3.4.

Ipoteca mobiliară

Noţiune. Este instituţie juridică nou creată de legiuitor care are ca obiect acele bunuri
mobile ale debitorului sau unei terţe persoane pentru garantarea unor obligaţii, bunuri care
rămân în posesia constituitorului ipotecii.
Prin dispoziţiile art. 171 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil este definită ipoteca mobiliară ca fiind toate garanţiile reale
mobiliare care nu necesită deposedarea debitorului de bunul afectat garanţiei, indiferent de
momentul şi temeiul juridic al constituirii lor .

Prin urmare, ipoteca mobiliară este un contract solemn, unilateral, accesoriu, prin care
debitorul, garantează creditorului,că va executa obligaţia sa prin afectarea unor bunuri mobile
fără deposedare.

Comparând gajul cu ipoteca mobiliară în dispoziţiile actualului Cod civil, se poate observa
că diferenţa dintre cele două garanţii reale constă în aceea că bunul rămâne întotdeauna în
posesia debitorului în cazul ipotecii mobiliare şi este predat creditorului în cazul gajului.

Obiectul ipotecii mobiliare. Din prevederile art. 2389 C.civ., rezultă că se pot ipoteca:

creanţe băneşti născute din contractul de vânzare, contractul de locaţiune sau orice alt
act
încheiat cu privire la un bun, cele rezultate dintr-un contract de asigurare, cele născute în
consi-derarea asumării unei obligaţii sau a constituirii unei garanţii, a folosirii unei cărţi de
credit ori de debit ori a câştigării unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc
organizate în condiţiile legii;
creanţe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;
conturi bancare;
acţiuni şi părţi sociale, valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
drepturi de proprietate intelectuală şi orice alte bunuri incorporale;
petrolul, gazul natural şi celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;
efectivele de animale;
recoltele care urmează a fi culese;

pădurile care urmează a fi tăiate;

 Stingerea obligaţiilor 149

bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locaţiune, care sunt deţinute în
vederea vânzării, închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări de servicii, care
sunt furnizate în temeiul unui contract de prestări de servicii, precum şi materia primă şi
materialele destinate a fi consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi,
produsele în curs de fabricaţie şi produsele finite;
echipamentele, instalaţiile şi orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil
exploatării unei întreprinderi;
orice alte bunuri mobile, corporale sau incorporale.

Forma ipotecii mobiliare. Conform dispoziţiilor art. 2388 C.civ., contractul de ipotecă
mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii.

Din interpretarea dispoziţii legale se poate observa că legiuitorul a înţeles să condiţioneze

validitatea contractului de ipotecă mobiliară de forma pe care trebuie să o îmbrace acest
contract.

De îndată ce sancţiunea aplicabilă contractului care încalcă forma prevăzută de textul

legal este nulitatea absolută, raportându-ne la regimul juridic aplicabil nulităţii absolute (art.
1247 C.civ.), considerăm că prin această formă impusă s-a dorit a fi ocrotit un interes general
al societăţii.

Pe lângă forma pe care trebuie să o îmbrace contractul, legiuitorul a înţeles să impună ca

în conţinutul contractului să fie descris suficient de precis bunurile mobile ipotecate, nefiind
sufi-cientă o descriere generală.

Prin această dispoziţie legală s-a urmărit că bunul mobil ipotecat să poată fi identificat prin
toate trăsăturile sale specifice, greutate, cantitate, formă sau orice alte mijloace de natură a
recunoaşte bunul1 mobil ipotecat.

Clasificarea ipotecii mobiliare. Din interpretarea dispoziţiilor art. 2409 C.civ. rezultă că
ipotecile mobiliare se clasifică în:

ipoteci mobiliare perfecte; sunt acele ipoteci care au fost încheiate cu respectarea formei
cerute de lege la încheierea contractului şi au fost îndeplinite toate formalităţile pentru
publicitatea acesteia, astfel încât creditorul ipotecar se bucură de o garanţie reală opozabilă
tuturor creditorilor constituitorului care dobândesc drepturi ulterioare asupra bunului ipotecat.
ipoteci mobiliare imperfecte; sunt acelea care nu au respectat dispoziţiile legale cu privire
la încheierea valabilă a contractului şi nici formele de publicitate nu au fost respectate, cu
consecinţa nevalabilităţii şi inopozabilităţii acestora.

Ipoteca mobiliară asupra instrumentelor financiare. Instrumentele financiare sunt orice

contracte ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau
un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate.
 Din apendicele I.A.S. 32 rezultă că instrumentele financiare sunt clasificate astfel2:
instrumente financiare primare (cum ar fi creanţele, datoriile şi instrumentele de capitaluri
proprii);
instrumente financiare derivate. Sunt instrumente care aparţin pieţei de capital, fiind
emise de majoritatea burselor de valori din lume. Aceste contracte standardizate au o
piaţă primară şi secundară şi au ca obiect o mare varietate de active: mărfuri, devize,
indici bursieri, acţiuni,

A se vedea dispoziţiile art. 2391 C.civ.

A se vedea A.G. nr. 15 din I.A.S. 32.

