PSIHOLOGIE SOCIALĂ

Curs 12
STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI

Stereotipurile

 Reprezintă atribuiri ale unor trăsături identice tuturor membrilor unui grup.

 Exemplu de stereotipuri comune: “romii sunt hoți”, “musulmanii sunt teroriști, “femeile
sunt blânde”, ”bărbații nu plâng” etc.

 Aplicarea noțiunii de “stereotip” în domeniul socio-psihologic îi revine lui Walter

Lippmann (1997). Acesta consideră că nu vedem realitatea înainte de a o defini, ci o
definim înainte de a o vedea.

Cum se formează stereotipurile?

 Formarea stereotipurilor implică un proces cognitiv denumit categorisire socială.

 Ca observatori, oamenii elaborează categorii care-i ajută să perceapă realitatea, iar

procesele de categorisire sunt determinate de interacțiunile dintre subiectul care percepe
și obiectul perceput (Corneille & Leyens, 1997).

Judecățile noastre asupra celorlalți se bazează pe reprezentările unor indivizi, iar apoi
categorisirea unui individ va depinde de trăsăturile pe care le are în comun cu ceilalți (Popoviciu,
2013).

 Stereotipizarea nu are, în mod necesar, motivație negativă. Din contră, categorisirea care
stă la baza ei este necesară atât pentru învățare, cât și pentru adaptare. Având în vedere
multitudinea de lucruri care ne atrag atenţia zilnic, putem economisi timp şi efort cognitiv
folosind calitatea de membru într-un grup ca indice pentru atribuirile pe care le facem
privind comportamentele celorlalți (Sherman, 2001).

 Problema apare, însă, când se ignoră diferențele dintre indivizii plasați mecanic în cadrul
aceleiaşi categorii.

 În cadrul categorisirii sociale, observatorii sunt membri sau non-membri ai categoriilor pe

care le folosesc. Grupul cu care vă identificați (ţara, religia, partidul politic, chiar şi

1
 echipa favorită de fotbal) poartă denumirea de grup intern (in-group), pe când celelalte
grupuri sunt denumite grupuri externe (out-groups).

Cum se transmit aceste categorii sociale?

În mod special, atributele alese în descrierea celorlalți sunt influențate de contextul socio-
cultural al individului.Modul în care părinţii, prietenii, colegii, profesorii și mass-media
promovează anumite metode de clasificare a oamenilor va fi decisiv pentru categoriile folosite de
membrii comunității.

Dacă, de exemplu, în presă oamenii sunt deseori clasificați în funcţie de etnie sau dacă
părinţii îşi avertizează copiii cu privire la cei ce aparțin altei etnii, atunci categoria “etnie”
devine importantă în perceperea realității (Schaller & Conway, 1999).

Oamenii învață stereotipurile și prejudecăţile prevalente în contextul lor social (Guimond, 2000).

Efectele stereotipizării asupra percepției

Stereotipizarea constituie o formă aparte de atribuire, deci ne influențează percepţia despre

ceilalți.

 De exemplu, într-un studiu, unor băieţi de clasa a șasea (de culoare albă şi neagră) li s-au
arătat o serie de fotografii şi li s-a dat să citească niște descrieri ale unor posibile
comportamente agresive (e.g. un copil lovindu-se în fugă de un coleg). Atât copiii de
culoare albă, cât şi cei de culoare neagră au apreciat comportamentele ca având potențial
agresiv mai mare dacă făptașul era de culoare neagră (Sagar & Schofield, 1980).

Dar, efectele stereotipizării asupra percepției nu se limitează la stereotipurile rasiale.

Alte studii arată că succesul într-o sarcină complexă este atribuit abilității dacă persoana
care l-a obținut este de gen masculin, și șansei în cazul celor de gen feminin, iar această atribuire
stereotipizată este făcută atât de bărbați, cât și de femei (Deaux & Emsweiler, 1974).

Cealaltă faţă a monedei este că eșecul celor de gen masculin este atribuit șansei (e.g. “a
avut ghinion”) sau efortului scăzut (e.g. “nu și-a dat tot interesul”), iar eșecul celor de gen
feminin este atribuit lipsei abilității (e.g. “a fost prea dificil pentru ea”) (Swim & Sanna, 1996).

Unul dintre motivele pentru care stereotipurile sunt atât de rezistente la schimbare este
tendința oamenilor de a comite eroarea fundamentală a atribuirii. Aceatsa se referă la faptul
că, în general, oamenii atribuie comportamentul celorlalți trăsăturilor dispoziționale, subestimând
impactul contextului situațional.

De exemplu, discriminarea—definită ca și comportament îndreptat împotriva membrilor

unui grup din cauza interiorizării stereotipurilor și prejudecăților cu privire la ei—poate reduce
performanţa indivizilor stereotipizaţi prin procesul de profeție, dar, din pricina erorii

2
fundamentale de atribuire, observatorii nu vor recunoaște consecințele discriminării, ci vor
presupune că performanța scăzută se datorează, spre exemplu, cu lipsa de perseverență a
subiectului (Popoviciu, 2013).

