Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

An universitar: 2021-2022

Departamentul de Sociologie și Asistență Socială

Specializare: Asistență Socială, anul II, grupa 5

Disciplina: DIAGNOZA ȘI SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR SOCIALE

Limite și controverse ale diagnozei problemelor sociale: Perspectivele

critice ale definirii problemelor sociale

Notă autoevaluare: 9

Student: Ibănescu Iustina Georgiana

Profesor titular: Conf.Univ.Dr. Nina Mihaela Mihalache

Asistent seminar: cadru didactic asociat: Dr. Loredana Florentina Bozariu

Abstract:

Lucrarea se concentrează pe definirea problemelor sociale, cu riscurile pe care acest proces le

are. Totodată, sunt amintite aspecte legate de diagnoza problemelor sociale. Sunt prezentate
perspectivele radicale și critici și modul în care acestea definesc problemele sociale,
subliniind totodată punctele slabe ale lumii capitaliste. Cele două perspective se află în strânsă
legătură, teoria critică fiind de fapt o prelungire a celei radicale. Teoriile în cauză trag un
semnal de alarmă asupra societății capitaliste, în care injustiția și competiția sunt în prim-plan
și asupra modului în care, din acest motiv, categoria muncitorimii este defavorizată, chiar
exploatată.
Din punctul de vedere al radicalilor, toată această situație cere o mare schimbare, care poate fi
posibilă prin intermediul revoluțiilor. Cei oprimați trebuie să devină conștienți de situația în
care se află și trebuie să devină dispuși să se implice în găsirea de rezolvări pentru problemele
pe care le au.
Aceste teorii doresc să își pună amprenta și asupra domeniul asistenței sociale, unde se
consideră că există, de asemenea, nereguli. Este valorizat lucrul în colectivitate, astfel încât
individul să nu se simtă izolat și singurul care se confruntă cu o anumită problemă. După cum
spun anumiți autori, puterea constă în număr.
În cele din urmă, lucrarea vorbește despre faptul că realizarea diagnozei unei probleme sociale
este o sarcină ce implică profesionalism, responsabilitate, ochi critic și alegerea unei teorii
adecvate pentru problema cu pricina.

CUVINTE-CHEIE: problemă socială, diagnoză, teoria critică, teoria radicală, capitalism,

