale faptei;
c) făptuitorul trebuie să promită că îl va determina pe funcționarul public să

îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce
intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri,
chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat;
- este îndeplinită această condiție și în cazul în care funcționarul public nu este explicit
nominalizat, dar se face referire la organul de stat, instituția publică sau orice altă persoană
juridică din care face parte funcționarul, care are competența de a efectua sau a nu efectua
actul;
- în cazul în care se pretinde influența pe lângă un funcționar public necompetent, se

poate reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune;
- în cazul traficării influenței față de un funcționar public asimilat, fapta trebuie să constea
în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau foloase patrimoniale sau
nepatrimoniale în legătură cu neîndeplinirea, întâzierea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle legale ale funcționarului public asimilat sau în legătură cu efectuarea unui act
contrar acestor îndatoriri, nu și în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unui act
ce intră în îndatoririle sale de serviciu.
d) fapte trebuie să fie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea,

urgentarea sau întârzierea actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului
asupra căruia este traficată influența, respectiv anterior sau concomitent cu îndeplinirea
actului contrar îndatoririlor de serviciu;
- dacă pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite a fost realizată după
îndeplinirea actului, se va reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în măsura în care se
constată existența unei induceri în eroare, precum și celelalte elemente de tipicitate prev. de
art. 244 C.pen;
- în situația în care traficantul de influență oferă bani sau alte foloase necuvenite
funcționarului public pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea actului ori
pentru îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu se va reține în concurs darea de
mită și traficul de influență.
Comparație cu infr. de înșelăciune:
- obiect juridic distinct;
- chiar dacă și traficul de influență și înșelăciunea presupun o acțiune de inducere în

eroare, deoarece autorul pretinde că are influență asupra unui funcționar deși nu are, spre
deosebire de înșelăciune, unde prejudiciul se produce doar ca urmare a unei activități de
inducere în eroare, în cazul traficului de influență autorul obține folosul în urma promisiunii că
va interveni pe lângă un funcționar în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia;
- infr. de înșelăciune este o infr. de rezultat, traficul de influență este o infr. de pericol
abstract, aceasta din urmă nefiind condiționată de producerea vreunui prejudiciu;
- în cazul infr. de înșelăciune persoana vătămată care remite un bun infractorului

acționează cu bună credință în urma activității de inducere în eroare, iar în cazul traficului de
influență, cumpărătorul de influență care dă bani sau alte valori traficantului de influență
acționează cu rea-credință, urmărind să obțină determinarea funcționarului public să dea, să
facă sau saă nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în

cadrul unităților prev. de art. 176 C.pen. sau al persoanelor juridice de drept privat.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Fapta se comite doar cu intenție directă.
Scopul: determinarea duncționarului public să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu.
Infracțiunea poate fi comisă în formă continuată când în baza aceleiași rezoluții

infracționale traficantul de influență pretinde la intervale diferite de timp diverse sume de bani
sau valori pentru a-și exercita influența, caz în are se eupizează la data comiterii ultimului act de
executare. În cazul în care pretinderea de bani sau valori este unică, iar ulterior foloasele sunt
primite în mai multe tranșe, va exista o singură infracțiune de trafic de influență (unitate
naturală).
CUMPĂRAREA DE INFLUENȚĂ
a) Promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase;
b) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie realizată în scopul
determinării funcționarului public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze
ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri;
- în cazul în care traficantul pretinde influența pe lângă un funcționar public

necompetent, în sarcina acestuia se poate reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,
neputând fi reținută însă comiterea infracțiunii de cumpărare de influență pentru
persoana care a promis, oferit, dat bani pentru traficare, aceasta din urmă fiind subiectul
pasiv al infracțiunii de înșelăciune;
- fapta nu este tipică dacă din probele administrate nu se poate reține existența unei
persoane care a pretins sau a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra funcționarului
public;
c) Fapta trebuie să fie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea,

urgentarea sau întârzierea actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului
asupra căruia urmează să fie traficată influența, respectiv anterior sau concomitent cu
îndeplinirea actului contrar îndatoririlor de serviciu.
INFRACȚIUNI DE SERVICIU (ROTARU, plus completare din Udroiu)
Infracțiunile din acest capitol au ca obiect juridic general relațiile sociale privind buna
desfășurare a atribuțiilor de serviciu.
În general, aceste infracțiuni nu au obiect material. Există însă și excepții, de exemplu, în

cazul de la art. 296 C.pen., când purtarea abuzivă constă în exercitarea de violențe.
Subiectul activ este, de cele mai multe ori, calificat, funcționarul public sau persoana
prevăzută la art. 308 C.pen. Infracțiunile sunt susceptibile de participație sub toate formele, cu
precizarea că, în cazul celor cu subiect activ circumstanțiat, coautorul trebuie să aibă și el
calitatea cerută de lege pentru subiectul activ.
Subiectul pasiv principal este instituția sau persoana juridică în care își desfășoară
activitatea funcționarul public sau persoana prevăzută la art. 308 C.pen. Poate exista și un
subiect pasiv secundar, respectiv persoana fizică lezată prin săvârșirea infracțiunii.
DELAPIDAREA (art. 295 C.pen.)
Obiectul juridic secundar se referă la normala desfășurare a relațiilor patrimoniale.

Obiectul material secundar este reprezentat de bani, valori (cecuri, titluri de credit) sau
alte bunuri mobile sau imobile.
Plusurile în gestiune rezultate din activitatea funcționarului care administrează sau

gestionează bunuri pot face obiectul infracțiunii de delapidare, deoarece aparțin unității, chiar și
în situația în care provenința lor are caracter fraudulos. De aceea, în doctrină s-a concluzionat că
bunurile ce fac obiectul material al infracțiunii de delapidare nu trebuie să aparțină obligatoriu
patrimoniului unității, ci trebuie să fie administrate sau gestionate de funcționar. De exemplu,
dacă poștașul își însușește bani din sumele destinate plății pensiilor, săvârșește infracțiunea de
delapidare, pentru că, deși acești bani nu sunt în patrimoniul Poștei Române, aceasta îi
gestionează și răspunde civil pentru ei.
Cu toate acestea, nu pot constitui obiect al delapidării bunurile proprietate a altor

persoane sau proprietate a gestionarului care au fost introduse în gestiune, dar în legătură cu
care nu poate fi angajată răspunderea civilă a unității (de ex. bunuri provenite din alte
infracțiuni, dar tăinuite de gestionar în depozitul său)
În opinia lui Rotaru, art. 308 trebuie interpretat într-un sens restrictiv, atribuindu-se
calitatea de funcționar privat doar celui care se află în raporturi de serviciu, cu o persoană
juridică sau o persoană fizică dintre cele prev. de art. 175 alin. 2 C.pen.
Relațiile de serviciu presupun în general existența calității de salaraiat, dar nu în mod

