1. Noţiunea de psihologie. Principalele ramuri ale psihologiei.

Psihologia este știinta care studiaza ansamblul proceselor psihice, comportamentul si personalitatea

omului cu ajutorul unor metode știintifice în scopul ameliorării existenței lui.Obiectul de studiu al
psihologiei este psihicul, comportamentul și personalitatea omului .Psihologia include mai multe ramuri
relativ independente în care se stabilesc legături reciproce.Psihologia generală studiază procesele
psihice, sistemele și însușirile psihice ale personalității.Psihologia pedagogică se axează pe selectarea
celor mai bune metode de realizare a procesului educaţional, studiază personalitatea pedagogului,
relaţiile reciproce dintre elevi şi pedagog. Psihologia socială – examinează manifestările psihice ale,
grupurilor sociale,colectivelor, fenomenelor ce evoluiază în procesul comunicării, corelaţia dintre
oameni la nivel de grup .Psihologia vîrstelor – studiază procesul de formare a personalităţii, schimbările
individului la fiecare perioadă de vîrstă.Psihologia muncii – studiază motivaţia lui faţă de activitatea
căreia i se consacră. Psihologia medicală - studiază psihologia pacientului cu medicul, cu personalul
medico-sanitar, cu familia în scopul eficientizării ei.

2. Psihologia medicală. Obiective. Funcţii.

Obiectivele psihologiei medicale:1) cercetarea psihologiei omului sănătos şi a bolnavului (pacientului)

faţă de agresiunea psihică şi efectele psihologice ale suferinţei în diverse faze de evoluţie a bolii;2)
cercetarea relaţiei medic-pacient în scopul eficientizării ei;3) asigurarea confortului fizic şi psihic în
condiţiile de spital şi de suferinţă;4) oferirea soluţiilor tehnice de specialitate pentru prevenirea
îmbolnăvirii;Funcțiile Psihologiei medicale: Participă la descoperirea etiologiei bolii, identificând
motivele de origine psihologică. Intervine în asistența medicală la cunoașterea simptomelor unor boli și
a conduitei individului în boală. Este implicată în susținerea terapeutică, venind cu mijloace specifice.

3.Psihicul uman. Nivelurile psihicului ( Conștientul, Subconștientul, Inconștientul)

Psihicul este, în primul rând, o reflectare subiectivă a realității.În al doilea rând, psihicul poate reflecta
realitatea în atare mod.În al treile rând, psihicul este o reflectare intermediară.În al patrulea rând,
psihicul este o reacție anticipată. Funcțiile psihicului:Funcțiile ne demonstrează că psihicul are o
mareimportanță pentru viața și activitatea normală a omului, fără de care nu poate activa în societate.
Nivelurile psihicului sunt: - conştiinţa; - subconştientul; - inconştientul.Conştiinţa este o reflectare a
realității datorită cărei omul își dă seama de obiectele,fenomenele din jur, de relațiile lui cu lumea
înconjurătoare. Subconştientul este ansamblul stărilor psihice, de care subiectul nu este conştient,
darcare influenţează comportamentul său. E o formaţiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele,care au
fost cândva conştiente, dar care, în prezent se desfăşoară în afara controluluiconştient. Inconștientul –
este o reflectare a realității cand omul nu-și dă seama deobiectele, fenomenele din jur, de acțiunile sale.

4.Senzația. Percepția. Caracteristica generală.

Cea mai simplă legătură informaţională a omului cu realitatea este realizată prinIntermediul senzatiei si
preceptie.• Senzaţiile sunt procesele psihice elementare, prin care se semnalizează însuşirile concrete
ale obiectelor şi fenomenelor.în realitate senzaţia presupune un întreg aparat denumit de analizator.
Acesta se compune din:1) organul senzorial;2) nervul aferent 3) zona de proiecţie;4) nervul eferent 5)
organul efector.De ce are nevoie omul de senzații : Sunt prima sursă a cunoștințelor despre lumea  Au
funcția de orientare și protecție în viața omului ; Asigură menținerea echilibrului informațional între
organism și mediu.Percepţia constă în cunoaşterea obiectelor şi însuşirilor lor,atunci când ele
influenţează nemijlocit asupra organelor de simţ. Deosebirea dintre senzație și percepție Senzația este
de origine fiziologică, iar percepția este psihologică. Senzația este obiectivă, în timp ce percepția este
subiectivă. Senzația este inconștientă atunci când ascultați un răspuns senzorial, percepția fiind
conștientă atunci când procesează informațiile de către persoană. Sensul este un răspuns care este
emis după primirea unui stimul, iar percepția este o explicație pe care o construim. Senzația este
compusă numai din trei elemente, stimul, organ senzorial și răspuns, în timpce percepția este compusă
din nenumărate elemente.

5. Atenția și memoria. Caracteristica generală.

Memoria este procesul psihic cognitiv de memorizare , stocare şi reactualizare a informaţiilor şi trăirilor
noastre. Caracteristicile: Este activă prelucrează , transformă, reconstruiește informațiile; memorăm
mai repede și mai bine ceea ce prezintă o anumită semnificație pentru noi, ceea ce corespunde
trebuințelor , dorințelor, atitudinilor,intereselor; memorează un anumit material, supunându-l mai întâi
înțelegerii.Atenția este un fenomen al activității psihice de orientare și concentrare optimă a conștiinței
omului asupra unui lucru.Una din caractersiticile cele mai importante ale atenției este selectivitatea,
deoarece când ești atent la ceva, devii mai puțin atent sau neatent la atceva.

6. Funcțiile și însușirile atenției

Atenţia îndeplineşte următoarele funcţii:1) activează procesele necesare şi le inhibă pe cele, care nu
sunt necesare;2) contribuie la selectarea bine orientată,din sursele solicitate;3) asigură concentrarea de
lungă durată a activismului la unul şi acelaşi obiect.Însușirile atenției Volumul atenției – cantitatea de
elemente cărora se poate concentra atenția; Stabilitatea atenției – capacitatea de a menține atenția o
anumită perioadă de timp; Concentrarea atenției – capacitatea de a intensifica conștiința asupra unui
obiect; Distributivitatea atenției – îndeplinirea simultan a mai multor activități;Flexibilitatea atenției –
posibilitatea de a transfera și a reorienta atenția de la o activitate la alta.

