Opera lui Creangă este unică în felul ei: plăcută şi atrăgătoare în anii copilăriei, preţuită şi savantă în tinereţe,

nostalgică şi plină de sensuri la bătrâneţe. Ea cuprinde poveşti, povestiri, anecdote şi roman, alcătuind împreună
imaginea vieţii satului moldovean de munte de pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Poveştile şi povestirile sunt primele publicaţii ale marelui scriitor. Debutând în 1875 la „Convorbiri literare” cu Soacra
cu trei nurori, Ion Creangă continuă să publice poveşti: Capra cu trei iezi (1875), Punguţa cu doi bani (1875), Povestea
porcului, Dănilă Prepeleac (1876), Fata babei şi fata moşneagului (1877), Povestea lui Harap-Alb, Făt frumos, fiul iepei,
Povestea lui Stan Păţitul, (1877), Povestea lui Ionică cel prost, Ivan Turbincă (1878) povestiri Prostia omenească,
Povestea unui om leneş, Moş Ion Roată şi unirea, Cinci pâini, Ioan Roată şi Cuza Vodă şi nuvele Moş Nichifor Coţcariul
şi Popa Duhu.

Istoricul literar francez Jean Boutiere, în teza sa de doctorat Viaţa şi opera lui Ion Creangă, prima monografie dedicată
marelui nostru povestitor, apărută la Paris, clasifica poveştile şi povestirile în mai multe grupe: fabule animale: Capra
cu trei iezi, Punguţa cu doi bani; ciclul prostiei omeneşti: Prostia omenească, Dănilă Prepeleac; poveşti fantastice:
Povestea lui Harap-Alb, Soacra cu trei nurori, Fata babei şi fata moşului, Făt-Frumos, fiul iepei, Povestea porcului;
poveşti religioase: Povestea lui Stan Păţitul, Ivan Turbincă.

„Ceea ce l-a ridicat pe Ion Creangă în rândul marilor noştri scriitori e sinceritatea şi iubirea de adevăr cu care reproduce
felul de a gândi şi de a simţi al poporului român, lipsa de-ncungiur cu care spune adevărul, pe care numai puţini îl ştiu
atât de bine ca dânsul. (...) Răul trebuie urât şi nu ignorat: a-l urî nu-l poate decât care-l cunoaşte”. - afirma Slavici
dintr-o perspectivă dialectică deloc îngrădită de rigorile unei morale uscate şi abstracte.

Ion Creangă

Criticul literar cel mai important al lui Ion Creangă, care a văzut în el şi a intuit fără greş pe reprezentantul cel mai de
seamă al artei narative româneşti, a fost George Călinescu, deşi de opera marelui povestitor, s-a mai ocupat un
cercetător francez, Jean Boutiere, care a comparat poveştile cu izvoarele lor populare în monografia sa, (La vie et
l’aeuvre de Ion Creangă, Paris, 1930), dar i s-a reproşat că le-a comparat numai cu variantele populare româneşti,
indicate de Lazăr Şăineanu în Basmele române, din 1895, chiar dacă a indicat multe variante populare din folclorul
universal, cu precădere din cel european.

Concluziile cercetătorului francez sunt valabile şi astăzi şi se ţine seama de ele în istoria receptării operei marelui
humuleştean.
Creangă a donc conserve non seulement le fond des themes folkloriques qu’il a empruntes, mais encore une bonne
partie des elements caracteristiques de la forme; et, a ce double point de vue, ses recitssont tres voisins de ceux des
autres conteurs de Roumanie. Mais, seul, il a eu le talent d’introduire dans les contes populaires un element essentiel
qui leur faisait defaut: la vie; et c’est lace qui constitue sa profonde originalite. Les contes populaires de tous les pays
nous interessent surtout par leurs peripeties extraordinaires: qu’ils soient secs ou prolixes (ils se tiennent rarement
dans un juste milieu), il ne depeignent guere les personnages, fantastique ou non, les animaux et les monstres qu’ils
mettent en scene, que par des formules stereotypees, en nombre assez restreint, qui n’evoquent rien de precis dans
nos imaginations; ils ignorent les notions d’espace et de temps, et leurs actions se developpent, souvent un pen au
hasard, dans un monde indetermine. Au contraire, Creangă, sans alterer les donnees que lui fournissait la tradition, a
su tracer des esquisses vivantes des personnages principaux des ses contes, tant au physique qu’au moral, peindre
avec art des scenes ou figurent plusieurs acteurs: localiser souvent avec precision les actions de ses recit; repandre en
maints endroits son esprit et sa bonne humeur; enfin contrairement a ce que l’on a dit, developper generalement ses
contes, suivant un plan bien arrete.

Pe bună dreptate, cel mai mare critic literar român, George Călinescu, afirma că: „Poveştile lui Creangă, aci adevărate
nuvele de tip vechi, aci naraţiuni fabuloase, sunt şi ele dezvoltări ale unei observaţii morale milenare. În Soacra cu trei
nurori dăm de veşnicul conflict între noră şi soacra care ţine mai mult la fecior; Capra cu trei iezi este ilustrarea iubirii
de mamă; Dănilă Prepeleac dovedeşte că prostul are noroc; Punguţa cu doi bani dă satisfacţie moşilor care nu trăiesc
bine cu baba; Povestea porcului arată că pentru o mamă şi cel mai pocit prunc e un Făt-Frumos; Fata babei şi fata
moşneagului este vestita dramă a copiilor vitregi; Povestea lui Stan Păţitul cuprinde morala bărbaţilor cu privire la
femei; Ivan Turbincă demonstrează că moartea a fost lăsată de Dumnezeu cu socoteală; Povestea lui Harap-Alb e un
chip de a dovedi că omul de soi bun se vădeşte sub orice strai şi la orice vârstă.

Nici Amintirile nu ies din această formulă simplă a nuvelei. În ele este simbolizat destinul oricărui copil: de a face
bucuria şi supărarea părinţilor şi de a o lua şi el pe-ncetul pe acelaşi drum pe care l-au luat şi-l vor lua toţi. În Amintirile
lui Creangă nu este nimic individual, nimic cu caracter de confesiune ori de jurnal care să configureze o complexitate
sufletească nouă. Creangă povesteşte copilăria copilului universal”.

Şi mai departe, merită să reţinem ceea ce spune criticul: „Această însuşire de a dramatiza realistic basmul a făcut să-i
iasă lui Creangă renumele de scriitor „poporal”. Însă nici ţăranii n-au astfel de daruri cu totul rafinate, nici poveştile,
aşa cum sunt, nu pot să placă ţăranilor. Toată partea nuvelistică din Povestea lui Stan Păţitul ori din Povestea lui Arap-
Alb este peste înţelegerea unui om de la ţară. Prea multă „atmosferă”, prea mult umor dialogic, prea multă
desfăşurare coloristică în paguba mişcării lineare epice. Omul de la ţară vrea epicul gol, fără minuţii de observaţie, şi e
doritor de fabulos. Este în poveştile lui Creangă atâta jovialitate, atâta umor al contrastelor, încât compunerile sunt
menite să nu fie gustate cum trebuie decât de intelectuali. Şi de fapt, oricât de paradoxal s-ar părea la întâia vedere,
Creangă este un autor cărturăresc, ca Rabelais. El are plăcerea cuvintelor şi a zicerilor şi mai ales acea voluptate de a le
experimenta punându-le în gura altora. În câmpul lui mărginit, Creangă este un erudit, un estet al filologiei. Eroii lui nu
trăiesc din mişcare, ci din cuvânt, şi observaţia nu e psihologică, ci etnografică”.

George Călinescu a sesizat cel mai bine unicitatea operei lui Ion Creangă, în ciuda unei aparenţe de simplicitate a artei
sale: «Există latent, în popor, mii de Creangă: unul singur până acum a sublimat mesajul lor. E vorba de a descrie
cântecul privighetorilor în poiană? Niciun împrumut făcut muzicii, ci simple replici curente. „Curente” nu-i de ajuns
spus. Simple replici, repetate de veacuri, ajunse la o conciziune extremă, la o lustruire de cremene. Este cu desăvârşire
exclus ca un autor obişnuit să aibă norocul să spună atât de simplu şi cuprinzător: „Tă-vă pustia, privighetori, să vă
bată...”. Pentru asta trebuie să fii împins de la spate de milioane de ţărani; să vorbeşti în graiul lor, să fii unul
exprimând pe toţi, absolut - obiectivul, golit de orice umbră de egotism şi de orgoliu artistic, deşi nu lipsit de simţul
artei impersonale.

În materie de emoţii, cazul lui Creangă e mai simplu. Nu are de spus despre copilărie mai mult decât alţii. Chiotul lui
este însă mai plin, sonor ca o voce minunată distinsă într-o gloată, şi se rezumă la: „Şi, Doamne, frumos era pe
atunci...” Aşa cum există „idei primite”, sunt şi sentimente, adevăruri primite, însă nu de la generaţii limitate, ci de la
un popor întreg, cu procesul de gândire prudent, totuşi în mişcare. Un creator popular genial este anulat ca individ şi
fortificat ca exponent.

De aceea despre Creangă, ca artist, sunt puţine de spus, şi studiile se pierd în divagaţii. Un muzician poate imita huietul
apelor, un pictor poate zugrăvi priveliştea, dar astea sunt succedanee artistice, nu impresii critice. Creangă este o
expresie monumentală a naturii umane în ipostaza ei istorică ce se numeşte poporul român, sau, mai simplu, e poporul
român însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune. Ion Creangă este, de fapt, un anonim».

De asemenea, tot marele nostru critic literar a sesizat esenţa basmului lui Ion Creangă, care i se părea că ar avea o
structură artistică diferită de cea a basmului popular, intuiţiile cele mai profunde în privinţa caracterului popular al
operei marelui povestitor confirmându-se în timp: „Realismul rezultat din cultivarea detaliului şi punerea în evidenţă a
unei individualităţi stilistice nu aparţine la Creangă oralităţii, ci artei de scriitor. Întâi, Creangă fixează odată pentru
totdeauna textul, făcând imposibilă o altă ediţie, improvizată.

Totul e aşa de meticulos studiat într-un text definitiv, încât din acest punct de vedere basmul a ieşit din circuitul
folcloric şi a devenit opera lui Creangă. O schimbare oricât de mică a construcţiei dăunează întregului, şi n-am mai avea
de a face cu un basm de Creangă traductibil şi lizibil oriunde şi oricând. Evident, o culoare locală este, constând mai
ades în caractere individuale şi manifestări etnologice, în care limbajul îşi are partea sa de originalitate neglijabilă în
orice alt basm curat folcloric.

Conţinutistic, Povestea lui Harap-Alb se petrece într-un spaţiu geografic şi sociologic convenţional, avem de a face cu
împăraţi, curteni, sfinte, monştri, nimic nu e particular, nimic n-aduce aminte de orânduirea noastră istorică, de
peisajul nostru. Schematismul propriu folclorului, încărcat de atâta artă, nu-i de natură, cum am spus, să placă
poporului care cere ca basmul să-i fie mereu reeditat oral. Însă îndată ce un povestitor ar relua şabloanele, spunându-
le improvizat şi în chipul său, toată arta s-a dus, şi Creangă a încetat să mai existe, într-un cuvânt, secretul lui Creangă
stă, ca la orice poet cult, în studiul efectelor, în cuvântul rar, în fixitate. Dar fixitatea e contrară legii inerente a
folclorului”.

Un alt critic literar important în spaţiul nostru cultural, Tudor Vianu, îl socoteşte pe Ion Creangă un scriitor român de
extracţie rurală, evidenţiindu-i legătura sa indestructibilă, profundă cu poporul şi cu spiritul popular românesc:
„Funcţiunea literară fusese asumată, până către 1870, în literatura română, de scriitori proveniţi din lumea boierească,
trăind în formele ei de viaţă şi orientându-se după gusturile ei. Junimea este şi ea prin compunere şi îndrumare, o
societate aristocratică. Totuşi prin Junimea se produce primul gest de transmitere a direcţiei literare unor scriitori de
extracţie rurală; fenomen de mare însemnătate, a cărui nesocotire ar lăsa neexplicată întreaga dezvoltare ulterioară a
literaturii noastre.
Dar pe când noii scriitori de acum sau de mai târziu, un Eminescu, un Slavici, un Coşbuc, sunt oameni de cultură,
formaţi sub influenţe filozofice sau umaniste şi trăind în genere în alte forme de viaţă decât ale poporului, aşa încât
expresia acestuia ia la ei forma unei întoarceri romantice către obârşii sau a unei norme menite să evite scriitorului
tragedia dezrădăcinării, Creangă este un rural autentic, fără romantismul ruralităţii şi fără vreuna din complicaţiile
sufleteşti ale smulgerii din rădăcini. Cazul lui este din această pricină unul din cele mai rare. Priviţi în perspectiva
marilor linii de direcţie ale literaturii noastre, nici Delavrancea, nici Vlahuţă, nici Iosif nici Cerna, nici Goga, nici chiar
Sadoveanu nu apar atât în succesiunea lui Creangă, cât în aceea a lui Eminescu.

Gesturile tipice ale creaţiei tuturor acelora sunt nostalgia, întoarcerea, protestul, revendicarea, aspiraţia către o lume
pe care au părăsit-o, dar către care se doresc înapoi, pe care o resimt mai curată şi mai bună. Nimic din toate acestea
la Creangă. Povestitorul este adânc înfipt în lumea lui, aşa încât el o poate descrie fără duioşii retrospective, fără
sentimentalitate, cu realism robust şi umor împăcat. Nostalgiile lui Creangă, articulate de câteva ori în Amintiri, au un
sens individual, nu social; ele îl poartă către lumea copilăriei, nu către aceea a clasei sociale, pe care el ar fi părăsit-o.
Într-un anumit sens, s-ar putea spune că Ion Creangă este cel mai puţin „semănătorist” dintre scriitorii noştri”.

Ovidiu Bârlea ne-a oferit prin cercetarea lui, Poveştile lui Creangă, (1967), una dintre cele mai pertinente investigaţii în
intimitatea raportului dintre folclor şi opera marelui humuleştean. Astfel, el a observat că pe lângă coincidenţele şi
paralelele ce pot fi depistate între opera lui Ion Creangă şi cea a unor scriitori înrudiţi din literatura universală, pot fi
sesizate mai numeroase deosebiri, iar specificul şi originalitatea artei scriitoriceşti a povestitorului moldovean se cade
să fie raportată mai degrabă la arta creatorilor populari, acestea fiind cea mai justificată comparaţie, care ar putea să
facă lumină în tainele artei sale de povestitor.