obligatoriu. Spre exemplu, vor exista relații de serviciu atunci când este angajată o persoană
fizică în baza unui contract de management pentru a administra o societate sau o instituție,
chiar dacă nu are calitatea de salariat.
Gestionar în drept= acel angajat al unei persoane juridice prev. de art. 176 C.pen. care are
atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea,
folosința sau deținerea chiar temporară, a acesteia.
Gestionar în fapt= angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri, fără a avea
calitatea de gestionar în drept.
Gestionarul în fapt poate răspunde pentru delapidare, dar numai în condițiile în care
acesta este funcționar public, anagajat al funcționarului public prev. de art 175 alin. 2 sau al unei
persoane juridice!!!
Administratorul= persoana care desfășoară o activitate de conducere, realizând acte de

dispoziție cu privire la situația bunurilor aparținând subiectului pasiv (planifică, aprovizionează,
face plata către terți etc.)
Subiectul activ al infracțiunii poate fi doar o persoană fizică. În practica judiciară s-a
reținut că în varianta de la art 308 c.pen., sub. activ poate fi și o persoană juridică, însă această
soluție e greșită, întrucât art. 308 se referă doar la persoane fizice, numai acestea pot lucra în
serviciul altei persoane. Totodată, în cazul în care o persoană juridică administrează bunurile
altei persoane juridice, relația între cele două entități e una contractuală, nu de serviciu.
!!!Udroiu zice că subiect activ poate fi și o persoană juridică. Ex: administratorul judiciar
din cadrul unei proceduri de insolvență.
RIL III/2002- fapta administratorului asociației de locatari sau proprietari care își însușește
o sumă de bani din fondurile asociației, constituie infr. de delapidare.
Calitatea de funcționar public sau privat care este administrator sau gestionar reprezintă
o circumstanță personală de individualizare.
Proprietarul bunului/bunurilor poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de

delapidare dacă are atât calitatea de funcționar public, cât și pe cea de gestionar/administrator
al bunurilor (de pildă, proprietarul bunului este totodată și administrator al persoanei juridice
căreia, în baza unui contract, i-a fost transmisă folosința bunului) – Udroiu.
Soluția agreată în practica judiciară în cazul în care două sau mai multe persoane comit
actele de executare nemijlocită, însă numai una sau unele au calitatea specială cerută de lege se
va reține complicitate la săvârșirea infracțiunii de delapidare pentru subiecții necalificați; altă
soluție (susținută de Streti) este aceea ca subiectul activ calificat să răspundă pt o infracțiune de
delapidare, iar celălalt subiect activ necalificat pentru fapta efectiv comisă, dar tot în calitate de
autor (de pildă, pt furt).
Dacă participantul deține calitatea specială, iar autorul nu, trebuie să se țină cont de
caracterul accesoriu al participației, instigatorul/complicele răspunzând pt fapta efectiv comisă
de autor. (tot Streti) Calitatea specială a participantului va fi însă avută în vedere în procesul de
individualizare a pedepsei.
Elementul material constă într-o acțiune ce poate îmbrăca una din cele trei modalități
alternative prevăzute de lege: însușire, folosire sau traficare.
În modalitatea însușirii, obiectul delapidării îl pot face doar bunurile mobile.
Folosirea reprezintă scoaterea temporară din sfera patrimonială a unității a bunului și

utilizarea lui de către funcționarul public sau de către terțe persoane, cu titlu gratuit. Din punct
de vedere juridic, bunul rămâne în patrimoniul societății, doar faptic el este scos din sfera de
stăpânire a unității. În cazul acestei modalități de comitere, bunul poate fi și un imobil. De
exemplu, un funcționar public are în administrare un hotel, dar oferă spre închiriere doar
jumătate din numărul de camere, celelalte fiind date cu titlu gratuit în timpul vacanțelor rudelor
sale.
De obicei, în cazul infracțiunilor comise în această modalitate, prejudiciul constă în

contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor sau contravaloarea uzurii bunului.
Traficarea este modalitatea prin care bunul este scos temporar din sfera de stăpânire a
unității și este dat spre folosire unui terț contra unui câștig.
Urmarea imediată principală constă în starea de pericol pentru relațiile de serviciu, iar
urmarea imediată secundară constă în prejudiciul produs instituției sau persoanei juridice cu
care subiectul activ se află în raporturi de serviciu.
!!! Nefiind o infracțiune contra patrimoniului, demonstrarea și cuantificarea prejudiciului

nu reprezintă o condiție de tipicitate.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re în cazul urmării principale, iar în cazul celei

secundare, trebuie dovedită.
Vinovăția trebuie să existe sub forma intenției directe sau indirecte.
PURTAREA ABUZIVĂ (art. 296 C.pen.)
Obiectul juridic secundar îl constituie demnitatea, integritatea fizică și sănătatea

persoanei.
Obiect materialul este reprezentat de corpul persoanei.
Subiectul activ NU trebuie să fie funcționar public, ci doar o persoană aflată în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, fie în serviciul unei persoane fizice, fie a unei pj.
În practica judiciară s-a reținut că săvârșirea unor acte de violență împotriva unei
persoane de către șeful postului de poliție, pentru motivul că nu s-a prezentat la chemările
anterioare pentru a fi cercetat într-o cauză aflată în curs de urmărire penală, constituie
infracțiunea de purtare abuzivă și în cazul în care este săvârșită într-o zi nelucrătoare.
Participația este posibilă sub forma instigării și complicității, iar pentru aceste forme de
participație nu este necesară calitatea cerută pt autor. Fapta poate fi săvârșită și în coautorat in
modalitatea lovirilor, dacă toți făptuitorii au calitatea specială cerută de lege.
O persoană juridică nu poate fi autor al infracțiunii, însă poate avea calitatea de instigator
sau complice.
Pluralitatea de subiecți pasivi secundari conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni.
!!!Purtarea abuzivă poate fi reținută în concurs ideal cu infr de ultraj săvârșită asupra
aceleiași persoane în cazul în care persoana vătămată avea calitatea de funcționar public care
îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și se afla în exercițiul funcției.
Latura obiectivă. Rotaru zice că noțiunii de expresii jignitoare îi poate fi dat un înțeles mai
larg, care să cuprindă și gesturile jignitoare, pentru că textul nu se referă la expresii verbale
jignitoare. (Udroiu nu este de acord)
Săvârșirea mai multor acte materiale de natură diferită, dar în aceeași împrejurare
conduce la reținerea unei singure infracțiuni de purtare abuzivă în varianta cea mai gravă, în
care sunt absorbite variantele mai ușoare.
Când actele de violență sunt exercitate asupra unei persoane aflate în curs de cercetare
(suspect sau inculpat) în scopul obținerii de declarații, se va reține numai infracțiunea de
cercetare abuzivă, care absoarbe purtarea abuzivă.
Urmarea imediată principală constă în starea de pericol pentru relațiile de serviciu, iar
urmarea imediată secundară poate consta în atingerea adusă integrității fizice sau sănătății
persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re în cazul urmării principale, iar în cazul celei