7. Gândirea. Caracteristici. Operațiile gândirii

Gândirea este trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, ca subiect al cunoaşterii logice,
raţionale. Gândirea modifică natura informaţiei, ea face saltul de la neesenţial la esenţial, de la
particular la general, de la concret la abstract,Operatiile gandiri sunt=Comparația desemnează stabilirea
mentală a similitudinilor și diferențelor esențiale între obiecte și fenomene în baza unui criteriu;Analiza
presupune dezmembrarea mintală a obiectelor în elementele lui componente în vederea determinării
proprietăţilor esenţiale;Sinteza unificarea mintală a părților, laturilor, semnelor, însușirilor date
izolat,reconstruirea lor în întreg;Abstractizarea este operaţia gândirii prin care se evidenţiază însuşirile
esenţiale şi omiterea, înlăturarea celor neesenţiale .Generalizarea este o operaţie predominant sintetică
şi înseamnă reunirea însuşirilor unui obiect asupra unei categorii de obiecte.Concretizarea este un
proces de ilustrare sau de lămurire a unei teze generale cu ajutorul unui exemplu, trecerea de la
abstract la concret.

8. Structura activității umane.

Activitatea este un ansamblu de acțiuni interne sau externe care îndeplinesc o anumită funcție și sunt
unite printr-un scop comun.Activitatea umană este constituită din =Trebuinţele servesc ca izvor al
oricărei activităţi,constituie determinarea şi formularea scopului.Scopul determină integritatea şi
direcţia comportamentului, modurile şi mijloacele disponibile la moment. Motivul constituie cauza
internă a activităţii şi răspunde la întrebarea de ce? Activitatea întotdeauna este declanşată de un
motiv.Voinţa determină acţiunile ce se realizează înconformitate cu propriile decizii contradictorii
dorinţelor personale.Mijlocul reprezintă tot ceea ce trebuie făcut, și tot ceea ce trebuie folosit pentru
rezolvarea sarcinilor și realizarea scopurilor.

9. Emoțiile și inteligența emoțională.

Emoţiile sunt declanşate de către motive, şi aspiraţiile unei persoane şi situaţiile concrete prin care
trece. Astfel, cînd obţinem ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie vom resimţi emoţii pozitive. Dacă
nu putem obţine ceea ce dorim vor rezulta emoţii negative precum tristeţea sau frustrarea.Sunt 10
emoții fundamentale care alcătuiesc sistemul motivațional al existenței omului interesul bucuria
tristețea furia mirarea frica rușinea repulsia disprețul simțul vinovăției .Inteligența
emoțională este abilitatea de a identifica, și de a gestiona emoțiile într-un mod pozitiv și
constructiv. Inteligența emoțională este formată din patru abilități de
bază:Conștiința,Autogestionarea,Conștientizarea sociala,Gestionarea relațiilor.

10. Procesele reglatorii ale activităţii (motivaţia, activitatea,voința). Calităţi volitive.

Motivația este una dintre problemele centrale ale psihologiei. Ea încearcă să explice de ce anume
oamenii fac ceea ce fac, de ce preferă o activitate alteia și ce anume îi face sa treacă de la o activitate la
alta.Formele (tipurile) motivaţiei: Motivaţia pozitivă şi negativă Motivaţia cognitivă şi
afectivă.Afectivitatea reprezintă trăiri despre stările proprii şi evenimentele externe.(ex: ne bucurăm
dacă cîştigăm un concurs sau ne indispune dacă am fost apreciaţi greşit de colegi).Voinţa se defineşte
drept un proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale şi constând în acţiuni de
mobilizare a energiei psihonervoase în vederea învingerii anumitor greutăţi în activitate şi atingerii
scopurilor conştient stabilite.Actul volitiv se caracterizează prin: Depunerea efortului în înlăturarea
obstacolelor; Luarea deciziilor și realizarea lor; Lupta dintre motive cu prevalarea unuia dintre
acestea; Propunerea unui scop conștient și elaborarea unui plan pentru realizarea acestuia; 
Concentrarea maximă a atenției asupra realizării activității planificate; Satisfacție/trăire a succesului la
realizarea celor propuse.Calitățile volitive/Puterea voinței este intensitatea efortului prin care subiectul
confruntându-se cu obstacole importante, își urmărește scopurile;Perseverența presupune realizarea
eforutlui voluntar într-o perioadă îndelungată de timp.Susținută de încrederea în forțele
proprii.Promptitudinea capacitatea persoanei de a lua hotărârea cea mai potrivită într-o situație dificilă
și de urgență.Independența se referă la faptul de a fi capabil de a lua hotărâri pe baza chibzuinței
proprii;Spiritul de disciplină este reglarea conștientă a conduitei conform cerințelor șicircumstanțelor
din anturajul psihosocial.Succesul în educarea voinței depinde de anumiți factori: Instruirea;
Educarea; Munca.

11. Personalitatea. Caracteristica generală.

Personalitatea umană reprezintă rezultatul unor acțiuni pozitive sau negative ce se impun structurii
psihice a individului. In personalitatea totala a omului exista mai multe trăsături de personalitate: bun,
blând, altruist, drept sau dimpotrivă agresiv, răzbunător, fals sau înșelător.

Astfel se pot identifica: personalitatea reală; personalitatea autoevaluata, adica imaginea de

sine;personalitatea ideala, adica imaginea dorita, cea pe care individul aspira sa si-o
formeze;  personalitatea perceputa, imaginea individului despre altii;personalitatea proiectata, ceea ce
crede individul ca gandesc altii despre el;personalitatea manifestata, cea exteriorizata in
comportament/Savanții psihologi interpretează diferit conceptul de Personalitate : Este unică și
originală, irepetabilă prin modul său de a fi, de a acționa ; Este înzestrată cu inteligență, realizare de
sine, posedă perceperea de sine și percepția celorlalți  Posedă o moralitate înaltă, un nivel suficient de
înalt pentru a se integra în societate.

