CAPITOLUL I.

BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE
ALE SITUAȚIILORFINANCIARE ȘI ANALIZA SITUAȚIILOR
FINANCIARE

1.1. Esența și funcțiile evidenței și analizei situațiilor financiare

Situțiile financiare reprezintă un proces complex de clasificare și analiză a unui volum

de operaţiuni financiare care au drept scop prezentarea corectă a activității contabile.
Standartele Naţionale de Contabilitate ilustrează situațiile financiare ca o componentă a
poziției financiare a unei întreprinderi și a operaţiunilor realizate de aceasta, având drept scop
furnizarea de informaţii despre rentabilitatea și profitabilitatea întreprinderi.
După criteriul interesului financiar, benefiarii rapoartelor financiare se împart în două
categorii:
 Utilizatori interni -sunt totalitatea persoanelor care conduc entitatea la toate nivelurile
și folosesc informația contabilă pentru buna desfăşurare a activității entităţii
economice în întregime. În această categorie de utilizatori se includ proprietarii,
personalul şi fondatorii.
 Utilizatori externi -reprezintă utilizatorii care au nevoie de informaţiile financiare
pentru luarea deciziilor financiare referitoare la posibile investiţii sau alte decizii
economice. În această categorie de utilizatori se includ organele fiscale, creditorii,
investitorii, cumpărătorii, furnizorii [1, p. 46].
Conform prevederilor Legii contabilității situațiile financiare a întreprinderii, se
stabilesc printr-un sistem de indicatori, ce redau gradul de eficienţă a resurselor financiare de
care întreprinderea dispune[2, p. 269-270].
Deasemenea situţiilor financiare îi sunt caracteristice urmatoarele funcţii
1.Funcția de generalizare a conturilor la sfîrşitul perioadei de gestiune.
Conform acestei funcţii situaţiile financiare trebuie să asigure centralizarea a datelor şi
informaţiilor furnizate de contabilitate, stocate şi analizate în conformitate cu regulile
contabile. Conturile de la sfîrşitul perioadei de gestiune reprezintă un ansamblu de indicatori
cu caracter rezultativ.
2.Funcția de comunicare a activității desfășurate de entitate
Importanţa acestei funcţii relevă din faptul că situaţiile financiare sunt considerate izvorul de
informații primordiale pentru cunoașterea situației financiare a entităţii economice și
determinarea deciziilor pentru sporirea reyulatelor acesteia.
3.Funcția de cercetare și examinare
Această funcție se evidenţiază în procesul de constatare a gradului de îndeplinire a scopurilor
propuse prin utilizarea resurselor pentru fixarea şi optimizarea şi ameliorarea activității
întreprinderii.
Ca funcție de examinare a situațiilor financiare, acesta utilizează informații contabile și
financiare, iar pe baza acestora realizindu-se calcule previzionale asupra modului în care se va
desfășura activitatea în perioadele de gestiune următoare[3].
Pentru a fi valide situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor criterii
calitative:
Claritatea -presupune că datele utilizate în procesul contabil trebuie să fie ușor de
înțels tuturor utilizatorilor, indiferent de gradul de cunoaştere a acestora privind modul de
desfășurarea a gestiunii contabile contabilitate.
Relevanța exprimă însușirea informației de a influența esențial procesul de elaborare a
deciziilor. Astfel va putae fi estimată capaciattea entității de a profiat de oportunități și de a
reacționarapid la situații nefavorabile, în sens de adapatare. De asemenea, relevanța
informației permite previzionarea rezonabilă a poziției financiare și performanței viitoare a
entității. Informația relevant este acea informație care ajută utilizatorilor să evalueze corect
evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmînd sau corectînd evaluările lor viitoare.
Credibilitatea presupune că informația nu trebuie să conțină erori semnificative, să nu
fie părtinitaore și să ofere suficiente elemente de certitudine în elaborarea deciziilor de către
utilizatori.
