1. Semnificaţia şi obiectul de studiu al Merceologiei şi expertizei mărfurilor nealimentare.

Expertiza se poate defini ca mijlocul de probă prin care, în baza unei cercetări metodice folosind procedee ştiinţifice, expertul
aduce la cunoştinţa organului care l-a împuternicit concluzii motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt
necesare cunoştinţe specializate. Scopul cercetării este de a elucida unele chestiuni de fapt in faţa unor organe judiciare sau in
faţa partenerilor unui contract.
Obiectul expertizei merceologice este stabilirea exactă a calităţii reale a loturilor de produse, in relaţie cu condiţiile, cauzele,
locul şi imprejurările care au generat abateri de la calitatea prescrisă şi contractată

2. Conexiunea merceologiei cu alte ştiinţe.

3. Politica de protecţie a consumatorilor pe plan naţional şi internaţional.

4. Tipuri de clasificări şi codificări ale mărfurilor.

Codul este o combinatie de 4 elemente simbolice prin care se reprezinta o informatie. Aceste elemente pot fi litere (cod
alfabetic), cifre (cod numeric) sau litere si cifre (cod alfanumeric).
Codificarea reprezinta operatiunea de transformare in cod a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.
Clasificarile combinate utilizeaza un sistem de codificare ierarhizat – secvential, codul avand o zona de ordonare
corespunzatoare clasificarii ierarhice, urmata de o zona secventiala.
Codul european al articolelor (European Article Numbering – EAN).
Ambele sisteme utilizeaza codificarea cu bare.
Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafica a caracterelor numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de
culoare inchisa cu spatii albe de dimensiuni definite.
Tehnologia codului cu bare se bazeaza pe recunoasterea acestor combinatii de bare si spatii, cu ajutorul unor echipamente
informatice specializate.

5. Proprietățile consumiste care condiționează utilitatea mărfurilor:

gruparea și caracteristica generală a grupelor (proprietățile sociale, funcționale, ergonomice, estetice, de fiabilitate, de securitate,
ecologice etc.) .
Marfurile de larg consum se produc in rezultatul unor procese tehnologice ce si se realizeaza in sfera de comert pentru a
satisface cerintele impuse.
Proprietati sociale a marfurilor caracterizeaza totalitatea marfurilor de larg consum necesare pentru satisfacerea cerintelor
consumatorilor
Proprietatile functionale permit a determina ce cerinte ale consumatorului poate satisface marfa data si in ce masura in
comparatie cu alte marfuri analogice.

6.Definirea, rolul şi importanţa activităţii de standardizare în activităţile comerciale.

Standardizarea se defineşte ca acţiunea de stabilire a unor regului in scopul realizării ordinii intr-un domeniu dat, in avantajul şi
consensul tuturor celor interesaţi. Standardizarea reprezintă activitatea de elaborare a unor documente de referinţă care
cuprind soluţii ale unor probleme tehnice şi comerciale cu carcter repetitiv, pentru obţinerea unei economii de asamblu,
respectand cerinţele funcţionale şi cele de securitate.

7. Clasificarea standardelor: Categorii şi tipuri de standarde - conţinutul, domeniile şi nivelul de aplicare.

8.Sortimentul mărfurilor: felurile și principiile de formare.
9.Calitatea mărfurilor: factorii care influențează la formarea și păstrarea calității, metodele de estimare a calității.
10.Certificarea mărfurilor.

11. Esenţa, sarcinile şi tipuri de expertize merceologice.

Expertiza cantitativă – aprecierea caracteristicilor cantitative ale mărfurilor de către experţi în cazurile cînd este imposibil de a
utiliza metode de măsurare şi/sau în cazurile cînd trebuie de confirmat veridicitatea rezultatelor măsurărilor efectuate de către o
parte independentă.
Masa brută – reprezintă masa sumară a mărfii şi ambalajului şi poate fi apreciată prin cîntărirea tuturor unităţilor de
ambalaj din lotul de marfă sau prin înmulţirea masei brute medii a fiecărei unităţi de ambalaj cu cantitatea totală din lot.
Masa netă – reprezintă masa mărfii fără ambalaj. Masa nată a mărfurile neambalate se apreciază prin cîntărire.

1
 Pentru aprecierea diferitor indici cantitativi a mărfurilor se folosesc diferite metode:
Expertiza calitativă – reprezintă determinarea caracteristicilor calitative a mărfurilor de către experţi pentru a stabili
corespunderea cerinţelor documentelor normative.
În dependenţă de destinaţie, expertiza calitativă se împarte în 5 tipuri: expertiza de recepţie după calitate, expertiza
deplinătăţii setului, expertiza calităţii mărfurilor noi, degustarea şi expertiza conform contractelor.
Expertiza de recepţie după calitate – aprecierea calităţii mărfurilor de către experţi pentru confirmarea autenticităţii
rezultatelor în timpul recepţiei şi poate avea temeiurile:
• divergenţe între furnizor şi cumpărător rezultate în urma efectuării controlului de recepţie petrecut de către
cumpărător în lipsa furnizorului;
• necorespunderea calităţii efective a mărfii la recepţie cu cea indicată în documente;
• la prezenţa ambalajului deformat;
• la prezenţa pierderilor esenţiale în procesul transportării sau păstrării.
Expertiza deplinătăţii setului – aprecierea de către expert a prezenţei elementelor necesare setului şi corespunderea
acestora inscripţiilor indicate în documentele tehnice. Acest tip de expertiză se foloseşte mai mult pentru produsele
nealimentare
Expertiza calităţii mărfurilor noi – aprecierea calităţii mărfurilor după nomenclatorul indicatorilor ce caracterizează gradul
de noutate, posibilitatea şi utilitatea punerii în vînzare.
Expertiza mărfurilor conform contractelor – aprecierea de către experţi a respectării cerinţelor calităţii indicate în
contracte.
Cel mai răspîndit tip de contract este contractul de vînzare-cumpărare
Expertiza sortimentală – determinarea de către expert a caracteristicilor calitative şi cantitative a mărfurilor pentru a constata
corespunderea lor sortimentală.
Expertiza documentală – prevede verificarea corectitudinii înscriirilor în actele ce însoţesc lotul marfar şi este unica modalitate
realizată fără contactarea lotului marfar.

12. Sursele de litigii generatoare de expertize merceologice.

Cele mai multe litigii in soluţionarea cărora se apelează la expertiza merceologică au ca obiect calitatea produselor şi
anume substituirea, denaturarea, inlocuirea şi deprecierea calitativă, dar şi pierderile in circuitul tehnic al produselor.
Litigiile privind calitatea produselor pot avea ca principale surse următoarele:
a). Substituirea de produs constă in livrarea unor produse cu aceeaşi destinaţie şi preţ cu produsele contractate, dar care au
indici de calitate diferiţi de cei specificaţi in standarde sau alte documente la care sa făcut referire in contract.
b). Denaturarea produselor constă in fabricarea şi comercializarea unor produse ale căror caracteristici nu corespund valorilor
prescrise şi nu sunt in concordanţă cu preţul. In categoria denaturării produselor se incadrează următoarele:
a) Modificarea reţetei de fabricaţie
b) Abaterea de la tehnologia de fabricaţie
c) Falsificarea produselor

13. Elementele structurale ale expertizei merceologice.

Organizarea corectă a petrecerii expertizei merceologice joacă un rol foarte important la primirea rezultatelor obiective şi
veridice. La planificarea efectuării expertizei merceologice se iau în considerare trei etape:
 etapa pregătitoare;
 etapa de bază;
 etapa finală.
Petrecerea expertizei merceologice se efectuează în conformitate cu Instrucţiunea cu privire la desfăşurarea expertizei
mărfurilor de către experţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova din 25.12.2003.
Etapa pregătitoare
Înainte de a începe petrecerea expertizei se cercetează premisele efectuării ei, ceea ce determină sarcinile expertizei.
După aceasta se aleg mijloacele şi metodele efectuării expertizei.
Expertiza se efectuează în baza cererilor-comandă scrise ale organizaţilor şi persoanelor fizice interesate sau în baza
contractelor tipizate ce se înregistrează într-un Registru special sau în sistemul automatizat, cu atribuirea numărului de
înregistrare. În toate subdiviziunile cheltuielile pentru servicile de efectuare a expertizei sînt suportate de beneficiar, conform

2
tarifelor aprobate de către Camera de Comerţ şi Industrie, iar în cazurile de întocmire a contractelor – conform preţului
contractual.
Cererea trebuie să cuprindă următoarea informaţie: denumirea beneficiarului, adresa şi numărul de telefon, denumirea
mărfii, cantitatea şi locul de amplasare, ţara furnizoare, sarcina expertizei, codul fiscal şi codul TVA, obligaţiunile beneficiarului,
data, semnătura solicitantului confirmată prin ştampilă
Etapa de bază
Începerea acestei etape poate fi considerată prezentarea expertului la beneficiar sau adunarea grupului de lucru pentru
efectuarea expertizei.
Documentele necesare pentru soluţionarea sarcinii stabilite pentru expertiză, expertul le primeşte de la beneficiar.
Expertiza se începe cu studierea de către expert a documentelor prezentate. Pe documentele prezentate expertul notează
„prezentat expertului”, confirmă prin semnătură şi dată.
La efectuarea expertizei trebuie să participe cel puţin doi reprezentanţi competenţi ai beneficiarului.
În conformitate cu sarcina expertizei, expertul notează în caietul de lucru toată informaţia necesară pentru întocmirea
raportului de expertiză.
În funcţie de sarcina pusă de către beneficiar, în timpul determinării indicilor calităţii mărfurilor, expertul alege:
• tipul controlului (verificarea prin sondaj, verificarea integrală);
• metoda verificării (metoda de măsurare sau organoleptică);
• tipurile testărilor (testări distructive sau nedistructive);  condiţiile şi locul efectuării testărilor
(testările de laborator).
Etapa finală
Aceasta este una dintre cele mai importante etape în care se efectuează totalurile lucrului efectuat. Scopul acestei etape
reprezintă analiza şi evaluarea rezultatelor obţinute şi oformarea lor documentală.
Raportul de expertiză se întocmeşte separat pentru fiecare lot de marfă, recepţionat de către furnizor conform unui singur
document de transport. Nu se permite includerea într-un singur raport a mărfurilor primite conform diferitor contracte de la
furnizori diferiţi.
Rezultatele expertizei se întocmesc în baza însemnărilor efectuate de expert în caietul de lucru în timpul desfăşurării
expertizei.
Raportul de expertiză este alcătuit din trei părţi: partea introductivă, constatare şi concluzie.