12. Temperamentul. Tipologia temperamentului.

Temperamentul constituie latura dinamico-energetică a personalității. Dinamica, deoarece ne furnizează

informatii cu privire la cât de iute sau lentă, este conduita individului. Energetica, ne arată care este
cantitatea de energie de care dispune un individ și modul cum este consumata aceasta.În Europa este
răspândită clasificarea greacă a lui Hipocrat, care are patru grupe mari : Sanguis (sânge) Chole ( fiere
galbenă) Melan- este un tip slab, nerezistent la eforturi, interiorizat, trist, timid, anxios,  Flegma
(salivă)De aici provin cele patru temeperamente:  Sanguin este un tip puternic, echilibrat, optimist,
curajos, Coleric este cel neliniștit, nerăbdător, predispus la violență în caz de furie. Melancolic este
un tip slab, nerezistent la eforturi, interiorizat, trist, timid, anxios,  Flegmatic este echilibrat, calm,
liniștit, calculat, stabil în acțiuni.Psihologul și psihiatrul elvețian Carl Jung a realizat o nouă clasificare a
temperamentului :Extravertitul – o persoană deschisă, comunicabilă. Caută impresii sau senzații intense,
acționează sub impactul momentului, prezintă o notă de agresivitate în comportament.Intravertitul își
caută toate satisfacțiile în lumea interioară.Neurotismul este varianta intermediară ce combină
trăsăturile atenuate ale extravertitului și introvertitului.

13. Caracterul. Caracterizare.

Caracterul reprezintă un ansamblu al trăsăturilor specifice de personalitate, care se exprimă în conduita

omului în mod stabil și permanent.Pentru înțelegerea lui este necesar să distingem componentele lui :
Trăsături volitive de caracter / Trăsături derivate din emoții  Trăsături intelectuale  Trăsături
derivate din atitudini :Față de societate și de alții, - față de activitate, - față de sine însuși

15.Psihologia vârstelor. Caracteristica.

Psihologia vârstelor are ca obiect studiul schimbărilor psihologice care au loc începând de la naştere,
până în perioada bătrâneţii.Dezvoltarea omului ca ființă biopsihosocioculturală presupune conlucrarea a
patru tipuride forțe: biologice ,psihologice,socioculturale şi ciclurile vieții.

16. Conceptul de dezvoltare.Stadiile. Caracteristica unei stadii de vârstă.

Dezvoltare un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la

nou printr-o succesiune de etape, de stadii.Stadiile dezvoltării inteligenţei ( Jean Piaget )Piaget a descris
dezvoltarea inteligenţei printr-un număr de stadii.Acestea sunt:Stadiul inteligenţei senzorio-motorii.
Între 0 şi 2 ani, inteligenţa copilului îşi are originea în percepţie şi acţiune. Stadiul inteligenţei
preoperatorii (2-4/-7 ani).Copilul poate să-şi reprezinte mental obiecte cu ajutorul simbolurilor. Stadiul
operaţiilor concrete (7-12 ani) copilul poate gândi logic probleme“concrete”, “acum și aici”. Stadiul
operaţiilor formale (12-16ani).Gândirea lui se va elibera de concret.Adolescenţa/Se disting următoarele
stadii:(a)Preadolescenţa.Aceasta este o etapă de stabilizare a maturităţii biologice. (b) Adolescenţa
propriu-zisă  (de la 16/18 ani la 20 ani).Se caracterizează printr-o intelectualizare intensă (c) Adolescenţa
prelungită (de la 18/20 la 25 ani) cuprinde tineretul deja integrat în forme de muncă precum şi tineretul
studenţesc.

17. Crizele de vârstă.

Este procesul de integrare a factorilor biologici individuali cu factorii educaționali și socioculturali.Criza

de la 1 an : la această vârstă se dezvoltă încrederea în lumea înconjurătoare.Criza de la 3 ani : Datorită
dezvoltării motorie şi verbale, copilul simte nevoia de a se manifesta singur, de a explora singur mediul
destul de străin până atunci.trebuie supravegheate permanent de către părinţi prin îndrumare
moderată, astfel încât copii să obţină autonomia de care au nevoie, încrederea în capacităţile proprii de
a reuşi ceea ce-şi propun.Criza de la 7 ani : Este vârsta preşcolară, când spaţiul pe care îl explorează
copilul este mult mai mare, iar acest fapt impune apariţia şi asumarea unor mici responsabilităţi.Criza
adolescenței (13-15 ani) : În această perioadă, adolescenţii îşi orientează comportament spre
identificarea răspunsului la întrebarea “cine sunt”. Criza maturității (19-25 ani): se obţine prin realizarea
pregătirii şcolare şi profesionale, prin conflicte de rol ce sunt legate de alegerea viitorului statut
profesional, cât şi de organizarea identităţii profesionale. Criza de la 40 de ani : identificarea
reușitelor/nereușitelor, aprecierea rostului în viață și a alegerilor făcute.Îmbătrânirea : evaluarea
reușitelor, a ceea ce a fost acumulat în perioada de muncă.

18. Sindromul arderii profesionale. Noțiuni generale.

Sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare deepuizare, atât fizică, cât și
emoțională, apărută în urma unei perioade prelungite de stres. acest fenomen apare fără ca persoana
să-și dea seama, însă o seacă de energie, lăsând-o epuizată, bolnavă și demoralizată.Acest sindrom se
caracterizează prin trei particularități principale:epuizare; cinism/detașare senzația de capacitate
profesională redusă.

19. Cauze interne. Cauze externe.

Factorii ce provoacă arderea profesională

Factori externi  Încordarea psihoemoțională cronică;•Dezorganizarea la locul de muncă;•Solicitarea

unor performanțe irealizabile;• Sarcinile multiple și/sau prea diverse;•Climatul psihologic nefavorabil în
colectivul de muncă;•Relaționarea cu un contingent dificil din punct de vedere psihologic;•Lipsa
suportului familial și social;•Lipsa comunicării și a suportului din partea managerilor;•Responsabilități,
priorități și așteptări neclare;•Lipsa limitelor la locul de muncă;•Incapacitatea (imposibilitatea) de
deconectare de la sarcinile de muncă//Factori interne• Responsabilitatea excesivă în îndeplinirea
sarcinilor• Impresionabilitatea și sensibilitatea ridicată;• Interiorizarea intensivă a circumstanțelor
activității profesionale;• Resurse emoțional-energetice reduse din cauza altor segmente ale vieții;•
Motivația exagerată sau redusă și dedicația emoțională prea mare sau insuficientă în activitatea
profesională;• Rezistența scăzută la stres;• Toleranța scăzută la frustrare;• Incapacitatea sau
capacitatea redusă pentru relaxare și un timp insuficient alocat odihnei;• Lipsa încrederii în sine, stima
de sine scăzută,incapacitatea de a refuza;• Dorința exagerată de a se afirma și de a fi remarcat