secundare, trebuie dovedită.
Fapta poate fi comisă cu intenție directă sau indirectă.
ABUZUL ÎN SERVICIU (art. 297 C.pen.)
Infracțiunea poate avea și un obiect juridic adiacent constând în relațiile sociale privind
ocrotirea patrimoniului, atunci când prin comiterea ei se produce un prejudiciu.
În principiu această infr. nu are obiect material, dar în măsura în care activitatea
infracțională se exercită asupra unui bun material, acesta va reprezenta obiectul material
secundar al infracțiunii.
Participația este posibilă sub forma coautoratului, însă trebuie ca ambii să îndeplinească
condițiile pt subiectul activ.
Subiectul pasiv general este statul, iar cel special este persoana fizică sau juridică care a
suferit o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime prin activitatea
infracțională.
Pentru a stabili în concret dacă un comportament se circumscrie acestei infacțiuni trebuie

analizate actele normative ce guvernează acea activitate (legi, ordonanțe de urgență. Hotărâri
de Guvern, regulamente de funcționare etc.), fișa postului etc.
Decizia nr 405/15 iun. 2016 CC, stabilește că dispozițiile art. 297 alin. 1 C.pen. sunt
constituționale în măsura în care prin sintagma *îndeplinește în mod defectuos* din cuprinsul
acesteia se înțelege *îndeplinește prin încălcarea legii*.
Astfel, Decizia CC produce următoarele efecte:
- limitează sfera normelor de complinire numai la cele prevăzute de legislația primară

(lege, ordonanță a Guvernului sau OUG), scoțând astfel din sfera incriminării actele nelegale sau
defectuoase care au fost comise prin încălcarea atrubuțiilor de serviciu stipulate doar în acte
normative care nu constituie legislația primară (de pildă Hot.de Guvern, ordine ale ministrilor,
regulamente interne etc); instanța de contencios constituțional nu exclude posibilitatea ca
atribuțiile de serviciu să fie descrise și în legislație secundară, fiind însă necesar ca legislația
primară (în baza căreia sunt emise actele de legislație secundară) să le prevadă în mod explicit,
neechivoc și cu suficientă precizie.
-operează o dezincriminare in concreto a faptelor constând în neîndeplinirea unui act sau

îndeplinirea acestuia în mod defectuos de către un funcționar public sau privat, prevăzute numai
în legislația secundară sau prevăzută în mod previzibil și precis doar în legislația secundară, dacă
norma de drept primar este echivocă, neclară, imprevizibilă nefiind aptă să stabilească limitele
în care se pot emite actele de drept secundar.
-impune în sarcina organelor judiciare necesitatea evaluării incidenței principiului

minimei intervenții a legii penale.
Deși dispozitivul deciziei se referă doar la sintagma *îndeplinește în mod defectuos*, din
considerentele hotărârii rezultă că interpretările date de Curte vizează ambele modalități ale
elementului material al variantei prevăzute în alin. 1 (acțiune și omisiune).
Această infracțiune are caracter subsidiar, urmând a fi reținută doar în situația în care nu
sunt îndeplinite elementele constitutive ale altei infracțiuni (contra serviciului, contra
patrimoniului).
Urmarea imediată în cazul variantei de la alin. 1, constă într-o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Pentru varianta de la alin. 2 urmarea imediată constă în îngrădirea drepturilor unei

persoane sau crearea unei situații de inferioritate, lezarea unui drept astfel încât titularul să fie
împiedicat să îl realizeze.
Fapta își păstrează unitatea infracțională chiar dacă se produc ambele urmări ale
activității infracționale.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită. În ipoteza formei asimilate, legătura de

cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Vinovăția trebuie să existe sub forma intenției directe sau indirecte. Pt varianta de la alin.
2- mobil special- intenție directă.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul producerii urmării imediate. Infracțiunea

poate îmbrăca forma continuă.
Infracțiunea de abuz în serviciu are o formă agravată prev de art 13 din Legea nr 78/2000-
dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
NEGLIJENȚĂ ÎN SERVICIU (art. 298 c.pen.)
- se completeaza cu ce am scris la abuz în serviciu.
Latură obiectivă. Elementul material poate consta în într-o acțiune sau inacțiune, fiind
asemănător cu cel al infracțiunii de abuz în serviciu. Îndatoririle de serviciu reprezintă toate
activitățile pe care trebuie să le realizeze subiectul activ. Acestea sunt prevăzute de legi, hotărâri
ale Guvernului, regulamente, ordine etc. De asemenea, nerespectarea din culpă a unui ordin dat
de un superior, dacă acesta este legal și se referă la atribuțiile de serviciu ale funcționarului
public (sau persoanei prev. în art 308), poate constitui element material al acestei infracțiuni.
Deși textul face referire la o îndatorire de serviciu, omisiunea de a realiza mai multe
sarcini de serviciu în aceeași împrejurare nu va duce la reținerea unui concurs.
INFRACȚIUNI DE FALS
Obiectul juridic al infracțiunilor de falsuri în înscrisuri este reprezentat de relațiile sociale
privind încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, fie că sunt oficiale sau sub semnătură
privată.
În principiu, aceste infracțiuni nu au obiect material, excepție face situația falsificării prin
alterarea unui înscris, când înscrisul este atât obiect material, cât și produsul infracțiunii.
Caracteristici esențiale ale înscrisului:
- Presupune existența unui suport material, susceptibil de a încorpora orice dată, fapt sau
descriere ce dă înscrisului caracter permanent.
Documentul informatic, indiferent dacă se află în memoria calculatorului sau pe un CD,

poate fi considerat înscris prin prisma dispozițiilor art. 324 C.pen.
În ceea ce privește fotografiișe, urmele dactiloscopice etc., va trebui verificat dacă prin
ele însele sau relaționate cu un înscris, aceste documente nu sunt susceptibile să constate fapte
sau situații ori să exprime idei. De exemplu, înlocuirea unei fotografii sau a amprentelor într-un
document oficial ce atestă identitatea poate reprezenta o infracțiune de fals în înscrisuri.
- Înscrisul trebuie să reflecte voința unei persoane sau să permită identificarea persoanei
căreia îi aparține manifestarea de voință (documentul trebuie să îndeplinească funcția de
garanție)
Înscrisul anonim nu poate fi inclus în categoria documentelor ce pot face obiectul

