Proiect geografie-Studiu Muntii Retezat

Cuprins

1.Prezentarea fizico-geografica
1.a. Loclizare
1.b. Vecinatati
2. Geologie
3. Morfologie
4. Aspecte legate de refief
5. Clima regiunii
6. Solurile
7. Vegetatie
8. Aspecte socio-economice
9. Bibliografie
 INTRODUCERE

Daca în arealul ocupat de Carpaţii Româneşti se detaşează net, prin

peisajul deosebit pe care-l etalează, Carpaţii Meridionali, denumiţi de timpuriu
Alpii Transilvaniei, în cadrul acestora se fac remarcaţi Munţii Retezat. Peisajul
geografic unic al acestora este tributar, în cea mai mare măsură, unor
caracteristici reliefale de o deosebită originalitate, în acest spaţiu montan
întâlnindu-se atât elemente specifice peisajului alpin - creste, vârfuri ascuţite,
circuri şi văi glaciare grandioase -, cât şi forme de relief matur, specifice
suprafeţelor de nivelare. Putem spune că ne aflăm în faţa unei îmbinări originale
a reliefului de tip Făgăraş cu cel de tip Godeanu. Referitor la denumirea regiunii,
putem preciza că regiunea muntoasă aflată la sud de Depresiunea Haţeg îşi trage
numele de la Vf. Retezat (2482 m) care, prin aspectul său deosebit,
inconfundabil, s-a impus şi a persistat în ansamblul toponimic al acestor
vecinătăţi muntoase ale uneia dintre cele mai vechi „ţări româneşti”, [ara
Haţegului. Deşi nu are cea mai mare înalţime, fiind depăşit de Vf. Peleaga (2509
m) şi Vf. Păpuşa (2504 m) – toate aceste vârfuri integrându-se celui mai înalt
nivel de creste (Gipfelflur) din arealul carpatic (pl. I, foto 1) - poziţia sa nordică
faţă de creasta principală, spaţiul oarecum degajat din jurul său, forma sa de
enorm trunchi de piramidă, facându-se astfel vizibil de la mari depărtări, funcţia
de „barometru” pe care o are pentru populaţia locală, ca şi aura de legendă ce s-a
ţesut în jurul său de-a lungul vremurilor, îl fac cel mai uzitat topic în circulaţia
orală şi apoi scrisă a acestei regiuni montane.
 Prezentarea fizico-geografica a Muntiilor Retezat

Prin asezarea lui in mijlocul unui complex de munti inalti care il despart
cu barierele lor de piatra de regiunile locuite, prin caracterele fizionomiei lui
glaciare, conservate peste veacuri, prin elementele specifice ale florei lui, prin
maretia peisajului alpin si mai ales prin numarul exceptional de mare al lacurilor
lui alpine, Retezatul a constituit un permanent punct de atractie atat pentru
oamenii de stiinta romani si straini, cat si pentru drumetii care s-au aplecat si
asupra problemelor turismului de munte din tara noastra; de la acestia ne-au
ramas o suma de cunostinte asupra Retezatului, unele mai exacte, altele mai
confuze.

POZIŢIA GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE MASIVULUI

Munţii Retezat sunt aşezaţi în partea vestică a Carpaţilor Meridionali, în

aşa-numitul Masiv-Banatic - la Emm de Martonne - sau în Grupa Retezat-
Godeanu, din mai recentele lucrări de geografie a României. Menţionăm că în
funcţie de autori această regiune vestică a Carpaţilor Meridionali este împarţită
şi denumită în mod diferit: astfel, la V. Mihăilescu (1961, 1969) întreaga regiune
este cuprinsă în Masivul Godeanu, la Al. Roşu (1973) în masivul 1 2 Godeanu-
Retezat, la I. Sîrcu (1971) Munţii Retezat apar separaţi de unitaţile vecine şi au
acelaşi rang cu ele, în timp ce la V. Velcea şi Al. Savu (1982) Munţii Retezat
Tulişa formează ,,Unitatea montană Retezat” alături de Munţii Petreanu şi
Masivul Godeanu, toate făcând parte din ,,Masivele centrale înalte ale Carpaţilor
Meridionali” diferenţiate de ceilalţi munţi din partea vestică a Carpaţilor
Meridionali, reuniţi în ,,Complexul montan Vâlcan-Cerna”. Faţă de unităţile de
relief vecine .Munţii Retezat se detaşează, limitele fiind deosebit de clare şi de
mare complexitate, limitele geomorfologice fiind susţinute şi completate de
limite petrografice şi structural-tectonice. Astfel, în nord, între Râul Mare şi
valea Mălăieştilor, o falie, ce separă unităţile cristaline ale Danubianului,
reprezentate aici prin Grupul de Zeicani, şi uneori cele ale Pânzei Getice, de
sedimentarul Bazinului Haţeg, este exprimată în relief printr-o denivelare de
peste 400 m şi pante accentuate ce coboară brusc spre nord din vârfurile Măgura
Zimbrului (1251 m), Pinu (1152 m). Între valea Mălăieşti şi cea a Râului Alb
limita este la fel de transantă, doar că ea urmăreşte în mare contactul dintre
cristalinul getic şi cel danubian, sau, aşa cum este cazul cu zona de la vest şi est
de valea Paroşului, ea urmăreşte linia de falie ce separă calcarele masive
oxfordianapţiene din Piatra Măceştilor (1051 m) de depozitele vraconian-
cenomaniene ale Bazinului Haţeg. În continuare, spre vest, până în valea Râului
Bărbat, limita se retrage spre sud cu aproximativ 0,5 km, urmărind linia de
încălecare a Geticului peste Danubian, ea trecând pe la sud de Vf. Muchii (955
m), Dl. Vaidei (993 m), Dl. Plaiu (913), Vf. Pinul cu Fluturi (957 m) şi ajungând
în valea Râului Bărbat .
Poziţia geografică a Munţilor Retezat.
În acest sector limita este marcată printr-o denivelare de mai mică
amploare (250–150 m) şi pante mai puţin accentuate, caracteristice unui contact
morfologic rezultat în urma eroziunii diferenţiale a formaţiunilor cristaline
amintite. Limita estică, desfaşurată în general pe direcţia nord-sud, nu comportă
discuţii, pe considerentul că munţii aflaţi la est, şi pe care-i cuprindem sud
denumirea de Munţii Tulişa, după cel mai înalt vârf din cuprinsul lor (1792 m),
se deosebesc de Munţii Retezat, neavând nimic din grandoarea şi semeţia lor,
relieful mai monoton fiind grefat pe rocile slab metamorfozate, relativ puţin
rezistente. Limitele si poziţia Munţilor Retezat în raport cu unităţile de relief
vecine. Tulişa şi ale celui de Drăgşan, şi mai puţin pe cele ale Grupului de
Lainici - Paiuş, apărând doar sporadic enclave de granitoide (Urdea, Cheslerean,
1997). Această limită urmează valea adâncă a Râului Bărbat în amonte de
Poiana Corea, urcă pe Pârâul Curmaturii până în Curmatura Făgeţel (1386 m) -
cea mai joasă înşeuare din cadrul interfluviilor principale ale Retezatului -
coborând apoi pe valea Pilugului (sau Bilugului) până la intrarea acesteia în
Depresiunea Petroşani, la altitudinea de 820 m. Deşi se obişnuieşte ca întreaga
arie montană să poarte numele de Munţii Retezat, utilizând criterii complexe ne-
am oprit cu limita estică (prezentată deja) la valea Râului Bărbat - Curmătura
Făgeţel - valea Pilugului, la est de aceasta aflându-se Munţii Tulisa, diferiţi net
de Munţii Retezat
Această unitate montană cuprinde Munţii Pleşa - Piule, Scorota, Albele,
Piatra Iorgovanului, Stănuleţi, toţi grefaţi pe un substrat geologic aparte, relativ
omogen, constituit predominat din calcare masive şi gresii calcaroase tithonice
şi cretacic inferioare. Relieful acestora este caracterizat prin prezenţa formelor
net structurale şi litologice (carstice), de cea a carstoplenei Albele, ca elemente
dominante ale peisajului geomorfologic, şi de prezenţa palidă a reliefului
glaciar.
Aşa stând lucrurile, nu se poate accepta anexarea acestora la Munţii
Retezat şi nici să-i considerăm ca unitate de tranziţie - împreună cu Muntele
Drăgşanu - între Munţii Retezat şi Munţii Godeanu (Niculescu, 1965), aceştia
având o fizionomie şi caracteristici morfogenetice cu totul şi cu totul deosebite.
Pentru această regiune muntoasă delimitată clar de văile Buta - Scocu
Drăgşanului - Lăpuşnicu Mare – Paltina - Soarbele şi Jiului de Vest, propunem
denumirea de Munţii Piule - Iorgovanu, utilizată şi altădată, după cel mai înalt
vârf - Vf. Piule (2081 m) - şi cel mai popular şi cu aspect mai aparte - Piatra
Iorgovanului (2014 m).
Datorită situaţiei prezentate mai sus, limita sudică şi sud-vestică a
Munţilor Retezat este uşor de urmărit, ea fiind bine marcată în relief prin
denivelări importante şi suprapunându-se şi limitelor geologice. Astfel, între
Valea Pilugului şi cea a Butei - la 950 m în aval de Cheia Butei - limita urmează
abruptul faliei Petroşani, urcând apoi în amonte pe valea Butei, dominată de
abruptul nord-estic al Munţilor PiulePlesa - un enorm hogback - până în
înşeuarea largă dintre Vf. Drăgşanu (2075 m) şi Vf. Piule (2081 m), înşeuare ce
separă circul glaciar Buta Mică de circul de la izvoarele Scorotei cu Apă, şi care
se menţine la peste 1930 m. De aici limita urmează buza circului Scorota
coborând la 1839 m şi continuându-se pe Scocu Drăgşanului, (pârâu instalat
chiar pe contactul cristalin-sedimentar) până în Valea Lăpuşnicului Mare, la
1310 m. În continuare, valea adâncă a Lăpusnicului Mare se constituie ca limită
indiscutabilă, mai ales că între Lunca Berhina şi Gura Apei are ,,caracterul unei
văi tectonice” (Gherasi et al., 1986).
De la confluenţa cu Râul {es, la 955 m, Lăpuşnicu Mare, devenit de acum
Râu Mare, este limită clară între Retezat şi Munţii [arcuPetreanu, valea adâncă
de aproximativ 1000 m, şi cu aspect de defileu până la Gura Zlata, separând, în
mare, Unitatea (geologică) de Retezat de Unitatea de Petreanu, ambele entităţi
distincte în cadrul Danubianului Inferior. Între limitele prezentate, Munţii
Retezat au aspectul unui paralelogram ale cărui laturi închid o suprafaţă de
aproximativ 453 km2 , ceea ce reprezintă 11,4% din suprafaţa Grupei Retezat -
Godeanu si 3,22% din cea a Carpaţilor Meridionali. Colţurile extreme ale
acestui ,,paralelogram” au următoarele coordonate: - în est 23° 4' 30" longit. E -
Valea Râului Bărbat la ieşirea din munte; - în vest 22° 43' 3" long. E. -
confluenţa Lăpusnicului Mare cu Râu-{es; - în sud 45° 17' 45" lat. N - gura
Pârâului Buta; - în nord 45° 29' 11" lat. N - ieşirea Râului Mare din munte.

