ASISTENŢĂ MANAGERIALĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ/ANUL II

Subiecte pentru disciplina Drept financiar şi fiscal

1. Normele de drept financiar şi fiscal.
Normele de drept financiar şi fiscal se disting faţă de celelalte norme juridice instituite de
către organele de stat prin acest obiect specific-financiar-de reglementare.
Normele de drept financiar şi fiscal, au un caracter general, impersonal.
În ceea ce priveşte structura logico-juridică, normele de drept financiar cuprind şi ele trei
elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea,
Din punctul de vedere al dispoziţiei pe care o cuprind, normele de drept financiar şi fiscal pot
fi onerative, permisive şi prohibitive.

2. Raporturile juridice de drept financiar şi fiscal.

Raporturile de drept financiar şi fiscal sunt, de fapt, „relaţii sociale care iau naştere şi se sting
în procesul constituirii, repartizării, şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt
reglementate de normele juridice financiare”, putându-se grupa, în funcţie de sfera de cuprindere a
finanţelor publice, în:

 raporturi juridice bugetare;

 raporturi juridice fiscale;
 raporturi juridice de control financiar şi fiscal;
 raporturile juridice de credit public etc.
Raporturile de drept financiar şi fiscal se nasc numai în cadrul activităţii financiare înfăptuite de
stat şi organele sale.
3. Izvoarele dreptului financiar şi fiscal.
Izvoarele dreptului financiar şi fiscal sunt alcătuite din totalitatea actelor normative care
reglementează raporturile juridice financiare. În raport de gradul de generalitate sau specificitate, se
disting următoarele categorii de izvoare:
a) Izvoare comune ale dreptului financiar şi fiscal
În ierarhia izvoarelor, comune distingem ca prim izvor de drept financiar şi fiscal -
Constituţia.
b) Izvoare specifice ale dreptului financiar şi fiscal
Izvoarele specifice sunt actele normative care cuprind dispoziţii referitoare la relaţiile
financiare.
4. Activitatea financiară a statului.
Statul asigură cadrul juridic-legislativ pentru desfăşurarea activităţii economice şi condiţiile de
exercitare a liberei iniţiative de către agenţii economici. În anumite împrejurări, statul ia măsuri
pentru a susţine economia în ansamblu sau numai unele domenii şi zone, acordă subvenţii, mediază
în conflictele de muncă.

1
 Resursele financiare şi cheltuielile statului se concentrează în bugetul central, elaborat de puterea
executivă (guvernul) şi bugetele locale, elaborate de administraţiile locale.
Bugetul este format din două părţi, adică, venituri şi cheltuieli. Bugetul se stabileşte anticipat pe
un an iar veniturile şi cheltuielile sale sunt în funcţie de evoluţia pe care se estimează că o va avea
economia.
5. Funcţiile sistemului fiscal.

 Functia de mobilizare a resurselor - Potrivit acestei functii resursele bugetare sunt puse la
dispozitia statului pentru acoperirea cheltuielilor publice.
 Functia economica stimulativa - în scopul dezvoltarii activitatilor economice sunt acordate
facilitati fiscale cum ar fi scutirile, reducerile, amânarile, etc.
 Functia sociala - potrivit acestei functii anumite categorii de contribuabili cu venituri mai
mici, au asigurata a anumita protectie sociala.
 Functia de control - aceasta este exercitata de catre aparatul fiscal, organele MFP, ANAF,
ANV, are ca rol verificarea respectarii legislatiei în vigoare cu privire la drepturile si
obligatiile contribuabililor.