150 Stingerea obligaţiilor

obligaţiuni etc. Principalele instrumente derivate specifice pieţelor financiare internaţionale

sunt:

futures, opţiuni şi swap.

contractele futures sunt contracte standardizate emise de bursă care conferă

deţinătorului dreptul de a cumpăra un activ la o dată ulterioară în condiţii de preţ
prestabilite. O poziţie deschisă pe astfel de contracte poate fi închisă prin livrare efectivă
(la scadenţă) sau înainte de ultima zi de tranzacţionare prin luarea unei poziţii de sens
contrar celei iniţiale1. Marea calitate a acestor instrumente rezidă în faptul că ele se
desfăşoară „fără bani”, pentru deschiderea unei poziţii futures fiind nevoie de o marjă
minim de 10-15% din valoarea totală a tranzacţiei;
contractele de opţiuni sunt instrumente derivate care dau dreptul cumpărătorului să vândă
sau să cumpere un activ la un preţ determinat (preţ de exercitare) şi la o scadenţă
determinată. Acest drept suplimentar al cumpărătorului de opţiune este obţinut contra unei
prime, plătite iniţial de cumpărător. Opţiunile sunt de două feluri – de cumpărare C.A.L.L., care
dau dreptul cumpără-torului să cumpere la scadenţă activul, şi de vânzare P.U.T., care dau
dreptul vânzătorului să vândă la scadenţă activul. Şi opţiunile au ca obiect în prezent un
număr variat de active, de la mărfuri până la indici bursieri sau chiar contracte futures;
contractele de swap sunt instrumente prin care se pot schimba condiţiile de plată a
unor obligaţii financiare. Cele mai cunoscute forme de swap sunt swap de dobândă prin
care pot fi schimbate condiţiile de dobândă ale unui împrumut şi swap valutar prin care
poate fi schimbată moneda în care este denominat un împrumut. Swap-ul este un
instrument ce conferă o mai mare flexibilitate operaţiunilor pe termen mediu şi lung de pe
piaţa financiară internaţională.
În ciuda lichidităţii lor sporite ( piaţa secundară a acestora fiind foarte dezvoltată ),
instrumentele derivate se situează în categoria celor mai riscante şi mai volatile instrumente
de pe piaţa financiară internaţională. Aceste instrumente sunt folosite de operatori atât în
scopuri speculative, cât şi pentru acoperirea riscurilor financiare/comerciale ( riscul de
dobândă, riscul de preţ, riscul valutar).

2) În funcţie de venitul pe care-l generează, instrumentele financiare pot fi clasificate şi în:

- instrumente de împrumut (depozitele/credite; certificatele de trezorerie; obligaţiunile

guver-namentale; obligaţiunile companiilor private; hârtiile comerciale);

- instrumente de schimb (acţiunile; titluri emise de fonduri de investiţii; poliţe de asigurare;

participaţii la fondurile de pensii; instrumente derivate).

titlurile de stat sunt printre cele mai puţin riscante instrumente de pe piaţa financiară, fiind
emise de trezoreria statului, în monedă naţională sau devize. Sunt titluri emise pe termen
scurt, cu scadenţă sub un an, destinate acoperirii unor deficite interne temporare sau finanţării
unor proiecte guvernamentale de interes naţional (în SUA scadenţa la titlurile de stat variază
între o săptămână şi 182 zile).
Titlurile de stat sunt emise cu discount, fiind subscrise de investitori la o valoare mai mică
decât valoarea nominală, urmând ca la scadenţă statul să le răscumpere la valoarea
nominală. Aceste titluri nu sunt purtătoare de dobândă, diferenţa dintre preţul de subscriere şi
valoarea nominală reprezintă profitul investitorilor. Investitorii au posibilitatea de a revinde
titlurile de stat pe piaţa secundară sau le pot sconta înainte de scadenţă, în cazul în care au
nevoie de lichidităţi;

1 Din volumul total al tranzacţiilor futures abia cca. 10% aparţin operaţiunilor finalizate cu livrare
efectivă.
 Stingerea obligaţiilor 151