20. Simptomele arderii profesionale. Măsuri de profilaxie.

Simptomele epuizării profesionale sunt următoarele: Oboseala permanentă • Lipsă de motivație și de

energie • Frustrarea emoțiile negative asociate cu locul de muncă;• Scăderea productivității la serviciu și
probleme cognitive • Problemele interpersonale acasă și la serviciu • Lipsa grijii față de propria
persoană• Imposibilitatea de a te detașa de job • Nemulțumirea, sensibilitatea • Probleme de sănătate
• Stimă de sine scăzută/Profilaxia acestui fenomen la nivel organizațional presupune respectarea unui șir
de reguli:1. În timpul serviciului, lucrătorul trebuie să beneficieze de confort și socializare, după
necesitate, care să-i asigure posibilitatea de a comunica cu alții.2. Locul de lucru al angajatului trebuie să
fie confortabil, izolat de persoane străine și de gălăgie.3. Contează foarte mult atmosfera de prietenie, ,
de acceptare în colectiv,în relație cu superiorii și cu colegii 4. Echilibrarea vieții profesionale cu cea
personală/de familie.

21. Stresul. Factorii de stres la lucrătorul medical.

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinte,care sunt
percepute ca fiind dificile,pentru persoana respectiva.Printre factorii ai stresului la locul de muncă se
numără lipsa controlului asupra muncii, solicitările necorespunzătoare pentru lucrători și lipsa sprijinului
din partea colegilor și a conducerii.Stilul de conducere : lipsa unor obiective clare, slaba comunicare și
lipsa de informare în cadrul organizației, lipsa sprijinului din partea conducerii, neconsultarea angajaților
în schimbările și modificările de la locul de muncă.Statutul, rolul în organizație : obiective și priorități
contradictorii, nivel înalt de responsabilitate la locul de muncă.Cariera : incertitudine în evoluția carierei,
nesiguranța locului de muncă, insuficiența programelor de instruire.Relațiile la locul de muncă : conflicte
interpersonale, lipsa de comunicare ;Proiectarea locului de muncă : sarcini de muncă repetitive și
monotone, riscuri semnificative de îmbolnăvire profesională la locul de muncă ;Sarcina de muncă și
ritmul de muncă : sarcini de muncă supraîncărcate, lipsa prioritizării activităților.Programul de lucru :
inflexibil, apariția imprevizibilă a unor supraîncărcări ale sarcinii de muncă, ore de lucru suplimentare,
lucrul în schimburi.

22.Strategii de adaptare la stres.

Identificarea factorului stresor:Este foarte important să conştientizăm care este de fapt problema care
ne determină starea de stres.Dezvoltarea comunicării asertive:Să învăţăm să spunem „Nu!”, atunci când
sarcinile ne copleşesc sau nu suntem confortabili cu situaţia respectivă.Practicarea regulată a unui sport:
Plimbările în aer liber, mersul cu bicicleta, frecventarea unui săli, dansul… orice formă de mişcare are un
efect benefic asupra stării noastre psihice.Conectarea emoţională cu familia şi prietenii:Susţinerea
afectivă din partea cuiva drag este de mare ajutor atunci când ne confruntăm cu situaţii
dificile.Planificarea eficientă a timpului:Deseori stresul este determinat de multitudinea de sarcini pe
care o avem de făcut.Prioritizarea şi planificarea lor conduc la diminuarea stresului.Somn
odihnitor:Tulburările de somn sunt deseori asociate cu stresul. Este important să respectăm un program
de somn, adică să ne culcăm şi să ne trezim la aproximativ aceleaşi ore.Alimentaţie sănătoasă:O
alimentaţie echilibrată, diminuarea consumului excesiv de dulciuri, cafea, alcool, ţigări conduc la un corp
sănătos care poate face faţă mult mai bine provocărilor venite din mediu.

23.Comunicarea. Componentele comunicării.

Comunicarea proces prin care se transmit informaţii de la un emiţător la un receptor, prin utilizarea unui
sistem de semne şi simboluri.canal/emiţător → codare → decodare → receptor FeedbackUnde 
Emiţătorul are rolul de a produce mesajul.  Codare traducerea informaţiei într-un limbaj accesibil
destinatarului.  Canal este calea pe care este transmis și distribuit mesajul.  Decodificarea se referă la
„retraducerea” mesajului de către receptor, la extragerea semnificațiilor necesare. Receptorul are
sarcina de a înțelege, de a important al comunicării, ne arată măsura în care mesajul a fost înțeles și
acceptat.

24.Axiome ale comunicării

1 – comunicarea este inevitabilă sau noncomunicarea este imposibilă2 – comunicarea se dezvoltă pe

două planuri: conţinutului şi relaţiei3 – comunicarea este un prces continuu ce nu poate fi abordat în
termeni de cauză –efect sau stimul – răspuns.4 – comunicarea se bazează atât pe informaţie în formă
digitală cât şi pe informaţie analogică 5 – comunicarea este ireversibilă6 – comunicarea implică raporturi
de putere între parteneri, iar tranzacţiile care au loc între ei pot fi simetrice sau complementare7 –
comunicarea implică procese de acomodare şi ajustare a comportamentelor

25.Tipurile comunicării umane. Caracteristica

În cadrul comunicării umane ne vom opri asupra identităților perceptuale ale acesteia:a)intrapersonală -
reprezintă dialogul cu sine şi propria voce interioară; b) interpersonală - reprezintă dialogul dintre doi
interlocutori, c) de grup - se asigură schimbul de idei şi emoţii d) publică - susţinerea în faţa unui
auditoriu, e) de masă – comunicarea realizată de un număr mare de oameni.După canalul utilizat
comunicarea poate fi: Directă (nemijlocită) Indirectă, mediată (când se folosesc canale intermediare
cum ar fi cărțile,televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatul foto, etc.Comunicarea după tipul de
cod utilizat: Verbală (orală și scrisă); Paraverbală; Non-verbală.În cadrul comunicării verbale
distingem: Comunicarea orală; Comunicarea scrisă.