6. Impozitele – definiţie, caracteristici.

Impozitul este o prelevare obligatorie și gratuită, efectuată de către stat asupra resurselor sau
bunurilor individuale sau ale colectivităților și plătită în bani
Impozitele au o serie de caracteristici dintre care amintim:

 caracterul obligatoriu
 caracterul nerambursabil
 absenţa contraprestaţiei directe

7.Clasificarea impozitelor.
a) După trăsăturile de fond şi de formă:
- Impozite directe,
- Impozite indirecte.
b) După obiectul impunerii:
- Impozite pe venit,
- Impozite pe avere,
- Impozite pe consum.
c) În funcţie de scopul urmărit la introducerea lor:
- Impozite financiare,
- Impozite de ordine.
d) După frecvenţa realizării lor:
- Impozite permanente (ordinare),
- Impozite incidentale (extraordinare).
e) După instituţia care le administrează:
- în state federale,
- în state unitare.
2
 8.Taxele – definiţie, trăsături specifice şi principii de aplicare.
Taxele sunt „plăţi efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de
către instituţiile publice”.
Drept trăsături specifice ale taxelor sunt considerate următoarele:
 Reprezintă plăţi neechivalente.
 Subiectul plăţilor este precis determinat. Acesta este cunoscut din momentul solicitării
prestaţiei;
 Constituie o contribuţie de acoperire a cheltuielilor ocazionată de prestarea unui serviciu
persoanelor solicitante;
 Sunt plăţi (făcute de solicitanţi) pentru servicii efectuate din partea organelor de stat în mod
direct şi imediat.

Principiile care stau la baza stabilirii şi aplicării taxelor sunt următoarele:

 Unicitatea taxării – taxa se datorează o singură dată pentru unul şi acelaşi serviciu;
 Răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine funcţionarului şi nu debitorului;
 Actele netaxate legal sunt nule;
 Taxele sunt anticipative, datorându-se şi achitând-se în momentul solicitării serviciului.

10.Principiile pe care se bazează impozitele şi taxele.

1. Principii ale impunerii Doctrina românească contemporană reţine următoarele principii ale
impunerii:

 Principii de echitate fiscală;

 Principii de politică financiară;
 Principii de politică economică;
 Principii social-politice.
12. Principii de politică financiară.
Aceste principii presupun ca orice impozit să îndeplinească anumite cerinţe de ordin financiar,
respectiv să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi să fie elastic.
Pentru ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat este necesar ca,
a) impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele care obţin venituri
din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de acte sau îşi aproprie aceeaşi categorie de bunuri.
b) să nu permită sustragerea de la impunere a unei părţi din materia impozabilă.
c) volumul cheltuielilor pentru determinarea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
impozitului să fie cât mai redus posibil.
13. Principii de politică economică.
Încurajarea dezvoltării unei ramuri economice poate fi realizată şi prin măsuri de ordin fiscal cum
sunt:

3
  Stabilirea unor taxe vamale ridicate la importul de materie primă care încurajeaza producţia
proprie;
 Reducerea sau scutirea de la plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone (măsură care
încurajeaza consumul, implicit producţia);
 Micşorarea impozitelor directe stabilite în sarcina intreprinzătorilor care işi plasează
capitalurile în ramura sau subramura economică ce necesită o revigorare.
14. Principii social-politice.
Impozitele şi taxele sunt instituite şi din raţiuni de ordin social şi politic. De altfel
considerentele de ordin economic au şi un substrat politic, mai mult sau mai puţin evident, iar
statului i se recunoaşte un drept de intervenţie prin mijloace fiscale şi în scopul influenţării vieţii
sociale.
Politica fiscală a unui stat este parte a politicii economice a forţelor aflate la putere şi este
firesc ca partidul de guvernământ să promoveze o politică fiscală în concordanţă cu interesele
categoriilor şi grupurilor sociale pe care le reprezintă.