Informaţia prezentată în situaţiile financiar pentru a fi credibilă trebuie să îndeplinească două
reguli de bază:
- Să reprezinte fidel rezultatele și a poziției întreprinderii;
- Să reflecte sensul financiar şi economic operaţiunilor contablie
Comparabilitatea presupune că toate datele şi informațiile îşi sporesc valoarea dacă poate
fi comparată în timp, astfel pot fi raportate cu alte valori. Prelucrarea şi înregistrarea
tranzacțiilor trebuie efectuate în mod constant, în aceeaşi unitate de măsură în cadrul
întreprinderii în toate perioadele de gestiune. În cazul cînd intervine vreo modificare în
procedeele de constatare și prezentare a informațiilor şi datelor în rapoartele financiare
aceasta trebuie specificată în politicile contabile ale entității.
 După conținutul economic situațiile financiare a entităţii se stabilesc printr-un sistem de
indicatori specifici, care exprimă gradul de rentabilitatea și profitabilitatea întreprinderi.
Toate entitățile care urmăresc realizarea de profit sunt interesate în analiza situației
financiare pentru stabilirea propriei strategii financiare.

1.2. Metodologia de abordare a situațiilor financiare

Analiza situațiilor financiare este arta de a analiza și interpreta situațiile financiare. Unul
dintre obiectivele majore ale analizei situațiilor financiare este acela de a angaja instrumentele
de analiză financiară ca un ajutor în înțelegerea datelor financiare raportate și de a folosi
ulterior această putere de înțelegere pentru a conduce mai bine o afacere.
Viabilitatea întreprinderii în condițiile economiei de piață depind în mod esențial de
oportunitatea și argumentarea deciziilor manageriale. Elaborarea deciziilor economice bine
chibzuite neapărat este precedată de etapa analizei informațiilor conținute în diferite surse de
date și, în primul rând, în rapoartele financiare.
Cele mai des utilizate forme de analiză financiară sunt următoarele: analiza pe
orizontală, analiza pe verticală și analiya prin intermediul ratelor[4, p. 89].
Analiza orizontală cuprinde:
- Evaluare abaterilor absolute și procentuale ale unor indicatori, intervenite de un an la
altul față de plan sau nivelul mediu;
- Analiza evoluţiei anumitor indicatori ai rapoartelor contabile cu modificările altor
indicatori, care se află în strînsă legătură. Drept exemplu poate servi compararea
modificării valorii activelor în legătură cu modificarea veniturilor sau a evoluției
productivității munciii cu dinamica salariului mediu pe un lucrător etc.
Un alt procedeu de cercetare a informației este analiza pe verticală.
Analiza verticală foloseşte ponderile pentru a reprezenta relaţia dintre elementele
component ale unui ansamblu într-un singur raport.
Prin intermediul acestei metode se analizează organizarea fenomenelor economice prin
evaluarea:
- Ponderii părților componente în total, care se utilizează pe larg la analiza informației
din Situaţiile financiare. Aceast aspect își evidenţiază modificărilor scimbările ce au
avutloc în structura patrimoniului, profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare,
 capitalului propriu, împrumuturilor, vînzărilor, cauzelor care le-au generat și
determinare direcției de acțiune pentru îmbunătăţirea situației create.
- Coraportul părților componente, cum ar fi capitalul propriu/capitalul împrumutat sau
active imobilizate/active circulante ect.
- Influenței factorilor asupra indicatorilor rezultativi, comparînd mărimile lor pînă și
după midificarea factorilor corespunzători.
Aceste două tipuri de analiză (analiza orizontală și analiza vertical) se completează între
ele. Din această pricină pentru analiza practică adesea sunt construite tabele ce caracterizează
atît structura, cît și dinamica indicatorilor situaţiei financiare. Aceste metode sunt eficiente,
deoarece permit a compara performanțele unităților se diferă după tipul și volumul de
activitate.
Din cauza că indicatorii absoluți nu prezintă informații destul de reprezentative cu
privire la gradul de realizare a finalităților pe care întreprinderea și le-a propus, în analiza
rapoartelor financiare se aplică metoda ratelor.