„Creangă a fost deseori comparat cu unii scriitori, români şi străini, îndeosebi cu Rabelais, La Fontaine şi Perrault Atari
apropieri nu sunt gratuite, ele contribuie la înţelegerea mai uşoară a configuraţiei operei crengiste. Comparaţiile ar
putea fi extinse de pe această poziţie şi, între alţii, ar putea fi amintit şi Don Quijote al lui Cervantes, căci Sancho Panza
în fond nu e decât un fel de Dănilă Prepeleac iberic, şi prost, dar şi şiret, care se scuză de ţărăniile lui şi care foloseşte
mai la fiecare pas acele proverbe şi zicători, refranes, dovedindu-se a fi un fel de erudit în ale paremiologiei, spre
marea stupoare a stăpânului său, năucit de atâta risipă verbală. Totuşi deosebirile sunt enorme, mult mai grele la
cântar decât asemănările. Genul proxim al operei lui Creangă este povestea populară românească în haina ei
moldovenească şi cercetarea literară trebuie să pornească de aci. Creangă face parte din aceeaşi familie cu povestitorii
populari, de care totuşi se distanţează peste aşteptări: e fratele genial al acestora. Le sunt comune acelaşi patrimoniu
prin moştenire, acelaşi aer de familie, aceleaşi mijloace, de realizare, decât că scânteia geniului a dat roadele cuvenite
numai la Creangă. La aceasta Creangă a fost ajutat nu numai de ceea ce se numeşte talent, ci şi de privilegiul unei
culturi, de grad mulţumitor şi mai cu seamă de posibilităţile pe care le oferea creaţia prin scris”. (Ovidiu Bârlea,
Poveştile lui Creangă)

Comparând poveştile lui Ion Creangă cu unele culegeri de basme populare româneşti şi cu basmul cult al altor scriitori
români, Ovidiu Bârlea indică în creaţia humuleşteanului opera cea mai apropiată de autenticitatea populară, ca fond şi
ca expresie, totodată, subliniind virtuţile artei sale geniale faţă de arta povestitorilor populari: «Dacă Creangă ar fi luat
din folclor numai fondul poveştilor şi le-ar fi redat într-o manieră „cultă”, foarte probabil că poveştile lui n-ar constitui
decât partea minoră a operei lui, aşa cum sunt poveştile lui Slavici şi ale lui Delavrancea în ansamblul operei literare a
acestora. Dar în acest caz, Creangă n-ar fi fost Creangă. Procedeul de a scrie poveşti, luând fondul popular şi
înveşmântându-l într-o haină împrumutată din arsenalul creaţiei culte era atât de frecvent, încât nu mai constituia o
modalitate de a scrie basme „culte”, şi chiar de a „culege” basme populare, de a face operă folclorică. Din acest punct
de vedere, e foarte greu de a delimita basmele „culte” ale lui Slavici de basmele „populare” ale lui Ion Pop Reteganul,
ale lui Delavrancea de ale lui N.D. Popescu şi Elena Sevastos. Chiar respectarea fondului popular e mai fidelă la scriitorii
autori de basme culte decât la unii care doar au „cules” din popor în fapt intervenind cu îndrăzneală în urzeala
tradiţională a basmului popular. Creangă face excepţie. El nu numai că respectă fondul folcloric al poveştilor, dar
utilizează şi procedeele populare de a le înveşmânta în acea formă, care este totuşi atât de personală».

Opera lui Ion Creangă a fost intens dezbătută în critica literară, mai nouă sau mai veche, începând cu Jean Boutiere,
George Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Valeriu Cristea etc. Eugen Simion „intră în
dialog” cu toate studiile critice anterioare. Pornind de la monografia lui Valeriu Cristea, în care criticul înfăţişează o
„lectură moralistă a personajelor sale, cărora el le face fişa biografică şi reconstituie volumul moral al fiecărui
personaj”; Eugen Simion înţelege opera lui Creangă „în adevăratul ei spirit”, pe autorul ei, un scriitor „de mare clasă”,
pe un veritabil artist, un „estet al filologiei”. Criticul descoperă în Creangă „nu numai figura jovială, pe care am
moştenit-o din interpretările anterioare, umoristul de calitate ci şi un moralist foarte sever, cu cruzimi neaşteptate
care, de multe ori, scapă la lectură pentru că sunt înfăţişate în stilul lui caracteristic”.

Pentru Eugen Simion, Creangă e un moralist de tip clasic, „care nu se încurcă în nuanţe intermediare de tip etic: un
personaj e ori de tot bun, ori de tot rău”. În plus, sub unghiul virtuozităţii lexicale, criticul vede în Creangă nu atât un
talent artistic, cât o natură de tip stihial. Parafrazându-l pe Sartre, Eugen Simion spune că la Creangă nu găsim o
biografie pe care opera lui ar merita-o, încheind: „biografia lui Creangă e creată de opera lui. Cazul lui Creangă este
totuşi mai complicat pentru că nu numai opera se substituie vieţii sale, dar şi viaţa lui începe să se identifice tot mai
mult cu opera sa. O dublă comunicare, aşadar, o dublă substituire, o sinteză, în cele din urmă, pe care este greu s-o
mai separi. Cine pe cine povesteşte? Cine pe cine creează la infinit? Ce datorează Amintirile din copilărie povestitorului
(...) care, mâhnit de urâciunea vieţii, începe să evoce cu nostalgie lumea prin care a trecut şi în ce măsură, scriind,
autorul se alcătuieşte pe sine şi scrie, în fond, o autobiografie verosimilă?”.

Opera lui Creangă este astfel „reabilitată” în faţa criticilor aduse până acum (scriitor de extracţie rurală, scriitor
poporan, Homer al nostru, un umanist al ştiinţelor săteşti, un prozator rablaisian etc.), Eugen Simion îl reevaluează
estetic pe Creangă, prezentându-l drept un creator complex.

Eugen Simion împarte opera lui Creangă în funcţie de destinatar şi de relaţia dintre elementul real şi elementul
miraculos în:

povestiri didactice

povestiri cu un caracter preponderent moral, scene din viaţa ţărănească, anecdote

poveştile propriu-zise

povestiri „corosive”

nuvela în adevăratul sens al cuvântului (Moş Nichifor Coţcariul - „capodoperă de ambiguitate”)

naraţiunea confesivă (Amintiri din copilărie).

Odată desprins din mitologie şi constituit ca gen literar, basmul dobândeşte o serie de atribute esenţiale, finalitate
etică (triumful integral al binelui asupra răului), în funcţie de care tot materialul capătă o anumită structură; apar
personajele opuse, iar tema este constituită din obstacole pe care eroul le înlătură cu sau fără ajutor; deplasarea
temporală şi spaţială se face pe baza unor elemente ale realităţii reorganizate în funcţie de scopul final; nu apar
localizări în timp şi spaţiu, timpul material este abolit; existând o simbolistică a cifrelor.
În prefaţa de la ediţia a IV-a a Poveştilor (1695), Charles Perrault arată că basmul este făcut pentru a ilustra lupta
dintre bine şi rău şi a educa prin victoria binelui asupra răului. El le reproşează povestitorilor din antichitate faptul că
multe dintre ele au fost scrise cu simplul scop de a plăcea, fără a ţine seama de bunele moravuri pe care le neglijau
foarte mult. Însă, pretutindeni în basme, virtutea este răsplătită, iar viciul, pedepsit. Într-adevăr, ceea ce sare în ochi în
poveştile lui Ion Creangă este lipsa lor aproape totală de fantastic. Doar peripeţiile sunt, uneori, fantastice, dar eroii au
virtuţi omeneşti.

Cel care a surprins noutatea formulei artistice a lui Ion Creangă în literatura română, precum şi virtuţile talentului său
de povestitor de factură populară, a fost Nicolae Iorga, care afirma că: „Aceiaşi noutate a dialogului, venind de-a
dreptul din satele nemţene de supt munte, e, în acelaşi an, însuşirea de căpetenie a Caprei cu trei iezi, care e mai mult
o fabulă pusă în scenă. Şi tot în margenile înguste ale anecdotei populare se fine Punguţa cu doi bani. Nici avânt epic,
nici înduioşare, nici meşteşug de formă. Deosebirea între aceste povestiri şi ale lui Miron Pompiliu sau Ştefurea e doar
în hazul graiului moldovean şi în sfătoşenia cuvintelor care se schimbă.

Cu totul alta e valoarea poveştii Dănilă Prepeleac, de un extraordinar humor şi pe alocurea de o formă literară aleasă,
ca atunci când dracul e pus să chiuie şi naratorul găseşte accente în adevăr epice: „se crăceşte c-un picior la asfinţit şi
cu unul la răsărit; se apucă cu mânile de torţele cerului, cască o gură cât o şură şi, când chiuie o dată se cutremură
pământul, văile răsună, mările clocotesc şi peştii din ele se sperie: dracii ies afară din iaz câtă frunză şi iarbă şi o leacă
numai de nu s-a risipit bolta cerului”, sau: „Nu trecu mult şi ziua se călători. Cerul era limpede şi luceferii sclipitori
râdeau la stele, iară luna, scoţând capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminând pământul”. Aceleaşi sunt
calităţile în Povestea porcului, care se publică în iunie 1876. Pe lângă aceiaşi naturaleţă a dialogului vioi şi mucalit e o
perfectă limpeziciune a formei, bine potrivită în toate încheieturile ei, dar cu eliminarea a orice ar putea să pară
literatură cultă, amestec de cochetărie stilistică sau romantism în invenţie. Un scriitor popular având toate însuşirile
genului, şi nu mai mult decât atâta, se releva astfel, fără a trezi o deosebită atenţie.

Urmează Stan Păţitul cu un dialog şi mai bogat şi sprinten. Mai colorată e Ivan Turbincă, al carii subiect e mai mult
anecdotic, ca şi în Povestea unui om leneş şi, mai târziu „anecdotele istorice despre moş Ioan Roată”. În Harap-Alb,
publicată în acelaşi an, limba povestirii are şi claritatea din basmul lui Odobescu, şi un mare avânt epic atunci când se
prezintă monstruoasele vietăţi, ca puteri peste fire, grozave şi binefăcătoare, care suflă gerul, ochesc în văzduhuri,
prind luna în braţe şi ciupesc pasărea vrăjitoare ascunsă în dosul ei, înghit cuptoare de pâne şi sorb apa lacurilor”.

Capra cu trei iezi e o „fabulă” pe tema copiilor care nu ascultă sfaturile materne şi a faptelor rele ce nu rămân fără
(răs)plată. La fel, Punguţa cu doi bani este o „fabulă” pe tema absurdităţii avariţie şi a capriciilor hazardului. Povestea
porcului înfăţişează reluând vechea legendă a lui Amor şi Psyche, povestită în romanul latin Metamorfoze sau Măgarul
de aur, al lui Apuleius, de o bătrână sub forma unui basm despre urmările nesăbuinţei în dragoste.

Poveştile lui Ion Creangă au o desfăşurare dramatică, mijlocul obişnuit de reprezentare al eroilor fiind monologul sau
dialogul. Mai mult decât prin ceea ce fac, eroii se caracterizează vorbind. Soacra cicălitoare şi nora deşteaptă, Dănilă
cel ingenios, după o fază de confuzie, moşneagul fălos din Povestea porcului; fata cuminte şi invidioasă din Fata babei
şi fata moşneagului etc. Întrucât se exprimă în formule fixe, citând proverbe sau zicale, toţi vorbesc ca în teatrul clasic.
La fel, moşneagul vine cu porcul, fiul său de suflet, şi cere străjerului să fie înfăţişat împăratului: - Daţi de ştire
împăratului c-am venit noi...
Ironia şi jovialitatea sunt cele două constante ale poveştilor lui Ion Creangă. Moşnegii din Povestea porcului vorbesc
despre „copilul” lor cu aluzii fine: „- Iaca, măi băbuşcă, ce odor ţi-am adus eu. Numai să-ţi trăiască! Un băiat ochios,
sprâncenat şi frumuşel de nu se mai poate. Îţi seamănă ţie, ruptă bucăţică... Acum pune de lăutoare şi grijeşte-l cum şti
că se grijesc băieţii, că după cum vezi, îi cam colbăit-mititelul. - Moşnege, moşnege. Zise baba, nu râde, că şi acesta-i
făptura lui Dumnezeu, ca şi noi... Ba poate... şi mai nevinovată, sărmanul”.

Scopul povestirilor şi basmelor lui Creangă este acela de a înfăţişa adevărul uman. Personajele - împăraţi, fetei feciori,
zeităţile, figuraţii animaliere (albinele, furnicile, capra, lupul, ursul etc.) şi chiar dracii - nu sunt altceva decât ipostaze
omeneşti surprinse în situaţii excepţionale, simbolizând cele două atribute morale, binele şi răul, hărnicia şi lenea,
cumpătarea şi lăcomia. Sunt priviţi cu simpatie, sau ironie, luaţi în râs. Ei au puteri supranaturale, dar şi slăbiciuni
omeneşti. În toate poveştile lui Creangă babele, conform inventarierii criticului, sunt „energice, inventive (mai ales în
rău), hrăpăreţe”, iar moşnegii, conducându-se de „legea pământului, sunt, adică, ascultători, tăcuţi, resemnaţi”.

Fata de împărat din Povestea porcului este văzută ca un personaj tragic, „menit să rătăcească prin lume pentru a
dezlega blestemele făcute de alţii”, iar Făt-Frumos - „captiv şi pasiv, răzbunător peste măsură”. Eugen Simion în
„demonologia lui Creangă” afirma: „Creanga încalcă, putem spune, tradiţii şi schimbă miturile, minimalizând în chip
ostentativ puterea şi inteligenta dracilor. Imaginarul colectiv si, mai târziu, literatura cultă care sugerează manifestările
satanismului, văzând în el o forţă a universului, prezintă diavolul ca o sumă a negativităţilor superioare, un meşter
absolut al răului, în stare a citi gândurile omului şi a pregăti cu minuţie dezastrele. Povestitorul humuleştean răstoarnă
această imagine şi aduce în «Dănilă Prepeleac» nişte demoni amărâţi şi înfricoşaţi, uşor de manipulat chiar de un
individ modest ca eroul fabulei de mai înainte”.

Eugen Simion îl vede pe Creangă un creator de tipuri, care «bat spre mituri şi, chiar şi atunci când sunt mai aproape de
viaţa ţărănească, ele au o notă fabuloasă, (...) , nu un reproducător (spuitor) de istorii preexistente în fondul folcloric,
ci un creator epic complex, cu mai multe straturi şi cu un limbaj la rândul lui complex, secret, înşelător în ciuda
simplităţii şi directeţii lui. Ideea că Ion Creangă cultivă oralităţile ţărăneşti este corectă, vizibilă, dar, odată scrise,
aceste oralităţi se transformă în altceva: într-o creaţie de limbaj care încântă omul de cultură, uimit de ceea ce poate
să scoată acest dascăl cusurgiu din nişte „vorbuliţe”, proaste cum le zice el, şi din „ţărăneasca” lui necultivată...»

„Este Creangă un estet al limbii - se întreabă Eugen Simion - şi negreşit, estetul limbii ţărăneşti şi umanistul ştiinţelor
săteşti pun toate aceste însuşiri într-o proză fundamental moralistică, proză, dacă vreţi, clasică, pentru că respecta
valorile omului clasic, aşa cum îl gândeşte şi-l recomandă o morală veche, în fine, o proză care amestecă stilurile (aş
spune mai degrabă: amestecă ingenios, părând case joacă, vocile) într-un discurs umoristic, bonom, sfătos, copleşit de
înţelepciunile din „vorba aceia” şi însoţit mereu de râsul unui narator prefăcut, jovial şi nu o dată incisiv. El pleacă, în
cele mai multe cazuri, de la scheme preexistente şi le umple cu o substanţă epică originală. Originală, întâi, prin limba
ei inimitabilă, literar vorbind, deşi porneşte de la limba ţărănească (bun al tuturor).

Omul lui Creangă este un tip esenţialmente elegiac, nostalgic, stă cu faţa spre trecut şi suspină după ceea ce a fost şi
nu mai este şi, în acelaşi timp, vede lumea în alcătuirile ei comice. Se bucură de spectacolul vieţii, dar îl şi judecă uneori
cu surprinzătoare cruzime. Morala lui este, în fundamentul ei, clasică, şi Creangă însuşi este un moralist clasic ce nu se
încurcă prea mult cu zonele intermediare. Desparte clar şi judecă drept, când este vorba de virtuţile şi căderile morale
omeneşti.
Prin moralismul său, Ion Creangă urmăreşte jovialitatea, hazul, inevitabil paremiologic, când nu te aştepţi: „Vorba
aceea: lucrul rău nu piere cu una cu două; Vorba ceea: paza bună trece primejdia rea; Vorba ceea: Rău-i cu rău, dar
mai rău îi fără rău; Vorba ceea: Nevoia învaţă pe cărăuş”. În poveştile sale, moralistul confruntă întotdeauna două
principii de viaţă: binele şi răul, iar eroii săi acţionează în numele unuia sau altuia, în conformitate cu caracterele lor.
Adânc cunoscător al vieţii ţăranului din popor, în mijlocul căruia a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii, ai înţelepciunii
populare, Ion Creangă este convins că bun nu poate fi decât omul muncitor, înţelept, harnic, modest. Astfel de
trăsături vor întruchipa şi eroii poveştilor sale: Harap-Alb, fata moşului, Ivan Turbincă şi alţii care sunt săritori, gata să
ajute pe cei în suferinţă. În opoziţie cu aceste caractere ale personajelor, Spânul cel ipocrit şi viclean, în falsa situaţie
de nepot al împăratului, este răutăcios, dispreţuitor, tiran, prin urmare, un exponent al celeilalte forţe, răul.