15. Documentele ce stau la baza impunerii. Instrumentele impunerii.

Impunerea are ca rezultat fie identificarea obiectului impozabil pe fiecare plătitor, evaluarea
corectă a bazei de calcul şi stabilirea cuantumului impozitului datorat. Toate elementele se
consemnează în documente specifice ca instrumente ale impunerii.
În procesul impunerii, organele fiscale se bazează pe următoarele instrumente ale impunerii:
 Declaraţia de impunere: Este cel mai important document şi are ca scop fundamentarea
impozitului pe venitul realizat din diverse surse.
 Procesul verbal de impunere: Se întocmeşte în urma verificării declaraţiei de impunere în
legătură cu o serie de impozite cum ar fi impozitul clădiri şi terenuri şi impozitul pe
veniturile persoanelor fizice; Procesul verbal de impunere are rolul de a determina
impunerea contribuabilului şi poate ţine loc şi de înştiinţarea de plată.
 Înştiinţarea de plată – prin care plătitorul este înştiinţat cu privire la impunere, cuantumul şi
termenul de plată.
 Procesul verbal de control se întocmeşte cu ocazia controalelor pe care le fac organele fiscale
prin deplasarea în teren la contribuabil. Are rolul de a verifica sinceritatea declaraţiei de
impunere, baza de impozitare sau de a descoperi eventualele cazuri de evaziune fiscală.
 Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat:- cuprinde date privind identificarea
plătitorului şi se depune de plătitor lunar până la data de 25 a lunii următoare sau trimestrial
(în funcţie de cifra de afaceri anuală).
16. Obligaţia şi creanţa fiscală. Titlurile de creanţă fiscală.
Obligaţia fiscală constă în îndatorirea unor persoane fizice sau juridice de a plăti în contul
bugetului public naţional impozite, taxe şi alte venituri reglementate de lege. Obligaţia fiscală are
următoarele trăsături:
 este o obligaţie juridică;
 este o obligaţia legală;
 îmbracă o formă bănească.
Creanţa fiscală – reprezintă dreptul statului de a percepe prin organele fiscale, impozite, taxe
şi alte venituri în contul bugetului public de la plătitori, în baza unor acte normative. Concretizarea

4
obligaţiilor fiscale în sarcina unor plătitori se realizează printrun act juridic numit titlu de creanţă
fiscală.
Titlurile de creanţă fiscală sunt de două feluri:
 explicite;
 implicite.

17. Stingerea obligaţiilor fiscale.

Obligaţia fiscală se stinge în momentul în care relaţia juridică decurgând din aceasta între
plătitor şi stat nu mai există, iar dreptul de creanţă a statului asupra contribuabilului încetează.
Obligaţiile fiscale individualizate prin titlu de creanţă în sarcina unui contribuabil se sting
prin următoarele modalităţi: plată, compensare, scădere, anulare, prescripţie.

18. Răspunderea penală în dreptul financiar şi fiscal.

Răspunderea penală este apreciată a fi cea mai gravă formă a răspunderii juridice, trăsatură
care se păstrează și în ceea ce privește finanțele publice
În sens strict juridic răspunderea penală are configurația unui raport juridic de constrângere
generat de săvârșirea unei infracțiuni. Acest raport se stabilește între stat și infractor având drept
conținut „dreptul” statului de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancțiunea prevăzută de
legea penală, de a-l constrânge să o execute, precum și obligația infractorului de a răspunde de fapta
sa și de a se supune sancțiunii aplicate. Specific dreptului penal este faptul că nici o încălcare a legii
nu este pedepsită dacă nu este încriminată de legea penală
În sfera finanțelor publice, cele mai întâlnite infracțiuni sunt: A.1 Infracțiuni săvârșite în
legătură cu modul de efectuare a cheltuielilor publice.
A.2 Infracțiuni săvârșite în legătură cu datoria publică locală.
A.3. Infracțiuni care pot fi săvârșite de persoane având ca atribuții de serviciu gestiunea
patrimoniului public sau cheltuirea banului public.
A.4. Infracțiuni în materie contabilă
A.5. Infracțiuni în materia asigurărilor sociale