14. Metodologia modernă de expertizare a mărfurilor nealimentare.

15. Perfectarea rezultatelor procedurii de expertiză a mărfurilor nealimentare.

Raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:
a. Preamblul – unde se arata numele si prenumele expertului, instanta care la numit si nr dosarului.
b. Scurt istoric al litigiului – aici se arata numele sau denumirile partilor, adresele lor si intro succesiune
cronologica principalele puncte si data ale litigiului.
3. Obiectul expertizei 4. Procedura investigatiilor 5. Constatarile expertului 6. Borderoul de
anexe 7. Anexele
Raportul este parafat pe fiecare pagina de expert, fiecarui participant I se inmineaza o copie oficiala, si instantei I se
inmineaza raportul nu mai tirizu decit cu 5 zile inainte de judecata.

16. Rolul şi locul maselor plastice în viaţa cotidiană a omului contemporan. Caracteristica maselor plastice obţinute în
baza răşinilor policondensate: felurile, proprietăţile de bază, utilizarea.
Industria materialelor plastice este cel mai dinamic sector din industria chimică. Interesul manifestat de industrie pentru
materialele plasticese explică prin uşurinţa de prelucrare şi lipire a acestor produse, prin greutatea lor redusă şi desigur prin
sinecostul redus al acestora.
Datorită proprietăţilor sale materialele pastice sunt pe larg utilizate în diferite domenii ale industriei naţionale, în agricultură,
în construcţia de maşini, în industria alimentară, în industria uşoară, în producerea mărfurilor de uz casnic etc.

17. Compoziţia maselor plastice: caracteristica generală a substanţei de bază, materialelor de umplutură, plastifianţilor şi
altor componenţi. Clasificarea maselor plastice.

3
Compoziţia maselor plastice. Materialele plastice reprezintă un produs obţinut dintr-un şir de materii prime aşa ca substanţa de
bază sau polimerul, materiale de împlutură, plastifianţi, coloranţi, stabilizatori şi alte adaosuri.
Substanţa de bază ( polimerul ) este obţinută prin modificarea unor substanţe naturale sau pe cale sintetică prin recţii de
polimerizare sau policondensare.
Matreialele de împlutură contribuie la sporirea rezistenţei mecanice, termorezistenţei, rezistenţei chimice, proprietăţilor
dielectrice, precum şi la scăderea costului maselor plastice. Cele mai utilizate materiale de împlutură sunt materialele su formă
de pulbere (mică, grafit, cuarţ, lemn), fibre (bumbac, iută, azbest) şi ţesături (bumbac, sintetice).
Plastifiantul este o substanţă ce contribuie la sporirea plasticităţii, micşorarea fragilităţii şi rigidităţii, mărirea rezistenţei la
temperaturi joase, la acţiunea luminii, uşurează procesul de modelare. Ca plastifianţi se folosesc ftalaţii şi fosfaţii.
Coloranţii dau culoare materialului plastic, contribuind şi la diversificarea sortimentului. În calitate de coloranţi se utilizează
pigmenţii minerali sau coloranţii organici.
Stabilizatorii sunt cei ce conferă materialului plastic stabilitate la încălzire, oxidare şi lumină. În calitate de stabilizatori se
folosesc fenolii, negrul de fum şi alţii.
Clasificarea maselor plastice
Masele plastice se clasifică după următoarele criterii:
• după originea materialului de legătură masele plastice se împart în două grupe:
a) masele plastice obţinute pe baza polimerilor sintetici;
b) masele plastice pe baza polimerilor naturali modificaţi.
• după modul de comportare la temperaturi sporite masele plastice se împart în mase plastice termoplastice şi mase
plastice termoreactive (reactoplaste).
• după rigiditate masele plastice se împart în rigide(fenolplastele, aminoplastele, polisterenul), semirigide(polietilena,
polipropilena, poliamidele) şi moi(plasticatul din policlorura de vinil, poliuretanele şi altele).
• după macrostructură masele plastice se împart în omogene şi neomogene sau compoziţionale

18. Caracteristica maselor plastice obţinute în baza răşinilor polimerizate: felurile, proprietăţile de bază, utilizarea.
19. Proprietăţile generale a maselor plastice: chimice, fizice şi mecanice. Caracteristica maselor plastice obţinute în baza
polimerilor naturali modificaţi: felurile, proprietăţile de bază, utilizarea.

Materiile prime folosite la obţinerea maselor plastice sunt:

a) materii prime de bază: - polimerii sintetici sau naturali -(mai puţin utilizaţi). Polimerii sintetici se obţine prin reacţii de
polimerizare şi policondensare. Substanţele ce se supun acestor reacţii se numesc monomeri. b) materii prime auxiliare:
- plastifianţi – se folosesc cu scopul de a prelucra mai uşor masele plastice, sporesc proprietăţile tehnologice ale polimerului. În
calitate de plastifianţi pot fi folosiţi fosfaţii şi ftaliţii, sau sub formă de săruri sau sub formă de făină de oase de animale. Ele
măresc elasticitatea şi sporesc rezistenţa la temperaturi joase.
- materiale de umplutură – îmmbunătăţesc rezistenţa maselor plastice la tracţiune, sporesc duritatea, stabilitatea, de asemenea
reduc costul maselor plastice, de exemplu: rumeguş de lemn, cuarţ, grafit, mică, fibre, deşeuri de bumbac, deşeuri de iută,
azbest, deşeuri de la ţesături de cînepă, etc. Ele se adaugă sub formă de pulbere.
- stabilizatori – conferă maselor plastice stabilitate la încălzire, la acţiunea luminii, la acţiunea oxigenului. Unele mase plastice
îmbătrînesc mai repede în timp.
- materiale colorante (sau pigmenti sintetici) – se folosesc la obţinerea produselor de diferite culori.
- materiale de întărire – se utilizează răşini sintetice (clei sintetic). Aceste materiale se folosesc pentru ca materialul plastic să
capete duritate. Un alt material de întătrire este policlorura de vinil – material din care este obţinut ţevile de la apă, de la gaz.

20. Principiile şi metodele de obţinere a articolelor din mase plastice: esenţa metodelor, particularităţile distinctive ale
articolelor obţinute prin diferite metode.
Metode de obţinere:
a. ştanţare – obiecte de adâncime mică
b. presare – termorigide
c. calandrare – sistem de cilindri, se obţin pelicule de diferite mărimi
d. extrudere – produse de tip ţeavă
e. turnare – în forme, rămâne urma canalului de turnare
f. suflare sub presiune – are urma matricei Clasificarea articolelor din mase plastice:

4
 i. după tipul de material plastic din acre sunt confecţioante (polietilenă, policlorură de vinil, aminoplaste,
fenoplaste, polistiren)
ii. după domeniul de utilizare (mărfuri de uz casnic, pt construcţii şi instalaţii electrotehnice, articole de
marochinărie)

21. Mărfuri din mase plastice: clasificarea, proprietăţile consumiste, caracteristica sortimentului.
Clasificarea maselor plastice dupa destinatie: de menaj, de galanterie, de menire social- cultural.
Articolele de menaj includ urmatoarele: pentru pregatirea, servirea, igiena in locuinta, lucru in gradina si diverse.
Articole de galanterie: pieptanat, bijuterii, lucru manual, de fumat, furnitura, igiena etc.
Articole de menire social- cultural: jucarii, jocuri, articole de birou, sport, decorative.
Sortimentul din mp: gama sortimentala a marfurilor din material plastic de uz casnic:
- articole pentru imbuteliere (bidoane, butoaie, canistre, butelii etc.)
a. articole pentru pastrarea alimentelor
b. articole pentru servitul mesei
c. articole pentru pastrarea alimentelor
d. articole pentru curatenie - articole decorative - articole diverse.