Zgârcenia şi lăcomia strivesc ceea ce este mai frumos şi mai curat în sufletul omului, dezumanizându-l. Astfel, în
Punguţa cu doi bani, baba zgârcită şi rea trăieşte separat, bucurându-se singură de avutul său. Când moşul cel pofticios
se îmbogăţeşte, devine şi el cărpănos şi egoist. Astfel, personajele sunt pedepsite pentru lăcomia lor, dovedindu-li-se
că adevărurile şi bunurile adunate sunt vremelnice. Moralistul satirizează vicii precum prostia, lenea, lipsa unor
preocupări utile şi laudă munca, iniţiativa şi cinstea. Pe lângă înţelepciune şi hărnicie, modestia este o calitate la fel de
preţuită în popor. Tema este tratată de Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului, fata moşneagului - harnică, bună
şi ascultătoare - alege drept răsplată pentru munca ei o ladă veche, fără să ştie ce comoară se ascunde în ea, în timp ce
fata babei - lacomă, leneşă şi ţâfnoasă - alege lada cea mai mare şi frumoasă, încât abia putea s-o care.

După cum I.L. Caragiale a evocat caracterele, atitudinile şi deprinderile comune ale micii burghezii româneşti către
finele veacului al XIX-lea, Ion Creangă face aceeaşi operă pentru lumea noastră ţărănească, rămasă neschimbată în
decurs de veacuri, cu aceleaşi largi mijloace de stilizare.

În Prostia omenească şi Povestea unui om leneş, exagerând prin consecinţe, autorul condamnă lenea şi prostia
socotite boli într-o comunitate de oameni harnici şi înţelepţi. Astfel, leneşul din Povestea unui om leneş nu primeşte să
mănânce decât posmagi înmuiaţi şi preferă să meargă la spânzurătoare decât să şi-i pregătească singur. Lenea,
nepriceperea, lipsa de chibzuinţă sunt ridiculizate, supuse râsului şi reprezintă absurdul şi prostia unor oameni care,
năzdrăvani, de râsul satului, cară soarele în casă cu obrocul, încearcă să urce nucile în pod cu ţăpoiul, sau dărâmă casa
pentru a scoate carul afară.

Dănilă Prepeleac face parte dintre oamenii nechibzuiţi şi lipsiţi de experienţă, nătângul slab de minte. După ce trece
însă prin diferite întâmplări nefavorabile, lovit cu capul de pragul de sus, el devine mai isteţ decât dracu.

Povestea lui Harap Alb, un basm cult în care motivul şi structura sunt asemănătoare basmului popular, iar subiectul
fabulos şi simbolurile, prelucrate de scriitor în spiritul înţelepciunii comunităţii săteşti, au semnificaţia unei opere
literare culte, „un mic roman de aventuri”, cum îl considera Garabet Ibrăileanu. Acţiunea are semnificaţii morale: omul
harnic şi curajos iese învingător în orice împrejurare. Basmul urmează o schemă simplă, specifică epicii populare, iar
conflictele, uneori de o tensiune maximă, sunt rezolvate în spiritul moralei săteşti, totdeauna cu victoria binelui.

În nuvela Moş Nichifor Coţcariul, subintitulată modest „povestire glumeaţă”, întâia mare nuvelă românească de
atmosferă din care se trage toată nuvelistica modernă - cum o consideră George Călinescu, - eroul nu mai este o
„închipuire din poveste”, ci „un om ca toţi oamenii, trăitor în mahalaua Ţuţuienii din Târgul Neamţului”, un om isteţ, cu
o anume viclenie şi dedublare în vorbire, fără a fi o fire complicată, este „o figură” simplă şi de aceea mult mai
autentică, mai fascinantă în vorbele şi mai ales în intenţiile lui. Vocaţia (sau năravul) de a povesti a lui Moş Nichifor
reprezintă, într-adevăr, calitatea esenţială, acesta fiind „personaj memorabil în care intră şi o notă orientală: plăcerea
de a vorbi în dodii, caracterul firoscos al individului, bucuria de a da sfaturi şi a judeca lumea”.

Luată în ansamblu, nuvela Moş Nichifor Coţcariul „e o capodoperă de gasconerie fină, de artă a aluziei şi a echivocului,
cu numeroase simboluri erotice în text” sau „o istorie de limbaj”, însoţită de „râsul bun al lui Ion Creangă”. De reţinut
comparaţia personajului crengian cu personajul caragialesc Mitică („Harabagiul este un Mitică ţăran...”) şi cu
Moromete al lui Marin Preda: „eroul lui Creangă are o anumită complexitate şi, de fapt, centrul naraţiunii (şi farmecul
ei) stă nu în pictura caracterelor şi analiza destinului lor existenţial (operaţie pe care o face prozatorul modern), ci în
încercarea, reuşită, de a caracteriza un individ prin limbajul său savuros, aluziv, concupiscent, totdeauna colorat şi, nu
de puţine ori, înţelept”.

În Moş Ion Roată şi Unirea, întâlnim atitudinea lui Creangă faţă de problemele contemporane, neîncrederea lui în
demagogia unor politicieni din rândul clasei boiereşti. Personajul, simulând că este greu de cap şi nu înţelege discursul
boierului, exprimă gândirea şi judecata autorului şi având „gâdilici la limbă” îi spune acestuia parabola cu bolovanul pe
care o interpretează cu înţelesuri de actualitate, adică gruel îl vor duce tot ţăranii: „Iar de la bolovanul
dumneavoastră... am înţeles aşa: că până acum, noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe
umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună, tot noi, o stâncă pe umerele noastre”.

Povestirile lui Creangă - după cum a observat, printre primii, Ibrăileanu - sunt de fapt nişte nuvele, încât de la acestea
la Moş Nichifor Coţcariul nu resimţim trecerea într-o altă categorie literară. Pretutindeni, în povestiri, ca şi în Amintiri
din copilărie, este prezentată aceeaşi veche lume ţărănească, mişcată de instincte simple şi tari, uneori şireată, plină
de umor, înfăţişată în scenele şi situaţiile tipice ale vieţii, în felul ei de a munci şi de a se înveseli, în legăturile părinţilor
cu copiii, ale soacrelor cu nurorile, ale bărbatului cu nevasta, ale fraţilor între ei, ale boierului cu ţăranul şi cu slugile.

Povestirile îşi ating ţinta nu numai prin ce spune autorul, prin justiţia pe care o propagă, ci şi prin verva, farmecul şi
jovialitatea cu care înfăţişează faptele şi propune deznodământul acestora.

Opera Amintiri din copilărie, publicată între 1881 şi 1890, l-a impus definitiv pe Ion Creangă prin capacitatea sa
excepţională de a surprinde un univers uman şi o structură tradiţională a unei comunităţi săteşti. Amintirile cuprind
patru capitole, patru etape ale copilăriei în care sunt condensate istoria şi tradiţia satului românesc în general, o lume
care îşi are rădăcinile şi trăinicia în hărnicia şi obiceiurile de viaţă verificate printr-o existenţă milenară. Autorul, un
observator matur şi sensibil, reconstituie peste timp şi readuce în prezent câteva zone ale copilăriei şi ale formării ca
om a lui Nică. Povestea de viaţă, devenită amintire, este marcată afectiv de o tonalitate subiectivă, cu o bogată
încărcătură nostalgică, căreia timpul i-a dat o aură de basm.

Amintirile din copilărie nu sunt - potrivit lui Eugen Simion - o autobiografie, ci o autoficţiune, ţărănia lui este „jumătate
uşor teatrală, jumătate autentică. Amintirile sunt subiective, pentru că aici este vorba despre viaţa lui Creangă scrisă
de el însuşi. Confesiunea lui Creangă, fiind scrisă cu grijă, în „chinuri” şi cu intenţia vădită de a face o bună impresie lui
Maiorescu şi junimiştilor, este voit şi, totodată, nevoit o autoficţiune, o operă de creaţie prin care prozatorul se
analizează şi îşi ordonează viaţa, încercând să-i dea un sens. Îşi face, altfel zis, o biografie utopică. Biografia utopică din
Amintiri îşi urmează apoi drumul: pătrunde în opera propriu-zisă.”
Amintirile - „o operă de mare fineţe în sfera naraţiunii autobiografice, cea mai importantă pe care a dat-o până acum
literatura română”, sunt analizate în contextul tipurilor de confesiune: oratoric, dramatic, poetic, acesta din urmă
incluzându-l pe Jean-Jacques Rousseau şi, de asemenea, pe Ion Creangă. Eugen Simion face distincţia între amintirile
subiective despre copilăria scriitorului şi autoficţiunea, termen considerat mai potrivit pentru definirea stilului şi
substanţei Amintirilor. Ca şi în cazul lui Rousseau, omul tinde să iasă din condiţia sa temporală, sau cum scrie
humuleşteanul: „Vreau să-mi dau samă despre satul nostru, despre copilăria petrecută în el, şi atâta-i tot”. Eugen
Simion vede în această „dare de seamă” nevoia de „respectare a clauzei autenticităţii, esenţială când este vorba de
literatura de tip biografic”. Însă aici poate fi vorba şi despre necesitatea scoaterii din timp a satului şi a copilăriei. De
altfel, chiar autorul eseului monografic observă că „moartea nu intră în câmpul de observaţie” a personajul din
Amintiri.

Pentru a defini proza humuleşteanului, Eugen Simion propune termenul de autoficţiune, care presupune existenţa a
trei trăsături:

o istorie a naratorului;

o tipologie umană care populează universul copilăriei;

o geografie imaginară a regiunii Neamţ.

Creangă este autorul unei „opere de fineţe în sfera naraţiunii autobiografice, cea mai importantă pe care a dat-o până
acum literatura română.” în genere, Eugen Simion acceptă toate observaţiile lui Călinescu (Creangă nu are sentimentul
naturii, nu are fler psihologic, nu are orizont religios), dar se îndepărtează în privinţa negării individualităţii. Potrivit lui
Eugen Simion, individualitatea lui Creangă stă în stilul inimitabil (ceremonia spunerii) şi în conturul inconfundabil al
eroului Amintirilor: „Ar fi, desigur, o naivitate din partea noastră să credem că tot ceea ce Creangă povesteşte în
Amintiri i s-a întâmplat, întocmai, copilului din Humuleşti şi că imaginaţia lui nu are nici o contribuţie. Orice scriere,
inclusiv jurnalul intim, este o ficţiune şi cuprinde, voit sau nevoit, un element de fabulaţie. Scriind, adăugăm ceva,
introducem un număr de fantasme, recreăm, pe scurt, viaţa.” Şi chiar aceasta e autoficţiunea.

În Amintiri din copilărie este prezentată o galerie de portrete, care întregesc această lume difuză prin receptarea ei
depărtată de prezent, pierdută în amintire, personaje care dau în ultimă instanţă dimensiunea fizică şi morală a
singurului erou real, a lui Nică (deşi în confesiune nu poate fi vorba de „personaje” reale, ci de proiecţii subiective ale
acestuia). Prezentate indirect, ca dimensiuni sufleteşti ale eroului care se confesează, celelalte „personaje” - Nică
Oşlobanu, Mogorogea, Irinuca, Pavel ciubotarul, Smărăndiţa popii etc. nu au structura eroului epic, sunt de fapt
ipostaze ale propriei sale stări afective. Astfel, sunt evocate cu o undă discretă de nostalgie şi afecţiune figurile
părinţilor.

Tatăl, Ştefan a Petrei, este prezentat obiectiv, fără prea multe efuziuni sentimentale. Era un om blând şi iubitor,
gospodar harnic, păstrător al tradiţiilor, care credea că « decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”. Asemenea
majorităţii sătenilor, el consideră învăţătura o inutilitate şi o pierdere de vreme şi nu-l face pe om, om, deoarece „unul
cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă”. Sub pretextul că nu are bani pentru plata dascălilor se
opune trimiterii lui Nică la şcoală şi ridiculizează pretenţiile mamei, care voia să-l facă preot, zicându-i adesea în bătaie
de joc: „Logofete brânză-n cui, lapte acru-n călimări, chiu şi vai în buzunări!”.

Autorul nu falsifică, nu înfrumuseţează realitatea, estompând contradicţiile sociale, ci, în mod normal, cu un mare simţ
al măsurii, se limitează la modul în care copilul percepe realitatea şi convieţuirea în familie şi comunitate. Despre
preoţi, el declară cu sarcasm şi ironie că aceşti falşi slujitori ai bisericii sunt preocupaţi mai mult de cele lumeşti -
„Vorba ceea: «Picioare de cal, gură de lup, obraz de scoarţă şi pântece de iapă se cer unui popă», şi nu-i mai trebuie
altăceva”.

Capitolul III începe cu o discuţie a autorului cu propriul său cuget, procedeu artistic prin care Creangă disimulează
adevărul şi dă aparenţa de autocritică pentru „ţărăniile” sale pe care le condamnă, în fond afirmând o atitudine satirică
faţă de literatura fără conţinut,depărtată de realităţile naţionale. Creangă „e un om deştept. [...] mai deştept decât
pare [...] e un şiret patriarhal” - este un scriitor cult, cu o formaţie „cărturărească” - cum remarcă George Călinescu - şi
„polenurile lui dezvăluie un mânuitor sigur de idei într-o limbă tehnică fără pată”. Prin modul său de a povesti, „de a
spune” se situează la mijlocul unei serii, între Ion Neculce şi Mihail Sadoveanu.

Abundenţa zicătorilor şi proverbelor din opera lui Creangă are rolul de a provoca râsul, a parodia şi a-şi bate joc de
unele defecte omeneşti. Autorul dovedeşte o bucurie fantastică în a glumi, a provoca râsul, mai ales la adresa
intelectualilor, precum şi o incisivă autoironie. În această direcţie foloseşte o gamă largă de mijloace pentru a realiza
umorul şi ironia, de la numele sau poreclele unor personaje (Oşlobanu, Mogorogea, Trăsnea, Gâtlan, Moş Bodrângă) la
incultura şi falsa credinţă a altora (popa Buligă, călugării etc.), la prostia omenească (Oşlobanu, Trăsnea etc.). „Unic
prin glasul lui oral, Creangă apare, prin neasemănata lui putere de a evoca viaţa, un scriitor în linia realismului lui
Costache Negruzzi” şi un reprezentant tipic al Junimii, prin acea „vigoare a conştiinţei artistice care îl uneşte aşa de
strâns cu Maiorescu şi cu Eminescu”.

Creangă este un scriitor profund, de o seriozitate care ascunde dramatismul existenţei, acea „mizerie trudită” a
oamenilor, îndepărtaţi prin rutină de civilizaţia timpului. Pe bună dreptate, George Călinescu remarca, în monografia
sa, faptul că „Scriitori ca Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân, greu de subînţelesuri, aproape
echivoc şi unde experienţa s-a condensat în formule nemişcătoare, tuturor cunoscute, aşa încât opera literară să fie
aproape numai o reprezentare a unor elemente tocite de uz”.

Moralistul venit din lumea rurală, cu o mentalitate bine cristalizată în a cântări lumea, aduce cu sine un model de
confesiune în care amestecă ficţiunea cu biografia şi care în toate apariţiile sale „joacă o comedie nevinovată, cum
joacă adesea creatorii, comedia modestiei.

Basmul lui Creangă cultivă modestia, hărnicia orală, în antiteză cu grobianismul, trândăvia, defecte care sunt
îndreptate, purificate prin probe grele, ridicând astfel virtutea, ca valoare, în acţiunea practică. Creangă preia din
folclor tema cultivării virtuţilor, aplicând-o personajelor sale: craiul din Harap Alb îi supune pe fiii săi la proba bărbăţiei
şi la cultivarea virtuţilor, iar din povestea lui Stan Păţitul se reliefează necredinţa femeii, care poate fi tratată prin
scoaterea coastei de drac, capra îşi învaţă iezii să fie cuminţi şi să nu deschidă uşa străinilor, moşneagul îşi sfătuieşte
fata să fie supusă şi cuminte etc.