26.Bariere în procesul comunicării și evitarea lor.

În procesul de comunicare, apar bariere, ce reduc eficiența transferului de mesaj de la emițător la

receptor si ele sunt= Bariere de limbaj aceleași cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane 
Bariere de mediu climat de muncă necorespunzător,  Bariere de concepție lipsa de interes a
receptorului față de mesaj Bariere fiziologice : stări de boală. Bariere psihologice : interesul pentru
comunicare. Bariere sociologice : percepții sociale Bariere lingvistice : afectând mecanismul în sine al
Comunicării La nivel individual  Concluzii grăbite ; Prejudecăți ; Amenințări ; Critica, insulta ;
Tăinuirea informațiilor ; Lipsa respectului față de sine și de alții Dezinteresul ; Dificultăți de
exprimare ; Emoții.

27.Comunicarea verbală
Comunicarea verbală reprezintă transferul de informații prin intermediul limbajului oral,între un
emițător și un receptor. Emițătorul trebuie sa transmită mesajul clar și organizat, pentru a păstra și
promova interesul receptorului. Ascultătorul este interesat de informație doar dacă cel care comunică
dovedește încredere în sine, gesturi convingătoare și blîndețe. Comunicarea eficientă presupune
stăpînirea a trei tipuri fundamentale de aptitudini:aptitudini expresive ,aptitudini de ascultare ,aptitudini
de coordonare a procesului de comunicare. În cadrul comunicării verbale întâlnim următoarele forme și
structuri compoziționale:Cuvintele – sunete și semne care servesc omului pentru a construi mesaje.
Intervenția – formă a dezbaterii orale libere și concise pe o temă dată în prezența unui auditoriu
interesat. Alocuțiunea – forma spontană sau elaborată a unei comunicări orale, succintă și
ocazională.Poate să ia forma cuvântului sau salutului la diferite evenimente.Discursul – formă elaborată
a unei comunicări oratorice, prin care se susține sau se dovedește argumentat în fața unui auditoriu, o
problemă sau temă.

28.Comunicarea paraverbală. Stimuli paraverbali.

Este codificată și transmisă prin elemente prozodice și vocale care însoțesc cuvântul și vorbirea în
general și care au semnificații comunicative aparte. Stimuli paraverbali în comunicarea paraverbală
sunt: Calitățile vocale - se referă la însușirile personale implicate în mecanismul vorbirii și la factorii care
influențează sunetul vocii. Inălțimea vocii este dată de frecvența de vibrație a corzilor vocale. Volumul
vocii este mai ușor de controlat decât tonalitatea. Ritmul și forța respirației sunt esențiale. Dicția este
calitatea și arta de a articula și pronunța cuvintele corect și clar. Ea se poate educa prin exercițiu.
Accentul privește maniera de a pronunța mai apăsat, mai intens sau pe un ton mai înalt o silabă dintr-un
cuvânt sau un cuvânt dintr-un grup sintactic.Pauzele reprezintă separarea vorbirii în grupuri și cascade
de cuvinte sau fraze ce pot da unele indicii asupra stărilor afective și atitudinilor vorbitorului.
Intonația cuprinde timbrul și variația înălțimii glasului care transmit emoții, sentimente și
atitudini.Ritmul vorbirii Vorbirea poate fi calmă, repezită, lentă, rapidă, teatrală, afectată sau precipitată.
Articularea Pronunțarea clară și precisă a cuvintelor indică disciplina internă a vorbitorului, nevoia lui de
claritate.

29.Comunicarea non-verbală. Caracteristici. Funcții

Comunicarea nonverbală este o formă importantă de comunicare,un limbaj natural, inconștient, care
transmite sentimentele și intențiile reale ale unei persoane.Caracteristici ale comunicării non-verbale: 
Comunicarea non-verbala este neintenționată,  comunicarea non-verbală este alcătuită dintr-un
număr de coduri separate  abilitatea de comunicare non-verbală  mesajele transmise prin
comunicarea non-verbală Funcții ale comunicării non-verbale: de a o  accentua pe cea verbală ; 
sa completeze mesajul transmis pe cale verbală;  să  contrazică anumite aspecte alecomunicării
verbale  comunicarea non-verbală repetă sau reactualizează înțelesul comunicării verbale,

30. Tipuri de comunicare non-verbală și limbaje ale trupului

Tipuri diferite de comunicare non-verbală. Atît limbajul verbal cît și cel nonverbal ajută la transmiterea
de informații și sentimente, astfel:- Expresiile faciale - fața umană este extrem de expresivă, capabilă să
exprime diverse emoții fără să se transmită vreun cuvant. - Mișcările și postura corpului - modul în care
o persoană stă, merge pe jos, se ridică sau își menține poziția capului, poate influența percepția
celorlalți. - Gesturile - gesturile fac parte din viața de zi cu zi a unei persoane. - Contactul vizual -
contactul vizual este un tip foarte important de comunicare nonverbală pentru majoritatea oamenilor. -
Atingerile - oamenii comunică mult prin atingeri, își strîng mîna, se bat pe umăr, se îmbrățișează, se
consolează cu diverse gesturi care implică atingerea.- Distanța – este atunci cand o persoana iti ivadiaza
spatiul.-Apropierea fizica dintre două persoane poate fi utilizată în diverse situații, pentru a comunica
mesaje diferite, nonverbale, inclusiv semnale de intimitate, agresivitate, dominanță sau afecțiune.-
Vocea - aceasta nu este importantă doar pentru transmiterea de mesaje ci și pentru modul în care sunt
transmise acestea.
31. Comunicarea scrisă - cerinţă vitală. Forme de comuncare scrisă.