19. Răspunderea contravenţională în dreptul financiar şi fiscal.

Sancțiunile contravenționale sunt atrase de abaterile de la disciplina financiară impuse de
normele dreptului financiar și fiscal.
Activitatea financiară, îndeosebi cea bugetară este o activitate de aplicare în concret a
prevederilor actelor normative referitoare la exercițiul bugetar, realizarea veniturilor și efectuarea
cheltuielilor bugetare.
Printre altele, normele menționate impun obligația examinării periodice a execuției bugetului
de stat și stabilirea măsurilor pentru realizarea integrală a veniturilor înscrise în bugetul de stat.
În îndeplinirea acestor obligații organele financiare au dreptul să aplice sancțiuni
contravenționale. Existența unei game largi de încălcări ale dreptului financiar și fiscal care atrag
sancțiuni contravenționale a impus gruparea acestora în funcție de zona în care pot să apară.
Astfel s-au conturat trei mari categorii de contravenții în cadrul cărora pot fi identificate
subdiviziuni:
1. În materia contravențiilor săvârșite strict în materia finanțelor publice
2. O serie de contravenții pot fi săvârșite prin încălcarea reglementărilor privind raporturile
de trezorerie.
5
 3. Un număr însemnat de contravenții pot fi săvârșite prin încălcarea reglementărilor
privind asigurările sociale.

20. Răspunderea patrimonială şi civilă în dreptul financiar şi fiscal.

Răspunderea patrimonială este specifică dreptului muncii și constă în obligația angajaţilor de
a repara în anumite condiții pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu
munca lor.
În domeniul executării componentelor bugetului general consolidat (realizarea veniturilor și
efectuarea cheltuielilor) răspunderea patrimonială poate interveni atât în ceea ce privește pe
salariații din cadrul societăților comerciale și al altor agenți economici, plătitori de taxe și impozite,
precum și în ceea ce îi privește pe funcționarii din organele financiare însărcinate cu urmărirea și
executarea debitelor la bugetul general consolidat.

21. Executarea silită a creanţelor fiscale.

Executarea silită a creanţelor fiscale se realizează de organele de executare competente prin
intermediul executorilor fiscali.
Noţiunea de executor fiscal nu era definită în vechiul Cod de procedură fiscală, această
carenţă fiind acoperită de noul Cod de procedură fiscală care a definit noţiunea la art. 1 pct. 22. De
asemenea, în materia executării silite, noul Cod de procedură fiscală aduce câteva noutăţi faţă de
vechiul Cod.
Având în vedere particularităţile titlului de creanţă fiscală în raport cu alte titluri de creanţă,
în cazul executării silite a creanţelor fiscale, spre deosebire de dreptul comun, avem o procedură
specială reglementată de Codul de procedură fiscală, care se completează, acolo unde acest act
normativ nu dispune, cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă în materie, în
măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.

22. Elaborarea şi aprobarea proiectului bugetului de stat.

Elaborarea proiectului bugetului de stat, prima etapă a procedurii bugetare, cuprinde
activitatea de determinare a veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional.
Aprobarea bugetului presupune dezbaterea şi votarea, de către Parlament, a legii de aprobare
a bugetului public naţional. Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul de
buget este Parlamentul.

23. Executarea (realizarea) veniturilor bugetului de stat

Executarea bugetului de stat începe după adoptarea sa de către Parlament şi constă în
încasarea veniturilor la termenele şi în cuantumul prevăzut şi în efectuarea cheltuielilor conform
destinaţiei aprobate prin legea bugetară anuală.
Realizarea veniturilor bugetare constă în derularea mai multor etape: aşezarea, lichidarea,
emiterea titlului de percepere a impozitului şi perceperea propriu-zisă a acestuia.

6
24. Executarea (efectuarea) cheltuielilor bugetului de stat.
Efectuarea cheltuielilor publice presupune respectarea destinaţiei şi a cuantumului aprobat
pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare şi impune parcurgerea mai multor faze procedurale
succesive, pentru fiecare alocaţie bugetară, după cum urmează: angajarea, lichidarea, ordonanţarea
şi plata.