ALCATUIREA GEOLOGICA
Dintre toate elementele care au conditionat actuala infatisare a
Retezatului, glaciatiunea a fost aceea care a lasat cele mai caracteristice si mai
puternice urme. Racirea treptata a climei Europei, la inceputul cuaternarului,
domnia zapezilor, a ghetarilor ce s-au instalat in Carpati, au schimbat fata
acestor meleaguri. Adevarat cataclism, glaciatiunea a fost intr-un fel o
desprindere de trecut, un salt spre viitor, spre noi forme in evolutia acestui
batran pamant. Au disparut pentru totdeauna numeroase specii de plante si
animale, unele au fost alungate spre locuri mai primitoare, iar altele care au
venit din regiuni mai reci, s-au retras in munti, dupa imblanzirea climei si
topirea ghetarilor.
Imense caldari glaciare, uriase circuri, lacuri, vai glaciare in trepte, valuri
de morene, grohotisuri nesfarsite, aceasta este zestrea pe care Retezatul a
mostenit-o de la glaciatiune. Este cea mai bogata si cea mai puternica dintre
toate urmele lasate de ghetari in intregul lant al Carpatilor Romaniei.
Imprejurari si conditii complicate legate de natura rocii din care sunt
alcatuiti acesti munti, de infatisarea lor dinaintea venirii ghetarilor sau legate de
orientarea fata de cele patru puncte cardinale, au facut ca urmele glaciatiunii sa
se conserve diferit, in principalele masive ale Carpatilor. Locul de frunte, printre
regiunile unde s-au dezvoltat si s-au pastrat cel mai bine vestigiile frigului si ale
gheturilor cuaternare, il detin, fara indoiala, Retezatul si Fagarasul.
Daca Muntii Fagarasului, prin lungimea de peste 70 km si prin numarul
caldarilor si al vailor glaciare, in jur de 40, ocupa un loc de seama, in schimb in
ceea ce priveste bogatia, proportiile lacurilor – de la cel mai intins pana la cel
mai adanc – primul loc revine Retezatului cu cele peste 80 de lacuri concentrate
pe o suprafata relativ restransa.
Infatisarea ghetarilor din Retezat a diferit, evoluand de la „ghetarul de
circ” la „ghetarul de vale”, in functie de alternanta perioadelor glaciare cu cele
interglaciare. In Retezat s-au identificat urmele a peste 18 ghetari de vale, cu
lungimi ce le intreceau pe acele ale ghetarilor din Muntii Rodnei, Bucegi sau
Fagaras. In timp ce ghetarii cei mai mari din Muntii Fagarasului nu intreceau 7
km lungime - Capra, Buda-Moldoveanu, Topologul - ghetarul Lapusnicul Mare
atingea 9-10 km lungime si aproape 200 m grosime, iar ghetarul Rau de Mori,
cu o lungime de 7 km avea aproape 300 m grosime.
Acoperind versantul nordic al masivului, ghetarul Nucsorul, cu cele 4
brate ale sale atingea o largime de 6 km. Acestor ghetari de vale li s-au adaugat
cei de circ cum au fost Bucura, cu o suprafata de 8 km2 , Custura de 10 km2 si
Judele de 13 km2. Toti acesti ghetari la care mai pot fi adaugati cei din
Gemenele, Zanoaga, Ciumfu Mare, Stevia, au construit un imperiu de gheata
nemaintalnit in niciunul din muntii tarii noastre. Rezistand timpului, la adapostul
inaltimilor Retezatului, pana spre sfarsitul perioadei cuaternare, puternica
platosa de gheata a trebuit in final sa se recunoasca invinsa, sa capituleze in fata
unei clime mai blande .
Relieful actual al Muntilor Retezat a rezultat din actiunea a trei tipuri de
modelare: glaciara, crio-nivala si fluviala. Acestea au modelat in cuaternar
relieful preexistent, din care au ramas marile limite tectono-structurale, generate
in urma orogenezei si suprafetele de nivelare, mai ales periferice (platformele
Borascu si Rau Ses), care nu au fost distruse de glaciatiunea cuaternara.
Factorii reliefogenetici mentionati mai sus au determinat aparitia a doua
etaje majore de relief: unul superior, in care predomina modelarea glaciara si
crio-nivala , care corespunde, in linii mari, etajului alpin, si unul inferior, in care
modelarea fluviala a fost hotaratoare, chiar daca spre limita lui superioara au
actionat si celelalte doua tipuri de modelare, care se suprapune peste etajul
montan (Schreiber W.,1984).
Caracteristica generala a Muntilor Retezat o constituie prezenta a doua
mari blocuri granitice si granodioritice, unul mai puternic, dezvoltat pe directia
crestei principale de nord si altul mai restrans, intins in parte, in lungul crestei
principale de sud. Intre aceste doua mari blocuri orientate pe directiile de
curgere ale Lapusnicului Mare si Raului Barbat se intercaleaza o mare fasie de
sisturi cristaline. O alta fasie de sisturi captuseste la nord-vest blocul
granodioritic de nord.
O fasie de granodiorite atinge si cursul mijlociu al Raului Mare,
continuata la vest in Muntii Tarcu, pana la culmile inalte. In partea de sud-vest a
Muntilor Retezat, in muntii Piule-Iorgovanu si pe cursul inferior al Lapusnicului
Mare (in amonte de Gura Apei) se inscrie in structura o fasie de formatiuni
sedimentare mezozoice, in care predomina calcarele jurasice si cretacice.
Aceasta suprafata contrasteaza puternic fata de muntii Retezat, prin formele
indraznete ale crestelor, prin reteaua hidrografica, in mare parte subterana, prin
relieful carstic, in care pesteri, doline, avene, lapiezuri, etc. imbraca cu un
farmec aparte tinuturile sale .
Pe ramura nordica si nord-estica a muntilor, la contactul cu depresiunea
Hategului, se pun in evidenta fasii restranse de calcare (Piatra Macestilor-
Pestera). Acelasi lucru este evidentiat si pe ramura sudica, aproape de contactul
cu bazinul Petrosani (Paroasa-Valea de Brazi). O fasie restransa de sisturi
cristaline, mai putin metamorfozate (conglomerate, cuartite si calcare cristaline)
din „Seria de Tulisa”, se afla in partea de sud-vest a Muntilor Retezat, fasia
continuand in Muntii Tulisa.
Granodioritul sau „granitul de Retezat” prezinta in spartura aspect
cristalin de culoare alba, dur, avand incrustatii cu mica sclipitoare. Stancariile
marilor piscuri de la Retezat la Peleaga, Varful Mare si mai departe pana spre
Baleia, sunt alcatuite din aceasta roca. Aria imensa a granodioritului din sectorul
nordic include cele mai vestite si interesante obiective turistice din Retezat.
Sectorul se inscrie in perimetrul Gura Apei-Lunca Berhina-Saua Custurii-
Cleantu Cozmei-Sohodol si Valea Raului Barbat. Limita nordica se intinde de la
Crivina spre vest, pana aproape de Pietrosa si Varful Mic, apoi se indreapta spre
sud-vest peste Carnic si izvorul Valereasca, pana la Gura Apei.
Granodioritul din sectorul sudic are ca limita sud-vestica aliniamentul vaii
Buta, insa deplasat putin spre versantul Piule. Limita sudica trece paralel cu Jiul
de Vest pe la cca 1100 m altitudine, pana in muntele Vacaria. Limita nordica
merge pe versantul sudic al crestei principale pe langa Plaiul Mic, sub varful
Custura, pana in varful Vacarea. O fasie se mentine peste valea Pilugul si mai
spre nord-est in Muntii Tulisa.
Sisturile cristaline se dezvolta in fasie continua in partea de nord a
Muntilor Retezat, intercalate intre fasiile de granodiorit din zona de nord si cele
din Tarcu-Petreanu. In aceasta zona, la limita de contact cu depresiunea
Hategului, pot aparea micasisturi, roci friabile cu mica negra.
In zona centrala, interpuse intre granodioritele din nord si din sud, sisturile
cristaline se extind in lungul bazinului superior al Lapusnicului Mare si apoi,
peste saua Custurii, in intreg bazinul Raului Barbat. Tot din sisturi cristaline sunt
alcatuiti si creasta Custura-Gruniu, versantii nordici si versantii vestici ai
Tulisei. O fasie ingusta de sisturi desparte granodioritele din Vacarea de „Seria
de Tulisa”, urmarind muntii Pilugul Mare, Pilugul Mic si Curmatura Fagetelului.
In apropierea maselor granodioritice, sisturile cristaline prezinta unele
transformari, ca urmare a presiunilor exercitate intre cele doua fasii.
 Avenul Scorota Seaca Exocarstul Retezatului calcaros Pestera Dalma cu
Brazi
Calcarele jurasice si cretacice au ca principala zona de desfasurare tinutul
Piule-Iorgovanu si sunt caracterizate printr-o grosime de peste 1200 m.
Stancariile calcaroase sunt bine puse in evidenta, portiunile acoperite cu sol fiind
putin intinse si de grosime mica. Aspectul general al peisajului este caracterizat
prin creste ascutite, turnuri, versanti cu abrupturi si vai inguste, cu chei, praguri
si saritori, adevarate ganguri prin care de obicei nu curge apa. Izvoarele se pierd
putin in ascunzisuri subterane. Este situatia tuturor izvoarelor cuprinse intre
Soarbele si Campul Mielului.
Deosebit de interesante sunt pesterile situate de obicei la inaltime pe
versanti stancosi. Acestea prezinta denivelari si uneori galeriile etajate comunica
prin puturi verticale. Pesterile sunt foarte frumoase, bogat invesmantate in
concretiuni de tip coralit si excentrite. Intre cele mai insemnate putem aminti:
Pestera Zeicului (lungime totala cca 260 m si adancime cca 50 m), Pestera din
Dalma cu Brazi (226 m lungime, avand un lac subteran si pereti bogat incrustati
cu cristale de calcit). In zona calcaroasa din Dealul Toplita se afla Pestera
Toplita cu o lungime de cca 2150 m.
Avenele sunt la fel de interesante si studiate de speologi. In Retezatul Mic
se afla una dintre cele mai adanci avene din tara, Avenul din Stanca Tomii cu o
adancime de 137 m; de asemenea se mai gasesc: Avenul de pe Fata Surului – 81
m, Avenul Floarea de Colt – 88 m. Avenul din Stanca Tomii, ca si cele din
Stanuleti, Scorota Seaca, etc., adapostesc zapada si gheata permanenta. Pe
muntele Capatana Albelor se afla Avenul lui Kis.
 RELIEFUL