Rata redă un raport dintre două mărimi coerente cu o valabilitate informațională mai
mare decît a celor doi indicatori luați aparte. Metoda ratelor este utilizată adesea, pentru
estimarea performanțelor economico-financiare ale unei activități pe care se bazează întreaga
strategie de viitoar a unei entităţi. Metoda ratelor, permite realizarea unor studii comparative
în timp și în spațiu, pentru aprecierea obiectivă a poziției diferitor entităţi economice. După
forma lor, se disting următoarele rate:

În desfășurarea normală a activităţii de antreprenoriat, entitatea trebuie să dispună de

mijloace bănești necesare achiziţionării resurselor, desfăşurării procesului de producție și
realizarea produselor finite. De obicei, în rezulatul achiziţionării produselor finite, entitatea
trebuie să realizeze o sumă mai mare de mijloace bănești decît cea inițial investită la începutul
ciclului operațional cu mărimea profitului realizat din afaceri.
Reținerea mijloacelor la orice fază de circulație a activelor duce la încetinirea rotației
acestora, la atragerea suplimentară a mijloacelor în circuit, și, ca rezultat, la agravarea
considerabilă a situației financiare la întreprindere.
 Reducerea duratei ciclului de producției și a fazelor de circulație a activelor contribuie
la accelerarea rotației activelor, efectul căreia se exprimă prin majorarea volumului producerii
și vânzărilor fără atragere suplimentară a resurselor financiare. Pe seama rotației activelor se
majorează și profitul, deoarece, în mod normal, capitalul trebuie să revină în forma sa inițială
bănească cu o anumită creștere.
Pentru evaluarea utilizării intensive a activelor, sunt calculate și analizate ratele de
rotație a activelor. Esența calcului ratelor de rotație a activelor constă în compararea ritmului
de modificare a veniturilor din vînzări și valorii medii a activelor.
Nevoia analizei rotației activelor rezultă din importanța informației analitice pentru luarea
deciziilor de către conducerea întreprinderii și de utilizatorii externi ai informației
Rapoartelor financiare.
Ratele generalizatoare de rotație a activelor care pot fi determinate în cadrul unei
întreprinderi sunt: numărul de rotații ale activelor, rata înzestrării veniturilor din vînzări cu
active, durata de rotație a activelor.
Analiza situației patrimoniale oferă utilizatorilor rapoartelor financiare posibilitatea de a
aprecia următoarele aspecte:
- care este mărimea totală a activelor controlate de întreprindere;
- crește sau descrește în dinamică patrimonial aflat la dispoziția întreprinderii;
- care este componența patrimoniului;
- cu ce destinație se folosesc activele disponibile;
- care este gradul lichidității activelor controlate de întreprindere.
În vederea aprecierii situațiilor patrimoniale se studiază mărimea și evoluția resurselor
economice, reflectate în Bilanțul contabil. Structura activelor poate fi calculată prin aprecierea
ponderii elementelor de activ în totalul acestora.
Pentru studierea structurii patrimoniului întreprinderii poate fi folosită cu succes și altă
metodă de analiză a informației rapoartelor financiare, cum este metoda ratelor. În acest caz
se calculează și se interpretează o varietate de coeficienți, cu ajutorul cărora se analizează
structura patrimoniului după diferite criterii(figura1)(Anexa 1).
În particular, în funcție de termenul de aflare a activelor în circuitul economic al
întreprinderii, în cadrul analizei structurale a patrimoniului pot fi calculate următoarele
rapoarte reciproc substituibile.
Rata imobilizărilor reflectă cota activelor pe termen lung în suma totală a patrimoniului
întreprinderii [5, p.141-146]. Creșterea în dinamică a acestei rate în condițiile unui grad scăzut
de utilizare a capacităților extinse reflectă o compoziție fragilă a utilizării patrimoniului
întreprinderii.
Active imobilizate
Rata imobilizărilor= (1.2.1)
Total active
Rata activelor curente se află în dependență opusă cu rata imobilizărilor. Aceasta se
explică prin faptul creșterea ratei activelor curente determină diminuarea ratei imobilizărilor,
și invers.
Rata activelor curente =1-Rata imobilizărilor (1.2.2)
În loc de rata imobilizărilor sau rata activelor curente, poate calculată rata corelației
între activele circulante și imobilizări, care caracterizează corelațiile interne existente între
elementele patrimoniale reflectate în activul Bilanțului contabil. Nivelul ridicat al acestui
coeficient arată accelerare rotație patrimoniului.