22. Clasificarea şi caracteristica sortimentului produselor de spălat, proprietăţile consumiste, ambalarea, marcarea şi
păstrarea.
Detergenţii sînt substanţe active de suprafaţă ce fac parte din grupa de mărfuri chimice de uz casnic pentru spălat şi
curăţat rufe.
Expertiza organoleptică cuprinde identificarea următorilor indici:_
• identificarea marcării şi ambalării;
• identificarea sortimentului;
• identificarea caracteristicilor de calitate:
a) Culoare
b) Mirosul:

22. Produsele cosmetice: noţiuni generale, clasificarea,materia primă şi auxiliară, sortimentul, indici de calitate.
Sortimentul produselor cosmetice cuprinde 3 grupe mari si fiecare grupa la rindul ei se imparte in mai multe
subgrupe:
1. Produse de igiena
2. Produse de parfumerie
3. Produse cosmetice propriu-zise
Grupa produselor de igiena cuprinde:
a. sapunuri de tualeta, sapunuri deodorante, etc.
b. preparate pentru baie si dus (saruri, spume, uleiuri, geluri)
c. deodorante si antitranspirante
d. produse pentru ingrijirea parului:
e. produse pentru ras (crème, spume, lotiuni)
f. produse pentru bai de soare (plaja)
g. produse de igiena intima externa
Grupa produselor de parfumerie:
- parfumuri
h. ape de toaleta
i. ape de colonie
Grupa produselor cosmetice propriu-zise:
j. crème, emulsii, lotiuni, geluri si uleiuri pentru piele (fata, miini, picioare)
k. masti pentru fata (cu exceptia produselor care actioneaza ca abrasive superficiale ale pielii pe cale
chimica)
l. baze nuantatoare (lichide, paste, pudre)

5
 m. pudre (de machiaj, dupa baie, pudre igienice)
n. depilatoare
o. produse pentru machiaj si indreptarea acestuia (de pe fata si ochi)
p. produse destinate aplicarii pe buze
q. produse pentru ingrijirea unghiilor se decolorarea lor - produse de albire a pielii - produse antirid.

La expertiza produselor cosmetice se determina:

1. denumirea produsului
2. marca de fabricatie comerciala
3. datele etichetei de prezentare (denumirea, modul de intrebuintare, termen de valabilitate,
producatorul, concentratia, standardul, compozitia chimica, etc.)
4. ambalajul (plastic, carton, sticla)
5. indicii organoleptici:
r. aspectul exterior
s. consistenta si mirosul (lichida, solida, semilichida, miros placut, puternic, normal)
t. culoarea
u. defectele (crapaturi, miros neplacut,etc.)

24. Produsele de parfumerie: noţiuni generale, clasificarea,materia primă şi auxiliară, sortimentul, indici de calitate.
Grupa produselor de parfumerie: - parfumuri
a. ape de toaleta - ape de colonie

25. Clasificarea şi caracteristica materialelor de bază şi auxiliare şi rolul lor la formarea calităţii mărfurilor din sticlă. La
obţinerea sticlei sunt utilizate materii prime principale, în rândul cărora intră vitrifianţii, fondanţii şi materii prime
secundare, în rândul cărora intră: afinanţii, decoloranţii şi opacizanţii.
A. Materii prime principale Vitrifianţii
Sunt oxizi acizi cu rol principal în obţinerea sticlei.
Dioxidul de siliciu (SiO2) sau nisipul. Este constituentul de bază al sticlei.
De puritatea lui depinde calitatea lui de sticlă. Nisipul cuarţos nu trebuie să conţină impurităţi admise a unor oxizi de fier pentru
a nu influenţa negativ proprietăţile specifice ale produselor din sticlă
Fondanţii
Sunt oxizi alcalini care au rolul principal de a coborî temperatura de topire a vitrifianţilor. Introducerea acestor oxizi se face prin
intermediul carbonatului de sodiu (soda calcinată) şi a carbonatului de potasiu.
Stabilizanţii
Au rolul de a mări stabilitatea chimică, termică şi electrică a sticlei. Din această grupă fac parte oxizi alcalino-pământoşi şi oxizii
metalelor grele. Cel mai utilizat este oxidul de calciu, care împreună cu bioxidul de siliciu şi oxidul de sodiu se regăsesc în
majoritatea sticlelor industriale (sticla calcosodică).
• Oxidul de magneziu, împreună cu oxidul de calciu, măreşte stabilitatea chimică şi rezistenţa mecanică.
• Oxidul de bariu, utilizat pentru sticla optică şi sticla de cristal, conferă luciu puternic şi măreşte indicele de refracţie, de aceea
se utilizează pentru sticla specială.
Cioburile de sticlă se folosesc în proporţie de 15-30% şi sunt acelea care rezultă din procesul tehnologic. Ele reprezintă sticla
gata elaborată, având toţi componenţii oxidici în proporţiile necesare şi înglobând o mare cantitate de energie necesară
reacţiilor ce au loc la formarea sticlei.
B. Materii prime secundare
Afinanţii
Au rolul de a limpezi masa sticloasă de gaze rezultate din reacţii, pentru a micşora sau elimina defectele din produsele finite
produse de bule.
Decoloranţii. Se introduc cu scopul înlăturării culorilor datorate impurităţilor (în special oxizilor de fier) din materiile prime.
Aceasta se poate face prin decolorarea chimică sau decolorarea fizică.
Coloranţii. Se utilizează pentru obţinerea unor sortimente de sticlă cu diferite culori.
Opacizanţii. Au rolul de a conferi sticlei aspect translucid sau opalescent.

6
Acceleratorii de topire. Au rolul de a intensifica reacţiile în stare solidă, şi accelerază dizolvarea silicei în masa de sticlă topită. Se
utilizează: clorura de sodiu,azotatul de sodiu, trioxidul de arsen etc
Oxidanţii şi reducătorii. Au rolul de a realiza un mediu oxidant şi,respectiv, mediu reducător în masa de sticlă topită

26. Procesul de producere a articolelor din sticlă. Caracteristica metodelor de decorare a articolelor din sticlă şi
particularităţile distinctive.
Obţinerea produselor din sticlă comportă mai multe faze.
1. Recepţionarea materiilor prime şi auxiliare
La unele dintre materiile prime se verifică, prin analizele de laborator, compoziţia chimică, culoarea, granulaţia, umiditatea şi
altele.
2. Dozarea amestecului de materii prime se realizează prin cântărire conform reţetelor de fabricaţie. Omogenizarea acestora se
face cu utilaje speciale.
3. Topirea amestecului cuprinde:
• formarea masei sticloase se realizează la temperatura de 1200-15800C, ca rezultat al descompunerii materiilor prime cu
degajarea gazelor, a reacţiilor dintre componenţi şi topitura integrală a amestecului. Nerespectarea temperaturii de topire dă
naştere la defecte de aspect, numite incluziuni de material netopit în masa sticloasă, care afectează transparenţa şi rezistenţa
mecanică.
• Afinarea (limpezirea) sticlei, constă în eliminarea completă a gazelor rezultate din reacţii.
• Omogenizarea masei sticloase se realizează prin agitare mecanică sau prin barbotare cu gaze.
• Condiţionarea termică constă în menţinerea temperaturilor de topire a sticlei la o anumită temperatură, în vederea
fasonării în bune condiţii.
4. Fasonarea obiectelor din sticlă. Constă în realizarea formei dorite a obiectului şi se poate efectua prin mai multe
metode: . Metoda de fasonare Caracteristici ale operaţiei şi ale produsului
1 Suflarea :
-manuală (cu ţeava sticlarului)
-mecanică: semiautomată şi automată
2 Presarea:
-manuală,
-semiautomată, -
automată
3 Suflare-presare Este un procedeu automat realizat cu maşini de fasonare prin suflare-presare. Se aplică pentru obiecte cu gura
largă cum sunt paharele, borcanele etc.
4 Tragerea Se aplică pentru geamuri, ţevi, plăci, iar produsele sunt de calitate superioară.
5 Laminarea Se aplică pentru geamuri ornament cu o faţă în relief.
5. Recoacerea
Este operaţia de răcire lentă a obiectelor din sticlă în scopul înlăturării tensiunilor interne
6.Finisarea obiectelor din sticlă
Se poate realiza prin trei categorii de metode şi anume: mecanice, fizice (pictare, depunere de sticlă colorată ş.a.) şi chimice.
Dintre operaţiunile de finisare, cea mai importantă este pictarea.
Operaţii mecanice de finisare ale obiectelor din sticlă
1 Tăierea (decalotarea)
Îndepărtarea prin tăiere a calotei ce rămâne după fasonare prin suflare.
2 Şlefuirea Eliminarea proeminenţelor sau marginilor obiectelor după fasonare sau decalotarea cu ajutorul materialelor abrazive.
3 Matisarea(sablarea)
Obţinerea unui aspect mat pe întreaga suprafaţă sau pe anumite porţiuni pentru evidenţierea unor desene.
4 Lustruirea mecanică
Realizează microabraziunea mecanică superficială prin eliminarea ciupiturilor foarte fine apărute în timpul şlefuirii mecanice în
scopul obţinerii unui luciu intens
5 Sculptarea (cizelarea)
Constă în realizarea unui desen în adâncime sau la suprafaţa obiectului, cu ajutorul discurilor
abrazive. Se poate face manual sau automat.
6 Perforarea(găurirea)

7
Constă în executarea de perforări cu ajutorul burghielor alimentate cu o suspensie de abraziv.
Decorarea prin pictare constă în aplicarea pastelor de coloranţi speciali pentru sticlă (coloranţi, fondanţi etc.) pentru mărirea
valorii estetice. După metoda de aplicare a decorului, deosebim:

Operaraţiile chimice de finisare ale obiectelor din sticlă

1 Gravarea chimică Constă în obţinerea unor desene prin coordonarea suprafeţei cu ajutorul acidului fosforhidric cu o
concentraţie de 40%
2 Matisarea chimică ( opacizarea )Constă în transformarea suprafeţei luciose a obiectelor de sticlă în suprafaţă translucidă
care difuzează lumină
3
27. Clasificarea şi caracteristica sortimentului articolelor din sticlă (după destinaţie, metoda de fasonare, compoziţia chimică,
dimensiuni, complexitatea decorului şi complecticitate). Sortimentul:
1. Sticla comuna - poate fi incoloră, colorata, transparenta, trasnlucida, opaca. O copozitie chimica simpla – solnite, pahare,
etc.
2. Sticla cristal – contine Oxid de plumb.
3. Sticla semicristal – cantitati mici de oxid de plumb sau de loc, contine oxid de bariu, calciu, zinc, ofera proprietate
stralucitaore, duritate mai mare, sunet rasunator.
4. Sticla cristal adevarat:
- sticla cristal usoara – oxid de plumb 9-18 %
- sticla cristal semigrea – 18-30% - sticla crsital grea – peste 30%
Cu cit cantitatea de oxid de plumb e mai mare cu atit sticla e mai scumpa, mai dura, mai transparenta.
5. sticla optica – pentru lentile de ochelari, are grad inalt de omogenitate, pentru aparate optice.
6. sticla speciala:
- sticla chimica – sticlarie pentru laborator
- sticla utilizata in electrotiehnica
- sticla armata- se folosesc armaturi metalice
- sticla calita- pentru automobile
- stigla in straturi (duplex, triplex) – sticla antiglont - sticla termoabsorbanta - sticla fonoabsorbanta.