Morala lui Creangă a fost comparată cu a tuturor realiştilor, cu morala lui Boccaccio sau a lui Rabelais, care considerau
bine tot ceea ce, prin legile firii, denunţă orice făţărnicie în ignorarea celor ce nu pot fi altfel de cum sunt. Rabelais, ca
şi Rousseau mai târziu, consideră rău ceea ce vrea să depăşească natura, adică tocmai ceea ce în concepţia religioasă
trebuia să apropie pe om de condiţia divină. Creangă cultivă şi necesitatea învăţării în epoca în care trăia, lăsând de
înţeles că, din păcate, oamenii de la tară care erau împovăraţi de nevoi nu erau interesaţi ca odraslele lor să înveţe,
pentru că aceasta necesita un efort, iar banii cheltuiţi puteau fi folosiţi în gospodărie nu pe vise şi drumuri închise.
Această muncă nu trebuia depusă de Rabelais, deoarece în vremea lui, secolul al XVI-lea, în Franţa era alt interes
pentru carte şi cultură. Această analogie o fac pentru a-l aşeza pe Creangă printre acei scriitori ai lumii care au militat
pentru cultură şi a luptat pentru răspândirea ştiinţei cărţii, în lumea lui.

Creangă este „un creator epic complex, cu mai multe straturi şi un limbaj la rândul lui complex, secret, înşelător, în
ciuda simplităţii şi directităţii lui; „opera lui este o creaţie de limbă”; „Creangă nu-i un talent,” ci aşa cum a spus
Goethe despre Dante, „Creangă este o natură”.

Este o operă de individualitate şi de rafinament? Individualitatea începe, potrivit lui Eugen Simion, prin „limba lui greu
de reprodus în afara operei. Opera lui este o creaţie de limbă, un limbaj exemplar în categoria lui, plin de farmec şi
suspect de productiv. Individualitatea, originalitatea operei se manifestă în interiorul acestui limbaj specific. Unul
(talentul) respectă regulile unui gen literar, eventual le modifică într-o oarecare măsură, dar nu tulbură paradigmele,
celălalt (creatorul) îşi inventează regulile de care are nevoie şi dă o operă care devine ea însăşi, cu timpul, un model (o
sumă de reguli) în literatură. Un model nu numai stilistic, ci şi un model existenţial. I se potriveşte de minune şi acestui
autor didactic care, afectând o mare modestie, nu-şi recunoaşte talentul de scriitor. Are, într-un anumit sens, dreptate:
Creangă nu-i un talent, ci aşa cum a spus Goethe despre Dante, Creangă este o natură”.
 Ion Creangã este cel mai mare povestitor român. Particularitãtile sale cele mai importante sunt
jovialitatea, vitalitatea si dragostea de oameni. De aceea, majoritatea operei sale constã în povesti,
o operã originalã bazatã pe folclorul autohton.
"În Creangã trãiesc credintele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, filosofia poporului. Povestea
valoreazã cât valoreazã talentul celui care povesteste. Si Creangã a avut asa de mare talent, încât
în toate povestile sale oamenii trãiesc cu o individualitate si cu o putere de viatã extraordinare."
G. Ibrãileanu (1920). Povestirile lui Creangã. Iasi
"Realismul rezultat din cultivarea detaliului si punerea în evidentã a unei individualitãti stilistice
apartine artei de scriitor a lui Creangã. Întâi Creangã fixeazã o datã pentru totdeauna textul, fãcând
imposibilã o altã editie. Secretul la Creangã stã în studiul efectelor, în cuvântul rar, în fixitate."
Cãlinescu, George (1964). Ion Creangã. Bucuresti: EPL

Despre Ion Creangă

George Călinescu a continuat seria monografiilor cu “Viața lui Ion Creangă” (1938), căruia criticul i-a acordat
un spațiu larg în opera sa.

”Creangă este o expresie monumentală a naturii în ipostaza ei istorică ce se numește poporul român sau, mai
simplu, este poporul român însuși, surprins într-un moment de genială expansiune…”. ”Și Anton Pann și
Creangă sunt arhivari de tradiții, dar în înțelesul rabelaisian. Creangă e-un umanist al științei sătești, scoțând
din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel în materie”. ”Conținutul poveștilor și Amintirilor este
indiferent în sine, ba chiar apt pentru a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea
nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele înșile, dintr-o voluptate strict intelectuală.”

O atenție deosebită acordă George Călinescu analizei limbajului folosit de Creangă:

“Creangă aduce în scrierile lui lexic țărănesc, dar mai cu seamă proverbe, zicători, ce alcătuiesc așa-zisele lui
“țărănii”. Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit…”

”Limba lui Creangă este sufletul povestitorului, în măsura în care și acesta se așază ca voroitor în mijlocul
ascultătorilor, și, totodată, sufletul eroilor săi. Narațiunea are două realități concentrice: întâi pe aceea a
povestitorului, care stârnește hazul și mulțumirea prin chiar prezența lui, cum se întâmplă cu actorul și cu
oratorul, apoi pe aceea a lumii din narațiune. Nici Amintirile și cu atât mai puțin Poveștile nu sunt opere
propriu-zise de prozator, valabile în neatârnare, ci în părți narate dintr-o întocmire dramatică cu un singur
actor, monologica. Creangă este aci povestitor de basme, aci actor de compuneri ce intră în definiția veche a
nuvelei. (…)”

”Scriitori precum Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân și echivoc și unde experiența s-a
condensat în formule nemișcătoare. Era mai firesc ca un astfel de prozator să răsară peste câteva veacuri,
într-o epocă de umanism românesc. Născut cu mult mai devreme, Ion Creangă s-a ivit acolo unde există o
tradiție veche și deci o specie de erudiție, la sat, și încă la satul de munte, de dincolo de Siret, unde poporul e
neamestecat și păstrător.”
Ion Creanga

Nascut la 1 martie 1837 la Humulesti ; decedat la 31 decembrie 1889 la Iasi

este unul dintre clasicii literaturii romane. Recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor sale, Ion
Creanga a intrat in istoria literaturii romane, in principal, datorita operei autobiografice Amintiri din copilarie
1. Primii ani

1837-03-01 Se naste, dupa cum marturiseste singur, Ion Creanga, intaiul din cei opt copii ai lui Stefan a Petrii
Ciubotariul si ai Smarandei Creanga, "razesi fara pamanturi" din satul Humulesti, tinutul Neamt.

1837-03-07 Pruncul s-a luminat cu Sf. Botez in biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae din comuna Humulesti, districtul
Neamtului. Botezul s-a citit de Sfintia sa preotul Ioan Nemteanu . Nas l-a avut pe D.Ion Cojocareanu.

1839-05-10 Data nasterii lui Ion Creanga dupa actul din mitrica satului Humulesti, mosia manastirii Neamtului, Ocolul
de sus, tinutul Neamtului, partea I

1839-09-06 Se naste Smarandita, fiica preotului Ioan Humulescu, personaj din Amintiri din copilarie.

2. Anii de formare

1846-01-10 Moare Petrea Ciubotariul, bunicul dinspre tata al lui Ion Creanga.

1846-03-01 Ion Creanga implineste 9 ani.

1846-09-01 Ion Creanga incepe cursul primar in satul natal, la scoala infiintata de preotul Ion Humulescu (Nemteanu)
cu dascalul Vasile a Ilioaei (Vasilicai) . Primul sau invatator a fost dascalul Vasile " Intai si-ntai am inceput a invata
cruce-ajuta, dupa moda veche, la scoala din Humulesti, o chilie facuta cu cheltuiala satenilor, prin indemnul si osardia
parintelui Ioan Humulescu ".

1847 primavara. Dascalul Vasile fiind luat la oaste cu arcanul, Nica a lui Stefan a Petrii trece in grija batranului dascal
Iordache farnaitul.

1847-03-01 Ion Creanga implinea 10 ani.

1848 Moartea dascalului Iordache de holera. Creanga trece la scoala invatatorului Nicolae Nanu din Brosteni.

1848-03-01 Ion Creanga implinea 11 ani si continua sa invete la Scoala din Humulesti , insa cu Dascalul Iordache " Dar
dascalul Iordache fiind cam chilaci, a inceput a ne ridica de urechi la farta deasupra usei si a ne prea indesi la spinare cu
Sfantul Neculai, un bici de curele facut si daruit scoalei de mos Fotea, cojocariul satului " (Ion Creanga, Fragment de
autobiografie )

1848-09-01 Gheorghe Creanga, fratele mamei lui Ion Creanga, dupa terminarea scolii de la Brosteni, se casatoreste, "
luandu-si legiuita sotie pe Ecaterina, fata fecioara, fiica sachilarului Vasile Razmirita, tot din sat Pipirig "

1849 Pana in primavara invatza la Brosteni, apoi cu un psalt de la Biserica Adormirea din Targul Neamt.

1849-01-26 Vasile, unul din fiii lui David Creanga din Pipirig, se insoara cu Maria, fata preotului din Borca. O nunta in
familie este un eveniment deosebit. Parintii, poate ca si Ion Creanga , vor fi prezenti la Pipirig si Borca.

1849-03-01 Ion Creanga implinea 12 ani si se afla elev la Scoala din Brosteni si statea in gazda la Irinuca , pe cheltuiala
bunicului sau David Creanga.

1849-04-01 " Aproape de Florii, profesorul Nanu mi-a dat drumul acasa si de la Brosteni am venit cu niste plutasi, pe
Bistrita, la Borca; de la Borca , cu o ruda a mea, pe Plaiul Batran in Pipirig si din Pipirig la Humulesti ". De Pasti se afla
acasa, tuns chilug, dar vindecat de raie capreasca. Fetele rad de el, dar este admirat pentru felul in care a cantat in
biserica " Ingerul a strigat"

1850-03-01 Ion Creanga implinea 13 ani. Din acest an, precum si la inceputul anului 1851, este dat sa invete la un
psalt de la Biserica Adormirea din Tg. Neamt " Biata mama, crezabd ca am sa ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu
rugaminte pe langa tata si m-a dat sa invat psaltichie la un psalt de la Adormirea din Targul Neamtului peste balta la
vreo doua azvarlituri de piatra de satul nostru. O iarna am invatat si la la aceasta scoala, caci iarna ce mai puteam
invata ; iar vara nu faceam purici prea multi pe la scoala ; trebuia s-ajut acasa : la tors in pieptanasi, la nevedit, la facut
tevi cu sucala si la tras la roata "

1850-07-26 Gheorghe Creanga, unchiul lui Ion Creanga, este hirotonit diacon la paraclisul spitalului din Targu Neamt.

1852 Stefan si Petre Ciubotariul capata de la Iasi o patenta pentru negutatorii de starea a treia.

1852-01-03 Ion Creanga implinea 15 ani si in toamna se va inscrie la Scoala Domneasca din Targu Neamt.

1853 Creanga termina clasa a treia primara la scoala publica de la Targul Neamt, avand ca profesor pe Isaiia
Teodorescu, "popa Duhu".

1854-03-01 Ion Creanga implinea 17 ani si din toamna se va inscrie la Scoala catiherica din Falticeni.

1854-03-20 Cu aceasta data inregistram primul autograf al lui Ion Creanga , semnat Ioan Stefanescu.

1854-09-15 In catalogul de la Scoala catiherica din Falticeni, la nr.25, apare cu numele schimbat in Creanga Ioan,
supunandu-se astfel regulii potrivit careia doar fiii din familii de preoti, diaconi si dascali puteau urma aceasta scoala.
Faptul ca unchiul sau Gheorghe Creanga era preot l-a ajutat si i-a usurat drumul Preotiei.

1855-03-01 Ziua in care Ion Creanga implineste 18 ani si trece pragul spre maturitate.

1855-06-29 Are loc Examenul public la Scoala cateherica din Falticeni. Ion Creanga se califica " cel dintai". Seminarul
de la Socola din Iasi solicita scolii 10 clirici " pregatiti si cu talent" . Intre cei 10, clasificandu-se si " cel dintai" se va afla
si Ion Creanga.

1855-08-29 Catihetul tinutului Suceava, Nicolae Conta, fratele lui Vasile Conta, elibereaza adeverinta lui Ion Creanga
si altor noua "clirici", printre care si Zaharia Simionescu, spre a se inscrie la seminarul de la Socola, Iasi.

1855-11-06 Ion Creanga, Zaharia Simionescu, Stefan Posa si Ioan Bradul cer staretului Manastirii Neamtului sa fie
primiti in internatul scolii din Tg. Neamt. La recomandarea lui Nicolae Conta, catihetii sunt admisi in anul al II-lea la
seminarul de la Socola.

1856-02-05 Se naste Teodor, frate cu Ion Creanga. Botezul s-a facut in data de 8 februarie a aceluiasi an, in Biserica Sf.
Nicolai din Humulesti. Va muri inainte de a ajunge la maturitate.

1856-03-01 Ion Creanga implinea 19 ani si se afla in Seminaria Centrala de la Socola, Iasi. Cunoaste profesori renumiti
" cei mai invatati din lume", autori de carti de cult, de carti didactice, invata cu ei, de pe cartile lor. Intra , dupa o
serioasa si amanuntita cercetare, in anul al II-lea, Cursul de jos de 4 ani.

1856-04-01 Ion Creanga isi cumpara Gramatica latina de Dimitrie Stoica (1852) " Aceasta gramatica latina este a me
cumparata cu pretul de 22 di lei si 20 parale. Si cine o va fura sa fie afurisit cu tot neamul lui in vecii vecilor amin.
Kreanga Ioan, Aprilie 1856"

1857-03-01 Ion Creanga implinea 20 de ani. Este elev in anul trei la Seminarul de la Socola . Traieste cu maturitate si
entuziasm in atmosfera premergatoare actului de Unire al Moldovei cu Muntenia. Notele obtinute si in aceasta
perioada stau marturie ca Ion Creanga era un elev de exceptie , ca studia cu mare seriozitate si isi cumpara carti ,
reusind sa-si creeze propria biblioteca.

1858-03-01 Implineste 21 de ani. Se afla in anul al IV-lea la Seminaria Centrala de la Socola- Iasi. Ultimul an al Cursului
de jos.

1858-04-17 Elev la Seminaria Centrala de la Socola, Ion Creanga studiaza Urziri istorice sau Curs metodic de istorie ...
de protosinghelul Neofit Scriban, profesor de istorie si de retorica in Seminariul Moldovei din Monastirea Socola, Iasi.

1858-06-28 Moare pe mosia Facutii, tinutul Iasi, Stefan a Petrii Ciubotariul si este inmormantat la Biserica din satul
Prigoreni la 30 iunie. Aceasta pierdere va schimba complet drumul lui Ion Creanga. Fiind cel mai mare dintre frati, in
mod firesc devine " capul familiei" , raspunderea ingrijirii celorlalti frati cade de-acum pe umerii sai. Astfel ca Ion
Creanga va trebui, deocamdata, sa renunte la a mai continua si Cursul de sus, de patru ani, de la Seminaria de la
Socola.

1858-07-30 Reuseste sa primeasca de la Seminaria Centrala din Iasi " Atestatul formalnic" pe care il astepta de un an
de zile. Varsta minina pentru a obtine acest atestat era de 21 de ani.

1858-09-10 Intr-o cerere adresata Directiunii Seminarului solicita sa i se elibere o adeverinta (dovada) ca a terminat
cele 4 clase. In acest moment avem certa hotararea lui Ion Creanga de a nu mai urma si Cursul de sus si era in cautarea
unei slujbe.

1858-09-14 Cu numarul 206 i se elibereaza Adeverinta " Ca sa-i slujeasca de dovada pana-si va primi atestatul cuvenit
de hirotonie cand va veni in varsta legiuita". Aceasta adeverinta ii va fi servit pentru inscrierea la Scoala de invatatori
de la Trei Ierarhi, intre cei 49 de candidati , dar nu va urma cursurile , de hirotonie nu poate fi vorba, deoarece nu
putea dovedi ca ajunsese " in varsta legiuita".

