Mihailov Daniel, 1805.

Testare nr.1 Dreptul afacerilor

Speța nr.1:

În calitate de persoană juridică de drept public, potrivit art.58 din Codul civil, apare statul şi
unităţile administrativ-teritoriale.
Unităţile administrativ-teritoriale sunt declarate persoane juridice prin art.3 alin.(2) din Legea
nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială, pot constitui societăţi comerciale. În
acest sens, consiliul local, potrivit art.18 din Legea nr.123/2003 privind administraţia publică
locală, decide înfiinţarea „societăţilor comerciale şi participă la capital la capitalul statutar al
societăţilor comerciale”.
Autorităţile publice nu pot participa la constituirea fondurilor de investiţii şi burselor de mărfuri
şi nici la fondarea persoanelor juridice altele decât cele permise de lege. O interdicţie există în
pct. 4 din RSE, potrivit căreia autorităţile puterii şi administraţiei de stat nu pot fi asociaţi ai SNC
şi SC, limitând capacitatea acestora de a deveni asociaţi cu răspundere nelimitată. Această
interdicţie fiind binevenită, considerăm necesar a o include cu o formulă clară într-un act
legislativ.
Apele lacurilor nu pot fi transmise în calitate de aport la capitalul social, deoarece sunt
proprietate publică.

Speța nr.2:
Potrivit art.115 din Codul civil, membrul societăţii comerciale are dreptul să participe la
repartizarea profitului societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul social. Aşadar,
cauza304 contractului de societate – obţinerea de beneficii şi împărţirea lor între asociaţi în
modul convenit305 – constituie elementul psihologic care determină consimţământul şi explică
motivul încheierii actului juridic (actul de constituire). În acest sens, legea stabileşte că nici un
asociat nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate, aşa cum nimeni nu poate fi
absolvit de pierderile suferite de societate (art. 115 alin. 2).
Prin art.115 din Codul civil, se instituie principiul proporţionalităţii participării asociaţilor la
beneficii. Astfel, se stipulează că membrul societăţii comerciale are dreptul de a participa la
repartizarea profitului societăţii proporţional participaţiunii la capitalul social320. Actul
constitutiv poate să deroge de la această regulă, stabilind că se poate prevedea şi o altă
modalitate de repartizare a profitului societăţii, însă este interzisă clauza leonină, adică nimeni nu
poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate, aşa cum nimeni nu poate fi absolvit de
pierderile suferite de ea (art.115 pct.(2))
Beneficiul se calculează numai în cazul în care activele nete ale societăţii au o valoare mai
mare decât capitalul social. În legătură cu acest fapt, dispoziţiile legale interzic plata
dividendelor dacă la data adoptării hotărârii de repartizare valoarea activelor nete este mai mică
decât capitalul social sau va deveni mai mică în urma plăţii dividendelor. Dacă, la expirarea celui
de-al doilea an financiar şi a oricărui an financiar ulterior, valoarea activelor societăţii va fi mai
mică decât capitalul social, adunarea generală anuală a acţionarilor este obligată să ia una din
următoarele hotărâri: să reducă, până la valoarea activelor nete, capitalul social, să completeze
activele prin aporturile suplimentare ale acţionarilor, ori să decidă asupra lichidării societăţii.
Speța nr.3:
O etapă indispensabilă a constituirii societăţii comerciale este formarea capitalului ei social.
Codul civil stabileşte că fiecare fondator al societăţii comerciale trebuie să contribuie, în măsura
stabilită de actul de constituire, la formarea capitalului social (art. 107 alin. (2)) prin aporturi
exprimate în lei (art.112 alin.(2)), iar membrii societăţii comerciale sunt obligaţi să transmită
aportul (participaţiunea) la capitalul social în ordinea, mărimea şi termenele prevăzute în actul de
constituire (art.116 alin.(1) lit. a)).
Aportul la capitalul social se face în termenele stabilite în Codul civil, la art.112 alin.(3) şi 114
alin.(5) şi în Legea nr.1134/1997, la art.34.
În societatea cu răspundere limitată, aportul, în limita a cel puţin 40% din cel subscris, se
transmite până la înregistrarea societăţii, iar restul nu mai târziu de 6 luni de la data înregistrării
dacă actul de constituire nu prevede un termen mai restrâns.
Pentru asociatul care nu a vărsat aportul la care s-a obligat, societatea are la dispoziţie câteva
alternative. Cea mai dură, prevăzută în Codul civil, la art.113 alin.(6), este excluderea asociatului
din societate fără a i se restitui valoarea părţii lui deja vărsate; cea de a doua este depunerea silită
a părţii nevărsate din aport şi, ultima, reducerea părţii sociale la cuantumul aportului vărsat.
Speța nr.4:
Instanța va decide dizolvarea societății comerciale.
Dizolvarea forţată se face prin act judecătoresc. Astfel, societatea comercială, conform art.86
din Codul civil, se dizolvă în temeiul hotărârii judecătoreşti: - în cazurile prevăzute la art.87 din
Codul civil; - în caz de insolvabilitate sau în caz de încetare a procesului de insolvabilitate în
legătură cu insuficienţa de bunuri; Societatea comercială se va dizolva conform Codului civil
numai atunci când activele societăţii sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor. Dacă
societatea se află în stare de insolvabilitate, dizolvarea şi lichidarea se vor efectua în
conformitate cu Legea insolvabilităţii
Se consideră viciată constituirea societăţii în care au fost încălcate condiţiile de fond sau de
formă ale actului de constituire sau dispoziţiile legale. Este important ca temeiurile dizolvării să
existe la momentul înregistrării de stat a societăţii şi nu după înregistrare. Constituirea alin.(2)
din Codul civil. Astfel de motive sunt următoarele: societăţii este viciată dacă există motivele de
nulitate menţionate la art.110.
Motivul speței va fi: obiectul activităţii este ilicit sau contrar ordinii publice. Obiectul activităţii
este ilicit dacă: actele normative interzic desfăşurarea unei astfel de activităţi sau pentru
practicarea acestui gen de activitate se aplică pedeapsă penală sau administrativă; activitatea este
permisă numai întreprinderilor de stat; societatea care desfăşoară o astfel de activitate trebuie să
obţină autorizarea organului de stat până la înregistrare (instituţiile financiare, companiile de
asigurare). Obiectul de activitate se consideră contrar ordinii publice, atunci când, nefiind
interzis expres de normele legale, atentează la ordinea publică şi se desfăşoară contrar regulilor
existente. Dizolvarea societăţii comerciale poate fi decisă şi printr-o sentinţă penală.