28. Estimarea calităţii mărfurilor din sticlă în comerţ. Defectele mărfurilor din sticlă. Marcarea ambalarea, transportarea şi
păstrarea mărfurilor din sticlă. Expertiza articolelor din sticlă. Defectele mărfurilor din sticlă
Defectele mărfurilor din sticlă pot fi clasificate, după cauzele apariţiei lor, în şase grupe şi anume: defecte de topire, fasonare,
recoacere, călire, de la prelucrarea ulterioară (finisare) şi defecte apărute din operaţiile de manipulare, depozitare şi transport.
Defecte de topire
Sunt defecte sub formă de incluziuni diferite în masa sticloasă, defecte de culoare şi de stabilitate chimică necorespunzătore.
Dintre cele mai importante menţionăm:
- incluziuni de sticlă în sticlă; dungi fine, (aţe) valuri, striuri etc. Cauzate de compoziţia chimică neomogenă a
masei de sticlă;
- - incluziuni de gaze de dimensiuni diferite, de regulă până la 0,8 mm.
- incluziuni de particule solide nevitroase: pietre, noduri sunt determinate de nerespectarea granulaţiei şi pot
influenţa proprietăţile de rezistenţă şi aspect;
Defecte de fasonare
Sunt defecte care apar din operaţia de fasonare şi cuprind mai multe categorii de formă, dimensiune, capacitate etc.
• Defectele de formă
• Defecte de dimensiuni
• Defectele de prelucrare
Defecte de recoacere
Sunt cauzate de nerespectarea curbei de recoacere şi apar sub formă de tensiuni interne, fisuri şi deformare (temperatură mai
mare).
Defecte de călire

8
Sunt cauzate de nerespectarea parametrilor operaţiei de călire şi apar sub formă de urme ale punctelor de susţinere în forme,
deformări, fisuri.
Defecte de la prelucrarea ulterioară (finisarea)
- defecte ce pot apărea de la fiecare operaţie de finisare ca urmare a executării incorecte;
- defecte de şlefuire: şlif incomplet, şlif întrerupt, perete străpuns de şlefuire, neetanşeitatea părţilor şlefuite etc.;
Condiţiile de marcare, ambalare şi depozitare a mărfurilor din sticlă
Marcarea produselor din sticlă se face diferit, după calitate. Obiectele de cristal au eticheta de formă, culoare şi dimensiune
diferită în funcţie de calitate.
Marcaje folosite la etichetarea produselor din sticlă cristal
1 Rotund Auriu Diametrul 1 cm Cristal superior Cristal cu plumb
Se specifică în procente conţinutul de oxid de plumb. Ex. Pb. 24%,
2 Pătrat Argintiu Latura 1 cm Sticlă cristalină
3 Triunghi echilateral
Pe etichetă se trece marca de fabrică şi conţinutul în oxizi de plumb, în procente.
Ambalarea se realizează folosind ca materiale de producţie hârtia de diferite calităţi şi cutii de carton; pe fiecare ambalaj trebuie
aplicată o etichetă cu următoarele menţiuni: marca de fabrică a producătorului, denumirea produsului, calitatea, modelul,
numărul bucăţilor ambalate, semnul de control CTC, numărul total şi data fabricaţiei. Trebuie aplicat şi semnul care defineşte
fragilitatea ("FRAGIL").

29. Clasificarea şi felurile ceramicei fine (porţelanul, faianţa, majolica). Ceramica populară şi particularităţile distinctive
comparativ cu articolele ceramicei fine.
Mărfurile ceramice constituie o grupă importantă de mărfuri ce cuprinde articole de menaj, articole decorative, obiecte
ceramice sanitare, materiale de construcţii de finisaj (plăci ceramice), materiale de construcţii (cărămizi, ţigle, ţevi etc.), ceramică
tehnică şi altele. Mărfurile ceramice pentru articole de menaj şi decorative pot fi obţinute din patru tipuri de masă ceramică, şi
anume: porţelan, semiporţelan, faianţă şi ceramică comună.
Porţelanul
Este un produs ceramic fin, cu structură vitrifiată, de culoare alb-cenuşiu sau alb-gălbui (extrafin) şi translucid, până la
grosimea de 2 mm pentru articolele de menaj, 2,5 mm pentru articolele decorative şi 3 mm pentru porţelanul fosfatic.
Tipuri de porţelanuri moi
1 Porţelanuri fosfatice Conţin ca fondant fosfatul tricalcic (rezultat din calcinarea oaselor).
Sunt cunoscute pe piaţă sub denumirea de“porţelanuri englezeşti”.
2 Porţelanuri moi feldspatice Conţin 30-60% felspat, ceea ce permite vitrifierea la temperaturi joase (1100°C). Sunt cunoscute
porţelanurile Seger.
3 Porţelanurile de frită (artificiale)

Semiporţelanul
Semiporţelanul este o masă ceramică fină, cu multe caracteristici intermediare între faianţă şi porţelan, aspectul lui apropiindu-l
mai mult de faianţă.
Faianţa
Faianţa este o masă ceramică fină, cu o structură poroasă obţinută din materiale argiloase, cuarţ, calcar, felspat, dolomită,
iar arderea se face la temperatură mai scăzută şi este cuprinsă între 850-1250°C. Se caracterizează prin:
- culoare alb-gălbui, gălbuie;
- porozitate mare, exprimată prin absorbţia mare de apă (8-16%);
- glazura poate fi opacă, semiopacă, mată sau colorată;
- permeabilitatea faţă de lichide şi gaze datorită porozităţii mari;
- opacitate, spre deosebire de porţelan, care are o anumită transluciditate în funcţie de grosimea ciobului. Caracterizarea
merceologică a mărfurilor ceramice
După compoziţia masei ceramice, distingem două tipuri: faianţă argiloasă şi faianţă silicioasă. Faianţa argiloasă este folosită mai
mult.

30. Caracteristica procesului tehnologic de producere a articolelor de porţelan.

9
Pentru realizarea unor mărfuri ceramice de calitate care să asigure competitivitate atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă,
trebuie ca fazele procesului tehnologic să se execute corespunzător pentru evitarea defectelor.
Prepararea masei ceramice
Se realizează din amestecul de materii prime pentru produsul ceramic brut cu apă.
1 Fasonare plastică
● Strunjire
● Extrudere
● Presare in formede ipsos
2 Turnare
● Prin varsare(golire)
● Prin umplere
● Turnare la cald
Uscarea produselor fasonate
Uscarea produselor fasonate se realizează în scopul trecerii masei ceramice fasonate, înlăturării fenomenului de deformare ca
urmare a evaporării bruşte a apei şi a eliminării contracţiei.
Uscarea se poate realize pe cale naturală (sopronare) sau artificială (tunele de uscare).
Arderea produselor uscate (arderea I)
Arderea produselor uscate se realizează în cuptoare şi astfel are loc modificarea proprietăţilor, creşterea compactităţii, a
rezistenţei mecanice şi modificarea culorii. Până la 500°C îşi pierde apa de cristalizare, masa ceramică devine poroasă şi
sfărâmicioasă, iar prin amestecarea cu apa nu mai dă un material fasonabil
Glazurarea
Glazurarea constă în depunerea unui strat subţire, sticlos pe suprafaţa produsului, care pătrunde în interiorul porilor şi îl umple,
masa ceramică devenind compactă pe suprafaţă.
Arderea produselor glazurate ( arderea a II-a)
Arderea produselor glazurate se realizează la temperaturi mai scăzute decât prima ardere. În urma arderii glazurii, se
realizează aderenţa stratului de glazură pe suprafaţa produsului ceramic

Decorarea
Decorarea este operaţia de îmbunătăţire a aspectului exterior prin creşterea proprietăţilor estetice. Se realizează prin: decorare
pe glazură şi sub glazură.
Arderea decorului ( Arderea a III-a)
Arderea decorului se realizează la temperaturi şi mai mici decât arderea glazurii şi anume la 400-500°C. În urma acesteia se
conferă rezistenţa decorului la acţiuni mecanice şi chimice. Defecte rezultate: decor supraars, decor neaderent etc.