Active circulante
Rata corela ț iei î ntre activele circulante ș iimobiliz ă ri= (1.2.3)
Active imobilizate
La aplicarea altui criteriu de grupare a activelor-după destinație- se examinează
mărimea relativă a potențialului productiv al întreprinderii.
Din acest punct de vedere, în primul rând, se calculează și se determină rata
patrimoniului cu destinație de producție. Această rată reflectă ponderea activelor care pot fi
direct utilizate în cadrul întreprinderii pentru fabricarea producției, comercializarea
mărfurilor, prestarea serviciilor și executarea lucrărilor. Creșterea în dinamică a acestui
indicator se apreciază pozitiv deoarece contribuie la sporirea volumului activității de bază a
întreprinderii.
MF + SMM
Rata patrimoniului cu destinație de producție= (1.2.4)
Total active
Pentru caracterizarea mai detaliată a potențialului productiv al întreprinderii se studiază
rata compoziției tehnice a activelor. În condițiile actuale, această rată are o tendință negativă
de descreștere determinată de majorarea prețurilor la mărfuri și materiale stocate, de
majorarea stocurilor producției finite din cauza reducerii cererii, de scăderea gradului de
reânoire a mijloacelor fixe din cauza scumpirii lor și lipsei surselor de finanțare.
Mijloace fixe
Rata compoziției tehnice a activelor= (1.2.5)
Total active
La clasificarea activelor după gradul de lichiditate, adică după capacitatea elementelor
patrimoniale de a se transforma în mijloace bănești. Din acest punct de vedere poate fi
calculată rata activelor lichide, care reflectă cota activelor care pot fi imediat utilizate pentru
achitarea datoriilor sau alte scopuri.
 Mijloace bănești
Rata activelor lichide = (1.2.6)
Total active
La clasificarea activelor după capacitatea de a aduce venit, totalitatea acestora se
divizează în două grupe în dependență de faptul dacă folosirea activelor a adus sau nu venituri
în perioada de gestiune. Pe baza datelor obținute se calculează rata activelor ce au adus
venituri. Acest indicator permite aprecierea calității activelor ce se află la dispoziția
întreprinderii și, totodată, a capacității conducerii acesteia de a folosi activele rațional.
MF +SMM + Alte active ce au adus venit
Rata activelor ce au adus venituri= (1.2.7)
Total active
Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai la valoarea de bilanț, dar și la
valoarea netă a acesteia. Patrimoniul net este definit ca valoarea activelor diminuate cu
mărimea datoriilor[6, p.52]. Mărimea patrimoniului net crește în dinamică în urma
desfășurării activității economico-financiare eficiente. Tendința de scădere a activelor se
apreciază negativ deoarece duce la o situație financiară instabilă.
Pentru o apreciere mai detaliată a activelor deținute de întreprindere se efectuează
analiza rotației activelor.
Analiza rotației activelor oferă utilizatorilor rapoartelor financiare posibilitatea de a
aprecia următoarele aspecte:
Ratele de rotație a activelor-măsoară viteza de transformare a activelor întreprinderii în
lichidități. Aprecierea acestora se face prin determinarea numărului de rotații, ratei înzestrării
veniturilor din vânzări cu active și durata de rotație.
Numărul de rotații caracterizează eficiența cu care sunt utilizate mijloacele de care
dispune întreprinderea.
Cifra de afac eri
Numărul de rotații= (1.2.8)
Soldul mediu al activelor totale
Durata de rotații a activelor arată în câte zile are loc rotația activelor, adică perioada de
timp în care veniturile din vînzări reînoiesc activele întreprinderii.
Perioada
Durata de rotație a activelor= (1.2.9)
Numărul de rotații
La determinarea ratelor de rotație a părților componente ale activelor totale suma
activelor totale se substituie cu valoarea părților componente ale acestora: mijloacelor fixe,
activelor circulante. Rezultatele obținute caracterizează eficiența utilizării fiecărei părți
componente a activelor totale pentru generarea veniturilor din vânzări. Pentru aprecierea
rotației mijloacelor fixe se calculează randamentul mijloacelor fixe care caracterizează
eficiența utilizării mijloacelor fixe din punct de vedere al capacității întreprinderii de a genera
venituri din vânzări, folosind mijloacele sale fixe disponibile.