Comunicarea scrisă, reprezintă tipuri de comunicare folosite în viața de zi cu zi.Cerințele comunicării

scrisea) selectarea cuvintelor;b) folosirea cuvintelor potrivite și concrete;c) utilizarea cuvintelor scurte;d)
folosirea unui mod de prezentare plăcut, capabil să atragă atenția cititorului; Etapele de pregătire a
comunicării în scris : Luarea notițelor; Discuții cu alte persoane; Brainstorming ; Conturare ;
Acumulare de informații

32. Forme de comuncare scrisă

Invitația se transmite unor persoane importante și este adresată de către o persoană din conducere.
Părțile componente sunt: Introducerea – o frază din care să reiasă o atitudine politicoasă, care să
exprime bucuria de a comunica; Conținutul propriu zis – invitația concretă (locul și perioada
desfășurării) Finalul – o frază de politețe care trebuie să cuprindă asigurarea adresantului de respectul
de care se bucură.Raportul cuprinde o relatare a unei activități. El comportă o analiză a informațiilor
prezentate și propunerea de soluții. Scrisoarea metodă tradițională de abordare cu o influență directă
asupra destinatarului ales.Minuta – document care consemnează anumite lucruri ce se derulează în
interiorul unei organizații. Mesajul scris sau electronic are rolul de a transmite foarte rapid o informație
scurtă. Referatul științific are menirea de a evalua capacitatea de gândire critică, în care este formulată
problema, formularea concluziilor și recomandărilor. Trebuie să conțină următoarele
elemente:actualitatea temei abordate gradul de studiere a acesteia;  metodele de cercetare aplicate; 
rezultatele obținute; concluzii; lista bibliografică.Memoriul- prezentare amănunțită și documentată a
unei probleme, situații. Procesul verbal este un document oficial în care se înregistrează o anumită
constatare sau se consemnează pe scurt discuțiile și hotărârile unei anumite ședințe. Poate fi : de
constatare; de contravenție; de predare-primire; de consemnare a unei ședințe

33.Psihologia comunicării. Fenomene psihice care însoțesc comunicarea.

Comunicarea este însoțită întotdeauna de o serie de fenomene psihologice pe care nu le putem evita,
dar le putem cunoaște și controla. Aspectul psihologic în procesul de comunicare depinde de un
emițător care: Manifestă solidaritate, oferă ajutor, recompense și ridică moralul (statutul) altora; 
Manifestă scăderea tensiunii, vorbește, rîde, glumește, exprimă satisfacție; Își manifestă acordul,
acceptă pasiv, se supune; Oferă o sugestie, o direcție, implicând autonomia altuia; Oferă o plăcere,
face o evaluare, o analiză, exprimă o dorință sau un sentiment; Dă o orientare, o informație, repetă,
clarifică și confirmă; Cere o orientare, o informație, o confirmare; Cere o opinie, o evaluare, o analiză,
expresia unui sentiment; Cere o sugestie, o direcție, o cale posibilă de acțiune; Își manifestă
dezacordul, refuză pasiv, reține ajutorul; Manifestă o tensiune, cere ajutor, se retrage dintr-o
discuție; Influențează negativ statutul altuia, dar se afirmă el însuși.

34. Aspecte psihologice ale comportamentului aparent în psihologia comunicării

Aspectul fizic și comportamental pot fi împărțite în două mari grupe: a) simptomatica stabilă și
b) simptomatica labilă.Tipul constituţional reprezintă un anumit mod de îmbinare a caracteristicilor
fizice cu cele psihice, Printre tipologiile mai larg utilizate se numără cea a lui Kretschmer. Aceasta
distingea, la extreme, tipurile astenic şi picnic, iar ca formă intermediară tipul atletic.Simptomatica labilă
include toate aspectele dinamice ale corpului, respectiv cele care prezintă schimbări importante de la un
moment la altul:a) pantomima ("ţinuta", mersul, gesturile)b) mimica (expresiile
feţei),c) modificările vegetative,d) vorbirea.

35. Pantomima

Pantomima reprezintã ansamblul reacţiilor la care participã întreg corpul şi care cuprinde:1. ţinuta,

2. mersul, 3. gesturile.Ținuta sau atitudinea exprimã, printr-o anumitã poziţie a corpului dar şi printr-un
anumit conţinut psihic, rãspunsul sau reacţia individului într-o situaţie datã:  Mersul  furnizează,
numeroase indicaţii asupra însuşirilor psihice ale oamenilor.Principalele criterii prin prisma cărora poate
fi categorisit mersul sunt: viteza,elasticitatea şi fermitatea. Pe baza acestora se disting următoarele
tipuri de mers: lent şi greoi; lent şi nehotărât, timid; rapid, energic, suplu şi ferm. Aceste tipuri de mers
au semnificaţii psihologice distincte. Gesturile  reprezintã, alãturi de mers şi de modificãrile poziţiei
corpului ca atare,unul dintre cele mai vechi mijloace de exprimare a reacţiei organismului la o
modificare survenitã în mediul exterior sau interior.  Mimica reprezintã ansamblul modificărilor
expresive la care participă părţile mobile ale feţei: ochii, sprâncenele, fruntea, gura, maxilarele, obrajii.

36.Criterii ale manierelor frumoase în psihologia comunicării

37.Consilierea pacientului

Consilierea reprezintă o relație de comunicare ce se stabilește între specialistul medical și pacient în

condiții de confidențialitate și are drept scop identificarea nevoilor și luarea deciziilor pentru a asigura
sănătatea pacientului.Obiectivele consilierii sunt:  De a aplica în practică la păstrarea sănătății și
adoptarea unor decizii informate privind tratamentul;  De a lua în considerare opinia pacientului și
posibilitatea de a decide conduita personală; De a depăși anxietatea și a lua decizii adecvate în cazul
apariției unor probleme sau semne de alarmă.În cadrul consilierii pacientul va primi informație
suplimentară despre avantajele și dezavantajele comportamentului existent și cel posibil, oportunitățile
pentru schimbarea comportamentului, metode de soluționare ale problemelor minore.

38. Noțiuni de comportament. Tipuri de comportament în probleme de sănătate.

Sistemul comportamental al omului reprezintă un ansamblu coerent de valori, stări,acţiuni sau

transformări prin care subiectul intră într-o relaţie cu mediul ambiant,cu alţii şi cu sineleTipuri de
comportamente în probleme de sănătate  Comportamente preventive pentru sănătate – orice
activitate făcută în mod responsabil de un individ, care se consideră sănătos, în scopul prevenirii sau
detectării bolii în stadiul asimptomatic; Comportament de suspectare a bolii – orice acțiune făcută de
un individ, care se percepe ca fiind bolnav, pentru a-și cunoaște starea de sănătate și pentru a descoperi
remediul; Comportament de bolnav - orice acțiune făcută de un individ, care se consideră bolnav, în
scopul de a se vindeca.