31. Caracteristica metodelor de decorare a articolelor ceramice, particularităţile distinctive.

1 Pictare manuală Decorare cu o valoare artistică deosebită
2 Decorare cu decalcomanii Este procedeul cel mai utilizat.
3 Pulverizare Suprafeţe uniform colorate şi pentru fonduri în degradeuri
4 Sitografie Decorul este simplu ( desene geometrice, figuri simple).
5 Serigrafie Se folosesc plăci de oţel sau cilindri pe care este gravat desenul. Decorul este special şi se aplică pentru serii mici.
6 Procedeul fotoceramic Reproducerea unor fotografii cu culori vitrifiabile pe suprafaţa unui produs ceramic.
7 Gravură Incrustaţii cu aur
8 Ştampilare Pentru decoruri simple si mărci.
9 Benzi şi linii Decorul cu linii are lăţimea 1,5-4 mm iar cel cu benzi peste 4 mm

32. Clasificarea şi caracteristica sortimentului veselei de menaj din ceramică.

În clasificarea mărfurilor ceramice se are în vedere: mărimea granulelor constituenţilor, compactitatea masei ceramice şi
domeniul de utilizare.
Caracterizarea merceologică a mărfurilor ceramice
După mărimea granulelor constituenţilor deosebim trei grupe:
• mărfuri ceramice brute, (cărămizi, ţigle şi altele);
• mărfuri ceramice semifine, (olărie comună, gresie semifină etc.)

10
• mărfuri ceramice fine, (mărfuri de faianţă, porţelan, semiporţelan, gresie ceramică fină etc.).
După compactitatea masei distingem trei grupe:
• mărfuri ceramice poroase (mărfuri din faianţă, mojolică, olărie comună);
• mărfuri ceramice semivitrifiate sau clincherizate (mărfuri din semiporţelan, gresie ceramică semifină);
• mărfuri ceramice vitrifiate
• mărfuri ceramice pentru construcţii, şi anume:
- produse pentru zidărie: cărămizi, ţigle etc.;
- produse ceramice: faianţă, gresie, majolică, mase speciale;
- obiecte ceramice sanitare din: porţelan, faianţă, gresie, semiporţelan; - tuburi din gresie ceramică ş.a.
• mărfuri ceramice pentru menaj din: porţelan, faianţă, semiporţelan, olărie comună;
• articole ceramice pentru decor, şi anume pentru:
- decorări ale construcţiilor:
- decorări ale spaţiului de locuit (vase, statuete, bibelouri etc.) • articole ceramice de uz industrial:
- recipienţi pentru industria chimică;
- produse pentru aşchiere şi abraziune;
- produse pentru industria electrotehnică, electronică, textilă, aerospaţială, metalurgică etc.

33. Recepţia calitativă a mărfurilor ceramice în comerţ. Defectele articolelor ceramice şi influenţa lor la diminuarea calităţii.
Expertiza articolelor ceramice.
Defectele mărfurilor ceramice pot fi clasificate după cauzele apariţiei lor (calitate necorespunzătoare a materiilor prime,
obţinere) în trei grupe: de formă şi dimensiuni, de suprafaţă şi de decor.
Defecte de formă şi dimensiuni
Defectele de formă şi dimensiuni sunt abateri de la forma normală a obiectului sau de la dimensiunile din normative. Cele mai
frecvente defecte de formă sunt: deformarea marginilor faţă de planul orizontal, ovaliatea si neplaneitatea suprafeţei de sprijin.
Defecte de suprafaţă
Defectele de suprafaţă sunt defectele care afectează calitatea articolului referitoare la culoare si aspectul general.
Defecte de decor
Sunt cauzate din operaţia de decorare, prin nerespectarea decorului de referinţă care contribuie la valoarea estetică a
produsului.
Analiza organoleptică se face prin identificarea tipului de masă ceramică şi verificarea condiţiilor de aspect ( verificarea formei,
dimensiunilor şi defectelor conform condiţiilor de admisibilitate).

34. Importanţa metalelor şi aliajelor în economia naţională şi rolul lor în producerea mărfurilor de larg consum. Noţiuni
generale despre metale şi aliaje. Clasificarea şi caracteristica fontei şi oţelului: proprietăţile, mărcile, utilizarea.
Grupele de mărfuri obţinute din metale, destinate uzului casnic-gospodăresc, satisfac cele mai diverse şi multiple trebuinţe. De
aceea ele sunt şi foarte numeroase din punct de vedere constructiv.
Dintre metalele şi aliajele folosite la obţinerea produselor metalice, aliajele fierului cu carbonul (fonta şi oţelul) ocupă
ponderea cea mai mare.
Fierul este considerat în prezent cel mai important metal util stând î a baza obţinerii aliajelor sale: fonta şi oţelul.
• Fonta este aliajul fierului cu carbonul, în care acesta din urmă intră în proporţie mai mare decât 2,14 %.
Fonta se obţine într-un cuptor înalt, numit furnal, din materii prime ca: minereuri, fondanţi şi combustibili.
Clasificarea şi simbolizarea fontelor. Fontele obţinute sunt de două mari categorii, si anume:
— fonte brute (numite şi fonte de primă fuziune);
• fonte de turnătorie (fonte de a doua fuziune).
• Oţelul este aliajul fierului cu carbonul, în care acesta din urmă ajunge la maximum 1,7%.
Materia primă de bază pentru obţinerea oţelului o constituie fonta.
Oţelurile se pot clasifica din mai multe puncte de vedere, şi anume: compoziţie chimică, prelucrare şi domeniu de
utilizare. Criteriul cel mai important de clasificare a oţelurilor îl reprezintă compoziţia lor chimică, după care, oţelurile se
grupează în:
a) Oţeluri carbon • în compoziţia cărora intră fierul şi carbonul
b) Oţeluri slab aliate

11
 c) Oţeluri aliate (mediu şi înalt aliate) • - grupa cea mai importantă
35. Caracteristica metodelor de obţinere a articolelor metalice: turnarea, deformarea plastică, aşchierea, tratamentul termic
şi termochimic, asamblarea şi finisarea.a. Principalele metode de prelucrare a metalelor pentru obţinerea mărfurilor
metalice. Cele mai utilizate procedee de obţinere a mărfurilor din metale şi 'aliaje sunt: prelucrarea metalelor prin turnare,
deformare plastică, aşchiere şi operaţii de asamblare a pieselor metalice.
1) Turnarea constă în introducerea metalului topit într-o formă al cărui interior produce piesa. După solidificarea
metalului prin răcire rezultă piesa turnată. Variantele metodei de turnare sunt:
 Turnarea în forme de argilă şi nisip
 Turnarea în forme metalice „Metoda Kochil”
 Turnarea sub presiune
2) Prelucrarea metalelor prin deformare plastică se bazează pe capacitatea de deformare plastică a metalelor.
Principalele procedee sunt: laminarea, tragerea (trefilarea), extruderea, forjarea, matriţarea, ambutisarea şi stanţarea.
Laminarea este cel mai economic si mai răspândit procedeu de deformare plastică. Prin laminare, lingourile sau
semifabricatele din metal îşi micşorează secţiunea transversală, în timp ce lungimea creşte, în funcţie de forma dorită
Tragerea constă în introducerea semifabricatului metalic cu un capăt, care a fost turtit si adus la un diametru mai mic, în
orificiul piesei, numit filieră, până iese liber în afara acestuia.
Extruderea constă în introducerea semifabricatului metalic într-un spaţiu liber, numit conteiner, presarea lui cu un piston
(poanson) acţionat de o presă şi trecerea printr-un orificiu al unei matriţe de forma piesei dorite.
Forjarea constă în deformarea la cald sau la rece a semifabricatului metalic, prin lovire cu mijloace manuale sau mecanice
(ciocan sau presă.
Ambutisarea transformă semifabricatul plat într-o piesă cavă.
Ştanţarea este procedeul de tăiere cu ajutorul unei stanţe a întregului contur al unei piese din tablă sau bandă metalică.
3) Prelucrarea metalelor prin aşchiere urmăreşte înlăturarea treptată, sub formă de aşchii a surplusului de material de pe
piesele brute până la dimensiunile exacte, stabilite pieselor finite.
b. Tratamente termice si termochimice. In scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi ale metalelor şi aliajelor, în special în
cazul pieselor din oţel, se aplică o serie de operaţii denumite tratamente termice şi termochimice.
1) Tratamentele termice constau, în principal, în încălzirea pieselor până la o anumită temperatură la care se menţin un
anumit timp, după care se revine la temperatura obişnuită printr-o răcire adecvată
Recoacerea constă în încălzirea piesei la o temperatură destul, de ridicată, menţinerea ei un timp îndelungat la această
temperatură si apoi răcirea lentă a piesei în cuptor.
Normalizarea este identică cu recoacerea, numai că răcirea este făcută în aer liber.
Călirea este operaţia prin care se urmăreşte să se îmbunătăţească rezistenţa si duritatea pieselor din oţel sau din alte
aliaje.
Revenirea se aplică oţelurilor călite, cu scopul micşorării fragilităţii, respectiv îmbunătăţirii tenacităţii.
2)Tratamentele termochimice au rolul de a introduce în straturile de suprafaţă ale pieselor din oţel elemente speciale,
cum sunt: carbon, azot, crom etc. în scopul schimbării compoziţiei chimice, deci şi a proprietăţilor.
c. Metodele de asamblare
Sudarea este operaţia prin care două piese metalice (cu compoziţii identice sau apropiate) se îmbină între ele cu un
material de adaos (metal sau compoziţie intermediară).
Lipirea este operaţia prin care două piese metalice se lipesc cu ajutorul unui aliaj pentru lipit (uşor fuzibil). Există lipire
moale, sub 450° şi tare, peste 450°.
Fălţuirea constă în îndoirea la margini a foilor din tablă subţire, una peste alta şi presarea lor.
Prin filet- înşurubare.
Nituire.
Asamblarea cu ajutorul organelor de asamblare utilizează şuruburile si niturile. Şuruburile asigură asamblări demontabile
iar niturile asamblări nedemontabile.
d. Operaţii de finisare decorativă.
Decorarea articolelor metalice pentru menaj se poate realiza: prin decor litografiat, cu decalcomanii policrome, cu decor
în relief şi cu decor pe zone, pe întreaga suprafaţă şi pe capac.