certificatele de depozit sunt titluri financiare negociabile ce atestă existenţa unui depozit la
termen într-o bancă. Aceste instrumente sunt foarte lichide şi cu risc minim, putând fi utilizate
de către deţinător în diverse scopuri: scontare, gaj, garanţie bancară etc.;
hârtiile comerciale sunt instrumente pe termen scurt emise de bănci sau companii private
pentru acoperirea unor nevoi financiare proprii. Nivelul dobânzii la aceste instrumente se
stabileşte în funcţie de nivelul dobânzilor de pe piaţă şi de riscul emitentului. Aceste
instrumente au scadenţe care merg de la câteva zile până la o perioadă de maxim 180 de zile;
obligaţiunile guvernamentale (T-bonds) sunt instrumente financiare pe termen mediu şi
lung emise de guverne. În prezent se face o distincţie clară între obligaţiunile guvernamentale
şi hârtiile (notele) guvernamentale, în funcţie de scadenţa acestora. Obligaţiunile
guvernamentale sunt emise pe o perioadă mai mare de 10 ani, rambursabile în tranşă finală.
Spre deosebire de acestea, hârtiile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mică de 10
ani, guvernul având dreptul de a le răscumpăra înainte de scadenţă;
obligaţiunile companiilor private sunt instrumente financiare emise de diferite companii
private pentru finanţarea nevoilor proprii;
acţiunile preferenţiale sunt asemănătoare obligaţiunilor emise pe o perioadă
nedeterminată (perpetue bonds sau infinite bonds). Aceste acţiuni dau dreptul
deţinătorului să încaseze periodic un dividend. Diferenţa dintre aceste acţiuni şi obligaţiuni
este dată de faptul că atunci când emitentul intră în incapacitate temporară de plată,
neplata unui dividend nu atrage după sine obligativitatea plăţii integrale a sumelor
datorate până la scadenţă. În astfel de situaţii dividendele neplătite se acumulează, iar
când emitentul are din nou capacitatea de plată, aceste acţiuni au prioritate. În plus,
acţiunile preferenţiale se află la rambursare între obligaţiuni şi acţiuni în caz de faliment
declarat al emitentului şi de lichidare a acestuia. Cele mai multe dintre aceste acţiuni sunt
răscumpărate sau convertite în acţiuni obişnuite după o anumită perioada de timp;
acţiunile obişnuite sunt utilizate pe scară largă de companiile private pentru a-şi finanţa
nevoile proprii. Principalele drepturi ale deţinătorilor de acţiuni sunt dreptul de proprietate
asupra unei părţi din patrimoniul emitentului, dreptul de vot şi dreptul la plata dividendelor.
Venitul obţinut de pe urma acestor acţiuni nu este un venit cert, variind în funcţie de rezultatele
obţinute de com-panie pe o perioadă de timp determinată. Riscul emitentului este esenţial în
fundamentarea decizie de a cumpăra sau nu astfel de titluri de pe piaţă. Tot în categoria
acestor instrumente sunt incluse şi certificatele de depozitare, obligaţiunile convertibile în
acţiuni sau obligaţiunile cu bon de subscriere în acţiuni;
participaţiile la fondurile de investiţii sunt instrumente emise de compania care adminis-
trează aceste fonduri şi care îşi asumă întreaga răspundere pentru buna gestionare a
fondurilor atrase. Fondurile de investiţii sunt de două tipuri: fonduri deschise şi fonduri închise.
În cazul fondurilor deschise, participarea la aceste fonduri este deschisă, orice deţinător de
capital poate participa la acest fond cumpărând unităţi de fond a căror valoare se calculează şi
se publică zilnic pe baza valorii de piaţă a portofoliului în care au fost investite capitalurile de
către adminis-tratorul fondului. Fondurile închise funcţionează ca nişte societăţi pe acţiuni,
participarea fiind limitată la membrii fondatori.
 Din prevederile legii privind piaţa de capital1, reţinem la art. 2 pct. 11 că sunt instrumente
financiare următoarele:

A se vedea dispoziţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M.Of. nr. 571 din 29 iulie 2004), cu
modificările şi completările ulterioare, ultima modificare prin Legea nr. 126/2018 privind pietele de
instrumente financiare (M.Of. nr. 521 din 26 iunie 2018).
152 Stingerea obligaţiilor

valori mobiliare;
instrumente ale pieţei monetare;
titluri de participare la organismele de plasament colectiv;
opţiuni contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de schimb
valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii
sau rentabilităţii ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari, care pot
fi decontate fizic ori în fonduri băneşti;
opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii (o rată) şi orice
alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri băneşti la
cererea uneia dintre părți (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce
la reziliere;
opţiuni, contracte futures, swap-uri şi alte contracte derivate în legătură cu mărfuri şi care
pot fi decontate fizic, cu condiţia să fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi/sau în cadrul
unui sistem alternativ de tranzacţionare;
opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în
legătură cu mărfuri care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor prevăzute la lit. f) şi
neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate,
ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt compensate şi decontate prin intermediul unor
case de compensare cunoscute sau sunt subiect al apelurilor în marjă în mod regulat;

instrumente derivate pentru transferul riscului de credit;

contracte financiare pentru diferende;
opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs valutar şi
orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu, aprobări pentru emisii de
substanţe sau rate ale inflaţiei ori alţi indicatori economici oficiali, care trebuie decontate în
fonduri băneşti sau pot fi decontate la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în caz de neplată
sau de alt incident care conduce la reziliere), precum şi orice alte contracte derivate în
legătură cu active, drepturi, obligaţii, indici sau indicatori, neincluse în prezenta definiţie, care
prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama, printre altele,
dacă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul sistemelor alternative de
tranzacţionare şi sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de compensare
recunoscute sau fac obiectul unor apeluri în marjă în mod regulat;
alte instrumente financiare calificate ca atare conform legislaţiei europene.
 Toate aceste instrumente financiare pot face obiectul unor ipoteci mobiliare, care pentru a
fi valabil constituite trebuie să respecte şi regulile pieţei pe care acestea sunt tranzacţionate
(art. 2390 C.civ.).

Deşi toate ipotecile mobiliare sunt supuse publicităţii în Arhiva Electronică de Garanţii
Reale Mobiliare dobândind rang de la data înscrierii, raportat la prevederile art. 2393 C.civ.,
care stabilesc că, dacă bunul ipotecat este înstrăinat, iar dobânditorul cunoaşte existenţa
ipotecii, aceasta se strămută asupra preţului achitat, considerăm că, dacă instrumentul
financiar ipotecat se află în posesia debitorului şi apoi este înstrăinat, creditorul ipotecar este
în pericol de a pierde garanţia sa reală.

Aceasta se poate întâmpla chiar şi în situaţia în care ipoteca se strămută

asupra preţului, întrucât acesta poate să nu fie găsit asupra debitorului, iar
cumpărătorul, dobândind bunul liber de ipotecile constituite de vânzător, nu
mai poate fi urmărit de creditorul ipotecar.
 Stingerea obligaţiilor 153

Prin urmare, în cazul unor instrumente financiare, dacă debitorul execută anumite
operaţiuni speculative (contractele de swap şi participaţiunile la fondurile de investiţii) sau în
cazul în care bunul a pierit, creditorul ipotecar pierde garanţia sa.