3. Maturitate

1859-01-25 Ion Creanga se afla la Iasi. Impreuna cu fostii colegi de Seminar si cu profesorii sai unionisti vor sarbatori
dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza si infaptuirea Marii Uniri.

1859-03-01 Ion Creanga implinea 22 de ani. In acest an se va casatori, va intra in randul clericilor , fiind hirotonit
diacon si va primi slujba de cantaret, apoi de diacon. Evenimentele sociale si politice , precum si cele familiale il vor
maturiza rapid si isi vor pune amprenta , marcand personalitatea scriitorului fara insa a- i stirbi umorul .

1859-05-17 Smaranda, vaduva lui Stefan a Petrii din Humulesti, cere sa fie scutita de impozitul pentru patenta.

1859-08-21 Primeste Marturia din partea Bisericii Sfintii 40 de Mucenici spre a se cununa cu Ileana Grigoriu, fiica
preotului Ioan Grigoriu " Ioan Creanga holtei cliric din Siminarie in vrasta de 23 ani (sic) ... voieste a se insoti prin
legiuita cununie cu Eliana fata mare in vrasta de 15 ani (...) dupa cercetarea ce am facut intre dansii nu s-au aflat nici
un fel de pricina de rudenie sau altceva (...) am dat aceasta marturie (...) spre a-si putea scoate legiuitul peci de
cununie (...) de la protoiereul capitaliei Esii "

1859-08-23 In aceasta zi are loc cununia religioasa si nunta lui Ion Creanga cu Ileana Grigoriu. Mama sa, Smaranda ,
este prezenta la ceremonie si semneaza actul de cununie din condica Bisericii Sfintii 40 de Mucenici.

1859-10-23 Ion Creanga este numit " cantaret cu leafa de 600 de lei pe an" la Biserica Sf. 40 de Mucenici.

1859-11-05 Poporenii de la biserica Patruzeci de Mucenici din Iasi dau marturie lui Ioan Creanga spre a fi hirotonisit
preot.

1859-11-05 Face o cerere in care solicita un post de preot la biserica unde slujeste drept cantaret , dar nu i se aproba.
Marturia obtinuta de la cativa poporeni de la Biserica Sfantii 40 de Mucenici spre a fi hirotonit la acea biserica nu-i
foloseste la nimic, nefiind , deocamdata aici, vreun post de diacon.

1859-11-15 Inainte de a fi hirotonit diacon, isi face o parafa pe care o aplica pe cartile pe care continua sa si le
cumpere " D.I.K. " (Diacon I.Kreanga)

1859-12-19 Ion Creanga solicita Mitropoliei sa fie hirotonit pe postul vacant de diacon de la Biserica Sf. Treime din
Iasi.

1859-12-26 La Biserica Sf. Paraschiva din Tg. Frumos, cam la jumatatea drumului dinspre Humulesti si Iasi, Ion
Creanga va fi hirotonit diacon, intrand astfel in randul clerului ortodox. Este de fata si mama sa care isi implineste visul
de a-si vedea "baietul popa". Hirotonirea s-a facut, in numele Mitropolitului, de catre arhiereul Ghenadie Sendrea de
Tripoleos.

1860-01-12 Incepe cumplitul calvar al vietii de diacon : socrul sau, preotul Ioan Grigoriu , incearca sa-l sugrume : " 12
zile ale lunii ianuarie, orele batute unul dupa 12 noaptea, au venit si stapanul casai, aflandu-ma eu dormind, pe cand
toata suflarea sa odihneste, langa a me sotie ; fara sa stiu cand au intrat in casa, s-au repezit si mi-au pus unghiile in
gat (ghiarale) , de a ma sugruma cu totul! ... "

1860-01-13 Ion Creanga scrie o jalba pe care o adreseaza Mitropolitului, insa nu i se face dreptate, dimpotriva, este
arestat si inchis in beciurile Mitropoliei.

1860-01-16 - 1860-01-18 Adreseaza acum o Plecata si lacramatoare suplica in care arata ca " ... dupa siderea mea in
casa sfintiei sale socrul meu de un timp de 4 luni trecute, avand si slugi in casa, i-am fost desavarsitul : sacagiu, randas,
caragiu de vin si de rachiu de prin crasme, ba chiar in intregul lautariu pentru ca am fost un mizar orfan, dupa cum
atuncea m-au vazut si m-au primiit ... "

1860-01-19 " Fiindca prin buna intelegere s-au impacat, aceasta se va pastra in arhiva". Nevoit fiind sa se impace cu
socrul sau, calcandu-si pe mandrie, este umilit in continuare dar nu are ce face. Ion Creanga dorea sa i se dea ce i se
fagaduise in Foaia de cununie si sa poata trai in liniste si pace alaturi de sotia sa.

1860-03-01 Ion Creanga implinea 23 de ani, incepe viata de cleric . In aceasta luna este conceput fiul sau , Constantin.

1860-04-29 Epitropia Bisericii Sf. 40 de Mucenici cere Mitropoliei ca ierodiaconul Ion Creanga sa fie numit diacon la
acea biserica. Se alcatuieste un contract pentru care garanteaza insusi socrul sau, iconom Ioan Grigoriu.

1860-05-02 Diaconul Ion Creanga obtine mutarea de la Biserica Sf. Treime la Biserica Sf. 40 de Mucenici unde locuia,
in casa socrului sau. Leafa se stabileste la 700 de lei pe an.

1860-09-24 Ion Creanga solicita la aceasta data un post de invatator.

1860-09-29 Ministerul de Culte si Instructiune ii va raspunde negativ insa " deocamdata la aseminea posturi nu sunt
disponibile"

1860-10-26 Il gasim inscris ca student in anul I la Facultatea de Teologie din Iasi. Rector al Universitatii era prof. Ion
Strat. Nu peste multa vreme facultatea se va desfiinta.

1860-12-19 Se naste primul sau fiu : Constantin. Peste 6-7 ani sotia lui isi va parasi familia, lasandu-l pe minor in grija
tatalui sau si determinand tot raul care ii vor aduce lui Creanga numai necazuri dar si excluderea din randul clericilor.

1861-03-01 Implinea 24 de ani. Discutiile si necazurile cu sotul sau par a se potoli. Se dedica familiei, copilului sau
Constantin, dar si studiului. Se gandea si isi facea planuri pentru cariera de preot . Cumpara si citea carti in limbile
franceza si germana, carti de pedagogie mai cu seama.

1862-03-01 Ion Creanga implinea 25 de ani. Isi facea cu drag munca de slujitor al altarului. Continua sa-si cumpere
carti.

1863 Este anul mortii mamei scriitorului, Smaranda Creanga.

1863-01-24 " Cel dintai preot din Iasi care a frecventat Teatrul National a fost Dimitrie Valchianul ( din Muntenia) ,
venit la Iasi ca preot de regiment, asistand la reprezentatia nationala, dus de colonelul sau ". La spectacolele trupelor
teatrale in Transilvania a fratilor Vladicescu-Tardini a luat parte " tot clerul in frunte cu mitropolitul". In anul 1864 , la
Cernauti, s-a intamplat tot la fel. Tot clerul romanesc participa la reprezentatiile teatrale . Cu atat mai surprinzatoare
este atitudinea Mitropoliei Iasi de a fi judecat si pedepsit , peste 5 ani pentru simpla prezenta la reprezentarile
teatrale.

1863-03-01 Ion Creanga implinea 26 de ani.

1863-03-22 - 1863-03-23 Diaconul Ion Creanga cere mutarea la manastirea (biserica) Barboi din Iasi. Contractul cu
noua biserica se va incheia a doua zi. Diaconul primise inainte 700 de lei pe an, acum va primi 48 de galbeni chesaro-
austrieci pe an , casa de locuit si un stanjen de lemne dat din vreme.

1863-04-30 Mitropolia aproba mutarea provizorie a diaconului Ion Creanga la Manastirea Barboi.
1863-09-11 Un document din aceasta perioada arata starea tensionata care a continuat in toti acesti ani cat a slujit si
a locuit la biserica pastorita de socrul sau, preot Ioan Grigoriu, la Sf. 40 de Mucenici, de unde in sfarsit reuseste sa se
mute . Aceasta ii trimite o somatie oficiala lui Creanga pentru a inapoia "susnumitei biserici un dulap de tei pe care
Creanga il luase cu sine la Barboi", cerand " sa binevoiti a-l executa de a aduce citatul dulap, cu a sa cheltuiala ".

1863-09-25 Creanga se refugiaza in carti, continuand sa-si imbogateasca biblioteca.

1863-10-09 Arhimandritul grec al Bisericii Barboi, Chiril, este destituit. Are loc Secularizarea averilor manastirilor
inchinate, proiect propus de Mihail Kogalniceanu.

1863-11-13 Isaia Vicol Dioclias, fost profesor de geografie a lui Ion Creanga la Seminaria Centrala de la Socola, este
numit curator provizoriu, la Biserica Barboi din Iasi. La inventarul facut cu aceasta ocazie aflam ca diaconul Ion Creanga
locuia in " una perechi de casa vechi di valatuci acoperite cu sindrila, cuprinzatoare de trei odai cu sile si ferestrile lor
trebuitoare, care locuieste Ion Creanga, servitoriu bisericii". Nu plateste chirie, dar face slujba la biserica. Inventarul
cuprindea si locuinta iconomului Grigore, tatal filosofului Vasile Conta, cu care Creanga fusese coleg de banca la Scoala
Domneasca din Targu Neamt si cu care va ramane prieten toata viata.

1864-01-08 Intoarcerea lui Titu Maiorescu ca director la Scoala Normala de invatatori de la Trei Ierarhi din Iasi. Intre
candidati se prezinta si diaconul Ion Creanga. Directorul Titu Maiorescu, descoperind calitatile extraordinare ale
diaconului, cere Ministerului sa-l numeasca deja invatator suplinitor pana la terminarea studiilor de doi ani a Scolii
Normale.

1864-05-09 Semneaza in Condica de prezenta a invatatorilor de la Scoala primara de la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.

1864-06-30 Mitropolia aproba transferarea definitiva a diaconului I.Creanga la Biserica Barboi din Iasi, unde si locuia.

1864-07-01 A doua zi, dupa aprobarea definitiva a transferului, Biserica Barboi este trecuta la categoria a II-a, iar
postul de diacon este desfiintat.

1864-10-14 La cererea lui Creanga din 3 septembrie i se raspunde acum : Comitetul de inspectiune scolara, format din
Titu Maiorescu, Octav Teodori, N, Culianu, recomanda Ministerului pentru ocuparea postului de invatator la Sectiunea
a II-a a Clasei I de la Scoala primara vasiliana " pe d-l Creanga Ion, carele a facut 4 clase gimnaziale si a absolvit cu
succes foarte multumitor cursul pedagogic din Institutul Vasile Lupu ".

1864-11-01 Prin decretul domnesc nr .1501 , semnat de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Ion Creanga este
numit provizoriu institutor.

1865-01-10 Creanga isi incepe activitatea de institutor.

1865-03-01 Ion Creanga implinea 28 de ani. Locuieste impreuna cu diaconita Ileana si fiul sau Constantin si cu cei trei
frati : Zahei, Teodor si Elena la Biserica Barboi.

1865-04-23 - 1865-10-26 Creanga este angajat ca diacon cu leafa de 600 lei, la Biserica Sf. Pantelimon din Iasi.

1865-04-26 - 1866 Se afla in pericol de a fi dat afara din casa de la Biserica Barboi. I se va ingadui insa sa mai ramana
aici pana in anul 1866.

1865-06-15 Termina cursurile de doi ani la Institutul Vasilian din Iasi, primind Atestatul cu nota "eminenta" la toate
materiile : Fizica, Religie, Pedagogie, Gramatica romana, Aritmetica, Cosmografie, Caligrafie, Muzica vocalam
Aptitudine pedagogica, Purtare.

1865-08-15 Isaia Vicol Dioclias, superiorul de la Barboi, este numit arhiereu la Manastirea Golia din Iasi.

1866-02-14 Isaia Vicol cere Mitropoliei numirea lui Ion Creanga ca diacon la Biserica Golia in locul lui C.Idriceanu. Se
va muta aici si cu locuinta intr-o "basca" sau "gherhir" in care se pastrau odoarele si documentele si care servise si de
"cantilerie" compusa din doua odai.
1866-04-30 Diaconul Creanga este numit definitiv la biserica Golia din Iasi.

1866-09-16 In urma adoptarii unei noi legislatii privind "cumulul de functii", potrivit careia fiecare cadru didactic si
slujitor al bisericii sa primeasca un singur salar de la stat, Ion Creanga va opta pentru salariul de la scoala, la Golia
continuand sa slujeasca pentru locuinta si alte beneficii.

1866-10-05 La intrunirea alegatorilor in Salonul Bals, au vorbit : I. Negruzzi, T. Maiorescu, V. Pogor, D.Filipescu,
D.Iacob Negruzzi, D.Maiorescu, D.Manzescu, D.Iordache Beldiman, Preotul Creanga " Luand cel din urma cuvantul
atrage atentiunea adunarii asupra invataturei elementare care pana astazi nu este inca destul de bine organizata.
Dupa Pr. Creanga nemaicerand nime cuvantul si oara fiind prea inaintata, D. Presidente ... anuntand viitoarea
sedinta ... "

1866-10-25 Egumenul Isaia Dioclias Vicol de la Biserica Golia din Iasi comunica Ministerului ca nu are niciun salariat ce
ocupa "alta functiune de a guvernului" . Optiunea lui Creanga fusese clara. Optase pentru salariul de institutor,
renuntand la salariul de diacon. Diacon cu slujba la biserica fiind, este retribuit, din daniile si nilele enoriasilor si acea si
locinta fara chirie.

1867-03-01 Ion Creanga implinea 30 de ani. Copilulu sau, in decembrie, va implini varsta de 7 ani. Este institutor la
Scoala primara de la Trei Ierarhi cu salar de stat . Locuieste si slujeste ca diacon la Biserica Golia. Sotia sa este tot mai
mult atrasa de egumenul calugar, Isaia Vicol Dioclias si isi va parasi caminul, sotul si copilul .

1868-02-13 Spectacolele Teatrului National din Iasi care se dadeau in cladirea Teatrului Mare de la Copou, mistuita de
flacari in incediul din 1888. In aceasta zi, diaconul Ion Creanga va vedea spectacolul dat " in beneficiul domnului
Galino".

1868-02-26 Ziarul Conventiunea nr 14 din 26 februarie ataca pe preotii care merg la teatru, fara insa a-l numi pe I.
Creanga, in articolul numit " Relativ mergerii rpeotilor la teatru" : " Intelegem lipsa de disciplina in scoli, in armata, in
justitie, in administratie etc, dar lipsa de disciplina in religiune nu o intelegem si nu o admitem (...) La reprezentatia de
joi seara, data in beneficiul d-lui Galino, doi preoti, unul in stal, si altul in loja, se desfatau privind si aplaudand afestele
si simtimentele din piesa. Institutiunea teatrala este o institutiune morala (...) Cu toate acestea, (...) fiindca canoanele
bisericesti impeidica cu desavarsirea aceasta, apoi noi nu vedem decat un manc de disciplina din partea acelora care
au trecut peste aceste baricade. Atragem serioasa atentiune a presfintitului nostru mitropolit si-l rugam cu tot
respectul a fi mai sever asupra subalternilor sai, pentru a nu le ingadui sa scandalizeze lumea, nerespectand nici
datinile traditionale, nici canoanele bisericesti".

1868-03-01 Ion Creanga implinea 31 de ani. Este anul cand este acuzat si pedepsit pentru ca mergea la teatru si
pentru tragerea cu pusca asupra bisericii. Sotia il parasise, trebuia sa se descurce singur cu fiul sau Constantin. Este
invatator la Scoala primara de la Trei Ierarhi si diacon la Manastirea Golia.