25. Controlul şi aprobarea execuţiei bugetare.

Controlul execuţiei bugetare este determinat atât de raţiuni de ordin politic, în sensul că
Parlamentul este interesat ca Guvernul, în realizarea programului său, să nu depăşească limitele
autorizaţiei Parlamentare ce i-a fost acordată, cât şi de raţiuni de ordin financiar, Guvernul fiind
interesat de buna gestionare a fondurilor publice, evitarea risipei, prevenirea deturnărilor şi a
delapidărilor.
În funcţie de obiectivele urmărite şi de organele care efectuează controlul bugetar, acesta
poate fi: politic, administrativ şi jurisdicţional.
Aprobarea execuţiei bugetare. Pe baza raportului privind contul de execuţie bugetară
elaborat de instituţia supremă de control al finanţelor publice care, în cele mai multe ţări, poartă
denumirea de Curte de Conturi, Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare a
acestuia.

26. Principiile privind asigurările sociale.

Ca şi bugetul de stat, asigurările sociale sunt organizate pe baza unor principii, şi anume:

 Principiul generalităţii presupune cuprinderea în sistemul asigurărilor sociale a întregului

personal, indiferent de entitate în care acţionează.
 Ocrotirea cetăţenilor în toate cazurile şi pentru întreaga perioadă de pierdere a capacităţii de
muncă. Mamele se bucură de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină, lehuzie, când au
copii mici bolnavi etc.
 Principiul ocrotirii cetăţenilor potrivit sistemului de salarizare sau în concordanţă cu venitul
realizat. Potrivit acestui principiu, nivelul venitului reprezintă elementul fundamental în
funcţie de care se determină nivelul pensiilor, indemnizaţiilor etc.
 Netaxarea actelor procedurale de obţinere a pensiilor de asigurări sociale. Cererile de
obţinere a drepturilor de asigurări sociale adresate oricăror instituţii sunt scutite de taxe.
 Imprescriptibilitatea drepturilor de asigurări sociale. Conform acestui principiu, cetăţenii
care îndeplinesc condiţiile legale au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie,
indemnizaţie etc
 Drepturile de asigurări sociale nu pot fi cedate. Acestea sunt drepturi personale şi nu pot face
obiect de tranzacţii, nu pot fi limitate şi cedate.
27. Veniturile bugetelor locale.
Conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, veniturile care se prevăd şi
încasează prin bugetele proprii ale judeţelor2 se structurează astfel:
A. Venituri proprii:

7
  Impozitul pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea
consiliilor judeţene;
 Cote defalcate din impozitul pe venit;
 Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital;
 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi;
 Venituri din proprietate;
 Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi;
 Amenzi, penalităţi, confiscări;
 Venituri din valorificarea unor bunuri.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Donaţii şi sponsorizări
D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii
E. Operaţiuni financiare.

28. Cheltuielile bugetelor locale.

Cheltuielile care se prevăd în bugetele locale se grupează după clasificaţia funcţională astfel:
o Autorităţi publice şi acţiuni externe;
o Alte servicii publice generale;
o Dobânzi;
o Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei;
o Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
o Învăţământ;
o Sănătate;
o Cultură, recreere şi religie;
o Asigurări şi asistenţă socială;
o Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică;
o Protecţia mediului;
o Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă;
o Combustibil şi energie;
o Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare;
o Transporturi;
o Alte acţiuni economice

Aceste categorii de cheltuieli din bugetele locale la rândul lor se împart în capitole şi subcapitole.
Principalele cheltuieli de la partea de „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” sunt:
a) locuinţe:
a. dezvoltarea sistemului de locuinţe;
b. alte cheltuieli în domeniul locuinţelor.
b) alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice:
a. alimentare cu apă;

8
 b. amenajări hidrotehnice;
c) iluminat public şi electrificări rurale;
d) alimentare cu gaze naturale în localităţi;
e) alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale.
După caracterul acţiunilor în care se concretizează cheltuielile bugetare locale, acestea sunt:
A - Cheltuieli curente: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, subvenţii, transferuri,
dobânzi;
B - Cheltuieli de capital sau pentru investiţii;
C - Operaţiuni financiare: împrumuturi acordate, rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi
comisioane la credite;