Art. 172 din Legea nr. 71/2011, actualizată, pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, prevede obligaţia debitorului de a depune preţul obţinut prin
vânzarea bunul mobil ipotecat într-un cont bancar distinct şi informarea creditorului ipotecar cu
privire la aceasta; considerăm că încălcarea acestei obligaţii nesancţionată legal îl expune pe
creditor la riscul de a pierde garanţia sa.

Chiar dacă în situaţia indicată şi-ar găsi aplicare prevederile art. 166 alin. (2), din acelaşi
act normativ, starea de insolvabilitate a debitorului va duce inevitabil ca riscul să fie suportat
de către creditor. Este de reţinut şi faptul că, într-o atare situaţie, creditorul ipotecar poate cere
debitorului să constituie o nouă ipotecă pentru garantarea aceleiaşi obligaţii, dacă bunul nu
era asigurat şi dacă acesta mai are bunuri.

Într-o astfel de situaţie se pune întrebarea legitimă ce se întâmplă dacă debitorul refuză
încheierea unei noi ipoteci pentru garantarea aceleiaşi obligaţii; poate fi acesta obligat în acest
sens de instanţa competentă? Considerăm că răspunsul este afirmativ, în temeiul art. 1516
C.civ., prin intermediul instanţei judecătoreşti debitorul poate fi obligat la încheierea
contractului de ipotecă mobiliară asupra unui alt bun mobil al acestuia.

Dacă ipoteca poartă asupra unor acţiuni sau părţi sociale, se distinge după cum urmează:

în cazul acţiunilor la purtător, deoarece acestea aparţin celui care le posedă, iar
ipoteca mobiliară este fără deposedare conform art. 171 din Legea nr. 71/2011,
publicitatea se face prin
înscriere în arhivă electronică. Considerăm că este preferabil în cazul acestora să fie încheiat
un contract de gaj, întrucât ar asigura o garanţie mai eficientă pentru creditorul ipotecar.
aceeaşi situaţie este şi în cazul acţiunilor nominative în formă materializată sau
demateriali-zată. În cele din urmă, pe lângă publicitatea prin arhivă, creditorul ipotecar poate
notifica emiten-tul acţiunilor pentru a se nota în registru acţionarilor garanţia sa.
părţile sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată pot fi ipotecate, garanţia fiind
înregis-trată şi la registrul comerţului unde societatea este înregistrată [art. 18 alin. (2)
C.civ., art. 2411
C.civ.].

Ipoteca mobiliară asupra creanţelor. În cazul în care debitorul are la rândul său una sau
mai multe creanţe faţă de unul sau mai mulţi terţi, acesta poate garanta executarea datoriei
sale faţă de propriul creditor, cu creanţele sale, regula aplicându-se şi în cazul unor
universalităţi de creanţe.
 Pentru a putea încasa suma datorată de la debitorul debitorului său, creditorul ipotecar
trebuie să îl înştiinţeze pe acesta în scris cu privire la existenţa ipotecii mobiliare, creanţa
ipotecată, suma datorată, locul şi modalitatea de plată 1.

Odată cu această solicitare, creditorul ipotecar trebuie să comunice debitorului ce va face

plata o copie certificată după contractul de ipotecă. În caz contrar, dacă în termen de 15 zile
de la solicitarea plăţii nu a comunicat copia certificată a contractului de ipotecă, debitorul
poate plăti datoria sa constituitorului ipotecii, datoria fiind astfel stinsă.

Dacă creditorul a respectat procedura prevăzută de art. 2401 alin. (2) şi (3) C.civ.,
debitorul nu se poate libera decât plătind creditorului ipotecar în modul indicat în comunicare.

A se vedea dispoziţiile art. 2400 C.civ.

154 Stingerea obligaţiilor

Dacă o ipotecă mobiliară poartă asupra unei creanţe care la rândul ei este garantată cu o
altă ipotecă, aceasta trebuie să fie înscrisă în arhivă, creditorul ipotecar având obligaţia să
remită debitorului acestei creanţe o copie a avizului de ipotecă, situaţie în care acesta din
urmă poate plăti direct creditorului ipotecar.

1181. Ipoteca mobiliară asupra conturilor. Din dispoziţiile art. 2410 C.civ. rezultă că pot
face obiectul unei ipoteci mobiliare şi conturile bancare deschise la o instituţie de credit.

Din economia textelor legale rezultă că creditorul ipotecar dobândeşte dreptul de a

controla contul bancar al debitorului numai în cazurile reglementate de lege, fiind o
excepţie de la prevederile art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului1.

Astfel, creditorul ipotecar dobândeşte controlul asupra contului bancar al debitorului în

următoarele cazuri:

creditorul ipotecar este chiar instituţia de credit la care este deschis contul;
constituitorul, instituţia de credit şi creditorul ipotecar convin în scris că instituţia de credit,
fără a solicita consimţământul constituitorului ipotecii, va urma instrucţiunile prin care creditorul
dispune de sumele aflate în cont; sau
creditorul ipotecar devine titular al contului.
Este de precizat că controlul presupune posibilitatea creditorului de a urmări activităţile
financiare în contul bancar, respectiv în sensul de a cunoaşte retragerile şi depunerile de
nume-rar din cont. Creditorul ipotecar nu poate dispune de sumele din cont, acest drept
rămânând în continuare în favoarea debitorului în calitate de titular al contului [art. 2410
alin. (3) C.civ.].