1868-03-02 Ion Creanga raspunde acuzatiei scrise ce i se facuse din partea Mitropoliei " Cu respect si francheta va
raspund ca am frequetat Teatrul National de cateva ori, unde n-am vazut nimic scandalos si demoralizator, ci din
contra combaterea viciunilor si sustinerea de tot ce este just in ceea ce priveste datoria omului catre Dumnezeu si
Societate ".

1868-03-04 Protopopoul Butureanu face cercetarea cuvenita si raspunde adresei loctiitorului de mitropolit, Suhopan.
Ca pedeapsa este oprit de a sluji, dar de Pasti va fi iertat.

1868-04-12 Apare primul numar al ziarului Clopotele. Aici va fi tiparit un articol intitulat " Domnul Escu si Parintele
Crenguta". Parintele Crenguta este nimeni altul decat Ion Creanga insotit de bunuls au prieten Mihai Eminescu.

1868-05-02 Datorita relatiilor diaconului Ion Creanga, fratele sau Zahei Creanga , intra in slujba de curator la Biserica
Frumoasa din Iasi.

1868-05-05 In ziarul Curierul de Iasi, nr. 6, apare articolul Tragerea la tinta si vanatul de paseri in mijlocul orasului : "
In ograda Goliei, insa nu in ospiciul alienatilor, sede un Diacon, care are si pasiunea de atrage la tinta sau de a vana
paserile. Din nenorocire insa, impuscatura nu loveste totdeauna tinta, si asa s-a intamplat ca popa-vanatorul a
impuscat in loc de o pasere fereastra bisericei ce se afla tocmai deasupra altarului, si o alta data a tras chiar deasupra
balconului ospiciului. Afara de asta nebunii de la ospiciu se sparie foarte mult, si nu credem ca slobozirea pustelor va fi
un mijloc pentru a-i insanatosa. Am auzit odata ca slobozirea pustelor in oras este oprita ".

1868-05-14 Mitropolitul Calinic Miclescu ordona o ancheta. Economul Gavrilescu care era dusman declarat al lui
Creanga , face ancheta si Raportul. Declarat vinovat este din nou oprit de la slujire si este din nou "gratiat". Adevarul
este ca Ion Creanga era pandit si reclamat cu indarjire si gand ascuns (pentru a-l scoate din slujba de la Manastirea
Golia si din locuinta pe care o detinea aici) de vreun calugar sau preot de la aceeasi biserica. Citind cu atentie tot
dosarul acestei intamplari, nicaieri nu apare mentiunea ca ar fi impuscat ciori, cum s-a spus dupa moartea lui Creanga
si se mai crede, in mod eronat, pana in ziua de astazi.

Debutul

1868-09-22 Apare in 8.000 de exemplare "Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I primare" de Ion
Creanga, C. Grigorescu, G. Ienachescu, N. Climescu, V. Raceanu si A. Simionescu.

3. Maturitate

1868-09-22 Publica si semneaza poezia Pasarica in timpul iernei.

1869 V. Alexandrescu, delegat de Ministrul Invatamantului sa inspecteze "scoalele de peste Milcov" , arata intr-un
raport ca Scoala primara de la Trei Ierarhi " e de buna seama astazi cea mai buna din toata Romania " si ca din 135 de
scolari de clasa I " evreii sunt pentru o insemnata parte, ceea ce este tot in lauda d-lui Creanga, care in calitatea sa de
preot, s-ar parea ca ar atrage cu anevoia la scoala pe evrei, dar care ii atrage gratie reputatiunei metodei de care se
serveste ". Creanga este un invatator " cu o inteligenta si un talent de o rara precocitate " (Apud Gh. Ungureanu )

1869-03-01 Ion Creanga implinea 32 de ani. Este tot mai devotat profesiei didactice, fara insa a-si neglija obligatiile ce
le avea ca diacon la Manastirea Golia. Pe plan familial lucrurile stateau foarte rau : sotia plecase de acasa, copilul
trebuia ingrijit, educat. Ca diacon , situatia lui era nelegala si incerta. Clericii ortodoxi nu au voie sa traiasca despartiti
de sotiile lor si nici nu pot divorta. Dusmanii se inmultesc . Creanga nu este genul de om care sa stea cu capul pelcat ,
sa se smereasca, sa ceara intelegere si sa suporte rigorile impuse, dar obligatorii intr-o asemenea situatie.

1870-03-01 Implineste 33 de ani. Munceste foarte mult, are foarte multe obligatii ca institutor si ca diacon, va
continua sa alcatuiasca manuale scolare si ca tata al lui Constantin, care va implini 10 ani, dar insa si ca frate mai mare
care trebuie sa aiba grija de ceilalti mai mici decat el. Situatia sa ca invatator se consolideaza, ca slujitor al bisericii se
ruineaza , aflandu-se intr-un mare pericol.

1870-09-05 Ion Creanga solicita directorului Liceului central din Iasi primirea ca bursier in Internatul scolii a fratelui
sau, Teodor Creanga. Si soara sa Ileana , nascuta in anul 1858, se afla la Iasi, sub ingrijirea lui Creanga. Dupa moartea
mamei, Creanga va fi cel care va avea grija de fratii sai orfani : Zahei, Teodor, Ileana, Maria si Catrina, surorile mai mari
ramanand in casa parinteasca de la Humulesti pana in anul 1918.

1870-10-24 Ion Creanga face schimb de posturi didactice cu parintele Gh. Ienachescu, fost coleg si colaborator la
manualele scolare. Ion Creanga trece la Scoala primara sucursala nr.1 din Iasi, iar Gh. Ienachescu la Scoala primara de
baieti de la Trei Ierarhi, in locul sau. Aceast schimb de locuri se va dovedi insa defavorabil pentru Creanga.

1871 Apare "Invatatoriul copiilor - carte de cetit in clasele primare de ambele sexe cu litere, slove si buchi, cuprinzand
invataturi morale si instructive" de C. Grigorescu , I. Creanga si V. Raceanu.

1871-02-15 Iacob Negruzzi publica in Convorbiri literare , o poezie ironica la adresa lui Creanga - Copie de pe natura
(intitulata Electorale ) . Creanga apare sub numele de " Profesorul Smantana "

1871-06-01 Se constituie la Iasi, Prima Casa de Economie. In Procesul verbal de constituire semneaza ca fondator si "
I, Creanga, diacon ".

1871-08-10 In aceasta zi de duminica, diaconul Ion Creanga apare la slujba tuns si cu palarie.
1871-09-10 Diaconul tuns, Ion Creanga, este convocat la Consistoriul Mitropoliei, dar nu se prezinta. Scrie, suparat,
un protest pe care il inainteaza la Consistoriu.

1871-09-11 Protoiereul Butureanu anunta pe Parintele Creanga ca este "oprit de lucrarea diaconiei pentru totdeauna,
pana cand vei da probe de indreptare "

1871-09-13 Este din nou convocat la Consistoriu, si din nou refuza sa mearga , aratand ca este "oprit de doftor" 4 zile.

1871-09-20 Neprezentandu-se , Consistoriul hotaraste sa-l judece in lipsa.

1871-09-22 Se redacteaza Referatul Consistoriului Mitropoliei Iasi, privitor la "relele purtari" ale diaconului Ion
Creanga. Se arata ca acesta a fost citat inca din data de 10 septembrie. S-a scos de la arhiva dosarele cu Mergerea la
teatru a preotilor si cu Reaua purtare a diaconului Creanga din 1868.

1871-09-23 Este judecat pentru ca in anul 1868 a fost la teatru ; tot in 1868 " a fost oprit de serviciu pentru ca a
slobozit o pusca in ograda bisericii si chiar asupra bisericii " . In incheiere Consistoriul opineaza ca " Diaconul Ioan,
pentru ca au mers la teatru si apoi la cercetare au cutezat a sustine ca nu au gresit, ci inca s-a silit a argumenta ca acolo
au gasit moralul dumnezeiesc ; pentru ca au slobozit cu pusca asupra bisericii ; pentru ca dupa aceea nici traieste cu
sotia sa si inca s-au tuns parul, sa fie oprit de lucrarea diaconiei pentru totdeauna "

1871-10-11 Superiorul Bisericii Golia face un raport privind situatia creata. Urmeaza fireasca agitatie a clericilor de la
Golia si de la Mitropolie si cercetarea.

1871-12-30 Protoiereul iconom C. Butureanu someaza pe Creanga sa predea cheile de la casa din curtea Manastirii
Golia in care locuise inca din 1866. Ion Creanga raspunde ca nu recunoaste autoritatea Protoieriei, ci numai pe cea a
Politiei.

1872 Apare a doua editie din "Invatatoriul copiilor"

1872-02-19 In ziarul " Noul curier roman " ii apare articolul Misiunea preotului la sate. Director era Scipione Badescu.

1872-03-01 Ion Creanga implinea 35 de ani. Acest an este un an de cumpana in viata scriitorului : pierde calitatea de
cleric, este destituit si din invatamant, nu mai are unde locui. O va cunoaste pe Tinca Vartic, nepoata unui diacon
Vartic, alaturi de care isi va petrece tot restul vietii in Ticaul Iasului , intr-o "bojdeuca de casuta"

1872-03-07 In ziarul " Columna lui Traian" i se retipareste articolul Misiunea preotului la sate semnat de Preotul l.
Creanga. Director era B.P. Hasdeu.

1872-04-08 Ion Creanga publica un nou articol, Jesuitismul in Romania semnat Pr. I. Creanga, tot in ziarul iesean
"Noul curier roman ".

1872-07-01 Ministerul Instructiunii Publice si al Cultelor il destituie pe Ion Creanga din postul de institutor la scoala
sucursala nr. 1 baieti din Iasi. Destituirea venea in urma excluderii diaconului Ion Creanga din randul clericilor.

1872-08-25 Creanga se afla la Primaria Iasi si obtine de aici o atestatie ca " este lipsit de orice mijloace pentru a
interna cu plata in scoala militara pe fiul d-sale , Constantin Creanga" si un act de pauperitate precum ca " nu poseda
nicio avere mobila sau imobila in urbe din care sa poata intretine solvent la invatatura in internatul scoalei militare pe
unicul d-sale fiu, numit Constantin ".

1872-09-04 Primaria Iasi raporteaza Ministerului ca Ion Creanga a fost instalat la post.

1872-09-15 Preda inventarul "scolitei" din Sararie.

1872-09-28 Ion Creanga este citat citat pentru prima data de 4 octombrie la Consistoriu.

1872-10-10 Judecatorii din Dicasteria Mitropoliei Iasi se intrunesc si vad in " apararea" trimisa doar injurii. Ion
Creanga se ocupa cu "negotul de debitant de tiutiun" are o totala lipsa de respect pentru autoritatea bisericeasca. Se
propune caterisirea din cler. Semneaza pentru caterisire si Isaia Vicol Dioclias , nimeni altul decat calugarul care-i
sedusese sotia.

1872-11-05 Se intruneste Sinodul canonic in sala Mitropoliei din Iasi. Ion Creanga a fost " exclus din catalogul clericilor
bisericesti si pentru totdeauna neadmis in cler ".

1873-02-25 Ion Creanga, nemaifiind preot, are voie sa divorteze. Inainteaza Tribunalului cererea de desfacere a
casatoriei. Ion Creanga " de profesiune libera" cere Presedintelui Tribunalului Iasi divort pentru " Abandonarea
domiciliului de sase ani ".

1873-03-20 Are loc prima sedinta in procesul de divort.

1873-06-19 O noua sedinta in procesul de divort. Probele cu martori : preotul Ilie Grigoriu arata ca sotia nu vrea sa
traiasca cu Creanga, iconomul V.Popmpilian spune ca sotia ar fi abuzat de increderea sotului sau in 1867, acum vreo
sase ani! ; iconom D. Martarov arata ca i-a mai impacat dar ca d-na Creanga a declarat ca nu voieste a mai trai nicio zi
cu sotul sau, fara a arata motivele, " cand d.Creanga s-a dus la M-rea Neamt, a invitat sotia sa mearga impreuna si d-na
Creanga a zis ca nu merge ". Concluzia : sotia a recunoscut cele ce i se imputa , declarand ca "nu voieste a trai cu d.
Creanga "

1873-09-05 Ion Creanga obtine desfacerea casatoriei sale nefericite. Se pronunta divortul lui Creanga de sotia sa ,
Ileana , "pentru abandonarea domiciliului de sase ani de zile, care se considera cea mai mare insulta conform art. 212
Cod Civil " si "pentru alte insulte tot atat de grave ". Martorii declara ca in anul 1867 Creanga merge la Neamt si sotia
sa ramasa in Iasi "a abuzat de increderea sotului sau".

1874 Apare a III-a editie din Invatatoriul Copiilor.

1874-05-18 Ion Creanga se afla la Bucuresti si solicita, printr-o cerere Ministrului, postul la clasele I si a II-a de la
Scoala de baieti nr.2 din Pacurari, declarand " ca si de acum inainte, ca si in trecut, nu voi face politica militara ".
Ramane in Bucuresti, pentru a primi raspunsul de la Minister.

1874-05-23 Consiliul permanent da lui Ion Creanga avizul pentru a fi reintegrat pe postul de institutor la Scoala de
baieti nr .2 din Pacurari motivand ca " in timpul functionarii sale in trecut au dat probe de un bun si apt institutor,
considerand ca chiar in acesti doi ani din urma, de cand nu mai face parte din corpul didactic, tot n-a incetat de a lucra
pentru instructiune, ocupandu-se cu publicatiuni de carti didactice "

1874-05-27 Se emite Adresa Ministerului Instructiunii Publice si a Cultelor catre Comitetul scolar Iasi sa introduca pe
Ion Creanga in functia de institutor la clasele I si a II-a a Scolii primare de baieti nr .2 din suburbia Pacurari.

1874-09-01 Este numit institutor la clasele I si II-a de la Scoala primara de baieti nr. 2 din Pacurari.

1874-11-08 Zahei Creanga , slujitor al Bisericii Frumoasa din Iasi si debitant de tutun in locul fratelui sau Ion Creanga,
la debitul de tutun de pe strada Bancei (Glia) din Iasi, se casatoreste in aceasta zi cu Maria Dumitriu (nascuta
Gheorghiu), vaduva unui sublocotenent.

1874-11-29 Ion Creanga va publica poeziile : Nu lucrezi n-ai ce manca!, Ia, clopotelul suna si povestirile : Pacala, Inul si
camesa, Acul si barosul si A fost, a fost, ca de n-ar fi fost nu s-ar povesti .

1875 Numit intr-o comisie de examinare a cartilor didactice din Iasi, M. Eminescu face cunostinta cu Ion Creanga.
Introdus de poet la Junimea, Creanga publica, in Convorbiri literare, Soacra cu trei nurori (1 octombrie) si Capra cu trei
iezi (decembrie).

1875-01-08 Ion Creanga cere numirea definitiva in postul ce ocupa.

1875-01-30 Ajutorul de primar, Dimitrie Miller, in inspectie la clasa lui Creanga, raporteaza " pot afirma cu toata
asigurarea ca domnul profesore Creanga este foarte zelos si capabil profesore, ca isi indeplineste datoria cu esactitate
si ca se bucura de o buna reputatiune ".
1875-03-12 Intr-un Raport catre Ministru se apreciaza moralitatea si activitatea deosebita a dascalului Creanga.

1875-09-01 Eminescu si Creanga merg impreuna la Junimea, in casa lui Iacob Negruzzi. Va citi aici povestea sa Soacra
cu trei nurori.

1875-09-02 Ministrul Titu Maiorescu da aprobare cartii de lectura Invatatorul copiilor pentru a fi introdus in scoli.

1875-10-01 Ion Creanga debuteaza in revista Junimii, Convorbiri literare, povestea Soacra cu trei nurori.

1875-12-01 Ion Creanga publica in revista Junimii , Convorbiri literare, povestea Capra cu trei iezi.