Altitudinea teritoriului din masiv, incadrat ca rezervatie a biosferei, este

cuprinsa intre 850 m la Gura Zlata si 2509 m la varful Peleaga, cel mai inalt din
acesti munti. Teritoriul respectiv cuprinde peste 20 varfuri care depasesc
altitudinea de 2200 m, ceea ce face ca Retezatul sa reprezinte un masiv dominat
de o altitudine aproximativa de 2000 m.
Muntii Retezat se remarca prin masivitate, energia mare a reliefului, zona
alpina extinsa pe suprafete mari. Conturul acestora masoara circa 170 km si
inscrie forma unui pentagon cu latura sudica suprapusa pe axa Jiului de Vest.
Suprafata Muntilor Retezat este de circa 700 km2, mai mica decat a Muntilor
Fagaras, dar mai mare decat a Bucegilor. Aceasta suprafata poate fi impartita in
doua zone importante: prima, mai inalta, este ocupata de Retezatul propriu-zis; a
doua, mai scunda si mai restransa, este ocupata de masivul Piule-Iorgovan
(Retezatul Mic). Aceste zone se deosebesc si prin structura lor geologica, prima
fiind dominata de sisturi cristaline si granodiorite, iar ultima de calcare.
Creasta principala de nord, cea mai inalta si interesanta, domina prin
abrupturile sale vaile nordice si Tara Hategului. Ea se ridica impetuos dinspre
valea Raului Barbat, ajungand la peste 1400 m in varful Baleia (1465 m), in
apropierea caruia se afla si cabana cu acelasi nume, si la peste 1800 m in
Cleantul Cozmei, un adevarat foisor cu perspectiva spre tinuturile stancoase.
Dupa adanca inseuare Gorova (1816 m), raspantie a potecilor ciobanesti si
turistice, creasta se inalta viguros in varful Gorovii (1968 m) si devine stancoasa
mai ales din varful Lancita (2095 m). Din Varful Lacului (2305 m) si mai ales
din saua Varfului Mare (2345 m), creasta se ascute si, uneori, este mai dificil de
parcurs. Astfel se prezinta custura Portile Inchise si Strunga Papusii, despartite
de varful Capul Vaii Rele (2408 m). Din varful Papusa (2508 m), creasta atinge
o serie de sei si piscuri foarte cunoscute: saua Pelegii, varful Peleaga (2509 m),
cel mai inalt din masiv, varful Custura Bucurei (2370 m), Curmatura Bucurei
(2206 m), varful Bucura (2433 m). De aici creasta are aspect mai accidentat si
este mai greu accesibila; intai coboara in Poarta Bucurei (2240 m), ca apoi sa
revina la inaltime in varful Judele (2398 m). Acest sector este ocolit in mare
parte de potecile turistice. Lasand spre nord abrupturi si spre sud pante inclinate,
creasta descreste treptat in inaltime – varful Balea (2330 m), Sesele Mari (2295
m), Zanoaga (2261 m) si Zlata (2142 m). Din platforma neteda de pe Zlata
culmea coboara continuu pana la valea Raului Mare , la Gura Apei.
 Varful Retezat  Varful Peleaga Varful Papusa
Creasta principala de nord este strabatuta, in cea mai mare parte, de poteci
turistice marcate: Muntele Baleia – saua Varfului Mare; Varful Papusa – Varful
Bucura; saua Judele – sub varful Sesele Mari; saua Zanoaga – Gura Apei.
Tot atat de interesante sunt insa si ramificatiile nordice ale acestei creste.
Intre cele mai importante amintim: Varful Lacului – Varful Mare – varful
Nedeluta – muntele Intalnicioara – Piatra Macestilor; varful Capul Vaii Rele –
Varful Valea Rea (2311 m); Coltii Pelegii – varful Pietrele (2270 m) cu
privelistea cea mai cuprinzatoare asupra caldarilor si abrupturilor nordice; varful
Bucura (2372 m) – varful Stanisoara (2197 m) – varful Valereasca – muntele
Prelucile – varful Pecuiu (1827 m) – varful Chiciura – Magura Zimbrului.
Varful Retezat formeaza la nord o muchie care se lasa in saua Lolaia. De aici
continua culmea Lolaia care se inalta in varfurile Lolaia Sud si Lolaia Nord. De
pe aceasta culme se deschide una dintre cele mai ispititoare privelisti asupra
versantului nordic al Masivului Retezat.
Din creasta principala de nord coboara spre sud o serie de ramificatii mai
scurte, cum sunt: Papusa – Papusa Mica – saua Custurii (2205 m) – varful
Custura (2457 m), una dintre cele mai frumoase dar si dificile creste din Muntii
Retezat. Din varful Judele (2398 m) se desprinde o creasta alpina – creasta
Slaveiului, cu o serie de varfuri ascutite: Santamaria, Slaveiul Mare, La Clince,
ca apoi sa coboare in valea Lapusnicului Mare spre Lunca Berhina.
Culmea principala de sud concureaza prin frumusete si semetie cu cea
de la nord. Creasta domina de la inaltime valea Jiului de Vest, dar si Muntii
Valcan, oferind splendide privelisti spre Parang si culmea nordica a Retezatului.
Aceasta culme necesita eforturi deosebite pentru parcurgere.
Din curmatura Fagetel, prin care Muntii Retezat se leaga de Muntele
Tulisa, culmea urca moderat in varful Pilugu Mic (1463m) si apoi din varful
Pilugul Mare (1764m) iese din zona forestiera si, dupa o scurta trecere prin zona
jneapanului de pe Muntele Vacarea, atinge piscurile stancoase. Primul din seria
celor mai atractive este varful Lazaru (2282m), cu o frumoasa platforma neteda,
dar cu mare abrupt la nord. Urmeaza apoi o succesiune de piscuri piramidale:
Gruniu, Ciumfu Mare, Varful Marii si cel mai inalt - varful Custura (2457m),
prin care se face legatura cu culmea de nord a Retezatului. Din varful Custura
cresta coboara mult, culmea devine mai neteda si mai rotunjita. La sud de varful
Papusa Custurii (2209m), trece prin saua Plaiului Mic, loc de rascruce a
potecilor turistice si recastiga din inaltime spre varful Buta (1997m), tinut al
jnepenilor si al pajistilor. Dincolo de varful Dragsanu (2080m), creasta
principala de sud isi schimba brusc aspectul datorita constitutiei geologice. Din
Capatana Albelor iese din domeniul granodioritelor si cristalinului si intra in
domeniul spectacular al calcarelor. De aici si pana la limita vestica, creasta
urmareste piscurile din Muntii Piule-Iorgovanu: Albele (2005m), Stanuletii Mici
(1930m), Piatra Iorgovanului (2014m), Stanuletii Mari (2025m). Domeniul
carcarului ia sfarsit in saua Soarbele (1930m), inseuarea deasupra vailor Iarului
si Paltinei, la contactul cu cristalinul Muntilor Godeanu.
Din culmea principala de sud, cele mai importante ramificatii sunt
orientate spre sud: culmea Vacarea-Paroasa, culmea Lazaru si culmea Straunele.
In Muntii Piule-Iorgovanu ramificatiile sunt deosebit de interesante, prin
aspectul lor in vadit contrast cu muntii invecinati. In peisajul culmilor cu aspect
greoi si masiv, prezentand privitorilor o culoare inchisa, fara accente de
stralucire, se intercaleaza un tinut cu forme ascutite, suple, aruncand pana
departe sclipirea calcarelor imaculate. Astfel, culmea Dragsanu – saua Scorotei
– varful Piule (2081m) – varful Plesa si ramificatiile sale reprezinta unul din
tinuturile cele mai frumoase. Celelalte ramificatii: Muchia cu Lastuni, Dalma cu
Brazi, Muchia Ciocanelor, piciorul Muntelui Iorgovanu, Muntele Iaru sunt un
paradis al speologilor, cinegeticienilor, botanistilor si, bineinteles, al drumetilor .
In peisajul Muntilor Retezat, circurile, caldarile si vaile glaciare ocupa
un loc deosebit de insemnat. Multimea caldarilor glaciare, unele din acestea
adapostind lacuri, au imprimat acestor munti un pitoresc rar intalnit in Carpati.
Circurile glaciare, numite de localnici zanoage, reprezinta depresiuni circulare
formate prin eroziunea ghetarilor montani, la obarsia vailor glaciare sau pe
versantii acestora. Ele sunt un rezultat al activitatii ghetarilor din cuaternar care
s-a intiparit adanc in relieful masivului Retezat. Acestea sunt indeosebi grupate
in preajma custurilor si piscurilor inalte, in locuri unde actiunea fostilor ghetari a
fost energica si de durata. Dupa retragerea maselor de gheata au aparut
intersante amfiteatre, ale caror laturi sunt formate din abrupturi si povarnisuri
intretaiate de jgheaburi si captusite cu intinse covoare de lespezi. Vaile glaciare
sunt create prin actiune sculpturala a ghetarilor. Ele sunt caracteristice ghetarilor
montani si au un profil transversal in forma literei „U”, cu versanti abrupti si cu
un profil longitudinal in trepte, pe care adesea apele cad in cascade.
 Ca un tinut al contrastelor, Retezatul nu ofera numai stancaria arida a
caldarilor si abrupturilor, ci si pajisti smaltuite cu flori viu colorate, palcuri de
jneapan sau oglinzile lacurilor. La un loc, acest manunchi de frumuseti
contrastante a adus Muntilor Retezat faima cunoscuta.
Pe versantul nordic, cele mai cunoscute caldari sunt: caldarea Stevia in
bazinul Rausorului, caldarea Stanisoara la obarsia vaii glaciare Stanisoara,
caldarea Pietrele cu o caldare laterala, cea a Pietricelelor, caldarea Valea Rea,
caldarea Galesului, cu caldarea suspendata Zanoagele Galesului. La limita
inferioara a actiunii ghetarilor, valea Galesului include si o caldare laterala, cea a
Taului dintre Brazi. La obarsia vaii glaciare Rau Barbat se afla un buchet de
caldari glaciare suspendate la inaltime, deasupra firului vaii. Tot in bazinul
Raului Barbat, cu deschidere spre nord, salbatice si deosebit de interesante se
insira caldarile Custurii, Ciumfu, Gruniu Mare, Lazaru.
Pe flancul sudic al crestei principale de sud, caldarile sunt reduse ca
numar si mai putin reliefate: Scutura, Buta Mare, Buta Mica – izvoarele vaii
Buta. Muntii Piule-Iorgovanu, unde activitatea glaciara a fost mai slaba,
adapostesc caldarea Scorotei cu o serie de lacuri.
Cele mai frumoase si vizitate caldari glaciare se afla insa in zona centrala
a Muntilor Retezat: Peleaga, la obarsia vaii glaciare Peleaga, Bucura, vestita prin
frumusetea peisajului si prin cele 16 lacuri, dintre care lacul Bucura este cel mai
intins lac glaciar din Carpatii romanesti. Deasupra vaii glaciare Lapusnicul Mare
sunt suspendate, avand deschiderea spre sud, caldarile Slaveiul si Turcel, iar la
obarsia vaii Judele caldarile: Zanoguta, Zanoaga, Judele si Caldarea Ascunsa.
In cadrul Rezervatiei stiintifice Gemenele-Taul Negru se afla caldarile
Barlei si Stirbului care apartin de bazinul vaii Zlata; pe o treapta inferioara se
adanceste caldarea Gemenele, iar suspendate la inaltime deasupra vaii Zlata, cu
deschidere spre nord, se afla caldarile Taul Negru, Carligul, Radesul Mare,
cunoscute prin frumusetea si salbaticia lor.
Clima
Situati in plina zona temperat-continentala, Muntii Retezat se
caracterizeaza printr-un topoclimat complex de munte, cu numeroase
particularitati determinate de altitudinea si orientarea generala a culmilor
muntoase fata de directia maselor de aer maritim din vest si a celui continental
din est si nord-est, expozitia versantilor fata de soare si unghiul de inclinare al
planetelor.
Dintre factorii climatogenetici, cel mai important rol il are cantitatea de
caldura, primita in functie de expozitia si inclinarea versantilor. In urma
cercetarilor de specialitate (I.Farcas si V.Sorocovschi, 1993) s-a putut evidentia
un contrast caloric pronuntat intre versantii asezati la nordul culmii principale,
cu valori sub 120 kcal/cm2/an si chiar mai mici la nivelul circurilor glaciare
umbrite (40-50 kcal/cm2/an) si versantii sudici, unde valorile radiatiei se apropie
de 160 kcal/cm2/an. Raportate la suprafata intregului masiv, ariile cu valori
scazute ale cantitatii de caldura primite pe an sunt mai extinse, predominand
versantii umbriti cu expunere in general nordica.
Temperatura medie anuala in zonele ce depasesc 2000 m este de -2o C
(varfurile Retezat-Peleaga Mare), la limita golului de munte este de cca 0oC, la
nivelul cabanelor Pietrele, Baleia si Buta cca 2oC, iar pe vaile adanci – Raul
Mare, Raul Barbat, Jiul de Vest – ajunge la cca 4oC.
Temperatura medie in iulie in zonele la peste 2000 m este de cca 6oC; la
limita golului de munte de cca 8oC, la nivelul cabanelor Pietrele, Baleia si Buta
de cca 9oC, iar pe vaile adanci ajunge la cca 10oC, in nord si la 14oC, in valea
Jiului de Vest.
Temperatura medie in ianuarie in zonele de peste 2000 de m este de cca -
10 C, la limita golului de munte de cca -8oC, la nivelul cabanelor Pietrele, Baleia
o