infracțiunii de fals. Este necesar ca înscrisul, semnat sau nu, să poată fi atribuit unei persoane,
chiar dacă aceasta nu există.
- Documentul trebuie să aibă valoare probatorie, să fie destinat circuitului juridic sau să
aibă relevanță juridică
Nu este necesar ca înscrisul să fie întocmit cu intenția de a servi ca probă, el poate căpăta
relevanță juridică și ulterior.
De asemenea, nu este suficient ca înscrisul să fie destinat intrării în circuitul juridic, ci el

trebuie să fie apt să producă efecte juridice, chiar dacă în final nu le produce.
Valoarea probatorie a înscrisului nu trebuie echivalată cu faptul că acesta trebuie să

servească drept probă în cadrul unui proces, ci aceasta se referă la faptul că înscrisul respectiv
trebuie să fie de natură a crea încrederea terților în manifestarea de voință pe care o conține.
De exemplu, dacă în cabinetul unui medic stomatolog este afișată o diplomă ce emană de la o
instituție publică și care atestă performanțele profesionale sau o anumită specializare, acestea
vor putea fi considerate documente cu valoare probatorie, ca atare ele ar putea face obiectul
infracțiunii de fals în înscrisuri.
În ceea ce privește înscrisurile informe, ele nu pot face obiectul infracțiunilor de fals în
înscisuri dacă nu sunt semnate și nu pot fi atribuite unei persoane, pentru că nu este îndeplinit
caracterul determinat sau determinabil al autorului.
În cazul înscrisurilor lovite de nulitate, fie relativă sau absolută, nu este exclusă
posibilitatea reținerii unei infracțiuni de fals dacă înscrisul poate crea convingeri contrare
realității.
Subiectul activ este de regulă necircumstanțiat, dar în unele situații este funcționarul
public (ex fals intelectual)
Subiectul pasiv principal al acestor infracțiuni este instituția sau unitatea de la care
emană înscrisul falsificat, iar subiectul pasiv secundar poate fi persoana fizică sau juridică
împotriva căreia înscrisul produce efecte juridice sau care a fost indusă în eroare prin
intermediul înscrisului falsificat.
Elementul material constă, de regulă, într-o acțiune de contrafacere (plăsmuire) și
alterare (modificare). Prin excepție, elementul material poate consta într-o inacțiune (la falsul
intelectual, în modalitatea omisiunii de a consemna unele date sau împrejurări).
La unele infracțiuni, textul de lege prevede și o cerință esențială și anume ca folosirea

înscrisului falsificat (art. 322 și art. 323 C.pen.) sau a înregistrării tehnice falsificate (art 324
C.pen.) să se facă în vederea producerii de consecințe juridice.
Urmarea imediată, constă de regulă, într-o stare de pericol pentru încrederea publică în
autenticitatea înscrisurilor.
Legătura de cauzalitate rezultă, de cele mai multe ori, din materialitatea faptei.
FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE (art. 320 C.pen.)
Poate exista obiect material în cazul contrafacerii atunci când se utilizează un tipizat real
(spre exemplu, tipizatul unei diplome de licență), dar care este completat și semnat de o
persoană care nu este competentă să facă acest lucru.
Intră în sfera înscrisurilor oficiale, orice înscris care emană de la o autoritate publică, o
instituție publică, de la alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri
proprietate publică ori de la persoane care exercită un serviciu de interes public (pentru care a
fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora
cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public) sau orice înscris care aparține acestora.
Sunt considerate înscrisuri oficiale atât originialele, cât și duplicatele ori fotocopiile
legalizate sau certificate.
Și înscrisurile de la alin. 3, trebuie să emane de la o persoană prevăzută la art. 175 sau

176 C.pen. (de ex., bilete de tren, bilete la un spectacol organizat de o instituție publică etc),
altfel se poate reține eventual fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În cazul în care autorul comite fapta în calitatea sa de funcțonar public, complicii și
instigatorii vor răspunde pentru varianta agravată doar dacă au cunoscut calitatea autorului.
Elementul material al infracțiunii se realizează prin acțiunea de falsificare materială a

înscrisului (în sensul de instrumentum), spre deosebire de infracțiunea de fals intelectual în
cazul căreia falsificarea vizează substanța înscrisului- negotium.
A contraface înseamnă a reproduce, a imita ceva, atribuindu-i caracter de autenticitate.
A altera înseamnă a modifica, a denatura, a transforma ceva.
În cazul în care are loc o falsificare succesivă a unui înscris, se va reține o singură
infracțiune de fals, întrucât a doua falsificare nu mai poate fi considerată infracțiunde de fals de
sine stătătoare, deoarece actul asupra căruia se intervine este deja un înscris fals.
Dacă un înscris este modificat succesiv, dar de persoane diferite, care nu cunosc faptul că
înscrisul pe care îl modifică este deja unul fals, în cazul celui de-al doilea făptuitor, fapta va fi
putativă.
Înscrisul falsificat trebuie să fie susceptibil de a produce consecințe juridice atunci când e
folosit. Asta nu înseamnă că înscrisul trebuie falsificat cu intenția de a fi folosit (de a-l introduce
în circuitul civil). Ex: dacă se descoperă cu ocazia efectuării unei percheziții făcute pentru o faptă
de corupție, o diplomă de absolvire a facultății a cărei notă este modificată de la 6 la 10, se
poate reține infr. prev. de art. 320, deși făptuitorul nu a urmărit să introducă acest înscris în
circuitul juridic, ci doar să îi demonstreze fiului său că a fost un student bun.
În situația în care o persoană semnează un înscris oficial cu numele alteia pe baza