1876 In revista Convorbiri literare apare povestea Punguta cu doi bani de Ion Creanga.

1876 Apare Povatuitoriu la cetire prin scriere dupa sistema fonetica de Gh. Ienachescu si Ion Creanga

1876-01-21 Revizorul scolar Mihai Eminescu da o Circulara de introducere a cartilor didactice in scoala, Intre acestea
si Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I primare si Invatatorul copiilor de Ion Creanga.

1876-03-01 Ii apare in aceeasi revista Convorbiri literare povestea Danila Prepeleag, un frumos cadou la implinirea
varstei de 39 de ani.

1876-06-01 Ii apare o alta poveste in aceeasi revista Convorbiri literare : Povestea porcului. Mihai Eminescu se va
muta pentru un timp, in Ticau, la bunul sau prieten Ion Creanga.

1876-06-03 Eminescu este destituit din postul de revizor scolar.

1876-06-13 Mihai Emienscu primeste postul de redactor al ziarului Curierul de Iasi. In numerele din 13 si 16 iunie va fi
retiparita povestea Danila Prepeleac de Ion Creanga.

1876-06-14 Incepand din aceasta zi si urmand in 16 si 18 iunie, Mihai Eminescu va retipari in paginile ziarului pe care-l
conducea si-l scria, Curierul de Iasi, Povestea porcului a bunului sau prieten Ion Creanga.

1876-10-24 Are loc a 13-a Aniversare a Junimii la Iasi. Maiorescu nu poate veni. Ion Creanga va citi Povestea lui Ionica
cel prost.

1877 O alta capodopera a lui Creanga apare in Convorbiri literare : Mos Nechifor Cotcariul. Se va tipari si in brosura.

1877-04-01 In revista Convorbiri literare apare Povestea lui Stan Patitul de Ion Creanga .

1877-04-01 - 1877-06-01 In aceasta perioada, Ion Creanga isi va lua concediu medical si incepe sa scrie la Povestea lui
Harap-Alb " In tot timpul de doua luni cat a a scris el pe Arap Alb, nu s-a imbracat macar o data cu hainele si nici nu a
esit din casa. El habar nu avea ca se declarase razboi de romani si ca trecusera imparatul Rusiei si ostirile lui, ca erau
raniti din razboi, ca se ucisesa Kisminski , pretinul favorit al lui Eminescu si mai cate din aceste. El sedea imbracat in
camesoiul lui cel lung si cu ghigilicul pe cap si scria necontenit la povestea lui Arap Alb.

1877-09-01 Apare in revista Convorbiri literare povestea Fata mosului si fata babei.

1877-09-01 Constantin, fiul lui Ion Creanga, nu avea inca 17 ani si se inscrisese voluntar in Razboiul de Independenta.
Ion Creanga roaga pe P.P.Carp, iar acesta pe I.C.Bratianu, si astfel Constantin este demobilizat.

1877-10-24 Apare Povestea povestilor (text licentios) .

1878-04-01 Revista Convorbiri literare primeste in paginile ei o alta capodopera a lui Ion Creanga : povestea Ivan
Turbinca.

1878-04-01 - 1878-09-01 Revista Gura satului din Arad retipareste povestea Ivan Turbinca

1878-04-04 - 1878-04-07 Mihai Eminescu retipareste in Timpul povestea Ivan Turbinca, sub explicatia : " Povestea lui
Ion Creanga "
1878-04-05 Ziarul Curierul de Iasi retipareste povestea Ivan Turbinca.

1878-10-01 Ion Creanga publica in revista Convorbiri literare , Povestea unui om lenes. Aceasta va fi republicata in
luna noiembrie de ziarul Curierul de Iasi .

1878-12-25 Invatatorul este decorat cu ordinul Bene merenti cl a II-a.

1878-12-25 Apare editia a V-a a cartii Invatatorul copiilor. Se retiparesc aici poeziile : Nu lucrezi, n-ai ce manca si Ia!
Clopotelul suna si povestirile Pacala, Inul si canesa, Acul si barosul, A fost odata, cand a fost, ca daca n-ar fi fost nu s-ar
povesti, ci ca un purice ar plesni

1879-03-01 Ion Creanga implinea 42 de ani. Este anul intrarii in universalitate prin Dizionario Biografico Degli Scrittori
Contemporanei , de Angelo de Gubernatis, Firenze, 1879 . La pagina 324 a acestui Dictionar este inscris si Ion Creanga "
Creanga (Giovanni) , scrittore rumano, insegnante elementare a Yassy, nacque il 1 marzo 1837 nel villagio di
Humulesti, nel distretto di Niamtzo. Esordi con alcuni libri scolastici ; piu tardi publicy nel Convorbiri literare una serie
di Racconti popolari, dei quali rechiamo, titoli : Soacra cu trei nurori ; Danila Prepeleac; Capra cu trei iezi ; Povestea
porcului ; Mos Nichifor Cotcariul ; Stan patitul ; Harap Alb ; Ivan Turbinca .

1879-04-13 Intr-un Raport al revizorului scolar Chirita , Ion Creanga este 'absent din cauza de boala , dupa cum sunt
informat de domnul director "

1879-06-25 Ecaterina Vartic cumpara cu bezman locul si bojdeuca din Ticau, unde se stabilise mai inainte I. Creanga.
Apare "Geografia judetului Iasi", de V. Raceanu, Gh. Ienachescu si Ion Creanga.

1879-06-25 Ion Creanga cumpara locul si Bojdeuca din Ticau pe numele Tincai Vartic. Scrie el insusi actul si-l
semneaza ca martor. Plateste 50 de galbeni austrieci " a treizeci si septe de lei vechi galbenul". Ion Creanga o face
proprietara pe femeia care avea grija de dansul si de gospodarie, dar toata viata s-a considerat proprietar pe aceasta "
bojdeuca de casuta"

1879-09-04 - 1879-09-05 Apare al patrulea manual scolar la care Ion Creanga este coautor : Geografia judetului Iasi,
cu planul orasului Iasi, contururile plaiesilor si conturul judetului pentru clasa a II-a primara urbana si pentru clasa a III-
a primara rurala, de ambe sexe, de institutorii V.Raceanu, Gh. Ienachescu si Ion Creanga.

1880 Apare in albumul macedo-roman anectoda Mos Ion Roata si Unirea.

1880-03-01 Ion Creanga implinea 43 de ani. In acest an incepe sa scrie Amintiri din copilarie. Este la apogeul creatiei
sale In doar 5 de la debutul sau in " Convorbiri literare" este deja un scriitor cunoscut si admirat. Prietenul sau,
ministrul Vasile Conta, il va ajuta sa faca parte din Consiliul Instructiunii. In luna septembrie va merge la Bucuresti la
MInister. Apar semnele serioase ale imbolnavirii si, odata cu ele, concediile medicale.

1880-09-01 Ion Creanga este numir in Consiliul general al Instructiunii si se afla la Bucuresti. Vasile Conta, prieten bun
al lui Creanga, va fi minsitru al Instructiunii Publice si al Cultelor pana la 10 aprilie 1881.

1880-09-22 Aflat in Bucuresti la sedintele Consiliului general al Instructiunii, Ion Creanga participa la intalnirile Junimii
din casa lui Titu Maiorescu. La aceasta sedinta , Creanga este asteptat pana la orele 23. Ioan Slavici isi aminteste
discutia " Se poate domnule Creanga?" i-a zis stapanul casei. " Faci ca atata lume sa te astepte ?" " Ce sa zic?!- a
raspuns el zambind ca de obicei. Dumneavoastra ca d-voastra! Neavand , se vede alta treaba , ati asteptat in cea mai
buna societate si asteptarea nu vi -a fost zadarnica. Eata-ma : sunt aici "

1880-11-08 Scrisoarea lui Constantin Creanga catre tatal sau releva starea precara de sanatate a acestuia " tata! Boala
dumitale are sau nu leac, aceasta nu t-o pot spune nici doctorii. Daca tii la viata si la rugamintile copilului tau,
prezerveaza-te! schimba-ti traiul, seleste-te a asculta sfaturile doctorilor de acolo, cari pentru asemenea boale sunt tot
atat de savanti ca si acestia de aici ". In aceasta perioada Creanga se afla la Bodjeuca lui draga.

1880-12-10 Ministrul nu acorda concediul de boala de o luna cerut de Creanga. Motivul : lipsa actului medical care sa
ateste acest lucru.
1880-12-13 Directorul scoloo primare de baieti nr.2 din suburbia Pacurari, Iasi, scrie pe adresa minsitrului
urmatoarele : " D-l Ion Creanga va face prin domnii doctori care-l cureaza actul medical cerut de d-l ministru de a i se
pute acorda concediul cerut " Ion Creanga era bolnav, primele cirze aparusera in 1877 , cand scria Povestea lui Harap
Alb; acum insa solicita primul concediu medical Ministrului.

1880-12-20 In Calindarul bunului econom pe anul 1880 din Sibiu, se retipareste Ivan Turbinca de Ion Creanga.

1881 In revista Convorbiri literare nr.10 , Ion Creanga publica Amintiri din copilarie . Dedicatie d-soarei L.M."
Domnisoara L.M. din dedicatie este Livia Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu.

1881-01-11 - 1881-01-15 Se retipareste in ziarul Timpul "Amintiri din copilarie I "

1881-01-12 Ministerul ii aproba lui Ion Creanga , institutor, cocnediu de boala de o luna , in baza actului medical
prezentat.

1881-03-01 Ion Creanga implinea 44 ani. Scrie cu febrilitate opera sa Amintiri din copilarie si o va publica in revista
JUnimii "Convorbiri literare" . Este tot mai bolnav. In acest an se va interna la spitalul Brancovenesc sa-si caute de
sanatate.

1881-04-01 Revista " Convorbiri literare" publica partea a doua din Amintiri din copilarie, cu aceeasi " Dedicatie d-
soarei L.M."

1881-05-01 - 1881-05-09 Ziarul Timpul retipareste Amintiri din copilarie II de Ion Creanga.

1881-05-22 - 1881-05-23 Ziarul " Timpul" publica Taranul si Unirea, episod de la 1857 de Ion Creanga.

1881-09-01 Ion Creanga se afla la Bucuresti in Comisia Consiliului Instructiunii si se si interneaza la spitalul
Brancovenesc.

1881-09-16 Intr-un articol din " Contemporanul" , Ioan Nadejde , facnd observatii critice privitoare la partea stiintifica
din manualul Invatatorul copiilor , mentioneaza elogios calitatile scriitorului Ion Creanga.

1881-10-05 Creanga isi da impreuna cu Ileana consimtamantul la casatoria fiului lor cu Elena Adamescu din Bucuresti.

1881-11-01 Ion Creanga publica in Convorbiri literare povestirea Popa Duhu, un emitionant portret literar al
profesorului sau de la Scoala Domneasca din Tg. Neamt -Isaia Teodorescu .

1881-12-01 Revista Contemporanul din Iasi publica doua poezii populare : Cand eram in floarea mea si Mielusica
(auzita in spitalul Brancovenesc de la mama Balasa, o gardianca batrana, de locul ei din Craiova)

1882 Revista Contemporanul din Iasi public alte doua poezii populare culese de Ion Creanga la Bucuresti , in spitalul
Brancovenesc de la aceeasi mama Balasa : Lina Catalina si Bratu .

1882-03-01 In aceasta zi, Ion Creanga implinea 45 de ani, in revista Convorbiri literare i se publica partea a III-a a
Amintirilor din copilarie ot cu " Dedicatie domnisoarei L.M." Era apogeul carierei . Din acest an , boala il va chinui si mai
tare. Partea a IV-a din Amintiri din copilarie va fi publicata postum in anul 1892.

1882-09-01 Ion Creanga sustine alaturi de B.P.Hasdeu , in Consiliul permanent al Instructiunii introducerea in scolile
reale ale limbilor germana si franceza si facultativ italiana. Scolile pedagogice sa faca mai multa practica si sa dea
diplome abdsolventilor. Ion Creanga redacteaza , sprijinit de B.P.Hasdeu, Poriectul de regulament pentru cercetarea
cartilor didactice - reprodus de Eminescu in Timpul din 22 septembrie 1882. Propunerea sa fie doua comisii : la
Bucuresti si la Iasi si sa nu fie in comisii numai profesori universitari care, e normal, " sa nu poata revizui o carte
didactica la clasele primare "

1882-09-14 Ion Creanga se afla la Bucuresti la Comisia Consiliului Ministerului Instructiunii si Cultelor. Titu Maiorescu
in Insemnari zilnice : " La masa Creanga , ne-a povestit cu haz multe despre hotul Chietraru si despre o inventie de
masurat apa a fiului sau "
1882-11-13 Astfel dateaza Ion Creanga povestirea sa Ioan Roata si Voda Cuza.

1882-12-07 Societatea Romania Juna din Viena proclama pe Ion Creanga, N.Gane si A.D.Xenopol " membri onorari".

1883-01-21 Ion Creanga, C.Grigorescu, V.Raceanu si Gh. Ienachescu trimit Academiei Romane, pentru premiere,
Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I primare. Comisia insa , formata din Vasile Alecsandri (presedinte),
Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, G.Baritiu, N.Ionescu, respinge lucrarea pe motiv ca a fost depusa cu intarziere!

1883-01-21 Apare anecdota Cinci pani.

1883-03-01 Ion Creanga implinea 46 de ani. De ziua nasterii sale, Creanga va tipari in revista Junimii de la Iasi "
Convorbiri literare" anecdota Cinci pani. Este ultima colaborare la prestigioasa revista,care-l publicase in urma cu 8 ani!
De la 1 aprilie 1885, revista Convorbiri literare se va muta, impreuna cu redactorul ei, Iacob Negruzzi, la Bucuresti.

1883-06-04 Mihai Eminescu soseste la Iasi, ca trimis al ziarului Timpul. Va dormi la bojdeuca lui Creanga. Emil
Garleanu , fost elev al lui Creanga a stat de vorba cu Tinca Vartic si a aflat ce s-a petrecut la bojdeuca " Eminescu veni
abatut la Iasi. Nu statu mult si-i ceti lui Creanga Doina , scrisa la Bucuresti. Apoi cand se puse sa se odihneasca, scoase
din buzunar un revolver mic si-l aseza pe masa. La intrebarea lui Creanga de ce-l poarta, Eminescu raspunse ca ii e frica
sa nu-l ucida. Acest lucru il indurera adanc pe Creanga si-l opri de se uita indelung la fata obosita a poetului care
adormise pe pat ... "

1883-10-16 O stire "grabita" in Curierul capitalei : " Dam cu toata mahnirea si sub rezerva stirea ca prea iubitul nostru
scriitor popular din Iasi Creanga ar fi incetat din viata foarte grabnic". In vreme ce Mihai Eminescu este foarte bolnav si
se aduna bani pentru a fi trimis la tratament in strainatate, Ion Creanga are o criza in clasa si se raspandeste vestea ca
a murit!

1883-11-07 Ion Creanga este decorat cu ordinul " Cavaler al ordinului Coroana Romaniei " - ca o confirmare a
meritelor sale didactice.

1883-11-09 Ion Creanga obtine concediu medical pentru trei luni, aprobat de Minister.

1884-05-30 Ion Creanga obtine un nou concediu medical de doua luni, aprobat de Minister.

1884-08-01 La inceputul lunii Ion Creanga era la Iasi unde afla ca rectorul Universitatii din Iasi, N. Culianu, facuse un
Raport elogios privind activitatea sa didactica.

1884-11-05 Ion Creanga cere ministerului acordarea celei de-a patra gradatii ca institutor.

1884-11-25 Scrisoare a fiului sau, Cosntantin , catre Ion Creanga "Doresc de asemenea ca compresele cele reci si
curatenia sa te vindece cu desavarsire "

1884-12-20 O noua scrisoare a fiului ingrijorat catre tatal sau " Te rog mult, nu te scumpi si vesteste-ma imediat
asupra sanatatei si felului cu care-ti duci batranetile tale nevrasnice "

1884-12-20 Apare editia a III-a a manualului Geografia judetului Iasi.

1885-02-01 Revista Convorbiri literare retipareste anecdota Mos Ion Roata .