si Buta de cca -6oC, iar pe vaile adanci ajunge la -5oC.

Temperatura minima coboara in ianuarie uneori pana la -35oC, mai ales in
vaile unde aerul rece stagneaza vreme mai indelungata. Temperatura maxima
urca in iulie pana la 30oC, mai ales in Retezatul calcaros. In zona Lacului
Bucura, in zilele cele mai calduroase, temperatura urca la peste 20oC.
Regimul termic, ca si in alte zone montane, se etajeaza pe inaltime, zonele
de gol si mai ales piscurile oferind o temperatura medie mult mai coborata decat
zona forestiera. Exista si perioade de exceptie, mai ales iarna, cand aerul rece se
mentine in depresiuni si in zonele cu altitudine mai joasa, in timp ce pe creste si
in caldari soarele straluceste, iar temperatura atinge valori acceptabile pentru
ascensiuni. Izoterma de 100 C este caracteristica limitei superioare a vegetatiei
arborescente si se intalneste la inaltimea de 1900 m pe flancul sudic si circa
1800 m pe cel nordic.
Precipitatiile sunt bogate si se manifesta atat sub forma de ploaie cat si de
ninsoare. Precipitatiile medii anuale in zonele alpina si subalpina se cifreaza la
peste 1400 mm. In partea de nord precipitatiile medii anuale scad sub 1200 mm,
iar in partea de sud-est chiar sub 1000 mm.
Numarul zilelor de inghet este de cca 250. Chiar si in sezonul estival
apare inghetul nocturn, sezizat lesne de turistii care innopteaza in cort la
altitudinea de peste 2000m. Numarul de zile cu ninsoare poate depasi 80 anual
in zonele de peste 1400 m altitudine. Durata stratului de zapada insumeaza anual
peste 160 de zile. Prima zapada poate cadea chiar in septembrie, dar nu rezista
multe zile. Dupa observatiile cabanierilor si salvamontistilor au existat ierni
„calde” si secetoase, uneori pana la inceputul lunii ianuarie, cand stratul de
zapada era discontinuu si doar gheata acoperea versantii nordici. Topirea zapezii
in zona alpina incepe in luna mai, desi in iunie muntii au inca intinse suprafete
de zapada, mai ales pe versantii nordici si pe vaile umbrite.
Precipitatiile medii ale lunii iulie sub forma de ploaie (rareori lapovita si
ninsoare in zona alpina), masoara cca 180 mm in zona piscurilor mari, cca 140
mm in zona forestiera si cca 120 mm la poalele muntilor. Luna iulie este
considerata luna cea mai ploioasa.
Sezonul ploilor de vara este insotit si de fenomene electrice. Descarcarile
electrice sunt uneori violente si apar mai ales la instalarea unui front de ploi.
Umezeala aerului, mai slab diferentiata pe verticala, creste de la 74-75%
la poale, pana la 85-87% pe culmi. Deficitul maxim de umezeala apare in
octombrie.
Nebulozitatea este un fenomen mai frecvent in lunile mai-iunie, datorita
circulatiei aerului umed pe versanti si cel mai rar intalnita in luna octombrie.
Culmile mai inalte de 1700-1800 m se situeaza, toamna si iarna, deasupra
plafonului noros stratiform si beneficiaza de multe zile senine.
Ceata, fenomen specific climatului montan, creste ca frecventa odata cu
altitudinea: de la 50-70 de zile la poale, pana la 250 de zile la 1800 m si chiar
mai multe pe culme. Datorita cetii, pe culmi, vizibilitatea scade sub 1 km intre
35-40% din totalul zilelor de toamna si peste 50% din totalul zilelor de iarna.
Vizibilitatea este scazuta pe culme si vara, din cauza norilor convectivi care
inglobeaza in masa lor creasta muntelui.
Durata stralucirii soarelui, strans legata de regimul nebulozitatii si al
cetii, scade vara de la 1300 ore (la altitudini coborate), pana la 950 ore (pe
culmi), in timp ce iarna are valori cuprinse intre 600 si 800 de ore. Intre versantii
sudici (insoriti) si cei nordici (umbriti) apare o diferenta medie de 200-250
ore/an la poale si mai putin de 100 ore pe culmi.
Vantul dominant in Muntii Retezat bate din sectorul vestic. Masele de aer
oceanic, de obicei umed, urca din Campia de Vest peste Muntii Tarcu si patrund,
la fel de incarcate cu umiditate, peste Retezat. La apropierea frontului de nord se
intensifica si vantul, care poate atinge viteze de 40-60 m/s. Vantul din sectorul
nordic anunta de obicei vreme rece, dar in general frumoasa. La cabana Pietrele
putem aprecia directia vantului si norilor la altitudinea de peste 2000 m prin
observatii vizuale: cand norii sosesc peste culmea Lolaia vremea devine
instabila, cu cer noros; cand norii sunt adusi de vant dinspre Carnic, sunt semne
ca vremea se imbunatateste.
Vantul din sectorul sud-vestic influenteaza bazinul Jiului de Vest si Piule-
Iorgovanu, in timp ce vantul din nord-est, mai putin prezent in aceasta parte a
Carpatilor, poate aduce toamna sau iarna precipitatii sub forma de zapada.
Februarie este luna cu vanturile cele mai puternice, iar luna august – cea mai
linistita.

Reteaua hidrografica
Muntii Retezat sunt caracterizati printr-o retea deasa de ape curgatoare,
cu debit bogat si permanent. Face exceptie Piule-Iorgovanu, unde circulatia
apelor la suprafata este slaba si intermitenta. Raurile din Muntii Retezat sunt
tributare fie Muresului – prin raul Strei, fie Jiului – prin raul Jiul de Vest.
Cel mai important curs de apa este Raul Mare, cu un bazin de 894 km2 si o
lungime de 65,8 km. El ia nastere la Gura Apei din paraiele Lapusnicul Mare si
Rau Ses si se varsa in raul Strei la Subcetate. Pe parcurs culege, pe dreapta,
afluenti din partea vestica a Muntilor Retezat si, pe stanga, din partea estica a
Muntilor Tarcu. Debitul bogat si permanent il situeaza intre apele importante din
Muntii Carpati, iar diferenta de nivel intre Gura Apei si Clopotiva, locul de
iesire a raului din munte, l-a impus ca o sursa potentiala de energie. Aici se afla
hidrocentrala Raul Mare. Barajul atinge inaltimea de 173 m si este amplasat in
aval de Gura Apei, in punctul numit Tomeasa, la confluenta Raului Ses cu
Lapusnicul Mare. La acesta se adauga alte patru amenajari hidrotehnice, in aval
de Raul Mare, cu hidrocentrale de putere mai mica, precum si amenajarea
hidrotehnica a Raului Ses.
Lapusnicul Mare, cel mai important constituient al Raului Mare, masoara
21 km lungime si ocupa un bazin cu o suprafata de cca 201 km2. El se formeaza
din unirea paraielor Peleaga si Bucura. Raul Peleaga izvoraste din Lacul Peleaga
(2122 m altitudine) si are ca afluent principal paraul Peleguta. Atat Peleaga cat
si Peleguta sunt foarte bogate in ape formand cascade si repezisuri. Paraul
Bucura, cel mai bogat in ape, are la origine lacurile glaciare din compexul
Bucura. Format din izvorul Bucura si paraul Ana, paraul Bucura coboara vijelios
pragurile vaii glaciare formand cascade. De la Gura Bucurei, Lapusnicul Mare
trece printr-un vechi baraj si formeaza cascada Lapusnicul, ascunsa de padurea
deasa.
 Din Muntii Retezat, Raul Mare – in aval de Gura Apei – primeste ca
afluenti paraul Zlata, Runca si Lacurele. Cel mai de seama dintre acestia este
Zlata cu o lungime de 7 km. Aceasta vale fermecatoare este cuprinsa intre piscul
Retezatului si culmea prelungita din acesta, peste Prelucele – Pecuiu si Judele –
culmea Balea – Sesele – Zanoaga. Daca pe dreapta primeste paraie mai putin
cunoscute, din stanga se aduna succesiv paraie izvorate din lacuri glaciare, care
formeaza repezisuri si cascade: Stirbu, Balea, paraul Taului Negru, Carligu,
Radesul.
Culmile nordice ale Retezatului sunt fragmentate de o retea bogata de ape
curgatoare, care isi aduna izvoarele din caldarile glaciare cuibarite sub creste
semete.
Rausorul, cu o lungime de cca 16 km, are doua izvoare principale: Stevia
si Valereasca. Stevia coboara din caldarea cu acelasi nume adapostita sub marele
perete nord-vestic al varfului Retezat. Rausorul se varsa in Raul Mare langa
Ostrovel.
Nucsoara, cu o lungime de cca 20 km, este unul dintre cele mai
interesante si cunoscute cursuri de apa din Retezat, atat pentru cea mai directa
cale de acces pe care o ofera la intrarea in munte spre cabana Pietrele, cat si
pentru afluentii sai bogat daruiti de la natura. Nucsoara isi aduna apele din
paraiele Pietrele si Valea Rea si se varsa in Raul Mare langa Santamarie Orlea.
In aval de Lunca Larga, Nucsoara formeaza cascada Lolaia, apoi primeste pe
dreapta apa Beagului – numita la izvor Obarsia Nucsorii. Pietrele, cel mai
important parau de obarsie al Nucsoarei, izvoraste din Lacul Pietrele si are o
lungime de cca 5 km. Pe aceasta vale glaciara se afla cea mai circulata poteca
turistica si refugiul Gentiana. Stanisoara, afluent al paraului Pietrele, izvoraste
mai sus de Lacul Stanisoara. Pe aceasta vale se afla cabana Pietrele si traseul de
acces la varful Retezat