consimțământului prealabil al acesteia sau pentru că persoana respectivă era împiedicată fortuit
să semneze ea însăși nu se va reține infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Astfel, semnarea unei condici de prezență într-o insituție publică, în locul unei persoane
care a fost prezentă, nu reprezintă infr. de fals material, însă semnarea condicii dacă persoana
nu este prezentă, reprezintă infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În schimb, dacă printr-o hotărâre jud., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 100.000 lei
către reclamant, dar în dispozitiv se trece din eroare suma de 10.000 lei, modificarea
dispozitivului reprezinta o infr de fals material.
Diferența între această situație și cea cu condica este aceea că, dea această dată,
alterarea este de natură să producă efecte juridice, altele decât le-ar fi avut înscrisul real
(conform acestuia, executorul jud. ar fi putut executa doar suma de 10.000 lei).
La fel e și în situația contrafacerii unei diplome pierdute, în loc să soliciți un duplicat.
Dacă falsul e unul grosolan, dar a putut produce consecințe juridice, fiind de natură a
introduce în eroare anumite persoane, se poate reține infracțiunea consumată de fals material
în înscrisuri oficiale (opinia lui Rotaru).
FALSUL INTELECTUAL (art. 321 c.pen)
Infracțiunea nu are obiect material, înscrisul falsificat fiind doar produsul infracțiunii.
Autor poate fi doar un funcționar public.
Coautoratul este posibil doar atunci când înscrisul este întocmit de un organism colectiv.
Când fapta este realizată nemijlocit de mai multe persoane, dar numai una are calitate de
funcționar public, pt celelalte se va reține complicitatea.
În situația în care funcționarul public menționează în actul încheiat aspecte ce nu

corespund realității pentru că o altă persoană i le-a redat în acest mod, fără ca el să cunoască
adevărul, în sarcina sa nu va putea fi angajată răspunderea penală, iar persoana respectivă va
răspunde pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual.
Elementul material al infracțiunii constă în două modalități alternative: atestarea unor

fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea cu știință de a insera unele
date sau împrejurări.
Fapta medicului de a atesta într-o adeverință faptul că o pacientă suferă de o anumită

boală reprezintă fals intelectual dacă nu a consulatat-o în realitate, chiar dacă boala există.
!!!Dacă un înscris oficial se referă la o stare de fapt, la un eveniment inexistent,

infracțiunea ce trebuie reținută nu este cea de fals intelectual, ci cea de fals material realizat în
modalitatea contrafacerii.
Se poate reține fals intelectual și în cazul unei simulații dacă actul simulat este întocmit
de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dacă este de natură să producă
efecte juridice.
Îndeplinirea condiției ca înscrisul oficial să fi fost falsificat cu prilejul întocmirii actului,

marchează diferența față de infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În ceea ce privește condiția ca funcționarul să aibă competența să încheie un asemenea

act, aceasta face diferența față de varianta calificată a falsului material prevăzut de art. 320 alin.
2. (vezi exemplul cu fisa de cazier- pg 389 Rotaru)
Distincția între varianta agravată a falsului material în înscrisuri oficiale și falsul intelectual
este uneori dificil de făcut.
Dacă falsul se produce prin alterare, se va reține întotdeauna fals material în înscrisuri
oficiale.
Dacă falsul se produce cu prilejul întocmirii înscrisului, există două posibilități:
- ca înscrisul să fie întocmit de o altă persoană decât cea competentă, dar care să fie
funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Se va reține în această situație fals
material în înscrisuri oficiale, deoarece facă acel funcționar nu avea competență de a elibera
înscrisul înseamnă că este vorba de o contrafacere a semnăturii și posibil și o contrafacere a
scrierii, astfel cum prevede art. 320 C.pen. De ex., secretara de la facultate care se ocupă cu
completarea diplomelor, completează pt nepotul ei o diplomă, chiar dacă nu a terminat
facultatea și semnează în locul decanului. Dacă însă, după ce completează, pune diploma printre
celelalte pt a fi semnată de decan, săvârșește o instigare sub forma participației improprii la fals
intelectual.
- ca înscrisul să fie întocmit de funcționarul competent să emită acel înscris:
a) funcționarul atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ca atare doar

unele aspecte din înscris să fie necorespunzătoare adevărului (de ex, pacientul care are guturai
se prezintă la medicul de familie, acesta îl consultă și, deși constată că are guturai, îi eliberează
un certificat medical în care atestă că are pneumonie, pentru a putea beneficia de un concediu
mai lung)
b) faptele pentru care înscrisul trebuia să servească drept mijloc de probă nu au existat în
realitate. În această situație, înscrisul oficial se referă la o situație premisă inexistentă, astfel
încât el a fost plăsmuit în întregime, fapta urmând a fi calificată ca fals material în înscrisuri
oficiale.
Deși textul de lege nu prevede expres, este evident că atestarea necorespunzătoare a

adevărului sau omisiunea de a insera unele date sau împrejurări trebuie să fie producătoare de
consecințe juridice.
FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind
încrederea care trebuie să existe în înscrisurile sub semnătură privată producătoare de
consecințe juridice. Ele pot aduce atingere și încrederii publice dacă sunt falsificate cu scopul de
a obține probe scrise contrare realității.
Poate fi considerat înscris sub semnătură privată orice înscris ce nu îndeplinește condițiile
prevăzute de art. 178 alin. 2 C.pen., pentru a fi considerat înscris oficial, dar care poate produce
consecințe juridice.
Sunt considerate înscrisuri sub semnătură privată și cele ce nu poartă ștampilă sau
semnătură, dar al căror emitent poate fi indicat cu certitudine. De exemplu, etichetele aplicate
mărfurilor.
Subiectul pasiv eventual al infracțiunii poate fi persoana fizică sau juridică ale cărei
interese sunt afectate prin folosirea înscrisului sub semnătură privată falsificat.
Pentru întregirea elementului material trebuie îndeplinite două cerințe esențiale:
- Înscrisul falsificat să fie folosit de autorul falsului sau să fie încredințat de acesta altei
persoane;
- înscrisul trebuie să fie sub semnătură privată și să aibă semnificație juridică, adică în
raport de conținutul său să poată genera consecințe juridice. Nu este relevant dacă de la început
înscrisul a avut o asemenea destinație sau doar ulterior a căptat o asemenea caracteristică.
Uzul de fals este absorbit în această infracțiune. Dacă înscrisul falsificat este încredințat
altei persoane spre folosire, autorul falsului va răspunde pt fals în înscrisuri sub semnătură
privată, iar cel care îl utilizează va răspunde pt uz de fals.
Există tentativă atunci când a început acțiunea de folosire a înscrisului de către autor sau
când a început acțiunea de încredințare spre folosire altei persoane, dar aceste acțiuni au fost
întrerupte sau au rămas fără rezultat din cauze străine de voința făptuitorului. Infracțiunea se
consumă atunci când înscrisul este folosit de autor sau este încredințat altei persoane pentru a fi
folosit și se produce urmarea imediată.
În cazul în care o persoană a participat în calitate de complice la falsificarea înscrisului, iar

apoi l-a utilizat, se reține complicitate la infr. de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
UZUL DE FALS (art. 323 c.pen.)
În cazul falsului în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals poate primi semnificația
juridică în situația în care autorul falsului nu este aceeași persoană care utilizează înscrisul.
Subiectul pasiv principal este statul, iar subiectul pasiv eventual este persoana fizică sau
juridică ce poate fi prejudiciată de folosirea înscrisului falsificat.
Existența infracțiunii de uz de fals nu este condiționată de existența unei infracțiuni de

fals. Înscrisul poate fi falsificat și fără intenție, de o altă persoană, important este ca cel care îl
folosește să cunoască faptul că el nu reflectă adevărul.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul producerii elementului material, nu

interesează dacă s-a produs sau nu consecința juridică.
FALSUL ÎN DECLARAȚII (art. 326 c.pen.)

Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind
încrederea publică în declarațiile cărora legea le conferă consecințe juridice directe dacă sunt
făcute în fața unui funcționar public sau a unei unități în care acesta își desfășoară activitatea.
Această infracțiune nu are obiect material.
În cazul în care funcționarul în fața căruia se dă declarația cunoaște faptul că aceasta nu

corespunde adevărului, dar o consemnează fără a sesiza organele de urm.penală, poate
răspunde pentru infracțiunea de omisiunea sesizării.
Subiectul pasiv secundar este persoana fizică sau juridică ale căror drepturi sau interese
au fost afectate de consecințele juridice produse prin declarația falsă.
Situația premisă constă în existența unei situații, a unei împrejurări care, pentru
dovedirea unei stări de fapt sau a unei situații juridice, se apelează la depunerea unei declarații
făcute unui funcționar public sau unei unități în care acesta își desfășoară activitatea, declarație
ce servește la producerea unor consecințe juridice.
Dacă declarația este verbală, trebuie consemnată într-un înscris de către funcționarul în
fața căruia s-a făcut.
Și atunci când este verbală, și atunci când este scrisă, declarația trebuie făcută în fața
organului competent potrivit legii.
Ori de câte ori legea prevede obligativitatea existenței unei declarații pe proprie
răspundere, darea unei declarații care nu corespunde adevărului reprezintă infracțiune, chiar
dacă o conduită neconformă relevată de afirmarea adevărului nu ar avea o sancțiune prevăzută
de lege. Spre exemplu, nu se poate reține că nu există infracțiunea de fals în declarații atunci
când un parlamentar dă o declarație pe proprie răspundere prin care arată că nu a fost
colaborator al fostei securități, deși ulterior se dovedește că a fost, fapt lipsit de sancțiune.
S-a reținut în practica judiciară că declarațiile false date în fața medicului legist nu pot
conduce la reținerea falsului în declarații, deoarece atribuția medicului legist este doar de a
constata eventualele leziuni și mecanismul de producere al acestora, iar nu de identificare a
persoanei care le-a cauzat.
Se poate reține infracțiunea de fals în declarații și atunci când se depunde o declarație

necorespunzătoare adevărului în cazuri ce pot fi probate cu alte mijloace de probă. De ex, în
vederea angajării se depunde o declarație pr proprie răspundere că a absolvit facultatea X și nu
diploma de licență.
Infracțiunea de fals în declarații poate fi reținută numai atunci când declarația făcută și
consemnată într-un înscris are prin ea însăși eficiență probatorie și este de natură să conducă la
producerea consecințelor juridice urmărite de făptuitor. De ex, cererea de chemare în judecată
care deține informații false.
Declarația trebuie făcută în vederea producerii de consecințe juridice. Nu interesează

pentru reținerea infracțiunii dacă s-au produs sau nu consecințele juridice urmărite de făptuitor.
S.Bogdan: dacă declarația falsă este consemnată într-un înscris, iar acesta devine un
înscris oficial, folosirea lui în alte împrejurări decât cea pentru care a fost dată atrage reținerea
unui concurs de infracțiuni între fals în declarații și uz de fals.
Și în cazul declarațiilor autentice, urmarea imediată se produce atunci când declarația

este depusă în vederea realizării de consecințe juridice, nu în momentul în care este
autentificată.
Producerea sau nu a consecințelor juridice urmărite de făptuitor nu prezintă relevanță

pentru reținerea infracțiunii de fals în declarații. Realizarea consecințelor juridice după o
perioadă mai mare de timp de la săvârșirea infracțiunii nu poate conduce la reținerea infracțiunii
de uz de fals.
Deși este o infracțiune de pericol, consumarea nu are întotdeauna loc la momentul
declarării necorespunzătoare. Astfel, infracțiunea nu se consumă la momentul prezentării de
către inculpat la notariat a unui înscris cu conținut neadevărat, fie pentru autentificare, fie
pentru a dobândi dată certă, deoarece nici autentificarea, nici dobândirea de dată certă nu
produce, prin ea însăși, consecințele juridice urmărite de făptuitor. Numai atunci, când, ulterior,
inculpatul ar înșățișa înscrisul autentificat sau care a dobândit dată certă unei autorități sau
instituții competente a decide cu privire la consecințele civile urmărite, ar putea avea loc
consumarea infracțiunii.
FALSUL PRIVIND IDENTITATEA
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind
încrederea publică acordată identității persoanelor.
Infracțiunea nu are obiect material în niciuna dintre formele de comitere.
Participația este posibilă sub forma instigării și a complicității.
În situația în care făptuitorul determină o persoană să îi încredințeze un act al său de

identificare sau legitimare pe care acesta să îl folosească în dovedirea identității, nu va răspunde
pentru instigare la fals privind identitatea în var de la alin. 3 și autorat la aceeași infr, în varianta
alin. 1, ci pentru o unică infracțiune de fals privind identitatea prev. de art. 327 alin. 1 C.pen.
Participația poate îmbrăca și forma coautoratului atunci când fapta se realizează prin
atribuirea unei identități false altei persoane. Sunt coautori de exemplu, soții care prezintă doi
copii care nu erau ai lor spre a fi trecuți în pașaportul soției și ulterior scoși din țară, atribuindu-
le identitatea propriilor copii.
Subiectul pasiv principal este persoana prevăzută în art. 175 C.pen. sau unitatea la care
aceasta își desfășoară activitatea.
Latura obiectivă.
Prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități trebuie să se
facă prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea
stării civile sau unui astfel de act falsificat.
În situația în care persoana căreia îi e atribuită identitatea falsă conform alin. 1, se poate
prezenta singură sub o altă identitate și o face, nu se poate reține în sarcina persoanei care o
însoțește și confirmă identitatea sub care aceasta se înfățișează această modalitate a
elementului material, ci poate doar o complicitate la prezentarea sub o falsă identitate. Chiar și
reținerea complicității la infr. prev. de art. 327 alin. 1 C.pen. este discutabilă în condițiile în care
simpla afirmare a unei identități nereale nu mai reprezintă infracțiune, ci este necesară folosirea
frauduloasă a unui act sau utilizarea unui act falsificat.
Modalitatea în care este reglementată infracțiunea de fals privind identitatea, nu permite