societate, soluții, riscuri, inegalitate.
 Problemele sociale reprezintă acele situații alarmante, considerate nedorite, care au
urmări negative asupra unui număr mare de indivizi și care cer o rezolvare, pentru stabilirea
unui echilibru (Dan, 2007, 14). Unii autori împart sursele problemelor sociale în două
categorii, astfel încât se poate vorbi de surse sociale (probleme sociale cauzate de acțiunile
sau inacțiunile indivizilor) și surse nesociale (nu sunt asociate cu acțiunea sau inacțiunea
indivizilor, dar duc la probleme sociale) (Dan, 2007, apud Larionescu, 1980).
Problemele sociale sunt o constantă în existența societății. Exemple în acest sens sunt:
sărăcia, delincvența, discriminarea, catastrofele naturale, conflictele dintre diferitele etnii,
crizele economice, poluarea, războaiele și altele asemenea, care au avut o lungă întindere în
timp. Acestea trebuie identificate, acțiune ce reprezintă primul pas în vederea schimbării
sociale. După ce problema este formulată, apare dorința de căutare a unor soluții (Zamfir,
2006, p. 16-17).
Diagnoza este un întreg proces care ajută la sesizarea și înțelegerea problemelor
sociale. În vederea analizării problemelor sociale, specialiștii utilizează metodologia, atât
pentru a se stabili, cu acuratețe, un diagnostic, cât și pentru adoptarea unor soluții potrivite. O
diagnoză completă se concentrează pe: identificarea problemei, evaluarea ei și inventarierea
resurselor. Toate acestea ajută la conturarea unei imagini de ansamblu și implicit la găsirea
unui mod de intervenție, a unei soluții (Mihalache, 2010, p.12-15).
Conform lui Zamfir (2006), diagnoza cuprinde mai multe etape. O primă etapă este
alcătuită din identificarea problemei, stabilirea nivelului de intensitate a problemei în cauză și
stabilirea factorilor ce determină dinamica problemei. A doua etapă constă în diagnoza
conștientizării colective a problemei sociale. Urmează apoi analizarea modurilor în care
comunitatea a manageriat astfel de situații. În cele din urmă, se caută soluții noi, actuale.
Teoria reprezintă ,,un set structurat de idei despre lume.”(Payne, 2011, apud Fook,
2002). Folosindu-se de diferite teorii, un specialist alege cum va aborda diverse situații,
pentru a putea interveni eficient asupra lor. În asistența socială, ne întâlnim cu o varietate de
teorii. Printre altele, una dintre cele mai controversate teorii din domeniul asistenței sociale
este cea radicală. Adepții teoriei radicale consideră că lumea este caracterizată de inechități
sociale, că individul nu poate fi liber, în mod deplin, iar potențialul lui se risipește într-o astfel
de lume (Howe, 2001, p. 89-90).
Având în vedere că nu există o teorie care să se potrivească tuturor problemelor
existente, este de datoria specialiștilor să selecteze cele mai adecvate teorii pentru fiecare
situație apărută. De aici rezultă și necesitatea ca asistenții sociali să cunoască diverse teorii,
pentru a reuși să facă cele mai adecvate alegeri (Rodat, 2016, p. 19).
Malcolm Payne (2011) aduce în atenție tranziția de la teoria radicală, în asistența
socială, la cea critică. Conform acestuia, perspectivele radicale își au originea în teoriile
marxiste. Perioada de glorie a acestei abordări asupra domeniului asistenței sociale a fost cea
a anilor '70, dar a avut succes și în timpul Marii Crize Economice, din 1929. Teoria radicală
vede problemele sociale ca avându-și originea în injustițiile sociale, în opresiune.
Teoria radicală și cea critică au aspecte comune, printre care: ambele se opun
capitalismului, liberalismului economic, cât și perspectivei economic-raționale; vizează
schimbarea, transformarea; văd ordinea socială actuală ca fiind opresivă și indivizii ca având
nevoie de eliberare în acest context; resping modelul tradițional al asistenței sociale; pun
accent pe conștientizarea inegalităților dintre oameni, cât și pe cea a propriului potențial,
necesar pentru luarea propriilor decizii, pentru controlarea propriei vieți. De asemenea,
ambele teorii doresc să lupte împotriva hegemoniei de tip cultural, prin intermediul căreia cei
aflați pe o poziție înaltă, de conducere obțin diferite beneficii, influențându-i pe restul pe plan
cultural, folosindu-se de mijloace precum mass-media sau sistemul educativ (Payne, 2011, p.