Venituridin vînzări
Randamentul mijloacel∨fixe= (1.2.10)
Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe
Indicatorii particulari ai rotației activelor curente sunt indicatorii vitezei de trecere a
activelor curente prin fiecare fază de circulație a acestora.
Durata de rotație a stocurilor de mărfuri și materiale exprimă în câte zile are loc o
rotație a stocurilor de mărfuri și materiale în cursul unei perioade.
Costul vînzărilor
Durata de rotație a stocurilor de mărfuri șimateriale=360 :
Valoarea medie a SMM
(1.2.11)
Modificarea duratei de rotație a activelor curente, în mare măsură, depinde și de nivelul
vitezei de rotație a creanțelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale, și caracterizează
perioada de aflare a activelor curente sub formă de decontări cu consumatorii.
Pentru formarea patrimoniului necesar desfășurării activității, întreprinderea apelează la
diferite surse de finanțare
Din punct de vedere al conținutului economic, sursele de finanțare a activelor reprezintă
totalitatea drepturilor proprietarilor și obligațiilor agentului economic. Pentru desemnarea lor
în practica economică se aplică noțiunea de „pasiv” [7, p.64].
Analiza surselor de finanțare a activelor oferă posibilitatea utilizatorilor rapoartelor
financiare de a afla :
- de unde provin activele controlate de întreprindere;
- care sunt sursele de finanțare proprii sau împrumutate;
- care este ponderea acestora la formarea patrimoniului întreprinderii;
- care este mărimea și structura surselor proprii de finanțare;
- cum se caracterizează datoriile întreprinderii după diferite criterii.
Unul dintre cei mai folosiți coeficienți ai structurii surselor de finanțare este coeficientul
de autonomie. Acest coeficient reflecăt pe de o parte cota capitalului propriu în suma totală a
surselor de finanțare, iar pe de altă parte – ponderea patrimoniului format pe seama
mijloacelor proprii în sumatotală a activelor întreprinderii.
Capital propriu
Coeficientul de autonomie= (1.2.12)
Total pasiv
Rata solvabilității generale exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu
activele toatle de care dispune întreprinderea. În mod norma nivelul acestui coeficient nu
trebuie să fie ma mic de 2 [8, p.54].
 Capital statutar
Rata solvabilit ăț ii generale= (1.2.13)
Capital permanent
O importanță deosebită în analiza situației financiare o are analiza capitalului propriu.
Capitalul propriu reprezintă mărimea rămasă în activele întreprinderii după scăderea
datoriilor. La analiza capitalului propriu se studiază mai multe puncte de vedere, și anume:
analiza mărimii și evoluției capiatalului propriu, analiza structurii acestuia care presupune
examinarea corelației dintre elementele componente al capitalului propriu, analiza suficienței
capitalului propriu întrucît legislația stipulează anumite cerințe referitoare la mărimea minimă
a capitalului statutar.
Din alt punt de vedere, analiza capitalului propriu presupun și calcularea anumitor
indicatori, cum ar fi:
Rata de achitare a capitalului statutar, în acest caz gradul cel mai favorabil este 1.
Acest coeficient este important la întreprinderile noi și la cele care și-au majorat capitalul
statutar.
Capital statutar−Capital nev ă rsat
Rata de ac h itare a capitalului statutar= (1.2.14)
Capital statutar
Stabilitatea financiară a agentului economic, este exprimată atunci cînd gradul de
retragere a capitalului statutar este nul. Nivelul ridicat al acestui indiactor poate cauza
dificultăți în privința finanțării activității întreprinderii.
Capital retras
Gradul de retragere a capitalului statutar= (1.2.15)
Capital statutar
Alte aspecte sunt analiza capitalului statutar după tipuri de proprietari deoarece diferite
grupe de proprietari au diverse scopuri și interese, și analiza concentrării cotelor din capitalul
statutar deoarece interesele proprietarilor pot devia și în funcție de mărimea cotei deținute.
Analiza capacității de manevrare a capiatalului propriu se face de obicei calculîndu-se
rata de manevrare a capitalului propriu care reflectă cota capitalului propriu ce nu este
imobilizat în activele pe termen lung și se află în circuitul economic sub o formă ce permite
manevrarea cu aceste mijloace. Coeficientul în cauză apreciază gradul de flexibilitate al
capitalului propriu.