reținerea unui concurs cu infr. de uz de fals.
Alin. 3- este incriminată fapta de a încredința un act real și nu unul falsificat. Legea nu
impune ca actul să aparțină subiectului activ, ca atare poate fi vorba de un act propriu sau de
unul care a ajuns în posesia sa, dar aparține altei persoane.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea acordată identității

persoanelor și capacității insituțiilor sau autorităților publice de a stabili în mod corect o astfel
de identitate.
Infracțiunea de la alin.1 se consumă în momentul în care făptuitorul se prezintă sub o

identitate falsă sau atribuie altei persoane o identitate falsă, indiferent dacă funcționarul în fața
căruia se prezintă este sau nu indus în eroare.
În ipoteza de la al. 3, fapta se consumă în momentul înmânării înscrisului în vederea
folosirii pe nedrept.
Decizia ICCJ nr 20/2015: în interpretarea art. 327 alin. 2, stabilește că cerința esențială a
elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip,
vizând folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea
stării civile sau a unui astfel de act falsificat este obligatorie și în ipoteza în care acțiunea de
prezentare s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.
INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE
1. PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE SAU CONDUCEREA UNUI VEHICUL NEÎNMATRICULAT (art.

334 c.pen)
Obiectul juridic: valoarea socială protejată este siguranța circulației pe drumurile publice.
În modalitatea punerii în circulație, fapta poate fi săvârșită în orice formă a participației.

Dacă fapta se realizează prin acțiunea de conducere, coautoratul nu este posibil.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite. Subiect pasiv
secundar poate fi persoana care a suferit o vătămare în urma săvârșirii unei astfel de infracțiuni.
Punerea în circulație implică acordul, încuviințarea celui care deține în fapt autovehiculul
sau tramvaiul, urmată de conducerea efectivă a vehiculului de către persoana căreia i-a fost
încredințat. Simpla încredințare, neurmată de conducerea de conducerea lui de către altă
persoană nu îndeplinește condițiile de tipicitate ale textului.
Tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. (Decizia nr 11/2017
ICCJ)
Alin 2: dacă un autovehicul circula cu numere de inmatriculare provizorii expirate,

întrunește elementele constitutive ale infr. prev de art 334 alin.1, nu si cele ale alin. 2. Astfel,
prin Decizia ICCJ nr 18/10.12.2012, s-a stabilit că alin. 2 vizează acele situații în care s-a
intervenit în vreun fel asupra numărului de înmatriculare al unui autoturism, fie prin
confecționarea unui număr sau imitarea unui număr autentic, fie prin modificarea aspectului sau
mențiunilor unui asemenea număr, precum și situația în care autoturismul este sau nu
înmatriculat, dar poartă plăcuța de înmatriculare a altui vehicul.
În situația în care este pus în circulație un autovehicul neînmatriculat căruia îi sunt

aplicate plăcuțe cu numere fictive de înmatriculare sau numere aparținând altui autovehicul,
trebuie reținut cun concurs între art. 334 alin 1 și alin. 2.
În ipoteza în care făptuitorul circulă cu autovehiculul care a fost înmatriculat, dar care nu
are plăcuțe de înmatriculare, se va reține doar o contravenție.
Drumul public este definit ca fiind orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor
ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice;
drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile.
Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol pentru siguranța traficului

rutier, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.
CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
Obiectul juridic: valoarea juridică ocrotită este siguranța circulației pe drumurile publice.

Atunci când autovehiculul a fost încredințat unei persoane spre a fi condus, iar acesta
este autorul infracțiunii prevăzute în alin. 1 sau 2, cel care deține autovehiculul nu va răspunde
pentru participație la aceste infracțiuni, ci pentru autorat la infracțiunea prevăzută în alin. 3.
În cazul infr. prev de alin 3, subiectul activ poate fi și o persoană juridică.
!!! La alin. 1 se folosește termenul de autovehicul în alin. 1 și termenul de vehicul în al

doilea alineat. Vehicul- cuprinde și tractoare, mașini și utilaje agricole și forestiere. Ar trebui
folosit peste tot, termenul de vehicul și nu autovehicul.
CC a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în art 335 alin. 1 C.pen., care nu incriminează
fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de
conducere, este neconstituțională.
Prin Decizia nr. 11/2017 a ICCJ s-a stabilit că, conducerea pe drumurile publice a unui
tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană
care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prev.
de art. 334 alin. 1 C.pen., respectiv art. 335 alin. 1 C.pen.
În cazul de la alin. 3, infracțiunea se consumă în momentul în care făptuitorul transmite

acordul și face posibilă din punct de vedere obiectiv conducerea autovehiculului de către o altă
persoană (îi înmânează cheile, îi indică locul unde se află vehiculul etc). Infracțiunea există și în
situația în care, după încredințare vehiculul nu este condus de către persoana căreia i-a fost
încredințat, deoarece legea nu impune aceasta drept condiție de tipicitate.
2. CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR

SUBSTANȚE (art. 336 C.pen)
-generalitătile sunt idem-

Prin Dezicia CC nr. 732/16.12.2014 nu a operat o dezincriminare, dar la stabilirea
condițiilor de tipicitate pentru această infracțiuneva trebui să se facă abstracție de sintagma *la
momentul prelevării mostrelor biologice*. Aceasta înseamnă că pentru a putea pronunța o
soluție de condamnare, probatoriul administrat trebuia să permită un calcul retroactiv al
alcoolemiei, astfel încât să se poată constata depășirea limitei îmbibației alcoolice la momentul
opririi în trafic a conducătorului auto.
Această concluzie este întărită și de apariția Ordinului ministrului sănătății nr. 277/2015
prin care se revine la recoltarea a două probe biologice în vederea întocmirii expertizei, la un
interval de o oră una față de cealaltă.
REFUZUL SAU SUSTRAGEREA DE LA PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE
Obiectul juridic principal: realațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile

publice. Obiectul juridic secundar: relațiile sociale privind înfăptuirea justiției.
Participația penală este posibilă sub forma instigării. Când infracțiunea se realizează prin
sustragerea de de la prelevarea de mostre biologice, e posibilă și complicitatea.
Prin termenul de refuz, se înțelege atitudinea făptuitorului de a nu accepta solicitarea

organului competent de a i se recolta mostre biologice.
Sustragerea de a se supune prelevării de mostre biologice reprezintă solicitarea organului

de a evita, de a se eschiva de la o asemenea activitate.
Art. 185 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 impune
obligativitatea recoltării probelor biologice atunci când conducătorul auto are concentrație de
peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau când rezultatul testării indică prezența în
organism a produselor stupefiante.
În cazul unui accident, dacă sunt victime se recoltează întotdeauna.