Totuși, în situațiile în care aşteptările observatorilor cu privire la ceilalţi nu sunt împlinite

(e.g. o persoană dintr-un grup stereotipizat are o performanță extraordinară), observatorii mai
degrabă atribuie comportamentul factorilor situaționali (e.g. “a avut noroc”) decât să renunțe la
stereotip.

Un paradox al formării impresiilor este că, deseori, oamenii reuşesc să-și menţină
impresia negativă cu privire la un grup social în general, în ciuda faptului că admiră un număr,
relativ mic, de indivizi care aparțin acelui grup.

Astfel, stereotipurile supravieţuiesc infirmărilor. Gordon Allport (1954) numește acest

mecanism cognitiv care le permite oamenilor să-și mențină prejudecățile: “mecanismul admiterii
excepțiilor”. Oamenii, fiind confruntați cu dovezi contradictorii, refuză să-și diversifice sau să-și
schimbe părerea, incluzând informația non-consecventă într-o subcategorie specială.

De exemplu, când un individ convins că “romii sunt hoți” întâlnește un rom care dă
dovadă de o moralitate exemplară, preferă să includă membrul într-o subcategorie specială (e.g.
“romi educați”) decât să-și schimbe părerea generală. Ridicând din umeri și afirmând că
“excepția întărește regula”, atitudinile stereotipizate vor rămânea neschimbate.

Stereotipurile ne afectează nu doar percepţiile şi interpretările, ci şi amintirile. În mod

specific, ne amintim mai bine informaţiile asociate stereotipurilor decât informaţiile
incompatibile cu aceste stereotipuri (Dijksterhuis & van Knippenberg, 1996).

Stereotipurile ne oferă o perspectivă rapidă şi convenabilă de a ne forma impresii despre

grupurile sociale. Totuși, prin stereotipizare, impresiile noastre sunt mai vulnerabile în fața bias-
urilor, iar, pentru a recapitula, studiile de specialitate arată că percepțiile noastre sunt influențate
de stereotipuri în următoarele ipostaze:

1. Într-o situație ambiguă, majoritatea oamenilor atribuie comportamentul astfel încât

explicația dată să fie consecventă cu prejudecățile lor, iar uneori chiar caută informaţii care să le
confirme atitudinile stereotipizate

2. Când așteptările unui observator nu sunt împlinite sau când este luat prin surprindere,
preferă să atribuie comportamentul perceput situației decât să-și schimbe atitudinea.

3. Dacă un individ admiră câteva persoane care aparțin unui grup stereotipizat, le include
într-o subcategorie, menţinându-și astfel impresia negativă generală despre respectivul grup.

4. Oamenii își amintesc mai bine informațiile conforme stereotipurilor decât cele non-
conforme, și astfel atitudinile stereotipizate se autoperpetuează.

3
 Studiile de specialitate arată că stereotipurile sunt activate automat, deci operează la nivel
implicit (Blair, 2001). Activarea automată influențează gândurile, sentimentele şi
comportamentele ulterioare.

Prejudecățile

Prejudecățile sunt atitudini negative față de un grup sau față de membrii acestuia, pe baza
unei generalizări rigide sau eronate (Allport, 1954).

Prejudecățile sunt problematice fiindcă impun generalizări defavorabile asupra fiecărui

individ care aparține unui grup stereotipizat, indiferent de diferența dintre el și ceilalți din grup.
Prejudecățile pot să apară față de orice categorie socială vis-à-vis de care individul are
sentimente negative sau de respingere.

Spre exemplu, sexismul se referă la prejudecățile față de femei sau bărbați, rasismul
cuprinde prejudecățile față de indivizii unei alte “rase”, iar antisemitismul desemnează
prejudecățile față de evrei.

Prejudecățile apar la nivelul judecăților cognitive și reacțiilor afective, iar când reprezintă
un comportament se trece la discriminare.

Discriminarea reprezintă un comportament îndreptat împotriva membrilor unui grup din

pricina interiorizării stereotipurilor și prejudecăților cu privire la ei.

Competiţia directă pentru resurse importante, dar limitate, dă naştere ostilității dintre
grupuri (Levine & Campbel, 1972 - teoria conflictelor reale) și prejudecăților.

Indivizii organizează realitatea socială incluzându-se pe ei înșiși și pe ceilalți în categorii

sociale semnificative (teoria identității sociale). Fiecare dintre noi aspiră la o identitate socială
pozitivă, dorindu-şi să aparţină unor grupuri valorizate social. Criteriul de valoare nu este, însă,
absolut, ci decurge din bias-ul superiorității propriului grup și discriminarea grupului extern.