Active curente nete
Rata de manevrare a capitalului propriu= (1.2.16)
Capital propriu
În procesul activității economico-financiare întreprinderea apelează și la surse
împrumutate de finanțare, așa apar datoriile întreprinderii.
 Datoriile reprezintă obligațiunile luate de întreprindere în baza evenimentelor anterioare
și achitarea cărora se v-a încheia cu retragerea de la întreprindere a resurselor ce constituie
purtătorii cu avantaje economice.
Pentru studierea datoriilor se efectuează mai multe etape, printer care: analiza mărimii și
evoluției datoriilor, analiza structurii datoriilor după natural lor, analiza structurală a datoriilor
pe termen de atragere în contextul căreia se calculează un coeficient care reflectă cota
împrumuturilor cu durată mai mare de un an în suma totală a datoriilor întreprinderii, și
anume rata datoriilor pe termen lung.
Datorii pe termen lung
Rata datoriilor pe termen lung= x 100 (1.2.17)
Total pasiv
În același mod poate fi calculată și rata datoriilor pe termen scurt.
Datorii pe termen scurt
Rata datoriilor pe termen scurt = x 100 (1.2.18)
Total pasiv
Un alt aspect este analiza structurală a datoriilor în dependență de origine. Astfel se
formează grupa datoriilor față de: bănci comerciale, buget, furnizori, personal etc.
Analiza stabilității surselor de finanțare se face prin aplicarea ratei stabilității
financiare, care exprimă cota surselor de finanțare care pot fi utilizate pentru finanțarea
activității economice într-o perioadă îndelungată.
Capital permanent
Rata stabilit ății financiare= x 100 (1.2.19)
Total pasiv
Analiza gradului de îndatorare pe termen lung se realizează utilizând rata de îndatorare
pe termen lung față de capitalul permanent. Creșterea acestei rate în dinamică reprezintă o
tendință negativă care reflectă majorarea riscului potențial de a nimeri sub influența externă.

1.3.Instrumentele contabilității și analizei rapoartelor financiare

Instrumentele contabilității situațiilor financiare ale entității sunt rapoartele financiare.

Rapoartele financiare ilustrează un ansamblu de indicatori financiari generalizatori care
redau situația financiară și patrimonială a entităţii și rezultatele activității economice a
acesteia realizate în cursul unei perioade de gestiune. Rapoartele se formează prin selectarea,
calcularea, și prelucrarea datelor şi informaţiilor contabile şi reprezintă stadiul final al
acesteia. Informaţiile din rapoartele financiare sunt necesare tuturor utilizatorilor, acelor
utilizatori personae fizice sau juridice cointeresate în obținerea informațiilor veridice privind
entitatea pentru stabilirea decizii privind întreprinderea [9, p.469].
 Conform Standartelor Naţionale de Contabilitate Situațiile financiare reprezintă
totalitatea informaţiilor contabile, financiare şi economice sistematizate, grupate şi prelucrate
care influenţează desfăşurarea activităţii întreprinderii şi operaţiunile effectuate de aceasta. e
Obiectivul principal al situaţiilor financiare îl constituie prezentarea datelor şi informaţiilor
accesibile tuturor investitorilor şi creditorilor: privind situaţia financiară a entităţii,
indicatorii activităţii şi fluxul de mijloace băneşti, rezervele economice, situaţia creanţelor şi
datoriilor întreprinderii, structura activelor şi a surselor de formare a acestora, precum şi
modificarea lor, fiind utile tuturor utilizatorilor în stabilirea deciziilor.
Entităţile întocmesc şi prezintă următoarele situaţii financiare:
- bilanţul contabil;
- situația de profit și pierdere;
- situația modificărilor capitalului propriu;
- situația fluxurilor de numerar;
- nota explicativă [10].
Sursa de bază a analizei financiare este Bilanțul contabil.
Bilanțul contabil este definit ca un tablou al situației patrimoniale care reprezintă în
unități monetare mărimea valorică a bunurilor economice în corelație cu sursele de finanțare a
acestora, precum și cu rezultatul obținut.