   
Valea Pietrele Cascada Lolaia Cascada Stanisoara
 Valea Rea izvoraste din Lacul Mare, sub peretii Papusii. Ea strabate pe
cca 5 km una dintre cele mai frumoase vai de munte. Galesul, afluent al paraului
Valea Rea, izvoraste din zanoagele Galesului, lacuri situate la cca 2240 m
altitudine. Pe valea Galesului serpuieste drumul ce leaga cabana Pietrele de
cabana Baleia.
Salasul isi culege izvoarele de sub varful Voileasa si iese din munte la
Malaiesti. Se varsa in Strei la Ohaba de Sub Piatra.
Raul Alb izvoraste din Lacul Vasielu. Dupa un curs lung in zona de
munte, iese in Depresiunea Hategului si se varsa in Strei la Ohaba de Sub Piatra.
Serelul izvoraste de sub Muntele Serel si iese in Depresiunea Hategului in
dreptul satului Serel. Se varsa apoi in Strei la Rausor.
Raul Barbat, afluent important al Streiului, are un bazin in suprafata de
cca 96 km2, iar lungimea atinge cca 28 km. El curge printr-o vale adanca, in
jumatatea rasariteana a Retezatului, separand cele doua creste principale, de
nord si de sud. Izvoarele sale provin din splendidele caldari glaciare suspendate
pe flancurile vaii glaciare principale. Din Lacul Custura Mare porneste la vale
un izvor bogat, care la mica distanta trece prin causul Lacului Custura Mica.
Iese imbogatit cu apele a noi izvoare adunate din coastele Ciumfului Mare si
muntelui Valea Marii si coboara in trepte pana la pitorescul lac Ciumfu Mare.
Paraul cu acelasi nume, socotit izvor principal al Raului Barbat, se arunca pe
marele prag de peste 100 m, unde apele dau nastere cele mai frumoase cascade
din acesti munti – Cascada Ciumfu Mare. Apele iuti din cascada se indreapta
spre poiana de la Stana din Rau adunand si undele paraului Tapul. Colecteaza pe
dreapta paraiele Ciumfu Mic, Gruniu, Pilugu, Curmatura, iar pe stanga Lancita,
Cozma, Murgusa. Iese din munte mai jos de Crivina, apoi trece prin satul Hobita
si ajunge in Depresiunea Hategului. Se varsa in Strei langa comuna Pui.
Jiul de Vest curge paralel cu creasta principala de sud a Muntilor Retezat
si masoara 51,4 km; bazinul sau ocupa o suprafata de cca 534 km2. Se formeaza
la est de pasul Jiu-Cerna din paraiele Soarbele si Sarba. Dupa un scurt parcurs la
suprafata, apa Jiului de Vest intra intr-un sector cu albie seaca. Primeste apa
numai din paraiele care vin din sud: Sarba, Stirbu, Ursu, Bou, Garbovu cu
izvoarele in Muntii Valcan; din nord (Piule-Iorgovanu) vaile sunt seci. De la
gura Butei, in apropiere careia ia sfarsit domeniul calcarelor, Jiul de Vest
primeste o serie de afluenti insemnati: Buta, Valea Marii, Urseasca, Toplita,
Pilugu. De la confluenta cu Pilugul, Jiul de Vest curge printre muntii Tulisa si
Valcan, pana la Iscroni, primind numerosi afluenti de pe ambii versanti. Aici,
Jiul de Vest si Jiul de Est, cu izvorul in Muntii Sureanu, formeaza Jiul.
 Lacurile din Muntii Retezat, in majoritate de origine glaciara, sunt
podoabe pretuite si dau un farmec aparte peisajului. Prin numarul lor foarte mare
(cca 100, din care 40 de lacuri mari si mijlocii, 18 lacuri mici dar permanente si
cca 40 ochiuri mici de apa care in verile secetoase seaca), acesti munti se
compara in Carpati doar cu Muntii Fagaras. Lacurile, denumite de localnici
„tauri” sau „ochiuri de mare”, isi au originea in cuveta provenita prin daltuirea
reliefului de catre ghetarii care acopereau inaltimile muntilor. Caldarile glaciare
acumulau in causul lor enorme mase de gheata si zapada. Dupa retragerea
ghetarilor, pe fundul lor s-au format lacurile glaciare, cu ape reci si limpezi,
oglindind cerul, norii, custurile si piscurile.
Dintre aceste lacuri, cele care prezinta un deosebit interes sunt:
In caldarile nordice: Lacul Stevia - 2060 m; 3 m; 0,77 ha - se afla in
caldarea nordica a varfului Retezat, inconjurat de grohotisuri. Apartine bazinului
Rausorului.
Lacul Stanisoara – 1990 m; 0,8 m; 1ha – ca si vecinul sau Laculetul
Stanisoarei (2040 m), imbogateste frumusetea caldarii Stanisoara. Apartine
bazinului Stanisoara.

 
Taul Galesul  Lacul Pietrele
Lacul Pietrele – 1990 m; 0,9 m; 0,48 ha – in caldarea Pietrele si Lacurile
Pietricelele cu cele 17 laculete din caldarea Pietricelele apartin bazinului vaii
Pietrele.
In caldarea Vaii Rele se afla sapte lacuri (2240-2236 m) dintre care cele
mai interesante sunt Lacul Mare, oglindind in apele sale peretele nordic al
Papusii, Lacul cu Pietris, pe treapta mijlocie si Lacul Mutatorii, cel mai frumos
si la cea mai joasa altitudine din aceasta salba.
In bazinul Galesul, asezat pe o treapta suspendata langa varful Valea Rea,
se randuiesc Zanoagele Galesului (2240-2236 m), trei lacuri mici inconjurate de
pajisti. Cel mai frumos din acest bazin este insa Lacul Gales - 2040 m; 20,5 m;
3,60 ha - care se situeaza printre cele mai mari si vestite din Retezat.
 Taul dintre Brazi (1740 m) este situat in plina padure de molid aproape de
limita sa superioara, lateral fata de firul paraului Gales.
Lacul Groapele – 1810 m; 1 m; 0,38 ha – de pe treapta inferioara a
caldarii Palosului Mare se incadreaza in bazinul Palosului.
In caldarea nord-estica Vasielul din bazinul Raului Alb se afla Lacul
Vasielul – 2200 m; 1 m; 0,20 ha – alaturi de care sunt prezente si alte ochiuri
reduse ca suprafata.
In cadarile de la obarsia Raului Barbat, insirate in evantai sub varfurile
Lacului, Tapului, Papusa, Custura, Ciumfu Mare, Gruniu, se ascund unele dintre
cele mai frumoase lacuri din Carpati: Taul Tapului (2160 m; 5,9 m; 2,2
ha), Taul Papusii numit si Taul Adanc (2150 m; 2,9 m; 0,29 ha), Lacul Mare al
Custurii (2226 m; 9 m; 2,78 ha), Lacul Mic al Custurii (2210 m; 7,3 m; 0,77
ha), Tauletul Custurii (2200 m; 0,5 m; 0,25 ha), Lacul Ciumfu Mare (2040
m), Lacul Ciumfu Mic - se insiruie pe trepte succesive in aceeasi caldare a
Custurii.
In caldarile sudice ale crestei principale de nord se afla cele mai
numeroase si mai cunoscute lacuri: Lacul Ghimpele sau Peleaga – 2122 m; 4,2
m; 1,72 ha – cu forma circulara, se afla in bazinul vaii Peleaga. Tot de acest
bazin apartine si Lacul Peleguta, care-si odihneste apele intr-o caldare laterala
vizibila mai cu seama din varful Peleaga.
In vasta caldare complexa a Bucurei, apartinand bazinului Lapusnicului,
se afla cele mai multe lacuri glaciare, dealtfel cel mai des vizitate de turisti.
Lacul Bucura – 2041 m; 15,7 m; 8,80 ha – se afla sub saua Bucurei, in
compartimentul estic al circului glaciar. Este un vast patrulater de apa pe care
galopeaza necontenit turme de valurele. Prin intinderea sa, este cel mai mare lac
glaciar din tara noastra. Prin frumusetea undelor sale, de un azuriu inegalabil pe
vreme buna si de culoarea cernelei pe vreme inchisa, prin frumusetea peisajului
care-l inconjoara, Lacul Bucura este apreciat ca un obiectiv de mare interes
turistic . In acest compartiment se mai gaseste si Lacul Bucurel, care seaca in
intregime in verile secetoase.
In compartimentul vestic al caldarii Bucura, „lacurile insirate” se odihnesc
pe trepte succesive, incepand de sub Poarta Bucurei pana aproape de limita
padurii. Cel mai de sus este Taul Portii – 2260 m; 4,3 m; 0,50 ha – urmeaza
apoi Taul Agatat – 2208 m; 2,3 m; 0,11 ha – ascuns in causul plin cu lespezi de
sub Poarta Bucurei. Asezate pe trepte tot mai joase se vad Lacul Florica (2083
m; 2,2 m; 0,80 ha), Lacul Viorica (2070 m; 5,7 m; 0,94 ha), Lacul Ana (1979 m;
11,6 m; 3,10 ha), incadrat de pajisti intinse la sud si Lacul Lia (1930 m; 4,3 m;
1,30 ha), triunghiular, inconjurat de jnepenisuri si strajuit de Pintenul Slaveiului.
Parasind complexul glaciar Bucura, urmarim de-a lungul vaii glaciare
Lapusnicul Mare o serie de caldari suspendate ascunzand lacuri frumoase.
Lacul Slaveiul (1970 m; 6,1 m; 3,27 ha) este inchis pe trei laturi de
stancariile si jnepenisurile Muntelui Slaveiul si de Pintenul Slaveiului; emisarul
sau, izvorul Slaveiului, se arunca in mici cascade pe povarnisul cu lespezi,
varsandu-se in Lapusnicul Mare.

