 Citat despre Newton

„Natura şi legile naturii stăteau ascunse în noapte; Dumnezeu a spus: Să fie Newton! şi s-a
făcut lumină.”
Alexander Pope, epitaf dedicat lui Sir Isaac Newton
 Descriere a personalității excentrice a lui Newton
„Newton era o figură ciudată – sclipitor, fără îndoială, dar solitar, posomorât, ţepos până la
limita paranoicului, faimos pentru distracţia lui (se spunea că dimineaţa, după ce îşi dădea
picioarele jos din pat, rămânea atârnat ore în şir, imobilizat de avalanşa bruscă de gânduri din
capul lui) şi capabil de cele mai fascinante ciudăţenii. Şi-a făcut propriul laborator, primul de
la Cambridge, dar apoi s-a lansat în cele mai ciudate experimente. Odată şi-a introdus o sulă –
un ac lung de genul celor folosite pentru a coase pielea – în orbita oculară şi a învârtit-o „între
ochi şi os, cât de aproape de fundul ochiului am putut”, doar ca să vadă ce se putea întâmpla.
În mod miraculos, nu s-a întâmplat nimic – cel puţin, nu cu efecte pe termen lung. Altă dată,
s-a uitat la soare cât de mult a putut suporta, ca să vadă ce efect putea avea asupra vederii lui.
Şi, din nou, a scăpat fără efecte pe termen lung, deşi a trebuit să stea câteva zile într-o cameră
întunecată, înainte ca ochii să-l ierte.
Însă deasupra tuturor acestor convingeri ciudate şi trăsături excentrice se afla mintea unui
geniu suprem care, chiar şi atunci când lucra după metodele convenţionale, vădea întotdeauna
o tendinţă spre ciudăţenie. Pe când era student, frustrat de limitările matematicii
convenţionale, a inventat o formă complet nouă, analiza matematică, dar nu a spus nimănui
nimic despre ea vreme de douăzeci şi şapte de ani. Şi, la fel, a făcut cercetări în domeniul
opticii, revoluţionând înţelegerea noastră asupra luminii, şi a pus bazele ştiinţei
spectroscopiei, dar din nou a ales să păstreze rezultatele numai pentru sine vreme de trei
decenii.
În ciuda minţii sale strălucite, ştiinţa reală i-a ocupat doar o mică parte din aria de interes. Cel
puţin jumătate din viaţa sa activă a fost închinată alchimiei şi preocupărilor religioase bizare.
Acestea nu erau doar activităţi superficiale, ci pasiuni în bună regulă.” (p 63-64)
 O întâlnire dintre Halley și Newton
Nu putem decât să ghicim ce aştepta Halley să obţină de la Newton atunci când i-a făcut o
vizită neanunţată în august 1684. Dar, mulţumită unei relatări de mai târziu a unuia dintre
confidenţii lui Newton, Abraham DeMoivre, avem o consemnare a uneia dintre întâlnirile
istorice din ştiinţă:

În 1684, doctorul Halley a venit să-l viziteze la Cambridge [şi] după ce au petrecut ceva
timp împreună doctorul l- a întrebat care crede că va fi curba descrisă de planete dacă
forţa de atracţie faţă de Soare este invers proporţională cu pătratul distanţei faţă de
acesta.

Era o referire la o chestiune din matematică, legea invers proporţionalităţii, despre care Halley
era convins că reprezintă cheia explicaţiei, deşi nu ştia exact în ce fel.
Sir Isaac a răspuns imediat că trebuie să fie o [elipsă]. Doctorul, bucuros şi uimit, l-a întrebat
de unde ştie. „Păi”, a răspuns el, „am calculat-o”, iar doctorul Halley i-a cerut calculele pe loc.
Sir Isaac le-a căutat printre hârtii, dar nu le-a găsit.
Era un lucru nemaiauzit – ca şi cum cineva ar spune că a găsit leacul pentru cancer, dar nu îşi
aminteşte unde a pus formula. La presiunile lui Halley, Newton a fost de acord să refacă toate
calculele şi să le pună într-o lucrare. S-a ţinut de promisiune, ba chiar a făcut mult mai mult.
S-a retras vreme de doi ani pentru gândire şi calcule intensive şi şi-a scris pe larg capodopera:
Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, sau Principiile matematice ale filosofiei
naturii, cunoscută mai ales sub numele de Principii. (p 65)

 Citat de-a lui Halley

Niciun alt muritor nu s-ar putea apropia atât de zei”, a scris Halley dintr-un sentiment
care şi-a găsit un ecou infinit printre contemporani şi mulţi alţii de atunci încoace. (p
66)

 Despre „Principii”
Deşi a fost numită „una dintre cele mai inaccesibile cărţi scrise vreodată” (Newton a
făcut-o intenţionat atât de grea, astfel încât să nu fie sâcâit de „pseudosavanţii”
matematicii, după cum îi numea el), lucrarea reprezenta un far călăuzitor pentru cei
care puteau să o urmărească. Nu numai că explica matematic orbitele corpurilor
cereşti, ci identifica şi forţa de atracţie care le pune în mişcare de la bun început: forţa
gravitaţională. Brusc, toate mişcările din Univers căpătau sens.
La baza Principiilor se aflau cele trei legi ale mişcării ale lui Newton (care afirmă cu
îndrăzneală că un lucru se mişcă în direcţia în care este împins; că acesta continuă să
se mişte în linie dreaptă până când o altă forţă acţionează ca să-l încetinească sau să îi
schimbe direcţia; şi că fiecare acţiune are o reacţiune egală şi opusă) şi legea
universală a gravitaţiei. Aceasta susţine că fiecare obiect din univers exercită o atracţie
asupra restului obiectelor. Poate că nu este evident, dar, în această clipă, de acolo de
unde staţi, atrageţi tot ce se află în jur – pereţi, tavan, lampă, pisică – spre
dumneavoastră cu propriul câmp gravitaţional mic (chiar foarte mic). Iar aceste lucruri
vă atrag la rândul lor. Newton a fost primul care şi-a dat seama că atracţia dintre două
obiecte este, ca să-l cităm din nou pe Feynman, „proporţională cu masa fiecăruia şi
variază invers proporţional cu pătratul distanţei dintre ele”. Altfel spus, dacă distanţa
dintre două obiecte se dublează, atracţia dintre ele devine de patru ori mai slabă.
Aceasta se poate exprima prin formula:

care fireşte că depăşeşte cu mult orice aplicabilitate practică de care ar avea nevoie
mulţi dintre noi, dar putem măcar aprecia că este o exprimare elegantă şi compactă.
Câteva înmulţiri scurte, o împărţire simplă şi gata, îţi cunoşti exact poziţia
gravitaţională oriunde te-ai duce. A fost prima lege a naturii cu adevărat universală
expusă vreodată de o minte omenească şi acesta este motivul pentru care Newton este
privit peste tot în lume cu atât de mult respect. (p 66)

Toate aceste citate au fost preluate din:

Despre toate, pe scurt: de la Big Bang la ADN / Bill Bryson; trad. de Elena Neculcea. –
Iaşi : Polirom, 2015