În activul bilanțului se reflectă bunurile economice ale întreprinderii, iar în pasiv sursele
lor de finanțare. Particularitatea bilanțului contabil fiind egalitatea dintre cele două părți, adică
Activ=Pasiv.
Din categoria activului fac parte: imobilizările necorporale, imobilizările corporal,
mijloacele fixe, stocurile, creanțele, numerarul, investițiile.
Imobilizările necorporale sunt activele care îmbracă o formă fizică naturală, pot fi
utilizate o perioadă mai mare de un an în activitatea economico-financiară a întreprinderii în
scopuri productive și neproductive, și nu sunt destinate vânzării. Imobilizările necorporale
cuprind: drepturi de autor şi titluri de protecţie, brevete şi mărci, know-how-uri şi francize,
licenţe de activitate, programe informatice, desene şi modele industriale, drepturi de utilizare
a activelor imobilizate.
Imobilizările corporale sunt activele care îmbracă o formă fizică naturală, pot fi
utilizate o perioada mai mare de un an în activitatea economico-financiară a întreprinderii în
scopuri productive și neproductive, și nu sunt destinate vînzării. Imobilizările corporale
cuprind:
imobilizări corporale în curs de execuţie, terenuri, mijloace fixe și resurse minerale [11,
p.96].
Mijloacele fixe reprezintă activele materiale ca au o valoare unitară ce depășește limita
stabilită de legislația în vigoare și sunt destinate pentru utilizarea mai mult de un an în
activitatea întreprinderii. Mijloacele fixe includ: clădiri, construcții speciale, instalații de
transmisie, mașini și utilaje, calculatoare, mijloace de transport, instrumente ș.a [12, p.105].
Materialele cuprind categoriile de bunuri economice aflate la dispoziția întreprinderii și
destinate pentru a fi consumate la prima lor utilizare, pentru a fi înregistrate ca producție în
curs de execuție, pentru a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrare lor în procesul de
producție. Ele sunt reprezentate de materiale obiecte de mică valoare și scurtă durată,
producția în curs de execuție, produse, mărfuri [13, p.126].
Creanțele comerciale și calculatereprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca
creditor de a primi la scadența stabilită de contractele întocmite, cambii primite sau de alte
documente o sumă de bani, bunuri materiale sau valori de la persoane fizice sau juridice [14,
p.189].
Investițiile reprezintă un activ deținut de întreprinderea-investitor în scopul ameliorării
situației sale financiare prin obținerea veniturilor, majorarea capitalului propriu și câștigarea
altor profituri [15, p.212]. De asemenea, investițiile pot fi pe termen scurt sau lung,în părți
legate sau nelegate.
Numerarul reprezintă valori economice care îmbracă forma sau îndeplinesc funcția de
bani. Numerarul este reprezentat de casierie, de mijloace de la contul curent, contul valutar,
conturile speciale la bănci, de transferuri în expediție și de documentele bănești.
Din categoria pasivului fac parte capitalul propriu și datoriile.
Capitalul propriu reprezintă o totalitate de surse proprii de finanțare a activității
economico-financiare a întreprinderii și poate fi determinată ca mărimea rămasă în activele
întreprinderii după scăderea datoriilor. Capitalul propriu se formează din : capital statutar,
capital suplimentar, rezerve, profit nerepartizat, capital secundar [16, p.256].
Datoriile sunt obligațiuni reale ale întreprinderii, luate în baza evenimentelor anterioare
calculului, care se va încheia cu retragerea da la întreprindere a resurselor ce constituie
purtători de avantaje economice [17, p.546].
Trebuie de menționat că unul din principalele obiective ce se urmărește în bilanțurile
anuale constă în furnizarea de informații în domeniul situației financiare, a evoluției acesteia,
care prezintă utilitatea pentru toate categoriile de utilizatori în luarea deciziilor pentru strategii
curente și de perspectivă. Reflectarea detaliată a indicatorilor privind activitatea desfășurată și
situația economico financiară se face în anexele la bilanțul contabil care cuprind mai multe
formulare. În anexe întreprinderea trebuie să asigure specificarea ulterioară a fiecărui post de
bilanț, conform caracterului acesteia [18, p.548].