  
Lacul Slaveiul  Lacul Bucura
Lacul Turcel (2090 m; 0,45 m; 0,19 ha) ocupa partea joasa a caldarii
Turcel, sculptata in flancul sudic al Slaveiului Mare. Izvorul sau porneste pe
povarnis cu mici cascade si se varsa in Lapusnicul Mare.
Bazinul vaii Judele, unul dintre cele mai aspre tinuturi din Retezat, se
intinde intre culmile Judele – Zanoaga – Slaveiu – La Clince; el este
compartimentat in doua de Muchia Ascutita. In compartimentul nordic se
afla Lacul Judele (2120 m; 4,05 m; 0,84 ha), izolat de stancariile ce coboara din
Judele si Santamaria; pe o treapta mijlocie se afla lacul Judele Mic (2020 m), iar
pe firul paraului Judele, ca si pe mici trepte laterale, se odihnesc alte ochiuri de
apa permanente. In compartimentul sudic, cel mai interesant, paraul Oboarelor,
aduna apele unor lacuri mai putin cunoscute dar deosebit de frumoase.
O surpriza placuta o constituie Taul Rasucit (2106 m; 4,2 m; 0,82m), fara
indoiala cel mai frumos din aceasta familie. Suspendat intre peretii varfului
Turcelul si caldarea inferioara a Judelui, isi asterne apele adanci si cristaline
intre covoare de lespezi si pajisti pline de flori.
Lacul Zanoaga (1997 m; 29 m; 6,50 ha), cel mai adanc dintre lacurile
glaciare din tara, si totodata printre cele mai intinse. Ocupand trepta inalta sub
peretele varfului Zanoaga, lacul ofera imaginea tipica a unui lac glaciar situat
intre faldurile crestelor inalte. Paraul bogat coboara in praguri mici spre
intalnirea cu paraul Judele si strabate un jnepenis de nepatruns. Apele reunite ale
Zanoagei, Judelui, Oboarelor si Zanogutei se reped apoi pe bolovanisuri, prin
padure si se scurg in Lapusnicul Mare.
Bazinul vaii Zlata este inclus aproape integral in perimetrul Rezervatiei
stiintifice. In partea superioara, in special in caldarile cu expunere nordica, sunt
cantonate o serie de lacuri, aici pastrandu-se nealterat peisajul natural, cu un
covor vegetal bogat in plante rare, multe dintre ele endemice. Valea Zlata are
flancul drept cu expunere sudica lipsit de caldari glaciare, el fiind ocupat in
partea superioara de grahotisuri, stancarii si pajisti alpine, iar in partea inferioara
de paduri dese si poieni salbatice. In schimb, flancul stang, cu expunere nordica,
este daruit de natura cu o salba de caldari glaciare, majoritatea continand lacuri
splendide.
In caldarea Stirbului se afla: Lacul Stirbului, cu maluri strajuite de blocuri
de piatra. Apele sale provin de sub lespezi, din caldarea suspendata Gemenele
Mici si isi au obarsia din lacurile Gemenele Mici: Lacul Iezilor si Lacul
Caprelor.
Lacul Gemenele (1930 m; 5,3 m; 2,48 ha), inconjurat de jnepeni si
lespezi, pastreaza in undele sale, chiar si pe vreme inchisa, culoarea si
stralucirea care incanta vizitatorii. Taul Negru (2025 m; 24,5 m; 4,04 ha),
suprafata de ape limpezi albastru-inchis si foarte adanci, confera tinutului un
aspect pitoresc aparte. Apele sale se strecoara printre stanci, se pravalesc in mici
cascade si se aduna apoi in undele cascadei mai mari, Zlatuia. In apropiere se
afla Taul Secat, un mic ochi de apa, deseori sec in timpul verii, cunoscut de
drumetii care trec prin Rezervatia stiintifica spre lacul Zanoaga. La obarsia vaii
Sesele se afla trei lacuri pitoresti: Lacul Ardes, Lacul Carligul Mare si Lacul
Carligul Mic. In vecinatatea crestei principale de sud a Muntilor Retezat sunt
demne de semnalat cateva lacuri: Lacurile Papusii (1855 m), doua lacuri situate
in apropiere de saua Plaiului Mic si Lacul Buta (1850 m), de origine glaciara,
situat in caldarea sudica langa varful Buta.
 Potentialul biopedogeografic

VEGETATIA
Muntii Retezat sunt caracterizati printr-o vegetatie bogata, variata cu
intinse zone in care, prin masuri speciale de protectie, s-au pastrat specii rare si
endemice. Sunt dominati de paduri si pajisti alpine care se impletesc armonios
cu portiuni de teren stancos si zone cu lacuri numeroase. Vegetatia depinde de
altitudine si de orientarea versantilor, etajandu-se pe inaltime, de la poalele
muntilor pana la piscurile inalte. In general, etajele de vegetatie sunt
asemanatoare in alcatuirea lor cu zonele de vegetatie din restul Carpatilor
Meridionali.
Etajul padurilor mixte (550-800 m) reprezinta etajul inferior de la poalele
masivului; el cuprinde si vaile principale: Raul Mare, Nucsoara, Raul Barbat
mai jos de Murgusa, Jiul de Vest mai jos de Campul Mielului. In acest etaj au
fost intreprinse multe taieri si replantari. Constituentii principali ai acestui etaj
sunt: fagul (Fagus silvatica), carpenul (Carpinus betulus), cerul (Quercus cerris),
artarul (Acer platanoides), mesteacanul (Betula verrucosa), arinul alb (Alnus
incana), ulmul (Ulmus montana), teiul rosu (Tilia parvifolia), paltinul (Acer
pseudoplatanus), frasinul (Fraxinus ornus). Stejarul (Quercus petraea) urca pe
valea Raului Mare pana la 1000 de metri in valea Jurii, iar pe Raul Barbat pana
la 800 m. In poieni cresc plante termofile: sanziana (Galium kitaibelianum),
barbisoara (Alysum saxatile), trifoiul iepuresc (Trifolium pallidum), rasura
(Rosa galica), paiusul (Festuca panciciana). Pe langa apele curgatoare se
dezvolta catina mica (Myricaria germanica), coada calului (Equisetum arvense),
salcia (Salix alba), plopul (Populus alba), arinul negru (Alnus glutinosa), firuta
(Poa trivialis).
Etajul fagului (700-1200 m) este etajul mijlociu al zonei forestiere si
ocupa suprafete foarte mari. Fagul, intalnit si in etajul inferior, urca pana la o
altitudine de peste 1250 m, in functie de expunere si sol. Dintre cele mai intinse
suprafete cu fagete compacte se pot mentiona cele de pe muntele Buta Mare
(1500 m) sau Pilugul Mic (1300 m). In acest etaj se dezvolta bine paltinul si
frasinul. Ca indivizi sau in grupuri compacte intalnim molidul (Picea abies) si
bradul alb (Abies alba). Dintre arbusti sunt prezenti alunul (Corylus avelana),
scorusul pasaresc (Sorbus aucuparia), paducelul (Crataegus monogyna). De-a
lungul apelor vom intalni o vegetatie bogata, din care se remarca captalanul
(Petasites hybridus), cu frunzele sale enorme, susaiul de munte (Cicerbita
alpina). In poieni si luminisuri, din multimea de plante amintim: ochiul boului
(Chrizanthenum rotundifolium), urzica moarta (Lamium cupreum), firuta (Poa
chaixi), feriga (Dryoperis felix-mas), macrisul iepurelui (Oxalis acetosella),
mierea ursului (Pulmonaria molissima), viorele (Viola silvestris), floarea
pastelor (Anemona nemorosa), vulturica (Hieracium transsilvanicum), omagul
(Aconitum moldavicum). In umbra padurii, unde soarele patrunde mai slab,
plantele ierboase sunt mai putin raspandite, in schimb se simt ca la ei acasa
muschii din care putem distinge Hylocolium splendens, Mnium punctatum.
Etajul molidului (1000-1750 m), intins la partea superioara a zonei
forestiere, cuprinde locuri interesante de mare interes turistic, asa cum sunt
imprejurimile cabanelor Piterele, Baleia si Buta. Daca la limita inferioara a
etajului coniferelor se intrepatrund cu fagul, la limita superioara ele sunt deseori
intrepatrunse cu tufarisurile stancariilor si abrupturilor. Padurea de molid pur
poate urca obisnuit pana la 1750 m. Palcurile de molizi rezista pe alocuri si mai
sus de aceasta limita; asa se infatiseaza palcurile de molizi pe valea Zanoaga sau
pe muntele Varful Mare, unde altitudinea este de cca 1850 m. In etajul molidului
suprafete insemnate sunt ocupate de brad alb si covorul padurilor este inveselit
de palcuri de arbori cu frunza cazatoare, cum sunt cele de mesteacan. Acestea
pot urca uneori pana la 1700 m, ca pe muntele Sesele sau chiar pe muntele
Lolaia.
Dintre arbusti in etaj apar: scorusul de munte, salcia (Salix capraea), socul
de munte, ienuperul (Juniperus sibirica), afinul (Vaccinium mirtyllis), merisorul
(Vaccinium vitis-idaea), zmeura (Rubus idaeus). La adapostul padurii, ierburile
formeaza un covor vegetal mai firav. Totusi si aici vom remarca plante
interesante: feriga, clopotei (Campanula abietina), vulturica, iarba ciutei
(Doronicum austriacum), horsti (Luzula silvatica). Solul acid si lumina slaba
permit dezvoltarea muschilor: Polytrichum juniperinum, Hylocolium splendens.
In poieni, cum sunt cele de la Baleia si Buta, primavara se astern covoare de
ghiocei (Galanthus nivalis) si branduse (Crocus heuffelianus). In rarisurile din
apropierea limitei superioare a padurii, molidisurile ocrotesc o varietate si o
bogatie de ierburi mai mare decat in partea inferioara: susaiul de munte
(Cicerbita alpina), ochiul boului, iarba ciutei, steregoaia (Veratrum album),
trestioara (Calamagrostis arundinaceea). Amestecat in jnepeni (Pinus montana),
se ridica puternice exemplare de zimbru (Pinus cembra).
Etajul golului de munte si cel al stancariilor (1700-2500 m) se intinde de
la limita padurilor de molid si pana la piscurile, custurile si culmile Muntilor
Retezat. Aici clima este foarte aspra, iar conditiile de viata ale plantelor sunt mai
dificile. Acest etaj se imparte in doua subetaje: cel inferior dominat de
jnepenisuri si cel superior dominat de tufisuri pitice; stancariile sunt acoperite de
muschi si licheni.
    
Bujori de munte Floare de colt Zambrii pe valea Pietrele
Subetajul jnepenilor (1700-2250 m) este, fara indoiala, interesant din
punct de vedere al vegetatiei si al peisajului. Potecile turistice razbat prin padure
urcand printre jnepeni, prezenti in palcuri sau in covoare intinse. Palcurile pot fi
vazute pe versantii nordici mai jos de 1700 m, dupa cum modeste tufe pot
rezista climei mai sus de 2250 m. Covoarele cele mai intinse de jneapan se
intind insa in intervalul 1700-2100 m, asa cum se prezinta padurile si desisurile
de pe muntii Lancita, Pilugu-Vacarea, din vaile glaciare Valea Rea, Stevia, Taul
Negru, Radesul, Dragsanu. Din pacate, distrugeri masive au fost semnalate in
caldarea Bucura, mai ales intre lacurile Lia si Florica si pe muntele Lancita. In
subetajul jnepenilor, elementul pretios ca importanta stiintifica, dar si
peisagistica il constituie prezenta zambrului, considerat specie relicta din epoca
glaciatiunii. Acest arbore impresioneaza prin marime, formatul coroanei sale,
prin taria cu care rezista, dincolo de limita molidului, la asprimea climei alpine.
Chiar si trunchiurile batrane, uscate, imprumuta peisajului o grandoare specifica
acestui cadru natural. Zambrul poate fi admirat in aproape toate vaile glaciare, la
limita superioara a molidisurilor, in jnepenisuri, in caldarile glaciare, pe coastele
abrupte – vaile Zlatuia, Valea Rea, valea Bucura, la izvoarele Raului Barbat
(caldarile Tapului, Taului Adanc, Custurii, Ciumfului).
In cadrul acestui subetaj se intalnesc si alte plante arborescente: arinul, a
carui prezenta fixeaza mai bine zapada si reduce din pericolul avalanselor,
scorusul de munte (Sorbus aucuparia), ienuperul pitic, bujorul de munte
(Rhododendron kotschyi). In poienite, la locuri deschise dar aparate de
paravanele oferite de jnepeni, se intalnesc si alte plante: amartaciunea (Sencio
fuchsii), trestioara (Calamagrostis villosa), steregoaia, ghintura (Gentiana
punctata), macrisul iepurelui, ciucurasi (Adenostyles alliariae), cimbrisorul de
munte (Thimus sp.), muschi - in locuri umede – degetarutul (Soldaneea major),
vulturica (Hieracium pisaturensae), paisul (Festuca picta). In locurile foarte
umede, pe langa apele curgatoare, se asterne o vegetatie foarte bogata cu
specific deosebit: stevia (Rumex alpinum), angelica salbatica (Angelica
silvestris), meisorul (Millium effusum), nu-ma-uita (Myosotis palustris). In
preajma lacurilor glaciare domina iarba baltii (Deschampsia caespitosa) si
omagul (Aconitum tauricum).
Pajistile ocrotite de jnepeni sunt bogate in specii endemice, atat carpatice:
omagul (Aconitum moldavicum), clopoteii (Campanula carpatica), ochiul
boului, breabanul (Dentaria glandulosa), romanita de munte (Achillea schurri),
cornetul (Cerastium transsilvanicum), talpa ursului (Heracleum palmatum), cat
si specifice Retezatului: crusateaua sau barbusoara (Barbarea lepuznica),
cantonata pe valea Lapusnicului Mare la 1700 m, diocul (Centaurea retezatensis)
pe valea Netis, pe muntele Fata Fetii, flamanzica (Draba dornerii) pe muntele
Piciorul Coltului. Aceasta planta ocupa 400 m2 pe Glob si acestia numai in
Retezat. Alte endemisme sunt: zmeurul (Rubus retezatensis), scaiul (Cardus
lobulatiformius) - pe muntele Piule, trifoiul de Retezat (Trifolium retezaticum),
paiusul (Festuca pachyphilla) cu cantonare pe muntele Stanuletii Mari, garofita
alba (Dianthus petraeus) - pe muntele Piatra Macestilor, luntrita (Oxitropis
montana sp.retezantensis) si o varietate de mac galben (Papaver pyrenaicum var,
retezatensis), intalnit pe muntii Piule, Albele si Piatra Iorgovanului.
Foarte interesanta si bogat reprezentata este vulturica, unele specii fiind
ocrotite in Rezervatia stiintifica: Hieracium amoenanthes pe valea Scoaba
Retezatului, H. dacicum in Caldarea Zanoguta, H. lubricicaule in Lunca
Berhina, H. napaeum in caldarea Gemenele. Plante din familia firutelor (Poa
insolita, Poa lepuznica, Poa custurae) sunt cantonate pe pantele muntelui
Custura. Aici se gaseste statiunea cu vegetatia cea mai interesanta, unde sunt
inmanunchiate, pe o arie relativ restransa, plante specifice acestui munte si
neraspandite in alte locuri din Retezat. In afara de acestea, pe muntele Custura
se afla: campanula (Campanula pusila), garofita rosie (Dianthus glacialis),
argintica (Dryas octopetala), iarba surzilor (Saxifraga aizoon), iarba rosioara
(Silene acaulis).
Subetajul tufarisurilor pitice si al stancariilor (peste 2200 m) este mai
putin bogat, dar la fel de interesant. Pajistile sunt ocupate de covoare intinse de
paius (Deschampsia caespitosa), paiusca uriasa (Festuca porcii), rogoz (Carex
curvulla) si taposica (Nardus stricata). In covorul pajistilor alpine cresc:
rosmarinul de munte (Gnaphalium silvaticum), clocotisul (Rhinanthus alpinus),
brandusa de munte, degetarutul pitic, degetarutul, galbinelele de munte
(Doronicum carpaticum), coacazele (Bruckenthalia spiculifolia), toporasii (Viola
alpina), romanita mare (Chrisanthemum alpinum), steregoaia. Varfurile inalte
sunt imbracate cu tufisuri de azalee pitica (Loiseleuria procumbens), iarba
vantului (Agrostis rupestris), rogoz si stancariile ofera adapost lichenilor
(Cetraria islandica, Cladonia rangiferina). In crapaturi si intre lespezi se fixeaza
parul porcului (Juncus trifidus), specii de firute si vulturica.
Zona de vegetatie a muntilor Piule-Iorgovanu contine circa doua treimi
din flora montana cunoscuta in tara noastra. In etajul fagului, pe muntii Plesa-
Piule si pe calcarele din muntele Macesti se pot intalni: capsunica
(Cephalanthera rubra), brusturul negru (Symphitum tuberosum), vioreaua
galbioara (Viola saxatilis), liliacul (Syringa vulgaris), etc. Prezenta calcarelor in
Retezatul Mic asigura, mai ales in etajul pajistilor, conditii de lumina si caldura
care favorizeaza dezvoltarea plantelor termofile. Aceste plante, care se stabilesc
de obicei la altitudine mult mai mica, urca pe calcare la cca 2000 m, gasind
conditii de viata corespunzatoare. Intre acestea se afla: ovasciorul
(Arrhenatherum elatius), coada iepurasului (Sesleria rigida), garofita alba – pe
Muntele Albele si pe Piatra lui Iorgovan – sanzienele de munte (Asperula
capitata), malaoaia (Helianthemum alpestre), firuta, floarea de colt
(Leonthopodium alpinum), argintica. Si in Retezatul Mic se gasesc intinse pajisti
de paius (Festuca versicolor) sau paius rosu (Festuca rubra). Pe stancarii au mai
fost identificate: ghintura (Gentiana lutea), crinul galben (Lilium jankae),
anghinarea oilor (Hypochoeris uniflora), vulturica, sangele voinicului (Nigritella
nigra).
Pe muntele Albele au fost identificate peste 60 de specii care cresc
aglomerate pe cativa metri patrati, ceea ce confera acestui munte renumele unui
paradis al florilor. Dintre endemismele carpatice intalnite se semnaleaza:
cornetelul (Cerastium transsilvanicum) - pe muntii Piule si Piatra lui Iorgovan,
barbusoara (Erysimum transsilvanicum) - pe valea Scorotei, sparceta
(Onobrychis transsilvanica) - pe muntii Piule si Albele. Dintre endemismele
specifice Retezatului se pot aminti: scaiul (Carduus lobulatiformius) - pe muntii
Piule si Albele, o specie de paius (Festuca pachiphilla)- pe muntele Stanuletii
Mari si luntrita.
FAUNA
Spre deosebire de vegetatie, fauna pune probleme mai complexe de
localizare datorita mobilitatii vietuitoarelor si caracterului sezonier al unor
specii. Fauna Muntilor Retezat este diversa si ofera multe elemente de interes
cinegetic pentru studiul specialistilor. Incepand de la poalele muntilor si pana la
culmile inalte putem remarca existenta unei multitudini de specii, unele pe
suprafete restranse, altele extinse in functie de etajele de vegetatie. Speciile de
animale prezente pe spatii largi au totusi un anumit etaj optim in care densitatea
pe suprafata este mai mare.
 Dintre mamifere, ursul (Ursus arctos) stapaneste muntele si isi face
simtita prezenta fie in zona golului montan, mai ales vara in preajma stanelor,
fie la poalele muntilor, toamna cand poate fi surprins chiar in livezile marginase.
Lupul (Canis lupus) este un animal al padurilor de munte si de deal, se
deplaseaza pe distante mari, iarna se aduna in haite, preferand ca spatiu de
circulatie zonele joase de la poalele muntilor.
Vulpea (Vulpes vulpes), animal nesociabil, are o arie de circulatie mai
mica decat a lupului. Uneori se apropie si de cabane, dar poate fi zarita trecand
cu suplete peste stancariile culmilor inalte.
Mistretul (Sus scrofa), animal omnivor, se intalneste in zona padurilor.
Sfera de predilectie pentru culegerea hranei ramane padurea de fag, iar adapostul
de peste zi desisurile poienilor din padurea de molid.
Capra neagra (Rupicapra rupicapra), animal specific golurilor montane si
zonelor stancoase,
coboara iarna pentru hrana pana in etajul inferior al fagetelor. Ea ramane
vara stapana absoluta a piscurilor, custurilor si caldarilor glaciare. Traieste in
carduri.
Rasul (Lynx lynx) este animal carnivor, foarte ager si cu viata individuala.
Isi cauta hrana in amurg si noaptea, foarte rar ziua. Traieste mai ales in padurile
din bazinul Lapusnicului Mare, pe cursul mijlociu al Raului Barbat, in padurile
din Piule-Iorgovanu.
 Pisica salbatica (Felix silvestris), animal carnivor nocturn mai mic decat
rasul, are ca adapost padurea intinsa pe coastele muntilor Pilugu Mare, Ciumfu,
Lancita. Cerbul (Cervus elaphus) este un animal ierbivor, falnic, unul dintre
vietuitoarele salbatice cu cele mai fine simturi. Locurile preferate sunt padurile
de amestec.