39. Comunicarea constructivă

Comunicarea constructivă, înseamnă mai mult decât comunicarea eficientă.  E soluţia cea mai eficace şi
cu efecte pe termen lung pentru: menținerea și creșterea calității relațiilor; creșterea productivității;
protecţia sănătăţii.Comunicarea constructivă este lipsită de critică, blamare sau pedepse psihologice
sauverbale la adresa celuilalt. Pentru o comunicare constructivă trebuie să căutăm un scop și un limbaj
comun, să lucrăm pe principiile câștigi-câștig și a colaborării active.
40. Stiluri de comunicare

Stilul înseamnă modul de exprimare verbală sau scrisă. Este felul deosebit de a se exprima al unei
persoane.Stilul de comunicare pasiv se traduce prin evitarea confruntărilor și a conflictelor. Persoanele
cu acest stil de comunicare își doresc ca toți cei din jur să fie multumiți de ei, fără a ține cont de
drepturile sau dorințele lor personale. Stilul de comunicare agresiv presupune blamarea și  aducerea de
acuze asupra celor din jur,precum și încălcarea în marea majoritate a regulilor impuse de autorități.
Stilul de comunicare asertiv presupune exprimarea emoțiilor și convingerilor fără însă a afecta și ataca
drepturile celor din jur;  înseamnă o comunicare directă, deschisă și onestă încercând să câștige
respectul prietenilor și pe cel al colegilor.

41. Rolul comunicării în schimbarea comportamentală.

Stadiile pe care o persoană le traversează în procesul de schimbare a comportamentului său sunt

Precontemplarea (inconștient) este stadiul în care nu există nicio intenţie de schimbare a
comportamentului în viitorul previzibil. În acest stadiu, majoritatea persoanelor nu sunt conştiente sau
sunt puţin conştiente de problemele lor.Contemplarea (conștient) este stadiul în care persoanele sunt
conştiente că există o problemă şi se gândesc serios la rezolvarea ei dar nu şi-au luat încă un angajament
să acţioneze.Pregătirea (motiv pentru a se schimba) este un stadiu care combină criteriile legate de
intenţie şi comportament. Acţiunea este stadiul în care persoanele îşi modifică comportamentul,
experienţele sau mediul pentru a-şi depăşi problemele. Menţinerea este stadiul în care oamenii depun
eforturi pentru a preveni recăderea şi îşi consolidează beneficiile obţinute în timpul acţiunii. Recădere și
Recuperare în cazul unei recăderi, avem tendința de a ne reîntoarce la vechile comportamente, fiind
nevoie să ne reevaluăm motivația pentru schimbare.

42. Ascultarea activă. Caracteristici. Tehnicile ascultării active.

Ascultarea activă reprezintă o abilitate care implică atât ascultarea vorbitorului, cât și

oferirea de feedback spuselor acestuia, cu scopul de a-i comunica faptul că auzim și
înțelegem ceea ce el ne transmite.Ascultarea activă este o abilitate necesară
pentru construirea unor relații bazate pe înțelegere, respect și încredere, precum și
pentru activități ca învățarea, negocierea conflictelor sau comunicarea în context
profesional și personal. Ascultarea activă se caracterizează prin:
 înțelegere - persoana care ascultă depune un efort de a asculta și de a analiza activ ceea ce îi
comunică celălalt fără a fi distras sau fără a se gândi la nimic altceva;
 reținerea informațiilor - presupune un efort de memorare a mesajului transmis de către
celălalt. Unele persoane pot opta pentru strategii de memorare precum luarea de notițe sau
memorarea ideilor principale ale discursului celuilalt.
 oferirea răspunsului - răspunsul reprezintă o modalitate prin care îi furnizăm celuilalt un
feedback verbal, respectiv nonverbal, cu privire la mesajul transmis de către acesta. Vom
oferi răspunsurile pentru a-i comunica celuilalt că am auzit, analizat și înțeles ceea ce el a
dorit să ne comunice.
Tehnicile ascultării active-Reafirmarea,Sumarizarea,Încurajările minime ,Oferirea de
feedback ,Identificarea emoțiilor ,Întrebări de analiză atentă ,Afirmațiile de
validare ,Pauza eficientă ,Tăcerea ,Mesajele „Eu” ,Redirecționarea ,Analiza
consecințelor. 

43. Erori de ascultare. Metodele ascultării active în medicină.

Erori de ascultare/Criticarea persoanei care transmite mesajul;Reflexia prematură a celor auzite,
înainte ca transmiţătorul mesajului să finalizeze ce are de spus;Permisiunea intervenţiei
stereotipurilor negative şi a prejudecăţilor;Căutarea evenimentelor ce captează atenţia în mod
voluntar;Ascultarea « dormind cu ochii deschişi », acea falsă atenţie acordată în procesul
comunicării;Urmărirea erorilor celui care transmite informaţia pentru a putea ataca discursul
acestuia;Lista activă de ascultare include: - promovare. Se compune din interes, o dorință exprimată de a
asculta interlocutorul. În acest stadiu, bunăvoința este importantă, lipsa de opinii de apreciere; - repetiție.
Aceasta constă în clarificarea întrebărilor, repetarea frazei vorbitorului. Concentrarea verbală asupra punctelor
principale ale conversației; - reflecție. Ea constă în înțelegerea emoțiilor interlocutorului. În acest stadiu este
posibilă copierea în doze ușoare a expresiilor faciale sau a gesturilor interlocutorului, exprimându-se astfel
interesul și înțelegerea reciprocă deplină; - generalizare. Aceasta constă în rezumarea discursului
interlocutorului. Această concentrare asupra gândirii principale a tot ceea ce sa spus și alegerea unui
compromis.
44. Noţiuni de conflict. Tipuri de conflict.