36. Metalele neferoase şi aliajele lor: clasificarea, caracteristica sortimentului, domeniile de utilizare.

12
 Metalele şi aliajele neferoase, în afară de fontă si oţel, la obţinerea mărfurilor metalice sunt utilizate o serie de metale şi
aliaje neferoase, -ca: aluminiul, cuprul, zincul, staniul, nichelul etc.
1) Aluminiul este utilizat în cele mai diverse ramuri ale industriei: construcţii de avioane, de maşini, electrotehnică,
ambalaje, bunuri de larg consum etc. datorită proprietăţilor sale deosebite. Proprietăţile aluminiului
Metal uşor, de culoare alb-argintie, se prelucrează bine prin turnare datorită punctului său de topire scăzut. (660°C),
posedă o foarte bună conductibilitate termică şi electrică.
Aliajele aluminiului sunt:
• aliaje pentru turnătorie
• aliajele deformabile
2) Cuprul are largă utilizare sub forma unor produse ea: sârme, table, bare, plăci, platbande, ţevi, precum si pentru
acoperiri galvanice, metalizare si lipire. Proprietăţile cuprului
Cuprul sau arama este un metal greu are culoarea roşiatică iar în ceea ce priveşte conductibilitatea termică si electrică
ocupă locul doi după argint.
Aliajele cuprului, după compoziţia lor chimică, sunt de trei categorii si anume: alamele, rezultate în urma alierii cu zincul;
bronzurile — aliaje ale cuprului cu staniul sau alte elemente; alpacaua — aliaje ale cuprului cu nichelul şi zincul.
3) Zincul metal de culoare albă-albăstruie, este mai puţin, conducător de căldură şi electricitate decât cuprul si
aluminiul.
Zincul este rezistent la coroziune deoarece se oxidează la suprafaţă formând o peliculă protectoare.
4) Staniul (cositorul) este un metal, cu un cost mai ridicat si are culoarea alb-argintiu fiind cel mai fuzibil dintre
metalele uzuale. Rezistent la coroziune, nu este atacat şi nu atacă alimentele.
5) Nichelul este un metal de culoare argintie. Este maleabil, ductil, tenace, având o rezistenţă mecanică mare;
stabil la oxidare, acizii îl atacă greu.
6) Cromul are culoarea alb-albastruie spre cenuşiu, cu rezistenţă deosebită la uzură şi coroziune.

37. Vesela metalică: clasificarea, caracteristica sortimentului. Proprietăţile consumiste şi cerinţele de calitate prezentate
veselei metalice.
Vesela metalică
Mărfuri de uz casnic din metal. Sortimentul acestora se deosebeşte după: materia primă: tablă din oţel neagră, emailată,
cositorită, nichelată; tablă inox, fontă.
1) Mărfuri din fontă. Se comercializează, în mod obişnuit: ceaune, cratiţe, oale, cazane, obţinute din fontă cenuşie prin
turnare în diferite tipuri, variante si capacităţi. Unele din acestea sunt emailate în interior sau pe ambele părţi.
2)Mărfuri din sârmă. Sunt obţinute din sârma de oţel neagră şi mai frecvent, cea zincată, cositorită şi nichelată. Sortimentul
cuprinde: coşuri pentru pâine, suporturi pentru tacâmuri şi vase, grătare pentru prăjit pâine şi pentru fript carne, bătătoare
pentru spumă (teluri), suport pentru fiert ouă, bureţi pentru spălat vase (din şpanul rezultat de la strung) etc.
2) Mărfuri din tablă de oţel. Sunt confecţionate din tablă de oţel neagră, emailată, cositorită zincată, litografiată într-
un larg sortiment comercial.
4) Mărfuri din fontă şi oţel (combinate). Sunt destinate pentru operaţii mai complexe în cadrul gospodăriei: maşini de
tocat carne, maşini de măcinat nuci, maşini de măcinat mac, maşini de măcinat fructe si roşii, maşini (râşniţe) pentru măcinat
cafea, râşniţe pentru piper (toate cu acţionare manuală) etc.
5) Mărfuri din aluminiu: oale, „oale minune", cratiţe, cănite, castroane în execuţie uşoară, farfurii, ceainice cu
avertizor (fluier), ibrice, forme ondulate pentru cozonac, polonice, spumătoare, strecurători, sufertaşe de diferite tipuri (cu
capac, etajat, cu închidere ermetică), ligheane, tăvi etc.

38. Aparate pentru prelucrarea termică a alimentelor: clasificarea, particularităţile constructive, cerinţele de calitate şi
controlul calităţii în comerţ.
1. Aparate pentru prepararea termica a alimentelor. Operatii:
a. principiul de functionare – transformarea energiei electrice in energie termica de catre elemente si dispozitive capabile
sa faca aceasta transformare: elemente incalzitoare, generatoare cu microunde.
b. Sortimentul aparatelor electrotermice: termopronjurul (chipitilnic), vase electrice pentru fiert, prajitorul de piine, plite
electrice, gratar electric, rotishorul electric. Masina electrica de gatit, cuptorul cu microunde.

13
 c. Caracteristicele tehnicofuncitonale ale aparatelor electrotermice:
- Caracteristici comune, tensiunea alimentara(220V), frecventsa curentului (50Hz), puterea absorbita de la
retea(W).
- Caracteristici distincte: volumul optim de lichid pentru termoplonjoare.
2. aparate pentru prelucrarea mecanica a alimentelor:
a. principiul de functionare
b. sortimentul aparatelor electromecanice – rishnitsa de cafea, mixerul cu pahar, storcatorul de fructe, robotul de
bucatarie
c. caracteristicele tehnico functionala a aparatelor pentru prelucrarea mecanica:
- caracteristici comune: tensiunea alimentara(220V), frecventsa curentului (50Hz), puterea absorbita de la
retea(W), durata de functionare si de repaus pentru racire.
- Caracteristici distincte: capacitatea de macinare la risnita de cafea, capacitatea paharului la mixer.
3. aparate pentru pastrarea la rece a alimentelor:
a. sortimentul de racitoare electrice:
- dupa temperatura de racire, nr. de compartimente si nr. de agrigate
- dupa forma constructiva (tipa masa, tip dulap, tip bar, tip lada)
- dupa sistemul de racire si degivrare

39. Aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor şi maşinile de spălat vesela: clasificarea, particularităţile
constructive, sortimentul, cerinţele de calitate şi controlul în comerţ.
40. Maşina de spălat albiturile: clasificarea, părţile componente, principiul de funcţionare, sortimentul, proprietăţile
consumiste, cerinţele de calitate şi recepţia calitativă în comerţ.
Aparate pentru intretinerea imbracamintei- aceste aparate electrocasnice realizeaza cu siguranta si precizie operatiile de
spalare, stoarcere, uscare si calcare a imbracamintei, realizind si economie de timp, apa si agenti de spalare. Din aceasta
categorie fac parte: masina de spalat, stors si uscat rufele si fierul de calcat. Masina de spalat rufe.
Masina de spalat rufe executa spalaraea prin agitarea rufelor intrun bazin cu emulsie de spalat, putind realize, in funcite de
complexitatea sa, incalzirea si formarea emulsie, prespalarea, splarea, limpezirea, stoarcerea si uscarea rufelor. Sortimentul
masinilor de spalat se clasifica dupa urmatoarele criterii:
1.Principiul de functionare
- masina de spalt cu pulsator, in care agitarea rufelor in bazinul de spalare se face de catre un dispozitiv care se roteste in
jurul axei sale.
- masina de spalat cu tambur, in care rufele sunt plasate intrun tabor orizontal cu orificii, care se misca cu o m iscare
alternative, in ambele sensuri, cu scurte opriri, ridicind rufele si lasindule sa cada in emulsia de spalare din bauzin.
2. Gradul de automatizare:
- masina simpla de spalat rufele – numai pentru limpezirea si spalarea lenjeriei si a unor rufe marunte.
-masina combinata – are un proces combinat de spalare (incalzirea apei, spalare., limpezire si stoarcerea rufelor).
-masina automata de spalat – asigua atomatizarea intregului ciclu de spalare (incalzirea apei, prespalarea, spalarea, limpezirea
stoarcerea, evacuarea emulsiei si oprire) cu ajutorul programului.
-masina de spalat cu bule de aer – care combina actiunea chimica a detergentilor cu cea create de bulele de aer, inlaturind mai
rapid particulele de murdarie din rufe.
3. dupa destinatie:
-masini de spalat rufe,
-masini de stors rufe,
-masini de uscat rufe,
-masini combinate de spalat si stors rufe,
-masini combinate de spalat, stors si uscat rufe.

4. Dupa numarul de bazine: -cu un bazin, -cu 2 bazine.

5. dupa modul de incarcare.
-frontala
-prin partea superioara.

14
41. Aparate pentru păstrarea la rece a alimentelor: clasificarea, părţile componente, principiul de funcţionare, sortimentul,
cerinţele de calitate şi controlul calităţii lor în comerţ.