Oamenii îşi pot îmbunătăți stima de sine fie prin propriile realizări, fie prin afilierea cu
grupurile recunoscute pentru succes. Ceea ce este interesant la nevoia de identitate socială este
faptul că deseori ne îmbunătățim sau protejăm stima de sine prin afilierea cu cei pe care-i
apreciem, chiar dacă nu primim nici un beneficiu direct din partea lor. În același timp, însă, dacă
cei din grupul respectiv falimentează, ne distanțăm de ei pentru a ne proteja imaginea de sine.

Persoanele care aparțin de grupuri care nu sunt valorizate sau apreciate social
experimentează o stare de indispoziție și suferință, aspirând să-și modifice situația.

Identitatea socială este nesatisfăcătoare când in-group-ul este considerat inferior în

aspecte importante precum puterea, bunăstarea sau gradul de dezvoltare socio-economică.

4
 Indivizii care se află într-o astfel de situație pot alege două strategii de ameliorare a
stimei de sine, în funcție de percepția contextului dat.

Dacă persoana consideră că nu există obstacole subiective care să-i stea în cale, va
abandona grupul intern dezavantajat și va pătrunde într-un grup extern avantajat (Tajfel, 1981).

Romii care consideră dezavantajul grupului intern legitim și stabil își rezolvă problemele
materiale și psihologice, integrându-se, individual sau cu familiile lor, în grupul majoritar.

Tentativa de a adopta stilul de viață “modern” demonstrează clar dorința lor de a fi

asimilați. Strategia adoptată de acești indivizi are ca scop ameliorarea stimei de sine fie prin
creșterea identității sociale, fie prin creșterea identității personale (Tajfel, 1981).

În cazul comunităților tradiționale de romi, se remarcă dorința de menținere a separării de

colectivitatea majoritară și promovarea unor forme de solidaritate de grup și autoritate difuză
colectivă (Zamfir & Zamfir, 1993).

Efectele prejudecăților și stereotipizării asupra individului discriminat

De cele mai multe ori, stereotipizarea și prejudecățile au efect negativ asupra membrilor
grupului-țintă. Grupurile defavorizate sunt deseori lipsite de resursele și puterea necesară pentru
a restaura echitatea și a elimina discriminarea.

Pe termen lung, această situație determină indivizii să-și accepte deformările cognitive
răspândite de membrii grupului avantajat.

Acceptarea deformărilor cognitive determină oamenii să-și minimalizeze propriile

contribuții, exagerându-le pe ale grupului avantajat: “Noi nu avem abilitățile și calificările
necesare” și “Ei sunt mai educați și mai competenți decât noi”.

Prin autodepreciere, membrii grupurilor dezavantajate ajung să creadă că

situația lor este meritată și că relația intergrupală este echitabilă (Tajfel, 1984).
Autodeprecierea are efecte negative asupra performanțelor membrilor grupurilor dezavantajate.
Există discrepanță nu doar în ce privește accesul la educație și participarea școlară, ci și nivelul
performanțelor școlare.

Modalități de reducere a stereotipurilor, prejudecăților și discriminării

Activarea stereotipurilor este, în mare parte, un fenomen automat, categorisirea socială

ducând la prejudecăți, și prejudecățile deseori la discriminare.

Cum pot fi controlate sau prevenite stereotipurile care duc la instalarea prejudecății?

5
 În primul rând este important să observăm că tinerii (Von Hippel, Silver & Lynch, 2000)
pot suprima cu succes, pe termen scurt stereotipurile, dacă sunt motivaţi şi dacă au resursele
cognitive necesare (Wenger, 1997).

În al doilea rând, activarea impresiilor pozitive cu privire la indivizi specifici dintr-un

grup stereotipizat are efecte benefice. Cercetările sugerează că oamenii pot învăţa să
dezautomatizeze activarea stereotipului prin același proces prin care se dezvață toate celelalte
obiceiuri rele: consecvență şi exerciţiu (Galinsky & Gordon, 2000).

Pentru a elimina prejudecățile, discriminarea și conflictele intergrupuri, una dintre cele

mai eficiente măsuri este distribuirea resurselor în mod echitabil (Austin, 1986). Conform teoriei
conflictelor reale (Sherif, 1966), când partajul echitabil al resurselor elimină o parte a
competiției intergrupale, justiția socială devine soluția pertinentă pentru reducerea ostilității.

Pentru a se diminua efectele prejudecăților și discriminărilor, psihologii sociali propun

trei abordări:

1. Contactul intergrupal orientat pentru atingerea unui scop comun, susținut cu sprijinul
oficial al autorităților (Allport, 1954).

2. Crearea unui context de cooperare (soluționarea problemelor comune).

Categorisirile încrucișate: apartenența noastră simultană la mai multe categorii sociale

(Deschamps & Doise, 1978).