Capriorul (Capreolus capreolus), mai rar raspandit in Retezat, ocupa
padurile de la poalele muntilor. Iepurele comun (Lepus europaeus), urca mai rar
in partea inalta a muntilor, mentinandu-se in vecinatatea poienilor din zona
joasa.
Veverita (Sciurus vulgaris) prefera padurile de rasinoase, dar este prezenta
si in padurile de amestec si de foioase. Jderul de copac (Martes martes) este un
locuitor al padurilor, mare vanator de veverite. Consuma deasemenea iezi de
capra neagra, caprioare tinere si pandeste cu multa indemanare ierunca.
Vidra (Lutra lutra), animal adaptat vietii acvatice, urca mai rar in sectorul
montan. Consuma pastravi din apele reci. Bursucul (Meles meles) sau viezurele
traieste in singuratate, gasindu-si adapost in padurile de amestec de la poalele
muntilor. Are vizuina ingenios sapata si curata.
Hermina (Mustela erminea), semnalata rar in zona montana, este un
animal cu blana pretioasa. Blana de vara (castaniu-cenusie) este inlocuita iarna
cu blana alba deosebit de frumoasa.  Dintre mamifere se mai pot
aminti: nevastuica (Mustele nivalis) – avand ca zona de raspandire tufarisurile
de la liziera padurii, soarecele gulerat (Apodemus tauricus), parsul (Glis glis).
Pasarile sunt foarte bine reprezentate in fauna Muntilor Retezat. La
numarul mare de pasari, care nu parasesc muntele tot anul, se adauga numeroase
specii care, stabilindu-se aici de primavara pana toamna sau fiind in trecere,
imbogatesc frumusetea naturala a acestor meleaguri.
Pescarusul de munte (Cinclus aquaticus) se intalneste pe malul paraielor
unde pandeste racusori si larve. Mierla de piatra (Monticola saxatilis) se poate
observa pe lespezile din caldarile glaciare sau pe pajistile
alpine. Botgros (Coccothraustes coccothraustes), pasare foarte frumos colorata,
apare iarna mai des, in timp ce vara se muta la deal si la ses. Mai des este
vazuta acvila (Acvilla crysaethos) rotindu-se in zbor planat peste abisurile din
preajma Coltilor Pelegii sau in caldarea Steviei. Corbul (Corvus corax),
rapitoare bine reprezentata ca numar in Retezat, se stabileste in vecinatatea
stancariilor si traieste de obicei alaturi de perechea sa.
Gaita de munte (Nucifraga cariocatactes) este prezenta in fauna padurilor
de molid si glasul sau sfasie deseori linistea caldarilor inferioare din Valea Rea,
Pietrele sau imprejurimile Stanei de Rau. Minunita (Aegolus funereus) sau
cucuveaua incaltata, relict glaciar, a fost localizata mai ales in Retezatul
Mic. Cocosul de munte (Tetrao urogallus)sau gotganul, cel mai ravnit vanat, este
o pasare mare, cu multa prestanta si care ofera in prag de primavara vestitele
lupte. Locurile de bataie ale cocosului de munte sunt cautate asiduu de vanatori
si, de obicei, se intalnesc pe liziera padurilor de molid – Lolaia, Stanisoara,
Valea Rea, Galesul, Custura, Valea Marii,etc. Gainusa de munte este o pasare
mare, greoaie, care poate fi surprinsa uneori de drumeti la sol in padure. Este
ocrotita de lege. Ierunca (Tetrastes bonasia), mai mica decat cocosul de munte,
este tipica pentru padurile mixte si de rasinoase. Este o pasare de zi cu zborul
greoi. Specii de pasari ocrotite care vietuiesc in padurile din Piule-Iorgovanu
sunt: pescarelul negru si drepneaua de stanca. In zona golului de munte isi duce
existenta brumarita (Prunella collaris). Codobatura galbena comuna (Motacilla
flava flava), pasare frumos colorata, ramane vara in vaile mai importante din
Retezat.
Cucul (Cuculus canorus) umple cu strigatul sau vaile muntilor mai ales
primavara. Sitarul (Scolopax rusticola), pasare migratoare, este prezent si la
munte. Este mai greu de observat; ziua se ascunde in tufarisuri si nu iese dupa
hrana decat seara si pe terenuri umede. Ciocanitoarea (Dendrocops major) este
doctorul copacilor bolnavi. Loviturile caracteristice si tipatul strident o fac
repede cunoscuta in padure. Brumarita de munte, pasare foarte sperioasa, poate
fi observata pe stancile si grohotisurile din zona centrala a masivului.
Privighetoarea mare (Luscinia luscinia) este intalnita in zona Piule-
Iorgovanu si imprejurimi, ca si silvia cu cap negru ( Sylvia atricapilla)
si porumbelul de scorbura (Columba oenas). O pasare specifica zonei calcarelor
este fluturasul de piatra sau gaita de stanca (Tichodroma muraria), ale carei
aripi rosii par in zbor aripi de fluture. Lastunul (Hirundo rupestris) constituie
colonii nu numai in zona de campie si de deal, dar si la munte – la Greble, langa
Clopotiva. In Retezatul Mic exista, in bazinul Scorotei, o zona stancoasa unde
cuibaresc lastunii (Muchia cu Lastuni).
Reptilele sunt reprezentate prin soparle si salamandre. Vipera
comuna (Vipera berus) dar in special vipera cu corn (Vipera ammodhytes) isi
fac aparitia in locurile insorite din zona calcaroasa, ultima avand muscatura
otravitoare. Se intalnesc, de asemenea, specii de serpi neveninosi, broaste si
tritoni.
In lacurile glaciare intalnim pastravul de lac (Salmo trutto lacustris), iar
in apele reci, bine oxigenate, pastravul curcubeu (Salmo iridaeus shasta lordan)
si pastravul fantanel. Alaturi de pastrav mai intalnim boisteanul (Phoxinus
phoxinus) si zglavoaca (Cotus gobio). Sub 1500 m altitudine sunt prezenti
si lipanul (Thimallus thimallus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), iar la
iesire din munte scobarul (Chondrostoma nasus) si cleanul (Leuciscus
cephalus).
Totodata, in Retezat se intalnesc o multitudine de fluturi viu
colorati, gandaci avand un colorit metalic, calugarite, lacuste, paienjeni,
licurici, etc.
SOLURILE
In functie de altitudine si de structura rocilor, in Retezat exista o mare
varietate de soluri, cu soluri acide in partea cristalina si soluri alcaline in partea
calcaroasa.
Amenajamentele silvice si cele silvo-pastorale identifica 11 tipuri
genetice de sol. Tipurile specifice de sol din Parcul National Retezat
sunt: sol brun acid si brun feriiluvial, redzina, sol brun eumezobazic, sol humico
silicatic, litosol, podzoluri si podzoluri turboase. Podzolul este tipul genetic cel
mai frecvent, atat in golurile alpine, cat si in paduri. Solurile brune acide si
brune eumezobazice au frecventa mai mare in paduri.
In zona montana mijlocie si superioara, intre 700-1650 m, pe substrate
litologice acide, formate din depozite de cuvertura si acoperite cu paduri de fag
sau amestecuri de fag cu molid, ori cu pajisti secundare s-au format soluri brune
acide si brune feriiluviale, cu o extindere destul de mare. In schimb, pe calcarele
de la limita sudica a masivului, in aceiasi zona altitudinala si de vegetatie, s-au
format soluri alcaline – bazice de tipul rendzinelor (Am - R) cu un orizont A
molic (Am) direct pe roca, sau soluri brune eumezobazice (Ao-Bv-Rrz),
caracterul de diagnostic fiind orizontul B cambic (Bv).
La altitudini de 1200 – 2300 m, in zona molidisurilor si a etajelor subalpin
si alpin, procesele de solificare sunt caracterizate de bioacumulari acide si
puternic acide. Regimul hidric intens percolativ determina aici o acumulare de
acizi humici si produse de distrugere a silicatilor. Aici, la baza versantilor,
solurile s-au format pe depozite detritice de panta cu putin schelet, in timp ce pe
culmi predomina depozitele scheletice bolovanoase granitice, cu putin material
fin. Pe vaile principale cu originea in circurile glaciare solurile s-au format pe
depozite de cuverturi morenice. Astfel, in zona molidisurilor pure, intre 1250-
1650 m solurile apartin tipurilor: brune acide (Ao-Bv-C sau R), brune
feriiluviale (Bs-R sau C) , podzoluri (Au-Es-Bhs-R sau C) sau podzoluri
turboase. Intre 1700-2300 m predomina solurile humico-silicatice, humico-
silicatice criptospodice, humico-silicatice litice sau litosolurile (Au-R), cu
grosimi foarte reduse. Pe calcarele din acelasi interval altitudinal s-au format
soluri subtiri, rendzine, rendzine litice sau litosoluri rendzinice, cu succesiuni de
orizonturi de tipul Am-Rrz (PREDA M, 1993).
La altitudini de peste 2100 – 2200 m, in Retezat, ca si in alte masive
muntoase mari cu substrate granitice, s-au format soluri humico-silicatice,
desigur pe suprafetele limitate ce depasesc aceste cote. Suprafete reduse revin si
solurilor brune feriiluviale si podzolurilor in acesti munti. In schimb, majoritatea
suprafetelor este acoperita cu soluri brune acide care, la altitudini mai mari pot
aparea in complex cu andosoluri, iar la altitudini mai mici (in fagete) in complex
cu soluri brune luvice si brune eu-mezobazice.
Invelisul de sol din zona Retezatului calcaros evolueaza de la soluri
neevoluate (litosoluri rendzinice) la cambisoluri, toate dezvoltate pe calcare
jurasice superioare si cretacice inferioare. Toate solurile ecosistemelor subalpine
de aici sunt foarte bogate in humus si azot total si sarace in fosfor si potasiu
mobil. Spre deosebire de solurile zonei subalpine, cristaline, in care predomina
humusul de tip moder, in zona subalpinului calcaros se dezvolta un humus de tip
mull calcic-mull. Ca troficitate potentiala solurile subalpinului calcaros sunt slab
eutrofe pana la megatrofice, spre deosebire de cele din subalpinul cristalin, care
sunt oligotrofice.
Sub influenta factorilor de mediu si a rocii (factor pedogenetic
determinant) procesele de solificare din zona montana a Retezatului calcaros au
dus la evolutii diferite a solurilor din zona cercetata. Sunt evidentiate: molisoluri
evoluate direct pe roca de calcar (rendzine), umbrisoluri dezvoltate pe sisturi
(soluri humico silicatice) si cambisoluri formate pe depozite de cuvertura
detritice ce acopera roca dura.