42. Clasificarea şi caracteristica sortimentului mobilei.

Clasificarea mobilierului se face după mai multe criterii:
1 Natura materiei prime
- mobilier din lemn masiv;
- mobilier din semifabricate de lemn ameliorat şi înobilat;
- mobilier din materiale lemnoase combinate (lemn masiv, panel, PAL,HDF etc.);
- mobier din materiale diverse (lemn, metal, mase plastice, piele, sticlă, ceramică, materiale textile etc.)
4 Mod de finisare
- mobilier cu suprafaţa şlefuită;
- mobilier cu suparfaţa băiţuită;
- mobilier cu suprafaţa ceruită;
- mobilier cu suprafaţa uleiată;
- mobilier cu finisare decorativă şi de imitaţie; - mobilier cu suprafaţa lăcuită.
4 Mod de prelucrare a reperelor utilizate la obţinerea mobilei
- mobilier obţinut prin prelucrarea reperelor prin operaţii manuale;
- mobilier obţinut prin prelucrarea reperelor prin operaţii manuale şi mecanice.
4 Criteriul constructiv
- mobilier pe schelet
- mobilier din panouri
- mobilier din schelet şi panouri;
5 Funcţionalitate
- mobilier pentru depozitare;
- mobilier pentru şedere şi odihnă;
- mobilier pentru lucru şi/sau servit masa;
- mobilier multifuncţional.
6 Modul de asamblare
- mobilier demontabil;
- mobilier fix (nedemontabil);
- mobilier mixt.
7 Destinaţie
- pentru uz casnic;
- pentru colectivităţi: comercial, hotelier, şcolar, industrial, spitale şi sanatorii etc.
8 Stil
- mobilier modern;
- mobilier în stil clasic;
- mobilier rustic;
- mobilier naturist.

43. Clasificarea și caracteristica fibrelor textile naturale de origine vegetală.

În grupa fibrelor naturale de provenienţă vegetală se includ: bumbacul, inul, cînepa, iuta, iuta de India ş.a.
Bumbacul
Bumbacul este o fibră ce acoperă seminţele plantei cu acelaşi nume. Fibrele de bumbac, spre deosebire de alte fibre
naturale,sînt cele mai întrebuinţate. Bumbacul se cultivă în Asia, Oceania, America de Nord, America de Sud, Europa
Proprietăţile fizice
Fibrele de bumbac au culoarea albă sau albă-gălbuie, luciu redus. Bumbacul face parte din categoria plantelor cu fibre
scurte. în raport cu lungimea şi fineţea fibrelor, deosebim fibre groase, mijlocii şi fibre subţiri.
În funcţie de lungimea fibrelor, bumbacul se divizează convenţional în patru categorii: foarte lung, lung, mijlociu şi scurt.

15
FIRE LIBERIENE
Plantele liberiene (inul, cînepa, iuta ş.a.) conţin celuloză, care se află în tulpină şi frunze.
Fibrele liberiene se deosebesc de bumbac prin complexita -tea compoziţiei chimice şi prin conţinutul mai mare de substanţe
neceluloide, care ridică umiditatea şi complică procesul de curăţare.
Rezistenţa la tracţiune a fibrelor liberiene depăşeşte cu mult rezistenţa bumbacului. La umezire fibrele se înflă şi îşi măresc
rezistenţa, alungindu-se.
Inul
Inul este o plantă iubitoare de lumină şi umezeală. Inul-de-fuior este cultivat pentru fibre. Înălţimea tulpinii este de circa 60-
100 cm şi are puţine capsule de seminţe.
Proprietăţile chimice
Conţinutul celulozic al inului poate varia de la o regiune la alta. Fibra elementară de in este mai rezistentă la agenţii chimici
decît bumbacul .
Proprietăţile fizice
Inul are greutatea specifică reală 1,5 g/cm2 , umiditatea admisă - 12%, culoare gălbuie, cenuşie sau cafenie. Culoarea este un
criteriu important de clasificare a fibrelor.
Cînepa
Perioada de vegetaţie a cînepei este de 140-160 zile, înălţimea de 2-4 m. Se cultivă în Ungaria, Romвnia, Polonia, Bulgaria,
Turcia, India, Pakistan şi alte ţări.
Iuta
Iuta este o plantă tropicală. 90% din producţia ei revine Pakistanului, Indiei, Bangladeşului, Chinei, Braziliei, Iranului.Iuta este
o plantă iubitoare de lumină şi căldură. Înălţimea ei atinge 1,5-4 m. Fibrele au o rezistenţă redusă la presiune şi aburi.

Manila sizalul
Manila se obţine din frunzele plantei tropicale abaca (un fel de cînepă). Creşte pe insulele Filipine şi în Indonezia. Culoarea este
gălbui-cafenie, cu un luciu puternic

44. Caracterizarea procesului tehnologic de obținere a țesăturilor textile.

Ţesăturile se obţin în procesul tehnologic, ce cuprinde 3 faze: prepararea, ţesutul şi finisarea.
1)Prepararea cuprinde operaţii de pregătire a urzelii şi bătăturii. Aceste operaţii sunt legate de bobinare, urzire(transpunerea
paralelă a firelor pe un sul), încheierea, năvălirea(trecerea firelor de urzeală prin cocleţii iţelor şi prin spadă).
2)Ţesutul este faza tehnologică în urma căreia se formează ţesătura. Pentru obţinerea ţesăturilor se folosesc maşini de ţesut de
diferite tipuri.
3)Finisarea ţesăturilor Finisarea înglobează un complex de tratamente fizico-chimice şi mecanice, prin care se modifică şi se
îmbunătăţesc calităţile ţesăturilor crude, aspectul comercial şi unele însuşiri de com-portabilitate. Prin finisare, sortimentele de
ţesături se diversifică foarte mult, iar domeniile de utilizare se lărgesc.
Tratamente clasice de finisare
Pîrlirea ţesăturilor crude constă în arderea capetelor fibrelor (care ies din corpul ţesăturii şi dăunează imprimării) şi netezirea
suprafeţei ei.
Descleierea se produce cu scopul de a elimina impurităţile de amidon
Fierberea are loc în proces discontinuu în autoclavă în soluţie alcalină
Albirea
Procesul constă în distrugerea sau descolorarea prin oxidare a pigmenţilor din fire
Vopsirea
Este un mijloc de creştere a valorii estetice şi de diversificare a ţesăturilor de orice natură.

45.Caracterizarea principalelor grupe de țesături.

Mărfurile textile se clasifică în familii: ţesături, tricoturi, confecţii.
Clasificarea se realizează pe baza următoarelor
criterii:
După felul materiei prime ţesăturile se grupează în patru grupe:
- ţesături de bumbac şi tip bumbac;

16
 - ţesături de in şi tip in;
- ţesături de lînă şi tip lînă;
- ţesături de mătase şi tip mătase.
Ţesăturile din bumbac şi tip bumbac
După compoziţie ţesăturile de bumbac pot fi: ţesături din bumbac 100%, din bumbac şi amestec de celofibră (clasică sau
polinozică), din bumbac şi amestec cu fire poliesterice (sau altele), din celofibră (100%). Predominante sînt amestecurile din
poliesteri şi celofibră în ţesăturite mixte.
ŢESĂTURILE DIN IN ŞI CÎNEPĂ
Ţesăturile din aceste fibre au o mare fineţe. Ţesăturile de in (cele mai importante) se obţin nai puţin din fibre pure şi mai mult
din amestec cu bumbac, celofibră, cînepă,fibre poliesterice ş.a. Ţesăturile cu caracteristici de stabilitate mare au o utilizare
îndelungată, uşurinţă la spălare, capacitate de murdărire redusă. Ţesăturile Oferă o stare de confort, fiind hidroscopice,
permeabile la aer, netede.
ŢESĂTURILE DIN LÎNĂ ŞI TIP LÎNĂ
Sortimentul ţesăturilor de lînă şi tip lînă cuprinde o mare varietate de articole şi se determină de natura materiilor prime
folosite, procedeele tehnologice de fabricare, a contexturilor şi finisărilor utilizate, destinaţie.
ŢESĂTURILE DE MĂTASE ŞI TIP MĂTASE
Ţesăturile alcătuiesc un sortiment bogat şi variat. Se obţin din mătase naturală şi din fibre cu aspect asemănător mătasei. Din
punct de vedere al materiei prime ţesăturile se pot clasifica în ţesături din mătase 100%, ţesături din viscoză, acetat, triacetat
100%, ţesături din relon sau poliesteri 100% şi ţesături mixte.

46. Încălțămintea : funcțiile, părțile componente și sistemele de confecționare.