Totuşi, în cazurile prevăzute de art. 2410 alin. (2) lit. b) şi c) C.civ., creditorul, în urma
înţele-gerii consemnate în scris împreună cu banca şi constituitorul ipotecii, va avea drept de a
dispune de sumele de bani. Aceeaşi situaţie este şi în cazul în care creditorul ipotecar devine
titular al contului, situaţie în care poate dispune de acesta după bunul plac.

§4. Drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de ipotecă

Drepturile şi obligaţiile creditorului ipotecar. Întrucât ipoteca este un contract

unilateral, născând obligaţii doar în sarcina unei părţi, a debitorului, din analiza dispoziţiilor
legale privind ipoteca se pot reţine următoarele drepturi în sarcina creditorului ipotecar, şi
anume:
 creditorul ipotecar are un drept de urmărire a bunului grevat în orice mână ar trece
[art. 2345 alin. (1) C.civ];

creditorul ipotecar are un drept de preferinţă în a se îndestula din bunul grevat înaintea
creditorilor chirografari precum şi înaintea creditorilor de rang inferior [art. 2345 alin. (2) C.civ.];
creditorul ipotecar poate cesiona dreptul său de ipoteca sau rangul acesteia;
creditorul ipotecar are dreptul de a inspecta bunul ipotecat, fără însă a stânjeni activitatea
celui ce deţine bunul (art. 2394 C.civ.);
creditorul ipotecar poate culege şi fructele dacă s-a stabilit astfel în contractul de ipoteca
cu condiţia ca să fie stabilit modul şi proporţia în care se reduce creanţa (art. 2395 C.civ.);
dacă bunul ipotecat este în pericol de a fi pierdut, distrus din lipsă de întreţinere sau din
alte motive imputabile deţinătorului, creditorul ipotecar poate considera creanţa garantată ca
fiind exigibilă şi să treacă la executarea ei [art. 2396 alin. (1) şi (2) C.civ.];

O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (M.Of. nr. 1027 din 27 decem-brie 2006).
 Stingerea obligaţiilor 155

creditorul ipotecar are dreptul la daune-interese în condiţiile art. 2375 C.civ.;

creditorul are dreptul la plata costurilor efectuate cu ocazia declaraţiilor referitoare la
ipotecă în condiţiile art. 2397 C.civ.;
creditorul ipotecar poate introduce acţiuni în instanţă atât împotriva constituitorului ipotecii
cât şi împotriva debitorului creanţei ce face obiectul ipotecii (art. 2403 C.civ.);
creditorul ipotecar are dreptul la scadenţa unei creanţe ipotecate, la capital, dobândă şi
celelalte sume produse, iar ce depăşeşte suma datorată se restituie constituitorului ipotecii
(art. 2404 şi urm. C.civ.);
în cazul în care obligaţia nu este executată, creditorul are dreptul să vândă bunul în
condiţiile art. 2445-2459 C.civ., să însuşească bunul în condiţiile art. 2460-2463 C.civ., să
preia bunul în scop de administrare în condiţiile art. 2468-2473 C.civ.
Dintre obligaţiile creditorului ipotecar se reţine doar că acesta este obligat :

să dea acele informaţii solicitate de constituitorul ipotecii conform art. 2397 C.civ.;
să comunice constituitorului o copie după avizul de ipotecă în 24 ore de la înscrierea
ei (art. 2417 C.civ.) şi orice schimbare de domiciliu pe care o va înscrie în arhivă (art.
2418 C.civ.);
să radieze ipoteca în 10 zile de la plata obligaţiei;
să restituie constituitorului ce a încasat peste creanţa sa;
să repare orice prejudiciu pricinuit debitorului său.

Drepturile şi obligaţiile constituitorului ipotecii. Din dispoziţiile legale se pot reţine

următoarele drepturi pentru constituitorul ipotecii, şi anume:

- dreptul de a folosi, administra în continuare bunul ipotecat, întrucât ipoteca este fără
depo-sedare, antihreza fiind interzisă;
se bucură în continuare de fructele şi produsele bunului ipotecat, dacă nu a fost stipulat
contrariul;
poate dispune de bunul grevat, însă aceste drepturi se exercită fără a se vătăma drepturile
creditorului ipotecar;
constituitorul ipotecii are dreptul să solicite informaţii despre datoria sa, să rectifice lista de
bunuri mobile ipotecate, să confirme sau să rectifice valoarea creanţei rămase după
efectuarea unor plăţii (art. 2397 C.civ.);
constituitorul ipotecii are dreptul la restituirea sumele plătite peste datoria sa.
 În ceea ce priveşte obligaţiile constituitorului ipotecii, acestea rezultă din corelativitatea
raporturilor dintre acesta şi creditorul ipotecar, astfel că din drepturile acestuia din urmă
rezultă obligaţiile constituitorului ipotecii.

Astfel, obligaţiile constituitorului ipotecii după încheierea contractului sunt următoarele:

să execute obligaţia asumată din raportul juridic iniţial;

să nu vatăme drepturile creditorului ipotecar prin modul în care foloseşte şi administrează
bunul ipotecat (art. 2373 teza finală C.civ.);
să nu distrugă, deterioreze, diminueze valoarea bunului ipotecat (art. 2374 C.civ.);
să plătească cheltuielile şi prejudiciul ocazionat creditorului ipotecar prin încălcarea
obligaţiilor sale;
să comunice orice schimbare de domiciliu şi să o înscrie în arhivă (art. 2418 C.civ.).

§5. Publicitatea ipotecii

156 Stingerea obligaţiilor

Publicitatea imobiliară. Principii. Două sunt principiile care domină ipoteca: principiul
dublei specializări şi principiul publicităţii.