253-254).
Teoria critică, apărută în anii '70, aduce în prim-plan punctele slabe ale societății, în
diferite forme ale acesteia (economie, instituții, probleme sociale). Astfel, societatea, conform
adepților acestei perspective, este marcată de injustiție. Problemele sociale sunt cauzate, de
asemenea, tot de astfel de relații de inegalitate dintre oameni. Cei mai puternici, influenți
oameni îi exploatează pe cei mai slabi. În acest context, pentru restabilirea echilibrului și
pentru soluționarea problemelor sociale, sunt necesare revoluțiile, reformele. Doar în urma
unor astfel de manifestări, societatea poate deveni un loc unde oamenii sunt egali și unde nu
există clase sociale (Mihalache, 2010, p. 7).
Ambele teorii critică ideile liberalismului economic, cât și pe cele ale raționalismului
economic, care pleacă de la premisa că prin intermediul concurenței pentru obținerea de avere
dintre indivizi va fi sporită dezvoltarea societății. Din acest unghi de privire a societății,
individul va încerca să facă ce îi stă în putință pentru propria evoluție economică, iar prin
acest mod, va participa totodată la dezvoltarea economică a țării din care face parte. De
cealaltă parte se află perspectiva socialistă, care valorizează mai degrabă dezvoltarea
planificată. Aceasta condamnă competiția și egoismul, văzându-le inutile pentru devoltarea
economică și, pe deasupra, cauzează și o discrepanță între clasele sociale. Există și abordări
care se află între cele două perspective, un exemplu relevant în acest sens este democrația
socială, conform căreia piețele economice sunt cele mai potrivite organizații pentru societate,
însă vede și necesitatea unui sistem de tip democratic, astfel încât problemele care ar putea
apărea în acest sector economic să fie diminuate (Payne, 2011, p. 255).
Payne (2011) aduce în discuție liberalismul social, care nu trebuie confundat cu cel
economic. Primul nu rezonează cu formele tradiționale de autoritate exercitată de biserică,
poliție, școală, familie sau chiar de asistenții sociali. Accentul este pus pe egalitatea dintre
oameni, iar sursa neînțelegerilor este reprezentată de gen, de libertatea sexuală, în general de
drepturile femeilor la a fi independente.
În ceea ce privește asistența socială radicală, ea și-a făcut apariția la sfârșitul anilor '60
și are în centru ideea de transformare, inovație, schimbare semnificativă, prin intermediul
acțiunii politce și schimbării sociale. Această abordare se află în strânsă legătură cu ideile
socialismului, care a reușit să influențeze și domeniul asistenței sociale. Acesta este preocupat
și dorește să lupte împotriva inechității sociale, care afectează sectorul populației numit clasa
muncitoare. Socialismul caută să explice, printre altele, injustiția care își pune amprenta pe
diferite grupuri. Dintr-o astfel de preocupare s-au dezvoltat și alte mișcări, cum ar fi
feminismul, de o reală importanță în practica asistenței sociale, teoria antidiscriminatorie sau
cea antiopresiune. Se consideră că inegalitatea ar putea fi înlocuită de o abordare care să
promoveze cooperarea între oameni. În vederea realizării schimbării, trebuie avută în atenție
schimbarea socială și acțiunea politică, în detrimentul sprijinului de tip individual. Problemele
din societatea capitalistă pot fi soluționate doar prin revoluții (Payne, 2011, p. 256).
Asistența socială radicală critică modul în care societatea prejudiciază individul. Ea
pune preț pe lucrul în echipă, pe susținerea dintre persoanele cu probleme similare. Se
consideră că lucrul cu colectivitatea aduce rezultate mai bine decât atunci când se lucrează cu
un client, în mod individual. Uneori puterea este dată de numărul mare de oameni implicați.
Mai mult, unul dintre obiectivele practicii radicale este creșterea nivelului de conștientizare.
Astfel, cei ce alcătuiesc categoriile de persoane vulnerabile trebuie să conștientizeze influența
pe care cei puternici o exercită asupra lor. În plus, ei trebuie să învețe cum să își controleze
propria viață. Aceasta poate avea loc în lucrul dintre asistentul social și beneficiari. În urma
acestei colaborări, indivizii vor putea înțelege cum societatea, prin regulile și valorile impuse,
îi influențează. Ei trebuie să devină cetățeni conștienți, responsabili, implicați și care să își
cunoască nevoile, pentru a putea, în cele din urmă, să identifice soluții pentru problemele cu
care se confruntă (Howe, 2001, p. 89-96).
Sistemul de servicii de asistență socială este și el supus criticii. Se consideră că
agențiile, specifice capitalismului nu pot sprijini clasa muncitoare. Mai mult, teoria critică nu
vede asistenții sociali ca agenți ai controlului sociali. Asistenții sociali adepți ai teoriei critice
tind să lucreze în interesul clasei muncitoare, preferând alianțele cu aceasta, în detrimentul
grupurilor profesionale . Conform teoriei critice, practica critică este imposibilă, în condițiile
în care instituțiile de stat și organizațiile non-guvernamentale sunt supuse controlului celor
influenți (Payne, 2011, p. 256).
Existența teoriilor cu idei, parțial sau complet, diferite face ca înțelegerea și
soluționarea problemelor sociale să devină un proces foarte dificil. După cum a spus Howe în
2001, ,,în orice lucru pe caz, problema percepută, explicaţia oferită, scopurile propuse şi
metodele folosite vor varia fundamental, în funcţie de paradigmă şi teoria aplicată". Alegerea
unei perspective nepotrivire în detrimentul alteia poate prezenta riscuri. Un exemplu de risc în
acest sens poate fi găsirea de soluții inadecvate. Un alt risc ar putea fi reprezentat de faptul că
o teorie poate fi depășită și plierea ei pe o problemă actuală este aproape imposibilă. De aici
rezultă că diagnoza problemelor sociale poate fi o sarcină destul de dificilă, pe care doar
profesioniștii o pot duce la bun sfârșit. O persoană nepregătită, care poate neglija aspecte
importante atunci când analizează o problemă socială, poate cauza mai mult rău.
Fiecare teorie vede societatea și fenomenele asociate ei într-un mod diferit. Dacă unele
consideră că la baza problemelor sociale se află conflictele de valori, altele blamează
societatea pentru apariția unor astfel de probleme. Nu există teorii unanim acceptate sau
criticate, fiecare perspectivă având adepții ei.
În domeniul problemelor sociale, asistenții sociali, cât și sociologii au un cuvânt important de
spus. După ce reușesc să identifice acele situații care îndeplinesc caracteristicile unei
probleme sociale, rolul lor este acela de a face demersuri pentru soluționarea acestora.
Rezolvarea înseamnă, adesea, dezvoltarea de programe sau politici sociale care să amelioreze
sau chiar să oprească efectele problemelor asupra comunității sau societății.
Fiecare domeniu vine cu propriile riscuri sau limite, așa cum se întâmplă și în cazul
diagnozei problemelor sociale. Aceste limite trebuie luate în calcul în demersul stabilirii
diagnozei, pentru a se lua cele mai bune hotărâri. Cu cât cei implicați în proces sunt mai bine
pregătiți și cunosc cât mai multe despre domeniul în care activează, cu atât munca pe care o
vor realiza va fi mai relevantă și va aduce schimbări pozitive pentru categoriile implicate.
Așadar, după cum am putut observa, anumite teorii apar ca o reacție la ce promovează
societatea. Așa se întâmplă în cazul teoriei radicale și critice, care condamnă ideile
capitalismului, care promovează, din perspectiva lor, lupta între clase, luptă în care doar o
categorie câștigă, pe când cealaltă rămâne supusă și exploatată. Teoriile radicală și critică
tratează problemele sociale ca produse ale societății caracterizate de inechități, fără a
învinovăți individul aflat în starea de dificultate.
În funcție de unghiul din care privim lucrurile, putem stabili și cauza problemelor sociale, dar
tot de perspectiva care ne ghidează ține și identificarea unor soluții.

Bibliografie consultată:

Payne, M., 2011, Teoria modernă a asistenței sociale, Iași, Editura Polirom.
Howe, D., 2001, Introducere în teoria asistenței sociale, București, Editura Unicef.
Dan, A., 2007, Diagnoza și soluționarea problemelor sociale, note de curs, București,
Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Zamfir, C.; Stoica, L., 2006, O nouă provocare: Dezvoltarea Socială, Iași, Editura Polirom.
Mihalache, N., 2010, Diagnoza și soluționarea problemelor sociale, Iași, Universitatea ,,Al. I.
Cuza" Iași.
Rodat, S., 2016, Teorii și modele în asistența socială, Cernica, Editura Institutului Teologic
Adventist.