În psihologia generală conflictul e considerat orice ciocnire de necesităţi, motive, interese,gânduri,

sentimente, modele de conduită direcţionate opus. Conflictul este o modalitate neconstructivă de
exteriorizare a emoţiilor acumulate. El este însoţit de procese emoţionale negative,care dezorganizează
comportamentul şi reduc eficienţa activităţilor persoanei.Conflictele sunt diverse, iar o taxonomie a lor
va trebui să îmbrăţişeze mai multe criterii: Aria socială :- conflicte intrapersonale - conflicte
interpersonale :1. intragrupale (conflicte în familii, organizaţii, grupuri diverse)2. intergrupale (între
bande rivale, diferite grupări etnice, rasiale şi politice)3. internaţionale (implicând naţiuni sau chiar
blocuri: NATO, SEATO) Puterea relativă a opozanţilor - conflicte simetrice (între indivizi care au acelaşi
statut: subordonatsubordonat,profesor-profesor, elev-elev)- asimetrice (între indivizi care au statute
diferite: şef-subordonat, profesor elev) Orientarea conflictelor- orientate spre litigiu (care sau stins în
clipa când s-a rezolvat problema)- orientate spre structură (lupta pentru conducere, revoluţiile social-
politice) Intesitatea/nivelul conflictelor- criza- tensiunea- neînţelegerea- incidentele- disconfortulTipuri
de conflict: De interese (idei, opinii); De caractere;  De comunicare;  Interior (se desfășoară în
interiorul unei persoane fără participarea directă a altor persoane);  Exterior (persoană – un grup,
conducător – subaltern, grup-grup).

45.Cauzele și sursele conflictului.

Cele mai multe conflicte sunt legate de următoarele surse :1. nevoile fundamentale2. valorile diferite 3.
percepţiile diferite 4. interesele diferite 5. resursele limitate 6. nevoile psihologice Cauze ale
conflictului : Incompatibilitatea și diferențele. Pot constitui surse ale conflictului unele trăsături de
personalitate, opinii, atitudini, credințe, valori, nevoi. Satisfacerea nevoilor umane. Oamenii intră în
conflict fie pentru că au nevoi, care sunt satisfăcute de procesul conflictual însuși, fie că au nevoi
neconcordante ale altora. Comunicarea poate presupune conflict în două situații : când este absentă
sau defectuoasă. Lezarea stimei de sine. Contestarea, minimalizarea succeselor, realizărilor majore sau
critica sistematică.

46. Strategii conflictuale

Imediat ce ne aflăm în conflict sau îl vedem declanşându-se, putem să alegem abordarea strategiei de
rezolvare. Abandonul Dacă te retragi fizic sau emoţional dintr-un conflict, poate de teama confruntării,
nu mai ai de spus nici un cuvânt în ceea ce se întâmplă.Reprimarea Refuzul de a lua act de existenţa unui
conflict este comportamentul la care recurgem când avem nevoie de pace cu orice preţ
Victorie/înfrângere Stilul victorie/înfrângere este adesea rezultatul unei tendinţe inconştiente de
protejare împotriva durerii eşecului. Victorie/înfrângere este o confruntare de forţe, în care una din
părţi ajunge deasupra. Compromisul reclamă anumite capacităţi de negociator, pentru ca fiecare să
câştige ceva. El dă impresia de corectitudine Victorie/victorie fiecare învinge Problema este rezolvată
reciproc avantajos. Negocierile se bazează pe respect reciproc. Soluţia îi satisface integral pe ambii.Cea
mai valoroasă rămâne însă strategia victorie/victorie, pentru care trebuie să parcurgeţi următoarele
etape:1. Aflaţi ce le trebuie celor aflaţi în conflict ceea ce vor.2.Găsiţi punctele de corespondenţă între
diferenţe.3.Schiţaţi noi opţiuni, prin care fiecare să obţină cât mai mult din ceea ce îi trebuie.4. Lucraţi
împreună. Arătaţi-i clar că îi sunteţi partener, nu adversar.
47.Stiluri de abordare a conflictelor

Comportament specific „broasca țestoasă” (Evitarea). Comportament specific „rechinul” (Forţarea).

Comportament specific „urs” (Acomodarea)Comportament specific „vulpea” (Compromisul).
Comportament specific „bufnița” (Consensul).

48.Rolul comunicării verbale și non-verbale în relația specialist medical-pacient.

În domeniul medical, comunicarea reprezintă o abilitatea clinică fundamentală,specialiștii medicali

comunică cu pacienții și cu familiile acestora mult mai frecvent decît îndeplinesc orice altă procedură
medicală sau de nursing.Tipuri de limbaj verbal specialist medical –pacient/Interviul-Atunci cînd este
utilizată pentru colectarea de informații, comunicarea necesită o mare sensibilitate, precum și
experiență în folosirea interviului. Comunicarea verbală la distanță (telefonică)Se recomandă în acest
sens : politețe, oferirea informațiilor cu referire la serviciile medicale,ascultarea solicitării pacientului
pînă la capăt, notarea solicitării.Informațiile non-verbale ale pacientului (atitudinea, mișcările, mersul,
scrisul) pot da informații valoroase în multe afecțiuni.Gesturile specialistului medical nu trebuie să fie
utilizate în exces și nici cu subînțelesuri, pentru că acestea pot trezi îngrijorări pentru pacient cu referire
la starea sa de sănătate.O componentă importantă a comunicării non-verbale implică spațiul de mișcare,
adică păstrarea distanței, cât de mult ne apropiem fizic, în timp ce vorbim cu pacientul.

49. Metode de convingere în comunicare cu pacientul

Metoda alegerii/ Specialistul medical descrie toate situațiile„pro” și „contra”, astfel obținând ca
pacientul să aleagă singur ce trebuie să facă pentru ca tratamentul să fie eficient.

Metoda dialogului lui Socrate (metoda a 7„DA”)/Se pregătesc 7 întrebări la care pacientul trebuie să
răspundă „DA”, a 7-a este problema referitor la care pacientul trebuie convins.

Metoda autorității Se mizează pe părerea acelei persoane, care are autoritate pentru pacient.Metoda
provocării Exemplu: „Dacă n-o să renunțați la fumat o să încerc să vă înțeleg, doar știu că sunteți lipsit de
voință”.

Metoda proiectării așteptării Exemplu: „Fiind un om inteligent și înțelegător, desigur veți accepta
tratamentul și veți fi de acord cu mine

50. Empatia - aptitudine esenţială a comunicării.

În domeniul medical, empatia reprezintă capacitatea de a înțelege sentimentele

pacienților și de a le facilita un diagnostic mai precis și un tratament corespunzător. Totodată,

această aptitudine conduce la recunoașterea și validarea fricii, a anxietății, a durerii și a

îngrijorării pacienților.