SE va putea reține această infracțiune și în situația în care conducătorul vehiculului este
de acord cu recoltarea unei mostre biologice, dar refuză sau se sustrage de la recoltarea celei de
a doua mostre.
PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI ORI MODIFICAREA SAU ȘTERGEREA URMELOR

ACESTUIA
Obiectul juridic principal: realațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile

publice. Obiectul juridic secundar: relațiile sociale privind înfăptuirea justiției.
Această infracțiune nu are obiect material.
Participația este posibilă sub forma instigării sau complicității, dar nu și sub forma
coautoratului. Pentru infr prev de alin 2 este posibil și coautoratul.
Subiect activ al acestei infracțiuni poate fi și un biciclist!!!
!!!Lovirea unei persoane cu un vehicul, cu intenția de a o ucide, urmată de părăsirea

locului faptei, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu și infracțiunea de părăsire a
locului accidentului, întrucât fapta se comite cu intenție, nu din culpă. Deci nu există un
*accident*.
Elementul material: acțiune sau inacțiune(nu oprește deloc sau să omită să se întoarcă la
locul accidentului după ce a dus persoanele vătămate la spital)
Termenul de rănire, conform Deciziei nr 5/2018 a ICCJ se interpretează în sensul de

leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile
de îngrijiri medicale (cel putin o zi) ori printr-una din urmările prev. de art. 194 alin. 1 lit. a,c,d și
e C.pen.
Părăsirea locului accidentului nu trebuie relaționată cu vinovăția pentru producerea
accidentului!!!
Este infracțiune cu conținuturi alternative, deci alin. 1 se poate reține în concurs cu alin.
2. Simpla plecare cu autoturismul de la locul producerii accidentului, chiar dacă modifică starea
locului accidentului, nu poate atrage reținerea concursului, deoarece în această situație, fapta
de modificare a locului accidentului este absorbită natural în cea de părăsire a locului
accidentului.
Este infracțiune de pericol, astfel incat consumarea are loc la momentul producerii
elementului material pentru fiecare dintre cele două infracțiuni. În cazul de la alin. 2 este
posibilă și forma continuată (imediat după accident șterge urmele de frânare și ascunde
cadavrul victimei, iar în ziua următoare revopsește autovehiculul)

Limbă

Drept Penal Special - Conspect

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Drept Penal Special - Conspect

Încărcat de

Drepturi de autor:

PENAL SPECIAL

INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII (Udroiu, fără Cioclei)

OMORUL (art. 188 C.pen.)

Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o

Se va reține forma consumată a infracțiunii în ipoteza în care totuși victima decedează în

-luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un interval de timp acțiunea

- premeditarea nu este condiționată de efectuarea unor acte de pregătire.

- reținerea săvârșirii omorului cu premeditare nu este incompatibilă cu reținerea stării de

- nu se poate reține și circumstanța agravanta prev de art 77 lit f C.pen.- starea de

- premeditarea este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți

Litera b- omorul săvârșit din interes material

- este o circumstanță personală care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu

Litera c- omorul săvârșit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la

- este absorbită infracțiunea de favorizare a făptuitorului,

- nu prezintă importanță dacă terțul favorizat a avut sau nu cunoștință de comiterea

- scopul sustragerii trebuie să fie numai urmărit, nu și realizat efectiv,

- prin sustragerea de la tragerea la răspundere penală se înțelege atît sustragerea de la

- este o circumstanță personală care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu

- nu prezintă importanță pentru reținerea omorului calificat dacă autorul celeilalte

- pentru reținerea acestei variante agravate, legiuitorul nu impune ca infracțiunea scop să

- în sarcina autorului infracțiunii de omor calificat (comis în vederea înlesnirii comiterii

- este o circumstanță personală care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu

- în situația în care pentru acuzația de omor anterioară nu a fost pronunțată o hotărâre

- este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți.

Litera f- omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane

- este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au

Litera g- omorul săvârșit asupra unei femei gravide

- nu se va putea reține această infr. dacă decedează numai fătul,

- în cazul infracțiunii deviate săvârșite în modalitatea aberratio ictus sau error in

- este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au

Litera h- omorul săvârșit prin cruzimi

- se poate reține circumstanța agravantă de la art 77 litera b teza a II-a, nu și teza I;

-este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au

Fapta se comite cu intenție directă.

DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (art. 191 C.pen.)

Fapta nu are obiect material.

Participația penală este posibilă în toate formele.

Determinarea sinuciderii nu trebuie să fie realizată prin acte de constrângere, situație în

Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.

În ceea ce privește formele agravate, existența discernământului diminuat al

În cazul în care, după determinarea la sinucidere și efectuarea de sinucigaș a unor acte

- participația improprie este posibilă sub forma instigării sau a complicității.

Forma agravată- 192 (2)

- fapta trebuie săvârșită în timpul exercitării profesiei, meseriei sau activității, cu

INFRACȚIUNI CONTRA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂȚII

LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE (art 193 C.pen.)

Obiectul material: corpul persoanei în viață.

Participația penală este posibilă în toate formele.

Consimțământul victimei la exercitarea de violențe asupra sa constituie o cauză

Pluralitatea de subiecți pasivi atrage în principiu, reținerea unui concurs de infracțiuni.

Varianta agravata de la alin. 2 se poate comite cu intentie directa/indirecta sau cu

Infracțiunea de loviri sau alte violențe poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de

- se completeaza cu observatii generale de la art 193

În principiu, consimțământul victimei la exercitarea de violențe asupra sa nu constituie o

Alin. 1 lit. a- este de esența infirmității să aibă un caracter permanent. Infirmitatea

Lit. b- se va reține săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală și dacă durata îngrijirilor

Se va putea reține această variantă agravată și în ipoteza în care făptuitorul urmărește

- dacă leziunile traumatice se agravează producându-se din culpă moartea victimei se va

Legătura de cauzalitate trebuie să existe între activitatea infracțională și vătămarea

Varianta agravată de la alin. 2 se comite doar cu intenție directă. În cazul în care

LOVIRI SAU VĂTĂMĂRI CAUZATOARE DE MOARTE (art. 195 C.pen.)

Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

-infracțiunea se consumă în momentul efectuării activității infracționale (data comiterii

VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (art. 196)

Persoanele care au determinat/înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenție, la săvârșirea

Alin. 1- desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune- având în