TOACA „trâmbiţa îngerilor”

„Toaca se dezvăluie ca o chemare vie la rugăciune, dar și ca un cântec de durere și de Când şi cum se utilizează?
bucurie, vestind odată cu baterea cuielor crucii, imnul pascal de Înviere.”
(Pr. Constantin Galeriu) Toaca vestește creștinilor începutul celor Șapte
Laude bisericești, al Sfintei Liturghii și al unor ie-
CE ESTE? rurgii.
Toaca mare de lemn, așezată în clopotniță sau
Toaca este un obiect liturgic confecționat, de cele mai multe ori, din lemn în curtea bisericii, se bate în mod ritmic cu două
de paltin sau cireș, lungă de doi-trei metri și lată de 20-30 de centimetri. La ciocănele de lemn (corn, salcâm, carpen), împreună
capete se dau trei-patru găuri circulare, spre o mai bună rezonanță a vibra- cu clopotul, sau singură.
țiilor produse de lovirea cu ciocănelele. Toaca mică (portabilă), se ține cu mâna și se
Toaca este uneori confecționată și din metal (curbat sau frumos ornat), bate de obicei înconjurându-se biserica, la timpurile
aceasta fiind numită „tochiţă”. de rugăciune. La fiecare latură a bisericii se fac câte
o oprire și trei metanii. Se mai folosește în cadrul
iSTORIC unor procesiuni.
Toaca de fier se bate în anumite momente spe-
Datând încă din primele veacuri, toaca folosită de creștini este atestată do- ciale ale slujbei („Ceea ce ești mai cinstită...” și la
cumentar în secolul al IV-lea, în pustiul Egiptului, de unde s-a răspândit apoi Axion etc.), dar și la unele sărbători mari (Învierea
în Biserica Răsăriteană. Domnului). La mănăstiri, se mai bate și pentru a
Sfântul Sofronie al Ierusalimului, în anul 638, vorbește despre două tipuri chema obștea la masă.
de toacă: toaca de lemn și toaca de fier, arătând și o semnificație simbolică, de
„trâmbiță a îngerilor”. Ce simbolizează?
Lovirea în toacă, numită și „sfintele lemne sunătoare”, semn al chemării la Toaca este o chemare la jertfă și la austeritate, o
rugăciune, este amintită și în actele Sinodului al VII-lea Ecumenic din anul rugăciune adusă lui Dumnezeu, marcând trecerea
787 de la Niceea. de la timpul cotidian la timpul liturgic.
Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania de la 1643, scrie: „Se scula Sunetul ei ne amintește de Pătimirile lui Hristos,
patriarhul de toca și strânse pe toți creștinii”. în timp ce lemnul devine simbolul Sfintei Cruci.

CLOPOTUL simbolul chemării divine

Când şi cum se utilizează?
Clopotele mari (așezate în clopotnița bisericii) se
bat fie în combinaţie cu toaca (alternativ), fie sin-
gure și îi cheamă pe credincioși la rugăciune sau
anunță, diferite momente liturgice (începerea Sfintei
Liturghii, prefacerea Darurilor etc.). Au însă și fun-
cții de utilitate publică (anunță evenimente triste
sau fericite de interes comunitar, diferite pericole
publice, cum ar fi incendii, inundații, război etc.).
Clopotele mici sau clopoțelele se folosesc în biseri-
că la slujbe pentru a anunța anumite momente, cum
ar fi procesiunea cu Darurile la Liturghia Darurilor
mai înainte sfințite.
Clopoțeii se regăsesc și pe veșmintele liturgice ale
episcopilor, dar și pe cădelniță.
Ce simbolizează?
Clopotele reprezintă „glasul Domnului”, care ne
cheamă să ne adunăm în binecuvântarea şi iubirea
lui Dumnezeu, la rugăciune. Sunetul melodios al clo-
potelor produce asupra sufletului creştinesc o acţiune
harică, îl face mai umil, dar îl şi încurajează.
Sunt şi un simbol al libertăţii şi independenţei.
„N-a auzit nimeni bătaia clopotelor? Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament, ci bat
pentru ceva de natură sufletească, care ne atrage atenţia: cheamă viii, plâng morţii,
împrăştie viforele, împrăştie dracii şi trăsnetele.” (Arhim. Arsenie Papacioc)
CE ESTE?
Clopotul este un obiect metalic în formă de pară, deschis în partea inferioară
şi prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereţii acestuia,
produce sunete melodioase prelungi.
Este parte integrantă a cultului creştin, fiind socotit un obiect de cult foarte
important, şi se sfinţeşte prin rugăciune şi stropire cu aghiasmă, după o rân-
duială specială.
ISTORIC
Clopotele au intrat mai târziu decât toaca în întrebuinţarea liturgică a Bise-
ricii (sec. V-VI), leagănul lor fiind provincia Campania din Italia.
În Răsărit, la Constantinopol clopotele au ajuns pe la anul 852, când Dogele
Veneţiei, a oferit împăratului Mihail al V-lea două clopote pentru a fi aşezate
într-o clopotniţă lângă Biserica Sfânta Sofia. Generalizarea lor în tot răsăritul
creştin s-a desăvârşit abia în secolul al XII-lea.
În Ţările Române primul clopot cunoscut la noi a fost realizat de meșteri din
Transilvania și din Occident, fiind oferit apoi Mănăstirii Cotmeana, în anul
1385.
În Moldova clopotele au fost introduse în secolul al XV-lea, atunci când
Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare a dăruit un clopot Episcopiei Romanului.

Foaie editată şi distribuită gratuit

de Biroul de catehizare al
Arhiepiscopiei Iaşilor.
Anul IV ▪ Nr. 12 (36)
Cuvânt catehetic
„Mergând, învăţaţi toate neamurile…” (Matei 28,19)
Material catehetic disponibil şi în format electronic.

Cateheză MMB
catehizare.mmb@gmail.com
Decembrie 2018
Apare cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei