Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi

Nuvela „Alexandru Lăpușneanul” este prima nuvelă romatică de inspirație istorică din
literatura română, o capodoperă a speciei.
Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei „Dacia literară” (1840) nuvela
ilustrează una dintre sursele literaturii romantice, istoria națională (Evul Mediu).
Este o nuvelă deoarece este o specie epică în proză, cu o construcție riguroasă având un fir
narativ central. Se observă concizia intrigii, perspectiva narativă obiectivă, personajele sunt relativ
puține, caracterizate pe scurt, accentul căzând pe caracterizarea personajului principal.
Este o nuvelă romantică datorită mai multor trăsături: specie, inspirația din istoria națională,
temă, conflict, personaje excepționale în situații excepționale, personaje construite în antiteză (dintre
blândețea doamnei și cruzimea domnitorului), descrieri cu valoare documentară (descrieri ale
vestimentației și ale obiceiurilor).
Imaginea domnitorului este conturată în „Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche,
cronică din care Negruzzi preia scene, fapte și replici, dar se distanțează de realitatea istorică prin
apelul la ficțiune. Astfel, Moțoc, Veveriță și Spancioc fugiseră în Polonia și nu mai trăiau în a doua
domnie a lui Alexandru Lăpușneanu; ca personaje ele sunt prezente pentru a ilustra tipuri umane
(boierul trădător și boierii patrioți).
Nuvela istorică este o specie literară cultivată de romantici care evocă trecutul istoric prin:
temă, personaje și culoarea epocii.
Nuvela are ca temă lupta pentru putere în Moldova la mijolcul secolului al XVI-lea,
prezentând a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu (1564-1569).
Naratotul este omniscient, omniprezent, detașat, predominant obiectiv, dar intervine direct
prin câteva epitete de caracterizare (tiran). Narațiunea este la persoana a III-a, obievtivă.
Textul are 4 capitole care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un moto cu rol
rezumativ: capitolul I.: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” (răspunsul dat de Lăpușneanu boierilor
care îl ceruseră să se întoarcă pentru că poporul nu îl vrea); capitolul al II-lea: „Ai să dai samă,
Doamna!” (avertismentul pe care văduva unui boier îl adresează doamnei Ruxandra pentru că nu
oprește crimele soțului); capitolul al III-lea: „Capul lui Moțoc vrem” (cererea poporului care îl vede
pe Moțoc ca vinovat pentru toate nemulțumirile); capitolul al IV-lea: „De mă voi scula, pre mulți am
să popesc și eu” (amenințarea rostită de Lăpușneanu care, bolnav, fusese călugărit, pierzând astfel
puterea domnească).
Capitolul I. Cuprinde expozițiunea (întoarcerea lui Lăpușneanu la tronul Moldovei în 1564 în
fruntea unei armată tucești și întâlnirea cu cei 4 boieri trimiși de Tomșa: Veveriță, Moțoc, Spancioc,
Stroici) și intriga (hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de
boierii trădători).
Capitolul al II-lea corespunde desfășurării acțiunii și cuprinde o serie de evenimente declanșate
de reluarea tronului de către Alexandru Lăpușneanu: fuga lui Tomșa, arderea cetăților, desființarea
armatei, confiscarea averilor boierești, uciderea unor boieri, intervenția doamnei Ruxandra pe lângă
domnitor pentru a înveta omorârile și promisiunea pe care acesta i-o face.
Capitolul al III-lea conține mai multe scene romantice, prin caracterul lor excepțional:
participarea și discursul domnitorului la slujba religioasă, ospățul de la palat și uciderea celor 47 de
boieri, omorârea lui Moțoc de mulțimea revoltată și „leacul de frică” pentru doamna Ruxandra.
Capitolul cuprinde punctul culminant.
 În capitolul al IV-lea este înfățișat deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După 4 ani
de la cumplitele evenimente, Lăpușneanu se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav, domnitorul este
călugărit. Când își revine amenință să îi ucidă pe toți, inclusiv pe propriul fiu, urmașul la tron.
Doamna Ruxandra acceptă sfatul boierilor de a-l otrăvi.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a personajului
principal.
Principalul conflict, exterior este cel politic: lupta pentru putere între domnitor și boieri.
Conflictul secundar, între domnitor și Moțoc, boierul trădător evidențiază dorința de
răzbunare a domnitorului.
Conflictul social, între boieri și popor este limitat la revolta mulțimii din capitolul al treilea.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale în situații
excepționale, antiteză ca procedeu de construcție, replicile memorabile.
Alexandru Lăpușneanu este personajul principal al nuvelei, personaj romantic excepțional
care acționează în situații excapționale (de exemplu scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc,
scena morții domnitorului otrăvit). El este tipul domnitorului sângeros, tiran și crud, fiind construit
din contraste.
Este hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic.
Este caracterizat direct de către narator („purta coroana paleologilor”, „era foarte galben la față”,
„răspunse Lăpușneanu cu sânge rece”), de alte personaje („crud și cumplit este omul acesta” –
mitropolitul Teofan) și prin autocaracterizare („N-aș fi un nătărău de frunte când m-aș încrede în
tine?”).
Caracterizarea indirectă reiese dim fapte, limbaj, comportament, relații cu alte personaje,
gesturi, atitudine, vestimentație.
Doamna Ruxandra este un personaj secundar, romantic, construit în antiteză cu Lăpușneanu:
blândețe – cruzime. Ea nu acționează din voință proprie nici când îi cere soțului său să înceteze cu
omorârile, nici când îl otrăvește.
Boierul Moțoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laș, intrigant. El nu urmărește decât
propriile interese. De aceea îl trădase pe Lăpușneanu în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia îl
lingușește.
În antiteză cu boierul trădător sunt personajele episodice Spancioc și Stroici, boieri tineri și
patrioți.
Personajul colectiv, mulțimea revoltată apare pentru prima dată în literatura noastră.
Predomină dialogul, narațiunea și descrierea fiind reduse. Descrierile (vestimentația și
obiceiurile, masa domnească) au valoare documentară.
Limbajul personajelor este unul dintre principalele mijloace de caracterizare și redă trăsături
în mod indirect prin replicile memorabile („dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”).
„Alexandru Lăpușneanul” este o nuvelă romantică prin respectarea principiului romantic
enunțat în „Introducție” la „Dacia literară” (inspirația din istoria națională), dar și prin specie, temă,
personaje excepționale în situații excepționale, antiteze.