29. Elaborarea bugetelor locale.

Proiectele bugetelor locale se elaboreaza de catre ordonatorii principali de credite, avand in
vedere:
a) Prognozele principalilor indicatori macroeconomici si sociali, pentru anul bugetar pentru care se
elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;
b) politicile fiscale si bugetare, nationale si locale;
c) prevederile acordurilor de imprumuturi interne sau externe incheiate, ale memorandumurilor de
finantare sau ale altor acorduri internationale, semnate si/sau ratificate;
d) politicile si strategiile sectoriale si locale, precum si prioritatile stabilite in formularea proiectelor
de buget;
e) Propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
f) programele intocmite de ordonatorii principali de credite in scopul finantarii unor actiuni sau
ansamblu de actiuni, carora le sunt asociate obiective precise si indicatorii de rezultate si de
eficienta;
g) programele de dezvoltare economico-sociala in perspectiva ale unitatii administrativ-teritoriale, in
concordanta cu politicile de dezvoltare la nivel national, regional, judetean, zonal sau local.

30. Aspecte (noţiuni) generale privind procedura fiscală.

Procedura fiscală reprezintă ansamblul de acte şi operaţiuni în urma căruia se încasează
efectiv impozitele şi taxele la bugetul de stat sau la bugetele unităţilor administrative-teritoriale1 şi
cuprinde:

 acte procedurale prealabile de înregistrare şi de atribuire a codului fiscal plătitor de impozite

şi taxe;
 acte şi operaţiuni de constatare a obiectelor şi veniturilor impozabile şi taxabile;
 acte şi operaţiuni de calcul şi individualizare a impozitelor sau taxelor datorate de fiecare
subiect impozabil sau taxabil;
 acte şi operaţiuni de plată şi încasare a impozitelor şi taxelor la bugetul de stat şi bugetele
locale.

9
 Înregistrarea fiscală şi obţinerea codului fiscal constituie obligaţie pentru toţi plătitorii de
impozite şi taxe, persoane fizice şi juridice autorizate să desfăşoare anumite activităţi, îndeosebi
dintre acelea ce presupun obiecte impozabile şi/sau taxabile sau pot genera venituri impozabile.
31. Controlul financiar.
Necesitatea controlului finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse
financiare publice constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi.
Aceasta este interesată în,
- asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor sociale;
- dirijarea resurselor respective cu luarea în considerare a priorităţilor stabilite de autorităţile
abilitate; - utilizarea resurselor financiare în condiţii de maximă eficienţă economică, eficacitate
socială şi de altă natură;
- armonizarea intereselor imediate ale societăţii cu cele de perspectivă la dimensionarea
resurselor financiare puse la dispoziţia statului şi respectiv, a colectivităţilor locale şi la orientarea
acestora către diferite destinaţii.
Controlul financiar constituie o manifestare a funcţiei de control a finanţelor publice.

32. Evaziunea fiscală legală.

Evaziunea fiscala realizata la adapostul legii permite sustragerea unei parti din materia
impozabila fara ca acest lucru sa fie considerat contraventie sau infractiune. Evaziunea legala este
posibila deoarece legislatia din diferite tari permite scoaterea de sub incidenta impozitelor a unor
venituri, parti de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte si fapte care, in conditiile
respectarii riguroase a cerintelor principiilor generalitatii si echitatii impunerii, nu ar trebui sa scape
de la impozitare.
In practica, faptele de evaziune fiscala, bazate pe interpretarea favorabila a legii (evaziune
fiscala legala), sunt diversificate si numeroase, in functie de invetivitatea contribuabililor si
larghetea legii. Metodele cele mai frecvent folosite sunt urmatoarele:
Investirea unei parti din profitul realizat in achizitii de masini si utilaje pentru care statul
acorda reduceri la impozitul pe profit;
Folosirea prevederilor legale privind donatiile filantropice, indiferent daca acestea au avut
loc sau nu;
Scaderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate, in
valoare mai mare decat cele care rezulta din aplicarea cotelor legale;
Interpretarea favorabila a dispozitiilor legale, care prevad importante facilitati pentru
contributiile la sprijinirea activitatilor social-culturale, stiintifice si sportive;
Constituirea de fonduri de amortizare sau rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel
justificat din punct de vedere economic.
Evaziunea legala poate fi evitata prin corectarea, perfectionarea si imbunatatirea continutului
legilor care au facut-o posibila.