În general, este de netăgăduit că toate sarcinile reale imobiliare trebuie supuse formalităţii
publicităţii, cu scopul clar de a le face opozabile terţilor.

Potrivit art. 2377 C.civ., ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin înscriere în
cartea funciară, indiferent dacă aceasta este legală sau convenţională.

Dreptul de ipotecă imobiliară, fiind un drept real şi tabular, este considerat că există, din
punct de vedere juridic, doar după intabularea sa.

Ipoteca devine opozabilă faţă de terţi 1 numai după înscrierea în registrul special sau, după
caz, în cartea funciară, atunci stabilindu-se şi rangul de preferinţa al ipotecii.

Rangul ipotecii prezintă importanţă în stabilirea ordinii creditorilor: cel cu rang prioritar 2 are
dreptul să se îndestuleze integral din preţul bunului ipotecat, înaintea celorlalţi creditori
ipotecari de rang subsecvent. Prin urmare, rangul ipotecii permite exercitarea dreptului de
preferinţă pentru un creditor ipotecar.

Înregistrarea ipotecii imobiliare în cartea funciară are ca efect doar opozabilitatea faţă de
terţi. Poate fi înscrisă în cartea funciara ipoteca asupra unui imobil în întregul său sau ipoteca
asupra unei cote-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului. În cazul în care ipoteca
poartă asupra unei construcţii viitoare, aceasta nu poate fi intabulată, ci doar înscrisă
provizoriu (art. 2380 C.civ.).

Atunci când ipoteca este constituită asupra chiriilor şi arenzilor prezente şi viitoare
produse de un imobil, precum indemnizaţiile plătite în temeiul unor contracte de asigurare,
deşi acestea au o natură mobiliară, sunt supuse regulilor publicităţii imobiliare [art. 2379
alin. (2) C.civ.].

Publicitatea ipotecii mobiliare. Conform art. 2413 alin. (1) C.civ., publicitatea ipotecii
mobiliare se realizează prin înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare,
dacă prin lege nu se prevede altfel.

Scopul acestei formalităţi este de a aduce la cunoştinţa terţilor existenţa ipotecii,

creditorul care a înscris o ipotecă asupra unui bun este prezumat că a luat la cunoştinţă
despre toate ipote-cile constituite asupra bunului respectiv, nefiind admisibilă dovada
contrară (art. 2415 C.civ.).
 Din momentul înscrierii în arhivă se naşte prezumţia absolută că adresa indicată în avizul
de ipotecă reprezintă domiciliul părţilor, adresă la care se vor realiza toate comunicările ce
privesc derularea contractului de ipotecă.

În cazul în care una din părţi îşi schimbă domiciliul, ea este obligată să comunice
modificarea celeilalte părţi şi să o înscrie în arhivă (art. 2418 C.civ.).

Dacă o ipotecă mobiliară este lovită de nulitate, în sensul că nu îndeplineşte condiţiile de

fond şi formă, prin înscrierea în arhivă nu i se conferă valabilitate acesteia (art. 2414 C.civ.).

Dacă ipoteca mobiliară se poartă asupra unui cont bancar al debitorului, publicitatea se
realizează prin înscrierea ipotecii în arhivă, cât şi prin înscrierea în registrele speciale ale
instituţiei de credit. Ipoteca se constituie asupra unui cont, dar garanţia este reprezentată de
soldul creditor al unui astfel de cont.

Odată cu stingerea obligaţiei garantate, creditorul are obligaţia ca în cel mult 10 zile să
ceară radierea ipotecii. În cazul în care omite să solicite radierea, creditorul răspunde
pentru prejudiciile

A se vedea dispoziţiile art. 2346 C.civ.

Cel care a înregistrat primul ipoteca.
 Stingerea obligaţiilor 157

directe sau indirecte, legiuitorul stabilind expres în dispoziţiile art. 2419 C.civ., că valoarea
minimă a daunelor-interese fiind în echivalentul în lei a sumei de 500 euro.

Orice înscriere în arhivă are loc în baza unui contract de ipotecă şi a unui formular de aviz.
Creditorul ipotecar este obligat să comunice o copie de pe acest aviz constituitorului în cel
mult 24 ore de la înscrierea ipotecii (art. 2417 C.civ.).

În cazul în care există neconcordanţe între informaţiile cuprinse în contractul de ipotecă şi

cele cuprinse în formularul de aviz, prevalează acestea din urmă (art. 2416 C.civ.).

5.1 Formalităţile înscrierii ipotecilor

Formalităţi. În vederea înscrierii ipotecii, ambele părţi încheie contractul de ipotecă numai
în formă autentică în cazul ipotecilor imobiliare şi în formă autentică sau sub semnătură
privată în cazul ipotecilor mobiliare.

Pe baza înscrisurilor prevăzute de lege, la solicitarea creditorului ipotecar, registratorul de

carte funciară, în cazul ipotecilor imobiliare, verifică îndeplinirea condiţiilor de formă şi fond a
înscrisurilor depuse şi dispune prin încheiere înscrierea în partea a treia a cărţii funciare a
dreptului de ipotecă în favoarea creditorului.

În ceea ce priveşte ipotecile legale, este de arătat că izvorul acestora nu este convenţia
părţilor, ci legea, astfel încât în situaţiile reglementate de art. 2386 C.civ. persoanele
îndreptăţite beneficiază de drept de o ipotecă legală, situaţie în care, din oficiu, angajaţii OCPI
fac aceste înregistrări.