Funcţiile încălţămintei:
a. funcţia de protecţie:
b. funcţia ortopedică:
c. funcţia igienico-medicală:
d. funcţia estetică şi de personalizare:
sistemul de confecţie al încălţămintei defineşte modalitatea de îmbinare a părţii de sus a încălţămintei cu partea de jos;
operaţii de asamblare a părţilor de sus a încălţămintei:
e. subţierea marginilor;
f. îmbinare prin:
i. coasere;
ii. sudură;
iii. Termoformare;
Sisteme de confecţie:
g. încălţăminte lipită:
i. cel mai des utilizat;
ii. însuşiri:
1. rezistenţă bună;
2. flexibilitate ridicată;
3. sistem accesibil, puţin costisitor;
h. încălţăminte cusută pe ramă;
i. încălţăminte cusută prin branţ;
j. încălţăminte flexibilă;
k. încălţăminte întoarsă;
l. încălţăminte tubulară;
m. încălţăminte trasă prin branţ

47. Clasificarea şi caracteristica sortimentului jucăriilor.

Sortimentul de jucării este complex, putînd fi grupat după următoarele criterii:
a) după vîrstă:
- 12 luni: jucării, care produc sunete
- 1-2 ani: păpuşi ne îmbrăcate, păpuşi şi animale din cauciuc şi mase plastice, jucării de tras pe rotiţe, balansoare;

17
 -2-3 ani: jucării pe rotiţe, animale din material textil,pliante cu subiecte zoologice, triciclete;
- 3-5 ani: cuburi, mingi, păpuşi, animale, mobilă, veselă, coarde;
- 5-6 ani: jucării mecanizate, jocuri sportive, jocuri care să pregătească pentru şcoală;
- 8-14 ani: jucării tehnice, ştiinţifice, piese pentru montaj aparate, sonerr, telefon, aparat de radio.
b) după materia primă: jucării din metal, lemn, carton, material plastic, cauciuc, materiale textile, din materiale combinate.
c) din punctul de vedere al activităţii:
- ne mecanice
- mecanice
- electrice;
- electronice.
d) din punctul de vedere al comenzii:
- cu comandă proprie,
- cu program,
- telecomandate( prin cablu, prin radio).
e) din punctul de vedere al mişcării:cu mişcare rectilinie constantă, cu mişcare rectilinie alternativă, cu mişcare circulară, cu
combinaţii de mişcări.
j) din punct de vedere al deplasării: statice, dinamice.
z) după forma de joc. jocuri în aer liber, cu subiect de construcţii, didactice, jocuri distractive.
3. SORTIMENTUL ŞI CONDIŢIŢII DE CALITATE-
a.Jucării metalice. Sortimentul cuprinde articole foarte variate, cum ar fi: camioane cu remorcă, rachete, tramvai
b.Jucării din carton poligrafiat. Pliante colorate: animale şi păsări domestice, animale sălbatice pentru copii între 1-3 ani;
animale grupate pe continente, jocul este recomandat copiilor între 9-14 ani.
c. Jucării din lemn. Se execută din lemn natural, vopsit în culori vii
d) Jucării din cauciuc şi materiale plastice. Aceste jucării se execută în modele, forme şi dimensiuni variate şi reprezintă
subiecte distractive, jocuri tehnice, jucării pneumatice, animale, păsări, vehicule etc.
e) Păpuşi. Aceste jucării pot fi executate în întrgime din material plastic (pastă plasticol) sau din materiale combinate:
material plastic cu materiale textile, carton presat etc.
e. Jucării din material textil. Sortimentul cuprinde: animale diferite ( Cîine Dog, pisică Miţi, iepure Ronţ, urs, elefant)
şi păpuşi ( Lola, Dana, Doina). Sunt recomandate pentru copii într 1-6 ani.

48. Clasificarea, sortimentul şi parametrii tehnico – funcţionali a radioreceptoarelor.

49. Clasificarea, sortimentul şi parametrii tehnico – funcţionali a televizoarelor.

50. Procesul de obţinere a hârtiei şi cartonului, sortimentul și indicii de calitate.

Hîrtia este un produs solid, cu structură fibroasă, obţinută prin prelucrarea celulozei. Fabricarea hîrtiei comportă
următoarele operaţiuni mai importante:
a) prepararea semipastei în vederea extragerii materialului fibros din materia primă.
b) prepararea pastei de hîrtie constă în amestecarea semipastei cu substanţe de umplutură şi de încheiere, în scopul
îmbunătăpţirii calităţii şi reducerii costului.
c) transformarea pastei în hîrtie se realizează prin dispunerea pastei într-un strat subţire, care se presează şi se usucă.
d) finisarea hîrtiei se produce prin satinare (netezire), lustruire, cretare, colorare, impregnare, caşerare, bobinare, tăiere.
CARACTERISTICA SORTIMENTULUI DE HÎRTIE.
Caracteristicele, care se iau ăn vedere la stabilirea sortimentului de hîrtie sunt: obţinerea formatului, gramajul, grosimea,
netezimea, luciul, porozitatea, gradul de alb, calitatea încleerii, opacitatea.
Sortimentul comercial de hărtie este următorul:
- hîrtie de scris velină tip I (ne liniată şi liniată);
- hărtie de scris semivelină (tip II);
- hîrtie de desen tip A (suprafaţă netedă), tip B (suprafaţă granulată), de calc;
- hîrtie pentru ambalat (tip I, tip II pentru pungi), tip pergament ( rezistentă şi impermiabilă), hîrtie mătase tip A,B.I, hîrtie
celofan;
- hîrtie creponată folosită pentru decorări interioare sau în scopuri igienice (hîrtia igienică, şerveţele, batiste igienice); -
hîrtie sugativă şi hîrtie copiativă (carbon, indigo);

18
 - hîrtie pentru lucrul manual: glasse, marmorată, mulimetrică;
Cartonul se aseamănă cu hîrtia, dar are o structură mai compactă, o grosime mai mare, o flexibilitate mai mică. Ca
sortimente mai importante sunt: carton velin, carton duplex, carton triplex (în trei straturi, fiind pe faţă satinat şi lucios). Cartonul
se livrează în coli.
Mucavaua este un carton gros şi greu fabricat, de obicei, din maculatură.

51. Caracteristica metalelor folosite la obţinerea bijuteriilor.

a. Metale folosite la obţinerea bijuteriilor:
Aurul — metal preţios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil si mai ductil dintre toate metalele. Nu se oxidează în
contact cu aerul şi cu apa. Are o mare rezistenţă chimică, fiind atacat, numai de unii halogeni (Ci, F) şi de un amestec format din
trei părţi acid clorhidric concentrat si o parte acid azotic concentrat. Datorită durităţii scăzute a acestui metal, el se foloseşte în
general sub formă de aliaje, alături de cupru (aliaj de culoare galben-roşietic), etc.
— Argintul — metal preţios, alb, lucios, foarte maleabil şi ductil. Nu se oxidează în aer, dar este atacat de hidrogenul sulfurat din
atmosferă (care-l înnegreşte la suprafaţă prin formarea sulfurii de argint). Pentru a i se îmbunătăţi tenacitatea, argintul se
foloseşte la bijuterii aliat cu cuprul, obţinându-se (în special datorită ductibilităţii argintului), bijuterii foarte fine, în filigran.
Cantitatea de argint din l 000 grame de aliaj reprezintă titlul acestuia. Pentru bijuterii se prelucrează aliaje cu titlul de 916, 800 şi
750 %. Identificarea argintului în bijuterii se face cu un amestec de bicromat de potasiu şi acid azotic, obţinându-se culoarea
roşie Ia bijuteriile din argint şi culoarea verde la imitaţii.
Platina — metal preţios alb cenuşiu, lucios, foarte ductil, dens, tenace. Este inoxidabilă, foarte rezistentă la acţiunea acizilor
{este atacată numai de un amestec format din trei părţi acid clorhidric şi o parte acid azotic).

52.Caracteristica pietrelor preţioase şi semipreţioase.

Pietrele preţioase, sunt minerale cristalizate, caracterizate prin transparenţă, culorii vii, duritate, luciu puternic, indice de
refracţie mare. Datorită structurii cristaline, permit irizaţii foarte frumoase. Cele mai utilizate pietre preţioase sunt:
- diamantul este o varietate cristalină de carbon pur, incolor sau uşor colorat (cenuşiu, brun-gălbui, roşu, verde, albastru,
negru).
- corindonul este un oxid de aluminiu cristalizat, transparent sau semitransparent, incolor sau colorat, fiind cel mai dur mineral
după diamant (duritatea 9 pe scara lui Mohs).
- smaraldul este silicat de aluminiu transparent, incolor sau colorat în verde, cu duritatea 7,5-8 pe scara lui Mohs. Spre
deosebire de diamant sau corindon, se montează numai în aur;
- topazul este florosilicat de aluminiu transparent, incolor sau colorat, cristalizat în sistemul rombic. Cel mai apreciat este
topazul galben.
Pietrele semipreţioase sunt tot minerale cristalizate, asemănătoare pietrelor preţioase, dar mai răspândite în natură şi
cu proprietăţi fizico-chimice reduse. Cele mai folosite, la obţinerea bijuteriilor sunt:
- granatul - silicat de aluminiu impurificat cu fier, magneziu, mangan, crom. Cristalizează cubic, este sticlos, frecvent colorat în
roşu brun, galben, verde sau negru.
- peruzeaua (turcoaza) este o varietate de fosfat de aluminiu, opacă, cu nuanţe de la albastru deschis la albastru-verzui;
- cuarţul un dioxid de siliciu, cristalizat în sistemul romboedric, transparent, incolor (cristalul de stincă), alb sau divers colorat:
violet (ametist), galben (citrin), negru (morian), roşu-brun (avanturin).
- jad este silicat de sodiu şt aluminiu, compact, sticlos, verzui sau albicios.
- jais este o varietate de antracit, foarte dura, de un negru strălucitor. Se întrebuinţează în special la confecţionarea de coliere.

53. Pastele făinoase: clasificarea și caracteristica sortimentului.

54. Laptele şi derivatele laptelui: clasificarea produselor lactate, valoarea alimentară a laptelui.
și mentenanță.
56. Ceaiul: factorii care influenţioază calitatea ceaiului, sortimentul şi indicii de calitate.
57. Cafeau: factorii care influenţiază calitatea cafelei.
58. Crupele: clasificarea și caracteristica sortimentului.
59. Clasificarea cafelei şi indicii de calitate ai cafelei.
60. Expertiza merceologică a articolelor de sticlă.

19