Speța nr.5:
Organele obligatorii pentru toate persoanele juridice, inclusiv pentru cele de drept public şi de
drept privat, sunt: organul suprem, pe care îl numim convenţional ca fiind principal, şi organul
executiv.
Organul suprem este fondatorul sau totalitatea fondatorilor. Acest organ, numit şi adunare
constitutivă, format anterior apariţiei societăţii ca persoană juridică, aprobă şi semnează actul de
constituire, împuterniceşte persoana care trebuie să îndeplinească formalităţile necesare
înregistrării persoanei juridice. În timpul activităţii persoanei juridice, organul suprem este
fondatorul, asociatul unic sau totalitatea participanţilor convocaţi la adunarea asociaţilor sau la
adunarea generală a acţionarilor etc. Participând la lucrările organului suprem, asociatul îşi
exercită dreptul stipulat la art. 115 alin. (1) lit. a) din Codul civil.
În cadrul organului suprem, se formează voinţa persoanei juridice, care îşi găseşte expresia în
actele adoptate. Organul suprem decide asupra celor mai importante probleme ce ţin de
constituirea, funcţionarea şi existenţa persoanei juridice. Legea acordă, de regulă, organului
suprem atribuţii exclusive, care nu pot fi delegate unor alte organe ale societăţii. Astfel, acesta
decide fondarea, aprobă actele de constituire, le modifică şi le completează, stabileşte scopul,
obiectul de activitate, modul de gestionare a patrimoniului, constituie, reorganizează şi
lichidează celelalte organe, poate decide reorganizarea şi chiar lichidarea societăţii
Organul executiv, este cel care manifestă în exterior voinţa societăţii comerciale, precum şi
organizatorul interior al conducerii ei. Manifestarea de voinţă îşi găseşte expresia în realizarea
tuturor obiectivelor propuse de organul suprem, care înseamnă desfăşurarea activităţii în scopul
satisfacerii aspiraţiilor asociaţilor: obţinerea şi împărţirea beneficiului. Drept bază juridică
acestui organ serveşte art.61 din Codul civil, potrivit căruia societatea comercială, ca persoană
juridică, „îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin
administrator”. Legiuitorul foloseşte termenul administrator ca unul asimilat organului executiv,
fapt ce rezultă din concursul dispoziţiilor alin.(1) şi (2) şi din alin.(3) şi (4) art.61 din Codul civil.
Organele facultative. unele societăţi comerciale au o structură organizatorică mai complicată.
De exemplu, societatea pe acţiuni care are mai mult de 50 de acţionari este obligată să creeze
organe reprezentative şi de control interpuse între organul suprem şi cel executiv. Organe
reprezentative se pot forma şi în societăţile cu răspundere limitată dacă actul de constituire
prevede o astfel de structură.
Organ reprezentativ în societăţile pe acţiuni este considerat consiliul directoriu. Consilii
similare cu reglementări exprese se instituie şi în societăţile pe acţiuni în formă de instituţii
financiare, fonduri de investiţii, burse de mărfuri etc. Membrii consiliului directoriu sunt aleşi
sau desemnaţi de organul suprem după principiile stabilite la art.66 din Legea nr.1134/1997.
Luând în considerare faptul că acestui consiliu i se delegă o parte importantă din atribuţiile de
administrare a societăţii, votul cumulativ permite şi acţionarilor minoritari să înainteze
candidaturi şi să-şi aleagă reprezentanţi în acest organ.
Organ de control al societăţii comerciale este considerată comisia de cenzori sau auditorul
independent. Legislaţia în vigoare nu prevede reguli generale pentru toate societăţile comerciale.
A fost propus ca toate societăţile comerciale cu mai mult de 15 membri să aibă obligatoriu un
organ de control, însă dispoziţia respectivă a fost eliminată 226 din proiectul Codului civil.
Dispoziţii speciale privind organul de control sunt prevăzute numai în Legea nr.1134/1997.
Organul de control are atribuţia de a exercita controlul asupra activităţii economice şi
financiare a persoanei juridice, adică asupra tuturor operaţiunilor efectuate de organul executiv,
şi de a raporta organului principal. Acesta din urmă este în drept să ia atitudine faţă de
neajunsurile din activitatea organului executiv şi măsurile de rigoare pentru corectarea situaţiei,
inclusiv prin revocarea din funcţie a persoanelor vinovate şi cererea reparaţiei prejudiciilor aduse
persoanei juridice.