În cazul ipotecilor mobiliare, înregistrarea se face la solicitarea creditorului pe bază

înscrisului autentic sau sub semnătură privată în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare, în
registrul comerţului sau în alte forme de publicitate prevăzute de lege [art. 2413 C.civ.].

Sancţiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea formei contractului este nulitatea

absolută, iar dacă nu au fost respectate formele de publicitate prevăzute de lege, sancţiunea
aplicabilă este inopozabilitatea contractului de ipotecă încheiat, faţă de terţi sau alţi creditori,
astfel încât creditorul respectiv are drepturile unui creditor chirografar.

Tot astfel, înscrierea în arhivă a unei ipoteci lovite de nulitate nu conferă validitate unei
astfel de înscrieri (art. 2414 C.civ.).

Odată cu înscrierea unei ipoteci mobiliare asupra unui bun, creditorul este prezumat că a
luat la cunoştinţă de toate ipotecile înscrise anterior cu privire la acelaşi bun, legea
neacordând posibilitatea dovedirii contrariului (art. 2415 C.civ.).
 În cazul instrumentelor financiare care sunt tranzacţionate conform regulilor pieţelor
respective, publicitatea se realizează prin înscrierea în acele registre care reglementează
regulile pe piaţa respectivă.

5.2. Problema radierii şi reducerii inscripţiilor ipotecare

Ştergerea (radierea) inscripţiilor ipotecare. Când datoria în legătură cu garantarea căreia

s-a constituit ipoteca a fost achitată în întregime, dispare obiectul ipotecii şi, pe cale de
consecinţă, înscrierea trebuie ştearsă (radiată).

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, în cazul ipotecii mobiliare, dispoziţiile art. 2419
C.civ. prevăd obligaţia creditorului ipotecar ca în termen de 10 zile de la data la care
obligaţia garantată a fost plătită să ceară arhivei să radieze ipoteca înregistrată. În cazul
în care creditorul îşi încalcă această obligaţie, acesta răspunde de prejudiciile directe şi
indirecte cauzate debitorului şi
158 Stingerea obligaţiilor

constituitorului ipotecii, valoarea daunelor-interese neputând fi mai mici de echivalentul a 500

euro.

Reducerea inscripţiilor ipotecare. Când datoria principală, cea pentru garantarea căreia
ipoteca s-a constituit, se achită doar parţial, inscripţia se restrânge (reduce). Aceeaşi situaţie
se aplică şi în cazul în care creditorul ipotecar a convenit în scris cu constituitorul ipotecii ca
fructele şi produsele bunului ipotecat să fie culese de acesta, caz în care valoarea produselor,
fructelor se impută asupra creanţei datorate.

Precizare. Ambele operaţii (ştergerea sau radierea şi reducerea inscripţiei) se realizează

prin menţiunea făcută în registrul în care s-a făcut înscrierea. O asemenea operaţie poate fi
opera voinţei părţilor sau poate fi dispusă pe cale judecătorească.

§6. Efectele şi stingerea ipotecii

6.1. Efectele ipotecii

Categorii de efecte. Ipoteca produce următoarele categorii de efecte:

efecte faţă de debitor;

efecte faţă de creditor;
efectele faţă de terţii dobânditori ai imobilului.

Efectele faţă de debitor. Faţă de debitor, ipoteca produce următoarele efecte:

debitorul păstrează posesia bunului ipotecat pe perioada afectării lui de o ipotecă;
debitorul culege fructele ca orice proprietar, în lipsă de stipulaţie contrară;
debitorul poate, în principiu1, înstrăina bunul ipotecat, dar înstrăinarea către noul dobân-
ditor se face cu sarcinile care îl apasă, în speţă ipoteca, cu condiţia ca aceste sarcini să fi fost
conservate prin inscripţia prevăzută de legea civilă.

Efectele ipotecii faţă de creditor. Faţă de creditor ipoteca produce următoarele efecte:
după ce s-a făcut inscripţia ipotecară, creditorul are dreptul să urmărească bunul în mâinile
oricui s-ar afla2;
creditorului ipotecar i se conferă şi dreptul de preferinţă în raport cu ceilalţi creditori, potrivit
cu rangul ipotecii, pentru a se îndestula din creanţa garantată.
creditorul ipotecar poate urmării şi pe cel ţinut personal pentru plata creanţei, ori produsele
bunului ipotecat când legea o permite (art. 2364 C.civ.)

Efectele ipotecii faţă de terţi. Faţă de terţii dobânditori ai bunului ipotecat, ipoteca produce
următoarele efecte:
 Afară numai dacă, prin dispoziţii ale legii se dispune altfel, a se vedea art. 2373 C.civ.
A se vedea dispoziţiile art. 2360 C.civ.: „Creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar
trece, fără a ţine seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale”.
În 1990, doi soţi devin proprietarii unui imobil, prin încheierea unui contract de întreţinere, şi ulterior, în
calitate de proprietari, pentru garantarea unui credit bancar, constituie ipoteca asupra imobilului respectiv. În
1995, subsecvent constituirii ipotecii – cu toate formele legale – contractul de întreţinere se reziliază prin
hotărâre judecătorească irevocabilă (întrucât proprietarii – cumpărători nu şi-au respectat obligaţia de între-
ţinere către vânzătoarea – fosta proprietară, de la care au dobândit imobilul). În acest caz. ipoteca consti-tuită
în favoarea băncii se menţine în continuare, fiind opozabilă reclamantei care, în urma rezilierii contrac-tului de
întreţinere, a redevenit proprietara imobilului ipotecat (C.A. Alba Iulia, decizia civilă nr. 699/1995, în Dreptul nr.
5/1996, p. 92, cu o notă aprobativă şi o notă critică de G. Giurcă şi Ţ. Beligrădeanu).
 Stingerea obligaţiilor 159