33. Evaziunea fiscală frauduloasă.

Evaziunea fiscală frauduloasă constă în disimularea obiectului impozabil, în subevaluarea
cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.
Formele şi căile prin care se realizează frauda fiscală sunt, practic, nelimitate.
Menţionăm câteva dintre ele, mai des întâlnite în activitatea fiscală:
a) întocmirea de declaraţii false;
10
 b) întocmirea de documente de plăţi fictive;
c) alcătuirea de registre contabile nereale;
d) nedeclararea materiei impozabile;
e) declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
f) executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv;
g) diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în
cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de
cheltuieli neefectuate în realitate;
h) vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund
operaţiunile reale supuse impozitării;
i) falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între
patron şi contabilul şef, ei fiind de altfel, ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă.
34. Evaziunea fiscală intenţionată.
Această formă de evaziune nu este definită nici de o lege, nici nu poate fi supusă definiţiei
dată de dicţionarul explicativ al limbii române. D.E.X.- ul defineşte evaziunea în general
ca ,,sustragere din faţa obligaţiilor fiscale ” însă legiuitorul nu se sustrage din faţa obligaţiilor fiscale
prin adoptarea de legi fiscale cu caracter evazionist.
În asemenea situaţii se poate vorbi despre acele ,,portiţe ” lăsate intenţionat în lege. Anume
aceste portiţe dau posibilitatea de interpretare şi manipulare a legii. Scopul acestor lipsuri
intenţionate este de-a favoriza anumite clase sau grupuri de interes.
Lipsa a unei definiţii fenomenului dat cât şi imposibilitatea demonstrării existenţei intenţiei
de evaziune de către legiuitor face practic imposibil lupta împotriva ei. Nu există nicio lege care ar
pedepsi aceasta formă subtilă de evaziune. Doar nu o să se pedepsească legiuitorul el însuşi pe sine.

35. Metode de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale.

Printre măsurile care mai pot fi avute în vedere pentru limitarea ariei evaziunii fiscale, pot fi
menţionate:

 adoptarea unei rate a fiscalităţii la un nivel optim;

 scăderea ratei inflaţiei;
 creşterea gradului de ocupare profesională;
 asigurarea unei creşteri reale a nivelului de trai;
 respectarea codului etic de controlorul fiscal;
 identificarea tuturor contribuabililor care cad sub incidenţa legilor fiscale;
 identificarea corectă şi completă a materiei impozabile;
 desfiinţarea firmelor incorecte;
 anularea autorizaţiilor de funcţionare;
 confiscarea bunurilor sau a valorilor nedeclarate.
36. Sancţionarea evaziunii fiscale în dreptul român.
Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale1 incriminează mai multe fapte, în art. 3-9.
Astfel:
1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului
care nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de
control.
11
 2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al
unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în
scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la
somaţie.
3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice
formă, a organelor competente de a intra în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
4) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu
intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu
reţinere la sursă.
5) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi,
punerea în circulaţie fãră drept a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special.
6) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 12 ani si interzicerea unor
drepturi tiparirea, detinerea sau punerea in circulatie, cu stiinta, de timbre, banderole sau formulare
tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
7) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi,
stabilirea cu rea-credinţă de cãtre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca
rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul
general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat.
8) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi
interzicerea unor drepturi.

37. Definiţi dreptul financiar şi fiscal - denumeşte ansamblul normelor juridice care
reglementează, în regim de drept public, constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare
ale instituţiilor publice, precum şi controlul financiar de interes public.

12