1885-02-26 Scrisoare a lui Constantin din Viena catre tatal sau, Ion Creanga " Imi spui ca mercuri ai cazut din nou in
scoala. Pentru D-zeu, tata, ce pacat a mai fi si acesta, lacrimile imi opresc vederea , imi este mare frica de tine, doar n-
ai facut nimanui rau ca sa te pedepseasca astfel. Pana cand atata suferinta ?"

1885-03-01 Ion Creanga implinea 48 de ani. Este din ce in ce mai bolnav. Mihai Eminescu este la Iasi si se vad des.
Creanga isi va cauta de sanatate si se va preocupa de soarta manualelor scolare.

1885-04-09 Creanga Constantin se logodeste cu d-ra Olga , fiica angrosistului Neculai Petrea din Braila.

1885-05-23 Scrisoare a lui Constantin catre tatal sau " N-ai grija ca de batranete poti muri, dar de boala asta, ba"
1885-06-21 Ziarul Opinia retipareste anecdota Mos Ion Roata si boierul.

1885-07-01 SE afla la Slanic, la tratament . Ion Creanga se fotografiaza intr-un grup tot mai mare si se fotografiaza
impreuna cu Alexandru Ioan Cuza si N.A.Bogdan .

1885-07-04 O noua scrisoare a lui Constantin catre tatal sau , Ion Creanga " T-am primit astazi mult prieteneasca ta
scrisoare si cu cea mai mare parere de rau vad ca suparacioasa ta boala tot te mai incearca din cand in cand. Sa
nadajduim ca baile de la Slanic, care de randul trecut s-au aratat destul de milostive, anul acesta vor face minuni si te
vor usura cu totul de suferintele tale "

1885-07-16 Ziarul Liberalul din Iasi publica un reportaj de N.A.Bogdan despre Creanga. Se aflau impreuna la Slanic
Moldova " Parintele Smantana patimeste de boala ... moronilor, cantaeste vreo 95-98 de kilo, fara cortel si fara palarie
1885-09-07 I.Creanga si colaboratorii sai, C.Grigorescu si V.Raceanu, anunta in ziarele din Iasi ca Invatatorul copiilor s-
a brosat in trei parti deosebite " pentru a usura pe scolari la cumpararea ei ".

1885-10-15 Ion Creanga primeste concediu medical pe urmatoarele 6 luni!

1886-03-01 Ion Creanga implinea 49 de ani. In aceasta luna si in septembrie va obtine concedii medicale pe 6 luni!
Concediile ii sutn aprobate de Spiru Haret. Din acest an va fi mereu in concediu medical si va fi suplinit de proetul
A.Popovici. Este tradus in limba germana . I se plagiaza abecedarele dar este acuzat chiar el de plagiat! Raspunde
calomniilor.

1886-04-02 Ion Creanga primeste raspuns negativ la solicitarea catre Minister de a i se acorda gradatia a IV-a , ca si cu
un an in urma.

1886-06-01 Constantin, fiul lui Creanga, se casatoreste cu Olga, la Braila. Ion Creanga este prezent la ceremonie si va
servi la masa un peste pe masura poftei lui!

1886-07-01 Ion Creanga se afla pentru a treia oara la tratament in statiunea Slanic , Moldova.

1886-07-31 Ion Creanga scrie la Viena fiului sau, cerand informatii privind boala sa.

1886-08-01 Constantin Creanga da examen la Arhitectura clasica si moderna.

1886-09-01 Apare Harap Alb in limba germana " Romanische Marchen nach - Joan Creanga "

1886-11-01 Apare la Cernauti volumul Povesti poporale de I.Creanga, I.Slavici si St. Stefulea.

1886-11-01 In Poeti si critici (1886), Titu Maiorescu citeaza din nou pe Ion Creanga, remarcand progresul din
literatura fata de anul 1872.

1886-11-26 Ion Creanga se afla la Bucuresti. O scrisoare de raspuns trimisa lui Ioan Slavici, din Bucuresti, este
semnata de un grup de junimisti : Titu Maiorescu, N.Gane, I.C.Negruzzi, Ion Creanga. Semnatura lui Creanga este
tremurata si " bolnava" ca si cel care o facuse.

1887 Constantin Creanga este avansat la gradul de capitan. In acest an va pleca impreuna cu sotia la Bruxelles pentru
a urma Scoala de Razboi.

1887-02-02 Ion Creanga impreuna cu V.G.Mortun viziteaza pe Eminescu la Manastirea Neamt.

1887-03-01 Ion Creanga implinea 50 de ani. Se simtea foarte batran . Comunicarea cu Eminescu , neintrerupta din
ceasul cand s-au cunoscut, era marea lui dorinta. Statea langa cuptor, cu pisicile lui si spera si pentru el si pentru
prietenul sau sa fie mai bine. De acum inainte ... va avea concedii medicale pana la sfarsitul vietii. In acest an, va obtine
doua certificate si concedii medicale, unul in februarie si altul in septembrie, ambele pentru 6 luni.

1887-04-10 Ion Creanga este permanent instiintat de soarta lui Eminescu. Inca o dovada, alaturi de cea din 2
februarie : Mihai Eminescu iese vindecat din Ospiciul Manastirii Neamt. Pana la Pascani face drumul cu trasura, cu
fostul coleg de gimnaziu, Gh. Bojeicu. La Pascani se intalnesc cu Miron Pompiliu si Ion Creanga - instiintati si pregatiti
spre a-l duce la Iasi, dar Eminescu va merge la sora la , Henrietta, la Botosani.

1887-08-22 Ziarul Liberalul din Iasi publica articolul semnat de I.Creanga , Gh. Enachescu si V.Raceanu - Purtare
nedemna- raspunzand la acuzatiile de plagiat.

1887-09-17 Ion Creanga reclama si cere sprijinul Primariei in rezolvarea diferendului cu vecinul sau Vasile Coca din
Ticau " Domnule primariu, De 17 pe 18 ani locuiesc intr-o bojdeuca de casuta din mahalaua Muntenimea-de-Sus ,
strada Ticaul de Sus, no. 4. Din dosul acestei locuinti, cu vreo 8 ani in urma, se afla de asemine o bojdeuca veche si
povarnita spre cadere a unuia Costache Popea ; aceasta avandut-o unui leah - MIhalache Novac ; si acest Novac, cu
vreo 6 ani in urma, folosindu-se de absenta mea din Iasi, in timpul vacantei celei mari, si-a stricat casa veche pana la
pamant si si-a injghebat alta noua, tot de valatuci, ca si cealalta veche care o avea, cu deosebire numai ca pe aceasta
noua a ingramadit-o asa de tare cu dosul inspre casa unde locuiesc eu, si care e sprijinita pe mai multe furci de stejar
puse din vechime, incat, din pricina acestei ingramadiri, n-aveai pe unde sa re porti la o intamplare, fereasca D-zeu!
Dar pana sa viu eu de pe unde eram, lucrul se facuse (cu autorizare, sau fara autorizare nu stiu) si l-am lasat asa,
negandindu-ma la vro scofala de la locurile cu bezman de prin tihariile Ticaului, caruia-i mai zic si Valea Plangerii!
Novac o vinde lui Vasile Coca. In vara aceasta insa, megiesul Vasile Coca se duce la primarie de-si scoate o noua
autorizatie pe nevazute si-si mai adaoga inca acoperemantul sau, din dos, dinspre mine, cu un tavan, dar in loc de un
tavan, el isi lateste acoperemantul intr-o parte cu 2 si in alta cu ... 3 tavanuri, imi racaieste casa pe dedesupt, scoate
pamantul de pe langa furcile casei unde locuiesc si ma da la pamant".

1887-10-01 Ion Creanga se afla la Neamt. Viziteaza casa in care a crescut si biserica din Humulesti pentru a vedea pe
parintele Teodor Focsa.

1887-11-01 Prietenul lui Ion Creanga, prietenul iconar din Iasi, V.Musnetanu, va face, in acest an, portretul Tincai
Vartic. Acest mic tablou pictat de Musnetanu se afla si azi in Bodjeuca " Ion Creanga" din Ticau, Iasi, devenit muzeu
memorial inca din anul 1918.

1887-11-28 Aapre editia cu numarul 20 a manualului Metoda noua. In 19 ani au aparut 20 de editii. Un succes
nemaintalnit care a determinat si dusmanii inversunate. In acest an, in lunile mai, iunie si iulie in ziarele Liberalul si
Lupta apar atacuri in care autorii Metodei noi de scriere si cetire pentru uzul clasei I primare sunt acuzati de plagiat si
de specula! Atacatorul este profesorul Ioan Pop Florantin, impotriva caruia Ion Creanga va aduce argumente care-l vor
arata drept ceea ce era : un calomniator.

1888-02-15 Obtine un nou concediu medical pe o durata de 6 luni, pana la 15 august.

1888-03-01 Ion Creanga implinea 51 de ani.

1888-06-01 Apare la Brasov revista Convorbiri pedagogice. La rubrica intitulata Curier bibliografic, la pagina 45 , este
prezentat Ion Creanga.

1888-06-13 Ion Creanga se afla la Targu Neamt si redacteaza unchiului sau, preotul Gheorghe Creanga o petitie catre
Epitropia Sf. Spiridon privitoare la pensionare. Gheorghe Creanga era preot tot la paraclisul spitalului din Targu Neamt
(va muri in noiembrie 1897).

1888-06-26 Atacat in continuare de calomniatorul I.P.Florantin, Ion Creanga raspunde in ziarul Fulgerul din iasi , cu
urmatorul text : " Onorabile, Eu t-as spune o vorba la ureche, dac-ai vrea sa ma asculti ; Decat ai tot umbla, hortis-
mortis, scremandu-te a nauci lumea cu articole de jurnale si cu brosuri d-ale dumitale, de cele nesarate si rancede, mai
bine te-ai sili, prin economii, a-ti plati datoriile ce le-ai facut prin surprindere si amagire , la Botosani, la Barlad, Iasi,
Bucuresti si pe aiurea (...) Dar stiu eu bine, ca n-am sa fiu ascultat : caci, cu cel ce are orbul gainilor si la ochii sufletesti
si la cei trupesti, degeaba vorbesti "

1888-09-09 O noua reclamatie a lui Ion Creanga catre Primaria Iasi in legatura cu bojdeuca sa " Domnule Primariu, in
mahalaua Ticaul-de-Sus , in dosul casei in care locuiesc eu de 12 ani 9sac!) trecuti, este o casa a unuia Vasile Coca.
Acest proprietar, Coca, mai an a cerut voe de la primarie sa-si mai lateasca stresina casei lui din dos cu o scandura , si
el a latit-o cu doua scanduri. Eu, vazand ce a facut el, am reclamat locului competent atunci, si i-a si dat jos aceasta
scandura. Astazi d-l inginer -arhitect Albinet spune ca i-a dat voe acelui Coca sa-si pue acea scandura fara sa ma
incunostiinteze si pe mine, ca megies, daca prin aceasta nu mi se face un rau, astupandu-se trecerea cu desavarsire
prin dindosul caselor si la intamplare de foc, Doamne fereste, fiind de mare primejdie pentru noi si pentru intreaga
mahalaua. Va rog, deci, respectuos, domnule primariu, sa binevoiti a regula cele de cuviinta."

1888-09-21 Ion Creanga obtine concediu medical aprobat de minister pentru un an scolar.

1888-11-04 Ion Creanga este din nou prezent in cercul literar al poetului N.Beldiceanu din Iasi si va citi Amintiri din
copilarie IV.

1888-12-03 Ion Creanga vine la Bucuresti, insotit de Tinca, spre a-i arata lumea, dar si pentru a se arata el insusi la
medici. Se intalneste si cu Emienscu , aflat acum in cercul adolescentilor de la Fantana Blanduziei.

1889-03-01 Ion Creanga implinea 52 de ani. Prietenul sau, V.Musnetanu , ii va face un portret in culori, dupa o
fotografie . Pe spatele acestui tablou se afla insemnarea " Acest tablou l-am cumparat de la Tinca Vartic, care era
femeie in casa la Ion Creanga. Ea traieste si acum in casuta lui Ion Creanga si este maritata dupa Deliu. Chipul acesta a
lui Creanga este facut dupa o fotografie , de Musnetanu, un inconar, in 1889. Creanga samana, dar e prea tanar "

1889-03-01 Are concediu medical de la scoala, dar se preocupa cu mare grija de pregatirea, editarea, corectura la
scrierile sale. Intelegerea o facuse cu V.G.Mortun.

1889-06-18 Ion Creanga afla din ziare despre moartea lui Eminescu, prea tarziu, nu mai are timp sa ajunga la
Bucuresti. Acest eveniment nefericit ii va grabi sfarsitul.

1889-09-01 Ion Creanga obtine un nou concediu medical, pentru urmatorul an de zile.

1889-12-31 Moartea lui Ion Creanga in noaptea de ajun, in urma unui atac de epilepsie.

1889-12-31 De inmormantare s-au ocupat tipograful Ioan S.Ionescu, prieten si asociat al lui Creanga , care va pune si
piatra funerara pe mormantul scriitorului si Miron Pompiliu . Apar anunturi mortuare in fluturasi care au impanzit
intreg orasul " Ioan Creanga. Porfesor in varsta de 52 de nai dupa o lunga suferinta a incetat din viata in ziua de 31
decembrie. Inmormantarea va avea loc marti 2 ianuarie 1890 ora 1 precis la cimitirul Eternitatea unde se afla depuse
ramasitele lui. Fii, frate si surori roaga pe toti amicii, colegi si cunoscuti a asista la inmormantare. "

1890-01-02 Inmormantarea lui Ion Creanga la cimitirul Eternitatea din Iasi. Apar la editorul H. Goldner din Iasi
"Scrierile lui Ion Creanga, Povestile, vol I, cu o prefata de A. D. Xenopol si o biografie a autorului de Gr. I. Alexandrescu
(volumul contine povestile publicate in Convorbiri literare intre 1875-1878)

1890-01-02 La inmormantarea de la Cimitirul Eternitate au vorbit Toma Savescu si Eduard Gruber (ginere al Veronicai
Micle) " Jalnica adunare - o dureroasa datorie, cea de pe urma, ne aduna azi pe toti in fata mormantului unde in
curand va odihni pentru vecie Ion Creanga, acest fruntas al literaturii romane. Nemangaiatul fiu, rudele, prietenii si
tinerimea entuziasta admiratoare a lui Creanga isi simt acum inima zdrobita si cugetarea innourata in fata muteniei si a
neclintirei in care el zace, mutenie si neclintire care ne face sa ne ingrozim si sa ne podideasca lacramile, pentru ca nu
mut si nu neclintit a fost Creanga in viata lui".
Андрей Лупан

PLECAREA 

Îl aşteaptă buni de ducă 

în ogradă telegarii; 
haide, mamă Smărănducă, 
pune-i traista în spinare. 

Sfătuieşte-l, că nu strică, 
înc-o dată pentru cale, 
să mai uite Ionică 
bazaconiile sale. 

Lasă-ţi lacrima în tindă 

şi fii aprigă-n povaţă, 
taina cărţilor s-o prindă, 
buchisind din scoarţă-n scoarţă. 

Cu porunca ta de mână, 
să-şi deschidă-n lume rostul – 
un opaiţ de lumină 
pentru neam de neamul vostru. 

Iată-l gata – trece pragul 

printre cei care-l îmbie. 
De-aţi şti voi, ce lume-ntreagă 
pleacă azi în drumeţie!… 

Cale bună, pe-ndelete 

pune mâna pe dârlogi, 
povârnişul e cu pietre, 
caii mici şi slăbănogi. 

Mai cu chef, mai cu de-a sila, 

uite-aşa porniră-n veac 
şi Gerilă, şi Lungilă, 
şi Dănilă Prepeleac. 

Cei mai răi şi-au dat în petec, 

de-i căznim şi astăzi încă. 
Arde lupul cel bezmetic. 
Intră vidma la turbincă. 
Iar Smaranda stă în poartă, 
urmărindu-te, Ioane, 
cum stau munţii fără moarte 
în sclipirile Ozanei. 
1966