terţul are dreptul de a dobândi un bun ipotecat şi de a-l transmite altei persoane, ipoteca
neavând drept efect indisponibilizarea bunului, ci doar constituirea unei sarcini asupra
acestuia, fiind interzise de legiuitor prin intermediul art. 2376 C.civ. clauzele de inalienabilitate
în contractele de ipotecă;
terţul dobânditor răspunde de datoriile ipotecare cu valoarea bunului ipotecat
deoarece, conform art. 2361 alin. (1) C.civ., „cel care dobândeşte un bun ipotecat
răspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare”. În acelaşi timp, terţul dobânditor al
bunului ipotecat se bucură şi este ţinut de toate termenele de plată de care beneficiază
sau este ţinut şi debitorul obligaţiei ipotecare 1. Prin urmare, se recunoaşte dobânditorului
posibilitatea de a declanşa procedura purgei ipotecilor2, care constă în oferta pe care
dobânditorul o face creditorului de a achita datoria şi toate sarcinile ipotecare până la
concurenţa preţului imobilului obiect al înstrăinării;
terţul dobânditor poate plăti pe creditorul urmăritor, subrogându-se în drepturile acestuia,
poziţie care-i permite să urmărească el pe debitorul principal 3;
dobânditorul poate opune creditorului unele excepţii precum:
nulitatea actului de ipotecă;
nulitatea inscripţiei;
excepţia de garanţie contra evicţiunii în situaţia în care creditorul urmăritor este
moştenitorul vânzătorului de la care terţul a dobândit imobilul;
excepţia beneficiului de discuţiune al fideiusorului, dacă au mai rămas bunuri ipotecate
pentru aceeaşi datorie, în patrimoniului debitorului principal, cu consecinţa suspendării
procedurii de urmărire începute şi reluarea ei, numai dacă prin urmărirea bunurilor debitorului
nu se acoperă în întregime datoria.

6.2. Stingerea ipotecii

Moduri de stingere. Enumerare. Ipoteca se poate stinge în următoarele modalităţi:

pe cale accesorie;
pe cale principală4.

Stingerea ipotecii pe cale accesorie. Pe cale accesorie, ipoteca mobiliară se stinge,

iar ipoteca imobiliară se radiază ca urmare a stingerii raportului de obligaţie garantat.
Obligaţia princi-pală (garantată) se poate stinge prin oricare din modalităţile prevăzute de
lege, respectiv prin:

a) plată (executarea) obligaţiei principale;

remiterea de datorie pentru obligaţia principală;

compensaţie;
darea în plată;
confuziunea;
 imposibilitatea fortuită de executare;
în cazul rezilierii, rezoluţiunii sau nulităţii contractului principal;

A se vedea art. 2361 alin. (1) teza a II-a C.civ.

Curăţarea imobilului de ipotecă.
A se vedea dispoziţiile art. 1596 lit. b) C.civ.: „Subrogaţia se produce de drept (…) în folosul
dobândi-torului unui bun care îl plăteşte pe titularul creanţei însoţite de o garanţie asupra bunului
respectiv” şi art. 2363 C.civ.
A se vedea dispoziţiile art. 2428 alin. (2) lit. a) C.civ.: „stingerea obligaţiei principale prin oricare
dintre modurile prevăzute de lege”.
160 Stingerea obligaţiilor

neîndeplinirea evenimentului de care depinde naşterea obligaţiei garantate ori îndeplinirea evenimentului de care
depinde stingerea acesteia;
dobândirea de către creditor a bunului grevat;
alte cazuri prevăzute de lege;
În cazul în care obligaţia se stinge pe cale principală sau pentru neîndeplinirea evenimentului de care depinde
naşterea obligaţiei garantate ori îndeplinirea evenimentului de care depinde stingerea acesteia, părţile pot conveni ca
garanţia să fie folosită pentru garantarea unei alte obligaţii determinate ori determinabile, fără a se vătăma însă drepturile
dobândite anterior de alte persoane [art. 2428 alin. (3) C.civ.].

În toate cazurile în care se stinge obligaţia garantată prin unul din modurile precizate sau cunoscute, se stinge şi
ipoteca datorită caracterului ei accesoriu.

Stingerea ipotecii pe cale principală. Pe cale principală, ipoteca mobiliară se stinge, iar ipoteca imobiliară se radiază,
independent de raportul juridic de obligaţie principal (garantat) care rămâne valabil.

Modurile proprii de stingere a ipotecii sunt:

renunţarea expresă sau tacită a creditorului la ipotecă ( renunţarea este un act juridic unilateral şi irevocabil al
creditorului, ea nu produce efecte asupra creanţei garantate, neavând valoarea unei prezumţii de remitere de datorie );
prin purgarea imobilului de ipotecă de către debitorul acestuia;
prin anularea actului de constituire a ipotecii;
prin dobândirea de către creditor a bunului grevat. Vorbim în această situaţie de o confuziune a calităţii de creditor
ipotecar şi de proprietar al bunului ipotecat.;
prin pieirea imobilului [art. 2428 alin. (1) C.civ.];
prin neîndeplinirea evenimentului de care depinde naşterea ipotecii ori îndeplinirea evenimentului de care depinde
stingerea acesteia;
prin constatarea nulităţii contractului de ipotecă.